Sunteți pe pagina 1din 25

1.

NOŢIUNI

Descarcerarea cuprinde ansamblul operaţiunilor destinate identificării persoanelor captive în


medii ostile vieţii, realizării accesului către acestea şi degajării lor, fără a le agrava leziunile, când
acestea s-au produs, concomitent cu asigurarea asistenţei medicale de urgenţă când situaţia o
impune.
Echipajul de descarcerare este subunitatea constituită din personal de conducere şi
deservire, special instruit, echipat şi dotat cu utilajele şi accesoriile necesare pentru executarea
operaţiunilor de descarcerare.
Echipajul de descarcerare este de regulă, o subunitate componentă a Serviciilor mobile de
urgenţă, reanimare şi descarcerare (S.M.U.R.D.) sau a gărzii de intervenţie pentru stingere.
Autospeciala de descarcerare este autovehiculul cu caroseria adaptată nevoilor de transport
la locul acţiunii a echipajului, utilajelor şi accesoriilor necesare executării operaţiunilor de
descarcerare.
Utilaje şi accesorii pentru descarcerare reprezintă totalitatea uneltelor, dispozitivelor şi
aparatelor utilizate pentru executarea operaţiunilor de descarcerare.

-
2. SIGURANŢA SALVATORILOR ŞI A VICTIMEI ÎN
CAZUL INTERVENŢIILOR DE DESCARCERARE

Asigurarea protecţiei personalului care realizează intervenţia şi a victimei începe din


momentul sosirii autospecialei la locul intervenţiei, având drept scop asigurarea condiţiilor pentru
descarcerarea, evacuarea şi transportul victimei în deplină siguranţă fără a agrava starea iniţială a
acesteia şi fără a se mai produce alte accidente în timpul lucrului.
În funcţie de natura şi tipul evenimentului la care se intervine, trebuie executate următoarele
activităţi:
- stingerea eventualelor incendii;
- întreruperea instalaţiilor electrice din zona de lucru, ce se realizează prin decuplarea
acestora de la tablourile electrice sau prin tăierea conductelor de alimentare, iar la vehicule, prin
decuplarea bateriei de acumulatori;
- oprirea instalaţiilor termice, de canalizare şi apă din zonă, prin închiderea ventilelor
(robinetelor) sau obturarea conductelor;
- întreruperea scurgerilor din instalaţii sau recipienţi a substanţelor inflamabile sau toxice,
evacuarea recipienţilor atunci când este posibil. În cazul în care scurgerile s-au acumulat în zona de
lucru, se vor executa, la distanţe care să asigure protecţia, bazine de retenţie şi şanţuri, pentru
dirijarea scurgerilor către acestea. În zona bazinelor de retenţie se va asigura neutralizarea
substanţelor;
- interzicerea focului deschis sub orice formă în zonă;
- consolidarea elementelor constructive ale construcţiilor sau (şi) instalaţiilor; elementele
aflate în echilibru instabil vor fi demolate;
- asigurarea stabilităţii vehiculului prin fixarea acestuia cu cale şi pene de fixare. Pentru
asigurarea stabilităţii mijloacelor feroviare, se vor consulta specialiştii din domeniu. Concomitent,
vor fi luate măsuri de evacuare a materialelor transportate de vehicul (dacă mărimea acestora
permite) sau de fixarea acestora în interiorul caroseriei (navei);
- acoperirea părţilor tăioase ale elementelor constructive, rezultate în urma evenimentului, cu
prelate sau pături;
- interzicerea traficului greu, pentru evitarea vibraţiilor în zona de lucru.
La evenimentele complexe (avarii tehnologice, dezastre, accidente feroviare, navale, etc.),
aceste activităţi vor fi efectuate împreună cu specialişti din domeniu.
3. SECURITATEA SERVANŢILOR

3.1. Obligaţii generale

La locul intervenţiei, comandantul de descarcerare are în vedere următoarele obligaţii:


- stabileşte dacă sunt vehicule incendiate în care se află persoane încarcerate;
- verifică posibilitatea apariţiei de incendii, care se pot propaga spre locul intervenţiei, sau a
altor riscuri ce pot periclita intervenţia (scurgeri de benzină, etc.);
- se asigură că servanţii nu lucrează decât în zona demarcată;
- actionează numai asupra vehiculelor care au fost stabilizate (cu pene, cricuri, cale de fixare,
etc.)
- observă modul de asigurare a echipamentului de primă intervenţie (stingătoare, o linie de
furtun);
- asigură protecţia cu ajutorul scutului (din lemn sau alte materiale rezistente, dar usoare) a
servanţilor dar şi a victimelor pe timpul lucrului la descarcerare;
- verifică dacă servanţii lucrează numai cu echipamentul de protecţie complet.

3.2. Reguli de securitate a servanţilor

Pe timpul acţiunii de descarcerare, servanţii trebuie să respecte următoarele reguli:


- să fie echipaţi întotdeauna cu echipamentul de protecţie (costum, cască, centură, ochelari de
protecţie şi mănuşi); servantul care verifică starea victimei – respiraţie, puls, etc. nu poartă mănuşi;
- să nu manipuleze cioburile, obiectele tăiate, etc. cu palmele goale şi să aibă grijă ca
marginile tăioase care au rămas să se acopere cu o prelată;
- să nu lucreze la vehiculele (vagoanele) nestabilizate;
- geamurile, precum şi celelalte materiale tăiate sau care se află deja la locul accidentului,
trebuie scoase din zona de lucru sau băgate sub vehicule, când situaţia permite;
- să nu lucreze cu bijuterii pe mîini (inele, brăţări, etc.);
- să nu execute lucrări de tăiere cu utilaje care produc scântei, până la îndepărtarea
pericolului izbucnirii (producerii) unui incendiu sau a unei explozii în zona respectivă;
- să evite atingerea conductorilor electrici sub tensiune căzuţi în zona accidentului;
- să raporteze comandantului dacă un membru din echipă care intervine nu se simte bine şi,
cu permisiunea acestuia, să il ajute să părăsească zona de lucru;
- să raporteze comandantului orice rănire a echipajului;
- să verifice dacă furtunurile hidraulice ale utilajelor sunt întinse, înlaturând astfel pericolul
prezentat de uleiul sub presiune care circulă prin ele;
- să se asigure că fiecare utilaj este mânuit de o singură persoană;
- în cazul lucrului îndelungat, să asigure schimbarea celor care lucrează cu aparatele (utilajele
care cântăresc între 15 – 30 kg);
- la executarea operaţiilor să aleagă o poziţie cât mai bună de lucru, spre exteriorul utilajului,
pentru evitarea surprinderii între utilaj şi masină.
- după fiecare operaţie de tăiere să verifice stabilitatea maşinii sau a vagonului.

4. PROIECTAREA ŞI CONSTRUCŢIA VEHICULULUI


- Noua tehnologie auto -

Ca şi studiul anatomiei omului, urmărirea progreselor în ceea ce priveşte siguranţa


vehiculelor este un proces fără sfârşit. Piesele din componenţa vehiculelor care concureză la
siguranţa acestora, variază mult ca aspect şi amplasare, atât funcţie de producători şi modele, cât şi
pentru acelaşi model, de la an la an. Din acest motiv, esenţial pentru salvatori, este să înţeleagă cât
mai bine cum aceste progrese pot afecta activitatea lor de zi cu zi.
1. Ranforsarea suspensiei faţă, precum şi fixarea motorului astfel ca, în caz de impact, atât
roţile, cât şi motorul să fie menţinute sub maşină, departe de compartimentul pasagerilor (habitaclu).
Tăierea în această zonă a unor componente poate fi dificilă.
2. Zonele de amortizare care absorb energia la impact fac posibilă supravieţuirea ocupanţilor
la coliziuni, lucru care nu era realizabil cu puţini ani în urmă.
3. Ranforsarea tabloului de bord a fost concepută pentru a proteja şoferul şi pasagerii în caz
de impact frontal sau lateral. Descarcerarea tradiţională dintr-o singură parte, poate fi mai dificilă.
4. Microaliajele şi oţelul cu bor sunt folosite pentru a îmbunătăţi raportul rezistenţă-greutate.
Înlăturarea uşilor va fi mult mai dificilă, dacă la impact traversele de ranforsare sunt împinse în
structura caroseriei.
5. Localizate în volan, bord şi mai nou, în zona uşilor, scaunelor, plafonului şi chiar în unele
sisteme de centuri de siguranţă, airbag-urile trebuie abordate cu deosebită atenţie. Airbag-urile
nedeclanşate se pot activa neaşteptat în timpul operaţiunilor de descarcerare. De aceea este imperios
necesar să se cunoască modul în care au au fost proiectate şă se declanşeze: electronic sau mecanic.
Riscurile includ dificultatea în identificarea amplasamentului sacilor, a senzorilorşi a modulului de
comandă. Declanşarea lor accidentală în timpul salvării provoacă implicit expunerea salvatorului la
impactul mecanic sau la efectul unor substanţe chimice.
6. Centurile de siguranţă pretensionate şi limitatoarele de forţă gravitaţională sunt concepute
pentru a reduce traumele la şoc, dar şi impactul cu airbag-urile. Centurile de siguranţă pretensioante
sunt activate de un mecanism cu arc sau de o încărcătură explozivă. Declanşarea lor accidentală în
timpul descarcerării poate provoca răni serioase tât salvatorilor cât şi pacienţilor.
7. Materialele pentru caroserie – materiale plastice rezistente la impact, fibre de carbon,
aluminiu şi alte materiale compozite înlocuiesc tabla în totalitate sau în unele părţi exterioare.
Utilizarea materialelor plastice sfărâmicioase sau casante ca înlocuitor pentru executarea elementelor
curbate, crează dificultăţi pentru găsirea unui punct de sprijin corespunzător în caz de intervenţie.
Materialele compozite pot fi dificil de tăiat. Fibrele de carbon sunt de asemenea greu de tăiat şi atât
particulele de pulbere cât şi subprodusele de ardere provenind din acestea sunt foarte periculoase.
8. Geamurile laterale şi luneta – sticla securit este uneori înlocuită cu sticlă laminată sau cu
materiale plastice rigide, care, spre deosebire de sticla securit, sunt extrem de rezistente la „spargere”
în adevăratul sens al cuvântului şi constituie o barieră formidabilă în crearea accesului la victime.
9. Materiale pentru şasiu – pentru a compensa creşterea greutăţii datorită adăugării unor
elemente de securitate, producătorii de maşini utilizează aliaje uşoare cu rezistenţă înaltă (HSLA)
sau chiar aliaje uşoare cu rezistenţă ultraînaltă (UHSLA) pentru ranforsarea plafonului şi stâlpilor
laterali.

