SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA

ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII

La jumătatea secolului al XIV-lea Imperiul otoman pătrunde în Europa (în 1354 ocupă
primul teritoriu european, cetatea bizantină Gallipoli), începând o serie de cuceriri care vor
continua mai bine de 300 de ani. În tot acest timp Europa creştină va simți ameninţarea turcilor
musulmani.
Statele cele mai expuse sunt cele din Peninsula Balcanică (adică cele din Europa de sud-
est). Bizantinii, bulgarii, sârbii, albanezii vor fi cuceriti până la sfârşitul secolului al XV-lea.
Erau vizate și Ţările Române, Ungaria, iar mai târziu Polonia şi Imperiul Habsburgic.
Aceste state au încercat să facă faţă pericolului otoman fie prin lupte directe cu turcii, fie
prin realizarea unor alianţe diplomatice şi coaliţii militare împotriva lor.
Războiul din estul şi centrul Europei împotriva turcilor a fost numit cruciada
târzie  deoarece nu era doar lupta pentru apărarea graniţelor statelor, ci şi lupta creştinilor
împotriva păgânilor.
Ţara Românească şi Moldova au avut un rol foarte important în această cruciadă târzie,
fiind şi cele mai expuse atacurilor turcilor deoarece graniţa Imperiului otoman era pe linia
Dunării.

1. Mircea cel Bătrân, domnitor al Ţării Românești (1386-1418)

POLITICA INTERNĂ: Pe plan intern, Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești, a
întărit instituțiile țării, iar în 1388 a alipit Dobrogea la Țara Românească.
POLITICA EXTERNĂ: Mircea a întreținut relații diplomatice atât cu Regatul Ungariei, cât
și cu Regatul Poloniei.
Pentru a obține ajutor în lupta împotriva turcilor, el a încheiat tratatul de alianță de la
Brașov din 1935 cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Mircea devenea formal vasal al
regelui ungar.

Bătălia de la Rovine 1395  Conflictul cu turcii a început în 1388, când Mircea a cucerit
Dobrogea, pe care turcii voiau să o ocupe.
În 1395 sultanul Baiazid I a organizat o expediţie de pedepsire a domnitorului român.
Mircea i-a lăsat pe turci să înainteze pe teritoriul românesc, evacuând satele din zona pe unde
urmau să meargă oştile inamice. Românii îi hărţuiau pe turci, dând atacuri prin surprindere, de
obicei în timpul nopţii. Lupta decisivă s-a dat într-un loc numit Rovine (nu se cunoaşte sigur
localizarea sa), probabil în apropiere de Curtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti. Victoria a
fost de partea românilor, iar turcii s-au retras.
Bătălia de la Nicopole (1396). În 1396, Sigismund de Luxemburg a organizat o cruciadă la
sudul Dunării, cu scopul de a-i alunga pe turci din Europa. La cruciadă participau nobili din
statele apusene, în special francezi, germani și italieni. Mircea cel Bătrân participa și el cu 2000
de oșteni. Cruciații, care aveau o armată numeroasă, dar dezorganizată, au fost înfrânți la
Nicopole (1396). (Nicolole se află astăzi în Bulgaria, care atunci era teritoriu turcesc.)

Pierderea Dobrogei (1417). Țara Românească devine plătitoare de tribut. Mircea cel
Bătrân s-a amestecat în luptele pentru succesiunea la tron, dintre fiii lui Baiazid I, după moartea
acestuia. Noul sultan al turcilor, Mehmed I, pe care Mircea cel Bătân, nu-l sprijinise, a pornit un

1
război împotriva Țării Românești, a cucerit Dobrogea și a obligat Țara Românească să plătească
tribut Imperiului Otoman.
În 1418, Mircea cel Bătrân a murit, lăsând în urmă o țară independentă politic, dar
plătitoare de tribut turcilor.

2. Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400-1432)

Moldova a fost ferită o vreme de atacurile turcilor, datorită poziției ei geografice, care nu era
pe direcția expansiunii turcești. Principalul dușman al Moldovei nu a fost deci Imperiul Otoman,
ci Ungaria, care a încercat de mai multe ori să cucerească Moldova. Pentru a obține sprijin
împotriva Ungariei, domnitorii Moldovei s-au aliat cu Polonia.
Alexandru cel Bun (1400-1432). Domnia lui a fost o perioadă de pace, deoarece Alexandru
a fost un foarte bun diplomat.
Pentru a face față amenințărilor Ungariei, care și-ar fi dorit cucerirea Moldovei, Alexandru
cel Bun a încheiat un tratat de vasalitate cu Vladislav Jagello, regele Poloniei, în 1402. Acest
tratat a fost reînnoit în 1404, 1407 și 1411. Ca vasal, l-a ajutat pe Vladislav Jagello în luptele
acestuia cu cavalerii teutoni.

3. Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456)

Iancu de Hunedoara, nobil transilvănean de origine română, a ajuns voievod al

Transilvaniei în 1441. El a desfășurat o activitate diplomatică și militară intensă cu domnitorii
Țărilor Române și cu statele creștine, pentru organizarea unei coaliții antiotomane.
1)Campania cea lungă (1443-1444). Regele Ungariei, Vladislav I, a hotărât să
organizeze un război prin care să-i alunge pe turci din Peninsula Balcanică. Iancu a fost numit
comandant al armatei. Campania desfășurată de Iancu s-a numit Campania cea lungă (a durat
din septembrie 1443 până în ianuarie 1444 și a fost denumită astfel datorită duratei sale
neobişnuite pentru acele timpuri). S-a desfășurat pe teritoriile Serbiei și Bulgariei, iar Iancu a
reușit să cucerească Sofia (în Bulgaria) și Niș (în Serbia), dar și localități mai mici. Turcii au
cerut o pace de 10 ani și au cedat Ungariei o serie de teritorii.
2)Înfrângerea de la Varna (1444). Vladislav I, regele Ungariei, încurajat de faptul că
statele occidentale i-au trimis ajutor pentru o nouă campanie împotriva turcilor, a încălcat pacea
cu turcii chiar în același an. Are loc o nouă bătălie între creștini și turci la Varna (1444), în
Bulgaria, iar creștinii sunt înfrânți. Vladislav I, care avea doar 20 de ani, moare în această luptă.
După moartea lui Vladislav I, la tronul Ungariei a urmat un rege minor, astfel că adevăratul
conducător va fi Iancu, care a fost ales guvernator al Ungariei.
3)Marea victorie de la Belgrad (1456). Moartea lui Iancu. După ce în 1453 sultanul
Mahomed al II-lea Cuceritorul cucerise Constantinopolul, creând panică în lumea creștină, și-a
îndreptat atenția asupra cetății ungare Belgrad, considerată ”cheia de intrare în Europa
centrală”.
Iancu, cu o armată de 30 000 de oameni, a atacat tabăra otomană de la Belgrad obținând o
victorie zdrobitoare. Turcii s-au retras în derută, sultanul însuși a fost rănit, iar Iancu a fost
considerat ”salvatorul creștinătății”. Papa a pus să bată clopotele în toate bisericile catolice în
semn de cinstire pentru Iancu de Hunedoara.
Din păcate, după numai câteva zile, Iancu moare de ciumă în cetatea Zemun (lângă
Belgrad).

2
 Victoria lui Iancu de la Belgrad a amânat cucerirea Ungariei de către turci. Ca o
consecință a luptelor lui Iancu împotriva turcilor, fiul său, Matia Corvin, a fost ales de către
nobilimea maghiară rege al Ungariei.

4. Vlad Țepeș, domnitor al Țării Românești (1456-1462, 1476)

La moartea lui Mircea cel Bătrân în 1418, Țara Românească plătea tribut turcilor. În timpul
domniei lui Vlad Dracul (fiul lui Mircea și tatăl lui Vlad Țepeș) Țara Românească a ajuns vasală
Imperiului Otoman.
La începutul domniei sale, Vlad Țepeș s-a ocupat întâi de organizarea internă a țării, apoi a
plănuit o revoltă antiotomană. Pentru aceasta a încheiat o alianță cu Matia Corvin, regele
Ungariei (probabil în 1461).

