APROB

Comandantul batalionului 21 infanterie

maior Ilie CIOCOI
„_____”______________________ 2013

P L A N CONSPECT
pentru desfășurarea ședinței la pregătirea medico-militară
cu efectivul companiei 211 infanterie

Tema: 4 Acordarea primului ajutor în caz de întoxicaţii cu substanţe toxice, boli

infecţioase şi iradierea corpului

Şedinţa: 1 Noţiunea despre substanţele toxice. Simptomele de otrăvire cu

aceste substanţe şi acordarea primului ajutor în caz de otrăvire.

Scopul de bază : De adus la cunoştinţă militarilor simptomele principale ale intoxicaţiilor şi

altor accidente, măsurile de securitate în timpul lucrului, prevenirea intoxicaţiilor şi
accidentelor. Însuşirea de către militari a metodelor principale de acordare a primului ajutor.

Întrebările de învăţămînt:

1. Simptomele intoxicaţiilor cu lichide toxice (antigel, alcool metilic, benzină, antidetonantă,

acizi, soluţie alcaline etc.) şi oxidul de carbon.

2. Măsurile de securitate în timpul lucrului cu substanţe toxice, prevenirea intoxicaţiilor, primul

ajutor în caz de intoxicaţii.

3. Noţiune despre asfixie, efectuarea respiraţiei artificiale, primul ajutor în caz de sincopă, şoc
hipertermic, insolaţie, electrotraumă, fulguraţie, submersie, nimerire sub dărîmături, muşcătură
de şarpe şi înţepături de insecte.

Durata: 1 oră.

Locul desfăşurării: cazarmă.

Metoda de desfăşurare: prelegere.

 P A R T E A I N I Ţ I A L Ă (5 min.):

- primirea raportului de la militarul de serviciu despre gătinţa către şedinţă;

- salutarea cu efectivul instruit, controlul prezenţei şi gradului de pregătire către şedinţă;
- anunţarea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- anunţarea părţii introductive a materialului şedinţei.

P A R T E A D E B A Z Ă (40 min.)

1. SIMPTOMELE INTOXICAŢIILOR CU LICHIDE TOXICE (ANTIGEL, ALCOOL

METILIC, BENZINĂ, ANTIDETONANTĂ, ACIZI, SOLUŢIE ALCALINE ETC.)
ŞI OXIDUL DE CARBON.

Conducătorul lecţiei explică soldaţilor că în forţele armate se folosesc diferite lichide tehnice. Unele din ele au caracter
toxic şi la pătrunderea lor în organism prin folosirea neatentă, pot provoca intoxicaţii grave.

Intoxicaţie cu antigel (antifrig,lichid de frîne). Antigelul şi lichidul de frînă au o culoare , gust şi miros de alcool. Ele se
folosesc în sistemele de răcire a motoarelor şi la frînare. Pătrunderea lor în organism pe cale digestivă chiar şi în cantităţi
mici provoacă intoxicaţii grave cu sfîrşit letal. De la început predomină simptomele ebrietăţii (beţiei), pe urmă apar dureri
de cap, greţuri, vome, dureri în abdomen, diaree. Bolnavul pierde cunoştinţa, apare ţianoza, rigiditatea muşchilor occipitali,
respiraţie profundă zgomotoasă, edem pulmonar, convulsii, anuria şi moartea.

Primul ajutor constă în evacuarea din stomac a antigelului prin provocarea artificială (cu degetele) a vomei, după ce s-au
băut 4-5 pahare de apă. Procedura aceasta se repetă de 2-3 ori, apoi bolnavul trebuie urgent transportat la punctul medical
al unităţii, ori la spitalele militare sau civile apropiate.

Intoxicaţii cu alcool metilic (de lemn, metanol ).Alcoolul metilic este foarte toxic, are miros specific de alcool etilic. Se
foloseşte ca carburant şi dizolvant al coloranţilor. Întrebuinţarea lui alimentară provoacă intoxicaţii de diferite grade. De la
inceput apar simptomele ebrietăţii, apoi dureri de cap, greţuri, vome ,dureri în abdomen, dereglarea respiraţiei, ţianoză,
transpiraţie rece, convulsii, colaps, comă. Bolnavii foarte des pierd vederea(orbesc). Cazurile grave au sfîrşit letal. Primul
ajutor e ca şi intoxicaţiile cu antigel.

