HARTA RISCULUI GEOMORFOLOGIC –

HARTĂ SINTETICĂ ŞI DE POTENŢIAL DINAMIC

Prof.univ.dr.Florina Grecu

I.Concepţie şi metodă

II.Harta riscului geomorfologic a teritoriului României

Scara 1: 3 ooo ooo

III.Harta riscului geomorfologic a Podişului Hârtibaciului

A. Scara 1: 200 000; 1: 400 000
B. Scara 1: 25 000
Harta riscului geomorfologic a bazinului Calvei (Podişul Hârtibaciului)
- parametrii geomorfometrici
- prezentarea hartii
- corelatii
IV.Concluzii
I.Concepţie şi metodă

In prezent abordarea fenomenelor naturale extreme este orientată spre:

- analiza dazastrelor,respectiv a numărului de victime şi pagube
materiale;
- analiza fenomenelor naturale extreme ca parte a evoluţiei
geomorfologice normale.
Referitor la aceste orientări este escesar mai întâi să ne expunem punctul de
vedere, pornind de la două definiţii.
După Glossaire international multilingue agree de termes relatifs a la
Gestion des Catastrophes, riscul este ,,numărul posibil de pierderi umane,
persoane rănite, pagube asupra proprietăţilor şi întreruperi de activităţi
economice în timpul unei perioade de referinţă şi într-o regiune dată, pentru
un fenomen natural particular şi prin urmare este produsul dintre riscul
specific şi elementele de risc”, iar vulnerabilitatea desemnează “gradul de
pierderi (de la 0 la 100%), rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a
produce victime şi pagube materiale”
Fenomenele geomorfologice extreme, cum sunt alunecările de teren,
torenţialitatea, inundaţiile duc la degradarea terenurilor; vulnerabilitatea
acestor terenuri la pagube materiale este mare şi se manifestă atât direct, în
timp scurt, asupra populaţiei prin distrugeri de bunuri materiale, cât şi
indirect, în timp îndelungat, prin reducerea capacităţii de producţie a
terenurilor, respectiv a producţiei vegetale şi animale.In acest sens se admite
că fenomenele naturale extreme sunt alcătuite din două componente:
potenţialitatea sau vulnerabilitatea cu efecte indirecte asupra populaţiei,
fenomenul extrem propriu-zis, ce corespunde translaţiei peste praguri, cu
efecte directe (Grecu, 1997)
În consecinţă, studiile asupra fenomenelor geomorfologice de risc
vizează dinamica proceselor, respectiv cartarea şi regionarea lor.

Etapele întocmirii hărţii expunerii la risc geomorfologic

Harta riscului geomorfologic se realizează în etape succesive de
cercetări.Fiind o hartă sintetică se bazează pe harţi analitice.Metodologia de
amănunt poate fi modificată, în funcţie de particularităţile geografice şi
geologice.Aceste etape sunt(Grecu,1994):
- analiza potenţialului morfodinamic
- analiza proceselor geomorfologice
- regionarea unor factori morfodinamici şi a proceselor, după
parametri cantitativi şi cartări în teren
- elaborarea hărţii
Potenţialul morfodinamic vizează analiza factorilor geologici,
geomorfologici, climatici, hidrologici, biologici şi antropici.
Analiza proceselor geomorfologice constituie în esenţă analiza complexă
a dinamicii versanţilor şi albiilor care se realizează atât calitativ - cartarea
proceselor, cât şi cantitativ, prin indicatorii de stare şi de risc:
eroziunea în adâncime(densitatea şi energia de relief)
eroziunea în suprafaţă(suprafaţa ocupată)
alunecările de teren(suprafaţa ocupată)
Hărţile de bază, alături de cea proceselor geomorfologice, sunt cele uşor de
întocmit şi eficiente pentru riscul geomorfologic, ca harta energiei de relief,
harta densităţii fragmentării reliefului şi harta pantelor.Se mai pot utiliza şi
alte calori cantitative, cum sunt cele rezultate din analiza reţelei hidrografice
ierarhizate în sistem Horton-Strahler (Grecu, 1997).
Tehnica de lucru are la bază caroiajul hărţii topografice de 1kmp.
Indicatorii cu suprafeţe sunt determinaţi după formula: Ix =Sx/St.100
în care Sx este suprafaţa indicatorului; St – suprafaţa totală.
Harta riscului geomorfologic este o hartă sintetică ce pune în evidenţă atât
starea actuală a dinamicii reliefului, cât şi tendinţa modificărilor în
sistemele geomorfologice.Gradul de detaliere a riscului,strucura legendei
hărţii se stabilesc în funcţie de conţinutul hărţii şi de scară
 II. HARTA RISCULUI GEOMORFOLOGIC A TERITORIULUI
ROMÂNIEI
Scara 1:3 000 000

DEMERSUL ANALITIC

Pentru teritoriul Romaniei, riscul geomorfologic este condiţionat de factorii

structurali, petrografici şi climatici, cu dezvoltare altitudinală, la care se
adauga seismicitatea şi factorul antropic.

Factorul geologic

Marile unităţi morfostrucurale şi petrografice

Urmare evoluţiei geologice, teritoriul României este divizat în două mari

unităţi morfostructurale, cu particularităţi ale dinamicii reliefului: unităţi de
platformă(Valahă, Sud-Dobrogeană, Masivul Central- Dobrogean, Orogenul
Nord-Dobrogean, Depresiunea Predodrogeană, Platforma Moldovenească) şi
unităţi de orogen. Intre acestea apar unităţi de racord sau de tranziţie, asfel
încât limitele dintre ele sunt mascate în relief prin depozite mai noi.

I.Unităţile de orogen carpatic

Cele mai vechi formaţiuni geologice care constituie osatura şi fundamentul

unităţilor carpatice au fost metamorfozate în ciclurile prealpine formând
şisturile cristaline.Transgresiunile şi regresiunile marine din mezozoic şi
neozoic au condus la sedimentarea geosinclinalului carpatic. Aceste depozite
au fost cutate în orogeneza alpină, odată cu cele din sistemul alpino-
himalayan.
Unităţile de orogen se caracterizează printr-o mare varietate de roci,
structuri şi tectonică.De asemenea, orogenul Carpaţilor, alcătuit în mare
parte din şisturi cristaline se caracterizează şi prin dezvoltarea unei largi
zone de molasă, cu tectonică complictă, extinderea mare a formaţiunii de
fliş, la care se adaugă vulcanismul neogen.
Unităţii de orogen îi corespund, ca relief, unităţi montane carpatice şi
deluroase subcarpatice, la care se adaugă depresiuni şi, subordonat,
piemonturi şi câmpii.
 1.Unitatea montană carpatică
- subunitatea cristalino-mezozoică este alcătuită din roci cristaline,
dar şi eruptive vechi, ce suportă sau nu roci sedimentare în cea
mai mare parte mezozoice.Se extinde în partea centrala a
Carpaţilor Orientali(2303m),în Carpaţii Meridionali(2543m),
Carpaţii Occidentali(1849m);
- subunitatea flişului carpatic (intern- cretacic, extern – miocen)
alcătuit din roci detritice dispuse în compexe litologice (strate de
Sinaia, strate de Comarnic, strate de Fusaru etc.): gresii, marne,
argile, conglomerate, marno-calcare, calcare; extensiunea maximă
o are în partea estică a Carpaţilor Orientali, cu precădere în
Curbură;
- subunitatea vulcano-sedimentară include două sectoare distincte:
>sectorul Tibleş – Bârgău (din grupa nordică a Carpaţilor
Orientali) prezintă un fundament scufundat în blocuri peste care
stau conglomerate şi gresii cretacice acoperite cu sedimente
paleogene în facies de fliş, sedimentarul este străpuns de lave
andezitice consolidate subcrustal;
>sectorul Munţilor Metaliferi(din Munţii Apuseni) cu
caracteristici complexe: nuclee cristaline prealpine, sedimentar
jurasic, fliş cretacic, magmatite iniţiale(ofiolite),roci vulcanice şi
subvulcanice neogene;
- subunităţile neovulcanice provin din subducţiile crustei
continentale care se afundă spre vest, activitatea vulcanică
manifestându-se din paleogen până în cuaternar. Sectorul nordic
este mai variat petrografic şi bogat în minereuri neferoase, mai
erodat ( Oaş, Gutâi); sectorul sudic(Căliman,2100m, Gurghiu,
Harghita) scade în altitudine de la nord spre sud, prezintă cratere (
în Călimani).
- Subunităţile depresiunilor intramontane s-au format din cretacic
până la sfârşitul pliocenului; prin scufundări şi apoi cu umpluturi
sedimentare.

