Geografia fizică a Republicii Moldova

Lecția 3.
PROCESELE ENDOGENE ȘI RESURSELE DE SUBSTANȚE MINERALE
UTILE DE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA.

1. Procesele de magmatism, metamorfism și seismicitate.

2. Substanțele minerale utile.
3. Caracterizarea tehnico-geologică a terenurilor.
___________________________________________________________________________________________________________________

1. Procesele de magmatism, metamorfism și seismicitate.

Procesele de magmatism și metamorfism. Cele mai însemnate procese

de magmatism şi metamorfism pe teritoriul Republicii Moldova s-au
manifestat în precambrian.
În limitele dezvoltării formaţiunilor arhaic-proterozoice, în stadiul de
flexiune a scoarţei terestre, în regiunea Plăcii Moldoveneşti au avut loc
erupţii vulcanice intense şi scurgeri de lavă bazică, dând naştere
formaţiunilor groase de roci bazaltice.
Pe alocuri s-au revărsat lave ultrabazice şi acide, pe baza cărora s-au
format corpuri stratiforme de roci magmatice de o constituţie
corespunzătoare.
Cu timpul, procesele vulcanice devin tot mai slabe şi în această zonă
încep să domine procesele de sedimentare, contribuind la formarea
depunerilor calcaroase şi a celor argiloase.
În etapele târzii de dezvoltare a geosinclinalului arhaic-proterozoic,
complexul de roci vulcanogene-sedimentare a fost supus proceselor de
cutare, metamorfizare, magmatizare şi granitizare, fiind însoţite de intruziuni
de magme bazice, ultrabazice şi acide.
În urma procesului de metamorfizare a rocilor efuzive de tipul bazaltic,
precum şi a sedimentelor argiloase, s-au format gnaisurile, migmatitele,
constituite din biotit, cordierit, cuarţ, feldspat, grafit, granat, hornblendă,
piroxeni şi silimanit.
1
 Rocile efuzive ultrabazice (picritele) erau, de regulă, supuse
carbonatizării cu formarea de roci carbonatice cu magneziu (calcifire) cu
conţinut de calcit, dolomit, flogopit şi olivină. Rocile efuzive acide, în urma
procesului de recristalizare, se transformau în roci cuarţ-feldspatice,
asemănătoare cu graniturile (leptite).
Datorită metamorfozării, sedimentele calcaroase s-au transformat în
şisturi cristaline. Procesele de metamorfism au decurs la adâncimi relativ
mari. Granitizarea a avut loc la adâncimi mai mici şi a fost condiţionată de
un aport de soluţii alcaline şi de siliciu din adâncimile scoarţei terestre.
Deosebit de intens granitizarea s-a dezvoltat în structurile anticlinale
şi în zonele de intersecţie a fracturilor adînci, unde rocile au fost supuse
proceselor de maximă deformare (dezvoltarea granitizării în zona de
fracturare intensă de-a lungul Nistrului de la satul Naslavcea, Ocniţa, până
la oraşul Camenca).
Procesele magmatice, care s-au manifestat la sfârşitul paleozoicului, au
contribuit la formarea unui masiv destul de mare de granit îmbogăţit cu
substanţe alcaline (la sud-vest de Soroca), precum şi a unor corpuri mici de
roci ultrabazice (gabro, gabro-norite, gabro-piroxenite, norite), intersectând
masivul de granit. Cristalizarea magmei granitice a fost însoţită şi de
metamorfismul de contact.
În rifeul şi paleozoicul timpuriu, şisturile, graniturile şi parţial
gnaisurile au fost supuse unui metamorfism de temperaturi joase, în baza
acestor roci s-au format varietăţi de roci bogate în actinolit, albit, epidot,
clorit, hidromică, talc ş.a.
Aceste varietăţi de roci au fost descoperite prin cartările şi
prospecţiunile geologice efectuate în împrejurimile satului Vărăncău,
Soroca. Formarea lor a fost condiţionată de activitatea metamorfismului
acid, care s-a manifestat în zona fracturilor la adâncimi de cca 500-1000 m.
În timpul rifeului timpuriu, în zona intens fracturată din regiunea Soroca-
