PUIUL

de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

Povestirea “Puiul”, scrisa de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti, face parte din

volumul “In lumea dreptatii” (1906). Actiunea se desfasoara de-a lungul catorva luni - din
primavara pana la sosirea iernii -, in preajma unui lastar, intr-un lan de grau si, mai tarziu, intr-un
lan de porumb.

Imaginatia scriitorului creeaza intamplari in care viata puiului de prepelita se aseamana cu aceea
a unui copil. Puiul trimite astfel si la puiul de om. De asemenea, scriitorul isi exprima gandurile
in legatura cu necazurile pe care le pot avea copiii care nu-si asculta parintii. Tot ceea ce se
intampla puiului neascultator, provocandu-i, pana la urma, moartea, spune celor mici prin
cuvintele prepelitei: “Sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti rau”. Cu alte cuvinte:
“Sandi, sa asculti pe mamica!”. E o invatatura demna de luat in seama. Se vede, astfel, ca
povestirea imbraca o haina alegorica.
Prepelita este simbolul mamei adevarate, insumand toate atributele unui asemenea destin:
harnicie, blandete, iubire, grija, spirit de sacrificiu, umanitate, capacitate de decizie in momentele
cruciale ale vietii, etc.
 Scriitorul Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti a observat in aceasta opera literara viata pasarilor
calatoare, povestind cateva intamplari din viata unei prepelite si a puilor ei. Se stie ca ele pleaca
toamna in tarile calde si se introc primavara, cand, isi cladesc cuiburi, fac oua pe care le clocesc,
scot pui pe care ii ingrijesc cu devotament, ii hranesc, ii invata sa zboare. Apoi, impreuna, parinti
si copii isi iau zborul spre tinuturi mai calde, alungati de frigul iernii.  

PUIUL. Povestire pe scurt (1)

de I.Al.Brătescu-Voinești.

