Facultatea de Istorie şi Geografie

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ

Specializările: Geografie
Geografia turismului
Anul I, Sem. 1

http://atlas.usv.ro/www/id/

Telefon: +40 230 216 147/ / int: 511

Conf. univ. dr. Daniela POPESCU

GEOLOGIE GENERALĂ
Caiet de activități asistate

SUCEAVA, 2015

1
 CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………….……..…. 3
Unitatea de învățare 1. Roci magmatice …………………………………………………...…… 4
1.1. Mineralele rocilor magmatice ………………………………………………...……. 4
1.2. Structura şi textura rocilor magmatice ....................................................................... 6
1.2.1 Structura rocilor magmatice............................................................................... 6
1.2.2. Textura rocilor magmatice ............................................................................... 8
1.3. Clasificarea rocilor magmatice ....................................................................................... 9
Test de autoevaluare…………………………………………………………………….……....… 10

Unitatea de învățare 2. Roci metamorfice ................................................................................. 13

2.1. Factorii metamorfismului .............................................................................................. 13
2.2. Structura şi textura rocilor metamorfice ....................................................................... 14
2.2.1. Structura rocilor metamorfice ........................................................................ 14
2.2.2. Textura rocilor metamorfice .......................................................................... 16
2.3. Clasificarea rocilor metamorfice ................................................................................... 17
Test de autoevaluare………………………………………………………………………....…..… 19

Unitatea de învățare 3. Roci sedimentare .................................................................................. 21

3.1. Componenţii rocilor sedimentare .................................................................................. 21
3.2. Clasificarea rocilor sedimentare .................................................................................... 23
3.2.1. Roci epiclastice .............................................................................................. 23
3.2.1.1. Rudite .............................................................................................. 24
3.2.1.2. Arenite ............................................................................................. 26
3.2.1.3. Siltite ............................................................................................... 28
3.2.1.4. Lutite ............................................................................................... 29
3.2.2. Roci de precipiţaţie chimică ........................................................................... 30
3.2.2.1. Roci carbonatice .............................................................................. 30
3.2.2.2. Roci silicioase ................................................................................. 33
3.2.2.3. Roci evaporitice .............................................................................. 36
3.2.3. Roci de tranziţie ............................................................................................. 37
Test de autoevaluare…………………………………………………………………………….… 38
Test final de autoevaluare …………………………………………………………………...….. 40
Răspunsuri la teste……………………………………………………………………………..… 44
Bibliografie……………………………………………………………………………………...... 45

2
 INTRODUCERE

Fenomenele care se produc la partea externă a globului terestru, respectiv în litosferă, se pot
separa din punct de vedere geologic în 3 domenii mari: magmatic, metamorfic şi sedimentar. Aceste
domenii prezintă carateristici proprii care le diferenţiază şi care se referă la:
a) valori distincte ale parametrilor termici, barici şi dinamici care controlează procesele;
b) moduri deosebite de desfăşurare a proceselor geologice;
c) naturi şi forme deosebite ale materialelor antrenate în aceste procese;
d) rezultate diferite.
Rezultatele proceselor geologice dictate de condiţiile specifice fiecărui domeniu sunt rocile.
După modul de formare există trei familii mari de roci: magmatice, metamorfice şi sedimentare.
Primele două familii de roci se formează în ariile profunde ale litosferei (în condiţiile
domeniului endogen) care presupune o serie de condiţii particulare: temperaturi şi presiuni
litostatice cu atât mai ridicate cu cât adâncimea de formare a rocilor este mai mare; stress tectonic
mai mult sau mai puţin pronunţat, dictat de tectonica globului terestru. Cristalizarea mineralelor din
magmă, în cazul rocilor magmatice, sau recristalizarea mineralelor preexistente, în cazul rocilor
metamorfice, se desfăsoară într-o perioadă îndelungată de timp.
Materialul care constituie partea superioară a mantalei (astenosfera) este format din magmă
primară, care, ulterior poate migra ascensional spre suprafaţă, alimentând un aparat vulcanic, sau
poate cristaliza în mediile mai adânci ale litosferei. În timpul subducţiei unei plăci tectonice, se
produce topirea capătului de placă subdusă, care ajunge în astenosferă. În condiţii particulare,
magmele pot lua naştere şi prin topirea rocilor ajunse în zonele profunde ale litosferei neimplicate în
subducţie.
Migrând spre suprafaţă în litosferă, magmele se pot opri şi consolida la nivele mai profunde
(formând intruziuni) sau în imediata apropiere a suprafeţei terestre. Consolidarea magmei în
interiorul crustei terestre la nivele diferite de adâncime conduce la formarea rocilor magmatice.
Când magma ajunge la suparafaţa crustei terestre (alimentând un aparat vulcanic) pierde o serie de
compuşi volatili şi se transformă în lavă. Consolidarea lavei în condiţii subaeriene generează rocile
vulcanice. Întreg ansamblul proceselor de generare, evoluţie şi consolidare a magmelor constituie
domeniul magmatic.
La suprafaţa litosferei, rocile sunt supuse unor procese fizice, chimice şi biotice de
distrugere, de alterare. Materialul astfel rezultat, căruia i se adaugă şi materialul provenit din
activitatea organismelor, este transportat în soluţie de către apele reţelelor hidrografice în bazinele
de sedimentare (lacuri, mări sau oceane). Depozitarea (sedimentarea) acestui material mobil, numit
sediment, şi consolidarea lui generează rocile sedimentare.
Totalitatea proceselor de distrugere a unor roci preexistente la suprafaţa litosferei, de
prelucrare a materialului rezultat şi de formare a unor roci noi prin acumularea acestuia constituie
domeniul sedimentar.
Dinamica blocurilor crustale favorizează ajungerea rocilor preexistente în medii geologice
profunde a căror parametri fundamentali au alte valori decât cele ale materiei din care rocile iniţiale
s-au format: zone de subducţie a plăcilor litosferice, zone de cutare, zone din vecinătatea cuptoarelor
magmatice etc. Plasarea rocilor preexistente formate într-o etapă anterioară de evoluţie geologică a
globului terestru în condiţii de dezechilibru cu noul mediu înconjurător, determină reorganizarea
profundă a compoziţiei, structurii şi texturii lor. Modificările radicale ale rocilor preexistente conduc
la transformarea acestora în alte roci noi, numite metamorfice. Ansamblul proceselor răspunzătoare
de transformarea rocilor preexistente în alte roci în ariile profunde ale litosferei, sub zonele de
alterare şi sedimentare, caracterizează domeniul metamorfic.
3
 Domeniile magmatic şi metamorfic, cu toate procesele distincte care le implică, sunt
cuprinse în interiorul litosferei, motiv pentru care sunt numite şi domenii endogene. Domeniul
sedimentar, cu întreg cortegiul proceselor de alterare, sedimentare şi consolidare a materialului
detritic preexistent la suprafaţa litosferei, precum şi precipitarea diferitelor săruri în bazine marine
constituie domeniul exogen.

Unitatea de învățare 1. ROCI MAGMATICE

Rocile magmatice se formează prin răcirea şi consolidarea magmei în interiorul crustei
terestre, fie în medii profunde caz în care se formează rocile plutonice sau intruzive, fie medii
situate la adâncimi mai mici sub suprafaţa crustei, caz în care se formează rocile filoniene sau
subvulcanice. Când magma ajunge la suprafaţa crustei pierde o serie de compuşi volatili şi devine
lavă. Consolidarea lavei în condiţiile existente la suprafaţa crustei conduce la apariţia rocilor
vulcanice.

1.1. Mineralele rocilor magmatice

La constituţia rocilor magmatice participă aproape o singură clasă de minerale, respectiv
silicaţii. Dintre mineralele silicatice, feldspaţii ocupă 60%, piroxenii şi amfibolii 17%, cuarţul 12%,
micele 3%.
Toate celelalte clase de minerale participă la compoziţia acestor roci cu 8%, motiv pentru
care studiul chimic al rocilor eruptive se rezumă doar la studiul asociaţiilor naturale ale silicaţilor.
Mineralele formate prin cristalizare direct din magmă sunt numite minerale primare. Dintre
acestea, unele domină ca participare şi sunt numite minerale principale, iar altele au o participare
neînsemnată şi se numesc minerale accesorii. În anumite situaţii, în cursul fenomenelor magmatice
târzii şi al fenomenelor diagenetice, pe seama mineralelor primare se formează minerale secundare.
După compoziţia chimică reflectată în culoare, mineralele se împart în:
 minerale felsice (sialice, leucocrate) – sunt minerale silicatice care au culori deschise (alb,
cenuşiu, roşietic în cazul ortozei) şi care imprimă rocii un caracter acid (Fig. 1);
 minerale femice (mafice, melanocrate, feromagneziene) - sunt minerale silicatice care au
culori închise (verde, albastru, negru) şi care imprimă rocii un caracter bazic (Fig. 2) şi
ultrabazic.

Mineralele principale
Mineralele mafice cuprind silicaţii cu grupări tetraedrice de [SiO4]4- izolate (structură
nezosilicatică) sau dispuse sub formă de lanţuri infinite în lanţuri cum sunt:
 grupa olivinei –cu seria fosterit (Mg2SiO4)– fayalit (Fe2SiO4);
 grupa melilitului;
 grupa piroxenilor cuprinde piroxenii rombici (enstatit, bronzit, hipersten, ferohipersten,
augit) şi piroxenii alcalini (egirin, acmit);
 grupa amfibolilor cuprinde amfibolii monoclinici (hornblendă comună, hornblendă bazaltică,
barkevickit), amfibolii alcalini (riebeckit, arfedsonit);
 grupa micelor: biotit (mica neagră), mice litifiere.

4
 Minerale felsice
 grupa feldspaţilor care cuprinde două serii: feldspaţii potasici (sanidină, ortoză, microclin) şi
feldspaţii calcosodici (plagioclazi) care alcătuiesc seria izomorfă albit NaAlSi3O8 - anortit
CaAl2 Si2O8;
 grupa feldspatoizilor cuprinde alumosilicaţi alcalini cu o cantitate de silice mai redusă decât
a feldspaţilor: leucit, nefelin, sodalit, nosean, cancrinit;
 grupa silicei SiO2: cuarţ, tridimit, cristobalit, calcedonie, opal;
 grupa micelor: muscovit (mica albă).

Fig. 1 Riolit – rocă de compoziţe felsică Fig. 2 Bazalt - rocă de compoziţie mafică

Minerale accesorii
Acest grup de minerale participă în cantităţi foarte mici la constituţia rocilor magmatice. Cu
totul excepţional un mineral accesoriu poate să apară într-o cantitate neobişnuit de mare într-o rocă
constituind un criteriu în clasificarea şi caracterizarea rocii respective.
Cele mai obişnuite minerale accesorii sunt:
– turmalina în granite şi pegmatite;
– zircon în roci granitice, sienetice, pegmatite;
– titanit (sfen) în roci bazice şi sienite;
– granaţi: almandinul în pegmatite, piropul în roci ultrabazice (peridotite, serpentinite) şi în
eclogite;
– apatitul apare mai ales în roci suprasaturate cu feldspatoizi;
– monazitul apare în granite, sienite nefelinice şi pegmatite;
– rutilul este întâlnit de obicei în granite;
– cancrinitul apare în granite, pegmatite, filoane hidrotermale;
– berilul în pegmatite;
– magnetitul în gabbrouri;
– cromitul în peridotite şi serpentine.