Camenca, au avut loc erupţii vulcanice însoţite de revărsări de lavă bazică,
care au condus la formarea pânzei de diabaze cu grosimea de până la 40 m.
În componenţa acestor roci masive şi compacte, de culoare verde-închis
2
sau aproape gri, predomină ortoclazul şi piroxenul, uneori albitul şi doritul,
în decursul paleozoicului, magmatismul s-a manifestat în partea de sud- vest
a republicii.
Aici, pe fundamentul cutat al Plăcii Scitice, în complexul de roci
terigene de vârstă precambrian-paleozoică, prin numeroase foraje, au fost
evidenţiate roci magmatogene, reprezentate prin porfire andezitice, sienite-
cuarţifere, shonkinite, varietăţi din grupul alcaline ultrabazice, gabro-
diabaze, monzonite, porfire cuarţoase, formaţiuni metasomatice.
Toate aceste tipuri de roci magmatice şi metamorfice prezintă interes
atât teoretic, cât şi practic, fiind asociate cu concentraţii industriale de
minereuri polimetalice, feroase, neferoase ş.a.
Seismicitatea. Teritoriul Republicii Moldova face parte din regiunea
seismică Carpatică şi este supus cutremurelor de pământ produse in focarele
tectonice determinate de activitatea orogenică ce continuă în zona munţilor
alpini.
Focarele (hipocentrele) se află în scoarţa terestră până la adâncimea de
50-60 km, precum şi în mantaua pământului până la 200 km adâncime.
Focarele sunt localizate într-o zonă restrânsă, care coincide cu curbura
arcului carpatic, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de
„zona Vrancea”.
Energia maximă a cutremurelor atinge magnitudinea (M) de 7,5-7,8
grade, iar undele, care provoacă zguduiturile, cunoscute sub denumirea de
„grade de intensitate (I)”, se manifestă în diferite direcţii şi sunt resimţite la
sute şi chiar mii de kilometri.
Atenuarea undelor seismice nu este uniformă în diferite direcţii
azimutale de la focarul cutremurelor. În zona Vrancea, acest fenomen este
condiţionat de mecanismul cutremurului de pământ şi de mediul geologic
prin care undele seismice parcurg distanţa dintre focar şi suprafaţa
pământului.
Coeficientul de atenuare în direcţia nord-est este cel mai mic şi prin
aceasta se explică faptul că cutremurele vrâncene se resimt până la Moscova,
Sankt Petersburg, Novgorod.
3
 Pe teritoriul Moldovei intensitatea celor mai puternice şocuri seismice
atinge 8 grade în sud-vestul ţării, 7 în partea centrală şi 6 în zona de nord-est.
Pe soluri slabe puterea zguduiturilor este mai mare cel puţin cu un grad după
scara internaţională MSK-64.
Intensităţile maxime menţionate se înregistrează intr-un secol
aproximativ de 3-5 ori, însă periodicitatea lor nu este uniformă. Astfel, în sec.
XX ele s-au manifestat la 22 octombrie 1940, 10 noiembrie 1940, 4 martie
1977, 30 august 1986 şi 30-31 mai 1990.
În afară de fenomene seismice puternice, în zona Vrancea se produc şi
cutremure minore, numărul cărora este de zeci de ori mai mare, însă ele nu
prezintă pericol social.
Pentru determinarea pericolului seismic, în republică se efectuează
zonarea şi microzonarea seismică care servesc drept bază ştiinţifică pentru
construcţia seismorezistentă.
În prezent sunt întocmite şi se aplică în practică harta regională de
zonare seismică pentru toată ţara şi hărţile detaliate, de scară mare, pentru
capitala republicii şi alte oraşe.
În afară de aceste hărţi, în construcţiile de mare valoare şi importanţă
socială se aplică şi microzonarea locală. Eficienţa acestor măsuri de
protecţie a devenit evidentă după cutremurele puternice enumerate.
Lucrările în domeniul seismologiei sunt efectuate de Institutul de
Geologie şi Seismologie care dispune de personal calificat, o arhivă a
cutremurelor istorice pe o perioadă de un mileniu şi o reţea de staţiuni
seismice cu aparataj modern.

