Sunteți pe pagina 1din 1

Mai mult decât oricare altă grupă de viețuitoare, păsările constituie obiectul unui

deosebit interes din partea omului, atât pentru aspectul lor plăcut, coloritul viu,
extrem de variat al penajului, cântecul melodios, dar și pentru obiceiurile lor de
o mare originalitate (iscusința cu care construiesc cuibul, capacitatea de a se
orienta în timp și spațiu pe parcursul migrațiilor, fidelitatea față de locurile de
reproducere și de iernare, diverse strategii de nutriție și de protecție contra
dușmanilor). La aceasta contribuie deopotrivă ponderea mare pe care păsările o au
printre vertebrate, ele fiind mai numeroase pe cuprinsul României, ca specii și
indivizi, decât toate celelalte la un loc. Din cele aproximativ 10.000 de specii de
păsări din lume, avifauna din România include circa 436 de specii.
Fenologia este o ramură a biologiei care studiază influența factorilor mediului
ambiant (meteorologici, climatici, a anotimpurilor etc.) și a factorilor interni
(genetici, metabolici, endocrini etc.) asupra dezvoltării plantelor, a vieții
păsărilor etc. După modul cum se succed păsările pe teritoriul țării de-a lungul
anotimpurilor, se disting patru categorii fenologice mari:[1][2]

sedentare, păsări care, indiferent de anotimp, rămân în locurile natale tot timpul
anului, chiar și în perioada iernii (majoritatea din Picidae, Corvidae, Paridae,
Fringillidae etc.).
oaspeți de vară sau migratoare, care cuibăresc și se reproduc pe aceste meleaguri,
sosind din sud primăvara, iar toamna, când începe sezonul rece, se îndreaptă din
nou spre sud în cartierele de iernat (Luscinia, Sylvia, Upupa, Cuculus etc.).
oaspeți de iarnă, care ne vizitează numai în sezonul rece al anului (toamna și
iarna), pentru a-și petrece timpul nefavorabil, venind din nord, unde au cuibărit,
și care la ivirea primăverii se reîntorc în ținuturile nordice (Cygnus cygnus,
Buteo lagopus etc.);
păsări de pasaj (sau de trecere, de tranzit) sunt acele specii care în migrațiile
lor de toamnă (spre sud pentru a ierna) și de primăvară (spre nord pentru a
cuibări) poposesc un timp mai scurt sau mai lung în țară (Pluvialis squatarola,
Philomachus pugnax etc.).
Păsările accidentale (păsări migratoarele sporadice neregulate) sunt speciile care
apar pe teritoriul țării neregulat, accidental, solitari sau în grupuri mai mari,
mai ales în timpul iernii (Acrocephalus dumetorum, Loxia pytyopsittacus etc.).[1]
[2]

O specie poate include mai multe categorii fenologice. Ca exemplu rața roșie
(Aythya nyroca) este o pasăre de pasaj, oaspete de iarnă și oaspete de vară
cuibăritore. Ea este o pasăre migratoare și sosește în România primăvara din
cartierele de iernat (Africa de Nord, valea Nilului, nordul Peninsulei Arabice și
India), o parte din aceste păsări în migrația lor de primăvară rămân în țară și
cuibăresc (oaspete de vară), altele își continue drumul spre nord în alte țări în
care cuibăresc (Ucraina, Rusia etc.), poposind un timp mai scurt sau mai lung pe
teritoriul României (pasăre în pasaj de primăvară). Toamna exemplarele care au
cuibărit în România migrează spre sud către cartierele de iernat. La acestea se
adaugă exemplarele care au cuibărit la nord de România, ele trec în pasaj prin țară
(pasăre în pasaj de toamnă), iar unele exemplare iernează în pe apele neînghețate
(oaspete de iarnă).

S-ar putea să vă placă și