Cocorul (Grus grus) este o pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și cu

picioarele lungi, cu penele cenușii și cu o pată roșie pe cap. El face parte din
familia „Gruidae”, și cuprinde circa 18 specii care trăiesc în regiunile temperate
și tropicale, cu excepția Americii de Sud.

În România trăiesc două specii, „Cocorul mare” (Grus grus) (114 cm), care
cuibărește în delta Dunării și „Cocorul mic” (Anthrpodes virgo), care atinge 96 de
cm înălțime și poate fi văzut rar deoarece este numai în trecere, cuibărind în Asia
Centrală și iernând în delta Nilului.
Cocorii sunt ființe înalte, bipede. Durata de viață este de 30 - 40 de ani. Ei
vocalizează, sunt foarte sociabili și au un stil de viață monogam. În China, Africa
de Sud și Uganda, cocorii sunt simboluri naționale. În Asia de Est, ei simbolizează
viață îndelungată, fericire, fidelitate în casnicie și dragoste.

Caracteristic cocorilor este forma traheii care pătrunde până la osul stern, sub
mușchii pectorali, formând bucle care explică strigătele puternice al cocorilor.
Cocorii sunt păsări care umblă și fac cuibul pe sol cu excepția speciilor africane
„Balerica” care stau pe arbori. Puii clociți în regiuni de stepă, sau de smârcuri
sunt nidifugi. Numai speciile de cocori din regiunile nordice sunt păsări
migratoare. În perioada împerecherii păsările execută dansuri nupțiale
spectaculoase. Hrana de bază a păsărilor constă în insecte, unele semințe, viermi
și moluște. Aceste păsări maiestuoase sunt omnivore și se hrănesc cu plante,
vertebrate (pești, rozătoare, broaște și șerpi) și nevertebrate (moluște, insecte
și crustacee). Sunt vânate de animale carnivore și omnivore, cum ar fi: lupii,
urșii, ratonii, vulpile, coioții, corbii, șoimii, vulturii, dar și de oameni.
Pentru a-și proteja puii, se strâng în grupuri și dorm laolaltă, în timp ce câteva
păsări stau de pază.

Majoritatea speciilor de cocori sunt pe cale de dispariție, pentru că oamenii le

distrug habitatul.

Cocorii au ciocul, gâtul și picioarele lungi. Deși seamană cu egretele și cu alte

păsări cu picioare lungi care fac parte din familia Ardeidae, ordinul
Ciconiiformes, cocorii au fost plasați recent în ordinul Gruiformes.

Cea mai mare specie de cocor este Grus antigone, care trăiește în nordul
Pakistanului, India, Nepal, Asia de Sud-Est și Queensland, Australia. Cocorii
indieni pot ajunge la o înălțime de 200 cm, iar distanța dintre aripile lor
desfăcute poate atinge 250 cm, fiind cele mai înalte zburătoare.

Bugeranus carunculatus trăiește în sudul deșertului Sahara. Este cel mai mare cocor
din Africa și al doilea ca dimensiune, dintre toate speciile de cocori. Poate
ajunge la o înălțime de 172 cm. Cocorul american (Grus americana) este cel mai
înalt cocor din Nordul Americii și singurul care trăiește numai pe acest continent.
Are o înălțime de aproape 150 cm, iar distanța dintre aripile sale desfăcute poate
ajunge la 230 cm.

Păsările trăiesc în zonele cu umiditate ridicată și pe câmpiile cu iarbă verde. Își

schimbă dieta în funcție de sezon și de propriile cerințe nutriționale. Hrana lor
este deosebit de diversificată. Se hrănesc cu rozătoare mici, pești, amfibieni,
insecte, semnințe, fructe și plante.

Sunt animale gregare, formând cârduri mari. Când puii ajung la maturitate sexuală,
în cel de-al doilea sau al treilea an de viață, își caută perechea printr-un ritual
ce poate dura mai multe zile. Masculul și femela „dansează" și se cheamă unul pe
celalalt. Totul este ca o mica scenetă, în care păsările zboară, își desfac
aripile, aruncă bețe sau smocuri de iarbă, dau din aripi și din cap. „Dansul" este
insoțit de vocalizări specifice. Când ritualul ajunge la punctul culminant, cele
doua păsări scot sunete complexe, la unison. La fel se întâmplă și când se
imperechează și când se reproduc. Majoritatea perechilor rămân împreuna pe viața.

Oamenii de știință au realizat un studiu în care au fost urmărite 69 de perechi de

cocori, timp de 13 ani. Doar 12 perechi s-au despărțit, iar restul de 57 au rămas
împreuna. În plus, relația cocorilor implică și alte aspecte interesante. Femela și
masculul se ajută între ei, protejează și hranesc puii împreuna, iar când migrează,
stau de-o parte și de alta a puilor, care zboară la mijloc. Atunci când una din
păsări este bolnavă, perechea îi sta alături, chiar dacă celelalte păsări din cârd
migrează.

Unele specii pleacă departe, iar altele nu migrează deloc. De exemplu, cocorul
japonez (Grus japonensis), specie aflată pe cale de dispariție, își petrece
primăverile și verile în Siberia. Femelele își depun ouăle aici, iar toamna
migrează în stoluri spre Coreea, Japonia, China, Taiwan și alte țări din estul
Asiei. Toți acești cocori migrează, cu excepția unui cârd care trăiește în
Hokkaidō, Japonia, și care rămâne acolo tot anul.