Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Geografie și Geologie

Specializarea Geologie de Sondă

Bazinul Dacic

Student: Neacșu Viorel

1
Cuprins:
I. Introducere ……………………………………………………………….3
II. Formarea Bazinului Dacic ….……………………………………….…...4
III. Geologia unității geostructurale ………..………………………………..5
a. Tectonică ……………………………………………………………..6
b. Litostratigrafie ………………………………………………………..6
1. Badenian …………………………………………………………..7
2. Sarmațian ………………………………………………………….7
3. Meoțian ……………………………………………………..……..8
4. Ponțian …………………………………………………………….9
5. Dacian …………………………………………………………….11
6. Romanian ………………………………………………………....11
7. Formațiuni cuaternare ………………………...…………………..11
IV. Resurse naturale minerale ………………………………...………13
V. Bibliografie …………………………………..

2
 I.Introducere

Bazinul Dacic se extinde din sudul Carpaţilor Meridionali şi Orientali (zona de curbură)
până la nord de spaţiul prebalcanic. Limita estică este reprezentată de Dobrogea, iar cea vestică
de îmbinarea lanţurilor muntoase carpatic şi balcanic (fig. 1). În unele perioade Bazinul Dacic s-a
extins peste Dunăre în partea extrem nordică a Bulgariei.
Din punct de vedere regional, Bazinul Dacic aparţine domeniului Paratethys, aflându-se
în partea centrală a acestuia, între Bazinul Euxinic în est şi Bazinul Panonic în vest. Paratethysul
cuprinde trei diviziuni areale importante, dar disproporţionate în ceea ce priveşte suprafaţa pe
care o înglobează fiecare. Paratethysul de vest include Bazinul Rhonului, de dimensiuni reduse
(din zona Alpilor), care a fost colmatat în Badenian. Bazinul Panonic face parte din Paratethysul
central, iar Bazinele Caspic, Euxinic şi Dacic constituie Paratethysul oriental. Spaţiul de la
interiorul Carpaţilor, în cadrul căruia s-a conturat Bazinul Dacic a făcut parte din Paratethysul
central până în Badenian.

Fig. 1 - Localizarea Bazinului Dacic în prezent

(Sursa:GEO-ECO-Marina, Supliment nr. 1)

3
 II.Formarea Bazinului Dacic

Bazinul Dacic a început să prindă contur încă din timpul Badenianului, însă şi-a definit
bine limitele în partea superioară a Sarmaţianului mediu. Înainte de Sarmaţianul mediu, spaţiul în
care urma să apară Bazinul Dacic făcea parte din avantfosa carpatică. În cursul evoluţiei sale
paleogeografice, Bazinul Dacic a trecut prin trei faze paleogeografice.

• În ultima parte a Sarmaţianului mediu şi în Sarmaţianul superior, Bazinul Dacic s-a

conturat în aria Paratethysului Oriental cu caracterele unei mări deschise (Sarmaţian
superior), comunicând larg cu Bazinul Euxinic;
• În timpul Meoţianului s-au ridicat două arii continentale care au dus la conturarea mai
strânsă a Bazinului Dacic. Spre sud s-a ridicat o masă continentală care a reunit Moesia
şi Dobrogea, în timp ce spre nord s-a extins aria continentală a ridicărilor volhinică şi
ucrainiană. Astfel, s-a restrâns comunicarea cu Bazinul Euxinic, iar Bazinul Dacic a
devenit o arie acvatică semi-închisă. Comunicarea cu Bazinul Euxinic se făcea printr-
un culoar situat la nord de actuala locaţie a oraşului Galaţi. O situaţie paleogeografică
similară a existat şi în timpul Ponţianului. Caracterul de bazin acvatic dominant
salmastru al ariei dacice a persistat până în Dacianul inferior;
• Începând cu Dacianul mediu, Bazinul Dacic a devenit o arie de sedimentare dominant
fluvială. În contrast cu acesta, Bazinul Euxinic apare ca o arie marină – salmastră,
separarea dintre cele două fiind netă din punct de vedere al proceselor de sedimentare.

