Geografia fizică a Republicii Moldova

Lecția 8.
Flora Republicii Moldova.
1. Flora actuală a Republicii Moldova.
2. Flora fosilă.
3. Regionarea geobotanică.
4. Tipurile de vegetație de pe teritoriul Republicii Moldova.
----------------------------------------------------------------------------------
1. Flora actuală a Republicii Moldova.
Flora actuală a Republicii Moldova numără 5538 specii de plante, dintre care
plante superioare – 2014 specii, plante inferioare - 3524 specii. În ecosistemele
naturale şi antropizate, diversitatea plantelor superioare este dominată de magnoliofite
(plante cu flori) - cca 1830 specii, urmate de briofite (muşchi) – 158 specii, pteridofite -
17 specii, ecvisetofite - 8 specii şi gimnosperme (pinofite) - 1 specie.
Cele mai numeroase sunt unele familii de plante cu flori: Asteraceae, Poaceae,
Fabaceae, Rosaceae, Lamiaceae şi Cyperaceae. Dintre ele 129 specii sunt plante
arborescente, din care 3 specii de liane 81 specii de arbuşti şi 45 de arbori. Plantele
inferioare sunt reprezentate de alge - 3400 specii şi licheni - 124 specii.
Arealele speciilor din flora republicii cuprind teritorii situate spre nord-est, nord şi
nord-vest (specii holarctice, palearctice şi europene), spre vest şi sud-vest (specii
mediteraneene, balcanice şi panonice), spre est (specii pontice, sarmatice şi euroasiatice
de sud).
Elementul geografic palearctic predomină în toate districtele geobotanice.
Răspîndirea elementului european scade pe măsura deplasării spre est, iar cel
mediteraneean se întâlneşte în partea de sud-vest a Codrilor şi în districtul silvostepei.
Elementul sarmatic şi cel pontic alcătuiesc o parte însemnată a florei din districtele
de stepă. Pe teritoriul republicii cresc un şir de plante relicte terţiare (din genurile
Quercus, Fagus, Carpinus, Crataegus, Cotinus, Acer, Swida, Berberis, Trapa, Typha,
Phragmites, Nymphaea, Nuphar) şi cuaternare (din familiile Asteraceae, Poaceae,
Lamiaceae etc., precum lopăţeaua-renascentă (Lunaria rediviva), coroniştea-elegantă
(Coronilla elegans), limba-cerbului (Phyllilis scolopendrium), vonicerul-pitic (Euony-
mus nana) etc.).
În flora republicii lipsesc plantele endemice, însă este prezent elementul
1
subendemic reprezentat de specii foarte rare: drobişor-tetramuchiat (Genista tetragona),
albăstriţă-Tirke (Centaurea thirkei), albăstriţă-Angelescu (C. angelescui), vonicer-pitic
etc.
Unele specii - fagul-silvatic (Fagus sylvatica), stejarul-pubescent (Quercus
pubescens), carpenul (Carpinus betulus), bujorul-străin (Paeonia peregrina) etc., - se
află la hotarul arealelor lor naturale.
În funcţie de bogăţia floristică, ecosistemele formează următorul şir: forestiere
(peste 850 specii), urmate de cele de luncă (cca 650 specii), de stepă (peste 600 specii),
petrofite (cca 250 specii), acvatice şi palustre (cca 160 specii).
Diversitatea impunătoare de specii şi grupe ecologice este determinată de
variabilitatea biotopică, caracterizată prin diverşi indici de temperatură, umiditate şi
reacţie a solului. Numărul de specii spontane din ecosistemele naturale scade treptat, iar
numărul celor adventive şi ruderale creşte rapid.
Prezenţa plantelor invazive în ecosistemele naturale din republică denotă tendinţa
de sinantropizare a florei.

Ciupercile (Fungi) constituie un regn aparte de organisme eucariote inferioare

microscopice (micromicete) sau cu corpurile sporifere de dimensiuni mari
(macromicete).
Sunt organisme străvechi, ale căror rămăşiţe au fost depistate în sedimentele din
strate siluriene şi devoniene (cca 395-345 miln. de ani în urmă).
Pe teritoriul Republicii Moldova se întâlnesc cca 1200 specii de ciuperci, dintre
care peste 400 specii de macromicete (363 specii de bazidiomicete şi 52 specii de
ascomicete).
Majoritatea speciilor populează biotopii ecosistemelor forestiere. Circa 70 specii
sînt ciuperci comestibile. Cauza principală a diminuării diversităţii ciupercilor este
factorul uman (distrugerea şi poluarea habitatelor).

Algele (Algae). În ecosistemele acvatice şi în cele terestre din Republica Moldova

au fost identificate peste 3400 specii de alge. În algoflora acvatică predomină algele
bacilariofite, clorofite, cianofite şi euglenofite, iar în cea edafică şi aerofilă, algele
clorofite, xantofite şi cianofite.
Cianofitele (Cyanophyta) sunt reprezentate de cca 440 specii, dintre care
aproximativ 250 sunt caracteristice ecosistemelor acvatice, iar 200 sunt edafice.
Criptofitele (Cryptophyta). În republică au fost depistate 5 specii de alge din acest
filum. Prezenţa criptofitelor în apele stătătoare, lacuri şi râuri este un indice al poluării
acestora cu substanţe organice.
2
 Dinofitele (Dinophyta) sunt alge microscopice, unicelulare, mobile în stare
vegetativă, cu structură dorsoventrală a celulei. În algoflora republicii sunt prezente 10
specii din acest filum.
Crisofitele (Chrysophyta) sunt alge microscopice, unicelulare, coloniale şi
pluricelulare. În cazul înmulţirii moderate, algele aurii joacă un rol important în
ecosistemele acvatice, servind ca sursă de hrană pentru vieţuitoarele planctonice şi ca
indicatori ai apelor curate.
În algoflora bazinelor acvatice din Republica Moldova au fost depistate 25 specii
de crisofite.
Diatomeele (Diatomeae) sunt organisme coloniale sau unicelulare de dimensiuni
microscopice, în formă de filament, de panglică, de steluţă, de evantai etc. Ecosistemele
acvatice şi cele terestre din ţară sunt populate de cca 700 specii de diatomee.
Cele mai răspândite sunt coloniile de forma unei steluţe sau panglici: Asterionella
formosa, Diatoma elongatum, Synedra actinastroides, Nitzschia holsatica etc.
Xantofitele (Xanthophyta) se deosebesc prin structura amiboidală, monadală,
cocoidală, palmeloidă, filamentoasă etc. a talului. În republică au fost atestate cca 160
specii de heteroconte, dintre care 30 vegetează în apă, celelalte pe solurile umede.
Euglenofitele (Euglenophyta) sunt organisme acvatice planctonice, unele fiind
prezente şi în comunităţile de alge bentonice, un număr mic de specii se întâlnesc şi în
sol. În bazinele acvatice din Republica Moldova au fost depistate cca 200 specii de
euglenofite din genurile: Trachelomonas, Euglena, Phacus, Lepocynclis şi
Strombomonas.
Clorofitele (Chlorophyta) reprezintă cel mai bogat filum de alge, numărând cca
25000 specii. În algoflora republicii au fost identificate cca 750 specii. Cel mai des se
întîlnesc reprezentanţii clasei Chlorococophyceae.
