Unitatea de învățare 1

– 3 ore –

PROPRIETĂȚILE FIZICE ALE MEDIILOR POROASE ŞI

FLUIDELOR CANTONATE
1/2
 CUPRINS
1 OBIECTIVE ..................................................................................................................... 3
2 CLASIFICAREA ROCILOR ......................................................................................... 4
2.1 Rocile magmatice .................................................................................................................. 4
2.2 Rocile metamorfice ................................................................................................................ 5
2.3 Rocile sedimentare ................................................................................................................. 5
3 POROZITATEA .............................................................................................................. 7
4 SUPRAFAȚA SPECIFICĂ ............................................................................................. 9
5 PERMEABILITATEA .................................................................................................... 9
6 COMPRESIBILITATEA .............................................................................................. 11
7 FACTORUL DE VOLUM, DENSITATEA, VÂSCOZITATEA DINAMICĂ,
COEFICIENTUL DE COMPRESIBILITATE .................................................................. 11
7.1 Factorul de volum al apei..................................................................................................... 11
7.2 Densitatea apelor de zăcământ , vâscozitatea apei .............................................................. 11
7.3 Compresibilitatea apelor de zăcământ ................................................................................. 12
7.3.1 Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte ......................................................................... 12
7.4 Factorul de volum al gazelor ............................................................................................... 13
7.5 Densitatea gazelor ................................................................................................................ 14
7.6 Coeficientul de compresibilitate al gazelor ......................................................................... 14
7.7 Vâscozitatea gazelor ............................................................................................................ 15
7.8 Rația de soluție..................................................................................................................... 15
7.8.1 Factorul de volum al petrolului .................................................................................................... 15
7.8.2 Compresibilitatea petrolului ......................................................................................................... 17
8 TEST DE AUTOEVALUARE ...................................................................................... 18
9 RĂSPUNS TEST DE AUTOEVALUARE .................................................................. 19
10 LUCRARE DE VERIFICARE ................................................................................. 21
11 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 21
1 OBIECTIVE

La finalul parcurgerii acestei unități de învățare veți înțelege:

- ce sunt rocile;
- cum se clasifică rocile;
- ce caracteristici stau la baza clasificării rocilor;
- ce este porozitatea;
- ce este permeabilitatea.

La finalul parcurgerii acestei unități de învățare veți putea să:

- definiți porozitatea, permeabilitatea, suprafața specifică și celelalte proprietăți fizice;
- încadrați tipurile de roci;
- caracterizați rocile și proprietățile acestora;
- clasificați rocile;
- clasificați porozitatea;
- clasificați permeabilitatea.
2 CLASIFICAREA ROCILOR

Rocile sunt în general clasificate în trei grupe:

• Magmatice
• Metamorfice
• Sedimentare

2.1 Rocile magmatice

cuprind 95 % din scoarța terestră. Ele provin din solidificarea materialului topit care provine
de sub suprafața pământului. Se formează prin răcirea şi consolidarea magmelor fluide din
interiorul Pământului, fie în profunzimea scoarței, fie în apropiere de suprafața scoarței sau
chiar la suprafața ei.
Solidificarea magmei depinde de:
• Temperatură
• Presiune şi
• Agenții mineralizatori, reprezentați de vapori de apă supraîncălziți, CO2, H2S, Cl, F, N,
NH3, B etc.
Proprietățile rocilor care rezultă în urma acestui proces, depind de natura magmei şi de acțiunea
combinată a celor trei categorii de factori.
În funcție de locul unde se produce consolidarea magmei se deosebesc trei categorii de roci
magmatice:
• Intrusive (plutonice, abisice), rezultate prin consolidarea magmei în interiorul scoarței
terestre.
• Filoniene (schizolitice, subvulcanice), rezultate prin consolidarea magmei pe căile de
acces spre suprafață.
• Vulcanice (efuzive), rezultate prin consolidarea magmei la suprafața scoarței terestre.
Rocile magmatice vulcanice au adesea o textură sticloasă, deoarece prin răcirea rapidă a
magmei nu este timp pentru formarea cristalelor.
Rocile magmatice plutonice se formează în magme intruzive de răcire mai lentă, existând
timpul necesar, astfel încât atomii să se aranjeze într-o structură cristalină.

Figura 2-1: Tipuri de roci magmatice

2.2 Rocile metamorfice
se formează prin transformarea rocilor preexistente sedimentare sau magmatice, sub acțiunea
factorilor endogeni. Aceste transformări fizico-chimice care au loc la adâncimi variate, ca
urmare a noilor condiții ce se stabilesc în aceste zone şi care duc la modificarea compoziției
mineralogice, a structurii şi a texturii rocilor, sunt cunoscute sub denumirea de metamorfism.
Rocile magmatice suferă procese de metamorfism la scăderea temperaturii şi creșterea
presiunii, iar cele sedimentare se metamorfozează la o creștere atât a temperaturii cât şi a
presiunii.
Factorii metamorfici fundamentali, care determină şi influențează transformarea şi adaptarea
mecanică şi chimică a rocilor în procesul de metamorfism, sunt:
• Căldura
• Presiunea litostatică
• Presiunea orientată – stres şi
• Agenții mineralizatori.
Petrolul și gazele nu se găsesc de obicei în rocile magmatice sau metamorfice, deoarece ambele
sunt atât de neporoase încât hidrocarburile nu se pot acumula sau extrage din ele.
Cele câteva excepții apar atunci când hidrocarburile s-au infiltrat din formațiunile sedimentare
din apropiere prin fisuri și fracturi.

