PLAN-CONSPECT

DE DESFAŞURARE A ŞEDINŢEI DE EVOCARE CU EFECTIVUL

COMPANIEI 211 INFANTERIE MECANIZATĂ.

TEMA: „Victoria moldovenilor sub conducerea lui Ştefan cel Mare în

Bătălia de la Vaslui”.

DURATA : 50 min.

LOCUL DE DESFĂŞURARE: Camera de odihnă.

FORMA DE ORGANIZARE: Lecţie în grup.

METODA DIDACTICĂ: Expunere, explicare.

DESFAŞURAREA ŞEDINŢEI:

Nr. Denumirea şi conţinutul activităţii Timpul Indicaţii

organizator
 -metodice

1. PARTEA ÎNTRODUCTIVĂ Efectivul

este adunat
- Verific prezenţa şi gătinţa pentru şedintă; 5I în linie pe
- Anunţ tema, scopul,obiectivele şedinţei şi criteriile de evaluare două
rînduri.
2.

PARTEA FUNDAMENTALĂ
Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut
loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine
moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-
40
munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare,
pierzând (după spusele unor cronicari) aproape toată armata. Este considerată
cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan
cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
n decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul
Moldovei. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000
de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă Basarab de pe tronul Țării Românești (23
decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și prădând până la Bârlad.[1]
Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească
unde, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. În
octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea otomană, ceea ce a dus la o campanie
fără succes a lui Ștefan în Țara Românească.
În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în
relații reci cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu
scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană.
Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara
Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în
luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea
sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matia Corvin, regele
Ungariei pentru ajutor armat. Luptele din Albania au durat până în toamnă, iar
atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere
apropierea iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara
Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat
împotriva ghiaurului Ștefan și apoi să treacă prin foc și sabie Vilaietul Bogdania,
precum era numită de turci pe atunci Moldova. Laiotă, pentru a-și păstra tronul,
se supune turcilor. Ștefan, în înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător și
îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat
de Suleiman Pașa, care-l reînscăunează pe Laiotă.
Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de
munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând
un total de 60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși
de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum
spunea Nicolae Iorga,
O armată impresionantă, o oaste uriașă pentru a supune Moldova și pe domnul
său.
Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir - Principele Poloniei și lui Matia
Corvinul, regele Ungariei, cu care era în relații proaste, ca urmare a Bătăliei de
la Baia, cerându-le să-i vină în ajutor și să intervină pe lângă alți principi creștini
pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la Vaslui, domnitorul
Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu venețienii
și îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească împotriva
Otomanului și puterii înspăimântătoare a acestuia, Moldova fiind gata întru
totul, cu tot sufletul și cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm
pentru creștinătate, cu toate forțele noastre. Totuși nimeni nu a trimis ajutor,
nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ 5.000 de secui, 1.800 de
unguri (de la Matia Corvinul) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub conducerea
lui Buciațchii). În Cronica Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a
10.000 de lituanieni, dar este posibil ca cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui
Ștefan ca lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.
Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui,
alături de domn fiind comasați cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au
adăugat cei 8.800 de oameni veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri.
Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o
tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau
toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările
omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.
Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea
oștii otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă
de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru
bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului
Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea
forțelor dușmane și manevrările de armată. Există discuții în continuare în
privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei
comune Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul
Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de
la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei
localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe
interpretarea unor documente.

