UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE ȘI GEOLOGIE

Master Geologie de Sondă

Ostracode

Coordonator,
Asist. univ. dr. Florentina PASCARIU
Student,
Sebastian-Ionuț BANU

- IAȘI -
2021
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................3
Istoria studiului................................................................................................................................3
Genuri..............................................................................................................................................3
Clasificare........................................................................................................................................4
Aplicații...........................................................................................................................................4
Biologie............................................................................................................................................4
Ciclu de viață...................................................................................................................................6
Bibliografie......................................................................................................................................7

2
 Introducere

Ostracodele sunt de departe cele mai complexe organisme studiate în domeniul

micropaleontologiei. Sunt Metazoare și aparțin Phylum Arthropoda, Clasa Crustacee. O trăsătură
distinctivă importantă pe care ostracodele o au este simetria bilaterală a formei corpului lor.
Părțile corpului împerecheate sunt închise într-o carapace articulată dorsal. Acestea se găsesc
astăzi în aproape toate mediile acvatice, inclusiv izvoarele termale, peșterile, în pânza freatică,
mediile semi-terestre, atât în apele dulci, cât și în apele marine. De fapt, aproape oriunde este ud,
chiar dacă doar pentru o scurtă perioadă!

Istoria studiului

Cele mai vechi nume generice date ostracodelor sunt Cypris și Cythere de Muller în anii
1770 și 1780, acestea sunt acum utilizate în mod obișnuit ca sufixe și prefixe în nomenclatura
ostracodelor. În anii 1860, Sars a clasificat ostracodele ca un ordin împărțit în patru subordine,
Podocopa, Myodocopa, Cladocopa și Platycopa. La începutul secolului al XX-lea, cercetatorii
din Appalachians din SUA clasificau ostracodele paleozoice. În 1958 Pokorny a combinat aceste
două clasificări și în 1961 un tratat anglo-american a modificat lucrarea lui Pokorny pentru a
oferi fundamentul sistemului de clasificare actual. Abia în lucrarea lui Pokorny au fost legate
clasificările fosile și cele vii.

Genuri

Organismele asemănătoare ostracodelor (artropode bivalve) sunt înregistrate din

Cambrian, dar nu este sigur dacă acestea pot fi clasificate drept adevărate ostracode. Formele
miodocopide și podocopide sunt înregistrate de la Ordovician. Toate aceste forme timpurii sunt
marine, primele forme de apă dulce (Darwinulacea și Carbonita) apar în carbonifer și ostracodele
jurasice sunt comune în mediile de apă dulce. Între silurian / devonian și prezent există mari

3
lacune în înregistrarea fosilă a formelor marine planctonice, despre care se crede că reflectă
calcificarea slabă a carapacei.

Clasificare

Clasa Ostracoda este separată de alte crustacee prin corpul lor comprimat lateral, capul
nediferențiat, șapte sau mai puțin membre toracice și carapace bivalva, perforate, lipsite de linii
de creștere. Ostracodele vii sunt în continuare clasificate în multe cazuri prin variații ale anexelor
și ale altor părți moi. Deși s-au găsit ostracode fosile excepțional conservate, cu părțile moi
intacte, acestea sunt foarte rare și, prin urmare, caracteristicile morfologice ale carapacei au
devenit vitale în clasificarea ostracodelor fosile. Ostracoda a fost împărțită în cinci ordine,
Podocopida și Myodocopida existente și Phosphatocopida, Leperditicopida și Palaeocopida
dispărute (cu toate acestea, ultimele grupuri nu pot fi ostracode în sensul strict biologic).

Aplicații

Deoarece înregistrarea fosilă a ostracodelor marine planctonice este atât de neuniformă,

utilizările biostratigrafice ale ostracodelor bazate pe forme bentice sunt limitate la medii marine
specializate, de exemplu în Jurasicul Mării Nordului. În mediul marin, ostracodele sunt utilizate
pentru reconstrucții paleoambientale. Faciesul de apă dulce și salmatică conține în mod obișnuit
ostracode abundente care sunt utilizate pentru studii de mediu și pentru zonări biostratigrafice, de
exemplu în sedimentele non-marine din Mongolia și China.

