2016

GEOLOGIE
INGINEREASCA
CONF. DR. ING. BURADA CRISTIAN

LUCRARE LABORATOR
ROCILE SEDIMENTARE,MAGMATICE SI
METAMORFICE
INDRUMATOR:DRD.IONESCU ADRIANA

STUDENT: APOSTOL MIHAI ALIN

SECTIA CONSTRUCTII CIVILE INDUSTRIALE SI AGRICOLE

GRUPA 1226 CCIA
CUPRINS

1. ROCILE MAGMATICE .............................................................................................................................. 2

1.1. GENEZA ROCILOR MAGMATICE ................................................................................................................. 2

1.2. COMPOZITIA MINERALOGICA A ROCILOR MAGMATICE ................................................................................. 2

1.3. STRUCTURA SI TEXTURA ROCILOR MAGMATICE ......................................................................................... 3

1.4. CLASIFICAREA SI DESCRIEREA ROCILOR MAGMATICE ................................................................................. 4

1.5. GRANITUL ............................................................................................................................................ 5

1.6. BAZALT ................................................................................................................................................ 6

2. ROCILE METAMORFICE ........................................................................................................................ 8

2.1. GENEZA ROCILOR METAMORFICE ............................................................................................................. 8

2.2. COMPOZITIA MINERALOGICA A ROCILOR METAMORFICE ............................................................................. 8

2.3. STRUCTURA SI TEXTURA ROCILOR METAMORFICE ..................................................................................... 9

2.4. CLASIFICAREA SI DESCRIEREA ROCILOR METAMORFICE ............................................................................. 9

2.5. MARMURA ......................................................................................................................................... 10

2.6. SKARNUL ........................................................................................................................................... 11

3. ROCILE SEDIMENTARE ....................................................................................................................... 11

3.1. CARACTERISTICI .............................................................................................................................. 12

3.2. CLASIFICARE .................................................................................................................................... 12

3.3. CALCARUL ............................................................................................................................................ 13

3.4. LOESS-UL ........................................................................................................................................... 17

1
1. ROCILE MAGMATICE
1.1. Geneza rocilor magmatice

Rocile magmatice se formeaza prin racirea si consolidarea magmelor fluide din interiorul Pamantului,
fie in profunzimea scoartei, fie in apropiere de suprafata sau chiar la suprafata ei.

Solidificarea magmei depinde de temperatura, presiune si agentii mineralizatori, reprezentati prin

vapori de apa supraincalziti, CO2, H2S, Cl, F, N, NH3, B etc. Proprietatile rocilor care rezulta in urma acestui
proces, depind de natura magmei si de actiunea combinata a celor trei categorii de factori.

In functie de locul unde se produce consolidarea magmei se deosebesc trei categorii de roci
magmatice:

- intruzive – rezultate prin consolidarea magmei in interiorul scoartei terestre;

- filoniene – rezultate prin consolidarea magmei pe caile de acces spre suprafata;

- vulcanice – rezultate prin consolidarea magmei la suprafata scoartei terestre.

1.2. Compozitia mineralogica a rocilor magmatice

In rocile magmatice se intalnesc relativ putine minerale, cele mai frecvente fiind cele din clasa silicati.
Asocierea mineralelor in rocile magmatice se face dupa anumite legi petrografice.

Mineralele din constitutia rocilor magmatice se clasifica in raport cu geneza lor in: minerale primare,
care s-au format in timpul racirii topiturii magmatice, prin cristalizare si, minerale secundare, formate in
rocile magmatice dupa consolidarea acestora prin alterarea mineralelor primare sub influenta diferitilor factori
fizico-chimici.

Dupa importanta lor in masa unei roci, mineralele primare se impart in principale – care constituie
aproape intreaga masa a rocii, accesorii - care apar in cantitati mici si caracterizeaza anumite varietati de
roci si sporadice – care apar foarte rar si in cantitati foarte mici in masa rocilor.

Dupa marime, mineralele din compozitia rocilor magmatice se clasifica in fenocristale – minerale de
dimensiuni mai mari, usor vizibile cu ochiul liber, bine cristalizate, granule – minerale de dimensiunea unei
granule, si microlite – cristale de dimensiuni mici, vizibile numai la microscop.

