IANCU DE HUNEDOARA

(1387-1456)
Origini
 Iancu de Hunedoara este cel mai însemnat voievod român al
Transilvaniei (1441-1456). Originea lui Iancu a fost privită, în
istoriogra­fie, în două direcţii: munteană şi transilvăneană.
 Tatăl lui Iancu se numea Voicu. El era, la rândul său, fiul lui Şerb.
În 18 octombrie 1408, regele Sigismund, drept rasplată pentru
strălucitele sale rezultate, dovedite în diferite împrejurări ca oștean
al Curții, îi dăruiește lui Voicu domeniul regal al Hunedoarei, cu
toate locurile sale de aratură, fânețele, pășunile, pădurile, apele,
helesteele, după vechile și adevăratele hotare.
 Conform unei legende prezentate de istoricul din secolul XVI
Gaspar Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui
Sigismund de Luxemburg cu Erzsébet Morzsina, având un frate tot
cu numele Ioan -duplicarea numelui era un obicei când unul dintre
copii avea tatăl diferit.
 După moartea lui Sigismund (1437), noul rege Albert de Habsburg,
îl numeşte ban de Severin, slujbă pe care o va îndeplini împreună
cu fra­tele său, Ioan. Faptul dovedeşte că regele aprecia mult faptele
de arme ale lui Iancu. La această dată se petrecea din nou
apropierea primejdiei otoma­ne de regiunile sud-dunărene, de
Ungaria şi Transilvania.
 Pentru meritele sale deosebite politice, diplomatice şi militare care
conduseseră la alegerea sa ca rege al Ungariei, Vladislav îl
răsplăteşte pe Iancu cu comitatea de voievod al Transilvaniei şi
comite al Timişoarei. Iancu îşi ia şi calitatea de ban al Severinului.
 Domnia
 Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei între anii
1441 și 1456. El s-a remarcat prin calitățile sale de comandant
militar și prin faptul că a studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor,
constituind detașamente de cavalerie ușoară, capabile să execute
lovituri rapide asupra adversarului. El a fost adeptul campaniilor ofensive
antiotomane. Încă din anul 1438, si-a demonstrat calitățile militare în luptele din
Serbia împotriva otomanilor.
În anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a învins din nou o
oaste a acestora, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru, lânga Alba
Iulia,asupra forțelor comandate de beiul de Vidin.
 Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa, motiv pentru care
atât Papa de la Roma, cât și statul venețian îl considerau potrivit pentru a
conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană. Voievodul era
hotarât să se implice decisiv în aceasta acțiune, ideea luptei contra Semilunei
animându-l pâna la sfârsitul vieții.
 Voievodul transilvănean a acordat
importanță și necesitații ca în fruntea
Moldovei și a Ţării Românești să se afle
domnitori care să-i fie aliați și pe care să
se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a
înscăunat pe Basarab al II-lea pe tronul
Ţării Românești, în anul 1442, iar pe cel
al Moldovei, în anul 1448, pe Petru al II-
lea.
Perioada 1443-1456 a reprezentat
etapa marilor confruntări cu otomanii.
Voievodul transilvănean și regele
Vladislav I al Ungariei au început
campania cea lungă, desfăsurată la sud
de Dunăre în condițiile în care nici papa
Eugeniu al IV-lea, nici principii creștini nu
le-au oferit ajutor în lupta antiotomană.
Această campanie, începută în
septembrie 1443 și încheiată în ianuarie