Figura 2-2: Tipuri de roci metamorfice

2.3 Rocile sedimentare

sunt depozite de substanțe cristalizate sau amorfe, rezultate:
• în urma proceselor de dezagregare sau alterare fizico-chimică a rocilor magmatice,
metamorfice sau chiar sedimentare preexistente, sub acțiunea unor factori geologici
externi (apă, vânt, gheață, temperatură, organisme).
• prin precipitarea chimică a substanțelor din soluții apoase.
• prin transformarea sau acumularea resturilor organice sub acțiunea organismelor
animale sau vegetale.
Rocile sedimentare, datorită faptului că se formează la suprafața scoarței terestre sub acțiunea
factorilor geologici externi, poartă denumirea de roci exogene. Rocile sedimentare reprezintă
75% din suprafața scoarței terestre, dar numai 5% din volumul acesteia.
Totalitatea proceselor care conduc la formarea sedimentelor şi a rocilor sedimentare poartă
denumirea de litogeneză.
În formarea rocilor sedimentare se disting următoarele patru faze mai importante, prezentate în
ordine cronologică:
1. Alterarea sau dezagregarea rocilor preexistente sub acțiunea agenților geologici externi.
2. Transportul materialului dezagregat sub influenta diferiților agenți de transport - apă,
vânt, ghețari.
3. Sedimentarea acestui material în regiunile scufundate ale scoarței - bazine de depunere
4. Diageneza materialului sedimentar pentru a da naștere la roci sedimentare definitive.
Consolidarea nisipurilor, nămolurilor, pietricelelor/prundișurilor și argilelor prin presiunea a
mii de metrii de sedimente de deasupra și cimentarea prin precipitare din apele percolante
acționează pentru a transforma aceste materiale în gresii, conglomerate etc.
Rocile sedimentare sunt clasificate în două grupe:
• Clastice (roci de origine detritică sau resturi din roci mai vechi), cum ar fi gresie,
siltstone și șisturi.
• Ne-clastice (roci de origine biochimică sau de precipitație chimică), cum ar fi calcar,
dolomit și argile.
Pentru a forma un zăcământ comercial de hidrocarburi, o formațiune geologică trebuie să
posede trei caracteristici esențiale:
• Spațiu gol suficient pentru a conține hidrocarburi (porozitate).
• Conectivitate adecvată a acestor spații poroase pentru a permite transportul pe distanțe
mari (permeabilitate).
• Capacitate de a capta cantități suficiente de hidrocarburi pentru a preveni migrația
ascendentă.

Figura 2-3: Tipuri de roci sedimentare

3 POROZITATEA

Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta spații lipsite de materie solidă,
numite pori. Se caracterizează prin coeficientul de porozitate, m, care prin definiție este
raportul dintre volumul porilor Vp şi volumul brut Vb al domeniului ocupat de roca poroasă,
conform relației:

𝑉! 𝑉" (3.1)
𝑚= =1−
𝑉" 𝑉#
𝜌# (3.2)
𝑚=
𝜌"

După modul de formare, porozitatea se clasifică în porozitate:

• primară
• secundară
Porozitatea primară este porozitatea depozitelor de sedimente rezultată în urma proceselor de
compactare şi cimentare, iar porozitatea secundară este rezultatul proceselor geologice
suportate de roci.
Coeficientul de porozitate volumică (porozitatea), determină capacitatea de acumulare a
fluidelor în roca colectoare. În acest sens, porozitatea absolută (definită prin intermediul
volumului total al porilor) are importantă redusă în raport cu porozitatea efectivă (definită prin
intermediul volumului porilor intercomunicanți).
Rocile colectoare reale prezintă o structură complexă şi pot prezenta o porozitate ce variază
între 5 – 40% cu observația că valorile mari corespund rocilor necimentate.
Porozitatea are valori cuprinse între:
• 30-40% pentru nisipurile neconsolidate
• 10-30% pentru gresii particularizându-se în cazul gresiei de Kliwa la valori situate între
10-20%
Spațiile goale din rocile zăcământului sunt, în cea mai mare parte, spațiile intergranulare dintre
particulele sedimentare. Așa cum s-a văzut, porozitatea este definită ca procentul sau fracțiunea
reprezentata de spațiul gol față de volumul brut al rocii.
În timp ce proporția spațiului gol poate fi calculată pentru aranjamentele regulate formate din
sfere uniforme (Figura 3-1), aranjamentele din zăcămintele reale sunt mult mai complexe și
afectate de mai mulți parametri diferiți.
În acest caz, măsurătorile se fac fie în laborator pe probe de carotă, simulând condițiile de
zăcământ care sunt cât mai aproape posibil de situația reala, sau in-situ prin intermediul
seturilor de carotaje geofizice precum: Neutron, Density și Sonic.
Procesele de după sedimentare (cimentare, recristalizare, dezagregare, fracturare etc.) pot
modifica substanțial proporția și distribuția spațiului porilor. În ingineria de zăcământ,
interesează doar porozitatea interconectată sau efectivă, deoarece aceasta este singura care
poate contribui la curgere. Spațiile porilor prezente inițial, dar ulterior izolate prin cimentare
sau recristalizare, nu prezintă nici un interes.
Porozitatea primară se referă la spațiile goale rămase după sedimentarea granulelor din matrice
și, prin urmare, este o porozitate a matricei.
Porozitatea secundară este aportul adus de adâncituri, insecte, fracturi și alte discontinuități din
volumul brut al matricei. Contribuția porozității secundare la porozitatea totală este în general
mică, dar poate duce la o creștere dramatică a ușurinței cu care hidrocarburile curg prin rocă.
Din punctul de vedere al ingineriei de zăcământ, factorul distinctiv între porozitatea primară și
cea secundară nu este modul de apariție, ci capacitatea de curgere foarte diferită în care este
prezent un sistem de porozitate secundară interconectat.
Acesta este cunoscut ca un sistem cu dublă porozitate. În lumea reală a zăcământului, acest caz
este adesea întâlnit și se poate vedea cu ușurință cât de repede modelele simulate pot deveni
complexe.
Din fericire, în lumea modelării matematice sunt făcute anumite ipoteze practice pentru a ajuta
la separarea acestei abordări complexe și pentru a se potrivi cel mai bine realitatea cu un model
viabil.

Figura 3-1: Tipuri de porozitate și pori

Figura 3-2: Porozitatea intergranulară

4 SUPRAFAȚA SPECIFICĂ

Suprafața specifică este definită ca suprafață cumulată a tuturor particulelor minerale care
alcătuiesc un volum brut de 1m3 rocă (As).
Pentru a face față unor necesități de rezolvare a problemelor de interacțiune a fluidelor cu roca,
se mai distinge suprafața specifică a rețelei de canale capilare notată cu Ac, aria particulelor
dintr-un volum de rocă, ce prezintă un volum de pori, de 1m3.
Între mărimile Ab, Am şi Ac există relațiile:

𝐴" = (1 − 𝑚)𝐴$ = 𝑚𝐴% (4.1)

1−𝑚 (4.2)
𝐴% = 𝐴$
𝑚

Rocile colectoare de petrol prezintă suprafețe specifice în gama 0,2-100 ha/m3 iar cele
gazeifere, în gama 1-10000 ha/m3 (1 ha/m3 =10000 m-1).

5 PERMEABILITATEA

Permeabilitatea este proprietatea mediului poros de a permite mișcarea oricărui fluid prin el
sub acțiunea unui gradient de presiune, în condițiile în care mediul poros este saturat integral
cu acel fluid.
De fapt este o componentă a conductivității unui fluid în mediu poros, pusă în evidentă de legea
lui Darcy şi exprimată pentru mișcarea unidimensională sub forma:

𝐴𝑘(𝑝& − 𝑝' ) (5.1)

𝑄=
µ𝑙

Raportul între k şi µ se numește mobilitate:

𝑘 (5.2)
𝜆=
µ

şi corespunde unei mărimi ce depinde parțial de fluid (prin intermediul vâscozității) şi parțial
de mediul poros (prin permeabilitatea acestuia).
Atunci când în mediul poros coexistă mai multe fluide nemiscibile, ușurința cu care curge
fiecare dintre acestea este dată de permeabilitatea efectivă.
Raportul dintre permeabilitatea efectivă şi cea absolută este un număr adimensional subunitar
denumit permeabilitate relativă.
Permeabilitatea este măsurată în unități numite Darcy sau mai frecvent în miliDarcy (mD-o
miime dintr-un Darcy) după Henry Darcy, cel care a efectuat unele studii de pionierat asupra
curgerii apei prin nisip neconsolidat.
O definiție practică a unui Darcy este următoarea: o rocă are o permeabilitate, “k“, de 1 Darcy
dacă un gradient de presiune de 1 atm/cm induce un debit de 1 cc/sec al unui lichid cu o
vâscozitate de 1 cP, printr-o secțiune transversala de 1 cm2. (Figura 5-1).
Figura 5-1: Definiția unității de măsură a permeabilității, Darcy