2. Unitatea pericarpatică deluroasă

S-a format în avanfosa precarpatică umplută cu depozite de molasă.Se

separă:
- subunitatea Subcarpaţilor Moldovei şi Curburii prezintă o
structură cutată şi faliată cu diapire ( între râurile Moldova şi
Dâmboviţa);
 - subunitatea Subcarpaţilor şi dealurilor piemontane Getice situate
la vest de râul Dâmboviţa. Subcarpaţii Getici sunt alcătuiţi din
formaţiuni monoclinale paleogene şi miocene ( în partea estică) şi
din formaţiuni cutate mio – pliocene ( la vest de Olt). Dealurile
piemontane prezintă o cuvertură piemontană cuaternară situată
peste structuri subcarpatice ( la nord) şi de platformă ( în sud).

3. Unitatea depresiunii intracarpatice a Transilvaniei

S-a format prin scufundarea pe linii de falii începând din cretacic.Rocile de

suprafaţă aparţin paleogenului, miocenului şi pliocenului, în succesiuni de
strate în general uşor friabile.

4. Unitatea dealurilor şi câmpiei Banato – Crişene

Această unitate, situată în partea de vest a ţării, prezintă un fundament

carpatic scufundat, peste care sunt depozite sedimentare în cea mai mare
parte miocene, pliocene şi cuaternare.Depozitele de suprafaţă aparţin
cuaternarului.

II.Unităţile de platformă

Unităţilor de platformă le corespund reliefurile de podiş şi câmpie de

la exteriorul Carpaţilor. Prezintă un fundament precambrian şi cuvertură
sedimentară.

1.Unitatea Podişului Moldovei

Podişul Moldovei se suprapune peste extremitatea sud – estică a

Platformei Ruse; partea sudică se extinde peste Depresiunea Bârladului.
Sedimentarul de suprafaţă ( sarmaţian şi pliocen) prezintă o structură
monoclinală ( spre sud) şi este alcătuit din gresii, calcare, marne, argile,
nisipuri, roci în generel friabile.

2.Unitatea Câmpiei Române

Câmpia Română corespunde părţii nordice a Platformei

Moesice(Valahe), care se afundă spre Carpaţi. Formaţiunile de suprafaţă
aparţin Cuaternarului – depozite loessoide, aluviuni.
 3.Unitatea Dobrogei

Dobrogea prezintă trei subunităţi morfostructurale datorate

fundamentului neomogen:
- Dobrogea de Nord alcătuită din masivul hercinic Măcin(cu
granite), Podişul Tulcei cu formaţiuni triasice, Podişul Babadag
din formaţiuni cretacice;
- Dobrogea Centrală prezintă un fundament din şisturi verzi
acoperite de sedimente jurasice, cretacice şi sarmaţiene;
- Dobrogea de Sud are un fundament din şisturi mezozoice,
sedimentar mezozoic, eocen şi mio- pliocen.
Peste cuvertura sedimenară, la suprafaţă, sunt depozite loessoide
cuaternare, din care apar la zi, în general în malurile râurilor, calcare.
- Delta Dunării corespunde depresiunii predobrogene de la
contactul dintre Platforma Moldovenească şi masivul hercinic
dobrogean. Peste fundamentul cristalin sunt depozite sedimentare
triasice, jurasice, sarmatice, pliocene şi villafranchiene pe care se
suprapun depozite deltaice.

Factorul seismic

România este caracterizată printr-un nivel înalt al activităţii seismice,

care în timp a dus la cutremure violente, adevărate dezastre.
Cele mai importante epicentre în România sunt: Vrancea, Făgăraş,
Banat şi Maramureş. Zona seismică Vrancea este cea mai activă din Europa
( Mârza şi Pantea, 1991). Ea este responsabilă de existenţa unor vârfuri
seismice în fiecare secol cu o direcţie predominantă NE- SV. Acest lucru
explică de ce oraşele mari din partea centrală şi sud-estică a ţării, inclusiv
Bucureştiul, prezintă un risc seismic mare.
Cutremurul din 10–11noiembrie 1940, cu epicentrul în Vrancea a avut
la Bucureşti magnitudinea de 7,6 în scara Richter, iar în regiunea Vrancea
de gradul 8. Hipocentrul a fost la cel puţin 150 km adâncime. Harta seismică
a României arată o dispunere aproape egală la nord şi sud de epicentru,
izoseistele fiind mai dese spre Carpaţi şi mai distanţate în Câmpia Română
şi Moldova ( roci mai puţin dure).
La 4 martie 1977 a avut loc un cutremur distrugător cu epicentrul în
Vrancea şi hipocentrul la 110 km adâncime. Numărul total al persoanelor
decedate a fost de 1570, iar al celor rănite de 11275 din care 7576 în
Bucureşti. Distrugerile mari provocate de cutremur au cuprins teritoriul
Subcarpaţilor de Curbură şi interfluviul Argeş – Colentina din Câmpia
Română.
Efectul şocului a fost marcat în dinamica versanţilor cu precădere în
Curbura Subcarpaţilor. Au fost reactivate alunecările vechi, dar au apărut
altele cu o amploare deosebită ( la Albeşti, Slon, Zăbala, Dumitreşti) sau pe
areale mai reduse. Materialele alunecate au barat cursul unor râuri. De
exemplu lacul format pe Zăbala ( în amonte de localitatea Nereju) a avut 2
km lungime şi 4 m adâncime.
Economia naţională a fost grav afectată, valoarea distrugerilor
depăşind 2 miliarde dolari.
Harta seismică a teritoriului României pune în evidenţă faptul că
întreg teritoriul este expus riscului la seisme cu magnitudine mai mare de 6.

Factorul climatic

Climatic, teritoriul României se înscrie în zona temperat–continentală.

Poziţia centrală a Carpaţilor şi altitudinea(peste 2500m) impun modificări
esenţiale. Astfel, masele de aer în mişcare sunt barate de o parte sau de alta a
Carpaţilor, iar altitudinea imprimă o etajare climatică.
În funcţie de relief se deosebesc:
- climat de munte cu altitudini joase de 800- 1900m ce se
caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6 - 2°C şi
precipitaţii cuprinse între 850 şi 1000 mm/an; climat de munte cu
altidini mari, la peste 1700- 1900m, unde temperaturi le medii
anuale variază între+2 şi 2°C,iar precipitaţiile ating valori
de1000 – 1400 mm/an;
- climat de dealuri şi podişuri(altitidini de300–800 –900m)cu
temperaturi medii anuale ce variază între 8 şi 10°C şi precipitaţii
de 650- 850 mm/an cu diferenţieri datorate altitudinii în dealurile
înalte şi dealurile joase;
- climat de câmpie( la altitudini de sub 300m) cu temperaturi de 9 -
11°C şi precipitaţii de 450 – 650 mm; în Bărăgan precipitaţiile
scad sub 450mm;
- climat de litoral maritim cu temperaturi peste 11°C şi precipitaţii
350 – 400 mm.