2. SUBSTANȚELE MINERALE UTILE.

Substanţele minerale utile se împart în trei categorii:
- nemetalifere (argile, calcare, diatomit, grafit, mică albă, pietre
preţioase etc.);
- metalifere (minereuri - asociaţii naturale de minerale metalice cu
minerale nemetalice din care se extrag diverse metale, de ex.: minereu de
cupru, minereu de fier, bauxită etc.);

4
 - caustobiolite (roci de natură organică care pot arde şi se folosesc în
calitate de combustibil, de ex., cărbuni, gaze naturale, petrol, şisturi
combustibile etc.).
În funcţie de domeniul de utilizare, mineralele utile pot fi clasificate în
următoarele categorii de resurse:
- energetice (cărbuni, gaze naturale, petrol, şisturi combustibile, turbă,
metale radioactive);
- metalurgice (minereuri de metale feroase şi neferoase); chimice
(utilizate ca materie primă pentru industria chimică, săruri naturale, sulf
nativ etc.);
- resurse de materiale de construcţie (argile, calcare, granit, gresii,
marmură, nisipuri etc.).
În prezent, pe teritoriul republicii sunt înregistrate de către organele de
prospectare şi explorate peste 400 de zăcăminte de substanţe minerale utile.
Prin exploatare la zi se valorifică cca 150 de zăcăminte (aproximativ
40% din numărul total), iar în regim subteran (în mine) 35 de zăcăminte.
Substanţe minerale nemetalifere.
Resurse de calcare. Zăcămintele de calcare se află în partea de nord şi
centrală ale republicii. Majoritatea s-au format în perioada neogenă şi sunt
dispuse la adâncimi mici, în strate de 2-20 m grosime. Se extrag prin tăiere.
Se utilizează ca piatră de construcţie sau ca material de acoperire, au
nuanţa albă sau cenuşiu-deschis, rezistenţă relativ înaltă. Au fost explorate
peste 50 de zăcăminte de cca 400 mil. m3, în prezent se exploatează 38.
Cele mai importante se află în valea Nistrului (Bîrnova, Ocniţa;
Ghidirim, Grigoriopol, Tiraspol, unităţi administrativ-teritoriale din stânga
Nistrului; Saharna, Rezina etc.), în cursul inferior al râurilor Răut (Brăneşti,
Furceni şi Jeloboc, Orhei; Maşcăuţi, Criuleni), Ichel (Cricova, Goian,
Făureşti - în municipiul Chişinău), Ciorna (Lipceni, Rezina), Racovăţ
(Gordineşti, Edineţ), Mileştii Mici (Ialoveni) şi în sectorul Rîşcani al
municipiului Chişinău etc. Extragerea se face prin galerii subterane.
Din calcarele recifale badeniene şi sarmaţiene, şi din cele mai vechi,
care sunt bine cristalizate, se obţine piatră brută, piatră spartă şi var. În
5
prezent sunt explorate 87 de astfel de zăcăminte, dintre care peste 20 se
valorifică integral în cariere, prin explozie. Sunt estimate pentru exploatare
industrială cca 477 mil. m3.
Piatra brută se utilizează pentru fundamentul şi pereţii clădirilor, iar
piatra spartă - pentru producerea betonului armat şi acoperirea drumurilor.
Zăcămintele de calcare de acest tip sunt situate în partea centrală şi în cea
nordică ale republicii: la Beleavinţi, Caracuşenii Vechi (Briceni), Brînzeni,
Feteşti (Edineţ), Duruitoarea, Şaptebani (Rîşcani), Ghidighici, Pruncul (mun.
Chişinău) etc.
Calcarele cu procent mare de CaO se folosesc pentru obţinerea varului.
Principalele zăcăminte de astfel de calcare se află lângă oraşul Rezina, la
Lipceni (Rezina), Ghidirim, Rîbniţa (unităţi administrativ-teritoriale din
stânga Nistrului), Pruncul (mun. Chişinău), Orhei etc.
Rezervele calcarelor pentru producerea varului sunt estimate la 9 mil.
m3. Calcarele, care conţin peste 95% CaC03, se utilizează la fabricarea
zahărului. Rezervele acestor calcare, numite calcare pure, sunt estimate la
36 mil. t.
În prezent, zăcăminte de acest tip sunt explorate la Rezina, Lipceni şi
Mateuţi (Rezina), Ghidirim şi Rîbniţa (unităţi administrativ-teritoriale din
stânga Nistrului) etc.
În republică este explorat un singur zăcământ de cretă, la Vărăncău
(Soroca), pe malul drept al Nistrului. Creta este o varietate de calcar foarte
poros, alcătuit din fragmente fine.
Calcarele de vârstă cenomaniană s-au format în cretacicul superior, au o
culoare albă sau cenuşiu-deschis, sunt friabile, prăfoase, conţin 50,2% CaO,
7,6% Si02 etc. Grosimea stratului util este în medie de 32 m, iar rezervele se
estimează la cca 2 mil. t. Se exploatează pentru creta de scris şi pentru praf,
utilizat în industria lacurilor, vopselelor, în parfumerie şi cosmetică.
Depozitele de marnă de la Mereşeuca (Ocniţa) s-au format în cretacicul