Expediția lui Țepeș la sudul Dunării (1461-1462). Din 1459 Țepeș refuză să mai plătească
tributul turcilor, apoi îi trage în țeapă pe solii turci veniți după tribut. În iarna 1461-1462
organizează o expediție la sud de Dunărea și devastează mai multe cetăți turcești. Aceste atacuri
au fost sprijinite de către Matia Corvin, regele Ungariei.
Campania de pedepsire organizată de Mohamed al II-lea Cuceritorul (1462). Ca răspuns
la expediția lui Țepeș la sudul Dunării, tot în 1462, sultanul Mohamed al II-lea Cuceritorul,
însoțit de Radu cel Frumos (fratele lui Țepeș, care dorea să obțină tronul Țării Românești cu
ajutorul turcilor), a venit în fruntea unei imense armate de mai bine de 100.000 de ostași, într-o
campanie de pedepsire a românilor. Țepeș, care avea cam 30.000 de oameni, a folosit tactica
pământului pârjolit (retrage populația la munte, dă foc satelor și recoltelor, otrăvește fântânile,
pentru ca turcii să nu se poată aproviziona).
În noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, are loc atacul de noapte, de lângă Târgoviște. Țepeș,
cu un grup de oșteni îmbrăcați turcește, pătrund în tabăra otomană și-i atacă pe turci. Aceștia,
treziți din somn, nu înțeleg ce se petrece și se luptă între ei până în zori. A doua zi, turcii au
continuat înaintarea spre Târgoviște, pe care au găsit-o pustie.
Campania otomană s-a soldat cu un eșec, sultanul nereușind să-și atingă scopul de a-l prinde
pe Vlad Țepeș și de a transforma Țara Românească în pașalâc.

5. Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1457-1504)

Ștefan cel Mare a ajuns domnitor al Moldovei cu ajutorul lui Vlad Țepeș, care l-a ajutat să-l
detroneze pe domnitorul Petru Aron, care-l ucisese pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan. Când
Ștefan a urcat în 1457 pe tron, Moldova plătea tribut turcilor de un an.
A. Relațiile cu Ungaria
Bătălia cu ungurii, de la Baia (1467). În 1465 Ștefan a cucerit cetatea ungară Chilia. Ca
răspuns, ungurii au atacat Moldova, iar bătălia s-a dat la Baia în 1467. Ungurii au fost înfrânți,
însuși regele Matia Corvin fiind rănit.
Ulterior, relațiile Moldovei cu Ungaria s-au îmbunătățit, iar Matia Corvin devine unul dintre
aliații lui Ștefan în lupta antiotomană, aceștia încheind o alianță antiotomană în 1475.

B. Relațiile cu Imperiul Otoman

Bătălia de la Vaslui (1475). În 1473 Ștefan refuză să mai plătească tribut turcilor și începe
să stabilească relații diplomatice cu inamicii Imperiului Otoman: Polonia, Ungaria, papa de la

3
Roma, Republica Veneția, hanul turcoman al Persiei, care era cel mai puternic inamic al turcilor
în Asia.
În ianuarie 1475, o mare armată turcească a intrat în Moldova sub conducerea lui Soliman
Pașa. Ștefan, care avea o armată inferioară numeric, a aplicat tactica pământului pârjolit, pentru
ca turcii să nu se poată aproviziona. Bătălia s-a dat la Vaslui, la 10 ianuarie 1475, într-un loc
îngust, mlăștinos, care a dezavantajat o armată atât de mare ca cea turcă. Bătălia este cunoscută
și sub denumirea de Bătălia de la Podul Înalt. Armata otomană a fost măcelărită, iar Ștefan a
obținut o victorie strălucită.

Victoria de la Vaslui l-a făcut celebru pe Ștefan în toată lumea creștină. La 25 ianuarie 1475,
Ștefan a trimis o scrisoare circulară principilor europeni, prin care le cere sprijinul în lupta
împotriva turcilor. El arată că Moldova este ”o poartă a creștinătții” în oprirea înaintării turcilor
în Europa. Ștefan însă nu primește decât ajutorul lui Matia Corvin.

