UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ
STUDIUL BIOSTRATIGRAFIC AL DEPOZITELOR
CRETACICE DIN ZONA GIURGIU, SUDUL PLATFORMEI
MOESICE
Studenți:
Coordonator ştiinţific: Lalîu Simona
[Link] Marius Negru Victoriţa Georgiana
1
2
[Link]
Pentru realizarea lucrării de față am avut la dispoziție o proba deja recoltată. Din
punct de vedere administrativ, comuna face parte din județul Teleorman, iar din punct
de vedere geografic zona aparține de Platforma Moesica, mai cu seamă sudul acesteia.
Fig.1.1 Localizarea geografică a zonelor studiate (sursa Google Earth)
Porba a fost studiată din punct de vedere al conținutului micropaleontologic.
Asociațiile identificate sunt foarte diversificate : asociații de foraminifere, ostracode și
microgastropode, putînd fi observate și în planșele anexate acestei lucrări.
Scopul principal al aceste lucrări a fost identificarea si descrierea asociațiilor
microfaunistice din zona Seaca şi analiza biostratigrafică a depozitelor cretacice din
sudul Platformei Moesice.
3
2.Încadrarea geografică
Zona studiată este localizată în partea sudică a județului Teleorman. Se află la
aproximativ 15 km est de Turnu Măgurele şi la 10 km nord de Dunăre, mai exact în
comuna Seaca, aceasta fiind formată din satele Năvodari și Seaca (reședință).
Fig.2.1 Localizarea geografică a zonei studiate (sursa Google Earth)
Geografic, comuna Seaca se situează în sudul Campiei române, între râul Olt la
V, fluviul Dunărea la S și râul Vedea la E, subdiviziunea Olt - Argeș a Câmpiei române.
Câmpia Română este mărginită la sud și est de Dunăre, iar la nord de Podișul
Getic, Subcarpații și Podișul Moldovei. Între aceste limite, Câmpia Română apare ca o
depresiune — în sens geologic — puternic sedimentată.
Relieful Câmpiei Române se caracterizează prin văi largi și interfluvii netede,
numite popular câmpuri, cu mici depresiuni formate prin tasare și sufoziune (crovuri).
4
Fig.2.2 Unitățile fizico – geografice ale Câmpiei Române sculptate pe cuvertura valahă
a Platformei Moesice ( SursaȘ [Link]/)
3. Cadrul geologic
Teritoriul reprezentat pe foaia Giurgiu face parte din marea unitate structurală
cunoscută sub numele de Platforma Moesică, compartimentul Valah, iar din punct de
vedere morfologic, se incadreză în Câmpia română.
Formațiunile cunoscute in limitele foii Giurgiu, aparțin Mezozoicului și
Neozoicului. Fundamentul paleozoic si prepaleozoic al acestor formațiuni nu a fost încă
explorat.
5
Platforma Moesică se întinde între Orogenul Carpatic - în vest, aliniamentul
reprezentat de Orogenul Carpatic - Orogenul Nord Dobrogean - în nord şi Orogenul
Balcanic - în sud. Spre est se continuă în şelful Mării Negre.
Fig.3.1. Harta geologică a zonei Seaca (medalion din foaia Giurgiu 1: 200.000, IGR,
1966).
Stratigrafie
Barremian + Apțian
Depozitele barremian-apțiene au fost întâlnite în forajul de la Cernetu (Atârnați)
pe o grosime de 362 m . Succesiunea lor cuprinde in bază calcare microdetritice-
oolitice, albe-gălbui, peste care urmează calcare compacte gălbui cu pachiodonte
(Requienia sp.), corali și Phaneryoptris sp. (aff. P. Staszicyi (Zlusch). Mai sus urmează
calcare friabile nisipoase cu pachiodonte, printre care o specie carenată de Requienia.