1444, a fost încununată de succes. Dintre
victoriile de răsunet datorate priceperii
militare a lui Iancu trebuie amintite cele
de la Nis, Sofia și Zlătița. Venirea iernii i-a
împiedicat pe Iancu și pe regele maghiar
să continue înaintarea spre Adrianopol, ei
luând decizia de a se întoarce la Buda.
 Succesele militare obținute i-au facut atât pe principii creștini, cât și pe Papa de la
Roma să se gândeasca a organizarea unei cruciade pentru alungarea otomanilor din
Europa. Au fost strânse fondurile pentru echiparea unei armate și, cu toate că
încheiase o pace avantajoasă, pe 10 ani, cu sultanul Murad al II-lea, regele Vladislav
I a fost determinat de Papa de la Roma să nu mai recunoască tratatul semnat cu
otomanii și să se alăture coaliției creștine. Din aceasta făceau acum parte oștile
multor nobili apuseni și flota venețiană. Iancu s-a alăturat și el, în septembrie 1444,
forțelor creștine, înaintând cu armata la sud de Dunăre, îndreptându-se spre Varna.
Dar cruciada de la Varna s-a încheiat cu un eșec, deoarece regele maghiar Vladislav
I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o tactică greșită, declansând un atac nechibzuit.
Oastea otomană a obținut o victorie ușoară asupra forțelor creștine, intervenția lui
Iancu nemaiputând să schimbe soarta bataliei. Regele Vladislav I a fost ucis în luptă.
În aceste condiții, în Ungaria s-a declanșat o puternică criza politică internă, careia i
s-a pus capăt prin alegerea lui Iancu, în anul 1446, în importantă funcție de
guvernator al Ungariei la care a renunțat în anul 1453, având pâna la moarte titlul de
căpitan general al statului maghiar.
Iancu a urmărit organizarea unei noi campanii militare la sud de Dunăre împotriva
otomanilor. Bătălia de la 17-19 octombrie 1448, desfășurată pe valea Moraviei, la
Kossovopolje, s-a încheiat cu victoria otomanilor, în condițiile în care trupele lui Iancu
nu au putut beneficia de ajutorul celor comandate de albanezul Gjerg Kastrioti
Skanderbeg. Aceasta bătălie a însemnat și sfârșitul campaniilor creștinilor pentru
alungarea otomanilor din Europa.
 Ultima confruntare cu otomanii a lui Iancu
s-a desfășurat în anul 1456. Sultanul
Mahomed al II-lea, după ce a cucerit
Constantinopolul în anul 1453, și-a
îndreptat atenția asupra cetății Belgradului,
important punct strategic în înaintarea lor
spre centrul continentului european. Dar
acesta nu a putut cuceri Belgradul,
deoarece a fost apărat de Iancu, care și-a
demonstrat din nou calitățile de bun
conducator militar în bătălia din 21-22 iulie
1456. El a atacat direct tabara otomană,
după ce fusese respins asaltul general
organizat de sultan. Dar, peste numai
câteva săptămâni de la victoria de la
Belgrad, marele luptător antiotoman a murit
la 11 august 1456, în urma izbucnirii unei
epidemii de ciumă, în tabăra oastei sale, la
Zemun. Iancu a fost înmormântat în
catedrala catolică de la Alba-Iulia, iar pe
piatra lui de mormânt a fost scris: S-a stins
lumina lumii. Aceste cuvinte demonstrează
rolul lui Iancu în lupta antiotomană, Europa
pierzând pe unul dintre cei mai importanți
luptători ai săi. Papa Calixt al III-lea il
numise pe eroul cruciat “atletul cel mai
puternic, unic, al lui Hristos“.
Bătălia de la Belgrad - 1456
Luptele împotriva Imperiului
Otoman
 Rolul lui Iancu de Hunedoara în stăvilirea înaintării otomane pe