superior, de vârstă cenomaniană, şi au o grosime de cca 32 m. Marna conţine
cca 42% CaO şi cca 20% Si02. Rezervele industriale de marnă sunt estimate
la 6 mil. t. Rocile sunt utilizate de populaţia locală ca material de construcţie.
6
 Resurse de argilă. Argilele de vârstă cuaternară şi cele neogene, care au
o răspîndire largă pe teritoriul ţării, se utilizează pentru producerea cărămizii
şi a ţiglei. Sânt explorate 108 zăcăminte de acest tip, cu rezerve totale de 181
mil.m3.
Depozitele se găsesc la suprafaţă şi se exploatează prin cariere. Argilele
nisipoase se folosesc în stare naturală, fără adaosuri speciale. Ele sunt uşor
fuzibile, conţin puţin oxid de aluminiu.
Cele mai mari zăcăminte se află la Bubuieci (mun. Chişinău), Mălăieşti
(unitate administrativ-teritorială din stânga Nistrului), Ceadîr-Lunga,
Comrat, Drochia, Vulcăneşti. Servesc ca materie primă pentru fabricarea
cărămizii şi a ţiglei (la fabricile din Chişinău, Tiraspol etc.).
Din argilele plastice, uşor fuzibile, de vârstă sarmaţiană şi meoţiană, se
fabrică articole de ceramică: teracotă, ţevi de drenaj, articole decorative,
unele obiecte de uz casnic etc. Sunt exploatate patru zăcăminte: la Hîrbovăţ
(Călăraşi), Novaia Nicolaevca (Ungheni), Alexăndreni (Sîngerei) şi Ocniţa.
Rezervele totale ale acestor zăcăminte constituie 3,2 mil. m3. Argilele de
vârstă sarmaţiană şi pleistocenă inferioară, care au o plasticitate înaltă, şi
argilitul de vârstă proterozoică inferioară - rocă detritică formată din
particule fine, compactă, deseori cu stratificare şi tendinţa de a se desface în
plăci, se utilizează pentru producerea cheramzitului.
Au fost explorate 15 zăcăminte de argile de acest tip cu rezerve de cca
50 mil. m3 şi un zăcământ de argilit de cca 17 mil. m3. Cele mai importante
zăcăminte de argile se află la Bubuieci (mun. Chişinău), Chişinău, Roşu
(Cahul), Comrat şi Ungheni, de argilit - la Naslavcea (Ocniţa). Cel mai
exploatat este zăcământul de la Bubuieci.
Argilele bentonitice (bentonitul) se sedimentează pe fundul unor bazine
acvatice, prin alterarea unor produse vulcanice (tufului vulcanic), sunt
stratificate şi au culoare deschisă (galbenă, cenuşie-verzuie).
Astfel de zăcăminte se găsesc în depunerile de vârstă neogenă din
nordul şi sud-vestul republicii. Se caracterizează printr-o mare capacitate de
absorbţie a apei şi pot fi întrebuinţate ca decolorant, pentru purificarea
produselor petroliere sau a uleiurilor vegetale, ca absorbant în industria
7
alimentară, la prepararea noroiului de foraj, la fabricarea ceramicii fine etc.
Sânt explorate trei zăcăminte, dintre care unul este de tip unicompo-
nent - la Prodăneşti (Floreşti), iar două sunt complexe - la Cociulia şi
Lărguţa (Cantemir). Aceste argile sunt utilizate şi la producerea
cheramzitului.
Stratele de roci bentonitice au o grosime de 0,2- 0,6 m, fiind acoperite
cu argilă nisipoasă şi calcare, iar rezervele sunt estimate la cca 3,4 mil. t.
Din argilele refractare, care au o temperatură de topire foarte înaltă, se
produc cărămidă refractară şi alte materiale termorezistente folosite la
căptuşirea cuptoarelor industriale, la turnarea laminatelor în metalurgie, la
fabricarea keramitului (gresie ceramică obţinută prin arderea amestecului de
argilă refractară cu marnă dolomitică) etc.
În republică este explorat un zăcământ de acest tip, la Iarova (Soroca).
Depozitele utile se află la cca 100 m adâncime şi pot fi exploatate doar în
mine. Argilele refractare au o plasticitate înaltă şi o temperatură de topire de
1360-1380°C. Stratele lor au o grosime de 0,3-0,7 m, iar rezervele constituie
aproximativ 800 de mil. m3.
Calcarele şi argilele speciale se folosesc ca materie primă la producerea
cimentului, iar ca adaos activ servesc diatomitul, tripoliul, ghipsul ş.a.
Aceste substanţe minerale se găsesc în nordul republicii, unde sunt
explorate zăcămintele de calcare şi de argile de la Rezina, de calcare de la
Hîrjău (unitate administrativ-teritorială din stânga Nistrului), de la Codreni şi
Verejeni (Ocniţa), Gura Bîcului (Anenii Noi).
Rocile calcaroase conţin 48-54% CaO, rocile argiloase - mai puţin.
Rezervele industriale de calcar de acest tip sunt estimate la 218 mil.t, iar cele
de argile - la 57 mil. t. Întrucât argilele din republică conţin 15-18% Al203,
iar la fabricarea cimentului este necesar caolin, care conţine 40-45% A1203,
acesta este importat din Ucraina.

