Sunteți pe pagina 1din 6

Accident chimic poate fi definit ca eveniment tragic produs la una din

întreprinderi unde se fabrică, se utilizează, se depozitează (transportă) atât


substanţe toxice sau puternic toxice ce conduc la consecinţe ecologice grave şi pun
în pericol sănătatea şi viaţa umană.
Obiectele care pot duce la accident chimic: întreprinderi industriale (frigidere,
lactate, baze de alimentare etc.). Termenul de substanţe toxice
industriale (echivalent substanţe periculoase) defineşte acele produse chimice
care produc intoxicaţii oamenilor şi animalelor la distanţe foarte mari, depăşind
limitele agentului economic sursă toxică şi creând zone contaminate ce pot
cuprinde localităţi întregi sau alte obiective unde este concentrat un număr mare de
persoane.
Substanţele toxice industriale se clasifică, în general, astfel:

 cu acţiune iritantă, caustică şi sufocant-asfixiantă = amoniacul, clorul,


acidul azotic, acidul clorhidric, acidul fluorhidric, oxizii de sulf, oxizii de
azot, fosgenul, clorcianul;
 cu acţiune toxică generală = hidrogenul sulfurat, acidul cianhidric, sulfura
de carbon, oxiclorura de fosfor.
Aceste substanţe toxice industriale se pot găsi în instalaţii sub formă de gaze, gaze
lichefiate ori comprimate, vapori, aerosoli sau lichide.

Denumirea substanţelor Concentraţiile lezionale Concentraţiile maximal


puternic toxice mg/m3 admisibile mg/m3
Amoniac 0,20 15,00
Clor 0,03 0,60
Anhidridă sulfurică 0,05 20,00
Acetonitrit 0,03 0,75
Florură de hidrogen 0,50 4,00
Acidul azotic 0,40 1,50
Dicloretan 1,0 67,50
Acid sulfuric 0,1

Clorul – gaz de culoare verde-galbenă cu un miros puternic. Trece în stare


de cristal la t = 101 C, iar în lichid la t= 34 C; de la 2,5 mai greu ca aerul, se
dizolvă în apă (un volum de clor în două volume de apă) se foloseşte la staţiile de
curăţire a apei şi pomparea ei.
Clorul se păstrează în baloane de metal sub presiune, în aer formează nori
albi, se simte la o cantitate 2 mg/m3. Concentraţia 200 mg/m3 în timp de 30-60
min. conduce la moarte.
Protecţia: antigaze cu cutie V (de culoare galbenă).
Primul ajutor: ieşirea din focar la aer curat.
Sinistratul trebuie să fie acoperit cu o pătură caldă, respirare cu aburi de
spirt sau apă. Este interzisă adăpostirea în subsoluri. Ieşirea din focar se efectuează
în direcţia împotriva vântului.
Amoniul - gaz fără culoare cu miros de naşatîr, ca şi clorul atacă organele
respiratorii, ochii, este mai uşor ca aerul.
Protecţia: mască antigaz cu cutie CD (de culoare sură).
În zona de acţiune a norului toxic se aplică măsuri de protecţie şi intervenţie,
astfel:
a) înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre pericolul chimic;
b) asigurarea populaţiei cu mijloace individuale de protecţie şi alte
măsuri ce trebuie aplicate după trecerea pericolului (măşti izolante, aparate
izolante);
c) asigurarea protecţiei populaţiei prin adăpostire;
d) evacuarea (autoevacuarea) temporară;
e) protecţia animalelor;
f) introducerea restricţiilor de consum a apei, produselor alimentare şi
furajelor;
g) introducerea restricţiilor de circulaţie şi a unor măsuri de pază;
h) organizarea cercetării chimice;
i) acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă
persoanelor intoxicate;
j) aplicarea măsurilor de neutralizare.
Pentru prevenirea unor boli ca rezultat de contaminare radiativă se
efectuează profilaxia cu iod.

