Iancu de Hunedoara

(1387-1456)

Proiect realizat de : Botezatu Dragoș și Balan Mihai

Informații generale
Iancu de Hunedoara este o personalitate marcantă a Istoriei românilor.
 
Iancu a ocupat consecutiv funcțiile de ban de Severin (1438-1441), de voievod
al Transilvaniei (1441-1446), de guvernator (1446-1453) și de capităn general
al regatului (1453-1456). S-a remarcat prin calitățile sale extraordinare de
comandant militar.

Prin acțiunile sale militare și diplomatice Iancu de Hunedoara a reusit să

oprească la mijlocul secolului al XV-lea ofensiva turcilor spre Europa Centrală,
să apere statele de la nordul Dunării de cucerirea otomană și prin aceasta să
apere și civilizația europeană, fiind un exemplu pentru lumea apuseană care se
hărțuia pentru interese mărunte. Iancu s-a născut în jurul anului 1387 într-o
familie înnobilată pentru merite deosebite, în anul 1409, de
împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei.
Originea
 Tatăl lui Iancu se numea Voicu; el era, la rândul său, fiul
lui Şerb. În 18 octombrie 1408, regele Sigismund, drept
rasplată pentru strălucitele sale rezultate, dovedite în
diferite împrejurări ca oștean al Curții, îi dăruiește
lui Voicu domeniul regal al Hunedoarei, cu toate locurile
sale de aratură, fânețele, pășunile, pădurile, apele,
helesteele, după vechile și adevăratele hotare.
Domnia
Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei între anii 1441 și
 1456.
El s-a remarcat prin calitățile sale de comandant militar și prin faptul că a
studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor, constituind detașamente de
cavalerie ușoară, capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului. El a
fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Încă din anul 1438, si-a
demonstrat calitățile militare în luptele din Serbia împotriva otomanilor.
În anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a învins din nou o
oaste a acestora, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru, lânga Alba-
Iulia, asupra forțelor comandate de beiul de Vidin.

Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa,

 motiv pentru
care atât Papa de la Roma, cât și statul venețian îl considerau potrivit pentru a
conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană. Voievodul era
hotarât să se implice decisiv în aceasta acțiune, ideea luptei
contra Semilunei animându-l pâna la sfârsitul vieții.
Domnia
Voievodul transilvănean a acordat importanță și necesitații ca în
fruntea Moldovei și a Ţării Românești să se afle domnitori care să-i fie aliați
și pe care să se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a înscăunat pe Basarab al
II-lea pe tronul Ţării Românești, în anul 1442, iar pe cel al Moldovei, în
anul 1448, pe Petru al II-lea.