Resurse de nisip şi prundiş. Zăcămintele de nisip şi prundiş sunt

reprezentate de depozitele aluviale din văile Nistrului, Prutului şi afluenţilor
acestora. Depozitele s-au format în neogen şi cuaternar, dar se întâlnesc şi
8
depozite mai vechi.
Nisipurile pentru fabricarea sticlei au fost evidenţiate în stratele de
vârstă badeniană, meoţiană şi sarmaţiană inferioară şi se găsesc în partea de
nord a republicii: la Floreşti, Gvozdova (Floreşti), Codreni şi Otaci (Ocniţa).
Nisipurile pot fi de tip cuarţos, conţin 90-95% SiO2, şi cu granule fine.
Se utilizează la producerea unui larg asortiment de sticlă, inclusiv incoloră,
pentru sticle de îmbuteliere etc. Rezervele totale de nisip de acest tip se
estimează la cca 18 mil. t.
Nisipurile pentru matriţe (modelare) se folosesc la uzinele metalurgice
pentru executarea formelor de turnare a articolelor de metal (fontă, oţel etc.).
Aceste nisipuri sunt de vârstă badeniană şi s-au depistat în valea Nistrului,
între satul Naslavcea şi oraşul Soroca, la adâncimea de 20-30 m într-un strat
cu grosimea de 10-12 m.
Există nisipuri fine, care conţin un număr mare de particule argiloase.
Au fost explorate două zăcăminte de acest tip, de la Naslavcea şi Otaci
(Ocniţa), dar în momentul de faţă este valorificat numai unul. Rezervele
totale de nisip de acest tip constituie 10,2 mil. t.
Nisipurile şi prundişul se utilizează pentru producerea betonului,
amenajarea drumurilor etc. Au fost explorate 108 zăcăminte de acest tip, iar
rezervele totale sunt estimate la cca 345 mil. m3. Stratele au grosimea de 1-
10 m, materia utilă constituind în zăcământ în medie 50%.
Principalele zăcăminte exploatate sunt:
de nisip - la Chirca, Cobusca (Anenii Noi), Cahul;
de nisip şi prundiş - la Şerpeni, Varniţa (Anenii Noi), Grigoriopol,
Speia (unităţi administrativ-teritoriale din stânga Nistrului), Balatina
(Glodeni), Slobozia-Cremene, Vasilcău (Soroca) etc.
Nisipurile din depozitele meoţian-ponţiene din sudul republicii se
folosesc pentru fabricarea produselor silicioase. Sunt fine, conţin multă
argilă şi pot fi utilizate la producerea cărămizii silicioase, blocurilor de
beton, plăcilor termoizolante etc.
Rezervele totale de nisipuri de acest tip sunt estimate la 52 mil. m3. Au
fost explorate şase zăcăminte, iar cele mai importante se află la Cahul,
9
Ceadîr- Lunga şi Comrat.

Resurse de ghips şi de roci silicioase. Depozitele de ghips se găsesc la

extremitatea de nord-vest a republicii, la Criva şi Drepcăuţi (Briceni). Stratul
de ghips are grosimea de cca 20 m. Este de calitate foarte bună, conţine cca
96%, iar în unele cazuri 99% CaS04 x 2H20.
Rezervele totale de ghips sunt estimate la cca 41,3 mil. t. Ghipsul se
foloseşte la construcţii, pentru fabricarea ipsosului, ca adaos la fabricarea
cimentului, în industria chimică (la fabricarea acidului sulfuric etc.), pentru
tratarea solului în scopul reducerii acidităţii, în medicină etc.
Rocile silicioase sunt reprezentate de tripoli de vîrstă cretacică
superioară şi diatomit sarmaţian. Pot fi utilizate la fabricarea sticlei solubile,
a cleiului de birou, a sticlei decorative, a cărămizii uşoare, ca adaos la
fabricarea cimentului etc.
Aceste roci se găsesc în nord-estul republicii, în valea Nistrului, de la
Naslavcea până la Rîbniţa. Depozitele au o grosime de 3-12 m, formă
alungită. Au fost explorate cinci zăcăminte de tripoli: la Cerlina (Soroca),
Sănătăuca (Floreşti) şi Camenca, şi zăcăminte complexe, care conţin şi
diatomit - la Ghidirim (unitate administrativ-teritorială din stânga Nistrului).
Rezervele totale de roci silicioase se estimează la 10 mil. m3.