Compozitia mineralogica medie a unei roci magmatice cuprinde: cuart – 12%, feldspati –
60%, piroxeni si amfiboli – 17%, mice – 4%, minerale accesorii – 7%. Dintre mineralele accesorii mai

2
importante
sunt: titanul, zirconul, turmalina, berilul,topazul, apatitul, rutilul, calcopirita, corindonul, epidotul etc.

Mineralele secundare intalnite mai des in compozitia rocilor magmatice sunt:

caolinitul, rezultat prin alterarea feldspatilor si feldspatoizilor;

cloritul, rezultat din alterarea piroxenilor, amfibolilor si micei negre;

sericitul, rezultat din alterarea unor varietati de muscovit sau a unor feldspati potasici;

limonitul, provenit din alterarea silicatilor feromagnezieni;

serpentinul, rezultat din alterarea olivinei;

epidotul, zoizitul, uralitul, calcitul, zeolitii etc., formate sub influenta unor solutii hidrotermale.

Dupa forma, mineralele care intra in compozitia rocilor magmatice se clasifica in: idiomorfe, cu forma
proprie, fiind primele care cristalizeaza intr-o magma (minerale accesorii, piroxeni, feldspati plagioclazi)
si xenomorfe, fara forma proprie, deoarece cristalizand ultimele sunt nevoite sa ia forma spatiului ramas
liber (cuart, ortoza).

1.3. Structura si textura rocilor magmatice

Structura si textura rocilor oglindesc conditiile geologice in care se consolideaza rocile magmatice.

Prin structura se intelege modul de asociere a mineralelor din masa unei roci, dupa forma, marime si
grad de cristalizare. Dupa gradul de cristalizare se disting: structura holocristalina, structura hipocristalina si
structura vitroasa.

Structura holocristalina (holos = intreg, complet) se caracterizeaza prin faptul ca toata masa rocii
este complet cristalizata si este caracteristica rocilor magmatice intruzive (granit, granodiorit, sienit etc.).

Structura hipocristalina (hemicristalina, semicristalina) se caracterizeaza prin faptul ca masa rocii

este partial cristalizata si partial amorfa, adica fenocristalele si microlitele sunt prinse intr-o masa amorfa.
Acest tip de structura este caracteristic rocilor neovulcanice (andezite, dacite, trahite etc.) a caror cristalizare
a inceput in adancime, unde s-au format fenocristalele, s-a continuat in apropiere de suprafata unde s-au
format microlitele si s-a terminat prin iesirea magmei la suprafata, unde datorita racirii bruste, solidificarea s-
a produs sub forma unei mase amorfe, sticloase sau vitroase.

Structura sticloasa (vitroasa, amorfa) apare in cazul racirii bruste a lavei iesita la suprafata si este
caracteristica pentru sticlele vulcanice (obsidian, pechstein, piatra ponce).

Dupa marimea relativa a cristalelor, structura poate fi:

echigranulara - caracterizata prin prezenta cristalelor de dimensiuni aproximativ egale, intalnita la

rocile magmatice intruzive,

inechigranulara (porfirica) – caracterizata prin aceea ca roca este constituita dintr-o masa de
microlite in care sunt inglobate fenocristale si este caracteristica rocilor paleovulcanice (porfire, porfirite), la
care masa initiala amorfa a recristalizat;

porfiroida – in care masa este formata din cristale granulare, usor vizibile cu ochiul liber si in care
sunt prinse fenocristale mari (granitul porfiroid de Tismana).

Tot in categoria structurilor inechigranulare se incadreaza structurile:

3
 poikilitica – caracterizata prin aceea ca fenocristalele sunt ciuruite de alte minerale marunte cu
orientari optice diferite (cazul peridotitelor, unde cristalele de olivina sunt incluse in piroxen sau hornblenda);

ofitica – caracterizata prin prezenta feldspatilor sub forma de cristale prismatice alungite care se
intersecteaza iar spatiile dintre ele sunt umplute cu alte minerale (cazul diabazelor);

intersertala – intalnita la melafire si la diabaze unde intre microlitele de plagioclazi se includ: olivina,
augitul, magnetitul.

Dupa forma mineralelor rocilor magmatice se deosebesc:

structura idiomorfa – caracteristica rocilor alcatuite aproape exclusiv din minerale idiomorfe (aplite);

structura hipidiomorfa – caracterizata prin prezenta in masa rocii in proportie aproximativ egala a
mineralelor idiomorfe si a celor xenomorfe (granite, granodiorite);

structura xenomorfa, intalnita la rocile alcatuite din minerale cu contur neregulat (silexite).