Perioada 1443-1456 a reprezentat etapa marilor confruntări cu

otomanii. Voievodul transilvănean și regele Vladislav I al Ungariei au
început campania cea lungă, desfăsurată la sud de Dunăre în condițiile în care
nici papa Eugeniu al IV-lea, nici principii creștini nu le-au oferit ajutor în
lupta antiotomană. Această campanie, începută în septembrie 1443 și
încheiată în ianuarie 1444, a fost încununată de succes. Dintre victoriile de
răsunet datorate priceperii militare a lui Iancu trebuie amintite cele de la Nis,
Sofia și Zlătița. Venirea iernii i-a împiedicat pe Iancu și pe regele maghiar să
continue înaintarea spre Adrianopol, ei luând decizia de a se întoarce la Buda.
Domnia
 Succesele militare obținute i-au facut atât pe principii creștini, cât și pe Papa de la Roma
să se gândească la organizarea unei cruciade pentru alungarea otomanilor din Europa. Au
fost strânse fondurile pentru echiparea unei armate și, cu toate că încheiase o pace
avantajoasă, pe 10 ani, cu sultanul Murad al II-lea, regele Vladislav I a fost determinat de
Papa de la Roma să nu mai recunoască tratatul semnat cu otomanii și să se alăture
coaliției creștine. Din aceasta făceau acum parte oștile multor nobili apuseni și flota
venețiană. Iancu s-a alăturat și el, în septembrie 1444, forțelor creștine, înaintând cu
armata la sud de Dunăre, îndreptându-se spre Varna. Dar cruciada de la Varna s-a
încheiat cu un eșec, deoarece regele maghiar Vladislav I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o
tactică greșită, declansând un atac nechibzuit. Oastea otomană a obținut o victorie
ușoară asupra forțelor creștine, intervenția lui Iancu nemaiputând să schimbe soarta
bataliei. Regele Vladislav I a fost ucis în luptă. În aceste condiții, în Ungaria s-a declanșat
o puternică criza politică internă, careia i s-a pus capăt prin alegerea lui Iancu, în anul
1446, în importantă funcție de guvernator al Ungariei la care a renunțat în anul 1453,
având pâna la moarte titlul de căpitan general al statului maghiar.
Iancu a urmărit organizarea unei noi campanii militare la sud de Dunăre împotriva
otomanilor. Bătălia de la 17-19 octombrie 1448, desfășurată pe valea Moraviei, la
Kossovopolje, s-a încheiat cu victoria otomanilor, în condițiile în care trupele lui Iancu nu
au putut beneficia de ajutorul celor comandate de albanezul Gjerg Kastrioti Skanderbeg.
Aceasta bătălie a însemnat și sfârșitul campaniilor creștinilor pentru alungarea
otomanilor din Europa.
 Domnia
Ultima confruntare cu otomanii a lui Iancu s-a desfășurat în anul
1456. Sultanul Mahomed al II-lea, după ce a cucerit Constantinopolul în
anul 1453, și-a îndreptat atenția asupra cetății Belgradului, important punct
strategic în înaintarea lor spre centrul continentului european. Dar acesta nu
a putut cuceri Belgradul, deoarece a fost apărat de Iancu, care și-a
demonstrat din nou calitățile de bun conducator militar în bătălia din 21-22
iulie 1456. El a atacat direct tabara otomană, după ce fusese respins asaltul
general organizat de sultan. Dar, peste numai câteva săptămâni de la victoria
de la Belgrad, marele luptător antiotoman a murit la 11 august 1456, în urma
izbucnirii unei epidemii de ciumă, în tabăra oastei sale, la Zemun. Iancu a
fost înmormântat în catedrala catolică de la Alba-Iulia, iar pe piatra lui de
mormânt a fost scris: S-a stins lumina lumii. Aceste cuvinte demonstrează
rolul lui Iancu în lupta antiotomană, Europa pierzând pe unul dintre cei mai
importanți luptători ai săi. Papa Calixt al III-lea il numise pe eroul cruciat
„atletul cel mai puternic, unic, al lui Hristos„.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
 Rolul lui Iancu de Hunedoara în stăvilirea înaintării otomane pe linia
Dunării, în Europa de Est și Centrală prima jumătate a secolului al
XV-lea se caracterizează prin confruntări militare dintre lumea
creștină, reprezentată de Ungaria, Polonia și Ţările Române, sustinute
de Papă, și cea musulmană, reprezentată de Imperiul Otoman.
Imperiul Bizantin nu mai are forțe suficiente de a se opune turcilor și
treptat este redus la teritoriul Constantinopolului și a imprejurimilor
lui, iar la 1453 este cucerit de oastea otomană. Anglia și Franța, precum
și statele italiene (Veneția, Milano, Florența și Neapole) erau angajate
în lupte unele împotriva altora și nu răspundeau la apelurile Papei de a
organiza o cruciadă antiotomană.
În aceste condiții înlupta activă împotriva expansiunii otomane se
ridică în primul rând, țările aflate nemijlocit în pericol de a fi
cucerite: Ungaria și Ţările Române. În fruntea luptei antiotomane de
la mijlocul secolului al XV-lea se situează Iancu (Ioan) de Hunedoara,
de numele căruia sunt legate ultimele mari încercări de a respinge
turcii din Europa.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
 Iancu de Hunedoara provenea dintr-o familie de mici nobili români
din Hațeg, care au participat la luptele Ungariei cu Imperiul
Otoman.
În virtutea funcției sale de voievod și guvernator Iancu de
Hunedoara și-a creat un imens domeniu, situat în cea mai mare parte
în Transilvania. El avea multi vasali (numiti „familiares”), iar
veniturile căpătate din dări, din minele și vamile situate pe domeniu i-
au permis să întrețina un corp de mercenari, pe care îl utilizează în
campaniile sale militare. Baza socială a lui Iancu o alcătuiau nobilimea
mică și orasele, cărora le-a acordat noi privilegii.
Având o bogată experiență militară, Iancu a organizat o armată
puternică, pe care a înzestrat-o cu arme de foc, a întărit-o cu unități de