Resurse de gresie şi de roci cristaline. În nord-estul republicii, în valea

Nistrului, se găseşte un afloriment de roci cristaline din Scutul Cristalin
Ucrainean. Acestea sunt reprezentate de roci magmatice şi, îndeosebi, de
cele metamorfice: gnaisuri, şisturi cristaline, gresie etc., formate în arhaic şi
proterozoicul timpuriu.
Astfel de zăcăminte sunt la Cosăuţi (Soroca) şi la Vălcineţ (Ocniţa), de
gresie - la Egoreni (Soroca). Depozitele se află la o adâncime de 20-225 m şi
se exploatează prin cariere.
Rezervele de gresie au fost estimate la 9,8 mil. m3. Rocile cristaline şi
gresia se utilizează ca piatră brută, piatră spartă, ca materiale de acoperire a
clădirilor, la înălţarea monumentelor etc.
10
 Manifestări de substanţe minerale nemetalifere. Grafitul, fluorina,
baritina, fosforitele etc., fiind în cantităţi foarte mici şi de calitate inferioară,
nu se valorifică. Prezenţa grafitului s-a constatat în gnaisurile arhaice de
lângă satul Holoşnița (Soroca). Grafitul se află la o adâncime de 140-150 m,
stratul productiv are o grosime de 3-4 m şi conţine 18-35% de grafit.
Zăcământul este estimat la aproximativ 2 mil. t, dar nu este valorificat.
În gresiile de vârstă proterozoică superioară şi în gnaisurile arhaice de la
Slobozia-Varăncău (Soroca), şi în cele de lângă oraşul Soroca, se întâlnesc
mineralizări de fluorină (CaF2). Roca conţine cca 2% fluorină şi se află la
60-180 m adâncime, rezervele nu au fost estimate.
Mineralizări de baritină au fost descoperite în gresiile proterozoice de
vârstă rifeană de lângă oraşul Camenca, la adâncimea de 104- 126 m.
Baritina constituie 3-19% şi este prezentă sub formă de granule în porii
gresiei.
Fosforite au fost găsite în rocile de vârstă proterozoică superioară
(vendiene) şi în stratele cretacice (cenomaniene) de lângă satul Naslavcea
(Ocniţa), de pe malul drept al Nistrului.
Acestea se prezintă sub formă de concreţiuni sferice şi lentile subţiri în
şisturile argiloase din proterozoicul superior, şi în stratele de nisip
glauconitic din sedimentele cenomaniene. De asemenea, au fost constatate
manifestări de mineralizare zeolitică de-a lungul Nistrului, între oraşele
Camenca şi Dubăsari.
Prin lucrările de prospecţiune geologică, în regiunea de nord a republicii
(Rudi, Rubleniţa (Soroca) s-au depistat cantităţi excesive de heliu sub formă
de gaz spontan şi dizolvat, a cărui concentraţie maximă atinge în unele
regiuni 2,5-3,0 ml/l. Manifestările de heliu nu sunt exploatate.

Substanţe minerale metalifere Minereuri de fier au fost depistate în

nordul Republicii Moldova (satul Vărăncău, Soroca). Zăcământul de
minereuri de fier se află în limitele formaţiunii metabazice a fundamentului
cristalin.
Orizontul productiv reprezintă nişte corpuri stratiforme, care conţin
11
piroxen-magnetit-cuarţit, de 1-20 m grosime şi se află la adâncimi de 200-
370 m, cu un conţinut de magnetit de 25-35%. Resursele probabile de
minereu de fier calculate pentru suprafaţa de 10 x 0,8 km constituie cca 280
mil. t.
Din cauza condiţiilor geologice nefavorabile şi a cantităţii mici de
minereu, valorificarea industrială a acestui zăcământ nu este rentabilă.
Pe porţiunea văii Nistrului dintre Naslavcea (Ocniţa) şi Trifăuţi (Soroca)
au fost depistate anomalii radioactive de uraniu, care necesită cercetări
complexe mai detaliate.
În rocile cristaline din Scutul Cristalin Ucrainean şi din fundamentul
Plăcii Moldoveneşti s-a constatat prezenţa cobaltului, cuprului, monazitului,
nichelului, plumbului, zincului şi a altor metale, însă ele se găsesc în cantităţi
neînsemnate şi nu prezintă interes economic.