Valorile medii ale parametrilor climatici au acţiune permanentă şi

îndelungată asupra rocilor. Rol esenţial în declanşarea proceselor
geomorfologice îl au variaţiile diurne, lunare şi sezoniere ale temperaturii
aerului şi a temperaturii suprafeţei solului, durata şi intensitatea ploilor,
variaţiile cantităţii de precipitaţii, precum şi cuplarea acestora cu variaţiile
termice. Spre exemplu, cantitatea maximă de precipitaţii în 24 de ore din
Subcarpaţii Prahovei de 81 mm a fost dublată (177mm) în intervalul 2
august(ora 15) până la 3 august(ora 18)1997, declanşând unele dintre cele
mai mari alunecări de teren ce au afectat inclusiv case situate în apropierea
frunţii terasei de la Breaza(fig. )
Temperatura maximă absolută poate atinge în iunie – iulie peste 65 - 67°C
( dealuri şi câmpii) iar minima absolută din ianuarie scade la sub -25… –34
°C, chiar - 40,3 în depresiuni intramontane.
Temperaturile ridicate de la suprafaţa solului din luna iunie sunt
însoţite şi de un maxim pluviometric. Astfel are loc o uscare rapidă a solului,
care este uşor preluat în procesele de eroziune.De asemenea, maximul
pluviometric din mai – iunie – iulie influenţează regimul de scurgere al
râurilor şi creşte riscul la inundaţii.
Harta expunerii la inundaţii a teritoriului României pune în evidenţă riscul
ridicat pe râurile din Transilvania, expuse influenţelor climatice oceanice, cu
valori ale precipitaţiilor mai ridicate decât în restul teritoriului, dar şi cu
frecvenţă crescută a ploilor torenţiale(fig.).
DEMERSUL SINTETIC

Sisteme de modelare

1. Sistemul crionival (periglaciar) afectează arealele montane cu

climat alpinşi subalpin.Au loc procese crioclastice (dezagregarea),
procese nivale şi crionivale; sunt frcvente avalanşele.

2. Sistemul pluvial modelează relieful din toate unităţile majore ale

României, unde picătura de ploaie vine în contact direct cu solul,
pe versanţi cu diferite grade de înclinare.

3. Sistemul torenţial şi fluvial este caracteristic regiunilor de

dealuri si podişuri. Torentialitatea este mai activă în roci moi,
inclusiv în regiuni montane sedimentare.

4. Sistemul fluvial caracterizează regiunile momtane, deluroase si de

câmpie.Risc mare la colmatări, divagări şi despletiri în câmpii şi
arii subsidente, şi la inundaţii .

5. Sistemul gravitaţional afectează toate unităţile cu pantă, dar şi

cele cu deplasare a materiei pe verticală în roci poroase.

6. Sistemul marin - în lungul ţărmului

7. Sistemul eolian – în regiunile cu nisip pe circa 540000 ha din care

circa 100000 ha nisipuri mobile şi semimobile.

8. Sistemul antropic afectează în diferite grade regiunile ţării. Cele

mai mari modificări antropice sunt în dealuri şi podişuri, unde şi
densitatea populaţiei este mare
 Regionarea riscului geomorfologic

In raport de factorii care influenţează modelarea reliefului şi cu sistemele

de modelare, pe teritoriul ţării se diferenţiază mai multe arii cu expunere la
risc geomorfologic.
1. Aria montană carpatică
 Risc mediu la procese geomorfologice
- predomină procese crionivale şi fluvio – torenţiale ( la limita pădurii);
-în etajul alpin, la peste 1700m, în prezent procese crionivale, în
pleistocenul superior – procese glaciare;
-în etajul forestier predomină procesele fluvio-torenţiale;
-în flişul cretacic şi paleogen procesele fluvio-torenţiale sunt asociate cu
alunecările de teren prezente într-o gamă diversificată ca forme şi vârstă;
-riscul la avalanşe domină aria montană, în special în arealele turistice,
unde frecvenţa omului este mare;
Aceste tipuri de procese acţionează diferenţiat ca intensitate în funcţie de
factorii locali; de asemenea gradul de delaliere a analizei pune în evidenţă
frecvenţa şi intensitatea lor.
2. Aria dealurilor
 Risc mare la procesele geomorfologice – intensitate, densitate şi
diversitate mare a proceselor geomorfologice
-risc mare la eroziune torenţială în Podişul Getic, Colinele Tutovei,
Muscelele Argeşului.
-risc mare la alunecări de teren asociate cu torenţialitate şi curgeri
de noroi, precum şi eroziune în suprafaţă în Subcarpaţii Curburii,
Podişul Moldovei,Podişul Transilvaniei.
În ceea ce priveşte numai riscul la alunecări se constată diferenţieri
risc foarte mare şi mare : Podişul Moldovei(Podişul Sucevei, Podişul Central
Moldovenesc, Câmpia Jijiei),Podişul Transilvaniei, Subcarpaţii şi flişul
carpatic
-risc mediu la procese geomorfologice în Piemontul Getic şi
Dealurile de Vest.
3. Aria câmpiilor şi podişurilor joase
 Risc mic la procese geomorfologice actuale
-risc mare la procese de albie şi procese eoliene- Dobrogea Centrală
şi Sudică – tasări, sufoziune, eroziune în suprafaţă, torenţialitate
4. Delta Dunării şi litoralul – colmatare şi aluvionare în Delta Dunării;
delte secundare şi cordoane litorale la gurile Dunării; abraziune la sud de
Capul Midia
 III. HARTA RISCULUI GEOMORFOLOGIC A PODIŞULUI
HÂRTIBACIULUI

DEMERSUL ANALITIC

Date generale
In sud-sud-estul Podişului Transilvaniei se desfăşoară Podişul
Hârtibaciului cu o suprafaţă de 4000 kmp, extins longitudinal pe
aproximativ 80 km şi latitudinal pe circa 50 km. Podişul Hârtibaciului ocupă
spaţiul cuprins între Târnava Mare în nord, Valea Visei şi cursul inferior al
Cibinului din Depresiunea Sibiului în vest,Valea Oltului în sud şi
Subcarpaţii Transilvaniei în est.
Acest podiş are o individualitate geomorfologică prin caracterele structural-
litologice,morfografice-morfometrice,hidrografice şi activităţile umane.
Dinamica accentuată a versanţilor constituie caracteristica principală a
podişului. Denudarea relevă faza de accentuare a fragmentării şi diferenţelor
dintre relieful înscris pe roci de vârstă sarmaţiană din partea sudică a
podişului şi cele de vârstă pannoniană din nord. Contactul dintre formaţiuni
poate fi urmărit puţin mai la nord de axa hidrografică a Hârtibaciului
mergând aproximativ paralel cu acesta în cursurile mediu şi inferior.
Instabilitatea versanţilor este reflectată de dinamica alunecărilor de teren
asociată cu procesele de ravenare. Extensia, frecvenţa şi intensitatea
proceselor geomorfologice actuale condiţionate de regimul precipitaţiilor,
categoriile de pantă şi intervenţiile antropice ( defrişări, utilizări pomicole şi
agricole) au permis identificarea a 6 tipuri de risc geomorfologic, grupate în
trei clase de risc: mare, moderat şi mic.

Suprafete morfologice

Relieful se caracterizează prin culmi deluroase încadrate între 550 şi

600m, în vest şi 700m în est; altitudinea maximă de 748m în vârful
Highiu.În Podişul Hârtibaciului există două suprafeţe de eroziune.-
suprafaţa superioara Prostea Mare sau Amnasului - la ±600m in vest si ±
700m in est – se impune in peisaj prin dealuri inalte;
 - suprafata inferioara sau suprafata Hartibaciului - la
±500m in vest si ±625m in est - se impune in peisaj prin dealuri
joase.
Racordul între cele două suprafeţe se face de cele mai multe ori prin
înşeuări largi de obârşie, datorate modelării ulterioare.
Morfometrie
Densitatea fragmentarii: valori medii de 2 -3,5km/kmp,
Energia de relief variaza intre 90 si 300 m/km.
Declivitatea dependenta de particularitatile litologice, variaza de la 5-10º pe
suprafete structurale, la peste 25º pe abrupturile cuestelor bine inscrise in
relief, mentinându-se intre 2 si 5º pe podurile teraselor si suprafetelor de
nivelare. Frecvente sunt valorile de 15-25º(harta).