Bătălia de la Războieni (1476). După ce fuseseră înfrânți la Vaslui, era firesc ca turcii să
revină. În iunie 1476, sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul a venit personal în fruntea unei
armate de peste 100.000 de soldați. Mongolii, aliați cu turcii, au atacat și ei nordul Moldovei.
Ștefan, care adunase oastea cea mare, alcătuită din toți locuitorii țării, a permis țăranilor să plece
ca să-și apere gospodăriile, așa că a rămas să lupte cu oastea cea mică, formată din boieri și
curteni, vreo 10.000 de oameni. Bătălia s-a dat la Valea Albă (loc numit de atunci Războieni).
Turcii au învins, dar moldovenii nu au avut pierderi mari. Ei s-au retras în cetăți, iar turcii nu au
reușit să cucerească nici una. În timpul retragerii, turcii au fost permanent hărțuiți de moldoveni,
iar faptul că în tabăra lor a izbucnit și o epidemie de ciumă, a făcut ca pierderile turcilor să fie
mari, iar rezultatul confruntării să fie aproape nul.

Cucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă de către turci (1484). După moartea lui
Mahomed al II-lea Cuceritorul, urmașul său, sultanul Baiazid al II-lea a reluat războiul cu
moldovenii. În 1484, turcii cuceresc Chilia și Cetatea Albă, cele mai importante cetăți
fortificate moldovene de la Marea Neagră.

Pacea cu turcii (1489). Ștefan spera în ajutorul Poloniei și Ungariei pentru recuperarea
Chiliei și Cetății Albe, dar pentru că acestea au încheiat pace cu turcii, a fost nevoit să încheie și
el pace în 1489 și să devină vasal al Imperiului Otoman.

C. Relațiile cu Polonia
Relațiile Moldovei cu Polonia au fost foarte bune în aproape toată perioada domniei lui
Ștefan, exceptând ultimii ani, când s-au deteriorat foarte tare.
Ștefan cel Mare încheie cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, tratatul de la Overghelăuți
din 1459, prin care regele polon recunoaște domnia lui Ștefan în Moldova. Cele două țări se
obligau să se sprijine militar în caz de nevoie. Ștefan se recunoștea formal ca vasal al regelui
polon. Acest tratat este reînnoit în 1485 la Colomeea, când Ștefan depune personal jurământul
de vasalitate în fața regelui polon Cazimir al IV-lea.
După moartea lui Cazimir al IV-lea a urmat la tronul Poloniei regele Ioan Albert. Acesta, sub
pretextul că organizează o expediție antiotomană a trecut cu armata sa în Moldova. A încercat să
cucerească cetatea Suceava, dar moldovenii i-au atacat și ei pe polonezi. Au obținut mai multe
victorii, dintre care cea mai importantă a fost cea de la Codrii Cosminului (1497).

4
 În 1499 Ștefan va încheia cu regele Poloniei Ioan Albert tratatul de pace de la Hârlău,
semnat de pe poziții de egalitate. Acest tratat prevedea ”liniște și pace veșnică” între cele două
țări și este considerat cel mai mare succes diplomatic al lui Ștefan.