linia Dunării, în Europa de Est și Centrală prima jumătate a secolului
al XV-lea se caracterizează prin confruntări militare dintre lumea
creștină, reprezentată de Ungaria, Polonia și Ţările Române,
sustinute de Papă, și cea musulmană, reprezentată de Imperiul
Otoman. Imperiul Bizantin nu mai are forțe suficiente de a se opune
turcilor și treptat este redus la teritoriul Constantinopolului și a
imprejurimilor lui, iar la 1453 este cucerit de oastea otomană. Anglia
și Franța, precum și statele italiene (Veneția, Milano, Florența și
Neapole) erau angajate în lupte unele împotriva altora și nu
răspundeau la apelurile Papei de a organiza o cruciadă
antiotomană.
În aceste condiții înlupta activă împotriva expansiunii otomane se
ridică în primul rând, țările aflate nemijlocit în pericol de a fi cucerite:
Ungaria și Ţările Române. În fruntea luptei antiotomane de la
mijlocul secolului al XV-lea se situează Iancu (Ioan) de Hunedoara,
de numele căruia sunt legate ultimele mari încercări de a respinge
turcii din Europa.
 Iancu de Hunedoara provenea
dintr-o familie de mici nobili români din
Hațeg, care au participat la luptele
Ungariei cu Imperiul Otoman.
În virtutea funcției sale de voievod și
guvernator Iancu de Hunedoara și-a
creat un imens domeniu, situat în cea
mai mare parte în Transilvania. El
avea multi vasali (numiti “familiares”),
iar veniturile căpătate din dări, din
minele și vamile situate pe domeniu i-
au permis să întrețina un corp de
mercenari, pe care îl utilizează în
campaniile sale militare. Baza socială
a lui Iancu o alcătuiau nobilimea mică
și orasele, cărora le-a acordat noi
privilegii.
Având o bogată experiență militară,
Iancu a organizat o armată puternică,
pe care a înzestrat-o cu arme de foc,
a întărit-o cu unități de cavalerie.
Prima etapă a acțiunii antiotomane a lui
Iancu s-a desfășurat în cadrul internațional
creat de două evenimente importante:
proclamarea de catre Sinodul de la Florența
(1439) a unirii Bisericilor de la Roma și
Constantinopol (nerecunoscută de patriarhul
de la Constantinopol) și realizarea unirii
personale între Ungaria și Polonia prin
alegerea comună a regelui Vladislav Jagello
(1440). Aceste evenimente contribuiau la
crearea unei coaliții a tuturor forțelor
amenințate de expansiunea otomană.
Sultanul Murad al II-lea, urmărind scopul de
a contracara acțiunile forțelor creștine,
numește la tronul muntenesc pe Mircea al II-
lea (1442), credincios turcilor, și atacă în
acelasi an Transilvania. Dar în lupta de lânga
Sibiu oastea otomană este distrusă de cea a
lui Iancu.
Ultimul îl aduce la domnie în Ţara Românească pe Basarab al II-lea din familia Dănestilor,
favorabil cauzei creștine. Începând cu anul 1443 voievodul Transilvaniei adoptă tactica
ofensivă și întreprinde campanii militare la sud de Dunăre.
Papa Eugeniu al IV-lea cheamă curțile europene la o cruciadă antiotomană, dar ea nu
este sustinută de puterile Europei de Vest. În aceste împrejurări, în septembrie 1443
Iancu, ajutat de regele Vladislav, trece Dunărea și ocupa orasele Nis și Sofia. Rezistența
turcilor în trecătorile munților și condițiile grele ale timpului de iarnă îl silesc pe Iancu în
februarie 1444, după ce parcursese o distanță de 300 km, să se retragă. Aceasta
expediție militară de 6 luni a fost numita “Campania cea lungă“.

