Delta Dunării

1. Introducere
Considerată a 2-a ca mărime din Europa (3446 km2), Delta Dunării – rezervaţie a
biosferei – este numită pe drept cuvânt „Paradisul Păsărilor”. Un ţinut exotic cu peste 1200 de
specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună omitologică de pe continent(mai mult de
300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată cam 100 de
specii, din care heringul de Dunăre şi sturionii, de la care se obţin preţiosul caviar.
În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România,
ferită de „progresul industrializării”, printre rezervaţiile biosferei.

Date generale:
 Amplasare: poziţionată la întretăierea paralelei de 45º latitudine
Nordică cu meridianul de 29º longitudine Estică.

 Suprafaţa totală: 4152 km2, din care teritoriu românesc cuprinde 3446
km2 .

 Reţeaua hidrografică: principalele cursuri de apă sunt cele 3 braţe de

vărsare ale Dunării în mare.

 Populaţie: alcătuită din români (majoritari), bulgari, lipoveni, ruşi.

 Oraşe şi sate: Tulcea, Sulina, Babadag, Chilia Veche, Crişan, Enisala,

Gura Portiţei, Letea, Mahmudia, Maliuc.

 Economia: cu o economie variată, judeţul Tulcea a dezvoltat:

- industria extractivă (calcar dolomitic, granit, marmură);
- industria textilă;
- industria materialelor de construcţii;
- industria piscicolă.

Agricultura reprezintă principala ramură economică a judeţului. Suprafaţa agricolă

totală este de 361.000 ha, iar suprafaţa irigabilă este de 45% din suprafaţa totală.

 Păduri, monumente ale naturii:

- Letea – aflată la 7 km sud de comuna Periprana, conţine plante căţărătoare
(liane), stejari brumării, ulmi, arini, plopi albi şi negrii, salcii, frasini pufoşi şi
adăposteşte vulturi codalbi, şerpi, vipere;
- Erenciuc – singura pădure naturală de arini din Deltă.

 Atracţii: Biserica Sf. Nicolae (1865), Moscheia Azzizie (1924), precum

şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii sunt câteva din punctele de atracţie ale oraşului
Tulcea.
  Activităţi:
- pescuitul: principalele specii: sturionul, ştiuca şi crapul;
- plimbări cu barca;
- vânătoarea – sezonul se deschide în luna august şi se închide în luna martie.
-
 Evenimente: Tulcea – Festivalul Internaţional de Muzică Folk din luna
august şi Carnavalul din luna decembrie.

2. Flora
Cercetările recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane,
reprezentând:
 Elemente euroasiatice (28%);
 Elemente estice (24%);
 Elemente europene (14%);
 Cosmopolite şi adventive.
Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%)
sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile, higromezofile), restul
fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantă o
dau stuful, papura, sălciile, plantele plutitoare (nuferii, comacii, cosorul).
În deltă îşi găsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt:
Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.

3. Vegetaţia
În Delta Dunării predomină vegetaţia de mlaştină stuficolă, care ocupă cca. 78% din
suprafaţa totalã. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică şi
numeroase alte specii. Vegetaţia de sărături ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri
salinizate si solonceacuri marine.
Specificul este dat de prezenta spciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus
littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe
grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt
specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de
zăvoaie : zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a
anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc
zăvoaiele formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile
cele mai înalte cresc zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si
P.alba), la care se adaugă speciile plantate : plopul negru hibrid, arţarul american si frasinul de
Pensilvania ; un tip de zăvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe
grindurile fluviatile din delta marină. Vegetaţia pajiştilor de stepă nisipoasă este extinsă pe
3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si
Sărăturile. Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra
distachya.