Harta desfășurării bătăliei de la Podul Înalt

În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea
Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era
moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de
băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea
într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit
avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece
otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a
curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani
și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu
oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui
aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea
pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și
surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit
otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel
ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În
schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au
întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata
moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i
atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus
pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până
la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Cronicarul polonez Ian Dlugosz, contemporan cu evenimentele:
„Căci toate șirurile dinainte în care în frunte erau și secui au fost zdrobite de
turci, și amenința un mare pericol pînă cînd [Ștefan] personal se aruncă în
mijlocul turcilor exaltați de bucuria victoriei, și cu puterea minunată a lui
Dumnezeu a nimicit toate grupările turcești avînd abia 40.000 de luptători, între
care cea mai mare parte erau țărani.”
Același cronicar polon a scris că:
„foarte puțini turci și-au găsit mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au
fugit și au ajuns la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai
iuți, sau au fost înecați de valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai
de frunte, au fost trași în țeapă. Cadavrele celor uciși le-a ars, iar câteva
grămezi cu oasele lor se văd până astăzi și sînt mărturie veșnică a unei victorii
atât de însemnate. Toată oastea lui - Ștefan cel Mare - s-a îmbogățit foarte tare
din prada luată de la turci, aur, argint, purpură, cai și alte obiecte prețioase.”
Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima
domnului în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a
scris lui Ștefan:
„faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor
necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numeleui tău, încât ești
în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”
Același cronicar polon amintit mai sus, îl numește pe Ștefan un bărbat demn de
admirat, la fel ca eroii pe care îi admiră lumea. După părerea acestuia, lui Ștefan
ar trebui să i se dea stăpânirea lumii, el să fie conducătorul oștii pe care principii
europeni ar trimite-o împotriva otomanilor, deoarece, în timp ce ceilalți principi
trândăvesc și își petrec timpul în petreceri sau în lupte mărunte între ei, Ștefan
este singurul care a obținut o victorie atât de strălucită împotriva unui dușman
care părea de neînvins.
Cronicarul anonim scrie că au fost luate de la turci 40 de steaguri, în timp ce
unele surse italiene și austriece indică pierderea de către turci a 45.000 de
oameni, a 100 de steaguri, întreaga artilerie și capturarea a 4 comandanți.
Cronicarul turc Sa's ed-Din chiar scrie că armata turcă a pierdut majoritatea
oamenilor. Cronicarul Jan Stricovschii indică o cifră totală de 100.000 de morți.
Căpeteniile de seamă prinse au fost lăsate în viață, dar au fost trimise ostatici la
diferiți principi europeni. Singurul eliberat a fost fiul unei căpetenii, Isac (Sac)
pașa.
În „Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara
Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei), scris în slavonă în timpul
domniilor lui Ștefan cel Mare și a fiului acestuia Bogdan al III-lea, citim despre
marea victorie de la Vaslui:
„În anul 6983 [1475] ianuarie 10, marți, a fost război la Vaslui cu puterile
turcești și a biruit atunci Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu și cu ajutorul lui
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care s-a născut din Preacurata
Fecioară spre mântuirea noastră. Și le-a dat Dumnezeu pe acele limbi
necredincioase în ascuțișul sabiei și au căzut atunci mulțime mare, fără număr
și au fost prinși vii mulți, fără număr, care de asemenea au fost tăiați, ci numai
pe unul l-au lăsat viu, pe fiul lui Sac pașa. Și steagurile lor și cu schiptrele cele
mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre. Și s-a întors Ștefan voievod cu toți
oștenii lui ca un purtător de biruințe în cetatea sa de scaun a Sucevei și i-au ieșit
în întâmpinare mitropoliții și preoții, purtând Sfânta Evanghelie în mâini și
slujind și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost ca dar de la cel Preaînalt
și binecuvântând pe țar: „Să trăiască țarul”. Și a fost atunci veselie între
oameni și la toate domniile dimprejur și la toți creștinii drept-credincioși, căci a
biruit domnul limbile păgâne cu mâna robului său, Io Ștefan voievod. Și însuși
Ștefan voievod a făcut atunci mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi și tuturor
boierilor săi, de la mare până la mic. Și a dăruit atunci multe daruri întregii lui
oștiri și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost.”
În textul original slavon scrie "Da jive(t) țari", ceea ce a fost tradus Să trăiască
țarul!, cum și este de altfel redat în unele traduceri, în altele apare - împăratul,
sau domnul!.
Ștefan a trimis regelui Ungariei și Principelui Poloniei mai multe steaguri din
cele capturate de la turci, la fel și Papei de la Roma, ca semn al biruinței de la
Vaslui, împreună cu o scrisoare:
„Către coroana ungurească și către toate țările, în care va ajunge această
scrisoare, sănătate. Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării
Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot
binele, și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost
de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și, în fiece zi se
gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea. De aceea
facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul
turc (adică sultanul Mahomed) a trimis în țara noastră și împotriva noastră o
mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era
Soliman Pașa. Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână, am mers
împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe
toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre.”
Ștefan cel Mare nu ezită să ceară ajutor și să-i pună în gardă pe ceilalți principi
europeni:
„auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și
răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva
noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății. Dar dacă această
poartă, care e țara noastră, va fi pierdută, atunci toată creștinătatea va fi în
mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți pe
căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este
vreme, fiindcă Turcul are acum mulți potrivnici, din toate părțile, care stau
împotriva lui cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe
credința noastră și cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare și ne
vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa
trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce cu ajutorul lui
Dumnezeu...noi i-am tăiat mâna cea dreaptă.”
Nobilii lituanieni au receptat mesajul lui Ștefan, cerând Principelui Poloniei să
trimită ajutor (Lituania și Polonia formau atunci un singur regat), arătând că este
mai bine să se lupte pentru apărarea vetrelor moldovenilor, decât pentru ale lor,
dar regele polonez nu a luat nici o măsură de a-l sprijini. Matia Corvin, regele
Ungariei, și-a asumat meritele, scriind principilor europeni că victoria de la
Vaslui a fost obținută de Ștefan, „căpitanul său“. De asemenea, ca suzeran al
Moldovei, a cerut acestora bani pentru a continua războiul. Astfel, papa Sixtus al
IV-lea a trimis subsidii regelui Matia, iar domnitorului moldovean i-a trimis
vorbe frumoase, deși solii lui Ștefan i-au explicat că acesta nu este supusul
regelui Ungariei, ci stăpân deplin al țării și al poporului său. Vasalitatea lui
Ștefan cel Mare față de regele Ungariei a fost de fapt acceptată de acesta într-
adevăr în anul 1475, sub presiunea invaziei otomane, dar tratatul de fapt, ascuns
sub termenii feudo-vasalici specifici, reprezenta în fapt un tratat de alianță,
diferit de cel de vasalitate care exista până la conflictele moldo-ungare din
perioada 1461-1467, încheiate cu înfrângerea lui Matia Corvin în Bătălia de la
 Baia.
La venirea primăverii, nici un principe european nu era pregătit să trimită
ajutoare lui Ștefan. Campania de răspuns a lui Mehmed al II-lea pentru pierderea
suferită la Vaslui a tatonat terenul prin ocuparea Caffei, cetatea
negustorilor genovezi, și a altor cetăți din Crimeea, apoi atacarea Cetății Albe și
a Chiliei. A urmat atacarea Mangopului, de unde provenea doamna lui Ștefan,
Maria de Mangop, culminând la 27 iulie 1476 cu marea înfruntare de la Valea
Albă, Războieni, una din cele mai mari bătălii ale epocii, cu un raport de 12.000
de moldoveni la peste 200.000 de turci, pierdută de moldoveni, dar fără ca
Ștefan să fie supus.