6. Mihai Viteazul, domnitor în Țara Românească (1593-1601)

Începutul domniei. Mihai Viteazul ajunge domn al Țării Românești în 1593, cumpărând
tronul de la sultan, așa cum era obiceiul.
Aderarea la Liga Sfântă În 1594 aderă la Liga Sfântă, cea mai importantă alianță
antiotomană din secolul XVI, patronată de Spania și Imperiul Habsburgic, din care făceau parte
și Transilvania și Moldova. Ucide apoi toți creditorii turci care-l împrumutaseră cu bani pentru
cumpărarea tronului și care se instalaseră la București așteptând ca Mihai să le restituie banii.
Tot în 1594, următorul pas în lupta sa contra turcilor este atacarea cetăților turcești de pe
ambele părți ale Dunării: Giurgiu, Silistra, Brăila, Hârșova etc, unele dintre acestea stăpânite
altădată de români.
Pentru a avea sprijin împotriva turcilor, Mihai încheie la Alba-Iulia în 1595 un tratat de
alianță cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și se recunoaște ca vasal al acestuia.
Bătăliile de la Călugăreni și Giurgiu (1595).În august 1595 o armată turcă condusă de
Sinan Pașa trece Dunărea și intră în Țara Românească. Mihai, cu o armată inferioară numeric, la
care se adăuga un ajutor din partea Transilvaniei, a decis să-i atace pe turci la Călugăreni, în
apropiere de București, într-o zonă împădurită, mlăștinoasă, în apropierea râului Neajlov, unde
superioritatea armatei otomanenu a mai contat. Românii au câștigat lupta, dar au fost nevoiți
apoi să se retragă spre munți, în așteptarea unui ajutor din partea lui Sigismund. Turcii au ocupat
între timp Bucureștiul și o parte din sudul țării și se pregăteau de organizarea țării în pașalâc.
Mihai a primit în scurt timp ajutor din partea Transilvaniei și Moldovei, dar și din partea
Austriei și Toscanei. Lupta cu turcii a fost reluată. Bătălia decisivă s-a dat la Giurgiu, unde turcii
au fost învinși de către români și aliații lor.
Campania de la sudul Dunării (1596). Pacea cu turcii (1597). În 1596, Mihai trece în
sudul Dunării unde declanșează un atac nimicitor asupra cetăților otomane. Ca urmare, în
1597, turcii încheie un tratat de pace cu Mihai, prin care îi recunosc domnia pe viață și scad
semnificativ tributul.
Tratatul de la Târgoviște: În 1598 Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu de la Târgoviște,
un tratat de alianță cu Rudolf al II-lea, împăratul Imperiului Habsburgic, Mihai devenind vasal
al acestuia. Mihai se obliga să-i oprească pe turci la Dunăre și să-i ajute pe ardeleni împotriva
acestora. Prin acest tratat se anulează vasalitatea lui Mihai față de Sigismund Bathory.

Unirea de la 1600
În 1599 Mihai Viteazul s-a văzut lipsit de vecinii săi aliați în lupta antiotomană, căci
principele Transilvaniei Sigismund Bathory renunțase la domnie în favoarea vărului său, Andrei
Bathory, care voia pace cu turcii, iar Ieremia Movilă, noul domn al Moldovei, era și el pentru
pacea cu turcii. Mai mult, Ieremia Movilă voia să-l pună pe fratele său, Simion Movilă, pe tronul
Țării Românești.
Toate aceste lucruri îl fac pe Mihai să hotărască cucerirea Transilvaniei și a Moldovei.
1. Unirea Transilvaniei (1599). În octombrie 1599 Mihai intră în Transilvania și
învinge armata lui Andrei Bathory în bătălia de la Șelimbăr. Apoi se proclamă, la
Alba Iulia, domn al Țării Românești și mare principe al Transilvaniei.

5
 2. Unirea Moldovei (1600). Mihai intră apoi în Moldova, dar armata moldoveană nu i
se împotrivește. Ieremia Movilă fuge în Polonia, în timp ce moldovenii îi deschid lui
Mihai cetatea Sucevei fără luptă. La 27 mai 1600, Mihai Viteazul se proclamă Domn
al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei.

Pierderea celor trei țări (1600). Mihai își așează oamenii săi în posturile cheie din
Transilvania, ceea ce nemulțumește nobilimea trasilvană. În septembrie 1600, nobilimea
maghiară, sprijinită și de trupele generalului Basta, trimis de către împăratul Imperiului
Habsburghic, îl înfruntă pe Mihai în lupta de la Mirăslău. Mihai pierde bătălia și odată cu ea,
pierde Transilvania.
În octombrie 1600, Ieremia Movilă recucerește Moldova cu ajutorul Poloniei. Mihai
pierde astfel și Moldova.
Ieremia Movilă trece apoi în Țara Românească, unde îl înscăunează pe fratele său,
Simion Movilă. Mihai îi înfruntă pe moldoveni și pe polonezi în bătălia de la Bucov, dar este
învins și astfel pierde și Țara Românească.
Sfârșitul lui Mihai (1601). După pierderea celor trei țări, Mihai a plecat după ajutor la
împăratul Rudolf de Habsburg, care însă inițial nu l-a ajutat pentru că nu avea nevoie de Mihai.
Dar după ce generalul Basta este alungat de nobilimea maghiară care-l readuce la putere pe
principele Sigismund Bathory, împăratul Rudolf, interesat să recâștige Transilvania, îi dă lui
Mihai bani, oșteni și pe Basta drept aliat.
Mihai și Basta îl înving pe Sigismund în bătălia de la Guruslău și recuceresc
Transilvania. La scurt timp însă, Mihai este asasinat din ordinul lui Basta.

7. Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești (1688-1714)

A fost domnitorul Țării Românești cu cea mai bogată politică diplomatică. A avut relații
diplomatice cu Imperiul Habsburgic, Polonia și Rusia, dar și cu ambasadorii de la
Constantinopol ai unor state occidentale. Din acest motiv și-a alcătuit o cancelarie cu personal
calificat în redactarea documentelor în diferite limbi.
Este domnitorul cu cea mai bogată corespondență externă (se păstrează 300 de scrisori
trimise în scop diplomatic). Avea emisari și agenți diplomatici, pe care i-a trimis în capitalele
marilor puteri.
Scopul diplomației sale era găsirea unor aliați împotriva turcilor, dar și menținerea sa la
domnie cu ajutorul unor prieteni pe care îi avea la Înalta Poartă și cărora le făcea daruri
importante.
În politica sa externă se deosebesc trei etape:
 La începutul domniei a avut o perioadă tensionată cu Imperiul Habsburgic și i-a susținut pe
dușmanii acestora din Transilvania.
 A urmat apoi o apropiere de habsburgi, cărora le comunica în secret informații despre turci.
Pentru acest lucru a primit din partea habsburgilor titlul de prinț al Imperiului Habsburgic.
 În ultima parte a domniei s-a apropiat de Rusia pentru că și-a dat seama că habsburgii nu-l
pot ajuta în politica sa antiotomană. În 1709, între Țara Românească și Rusia se încheie o
convenție secretă antiotomană. Turcii l-au tolerat o vreme pentru că erau într-o perioadă de
criză, dar când situația politică s-a stabilizat, sultanul l-a acuzat de trădare și l-a mazilit în
1714, apoi l-a executat în sala tronului împreună cu cei 4 fii ai săi și cu sfetnicul său de
încredere, Ianache Văcărescu.

6
 8. Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei (1710-1711)

Cel mai important moment al politicii externe a lui Dimitrie Cantemir a fost încheierea
tratatului de alianță cu Rusia, de la Luțk, din 1711, împotriva Imperiului Otoman.
Conform tratatului, Moldova trecea sub protectorat rusesc în schimbul ajutorului pe care țarul
Petru I îl acorda luptei împotriva turcilor.
Cantemir, sprijinit de armata rusă, a pornit un război antiotoman, dar turcii au învins cele
două oștiri aliate, în 1711, în bătălia de la Stălinești, pe Prut.
Înfrânt, Cantemir a plecat în exil în Rusia.

Importanța luptelor antiotomane purtate de români în secolele XIV-XVII

În lupta antiotomană, Țările Române au utilizat două căi:

- Soluția diplomatică → Țările Române au încheiat tratate de alianță antiotomane cu alte state
dispuse să le sprijine în luptele cu turcii.
- Soluția militară → a însemnat implicarea Țărillor Române în cruciadele târzii și bătăliile
directe cu armata otomană în interiorul țării. Bătăliile directe cu armata otomană în interiorul
țării fac parte din categoria „războaielor asimetrice” (adică una dintre armate se găsește în
inferioritate numerică). Pentru a compensa inferioritatea numerică, românii au folosit tactica
”pământului pârjolit” (adică hărțuirea inamicului, otrăvirea apelor, distrugerea recoltelor). O
altă tactică folosită de voievozii români a constat în atragerea dușmanilor în zone înguste,
împădurite sau mlăștinoase, dezavantajoase pentru adversar, evitându-se confruntarea directă
în zone deschise.
Luptele antiotomane ale voievozilor români au avut o deosebită importanță, deoarece:
 au permis menținerea integrității statelor românești, evitându-se cucerirea acestora și
transformarea lor în pașalâcuri (chiar dacă în anumite perioade Țările Române au plătit tribut
și au avut alte numeroase obligații față de turci)
 au permis menținerea religiei creștine (turcii fiind de religie islamică)
 i-au împiedicat pe turci să-și extindă granița dincolo de linia Dunării și să înainteze în inima
Europei.

La începutul secolului al XVIII-lea turcii au numit în Țările Române domni greci (domnii
fanarioți), în locul domnilor pământeni, pentru că aceștia nu aveau nici un interes să se opună
Imperiului Otoman.