2
 Vegetaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei
deltei, în special pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predominã Glyceria
maxima, Elytrigia repens. Vegetaţia acvaticã din ghioluri, bălţi si japse ocupă 2% din totalul
deltei. Pentru vegetaţia submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum,
Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este
mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides
peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetaţia emersã este dominatã de stuf
(Phragmites australis), papurã (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus
lacustris). Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe
ţărmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de
Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de câmpurile
marine Letea si Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite local hasmace, cu stejar
brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus
angustifolia), plop tremurător (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele
agăţătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintă numai 0,8% din totalul
suprafeţei Deltei Dunării.

4.Plaurul
Formaţiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6m format
dintr-o împletiturã de rizomi de stuf si de rădăcini ale altor plante acvatice în amestec cu
resturi organice si sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor si bălţilor
transformându-se în insule plutitoare cu diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplasează
pe suprafaţa apei.
Vegetaţia plaurului diferă de restul stufăriilor. Stuful (Phragmites australis) se
dezvoltã aici în cele mai bune condiţii, fiind mai înalt si mai gros. Alături de stuf întâlnim
rogozul, menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia piticã,
precum si plantele agăţătoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara. Pe plaur se formează
coloniile de pelicani comun şi creţ. Tot pe plaur trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul,
lutra, nurca, vulpea.

5. Fauna
Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna
acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte
gasteropode de Europa şi tot aici îşi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola,
Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei
deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele
prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii).
Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apã dulce (60%), restul migrând
primãvara din Marea Neagrã. Între aceştia din urmã, sturionii si scrumbiile au rol important,
atât ştiinţific, cât si economic.
Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã
de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se
datoreazã celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltã si care
reprezintã 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc

3
218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã şi rãmânând diferite perioade de timp
toamna, iarna şi primãvara. Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãrersc 81 specii şi
trec prin deltã 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã
europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã
dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la
care se adaugã, speciile accesorii şi speciile cosmopolite. Nucleul
avifaunei este format din 75 specii a căror viatã este legatã de
prezenţa apei.
Acestea se grupeazã în 5 tipuri ecologice principale :
 specii strâns legate de apã, strict stenotope
(cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide),
 specii de stufãrii (toate speciile de paseriforme acvatice),
 specii de ţărmuri (stârci, lopãtari, ţigãnuşi, unele anatide),
 specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogatã continuate cu stufãrii
(ralide),
 specii de ţãrmuri marine (unele laride).
Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescãruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi.
Speciile accesorii sunt cele care se integreazã secundar în avifauna acvaticã, devenind din ce
în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii ecosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate
de silvii, muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugã, în timpul cuibãritului, raţe,
cormorani şi stârci. În pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibãresc 64
specii (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, piţigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus
albicilla), gaia brunã, acvila piticã, vulturul pescar etc.).
Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populaţia dezvoltându-se
rapid. În pajiştile de stepã nisipoasã sunt specifice potârnichea, prepeliţa, ciocârliile, pasãrea
ogorului (Burchinus oedicnemus). În satele deltei, pe lângã gospodãrii, sunt frecvente
guguştiucul, vrabia de casã, rândunica, barza, lãstunul.

6. Coloniile de cuibărit
În Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de colonii: de
stârci, lopãtari, ţigãnusi şi cormorani, de pelicani si cormorani, de
pescãruşi. Colonia de pelicani din zona cu regim de protecţie
integralã Roşca-Buhaiova este cea mai mare din Europa şi este
un exemplu de colonie mixtã. Aici se asociazã mai multe mii de
perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã la sute de perechi de
pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care de aminteşte de
Jurasic Park.
O serie de specii acvatice se asociazã în timpul cuibãritului formând colonii care sunt
aglomerãri de cuiburi pe spatii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria
suprafeţelor de construcţie a cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui
numãr mare de pãsãri în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au
reprezentat dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zãvoaielor de
salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere geologice, zborul

4
sãgetãtor al miilor de pãsãri care îsi hrãnesc puii, transformã coloniile de pãsãri într-un rai nu
numai al ornitologilor, dar şi al oricãrui iubitor al naturii.