Minerale secundare
Sunt mineralele formate după consolidarea rocilor magmatice ca urmare a diferitelor procese
de transformare suferite de acestea ulterior:
– minerale apărute datorită alterării sub influenţa factorilor exogeni: hematit Fe2O3, limonit,
calcit CaCO3, magnezit MgCO3 şi mai ales minerale argiloase;
– minerale apărute sub influenţa proceselor pneumatolitice: turmalină, cuarţ SiO2, calcedonie
SiO2, zeoliţi;
5
 – minerale formate prin autometamorfism datorat proceselor hidrotermale: epidot, zoizit,
hornblende fibroase, rutil TiO2, titanit, sericit, clorit, caolinit, calcit, calcedonie, zeoliţi, etc.

1.2. Structura şi textura rocilor magmatice

Pentru definirea unei roci, pe lângă compoziţia mineralogică, mai este necesară precizarea
raporturilor dintre mineralele componente. Aceste raporturi sunt sintetizate în termenii structură şi
textură.
Structura defineşte particularităţile legate de mărimea, forma şi relaţiile reciproce dintre
părţile componente ale rocii. În cazul rocilor magmatice există două componente: o componentă
cristalizată, reprezentată de mineralele cristalizate din topitura magmatică, şi o componentă amorfă,
reprezentată de mineralele care nu au reuşit să cristalizeze şi care s-au transformat în sticlă.
Textura se referă la aranjamentul spaţial al componentelor unei roci (minerale, sticlă).
Structura şi textura reflectă condiţiile în care s-a produs consolidarea magmatică şi permit stabilirea
caracterului plutonic sau vulcanic al rocii.

1.2.1. Structura rocilor magmatice

Este determinată de gradul de cristalizare a componentelor, de mărimea şi forma cristalelor,
precum şi de relaţiile dintre cristale şi sticlă.

A. După gradul de cristalizare a componentelor unei roci magmatice se disting

următoarele tipuri de structuri:
 structura holocristalină – caracterizează o rocă complet cristalizată, deci lipsită de sticlă. O
astfel de structură apare la rocile abisale şi hipabisale formate la adâncimi mari în interiorul
crustei terestre, prin răcirea lentă a magmei (granit (Fig. 3), gabbrou, granodiorit, diorit
etc.);
 structura hipocristalină – caracterizează rocile ce conţin atât cristale cât şi sticlă. Rocile
efuzive formate prin consolidarea lavei la suprafaţa crustei prezintă astfel de structură
(dacit, andezit, riolit, bazalt) (Fig. 1, 2);
 structura sticloasă (vitroasă) –este caracteristică rocilor formate din sticlă, prin răcirea
rapidă a lavei (obsidian Fig. 4, pechstein, piatră ponce).

B. După mărimea componenţilor (dimensiunea cristalelor) se deosebesc următoarele

structuri:
structura faneritică, în care cristalele se văd cu ochiul liber (Fig. 3, 5). Acestea cuprind trei
categorii:
 larg cristalizate, cu diametrul cristalelor mai mare de 5 mm;
 cu granulaţii medie, când diametrul cristalelor este cuprins între 1-5 mm;
 mărunt cristalizate, când diametrul cristalelor este cuprins între 0,1-1 mm.
structura afanitică (cu diametrul cristalelor mai mic de 0,1 mm). Dacă se pot recunoaşte
cristalele cu ajutorul microscopului structura se numeşte microcristalină (Fig. 1, 2), iar dacă
nu – criptocristalină (ex.: felsitele – agregate criptocristaline de cuarţ şi feldspat alcalin ce se
pun în evidenţă prin reacţia asupra luminii polarizate).

6
Fig. 3 Granit cu structură holocristalină faneritică. Fig. 4 Obsidian cu structură sticloasă.

C. După mărimea relativă a cristalelor sau a granulelor se deosebesc două tipuri de

structuri:
 structura granulară (echigranulară);
 structura porfirică (inechigranulară).
Structura granulară se caracterizează prin dezvoltarea izometrică a cristalelor unei roci. Este
frecventă la rocile intrusive şi filoniene.
În cazul structurii porfirice (Fig. 6), roca este constituită dintr-o masă fundamentală (pastă)
alcătuită din cristale mici sau din sticlă în care sunt prinse cristalele larg dezvoltate (fenocristale). În
raport cu gradul de cristalinitate al pastei, structurile porfirice pot fi: holocristaline, sticloase,
vitrofirice. Structurile porfirice sunt caracteristice rocilor efusive, subvulcanice sau filoniene,
precum şi zonelor marginale ale masivelor plutonice.

Fig. 5 Peridotit cu structură faneritică larg cristalizată. Fig. 6 Structură porfirică. Cristale mari de hornblendă
neagră sunt prinse într-o masă de cristale mărunte.

D. După forma componenţilor minerali se disting următoarele tipuri de structuri:

 structura idiomorfă (euhedrală) – caracterizează o rocă formată din cristale cu aceeaşi
mărime şi contururi idiomorfe (cu contur cristalografic);

7
  structura hipidimorfă (subhedrală) – este cea mai răspândită şi caracterizează o rocă
alcătuită din minerale idiomorfe şi xenomorfe;
 structura xenomorfă sau anhedrală – defineşte o rocă formată din minerale cu contururi
xenomorfe (neregulate).

1.2.2. Textura rocilor magmatice

Defineşte aranjamentul spaţial al mineralelor, precum şi modul de umplere al volumului
ocupat de rocă. Textura se datorează condiţiilor mecanice în care s-a consolidat magma: în stare de
imobilitate, de mişcare sau de presiune exterioară, înglobarea de fragmente străine sau aglomerarea
locală de cristale, precum şi crearea unor spaţii libere prin degajarea substanţelor volatile.
Textura masivă (neorientată) este caracteristică rocilor la care nu se observă nici o tendinţă
de orientare a mineralelor componente. Este cazul rocilor intrusive formate după încetarea mişcării
tectonice (Fig. 1, 2, 3, 5, 6).
Textură rubanată este caracterizată de prezenţa în rocă a unor benzi subţiri, monominerale,
cu dispuneri succesive, constituite din minerale femice (culori închise) şi minerale salice (albe –
feldspaţi, cuarţ). Această textură rezultă prin depunerea cu viteză mare a mineralelor cristalizate de
timpuriu (masivele Bushveld, Lovozero).
Textura brecioasă (piroclastică) este caracteristică rocilor ce includ fragmente străine de roci
(Fig. 7).
De regulă rocile eruptive sunt lipsite de spaţii libere şi au textură compactă. Separarea unei
faze fluide în timpul consolidării lavei creează roci cu textură veziculară (Fig. 8).
După forma, dimensiunea şi aranjamentul spaţial al golurilor se disting roci vulcanice cu
textură celulară, cavernoasă, scoriacee.
Prin depunerile de minerale în spaţiile goale rezultate prin eliberarea compuşilor volatili din
lave rezultă texturi amigdaloide.

Fig. 7 Textură brecioasă (piroclastică). Fig. 8 Textură veziculară.

Textura sferulitică caracterizează rocile care au unele minerale componente cristalizate

radiar.
Observaţiile asupra structurii şi texturii rocilor magmatice şi vulcanice oferă importante
informaţii asupra condiţiilor în care s-au format aceste roci.

8
 1.3. Clasificarea rocilor magmatice
Criteriile de clasificare a rocilor magmatice sunt:
 compoziţia chimică / mineralogică care vizează conţinutul de silice SiO2 ce imprimă rocii un
caracter acid, intermediar, bazic sau ultrabazic;
 structura şi textura rocilor;
 adâncimea de formare.

SiO2 Roci cu peste

~72 ~ 66 ~ 60 ~ 56 ~ 48 90% minerale
femice
ROCI ROCI ROCI
Adâncimea ROCI ACIDE
INTERMEDIARE BAZICE ULTRABAZICE
la suprafaţă Trahite Bazalte
Riolite Dacite Andezite Picrite
roci vulcanice F, Q, Fd, Fp, H, Px,
Q, F Q, H, B F, H, B Meimicite
sau efusive Px O, B
la adâncime Pegmatite
mică roci Aplite
subvulcanice, Lamprofire
filoniene, Porfire Periodotitice,
hipabisale granitice granodioritice sienitice dioritice gabbroice Kimberlite
la adâncime Biotitite,
mare roci Granite Sienite Gabbrouri Hornblendite,
Granodiorite Diorite
abisale, Q, F, Ms, F, Fd, B, Fp, H, Px, Piroxenite,
Q, H, M Fp, H, B
intrusive, B H O, B Dunite, Peridotite
plutonice H, Px, O, B, Fp
familii
Granite Granodiorite Sienite Diorite Gabbrouri Peridotite
principale

Tab. 1 Clasificarea rocilor magmatice în funcţie de adâncimea de formare şi compoziţia mineralogică. Sub denumirea
rocilor sunt trecute principalele minerale componente:
Minerale felsice Minerale femice
Q – cuarţ O - olivină
F – feldspaţi Px - piroxeni
Fp – feldspaţi plagioclazi B - biotit
Fd – feldspatoizi H - Hornblendă
Ms – muscovit

A. În funcţie de conţinutul în silice SiO2 rocile magmatice pot fi:

 roci acide, provenite prin consolidarea unor magme vâscoase cu un conţinut ridicat de silice
(72 – 66% SiO2 ). Din această categorie fac parte două familii de roci: granitele şi
granodioritele. O familie de roci magmatice este formată din mai multe roci provenite din
acelaşi tip de magmă, dar consolidată la adâncimi diferite: roca plutonică, roca filoniană şi
roca vulcanică.
 roci intermediare, provenite prin consolidarea unor magme mai puţin vâscoase, cu un
conţinut mediu de silice (60– 56% SiO2 ). Din această categorie fac parte două familii de
roci: sienitele şi dioritele.
9
  roci bazice, provenite prin consolidarea unor magme fluide, cu un conţinut mic de silice
(48% SiO2 ). Roci bazice sunt cele din familia gabbrourilor.
 roci ultrabazice, provenite prin consolidarea unor magme fluide, cu un conţinut mare de
minerale femice (90% ). Roci ultrabazice sunt cele din familia peridotitelor.

B. După adâncimea de consolidare a magmei, rocile pot fi:

 roci abisale, intrusive sau plutonice formate prin consolidarea magmei la adâncime mare
(granite, granodiorite, sienite, diorite, gabbrouri, peridotite, etc.);
 roci subvulcanice, filoniene sau hipabisale formate prin consolidarea magmei la adâncime
mică (în procesul de ascensiune a magmei către nivelele superioare ale litosferei). Din
această categorie fac parte pegmatitele, aplitele şi porfirele de compoziţie granitică,
granodioritică, sienitică, dioritică, precum şi lamprofirele peridotitice.
 roci vulcanice sau efusive formate prin răcirea şi consolidarea lavelor la suprafaţa crustei
terestre (riolite, dacite, trahite, andezite, bazalte, picrite, meimicite).

Structura Roci acide (felsice) Roci intermediare Roci bazice (mafice)

A Riolit Andezit Bazalt
F
A
N
I
T
I
C
Ă
F Granit Diorit Gabbrou
A
N
E
R
I
T
I
C
Ă

Tab. 2 Principalele familii de roci magmatice.

