Dihorul comun (Putorius putorius L.

Denumiri: Dihor, dihor puturos. Descriere: Specie comuna, de talie mica (0,6 - 1,8 kg), cu corpul alungit si coada putin stufoasa, cu picioare scurte, urechi mici si rotunjite si gatul gros. Culoarea generala data de spic, este bruna-inchis, cu puf galbui sau alburiu sub acesta. De remarcat sunt, in jurul botului, in dosul ochilor si in varful urechilor, pete de nuante alburii specifice. De asemenea, trebuie remarcata glanda perianala urat mirositoare, caracteristica mustelidelor, care i-a adus denumirea de dihor puturos. Nu prezinta dimorfism sexual. Longevitate: Traieste 8-10 ani. Simturi: Dintre simturi, mirosul pare a fi cel mai dezvoltat. Are insa, atat auzul, cat si vederea destul de fine. Sunete: In caz de pericol sau in timpul imperecherii scoate tipete stridente. Uneori pufaie cu intentia de a speria adversarii. Urme: Dihorul are talpa lipsita de par, motiv pentru care imprima curat urmele-tipar. Ghearele se vad si ele clar in urma si, spre deosebire de jderi, imprima vizibil cel de-al cincilea deget lateral. Are mersul in salturi, insa urmele-partie, doua cate doua, nu prezinta aceeasi regularitate ca la jder, in sensul ca apar frecvent cate 3-4 urme tipar, de

multe ori piciorul stang fiind asezat in fata celui drept. Din acest punct de vedere poate fi confundat cu jderul de piatra. Excrementele, cu miros caracteristic, sunt lasate in gropi, uneori chiar in jurul vizuinilor si in depozite special amenajate in interiorul acestora. Habitat: Prefera luncile, mlastinile, padurile umede, gramezile de piatra, stogurile de paie, cladirile abandonate, dar si versantii nisiposi impaduriti in care isi sapa vizuini. Este insa foarte frecvent intalnit si in interiorul asezarilor omenesti, in fanarii, grajduri, magazii, pivnite si constructii parasite. Nu se departeaza mult de locul sau obisnuit de trai si nu produce daune in apropierea vizuinii sale. Hrana: Consta in principal din soareci si sobolani, completandu-se cu oua de pasari, cu insecte, broaste, pesti, serpi, pasari de curte si salbatice, iepuri, fructe, miere de albine s.a.m.d. Are obiceiul sa stranga uneori rezerve de hrana in galeriile vizuinilor. Produce pagube nebanuit de mari in terenurile cu vanat mic si in gospodariile cetatenilor. Este foarte periculos pentru iepurii de vizuina. Dusmani: Cainii, vulpea, pisica salbatica, acvilele si ulii, precum si bufnita mare si huhurezii. Sociabilitate: Dihorul duce o existenta solitara. Exceptie face femela cu pui. Frecvent se intalnesc mai multe femele cu pui si uneori masculi in acelasi grup apropiat de vizuini. Reproducere: Imperecherea are loc din martie pana in iunie. Dupa o gestatie de 40-43 de zile, femela fata 4-8 pui orbi si fara par. Dupa 3-4 saptamani puii vad, dupa 6-8 saptamani isi urmeaza mama, iar dupa 3 luni sunt intarcati. Maturitatea sexuala o atinge la 9 luni. Obiceiuri: Este animal cu activitate nocturna, care se deplaseaza pentru agonisirea hranei pe distante scurte comparativ cu jderii. Vanare: Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa si cartuse de 2,5 -3 mm. Se poate impusca la panda. Cu totul intamplator poate sa apara si la goana. Singura metoda eficienta de capturare, folosita pana de curand in Romania, dar frecventa in Europa, este prinderea cu capcane. Blana este considerata semivaloroasa, iar trofeul neconventional. Nota: In Romania pot fi intalnite, mai rar, inca doua specii de dihori: dihorul de stepa (Putorius eversmani) si dihorul pestrit (Vormela peregusna euxina). Ambele specii sunt endemice in Dobrogea, motiv pentru care trebuie ocrotite.