7. Clima
Delta Dunãrii se încadreazã în spaţiul cu climat temperat semiarid specific stepelor
pontice. Spatiile acvatice plane si foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetaţie,
întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcãtuiesc o suprafaţã activã specificã
deltei si lagunelor adiacente, cu totul diferitã de cea a
stepelor_pontice.
Aceastã suprafaţã activã reacţioneazã fatã de radiaţia totalã recepţionatã si de
circulaţia generalã a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiaţia totalã variazã
între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnã si un maxim de 17 Kcl./cmp, in
luna iulie. În funcţie de intesitatea activitãţii centrilor barici principali se instaleazã condiţii
specifice de vreme : zile de iarnã blânde (când activeazã centrul baric nord-est european), zile
de iarnã geroase, cu vânturi puternice (când acţioneazã anticiclonii nord-atlantici), zile de varã
calde şi uscate (când acţioneazã anticiclonii tropicali atlantici), zile de varã ploioase (când
interacţioneazã aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strãlucire a soarelui este mare, media multianualã fiind de 2250 ore, dar
poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusã.
Temperatura se distribuie neuniform pe suprafaţa deltei.
Mediile multianuale indicã creşterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul
vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianualã este de 10,94 C, în delta
fluvialã (Gorgova), de 10,96 C, pe ţãrmul mãrii (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Mãrii Negre
(Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectã diferentele mari
datorate naturii suprafeţei active : la Gorgova variazã între un
maxim de 9 C (în iulie) si un minim de 3,8 C (in decembrie), la
Sulina între 2,8 C (în iulie) si 1,4 C (în noiembrie), iar la staţia
Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie si februarie).
Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se
apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistreazã cele mai mari
valori de pe teritoriul României. Umezeala relativã a aerului
variazã iarna între 88 - 84% la Gorgova si 89 85% la Sulina si Sfântu Gheorghe, iar vara, între
69 - 71% la Gorgova si 77 - 80%, la Sulina si Sfântu Gheorghe. Precipitaţiile sunt reduse
cantitativ si scad de la vest spre est datoritã efectului suprafeţei active specifice deltei, precum
si al Mãrii Negre. La intrarea în Delta Dunãrii (Tulcea) se înregistreazã o cantitate medie
multianulã a precipitaţiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360mm. În cea mai mare parte a
deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic si cea mai mare parte a lagunelor,
sub 350 mm.

8. Utilizarea resurselor naturale

Caracterul eterogen al solurilor, relieful, condiţii-le climatice şi hidrologice din deltă
au avut un rol major în utilizarea terenurilor Deltei Dunării. Din punct de vedere al utilizării
economice, în rezervaţie se disting:

5
  terenuri stufo-piscicole
 terenuri pentru piscicultură
 terenuri agricole
 terenuri silvice
 braţele
 gârlele
 canalele utilizate pentru navigaţie
Terenurile stufo-piscicole reprezintă suprafaţa cea mai mare din rezervaţie (cca.
57,6%), fiind în exclusivitate terenuri aflate în regim liber de inundaţie, întâlnite atât în zonele
economice, cât şi în zonele tampon, incluzând braţele, gârlele şi canalele.
Aceste terenuri sunt utilizate pentru valorificarea resurselor naturale: peşte, stuf,
papură, prin pescuit industrial, recoltarea stufului şi mai puţin prin recoltarea papurei sau a
altor plante acvatice.
Terenurile piscicole amenajate sunt reprezentate de zonele îndiguite destinate
producţiei piscicole. Pentru piscicultură este amenajată o suprafaţă reprezentând cca. 6,8% din
suprafaţa totală a rezervaţiei.
Terenurile agricole reprezintă 11,6% din suprafaţa totală a Deltei Dunării. Ca structură
de folosinţă cea mai mare pondere revine terenului arabil (58,3%), urmată de pajiştile naturale
(41,7%). Viile şi livezile ocupă o suprafaţă neînsemnată (cca. 110 ha), acestea având o
răspândire mai largă pe loturile proprietate privată a locuitorilor, în vetrele satelor.
Peste 36% din terenurile agricole şi în mică măsură alte terenuri neagricole sunt
folosite pentru creşterea animalelor, care este o activitate tradiţională a locuitorilor din Delta
Dunării.
Fondul forestier, ca parte distinctă a landşaftului Deltei Dunării, se manifestă ca una
din componentele cele mai complexe, dar şi mai stabile. Ele ocupă o suprafaţă de 226,9 km 2,
din care 187,3 km2 păduri efective, iar restul de 39,6 km2 sunt alte categorii de folosinţă
(terenuri destinate gospodăririi pădurilor, neproductive sau scoase temporar din circuitul
forestier).
Sub acest aspect ecologic şi economic 136,9 km2 (73%) sunt păduri cu funcţii de
protecţie, iar 50,4 km2 (27%) sunt păduri de protecţie şi producţie.

