Politica externa a domnitorilor romani in secolul al XV-lea

Inca din cele mai vechi timpuri, respectiv secolele XIII, XIV si XV, Tarile Romane
a incercat sa-si mentina independenta si autonomia fata de Imperiul Otoman.
In secolul XV, majoritatea domnitorilor romani s-au confruntat cu expansiunea
Imperiului Otoman la sud de Dunare, avand deseori razboaie cu aceasta. Cativa
domnitori care au reusit acest lucru sunt Mircea cel Batran (1386-1418), Iancu de
Hunedoara (1441-1456), supranumit de Papa „atletul cel mai puternic – singurul – al
lui Hristos”, Vlad Tepes „Draculea” (1448; 1456-1462; 1476) si Stefan cel Mare (1457-
1504).

Mircea cel Batran

Mircea cel Batran, domnitor din Neamul
Basarabilor, a fost primul domnitor care s-a
confruntat cu Imperiul Otoman cand aceasta a ajuns
cu expansiunea la sud de Dunare. Inainte de a se
confrunta cu turcii, semneaza un tratat de alianta cu
Polonia la Radom in 1389, apoi cu Ungaria la Brasov
in 1395. De asemenea, initializeaza politica „Blocului
romanesc”, colaborand cu domnii moldoveni
Alexandru cel Bun si Petru Musat.
In 1389 cucereste Dobrogea, iar in 1395
obtine o victorie impotriva turcilor in batalia de la
Rovine. In anul urmator, participa la cruciada
antiotomana de la Nicopole, soldandu-se cu
infrangerea acestora in fata armatei otomane. In
plus, in 1397 infrange armata otomana pe raul
Ialomita, dupa jafurile din Transilvania.
Infrangerea sultanului Baiazid I de catre Timur Lenk la Ankara in vara lui 1402
a deschis perioada de anarhie in Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat
impreuna cu regele maghiar o campanie impotriva turcilor. In plus, el a luat parte la
lupta pentru tronul imperiului otoman si l-a ajutat, prin sprijin militar, pe Musa Celebi
(fiul lui Baiazid I) sa devina sultan (pentru o perioada scurta), dupa moartea caruia a
sprijinit si alti pretendenti (in 1416 pe Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe seicul
Bedr-ed-Din). In anul 1409 Musa a venit in Tara Romaneasca, fiind primit de Mircea.
In anul urmator, cu ajutor de la domnul roman si de la despotul Serbiei, Stefan
Lazarevici, fortele lui Musa au invins pe cele ale fratelui sau Soliman (Suleiman), ucis
dupa ce fugise de pe campul de lupta. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat
sultan la Edirne (Adrianopol).
Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reuseste sa-si infranga oponentii si
planuieste o expeditie de pedepsire a voievodului valah.

1|Page
 Din 1417 Mircea cel Batran plateste tribut turcilor, in schimbul recunoasterii
de catre acesta a independentei Tarii Romanesti. La 31 ianuarie 1418, Mircea cel
Batran a murit, lasand o tara libera si prospera.