Trasaturi petrografice si structurale

-Formatiunile sedimentare in care s-a dezvoltat relieful sunt de varsta

sarmatiana (in sud) si pannoniana(in nord).Acestea se prezinta ca o
alternanta de strate impermeabile de argile si marne cu strate permeabile de
nisipuri, gresii slab cimentate si conglomerate.
-Structura este monoclinala; apar cute anticlinale,sinclinale,domuri(Copsa
Mica, Nou Sasesc, Ilimbav).
Relieful caracteristic este cel al cuestelor-dezvoltat in dealuri joase(harta)

Procese geomorfologice actuale

-Alunecarile de teren,ravenarea si eroziunea in suprafata sunt

procesele actuale cele mai frecvente.
-Modelarea actuala este conditionata de regimul precipitatiilor, (variabil
cantitativ 600 – 700 mm/ an), de litologie şi structură, categoriile de panta si
gradul de acoperire cu vegetatie.
Acest podiş reprezintă o regiune clasică de alunecări de teren, prezente
într-o gamă variată de tipuri sub aspectul mecanismelor de manifestare, al
profunzimii şi dimensiunii maselor dislocate, al formei, vârstei şi gradului de
stabilizare. Alunecările masive de teren de tip glimee sunt tipice atât prin
profunzimea mare cât şi prin suprafeţa afectată: la Saes(1550 ha), Movile
(900ha) si Saschiz (615ha).Apar în generalla contactul pliocen-sarmatian şi
sunt în cea mai mare despădurite.Ocupă întreg versantul, ca la Movile şi
Cornăţel, dar apar şi suspendate pe versanţi, ca la Ţeline-Bărcut, sau
afectează cumpăna de ape ca la Apold. Suprafaţă mare au şi alunecările
profunde de teren ( grosimea materialului deplasat între 2 şi 5 m) întâlnite
pretutindeni în Podişul Hârtibaciului, fiind mai frecvente în jumătatea sudică
a acestuia, acolo unde substratul litologic este argilo – marnos.
Alunecarile de teren sunt asociate cu procesele de ravenare.
Alunecarile de teren sunt procesele de modelare caracteristice incepand cu
Pleistocenul si pana in prezent,eroziunea in adancime este un proces de data
recenta,dezvoltata in urma interventiilor antropice (defrisari,lucrari
agricole).Lunile in care potentialul de modelare a reliefului este maxim sunt
martie, mai,iunie si iulie.
La nord de raul Hartibaciu, pe formatiuni sedimentare predominant
nisipoase pliocene predomina torentialitatea si eroziunea lineara si regresiva.
La sud de raul Hartibaciu, pe sarmatian sunt frecvente alunecarile de
teren.

DEMERSUL SINTETIC
Harta dinamicii reliefului-harta riscului
A.Scara 1:200 000, 1:400 000

Categoriile de risc geomorfologic

În Podişul Hârtibaciului categoriile de risc geomorfologic sunt grupate

după gradul de stabilitate şi dinamica materialului deplasat, după intensitatea
şi frecvenţa alunecărilor de teren ce se asociază cu procesele de ravenare şi a
gradului de implicare a activităţii antropice. Au fost identificate 6 categorii
de risc geomorfologic, grupate în cele trei clase de risc: mare, moderat şi
mic.
Cartările proceselor geomorfologice în baza cărora s-au identificat clasele
de risc geomorfologic au fost efectuate la scări mari ( 1:25000, 1:50000).
Scara de reprezentare pentru Podişul Hârtibaciului ne-a impus generalizări
fără a diminua conţinutul ştiinţific.

Risc geomorfologic mare include două situaţii:

-versanţi cu risc mare datorat alunecărilor masive de teren ( 5 – 20m
grosimea materialului deplasat ) de tip glimee.
Substratul litologic reprezentat prin marne nisipoase, argile,argile
nisipoase, energia reliefului de 200 – 250m, densitatea fragmentării
reliefului între 3 şi 3,5 km/kmp, declivitatea cu valori de la 15°– 25° până la
peste 55°, conferă versanţilor un potenţial morfodinamic ridicat. Aceşti
versanţi, în general despăduriţi, au terenuri neproductive şi se intâlnesc la
Saeş, Movile, Saschiz, Ţeline, Cornăţel, Nocrich şi Cincu.
-versanţi cu risc mare datorat alunecărilor profunde (2-5m grosimea
matrerialului deplasat) care se asociază frecvent cu frecvente procese de
ravenare. Versanţii sunt sculptaţi pe marne, argile nisipoase, energia
reliefului are valori între 100 şi 150m, densitatea fragmentării întree 2,5 şi 3
km/ kmp, declivităţi de 15°- 45°. Arealele reprezentative sunt la est şi sud-
vest de Saschiz, vest de Ţeline, vest de Movile, la sud de Şoarş, sud de
Cornăţel, în bazinul superior al Calvei şi Ilimnicului.
Risc geomorfologic mare la inundaţii periodice au şi albiile majore ale
râurilor Târnavei Mari şi Hârtibaciului. Albia Oltului ( care nu se înscrie în
Podişul Hârtibaciului) este considerată a avea risc mediu la inundaţii
periodice, ca urmare a amenăjărilor de tip baraj, lac de acumulare.

Risc geomorfologic moderat

Versanţii cu astfel de risc au acelaşi substrat geologic, energia

reliefului este cuprinsă într 80 şi 120m, densitatea fragmentării între 2 şi 2,5
km/kmp, declivitatea se menţine între 15°-35°, pe alocuri 45°.
Suprafeţele cu risc geomorfologic moderat include două situaţii:
- versanţii cu risc geomorfologic moderat prin reactivarea
anuală a alunecărilor profunde şi a obârşiilor ravenelor
întâlnite pe porţiunile medii ale versanţilor. Aceşti versanţi
sunt despăduriţi, folosiţi ca livezi şi pajişti şi sunt prezenţi la
sud de localitatea Noul Săsesc, est de Ţeline, la nord şi sud
de Agnita, sud de Nocrich.
- Versanţi cu risc geomorfologic moderat datorat proceselor
de ravenare care se asociază cu frecvente prăbuşiri.Astfel de
areale sunt între Saeş şi Noul săsesc, pe versantul drept al
Hârtibaciului între Agnita şi Brădeni, versantul stâng al Văii
Calvei, versantul drept al Ticuşului,Felmerului.
La suprafeţele cu risc geomorfologic moderat sunt incluse albiile
râurilor aferente Târnavei Mari şi Hârtibaciului .

Risc geomorfologic mic

Din categoria suprafeţelor cu risc mic fac parte culmile principale şi
parţial prelungirile secundare despădurite cu risc mic prin extinderea
regresivă a obârşiilor ravenelor şi de reactivare a vechilor râpe de
desprindere. De asemenea porţiuni din treimea medie şi superioară a
versanţilor cu un risc mic de reactivare periodică a alunecărilor vechi şi
slabei eroziuni în suprafaţă. Sunt în general versanţi cu potenţialul
geomorfologic cel mai scăzut. Cercetările de au arătat că reactivările
periodice ale alunecărilor de teren se stabilizează prin înierbare,într-un timp
relativ scurt (2 – 3 ani).

B.Scara 1:25000

Harta dinamicii reliefului –harta riscului geomorfologic

Bazinul hidrografic Calva

>Parcurgându-se etapele prezentate, respectiv analiza potenţialului

morfodinamic şi a proceselor geomorfologice, s-a realizat o sinteză a datelor
obţinute pentru fiecare carou în parte,centralizate în tabele.
Astfel valorile eroziunii lineare (densităţii fragmentării reliefului),
adâncimii fragmentării reliefului şi pantelor au fost grupate în clase de valori
(tabelele 1,2,3), pentru fiecare clasă acordându-se un punctaj de la 1 la 5.
Într-un tabel sintetic (tabelul nr. 6) s-a acordat fiecărui carou de 1 kmp
(vezi fig ) punctajul pentru valorile morfometrice respective şi un punctaj
total (rezultat din valorile însumate ale densităţii fragmentării reliefului,
energiei de relief şi pantelor).