Urmează un banc de calcar oolitic dur cu Matheronia sp. (aff. M. Virginiae Math.) și
Chaetetopsis zonata Patrul. La partea superioară se găsesc calcare albe cu aspect
cretos și calcare din detritice, marnoase și nisipoase, cenușii-albicioase, cu intercalații
de calcare oolitice. Calcarele albe cretoase conțin formele : Nerinea sp. (aff. N favrina
Pict. et Camp.), Neithea sp. (aff. N. Deshayesiana d’ Orb.), Chaetetopsis zonata Patrul,
iar calcarele microdetritice mici exemplare de Orbitolina.
6
La Giurgiu Barremianul este reprezentat prin calcare gălbui cu Requienia,
asemănătoare calcarelor barremiene din Dobrogea meridională.
Albian
Depozitele albiene au cel puțin 30 m grosime. In forajul de la Cernetu (Atârnați)
Albianul cuprinde în bază marne și gresii marnoase glauconitice cu Neohibolites
minimus List., acoperite de gresii calcaroase fine, cenușii asociate cu marne cenușii,
nisipoase cu Aucellina. Toate aceste roci conțin aceeași microfaună, caracterizată prin
frecvența Lagenidelor.
La Giurgiu, imediat sub aluviunile Dunării, succesiunea depozitelor albiene
groasă de 10-15 m cuprinde în bază gresii glauconitice. Deasupra urmează marne și
marno-calcare cenușii.
Fauna bogată a gresiilor glauconitice cuprinde formele : Neohibobites minimus
List., Cymaloceras neckerianus Pict., “Rhynnchonella” tripartita Pict., ”Terebratula”
dutempleana d”Orb. Etc. ; în mare se găsesc mai frecvent speciile: Inoceranus
concentricus Park., Anahoplites intermedius Spath, Anahoplites planus Mant., și
Neohibolites minimus List.
Gresiile glauconitice reprezintă partea inferioară a Alabianului mediu ( zona cu
Hoplites dentatus), eventual și partea terminal a Albianului inferior (zona cu
Douvilleiceras mammilare). Pachetul de marne a fost raportat părții mijlocii a Albianului
mediu ( zona cu Anahoplites intermedius).
Cretacic superior
Depozitele neocretacice constituie o succesiune relative omogenă de marne
fine, cenușii- verzui, unoeri gălbui, cu spărtură concoidală cu microfaună foarte bogată
constînd mai ales în Globorotaliidae (Rotalipora, Praeglobotruncana și Globotruncana).
La baza succesiunii se întâlnesc și marne alburii, tari, cu sparații în plăci, cu fragmente
de inocerami. Depozitele marnoase au o grosime de aproximativ 130 m la Cernetu
7
(Atîrnați). In succesiunea acestor marne au fost recunoscute după microfaună trei
biozone.
Prima biozonă este caracterizată prin frecvența mare a specie Rotalipora reicheli
Morn., și prin prezența mai multor specii care in mod obișnuit se înâlnesc în intervalul
Vraconian – Cenomanian, cum sunt: Dorothia filiformis Berth., D. gradata Berth., Tristix
acutangulatum Reuss, Anomalina berthelini Ten Dam., A. rudis Reuss. Această
biozonă corespunde Cenomanianului superior.
A doua biozonă este caracterizată prin abundența speciilor de Rotalipora,
(Rotalipora montsalvensis Morn., [Link]. turonica Brotz.,R. apapenninica Renz, R. reicheli
Morn.) la care se adaugă Praeglobotruncana stephani turbinate (Reichel) și
Globotruncana marginata (Reuss). Această asociație atestă vîrstă turoniană a
depozitelor din care provine.
A treia briozonă este caracterizată prin frecvența ridicată a speciilor de
Praeglobotruncana ( [Link] Gand., P. stephani Gand., [Link] turbinate
marginata (Reichel, P. Helvetica Bolli) și absența rotaliporelor.