Harofitele (Charophyta) au talul pluricelular, asemănător cu unele plante
superioare (cu ecvisetaceele). În Moldova au fost înregistrate cca 10 specii de harofite.
Lichenofitele (Lichenophyta) sau lichenii reprezintă un grup arhaic de organisme,
ale căror rămăşiţe au fost depistate în stratele scoarţei terestre din era mezozoică (cca
200 mil. de ani în urmă). Populează cele mai diverse habitate - stâncile, scoarţa
arborilor, suprafaţa construcţiilor, solul.
În republică au fost atestate 124 specii de licheni din 50 genuri, 26 familii, 7 ordine
şi o clasă. Preferă ecosistemele forestiere şi petrofite din zona Codrilor şi din nordul
republicii.
Din ordinul Pyrenocarpales au fost identificate 9 specii din 5 familii, care cresc pe
suprafaţa pietrelor, a solului, mai rar pe substrat lemnos; din ordinul Arthoniales - 8
specii din 2 familii; din ordinul Graphidales - o specie din familia Graphidaceae; din
3
ordinul Cyclocarpales, cel mai numeros, 101 specii din 16 familii.
Lichenii sunt bioindicatori ai gradului de poluare a mediului.
Briofitele (Briophyta) sau muşchii sunt consideraţi pionieri vegetali, întrucât
primii populează locurile dezgolite: pământ, stânci, pietre, nisip, lemn etc., contribuind
la formarea stratului de humus, la menţinerea umidităţii solului şi la îmbogăţirea
atmosferei cu oxigen.
În Republica Moldova sunt înregistrate 158 specii de briofite: 15 de muşchi
hepatici (Marchantiopsida), reunite în 11 genuri şi 10 familii, şi 143 specii de muşchi
frunzoşi (Bryopsida), din 28 de familii şi 9 ordine ce aparţin la 81 de genuri.
Ecvisetofitele (Equisetophyta) sunt plante superioare sporifere fără flori, dar care
au tulpină, lăstari, rizomi (împărţiţi în internoduri şi noduri), frunze reduse, dispuse
verticilat şi concrescute sub formă de teacă.
În flora Republicii Moldova se întâlnesc 8 specii de ecvisetofite din clasa
Equisetopsida.
Pteridofitele (Pteridophyta) sau ferigile sunt plante superioare sporifere străvechi
fară flori, ce uimesc prin diversitatea de specii, dimensiuni şi răspândire largă. În
republică se întâlnesc 17 specii de ferigi, ce aparţin ordinelor Ophioglossales,
Polypodiales, Salviniales şi Cyatheales.
Din ferigile primitive, în Moldova creşte o singură specie - grăitoarea-comună
(Ophioglossum vulgatum), iar dintre ferigile cosmopolite - feriguţa-comună
(Polypodium vulgare) din ordinul Polypodiales.
Ordinul Cyatheales este reprezentat de speciile din familia Aspleniaceae, care au
frunzele sectate sau întregi, cu sori pe partea inferioară, acoperiţi de induzie sau nuzi.
Pinofitele (Pinophyta) sau gimnospermele. Sunt plante cu sămânţa golaşă, ele
reprezintă un grup de plante superioare străvechi fară flori care au apărut în perioada
devoniană.
În prezent sunt cunoscute cca 700 specii de gimnosperme. În flora spontană a
Republicii Moldova se întâlneşte doar o specie de gimnosperme din clasa Gnetopside:
cârcel-bispicat (Ephedra distachya). Speciile de pin (Pinus sp.), molid (Picea sp.), larice
(Larix sp.), ienupăr (Juniperus sp.), tuia (Thuja sp.), brad (Abies sp.) etc., se cultivă.
Magnoliofitele (Magnoliophyta) sunt reprezentate de 2 clase Magnoliopsida sau
Dicotiledonate şi Liliopsida sau Monocotiledonate. La clasa Magnoliopsida se referă
majoritatea plantelor superioare din flora spontană a Moldovei: peste 1450 specii din 95
familii şi 460 genuri.
Populează toate tipurile de ecosisteme naturale terestre (forestiere, de stepă şi de
pajişte), palustre şi acvatice. Întrunește arbori, arbuşti, semiarbuşti şi ierburi (perene şi
anuale), mai rar liane lemnoase şi erbacee, această clasă constituie cel mai numeros
4
grup de plante.
Clasa Liliopsida, cel mai evoluat grup de plante, este reprezentată în flora
spontană a ţării de 301 specii de plante vasculare, răspândite în toate tipurile de
vegetaţie. Sunt unele din componentele principale ale comunităţilor vegetale din stepe
şi din lunci.

2. Flora fosilă.

În limitele râului Prut, ale fluviului Bugul de Sud şi ale Mării Negre au fost
depistate peste 60 de aflorimente noi cu resturi fosilizate de strobili, fructe, seminţe,
amprente foliare, megaspori etc. În baza acestora au fost descoperite cca 500 de taxoni
fosili dintre care 155 de specii de plante fosile noi pentru ştiinţă.
Rezultatele obţinute au permis descrierea etapelor şi fazelor procesului evolutiv al
florei şi vegetaţiei est-europene pe parcursul ultimilor 13 miln. ani, elaborarea
concepţiei Cronoflora-Cleome cu statut de geotip floristic nou pentru neogenul
euroasiatic.
Pe teritoriul republicii, de asemenea, au fost identificate un şir de aflorimente
fosile, printre care: Bursuc (Floreşti), Naslavcea (Ocniţa), Ghidighici (mun. Chişinău),
Moscovei (Cahul), Lopăţica (Cahul), Bravicea (Călăraşi) etc.
Rămăşiţele de seminţe, fructe şi frunze din aceste aflorimente au făcut posibilă
descrierea a cca 80 specii fosile, noi pentru ştiinţă. Studierea materialelor
paleocarpologice şi paleoihnofoliologice a arătat că unul dintre cele mai bogate
aflorimente miocenice din Europa de Est este cuibul fosilifer Bursuc, numărând cca 160
de taxoni, 40 descrişi ca noi pentru ştiinţă.
Pentru acest complex paleofloristic este specific numărul considerabil al
elementelor subtropicale şi tropicale, cum ar fi reprezentanţii familiilor Taxodiaceae,
Cupressaceae, Myricaceae, Mastixiaceae, Symplocaceae, Sapindaceae, Oleaceae,
Rutaceae, Buxaceae etc., precum şi reprezentanţii unor genuri dispărute din flora
actuală a Terrei (Eoeuryale, Limnocarpus, Diclidocarya etc.).
Complexul paleofloristic al sarmaţianului inferior din bazinul de nord-vest al Mării
Negre prezintă un şir de particularităţi ce ţin atât de compoziţia floristică, ponderea
elementelor fitogeografice şi a grupelor ecologice, cât şi de prevalarea elementelor
paleofloristice, ca fiind componente ale cronoflorelor majore presarmaţiene.
În componenţa florei sarmaţiene inferioare din această regiune au fost depistate
amprentele foliare ale Mastixia microphylla Kolak, dovadă a faptului că această floră
aparţine tipului cronofloristic „Mastixia”.