Intoxicaţii cu benzina etilată (antidetonantă). Benzina etilată se deosebeşte de benzina normală prin aceea, că în ea se
adaugă un lichid etilic , care conţine o substanţa toxică –tetraetilul de plumb(tep). Intoxicaţia poate avea loc la folosirea
leatentă a benzinei etilate şi pătrunderea ei în organizm pe cale digestivă ,căile respirătorii şi prin tegumentul întact sau
lezat.

Încălcările regulilor de păstrare, transportare şi turnare a benzinei, folosirea ei la spălatul mîinilor, de asemenea, pot
provoca intoxicaţii. Intoxicaţiile cu TER pot fi acute şi cronice.

Intoxicaţia acută la început seamănă cu starea de ebrietate, apoi peste cîteva ore sau zile apar slăbiciuni, dureri de cap,
însomnie, visuri de coşmar, salivaţie adundentă în timpul somnului, dereglări gastrointestinale, senzaţia de corpi străini în
cavitatea bucală (sîrmă,păr). În cazuri grave apar dereglări serioase în organizm, care duc la un sfîrşit letal.
Intoxicaţia cronică e posibilă în urma pătrunderii sistematice în sînge a TER în cantităţi mici. Ca urmare pielea devine
palidă, apar dureri de cap, insomnie.

Primul ajutor ,dacă benzina etilată a nimerit pe echipament şi piele, constă în scoaterea îmbrăcămintei şi spălarea rapidă
a pielii cu benzină neetilată sau petrol lampat, apoi cu apă şi săpun. În caz de intoxicaţie pe cale digestivă afectăţii trebuie
transportaţi cît mai urgent la cel mai apropiat punct medical, ori spitale (militar sau civil).

Intoxicaţiile provocate de acizi(sulfuric, cloridric, acetic) şi soluţii alcaline(potaşă, sodiu caustic, potasiu caustic, var) se
caracterizează prin apariţia fenomenului arsurilor chimice.
Primul ajutor constă în spălarea urgentă a stomacului cu apă.(În caz de intoxicaţii cu acizi – cu soluţie de bicarbonat de
sodiu 2-3 linguri de masă la litru de apă, iar dacă cu soluţii alcaline -1 - 2 linguri de masă de oţet) şi transportarea bolnavilor
la spitalele apropiate.

Intoxicaţii cu oxid de carbon (gaze de eşapament).

 Oxidul de carbon se formează în procesul arderei incomplete a diferitelor substanţe. Este un gaz fără miros şi gust ,
foarte periculos, fiindcă poate provoca intoxicaţii imperceptibile (pe nesemţite).
Intoxicaţia poate surveni în urma inspiraţiei serului, care conţine oxid de carbon în timpul încălzirii sodelor. Lucrului
motoarelor cu ardere internă, exploziilor şi tragerii la ţintă.
Simptomele intoxicaţiei: durere de cap pulsativă, ameţială, slăbiciune, greţuri, zgomote în urechi. În cazuri mai grave-
vome paloarea feţii, miastenie, convulsii, pierderea cunoştinţei.

Primul ajutor: scoaterea victimelor în cer curat, dacă e imposibil, atunci se deschid geamurile, uşile, tambucurile de
salvare etc. După aceasta li se dă să miroase amoniac; de obicei, aceasta este de ajuns ca bolnavul să-şi vină în fire. În
cazuri mai grave li se face respiraţia artificială.

2. MĂSURILE DE SECURITATE ÎN TIMPUL LUCRULUI CU SUBSTANŢE TOXICE,

PREVENIREA INTOXICAŢIILOR, PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INTOXICAŢII.

Măsurile de securitate în timpul lucrului cu substanţe toxice. Prevenirea intoxicaţiilor.

Conducătorul lecţiei atrage atenţia ascultătorilor , că gradul de disciplină a soldaţilor este principala condiţie de
prevenire a accidentelor, că fiecare ignorare a măsurilor de securitate, mai ales în timpul lucrului cu substanţe toxice, în
special întrebuinţarea lor internă întotdeauna aduc la afecţiuni grave, şi accentuează că rolul deosebit în prevenirea
intoxicaţiilor aparţine comandanţilor de subunităţi.
3. NOŢIUNE DESPRE ASFIXIE, EFECTUAREA RESPIRAŢIEI ARTIFICIALE, PRIMUL AJUTOR ÎN
CAZ DE SINCOPĂ, ŞOC HIPERTERMIC, INSOLAŢIE, ELECTROTRAUMĂ, FULGURAŢIE,
SUBMERSIE, NIMERIRE SUB DĂRÎMĂTURI, MUŞCĂTURĂ DE ŞARPE ŞI ÎNŢEPĂTURI DE
INSECTE.

