Viezure-

Meles
meles l.
Studenți:
Teodorescu Ioana
Burcă Elisabeta
 DESCRIERE: Animal plantigrad, ce pare să facă legătura între
Mustelide si Urside, este interesant atât prin înfă ți șarea lui, cât și
prin modul retras de viață. Are corpul îndesat, mai gros în partea din
spate decât în partea anterioară, care începe printr-un bot ascu țit.
Picioarele sunt scurte și îndesate cu câte 5 degete, prevăzute cu
gheare puternice, adaptate pentru săpatul vizuinilor. Blana este
compusă din peri aspri, aproape țepo și, relativ lungi, de culoare albă-
gălbuie la bază, negri la mijloc și albicio și la vârf, combina ție care
induce impresia generală de culoare sură-alburie. Partea de jos a
gâtului, pieptul, abdomenul și picioarele sunt negre-cafenii. Specifică
este culoarea albă a capului cu două dungi negre care pornesc de la
nas, cuprind ochii și urechile și se lărgesc, estompâdu-se pe fondul
culorii gâtului. Ochii sunt mici, ca de altfel și urechile rotunjite la
vârf. Mirosul specific este determinat de secre ția glandei perianale,
foarte dezvoltată.
 Dimorfismul sexual nu este evident. Nici puii nu se deosebesc prea
mult de adulți, decât prin mărime.
 DENUMIRI: Bursuc, bursucă, pui de busoc, viezure,
viezuroaică, pui de viezure
 SUNETE: Mormăie și pufăie când este atacat, se vaită când este
prins și țipă modulat în perioada împerecherii. De fapt acest sunet
seamană întrucâtva cu plânsetul de copil.
 SIMȚURI: Este înzestrat cu un miros excelent, cu auz foarte bun
și cu văz mediocru.
 LONGEVITATE: Trăiește circa 15 ani. Vârsta se poate aprecia
după uzura dentiției.
HRANĂ: Este un animal tipic omnivor.
Mănâncă larve și rădăcini, ierburi și grâne,
fructe și cereale, legume și oua, șoareci, pui
de iepuri, reptile, iezi de căprioare ș.a.m.d.
Este periculos doar pentru păsările care
clocesc la sol ( fazani, potârnichi, ierunci,
cocoși de munteâ ) și pentru puii mici ai
iepurilor de vizuină. Consumă întâmplător și
cadavre.
 HABITAT: Preferă pădurile situate în
apropierea câmpurilor cultivate agricol, din
zona de dealuri, de coline și de câmpie. Este
întâlnit și în păurile masive de munte, în
luncile apelor curgătoare. Așadar, îl putem
întâlni peste tot, de la limita superioară a
pădurii până în Delta Dunării, dar numai
noaptea fiindcă ziua se retrage în vizuini.
 SOCIABILITATE: Trăiește izolat, căutând
femela doar în perioada împerecherii.
Imediat după împerechere, o părăsește.
Doar mama poate fi văzută, de primăvară
până toamna, cu puii din acel an după ea.
 DUȘMANI: Din cauza vieții retrase este
puțin afectat de dușmani. Lupul îl consumă
cu mare plăcere când îl întâlnește.
 Evaluare efective: Acţiunea de evaluare constă în
inregistrarea în lunile aprilie-mai a vizuinilor locuite şi trecerea lor
pe harta fondului cinegetic ( scara 1:10000). Acestea sunt luni cu
activitate intensă a viezurilor, iar observatorul bine camuflat,
înregistrează toate exemplarele care frecventează respectivele vizuini.
Operaţia se repetă către toamnă, cu această ocazie înregistrând şi
puii născuţi în primăvară şi trecuţi peste vară, întocmindu-se şi
Centralizatorul tip 7.1 al cărui model este prevăzut în anexa nr. 18.
 REPRODUCERE: Literatura de specialitate indică drept perioadă
de împerechere lunile iulie-august. S-au constatat însă situa ții în
care masculul caută femela începând cu luna aprilie. Probabil,
perioada împerecherii este mult mai lungă, din aprilie pînă prin
septembrie. Femela fată în februarie-martie, în vizuină, 3-5 pui orbi
și golași. Aceștia deschid ochii după 25-30 de zilem ies din vizuină la
50-60 de zile și devin independenți doar toamna, după vârsta de 6
luni.
 OBICEIURI: Ca și ursul, viezurele petrece iarna dormitând câteva luni în
vizuină. Dormitează, de regulă, de pe la sfrșitul lunii noiembrie până pe la
începutul lunii martie. În timpul iernii, când vremea este caldă, părăsește
temporar vizuina pentru a se hrăni și pentru a defeca. În comportamentul său
nu există nici elemente specifice hibernării, nici somnului de iarnă, deoarece
nici temperatura corpului și nici respirația nu sunt redue decây în foarte
micămăsură. Nu-și strânge niciodată provizii în vizuini, așa cum se afirmă
greșit în numeroase ocazii.
 VÂNARE: Singura metodă care dă rezultate este pândă la vizuină, seara și
dimineața. La goană se împușcă absolut întâmplător. Se mai poate vâna cu
câinii la vizuină, dar metoda, spre deosebire de vânătoarea la vulpe și la pisica
sălbatică, impune săparea acesteia orientată după lătratul câinilor. Acestea
fiindcă viezurele nu acceptă să fie alungat de câini afară din vizuină decât în
situații de excepție, deoarece se apară mult mai eficient în interiorul acesteia.
 Se împușcă folosindu-se arma lisă, cu alice de 3,5-4,0 mm, sau arma cu
glonț de calibru mediu, în perioada 1 august-31 martie.
 Trofeul convențional îl constituie craniul, iar trofeul neconve țional, părul
lung și aspectuos din coamă, strâns în pampon, ori blanăîntreagă
naturalizată covor.
 Formula dentara: I3/3, C1/1, P4/4,
M1/2, in total 38
 Excremente: Sapa niste gropi, nu departe
de vizuina, in care elimina excrementele pline cu
resturi de fructe, seminte, cereal, parti
chitinoase ale insectelor (am si o imagine tot pe
pliantul pentru urme)
 Masuri de ocrotire: Excluderea pe cat
posibil a cainilor si pisicilor domestic din
perimetrul sitului (pentru prevenirea raspandirii
rabiei), imunoprofilaxia antirabica prin
vaccinarea carnasierelor domestic si salbatice
din zona silvica, realizarea de actiuni de
constientizare a localnicilor din vecinatatea
sitului, cu privire la importanta ecologica a
specie
 Recoltare: Cota de recoltare: In 2012, a fost
de56 exemplare
Urme: Urmele sunt
inconfundabile. Ca formă
se aseamănă cu urmele
din față ale ursului, dar
în miniatură.
Excrementele le depunde
în toalete amenajate în
apropierea vizuinilor ori
pe drumurile de ducere și
de întoarcere către
acestea. Specifice sunt și
potecile curățate pentru
plecarea și înapoierea,
discretă, la vizuină.