Vehicule hibride benzină-electrice


Vehiculele hibride folosesc pentru propulsare atât un motor electric, cât şi unul pe benzină.
Puterea electrică este folosită pentru deplasarea cu viteză mică şi este dată de un acumulator de înaltă
tensiune, amplasat de obicei, în partea din spate a vehicului.
La vehiculele hibride, cablurile de înaltă tensiune pot fi identificate după culoarea portocalie
a izolaţiei şi conectorilor. Ele sunt, la majoritatea vehiculelor de acest fel, poziţionate sub sau în
interiorul ranforsări podelei, zonă care, de obicei, nu este nevoie să fie accesată de personalul de
salvare.
Este important de reţinut că vehiculele hibride pot părea inactive când motorul pe benzină nu
funcţionează, dar de fapt ele pot fi în starea „gata de plecare” şi capabile de mişcare în orice
moment. Pentru a preveni acest lucru, în afara deconectării bateriei de 12 V, personalul de salvare
trebuie să se asigure că butonul principal de pornire este pe poziţia „închis” şi cheia este scoasă din
contact, decuplându-se astfel sistemul electronic de acţionare.
Nu atingeţi, tăiaţi sau deschideţi niciodată un cablu de înaltă tensiune sau alte componente
electrice.
Exceptând sfaturile de mai sus, la vehiculele hibride se pot folosi tehnicile şi principiile de
descarcerare standard.
Sisteme pasive de protecţie
1. Airbag-urile
Airbagurile pentru impact frontal: concepute pentru a se declanşa în eventualitatea unui
impact frontal, acestea sunt de obicei poziţionate în volan şi în bord. Nu toate sistemele airbag
seamănă între ele, dar componentele lor sunt similare. Poziţionarea exactă, volumul şi mecanismul
de declanşare a sistemului de airbag frontal diferă de la producător la producător. Noile sisteme de
airbag frontal au în compunere dispozitive de umflare în două trepte. Ele sunt concepute să coreleze
forţa de umflare în conformitate cu anumii parametrii, precum poziţia ocupantului, forţa impactului
şi folosirea centurilor de siguranţă. Dacă, în caz de coliziune, senzorul comandă o umflare parţială,
atunci sunt posibile următoarele rezultate şi consecinţe pentru acţiunea de descarcerare:
- declanşarea primei trepte de umflare, urmată de declanşarea treptei
secundare la un interval de câteva milisecunde, fără consecinţe ulterioare;
- declanşarea primei trepte de umflare, fără declanşarea treptei secundare. Acest
lucru dă posibilitatea declanşării cele de a doua trepte de umflare, chiar în timpul
descarcerării;
- umflarea treptei a doua, fără declanşarea primei trepte. Acest lucru dă posibilitatea
declanşării primei trepte de umflare în timpul descarcerării.
Airbag-uri pentru impact lateral: pot fi montate în uşi, fie în partea laterală dinspre uşa
scaunului ori în traversele plafonului (tip perdea gonflabilă sau tubulare). Este extrem de important
să evitaţi bruscarea zonelor în care sunt amplasate airbag-uri nedeclanşate sau senzori, ori să tăiaţi
cartuşele de umflare.
2. Elemente de pretensioanre
Acestea trebuie tratate cu aceiaşi grijă ca şi airbag-urile. Este recomandată înlăturarea
centurii de siguranţă de pe un pacient cât mai rapid şi complet, astfel încât declanşarea accidentală a
sistemului să nu ducă la rănirea acestuia. Trebuie sporită atenţia atunci când se simte prezenţa unor
lichide inflamabile sau vapori. Există 4 locaţii principale pentru sistemele pretensionate:baza
stâlpului B, mijlocul stâlpului B, partea interioară a cataramei centurii de siguranţă din faţă şi din
spate.
Elementele de pretensionare ale centurii de siguranţă pot fi activate atât mecanic, cât şi
electric. Se va avea mare grijă când se lucrează în zona elementelor de pretensionare. Multe maşini
folosesc elemente de pretesionare mecanic, care au senzorul instalat în interiorul mecanismului.
Elementele de pretensionare activate mecanic rămân în stare de funcţionare chiar şi după
deconectarea bateriei.
3. Limitatoarele de forţă gravitaţională
Limitatoarele de forţă gravitaţională sunt instalate la majoritatea centurilor de siguranţă,
având elemente de pretensionare şi permit o slăbire uşoară a centurii, la un anumit moment, în
timpul coliziunii. Ele conduc la diminuarea a gravităţii rănilor interne prin reducerea valorii
decelărării şi astfel a valorii forţei G, ce acţionează asupra corpului.
4. Zonele de impact
Acestea sunt zone ale caroseriei concepute pentru a absorbi energia impactului în urma unei
coliziuni şi de a diminua transmiterea acestei energii în compartimentului pasagerilor şi implicit la
ocupanţii vehiculului.
Consolidarea zonelor de impact a crescut spectaculos rata de supravieţuire a ocupanţilor
vehiculelor în urma unor impacturi majore. În schimb, aceste zone, pot complica eforturile de
salvare, datorită rezistenţei mari a structurilor de metal deformate.
Locurile de amplasare a bateriei
La majoritatea vehiculelor de pasageri, cel mai folosit amplasament al bateriei este
compartimentul motorului. Totuşi, este important de reţinut că unele maşini de nouă generaţie pot
folosi locaţii alternative, ca de exemplu:
- sub bancheta din spate;
- în portbagaj;
- în contraaripa roţii din faţă
De menţionat este, că la vehiculele mai mari (autocamioane, autospeciale, autobuze), pot
exista mai multe baterii.
Unii producători folosesc dispozitive care, în cazul unei coliziuni, deconectează automat
bateria.

Cinetica coliziunii vehiculelor


1. Tensiune, flexiune, torsiune
Materialul care este îndoit (flexat), comprimat (tensionat) sau răsucit (torsionat), necesită
precauţie când este tăiat sau depărtat deoarece se poate mişca rapid, în direcţii neaşteptate. Salvatorul
trebuie să evalueze deformările mecanice şi reacţiile potenţiale ale caroseriei vehiculului cae au avut
loc, ori pot apare datorită impactului.
Când vorbim despre deformări mecanice (modificări ale structurii maşinii datorate
impactului), ne referim la puncte stabile, elastice sau instabile. Pentru a putea lucra efectiv, adesea
este necesar să eliminăm întâi punctele instabile sau elastice, care ar putea provoca o nedorită
revenire a materialului în timpul tăierii sau depărtării. Este necesar să găsim punctele stabile care vor
servi ca bază solidă pentru poziţionarea uneltelor depărtătoare. În cazul în care nu identificăm
punctele stabile, rezistente, trebuie şă le creăm prin diverse metode, ca de exemplu, instalarea unui
suport.
2. Coliziunea frontală
Verificarea la impact a vehiculelor moderne, prevede ca, după ciocnirea lor de un obstacol, la
o viteză anume, compartimentul pasagerilor să nu sufere deformări majore.La viteze mai ridicate
deformările sunt, implicit, mai mari, lucru care complică eforturile de salvare.
Tehnologiile moderne de fabricaţie a vehiculelor au sporit probabilitatea ca ocupanţii lor să
supravieţuiască în urma impacturilor majore. În acelaşi timp aceste tehnologii confruntă salvatorii cu
dificultăţi mai mari la dgajarea victimelor, datorită, de exemplu, ranforsărilor din zona tabloului de
bord, greu de tăiat sau de împins, ori traverselor montate în uşi care, la impactul frontal se
deplasează în spate sau în faţă, conducând la blocarea uşilor.
3. Impactul lateral
Impacturile laterale au cea mai mare ratăa mortalităţii, deoarece spaţiul dintre ocupant şi
partea exterioară a vehiculului este foarte mic. Totodată, deformarea vehiculului în urma coliziunii
lasă un spaţiu foarte îngust de lucru în jurulpacientului. De aceea, atunci când este posibil, eforturile
de descarcerare trebuie concentrate pe partea neavariată a maşinii.
4. Coliziunile cu răsturnare
În aceste cazuri, stabilizarea corespunzătoare a vehiculului constituie cel mai important
aspect al unei descarcerări eficiente. Descarcerarea se complică şi mai mult, dacăvictimele se află în
poziţii incomode ori suspendate în sistemele de reţinere (centuri de siguranţă sau airbag-uri). În
astfel de coliziuni este foarte important ca victimele să fie scoase cu mişcări cât mai puţine.
5. Coliziuni prin „împănare” sau strivire
Spaţiile extrem de strâmte şi, de multe ori, modul de prindere a victimelor, fac în acest tip de
coliziuni, ca operaţiunile de descarcerare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă necorespunzătoare.
Buna stabilizare a vehiculelor este deosebit de importantă şi, de aceea, poate apărea necesitatea
efectuării unor operaţiuni de ridicare extrem de dificile.
Activităţile de salvare pot afecta stabilizarea. Din acest motiv stabilizarea trebuie
monitorizată continuu în timpul procesului de descarcerare. Dispozitivele de sprijin pot îmbunătăţii
eforturile de stabilizare.