Asfixia (înăbuşeala) apare în urma obstrucţiei (închiderei) căilor respiratorii cu corpuri străine(eterogene), produse
alimentare, apă, substanţe toxice şi a insuficienţei de oxigen în aerul înspirat.
După mecanismul provocării se cunosc asfixiile mecanice, (prin comprimare,traumare) toxice, ischemică ş.a.
Starea de asfixie este indicaţia principală pentru aplicarea respiraţiei artificiale.

Respiraţia artificială.
Conducătorul lecţiei menţionează că oprirea respiraţiei (în cazurile de şoc hipertermic, insolaţie, electrotraumă,
fulgurăţie, submersiune - peircol de înec ş.a.) este un indice pentru aplicarea respiraţiei artificiale.
Cunoaşterea de către soldaţi a metodelor de respiraţie artificială are o însemnetate foarte mare în salvarea vieţii
afectăţilor (accidentăţilor)
Respiraţie artificială se aplică cît mai urgent, fiindcă lipsa respiraţiei chiar şi un timp scurt poate aduce la dereglări grave.
Inainte de a face respiraţia artificială trebuie:
1.De înlăturat toate cauzele care împiedică respiraţia:
- de curăţit cavitatea bucală, de scos limba şi de fixat de bărbie cu un bold, sau o faşie de tifon;
- de scos îmbrăcămintea, ori de descheiat gulerul şi de slăbit centura.
2.De efectuat respiraţia artificială în aer curat, respectînd strict ritmul normal al respiraţiei - 16-20 pe minut.
3.De aplicat respiraţia artificială pînă la apariţia resspiraţiei de sine stătătoare, sau a simptomelor evidente ale morţii.
Există multe metode de respiraţie artificială, dar cel mai des sînt aplicate următoarele:
Prima metodă. Accidentatul este aşezat cu faţă în sus, sub spate (omoplaţi) se pune un rulon moale din îmbrăcăminte,
alt material. Persoana care acordă primul ajutor, stîng în genunchi la capul bolnavului, îi ia ambele mîini de antebraţe mai
aproape de coate şi le adate în părţi, ridicîndu-le lin în sus –are loc înspiraţia. Apoi le îndonie din coate, le apasă spre tors şi
părţile laterale ale cuşiei toracice - are loc expiraţia. Ajutorul acesta poate fi acordat şi de două persoane. Atunci fiecare din
ei se lasă pe un genunchi din ambele părţi ale accidentatului şi luînd mîinile lui, efectuează mişcările ritmice indicate mai
sus.
Metoda a doua respiraţia “gură în gură”. În acest caz persoana care acordă primul ajutor suflă aerul în gura
accidentatului umflîndu-i plămînii. Accidentatul este aşezat pe spate, gura se acoreră, dacă e posibil, cu tifon, batistă ori altă
stofă care lasă să treacă liber aerul. Apoi persoana care acordă ajutorul aşează în genunci, ori se culcă pe abdomen alături
de el, o mînă o aplică sub ceafa victimei, în aşa fel, ca gîtul să fie maximal îndreptat, iar gura larg deschisă. Cu altă mînă îi
strînge nările şi, înspirînd adînc, se apropie cu gura sa de gura lui şi face o expiraţie deplină – are loc inspiraţia.
Expiraţia accidentatului are loc în mod pasiv.
După însuşirea teoretică a metodelor respiraţiei artificiale ascultătorii trec la efectuarea practică a primului ajutor fiind
împărţiţi în grupuri de “accidentaţi” şi de “persoane, care acordă ajutor” schimbîndu-şi permanent rolurile.
 Primul ajutor în caz de sincopă (pierderea cunoştinţei), şoc hipertermic şi insolaţie.