Succesiunea depozitelor neocretacice se încheie în sectorul Cernetu (Atîrnați)
cu calcare cretoase și marnoase și cu marne alburii, relativ moi, cu resturi de pești, cu
Globotruncana Iapparenti lapparenti Brotz. G. Lapparenti coronata Bolli. Aceste
depozite pot fi raportate la Turonianul terminal –Senonianul inferior.
Grosimea depozitelor neocretacice este cuprinsă între 50 și 350 m.
Elemente structurale
În succesiunea depozitelor cretacice exista o discontinuitate cu lacuna la baza
Albianului. La Cernetu (Atîrnați) dezpozitele acestui etaj stau pe Apțianul inferior, iar la
Giurgiu direct pe Barremian.
În zona dunăreană se înâlnesc numai depozitele Cretacicului inferior, în timp ce
mai spre N se găsesc și depozitele cretacic-superioare. Absența Cretacicului superior în
regiunea luncii ți teraselor Dunării trebuie pusă în legătura cu existența unui mare
8
bombament (ridicarea nord-bulgara), de pe care depozitele neocretacice au fost
îndepărtate prin eroziune.
Transgresiv pe Cretacic se găsește Sarmațianul inferior a cărui limită de
extensiune spre SE trece pe la E de Tomulești, și prin localitățile Smîrdioasa, Furculești,
Drăcea.
9
Fig.3.2. Legenda hărţii geologice (din foaia Giurgiu 1: 200 000, IGR, 1966).
10
Fig.3.3. Coloana stratigrafică (din foaia Piteşti 1: 200 000, IGR, 1966).
3.1 Evoluția tectonică - Compartimentul Valah
Trecerea de la etapa de arie labilă geosinclinală la cea de arie stabilă de tip
platformă, s-a produs în mişcările assyntice târzii-caledonice inferioare, din intervalul
Proterozoic superior - Paleozoic inferior. Se consideră de către unii cercetători că în
secorul nord-estic, faliile Capidava - Ovidiu şi Peceneaga – Camena, s-au rigidizat mai
târziu, în orogeneza hercinică. Evoluţia structurală a Sectorului Valah s-a desfăşurat în
trei etape:
11
a. Etapa Paleozoic - Triasic – sedimentarea a fost controlată de subsidenţa
diferenţiată, determinată de sistemul de fracturi care delimitează zone de ridicare şi
zone depresionare, cu condiţii particulare de sedimentare (Fig. 17): - zonele de ridicare
– cele mai importante ridicări sunt Strehaia - Vidin, Nord Craiova – Balş – Optaşi -
Periş, Slatina, Videle, Bordei Verde – Însurăţei; - zonele subsidente (depresionare) –
complementar cu zonele ridicate s-au format depresiunile Băileşti, Roşiori - Alexandria,
Călăraşi - Urziceni şi Ghergheasa - Movila Miresii. Adâncimea fundamentului şi deci şi
grosimea cuverturii depăşeşte în unele cazuri 10000 m (afundarea Ghergheasa - Movila
Miresii).
b. Etapa Jurasic inferior-Cretacic – începând cu Jurasicul morfologia bazinului
se schimbă, formându-se două zone de sedimentare diferite: - o zonă de adâncime, cu
sedimentare pelagică marno-calcaroasă, suprapusă în partea central-vestică, peste
ridicarea Balş-Optaşi; - o zonă de adâncime mică, cu sedimentare neritică (calcare,
calcare recifale, calcare algale, calcare cretoase, etc.), dispusă periferic zonei pelagice.
c. Etapa Neozoică – în această ultimă etapă de evoluţie se produce înălţarea
zonei sudice şi o puternică subsidenţă în zona nordică, spre orogen. Acest fapt
determină acumularea sedimentelor cu grosimi foarte mari în faţa orogenului.
Subsidenţa este demonstrată de adâncimile la care apar diferite unităţi litologice. Astfel
Badenianul este aproape de suprafaţă la Dunăre, iar la nord, în faţa Orogenului se
găseşte la 6000 m.
12
13