Textura rocilor magmatice defineste aranjamentul spatial al mineralelor, precum si modul de umplere
al volumului ocupat de roca. Ea se datoreaza conditiilor mecanice in care s-a consolidat magma;
cristalizeaza in stare de imobilitate, de miscare sau de presiune exterioara, inglobarea de fragmente straine
sau aglomerarea locala de cristale precum si crearea de spatii libere prin degajarea substantelor volatile.

Textura este masiva sau neorientata, atunci cand in masa rocii nu se observa nici o tendinta de
orientare a mineralelor componente. Este cazul rocilor intruzive (granit, granodiorit, sienit).

Frecvent mineralele au suferit deformari in magma sub influenta gravitatiei, activitatii magmatice proprii,
curentilor de convectie si stresului, rezultand texturi orientate cum sunt:

textura fluidala – caracterizata prin asezarea mineralelor paralel cu directia de curgere a lavei
(andezite, bazalte, dacite);

textura rubanata – caracterizata prin aceea ca, in timpul consolidarii magmei, mineralele deschise
la culoare se separa de cele inchise sub forma de benzi care alterneaza (diorite rubanate);

textura grafica care ia nastere din concresterea a doua minerale in asa fel incat unul formeaza
gazda, iar celalalt este inclus in el sub forma de granule neregulate imitand scrierea hieroglifica (pegmatite
grafice).

Dupa modul cum mineralele din masa unei roci umplu spatiul ce il au la dispozitie se disting:

textura compacta sau masiva – caracterizata prin minerale strans unite intre ele incat nu lasa spatii
libere si este caracteristica rocilor magmatice intruzive;

textura vacuolara (cavernoasa, scoriacee) – se caracterizeaza prin prezenta in masa rocii a unor
goluri sau vacuole de dimensiuni mai mari sau mai mici asa cum au rezultat in timpul racirii bruste a lavei
(piatra ponce, scoria bazaltica);

textura amigdaloida – rezultata prin depunerea de minerale secundare (calcit, opal, calcedonie) in
spatii goale din masa rocii si este intalnita la melafire, diabaze si bazalte amigdaloide.

1.4. Clasificarea si descrierea rocilor magmatice

Rocile magmatice care intra in alcatuirea scoartei Pamantului sunt foarte variate ca textura, structura,
compozitie mineralogica, mod de formare, observandu-se tipuri de trecere de la o familie de roci la alta.

In clasificarea rocilor magmatice, in decursul timpului, s-au folosit mai multe criterii.

4
 Criteriile de clasificare utilizate atat in practica cat si in scop didactic se bazeaza pe compozitia chimica
si mineralogica, conditiile geologice care determina de fapt structura, textura si varsta lor.

Dupa compozitia chimica, tinandu-se cont de procentul de bioxid de siliciu, rocile magmatice se clasifica
in urmatoarele cinci grupe principale:

- hiperacide, care contin peste 75% SiO2 liber;

- acide, cu 65-75% SiO2 liber si in combinatii;

- neutre (intermediare), cu 52-65% SiO2;

- bazice, cu 48-52% SiO2;

- ultrabazice, care contin sub 48% SiO2.

Dupa conditiile geologice in care s-au consolidat rocile magmatice in adancime, in apropiere de
suprafata sau la suprafata, se deosebesc trei categorii:

- plutonice (intruzive, abisice), formate la adancimi mari;

- filoniene (schizolitice, subvulcanice), formate la un nivel intermediar;

- vulcanice (efuzive), formate prin consolidarea lavei la suprafata scoartei.

1.5. GRANITUL

Granitul (italiană granito, „granulat“) este o rocă magmatică masivă, cu granulație grosolană (cristale
cu dimensiunea de câțiva milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conținând
în principal cuarț, feldspat sau minerale de culoare închisă ca mica.

Granitul se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat
de mișcările tectonice) și care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin
răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori un diametru de câteva sute de kilometri; granitele cu o
granulație mai mare se numesc pegmatite. .
Bazaltul în comparație cu granitul provine dintr-o magmă bazică. Caracteristic pentru granit numit și
plutonit sunt adâncimile mari unde se formează, rocile care se formează la adâncimi mai mici ca 2 km, sunt
numite subvulcanite sau "roci de gangă" (steril) în minerit.