Teste de autoevaluare - Roci magmatice

1. Rocile magmatice se formează prin răcirea şi consolidarea magmei în interiorul crustei

terestre:
a. în medii profunde, caz în care se formează rocile plutonice sau intrusive;
b. în medii situate la adâncimi mai mici sub suprafaţa crustei, caz în care se formează
rocile filoniene sau subvulcanice.

10
2. Rocile formate prin consolidarea lavei în condiţiile existente la suprafaţa crustei se numesc:
a. roci vulcanice;
b. roci metamorfice;
c. roci sedimentare.

3. Rocile magmatice sunt constituite cu precădere dintr-o singură clase de minerale:

a. carbonaţi;
b. silicaţi;
c. sulfaţi.

4. Mineralele silicatice cu ponderea cea mai mare în compoziţia rocilor magmatice sunt:
a. feldspaţii;
b. piroxenii şi amfibolii;
c. cuarţul;
d. micele.

5. Mineralele silicatice ce au culori deschise (alb, cenuşiu, roşietic în cazul ortozei) imprimă
rocilor magmatice un caracter:
a. acid;
b. bazic.

6. Mineralele silicatice de culori închise se numesc:

a. mafice;
b. femice;
c. melanocrate;
d. leucocrate

7. Structura defineşte:
a. particularităţile legate de mărimea, forma şi relaţiile reciproce dintre părţile
componente ale rocii;
b. aranjamentul spaţial al componentelor unei roci.

8. O rocă magmatică complet cristalizată:

a. prezintă sticlă;
b. este lipsită de sticlă.

9. Rocile magmatice cu structură holocristalină se formează în condiţii:

a. abisale;
b. hipabisale;
c. vulcanice.

10. Rocile magmatice cu structură hipocristalină se formează în condiţii:

a. abisale;
b. vulcanice;
c. hipabisale.

11. Următoarele roci se formează în condiţii abisale (plutonice).

a. granit;
11
 b. riolit;
c. gabbrou.

12. Structura rocilor în care nu se văd cristalele cu ochiul liber se numeşte:

a. faneritică;
b. afanitică.

13. Structura granulară se caracterizează prin:

a. dezvoltarea izometrică a cristalelor unei roci;
b. dezvoltarea neuniformă a cristalelor unei roci.

14. Conţinutul cel mai mic în silice (SiO2 ) îl au rocile:

a. acide;
b. intermediare;
c. bazice;
d. ultrabazice.

15. Rocile cu caracter acid fac parte din familia:

a. granitelor;
b. granodioritelor;
c. gabbrourilor.

16. Rocile cu caracter ultrabazic fac parte din familia:

a. sienitelor;
b. gabbrourilor;
c. peridotitelor.

17. Rocile cu caracter intermediar fac parte din familia:

a. sienitelor;
b. granitelor;
c. dioritelor.

12
Unitatea de învățare 2. ROCI METAMORFICE
Metamorfismul este procesul de adaptare fizică şi chimică a rocilor, la condiţiile existente în
nivelele mai adânci ale litosferei superioare, sub zonele de alterare şi sedimentare.
Schimbarea condiţiilor, în mediul înconjurător, fac ca mineralele, care participă la procesul
metamorfic să devină instabile; atomii şi ionii acestor minerale suferă o rearanjare în structuri noi,
adaptându-se, în ceea ce priveşte stabilitatea şi compoziţia lor, la noile condiţii.
În procesele metamorfice, ca de altfel în toate fenomenele naturale, starea de echilibru şi
sensul reacţiilor chimice posibile depind de mărimea energiei libere.
O parageneză minerală dintr-o rocă (asociaţii de minerale) reprezintă o stare de echilibru cu
un minim de energie liberă.

2.1. Factorii metamorfismului

În scoarţa terestră se produc diverse transformări minerale, unele simple modificări de fază
(transformări polimorfe), altele cu reacţii chimice între componente. Aceste transformări apar drept
urmare a deranjamentelor minerale. Factorii răspunzători de apariţia acestor deranjamente sunt
variaţiile temperaturii, presiunii, cu diversele ei forme, tensiunii superficiale şi ale chimismului.
Temperatura şi presiunea reprezintă principalii factori care controlează metamorfismul.
Reacţiile chimice tind spre formarea unor minerale stabile, care să aibă o energie minimă liberă în
condiţiile fizice ale metamorfismului.
Numeroase roci metamorfice existente la suprafaţa Pământului trebuie considerate ca
metastabile la temperatura şi presiunea de aici. Faptul că ele au rămas neschimbate în decursul unei
perioade lungi de răcire şi tasare arată că viteza de acomodare a asociaţiilor mineralogice respective,
în raport cu scăderea temperaturii, a fost infinit de lentă. Există situaţii de minerale a căror
acomodare chimică nu s-a realizat complet, ele fiind considerate metastabile şi discutate ca minerale
relicte.
Temperatura
Numeroase reacţii chimice sunt rezultatul unei creşteri a temperaturii, însoţită şi de
schimbarea celorlalte variabile fizice. Temperatura variază în crusta terestră, atât pe orizontală cât şi
pe verticală, ea crescând cu adâncimea. Gradientul geotermic vertical măsoară viteza de creştere a
temperaturii cu adâncimea. Practic, poate fi cunoscut numai în zonele din apropierea suprafeţei
terestre, iar în cele adânci stabilirea lui este ipotetică.
Presiunea
Rocile din scoarţa terestră reprezintă sisteme eterogene, care pe lângă faze minerale solide,
pot conţine şi faze fluide (lichide, gaze sau fluide supracritice), motiv pentru care presiunea din
scoarţa terestră trebuie privită diferenţiat. Presiunea asupra fazelor solide (Ps) poate să nu coincidă
cu presiunea asupra fluidelor (Pf).
Ps include încărcarea verticală a masei suprapusă (Pl - presiunea litostatică) şi forţele laterale
(stress nehidrostatic) de origine tectonică, care structural sunt exprimate prin cute şi foliaţii.

Pl = ρgh

ρ = densitatea medie a coloanei de roci de la suprafaţă până la adâncimea h

ρ= 2,7 g/cm3
g = acceleraţia gravitaţională
g =9,81 m/s2

13
 2.2. Structura şi textura rocilor metamorfice
Procesele metamorfice generează o serie de modificări în rocile preexistente, în funcţie de
manifestarea cu precădere a unuia sau mai multor factori. Comportamentul diferit al rocilor
preexistente afectate de metamorfism conduce la apariţia diferitelor roci metamorfice care se
caracterizează printr-o serie de structuri şi texturi specifice.

2.2.1. Structura rocilor metamorfice

Structurile rocilor metamorfice reflectă condiţiile de formare prin transformarea în stare
solidă a unor materiale preexistente (roci formate într-o etapă anterioară de evoluţie geologică).
Deoarece rocile metamorfice sunt rezultatul a trei procese esenţial diferite şi structurile metamorfice
se grupează în trei categorii: cataclastice, metasomatice, cristaloblastice.

Structurile cataclastice
Rezultă prin procese mecanice de zdrobire şi măcinare a rocilor preexistente sub acţiunea
unor presiuni mari, dezvoltate în zonele de deformare ale scoarţei terestre. Există două tipuri de
structurile cataclastice:
 echigranulare (homeoclastice) care caracterizează rocile formate din calaclaste (sfărâmături
de rocă) de aceeaşi dimensiune;
 inechigranulare (heteroclastice sau porfiroclastice) care definesc rocile formate din
calaclaste de dimensiuni diferite. Fragmentele mai mari sunt prinse într-un agregat mărunt
(homeoclastic sau heteroclastic).
În cazul în care, după zdrobirea rocii preexistente, s-a produs şi o mişcare de alunecare, roca
nou formată va avea o textură orientată şi o structură milonitică în care fragmentele sunt alungite şi
dispuse în şiruri paralele. În cazul în care întreaga rocă trece într-un milonit şistos, rezultă un filonit.

Structuri metasomatice
Metasomatismul este procesul de substituţie prin care o asociaţie de minerale preexistentă
(paleosom) este înlocuită cu o nouă asociaţie de minerale (neosom) sub acţiunea fluidelor.
Metasomatismul presupune un proces de dizolvare simultan cu altul de precipitare.
Într-un stadiu avansat de metasomatism (înlocuirea mineralelor vechi cu altele noi)
mineralul vechi (paleosom) se conservă sub formă de roiuri neregulate în masa celui nou
(metasom), pentru ca la sfârşit să apară o structură cristaloblastică în care relictele lipsesc.

Structuri cristaloblastice
Blasteza este procesul de recristalizare a mineralelor din rocile preexistente sub acţiunea
factorilor metamorfici (presiune, temperatură, fluide, timp).
Deoarece în rocile metamorfice cristalizarea se face în mediu solid, care împiedică libera
dezvoltare a mineralelor, predomină îndeosebi cristalele xenomorfe (cu contururi neregulate).
Granulele de cuarţ, feldspaţi şi granaţi tind către o formă în general izometrică, în timp ce amfibolii,
piroxenii şi micele iau o formă alungită sau aplatizată.
Rocile metamorfice sunt holocristaline, adică complet cristalizate, sticla lipsind cu
desăvârşire.
După dimensiunile relative ale mineralelor şi relaţiile dintre acestea se disting următoarele
tipuri de structuri cristaloblastice:
 Structura homeoblastică - defineşte o rocă metamorfică formată din minerale uniform
dezvoltate. În funcţie de forma cristalelor, structura homeoblastică poate fi:
 granoblastică, când roca este formată din mineralele granulare, izometrice; apare
la cuarţite (Fig. 9), marmură (Fig. 10);
14
  lepidoblastică, când roca este constituită predominant din minerale lamelare,
foioase sau solzoase (ex.: şisturi micacee, filite);
 nematoblastică (fibroblastică), când în rocă predomină mineralele aciculare,
fibroase, prismatice (ex.: amfibolite, Fig. 11).

Fig. 9 Cuarţit, rocă metamorfică masivă Fig. 10 Marmură, rocă cu structură granoblastică

 Structura heteroblastică - caracterizează o rocă formată din cristale cu forme şi dimensiuni

variate. Există două tipuri de astfel de structură:
 porfiroblastică, când cristalele mai dezvoltate sunt prinse într-o masă măruntă,
granoblastică, lepidoblastică sau nematoblastică. De regulă mineralele ce
formează porfiroblastele (cristalele mari) nu se întâlnesc şi în această masă. Ex.:
micaşist cu granaţi, cu staurolit (Fig. 12), gnaisele (Fig. 17);
 poikiloblastică, când roca este constituită dintr-un ţesut larg granular de xenolite
ciuruite de incluziuni de minerale idiomorfe. Ex.: incluziuni de hornblendă şi
epidot cu xenoblaste de albit sau incluziuni de cuarţ şi feldspat cu xenoblaste de
granat.

Fig. 11 Amfibolit Fig. 12 Structură porfiroblastică la un şist

sericitos cu staurolit

În cazul unui metamorfism mai slab, procesul de cristalizare nu şterge decât parţial structura
originară a rocii, încât rămân elemente relicte. În astfel de situaţii se foloseşte prefixul blasto la
15
denumirea structurii originare şi meta la denumirea rocii (metatuf riolitic, Fig. 13, metaconglomerat,
Fig. 14).
Ex.: structura blastodetritică la rocile sedimentare sau structura blastohipidiomorfă,
blastogranitică, blastodioritică la rocile magmatice.