Din punct de vedere cronostratigrafic, Ponţianul reprezintă partea terminală a Miocenului

şi corespunde parţial Messinianului din Bazinul Mediteranean (fig. 2). La nivelul Messinianului,
în Bazinul Mediteranean a avut loc o scădere bruscă a nivelului mării, corespunzătoare Crizei de
Salinitate Messiniană. Această schimbare a afectat şi bazinele învecinate cu Bazinul
Mediteranean. Pe baza imaginilor paleogeografice conturate la nivelul Ponţianului, putem urmări
influenţele Crizei de Salinitate Messiniană în Bazinul Dacic.

4
Fig. 2 - Scara stratigrafică a Bazinului Dacic (după Vasiliev et al., 2004, Stoica et al., 2007 şi Snel et al.,
2006) şi principalele faze ale evoluţiei paleogeografice a Bazinului Dacic. Modificată după Jipa et al.,
2007.

III.Geologia unității geostructurale

Fig. 3 - Harta geologică schematică a României. Abrevieri: PCF-Falia Peceneaga-Camena; COF-Falia

Capidava-Ovidiu; IMF-Falia Intramoesică; CEE-Cratonul Est-European.

5
 a) Tectonică

Dupa Cretacic, Platforma Valahă a fost exondată aproape total până in Badenian. Odată
cu Badenianul zona Platformei Valahe intră într-o fază compresională ca urmare a relației
tectonice cu Orogenul Carpatic. În urma procesului de încalecare Platforma este antrenată într-un
proces de subsidență declansându-se astfel și ultimul ciclu de sedimentare până în Cuaternar,
urmand apoi a fi antrenată în procese subaeriene dinspre E înspre V în cadrul bazinului de
sedimentare Dacic.

Fig. 4 - Hartă tectonică a Platformei Valahe (Arhiva OMV Petrom)

b) Litostratigrafie

Bazinul Dacic își începe evoluția odată cu inițierea ciclului V de sedimentare, ciclul
Badenian-Sarmaţian inferior-Romanian, de pe sectorul românesc (Platforma Valahă) al
Platformei Moesice. Ciclul Badenian-Sarmaţian inferior-Romanian încheie procesul de
sedimentare în Moesia după acumularea unei stive de sedimente cu grosimi mai mari de 2 000
m.

1. Badenian
Evoluția și-a început-o în urma unui proces de transgresiune marina. In Badenian ca
urmare a procesului invaziv al apelor Paratethysului se inregistreaza pe Platforma Valahă mai
întai acoperirea parții sale de N, apele mergând înspre S pe cea mai mare parte a platformei dar
nu in totalitate. Partea Dunarii de astazi rămânând în continuare uscat. Litologia este ceva mai
variată, fiind constituită din gresii, argile, marne și calcare și rare intercalații de gipsuri (100m).

6
Asociațiile de faună sunt bogate fiind constituite din foraminifere dar și bivalve, gasteropode, ce
prezintă caracteristice marine tipice: Formațiunea de Humele.

2. Sarmațian
Sarmaţianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre
valea Cricovului Sărat şi valea Buzăului. El prezintă, din punct de vedere faunistic, numeroase
similitudini cu Sarmaţianul din Platforma Moldovenească, Basarabia şi Ucraina. Macrofaunele
existente permit individualizarea subetajelor Volhynian, Bessarabian şi Kersonian.

Fig. 5 - Succesiunea lito-stratigrafică a depozitelor sarmațiene din Bazinul Dacic.

În funcţie de zona de depunere, litologia Sarmaţianului inferior este variată. De exemplu,

în sinclinalul Bozioru-Odăile, la nord de valea Buzăului, Volhynianul are un caracter pararitmic
fund alcătuit dintr-o alternanță de argile cu nisipuri. Pe valea Dara (aliniamentul cutelor diapire
externe), Volhynianul este preponderent argilos. În schimb, pe valea Neagoşului (satul
Chiojdeanca), Volhynianul are depozite argiloase în partea inferioară, urmate de nisipuri cu
intercalaţi de gresi, deseori, nisipoase. Faunele de moluşte includ specii de Abra, Ervilia, Mactra,
Plicatiforma, Inaequicostata, Obsoletiforma, Musculus, Pirenella, Cerithium, Mohrensternia,
Duplicata, Actaeocina. Depozitele volhyniene din regiune au furnizat o asociaţie de nannofosile
calcaroase caracteristică zonei NNV.