Printre plantele fosile din sarmațianul inferior nu au fost identificaţi taxoni
5
specifici vegetaţiei continentale stepice şi silvostepice. Reprezentanţii acestor biomuri
apar în componenţa florelor mai tinere, evoluând în epocile următoare şi răspândindu-se
pe larg în limitele Europei actuale.
Modificările paleogeografice şi paleoclimatice, mai cu seamă continentalizarea
climei, au cauzat dispariţia destul de rapidă a elementelor subtropicale şi tropicale din
flora sarmaţianului inferior, însă unele elemente au reuşit să se menţină în componenţa
complexurilor succesive miocenice, atingând limitele inferioare ale sarmaţianului
superior (Persea, Cassia, Sapindus, Cedrella, Apocinophyllum).
Flora sarmaţianului mediu şi superior a fost studiată în baza resturilor
microscopice şi amprentelor foliare a 143 specii de plante vasculare din genurile
Portulaca, Chenopodium, Arenaria, Humulus etc.
Un şir de specii ale acestor genuri sunt prezente şi în flora euroasiatică actuală.
Climatul sarmaţianului mediu și superior poate fi caracterizat ca tipic continental, cu
amplitudinea de temperatură mai vastă decât a sarmaţianului inferior, destul de arid şi
cu precipitaţii anuale medii de până la 700 mm.
Flora meoţianului include cca 130 specii. Printre particularităţile specifice ale
acestui complex floristic se numără, pe de o parte, lipsa în componenţa lui a coniferelor
arhaice (Sequoia, Taxodium, Glyptostrobus) şi a foioaselor sempervirescente, frecvente
de regulă în florele mai vechi, iar pe de altă parte, prezenţa râşinoaselor relativ tinere
(Abies, Picea), foioaselor (Rosaceae, Betulaceae, Aceraceae) şi erbaceelor, actualmente
comune in flora locală (Boraginaceae, Solanaceae, Lamiaceae, Asteraceae etc.).
Prevalarea speciilor de arbori (Liriodendron, Ficus, Betula, Alnus, Carpinus, Tilia,
Padus, Cerasus, Acer etc.), arbuşti (Berberis, Hemiptelea, Swida, Sambucus etc.) şi
liane Clematis, Vitis, Ampelopsis, Rubus etc.) denotă răspândirea vastă în meoţian a
fitocenozelor forestiere de foioase temperate cu caracter mezofil.
După structura compoziţională, exigenţele ecologice şi morfologice, pădurile
meoţiene aveau tangenţe cu cele europene actuale.
Flora terţiarului (sarmaţian-meoţian-ponţian) din bazinul de nord-vest al Mării
Negre, după componenţa taxonomică, particularităţile bioecologice şi fitogeografice,
dinamica ponderii elementelor paleoendemice generice şi specifice, nu a fost omogenă.
În dezvoltarea evolutivă a florei terţiarului sînt clar delimitate verigile principale.
Conform raportului cantitativ şi calitativ al speciilor, în special al diverselor grupuri de
plante, după particularităţile corologice, momentul apariţiei şi durata existenţei lor în
limitele terţiarului, aceste verigi nu sînt identice. Ele edifică anumite etape şi faze ale
procesului dezvoltării lumii vegetale din teritoriul respectiv.
Flora est-europeană actuală îşi are originea în flora miocenului superior. Formarea
nucleului generic al florei actuale, în special a componentelor arborescente şi de arbuști
6
din fitocenozele forestiere de foioase temperate, începe încă în sarmaţianul inferior prin
supravieţuirea şi expansiunea în continuare a speciilor de Quercus, Carpinus, Acer,
Ulmus, Sorbus, Swida, Berberis, Cotinus, Populus, Salix, Vitis etc.
Nucleul floristic la nivel generic al fitocenozelor erbacee terestre se reliefează mai
târziu, către sfîrşitul sarmaţianului, mai ales în meoţian şi ponţian, în ale căror
complexuri floristice apar primii reprezentanţi ai genurilor Polycnemum, Chenopodium,
Cleome, Silene, Euphorbia, Teucrium etc.
Originea şi etapele evolutive ale florei actuale a Europei de Est se înscriu în limita
ultimilor 13 miln. de ani.

3. Regionarea geobotanică.

Teritoriul Republicii Moldova are o structură etajată: dealuri, pe ai căror versanţi

cresc păduri, cîmpii cu stepe, iar în văi - lunci. După structura landşafturilor, teritoriul
republicii se împarte în trei părţi: de nord, centrală şi de sud.
Pentru fiecare este caracteristic un anumit tip de vegetaţie.
Astfel, în partea de nord este dezvoltată vegetaţia silvică şi cea de stepă în care
predomină mezofitele.
Vegetaţia silvică monodominantă de stejar cu cireş ocupă cca 90% din suprafaţa
pădurilor naturale din această zonă. Învelişul ierbos din aceste păduri este reprezentat de
specii de pratostepă. În văile râurilor, pe versanţii abrupţi cu calcare, este prezentă
vegetaţia azonală petrofită, iar de-a lungul albiei rîurilor - vegetaţia de luncă.
Regiunea Centrală a republicii reprezintă un teritoriu ridicat cu multe dealuri şi
pante cu diferite expoziţii. Neomogenitatea reliefului condiţionează diversitatea
vegetaţiei comunităţilor de gorun, fag, stejar, dintre care multe se află la hotarele estice
de răspândire.
Sudul Republicii Moldova se caracterizează printr-o scădere evidentă a altitudinii.
Aici predomină pădurile de stejar pubescent şi cele de stejar cu porumbar. Condiţiile
naturale au favorizat şi dezvoltarea comunităţilor vegetale de stepă, în văile râurilor s-au
răspîndit comunităţi dominante de halofite.
Este semnificativă diversitatea floristică şi a comunităţilor de plante din bazinele
acvatice, iar vegetaţia lacurilor din văile Prutului şi Nistrului are o compoziţie floristică
specifică. Flora bazinelor acvatice de acumulare este destul de săracă.