Fig. 13 Metatuf riolitic Fig. 14 Metaconglomerat

2.2.2. Textura rocilor metamorfice

Textura este în general orientată datorită condiţiilor mecanice în care are loc formarea
rocilor. Sub influenţa stressului tectonic se realizează selecţia cristalelor lamelare dispuse
perpendicular pe orientarea lui, realizând, prin dezvoltarea lor, textura orientată. Acest aranjament al
cristalelor se numeşte foliaţie (Fig. 15) şi poate avea trei caractere diferite:
– şistozitate;
– laminaţie;
– stratificaţie.
Şistozitatea este determinată de orientarea constituienţilor lamelari sau aciculari, iar
laminaţia apare ca urmare a alternanţei repetate de strate subţiri, formate din diferite minerale.
Stratificaţia este rezultatul unei succesiuni formate din bancuri de natură litologică diferită.
Aceste trei caractere pot coexista sau pot apare separat.

Fig. 15 Rocă metamorfică cu foliaţie Fig. 16 Textură şistoasă ondulată la şist sericito–
feldspatic

16
 Cele mai comune texturi sunt:
 textura şistoasă (plan paralelă) în care mineralele solzoase sau lamelare sunt dispuse paralel
cu şistozitatea;
 textura şistoasă ondulată (sinuoasă) în care suprafeţele de şistozitate sunt ondulate,
microcutate (Fig. 16);
 textura liniară este dată de orientarea preferenţială a mineralelor prismatice (hornblendă,
sillimanit, disten etc.) pe o anumită direcţie dictată de exercitarea stressului tectonic;
 textura oculară (gnaisică) constituită din cristale de cuarţ sau feldspaţi sub formă de granule
dispuse pe o anumită direcţie (Fig. 17);
 textura masivă întâlnită la marmure (Fig. 9) şi cuarţite (Fig. 10).

Fig. 17 Textură oculară la gnais. Fig. 18 Şist cuarţito - cloritos

2.3. Clasificarea rocilor metamorfice

La baza clasificării rocilor metamorfice stau următoarele criterii:
– compoziţia mineralogică;
– structura şi textura;
– compoziţia chimică şi răspândirea.
Cel mai important caracter ce defineşte rocile metamorfice este reprezentat de textura lor
foliată (şistoasă sau gnaisică), liniată şi pătată (cazul metamorfitelor de contact termic). Cele mai
comune roci metamorfice au fost clasificate în funcţie de criterii structurale, texturale şi
mineralogice. Astfel au fost separate două categorii de roci:
cu foliaţie pronunţată; fără foliaţie sau cu foliaţie puţin evidentă.

A. Roci metamorfice cu foliaţie pronunţată

 ardezii (Fig. 19), roci fin granulare, cu foliaţie planară perfectă (clivaj ardezic), independentă
de stratificaţie, care rezultă din orientarea paralelă a cristalelor tabulare de mică şi de clorite;
 filite, roci asemănătoare cu ardeziile, dar cu o granulaţie mai grosieră, suprafeţele (planele)
de clivaj prezintă un luciu mătăsos, datorat concreşterii cristalelor tabulare de mică şi clorite.
În aceste roci se constată o laminare incipientă şi o recristalizare a cuarţului şi feldspaţilor,
care tind să se separe în strate subţiri, paralele cu clivajul;
 şisturi (Fig. 15, 16, 18, 19), roci puternic foliate şi de obicei laminate, cu o granulaţie mai
grosieră decât a ardeziilor şi filitelor;
 gnaise (Fig. 17, 20), roci cu granulaţie grosieră cu benzi cuarţo-feldspatice discontinue şi
foliaţie discontinuă sau relativ exprimată;
17
  granulite (leptite sau leptinite), roci nemicacee, plan foliate, care pot fi laminate paralel cu
foliaţia. Termenul de obicei este rezervat pentru roci ce conţin granaţi sau piroxeni şi par să
fi cristalizat la temperaturi metamorfice ridicate;
 milonite, roci fin granulare, foarte coerente, cu textură în benzi sau vărgată, fără schimbări
chimice notabile; ochiuri sau lentile de rocă preexistentă, nedistrusă, persistă ca enclave în
masa fin granulară;
 filonitele sunt roci similare milonitelor în care mica recristalizată sau cloritele conferă o
textură mătăsoasă pe planele de foliaţii (ca în filite).

1 2 3

Fig. 19 Roci cu foliaţie. Metamorfismul de slabă intensitate care afectează o rocă sedimentară (1) conduce la apariţia unei
roci metamorfice numite ardezie (2). Dacă intensitatea metamorfismului este medie, din ardezie rezultă un şist (3).

1 2 3

Fig. 20 Roci cu foliaţie. Din roca iniţială, respectiv dintr-un granit cu ortoză (1, rocă magmatică), supus unui
metamorfism de intensitate ridicată rezultă un gnais (2). Intensitatea foarte ridicată a metamorfismului conduce la
transformarea gnaisului într-un migmatit (3).

B. Roci metamorfice fără foliaţie sau cu o foliaţie puţin evidentă. Acestea sunt formate
din unul sau două minerale principale, în funcţie de care au fost denumite:

18
  cuarţite (Fig. 9), compuse din cuarţ recristalizat şi formate mai ales prin metamorfismul
gresiilor şi a rocilor silicioase, sunt lipsite de foliaţie, având textură masivă;
 marmure (Fig. 10, 21), compuse din calcit sau cu totul excepţional din dolomit; cea mai
mare parte a marmurelor sunt calcare metamorfozate, caracterizate printr-o textură masivă;
 amfibolite (Fig. 11), roci de culoare închisă alcătuite din hornblendă şi plagioclazi;
majoritatea amfibolitelor provin din roci magmatice bazice; unele sunt formate prin
metasomatismul sedimentelor calcaroase;
 serpentinitele şi saponitele sunt roci magneziene compuse din serpentină (cazul
serpentinitelor) şi talc (cazul saponitelor) cărora li se asociază carbonaţi, clorit şi tremolit ca
posibili constituenţi minori. Provin din metamorfismul peridotitelor şi mai rar a calcarelor
dolomitice.

1 2

Fig. 21 Metamorfismul calcarului (o rocă sedimentară cu structură afanitică, 1), de intensitate variată conduce la
recristalizarea în stare solidă a acestuia, rezultatul fiind apariţia unei roci metamorfice cu structură granoblastică,
(zaharoidă) care se numeşte marmură (2).

Test de autoevaluare - Roci metamorfice

1. Structurile cataclastice rezultă prin:

a. prin procese mecanice de zdrobire şi măcinare a rocilor preexistente sub acţiunea
unor presiuni mari, dezvoltate în zonele de deformare ale scoarţei terestre;
b. procesul de substituţie prin care o asociaţie de minerale preexistentă este
înlocuită cu o nouă asociaţie de minerale sub acţiunea fluidelor.

2. Metasomatismul este:
a. procesul de substituţie prin care o asociaţie de minerale preexistentă este
înlocuită cu o nouă asociaţie de minerale sub acţiunea fluidelor;
b. procesul mecanic de zdrobire şi măcinare a rocilor preexistente sub acţiunea unor
presiuni mari.

3. Structuri cristaloblastice apar în urma procesului de:

a. cataclazare;
b. metasomatism;
19
 c. blasteză.

4. Rocile metamorfice sunt:

a. complet cristalizate;
b. incomplet cristalizate.

5. O rocă metamorfică formată din minerale uniform dezvoltate prezintă structură:

a. homeoblastică;
b. heteroblastică;

6. Următoarele roci metamorfice prezintă foliaţie pronunţată:

a. şisturi;
b. gnaise;
c. marmure.

7. Următoarele roci metamorfice prezintă foliaţie pronunţată:

a. marmure;
b. filonite;
c. şisturi.

8. Următoarele roci metamorfice prezintă textură masivă:

a. marmure;
b. cuarţite;
c. şisturi.

9. Următoarele roci metamorfice prezintă foliaţie mai puţin pronunţată:

a. saponite;
b. marmure;
c. amfibolite.

10. Marmurele provin prin metamorfismul:

a. calcarelor şi dolomitelor;
b. gresiilor şi a rocilor silicioase;
c. roci magmatice bazice.

11. Amfibolitele provin prin metamorfismul:

a. gresiilor şi a rocilor silicioase
b. rocilor magmatice bazice;
c. rocilor magneziene compuse din talc.

20
Unitatea de învățare 3. ROCI SEDIMENTARE
Rocile sedimetare sunt constituite din materialul rezultat din alterarea rocilor preexistente,
transportat şi depozitat prin variate procese care operează la suprafaţa crustei terestre în ariile de
sedimentare.
Cele mai importante medii de sedimentare sunt: (a) deltele, (b) mediile marine de mică
adâncime, (c) plajele şi cordoane aluviale, (d) mediile marine de adâncime şi (e) recifii.
Sedimentarea se produce de asemenea în mediile fluviale, piemonturi, deşerturi şi regiuni glaciare.

3.1. Componenţii rocilor sedimentare

În alcătuirea rocilor sedimentare participă în proporţii variabile următorii constituienţi:
litoclaste (fragmente de roci), minerale alogene, minerale autigene, minerale argiloase, bioclaste,
oolite şi pisolite, pelete, lumpuri, piroclaste, materie organică, liant şi material cosmic.
Funcţie de originea şi procesele diagenetice, rocile sedimentare pot avea o alcătuire simplă
(roci monominerale cum ar fi calcarele, dolomitele etc.) sau o alcătuire complexă dată de prezenţa
mai multor componenţi.
1. Litoclastele sunt fragmente provenite din dezagregarea rocilor preexistente (magmatice,
metamorfice sau sedimentare). Uneori lipsesc, dar pot să apară şi roci formate în exclusivitate din
aceşti componenţi. Litoclastele formează componentele de bază ale unor roci epiclastice (rudite şi
arenite). Când sunt de dimensiuni mari, litoclastele pot fi recunoscute cu uşurinţă, în schimb când
sunt mici (arenitice) se recunosc numai la microscop.
La rocile epiclastice conţinutul în litoclaste este funcţie de granulometrie, sursă, maturitatea
şi vârsta rocilor. Astfel în cazul nisipurilor, cu cât conţinutul în litoclaste este mai ridicat, cu atât
granulometria este mai mare.
2. Mineralele rocilor sedimentare
Mineralele rocilor sedimentare aparţin la trei grupe principale:
a. minerale alogene (detritice);
b. minerale autigene (neoformaţie);
c. minerale argiloase;
d. minerale grele.
a. Mineralele alogene (detritice) sunt acele minerale provenite din rocile sursă care au
rezistat proceselor de alterare şi transport şi au fost redepozitate. După capacitatea lor de a rezista
proceselor de alterare şi transport, mineralele alogene pot fi:
– stabile;
– metastabile;
– instabile.
Minerale alogene stabile rezistă proceselor de dezagregare şi transport, încât pot trece
integral din rocile sursă în cele sedimentare. Modificările constatate se referă numai la forma
granulelor. Principalele minerale alogene stabile sunt: anatas, baritină, brookit, casiterit, calcedonie,
cuarţ, clorit, diamant, disten, granat, monazit, muscovit, rutil, sfen, topaz, turmalină, wolframit,
zircon. Dintre acestea cel mai frecvent este cuarţul SiO2, după care urmează muscovitul şi zirconul
ZrSiO4.
Minerale alogene metastabile sunt acele care rezistă cu dificultate remanierii şi proceselor
diagenetice. Ele se alterează uşor. În această grupă intră mineralele femice ca: andaluzit, biotit,
epidot, fluorină, hipersten, hornblendă, ilmenit, magnetit, plagioclazi şi piroluzit.
Minerale alogene instabile sunt cele care se alterează şi dispar în timpul proceselor de
diageneză. Dintre acestea amintim: apatit, cordierit, glaucofan, olivină şi pirotină.
21
 b. Minerale autigene (sau de neoformaţie) sunt acele minerale care precipită din soluţii prin
procese chimice şi biochimice. Unele precipită sindepoziţional constituind masa rocii, iar altele apar
postdepoziţional, prin diageneză.
Criteriile de recunoaştere şi de separare a mineralelor alogene de cele autigene sunt bine
stabilite. Cele alogene apar totdeauna rulate, iar cele autigene, în majoritatea cazurilor prezintă
contur cristalografic.
c. Mineralele argiloase sunt constituienţi mineralogici autigeni care apar în rocile argiloase.
Ele sunt reprezentate prin silicaţi de aluminiu şi magneziu hidrataţi, ca: halloysit, dicrit, nacrit,
montmorillonit, nontronit, vermiculit, glauconit.
d. Minerale grele sunt o serie de minerale alogene care au greutatea specifică mai mare de
2,9 (greutatea specifică a bromoformului). Apar în rocile epiclastice, arenitice şi ruditice, mobile sau
consolidate. Pot forma asociaţii caracteristice care permit stabilirea ariilor sursă, servind ca minerale
de corelaţie. Concentraţiile de minerale grele (magnetit Fe 3O4, ilmenit FeTiO3, zircon ZrSiO4)
prezintă importanţă economică.
3. Bioclastele sunt schelete sau învelişuri de protecţie (testuri, cochilii) de natură minerală,
întregi sau fragmentate, ale unor organisme care au trăit în bazinul de acumulare sau au fost aduse
de pe continent. Bioclastele mari se recunosc uşor, în schimb cele mici (testuri de foraminifere,
frustule de diatomee, spiculi de spongieri (Fig. 22), etc.) se recunosc mai greu şi numai în secţiuni
subţiri.