Podul Înalt - Ștefan cel Mare - Simboluri actuale ale Vasluiului

Nicolae Iorga (Inscripție pe statuia lui Ștefan cel Mare din piața civică a
orașului Vaslui)

Monumentul de la Podul Înalt

Amplasat la cca. 12 km sud de Vaslui, în localitatea Băcăuani, pe locul
desfășurării celebrei bătălii a fost ridicat un măreț monument, reprezentându-l pe
Ștefan cel Mare călare. De unii văzut ca loc de pelerinaj pentru încărcătura
emoțională deosebită pe care o produce, înainte de anul 1989, la statuia lui
Ștefan cel Mare de la Podul Înalt se organizau numeroase excursii și tot aici, ani
de zile, școlarii cei mai buni la învățătură din județul Vaslui erau trecuți în
rândul pionierilor. La baza monumentului se găseau și magazine cu obiecte de
artizanat, cărți de istorie și broșuri, reproduceri după tablouri sau statui
reprezentându-l pe Ștefan cel Mare, care însă după retrocedarea terenurilor,
localnicilor, au dispărut. Statuia ecvestră de la Podul Înalt este locul în care, an
de an, este evocat spiritul Marelui Ștefan, spirit la picioarele căruia se închină și
astăzi contemporanii noștri.
Numele Podul Înalt devenit un simbol pentru Vaslui, este folosit în mod obișnuit
pentru reprezentările locale: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Podul Înalt
al județului Vaslui, Cupa Podul Înalt la șah, strada Podul Înalt din Vaslui, etc.

3. PARTEA FINALĂ 5I Efectivul

este adunat
Indică, care chestiuni au fost prelucrate în cursul şedinţei, repetă în linie pe
normativele şi performanţele obţinute în cursul antrenamentelor privind două
durata executării. Apreciază acţiunile subalternilor. Dă tema pentru rînduri.
studiul individual. Indică, căror chestiuni va trebui acordată o atenţie
deosebită la următoarea

Conducătorul şedinţei: _____________________________________