6. ECHIPAMENTUL DE DESCARCERARE

Grup pompare TPU10+ (pompa hidraulică)


Această pompă este potrivită pentru folosirea uneltelor hidraulice cu dublă acţiune, lucrează cu
ulei mineral şi este concepută pentru o presiune permisă de 720 de bari. Volumul maxim de ulei este de
1700 cc (pompa nu poate fi folosită pentru un echipament care necesită mai mult ulei).
Funcţionarea:
Motorul funcţionează ca o pompă cu piston plonjor într-una sau două trepte şi care este capabilă să
asigure o presiune specifică. Sistemul de răcire răceşte rezervorul de ulei al pompei, după care aerul răcit
este descărcat în atmosferă printr-o ţeavă specială de evacuare muflată, aceasta însemnând că nu există
părţi ale pompei care să se încălzească, chiar după o lungă perioadă de folosire.
Pentru protecţia pompei şi a utilizatorului, pompa este prevăzută cu 2 senzori de nivel prin care
motorul se închide atunci când nivelul de ulei este crescut. Fiecare pompă este prevăzută şi cu două valve
de siguranţă pentru a limita presiunea maximă.
Pornirea:
Se stabileşte supapa de selectare, se roteşte comutatorul motorului în poziţia ŞOC (dacă motorul
este încă cald se roteşte comutatorul în poziţia PORNIT), se trage de cablul de pornire până când cade
rezistenţa, permiteţi cablului să fie retras şi apoi trageţi tare. Se repetă dacă motorul nu porneşte din prima,
dar nu mai mult de trei încercări.
După ce motorul porneşte se introduce cablul de pornire la loc, iar după aproximativ 20-30 de
secunde, după ce motorul s-a încălzit, se trage şocul (începe să meargă neregulat).
Pompa hidraulică este echipată cu racorduri cu sistem de auto-închidere (una exterioră şi una
interioară).
Unealta care trebuie să opereze trebuie selectată cu valva de selectare de îndată ce motorul merge
în mod regulat. Mânerul de selectare trebuie îndreptat către racordurile uneltelor relevante. O a doua
unealtă poate fi conectată la pompă folosind valva de selectare, cu această facilitate, o astfel de unitate de
operare putând schimba uşor uneltele între ele în timpul operării. Viteza de lucru poate fi stabilită prin
folosirea comutatorului de viteză.
Pentru oprirea pompei, după ce activitatea dorită a fost îndeplinită se roteşte comutatorul în poziţia
STOP.

Depărtătorul hidraulic
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Depărtătoarele hidraulice au trei funcţii principale: depărtare, strângere şi tragere. Ele pot strivi sau
strânge materialul creând puncte sau zone ajutătoare pentru tăiere şi pot depărta diverse părţi alăturate. A
treia funcţie se pune în aplicare prin folosirea adaptoarelor de lanţ, care se montează pe vârfurile fălcilor.
Depărtătorul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, braţe depărtătoare, vârfuri depărtătoare.
Mânuirea depărtătorului hidraulic:
- încercaţi să folosiţi întotdeauna întreaga suprafaţă a vârfului fălcilor;
- la pierderea prizei (fixării) fălcilor, opriţi unealta şi repoziţionaţi-o;
- aşezaţi astfel unealta, încât materialul să fie împins în afara vehiculului;
- în timpul lucrului, mişcarea naturală a uneltei nu poate fi prevenită; de aceea asiguraţi-vă că
puteţi opri şi repoziţiona depărtătorul, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse
de vehicul;
- nu ţineţi niciodată mâinile pe braţele depărtătorului;
- de îndată ce unealta începe acţiunea de depărtare, ea îşi va susţine o parte sau chiar toată
greutatea proprie; de acea, în procesul lucrului, este necesar doar să o sprijiniţi ţinând-o de mâner şi
manşonul de comandă;
- după ce încheiaţi lucrul cu depărtătorul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se
mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se
depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la
pompă.
Depărtarea:
a) deschiderea iniţială suficientă:
- aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate
- depărtaţi
b) deschiderea iniţială insuficientă
- deschideţi braţele
- aşezaţi un vârf în deschidere
- închideţi vârfurile
- îndoiţi materialul prins între vârfuri
- repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru
amândouă vârfurile.
c) fără deschidere iniţială
- mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv
- mai departe urmaţi punctul a sau b.
Tragerea:
- deschideţi complet braţele
- înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie
îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor
- plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece
- agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cârligele de scurtare
îndreptate în sus
- închideţi braţele.
Strângerea (presarea):
Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare.
- deschideţi braţele
- aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns
- închideţi vârfurile.
Închiderea:
Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim
de 5 mm între vârfurile depărtătoare.
Foarfeca hidraulică
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Foarfeca hidraulică este folosită pentru a detaşa, prin tăiere, diferite bucăţi din părţile componente
ale vehiculului. De asemenea, poate fi folosită pentru a face tăieturi de slăbire, care permit mişcarea prin
rabatare a unor componente precum bordul sau plafonul.
Fălcile foarfecii hidraulice pot avea forme variate, această diversitate fiind creată pentru a permite
tăierea cât mai uşoară a diferitelor profile de materiale din structura autovehiculului.
Foarfeca hidraulică are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, fălci (lame).
Mânuirea foarfecii hidraulice:
- încercaţi întotdeauna să poziţionaţi foarfeca, astfel încât să facă un unghi de 90 grade faţă de
suprafaţa de tăiat;
- asiguraţi-vă că materialele care trebuie tăiate sunt poziţionate cât mai în interiorul deschiderii
fălcilor; evitaţi tăierea cu vârfurile acestora;
- dacă foarfeca începe să se răsucească sau observaţi depărtarea fălcilor, opriţi tăierea şi repoziţionaţi
foarfeca;
- evitaţi tăierea buteliilor mascate aferente airbagurilor sau zonele în care bănuiţi că există potenţiale
pericole;
- nu puneţi niciodată mâinile pe fălcile foarfecilor;
- deplasarea uneltei în procesul operaţiunii de tăiere nu poate fi prevăzută; asiguraţi-vă că puteţi opri
şi repoziţiona foarfeca, înainte ca aceasta sau părţi din corpul dumneavoastră să fie prinse între părţile
componente ale vehicului;
- după ce încheiaţi lucrul cu foarfeca este important să o puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Fălcile
foarfecii nu se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Fălcile
se deschid (se depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră
deasupra pistonului dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Fălcile se închid. Uleiul de sub
piston se întoarce la pompă.
Tăierea:
- se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie tăiat
- se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de deschizătura lamelor
- se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită
Închiderea:
- la încheierea operaţiunilor se aduc lamele foarfecii la acelaşi nivel cu vârfurile suprapuse; niciodată
nu se închid complet lamele unităţii pentru că poate rămâne presiune în unealtă.

Unealta combinată
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Această unealtă universală combină un depărtător şi o foarfecă într-o singură unealtă. Totuşi,
datorită îmbinării acestor funcţii sunt afectate unele performanţe în ceea ce priveşte tăierea şi depărtarea.
Folosită ca depărtător, pe această unealtă se pot monta şi accesorii pentru tragere.
Unealta combinată are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulice, fălci, vârfuri depărtătoare.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Braţele nu se
mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Braţele se deschid (se
depărtează). Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Braţele se închid. Uleiul de sub piston se întoarce la
pompă.
Depărtarea:
b) deschiderea iniţială suficientă:
- aşezaţi amândouă vârfurile între părţile care trebuiesc depărtate
- depărtaţi
b) deschiderea iniţială insuficientă
- deschideţi braţele
- aşezaţi un vârf în deschidere
- închideţi vârfurile
- îndoiţi materialul prins între vârfuri
- repetaţi această manevră până se crează spaţiu suficient pentru
amândouă vârfurile.
d) fără deschidere iniţială
- mai întâi faceţi o deschizătură folosind un alt dispozitiv
- mai departe urmaţi punctul a sau b.
Tragerea:
- deschideţi complet braţele
- înlăturaţi vârfurile depărtătoare şi ataşaţi lanţul astfel încât cârligele să fie
îndreptate în sus şi introduceţi vârful de jos în partea de sus a braţelor
- plasaţi lanţurile de jur împrejurul obiectelor astfel încât să nu alunece
- agăţaţi obiectele de lanţuri folosind întotdeauna cărligele de scurtare
îndreptate în sus
- închideţi braţele.
Strângerea (presarea):
Acest lucru se poate face folosind partea interioară a braţelor depărtătoare.
- deschideţi braţele
- aşezaţi vârfurile pe obiectul care trebuie strâns
- închideţi vârfurile.
Tăierea:
- se aşează unealta cu lamele deschise perpendicular pe obiectul care trebuie
tăiat
- se aşează obiectul care trebuie tăiat cât mai aproape posibil de
deschizătura lamelor
- se închid lamele, iar pompa hidraulică va livra automat presiunea dorită
Închiderea:
Nu închideţi niciodată complet braţele unităţii. Asiguraţi-vă că există întotdeauna un spaţiu minim
de 5 mm între vârfurile depărtătoare.