Iancu de Hunedoara
Un alt domnitor roman care s-a confruntat cu
Imperiul Otoman a fost Iancu de Hunedoara, domnitor
in Transilvania. Acesta a creat un „front romanesc”
antiotoman care sa includa Moldova si Tara
Romanesca, impunand astfel domnitori fideli pe tronul
tarilor romane precum Basarab II, Vlad Tepes, Bogdan
II.
Acesta are o politica externa foarte activa,
atragand atentia Papei si fiind apreciat si numit
„atletul cel ami puternic – singurul – al lui Hristos”.
La inceputul anului 1442 o armata otomana
condusa de Mezid, begul Vidinului, a patruns in
Transilvania prin Tara Romaneasca. In data de 18
martie 1442 oastea condusa de Iancu de Hunedoara a
suferit o infrangere la Santimbru, in apropiere de Alba
Iulia. Cateva zile mai tarziu, cu efective intarite, oastea
regala maghiara a invins in Batalia de la Sibiu, ocazie
cu care a fost pus capat asediului otoman al cetatii. In
batalia de la Sibiu armata otomana a fost zdrobita, iar comandantul Mezid omorat.
Armata regala maghiara a trecut la contraofensiva Tara Romaneasca, unde l-a impus
pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). In replica sultanul Murad al II-lea a trimis o
armata numeroasa sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Sehabeddin Pasa.
Confruntarea de forte s-a concretizat in 2 septembrie 1442 in Batalia de pe
Ialomita, incununata cu victoria lui Iancu de Hunedoara.
In anii 1443-1444 are loc „Campania cea lunga”, cunoscuta si sub numele
„Cruciadei de la Varna” impotriva turcilor, care se incheie cu pacea de la Seghedin pe
o durata de 10 ani.
In anul urmator, din cauza Papei, are loc o cruciada antiotomana, dar Iancu
este invins la Varna. De asemenea, se organizeaza o noua cruciada, insa aceasta este
invinsa la Kossovopolje din cauza superioritatii numerice a turcilor si a tradarii lui Dan
al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, si a vechiului sau rival Gheorghe Branković,
care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania si conduse de Skanderbeg,
impiedicandu-le sa ajunga la locul bataliei.
Dupa infrangerea de la Kosovopolje, Ioan intra in Moldova si il inscauneaza pe
varul sau Bogdan al II-lea, (tatal lui Stefan cel Mare).
Turcii au rupt armistitiul in 1454 si au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat
o noua victorie impotriva lor la Kruševac, unde i-a zdrobit cu desavarsire. Miza cea
mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregatea
2|Page
intens sa o cucereasca. La randul lui Iancu a luat masuri pentru intarirea ei si a
chemat oameni de la orase si sate sa ia parte la razboi. Pentru a avea un aliat in Tara
Romaneasca, l-a ajutat pe Vlad Tepes sa-si recapete tronul si a reusit sa adune din
Transilvania 20.000 de soldati si mici nobili. De aceasta data a beneficiat si de un
sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reusit sa adune o armata de oameni
simpli cu arme proprii, coase, furci, prastii de circa 27-28.000 de tarani cu toata
opozitia nobililor si a orasenilor.
Asediul Belgradului de catre turci a inceput la 4 iulie 1456, si a fost deosebit de
puternic. Insa, flota cruciata a castigat batalia pe apa distrugand, in 14 iulie, flota
turceasca, ce impiedica aprovizionarea orasului. Lupta decisiva s-a dat intre 21-23
iulie. Atacul musulman a fost respins in 21 iulie, iar in 23 iulie crestinii atacau tabara
turcilor. Conceptia strategica moderna a lui Iancu l-a ajutat sa-l infranga pe sultan in
ciuda raportului de forte defavorabil crestinilor si sa obtina cea mai mare victorie de
pana atunci a crestinatatii impotriva turcilor.
Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiaza victoria obtinuts de Ioan de
Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vietii sale” si a ordonat ca toate
clopotele bisericilor catolice din Europa sa fie trase la amiaza ca o reamintire pentru
credinciosi de a veni la rugaciune pentru apararea cetatii Belgradului. Acest obicei
exista si astazi iar trasul clopotelor la amiaza este atribuit in mod expres victoriei
obtinute de Iancu impotriva turcilor, impotriva prigonitorilor crestinismului. In urma
victoriei in batalia de la Belgrad impotriva ostirii otomane a sultanului Mahomed al II-
lea, cuceritorul Constantinopolului, papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul
cel mai puternic, unic al lui Cristos”.
Ioan de Hunedoara a murit in 11 august 1456, de ciuma, in tabara de la Zemun.
S-a instaurat, dupa victoria crestinilor de la Belgrad, o perioada de 70 de ani de liniste
relativa la granita de sud-est a regatului maghiar.
Iancu de Hunedoara este inmormantat la Alba Iulia, in Catedrala Sf. Mihail. Pe
piatra sa funerara sta inscris „s-a stins lumina lumii”. Pana si sultanul Mahomed al II-
lea i-a adus omagiul sau: „Cu toate ca a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am
intristat, pentru ca lumea nu a mai cunoscut, niciodata, un asemenea om.”

