Pregătirea medico-militară

TEMA 3. Evacuarea şi transportarea răniţilor pe câmpul de luptă

Acordarea PA pe câmpul de luptă.

Căutarea răniţilor pe câmpul de luptă. Scoaterea răniţilor din tehnica

militară şi transportarea de pe câmpul de luptă.

1. Căutarea şi evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă, sunt măsuri de care

depinde succesul lucrului ulterior al efectivului medical – salvarea vieţii răniţilor,
vindecarea şi revenirea lor în formaţiile de luptă. Această se confirmă în mod
convingător de experienţă celui de-al doilea război mondial.
În timpul luptei sanitarii caută răniţii şi le acordă primul ajutor neîntrerupt,
ţinând cont de caracterul terenului şi situaţiei de luptă, folosind momentele
favorabile. Sanitarului i se interzice ca în timpul luptei să târâie rănitul la o distanţă
mai mare de 5 - 10 metri, deoarece aceasta stinghereşte îndeplinirea misiunii
principale – acordarea primului ajutor răniţilor din pluton.
În condiţiile când căutarea răniţilor este dificilă (în pădure, tufăriş, noaptea, în
timpul viscolului) conform dispoziţiei comandanţilor sunt destinate echipe speciale
de căutare a răniţilor. Militarii acestei echipe sunt aliniaţi în lanţ la aşa o distanţă unul
de altul, care permită menţinerea legăturii vizuale şi cercetarea amănunţită a
câmpului de luptă. Această metodă e numită “greblă sanitară”. Deosebit de
amănunţit, trebuiesc cercetate tranşeele, tufarii, gropile de obuze, iar în centrele
populate – subsolurile clădirilor, beciurile, fântânile de control al comunicaţiilor
subterane.
Pe terenul afectat, căutarea răniţilor se efectuează în două direcţii: la început în
direcţia spate - front, iar apoi în lungul frontului. În focarul armei de nimicire în masă
căutarea se efectuează de la epicentru spre periferie, focarul fiind împărţit în sectoare.
Căutarea şi scoaterea răniţilor de pe câmpul de luptă preîntâmpină acţiunea
adăugătoare a factorilor nocivi ai armei nucleare, moartea lor sub dărâmături, sub
şenilele tancurilor şi roţile maşinilor blindate.

2. Scoaterea răniţilor din maşini blindate, tancuri, fortificaţii de apărare.

De obicei, sanitarii se apropie de răniţi târâş, prin alergări scurte, pe brânci

cu precauţie, folosind cutele reliefului, răgazurile de foc al inamicului.
Apropierea de răniţi prin alergări scurte se foloseşte de către sanitari,
instructori sanitari prin deplasarea în zig - zag şi culcări succesiv la fiecare 20 – 30
metri, cu scopul de a nu deveni ţintă pentru inamic şi a se masca folosind cutele
reliefului.
Apropierea de răniţi aplecat se execută pe câmpul de luptă prin tranşee,
şanţuri, tufari.

1
 Apropierea de răniţi târâş se efectuează culcat la pământ ţinând arma pe
braţul drept, împingându-se pe rând cu picioarele şi cu mână stângă.
Apropierea de rănit pe brânci se efectuează cu ajutorul genunchilor
sprijinindu-se în coate, arma se ţine în mână dreaptă.
Apropierea de răniţi pe o parte se efectuează folosind activ un picior şi o
mână.

Scoaterea răniţilor din maşini blindate, tancuri, fortificaţii de apărare.