Fig. 22 Bioclaste de foraminifere, radiolari şi spiculi Fig. 23 Oolite văzute în secţiuni subţiri la
de spongieri văzute la microscopul electronic. microscopul electronic.

Bioclastele au o compoziţie mineralogică simplă, fiind formate din opal, calcedonie, cuarţ,
calcit, aragonit, apatit şi diferite forme cristaline de fosfaţi. Uneori bioclastele nu-şi păstrează
compoziţia mineralogică iniţială, în timpul proceselor de diageneză producându-se substituiri. De
exemplu, cuarţul poate fi substituit de calcit.
4. Oolite şi pisolite
Oolitele reprezintă corpusculi sferici sau elipsoidali cu diametrul mai mic de 2 mm, formaţi
dintr-un nucleu central (granulă detritică, bioclast etc.) şi un înveliş carbonatic (cortex) format dintr-
un strat sau mai multe strate (pelicule) de grosimi micronice, fiecare dintre ele având structură
tangenţială, radiară sau compactă (Fig. 23).
Pisolitele sunt forme similare oolitelor, dar cu diametrul mai mare de 2 mm.
5. Peletele (peloide) sunt corpusculi sferici sau ovoidali, omogeni, cu structură
criptocristalină, fără granulă centrală.

22
 6. Lumpurile sunt agregate corpusculare cu contur lobat, care mulează elementele de
structură internă.
7. Materialul vulcanic participă în cantităţi însemnate la alcătuirea rocilor sedimentare,
uneori formând în exclusivitate rocile piroclastice. Acest material este constituit din amfiboli,
piroxeni, mice, feldspaţi, cuarţ şi sticlă. Fragmentele piroclastice se caracterizează prin contur
idiomorf, dar mai ales prin contur angular (colţuros), aşchios, cu spărturi, ceea ce denotă originea sa
vulcanică şi absenţa completă a transportului. În categoria materialului vulcanic pot fi considerate
bombele şi lapilii care au dimensiuni mai mari de 4 mm.
8. Materia organică este prezentă aproape în toate rocile sub formă de bitumine, cărbuni,
răşini minerale (chihlimbar), spori şi polen. Cantitatea de materie organică depinde de tipul
sedimentului.
9. Material cosmic. Acest constituient al rocilor sedimentare provine din fragmentarea şi
topirea meteoriţilor. Dimensiunea particulelor de origine cosmică este între 60 µ şi 700 µ. Aceste
particule au aspect metalic, fiind constituite din feronichel cu crustă de magnetit sau silicaţi de tipul
olivinei şi piroxenilor.
10. Liantul. În rocile detritice liantul poate fi o matrice sau un ciment. Matricea este în mod
obişnuit sindepoziţională, de natură detritică, formată din fracţiuni granulometrice inferioare
componenţilor de bază ai rocii. Matricea devine liant prin tasare şi compactizare.
Cimentul ocupă spaţiile intergranulare ale rocilor detritice şi se formează prin precipitare
chimică. Cimentul poate fi:
– primar (sau sindepoziţional) depus odată cu fracţiunea detritică;
– secundar (sau postdepoziţional) rezultat în urma proceselor diagenetice.
Din punct de vedere mineralogic, cimentul poate fi:
– silicios (opal, calcedonie, cuarţ);
– carbonatic (calcit, dolomit, ankerit, siderit);
– fosfatic;
– sulfatic;
– glauconitic;
– oxidic (limonitic, hematitic).

3.2. Clasificarea rocilor sedimentare

În funcţie de modul de formare, rocile sedimentare se clasifică în trei grupe mari:
 roci epiclastice;
 roci de precipitaţie chimică: roci carbonatice, silicioase, feruginoase, manganoase,
aluminoase, fosforitice, evaporitice;
 roci de tranziţie.

3.2.1. ROCI EPICLASTICE

Rocile epiclastice sau terigene ocupă 20-25% din volumul total al depozitelor sedimentare şi
reproduc, cel mai fidel, istoria complexă a materialului dezagregat în ariile continentale, care a
urmat apoi drumul sinuos al transportului spre locurile de acumulare.
Definite ca epiclastice pentru că produsele lor au provenit de la marginea bazinului, şi
terigene pentru că sunt de origine continentală, ele mai sunt numite şi roci detritice deoarece la
originea lor s-a aflat „detritusul” dezagregării mecanice; în ultima vreme au fost numite şi roci
siliciclastice pentru că sunt formate predominant din silicaţi, iar chimic sunt bogate în SiO2.
23
 Rocile epiclastice sunt alcătuite din fragmente de natură minerală şi petrografică eterogenă,
acumulate pe cale mecanică, prezentându-se sub forme consolidate şi neconsolidate.

3.2.1.1. RUDITELE (PSEFITE)

Sunt roci detritice, mobile sau consolidate, în a căror componenţă intră fragmente de natură
petrografică diferită şi granule minerale cu dimensiuni mai mari de 2 mm.
Clasificarea şi nomenclatura ruditelor are la bază criteriile:
– texturale;
– structurale;
– mineralogice sau petrografice.

După criteriul structural, ruditele se clasifică îm mai multe varietăți ale căror denumire sunt
redate în tabelul 3:

Dimensiunea Mobile Consolidate

clastelor (mm) Fragmente Fragmente Fragmente Fragmente
rotunjite angulare rotunjite angulare
200 Blocuri Blocuri
50 Bolovănişuri
--------------- Conglomerate Brecii
20 - 2 Pietrişuri Grohotişuri

Tab. 3 Clasificarea ruditelor după criteriul structural.

Pietrişurile sunt roci detritice mobile, constituite din fragmente de natură magmatică,
metamorfică, sedimentară, cu diametrul mai mare de 2 mm. Împreună cu nisipurile alcătuiesc şesul
aluvionar pe cursul inferior, uneori şi mijlociu, al tuturor apelor curgătoare. Constituţia
mineralogico-petrografică a pietrişurilor este în funcţie de constituţia geologică a regiunilor
străbătute de cursurile de apă.

Clasificarea ruditelor consolidate după criteriul textural

Acest criteriu se referă la raportul cantitativ (volumetric) dintre fragmente şi liant. Astfel:
 când predomină fragmentele roca se va numi ORTOconglomerat sau ORTObrecie;
 când predomină liantul roca se va numi PARAconglomerat sau PARAbrecie.
Clasificarea ruditelor consolidate după criteriul compoziţiei petrografice
 când fragmentele sau granulele minerale aparţin aceleaşi categorii petrografice sau
mineralogice, rezultă conglomerate sau brecii OLIGOMITICE;
 când fragmentele sau granulele minerale aparţin unor tipuri diferite, rezultă conglomerate
sau brecii POLIMICTICE sau POLIGENE.

a. CONGLOMERATE
Sunt roci detritice consolidate, formate din particule rotunjite cu dimensiuni mai mari de 2
mm, legate între ele prin intermediul unui liant (matrice sau ciment).
Macroscopic:
– roci compacte, cu aspect masiv, fără stratificaţie;
24
 – culori variate (cenuşii, roşcate, maronii), datorate liantului;
– textură mecanică de granoclasare.
Alcătuire petrografică
Constituienţi alogeni: – litoclaste diferite ca natură (magmatică, metamorfică, sedimentară)
şi granule minerale (cuarţ, calcedonie, feldspaţi, calcit, minerale grele). Rar pot apare şi bioclaste.
Constituienţi autigeni: – cuarţ, calcedonie, opal, calcit, limonit, hematit etc. Aceştia apar în
cadrul cimentului sau în matrice. Cimentul poate fi: calcitic, silicios, limonitic, hematitic.

Fig. 24 Conglomerat polimictic cu litoclaste rotunjite,

care dovedesc existenţa transportului lor de către reţeaua
hidrografică.

Varietăţi petrografice
Conglomerate oligomictice – compoziţie uniformă, fragmente de aceeaşi natură petrografică
sau mineralogică (cuarţ, cuarţite, silicolite, calcare, dolomit); dimensiunea granulelor este medie,
având grad de rulare avansat.
Conglomerate polimictice – compoziţie petrografică variată (fragmente de roci magmatice,
metamorfice sau sedimentare); fragmentele au dimensiuni mai mari, grad de rulare diferit şi sortare
redusă.
Varietăţi genetice:
– Sernifitele – conglomerate slab metamorfozate;
– Fanglomeratele – conglomerate formate prin cimentarea pietrişurilor aluvionare;
– Conglomerate intraformaţionale - roci formate din fragmente netransportate pe substratul
din care au provenit;
– Conglomerate extraformaţionale - formate din fragmente care au suferit un transport.

b. BRECII
Roci detritice consolidate, formate din elemente colţuroase (Fig. 25), nerulate, cu dimensiuni
mai mari de 2 mm; consolidarea se face prin intermediul unui liant.
Macroscopic:
– prezintă structuri grosiere care sugerează acumularea lor gravitaţională, fără transport;
– textură masivă, fără stratificaţie;
– texturi organogene rare.
Alcătuire petrografică
Constituienţii alogeni sunt reprezentaţi prin fragmente litice de natură variată. Breciile
intraformaţionale care se dezvoltă local sunt alcătuite din fragmente de aceeaşi natură petrografică.
Constituienţii autigeni apar mai rar (calcit şi limonit).
Liantul poate fi argilos, silicios, mai rar calcaros.
Din punct de vedere genetic, breciile pot fi: vulcanice, tectonice, sedimentare.
Varietăţi petrografice:
 Ortobreciile (roci în care predomină litoclastele): oligomictice şi polimictice;
 Parabreciile (roci în care predomină liantul): oligomictice şi polimictice.
25
 Fig. 25 Brecie polimictică cu litoclaste colţuroase
(angulare).