Resurse caustobiolite.
Cărbune brun. Actualmente în republică sunt cunoscute acumulări de
cărbune brun, răspândite preponderent în sudul ţării, pe Placa Scitică. Aceste
acumulări s-au format în perioada neogenă (sarmaţian-ponţiană), în condiţii
lacustro-lagunare subcontinentale. Zăcămîntul de cărbune brun de la Cahul
este de vârstă ponţiană, iar cele de la Etulia-Vlădiceni şi Vulcăneşti -
sarmaţiană.
Zăcământul de la Cahul ocupă o suprafaţă de 80 mii m2. Stratele de
cărbuni au grosimea de la 0,1 până la 0,6 m şi formează corpuri lenticulare
cu lungimea de 3,0-4,3 km.
Rezervele de cărbuni de categoria C, (potenţial exploatabile) constituie
960 mii t. În zăcământul de la Vulcăneşti stratul de cărbuni este asociat cu
roci argilo-marnoase şi se află la adâncimi de 400-650 m.
Conform datelor de foraj şi celor geofizice (carotaj), grosimea stratelor
variază de la 0,6 la 3,6 m. Rezervele calculate sunt atribuite la categoria C2
(perspective) cu masa de 248,5 mil. t.
Cărbunii din zăcămintele de la Cahul şi Vulcăneşti sunt de o calitate
joasă, insuficient „maturizaţi”, cu o capacitate calorică mică (până la 6,4
12
kcal/kg), după arderea lor rămâne multă cenuşă (13-49%), apă şi sulf.
Condiţiile hidrogeologice şi tehnico-miniere nefavorabile, grosimile
mici ale stratelor de cărbuni şi adâncimile mari de dispunere nu permit
valorificarea lor la scară industrială.
Petrol. În anul 1947, în sudul Republicii Moldova au început lucrări de
prospecţiuni geologice cu scopul evidenţierii terenurilor potenţiale cu
acumulări de hidrocarburi. Abia în anii ’57-58, în formaţiunile terigeno-
calcaroase de vârstă neogenă, a fost descoperit zăcământul de petrol de la
Văleni (Cahul).
Primul foraj, executat la Văleni în cupola structurii evidenţiate după date
geofizice, a descoperit la adâncimile de 430-455 m calcare saturate cu petrol.
După încercările tehnologice a fost obţinută o revărsare de petrol cu
debitul de 2,5 t/zi. În limitele zăcământului au fost săpate 40 de sonde, dintre
care în cinci au fost stabilite revărsări de petrol cu un debit de 0,2-2,5 t/zi.
Petrolul are o compoziţie de tipul nafteno-aromatică, densitatea 0,94-
0,96 g/cm3, este puţin sulfuros şi nu conţine benzină. Rezervele de petrol ale
zăcământului de la Văleni au fost estimate la 1,9 mil. t, dintre care cele
extractive constituie 0,58 mil. t.
Gaze naturale. În anii ’70 ai sec. XX, tot în formaţiunile neogene, au
fost descoperite patru zăcăminte de gaze naturale, inclusiv cel situat în
vecinătatea satului Victorovca (Cantemir). Gazele naturale se găsesc la
adâncimi de 500-600 m. Rezervele exploatabile sunt estimate la 24,6 mld.
m3.
În prezent este explorat şi valorificat doar zăcământul de la Victorovca
prin trei sonde cu un debit de 13-15 mii m3 pe zi. Gazele naturale extrase
sunt utilizate de către consumatorii locali.