Cel mai simplu şi accesibil mod de scoatere a rănitului
din tanc este modul manual: un militar apucă rănitul de
subţiori şi îl ridică, al doilea militar îl sprijină de
picioare. Pentru evacuarea rănitului din tanc se mai pot
folosi centurile, frânghii, cablul flexibil. Experienţă
arată că cele mai menajabile şi a eficace metode de
scoatere a răniţilor din tancuri, maşini blindate şi locuri
greu accesibile sunt metodele de folosire a chingii
speciale Ş-4 şi a chingii sanitare. Răniţii sunt scoşi din
maşini de luptă cu ajutorul chingii sanitare în formă de cerc, sau în formă de cifra
“opt”. Chinga în formă de cerc se îmbracă rănitului pe piept trecând-o pe subţiori,
dacă nu e rănită cutia toracică. În acest caz rănitul se scoate cu chinga în forma de
cifra “opt”. Chinga se îmbracă rănitului pe picioare mai aproape de fese, în aşa fel ca
rănitul să şadă pe încrucişarea formată.
Mai des pentru scoaterea răniţilor din tanc se foloseşte chinga specială Ş-4.
Chinga specială Ş-4 e destinată pentru transportarea răniţilor, scoaterea lor din locuri
greu accesibile (tancuri, fântâni, subsolurile clădirilor demolate) şi coborârea
răniţilor de la etajele de sus ale clădirilor. Chinga specială Ş-4 prezintă o curea din
foaie de cort cu o lungime de 360cm, lăţimea de 6,5cm şi o greutatea de 860-960g.
Aplicarea chingii speciale are câteva metode:
Prima metodă – aplicarea chingii din partea capului. Ambele capete se trec pe
subţiori în direcţia de la spate spre piept formând încrucişare la piept, apoi capătul de
sub mână dreaptă se trece pe sub femurul stâng, iar capătul de sub mâna stângă – sub
femurul drept, ambele capete se trag între picioare şi se fixează cu ajutorul cârligelor
cu arc de inele.

2
 Metodă a doua – aplicarea chingii din partea picioarelor. Chinga se
amplasează în aşa mod, ca un capăt să se afle lângă partea laterală a femurului stâng,
iar al doilea lângă partea laterală a femurului drept. Apoi cârligele cu arc sunt aduse
pe rând sub femurul drept şi stâng, ca în prima metodă. Fixând cârligele de inele,
chinga se încrucişează la piept în aşa fel, ca capătul de la femurul drept să treacă sub
mână stângă, iar cel de la femurul stâng – sub mâna dreaptă.

Metodă a treia – aplicarea chingii în forma de cerc. Cârligele cu arc se fixează unul
de altul. Chinga se îmbracă în aşa mod, ca cârligele să se afle la spate, încrucişând
chinga la piept, capetele se trec sub mână dreaptă şi cea stângă, de laţul format se
scoate rănitul din tanc.
În tancul lovit se poate de pătruns numai prin trapa comandantului de tanc
sau a ochitorului. Trapele mecanicului-conducător şi de rezervă pot fi deschise numai
din compartimentul de luptă. Fiecare sanitar trebuie să aibă o cheie de trap pentru a
deschide trapele pe câmpul de luptă.

Adăpostirea şi mascarea răniţilor pe câmpul de luptă

şi acordarea primului ajutor

În cazurile când răniţii temporar până la evacuare sunt lăsaţi pe câmpul de

luptă, în adăposturi, locurile aflării lor se marchează cu semne vizibile din spate atât
ziua, cât şi noaptea. De obicei, pentru aceasta se folosesc faşe de material alb cu
imaginea crucii roşii, în lipsa acestui semn se folosesc faşe de tifon sau mijloace
improvizate – mănunchiuri de iarbă, lopăţica de geniu, casca. Noaptea se folosesc
semne speciale fluorescente care se fixează pe diferite obiecte în apropierea
adăpostului unde se găsesc răniţii.
În timpul luptei de apărare pentru adăpostirea temporară a răniţilor se
amenajează postul medical al companiei.
La punctul medical al companiei instructorul sanitar acordă răniţilor primul
ajutor, cu acest scop aici se fac rezerve de pansament, atele apă potabilă. Pe timp de
iarnă punctul medical al companiei trebuie încălzit. Locul unde se afla postul medical
de adus la cunoştinţa efectivului.