3.2.1.2. ARENITE (PSAMITE)

Sunt roci detritice, terigene, mobile şi consolidate, alcătuite din particule cu dimensiuni
cuprinse între 2 mm şi 0,063 mm (tab. 4).

Dimensiuni (mm) Categorii granulometrice Mobile Consolidate

2–1 foarte grosier
1 – 0,5 grosier
0,5 – 0,25 mediu nisipuri gresii
0,25 – 0,125 fin
0,125 – 0,065 foarte fin

Tab 4. Clasificarea arenitelor după granulometrie

a. NISIPURI
Depozite arenitice mobile cu granule între 2 mm – 0,063 mm.
După granulometrie, nisipurile apar ca un amestec între fracţiunea arenitică (predominantă)
şi cea siltică şi pelitică.
În funcţie de compoziţia mineralogică, nisipurile pot fi (tab. 5):
 nisipuri oligomictice: cuarţoase, calcitice, feldspatice, glauconitice, organogene (detritus
„scheletic”), fosfatice;
 nisipuri polimictice ce conţin: cuarţ, feldspaţi, clorit, minerale argiloase, minerale grele.
Varietăţi genetice de nisipuri:
a. nisipuri marine;
b. nisipuri fluviale;
c. nisipuri eoliene.

Tipul nisipului Compoziţia mineralogică (%)

Nisip cuarţos Q > 90
Nisip cuarţo-feldspatic Q > 75 10 > F + L< 25
Nisip cuarţo-litic Q > 75 10 < F + < 25
Nisip feldspatic L + F > 25 F/F+L > 90
Nisip litic L + F > 25 L/F+L > 90
Nisip lito-feldspatic L + F > 25 L/F+L < 90
Nisip feldspato – litic L + F > 25 L/F+L < 90

Tab. 5 Clasificarea nisipurilor după criteriul mineralogic (Scolari, Lille) (Q - cuarţ, F - feldspaţi, L - litoclaste).
26
 b. GRESII
Roci detritice terigene, consolidate, formate din granule minerale cu dimensiuni de 2 – 0,063
mm. Consolidarea se realizează prin intermediul unui liant.
Alcătuire petrografică:
Constituienţi alogeni: cuarţ, feldspaţi, litoclaste, minerale grele, uneori bioclaste.
Constituienţi autigeni: glauconit, oxid de fier, calcit, siderit, dolomit, anhidrit, baritină,
clorit, pirită, rar cuarţ.
Liantul:
– silicios (opal, calcedonie, cuarţ);
– carbonatic (calcit, dolomit);
– sulfatic (anhidrit, baritină, celestină);
– oxidic (limonit, hematit);
– fosfatic.

Fig. 26 Gresie micacee Fig. 27 Gresie feldspatică.

În funcţie de conţinutul în cuarţ (Q), feldspaţi (F) şi litoclaste (L) gresiile prezintă mai multe
varietăți ale căror denumiri se regăsesc în tabelul 6.

Tipul de gresie Componenţi (%)

Gresii cuarţoase propriu-zise Q > 90%
Gresii cuarţo-litice Q > 75-90% F+L = 10-25%
Gresii cuarţoase L>F
Gresii cuarţo-feldspatice Q > 75-90% F+L = 10-25%
F>L
Gresii arcoziene propriu-zise Q < 75% F+L > 25%
Gresii arcoziene L < 10%
Gresii arcozolitice Q < 75% F+L > 25%
L >10%
Gresii litice propriu-zise Q < 75% F+L > 25%
Gresii litice F < 10%
Gresii lito-feldspatice Q < 75% F+L > 25%
F >10%

Tab. 6 Clasificarea mineralogică a gresiilor.

27
 Arcozele sunt gresii formate din Q, F, F > 25%. Arcozele amintesc de granite, unele fiind
granite dezagregate şi alterate in situ.
Graywackele sunt arenite consolidate, formate din cantităţi variabile de granule minerale şi
litoclaste, slab rulate, legate printr-o matrice argiloasă. Sunt roci compacte, dure, închise la culoare,
caracterizate de prezenţa unui material slab sortat, angular.
Varietăţi:
– graywake litic: L > Q + F, formată predominant din litoclaste de şisturi cristaline, roci
eruptive şi roci sedimentare;
– graywacke feldspatic, în care Q + F > L, formate predominant din Q + F.

3.2.1.3. SILTITE (ALEURITE)

Roci detritice terigene, de cele mai multe ori mobile, formate din particule fine, cu
dimensiuni cuprinse între cele ale arenitelor şi ale lutitelor (0,1-0,01 mm sau 0,2-0,02 mm).
Depozitele mobile de siltite, cu o structură omogenă, constituie loess-ul şi rocile loessoide.
Macroscopic, loessurile formează depozite prăfoase cu aspect masiv, fără stratificaţie
evidentă. Sunt friabile, de culoare gălbuie sau galben-albicioasă datorită prezenţei limonitului (Fig.
28).
Alcătuire petrografică:
Constituenţi alogeni: Q (20-70%), F (20-40%), mice, minerale argiloase, minerale grele,
amfiboli, piroxeni, bioclaste. Feldspaţii sunt de obicei caolinizaţi. Fracţiunea argiloasă este
reprezentată de caolinit, illit, montmorillonit. Prezintă frecvent bioclaste, de cele mai multe ori
moluşte cuaternare.
Constituienţi autigeni: calcit, minerale argiloase şi oxid de aluminiu. Calcitul formează nişte
concreţiuni numite „păpuşi de loess” (Fig. 29).
Varietăţi:
– Lehmul – depozit loessoid provenit din decalcifierea loessurilor, fiind îmbogăţit în oxizi
de fier (limonit, hematit) şi minerale argiloase;
– Lutul loessoid – depozit îmbogăţit în fracţiunea nisipoasă şi cu conţinut ridicat în
minerale grele.

Fig. 28 Depozit de loess. Fig. 29 “Păpuşi de loess”.

28
 3.2.1.4. LUTITE (ARGILE, PELITE)
Rocile pelitice formate preponderent din particule cu dimensiuni cuprinse între 0,01 mm şi
dimensiuni coloidale, în alcătuirea cărora intră, în proporţii de peste 60%, minerale argiloase.
Macroscopic, argilele sunt roci compacte masive sau stratificate, cu porozitate ridicată, iar
prin umectare devin plastice. Prezintă culori variate, funcţie de compoziţia lor:
– albe cele cu alumosilicaţi hidrataţi;
– galbene dacă conţin compuşi ai fierului;
– brune când conţin oxid de fier (limonit);
– roşu când conţin hematit;
– verzi când conţin clorit;
– cenuşii când conţin grafit;
– negre când conţin material bituminos.

Textura argilelor este condiţionată de procese genetice. Astfel se deosebesc:

– argile masive (omogene);
– argile stratificate.

Alcătuire petrografică
Constituienţi autigeni: silicaţi de aluminiu şi magneziu, hidrataţi (caolinit, halloyzit,
dikit, nacrit, montmorillonit, illit), silice, calcit, clorit, glauconit, rutil.
Constituienţi alogeni: granule de cuarţ, feldspaţi, mice, minerale grele, mai rar
bioclaste.

Varietăţi:
a. argile polimictice: conţin 40-100% minerale argiloase şi restul minerale alogene
(neargiloase) care apar diseminate sau sub forma unor grupări în nivele şi lentile.
Materialul organic poate fi cărbunos, rezultând argile cărbunoase sau bituminos,
rezultând argile bituminoase;
b. argile oligomictice conţin predominant unul dintre mineralele argiloase. Acestea pot fi :
 argile caolinitice au culoare alb-gălbuie, conţin caolinit, halloysit, montomorillonit,
cuarţ, minerale grele, rar litoclaste de roci magmatice;
 argile montmorillonitice (smectite, argile smectice) au culoare alb-gălbuie, verde-
albăstruie. Conţin în afară de montmorillonit, siderit, glauconit, silice, cuarţ, mice,
litoclaste, bioclaste. Din această grupă fac parte:
 bentonitele în care predomină montmorillonit, beydelit, hidromice;
 floridele care sunt formate din montmorilonit, silice, alofan, uneori şi
minerale de natură piroclastică.
 argile illitice, roci de culoare cenuşie, brună sau verzuie. Conţin illit (60%), clorit,
minerale argiloase mixte, calcit, cuarţ, feldspaţi, pirită.

29
 3.2.2. ROCI DE PRECIPITAŢIE CHIMICĂ

3.2.2.1. ROCI CARBONATICE

Sunt roci sedimentare poligene constituite din minerale carbonatice în proporţie de mai mult
de 50% (calcit, aragonit, siderit, ankerit, magnezit) şi subordonat din minerale necarbonatice
alogene (cuarţ, calcedonie, minerale argiloase, mice) şi autigene (feldspaţi, fosfaţi, oxizi etc.).

CALCARE
Calcarele sunt roci sedimentare carbonatice, formate preponderent din calcit CaCO3 şi
aragonit CaCO3 (mai mult de 50%).

Clasificare şi nomenclatură
Clasificările calcarelor (Folk,1959; Dunham,1962; Leighton & Pendexter, 1962) iau în
considerare, pe lângă natura mineralogică a carbonaţilor, formele de agregare a acestora şi modul lor
de formare. Mineralele carbonatice participă la alcătuirea unor constituenţi petrografici complecşi,
cu aspecte variate:
a) alocheme („elemente figurate”) sunt corpusculi calcaroşi formaţi autigen în cadrul
bazinului de sedimentare. Aceştia pot fi: intraclaste, bioclaste, oolite, pisolite, pelete,
lumpuri;
b) extraclaste (litoclaste calcaroase) – corpusculi calcaroşi de natură alogenă (din afara
bazinului de sedimentare);
c) ortocheme (lianţi) reprezentând cimentul sau matricea carbonatică din rocile calcaroase
(micrit, sparit);
În clasificare se utilizează modelul lui Folk (1959) îmbunătăţit şi simplificat de Scolari şi
Lille.
În acest model rocile carbonatice sunt separate în două categorii:
1. roci carbonatice clastice;
2. roci carbonatice bioconstruite (biolite).

Folk (1959) separă aceste roci în 2 clase, după proporţia de alocheme şi după tipul
ortocheme (tab. 7):
– roci carbonatice alochemice: sparitice şi micritice;
– roci carbonatice ortochemice: sparitice şi micritice.

Proporţia de alocheme Roci carbonatice alochemice sparitice Roci carbonatice alochemice

micritice
> 25% litoclaste calcare litosparitice: calcare litomicritice
– extrasparitice – calcare intramicritice
– intrasparitice – calcare extramicritice
> 25% oolite calcare oosparitice calcare oomicritice
> 25% bioclaste biosparite biomicrite
> 25% pelete pelsparite pelmicrite
> 25% pelete + bioclaste biopelsparite biopelmicrite

Tab. 7 Clasificarea calcarelor după Folk (1959).

