DOMNIA LUI STEFAN

CEL MARE SI LUPTA

ANTIOTOMANA 
.
 ȘTEFAN AL III-LEA, SUPRANUMIT ȘTEFAN CEL MARE
SAU, DUPĂ CANONIZAREA SA DE CĂTRE BISERICA
ORTODOXĂ ROMÂNĂ, ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, A
FOST DOMNUL MOLDOVEI ÎNTRE ANII 1457 ȘI 1504. A
FOST FIUL LUI BOGDAN AL II-LEA, DOMNIND TIMP DE 47
DE ANI, CEA MAI LUNGĂ DOMNIE DIN EPOCA
MEDIEVALĂ DIN ȚĂRILE ROMÂNE.
.
 ȘTEFAN CEL MARE ESTE CONSIDERAT O
PERSONALITATE MARCANTĂ A ISTORIEI
ROMÂNIEI, ÎNZESTRATĂ CU MARI CALITĂȚI DE
OM DE STAT, DIPLOMAT ȘI CONDUCĂTOR
MILITAR. ACESTE CALITĂȚI I-AU PERMIS SĂ
TREACĂ CU BINE PESTE MOMENTELE DE CRIZĂ
MAJORĂ, GENERATE FIE DE INTERVENȚIILE
MILITARE ALE STATELOR VECINE FIE DE
ÎNCERCĂRI, DIN INTERIOR SAU SPRIJINITE DIN
EXTERIORUL ȚĂRII, DE ÎNDEPĂRTARE A SA DE LA
DOMNIE. ÎN TIMPUL DOMNIEI SALE MOLDOVA
ATINGE APOGEUL DEZVOLTĂRII SALE STATALE,
CUNOSCÂND O PERIOADĂ ÎNDELUNGATĂ DE
STABILITATE INTERNĂ, PROSPERITATE
ECONOMICĂ ȘI LINIȘTE SOCIALĂ.
LUPTA ANTIOTOMANA 
◦În 1457, o dată cu venirea lui
Ştefan cel Mare în scaunul
domnesc, începe o nouă etapă a
raporturilor moldo-otomane. În
primăvara acestui an tînărul Ştefan
intră în Ţara Moldovei cu un
detaşament de oşteni moldoveni,
avînd susţinerea voievodului din
Ţara Românească Vlad Ţepeş şi a
multor boieri din Ţara de Jos. În
luptele de pe Siret el îl înfrînge pe
Petru Aron, domn al Moldovei,
unchiul său după tată, acesta
fugind în Polonia vecină, unde
primeşte azil politic.
◦Potrivit unei cronici slavo-
moldoveneşti din secolului al
XV-lea, la înscăunarea lui
Ştefan „s-a adunat toată ţara
cu preasfinţitul mitropolit
Teoctist şi l-a uns pentru
domnie pe Siret, ce se numeşte
Dreptate pînă în ziua aceasta.
Şi a luat sceptrul Ţării
Moldovei”1. Astfel a început
domnia de aproape o jumătate
de veac a celui care a deschis,
în istoria Moldovei, o perioadă
de prosperitate şi eroism, o
perioadă ce se va încheia o
dată cu marea campanie a lui
Suleyman Magnificul din
1538.
Ştefan Vodă vine la domnie cînd Moldova
continuă să se găsească într-o situaţie
complicată. Răzmeriţele feudale începute
după moartea lui Alexandru cel Bun (1400-
1432) aduseră ţara în faţa pericolului
lichidării Statului Moldovenesc şi împărţirii
pămînturilor lui între ţările vecine: Ungaria,
Polonia Iagelonă, Marele Principat al
Lituaniei şi Imperiul Otoman. Procesul deja
începuse. Regele polon căpătase Hotinul, iar
cel ungar – Chilia. Aceste împrejurări,
dificile pentru Moldova, demonstrau
necesitatea unor măsuri radicale atît pe plan
intern, cît şi pe plan extern.
În pofida diferenței
mari de forțe, turcii au ◦Bătălia de la Vaslui,
suferit o înfrângere menționată uneori
zdrobitoare, pierzând drept Bătălia de la Podul
(după spusele unor Înalt, a avut loc în data de 
cronicari) aproape
10 ianuarie 1475 lângă
toată armata. Este
considerată cea mai
orașul Vaslui, între armatele
mare înfrângere din aliate creștine moldo-
istoria islamului în maghiaro-polone sub
fața unei armate  comanda lui Ștefan cel Mare
creștine, Ștefan cel  și oastea otomano-
Mare fiind numit eroul munteană sub conducerea
creștinătății. lui Hadâm Suleiman Pașa.
◦În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o
ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse

.
să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni
și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte
greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să
se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a
așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe
otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu
oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea
semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni
trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat
așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că
vor fi atacați din partea aceea, astfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind
aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan.
Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năprasnic de
armata moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă
și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată
încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de
moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
LECTURA