3|Page
Vlad Tepes – Dracula
In Tara Romaneasca, un alt domnitor,
unul dintre fii intemeietorului Casei
Draculestilor, Vlad Dracul, s-a opus invadarii
Imperiului Otoman, dar pe care i-a si
inspaimantat, acesta fiind Vlad al III-lea
Dracula/ Vlad Tepes. Vla Tepes s-a nascut la
Sighisoara, fiind apoi crescut la curtea
sultanului Murad al II-lea alaturi de fratele
sau, Radu, cunoscut in istorie ca Radu cel
Frumos. Din cauza conflictelor cu negustorii
brasoveni, acestia l-au caracterizat,
propagandistic, ca pe un principe cu metode
de o cruzime demonica. Numele sau isi are
originea in sobriquetul tatalui sau, Vlad
Dracul („Vlad Dragonul” in romana
medievala), care l-a primit dupa ce a devenit
membru al Ordinul Dragonului.
Vlad Tepes se aliaza cu regele Ungariei, Matia Corvin, in lupta antiotomana. De
asemenea, foloseste si politica „Blocului romanesc”
In iarna dintre anii 1451-1462, Vlad Tepes organizeaza o campanie la sud de
Dunare. O intinsa regiune, de la Oblucita la Novoe Selo si de la varsarea Dunarii in
Marea Neagra pana la Rahova, a fost devastata. Mai mult, cetatea Nicopole fiind
ocupata prin vicleșug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numarul
celor ucisi fiind indicat de insusi Vlad Tepes într-o scrisoare adresata lui Matei Corvin.
Tot in aceasta scrisoare, expediata din Giurgiu la 11 februarie 1462, Vlad ii solicita in
mod insistent sprijin regelui ungar. Desi l-a asigurat, la 4 martie 1462, ca ii va veni in
ajutor, Matei Corvin a parasit Buda abia la sfarsitul lui august, cand campania
otomana era deja incheiata.
In ceea ce-l priveste pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui
Tepes, ii va pregati un raspuns pe masura. In primavara lui 1462, sultanul, in fruntea
unei armate uriase, circa 100-120.000 de oameni (a doua ca marime dupa aceea care
cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de razboi al caror scop era acela de a
cuceri Chilia, se va indrepta spre Dunare. Efectivele domnului valah nu depaseau,
dupa estimarile cele mai generoase, 30.000 de osteni. Desi Vlad incearca sa-i
opreasca pe turci la Dunare, in dreptul cetatii Turnu, acestia, la adapostul noptii,
reusesc sa treaca fluviul indreptandu-se direct spre Targoviste (4 iunie 1462).
In aceste conditii Tepes va aplica tactica hartuirii: pustiirea pamantului - mai
ales drumul spre Targoviste -, otravirea fantanilor, atacarea detasamentelor turcesti
plecate dupa hrana. In aceasta atmosfera apasatoare in care ostile turcesti, flamande
si infricosate, inaintau prin tara pustiita, a avut loc marea lovitura a lui Vlad Tepes,
atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit sa demoralizeze si mai mult oastea
otomana, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462.

4|Page
Tinta atacului a fost insusi sultanul, insa acesta a scapat, cortul sau fiind confundat cu
al unui vizir. Totusi efectul psihologic al atacului a fost important. Multi turci au fost
ucisi, iar sultanul, conform relatarilor, „a parasit in ascuns tabara in chip rusinos”;
vazand „marea pierdere suferita de ai sai” a dat ordin de retragere. In apropierea
Targovistei il astepta un spectacol care a bagat groaza in ostile sale: o padure de tepi
in care atarnau o multime de turci ucisi inainte sau in timpul bataliei; in fata acestei
privelisti turcii „s-au inspaimantat foarte tare”, iar sultanul a recunoscut ca „nu poate
sa ia tara unui barbat care face lucruri asa de mari” si care „ar fi vrednic de mai mult”.
Astfel, victoria lui Vlad Tepes consolida pozitia Tarii Romanesti in relatiile cu Poarta.
Este arestat de Matei Corvin si inchis la Visegrad, apoi la Buda cu domiciliu
fortat. Va fi eliberat in 1475, la cererea lui Stefan cel Mare, domnul Moldovei, in
contextul presiunilor turcesti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunare.
Vlad a fost recunoscut ca domn al Tarii Romanesti pentru a treia oara in 1475,
insa s-a bucurat de o perioada foarte scurta de domnie. A fost asasinat la sfarsitul
lunii decembrie 1476. Corpul sau a fost decapitat si capul trimis sultanului, care l-a
asezat intr-o teapa, ca dovada a triumfului asupra lui Vlad Tepes.