Granit în Oberpfalz Germania

5
 Deoarece procesul de răcire a magmei are loc la adâncimi relativi mari, răcirea magmei se produce
lent, cristalizarea mineralelor producându-se în funcție de punctul lor de topire, de aceea mineralele de
culoare închisă cu punct de topire ridicat care au de obicei și o densitate mai mare blendă, piroxen se
solidifică la început, urmate apoi de feldspat și cuarț .
Din această cauză în camera sau cuibul de granit vom găsi mineralele cu densitate mai mică ca
feldspat și cuarț mai aproape de suprafață. Influența temperaturii ridicate a magmei influențează rocile
vecine care își modifică culoarea, (frecvent albăstruie) structura formându-se minerale noi la contactul
magmei cu rocile învecinate, aceste proces de transformare determină formarea de fapt a rocilor
metamorfice. .
Prin mișcări tectonice ulterioare formării granitului, sau prin procesele de eroziune și transport a
apei, vântului, sunt îndepărtate straturile care acopereau granitul, acesta apărând la suprafață, fiind supus la
rândul lui intemperiilor, razelor solare ce duce la o schimbare a culorii sale într-o nuanță gălbuie, mineralele
mai puțin dure fiind erodate. .
Aspectul granitului, este diferit în masa lui se pot vedea cristale de minerale de mărime de câțiva milimetri,
culoarea granitului variază de la cenușiu deschis până la albăstrui, roșu, galben.

In compoziția granitului predomină cuarțul, feldspatul și minerale de culoare închisă ca: biotit si mai
raramfiboli. Din grupa feldspatilor - predomină feldspatul potasic. Minerale accesorii
sunt: Zirconiu, Apatit,Titanit, de asemenea Magnetit, Rutil, Ilmenit sau alte minerale de zăcământ (minerale
utile). .
Granitul este frecvent radioactiv, datorită urmelor de uraniu, rubidiu dar pot fi urme radioactive și
înfeldspat sau glimer.

Compozitie chimica medie a granitului in procente:

TiO2 – 0.25 ; Fe2O3 – 0.77 ; FeO – 1.41 ; MnO – 0.04 ; MgO – 0.67 ; CaO – 1.85 ; Na2O – 3.58 ; K2O
– 4.01 ; P2O5 – 0.07 ; CO2 – 0.06 ; H2O – 0.54

Granitul se poate spune că ar fi roca cea mai răspândită din scoarță, fiind prezent în zonele
tectonice sau sedimentare.

Granitul era folosit la pavarea trotuarelor, datorită durității și rezistenței la erodare, intemperii, în
construcție la:

 pavarea străzilor, bordurii trotuarelor

 cale ferată (terasamente)
 acoperirea pereților clădirilor cu plăci de granit, la ferestre și uși
 în grădini la fântâni, sau pavaj

Granitul se exploatează frecvent în cariere de piatră, însă este asociat des cu minerale utile
ca : Pirită (FeS2), Magnetită (Fe3O4).

1.6. BAZALT

Bazaltul este o rocă magmatică numită și rocă vulcanică bazică fiind un amestec silicați de fier și
magneziu cu olivina și piroxeni ca și minerale bogate în calciu, feldspat.

6
 Denumirea de "bazalt" este prima oară folosită în secolul XVIII-lea într-un dicționar etimologic
german, preluat din limba greacă βασανίτης [λίθος], basanítēs [líthos], "piatră de încercare",
respectiv βάσανος, básanos, unealtă de piatră.

Coloane prismatice de bazaltGangolfsberg in Rhön

Bazaltul ia naștere prin erupția unui vulcan din lava fluidă (cu vâscozitate redusă) și un conținut
sărac în acid silicic și care ajuns la suprafața pământului se răcește relativ repede. Magma din care ia
naștere bazaltul spre deosebire de granit este o magmă bazică.

În mod obișnuit bazaltul are o culoare cenușie închisă cu nuanțe de culoare până la negru, apărând
ca o masă cu granulație fină, uneori cu incluziuni de roci de o culoare diferită. Această granulație fină a
bazaltului este determinată de procesul de răcire relativ rapidă a lavei, în cazul unei răciri mai lente se
formează coloanele de bazalt hexagonale.

