Sunteți pe pagina 1din 2

Cainele enot (Nyctereutes procyonoides G.

Denumiri: Caine enot, caine jder, bursuc de balta, bursuc cu barba. Descriere: Este un animal bondoc, de marime mijlocie (5 - 8 kg), cu blana de culoare bruna-cenusie, uneori cu nuante spre galben-ocru, cu spicul lung si negru spre varf. Are botul ascutit, urechile mici rotunjite la varf si favoritii vizibili. Coada este scurta, dar bogata. Ca aspect general seamana cu viezurele, dar este mai latos, ceea ce-l apropie ca aspect si de caine. Longevitate: Traieste 10-12 ani. Varsta se determina, cu aproximatie, dupa uzura dentitiei. Sunete: Tipa (plange) specific cand este prins. Simturi: Aude, miroase si vede mediocru. Este in general putin atent. Urme: Seamana, ca forma si marime, cu urma de vulpe, dar si cu cea a cainelui de talie mica. Este insa mai rotunda si cu degetele mai rasfirate decat a vulpii. Habitat: Este originar din Extremul Orient, dar a fost populat in partea europeana a Rusiei, Ucraina si Moldova, de unde prin expansiune naturala a ajuns, in anul 1954, in Romania. Este intalnit in Delta si in Lunca Dunarii, dar si in alte zone, chiar impadurite, din apropierea apelor. Prefera stufarisurile si traieste in vizuini sapate de viezure sau de vulpe. La nevoie isi sapa si singur astfel de vizuini sau se stabileste in scorburi de salcie cazute la pamant. Hrana: Se compune din soareci, bizami, insecte, broaste, pasari domestice si pasari salbatice, peste mort, fructe, stuf, papura, oua etc. Este asadar mai curand omnivor, decat carnivor. Dusmani: Cainele si sacalul.

Sociabilitate: Traieste solitar. Doar in perioada cresterii progeniturii, masculul sta cu mama si cu puii, pana la varsta de 4-5 luni. Obiceiuri: Este un animal de amurg si de noapte. Ziua il prinde in teren doar atunci cand nu-si poate agonisi noaptea necesarul de hrana. In iernile grele cade in somn de iarna, ca si viezurele. Reproducere: Imperecherea are loc in februarie-martie. Dupa 60-63 de zile, femela fata 5-8 pui sau chiar mai multi, orbi in primele 10-14 zile, pe care-i alapteaza circa 3 luni. Puii devin independenti la 4-5 luni si ating maturitatea sexuala la varsta de 10 luni. Vanarea: Se practica in perioada 15 septembrie - 31 martie, la panda sau la goana, mai ales cu caini care-l ataca si-l tin pe loc pana vine vanatorul. Se impusca folosind arma lisa si cartuse de 3,5 - 4,0 mm. Blana este considerata semivaloroasa. Trofeu neconventional este considerata blana, iar conventional craniul.

S-ar putea să vă placă și