Cilindrul hidraulic
Este o unealtă hidraulică cu acţiune dublă şi este concepută să funcţioneze cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Este utilizat cu predilecţie pentru a împinge unele componente ale vehiculului, folosind forţa
pistoanelor acţionate hidraulic. Unii cilindrii au pistoane telescopice, făcând posibilă realizarea unor
deschideri mari plecând de la spaţii iniţiale de mici dimensiuni. Unii cilindrii au capete care se pot înlocui
făcând posibilă folosirea unor accesorii pentru alte aplicaţii, cum ar fi lanţuri şi vârfuri pentru tragere.
Cilindrul hidraulic are următoarele părţi componente: mâner de transport, manşon de comandă,
furtunuri hidraulce, cilindrii, pistoane plonjor, cap de împingere.
Mânuirea cilindrului hidraulic:
- poziţionaţi întotdeauna cilindrul hidraulic, astfel încât manşonul de comandă să poată fi acţionat
uşor, şi în acelaşi timp, să nu incomodeze operaţiunile ulterioare de descarcerare;
- atunci când reluaţi operarea cu un cilindru deja fixat sub presiune, aveţi deosebită grijă asupra
sensului în care rotiţi manşonul de comandă, pentru a nu comanda o acţiune inversă decât cea dorită;
- când operaţi cu cilindrul, urmăriţi cu atenţie ambele puncte de sprijin ale acestuia;
- dacă este necesar, pentru asigurarea unei bune fixări a cilindrului pe platformă, folosiţi suportul
special dedicat acestui lucru;
- înainte de a începe operarea cu cilindrul, asiguraţi-vă că punctul de aşezare este bine stabilizat;
- după ce încheiaţi lucrul cu cilindrul este important să-l puneţi în poziţia sa “de siguranţă”.
Funcţionarea:
Uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii prin furtunurile de înaltă presiune. Uleiul se
întoarce la pompă la presiune atmosferică dacă dispozitivul de siguranţa este în poziţia „0”. Pistoanele nu
se mişcă. Uleiul intră sub piston dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia deschis. Pistoanele ies afară
din cilindru. Uleiul de deasupra pistonului se întoarce înapoi la pompă. Uleiul intră deasupra pistonului
dacă dispozitivul de siguranţă este în poziţia închis. Pistoanele se deplasează înapoi în cilindru. Uleiul de
sub piston se întoarce la pompă.
Depărtarea:
Pistoanele se extind prin rotirea dispozitivului de siguranţă în sensul acelor de ceasornic şi astfel
obiectele pot fi depărtate. Pompa hidraulică livrează automat presiunea necesară de îndată ce gulerul de
oprire întâlneşte orice obstacol.
Pentru părţile mai slabe ale autovehiculelor se foloseşte un suport pentru piston.
Retragerea:
Pentru a retrage pistonul, dispozitivul de siguranţă se roteşte în sens invers acelor de ceasornic.
Tragerea:
Se extind complet pistoanele şi se fixează dispozitivele de tragere. Ne asigurăm că dispozitivele de
tragere şi lanţurile sunt corect poziţionate (cârligele de scurtare se folosesc întotdeauna cu deschiderile
orientate în sus) şi de faptul că unitatea se poate mişca liber şi rămâne întotdeauna în linie dreaptă atunci
când se face tragerea.

Închiderea:
Nu se retrag niciodată complet pistoanele în cilindrii. Dacă acţiunea de retragere se opreşte, se
depărtează din nou pistoanele dar la o distanţă mai mică de aproximativ 5 mm şi se depozitează unitatea
astfel.

Furtunuri de presiune (hidraulice)


Furtunurile hidraulice se folosesc pentru a conecta echipament de salvare cu dublă acţiune la
pompa hidraulică. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 bari.
Furtunurile hidraulice au în componenţa lor cuplele rapide şi capacele de protecţie.
Sunt destinate dirijării uleiului hidraulic sub presiune, de la pompa hidraulică către accesoriile cu
acţionare hidraulică şi au culori diferite, de regulă, roşie şi galbenă (verde).
Culoarea roşie şi galbenă (verde) a furtunurilor este concepută pentru o mai bună indentificare a
conductelor pentru depărtătorul hidraulic cu dublă acţiune, foarfecele hidraulic, la folosirea alternativă sau
simultană.
Pentru folosire, înainte de cuplare se scot capacele de protecţie ale cuplajelor, iar îmbinarea se face
printr-o apăsare uşoară.
Cuplarea şi decuplarea furtunurilor se face numai în cazul în care în furtunuri, nu exista presiune
(comutatorul să fie în poziţia „0”).
La decuplare, în mod inevitabil se scurg câteva picături de ulei, de aceea se vor pune imediat
capacele de protecţie.
La cuplare, furtunurile nu vor fi expuse întinderii forţate şi nu vor fi înfăşurate strâns, raza minimă
de înfăşurare fiind de 60-70 mm.
Pe timpul utilizării se interzice gâtuirea furtunurilor.
Lungimea maximă a furtunurilor fără micşorarea presiunii de lucru este de 25 m. Pentru
prelungire, se pot folosi furtunuri de presiune cu jumătate de cuplaje de 5, 10 sau 20 m lungime.
Pe timpul utilizării şi după utilizare furtunurile, se mânuiesc şi se păstrează în locuri ferite de
corpuri dure sau tăioase.

Pompă manuală
Această unealtă hidraulică poate avea acţiune simplă sau dublă, concepută să funcţioneze cu ulei
mineral şi la o presiune de 720 bar.
Pompa manuală are următoarele părţi componente: pârghia pompei, mânerul pompei, valvă de
înaltă presiune, valvă de joasă presiune, valvă pentru eliberarea presiunii, indicator de nivel pentru
ulei/dop de umplere, rezervor de ulei, sistem de blocare a mânerului, postament, dispozitiv de ventilaţie,
cuplă rapidă.
Funcţionarea:
Uleiul este scos din rezervor prin tragerea mânerului pompei în sus. Uleiul este pompat către
sistem prin tragerea mânerului pompei în jos. O valvă de reverse din pompă face ca uleiul care este
pompat este redus automat odată cu creşterea presiunii. Fiecare pompă este echipată cu o valvă de
siguranţă care limitează presiunea maximă.
Folosirea:
Se stabileşte valva de eliberare a presiunii în poziţia de operare. Se mişcă mânerul pompei în sus şi
în jos, lucru care va face ca unealta să răspundă. Învelişul metalic al pompei trebuie să fie îndreptat în jos
pentru a permite ca uleiul să fie folosit la nivelul maxim.

Dispozitiv special de deblocare uşi


Este o unealtă hidraulică fără dublă acţiune care este concepută a opera doar cu o pompă hidraulică
Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi are o presiune de 720 de bari. Este concepută doar
pentru deschiderea uşilor din clădiri.
Acest dispozitiv este format din: racorduri, cot pivotant, mâner, cilindru, piston de lucru, reazăm,
crapodină (reazem mobil).
Funcţionarea: uleiul din pompa hidraulică este furnizat unităţii (dispozitivului) prin furtunurile de
înaltă presiune; uleiul pătrunde către unealtă atunci când valva de operare este în poziţia de „operare”;
pistonul de lucru se depărtează (deschide) prin introducerea uleiului; uleiul se întoarce la pompă atunci
când valva de operare se află în poziţia sa „neutră” şi pistonul se retrage.
Pregătirea pompei pentru funcţionare:
- se eliberează mânerul de transport
- se deschide valva de ventilare
- se aşează pompa în poziţie de funcţionare.
Folosirea:
- se plasează vârful reazemului mobil al dispozitivului de deblocare a
uşilor în faţa deschizăturii dintre uşă şi cadru
- se introduce vârful reazemului în deschizătură şi lovind cu un ciocan se
introduce cât mai adânc
- asiguraţi-vă că dispozitivul de deblocare este aşezat cât mai aproape de
broasca uşii
- nu staţi în faţa dispozitivului
- extindeţi cilindrul de deblocare cu pompa până uşa este deschisă
- ţineţi dispozitivul de mâner pentru a preveni căderea lui atunci când se
deschide uşa
- folosiţi întotdeauna pompa manuală cu învelişul metalic sub orificiul de
alimentare cu ulei.
Închiderea:
- deschideţi valva de eliberare a presiunii
- aşteptaţi până ce pistonul de lucru este retras complet

Tăietorul de pedale
Aceasta este o unealtă hidraulică cu o singură acţiune şi este concepută să funcţioneze cu o pompă
hidraulică Holmatro. Întregul sistem operează cu ulei mineral şi la o presiune de 720 de bari.
Unitatea este concepută pentru tăierea structurilor de oţel uşoare, cum ar fi pedalele de maşină,
spiţele volanelor, scheletele scaunelor, în spaţii mici şi locuri dificil de accesat.

Pene şi cale
Ele se prezintă sub diferite forme şi sunt confecţionate din polietilenă reciclată sau din lemn.
Folosite împreună, în diverse combinaţii îşi găsesc utilitatea aproape în toate situaţiile de salvare.
Aşezate între sol şi vehicul stabilizează poziţia acestuia.

Perne de ridicat de înaltă presiune


Sunt concepute pentru a lucra cu aer comprimat. Întregul sistem este potrivit pentru a lucra la o
presiune de 8 bar.
Sunt confecţionate din cauciuc de înaltă calitate întărit pe interior cu trei straturi de Kevlar.
Pernele sunt umflate la opresiune maximă de 8 bar, umflarea făcându-se cu aer comprimat de la o
sursă cu aer comprimat (de la regulator de presiune de la 200-300 bar, la 8 bar sau un compresor cu 8 bar)
printr-o unitate de control şi un sistem de furtunuri la perna de ridicat. Când aerul intră sub presiune în
pernă, aceasta se umflă. Încărcătura va fi mutată de îndată ce se realizează suficientă presiune. După ce
perna este umflată, suprafaţa sa efectivă de presiune va scădea, ceea ce va duce la scăderea capacităţii de
ridicare.
Folosirea:
Folosirea cu butelii cu aer comprimat
Mai întâi se conectează furtunurile dintre pernă şi unitatea de control. Se potriveşte regulatorul de
presiune de la butelia cu aer comprimat. Se conectează furtunul de la regulatorul de presiune la unitatea de
control. Se verifică dacă valva şi valva de control a regulatorului sunt închise. Se deschide butelia cu aer
comprimat. Manometrul de înaltă presiune, de exemplu cel mai aproape de butelie, indică presiunea din
butelie. Se setează regulatorul de la pernă până ajunge la 8 bar.
Folosirea unui sistem principal de aer comprimat
Dacă nu se folosesc butelii cu aer comprimat, trebuie conectat un furtun între unitatea de control şi
sursa de aer (maxim 10 bar). Aerul de la o asemenea sursă nu trebuie să conţină particule. Trebuie inclus
un filtru , dacă este necesar.
Se plasează perna de ridicat sub obiectul care trebuie ridicat, sistemul fiind acum gata de operare.