Coloane de bazalt, Svartifoss, Island

Bazaltul poate fi întâlnit pe fundul mărilor, fiind denumit:

 MORB (mid ocean ridge basalt) apărând la linia de contact a plăcilor oceanice, sau pe uscat
numit
 CMB (continental margin basalt),la lnia de contact a plăcilor oceanice cu cele continentale,
 IAB (island arc basalt) la linia de contact a două plăci oceanice
 OIB (ocean island basalt) fiind situat pe placa tectonică mai mult sau mai puțin central,

Astfel pe continente apare acolo unde sunt crăpături profunde în scoarța terestră înlesnind ieșirea
lavei la suprafață, fiind roca cea mai răspândită.

7
 Bazalt în Islanda

Datorită durității lui este utilizat la pavarea străzilor, la căile ferate, ca material de construcție, în
grădini ca ornament, prin anii 1950 și 1960 s-a folosit ca mozaic. Coloanele de bazalt alcătuiesc și o atracție
turistică. Astfel de locuri pot fi amintite ca: Eifel (Mendig) și Siebengebirge în Germania sau
lângă Etna în Sicilia, Detunata în România. Bazaltul care conține mai multă olivină devine sfărămicios
neputând fi utilizat în construcții.

2. ROCILE METAMORFICE
2.1. Geneza rocilor metamorfice

Rocile metamorfice se formeaza prin transformarea rocilor preexistente sedimentare sau magmatice,
sub actiunea factorilor endogeni. Aceste transformari fizico-chimice care au loc la adancimi variate, ca
urmare a noilor conditii ce se stabilesc in aceste zone si care duc la modificarea compozitiei mineralogice, a
structurii si a texturii rocilor sunt cunoscute sub denumirea de metamorfism.

Rocile magmatice sufera procese de metamorfism la scaderea temperaturii si cresterea presiunii, iar
cele sedimentare se metamorfozeaza la o crestere atat a temperaturii cat si a presiunii.

Factorii metamorfici fundamentali, care determina si influenteaza transformarea si adaptarea mecanica

si chimica a rocilor in procesul de metamorfism, sunt: caldura, presiunea litostatica, presiunea orientata
(stres) si agentii mineralizatori, asa cum s-a aratat la procese metamorfice.

2.2. Compozitia mineralogica a rocilor metamorfice

Mineralele rocilor metamorfice, spre deosebire de cele ale rocilor eruptive, cristalizeaza in marea
majoritate a cazurilor in mediu solid. Cu toate acestea, ele ating echilibre fizico-chimice dand parageneze
stabile pe spatii intinse. Mineralele metamorfice se formeaza prin cresterea temperaturii, pe cand cele
eruptive se formeaza prin scaderea temperaturii. Reactiile chimice de formare au loc in prezenta fluidelor
metamorfice (apa, CO2) si constau in recristalizari, care presupun neschimbata compozitia chimica initiala.
Desigur, apar si minerale de neoformatie pe seama mineralelor primare dupa cum se si mentin cu caracter
relict unele minerale.

Conditiile termodinamice si mediul in care cristalizeaza mineralele metamorfice fac ca acestea sa aiba
accentuate unele caractere cristalografice, iar altele sa lipseasca. La mineralele micacee si la altele din
grupa cloritelor, clivajul este bine exprimat, lamelele avand marginile, de obicei, sinuoase. Amfibolii si mai
ales hornblenda prezinta clivaj prismatic, fetele terminale lipsesc sau sunt fasciculizate, iar la carbonati
clivajul este bine exprimat dupa romboedru.

Ca si in cazul rocilor magmatice, in compozitia rocilor metamorfice predomina mineralele din grupa
silicatilor. In zonele mai adanci ale metamorfismului regional (mezozona si catazona), cele mai importante
minerale sunt: cuartul, feldspatii (ortoclazi si plagioclazi), muscovitul, piroxenii, amfibolii, biotitul.

Unele dintre mineralele componente ale rocilor metamorfice iau nastere in urma proceselor de alterare,
sub influenta umiditatii in zonele de la suprafata scoartei (epizona). Dintre acestea amintim: cloritul, sericitul,
talcul, serpentinul etc.
8
 Ca rezultat al metamorfismului de contact se formeaza o serie de minerale cum sunt: wolastonitul,
vezuvianul, epidotul, granatii, topazul, fluorina, apatitul etc.