Stefan cel Mare

In secolul XV s-a ridicat un alt
domnitor, dar nu din Tara Romaneasca, ci din
Moldova. Acesta a purtat 46 de batalii
impotriva turcilor, tatarilor, polonezilor si
ungurilor la inceputul domniei. A fost fiul lui
Bogdan al II-lea, cunoscut sub numele de
Stefan cel Mare.
In politica externa a lui Stefan cel Mare
pot fi identificate trei mari perioade, fiecare
cu obiective specifice. La urcarea pe tron a lui
Stefan, contextul geopolitic facea ca Moldova
sa fie obiectul incercarilor de hegemonie ai
celor doi mari vecini, regatele Poloniei si
Ungariei. In urma perioadei de instabilitate
generata de luptele pentru domnie dintre
urmasii lui Alexandru cel Bun, pozitia ei fata
de cei doi vecini rivali se degradase
considerabil, de unde necesitatea pentru
tanarul domn de a duce o politica externa
realista si echilibrata.
Pe plan national urmareste sa creeze un front comun romanesc, dar si o
politica de aliante care sa nu permita niciuneia din tarile vecine sa obtina o pozitie
hegemonica fata de Moldova. Incearca, fara succes, sa creeze un sistem de aliante
international impotriva turcilor.

5|Page
 Prima perioada, intre 1457-1469, este caracterizata de actiunile politice si
militare pentru recunoasterea externa si consolidarea domniei. In acest sens erau
vizate intarirea pozitiei Moldovei pe scena regionala si recastigarea libertatii de
actiune a tarii, simtitor ingradita in deceniile anterioare. Imediat dupa inscaunare au
loc ciocnirile cu polonii care-l adaposteau pe Petru Aron si cu care avea sa incheie
pace in 1459 la Overchelauti. Urmeaza incercarile de cucerire a Chiliei in 1465,
reusind, luptele de la Baia cu Matei Corvin din 1467, de la Lipnic cu tatarii in 1469 si
atacul Tarii Romanesti si arderea Brailei. Tot in aceasta perioada a reinnoit privilegiile
comerciale pentru negustorii din Brasov si Liov si a initiat contactele cu manastirile de
la Muntele Athos. Astfel, dupa victoria de la Baia, Stefan incheie un tratat de alianta
cu Ungaria impotriva Imperiului Otoman in 1475. La cererea acestuia este eliberat
Vlad Tepes in contextul presiunilor turcesti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord
de Dunare.
Cea de-a doua perioada, intre 1470-1486, a fost cea mai complicata si dificila
din timpul domniei sale, fiind perioada de apogeu a conflictului cu Imperiul Otoman.
O prima constanta a politicii externe a lui Stefan in aceasta perioada a fost atragerea
Tarii Romanesti in coalitia antiotomana. Primul episod l-a reprezentat conflictul cu
Radu cel Frumos, concretizat in patru campanii militare desfasurate intre 1469-1473,
incheiat cu victoria lui Stefan. In acelasi context, Stefan a intervenit si a numit patru
domni in Tara Romaneasca: Laiota Basarab, Vlad Tepes, Basarab cel Tanar Tepelus si
Vlad Calugarul, impotriva unora dintre acestia fiind nevoit sa duca campanii militare
pentru a-i scoate din domnie, pentru ca i-au tradat increderea.
O a doua linie majora a politicii externe a perioadei a fost de a avea liniste si
eventual sprijin in lupta antiotomana din partea vecinilor mari, in acest scop
depunand juramant de vasalitate si credinta lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, la
Colomeea, in 1485. In aceeasi directie se inscrie scrisorile si soliile trimise Papei de la
Roma si conducatorilor Venetiei.
Obiectivul principal al politicii externe in aceasta perioada avea sa fie insa
incercarea de a asigura integritatea teritoriala a Moldovei si independenta fata de
Imperiul Otoman.
Din 1475 a avut confruntari cu Inalta Poarta, castigand batalia de la Vaslui, dar
in anul urmator fiind invins la Razboieni de catre insusi sultanul Mahomed al II-lea
Cuceritorul Constantinopolului. In 1487 pierde catatile Chilia si Cetatea Alba, fiind
importante pentru sistemul economic si de securitate al Moldovei. Astfel, din 1487
reia plata tributului catre turci.
Ultima confruntare a fost cu polonezii la Codrii Cosminului in 1497, iesind
victorios, iar peste 2 ani se semneaza tratatul de la Harlau in care Poloniei ii este
eliminata suzeranitatea asupra Moldovei.
In concluzie, pe plan national, domnitorii din sec XIV-XV au avut o politica
externa activa, mentinandu-se independenta Tarilor Romanesti.

6|Page