La fel ca porozitatea, permeabilitatea poate fi măsurată în laborator din probe de carotă. Până
în prezent nu există niciun instrument care să măsoare permeabilitatea direct in situ, dar
permeabilitatea poate fi calculată prin ecuații diferențiale complexe după supunerea
zăcământului la o stare dinamică și monitorizarea răspunsului de presiune și temperatură.
În timp ce mărimea granulelor are un efect neglijabil asupra porozității unei roci, acest
parametru are un efect predominant asupra permeabilității.
Acest lucru se întâmplă deoarece avem de-a face cu debitul și cu frecarea fluidului de pe
suprafața granulelor de rocă.
Fiecare granulă de rocă are o suprafață umedă care o înconjoară, unde viteza fluidului este
întotdeauna zero, prin definiție, astfel se formează frecare de forfecare între acest strat de viteză
zero și orice fluid care trece.
Astfel, se întâlnesc mai multe forțe de frecare pentru același fluid care trece printr-un pachet
granular fin decât printr-un pachet granular grosier cu porozitate egală. (Figura 5-2).

Figura 5-2: Efectul mărimii granulelor asupra permeabilității

În mod similar, se poate înțelege că permeabilitatea va depinde și de tipul de fluid care curge
prin rocă și acest lucru joacă un rol important în interpretarea diferitelor zăcăminte purtătoare
de hidrocarburi.
Permeabilitatea este denumită în trei moduri diferite:
• Permeabilitatea absolută este obținută în laborator prin curgerea unei cantități
cunoscute de fluid printr-o carotă, în timp ce spațiile sale de pori sunt 100% saturate cu
același fluid. Permeabilitatea absolută nu se va modifica pentru fluide variate, atâta timp
cât configurația spațiului porilor rămâne constantă.
• Permeabilitatea efectivă este permeabilitatea față de faza fluidă care curge si nu
saturează 100% spațiul poros al rocii. Permeabilitatea efectivă este întotdeauna mai
mică decât valoarea absolută a permeabilității rocii.
 • Permeabilitatea relativă este un număr adimensional care reprezintă raportul dintre
permeabilitatea efectivă (față de un fluid) și permeabilitatea absolută a aceleiași roci.

6 COMPRESIBILITATEA

Proprietatea corpurilor de a-şi micșora volumul sub acțiunea forțelor de compresiune, se

exprimă cantitativ prin coeficientul de compresibilitate.
Coeficientul de compresibilitate totală a unei roci colectoare, are prin definiție expresia:

1 𝜕𝑉# (6.1)
𝛽# = −
𝑉# 𝜕𝑝
Unde:
- Vb este volumul brut al rocii
- p este presiunea hidrostatică aplicată din exterior
Pe baza relației dintre volumul brut, volumul rocilor, volumul pârții solide şi porozitate se poate
scrie:
1 𝜕 𝑉( 1 𝜕𝑉( 𝑉# − 𝑉( 1 𝜕𝑉" (6.2)
𝛽# = − 2𝑉( + 𝑉" 4 = 5− 6+ 7− 8
𝑉# 𝜕𝑝 𝑉# 𝑉( 𝜕𝑝 𝑉# 𝑉" 𝜕𝑝

Care se reduce la relația:

𝛽# = 𝑚𝛽) + (1 − 𝑚)𝛽" (6.3)
Unde:
- βr este coeficientul de compresibilitate al porilor, numit şi compresibilitate efectivă a
rocii colectoare
- βs este coeficientul de compresibilitate al părții solide
Având în vedere că în timpul exploatării unui zăcământ de hidrocarburi, presiunea exterioară
(litostatică) rămâne constantă iar presiunea fluidelor din zăcământ scade, volumul brut al rocii
colectoare se va micșora, iar volumul matricei rocii va crește prin destinderea elastică a părții
solide.
Ca urmare volumul parțial şi deci, porozitatea se vor micșora.

7 FACTORUL DE VOLUM, DENSITATEA, VÂSCOZITATEA DINAMICĂ,

COEFICIENTUL DE COMPRESIBILITATE

7.1 Factorul de volum al apei

Factorul de volum al apei, ba, se defineşte ca raportul dintre volumul ocupat de apă în condiții
de zăcământ şi volumul ocupat de acesta în condiții normale.
Factorul de volum al apei dulci crește invers proporțional cu presiunea, datorită lipsei gazelor
dizolvate în apă, solubilitatea acestora fiind mică şi cu atât mai mică cu cât salinitatea crește,
astfel încât volumul apei crește cu scăderea presiunii, creșterile fiind mici datorită
compresibilității mici a apei (β = 4...5×10-5 bar-1).