Clasele de risc corespund punctajului:

0-2 puncte – areale fără risc - cod 1

3-4 puncte – risc actual mic – cod 2
5-6 puncte – risc actual mediu – cod 3
7-8 puncte – risc actual mare – cod 4
9-10 puncte – risc actual foarte mare – cod 5a
peste 10 puncte – risc actual excesiv – cod 5b

>În fiecare carou s-a trecut codul corespunzător categoriei de risc. Pe

baza acestora s-a elaborat o primă variantă a harţii riscului.
>Prin suprapunerea hărţii obţinute peste harta proceselor
geomorfologice, în funcţie de frecvenţa proceselor şi de suprafeţele ocupate
de diferite categorii de pante, în fiecare carou s-au făcut modificări.
>Astfel harta riscului geomorfolgic nu apare ca un mozaic pe kmp ci
cu areale care deţin suprafeţe variate (chiar într-un kmp).
Definitorie pentru realizarea hărţii este cartarea directă în teren

Prezentarea hărţii
 Interacţiunea variabilelor este diferită în cadrul suprafeţelor orizontale
sau cvasiorizontale, versanţilor şi albiilor ( majore şi minore), rezultând o
gradare a expunerii terenurilor la risc ( fig ).
A.Podurile interfluviilor şi teraselor cu pante sub 5° în general nu
prezintă risc actual. Culmile foarte înguste sunt agresate de organisme
torenţiale de ordinul 1 prin eroziune regresivă. Astfel de culmi pot fi
urmărite şi în areale împădurite, cum sunt cele din bazinele Ştenei şi Văii
Satului. Suprafaţa totală este de 27km 2, adică 14,09 % din suprafaţa
bazinului.
B.Versanţii sunt formele predominante în bazinul Calvei.
Versanţii (glacisurile) cu expunere mică la risc datorită inundaţiilor
şi formaţiunilor coluvio – proluviale au o pantă foarte lină (“ de glacis”) de 5
- 7° şi se extind de o parte şi de alta a râurilor Calva, Valea Satului, Şteana,
în cursurile mediu şi inferior. Suprafaţa totală este de 12 km 2, 16,7% din
suprafaţa bazinulul Calva.
Podurile interfluviilor şi teraselor, precum şi glacisurile sunt terenuri
nedegradate, utilizate pentru culturi agricole.
Versanţii cu expunere medie la risc actual au valori diferite ale
înclinării, de la mijlociu până la puternic şi foarte puternic înclinat; sunt
împăduriţi, cu soluri brune luvice pseudogleizate şi luvisoluri albice. Pot fi
urmăriţi pe stănga şi în cursul superior al rîului Calva, corespunzând în cea
mai mare parte suprafeţelor cu păduri. ( 55,9 km2, 31,23%).
Versanţii cu expunere mare la risc actual au înclinări de la mijlociu
la puternic înclinat şi foarte înclinat, sunt neîmpăduriţi, cu soluri brune
argiloiluviale şi brune luvice erodate.Procesele geomorfologice actuale
afectează pătura înierbată şi parţial solul. Predomină eroziunea în suprafaţă
şi alunecările superficiale. Terenurile sunt slab productive, utilizate pentru
păşuni ţi fâneţe. Terasele artificiale neîntreţinute au favorizat instalarea
proceselor (31,3 km2, 17,4 %).
Versanţii cu expunere foarte mare la risc sunt puternic şi foarte
puternic înclinaţi, neîmpăduriţi, cu erodisoluri, soluri brune argiloiluviale
erodate. Alături de eroziunea în suprafaţă este deosebit de activă şi eroziunea
în adâncime, terenurile fiind scoase din circuitul agricol ( 34,3 km2, 19,6%).
Versanţii excesiv erodaţi prezintă pante foarte puternic înclinate, cu
rocă la zi, sol erodat, neîmpăduriţi; sunt organisme torenţiale active, cu
versanţi abrupţi, adânci de 15 – 30 m ( 14 km2, 7,82%)
Pe areale restrânse s-a încercat fixarea lor cu specii de salcâm.
 C. Albiile majore au o expunere medie la risc datorită inundaţiilor.
Talvegurile râurilor au formă de şanţ adâncit în propriile aluviuni, maluri
abrupte, alcătuite din nisipuri şi mâluri.

Corelaţii între riscul geomorfologic şi parametrii geomorfometrici

Pentru a pune în evidenţă legătura dintre riscul geomorfologic şi

parametrii analizaţi mai sus s-au întocmit graficele de corelaţie între
categoriile de risc şi cele ale fiecărui parametru geomorfometric ( pentru cele
221 de carouri). Din acestea rezultă:
- cea mai mică valoare a coeficentului de corelaţie rezultă din
corelaţia riscului cu densitatea drenajului, r = 0,359 .
- coeficentul de corelaţie între riscul geomorfologic şi energia
de relief are valori medii faţă de celelalte două cazuri şi
anume r =0,379.
- O valoare mare a corelaţiei faţă de primele perechi de valori
există la riscul geomorfologicşi pantă, r =0,451 fapt ilustrat
şi de alte analize. De exemplu categoria de risc 6 ( vezi
tabelul nr. ) este determinată în cele 68 de module ( în care
apare pe hartă) de : pante în 21 module; pantă şi densitate în
5 module; pantă şi energie în 20 module; densitate în 2
module; pante, energie şi densitate în 20 module.
Parametrul cu ponderea cea mai mare în determinarea riscului
geomorfologic, este panta versantului, care influenţează de altfel şi
densitatea fragmentării şi energia de relief.

În bazinul Calvei, cu substrat geologic favorabil modelării torenţiale şi cu

frunţi de cueste puternic înclinate, suprafaţa terenurilor expuse la risc
geomorfologic este apreciabilă, deşi toţi parametrii luaţi în calcul pun în
evidenţă predominarea valorilor medii. Trebuie avute însă în vedere atât
pentru fiecare parametru în parte cât şi pentru risc valorile situate deasupra
mediei. În cazul riscului, suprafeţele cu risc peste valorile medii
( categoriile 6, 7şi ) totalizează 44 % din suprafaţa bazinului, indicând deci o
expunere la risc geomorfologic semnificativă.

CONCLUZII

 Limitele claselor de risc geomorfologic au caracter relativ, trecerea de

la o clasă la alta fiind dependentă de evoluţia proceselor. Evoluţia
 normală a proceselor geomorfologice, în concordanţă cu starea de
echilibru a versanţilor la un moment dat, tinde spre stabilizarea
terenurilor. Ruperea echilibrului prin fenomene naturale extreme, cu
modificarea configuraţiei reliefului prinn distrugerea unor rforme şi
apariţia altora, producând pagube materiale şi umane, conduce la
hazard geomorfologic. De aceea hărţile de risc geomorfologic, pe
lângă importanţa ştiinţifică, pot fi şi un instrument practic la îndemâna
comisiilor interdisciplinare de avizare a proiectelor de amenajare
teritorială, avându-se în vedere şi integrarea sectorului privat în
activităţile de evaluare a riscului de hazarde.
 Comparand cele trei legende pentru harţi la scări mică, medie şi mare
se constată un grad de detaliere a riscului, cea mai mare diversificare
avându-l categoria de risc mare.
 Urmărind bazinul Calvei se observă:
- în harta la scara 1: 3 000 000 se înscrie într-o singură clasa de
risc, şi anume risc mare;
- în harta la scara 1: 400 000 apar areale fara risc(pe
interfluvii), areale restrânse cu risc geomorfologic mare,
areale curisc geomorfologic moderat;
- în harta la scara 1:25 000 gradarea riscului cuprinde opt
clase;
- clasele de valori ale riscului peste cel mediu deţin circa 50%,
de unde rezultă că se încadrează în regiunile cu risc mare,
corect redate pe harta la scară mică.