Perne de ridicat de joasă presiune


Sunt folosite pentru a ridica maşini, structuri de beton şi părţi de oţel. Pot fi folosite şi pentru a
îndrepta vehicule de mare tonaj încărcate cu metal dur.
Sunt concepute pentru a funcţiona cu aer comprimat. Întregul sistem este potrivit pentru a lucra la
o presiune de 0,5 bar.

Folosirea:
Folosirea cu butelii cu aer comprimat
Mai întâi se conectează furtunurile dintre pernă şi unitatea de control. Se potriveşte regulatorul de
presiune de la butelia cu aer comprimat. Se conectează furtunul de la regulatorul de presiune la unitatea de
control. Se verifică dacă valva şi valva de control a regulatorului sunt închise. Se deschide butelia cu aer
comprimat. Manometrul de înaltă presiune, de exemplu cel mai aproape de butelie, indică presiunea din
butelie. Se setează regulatorul de la pernă până ajunge la 0,5 bar.
Folosirea unui sistem principal de aer comprimat
Dacă nu se folosesc butelii cu aer comprimat, trebuie conectat un furtun între unitatea de control şi
sursa de aer (maxim 0,5 bar). Aerul de la o asemenea sursă nu trebuie să conţină particule. Trebuie inclus
un filtru , dacă este necesar.
Din motive de securitate, se plasează întotdeauna 2 perne de ridicat sub obiectul care trebuie
ridicat, sistemul fiind acum gata de operare.

Perforatorul de geam
Perforatorul de geam este folosit pentru îndepărtarea geamurilor care se pot sparge în timpul
eforturilor de salvare.
Înlăturarea geamului după folosirea perforatorului trebuie efectuată dinspre interior către afară. În
unele cazuri este de preferat ca geamul să fie coborât în uşă înainte de a fi spart (dacă geamurile sunt
acţionate electric, este necesar ca bateria să fie conectată).

Tăietorul de parbriz
Tăietorul de parbrize este un cuter mecanic, folosit pentru tăierea parbrizelor laminate şi cu o
grosime maximă de 6,5 mm.
Pentru a se putea tăia parbrizul, mai întâi trebuie să tăiaţi stâlpii de la uşă şi poate chiar şi plafonul.
Întotdeauna acoperiţi victima, pentru a o proteja împotriva bucăţilor de parbriz care vor cădea în
timpul tăierii.

Fierestrău pendular
Fierăstrăul pendular LUKAS LES 18 este destinat acţiunii de tăiere după un accident rutier. Poate
fi folosit pentru tăierea parbrizelor confecţionate din geam laminat şi pentru tăierea părţilor de oţel.
Tăierea parbrizului laminat şi a metalelor se începe la o viteză mică şi pe măsură ce se înaintează
cu tăierea, se creşte viteza gradual. În prealabil, se face, mai întâi o gaură mai largă decât cea mai lată
parte a lamei.
Pentru a reduce riscul rănirilor, ţineţi mâinile departe de părţile mobile şi de lamă.
Tăietorul de centuri de siguranţă
Toate centurile de siguranţă trebuie tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil.

Vinciul TERFOR
Echipamentul este folosit la ridicarea, coborârea şi tragerea greutăţilor.
Este format din următoarele părţi componente: cârlig, bolţ fixare, carcasă metalică, admisie cablu,
evacuare cablu, pârghie de siguranţă, mâner acţionare pentru ridicat, mâner acţionare pentru coborâre,
mâner pentru eliberare cablu, mâner.
Pregătirea folosirii echipamentului:
- desfăşuraţi cablul de oţel şi poziţionaţi-l între echipament şi încărcătură
- agăţaţi cârligul (de la capătul cablului de oţel) cu o buclă la punct fix
- trageţi de mânerul de flancare înspre punctul de blocare; împingeţi
mânerul de operare departe de cârlig
- plasaţi capul conic al cablului de oţel în zona de admisie şi împingeţi-l
până când apare la capul de evacuare
- trageţi cu mâna de cablu până ce acesta este întins
- fixaţi cablul prin înlăturarea mânerului de flancare din punctul de blocare
astfel încât arcul să se poată întoarce la poziţia iniţială.
Folosire:
Fixaţi pârghia extensibilă în poziţia ridicare sau coborâre funcţie de acţiunea cerută. Acum
echipamentul este gata de folosire.
Ridicare: - poziţionaţi pârghia extensibilă la punct – ridicare
- manevraţi pârghia în sus şi-n jos – acum încărcătura este ridicată
Coborâre: aceleaşi operaţii ca la ridicare, dar acţionând pârghia de coborâre.

Închiderea echipamentului:
- eliberarea cablului cu ajutorul pârghiei de coborâre
- poziţionaţi mânerul de flancare în poziţia sa normală şi trageţi cablul de
oţel afară.

Pistolul cu jet pentru stingerea incediilor IFEX 3000 Impulse


Pregătirea dispozitivului pentru folosire:
- asiguraţi-vă că rezervorul cu apă şi butelia cu aer sunt umplute
- potriviţi butelia cu aer şi rezervorul, folosind cele două centuri
- înfiletaţi regulatorul de presiune în robinetul buteliei de aer
- conectaţi furtunul de presiune de la regulatorul de presiune la rezervorul
de apă
- conectaţi furtunul de apă la rezervor
- puneţi furtunurile (cel de apă şi cel de presiune) în spatele rezervorului.
Folosirea şi funcţionarea:
- luaţi echipamentul portabil (gata de funcţionare) pe umăr şi puneţi
centurile în jurul umerilor, ajustaţi-le la mărimea dorită şi închideţi
catarama
- luaţi pistolul IFEX Impulse şi puneţi centura în jurul umărului
- ajustaţi centura la mărimea potrivită
- ţineţi pistolul în sus, înclinat cu un unghi de 300
- verificaţi dacă robinetul de apă este închis
- luaţi furtunul de pe troliu
- deschideţi încet robinetul buteliei cu aer comprimat (va fi o presiune de 5
bari în rezervorul de apă şi în furtunul de apă şi o presiune de 25 bari în
pistol)
- deschideţi robinetul de apă (pistolul este umplut atunci când o cantitate
mică de stropi de apă este vizibilă pe diafragma (despicată) de cauciuc a
pistolului)
- închideţi robinetul de apă şi ajustaţi catarama de siguranţă a pistolului.
Tehnologia Impulse asigură apei o viteză foarte mare la ieşirea din pistol în momentul declanşării
(refulării). Acest lucru duce la apariţia unui recul scurt, dar puternic al pistolului. Pentru a micşora acest
recul este recomandat să mişcaţi pistolul înainte în timp ce trageţi şi să vă aplecaţi corpul înainte şi
picioarele în aşa zisa poziţie de mers.
Ţintiţi întotdeauna uşor sub punctul de ochire. Eventual trageţi de manetă şi eliberaţi-o imediat
după ce aţi tras. Cilindrul de presiune al pistolului se va umple automat cu aer în 3 secunde. Deschideţi
robinetul de apă şi repetaţi procesul de stingere a incendiului.
Distanţa la care pistolul poate trage este cuprinsă efectiv între 1 şi 10 metri. Lungimea totală a
jetului este de 16 metri.

Dispozitivul de extracţie
Dispozitivul de extracţie (vestă extractoare, KED – Kendrick Extrication Device) este instrumentul
cel mai potrivit pentru extragerea pacientului şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă.
Caracteristici:
- vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este fabricată din
vinil dur pe exterior şi este prevăzută cu centuri de imobilizare
- poate fi folosită şi la paciente gravide sau copii
- realizează imobilizarea şi în cazul fracturilor de şold sau a celor pelviene
- permite aplicarea monitoarelor/defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea
pantalonilor antişoc.
Vesta extractoare este folosită în special pentru extragerea victimelor din autoturismele
accidentate.
După ce un salvator imobilizează coloana cervicală (imobilizare manuală şi aplicarea gulerului
cervical), un alt salvator aşează vesta între pacient şi scaun. Se fixează centurile (culoare la culoare) în
jurul toracelui victimei. Se trece apoi la fixarea suplimentară a coloanei cervicale şi se aşează centurile de
fixare a frunţii şi bărbiei. Apoi se trece la fixarea centurilor sub coapsa victimei. Mânerele aşezate în
partea laterală a vestei ajută la extragerea verticală.

Dispozitivul de blocare „SECUNET”


Secunet este un dispozitiv, confecţionat din fibre de Kevlar, care are ca scop protejarea
utilizatorului (salvatorului) şi a victimei unui accident rutier (şofer) de efectele deschiderii sistemului de
airbag în timpul acţiunii de extragere a victimei (airbag care nu s-a declanşat în momentul impactului).
Efectele deschiderii airbagului dintr-o dată, pot fi următoarele:
- pot zbura obiecte din volan (ex. capacul volanului)
- desfăşurarea airbagului, care se poate extinde uşor până la 550 mm,
măsurabili de la volan
- gazele fierbinţi care se degajă
- posibile particule periculoase rămase cum ar fi părţi carburante non active
şi materiale folosite la asamblarea airbagului.
Secunet este conceput pentru a fi utilizat doar pe volane de direcţie cu un diametru maxim de 410
mm şi doar pentru o singură folosire efectivă pentru a oferi protecţie împotriva deschiderii airbagului.
Funcţionarea:
Secunet trebuie aplicat peste volan doar în cazul în care este evident faptul că airbagul nu a fost
activat.
Secunet este tras peste volan, un mecanism rapid şi curelele trebuiesc puse deasupra, iar celălalt
mecanism şi celelalte curele dedesubt. Acest lucru va uşura tragerea curelelor şi le va ţine departe de
victimă. Apoi curele sunt trase în cealaltă direcţie, mai întâi cele de jos şi apoi cele de sus. Acest lucru
poate fi făcut şi de două persoane.