 Bătălia de la Varna, pictată într-o cronică poloneză din 1564

 Turoczy Janos - Campania lui Iancu de Hunedoara

 După moartea lui Vladislav, Iancu de Hunedoara este ales

guvernator al Ungariei (1446) pe timpul minoratului regelui Ladislau
al V-lea. Iancu reușește să obțină stabilitatea internă a țării, să
continuie legăturile cu domnii Moldovei și Ţării Românești și să
încheie o alianță antiotomană cu sârbii și albanezii.
Cu scopul de a atrage forțele Moldovei și Munteniei la cruciada
antiotomană, Iancu intră în 1447 în Ţara Românească, îl înlătură de
la domnie pe Vlad Dracul (care devenise fidel sultanului) și îl asează
în scaunul domnesc pe Vladislav al II-lea (1447-1456). La începutul
anului 1448 Iancu intervine în Moldova și îl sprijină pe Petru al Il-lea
(1448-1449), înlăturându-l de la domnie pe Roman al Il-lea (1447-
1448), care era sustinut de poloni. Pentru ajutorul acordat Petru
cedează lui Iancu cetatea Chilia.
 În septembrie 1448 Iancu trece cu oastea Dunărea. Dar ajutorul albanezilor și
sârbilor nu soseste la timp si, în octombrie, în valea Moravei, la
Kossovopolje, oastea creștină suferă o grea înfrângere. Astfel se sfârseste
prima perioadă a luptei antiotomane dusă de Iancu de Hunedoara, care avea
drept scop alungarea turcilor din Balcani.
A doua perioadă a luptei lui Iancu cu turcii avea deja drept scop nu alungarea
turcilor din Europa, ci împiedicarea înaintării lor spre centrul continentului.
 În 1453 sultanul Mehmed al II-lea (1451-1481) cucerește Constantinopolul și
se pregăteste pentru cucerirea puternicii cetăti a Belgradului și a Ungariei.
Iancu de Hunedoara face repetate cereri de ajutor către țările apusene,
întăreste cetățile de pe Dunăre, intervine în Moldova sustinându-l pe Bogdan
al II-lea (1449-1451), apoi pe Alexandru (1452-1454), pune la dispoziția lui
Vlad Ţepeș, refugiat în Transilvania, un corp de oaste (1456), pe care ultimul
îl folosește în august 1456 pentru a ajunge la domnie. Prin aceste măsuri
Iancu încercă să diminueze influența polonă și otomană în Ţările Române.
În iulie 1456 turcii înconjoară Belgradul. Iancu trece Dunărea, distruge flota
turcească de pe acest fluviu și la 21-23 iulie se da bătălia decesivă, câstigată
de eroul transilvănean. Vestea despre victoria lui Iancu se serbeaza în toată
Europa.
Iancu de Hunedoara îi invinge pe turci, gravură din 1534,
Alba Iulia, realizată de Janos Szapolyai
 Castelul Corvinestilor –


Hunedoara
Situat în sud-vestul municipiului Hunedoara, pe dealul Sfântu Petru, Castelul Corvineștilor reprezintă cel mai important
monument de arhitectură gotică din România.

 Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele careia curge pârâul Zlasti, castelul este o
construcție mareață, cu acoperișuri înalte și divers colorate, cu turnuri și turnulete, ferestre și balcoane împodobite cu

dantelarea pietrei cioplite.

Castelul Huniazilor - Hunedoara

 Fiind una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara, castelul
cunoaște în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă
locuință, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverșii stapâni ai
castelului i-au modificat înfățișarea, imbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.
Galeria și donjonul-ultimul turn de apărare (turnul “Ne boisa” = Nu te teme), rămase
neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după
numele unui vestit călugar de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai
semnificative părți ale construcției.
 Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor
și Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane
pictate pe pereți (printre ele se gasesc și portretele domnilor Matei Basarab din Ţara
Românească și Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai
deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice
că îsi trag numele urmașii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).
 În curtea castelului, alaturi de capela zidită tot în timpul lui Iancu de Hunedoara, se află
o fântână adâncă de 30 de metri. După legendă, aceasta fântână ar fi fost săpăta de
trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea daca vor ajunge la stratul de apa. Dar
dupa 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stapânii nu s-au tinut de cuvânt. Se
spunea că inscripția de pe zidul fântânii înseamna “Apă aveti, dar suflet, nu”. În
realitate, conținutul descifrat de specialiști este “Cel care a scris această inscripție este
Hasan, care traiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.
Castelul Huniazilor - Restaurare secolul XIX Curtea interioară a castelului
Iancu se stinge în tabăra de la Zemun de boala necruţătoare a ciumei. El a fost
înmormântat la Alba Iulia. Pe piatra tombală stă scris : „S-a stins lumina lumii !". Aceasta
înseamnă că, încă din viaţă, Iancu intrase în conştiinţa contemporanilor ca cel mai de
seamă luptător antiotoman. Contribulia lui Iancu în istoria universală este aceea de a fi
întârziat lăţirea împărăţiei otomane până când alte forţe se vor ridica împotriva ei. În
istoria românilor, Iancu reprezintă unul dintre cei mai importanţi luptători antiotomani!

 Mormântul lui Iancu de la Alba Iulia

La acest proiect au participat :