Tabel 1. Densitatea de drenaj

Clasa Suprafaţa Număr de Frecvenţă Frecvenţă Punctaj

( km/kmp) kmp % valori relativă cumulată
0-1 23 12,9 51 23,06 23,06 1
 1,1-2 60 33,3 66 29,84 52,90 2
2,1-3 64 36,1 70 31,65 84,55 3
3,1-4 25 13,7 30 13,56 98,11 4
4,1-5 7 3,9 4 1,89 100 5
Total 179 100 221 100

Tabel 2. Energia de relief

Clasa Suprafaţa Număr de Frecvenţă Frecvenţă Punctaj

( m/kmp) kmp % valori relativă cumulată
< 50 6 3,30 17 7,69 7,69 1-2
51-100 50 27,70 65 29,41 37,10 3
101-150 106 59,50 115 52,05 89,15 4
>150 17 9,40 24 10,85 100 5
Total 179 100 221 100

Tabel. 3 Pantele

Categorii 0-3° 3°-7° 7°-15° 15°-25° 25°-30° > 30° TOTAL

de pante
Suprafaţa 21,6 64,50 50,70 17,40 19,40 5,40 179,00
(kmp)
Procentul 12,07 36,02 28,32 9,72 10,83 3,04 100,00
(%)
Număr de 90 115 142 72 68 39
valori
Punctaj 1 2 3 4 5a 5b

Tabel 4. Tabel sintetic al datelor cantitative

Nr. Energia de Densitatea Panta Total
Carou relief drenajului puncte
 Valo Puncte Valo Punc 0- 3°-7° 7°- 15°- 25°- > 30° Val.
ri ri(km te 3° 15° 25° 30° selec Punc
(m) /kmp tate te
1 40 1 0 1 25 25 3 5
2 140 4 1,75 2 60 35 60 4 10
3 100 3 1,1 2 15 15 15 4 9
.
.
221 80 3 0,25 1 25 25 2 6

HARTA EXPUNERII LA RISC GEOMORFOLOGIC

A TERITORIULUI ROMÂNIEI
 (scara 1: 3 000 000)

FLORINA GRECU

Cuvinte cheie: risc geomorfologic, scară, hartă, România, procese geomorfologice

La carte d’exposee aux risque geomorphologique. Territoire de la Roumaine (1: 3 000 000).La
rėalisation du carte comme ėtape finale d`un dėmarche geographique a ėtė fonde sur les rėsultas de la
recherche groupe en:
-du risque geomorphologique: la notion du risque, la sistematisation et la standardisation des
phėnomėnes du risque, des facteurs du risque, de trouver un systeme unique de la mesurage, des critėrės et
des parametres d`appreciation, le niveau du risque, et.al.;
-l`ėtat du systeme au niveau du milieux gėographique ( phisique, human, economic);
-router et la cartographie;
Dans ce sens, la rėalisation du mape geomorphologique impose le respect des principes et l`
application des metodes et des moyen des recherche:la rėpresentation du risque geomorphologique a l`
echelle ;la semnification ayant un caractere practique- aplicative;l`utilisation des indices quantitatif;la
rėpresentation par G.I.S.
Le risquė etant une ėtat calitative du systėme qui resulte des ėtats successif quantitatif, il se
rėpresente sur la mape par l`ėchelle des degrės du risque qui rėsulte des facteurs et les processus qui
determine le risque, en etant compte de la densitė de la population et le but de la map: scientifique,
practique-applicable, didactic.
Lė degreė de dėtail de la carte du risque gėomorphologiquė est dependent de l’ echelle. Pour la
territoire de la Roumanie la carte du risque gėomorphologique, l’echelle 1:3.000.000, mit ėn evidence
seulement la prėsence d’un certain type du processus, conditionė des facteurs structurals, petrographiques
et gėomorphologiques, l’ importance practique ėtant trės diminuėe.

CONCEPŢIE ŞI METODĂ

Abordarea fenomenelor naturale extreme este orientată spre:

- analiza dazastrelor,respectiv a numărului de victime şi pagube materiale;
- analiza fenomenelor naturale extreme ca parte a evoluţiei geomorfologice normale.
Fenomenele geomorfologice extreme, cum sunt alunecările de teren, torenţialitatea,
inundaţiile duc la degradarea terenurilor; vulnerabilitatea acestor terenuri la pagube materiale este
mare şi se manifestă atât direct, în timp scurt, asupra populaţiei prin distrugeri de bunuri
materiale, cât şi indirect, în timp îndelungat, prin reducerea capacităţii de producţie a terenurilor,
respectiv a producţiei vegetale şi animale.In acest sens se admite că fenomenele naturale extreme
sunt alcătuite din două componente: potenţialitatea sau vulnerabilitatea cu efecte indirecte asupra
populaţiei, fenomenul extrem propriu-zis, ce corespunde translaţiei peste praguri, cu efecte
directe (Grecu, 1997b).În consecinţă, studiile asupra fenomenelor geomorfologice de risc vizează
dinamica proceselor, respectiv cartarea şi regionarea lor.
Scara hărţii expunerii la risc geomorfologic impune detalierea gradelor de risc în funcţie de
diversitatea factorilor şi proceselor ce determină riscul, în funcţie de densitatea populaţiei şi
aşezărilor omeneşti, precum şi în funcţie de scopul hărţii – didactic, ştiinţific, practic-aplicativ.

Elaborarea hărţii riscului vizează trei mari direcţii de cercetare:

- cercetări ce abordează teoria riscului;
- cercetări complexe asupra mediului geografic;
- cunoaşterea şi utilizarea unor metode şi mijloace de cartare şi cartografiere.
 Multe dintre problemele globale ale riscului (geomorfologic) constituie încă ample subiecte
de dezbatere, consensul ştiinţific fiind un deziderat ideal, datorită variabilelor ce definesc riscul.
În acest sens, elaborarea hărţii expunerii la risc a teritoriului impune respectarea unor principii şi
aplicarea unor metode şi mijloace geografice generale, dar şi specifice. Scara hărţii expunerii la
risc geomorfologic impune detalierea gradelor de risc în funcţie de diversitatea factorilor şi
proceselor ce determină riscul, în funcţie de densitatea populaţiei şi aşezărilor omeneşti, precum
şi în funcţie de scopul hărţii – didactic, ştiinţific, practic-aplicativ.
Harta riscului geomorfologic se realizează în etape succesive de cercetări.Fiind o hartă
sintetică se bazează pe harţi analitice.Metodologia de amănunt poate fi modificată, în funcţie de
particularităţile geografice şi geologice.Aceste etape sunt:analiza potenţialului morfodinamic;
analiza proceselor geomorfologice; regionarea factorilor morfodinamici şi a proceselor, după
parametri cantitativi şi cartări în teren; elaborarea hărţii(Grecu, 1997a).
Harta riscului geomorfologic este o hartă sintetică ce pune în evidenţă atât starea actuală a
dinamicii reliefului, cât şi tendinţa modificărilor în sistemele geomorfologice.Gradul de
detaliere a riscului,strucura legendei se stabilesc în funcţie de conţinutul hărţii şi de scară

DEMERSUL ANALITIC

Factorul geologic
Marile unităţi morfostrucurale şi petrografice

Urmare evoluţiei geologice, teritoriul României este divizat în două mari unităţi
morfostructurale, cu particularităţi ale dinamicii reliefului: unităţi de platformă(PlatformaValahă,
Platforma Sud-Dobrogeană,Masivul Central-Dobrogean,Orogenul Nord-Dobrogean,Depresiunea
Predodrogeană, Platforma Moldovenească) şi unităţi de orogen. Între acestea apar unităţi de
racord sau de tranziţie, asfel încât limitele dintre ele sunt mascate în relief prin depozite mai
noi(Geografia României, vol.I, 1983).