cavalerie.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
Prima etapă a acțiunii antiotomane a lui Iancu s-a desfășurat în
cadrul internațional creat de două evenimente importante:
proclamarea de catre Sinodul de la Florența (1439) a unirii
Bisericilor de la Roma și Constantinopol (nerecunoscută de
patriarhul de la Constantinopol) și realizarea unirii personale
între Ungaria și Polonia prin alegerea comună a regelui Vladislav
Jagello (1440). Aceste evenimente contribuiau la crearea unei
coaliții a tuturor forțelor amenințate de expansiunea otomană.
Sultanul Murad al II-lea, urmărind scopul de a contracara
acțiunile forțelor creștine, numește la tronul muntenesc
pe Mircea al II-lea (1442), credincios turcilor, și atacă în acelasi
an Transilvania. Dar în lupta de lânga Sibiu oastea otomană
este distrusă de cea a lui Iancu.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
Ultimul îl aduce la domnie în Ţara Românească pe Basarab al II-lea din
familia Dănestilor, favorabil cauzei creștine. Începând cu anul 1443 voievodul
Transilvaniei adoptă tactica ofensivă și întreprinde campanii militare la sud de
Dunăre.
Papa Eugeniu al IV-lea cheamă curțile europene la o cruciadă antiotomană, dar ea
nu este sustinută de puterile Europei de Vest. În aceste împrejurări, în septembrie
1443 Iancu, ajutat de regele Vladislav, trece Dunărea și ocupa orasele Nis și Sofia.
Rezistența turcilor în trecătorile munților și condițiile grele ale timpului de iarnă îl
silesc pe Iancu în februarie 1444, după ce parcursese o distanță de 300 km, să se
retragă. Aceasta expediție militară de 6 luni a fost numita „Campania cea lungă„.
În iulie 1444 sultanul Murad al II-lea, confruntat cu lupta albanezilor condusă de
Skanderbeg (numit și Gheorghe Kastriotul), cu răscoala emirului Caramaniei din
Asia Mică și îngrijorat de pregătirile flotei venetiene de a veni în
ajutor Constantinopolului, încheie la Seghedin pace cu Ungaria pe o perioada de
10 ani. Condițiile erau foarte favorabile pentru Ungaria: retragerea otomanilor
din Serbia și nordul Albaniei, ajutor în caz de razboi s.a.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
 În aceste împrejurări Papa și Veneția îl induplecă pe
regele Vladislav să reia ostilitățile, deoarece Veneția acceptase să
trimită o flotă care avea să facă imposibilă trecerea pe apă a trupelor
turcești, aflate în Asia Mică. Cruciada a fost începută în toamna anului
1444 cu trupe puține. Oastea regală și cea transilvăneană, la care se
alatură cea a Ţării Românești condusă de Vlad Dracul (revenit la
domnie în aprilie 1444), trec Dunărea și se îndreaptă spre Nicopole și
Varna. Dar genovezii din Pera, care se temeau de întărirea rivalilor lor
venețieni, transportă trupele sultanului din Asia Mică pe malul
european. Armata creștină a fost luată prin surprindere de oștiri
turcești mult mai numeroase. Ca urmare, cruciații au fost înfrânti, iar
regele Ungariei Vladislav cade pe câmpul de luptă. Prin dezastrul de la
Varna a dispărut și speranța de a mai salva Constantinopolul și de a
respinge turcii din Europa.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
 După moartea lui Vladislav, Iancu de Hunedoara este ales guvernator al
Ungariei (1446) pe timpul minoratului regelui Ladislau al V-lea. Iancu
reușește să obțină stabilitatea internă a țării, să continuie legăturile cu
domnii Moldovei și Ţării Românești și să încheie o alianță antiotomană cu
sârbii și albanezii.
Cu scopul de a atrage forțele Moldovei și Munteniei
la cruciada antiotomană, Iancu intră în 1447 în Ţara Românească, îl înlătură
de la domnie pe Vlad Dracul (care devenise fidel sultanului) și îl asează în
scaunul domnesc pe Vladislav al II-lea (1447-1456). La începutul anului 1448
Iancu intervine în Moldova și îl sprijină pe Petru al Il-lea (1448-1449),
înlăturându-l de la domnie pe Roman al Il-lea (1447-1448), care era sustinut de
poloni. Pentru ajutorul acordat Petru cedează lui Iancu cetatea Chilia.
În septembrie 1448 Iancu trece cu oastea Dunărea. Dar ajutorul albanezilor și
sârbilor nu soseste la timp si, în octombrie, în valea Moravei, la Kossovopolje,
oastea creștină suferă o grea înfrângere. Astfel se sfârseste prima perioadă a
luptei antiotomane dusă de Iancu de Hunedoara, care avea drept scop
alungarea turcilor din Balcani.
A doua perioadă a luptei lui Iancu cu turcii avea deja drept scop nu alungarea
turcilor din Europa, ci împiedicarea înaintării lor spre centrul continentului.
Luptele împotriva Imperiului Otoman
 În 1453 sultanul Mehmed al II-lea (1451-1481)
cucerește Constantinopolul și se pregăteste pentru cucerirea
puternicii cetăti a Belgradului și a Ungariei.
Iancu de Hunedoara face repetate cereri de ajutor către țările apusene,
întăreste cetățile de pe Dunăre, intervine în Moldova sustinându-l pe
Bogdan al II-lea (1449-1451), apoi pe Alexandru (1452-1454), pune la
dispoziția lui Vlad Ţepeș, refugiat în Transilvania, un corp de oaste
(1456), pe care ultimul îl folosește în august 1456 pentru a ajunge la
domnie. Prin aceste măsuri Iancu încercă să diminueze influența
polonă și otomană în Ţările Române.
În iulie 1456 turcii înconjoară Belgradul. Iancu trece Dunărea, distruge
flota turcească de pe acest fluviu și la 21-23 iulie se da bătălia decesivă,
câstigată de eroul transilvănean. Vestea despre victoria lui Iancu se
serbeaza în toată Europa.
 Bibliografie
https://www.iancu.com/iancu-de-hunedoara-1387-145
6
/
https://
enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iancu_de_Hunedoara