7.2 Densitatea apelor de zăcământ , vâscozitatea apei

Densitatea apelor de zăcământ este mai mare decât densitatea apelor dulci, valorile sale mai
des întâlnite situând-se între 1050...1190 kg/m3.
Această proprietate a fost considerată în special pentru apele mineralizate.
Experiențele au condus la concluzia că vâscozitatea apei crește cu cantitatea de săruri dizolvate.
Vâscozitatea apei variază cu temperatura.
7.3 Compresibilitatea apelor de zăcământ
Compresibilitatea apelor de zăcământ este definită prin relația:

1 𝜕𝑉* (7.1)
𝛽* = −
𝑉* 𝜕𝑝

Deoarece în condiții de zăcământ există o anumită solubilitate a gazelor în apă,

compresibilitatea acesteia este mai mare.
S-a observat că, cu cât solubilitatea apei crește, cu atât cantitatea de gaze dizolvate în apă este
mai mică.
Coeficientul de compresibilitate al apelor de zăcământ poate fi estimat cu relația:

𝛽* = 𝛽*+ 21 + 0,0231𝑥𝑆,* 4 (7.2)

Unde:
- βad este coeficientul de compresibilitate al apei dulci
- Sga este solubilitatea gazelor în apă

7.3.1 Factorul de abatere de la legea gazelor perfecte

Legea generală a gazelor perfecte are forma:

𝑝𝑉 = 𝑛𝑅𝑇 (7.3)
Unde:
- p este presiunea la care se găsește sistemul, N/m2
- T este temperatura la care se găsește sistemul, K
- V este volumul ocupat de "n" kmol de gaz, m3
- R este constanta universală a gazelor (8314,2 J/kmol.K)
Prin corectarea cu factorul Z, legea poate fi aplicată gazelor reale:

𝑝𝑉 = 𝑛𝑍𝑅𝑇 (7.4)

Unde factorul de abatere, Z, variază cu compoziția sistemului, presiune şi temperatura.

Legea stărilor corespondente stabilește că toate gazele, sisteme monocomponente, au același
factor de abatere şi aceeași valoare a presiunii şi temperaturii reduse.
Presiunea şi temperatura redusă se definesc prin raportul dintre presiunea respectiv temperatura
la care se află sistemul şi presiunea respectiv temperatura critică:
𝑝 (7.5)
𝑝) =
𝑝%)

𝑇 (7.6)
𝑇) =
𝑇%)
Legea stărilor corespondente a fost în mod convențional extinsă şi pentru cazul amestecurilor
cu componenți apropiați ca natură chimică.
În acest caz, al amestecurilor, se folosește denumirea de presiuni şi temperaturi pseudoreduse:
𝑝 (7.7)
𝑝() =
𝑝(%)
 𝑇 (7.8)
𝑇() =
𝑇(%)
/
(7.9)
𝑝(%) = C 𝑝%),. . 𝑦.
.0&

/
(7.10)
𝑇(%) = C 𝑇%),. . 𝑦.
.0&
Unde:
- ppr ,Tpr reprezintă presiunea şi temperatura pseudoreduse
- ppcr ,Tpcr reprezintă presiunea şi temperatura pseudocritică
- pcr,i ,Tcr,i reprezintă presiunea şi temperatura critică a componenților prezenți în amestec
- yi reprezintă concentrațiile molare ale componenților prezenți în amestec.

7.4 Factorul de volum al gazelor

Factorul de volum al gazelor poate fi calculat cu ajutorul relației:

𝑝1 𝑇 (7.11)
𝑏, = 𝑍
𝑝 𝑇1
Unde:
- p și T reprezintă presiunea şi temperatura de zăcământ
- Z este factorul de abatere de la legea gazelor perfecte

Ar trebui să fie clar faptul că factorul de volum al gazelor “bg”, este dat de volumul total de
fază gazoasă liberă în condiții de zăcământ împărțit la volumul de gaze în condiții standard,
dar care nu include volumul de gaze din soluție.
Din fericire, în majoritatea cazurilor, comportamentul de fază al gazelor poate fi explicat prin
ecuații și corelații, astfel încât să putem calcula cu ușurință factorul de volum al gazelor cu o
formulă simplă, mai degrabă decât efectuarea unui test de laborator pe o probă de gaz.
Forma tipică a factorului de volum pentru gaze în funcție de presiune este prezentată în Figura
7-1, care arată că factorul volum este invers proporțional cu presiunea. Acest lucru are sens,
deoarece pe măsură ce presiunea zăcământului scade, gazele se vor destinde pentru a ocupa
mai mult volum în zăcământ.
După cum putem vedea, “bg” crește pe măsură ce presiunea zăcământului scade.
Notă: Este important de reținut că factorul de volum al gazului se aplică numai dacă există gaze
libere în zăcământ.
Prin urmare, dacă nu există gaze libere, “bg” este nedefinit și neglijat în calculele de bilanț
material.
Figura 7-1: Forma tipică a factorului de volum pentru gaze în funcție de presiune

7.5 Densitatea gazelor

La presiunea şi temperatura de referință, densitatea gazelor se poate estima cu relația:
𝑀 (7.12)
𝜌=
22,414
Sau, în cazul amestecurilor:
𝑀*$ (7.13)
𝜌*$ =
22,414
Unde:
- M este masa moleculară a componentului pur, kg/kmol
- Mam este masa moleculară medie a amestecului
- Mi este masa moleculară a componentului care participă în alcătuirea amestecului cu
concentrația molară yi
- 22,414 este volumul ocupat de un kmol gaz, indiferent de natura sa, la presiunea de
1,01325 bar şi 15°C.
Masa specifică a gazelor monocomponente poate fi determinată cu relația:

𝑝𝑀 (7.14)
𝜌=
𝑍𝑅𝑇

iar a amestecurilor de gaze cu relația:

𝑝𝑀*$ (7.15)
𝜌$ =
𝑍𝑅𝑇

7.6 Coeficientul de compresibilitate al gazelor

Se defineşte prin relația:
1 𝜕𝑉 (7.16)
𝛽, = −
𝑉 𝜕𝑝
Unde:
𝑛𝑅𝑇𝑍 (7.17)
𝑉=
𝑝
Coeficientul de compresibilitate al gazelor mai poate fi scris şi sub forma:

1 1 𝜕𝑍 (7.18)
𝛽, = −
𝑝 𝑍 𝜕𝑝

7.7 Vâscozitatea gazelor

Vâscozitatea gazelor în condiții de zăcământ, se poate estima, dacă se cunoaște vâscozitatea
componenților la presiunea şi temperatura dată precum şi compoziția gazelor, cu relația:
/ /
(7.19)
𝜇, = C 𝑦. 𝑀. 𝜇,. / C 𝑦. 𝑀.
.0& .0&
Unde:
- µgi este vâscozitatea dinamica a componentului i în faza gazoasă.
Corelația vâscozității se face funcție de densități, presiuni şi temperaturi pseudoreduse.

7.8 Rația de soluție

7.8.1 Factorul de volum al petrolului

Când petrolul este transportat la suprafață, se știe ca își micșorează volumul. Volumul se
micșorează deoarece gazele se degajă/ies din țiței pe măsură ce presiunea scade.
Gazele care se degajă din țiței pe măsură ce acesta este transportat din condiții de zăcământ în
condiții de suprafață se numesc gaze (dizolvate) în soluție.
Figura 7-2 ilustrează conceptul de gaze în soluție pentru un zăcământ nesaturat (adică având
presiunea de zăcământ deasupra presiunii de început de vaporizare).

Figura 7-2: Conceptul de gaze in soluție pentru un zăcământ nesaturat

Rația de soluție “Rs” se defineşte prin cantitatea de gaze dizolvată, în anumite condiții de
presiune, ”p“, şi temperatură ”T”, într-un m3 de petrol măsurat la “p0“ şi ”T0“.
Pentru țițeiuri obișnuite, grele, şi gaze sărace, rația de soluție este egală cu produsul dintre
presiune şi coeficientul mediu de solubilitate.
Este important să ne dăm seama că gazele din soluție nu includ gazele libere.
Dacă zăcământul ar fi saturat (presiunea sub punctul de început de vaporizare), ar exista o fază
gazoasă liberă.
Nu se includ gazele libere în determinarea gazelor din soluție, deoarece în condițiile
zăcământului, gazele libere nu sunt dizolvate în țiței.
Pentru a ține cont de gazele din soluție, inginerii din petrol au definit rația de soluție “Rs”.
Rația de soluție este definită ca fiind numărul de standard cubic feet de gaze care se vor dizolva
într-un bbl de petrol atunci când ambele sunt considerate la presiunea zăcământului. Are ca
unitate de măsura scf/STB.
În laborator, forma tipică a rației de soluție este ilustrată in continuare:

Figura 7-3: Forma tipică a rației de soluție

Figura 7-3 arată cum se modifică rația de soluție în funcție de presiune la temperatură constantă
a zăcământului. Procesul poate fi descris în pași:
1-2: Deoarece presiunea rezervorului scade de la presiunea inițială a rezervorului ”pi“ la
presiunea punctului de început de vaporizare ”pv“, rația de soluție este constantă.
Acest lucru se datorează faptului că, deasupra punctului de început de vaporizare, nu există
gaze libere în rezervor.
Deci, cantitatea de gaze care iese la suprafață va fi dată doar de gazele dizolvate, iar rația de
soluție va rămâne constantă.
2-3: Pe măsură ce presiunea zăcământului scade sub presiunea punctului de început de
vaporizare, gaze libere se vor degaja continuu în zăcământ. Acest lucru lasă mai puține gaze
dizolvate în țiței, prin urmare, rația de soluție scade constant sub presiunea de început de
vaporizare.
Deci, de ce este importanta rația de soluție? Din Figura 7-3 este clar că există o perioadă de
tranziție în care se observă o modificare a rației de soluție. Apare la presiunea de început de
vaporizare.
Se poate profita de comportamentul rației de soluție pentru a identifica presiunea de început de
vaporizare a sondelor de producție care au început să producă dincolo de presiunea de
vaporizare. Mai mult, rația de soluție este utilizată în calculele de bilanț material pentru a ajuta
la identificarea mecanismelor de extracție.
Factorul de volum al petrolului poate fi estimat cu ajutorul corelației stabilite de Stănărânga şi
Beldianu, pe baza corelației stabilite de Standing sau cu ajutorul relației:

𝑏( = 21 + ∆𝑉( 4(1 + ∆𝑉2 ) (7.20)

în care se consideră factorul de volum monofazic “b” ca fiind egal cu unitatea la care se adaugă
o valoare corespunzătoare volumului gazelor "lichefiate" prin dizolvare.
Factorul de volum al țițeiului este cel mai bine determinat prin analize PVT.
Figura 7-4 este un grafic tipic de date PVT pentru un țiței nesaturat.
Forma tipică a curbei factorului de volum al țițeiului este ilustrată în figura următoare:
Figura 7-4: Forma tipică a curbei factorului de volum al țițeiului

Figura 7-4 arată cum se modifică factorul de volum în funcție de presiune, dacă temperatura
de zăcământ este constantă.
Procesul poate fi descris în pași:
1-2: Deoarece presiunea zăcământului scade de la presiunea inițială a zăcământului, ”pi“, la
presiunea de început de vaporizare “pv”, are loc o ușoară expansiune a țițeiului în zăcământ,
rezultând astfel un factor de volum mai mare.
2-3: Pe măsură ce presiunea zăcământului scade sub presiunea de început de vaporizare, gazele
ies din soluție și factorul de volum scade.
Din Figura 7-4 este clar că există două regiuni distincte în care se observă modificări
semnificative ale factorului de volum:
1. deasupra punctului de început de vaporizare și
2. sub punctul de început de vaporizare.
În aceste cazuri, există corelații fiabile pentru a estima factorul de volum deasupra și sub
punctul de început de vaporizare.
De reținut că “Rs”, cantitatea de gaze în soluție, este aproape direct proporțională cu presiunea
sistemului.
Factorul de volum al petrolului, ”bp“, fiind dependent în esență de cantitatea de gaze dizolvate,
crește cu presiunea până la punctul de început de vaporizare, unde toate gazele disponibile sunt
dizolvate și apoi scade în ritm constant, determinat de compresibilitatea lichidului.
Solubilitatea gazelor naturale în petrol depinde de compoziția hidrocarburilor, de temperatură
și presiune.
Ca și în cazul gazelor, sunt disponibile diagrame pentru a estima valorile necesare pentru
determinarea “bp”.

7.8.2 Compresibilitatea petrolului

Pentru presiuni mai mari decât presiunea inițială de vaporizare, estimarea densității petrolului
se face ținând seama de influența creșterii presiunii asupra volumului fazei lichide, prin
intermediul coeficientului de compresibilitate al lichidului. Acest coeficient exprimat funcție
de densitate, poate fi scris ca:

1 𝜌( − 𝜌.3 (7.21)
𝛽( =
𝑝.3 𝑝 − 𝑝.3

când se consideră că pe intervalul de presiuni dat, coeficientul de compresibilitate nu variază.

8 TEST DE AUTOEVALUARE

1. În câte grupe se pot clasifica rocile?

2. De ce depinde solidificarea magmei?

3. Care sunt factorii metamorfici fundamentali care determină și influențează transformarea

rocilor?

4. Care sunt cele 4 faze care conduc la formarea rocilor sedimentare?

5. Ce este porozitatea? Cum poate fi clasificată aceasta?

6. Ce este suprafața specifică?

7. Ce este permeabilitatea și cum poate fi clasificată?

8. Ce este compresibilitatea?

9. Ce reprezintă factorul de volum?

10. Adevărat sau fals?

„Pentru presiuni mai mici decât presiunea inițială de vaporizare, estimarea densității
petrolului se face ținând seama de scăderea presiunii asupra volumului fazei lichide.”
9 RĂSPUNS TEST DE AUTOEVALUARE

1. În câte grupe se pot clasifica rocile?

Rocile sunt în general clasificate în trei grupe:
• Magmatice
• Metamorfice
• Sedimentare

2. De ce depinde solidificarea magmei?

Solidificarea magmei depinde de:
• Temperatură
• Presiune şi
• Agenții mineralizatori, reprezentați de vapori de apă supraîncălziți, CO2, H2S, Cl, F, N,
NH3, B etc.

3. Care sunt factorii metamorfici fundamentali care determină și influențează transformarea

rocilor?
Factorii metamorfici fundamentali, care determină şi influențează transformarea şi adaptarea
mecanică şi chimică a rocilor în procesul de metamorfism, sunt:
• Căldura
• Presiunea litostatică
• Presiunea orientată – stres şi
• Agenții mineralizatori.

4. Care sunt cele 4 faze care conduc la formarea rocilor sedimentare?

În formarea rocilor sedimentare se disting următoarele patru faze mai importante, prezentate în
ordine cronologică:
• Alterarea sau dezagregarea rocilor preexistente sub acțiunea agenților geologici externi.
• Transportul materialului dezagregat sub influenta diferiților agenți de transport - apă,
vânt, ghețari.
• Sedimentarea acestui material în regiunile scufundate ale scoarței - bazine de depunere
• Diageneza materialului sedimentar pentru a da naștere la roci sedimentare definitive.