Într-o primăvară, o prepeliță a venit la noi tocmai din Africa. Ea s-a oprit
într-un lan verde de grâu, la marginea unei pădurici tinere. După ce s-a odihnit
câteva zile, și-a făcut un cuib din frunze uscate și fân. Prepelița a făcut după aceea
șapte ouă mici și s-a pus să le clocească. Timp de trei săptămâni nu s-a clintit de pe
ele, chiar dacă a mai fost și vreme rea si a plouat tare. Când a venit timpul, din
oușoare au ieșit șapte pui mici, acoperiți cu puf galben. Prepelița prindea gâze și le
făcea bucățele. Puișorii le prindeau cu cioculețele lor mici și le înghițeau. Erau
foarte cuminți, stăteau numai în jurul ei. Când ea îi striga, se adunau imediat la
picioarele ei.
Prin iunie, țăranii au venit la secerat. Puiul cel mare n-a ascultat chemarea
mamei și nu s-a dus repede la ea. Un țăran tânăr l-a prins cu căciula, fiindcă nu știa
încă să zboare. A avut noroc că un bătrân l-a rugat pe flăcau să-i dea drumul. Puiul
a fugit repede la mama lui și i-a spus ce-a pățit. Ea i-a explicat că așa se întâmplă
dacă nu o ascultă și că putea păți și mai rău.
După seceriș, păsările s-au hrănit cu boabele de grâu rămase pe câmp. Apă
nu era pe acolo, dar ele beau dimineața picăturile de rouă de pe plante. Cu timpul,
puful puilor se preschimbă în fulgi și pene și mama lor începu să-i învețe cu
zborul. Asta se întâmpla numai dimineața și seara, când ziua se îngâna cu noaptea,
căci în toiul zilei era periculos, din cauza uliilor. Prepelița le spunea puilor că
învață să zboare pentru o călătorie pe care o vor face la sfârșitul verii, când vor
vedea orașe mari și râuri și marea.
Pe la sfârșitul lunii august, pe când puii se jucau liniștiți în jurul mamei, s-a
auzit o căruță oprindu-se, apoi un vânător chemându-și câinele. Numai mama știa
că e un vânător și le-a șoptit puilor să stea nemișcați. Puii au încremenit la pământ.
Câinele s-a apropiat, după miros. Prepelița și-a luat atunci zborul, greoi,
prefăcându-se rănită, ca să îl îndepărteze de pui. Crezând că o poate prinde, câinele
s-a luat după ea și s-a îndepărtat de pui. Când a socotit că e în afară de bătaia
puștii, prepelița a zburat iute în pădurice și s-a ascuns.
În vremea asta, puiul cel mare, uitând spusele mamei, și-a luat zborul.
Vânătorul l-a zărit și a tras. L-a nimerit doar o alică, dar în osul aripii, care s-a
crăpat și aripa a căzut fără a se mai putea mișca. Puiul a căzut într-un desiș, dar
vânătorul nu l-a căutat, îl văzuse că e mic. Într-un târziu, vânătorul și câinele nu s-
au mai auzit.
Atunci prepelița a strigat puii. Ei s-au dus repede și ea a văzut că lipsește cel
mare. Când l-a găsit și i-a văzut aripa, a înțeles că nu va mai zbura niciodată. Nu i-
a spus nimic, ba chiar l-a încurajat că se va face bine și va vedea și el orașele și
râurile și marea.
Toamna, țăranii au arat miriștea și prepelița s-a mutat cu puii într-un lan de
porumb. S-a cules apoi și porumbul și s-au tăiat cocenii, iar prepelița și puii s-au
mutat la marginea păduricii. Zilele s-au scurtat, a venit frigul, frunzele au început
să cadă. Se auzeau cum pleacă rândunelele, cocorii și alte păsări călătoare.
Prepelița suferea și din cauza puilor chinuiți de frig, și din cauza celui care nu ar fi
putut să-i însoțească în zborul spre țările calde.
Într-o zi a început să sufle crivățul și și-a dat seama că i-ar fi condamnat la
moarte și pe ceilalți șase dacă mai rămâneau acolo. Cu sufletul împietrit de durere,
și-a luat zborul cu cei șase pui. Nu a privit înapoi, ca să nu se răzgândească.
În urma lor, puiul bolnav striga să nu îl părăsească, ba a și încercat să se țină
după ei, târându-se. Nu a reușit și s-a oprit privind după ei până când nu s-au mai
zărit. După trei zile a nins viscolit, apoi a venit gerul. Puiul a suferi întâi groaznic
de frig, apoi i s-a părut că se încălzește și a început să adoarmă, amintindu-și de
aripa caldă a mamei. A murit înghețat, ținând degetele ghearei împreunate ca
pentru a face semnul crucii.
Ideile principale care se desprind din aceasta naratiune sunt urmatoarele:
1.      Prepelita intoarsa din tarile calde are sapte pui, pe care ii ingrijeste cu dragoste.
2.      Puiul cel mare, neascultator, a fost prins de un flacau si eliberat.
3.      Cu timpul, mama a inceput sa-si invete puii sa zboare.
4.      Un vanator primejduieste viata puilor si prepelita il indeparteaza.
5.      Puiul cel mare este ranit la o aripa.
6.      Prepelita isi da seama ca puiul cel mare este pierdut.
7.      Vremea se raceste, iar puiul sufera din cauza ranii.
8.      Prepelita se hotaraste sa-si salveze puii sanatosi de frigul iernii apropiate.
9.      La marginea lastarului, puiul ranit moare.

Povestirea, insorita de un moto sugestiv (Sandi, sa asculti pe mamica!"), are o

profunda valoare educativa si moralizatoare.

Cuvinte necunoscute:

Lăstăriș = mic tufiș, tufa

A secera = a strange recolta
Lan = câmp semănat
A se clinti = a se mișca
Flăcau = tânăr
încremenit = nemișcat
crivăț = vânt rece de iarnă, viscol