30
Carozzi (1960) face o altă clasificare, calcarele fiind:
– calcare autohtone: – calcare de bioconstrucţie
–calcare de bioacumulare (calcare formate prin acumularea
bioclastelor)
– calcare fin granulare
– calcare alohtone (calcare de tip detritic)
1. calcirudite (diametrul clastelor carbonatice mai mare de 2 mm)
a. biocalcirudite
b. litocalcirudite
2. calcarenite
a. biocalcarenite
b. litocalcarenite
c. calcarenite oolitice
d. calcarenite pisolitice
3. calcilutite
4. alte forme de precipitare: – travertin, stalactite, sintere calcaroase.

Prezentarea rocilor carbonatice

a. Calcare litosparitice şi litomicritice
Sunt roci carbonatice în care litoclastele formează mai mult de 25% din masa rocii alături de
bioclaste necarbonatice, minerale autigene, minerale argiloase; prezintă texturi oblice specifice sau
gradate; se aseamănă cu conglomeratele şi gresiile (calcirudit, calciarenite).
b. Calcarele oosparitice şi oomicritice rezultă prin cimentarea unor oolite (Fig. 32) cu
ciment sparitic sau micritic; când corpusculii sferici au diametrul mai mare de 2 mm
(pisolite) se numesc calcare pisolitice.
c. Calcare biosparitice şi biomicritice conţin bioclaste variate: alge, foraminifere,
briozoare, moluşte, brachiopode; când calcarele sunt formate din bioclaste de bivalve şi gastropode
se numesc calcare lumaşelice.
d. Calcarele pelsparitice şi pelmicritice sunt calcare ce rezultă din litogeneza mâlurilor
peletale şi sunt asemănătoare cu calcarele oolitice.
e. Calcarele lumpale sunt calcare rezultate prin cimentarea corpusculilor calcaroşi de
formă lobată, amigdaloidă (lumpuri).
f. Calcarele micritice (Fig. 31) sunt calcare omogene şi compacte; prin diageneză, în
alcătuirea lor pot să apară plaje de sparit, formând dismicritele.
g. Travertinul este un calcar de precipitaţie chimică în jurul izvoarelor mineralizate (Fig.
33); are aspect poros.
h. Sinterele calcaroase reprezintă depuneri sub formă de cruste în jurul unor izvoare
termale.
i. Rocile calcaroase bioconstruite se formează în urma activităţii vitale a unor organisme
recifale (corali, briozoare, viermi, spongieri, alge).

31
Fig. 30 Calcar Fig. 31 Calcar micritic

Fig. 32 Calcar oolitic Fig. 33 Travertin

DOLOMITE
Sunt roci carbonatice în care predomină mineralul dolomit CaMg(CO3)2. Apar asociate cu
calcarele, între ele existând o serie de tranziţie (tab. 8).

Tipul petrografic Calcit (%) Dolomit (%)

calcar 95 5
calcar magnezian 90 - 95 5 – 10
calcar dolomitic 50 - 90 10 – 50
dolomit calcitic 10 - 50 50 – 90
dolomit 10 90
Tab. 8 Seria de tranziție formată între calcar și dolomit.

Macroscopic
– sunt roci asemănătoare calcarelor;
– prezintă culori diferite: alb, gri, galben deschis, roz, verzui;
– apar ca blocuri compacte lipsite de faună, uneori masive (Fig. 34);
– dimensiunea cristalelor se reflectă în denumiri:
– dolosparite – dolomite cu structură faneritică (> 4 µ);
– dolomicrite – dolomite cu structură afanitică (< 4 µ);
32
 – texturi de precipitaţii pentru dolomitele primare;
– texturi relicte, mecanice şi organogene pentru cele secundare.

Fig. 34 Dolomit

3.2.2.2. ROCI SILICIOASE (SILICOLITE)

Sunt roci sedimentare formate preponderent din silice amorfă, criptocristalină şi/sau cuarţ
SiO2. După modul de apariţie, silicolitele pot fi (tab. 9):
 stratiforme;
 concreţionare (nodulare).

Geometria depozitului Categorii genetice şi structurale

depoziţionale postdepoziţionale
Silicolite stratiforme – Diatomite
Organogene – Radiolarite Jaspuri
– Spongolite

Chimice – Sintere-geyserit Novaculite

Menilite
– Gaize
Mecanice – Tufodiatomit
– Tripoli
Silicolite nodulare Silexuri
(accidente) – Chaille-uri
Oolite silicioase
Tab. 9 Clasificarea silicolitelor.

1. SILICOLITE STRATIFORME
a. Diatomitele sunt roci silicioase formate în special (> 50%) prin acumularea scheletelor
microscopice ale unor alge numite diatomee prinse într-o masă de opal (Fig. 35). Sunt roci de
culoare albă, alb-gălbuie, cu porozitate ridicată, friabile şi aspre la pipăit; prezintă textură omogenă,
determinată de prezenţa frustulelor de diatomee dispuse dezordonat în rocă; uneori pot apare texturi

33
rubanate date de alternanţa nivelelor închise la culoare formate din minerale argiloase cu nivele de
culoare deschisă formate din opal şi frustule.
b. Spongolitele sunt roci silicioase formate predominant (> 50%) din spiculi de spongieri
silicioşi prinşi într-o masă de opal şi calcedonie. Sunt roci de culoare cenuşie, brună, roşcată; sunt
roci omogene, compacte, dure; prezintă structură organogenă determinată de prezenţa spiculilor
dispuşi dezordonat în lungul unor aliniamente.
c. Radiolaritele sunt silicolite formate predominant (> 50%) sau exclusiv din testuri (opal,
calcedonie) de radiolari prinşi într-un liant diferit din punct de vedere chimic (Fig. 36); sunt roci
stratificate, colorate diferit: roşu, brun, verde, negru, cenuşiu; roci compacte, dure, cu spărtură
concoidală; prezintă textură organogenă; varietăţile de radiolarite negre, cu conţinut de materie
organică şi minerale argiloase se numesc lidiene.
d. Jaspurile sunt silicolite formate în urma diagenezei şi epigenezei radiolaritelor (Fig. 37);
roci stratiforme compacte, fin granulare, dure, cu spărtură concoidală; prezintă culori variate: roşii,
brune, galbene, verzi sau roz; sunt formate din calcedonie, cuarţ, bioclastele de radiolari; formează
nivele stratigrafice în calcare şi roci detritice; varietăţile compacte albe în care predomină cuarţul se
numesc novaculite.
e. Opoce sunt silicolite compacte, poroase, uşoare, având culori variate (de la alb – gri la
verde – negru); conţin opal, calcedonie, bioclaste silicioase.
f. Geyseritele (sintere silicioase) sunt silicolite de precipitaţie formate în jurul izvoarelor
termale (Fig. 18); au aspect spongios, culoarea albă, gălbuie, roz, brună şi apar sub formă de cruste
sau concreţiuni fibroase.
g. Gaizele sunt constituite din bioclaste silicioase (diatomee, radiolari, spongieri) şi material
detritic alogen; sunt roci neomogene, de culoare deschisă (alb-cenuşie, galbenă), poroase, friabile;
prezintă stratificaţie slabă.
h. Tufodiatomitele sunt roci mixte între tufuri vulcanice şi radiolarite formate din material
vulcanic şi frustule de diatomee la care se adaugă minerale alogene argiloase.
i. Tripoli sunt roci formate prin alterarea silicolitelor calcaroase sau a calcarelor silicioase şi
caracterizate prin greutate specifică mică, porozitate ridicată; sunt roci friabile, deschise la culoare.

Fig. 35 Diatomit Fig. 36 Radiolarit

34
Fig. 37 Jasp Fig. 38 Geyserit

2. ACCIDENTE SILICIOASE
a. Chaille-urile sunt silicolite nodulare, informe, de culoare cenuşie deschisă, galbene,
brune, negre, cu spărtură neregulată sau concoidală, cu luciu de ceară, care apar în rocile
carbonatice.
b. Silexurile sunt accidente silicioase care apar în rocile carbonatice şi se pot detaşa din
rocă; au aspect nodular, culori deschise, albe sau gălbui la suprafaţă, brună, cenuşie sau neagră în
spărtură proaspătă.
c. Oolitele silicioase sunt corpusculi silicioşi care apar mai rar şi se formează pe seama
unor oolite calcaroase sau chiar prin precipitaţie directă din apa mării; roca este alcătuită din
corpusculi oolitici sferici sau elipsoidali formaţi prin depunerea calcedoniei sau a opalului în jurul
unui nucleu detritic, aceştia fiind cimentaţi prin intermediul calcedoniei criptocristaline.
d. Menilitele apar accidental în rocile argiloase şi marne, iar în compoziţia lor au un
conţinut ridicat de substanţe organice (bitumuri), silice microstratificată (opal brun, gălbui, Fig. 39).

Fig. 39 Varietăţi de menilite.

35
 3.2.2.3. ROCI EVAPORITICE
Rocile evaporitice sunt formate prin precipitarea diferitelor săruri din soluţii în condiţiile
unei evaporări intense a apelor din bazinele lagunare. În general sunt roci deschise la culoare: albe,
roz, roşcate, cenuşii. În funcţie de mineralul predominant pot fi roci cu gips, cu anhidrit, cu halit etc.
1. ROCI CU GIPS
a. Gipsurile primare sunt roci microcristaline, alb-cenuşii, cu structură laminată (Fig. 40).
Predomină granule de gips echidimensionale, poligonale, pe lângă care mai apar granule alungite,
prismatice, mai rar tabulare. Mai apar minerale argiloase, minerale carbonatice, uneori bioclaste
(foraminifere).
b. Gipsurile primare resedimentate apar interstratificate între stratele de gips primar; prezintă
minerale alogene (cuarţ, glauconit) şi un conţinut mare de material pelitic.
c. Gipsurile secundare sunt roci cu aspect zaharoid, de culoare albă, textură nodulară; conţin
granule mari de gips ce trec gradat una în alta, atingând 4-8 mm lungime, incluziuni de anhidrit şi
granule carbonatice.
d. Gipsarenitele sunt roci constituite din granule detritice, monominerale de gips, cu culori
diferite.
2. ROCI CU ANHIDRIT - sunt roci care apar ca mase compacte de culoare gri-bleu.
3. ROCI CU HALIT
a. Sarea gemă este o rocă constituită din halit NaCl; prezintă culori variate: incolor, alb (Fig.
41), galben, roşu, purpuriu, funcţie de impurităţi; are o structură microcristalină; sunt frecvente
texturile rubanate în care apar 3 benzi distincte:
– una de culoare închisă (halit, incluziuni lichide);
– una de sare limpede (halit);
– una de carbonaţi şi sulfaţi (anhidrit, dolomit, pirită, cuarţ).
b. Rocile cu halit şi anhidrit apar ca termeni de tranziţie de la roci cu halit, la roci cu anhidrit.
Halitul apare în amestec cu petice de anhidrit alb-cenuşiu.
c. Rocile cu halit, anhidrit şi dolomit sunt roci în care apar benzi de halit care includ zone de
anhidrit şi dolomit.
d. Rocile cu halit, silvină şi carnalit sunt roci masive grosiere, granulare. Halitul apare sub
formă de concreşteri neregulate cu silvina. Halitul variază de la incolor la roşu-brun, iar silvina de la
alb-lăptos la roşu. Mineralele accesorii pot fi: carnalit, anhidrit, magnezit, cuarţ.
e. Rocile cu polihalit sunt produse prin înlocuirea halitului şi a anhidritului cu polihalit. În
rocă, de-a lungul clivajului halitului apare talcul ca mineral accesoriu. Apar şi pseudomorfoze de
anhidrit şi polihalit după gips.