Regionarea geobotanică pe districte, raioane şi microraioane evidenţiază şi
stabileşte hotarele unităţilor taxonomice geobotanice cu vegetaţie omogenă şi face
posibilă caracterizarea vegetaţiei zonale şi a celei intrazonale. Pe teritoriul Moldovei
sînt evidenţiate 9 districte, 13 raioane, 3 subraioane şi 22 de microraioane:
7
 - Districtul pădurilor de foioase din Codrii Moldovei Centrale: raionul pădurilor
de fag-carpen şi gorun-carpen; raionul pădurilor monodominante de gorun
(microraionul pădurilor de stejar pubescent Codreanca-Sadova; microraionul cu
vegetaţie petrofită Trebujeni-Goian-Vatra; microraionul cu vegetaţie de luncă);
- Districtul silvostepei din stînga Prutului: raionul silvostepei din stînga Prutului
cu vegetaţie petrofită (microraionul cu vegetaţie petrofită Teţcani-Bălăsineşti;
microraionul cu vegetaţie petrofită Feteşti; microraionul cu vegetaţie petrofită
Gordineşti-Brînzeni; microraionul cu vegetaţie petrofită Stolniceni-Văratic;
microraionul cu vegetaţie petrofită Camenca-Cobani; microraionul pădurilor de gorun
Zăbriceni-Volodeni); raionul silvostepei din stînga Prutului cu vegetaţie de luncă
inundabilă (microraionul cu vegetaţie inundabilă din lunca Prutului (Balatina-Pruteni));
- Districtul pădurilor de gorun cu carpen de pe Podişul Nistrului: raionul pădurilor
de gorun cu carpen de pe Podişul Nistrului; subraionul cu vegetaţie petrofită nistreană
(microraionul cu vegetaţie petrofită Saharna);
- Districtul pădurilor de stejar cu cireş din nordul Moldovei: raionul pădurilor de
stejar cu cireş din nordul Moldovei (microraionul dumbrăvilor cu mesteacăn Rosoşeni;
microraionul cu vegetaţie de luncă inundabilă a rîurilor mici); subraionul cu vegetaţie
petrofită de pe terasele din dreapta Nistrului (microraionul cu vegetaţie petrofită de pe
terasele din dreapta Nistrului);
- Districtul pădurilor de stejar din stînga Nistrului: raionul pădurilor de stejar din
stînga Nistrului; subraionul cu vegetaţie petrofită de pe terasele malului stîng al
Nistrului (microraionul cu vegetaţie petrofită de pe terasele malului stîng al Nistrului);
- Districtul pădurilor de stejar-pubescent: raionul pădurilor de stejar-pubescent
(microraionul dumbrăvilor de gorun Tigheci; microraionul gorunişurilor cu cărpiniţă
Zloţi; microraionul cu vegetaţie de luncă inundabilă din valea Prutului);
- Districtul Stepei Bălţilor de păiuş-năgară: raionul pratostepelor şi al stepelor
propriu-zise Drochia (microraionul luncilor inundabile propriu-zise din văile rîurilor
Căinar, Cubolta şi din cursul superior al Răutului); raionul stepelor propriu-zise şi al
luncilor halofite (microraionul luncilor inundabile sărăturoase din văile rîurilor Ciulucul
Mic, Ciulucul Mijlociu, Ciulucul Mare);
- Districtul Stepei Bugeacului de păiuş-năgară: raionul stepelor propriu-zise şi al
pajiştilor de luncă halofite (microraionul vegetaţiei luncilor inundabile ale Nistrului;
microraionul luncilor inundabile ale rîurilor mici); raionul stepelor subdeşertice de
pelin-bărboasă;
- Districtul stepelor de păiuş-năgară din sud-estul Moldovei: raionul stepelor de
păiuş-năgară din sud-estul Moldovei.

8
 4. Tipurile de vegetaţie de pe teritoriul republicii.

Diversitatea speciilor şi a comunităţilor vegetale de pe teritoriul Republicii

Moldova este determinată atât de condiţiile de mediu, cât şi de faptul că teritoriul
republicii se află la interferenţa a trei zone biogeografice: central-europeană cu păduri
de foioase, care include parţial regiunea de nord şi regiunea centrală; euroasiatică, cu
sectoarele de silvostepă şi stepă din regiunile de nord şi de est, şi mediteraneeană, cu
sectoarele de stepă şi de silvostepă xerofită din sudul republicii.
Drept urmare, pe teritoriul republicii se disting două zone de vegetaţie: zona de
stepă şi zona de silvostepă.
Vegetaţia Republicii Moldova este reprezentată de trei tipuri principale de
ecosisteme: naturale (forestiere, de stepă, de luncă, petrofite, acvatice şi palustre);
semiantropizate (grădini botanice, dendrarii, scuaruri, parcuri etc.) şi antropizate
(agricole - cerealiere, pomicole, viticole etc., urbane şi rurale).
Vegetaţia spontană contribuie la menţinerea echilibrului în natură, serveşte ca
sursă de hrană pentru animale şi om, şi de obţinere a noilor specii şi soiuri de plante de
cultură.
Vegetaţia silvică, de pajişte, de stepă, care creşte pe pante, protejează solul de
eroziune şi minimalizează efectele alunecărilor de teren, reglează regimul hidrologic al
bazinelor acvatice.
Plantele medicinale se utilizează ca materie primă pentru industria farmaceutică,
iar cele aromatice la producerea uleiurilor aromatice, parfumurilor, băuturilor alcoolice,
la prepararea bucatelor. Vegetaţia de stepă şi de pajişte este principalul producător de
masă furajeră.
Pădurile. Vegetaţia forestieră este reprezentată de păduri de foioase de tipul celor
din Europa Centrală. Pădurile Moldovei sînt o importantă sursă de produse biologice,
menţin echilibrul ecologic, protejează resursele funciare, acvatice, ameliorează peisajul
naţional, aspectul şi microclimatul localităţilor.
Flora pădurilor cuprinde peste 850 specii şi se caracterizează prin predominarea
speciilor autohtone. Prevalează speciile de foioase (97,8%), inclusiv: stejărişuri - 143,8
mii ha (39,6%), salcâmişuri - 131,0 mii ha (36,1%), frăsineturi - 16,6 mii ha (4,6%),
cărpinişuri - 9,4 mii ha (2,6%), plopişuri - 5,7 mii ha (1,6%), alte specii - 48,2 ha
(13,3%). Răşinoasele ocupă cca 8 mii ha (2,2%).
Circa 27-30 specii de plante lemnoase din pădurile republicii reprezintă importante
surse de lemn, de fructe, cca 200 specii sunt plante medicinale, iar majoritatea speciilor
ierboase silvice servesc drept hrană pentru animalele sălbatice erbivore.
Pădurile din nordul Moldovei sînt de stejar-pedunculat cu cireş şi de stejar
9
pedunculat cu mesteacăn.
Pădurile de stejar-pedunculat cu cireş reprezintă arborete mono-dominante cu
predominarea stejarului-pedunculat (Quercus robur) şi cu o frecvenţă stabilă a cireşului
(Cerasus avium).
Etajul doi este slab diferenţiat, fiind format din arbori izolaţi de păr-pădureţ (Pyrus
piraster) şi de măr-pădureţ (Malus sylvestris). Pe alocuri se întâlnesc arţarul-tătăresc
(Acer tataricum), jugastrul (Acer campestre), plopul-tremurător (Populus tremula),
carpenul (Carpinus betulus).
Subarboretul este format din cca 10 specii de arbuşti: păducelul-curvisepal
(Crataegus curvisepala), salba-europeană (Euonymus europaea), dârmozul (Viburnum
lantana), măceşul-crenat (Rosa crenatula) etc.
Învelişul ierbos este alcătuit din plante perene, verzi în perioada estivală: strigoaie-
neagră (Veratrum nigrum), golomaţ-glomerat (Dactylis glomerata), cuscrişor-moale
(Pulmonaria mollis), frag-comestibil (Fragaria vesca).
Pădurile de stejar-pedunculat cu mesteacăn sunt păduri adaptate la un habitat cu
un grad înalt de umiditate, reprezentând limita de răspândire sud-vestică a
mesteacănului în Europa de Est.
Primul etaj este format din următoarele specii: stejar-pedunculat, câteva specii de
mesteacăn (Betula pendula, B. oycoviensis, B. platyphlloides) şi cireş.
Părul-pădureţ, ulmul (Ulmus carpinifolia), mărul-pădureţ, plopul-tremurător şi
plopul-negru (Populus nigra) formează cel de-al doilea etaj.
