Domnitori și voievozi români

MIRCEA CEL BĂTRÂN

A fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394

(sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.A fost fiul lui Radu I și
fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale
apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur
stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele
Mircea cel Mare. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare
întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale,
exprimată în titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”). Încă
de la preluarea domniei, Mircea a încercat să fie în bune relații cu vecinii săi Moldova și Ungaria,
făcând în timp alianțe cu ambele, devenind la un moment dat vasal al regelui maghiar, de la care
primește de-a lungul anilor feudele Amlaș, Făgăraș, Severin, Bologa, Bran. Prin medierea
domnului moldovean, Mircea încheie un tratat de alianță și cu Polonia, în decembrie 1389, care
prevedea ajutor mutual în cazul unui atac din partea Ungariei.
Mircea a ctitorit o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp
centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură
religioasă și activitatea zugravilor acestora.

BĂTĂLII
 Karînovasî 1394: Mircea a distrus și jefuit orașul și împrejurimile, ucigând mulți
musulmani și făcând foarte mulți prizonieri, pe care valahii i-au vândut ulterior ca robi.
Fără a întîlni opoziție serioasă, Mircea s-a întors în Muntenia.
 Rovine 1395: Această campanie este prima organizată de otomani la nord de Dunăre sub
comanda unui sultan, însuși Baiazid I Fulgerul. Ea a fost o strălucită victorie tactică a
marelui voievod Mircea cel Bătrân.
 Nicopole 1396: Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru aproape 50 de ani orice
încercare a creştinilor de a-şi uni eforturile pentru alungarea otomanilor din Europa.
Greul luptelor a rămas pe seama statelor aflate în prima linie, Ungaria şi Ţările Române.
După victorie, Bayezid desfiinţează statul bulgar de la Vidin.
 Între Nicopole 1396 și Ankara 1402 . Ultimele lupte contra otomanilor
A fost nevoit să plătească tributul pe trei ani, obligându-se să fie supus de acum înainte.
Sultanul se pare că nici nu a călcat în Muntenia acum, preferând să comanda campania
din Dobrogea, unde pune să se repare cetățile Isaccea și Enisala, distruse anterior de
 valahi, se pare, instalând aici garnizoane. Otomanii au cucerit în același an cetatea de la
Severin, pe care au păstrat-o temporar.

Iancu de Hunedoara

Iancu de Hunedoara (1407-1456) este socotit cel mai important voievod din istoria Transilvaniei
si o veritabila legenda a neamului romanesc, a carui stralucita cariera imbraca o aura de mister,
avand in vedere ca era doar fiul unui cavaler roman de la curtea regelui Sigismund de
Luxemburg.

BĂTĂLII
 Otomani zdrobiţi la Porţile de fier
În vara anului 1442, sultanul a trimis o oaste de 80.000 de oameni în Transilvania pentru a
răzbuna moartea beiului Vidinului. Armata lui Şehabeddin, conducătorul Rumeliei a fost
aşteptată de Iancu de Hunedoara la Porţile de fier ale Transilvaniei. Din nou, marele comandant
de oşti a reuşit să întindă o cursă adversarului său.
 Campania cea lungă din 1443

În anii 1443 – 1444, Iancu de Hunedoara, avînd o armată de pete 33.000 de ostaşi, a luat parte
la cea mai îndelungată campanie militară antiotomană pe care a condus-o. A purtat mai multe
bătălii pe teritoriul Serbiei şi al Bulgariei, în timpul căreia a eliberat Nişul şi Sofia de sub ocupaţia
otomanilor şi a ameninţat centrul Imperiului Otoman.

 Cruciada pierdută

Povestea „ultimei cruciade” a lui Ioan de Hunedoara a început în 1444, când după înfrângerile
suferite de armatele otomane, sultanul Murad al doilea a semnat un armistiţiu de zece ani cu
Ungaria.

 Asediul Belgradului
Iancu de Hunedoara a rămas pentru totdeauna în istorie după marea bătălie de la Belgrad, din
iulie 1456, când oastea de aproape 100.000 de oameni a sultanului Mehmed al doilea
Cuceritorul Constantinopolului a asediat cetatea apărată de o armată de 5.000 – 7.000 de
oşteni. În 11 august 1456, însă, la doar trei săptămâni după victoria asupra armatei sultanului,
Iancu de Hunedoara a murit, în tabăra lui de lângă Belgrad.
VLAD ȚEPEȘ
Vlad Tepes s-a nascut in orasul Sighisoara, in Transilvania in 1431, fiind mai tarziu domnitor al Valahiei.
Tatal sau, Vlad Dracul, a fost cavaler in Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul Europei care avea
ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman.

