Ștefan cel Mare

Cuprins

 Caracterizarea domnului Moldovei

 Schemă. Informații de bază
 Întrebări de verificare

Caracterizarea domnului Moldovei

Ștefan cel Mare este o emblemă a luptei antiotomane, motiv pentru care a fost
numit de Papa Sixtus al IV-lea ”Athleta Christi" (Luptător pentru Hristos), iar
poporul român l-a omagiat cu numeroase balade rămase în folclor. Domnitorul
român a domnit într-o țară care se întindea de la Carpații Răsăriteni până la
Nistru, stabilă din punct de vedere politic și bogată.

Cu privire la data nașterii nu există certitudini, însă se prezumă că aceasta a avut

loc în 1438, fiind fiul lui Bogdan al II-lea și al soției sale, Oltea. Ștefan cel
Mare s-a căsătorit de trei ori, cu Evdochia, fiica lui Alexandru Olelka, cu
Maria din familia dinaștilor de la Theodoro-Mangop, respectiv cu Maria, fiica
lui Radu cel Frumos, din această ultimă căsătorie rezultând și Bogdan al III-lea,
viitor domn al Moldovei.

Este cunoscut faptul că după moartea tatălui său acesta s-a refugiat în
Transilvania, condusă de Iancu de Hunedoara, unde a învățat din tainele
tacticilor militare. Ștefan cel Mare a ocupat tronul Moldovei după ce l-a
învins pe Petru Aron, acesta găsind o țară sărăcită care plătea tribute turcilor
din 1456. În acest context, domnitorul acționează în plan intern în vederea
înlăturării anarhiei susținute de boieri. Acordă o mare importanță pregătirii
militare, armata țării fiind formată din ”oastea cea mică” și ”oastea cea mare”. În
plan militar, acționează în vedea consolidării cetăților de apărare și aplicării unor
mai bune tactici defensive. Pentru prima dată, cetățile au fost dotate cu tunuri. 
De asemenea, el acționează în sensul dezvoltării economice prin încurajarea
negustorilor și a legăturilor comerciale externe.

Tot în plan intern domnitorul acționează în vederea unor schimbări la nivelul

instituțiilor centrale. Astfel, Sfatul domnesc este format doar din 15-16
persoane, spre deosebire de perioada anterioară, când era constituit din 25-30 de
membri. Treptat, dregătorii numiți de domn ocupă Sfatul domnesc, devenind
forța precumpănitoare, având loc astfel un transfer al puterii din mâinile
boierilor către domn. De asemenea, tot la nivelul instituțiilor centrale se remarcă
și faptul că domnitorul acordă o mare importanță Bisericii, astfel încât
mitropolitul Teoctist și ulterior mitropolitul Gheorghe au fost permanent membri
ai Sfatului domnesc, participând la realizarea politicii interne și externe.
Domnitorul a fost recunoscut și ca ctitor, în cea de a doua parte a
domniei acordând mare importanță zidirii mănăstirilor și bisericilor.
Tradiția susține că este vorba despre 40 de locașuri sfinte, pentru 30 dintre
acestea existând chiar și date certe de identificare. 

De asemenea, domnitorul s-a remarcat și în plan diplomatic, având dezvoltate

abilități de comunicare. În ciuda faptului că Moldova este înconjurată de trei
dușmani (Imperiul Otoman, Polonia și Ungaria), domnitorul acționează în
vederea neangajării acesteia pe două fronturi simultan. Altfel spus, acesta a
urmărit să nu se confrunte cu doi dușmani deodată. A angrenat Moldova într-o
serie de alianțe în funcție de pericolul care amenința la acea vreme Moldova.

Este cunoscut faptul că Ștefan cel Mare a domnit într-o perioadă în care
otomanii amenințau Europa, și odată cu ea, întreaga creștinătate, astfel, Ștefan
cel Mare s-a dovedit a fi un aprig apărător al credinței românilor. Acest fapt a
determinat numeroase conflicte cu otomanii, cele mai cunoscute fiind bătălia de
la Vaslui și cea de la Războieni. Războaiele cu Imperiul Otoman s-au desfășurat
pe o perioadă de 10 ani, deoarece după ce pierde Chilia și Cetatea Albă,
voievodul roman revine la plata tributului.

În istorie însă se va vorbi mereu de victoria obținută de armata inferior numeric

și pregătită a lui  Ștefan cel Mare în fața otomanilor de la Vaslui, de pe Podul
Înalt. Aceasta s-a desfășurat din cauza faptul că voievodul român refuză să
cedeze cele două cetăți pierdute în 1484 și totodată să mai plătească tribute
turcilor. Față de acest curaj manifestat de domnitor, sultanul decide declanșarea
unei expediții de pedepsire. Expediția este condusă de Soliman Pașa, care atacă
Moldova în fruntea unei armate de aproximativ 120.000 de soldați. Ștefan cel
Mare dă dovadă de abilitate și apelează la tactici vechi precum pământul pârjolit
sau buna cunoaștere a terenului. În fapt, el atrage adversarii într-o zonă
mlăștinoasă, unde aceștia să nu își poată valorifica superioritatea numerică.
Bătălia în câmp deschis era favorabilă armatei numeroase, astfel încât pentru
armata română ea era considerată ca fiind ”bătălia de nimicire”. Din cronicile
unde s-a scris despre victoria moldovenilor, sunt menționate condițiile meteo din
acea dimineață care s-au dovedit a-i avantaja pe români; ceața foarte deasă i-a
debusolat pe dușmani, care nu cunoșteau terenul de luptă. Toate acestea au
favorizat victoria moldovenilor în fața celei mai de temut armate a timpului. 