Subarboretul este neuniform după densitate, fiind bine dezvoltat în depresiuni, iar
pe locurile ridicate se întâlnesc exemplare solitare de porumbar (Prunus spinosa),
verigar-colorant (Rhamnus tinctoria) şi sânger (Swida sanguinea). Învelişul ierbos este
neuniform. Vertical şi orizontal este similar cu cel din comunităţile dumbrăvilor cu cireş
şi are două subetaje.
Etajul superior, de 40-50 cm înălţime, relativ compact, este format din specii
netipice dumbrăvii de mesteacăn.
Subetajul inferior este mai stabil şi mai bogat în specii, printre care: rogoz-brizoid
(Carex brizoides), firuţă-angustifolie (Poa angustifolia), cuscrişor-moale, scrântitoare-
albă (Potentilla alba) etc.
Pădurile Moldovei Centrale (Codrii) ocupă partea cea mai înaltă a teritoriului
republicii. Vegetaţia silvică a Codrilor este reprezentată de păduri de foioase de tipul
celor din Europa Centrală. Edificatorii Codrilor sunt fagul-silvatic (Fagus sylvatica),
gorunul (Quercus petraea) şi stejarul-pedunculat, iar coedificator - carpenul.
Speciile însoţitoare sunt frasinul-înalt (Fraxinus excelsior), teiul-argintiu (Tilia
tomentosa), paltinul-de-câmp (Acer platanoides), cireşul, ulmul etc.
10
 Etajul al doilea îl formează sorbul (Sorbus torminalis), jugastrul şi părul-pădureţ.
Dintre speciile subarboretului prevalează cornul (Cornus mas), alunul (Corylus
avellana), păducelul-curvisepal etc.
Învelişul ierbos este reprezentat de rogoz-brevicolat (Carex brevicollis), rogoz-
pilos (Carex pilosa), piciorul-caprei (Aegopodium podagraria), leurdă (Allium ursinum)
etc.
Pădurile de fag-silvatic cresc pe sectoarele cele mai înalte (200-400 m) ale părţii
de nord-vest a Codrilor, aflându-se la limita de răspândire spre est a acestora.
Edificatori sunt fagul-silvatic şi gorunul, care ocupă primul etaj, iar specii însoţitoare
teiul-argintiu, frasinul-înalt, cireşul, paltinul-de-munte (Acer pseudoplatanus) etc.
Subarboretul este format din arbuşti de talie joasă, precum dîrmozul, sîngerul,
salba-europeană etc. Învelişul ierbos înserează trei sinuzii: efemeroide de primăvară,
perene verzi în timpul verii şi perene verzi în timpul iernii.
Pădurile de gorun cu carpen, răspândite în Codri, mărginesc cu pădurile de fag cu
carpen. Arboretul se compune din gorun, carpen, tei-argintiu, frasin-înalt etc. În
învelişul ierbos predomină rogozul-brevicolat, popâlnicul-european (Asarum
europaeum), viorelele-bifoliate (Scilla bifolia) etc.
Pădurile monodominante de gorun se întâlnesc în sudul şi estul Codrilor.
Arboretul este dominat de gorun, fiind însoţit de tei-argintiu şi frasin-înalt.
Învelişul ierbos este destul de variat şi constă din specii caracteristice pentru
pădurile luminoase (rare). Predomină rogozul-brevicolat, rogozul-pilos, firuţa-
angustifolie, ovăsica-penată (Brachypodium pinnatum) etc.
Pădurile de stejar-pedunculat cu carpen se regăsesc în toate raioanele împădurite.
În Codri şi pe Podişul Nistrului se întâlnesc la altitudinea de 220 m. În etajul întâi cresc
teiul-roşu (Tilia cordata), frasinul-înalt, paltinul-de-câmp etc., în etajul al doilea
carpenul.
Subarboretul este format din alun, sânger, păducel-curvisepal etc. Învelişul ierbos
este alcătuit din efemeroidele de primăvară: viorele-bifoliate, brebenel-plin (Corydalis
solida), brebenel-găunos (Corydalis cava), mutuliţă-moscată (Adoxa moscha-tellina),
grâuşor-vernal (Ficaria verna) etc., şi din specii care vegetează vara: rogoz-brevicolat,
rogoz-pilos, piciorul-caprei, golomăţ-glomerat etc.
Pădurile din sudul Moldovei. Pădurile de stejar-pedunculat cu porumbar se
disting prin arboret monodominant cu predominarea stejarului-pedunculat, subarboret şi
înveliş ierbos bine dezvoltat în poieni şi luminişuri.
Arboretul este compus din frasin-înalt, cireş, tei-roşu, arţar-tătăresc, ulm etc., iar
subarboretul din porumbar, scumpie (Cotinus coggygria), spinul-cerbului (Rhamnus
cathartica), păducel-curvisepal etc.
11
 Învelişul ierbos cuprinde specii de plante mediteraneene de pajişte şi de stepă:
zmeiţă-campestră (Buglossoides arvensis), ovăsică-penată, firuţă-angustifolie etc.
Pădurile de stejar-pubescent sunt răspândite în sudul Moldovei la altitudinea de
160-280 m. Arboretul este reprezentat de stejar-pubescent, frasin-înalt, ulm etc., iar
subarboretul de scumpie, sânger, dârmoz etc.; învelişul ierbos - de pecetea-lui-Solomon
(Polygonatum latifolium), păiuş-stepic (Festuca valesiaca), trifoi-alpin (Trifolium
alpestre), golomăţ-glomerat etc.
Pădurile din văile râurilor (zăvoaiele) ocupă o suprafaţă de cca 15 mii ha (4,1%
din suprafaţa totală a pădurilor republicii). La acest tip de păduri se referă: răchitişurile,
sălcişurile, plopişurile, stejărişurile.
În funcţie de gradul de inundaţie şi aluviuni, deosebim păduri cu o durată lungă de
inundaţie şi păduri cu o durată scurtă de inundaţie.
Răchitişurile. În albia din cursul inferior al Nistrului, al Prutului şi al unor afluenţi
ai acestora, vegetaţia de luncă este reprezentată prin formele arbustive de salcie-
triandrică (Salix triandra), răchită-roşie (S. purpurea) şi mlajă (S. viminalis).
Pot fi întâlnite sângerul şi tamarisca-rămuroasă (Tamarix ramosissima). Învelişul
ierbos este neuniform, fiind format din specii de pajişte inundabilă şi palustră: trestie-
sudică (Phragmites australis), ecvisetă-campestră (Equisetum arvense), bolgari-repenţi
(Ranunculus repens) etc.
Sălcişurile. Edificator al acestui tip de pădure este salcia-albă (Salix alba).
Caracteristic pentru aceste păduri este flora săracă. Subarboretul este slab dezvoltat şi
repartizat neuniform, fiind constituit din soc-negru (Sambucus nigra) şi mur-pavonin
(Rubus caesius).
Învelişul ierbos este alcătuit din bolgari-repenţi, scrântitoare-repentă (Potentilla
reptans), urzică-dioică (Urtica dioica) etc.
Plopişurile. În acest tip de pădure inundaţiile au o durată relativ scurtă. În arboret
predomină plopul-negru şi plopul-alb (Populus alba) în amestec cu salcia-albă şi
stejarul-pedunculat. Subarboretul este dominat de sânger.