Sincopa este pierderea de scurtă durată a cunoştinţei în urma irigării însuficiente cu sînge a creierului. În aceste cazuri
omul cade, faţa e palidă, apare transpiraţie rece, pulsul e slab şi frecvent, respiraţia superficială, pupilele ochilor se dilată.
Cauzele sincopei sînt diferite – spaima, frica, aflarea îndelungată în poziţie imobilă (nemişcat) în spaţiu neaerisit,
slăbiciune după boală, şoc nervos ş.a.
Acordarea primului ajutor constă în aşezarea orizontală a victimei cu picioarele ridicate (pentru irigarea mai rapidă cu
sînge a creierului), deschiderea gulerului şi scoaterea centurii, evacuarea lui la aer curat, stropirea feţei şi pieptului cu apă
rece. Dacă aceste măsuri n-au efect, i se dă să miroase amoniac şi se aplică respiraţia artificială.
Şocul hipertermic – apare în urmă supraîncălzirii generale a organismului în timpul aflării îndelungate sub acţiunea
temperaturii ridicatea aerului din mediul înconjurător (în cîmp, pe terenul de instrucţiuni, în încăperi, tehnică militară – vara).
Subiectiv supraîncălzirea se manifestă prin senzaţie de năduf, dispnee, palpitaţii, sete, ameţeli, dureri de cap. Obiectiv
– hiperemia tegumentară, în deosebit a feţei, transpiraţie abundentă, mărirea frecvenţei pulsului şi respiraţiei prin creşterea
temperaturii corporale, pierderea cunoştinţei.
Insolaţia apare în urmă suprăîncălzirii îndelungate a creierului de energie solară, cînd capul nu este acoperit.
Simptomele principale sînt dureri în cap, greţuri, uneori vome, slăbiciuni generale, pierderea cunoştinţei.
Primul ajutor în cazuri de şoc hipertermic şi insolaţie constă în primul rînd în normalizarea temreraturii corpului
(racorire), scoaterea victimei la aer curat, la umbră şi racoare, aşezarea ei orizontală cu capul ridicat, descheierea gulerului
şi a centurii, stropirea cu apă rece a pieptului şi a capului, aplicarea compresului rece la cap. Dacă victima n-a pierdut
cunoştinţă i se dă să bea apă rece, dacă nu respiră – i se aplică respiraţia artificială.
Pentru prevenirea insolaţiei, în timpul cald cu soare trebuie acoperit capul, marşurile pedestre de efectuat pe răcoare,
de făcut întreruperi de la instrucţiuni şi lucru, popasuri la umbră.

Acordarea primului ajutor în caz de traumă electrică şi fulguraţie.

Afectarea omului cu curent electric apare în urma contactului cu firele şi instalaţiile electrice la încălcarea regulilor
securităţii în timpul lucrului. La acţiunea directă a curentului electric apar schimbări locale şi generale în organism. În locurile
trecerii curentului electric spre durerea bruscă, contracţie convulsivă a muşchilor, arsuri de diferite grade a pielii, muşchilor
şi chiar ale oaselor.
Shimbările generale se exprimă în slăbirea, sau oprirea respiraţiei şi activităţii inimii, uneori cu sfârşitul letal.
Primul ajutor în caz de electrocutare constă în primul rând în întreruperea acţiunii curentului electric asupra
accidentatului, care singur este conducător de electricitate.
De aceea, e interzis de atins de el cu mâinile goale, dar trebuie de deconectat curentul cu ajutorul întrerupetorului,
deşurubarea siguranţelor, tăierea firului electric folosind unelte cu mânerele uscate şi bine izolate (topor cu mîner de lemn,
cleşte, lopaţică de geniu ş.a.). Dacă e imposibil de deconectat curentul, sau de taiat firele electrice , victima trebuie
eliberată prin îndepărtarea firelor cu un baston uscat, ori îmbrăcând mănuşile de cauciuc – a-l trage la o parte. După
eliberarea lui de sub acţiunea curentului electric, dacă e necesar i se dă să miroase amoniac, se efectuează respiraţie
artificială, apoi se transportează în spitalul apropiat.
Fulgerul este o descărcătură electrică atmosferică de scurtă durată, dar cu un potenţial de energie puternic. În cazuri
de fulguraţie directă sfârşitul e letal, iar în apropiere – duce la leziuni corporale grave şi pierderea cunoştinţei.

PARTEA FINALĂ (5 min.)

- primirea raportului de la militarul de serviciu despre timpul expirat al şedinţei;

- reamintirea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- controlul însuşirii de efectivului instruit a întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- evidenţierea fruntaşilor şi codaşilor, enumerarea momentelor pozitive şi a celor negative;
- răspunsul la întrebările parvenite pe parcursul însuşirii de către efectiv a materialului şedinţei;
- anunţarea sfîrşitului şedinţei.

Conducătorul şedinţei:

_________________________________