7
 Sarmaţianul mediu (Basarabianul) prezintă diferenţe litologice la nord şi sud de valea
Buzăului. În sinclinalul Bozioru-Odăile, alternanţa de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic
existentă în Volhynian se regăseşte şi în Bessarabian. Spre deosebire de această situație, la sud
de valea Buzăului până la valea Cricovului Sărat, Bessarabianul, este constituit din depozite
argiloase la partea inferioară (stratele cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite
grezocalcaroase (Calcarul de Istriţa) la partea superioară. Depozitele basarabiene din regiune
conţin macrofaune cu forme de Mactra, Cryptomactra, Pahia, Plicatiforma, Obsoletiforma,
Duplicata, Calliostoma. În depozitele basarabiene de pe valea Dara a fost evidenţiată existenţa
zonei de nannoplancton NNS (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul stratelor cu Cryptomactra
pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper.
Sarmaţianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind
constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istriţa). Macrofauna
este constituită numai din specimene ale genului Mactra, mai frecvente fiind formele Mactra
bulgarica şi Mactra caspia. În complexul pestriţ care, pe unele profile, se dezvoltă între calcarele
cu Mactra şi primele depozite meoţiene şi care este predominant lutitic, există un ansamblu de
nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index, poate fi atribuită, în mod convenţional,
zonei NNIO (Zona cu Discoaster calcaris). De la valea Cricovului Sărat către vest până la valea
Cricovului Dulce, Sarmaţianul nu este reprezentat decât prin Volhynian şi, pe alocuri, prin
Bessarabianul inferior. Între valea Cricovului Dulce şi valea Dâmboviţei nu mai aflorează
depozite de vârstă sarmaţiană.

3. Meoțian
Dispuse concordant şi uneori discordant transgresiv peste calcarele kersoniene, depozitele
meoţiene debutează cu primele marne cu congerii mici, necarenate. Ele sunt răspândite sub
forma unor fâşii înguste, dar pe suprafaţă mărită faţă de Sarmaţian, în jurul structurilor
anticlinale din regiune. Pe ansamblu sunt separate în trei subdiviziuni.
Meoţianul inferior, are grosimi între 120-220 m şi se prezintă sub un granofacies lutitic în
jumătatea de nord a perimetrului (marne cenuşii, eventual siltice, compacte, în strate subțiri, cu
intercalaţii metrice de nisipuri cenuşii-gălbui, cu gasteropode mici şi unionide, sau de gresii
calcaroase oolitice cu unionide sidefoase) şi sub un granofacies arenitic în anticlinalul Tătaru-
Cătunu, sau arenito-siltic în structura Năeni-Sărata Monteoru din sudul perimetrului.
Granofaciesul arenitic cuprinde nisipuri cu structura oblică de curent cu congerii carenate,
Theodoxus, Hydrobia vitrella, Unio subatavus, nisipuri în strate matrice şi gresii ooltice, uneori
impregnate cu hidrocarburi, cu Congeria panticapea Andrusov, Unio, Theodoxus.
Meoţianul mediu are grosime de 15-40 la 160-200 m şi este de granofacies predominant
arenitic, reprezentat prin gresii calcaroase, calcare oolitice, nisipuri cenuşii-gălbui, uneori cu
trovanţi în strate decimetrice şi metrice, separate de strate subțiri-medii de marne sau lumaşele cu
Dosinia maeotica Andrusov, Ervilia minuta Sinzov, Congeria panticapea Andrusov, Pirenella
caspia Andrusov, Theodoxus stefănescui, Hydrobia vitrella Brusina.

8
 Meoţianul superior are grosimi mai mari, de la 140 la 320 m, şi este dominat de o
alternanță de marne (cenuşii, nisipoase, în strate centimetrice-decimetrice), nisipuri (cenuşii-
gălbui, micacee, fin-mediu granulare, în strate decimetrice şi metrice), gresii (calcaroase cenuşii
micacee, uneori oolitice, feruginoase, în strate decimetrice), conţinând o faună de Hydrobia,
Theodoxus, unionide, congerii mici (Congeria novorrosica), cu unele nivele reper de gresii
lumaşelice cu Leptanodonta rumana.