3
 3. Transportarea răniţilor cu ajutorul mijloacelor improvizate.
Evacuarea răniţilor de pe câmpul de luptă.

Târârea rănitului pe o parte. Instructorul sanitar se apropie de rănit din

spate, aranjează rănitul pe un picior îndoit în genunchi şi coapsă, iar capul rănitului
pe piept, făcând mişcări cu piciorul liber şi cu o mână: rănitul e târât în adăpost, fiind
susţinut cu mâna liberă. În dependenţă de starea sa rănitul ajută la mişcare cu piciorul
sau cu mâna sănătoasă. Distanţa de 15 metri trebuie parcursă în 80 - 90 sec.
Târârea rănitului pe spate. Rănitul se aranjează pe spatele unui militar sau
instructor sanitar. Cu ajutorul picioarelor şi mâinilor sanitarul (instructorul sanitar)
târâie rănitul în adăpost. Distanţă de 15 metri trebuie parcursă în 90 - 100 secunde.

Târârea rănitului pe foaia de cort. Capătul liber al chingii sanitare se trece prin
centură şi se formează o ansă, după aceea se fixează de un colţ ai foii de cort cu un
nod “marinăresc”. Capetele libere ale foii de cort se leagă unul de altul deasupra
rănitului. În caz de lipsă a foii de cort se foloseşte mantaua. După ce se pregăteşte
ansa, capătul liber al chingii sanitare se trece prin mânicile întoarse înăuntru, şi se
leagă cu un nod.
Pe timp de iarnă răniţii se pot târâi cu mijloace improvizate: schiuri, sanie, foi
de metal şi de placaj.

Răniţii pot fi transportaţi pe mâini de un militar sau sanitar prin câteva metode.

4
 Prima metodă. Aducând rănitul pe un loc ridicat, militarul se întoarce cu
spatele spre el şi se aşează într-un genunchi, rănitul se apucă de umerii militarului.
După aceasta militarul, susţinând rănitul cu ambele mâini de picioare, se ridică şi
transportează rănitul în adăpost.
Metodă a doua. Este folosită când rănitul e fără cunoştinţă sau sunt lezate
membrele superioare. Militarul se aşează într-un genunchi lângă rănit, cu o mână îl ia
de spate, iar cu a doua de sub fese şi se ridică cu el.

Transportarea rănitului de doi militari pe mâini.

Prima metodă. Se foloseşte când rănitul nu se poate ţine de umerii militarilor.

Militarii se apucă de mâini formând un scăunel din trei mâini, unul din militari cu
mână liberă susţine rănitul.
Metodă a doua. Transportarea rănitului pe scăunel din patru mâini se foloseşte
când rănitul se poate ţine de umerii militarilor.
Metodă a treia. Un militar apucă rănitul de subţiori, alt militar aflându-se între
picioarele rănitului le apucă de sub genunchi şi împreună ridică rănitul.
Metodă a patra. Rănitul e dus în braţe de doi militari fiind ridicat cu mâinile
de un militar de spate şi regiunea lombară, iar de altul de fese şi de genunchi.
5
 Transportarea rănitului cu ajutorul foii de cort şi a unei prăjini.

Rănitul este aranjat pe foaia de cort, capetele opuse ale foii de cort se leagă
deasupra capului şi genunchilor. Prăjina se vâră sub legăturile formate, foaia de cort
se întăreşte de o prăjină suplimentar cu o frânghie sau cu chinga sanitară.
În dependenţă de starea răniţilor, ei se evacuează cu ajutorul transportului
sanitar şi al transportului militar disponibil, iar în unele cazuri şi cu maşinile blindate.
Serviciul medical e înzestrat cu mijloace de transport sanitar de diferita tipuri.
Pentru transportarea răniţilor se folosesc diferite automobile şi tehnică militară
specială. În transportul sanitar grav - răniţii sunt amplasaţi pe brancarde, uşor răniţii
sunt aşezaţi pe banchete sau scaune.