10. Protejarea ecosistemelor Deltei Dunării

Funcţia de protecţie a pădurilor din Delta Dunării se realizează prin atenuarea
extremelor termice, creşterea umidităţii, frânarea vitezei vântului, reducerea
evapotranspiraţiei, purificarea aerului, filtrarea aluviunilor şi reducerea colmatării zonelor
depresionare, protecţia malurilor şi a digurilor, asigurarea condiţiilor de hrană, adăpost,
reproducere şi evoluţie fitogenetică pentru întreaga biodiversitate a acestui ecosistem.
Printre produsele accesorii ale fondului forestier este şi vânatul. Deşi sub aspect
economic nu prezintă importanţă deosebită, sub aspect teritorial are o pondere importantă. În
prezent sunt delimitate 14 zone de vânătoare cu o suprafaţă totală de 1434,9 km 2, din care 7%
în fondul forestier, 37% în fondul agricol, 55% în zona stufo-pisciolă şi 1% în alte terenuri.
Activitatea de turism în Delta Dunării şi în rezervaţie ocupă un loc aparte în ansamblul
activităţilor economice ce se desfăşoară în această zonă. Deşi este o activitate relativ nouă,

6
dezvoltarea sa realizându-se în special în ultimele două decenii, totuşi, aceasta devine
importantă prin tendinţa de dezvoltare datorită resursei peisagistice unice prin diversitate şi
bogăţie, precum şi statutul nou de rezervaţie a biosferei atribuit acestei zone. Turismul poate
deveni astfel o componentă importantă a vieţii economice şi sociale a locuitorilor deltei, ca
sursă de venituri şi mijloc de emancipare.
Ca urmare a dezvoltării acestor activităţi economice, în zona rezervaţiei au luat naştere
şi s-au dezvoltat numeroase aşezări omeneşti. Pe teritoriul rezervaţiei sunt 28 de localităţi
rurale şi un oraş (Sulina) cu o populaţie de 14955 locuitori. Aceste localităţi sunt concentrate
în cea mai mare parte în lungul braţelor Dunării şi ocupă suprafeţe reduse de teren, datorită
suprafeţelor mici de terenuri neinundabile existente.
Conform statutului aprobat prin H.G. nr. 248 / 1994, rezervaţia este împărţită în trei
categorii de zone funcţionale caracteristice rezervaţiilor biosferei:
 zone cu regim de protecţie integrală
 zone tampon
 zone economice
Din suprafaţa totală a rezervaţiei de 5800 km 2, cca. 8,7% este reprezentată de zonele
cu regim de protecţie integrală, cca. 38,5% este reprezentată de zonele tampon, restul
suprafeţei de cca. 52,8% fiind reprezentată de zonele economice. În teritoriul rezervaţiei au
fost desemnate 18 zone cu regim de protecţie integrală, ce reprezintă eşantioane foarte puţin
deranjate, reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice din rezervaţie.