4. Ponţianul
Depozitele ponţiene urmează în continuitate de sedimentare peste cele meoţiene, fiind
dezvoltate ca benzi cartografice înguste în jurul structurilor anticlinale, sau în umplutura unor
sinclinale. Limita inferioară este deasupra stratelor cu Congeria novorrosica şi sub cele cu
cardiacee. Este împărţit în trei subformaţiuni.
La nord de valea Buzăului are un facies marnos-nisipos în sinclinalele Pârscov şi
Ruşavăţu şi un facies calcaros în sinclinalul Calvini-Odăile.
Ponţianul inferior are grosimi de 70 la 280 m şi se prezintă sub un granofacies lutitic
reprezentat prin marne cenuşii compacte, uneori siltice, sau arenitice, fin micacee, în strate
medii-groase, cu intercalaţii de nisipuri cenuşii-gălbui în strate subțiri (centimetrice-decimetrice),
fine şi mediu granulare şi la lumaşele cu monodacne, didacne, Prosodacna sturi. Mai conţine
Paradacna abichi, Limnocardium Sp.,Valenciennius annulatus.
Ponţianul mediu are grosimi de 75-250 m şi este predominant nisipos. El conţine nisipuri
gălbui-cenuşii fine granulometric, în strate groase cu intercalaţii de marne cenuşii compacte sau
cenuşii siltice-arenitice în strate centimetrice. Mai poate avea intercalaţii de gresii cenuşii în
plăci. Macrofauna proprie acestui interval este reprezentată prin Congeria rumana, Melanopsis,
Limnocardium, Congeria rhomboidea, Dreissena rimestiensis, Hyriopsis decolata, Hydrobia
spicula, Melanopsis decolata, Viviparus sp.
Ponţianul superior are grosime de 200-300 m şi este reprezentat printr-un facies marnos
nisipos rezultat dintr-o alternanță de marne cenuşii-albăstrui siltice-nisipoase în strate
decimetrice şi metrice, cu nisipuri cenuşii-gălbui mediu şi fin granulare, în strate centimetrice cu
Phyllicardium planum planum, Dreissena polymorpha, Dreissenomya, Didacna subcarinata,
Prosodacna heberti, Prosodacna sturi, Caladacna steindachneri.

9
 Fig. 6 - Harta paleogeografică a Bazinului
Dacic în timpul Ponţianului inferior şi în
timpul Ponţianului Superior – Dacian. După
Saulea et al., 1969.

5. Dacianul
Dezvoltat în continuitate de sedimentare cu Ponţianul, Dacianul atinge grosimi de 150-
200 m şi uneori 400 m în zona Salcia. El alcătuieşte cu precădere umplutura unor sinclinale, sau
formează benzi cartografice la exteriorul structurilor anticlinale.
În cadrul regiunii cercetate, Dacianul cuprinde o alternanță de nisipuri gălbui- albe, fin-
mediu granulare, în strate de până la 5 m, cu structuri oblice de curent, cu intercalaţii de marne
cenuşii-vinete-cafenii, marne siltice în strate decimetrice şi gresii grosier granulare, ruginii sau,
mai rar, pietrişuri mărunte în strate subțiri. Spre partea superioară predomină un facies lutitic de

10
marne şi argile cărbunoase negricioase-cafenii, cu intercalaţii de nisipuri feruginoase, nisipuri
gălbui-cenuşii slab compactizate şi cărbuni în strate submetrice (în regiunea Apostolache-
Călugăreni). Frecvent apar lumaşele de Prosodacna cobălcescui, Prosodacna haueri,
Pseudoprosodacna munieri Bielz., Viviparus bifarcinatus Bielz., Hydrobia sp., Prosodacna
orientalis etc.

