Acatrinei Leonard

Acțiuni militare/diplomatice
Secolele XIV – XVI

Mircea cel Bătrân (1386-1418):

Acțiune diplomatică ===> Tratatul cu Polonia semnat de Mircea cel Bătrân (1390)

Conștient de puterea crescândă a turcilor și urmărind să înlăture influența politică a

Ungariei asupra Țării Românești, domnitorul Mircea cel Bătrân încheie în ianuarie 1390, un
tratat cu regele Poloniei, Vladislav Iagiello.
Tratatul dintre regele polon și domintorul român era încheiat de pe poziții egale, ca
între doi suverani. Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva
dușmanului comun (regele Ungariei) și sprijinul împotriva altor inamici.
Mircea cel Bătrân va renunța la acest tratat câțiva ani mai târziu, prevederile lui
nefiind puse in practică.

Acțiune militară ===> Cruciada de la Nicopole (1396)

După bătălia de la Câmpia Mierlei din 1389, otomanii au cucerit cea mai mare parte a
Balcanilor, amenințând prin politica lor expansionistă statele europene. În acest context, în
1394, papa Bonifaciu al IX-lea a proclamat organizarea unor noi cruciade împotriva turcilor.
La cruciadă a participat și domnul Tării Românești, Mircea cel Bătrân, principala
bătălie fiind asediul cetății de la Nicopole, în 1396. Sursele istorice menționează
neînțelegerile apărute între conducătorii cruciaților privind tactica de luptă cea mai
potrivită, rezultând la victoria otomanilor.
Participarea la cruciada de la Nicopole a domnului Țării Românești este o dovadă a
politicii antiotomane promovate de acesta, în condițiile apartenenței la creștinismul
ortodox și a participării alături de state creștin-ortodoxe.
XIV – XV

Ștefan cel Mare (1457-1504):

Acțiune militară ===> Bătălia de șa Vaslui (1475)

Pentru a scoate din luptă Moldova, în contextul creării unui front antiotoman la
Dunăre, sultanul Mahomed al II-lea a orgaizat, în 1475, o expediție militară condusă de
beilerbeiul Rumeliei, Soliman.
Fiind în inferioritate, Ștefan cek Nare a adiotat o tactiică militară defensivă, prin
pustiirea pământului, otrăvirea fântânilor și atacuri de hărțuire. Bătălia principală a avut loc
lângă Vaslui, la 10 ianuarie 1475. Cunoscută și sub denumirea de Bătălia de la Podul Înalt,
aceasta a reprezentat o importantă victorie a românilor împotriva Imperiului Otoman. În
ziua bătăliei, Ștefan a atras oastea pe Valea Bârladului, într-o zona mlăștinoasă, unde acesta
nu se putea desfășura, superioritatea numerică nemaiconstituind un avantaj. Domnul
român s-a folosit de ceața densă din ziua respectivă pentru a ascunde numărul real al oștirii
sale. Otomanii au fost înfrânți, suferind pierderi grele.
Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în
Europa și a integrat Moldova în relațiile internaționale diplomatice de amploare.

Acțiune diplomatică ===> Scrisoarea adresată de Ștefan cel Mare principilor europeni (25
ianuarie 1475)

Vestea victoriei lui Ștefan cel Mare la Vaslui s-a răspândit cu repeziciune în Europa.
Papa și monarhii vremii s-au întrecut în laude la adresa domnitorului Moldovei.
În acest context, conștient de posibilitatea unui nou atac otoman, Ștefan cel Mare
trimite curților europene o scrisoare prin care arată cât de importantă era apărarea
Moldovei, solicitând sprijin. Scrisoarea ilustrează alitatea de diplomat a lui Ștefan cel Mare,
care era conștient de importanța Moldovei, “această poartă a creștinătății” în oprirea
înaintării otomanilor spre Europa. Ajutorul cerut de Ștefan era cu atât mai necesar cu cât
otomanii ocupă nordul Mării Negre până la Nistru.
Însă apelul voievodului Moldovei a rămas fără răspuns din partea principilor Europei,
singurul care reacționează fiind Matia Corvin, cu care Ștefan încheie o alianță în 1475.
 Acțiuni militare/diplomatice
Secolele XVII – XVIII