Cauzele producerii accidentelor chimice pot fi diverse, ca de exemplu:


– avaria unor conducte sau a vaselor sub presiune;

– avaria etanşeizării la compresoare (dacă este cazul);

– scurgeri pe la armături;

– pierderi ale apei de alimentare, de răcire sau a aburului, avaria conductelor


de însoţire etc;

– erori umane şi operaţionale;

– deficienţe ale componentelor principale;

– cutremur, fenomene meteorologice periculoase;

– acţiuni teroriate.
Spaţiul în care S.T.I. (substanţa toxică industrială) îşi manifestă acţiunea
vătămătoare, ca urmare a unui accident chimic, se numeşte focar chimic.

Parametrii focarului chimic sunt:


– suprafaţa de răspândire a substanţei toxice industriale;
– dimensiunile zonelor de acţiune ale norului toxic, pentru concentraţii letale şi de
intoxicare;

– durata de acţiune a norului toxic (persistenţă);

– direcţia de propagare a norului toxic.

S.T.I. eliberate accidental sub formă de gaz sau vapori, formează un nor toxic.
Norul se poate forma instantaneu sau într-un interval scurt de timp.

Acesta se deplasează pe direcţia vântului şi crează 2 zone de acţiune:

1. zona letală = zona de acţiune a norului chimic în care concentraţia


substanţei (concentraţia de intoxicare) poate produc moartea persoanei într-
un timp de cel mult 15 minute, prin inhalare;
2. zona de intoxicare = zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia
substanţei poate produc intoxicarea organismului (la limita de
suportabilitate) într-un interval de timp de 1-15 minute, fiind necesară
acordarea de tratament medical.
Dimensiunile zonelor de acţiune ale norului toxic şi persistenţa acestuia depind
de următorii factori:
– natura substanţei toxice industriale şi cantitatea existentă în instalaţie la
momentul începerii eliberării acesteia;

– cantitatea de substanţă eliberată în mediul înconjurător;

– valorile concentraţiilor letale şi de intoxicare;

– situaţia meteorologică;

– propietăţile fizice şi chimice ale substanţei.

Titularul activităţii în care sunt prezente S.T.I., are obligaţia legală de a lua toate
măsurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor majora şi pentru a
limita consecinţele acestora asupra sănătăţii populaţiei şi asupra calităţii mediului.
Acesta este obligat să elaboreze şi să transmită autorităţilor publice teritoriale
pentru protecţia mediului şi autorităţii teritoriale pentru protecţie civilă un raport
de securitate în exploatare pentru prevenirea riscurilor de accidente majore.
Acest raport de revizuieşte periodic şi se actualizează.
Deasemenea, titularul activităţii are obligaţia să elaboreze un plan de urgenţă
internă ce cuprinde măsurile care trebuie aplicate în interiorul obiectivului în caz
de accident chimic.

Analog, autorităţile teritoriale pentru protecţia civilă elaborează un plan de urgenţă


externă care cuprinde măsurile ce trebuie luate în afara obiectivului în caz de
accident chimic.

Principalul efect al substanţelor toxice industriale asupra oamenilor şi


animalelor îl reprezintă intoxicaţia.
Intoxicaţia (o tulburare a funcţiilor întregului organism cu sau fără apariţia unor
vătămăti locale) poate avea următoarele grade de manifestare:
– uşoară = mioza (micşorarea ploapei), lăcrimarea, greutatea în respiraţie (ca
în asm),senzaţia de oboseală şi durere de cap. Durează 2-3 zile şi se poate vindeca
fără tratament;
– medie = pe lângă simptomele descrise anterior mai apare scăderea vederii,
tuse cu expectoraţie abundentă, spumoasă şi contracţii musculare însoţite de
pierderea echilibrului;
– gravă = caracterizată prin trei etape şi anume etapa de excitaţie, apoi etapa
contracţiilor şi convulsiilor şi în final etapa paraliziilor urmaţă de moarte rapidă.