Fig. 40 Gips Fig. 41 Halit

36
 3.2.3. ROCI DE TRANZIŢIE
Rocile de tranziţie prezintă o serie de termeni litologici care se formează între roci
sedimentare cu geneze diferite. Există roci de tranziţie între roci carbonatice şi roci detritice (seria
calcar – argilă, seria calcar – gresie) sau între două roci carbonatice (seria calcar - dolomit).

I. Seria calcar – argilă

Componenţi carbonatici Componenţi argiloşi (a) şi

Tip petrografic
(%) silicioşi (s) (%)
Calcar 90 10 a + s
Calcar argilos 90 – 60 33 a, 10 s
Marnă 33 – 66 33 – 66 a, 10 s
Argilă calcaroasă 10-33 33 a, 10 s
Argilă 10 90 a + s

Marna este o rocă compactă, masivă sau stratificată, chimic omogenă; are culori variate:
cenuşiu deschis, brun, brun-gălbui, roşu, negru; prezintă structură pelitică şi textură mecanică.
Constituienţi autigeni: minerale argiloase, carbonaţi (calcit, siderit, dolomit), anhidrit, gips,
celestină, baritină, glauconit, halit.
Constituienţi alogeni: identici ca la argile, la care se adaugă bioclaste.
Varietăţi: marne salifere, gipsifere, glauconitice, bituminoase etc.

II. Seria calcar – gresie

Componenţi carbonatici Componenţi argiloşi şi

Tip petrografic
(%) silicioşi (%)
Calcar 90 10
Calcar grezos 50 – 90 10 – 50
Gresie grezoasă 10 – 50 50 – 90
Gresie 10 90

III. Seria calcar-dolomit

Tip petrografic Calcit % Dolomit %

Calcar 95 5
Calcar magnezian 90 – 95 5 – 10
Calcar dolomitic 50 – 90 10 – 50
Dolomit calcitic 10 – 90 50 – 90
Dolomit 10 90

37
Test de autoevaluare - Roci sedimentare

1. Rocile sedimentare se clasifică în mai multe grupe:

a. roci epiclastice;
b. roci de precipitaţie chimică;
c. roci de tranziţie;
d. roci vulcanice.

2. Roci sedimentare de precipitaţie chimică sunt:

a. calcarele;
b. gresiile;
c. cuarţitele;
d. dolomitele.

3. Rocile detritice se mai numesc:

a. epiclastice;
b. terigene;
c. siliciclastice;
d. silicolite.

4. Cele mai grosiere roci detritice:

a. ruditele;
b. arenitele;
c. siltitele.

5. Arenitele consolidate se numesc:

a. nisipuri;
b. gresii.

6. Ruditele mobile formate din fragmente angulare se numesc:

a. bolovănişuri;
b. grohotişuri;
c. pietrişuri.

7. Argilele sunt roci sedimentare:

a. detritice;
b. pelitice;
c. carbonatice.

8. Conglomeratele sunt roci sedimentare:

a. consolidate, formate din fragmente rotunjite;
b. mobile, formate din fragmente angulare;
c. consolidate, formate din fragmente angulare.

9. Breciile sunt roci sedimentare:

a. mobile, formate din fragmente angulare;
b. consolidate, formate din fragmente rotunjite;
c. consolidate, formate din fragmente angulare.
38
10. Calcarele sunt roci de precipitaţie chimică formate din:
a. peste 50% calcit CaCO3 şi aragonit CaCO3;
b. peste 50% CaMg(CO3)2.

11. Travertinul este o rocă:

a. detritică;
b. carbonatică;
c. de precipitaţie chimică;
d. vulcanică.

12. Jaspul este o rocă:

a. silicioasă;
b. carbonatică;
c. evaporitică.

13. Diatomitul este o rocă:

a. de tranziţie;
b. carbonatică;
c. silicioasă.

14. Marna este o rocă:

a. silicioasă;
b. de tranziţie;
c. detritică.

15. Rocile cu halit sunt roci:

a. evaporitice;
b. carbonatice;
c. detritice.

39
Test final de autoevaluare

1. Mineralele silicatice ce au culori închise (verde, albastru, negru) imprimă rocilor

magmatice un caracter:
a. acid;
b. bazic;
c. ultrabazic.

2. Mineralele silicatice de culori deschise se numesc:

a. felsice;
b. sialice;
c. femice;
d. leucocrate.

3. Textura defineşte:
a. particularităţile legate de mărimea, forma şi relaţiile reciproce dintre părţile
componente ale rocii;
b. aranjamentul spaţial al componentelor unei roci.

4. Rocile magmatice sunt constituite din două componente:

a. componentă cristalizată, reprezentată de mineralele cristalizate din topitura
magmatică;
b. componentă sedimentară neconsolidată, reprezentată prin sedimente;
c. componentă amorfă, reprezentată de mineralele care nu au reuşit să
cristalizeze şi care s-au transformat în sticlă.

5. O rocă magmatică complet cristalizată prezintă:

a. structură holocristalină;
b. structură hipocristalină;
c. sticloasă.

6. Rocile cu structură sticloasă se formează în condiţii:

a. vulcanice;
b. abisale;
c. hipabisale.

7. Următoarele roci se formează în condiţii vulcanice (efusive):

a. dacit;
b. andezit;
c. diorit.

8. Structura rocilor în care se văd cristalele cu ochiul liber se numeşte:

a. faneritică;
b. afanitică.

9. Următoarele roci sunt formate în condiţii plutonice:

a. granit;
40
 b. sienit;
c. riolit;
d. basalt.

10. Conţinutul cel mai mare în silice (SiO2 ) îl au rocile:

a. acide;
b. intermediare;
c. bazice;
d. ultrabazice.

11. Rocile cu caracter bazic fac parte din familia:

a. sienitelor;
b. gabbrourilor;
c. granodioritelor.

12. Următoarele roci sunt formate în condiţii vulcanice:

a. trahit;
b. sienit;
c. riolit;
d. basalt.

13. Procesul de recristalizare a mineralelor din rocile preexistente sub acţiunea factorilor
metamorfici (presiune, temperatură, fluide, timp) se numeşte:
a. metasomatism;
b. blasteză;
c. cataclazare.

14. Recristalizarea rocilor în condiţii metamorfice se face în mediu:

a. solid;
b. lichid.

15. Rocile metamorfice conţin:

a. minerale cristalizate şi sticlă;
b. numai minerale cristalizate;
c. numai sticlă.

16. Următoarele roci metamorfice prezintă foliaţie pronunţată:

a. filite;
b. cuarţite;
c. milonite

17. Următoarele roci metamorfice prezintă foliaţie mai puţin pronunţată:

a. marmure;
b. filonite;
c. amfibolite.

18. Cuarţitele provin prin metamorfismul:

a. rocilor magmatice bazice;
41
 b. rocilor magneziene compuse din serpentină;
c. gresiilor şi a rocilor silicioase.

19. Roci sedimentare de precipitaţie chimică sunt:

a. silicolitele;
b. gresiile;
c. marnele;
d. evaporitele.

20. Cele mai fine roci detritice:

a. arenitele;
b. siltitele;
c. pelitele.

21. Arenitele neconsolidate se numesc:

a. nisipuri;
b. gresii.

22. Ruditele mobile formate din fragmente rotunjite se numesc:

a. pietrişuri;
b. grohotişuri;
c. brecii.

23. Dolomitele sunt roci de precipitaţie chimică formate din:

a. peste 50% calcit CaCO3 şi aragonit CaCO3;
b. peste 50% CaMg(CO3)2.

24. Stalactitele sunt roci:

a. carbonatice;
b. silicioase;
c. detritice;
d. de precipitaţie chimică.

25. Menilitul este o rocă:

a. carbonatică;
b. silicioasă;
c. detritică.

26. Rocile cu gips sunt roci:

a. detritice;
b. evaporitice;
c. carbonatice.

27. Roca de tranziţie formată între calcar şi argilă se numeşte:

a. marnă;
b. chaille;
c. radiolarit.

42
28. Silexitul este o rocă:
a. de tranziţie;
b. detritică;
c. silicioasă.

29. Loessul este o rocă sedimentară:

a. siltică;
b. silicioasă;
c. epiclastică.

43
 Răspunsuri la testele de autoevaluare

UI 1 Roci magmatice
1 - a, b; 2 – a; 3 – b; 4 – a; 5 – a; 6 – a, b, c; 7 – a;8 – b; 9 – a; 10 - c; 11 – a, c; 12 – a; 13 – a;
14 – d; 15 – a, b; 16 – c; 17 – a, c.

UI 2 Roci metamorfice
1 - a; 2 – a; 3 – c; 4 – a; 5 – a; 6 – a, b; 7 – b,c; 8 – a, b; 9 – a, b, c; 10 - a; 11 – b.

UI 3 Roci sedimentare
1 - a, b, c; 2 – a, d; 3 – a, b, c; 4 – a; 5 – b; 6 – a; 7 – a, b; 8 – a; 9 – c; 10 - a; 11 – b, c; 12 – a;
13 – c; 14 – b; 15 – a.

Răspunsuri la testul final de autoevaluare

1 – b, c; 2 – a, b, d; 3 – b; 4 – a, c; 5 – a; 6 – a; 7 – a, b; 8 – a; 9 – a, b; 10 - a; 11 – b; 12 – a, c, d;
13 - b; 14 – a; 15 – b; 16 – a, c; 17 – a, c; 18 – c; 19 – a,d; 20 – c; 21 – a; 22 – a;23 – b; 24 – a, d;
25 – b; 26 – b; 27 – a; 28 – c; 29 – a, c.

44
Bibliografie
Anastasiu N. (1977) – Minerale și roci sedimentare. Determinator. Ed. Tehnică, București.
Anastasiu N., Jipa D. (1989) – Texturi și structuri sedimentare. Ed. Universității, București.
Anastasiu N., Popa M., Varban B. (1998) – Sedimentologie și petrologie sedimentară. Caiet de
lucrări practice. Ed. Universității, București.
Anastasiu N., Grigorescu D., Mutihac V., Popescu G. (1998) – Dicţionar de geologie. Ed. Didactică
şi Pedagogică, R.A., Bucureşti.
Mutihac V., Grigorescu D., Popescu G. (2007) – Dicţionar de geologie. Ed. Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti.
Carozzi A.V. (1960) – Microscopic Sedimentary Petrography. Wiley – New York.
Cook D., Kirk W. (2000) – Field Guide to the Rocks & Minerals of the World. Kingfisher Books.
Hamblin W. K., Howard J. D. (2005) – Exercises in Physical Geology. 12th ed. Pearson Prentice
Hall, New York.
Iancu G. O. (2007) – Petrologie metamorfică. Ed. Sedcom Libris, Iași.
Petru Ș. (1987) – Petrologia rocilor sedimentare. Lucrări practice. Ed. Universității „Al. I. Cuza”,
Iași.
Pettijohn F. J., Potter P.E. (1964) – Atlas and Glossary of Primary Sedimentary Structures. Springer
– Verlag, Berlin, Göttingen, Heidelberg, New York.
Price Monica, Walsj K. (2010) – Roci și minerale. Ed. Litera, București.
Rădulescu D., Anastasiu N. (1979) – Petrologia rocilor sedimentare. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Rădulescu D. (1981) – Petrologie magmatică și metamorfică. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Tucker M. E. (2011) – Sedimentary Rocks in the Field. A Practical Guide. Wiley – Blackwell.

45