Se întâlnesc şi alte specii, de exemplu călinul-comun (Viburnum opulus), salba-
europeană etc. În învelişul ierbos insular predomină chirăul-repent (Elytrigia repens),
piciorul-caprei.
Stejărişurile se formează cu plop şi ulm în zona de lângă terasă şi pe locurile mai
ridicate ale părţii centrale a luncii inundabile. Perioada de inundaţie are aici o durată
scurtă.
Subarboretul este prezentat de sânger, soc-negru, alun etc. Învelişul ierbos este
neuniform, cu predominarea piciorului-caprei, steluţei (Stellaria holostea), ovăsicăi-
silvatice (Brachypodium silvaticum), popâlnicului-european etc.
12
 Perdelele forestiere de protecţie din Republica Moldova constau din 14 specii
de arbori autohtoni (stejar, gorun, frasin, tei, paltin-de-câmp, jugastru, arţar-tătăresc,
salcie etc.) şi 12 specii de arbori alohtoni (salcîm, mesteacăn, ulm, castan, nuc, dud,
molid etc.).
Din speciile florei spontane, la crearea perdelelor forestiere sunt utilizaţi,
îndeosebi, paltinul-de-cîmp şi frasinul, iar din speciile alohtone - nucul şi salcâmul. În
scopul optimizării perdelelor forestiere se utilizează principiul fitocenotic.
Pentru a îmbunătăţi situaţia ecologică, în republică au fost plantate cca 30 mii ha
de perdele forestiere pentru protecţia culturilor agricole, solurilor, bazinelor acvatice,
şoselelor şi căilor ferate.
Vegetaţia de stepă s-a păstrat sub formă de pâlcuri în Stepa Bălţilor şi Stepa
Bugeacului, ocupînd cca 65 mii ha sau 1,92% din teritoriul republicii. Flora stepelor
include peste 600 specii. Majoritatea lor fac parte din familiile Asteraceae, Fabaceae,
Poaceae şi Lamiaceae.
Familia Poaceae are un rol fitocenotic foarte important, deoarece constituie baza
comunităţilor de stepă.
Comunităţile de stepă ale Republicii Moldova se încadrează în regiunea stepelor
pontice şi se caracterizează prin predominarea speciilor de negară şi a plantelor cu
perioada de vegetaţie scurtă (hemiefemeroide, efemeroide şi efemere) şi a subarbuştilor
xerofili.
Stepele din Republica Moldova se împart în pratostepe, stepe propriu-zise şi stepe
subdeşertice.
Pratostepele (stepele de luncă) se întâlnesc în zona de silvostepă, pe sectoare
reduse, în componenţa lizierelor şi poienilor din pădurile de gorun, la nord - în Stepa
Bălţilor şi bazinul râului Prut.
Ecosistemele pratostepelor sunt constituite dintr-un număr redus de asociaţii
primare, cum ar fi Festuceto (F valesiaca) - herbosum, Festuceto (F. valesiaca) - Stipeto
(S. pennata) - herbosum, Festuceto (F. valesiaca) - Stipeto (S. tirsa) - herbosum ş.a.
Speciile comune pentru ecosistemele de pratostepe sunt timoftica-de-stepă
(Phleum phleoides), keleria-cristată (Koeleria cristata), lucerna-română (Medicago
romanica) etc. În asociaţiile de pratostepe s-au înregistrat 230 specii. Predomină
mezoxerofitele, iar din grupele fitocenotice - asociaţiile de stepă şi cele de stepă şi
luncă.
Stepele propriu-zise sunt comunităţi tipice pentru habitatele xerofite. S-au păstrat
fragmentar şi sunt populate de asociaţii primare de Festuceto (F. valesiaca) - Stipeto (S.
lessingiana) - herbosum, Stipeto (S. ucrainica) - Festuceto (F valesiaca) - herbosum etc.,
şi asociaţii secundare, în care rolul de edificator revine speciei de bărboasă-hemostatică
13
(Bothriochloa is- chaemum).
În cenozele de stepă propriu-zisă predomină mezoxerofitele reprezentate de
formaţiunile de năgară şi păiuş.
Stepele subdeşertice se află în zona de sud a Republicii Moldova, unde formează
un covor vegetal dintr-un număr redus de specii. Majoritatea speciilor se caracterizează
printr-o perioadă lungă de semirepaus. Pantele sunt acoperite cu comunităţi de
bărboasă-hemostatică, pelin-austriac (Artemisia austriaca), cimbru-Marşal (Thymus
marschallianus) şi semiarbuşti. În comunităţile din aceste stepe predomină xerofitele.
Vegetaţia de luncă. Actualmente nu există sectoare de vegetaţie naturală care să
nu fie afectate de activitatea omului. Numai în lunca Nistrului şi cea a Prutului, pe 101
400 ha (3,0% din teritoriul republicii) s-au mai păstrat comunităţi primare de luncă.
După umiditatea solului, luncile se clasifică în inundabile şi neinundabile.
Componenţa floristică a acestor ecosisteme este destul de bogată, atât la nivel de specie,
cât şi de asociaţie.
Astfel, genofondul vegetal al pajiştilor de luncă numără cca 650 specii, care
formează cca 70 de asociaţii ce ţin de clasele: Phragmiti-Magnocaricetea,
Bolboschoenetea maritimi, Molinio-Ar-rhenatheretea ş.a.
Ca urmare a influenţei factorilor antropici, o serie de taxoni floristici (28 specii) şi
fitocenotici (Festucetum pratensis, Poetum pratensis, Ar-rhenatheretum elatioris ş.a.)
sînt pe cale de dispariţie.
De aceea, 25 de sectoare cu vegetaţie de luncă şi de stepă, cu o suprafaţă totală de
647,7 ha, au fost luate sub protecţia statului.
Pe pajiştile de luncă din Republica Moldova predomină familiile Poaceae,
Asteraceae (44 specii), Fabaceae (21 specii), Cyperaceae (19 specii), Lamiaceae (14
specii), Brassicaceae (10 specii) şi Chenopodiaceae (10 specii).
Se observă o creştere numerică a asteraceelor ruderale care reduc diversitatea
specifică şi valoarea furajeră a pajiştilor. Din cele 146 genuri mai reprezentative sînt
Poa, Alopecurus, Glyceria, Carex, Medicago şi Trifolium.
Vegetaţia petrofită. Răspândirea ecosistemelor petrofite (de stâncărie) pe
teritoriul Republicii Moldova este condiţionată atât de climă, relief şi substrat, cât şi de
exigenţele ecologice ale plantelor faţă de principalii factori ecologici. Suprafaţa totală a
ecosistemelor petrofite este de 23 mii ha (0,68% din teritoriul republicii).
Substratul ecosistemelor petrofite îl constituie rocile calcaroase. În partea de nord a
republicii, acestea ies la suprafaţă de-a lungul Prutului şi afluenţilor săi, formând un şir
de stânci abrupte şi de conglomerate, numite toltre (recife coraliere submarine ale fostei
mări tortonian-sarmaţiene).