7. ORGANIZAREA ECHIPAJULUI

Abordarea sistematică a descarcerării din vehicule este garanţia îndeplinirii misiunii pe cât de
repedpe atât de eficient posibil. Calea de realizare efectivă a descarcerării o constituie munca în
echipă. Pentru ca o echipă să lucreze perfect la unison, membrii ei trebuie să ştie exact ce au de făcut
şi să aibă încredere în abilităţile şi îndemânarea lor la executarea sarcinilor ce le revin.
Autospeciala pentru descarcerare este încadrată, de regulă, de un echipaj format din
comandantul de echipaj, ajutorul comandantului de echipaj şi şofer.

Comandantul de echipaj este subordonat şefului staţiei de intervenţie pentru asistenţă medicală
de urgenţă şi descarcerare sau comandantului intervenţiei. El răspunde de deplasarea echipajului la locul
de acţiune, potrivit cu hotărârea adoptată pentru intervenţie, de modul de îndeplinire a îndatoririlor de
către subordonaţi, respectarea ordinii, regulilor de protecţie a muncii şi celor de tehnica lucrului pe timpul
acţiunii, cooperarea (colaborarea) cu celelalte forţe participante la acţiune, iar împreună cu şoferul, de
buna funcţionare şi întreţinere a utilajelor şi accesoriilor.
În afara îndatoririlor stabilite prin regulamentele de specialitate şi militare generale, comandantului
de echipaj îi revin următoarele atribuţii:
- urmăreşte echiparea corectă a personalului din subordine;
- transmite ordinul de deplasare, iar, în cazul în care acţionează independent, primeşte note de anunţare şi
dă ordinul de deplasare;
- practică la recunoaştere sau exercită, independent ori cu medicul din S.M.U.R.D., recunoaşterea şi dă
misiuni subordonaţilor;
- stabileşte şi ordonă măsurile pentru protecţia victimelor şi a personalului care acţionează pe timpul
intervenţiei;
- stabileşte procedeul de lucru pentru descarcerare, utilajele şi accesoriile necesare intervenţiei şi locul de
amplasare a acestora;
- asigură măsurile pentru realizarea primului contact cu victimele;
- execută, împreună cu medicul (personalul paramedical) sau independent evaluarea iniţială a victimelor
stabilind : dacă este conştientă, dacă respiră, dacă are puls, dacă sângerează;
- acordă, din dispoziţia medicului (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportul şi urcarea
acestora în ambulanţă;
- execută nemijlocit operaţiunile pentru descarcerare împreună cu ajutorul sau şi şoferul;
- participă, la nevoie, împreună cu medicul (personalul paramedical) la scoaterea victimelor, transportului
şli urcarea acestora în ambulanţă;
- conduce acţiunea de scoatere a mijloacelor de transport din locurile inaccesibile sau de înlăturare a
instalaţiilor şi elementelor de construcţii care împiedică accesul către victime;
- solicită în sprijin, forţele şi mjiloacele pentru cooperare (colaborare);
- mânuieşte aparatura radio şi mijloacele de protecţie din înzestrare;
- execută şi alte ordine ale comandantului intervenţiei când acţionează în comun cu garda de intervenţie.
La recunoaştere, comandantul echipajului stabileşte următoarele situaţii:
- dacă există supravieţuitori;
- numărul victimelor şi priorităţile în acordarea sprijinului medical, executarea descarcerării şi a
transportului;
- poziţia şi locul în care se află victima;
- starea victimei, respectiv dacă aceasta este conştientă, dacă respiră, dacă are puls şi dacă sângerează,
modul de pătrundere la aceasta;
- manevrele necesare pentru sprijinirea funcţiilor vitale ale victimei;
- necesitatea imobilizării corpului victimei;
- evaluarea celorlalte leziuni ale victimei;
- pericol de incendiu, explozie, electrocutare, prăbuşire a unor elemente de construcţii sau instalaţii;
- pericolul de inundare a spaţiului de lucru; starea instalaţiilor termice, de apă şi canalizare;
- stabilitatea vehiculului, construcţiei, instalaţiei şi a terenului pe care se află;
- scurgerile de substanţe inflamabile sau toxice;
- părţile tăioase ale elementelor constructive, rezultate în urma accidentului, exploziei, avariei etc., şi
pericolul pe care-l prezintă;
- tipul încarcerării victimei;

Ajutorul comandantului de echipaj este subordonat comandantului de echipaj şi împreună cu


şoferul, răspunde de executarea operaţiunilor pentru asigurarea protecţiei şi descarcerarea victimei pe
timpul intervenţiei.

Şoferul este subordonat comandantului de echipaj şi răspunde de asigurarea deplasării oportune şi


în siguranţă a autospecialei, cu dotarea completă, la locul intervenţiei, funcţionarea şi întreţinerea corectă
a acestuia, accesoriilor şi utilajelor din înzestrare.
În afara îndatoririlor stabilite prin regulamentele de specialitate şi militare generale, ajutorului
comandantului de echipaj şi şoferului le revin următoarele atribuţii:
- întrerupe circuitele electrice şi debranşează acumulatorul electric al autovehiculului;
- execută semnalizarea (balizarea) zonei în care se produce intervenţia;
- asigură fixarea şi stabilirea vehiculului pentru prevenirea răsturnării sau alunecării acesteia pe timpul
intervenţiei şi blocarea sistemului de suspensie;
- fixează platforma suport pentru utilaje, pregăteşte utilajele, accesoriile sau uneltele pentru lucru;
- pregăteşte, pune în funcţie şi mânuieşte utilajele şi accesoriile hidraulice şi electrice din înzestrarea
autospecialei;
- acoperă victima cu prelate (pături), înaintea executării operaţiunilor de spargere a parbrizelor sau a
geamurilor şi de tăiere a elementelor constructive ori a instalaţiilor;
- înlătură instalaţiile sau elementele constructive din zone de acţiune, aflate în echilibru instabil;
- acoperă părţile tăioase vehiculelor (instalaţiilor), rezultate în urma accidentului sau a tăierilor executate
pe timpul intervenţiei;
- execută operaţiile pentru descarcerare ordonate;
- participă după caz, la scoaterea, transportul şi urcarea victimelor în ambulanţă;
- acoperă victimele degradate;
- execută operaţiile pentru scoaterea veheculelor din locuri inaccesibilie sau de înlăturare a instalaţiei ori a
elementelor constructive care împiedică accesul către victime;
- ia măsuri de prevenire a producerii incendiilor sau exploziilor în zona de intervenţie;
- execută stingerea începuturilor de incendii, folosind mijloacele din dotarea autospecialei;
- opreşte împreună cu alţi specialişti aflaţi în zonă, instalaţiile de apă, gaze, termice, canalizare şi electrice
care ar putea să împiedice executarea operaţiilor de salvare;
- evacuează din zonă substanţele nocive (toxice, acide, etc.) sau explozive;
- excută şanţuri şi spaţii pentru acumularea substanţelor inflamabile sau toxice scoase din vehicule sau
instalaţii;
- execută alte ordine primite de la comandantul de echipaj.
Întru-cât operaţiunile de intervenţie presupun un grad înalt de specializare, iar unele dintre acestea
trebuie realizate fără a se mai da ordine suplimentare, este indicat să se asigure permanentizarea
servanţilor pe funcţii, prin încadrarea acestora cu personal profesionalizat, în special cu militari angajaţi
pe bază de contract.

8. SIGURANŢA ZONEI DE INTERVENŢIE

Pentru a realiza un loc de desfăşurare al acţiunii sigur şi organizat este important să fie
stabilite zonele de salvare.
Prima zonă sau sector, numit cercul interior sau zona de acţiune, reprezintă câte un cerc cu o
rază aproximativă de 3-5 m în jurul fiecărui vehicul implicat în accident. În această zonă nu trebuie
să existe persoane care nu sunt implicate direct în acţiunea de salvare.
A doua zonă este un cerc mai mare cu raza de 5-10 m. În această zonă nu trebuie să existe
persoane care nu execută salvarea şi ea poate fi delimitată perimetral cu cordon de marcare, dacă
circumstanţele o permit. În această zonă, mărginind cercul interior imaginar (cercurile interioare
imaginare), trebuie să fie stabilită zona unde vor fi aşezate uneltele de lucru. Astfel, membrii echipei
de salvare vor şti unde să găsească uneltele de care au nevoie şi de asemenea unde să depună
uneltele de care nu mai este nevoie în zona de acţiune.
În imediata apropiere a cele de-a doua zone, trebuie stabilit un loc unde vor fi depozitate
componentele înlăturate de pe vehiculele implicate în accident.
Dacă aceşti paşi sunt urmaţi întocmai se va crea un mediu de lucru mai eficient şi mai sigur.

9. ABORDAREA VIZUALĂ ŞI VERBALĂ A


VICTIMELOR ÎNCARCERATE. ACCESUL LA
VICTIMĂ

Acolo unde este posibil, echipa de salvare trebuie să se apropie prin faţa autovehiculului
implicat în accident. Astfel victimele lucide (în stare de conştienţă) din vehicul nu vor trebui să-şi
rotească capul pentru a intra în contact cu salvatorii care se apropie. Contactul cu oricare victimă din
interiorul vehiculului odată făcut, trebuie menţinut până când este preluat de către echipa de urgenţă.
Membrii echipajului de descarcerare se pot mişca, acum, în jurul vehiculelor implicate,
putând efectua evaluarea situaţiei deasupra, dedesubtul şi în jurul fiecărui vehicul pentru a depista
eventuale pericole ascunse (cabluri electrice, scurgeri de carburanţi, etc.) sau alte victime. Toate
acestea vor fi raportate comandantului intervenţiei care va stabili măsurile necesare.
Odată ce s-a făcut o evaluare completă a situaţiei şi eventualele pericole au fost înlăturate,
vehiculul trebuie stabilizat. Cheia de contact trebuie răsucită în poziţia „off”, iar bateria de
acumulatori deconectată (este important să se scoată întâi borna negativă pentru a împiedica
producerea de scântei care pot apare la mişcarea bornei pozitive). Nu uitaţi să acţionaţi ferestrele
electrice, să deblocaţi încuietorile şi să poziţionaţi scaunele înainte de a deconecta complet sursa de
alimentare. Acolo unde este posibil, acţionaţi şi frâna de mână (de staţionare).
Toţi ocupanţii vehiculului trebuie protejaţi înainte spargerii geamurilor. Poate fi necesară
prezenţa unui servant în interiorul maşinii care să ajute la realizare acestei protecţii. Acum se poate
asupra acţiona asupra geamurilor. Toate geamurile care se pot sparge în timpul eforturilor ulterioare
de salvare trebuie îndepărtate în acest moment. Acest lucru se poate face cu un perforator de geamuri
sau cu un tăietor de geamuri. Întotdeauna se sparge întâi geamul cel mai îndepărtat de pacient. De
îndată ce s-a realizat accesul la pacient acesta poate beneficia de primele îngrijiri, care includ
imobilizarea coloanei vertebrale şi oxigenarea suplimentară. Toate centurile de siguranţă trebuie
tăiate şi înlăturate cât mai curând posibil.