Principalele măsuri de protecţie şi intervenţia în caz de accident chimic sunt:


– înştiinţarea şi alarmarea despre pericolul contaminării chimice (semnalul
„alarmă chimică” este format din5 impulsuri de cîte 16 secunde fiecare la un
interval de 10 secunde între ele);
– folosirea mijloacelor individuale de protecţie (cartuşul filtrant este marcat
cu o culoare corespunzătoare tipului de substanţă toxică. Astfel banda galbenă
corespunde clorului, dioxidului de sulf şi hidorgenului sulfurat, banda albastră
corespunde acidului cianhidric, banda verde corespunde amoniacului şi banda albă
corespunde monoxidului de carbon);
– asigurarea protecţiei populaţiei prin adăpostire;
– asigurarea protecţiei prin evacuare (autoevacuare) temporară;
– asigurarea protecţiei animalelor (prin etanşarea uşilor şi ferestrelor
grjdurilor);
– introducerea restricţiilor de consum a apei, produselor agroalimentare
şi furajelor;
– intensificarea măsurilor de ordine publică, restricţionarea circulaţiei şi
paza bunurilor;
– organizarea cercetării chimice, a controlului şi supravegherii
contaminării;
– acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă;
– aplicarea măsurilor de neutralizare şi împiedicare a răspândirii S.T.I. ,
colectarea, transportul şi depozitarea materialelor contaminate.
În cazul transportului de mărfuri, pe parcursul unui an aproximativ 15% dintotalul
acestora îl reprezintă substanţele periculoase.
Circa 50% din acestea sunt transportate pe căi rutiere, alte 30% pe căile ferate iar
restul de 205 pe cele navale.

Accidentele cu substanţe periculoase pe timpul transportului reprezintă un risc


deoasebit deoarece, populaţia din apropierea căii de comunicaţie nueste pregătită şi
nu reacţionează prompt în acest caz.

Principalele măsuri de protecţie şi de intervenţie după ce accidentul pe timpul


transportului a avut loc, se referă la:
– delimitarea şi marcarea zonelor de răspândire, pericol, izolare şi evacuare;

– interzicerea accesului în zonă şi îndepărtarea persoanelor neautorizate,


asigurarea pazei şi îndrumării circulaţiei;

– stabilirea direcţiei de deplasare şi a dimensiunilor zonei de acţiune a norului


toxic (acolo unde este cazul);

– stabilirea locului de conducere a acţiunilor şi a legăturilor;

– alarmarea populaţiei;

– evacuarea temporară a populaţiei;

– scoaterea vătămaţilor din zona accidentului, acordarea primului ajutor şi a


asistenţei medicale de urgenţă , inclusiv transportul acestora la spital;

– neutralizarea substanţei toxice industriale.

Pentru prevenirea unor boli ca rezultat de contaminare radiativă se


efectuează profilaxia cu iod.

Preparatul iodat cu caliu în praf: doza pentru o dată copiilor până la 3 ani
= 55mg o dată pe zi în timp de 2 zile, copiilor după 3 ani şi maturilor – 130 mg o
dată pe zi în timp de 10 zile.
Preparatul soluţie din apă – spirt şi iod 5%; copiilor până la 3 ani – 1-2 picături
câte de 3 ori pe zi la100 gr lapte; copiilor după 3 ani şi maturilor 5-8 picături de 3
ori pe zi cu lapte, apă, iaurt în timp de 10 zile. Femeilor gravide – iodat de caliu în
drageuri – un drage o dată pe zi în timp de

10 zile. Copiii mici nu suferă aceste preparate curate, deaceea se picură preparatul
pe o bucăţică de zahăr, într-un pahar cu lapte (apă, suc) sau pe o bucăţică de pîine.
Măsurile de protecţie şi intervenţie în zonele poluării radioactive sunt adecvate
acelor ca şi în zonele accidentului chimic.