6. Romanianul
Depozitele romaniene au o mare dezvoltare în cadrul bazinului văii Buzăului, formând
umplutura marilor structuri sinclinale Șoimari-Calvini-Mărunţişu-Zahareşti-Odăile, Salcia-
Ruşavăţu, Pârscov, Pădureni şi acoperind anticlinalele în afundare, externe: Rotari, Boldeşti,
sinclinalul Cricov, periclinul anticlinalului Tătaru-Cătunu-Sărata Monteoru. Concordant, peste
depozitele daciene, Romanianul are grosimi mari, cuprinse între 250-300 m, pe flancurile
anticlinalului Lapoş-Bădila, până la 600-1200m, în structura anticlinală Năeni-Sărata Monteoru.
Se poate separa o subdiviziune inferioară argilo-nisipoasă (cuprinzând argile brune
nisipoase compacte, alternând cu nisipuri cenuşii-gălbui cu slabă stratificaţie încrucişată, fine-
mediu sau grosier granulare, cu marne cenuşii cafenii, uneori cu concreţiuni calcaroase) şi o
subdiviziune superioară, preponderent ruditică, cuprinzând pietrişuri mediu şi fin granulare, local
cimentate, în strate de 1-4 m, cu elemente subrotunjite şi rotunjite, poligene (calcare sarmaţiene,
şisturi verzi, cuarţ alb, diverse gresii), uneori cu granoclasare normală. Acestea pot avea
intercalaţii lentiliforme de nisipuri grosiere. Din intercalaţiile marnoase se cunoaşte o faună cu
Viviparus rumanus Cob., Planorbis sp., Theodoxus (Calvertia) licherdopoli, Melanopsis sp.,
Helix sp., Bulimus melanopsis Brusina, Calvertia quadrifaciatus (Bielz.).

7. Formaţiuni cuaternare
Depozitele cuaternare au răspândire în cadrul perimetrului cuprinzând depozite aluviale,
terase, alunecări de teren. Pietrişurile pleistocene apar frecvent cutate, sublinund aspectul recent
al fazei valahe.

11
Fig. 7. Unităţi litostratigrafice şi petrotipuri ale ciclului Badenian-Romanian (Bazinul Dacic)
interceptate în foraje sau deschise subaerian, Sinteză cu date din Paraschiv.

12
 IV.Resurse naturale minerale

Hidrocarburi. Platforma Valahă constituie cea de a doua unitate structurală de pe

teritoriul României, atât în ceea ce priveşte volumul rezervelor, cât şi producţia de petrol a
ţării noastre. Primul zăcământ de petrol pus în evidență a fost cel de la Ciurești (1956). De
atunci s-au descoperit noi zăcăminte de petrol și gaze, ajungându-se la peste 126 de structuri
și zăcăminte izolate cunoscute. Majoritatea acumulărilor se găsesc între adâncimi de 800-
2500 m, între 2500 și 3300 exită un număr mai mic, iar între 3300 și 5000 doar câteva. Ca
perspectivă rămân zăcămintele de pe treapta adâncă (sub 3300m), inclusiv cele de pe
marginea Platformei prinsă sub molasă (zăcământul Mitrofani). Dintre numeroasele structuri
productive sunt de menţionat: Ciurăşti, Oporelu, Iancu Jianu, Melineşti, Brădeşti şi Bibeşti,
localizate în depozitele triasice. La Bibeşti- Bulbuceni acumulările sunt în depozite detritice
devoniene. Acumulări se mai întâlnesc în depozitele detritice mezotriasice de la Sâmnic,
Ghereşti, Malu Mare, Oporelu, Spineni, Incu Jianu etc. şi în calcarele eocretacice de la Corbii
Mari-Petreşti, Ciurăşti etc. din partea centrală a platformei. Tot în partea centrală sunt
productive depozitele detritice miocene şi cele pliocene în care sunt localizate numeroase
zăcăminte.
Roci utile. Nisipurile şi pietrişurile din albiile râurilor Ialomiţa, Argeş, Olt, Jiu şi
ale afluenţilor acestora, se exploatează pe scară largă asigurând necesarul de materiale de
construcţie pentru numeroasele oraşe din sudul ţării printre care şi capitala. Argile comune se
exploatează în numeroase cariere.

Bibliografie

• Paraschiv D., 1975. Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România.

• Paraschiv D., 1979. Platforma Moesică și zăcămintele ei de hidrocarburi.

• GEO-ECO-MARINA 14/2008 – SUPLIMENT NR. 1 99 Ştiinţele Pământului,

Cunoaştere şi Mediu – Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice.

13