Bătălia ce a avut loc la Războieni însă nu a fost o filă foarte fericită din istoria
Moldovei. Venită cu scopul de a-l pedepsi pe Ștefan, armata otomană, în frunte
cu sultanul aliat cu tătarii, provoacă pagube mari armatei române, însă nu obține
o victorie decisivă împotriva acesteia, după lupta de la Valea Albă retragându-
se, hărțuită fiind de armata inamică.

În condițiile în care pericolul otoman era tot mai mare, domnitorul moldovean a
dorit stabilirea unor bune relații cu Țara Românească, însă acest lucru nu era
posibil atât timp cât pe tronul Țării Românești se afla Radu cel Frumos, vasal al
otomanilor. În această situație, Ștefan cel Mare atacă Țara Românească, îl
înlătură de la tron pe Radu cel Frumos, punându-l în locul său pe Layotă
Basarab.

În ceea ce privește raporturile cu Polonia, domnitorul a căutat să aibă bune

relații cu acesta, urmând tradiția înaintașilor săi. Acesta depune jurământ de
vasalitate Poloniei la Overchelăuți și Colomeea. Relațiile bune dintre cele două
țări sunt marcate și de faptul că Ștefan cel Mare alege să cedeze temporar
Hotinul în favoarea Poloniei și chiar să acorde privilegii negustorilor polonezi.
Ulterior însă, din dorința de a-l înlocui la tronul Moldovei pe Ștefan cu un
interpus al său, Ioan Albert rupe bunele relații cu Moldova și atacă statul
românesc, suferind însă înfrângerea de la Codrii Cosminului. Grigore Ureche a
lăsat dovezi ale victoriei domnitorului moldovean, menționând în cronicile
sale: “Şi lovindu-i din toate părțile și năruind copacii cei înclinați asupra lor,
multă oaste leşească a perit”. Victoria domnitorului este totală. Ioan Albert este
nevoit să încheie pace în 1499, fiind amenințat simultan și de otomani, și de
tătari. Relațiile dintre Moldova și Polonia se înrăutățesc însă la începutul
secolului al XVI-lea, când domnitorul român reia Pocuția în stăpânire.

În privința relațiilor cu Ungaria, domnitorul român a riscat pacea din dorința

recuperării cetății Chilia, care fusese preluată de Ungaria la intervenția lui Iancu
de Hunedoara. Acest fapt determină conflictul cu coroana maghiară. După
cucerirea Chiliei în 1465, coroana maghiară organizează o expediție împotriva
Moldovei, însă Matia Corvin suferă înfrângerea de la Baia. Ulterior însă,
pericolul și interesele internaționale apropie cele două state, astfel încât, în 1475
Matei Corvin încheie cu Ștefan cel Mare un tratat de alianță cu caracter
antiotoman.

Ultimii ani de domnie au fost liniștiți. După o domnie de 47 de ani, neobișnuit

de lungă pentru acea vreme, voievodul a decedat pe 2 iulie 1504. Despre acest
eveniment este relevant afirmația cronicarului Grigore Ureche: ”Iară prea Ștefan
Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era
zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său (...)”
Schemă. Informații de bază

Domn al Moldovei: 1457-1504

Fiul al lui Bogdan al II-lea, a avut trei soții: Evdokia Olelkovici, Maria din
Mangop și Maria Voichița

În perioada sa se poate remarca un progres cultural, redactarea Letopisețului de

când cu voia lui Dumnezeu s-a început Țara Moldovei.

Acțiuni politice 

  răzbună moartea tatălui său și îl înfrânge pe Petru Aron care se refugiază în

Polonia.

 
 
1457

 
tratat de pace între Moldova și Polonia conform căruia îl recunoaște ca suzeran
pe rege Cazimir, iar în schimb, polonii nu îi permit lui Petru Aron să pună în
  pericol tronul Moldovei 

   

1459
profită de conflictul dintre Vlad Țepeș și Mohamed al II-lea și atacă cetatea
Chilia
 

1462
 
Matei Corvin pornește o campanie împotriva sa, dar trupele ungare sunt luate
  prin surprindere de armata lui Ștefan cel Mare la Baia

1467
  
Ștefan cel Mare îi învinge la Lipnic pe tătari.
 

1469  

  campania lui Ștefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, domnul Țării
Românești fidel turcilor.
   
1470
Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt).
 

1475  
vara tratat încheiat între Matei Corvin și Ștefan cel Mare având un caracter
1475 antiotoman.

   
1476 Bătălia de la Războieni (Valea Albă).
pacea cu otomanii, conform căreia se restabilesc relațiile dinainte de 1475.
 

1479  
otomanii, ajutați de munteni și de tătari reușesc să asedieze Chilia și Cetatea
  Albă, cucerindu-le. Ștefan cel Mare va încheia un nou tratat cu Matei Corvin
care îi dăruiește noi teritorii în schimbul celor pierdute.
 
 
1484

  tratat de pace dintre Ștefan cel Mare și Mahomed al II-lea, conform căruia
domnitorul Moldovei trebuia să plătească un haraci de 3 000 de florini.

 
 
1489
1497 armata polonă este înfrântă în bătălia de la Codrii Cosminului.