Biologie

Mai multe caracteristici morfologice ale ostracodelor sunt uneori păstrate în formele
fosile și au fost utilizate în clasificarea lor. Carapacea ostracodă este de obicei ovală, în formă de
rinichi sau în formă de fasole, este împărțită într-o valvă dreaptă și stângă, una fiind, de obicei,
puțin mai mare decât cealaltă parțial suprapusă, și articulată la marginea dorsală. Șarniera este o

4
caracteristică importantă în ceea ce privește taxonomia și clasificarea. Sunt recunoscute patru
tipuri de bază de șarniere:

 Șarniera adontă este cea mai simplă, fără dinți sau prize, face adesea parte dintr-o
canelură de contact pe supapa mai mare și o creastă corespunzătoare pe supapa
mai mică.
 Șarniera merodont este compusă dintr-un dinte și o priză la fiecare capăt al unei
structuri de șanț sau de creastă (structuri complementare negative și pozitive în
supapele stânga și dreapta).
 Șarniera entomodontă diferă de stilul balamalei merodont, având o porțiune
anterioară crenulată grosier a elementului de șanț / crestă mediană.
 Șarniera amphidont are o structură mediană mai complexă, cu un dinte și o priză
anterioare.

Când sunt vii, cele două valve ale carapacei sunt închise de mușchii adductori, aceștia
sunt în mod normal conectați la suprafața interioară a valvei într-un punct situat chiar anterior
centrului valvei, lăsând frecvent cicatrici pe suprafața interioară a supapelor și fie un tubercul
subcentral sau un sulcus (o depresiune alungită superficială) la exterior. Ostracodele podocopide
produc o flanșă suprapusă calcificată în jurul marginii ventrale numită duplicată.

Ostracodii își simt împrejurimile folosind sensilla (fire de păr sau peri) care se
proiectează prin carapace prin canalele porilor, la margini acestea sunt numite canale marginale
ale porilor. Unele ostracode cu apă de mică adâncime au ochi și carapacele lor au puncte de ochi
limpezi sau tuberculi oculari ridicați.

Ostracodele se pot reproduce sexual și asexual (partenogeneză). Ostracodele prezintă

dimorfism sexual, adică bărbații și femelele din aceeași specie au carapace de dimensiuni și
forme diferite, cresc prin năpârlire până la nouă etape de creștere. Datorită acestui dimorfism
sexual și a variațiilor ontogenetice ale ostracodelor, trebuie acordată mare atenție taxonomiei,
deoarece o singură specie poate avea o serie de etape juvenile, precum și două morfotipuri
adulte.

Ecologia ostracodelor se reflectă adesea în forma și structura carapacelor lor, făcându-i

astfel indicatori utili ai paleo-mediului. Ostracodele de apă dulce, în general, tind să aibă

5
carapace simple, sub formă de fasole, netede, subțiri, slab calcificate. Se hrănesc cu o gamă largă
de alimente, inclusiv diatomee, bacterii și detritus. Ostracodele pelagice au, de asemenea,
tendința de a avea cochilii subțiri și netede și pot avea anexe sau antene de înot puternice de
lungă durată care au condus la formarea inciziunilor rostrale în partea anterioară a carapacei
pentru a permite o mișcare mai liberă a acestor anexe. Ostracodele bentice sunt în mod obișnuit
detritivori sau hrănitori cu filtru, fie se cufundă în substrat, caz în care carapacele lor tind să fie
netede, mici, robuste și uneori alungite. Cele găsite pe substraturi mai grosiere în medii cu
energie superioară tind să aibă carapace mai robuste, cu nervuri puternice sau reticulate.

Ciclu de viață

Ostracodele ca și alte Crustacee năpădesc între stadiile de creștere (numite instar), acest
proces este cunoscut sub numele de ecdiză. De obicei, există nouă etape între ou și adult. Acest
fapt are implicații extrem de importante pentru studiile paleontologice. De exemplu, dacă un
ansamblu conține un amestec de instare, este relativ sigur să presupunem că materialul este in
situ (o biocoenoză, o adevărată reflectare a ansamblului viu). Ostracodele au, de asemenea, o
varietate de strategii reproductive complexe, inclusiv îngrijirea ouălor din carapace, ouă
rezistente la desecare (se știe că supraviețuiește în stare uscată doar pentru a ecloza la imersie în
apă ani mai târziu), strategii sexuale și asexuale inclusiv partenogeneza care în Darwin credea că
este singura metodă de reproducere utilizată. Partenogeneza este reproducerea asexuată numai
prin intermediul femelei.

6
 Bibliografie

Surse online:
 Site-ul oficial JISC