În nord-estul republicii, de-a lungul Nistrului şi afluenţilor săi, şirul de roci
14
calcaroase este mai lat. Toltrele şi calcarele sarmaţiene, în calitate de elemente specifice
ale landşaftului, sunt populate de ecosisteme unice din limitele de nord-vest ale
bazinului Mării Negre, în ecosistemele petrofite se disting tipurile de vegetaţie
enumerate în continuare.
Pădurile petrofite de stejar-pedunculat cresc pe pantele abrupte (25-45°) ale
Nistrului şi ale afluenţilor săi. Specii însoţitoare sunt gorunul, teiul-roşu, carpenul,
frasinul-înalt ş.a. Gradul de încheiere a coronamentului (04-07) a permis formarea unui
subarboret dezvoltat cu predominarea speciilor submediteraneene: cornul, salba-râioasă
(Euonymus verrucosa), scumpia ş.a.
În acest tip de pădure au fost evidenţiate 3 asociaţii: Quercetum (roboris)
cornosum (maris); Quercetum (roboris) cornoso (maris) cotinosum (coggygriae);
Quercetum (roboris) carpinetum (betuli).
Pădurile petrofite de gorun sunt răspândite în regiunea de nord a republicii, pe
malurile Nistrului. Specii însoţitoare sunt stejarul-pedunculat, carpenul, teiul-roşu ş.a.
Stratul de arbuști este format din corn, salbâ-râioasă, dârmoz.
Pădurile subaride de stejar-pubescent sunt adaptate la condiţii de ariditate. Ocupă
pantele stâncoase ale Nistrului şi Prutului şi sunt răspândite sub formă de pâlcuri relativ
mici (până la 30 ha).
Pădurile de stejar-pubescent au o structură specifică - stejărişurile alternează cu
poienile. Stratul de arbuști este format din scumpie şi corn.
Comunităţi ierboase petrofite au fost înregistrate în cursul de mijloc al râurilor
Răut, Ichel, Bâc, pe pantele pietroase din preajma Prutului şi ale afluenţilor săi. Pe
versanţii pietroşi şi pe pantele calcaroase sînt mai frecvente asociaţiile Thymetum
(moldavicus) potentillosum (arenariae); Bothriochloetum (ischaemi) artemisiosum
(austriaceae); Festucetum (valesia-cae) potentillosum (arenariae).
Flora petrofită numără peste 250 specii de plante, din care 60,7% sunt
reprezentanţi ai familiilor Asteraceae, Caryophyllaceae, Brassicaceae, Poaceae,
Rosaceae, Fabaceae, Lamiaceae, Boraginaceae.
În ecosistemele petrofite se întâlnesc peste 20 specii de licheni, 53 specii de
muşchi, iar dintre plantele ierboase păiuşul-rupicol (Festuca rupicola), firuţa-
diversicoloră (Poa versicolor), năgara-pletoasă (Stipa capillata), năgara-Lesing (Stipa
lessingiana) şi năgara-ucraineană (S. ucrainica).
Din flora petrofită 18 specii sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Vegetaţia acvatică şi palustră. În Republica Moldova acest tip de vegetaţie poate
fi întâlnit în acvatoriile râurilor, lacurilor şi iazurilor, pe teritoriile din preajma lor,
ocupând cca 95 mii ha sau 2,8% din suprafaţa republicii.
Vegetaţia acvatică formează trei subtipuri: submersă (Potamogetoneta,
15
Vallisnerieta, Hippureta ş.a.), natantă-înrâdâcinată (Nymphaeta, Nuphareta,
Nymphoideta ş.a.) şi natantă-neînrădăcinată (Lemneta şi Salvinieta).
În ecosistemele acvatice şi palustre de pe teritoriul republicii au fost descrise 83 de
asociaţii, dintre care cele mai des întîlnite sunt Potamogetonetum (crispi)
ceratophyllosum (demersi); Myriophylletum (spicati) potamogetosum (filiformis);
Ceratophylletum (demersi) ceratophyllosum (submersi) ş.a.
Sunt rare asociaţiile în care domină speciile: nimfa-albă (Nymphaea alba), nufar-
galben (Nuphar lutea), cornaci-natant (Trapa natans) etc.
Vegetaţia limanului Cuciurgan este formată din 108 specii de macrofite, printre
care nimfa-albă, peştişoară-natantă (Salvinia natans), foarfeca-bălţii (Stratiotes aloides)
ş.a.
Biotopul lacului Manta este unicul loc din Republica Moldova unde există plauri -
insule plutitoare de stuf formate din împletirea rizomilor şi a rădăcinilor, cimentate cu
humus şi aluviuni. Aceste formaţiuni încă nu sînt studiate detaliat.
Vegetaţia acvatică şi palustră a republicii include peste 160 de specii, dintre care
34 sunt dominante, iar mai mult de 30% - rare. Circa 37 de asociaţii acvatice şi palustre
sunt pe cale de dispariţie, printre care: Nymphaetum (albae) ceratophyllosum
(submersi); Thelypterietum (palustris) toruliniosum (ferax); Salvinietum (natantis)
lemnosum (gibbae) etc.
Vegetaţia ruderală, segetală şi adventivă. Majorarea vădită a elementului
antropofil în flora Republicii Moldova, mai cu seamă în a doua jumătate a sec. XX, a
schimbat esenţial structura învelişului vegetal. Invazia speciilor sinantrope în
ecosistemele naturale degradate frînează procesele de restabilire a acestora şi afectează
funcţionalitatea lor.
Flora sinantropă este constituită din trei grupe principale: ruderală, segetală şi
adventivă. În prezent ea numără peste 450 specii din clasele Festuceta, Brometa,
Secalineta şi Chenopodieta, care formează 43 de asociaţii.
Buruieni cu caracter agresiv sunt 114 specii, dintre care 14 de carantină: trestioara-
epigee (Calamagrostis epigeios), iarba-câinelui (Cynodon dacty- lon), pirul (Agropyron
repens), venetica-artemisifolie (Ambrosia artemisiifolia), artemisia-trifidată (Ambrosia
trifida), torţelul (Cuscuta sp.), zârna (Solanum sp.) etc.
Reprezentanţii acestor specii sunt plante euribionte şi afectează, îndeosebi,
ecosistemele naturale de pajişte degradate şi agroecosistemele. Pentru ecosistemele
forestiere prezintă un mare pericol arţarul-negru (Acer negundo), care este o specie
străină, invazivă.
Vegetaţia agricolă. Ecosistemele agricole ocupă cca 75,6% din teritoriul
republicii. Diversitatea lor floristică este reprezentată de cca 97 specii de plante de
16
cultură (553 de soiuri, hibrizi şi forme), majoritatea (80%) fiind introduse din alte
regiuni floristice.
Predomină fitocenozele cerealiere (grîul, orzul, porumbul etc.), pomicole (mărul,
prunul, cireşul, vişinul, caisul, nucul etc.), viticole (diverse soiuri de viţă-de-vie),
legumicole (roşiile, varza, ceapa, castraveţii etc.), de culturi tehnice (tutunul, sfecla de
zahăr etc.) şi furajere (lucerna etc.) etc.
În ultimii 30 de ani a crescut considerabil suprafaţa terenurilor ocupate de culturile
tehnice (tutun, sfeclă de zahăr). În ultimii 10 ani productivitatea plantelor agricole s-a
micşorat esenţial.
