Bufnița este o denumire comună pentru păsările răpitoare de noapte din ordinul strigiforme

(Strigiformes), care cuprinde buhele, cucuvelele, huhurezii, strigile și alte păsări răpitoare de
noapte. Au un zbor silențios și un colorit protector, de obicei brun, ceea ce le ajută la prinderea
insectelor, a păsărilor și a mamiferelor mici. În repaus corpul lor are o poziție verticală. Bufnițele
au ochi globuloși așezați frontal, cioc puternic, încovoiat, văz și auz foarte bine dezvoltate.
Degetele sunt scurte, prevăzute cu gheare lungi, ascuțite și încovoiate. Au o lungime de 13-70
cm, în funcție de specie. Penele formează discuri faciale sau smocuri în jurul urechilor, fapt care
le ajută să localizeze prada cu mare precizie prin reflectarea sunetului spre urechi. Ochii nu sunt
mobili, ci fixați în orbite, în schimb își pot roti capul cu 180° (unele specii chiar cu 270°). Se
hrănesc cu rozătoare sau insecte, pe care le vânează noaptea sau în crepuscul și pe care le
înghit de obicei întregi. Cele mai mari atacă păsări și iepuri. Resturile de la hrană sunt eliminate
sub formă de cocoloașe, ingluviile. Cuibăresc în scorburi, cuiburi vechi ale altor păsări, vizuini,
găuri în maluri, fisuri în stânci, iar unele în mediul antropic, în preajma hambarelor, silozurilor, în
cimitire etc. Ponta constă din 2-10 ouă albe și rotunde. Puii sunt nidicoli, acoperiți de regulă la
ieșirea din ou cu un puf des. Sunt păsări folositoare, deoarece consumă rozătoare și insecte
dăunătoare. Bufnițele sunt răspândite pe întreaga suprafață a pământului, mai puțin în
Antarctica. În România au fost semnalate 12 specii de bufnițe, iar în Republica Moldova 8 specii.
În dicționarele generale ale limbii române termenul de „bufniță” se referă numai la o singură
specie - buhă (Bubo bubo), însă în literatura ornitologică românească termenul de „bufniță” este
sinonim cu strigidă, adică este o denumire comună pentru toate speciile din ordinul strigiforme
(Strigiformes)[1][2].