I.Unităţile de orogen carpatic

Unităţile de orogen se caracterizează printr-o mare varietate de roci, structuri şi tectonică.De
asemenea, orogenul Carpaţilor, alcătuit în mare parte din şisturi cristaline se caracterizează şi prin
dezvoltarea unei largi zone de molasă, cu tectonică complicată, extinderea mare a formaţiunii de
fliş, la care se adaugă vulcanismul neogen.
Unităţii de orogen îi corespund, ca relief, unităţi montane carpatice şi deluroase
subcarpatice, la care se adaugă depresiuni şi, subordonat, piemonturi şi câmpii.
1.Unitatea montană carpatică
- subunitatea cristalino-mezozoică alcătuită din roci cristaline, dar şi eruptive vechi, ce
suportă sau nu roci sedimentare în cea mai mare parte mezozoice.Se extinde în partea
centrala a Carpaţilor Orientali,în Carpaţii Meridionali, în Carpaţii Occidentali;
- subunitatea flişului carpatic(intern - cretacic, extern – miocen) alcătuit din roci
detritice dispuse în compexe litologice (strate de Sinaia, strate de Comarnic, strate de
Fusaru etc.): gresii, marne, argile, conglomerate, marno-calcare, calcare; extensiunea
maximă o are în partea estică a Carpaţilor Orientali, cu precădere în Curbură;
- subunitatea vulcano-sedimentară include două sectoare distincte:
>sectorul Tibleş – Bârgău (din grupa nordică a Carpaţilor Orientali) prezintă un
fundament scufundat în blocuri peste care stau conglomerate şi gresii cretacice
acoperite cu sedimente paleogene în facies de fliş, sedimentarul este străpuns de lave
andezitice consolidate subcrustal;
 >sectorul Munţilor Metaliferi(din Munţii Apuseni) cu caracteristici complexe: nuclee
cristaline prealpine, sedimentar jurasic, fliş cretacic, magmatite iniţiale(ofiolite),roci
vulcanice şi subvulcanice neogene;
- subunităţile neovulcanice provin din subducţiile crustei continentale care se afundă
spre vest, activitatea vulcanică manifestându-se din paleogen până în cuaternar. Sectorul
nordic este mai variat petrografic şi bogat în minereuri neferoase, mai erodat ( Oaş,
Gutâi); sectorul sudic(Căliman, Gurghiu, Harghita) scade în altitudine de la nord spre
sud, prezintă cratere ( în Călimani).
- subunităţile depresiunilor intramontane s-au format din cretacic până la sfârşitul
pliocenului; prin scufundări şi apoi cu umpluturi sedimentare.
2. Unitatea pericarpatică deluroasă
S-a format în avanfosa precarpatică umplută cu depozite de molasă.Se separă:
- subunitatea Subcarpaţilor Moldovei şi Curburii prezintă o structură cutată şi faliată cu
diapire ( între râurile Moldova şi Dâmboviţa);
- subunitatea Subcarpaţilor şi dealurilor piemontane Getice,situate la vest de râul
Dâmboviţa. Subcarpaţii Getici sunt alcătuiţi din formaţiuni monoclinale paleogene şi
miocene ( în partea estică) şi din formaţiuni cutate mio–pliocene ( la vest de Olt).
Dealurile piemontane prezintă o cuvertură piemontană cuaternară situată peste structuri
subcarpatice ( la nord) şi de platformă ( în sud).
3. Unitatea depresiunii intracarpatice a Transilvaniei
S-a format prin scufundarea pe linii de falii începând din cretacic.Rocile de suprafaţă aparţin
paleogenului, miocenului şi pliocenului, în succesiuni de strate în general uşor friabile.
4. Unitatea dealurilor şi câmpiei Banato – Crişene
Această unitate, situată în partea de vest a ţării, prezintă un fundament carpatic scufundat, peste
care sunt depozite sedimentare în cea mai mare parte miocene, pliocene şi cuaternare.Depozitele
de suprafaţă aparţin cuaternarului.

II.Unităţile de platformă
Unităţilor de platformă le corespund reliefurile de podiş şi câmpie de la exteriorul
Carpaţilor. Prezintă un fundament precambrian şi cuvertură sedimentară.
1.Unitatea Podişului Moldovei
Podişul Moldovei se suprapune peste extremitatea sud – estică a Platformei Ruse; partea
sudică se extinde peste Depresiunea Bârladului. Sedimentarul de suprafaţă ( sarmaţian şi pliocen)
prezintă o structură monoclinală ( spre sud) şi este alcătuit din gresii, calcare, marne, argile,
nisipuri, roci în generel friabile.
2.Unitatea Câmpiei Române
Câmpia Română corespunde părţii nordice a Platformei Moesice(Valahe), care se afundă spre
Carpaţi. Formaţiunile de suprafaţă aparţin cuaternarului – depozite loessoide, aluviuni.
3.Unitatea Dobrogei
Dobrogea prezintă trei subunităţi morfostructurale datorate fundamentului neomogen:
- Dobrogea de Nord alcătuită din masivul hercinic Măcin(cu granite), Podişul Tulcei cu
formaţiuni triasice, Podişul Babadag din formaţiuni cretacice;
- Dobrogea Centrală prezintă un fundament din şisturi verzi acoperite de sedimente
jurasice, cretacice şi sarmaţiene;
- Dobrogea de Sud are un fundament din şisturi mezozoice, sedimentar mezozoic, eocen
şi mio- pliocen.
Peste cuvertura sedimenară, la suprafaţă, sunt depozite loessoide cuaternare, din care apar la zi,
în general în malurile râurilor, calcare.
4.Delta Dunării corespunde depresiunii predobrogene de la contactul dintre Platforma
Moldovenească şi masivul hercinic dobrogean. Peste fundamentul cristalin sunt depozite
sedimentare triasice, jurasice, sarmatice, pliocene, villafranchiene pe care sunt depozite deltaice.
Factorul seismic

România este caracterizată printr-un nivel înalt al activităţii seismice, care în timp a dus la
cutremure violente, adevărate dezastre.Cele mai importante epicentre în România sunt: Vrancea,
Făgăraş, Banat şi Maramureş. Zona seismică Vrancea este cea mai activă din Europa.Ea este
responsabilă de existenţa unor vârfuri seismice în fiecare secol cu o direcţie predominantă NE-
SV. Acest lucru explică de ce oraşele mari din partea centrală şi sud-estică a ţării, inclusiv
Bucureştiul, prezintă un risc seismic mare.
Cutremurul din 10–11noiembrie 1940, cu epicentrul în Vrancea a avut la Bucureşti
magnitudinea de 7,6 în scara Richter, iar în regiunea Vrancea de gradul 8. Hipocentrul a fost la
cel puţin 150 km adâncime. Harta seismică a României arată o dispunere aproape egală la nord şi
sud de epicentru, izoseistele fiind mai dese spre Carpaţi şi mai distanţate în Câmpia Română şi
Moldova ( roci mai puţin dure).
La 4 martie 1977 a avut loc un cutremur distrugător cu epicentrul în Vrancea şi
hipocentrul la 110 km adâncime. Numărul total al persoanelor decedate a fost de 1570, iar al
celor rănite de 11275 din care 7576 în Bucureşti. Distrugerile mari provocate de cutremur au
cuprins teritoriul Subcarpaţilor de Curbură şi interfluviul Argeş – Colentina din Câmpia Română.
Efectul şocului a fost marcat în dinamica versanţilor cu precădere în Curbura Subcarpaţilor. Au
fost reactivate alunecările vechi, dar au apărut altele cu o amploare deosebită ( la Albeşti, Slon,
Zăbala, Dumitreşti) sau pe areale mai reduse. Materialele alunecate au barat cursul unor râuri. De
exemplu, lacul format pe Zăbala ( în amonte deNereju ) a avut 2 km lungime şi 4 m adâncime.
Harta seismică a teritoriului României pune în evidenţă faptul că întreg teritoriul este
expus riscului la seisme cu magnitudine mai mare de 6 (Grecu,1997 b).