10. TEHNICI DE BAZĂ ÎN DESCARCERAREA DIN VEHICULE

10.1. Stabilizarea

Are ca scop reducerea la minim a mişcării vehiculului, mişcare ce poate afecta negativ starea
pacienţilor încarceraţi.
Această etapă a acţiunii de salvare trebuie efectuată cu mare atenţie, înainte de a începe orice
altă operaţiune de descarcerare.
Vehiculul se află pe propriile roţi
Poate fi folosit sistemul minim de stabilizare în 3 puncte, dar dacă este posibil, este de dorit
cel în 4 puncte. Penele şi calele de satbilizare trebuie plasate astfelîncât să asigure o stabilitate
maximă.
Primul pas este aşezarea a câte două pene de o parte şi de alta a uneia sau a două roţi. Calele
de stabilizare trebuie să fie asigurate pe poziţie prin împănare cu o forţă suficient de mare pentru a se
asigura că ele sunt bine fixate.
Atunci când se folosesc calele în trepte, ele trebuie fixate extrem de bine. Pentru aceasta se
poate folosi şi o cală în trepte aşezată invers.
Vehiculul se află pe o parte laterală
Pentru a vă asigura că vehiculul nu va cădea, acesta se va sprijini sub stâlpii A şi C. Nu se
vor amplasa elementele de stabilizare în zonele unde urmează să se facă tăierea.
Pe partea dinspre podea, sprijiniţi vehiculul folosind popi mecanici (din lemn sau metal), ori
dispozitive hidraulice sau pneumatice.
În funcţie de situaţie, popii de stabilizare pot fi fixaţi şi pe partea plafonului maşinii.
Vehiculul se află pe plafon
Se plasează pene sau cale în trepte în spaţiul dintre spatele maşinii şi sol.
Pentru mărirea stabilităţii se adaugă cale suplimentare în spaţiul dintre compartimentul
motorului şi parbriz.

10.2. Înlăturarea uşilor

Are ca scop crearea accesului la pacient pentru a-i putea oferi îngrijirea necesară în timpul
operaţiunii de descarcerare. Această deschidere se mai poate folosi pentru scoaterea imediată a
victimei dacă este posibil.
Vehiculul se află pe propriile roţi
Primul pas este a se încerca descuierea uşii şi deschiderea ei în mod normal dacă este posibil.
Dacă nu există spaţiu pentru introducerea depărtătorului hidraulic în zona balamalei între uşa
şi aripa din faţă, iar aripa din faţă este accesibilă, mai întâi se acţionează prin strângerea aripii în
punctul cel mai de deasupra roţii. Acest lucru va crea o deschidere la balamaua uşii.
Dacă aripa necesită înlăturare ulterioară, se face o tăietură acolo unde a fost strânsă. Aripa
poate fi înlăturată acum cu ajutorul depărtătorului.
Făcând uz de un punct stabil deasupra balamalei superioare, uşa poate fi înlăturată de
vehicul. Se acţionează asupra fiecărei balamale. Nu se începe cu spaţiul dintre cele două balamale.
Dacă natura accidentului face partea din faţă inaccesibilă, o alternativă pentru degajarea
zonei balamalelor ar fi următoarea: se plasează depărtătorul în colţul din faţă al ramei geamului, se
depărtează către stâlpul A pentru a crea un spaţiu de pătrundere deasupra balamalelor.
Vehiculul se află pe plafon
Se strânge pragul uşii pentru a crea spaţiu suficient pentru vârfurile depărtătorului. Dacă este
necesar, spaţiul creat se măreşte prinzând între vârfurile depărtătorului marginea feţei uşii şi trăgând-
o, apoi, în jos. Se îndepărtează uşa de caroserie. Odată ce uşa este deschisă din zăvor, tăiaţi (nu este
indicat datorită existenţei posibilităţii de a deteriora fălcile foarfecii hidraulice) sau rupeţi balamalele
şi apoi înlăturaţi-o.
O altă procedură constă în începerea cu uşa din spate. Se prinde cu vârfurile depărtătorului
marginea feţei uşii şi se face o deschidere în dreptul zăvorului. Se foloseşte depărtătorul pentru a
distruge zăvorul şi se depărtează uşa de caroserie. Mai departe se continuă cum s-a prezentat mai
sus.
Un lucru foarte important este a se urmări deplasarea uşii, pentru a ne asigura că nu intră în
contact cu salvatorul sau că împingerea ei spre pământ nu provoacă mişcarea vehiculului.

10.3. Înlăturarea părţii laterale

Această tehnică are ca scop crearea unui spaţiu mai mare în partea laterală a maşinii, spaţiu
care poate fi folosit pentru a ajunge mai repede la pacient sau pentru a-l elibera, imediat, dacă se
poate.
Se poate să nu fie recomandată folosirea acestei tehnici dacă, ulterior, este necesară
împingerea bordului.
Întâi se înlătură uşa din faţă folosind una din tehnicile de înlăturare a uşii, apoi se înlătură uşa
din spate prin tăierea sau depărtarea balamalelor expuse. Se taie la vârf şi la bază stâlpul B pentru a-l
înlătura. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi marginea
plafonului.
O altă procedură pentru înlăturarea părţii laterale constă în începerea cu uşa din spate. Se
strânge uşa pentru a crea un spaţiu de introducere a vârfurilor depărtătorului. Se depărtează uşa până
când încuietorile cedează şi uşa se deschide.
Pentru a îndepărta uşa din spate, se face, întâi, o tăietură adâncă în partea de jos a stâlpului B
pentru a-l slăbi. Se fixează unul din vârfurile depărtătorului la baza scaunului din spate. Se deschid,
încet, fălcile, urmărind stabilitatea punctului de sprijin şi se poziţionează celălalt vârf în partea de jos
a stâlpului B. Apoi se depărtează stâlpul spre exterior, rupându-l de prag. Se continuă depărtarea prin
repoziţionarea vârfurilor depărtătorului până ce stâlpul B este separat de prag şi s-a creat spaţiu
suficient pentru a putea efectua tăierea. Se înlătură stâlpul B efectuând o tăietură în partea cât mai de
sus a stâlpului. Întotdeauna înainte de a începe tăierea, se inspectează cu atenţie stâlpii uşilor şi
marginea plafonului. După aceea se scoate uşa din faţă din balamale, în timp ce ceilalţi salvatori
sprijină celelalte uşi.
După terminarea operaţiunilor de tăiere sau depărtare, obligatoriu se foloseşte echipament de
protecţie împotriva vârfurilor şi muchiilor tăioase.
10.4. Decopertarea parţială

Decopertarea parţială are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa
imediată, dacă este posibil.
Rabatarea în faţă
Se taie, mai întâi, stâlpii B şi C, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin
plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în
ambele părţi ale plafonului chiar în spatele parbrizului. Salvatorii pot rabate acum plafonul în faţă.
Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia
îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea în spate
Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât
pacienţilor, cât şi salvatorului.
Se taie, mai întâi, stâlpii A şi B, acest lucru făcându-se în timp ce alţi salvatori susţin
plafonul. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva cioburilor, se execută tăieri în
ambele părţi ale plafonului chiar în faţa lunetei. Salvatorii pot rabate acum plafonul în spate. Poate fi
necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru a se asigura plafonul în poziţia îndoită.
Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea parţială în spate
Se taie parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva cioburilor, atât
pacienţilor, cât şi salvatorului.
Se taie, mai întâi, stâlpul A. După ce se realizează protecţia corespunzătoare împotriva
cioburilor, se execută tăieri în ambele părţi ale plafonului chiar în faţa stâlpului B. Salvatorii pot
rabate acum plafonul în spate. Poate fi necesară folosirea unei răngi. Se poate folosi o chingă pentru
a se asigura plafonul în poziţia îndoită. Părţile ascuţite trebuiesc acoperite.
Rabatarea laterală
Se execută o tăietură de deschidere în stâlpul A. Se taie parbrizul în unghi, pentru a crea un
punct de articulare. Se taie stâlpii B şi C cât mai aproape de plafon. Se efectuează o tăietură de
slăbire în plafon imediat deasupra stâlpului C (la unele autovehicule construcţia este astfel făcută,
încât necesită, de asemenea, o tăietură deasupra stâlpului A).
Pentru a crea o platformă de lucru orizontală, se plasează cale de susţinere acolo unde
plafonul va veni în contact cu solul. Se trage, încet, de plafon în jos, astfel încât să se evite
destabilizarea maşinii.
Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite.
Rabatarea inversă
Această tehnică mai este cunoscută şi sub denumirea de „desfacere scoică”.
După stabilizarea autovehiculului se îndepărtează geamurile.
Se deschide spatele maşinii prin înlăturarea uşii din spate (hayon) dacă este posibil.
Dacă există în dotare popi hidraulici aceştia se pun sub presiune pentru a sprijini partea din
spate a maşinii.
Se înlătură scaunele din spate în cazul în care pacienţii sunt încarceraţi în partea din faţă a
maşinii, ceea ce va permite un acces mai bun la aceştia.
Dacă se intenţionează tragerea plafonului în jos, se înlătură penele de sub acesta. Dacă nu se
continuă procedura cu ele acolo unde au fost puse.
Se aşează capătul unui cilindru hidraulic pe un punct de sprijin stabil de sub acoperiş şi se
pune sub presiune între acest punct şi podeaua vehiculului. Acum se pot tăia stâlpii B şi C de pe
ambele părţi ale vehiculului.
Operaţiunile de tăiere, ridicare şi stabilizare, trebuie să se execute coordonat.
În funcţie de soluţia aleasă, fie se va ridica vehiculul, fie se va împinge plafonul în jos
folosind cilindrul hidraulic.