BĂTĂLII
 Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgoviște,
vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a
arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni
au fost trași în țeapă

 Conflictul cu Imperiul Otoman

Spațiul Carpato-Danubiano-Pontic în 1461, în timpul campaniei lui Vlad III la sud de Dunăre.

În 1459, Vlad Țepeș refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că
această răzvrătire s-a datorat existenței unui proiect de cruciadă impotriva otomanilor, cruciadă
susținută de Papă și în care regele Ungariei, Matia Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal

 Atacul de noapte din 1462, condus de Vlad Ţepeş contra armatelor otomane, este
considerat o importantă victorie valahă împotriva sultanului.În noiembrie 1462 Vlad
Țepeș, în loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzația de trădare și
încarcerat la Visegrád vreme de 12 ani. După Vișegrad, e silit să locuiască aproape 2 ani
la Buda, cu domiciliu forțat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ștefan cel Mare, domnul
Moldovei. Vlad a fost recunoscut ca domn al Țării Românești pentru a treia oară în 1475,
însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârșitul lunii
decembrie 1476
ȘTEFAN CEL MARE
S-a născut în 1433, la Onești și s-a stins din viață pe 2 iulie 1504, la Suceava, fiind înhumat la
Mănăstirea Putna. A ctitorit 40 de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara
Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. În funcție de sursă, numărul însă variază între
36 și 44. Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri
pentru războaiele purtate. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai
lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. Ștefan cel Mare este considerat o
personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și
conducător militar. În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost
crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau
dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia,
Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin.

BĂTĂLII

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii,

marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind
victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la
Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în
Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan
Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat
victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei
puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa -
beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, în anul următor
sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu
înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții
foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.

Mihai Viteazul (n. 1558, Târgu de Floci, Țara Românească – d. 19 august 1601, Turda,
Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o perioadă (în
1600), a fost conducător al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara
Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut
dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.
Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de
istoriografia românească a secolului al XIX-lea. Astfel voievodul a ajuns un precursor important
al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.
La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în
timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, după ce a plătit la Poarta Otomană,
după obiceiul timpului, o sumă mare de bani (400.000 de florini[15]) și având și sprijinul
patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit domn al Țării Românești la 2 septembri/ 12
septembrie 1593, înscăunarea sa având loc la București pe 15 octombrie/S.N. 25 octombrie, în
același an.
Luptele:
Bătălia de la Guruslău a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic
condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de
Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă
parte

Bătălia de la Șelimbăr (germană Schellenberg) a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între
oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul
Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care
și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu
Țara Românească.

Bătălia de la Bucov a avut loc la 20 octombrie 1600, lângă Bucov, între oastea munteană
condusă de Mihai Viteazul și trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski (sprijinite de trupe
moldovenești conduse de Simion Movilă). Victoria a fost câștigată de forțele aliate poloneze și
moldovenești ale lui Jan Zamoyski. Învins, Mihai Viteazul s-a retras către Curtea de Argeș.

Bătălia de la Călugăreni a avut loc la 13/23 august 1595. Oastea munteană de 10.000 de
oameni, condusă de Mihai Viteazul, întărită cu 6.000 de ardeleni trimiși de Sigismund Báthory, a
încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era
transformarea Țării Românești în pașalâc. A invins Mihai Viteazu.

Bătălia de la Curtea de Argeș a avut loc la 25 noiembrie 1600, lângă Curtea de Argeș, între
valahii conduși de Mihai Viteazul și trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski (sprijinite de trupe
moldovenești).
Bătălia de la Giurgiu, desfășurată între 15-20 octombrie 1595, a valorificat avantajul tactic
obținut de oastea munteano-transilvană condusă de Mihai Viteazul în Bătălia de la Călugăreni.
Trupele otomane în retragere au fost surprinse la Giurgiu, iar robii luați ostatici au fost eliberați.
După un bombardament efectuat de artileria toscană cetatea Giurgiu a fost cucerită de aliații
creștini.

Bătălia de la Mirăslău a avut loc la 18 septembrie 1600 lângă Mirăslău între valahii conduși de
Mihai Viteazul (sprijiniți de secui) și trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta.
Înfrângerea a fost catastrofală, murind 4.000 dintre oamenii săi.