3. CARACTERIZAREA TEHNICO-GEOLOGICĂ A TERENURILOR

Pentru utilizarea terenurilor în scopuri de construcţii este necesară

studierea lor detaliată din punct de vedere tehnico-geologic. Astfel, pe întreg
teritoriul Moldovei au fost efectuate cartări tehnico-geologice complexe la
scări medii, iar pentru unele terenuri - cartări specializate la scări mari.
13
 În urma investigaţiilor s-a constatat că în calitate de terenuri de bază
pentru construcţii pot servi stratele din roci primare şi depunerile de
suprafaţă.
Cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova este constituită din
depuneri argilo-nisipoase de vârstă neogenă şi cuaternară. În regiunea de
nord aceste depozite sunt situate sub stratul de sol la o adâncime de 0,5-5,0
m, în restul teritoriului ele sunt acoperite şi cu sedimente de vârstă
cuaternară.
În regiunea de sud sunt răspândite nisipurile, fin granulate sau făinoase.
Argilele şi nisipurile primare sunt roci bune de fundaţii şi au o mare
capacitate portantă.
În valea Nistrului, între satul Naslavcea (Ocniţa) şi oraşul Camenca,
rocile primare sunt reprezentate printr-un complex de granito-gnaisuri
arhaice, şisturi şi gresii de vârsta proterozoicului, precum şi de marne şi
tripoli ale cretacicului superior.
În aval, în valea Nistrului, în valea Prutului, între oraşul Lipcani şi satul
Balatina (Glodeni), şi în cea a Răutului, din rocile primare se întâlnesc
diferite varietăţi de calcare şi argile de vârstă neogenă, iar în extremitatea
nord-vestică a republicii (satul Criva, Briceni) ghipsuri badeniene. Aceste
roci aflorează în formă de fâşii înguste şi dispun de o capacitate portantă
mare.
Depunerile de suprafaţă sunt aşezate imediat sub stratul de sol, servind
adesea ca terenuri de fundaţie pentru diferite construcţii. Depuneri de
suprafaţă pot fi toate depozitele antropogene şi unele depozite continentale
neogene.

Depozitele de vârstă cuaternară sunt de origine aluvială, deluvială,

eoliană, eluvială, proluvială, iar cele neogene - marină şi lacustro-lagunară
(sarmaţianul superior).
Acestea sunt constituite din nisipuri, nisipuri argiloase, prundişuri,
lehmuri, roci loessoide şi mâluri. Grosimea lor la nord variază între 0 şi 10
m, iar la sud depăşeşte 30 m. Cele mai răspândite sunt lehmurile loessoide.
14
 În nordul republicii predomină lehmurile grele incompresibile sau puţin
compresibile în stare umedă. Grosimea acestora este mai mare pe pantele
văilor şi mai mică pe cumpenele apelor.
În limitele Podişului Codrilor depunerile de suprafaţă sunt alcătuite din
nisipuri şi un strat subţire de lehmuri loessoide grele, slab compresibile în
stare umedă.
În sudul republicii astfel de depuneri sunt nisipurile şi lehmurile
loessoide, ultimele fiind compresibile în stare umedă, de aceea înălţarea
construcţiilor pe aceste terenuri necesită executarea lucrărilor de fortificare
artificială a terenurilor pentru fundaţii.
Pe terasele Nistrului şi ale Prutului sunt dezvoltate lehmurile loessoide
compresibile, precum şi nisipurile argiloase cu o grosime de 20-25 m.
Tasarea acestora sub propria greutate ajunge până la 15-20 cm.
Lucrările de construcţii pe aceste terenuri, de asemenea, necesită măsuri
de prevenire a tasării. În luncile râurilor şi pe fundul vâlcelelor sunt
dezvoltate nisipurile argiloase şi mâlurile.
Întrucât apele freatice se găsesc la adâncimi mici (0,5-2,5 m), terenurile
din lunci sunt saturate cu apă şi din această cauză au o capacitate portantă
redusă. Înălţarea construcţiilor pe asemenea porţiuni de teren necesită
efectuarea lucrărilor de fortificare. Pe cumpenele apelor şi pe pantele văilor
apele freatice se găsesc la o adâncime de 0,5-30,0 m.
În cadrul investigaţiilor tehnico-geologice se acordă o atenţie deosebită
studierii proceselor geologice distructive (alunecările de teren, formarea
râpelor, fenomenele carstice, prăbușirile, sufuziunea, surpăturile etc.),
precum și seismicității teritoriului.
Alunecările de teren sunt mai frecvente pe Podișul Codrilor, pe Colinele
Tigheciului, pe pantele văilor Nistrului, Prutului și ale afluenților lor.
Eroziunea ravenală se manifestă foarte intens în partea de sud a
republicii. Procesele carstice sunt dezvoltate, îndeosebi, în nordul și nord-
estul republicii, pe interfluviul Nistru-Răut, fiind reprezentate prin mici
adâncituri, nișe, grote, peșteri, fisuri în ghipsurile și calcarele neogene.

15