Plante medicinale şi aromatice. Plantele medicinale, indiferent de originea şi
poziţia lor sistematică, datorează acţiunea terapeutică unui complex de substanţe
chimice sintetizate de celulele lor, denumite principii active vegetale.
Criteriile, care condiţionează clasificarea principiilor active din plantele
medicinale şi aromatice, sunt: natura chimică, proprietăţile fizico-chimice şi acţiunea
biologică.
Cele mai importante grupe de principii active sunt: proteinele, glucidele, lipidele,
aminoacizii, uleiurile volatile, saponinele, taninele, rezinele, acizii organici, alcaloizii,
coloranţii vegetali, substanţele minerale, principiile amare, glicozidele, pectinele,
vitaminele etc.
La momentul actual, cca 40% din preparatele medicinale sunt de provenienţă
vegetală, iar peste 17 mii specii de plante au utilizări medicinale. Industria farmaceutică
a Republicii Moldova este parţial asigurată cu materie primă locală din plantele
medicinale cultivate sau adunate în ecosistemele naturale.
Flora spontană a ţării noastre numără cca 200 specii de plante medicinale.
Teritoriul Republicii Moldova, în funcţie de distribuţia spaţială a resurselor climatice
importante pentru dezvoltarea plantelor medicinale, este divizat în trei regiuni: de nord,
centrală şi de sud.
În regiunea agroclimatică de nord se cultivă următoarele plante medicinale: alun,
arăţel-medicinal, brusture, călin, cicoare, ciumăfaie, hamei, hrean, leuştean, odolean-
medicinal, păducel, pelin-negru, talpa-gîştei, gălbenele, măceş, mierea-ursului, vetrice,
troscot-comun, podbal, rostopască, păpădie etc.
Regiunea agroclimatică centrală favorizează cultivarea următoarelor plante
medicinale: anason, alun, angelică, busuioc, coacăz-negru, fenicul, sovîrf, sparanghel,
sunătoare, turicioară, urzică, vîsc, volbură, levănţică, mac-galben, mărar etc.
În regiunea agroclimatică de sud se cultivă: anghinare, armurariu, brusture,
busuioc, ciulin, coriandru, harmal, salcîm-alb, osul-iepurelui, talpa-gîştei, traista-
ciobanului, trifoi-de-luncă, zmeur, pelin-negru, lemn-dulce, nalbă-de-pădure, mentă,
17
muşeţel, roibă etc.
Plante aromatice. în flora spontană a Republicii Moldova se întâlnesc 163 specii
de plante ce conţin cantităţi sporite de ulei volatil, dintre care 68 specii sunt răspândite
pe întreg teritoriul ţării: în zona pădurilor se întâlnesc 23 specii; în stepe - 33 specii, în
lunci - 13 specii, pe terenuri stâncoase şi calcaroase - 6 specii, pe solurile cu un nivel
sporit de salinizare - 5 specii.
Plantele aromatice din flora spontană a Republicii Moldova nu pot servi ca bază de
colectare a materiei prime vegetale, deoarece suprafeţele ocupate de acestea sunt
reduse. Ele sunt folosite ca material de înmulţire de către unităţile specializate.
Diversitatea speciilor de plante aromatice din flora spontană a Moldovei, precum şi
plasticitatea lor, demonstrează un potenţial important de germoplasmă, care poate servi
drept bază în evidenţierea formelor cu o productivitate superioară, care ar completa
asortimentul celor de cultură.
Resursele forestiere. Resursele forestiere din Republica Moldova sânt constituite
din resursele Fondului forestier şi vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara
acestuia.
Fondul forestier naţional (FFN) are o suprafaţă de 400 600 ha, din care 362 700
ha sunt acoperite cu vegetaţie forestieră şi numără 800 de corpuri de pădure cu o
suprafaţă de 5-1500 ha, repartizate neuniform pe teritoriul republicii.
Majoritatea pădurilor seculare, care ocupă cca 6 mii ha, ceea ce constituie 1,6%
din Fondul forestier, sînt incluse în rezervaţii. Indicele mediu de împădurire a
teritoriului republicii este de 10,7%, vârsta medie a arboretelor- 40 de ani, clasa medie
de producţie - 2,3, cu o consistenţă medie de 0,73.
Cea mai mare parte a terenurilor Fondului forestier (84,1%) sunt gestionate de
Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, 15,7% de primării şi doar 0,2% de persoane
private.
În componenţa pădurilor predomină speciile de foioase, în principal stejărişurile şi
salcîmişurile. Celelalte specii ocupă suprafeţe mult mai modeste. Principalele sarcini ale
FFN sunt regenerarea şi extinderea pădurilor.
Activităţile de extindere au fost relansate în anul 2002, când au fost plantate 8719
ha de păduri, inclusiv 7500 ha pe terenuri afectate de alunecări, excluse definitiv din
circuitul agricol, şi 1219 ha în limitele FFN.
În perioada anilor 2003-2007, FFN a fost completat cu 37 679 ha de plantaţii
silvice. Până în anul 2020 este prevăzută plantarea a 130 mii ha cu vegetaţie forestieră.
În afară de faptul că pădurile sunt un factor de mediu stabilizator, ele reprezintă şi
o sursă importantă de diferite produse şi servicii (de recreere şi ameliorare).
Produsele lemnoase. Volumul total al masei lemnoase din pădurile Republicii
18
Moldova constituie 45,29 miln. m3, la un hectar revenind în medie 124 m3. Creşterea
medie anuală a masei lemnoase constituie 3,3 m3/ ha, iar creşterea totală cca 1 085 mii
m3/an.
Cele mai productive sunt arboretele de plop (cca 310 m3/ ha/an), iar mai puţin
productive - arboretele de salcâm (132 m3/ha/an). Sectorul forestier furnizează anual
economiei naţionale cca 400 mii m3 de masă lemnoasă recoltată în procesul tăierilor de
produse secundare (lucrări de îngrijire şi de conducere, tăieri de regenerare, tăieri de
conservare) şi de reconstrucţie ecologică.
Ele nu afectează starea generală a FFN, deoarece suprafeţele parcurse cu tăieri de
produse principale sunt cuprinse în întregime cu lucrări de regenerare. În general, în ţară
se recoltează doar cca 40% din creşterea anuală totală a masei lemnoase, ceea ce
constituie mai puţin decât în multe alte ţări.
Necesităţile populaţiei rurale în resurse energetice (încălzirea locuinţei, pregătirea
hranei etc.) sunt satisfăcute în proporţie de până la 70% cu masă lemnoasă autohtonă.
Produsele accesorii includ totalitatea resurselor nelemnoase ale pădurilor (pomuşoare,
nuci, alune, ciuperci, plante medicinale etc.).
Anual în pădurile FFN se recoltează cca 1900 chintale de aronie, 600 chintale de
măcieş, 80 chintale de nuci, 1200 chintale de leurdă, 211 chintale de alte plante
medicinale, 4 500 kg de miere de albine etc.
Resursele forestiere de recreaţie includ totalitatea suprafeţelor de vegetaţie
forestieră din apropierea localităţilor urbane şi rurale, folosite de populaţie pentru
recreere. Suprafaţa totală a acestor terenuri este de cca 21,8 mii ha.

19