Sunteți pe pagina 1din 8

Delta Dunării

„Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la


mare este şi Istrul...” –nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-
425 î. Hr.), cea mai veche descriere a ţinuturilor de la Dunărea de Jos;
Publius Ovidius Naso(cca 10-15d. Hr.) remarca şi el că
„...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea
nicidecum”.

Al doilea fluviu al Europei si al 26-lea din lume, cu aproape 2900km lungime, peste
800 000km2dimensiunea bazinului populat de cca 80 000 000 locuitori din opt ţări –
aceasta ar fi cartea de vizită a generoasei căi de apă ce-şi
îndeplineşte statornic de milenii rolul „drumului
mare”cunoscut, apreciat şi „bătut” de barcaze feniciene,
trireme greceşti, galere romane, corabii şi caravele bizantine,
genoveze, galioane veneţiene, bolozane turceşti, siece
cazaceşti, remorchere, şlepuri şi motonave în vremurile mai
noi. „Istros” în limbajul argonauţilor si în mitologia de pe
malurile Nilului, „Phisos” la fenicieni, „Danare”- „Donaris” la
traco-geţi, „Istrus” - „Histr”- „Danubius” pentru romani, „Rio
Divino” de la curtea lui Carol Quintul şi „Le roi des fluves de
l’Europe” în opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate
pe teritoriul României ultimii 1075km încheindu-ţi calea prin
Deltă – cea mai reprezentativă de pe bătrânul continent şi una
dintre cele mai complexe din lume.
„Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental
arc de triumf, prin Deflieul Cazanelor, Dunărea o părăseşte prin
uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei”(Geo Bogza).
Este un capăt de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr
pământ al Europei vecin unora dintre cei mai bătrâni munţi ai
planetei(Măcin, masiv hercinic, cca 400 milioane de ani) –
petec de ape şi pământ veşnic în luptă, mereu altfel,
păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu aspect
tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă
metamorfoză. Nu-i de mirare aşadar că informaţiile de ordin
istoric diferă: acelaşi Herodot credea că Dunărea se împarte la
vărsare în 5 braţe, relatare susţinută de Eratostene din
Alexandria şi de greculPolybiu (272-120 Î. Hr.), contrazisă la
începutul mileniului al erei noastre de geograful Strabon din
Pont care număra 7 braţe, de romanul Pliniu cel Bătrân convins
că erau 6, de egipteanul Claudiu Ptolemeu(cca90-168 d. Hr.)
revenit la 7 braţe de vărsare ale Dunării în mare, inclusiv
„Gura sfântă”; Hărţile Evului Mediu nu sunt nici ele mai
consecvente, Dunărea se vărsa ba în Marmara, ba în
Dardanele, iar dacă-şi adună totuşi apele în Marea Neagră i se
desenează fie un braţ-două, fie vreo 5-6, câte unul rătăcit şi
prin portul Constanţa... Abia în 1856 căpitanul Engley Spratt
întocmeşte o hartă mai aproape de realitate; adică de
contemporaneitatea sa, pentru că astăzi lucrurile stau deja
altfel: farurile instalate la malul mării în 1802 (Sulina) şi 1865
(Sf. Gheorghe) se află acum la 2-3km inapoia ţărmului.

I.Populaţia şi aşezările
Populaţia Deltei are un mod de viaţă neschimbat de secole.
Implantarea unamă discretă a permis supravieţuirea
uimitoarelor ecosisteme din Deltă. Întinderea mare a apei
explică numărul mic al locuitorilor (în jur de 22000 de
locuitori), cu toate că sporul natural este mult peste media
ţării(7-80/00). Mobilitatea teritorială a cunoscut deplasări definitive şi
deplasări temporare pentru lucru, studii etc.
Populaţia Deltei este grupată în 15 localităţi rurale şi 2 oraşe:
Tulcea şi Sulina.
Tulcea: poarta de intrare în Deltă, oraş cu puţin sub 100 000 locuitori,
construit pe locul aşezării geto-dace Aegyssus, datat acum
2600 de ani, menţionat cu actualul nume în 1595 pe harta lui
Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi
turistică.
Sulina: cel mai estic oraş al ţării, situat la gura braţului Sulina, oraşul
românesc cu cea mai mică altitudine (3,5 m), port de intrare a
vaselor maritime pe Dunăre.
II.Vegetaţia
În Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca.
78% din suprafaţa totalã. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în
amestec cu salcia piticã şi numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi
ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate şi solonceacuri marine.
Specificul este dat de prezenţa speciilor : Salicornia patula, Juncus
marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt pãduri de
salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate şi
se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei fluviale,
unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de zãvoaie :