Șerban Cantacuzino (1678-1688):

Acțiune militară===> Asediul Vienei (1683)

În 1683, la cererea turcilor, domnitorul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, participă

la asediul Vienei, dar, pe ascuns, i-a încurajat pe asediaţi şi le-a transmis mişcările trupelor
otomane.
După înfrângerea acestora la asediul Vienei, Cantacuzino a trecut la o politică externă
activă, intrând în tratative secrete cu Habsburgii. Aceştia i-au garantat domnia ereditară, i-
au acordat titlul de Baron al imperiului şi i-au promis ajutor de 6.000 de ostaşi.
Şerban Cantacuzino a cerut ca ţara să-şi păstreze hotarele printr-un act scris, care nu a
mai putut fi întocmit din cauza morţii domnului, în 1688.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714):

Acțiune diplomatică===> Activitatea diplomatică a lui Constantin Brâncoveanu (1688-

1714)

Domn al Ţării Româneşti, a desfăşurat o vastă activitate diplomatică, prin stabilirea

unor contacte şi angajamente concrete cu Polonia împotriva turcilor. Cu Moldova, relaţiile
au fost încordate din cauza adversităţilor cu familia Cantemireştilor.
Brâncoveanu a trebuit să acorde o mare atenţie relaţiilor cu Poarta. În anul 1699,
otomanii îl recunosc ca domn pe viaţă. În acea vreme începea să se ridice Rusia lui Petru cel
Mare, domnul muntean trimiţând la curtea acestuia un emisar diplomatic pentru stabilirea
unei alianţe împotriva otomanilor. Abia în 1709, între Ţara Românească şi Rusia se încheie o
convenţie secretă pentru acţiunea împotriva Porţii.
În urma acţiunilor diplomatice active în defavoarea Porţii, în 1714, Constantin
Brâncoveanu a fost mazilit (înlăturat din domnie), fiind executat în acelaşi an.
Dimitrie Cantemir (1710-1711):

Acțiune diplomatică===> Tratatul de la Luțk (1711)

Dimitrie Cantemir este ultimul domn pământean în Moldova. Tratatul de la Luțk a fost
încheiat în aprilie 1711, între Petru cel Mare, țarul Rusiei și Dimitrie Cantemir, domnitorul
Moldovei, în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman.
Întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a
făcut altceva decât să confirme conținutul ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform
condițiilor stipulante în Tratatul de la Luțk, țărilor române urmau să li se retrocedeze
teritoriile care au fost transformate în raiale turcești de către Poartă.
Tratatul de la Luțk este un model de prudență și abilitate diplomatică, prin care
Dimitrie Cantemir urmărea obținerea independenței și a integrității teritoriale a Moldovei,
bazându-se pe cea mai mare putere creștină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau
obținerea controlului și liberului acces către strâmtorile Bosfor și Dardanele, care erau cele
mai importante noduri comerciale din epocă, iar comerțul pe mare dinspre Mediterană
spre Marea Neagră și viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmsori.

Acțiune militară===> Bătălia de la Stănilești, pe Prut(1711)

Bătălia de la Stănilești, pe Prut, a avut loc, în 1711, între armatele ruse și otomane. La
conflict a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca aliat al Rusiei.
Bătălia s-a dat pe malul Prutului și s-a încheiat prin acceptarea păcii propuse de către
țar.
Dimitrie Cantemir pierde tronul Moldovei și se refugiază în Rusia, la curtea lui Petru
cel Mare. Domnia sa a fost ultima domnie pământească din secolul al XVIII-lea, Imperiul
Otoman impunând, din 1711, domnitori fanarioți