5. Ce este porozitatea? Cum poate fi clasificată aceasta?

Porozitatea este proprietatea mediilor poroase de a prezenta spații lipsite de materie solidă,
numite pori.

După modul de formare, porozitatea se clasifică în porozitate:

• primară
• secundară

6. Ce este suprafața specifică?

Suprafața specifică este definită ca suprafață cumulată a tuturor particulelor minerale care
alcătuiesc un volum brut de 1m3 rocă (As).

7. Ce este permeabilitatea și cum poate fi clasificată?

Permeabilitatea este proprietatea mediului poros de a permite mișcarea oricărui fluid prin el
sub acțiunea unui gradient de presiune, în condițiile în care mediul poros este saturat integral
cu acel fluid.
Permeabilitatea este denumită în trei moduri diferite:
• Permeabilitatea absolută este obținută în laborator prin curgerea unei cantități
cunoscute de fluid printr-o carotă, în timp ce spațiile sale de pori sunt 100% saturate cu
același fluid. Permeabilitatea absolută nu se va modifica pentru fluide variate, atâta timp
cât configurația spațiului porilor rămâne constantă.
• Permeabilitatea efectivă este permeabilitatea față de faza fluidă care curge si nu
saturează 100% spațiul poros al rocii. Permeabilitatea efectivă este întotdeauna mai
mică decât valoarea absolută a permeabilității rocii.
• Permeabilitatea relativă este un număr adimensional care reprezintă raportul dintre
permeabilitatea efectivă (față de un fluid) și permeabilitatea absolută a aceleiași roci.

8. Ce este compresibilitatea?
Proprietatea corpurilor de a-şi micșora volumul sub acțiunea forțelor de compresiune, se
exprimă cantitativ prin coeficientul de compresibilitate.

9. Ce reprezintă factorul de volum?

Factorul de volum al unui fluid se defineşte ca raportul dintre volumul ocupat de fluid în
condiții de zăcământ şi volumul ocupat de acesta în condiții normale.

10. Adevărat sau fals?

„Pentru presiuni mai mici decât presiunea inițială de vaporizare, estimarea densității
petrolului se face ținând seama de scăderea presiunii asupra volumului fazei lichide.”
FALS
10 LUCRARE DE VERIFICARE
1. Descrieți procesul de variație a factorului de volum în funcție de presiune.
2. Care sunt principalii factori implicați în procesul de metamorfism?
3. Ce reprezintă rocile intrusive? Dar cele vulcanice?
4. Ce se întâmplă cu cantitatea de gaze dizolvate atunci când solubilitatea crește?
5. Descrieți ce se întâmplă în timpul exploatării unui zăcământ de hidrocarburi cu următorii
parametri:
i) presiunea exterioară (litostatică)
ii) presiunea fluidelor
iii) volumul brut al rocii colectoare
iv) volumul matricei rocii
v) porozitate
Ce proces este responsabil pentru schimbările suferite de acești parametrii?

11 BIBLIOGRAFIE

1. Agarwal, R.G. A new method to account for producing – time effects when drawdown type
curves are used to analyze pressure buildup and other test data. Dallas : Paper SPE 9289
presented at the SPE 55th annual technical conference and exhibition,, Sept 21-24, 1980.
2. Chaudhry, Amanat U. Oil Well Testing Handbook. Houston, Texas : Advanced TWPSOM
Petroleum Systems, Inc., 2004.
3. Dake, L.P. Fundamentals of reservoir engineering . Amsterdam – Oxford – New York :
Elsevier Scientific Publishing Company, 1978.
4. Holditch, S.A. and Morse, R.A. The effects of Non-Darcy Flow on the Behaviour of
Hydraulically Fractured Gas Wells. s.l. : J. Pet. Tech., Oct 1976.
5. Ioachim, G.R., Popa, C. Exploatarea zǎcǎmintelor de țiței. București : Editura Tehnicǎ.
6. Manolescu, G., Soare, E. Fizico – chimia zǎcǎmintelor de hidrocarburi . Bucureşti : Editura
Didacticǎ şi Pedagogicǎ, 1981.
7. Minescu, F. Fizica zǎcǎmintelor de hidrocarburi . Ploieşti : Editura U.P.G., 1994.
8. Pârcǎlǎbescu, I.D. Proiectarea exploatǎrii zǎcǎmintelor de hidrocarburi. Bucureşti :
Editura, 1983.
9. Popescu, C., Extracția țițeiului şi gazelor asociate . Bucureşti : Editura Tehnicǎ, 1993.
10. Soare, Al. Cercetarea hidrodinamicǎ a zǎcǎmintelor de hidrocarburi. Bucureşti : Editura
Tehnicǎ, 1987.
11. Soare, Al. Investigații hidrodinamice . Ploieşti : Editura U.P.G., 2005.
12. Stoicescu, M., Stoianivici, D. Teste hidrodinamice în sonde. Ploieşti : Editura U.P.G.,
2010.