4 zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase - sunt inundate cea mai mare
parte a anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix
fragilis;

5 zăvoaiele care cresc pe grindurile mai înalte formate din Salix alba,
Populus alba, Populus canescens;

6 zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile cele mai


înalte foarte rar inundate, formate din plop (Populas
canescens şi P.alba) la care se adaugã speciile plantate : plopul
negru hibrid, arţarul american şi frasinul de Pensilvenia ;

7 un tip de zãvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care
apare pe grindurile fluviatile din delta marinã.

Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei,


dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sãrãturile. Sunt
specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.
Vegeaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din
totalul suprafeţei deltei, în special pe grindurile fluviale supuse
inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetaţia
acvaticã din ghioluri, bãlţi şi japse ocupã 2% din totalul deltei. Pentru
vegetaţia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum,
Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia
plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans,
Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa
natans. Vegetaţia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis), papurã
(Typha latifolia şi T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus
lacustris).

Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine


sau pe cele de pe ţãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul
suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix ramosissima,
Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pãdurile de pe
câmpurile marine Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite
local haşmace, cu stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora), stejar
pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor (Populus
tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agãţãtoare Periploca graeca, Vitis
silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei
DelteiDunării.
Plaurul. Formaţiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 -
1,6m format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf şi de rãdăcini ale altor
plante acvatice în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial
fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bãlţilor
transformându-se în insule plutitoare cu diferite mãrimi care,
împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafaţa apei. Vegetaţia plaurului
diferã de restul stufãriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai
bune condiţii, fiind mai înalt şi mai gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul,
menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia piticã,
precum şi plantele agãţãtoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara.
Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani comun şi creţ. Tot pe plaur
trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul, lutra, nurca,
vulpea.
Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane,
reprezentând:
elemente eurasiatice (28%)
estice (24%)
europene (14%)
cosmopolite si adventive

Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul
acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile,
halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare
(nuferii, cornacii, cosorul). În deltã îşi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt
: Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.

III.Fauna

Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din
fauna acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi
de moluşte gasteropode de Europa şi tot aici îşi gãsesc refugiul
mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris.
Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei
deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii
de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4
specii). Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apã
dulce (60%), restul migrând primãvara din Marea Neagrã. Între aceştia din urmã,
sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi
economic.
Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã de la începutul
secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreazã celor 327 specii pe care le putem
întâlni în deltã si care reprezintã 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc
218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp
toamna, iarna şi primãvara. Cele care doar „vizitează”delta provin din 5 zone
diferite: zona mediteraneeană, cea europeană, cea siberiană,
cea mongolă şi cea chineză.

Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãresc 81 specii şi trec prin
deltã 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã
europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã dintr-un nucleu de
specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adãugã, speciile accesorii şi
speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75
specii a cãror viaţã este legatã de prezenţa apei. Acestea se grupeazã în 5 tipuri
ecologice principale : specii strâns legate de apã, strict stenotope (cufundari, corcodei,
furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufãrii (toate speciile de
paseriforme acvatice), specii de ţãrmuri (stârci, lopãtari, ţigãnuşi, unele
anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogatã continuate
cu stufãrii (ralide), specii de ţãrmuri marine (unele laride).
Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescãruşi, apar
frecvent în diferiţi biotopi. Speciile accesorii sunt
cele care se integreazã secundar în avifauna acvaticã,
devenind din ce în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii
ecosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate de silvii, muscari,
filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugã, în timpul
cuibãritului, raţe, cormorani şi stârci.
În pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibãresc 64 specii
tipice avifaunei pãdurilor nemorale (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, piţigoi,
graur, precum şi codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brunã, acvila
piticã, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin
colonizare populaţia dezvoltându-se rapid. În pajiştile de stepã
nisipoasã sunt specifice potârnichea, prepelita, ciocârliile, pasãrea ogorului
(Burchinus oedicnemus). În satele deltei, pe lângã gospodãrii, sunt frecvente
guguştiucul, vrabia de casã, rândunica, barza, lãstunul, coloniile de cuibãrit.
O serie de specii acvatice se asociazã în timpul cuibãritului formând colonii care
sunt aglomerãri de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii
sunt legate de penuria suprafeţelor de constructie a cuiburilor,
precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui numãr mare de
pãsãri în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au reprezentat
dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile
zãvoaielor de salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere
geologice, zborul sãgetãtor al miilor de pãsãri care îşi hrãnesc puii, transformã
coloniile de pãsãri într-un rai nu numai al ornitologilor, dar şi al oricãrui iubitor al
naturii.
În Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopãtari, ţigãnuşi şi
cormorani, de pelicani şi cormorani, de pescãruşi, de avoazete
şi ciocânitor şi de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din
zona cu regim de protectie integralã Rosca-Buhaiova este cea mai mare
din Europa şi este un exemplu de colonie mixtã. Aici se asociazã mai
multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã la sute de perechi de pelican creţ
şi cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic
Park.
Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialiştilor, care au
autorizaţii speciale.
Pe lângă impresionantul numar de păsări care îl adăposteşte,
Delta Dunării reprezintă unul dintre ultimele refugii europene
ale nurcii şi a altor mici carnivore.
IV.Economia
Pescuitul reprezinta o constantă a activităţii umane din regiune,
participând cu 3/4 din producţia internă de peşte. Domnul
profesor universitar, Ion Sârbu, în "Geografia Fizica",
precizează că "un hectar de trestie dă atâta celuloză cât dau
10ha de molid". Rezultă că reexploatarea stufului şi papurei
constituie o altă ramură a activităţii umane.
Pe unele grinduri se practică cultura plantelor, pe altele
există islazuri pentru creşterea animalelor.
Navigaţia pe braţe şi trasportul pe canale este o altă
preocupare a localnicilor.
Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor
şi trestiilor, al puzderiilor de peşti, Delta Dunarii este o regiune
de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se află pe locul 5 între zonele
umede ale Terrei şi pe locul 1 în Europa cu o suprafaţă de 580
000ha, dar ca importanţă ecologică este a 3-a din lume.
Importanţa biodiversităţii deltei este recunoscută pe plan
internaţional. Astfel a fost declarată rezervaţie a biosferei în
septembrie 1990, un teren Ramsar în mai 1991, şi mai mult de
50% din suprafaţa ei a fost trecută pe lista „moştenirilor”
lumii în 1991.
Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice, cât şi pentru
diversitatea şi originalitatea florei şi a faunei, în perimetrul
Rezervatiei au fost constituite rezervaţii naturale strict
protejate ce însumează 9% din teritoriu, în număr de 16:
-Roşca - Buhăiană - Hrecisca - rezervaţie faunistică de
15.400ha în jurul lacului Matiţa între grindurile Letea şi Chilia.
Aici se cuibăreste cea mai mare colonie de pelicani din Europa,
colonie de egrete, lopătari şi stârci galbeni;
-Perişor - Zatoane - rezervaţie faunistică de 14.200ha, în estul
lacului Dranov la sud de Sf. Gheorghe. Aici cuibăresc cele mai
multe lebede, pelicanul creţ etc.;
-Periteasca - Leahova - rezervatie faunistică de 3.900ha
situată în complexul lagunar Razim - Sinoe, pe grinduri
nisipoase, cea mai populată regiune cu păsări de coastă;
-Padurea Caraorman - rezervaţie forestieră pe grindul
Caraorman - asemănătoare cu Letea;
-alte rezervaţii: Popina - rezervatie faunistică, Uzlina -
rezervaţie faunistică, Grindul Lupilor - rezervaţie faunistică
etc.;
Deşi au apărut numeroase amenajări turistice şi posibilităţi
pentru deplasare, Delta Dunării (ocupând o suprafaţă de 43
400 ha) reprezintă un potenţial turistic şi economic de o
deosebită valoare, ce aşteaptă să fie valorificat în toate
valenţele sale.