10.5. Decopertarea totală

Decopertarea totală are ca scop crearea unui acces suficient la pacient şi pentru scoaterea sa
imediată, dacă este posibil.
Se înlătură mai întâi toate geamurile.
Se taie stâlpul A. Se taie apoi parbrizul dintr-o parte în alta, asigurându-se protecţie împotriva
cioburilor, atât pacienţilor cât şi salvatorului. Se taie apoi stâlpul B. Se continuă cu tăierea stâlpilor
C.
Înainte de tăiere se inspectează cu atenţie marginea şi stâlpii plafonului.
Când plafonul este complet sprijinit, se execută tăierea finală, asigurându-ne că nu mai există
alte legături (centuri de siguranţă sau ornamente din material plastic).
Salvatorii pot să ridice acum plafonul şi să-l transporte în zona special amenajată.
Operaţiunea finală constă în acoperirea tuturor muchiilor şi vârfurilor ascuţite.

10.6. Depărtarea tabloului de bord

Tehnica tragerii volanului cu un depărtător şi cu lanţuri nu mai este recomandabilă. Forţele


care se creează pe coloana de direcţie pot conduce la ruperea articulaţiilor, ceea ce ar putea produce
rănirea salvatorilor şi a pacientului.
Tabloul de bord ranforsat de la vehiculele din noua generaţie poate necesita folosirea a câte
unui cilindru hidraulic pe fiecare parte a vehiculului. Cei doi cilindrii se extind simultan pentru a se
opune efectului de deplasare în jos determinat de această construcţie rigidă.
Îndepărtarea tabloului de bord prin rabatare
Are ca scop sporirea accesului în zona picioarelor sau pentru a se înlesni descarcerarea.
Se stabilizează vehiculul (o stabilizare suplimentară trebuie realizată chiar sub stâlpul B,
acolo unde se va aşeza baza cilindrului). Acolo unde spaţiul permite, este recomandat să se utilizeze
suportul de aşezare a cilindrului, care permite ca forţa exercitată să se distribuie pe suprafaţă de
sprijin mai mare.
Se poziţionează şi se fixează cilindrul mărind treptat presiunea. Acest lucru va preveni
căderea bordului după ce va fi tăiat. Manşonul de comandă va fi aşezat spre exterior.
Se face o tăietură de slăbire la baza stâlpului A. Dacă spaţiul este limitat, ar putea fi necesar
ca această tăietură să fie făcută înainte de poziţionarea cilindrului hidraulic.
Acordaţi mare atenţie la mişcarea foarfecii în timpul acestei operaţiuni, pentru a vă asigura că
nu intră în contact cu pacientul, scaunul sau cilindrul hidraulic.
Se poate începe extensia controlată a cilindrului. Supravegheaţi punctele de sprijin. Un lucru
foarte important este verificarea stabilităţii maşinii, făcând ajustările necesare. Apoi se introduc pene
în deschiderea rezultată prin tăietura de slăbire.
Ridicarea tabloului de bord
Are ca scop deplasarea tabloului de bord direct în sus şi depărtarea lui de pacient.
Această tehnică este deosebit de utilă în acele situaţii în care încarcerarea este cauzată, în
special, de deplasarea în jos a tabloului de bord, mai degrabă decât deplasarea lui pe spate.
Se fac două tăieturi de slăbire, de aproximativ 30 de cm, la baza stâlpului A. Se introduce
depărtătorul în secţiunea tăiată. Se îndoaie această secţiune către în afară, cu ajutorul depărtătorului,
realizându-se astfel o deschizătură în care se poziţionează vârfurile depărtătorului. Acum se poate
începe ridicarea tabloului de bord.
Se poate opera simultan cu cilindrul, dacă acesta este montat, ridicând încet bordul şi
urmărind continuu punctele de contact între vârfurile depărtătorului şi vehicul.

10.7. Accesul la pedalier

Are ca scop crearea unui spaţiu cât mai mare în zona picioarelor, pentru a ajuta la deblocarea
sau îngrijirea pacientului.
Se fac două tăieturi de slăbire, de aproximativ 30 de cm, la baza stâlpului A. Se introduce
depărtătorul în secţiunea tăiată. Se îndoaie această secţiune către în afară, cu ajutorul depărtătorului.
Accesul în zona picioarelor fiind creat se pot îndepărta pedalele cu ajutorul dispozitivului de tăiat
pedale.
În unele cazuri, pedalele pot fi îndepărtate de picioarele pacientului folosind o chingă care se
leagă de uşă, care poate fi folosită ca o pârghie.

11. SITUAŢII SPECIALE ÎN DESCARCERARE

11.1. Vehicule grele de marfă

Pentru că aceste vehicule sunt concepute să transporte încărcături grele, proiectarea şi construcţia lor
diferă semnificativ faţă de vehicule uşoare.
Ne confruntăm astfel, cu construcţii mari şi foarte rezistente, care necesită unelte de descarcerare de
o mult mai mare capacitate. Dimensiunile şi greutatea acestor vehicule pot conduce la complicaţii în
problema stabilizării. Spaţiile mari dintre sol şi vehicul, încărcăturile amplasate neuniform, mărfurile
periculoase şi cu forme neregulate sunt, de asemenea, factori de dificultate. Este, totodată, important să
înţelegem diferenţa între stabilizarea vehiculelor grele aflate în diferite poziţii după accident. Atunci când un
vehicul greu stă pe toate roţile, situaţia nu este atât de complicată. În cazul în care, însă, vehiculul ajunge pe
un teren accidentat, peste diverse obstacole sau nu se află pe toate roţile, stabilizarea lui devine o adevărată
problemă tehnică.
O dificultate suplimentară este înălţimea mare la care se află cabina, care impune necesitatea de a se
lucra pe scări sau platforme. Lucrul în siguranţă pe o platformă necesită practică şi o bună coordonare între
toţi membrii echipei, pentru a putea utiliza eficient uneltele şi pentru o eventuală descarcerare a pacienţilor
direct pe această platformă.
Procedura:
Se blochează cu pene roţile şi cabina; poate fi necesar să se ancoreze cabina de şasiu, dacă
mecanismul de zăvorâre a rabaterii acesteia s-a stricat în timpul impactului.
Uşa se înlătură prin tăierea balamalelor exterioare, acolo unde este posibil. Dacă se începe din partea
unde sunt balamalele, se va constata că, după tăierea sau ruperea acestora, uşa se va înlătura uşor.
Se poziţionează orizontal cilindrul hidraulic. Se taie partea superioară a stâlpului A al cabinei, se fac
tăieturi de slăbire la baza acestuia, dar şi în zona din faţa tabloului de bord, pentru a-l putea împinge. Se
execută o deplasare controlată înainte (în faţă) a tabloului de bord, doar atât cât să fie scos pacientul
încarcerat.
Dacă este necesar, se poate împinge plafonul în sus cu ajutorul unui cilindru hidraulic, după
executarea unor tăieturi de slăbire pe ambele părţi.
Mai întâi de toate, trebuie efectuată înlăturarea geamurilor, ca şi la vehiculele uşoare, evitând
pericolele legate de airbaguri. Poate fi benefică înlăturarea parbrizului, atât pentru a ajuta la ţinerea sub
control a pacientului încarcerat, cât pentru uşurarea procedurii de descarcerare.
11.2. Autobuze, microbuze

Evaluarea situaţiei:
Autobuzele sunt adesea incluse în categoria vehiculelor grele de marfă, dar ele au o construcţie
diferită faţă de acestea. Compartimentul pentru călători este extrem de vulnerabil în cazul unui accident.
Acesta este aşezat pe şasiu, format din grinzi longitudinale şi o reţea de profile şi o reţea de profile
încrucişate sudate împreună, pe care se fixează învelişul exterior (din tablă de oţel sau fibră de sticlă).
Acest tip de construcţie de cele mai multe ori nu rezistă în cazul unui impact puternic, conducând la
încarcerarea unui număr mare de victime. Datorită impactului, de cele mai multe ori, scaunele din autobuz
se deformează blocând călătorii.
Asigurarea accesului:
După operaţia de stabilizare, pasul următor este asigurarea accesului în autobuz. Acest lucru poate fi
făcut prin mai multe metode, cel mai simplu fiind folosirea uşilor, geamurilor laterale sau a ieşirilor de
urgenţă de pe plafon.
Odată asigurat accesul, se va evalua imediat amplitudinea evenimentului, astfel încât să existe
posibilitatea de a stabili numărul victimelor şi natura rănilor acestora. Nu uitaţi verificarea compartimentului
pentru bagaje, precum şi paturile şi toaletele, dacă autobuzul este echipat cu acestea.
Managementul incidentului:
Datorită faptului că în majoritatea accidentelor de autobuz sau microbuz există un număr mare de
victime, este important de definit rolul fiecărui membru al echipei de descarcerare în zonele de intervenţie.
Poate fi de asemenea necesar să se stabilească clar zonele unde vor sta vehiculele de urgenţă, pentru a
realiza mai rapid transportul pacienţilor. În anumite cazuri, poate fi necesară împărţirea echipelor de salvare
în echipe mai mici, pentru a lucra în zone diferite.

S-ar putea să vă placă și