Factorul climatic

Climatic, teritoriul României se înscrie în zona temperat–continentală. Poziţia centrală a

Carpaţilor şi altitudinea (peste 2500m) impun modificări esenţiale. Astfel, masele de aer în
mişcare sunt barate de o parte sau de alta a Carpaţilor, iar altitudinea imprimă o etajare
climatică.În funcţie de relief se deosebesc(Bogdan,Niculescu, 1999):
-climat de munte cu altitudini joase (800 - 1900 m) ce se caracterizează prin temperaturi
medii anuale de 6 ... 2°C şi precipitaţii cuprinse între 850 şi 1000 mm/an; climat de
munte cu altidini mari, la peste 1700- 1900m, unde temperaturile medii anuale variază
între +2 şi - 2°C, iar precipitaţiile ating valori de1000 – 1400 mm/an;
-climat de dealuri şi podişuri(altitidini de300–800 –900m)cu temperaturi medii anuale
ce variază între 8 şi 10°C şi precipitaţii de 650 - 850 mm/an, cu diferenţieri datorate
altitudinii în dealurile înalte şi în dealurile joase;
-climat de câmpie ( altitudini de sub 300 m) cu temperaturi de 9 - 11°C şi precipitaţii
de 450 – 650 mm; în Bărăgan precipitaţiile scad sub 450 mm;
-climat de litoral maritim, temperaturi peste 11°C, precipitaţii 350 – 400 mm.
Valorile medii ale parametrilor climatici au acţiune permanentă şi îndelungată asupra rocilor.
Rol esenţial în declanşarea proceselor geomorfologice îl au variaţiile diurne, lunare şi sezoniere
ale temperaturii aerului şi a temperaturii suprafeţei solului, durata şi intensitatea ploilor, variaţiile
cantităţii de precipitaţii, precum şi cuplarea acestora cu variaţiile termice. Spre exemplu,
cantitatea maximă de precipitaţii în 24 de ore din Subcarpaţii Prahovei de 81 mm a fost dublată
(177 mm) în intervalul 2 august (ora 15) până la 3 august (ora 18)1997, declanşând unele dintre
cele mai mari alunecări de teren ce au afectat inclusiv case situate în apropierea frunţii terasei de
la Breaza. Temperatura maximă absolută poate atinge în iunie – iulie peste 65 - 67°C ( dealuri şi
câmpii), iar minima absolută din ianuarie scade la sub -25… –34 °C, chiar - 40,3 în depresiuni
intramontane.
 Temperaturile ridicate de la suprafaţa solului din luna iunie sunt însoţite şi de un maxim
pluviometric. Astfel are loc o uscare rapidă a solului, care este uşor preluat în procesele de
eroziune.De asemenea, maximul pluviometric din mai – iunie – iulie influenţează regimul de
scurgere al râurilor şi creşte riscul la inundaţii.
Harta expunerii la inundaţii a teritoriului României pune în evidenţă riscul ridicat pe
râurile din Transilvania, expuse influenţelor climatice oceanice, cu valori ale precipitaţiilor mai
ridicate decât în restul teritoriului, dar şi cu frecvenţă crescută a ploilor torenţiale.

DEMERSUL SINTETIC

Sisteme de modelare

1.Sistemul crionival (periglaciar) afectează arealele montane cu climat alpinşi subalpin.Au

loc procese crioclastice (dezagregarea), procese nivale şi crionivale; sunt frcvente avalanşele.
2.Sistemul pluvial modelează relieful din toate unităţile majore ale României, unde picătura
de ploaie vine în contact direct cu solul, pe versanţi cu diferite grade de înclinare.
3.Sistemul torenţial şi fluvial este caracteristic regiunilor de dealuri si podişuri.
Torentialitatea este mai activă în roci moi, inclusiv în regiuni montane sedimentare.
4.Sistemul fluvial caracterizează regiunile momtane, deluroase si de câmpie.Riscmare la
colmatări, divagări şi despletiri în câmpii şi arii subsidente, şi la inundaţii
5.Sistemul gravitaţional afectează toate unităţile cu pantă, dar şi cele cu deplasare a materiei
pe verticală în roci poroase.
6.Sistemul marin - în lungul ţărmului
7.Sistemul eolian – în regiunile cu nisip pe circa 540000 ha din care circa 100000 ha nisipuri
mobile şi semimobile.
8.Sistemul antropic afectează în diferite grade regiunile ţării. Cele mai mari modificări
antropice sunt în dealuri şi podişuri, unde şi densitatea populaţiei este mare

Regionarea riscului geomorfologic

În raport de factorii care influenţează modelarea reliefului şi de sistemele de modelare, pe

teritoriul ţării se diferenţiază mai multe arii cu expunere la risc geomorfologic(fig. 1).
1.Aria montană carpatică
Risc mediu la procese geomorfologice
- predomină procese crionivale şi fluvio – torenţiale ( la limita pădurii);
-în etajul alpin, la peste 1700m, în prezent procese crionivale, în pleistocenul superior –
procese glaciare(fig. 3);
-în etajul forestier predomină procesele fluvio-torenţiale;
-în flişul cretacic şi paleogen procesele fluvio-torenţiale sunt asociate cu alunecările de teren
prezente într-o gamă diversificată ca forme şi vârstă;
-riscul la avalanşe domină aria montană, în special în arealele turistice, unde frecvenţa omului
este mare;
Aceste tipuri de procese acţionează diferenţiat ca intensitate în funcţie de factorii locali; de
asemenea gradul de delaliere a analizei pune în evidenţă frecvenţa şi intensitatea lor.
În general densitatea aşezărilor umane este de 3 la 100 kmp; valori mai mari, de 3-9 la 100
kmp sunt în unele depresiuni, iar şi mai mari în Munţii Apuseni (fig. 2 ).

2.Aria dealurilor
Risc mare la procese geomorfologice – intensitate, densitate şi diversitate mare a proceselor
geomorfologice (fig. 4, 5, 6):
 -risc mare la eroziune torenţială în Podişul Getic, Colinele Tutovei, Muscelele Argeşului;
-risc mare la alunecări de teren asociate cu torenţialitate şi curgeri de noroi, precum şi
eroziune în suprafaţă în Subcarpaţii Curburii, Podişul Moldovei,Podişul Transilvaniei.
În ceea ce priveşte numai riscul la alunecări se există unele diferenţieri; risc foarte mare şi
mare prezintă Podişul Moldovei (Podişul Sucevei, Podişul Central Moldovenesc, Câmpia
Jijiei),Podişul Transilvaniei, Subcarpaţii şi flişul carpatic
-risc mediu la procese geomorfologice în Piemontul Getic şi Dealurile de Vest.
Densitatea aşezărilor umane este cea mai mare, cu valori frecvente de 9 – 15 şi peste 15
aşezări la 100 kmp
3.Aria câmpiilor şi podişurilor joase
Risc mic la procese geomorfologice actuale
- prezintă însă risc mare la procese de albie şi procese eoliene, la tasare şi sufoziune.
Densitatea aşezărilor umane este de sub 9 aşezări la 100 kmp.
4.Delta Dunării şi litoralul – colmatare şi aluvionare în Delta Dunării; delte secundare şi
cordoane litorale la gurile Dunării; abraziune la sud de Capul Midia.
Delta Dunării prezintă cele mai mici valori ale densităţii aşezărilor umane, sub 3 la 100 kmp.

BIBLIOGRAFIE

BOGDAN, OCTAVIA, NICULESCU,ELENA (1999), Riscurile climatice în România, Academia Română,

Institutul de Geografie, Bucureşti.
GRECU,FLORINA (1997a), Etapele întocmirii hărţii expunerii la risc a terenurilor din bazine
hidrografice de deal, Mem. Secţ. Şt. Acad.Rom., Seria IV, XVII, 1994.
GRECU, FLORINA (1997b), Fenomene naturale de risc, geologice şi geomorfologice,Edit.Universităţii
din Bucuresti.
GRECU,FLORINA, COMĂNESCU,LAURA (1998), Studiul reliefului.Îndrumător pentru lucrări practice,
Edit. Universităţii din Bucureşti.
SCHEIDEGGER, A.E. (1994), Hazards: singularities in geomorphic system, Geomorphology, 10.
SCHREIBER, W. (1980), Harta riscului intervenţiilor antropice în peisajul geografic al Munţilor
Harghita, St. cerc. geol., geofiz., geogr., Geografie, XXVII, 1.
+ + + (1983), Geografia Romaniei, vol. I, Geografia fizică, Edit. Academiei, Bucureşti.
+ + + (1992), Internationally Agreed Glossary of Basic Terms Related to Disaster Management, United
Nation, Departement of Humanitarian Affair, IDNDR, DHA, Geneva.

Catedra de Geomorfologie – Pedologie

Facultatea de Geografie
Universitatea din Bucureşti