Minerale caracteristice numai rocilor metamorfice care se formeaza sub actiunea combinata a factorilor
metamorfici sunt: andaluzitul, silimanitul, distenul, staurolitul, cordieritul, grafitul etc.

Dintre oxizi, cei mai frecventi, in rocile metamorfice sunt: cuartul, rutilul, magnetitul, hematitul, ilmenitul
etc., iar dintre sulfuri apar: pirita, pirotina, galena, blenda, calcopirita.

2.3. Structura si textura rocilor metamorfice

Rocile metamorfice luand nastere prin diferite tipuri de metamorfism au structuri ce se grupeaza in trei
categorii: cataclastice,metasomatice si cristaloblastice.

a) Structurile cataclastice rezulta prin asocierea fragmentelor formate din zdrobirea si macinarea
rocilor supuse metamorfismului cataclastic.

Se deosebesc: structura cataclastica echigranulara (homeoclastica) cu fragmente de aceeasi

marime; structura cataclastica inechigranulara (heteroclastica), cu fragmente de marimi
diferite; structura porfiroclastica, cu fragmente mai mari care stau prinse intr-un agregat marunt
homeoclastic sau heteroclastic

b) Structurile metasomatice sunt caracteristice rocilor ce iau nastere prin metamorfism metasomatic si
se caracterizeaza prin faptul ca mineralele vechi sunt prinse in masa celor noi, sub forma de aglomerari
neregulate.

c) Structurile cristaloblastice se caracterizeaza prin predominarea mineralelor xenomorfe, datorita

faptului ca recristalizarea se face in mediu solid si nu este posibila dezvoltarea libera a mineralelor.

Textura rocilor metamorfice este in general orientata, datorita conditiilor mecanice in care are loc
formarea sisturilor cristaline. Cele mai obisnuite texturi sunt: sistoasa, rubanata si neorientata.

a) Textura sistoasa se caracterizeaza prin faptul ca mineralele componente sunt dispuse paralel cu
planul de sistuozitate. Cand suprafetele de sistuozitate nu sunt paralele ci ondulate, textura este
sistoasa ondulata (sinuoasa).

Sistuozitatea este un caracter principal al rocilor metamorfice rezultat prin orientarea mineralelor din
masa rocii, sub influenta presiunii si a altor factori, paralel cu un plan numit plan de sistuozitate. Textura
sistoasa se intalneste la gnaise, micasisturi, filite si amfibolite.

b) Textura rubanata se caracterizeaza prin aranjarea mineralelor din masa rocii sub forma de benzi
divers colorate, dispuse alternativ(amfibolite rubanate sau gnaise rubanate).

c) Textura neorientata este caracterizeaza printr-o distributie neordonata a mineralelor in masa rocii
(cuartite, corneene de contact).

2.4. Clasificarea si descrierea rocilor metamorfice

Dupa felul metamorfismului care le-a produs se disting doua mari categorii de roci
metamorfice: corneene de contact - rezultate prin metamorfism de contact si sisturi cristaline - rezultate
prin metamorfism regional.

Corneenele de contact. Aceasta categorie de roci a rezultat prin metamorfozarea rocilor sedimentare,
mai rar a celor magmatice, la contactul cu un rezervor magmatic pe cale de consolidare. Sub influenta
temperaturilor ridicate, datorate cuptorului magmatic, se formeaza corneenele de contact termic, iar in
urma schimbului de substante intre magma si roca inconjuratoare se formeaza corneenele de contact
metasomatic.

9
 Sisturile cristaline sunt roci metamorfice, complet cristalizate, sistoase, formate prin metamorfism
regional.

Dupa origine se clasifica in ortosisturi cristaline - rezultate prin metamorfozarea rocilor magmatice
si parasisturi cristaline - rezultate prin metamorfozarea rocilor sedimentare.

Dupa compozitia mineralogica, textura si structura, sisturile cristaline se clasifica in urmatoarele

familii: familia gnaiselor, familia micasisturilor, familia amfibolitelor, familia filitelor, familia calcarelor
cristaline si familia cuartitelor.

2.5. MARMURA

Marmura este o rocă metamorfică, compusă în cea mai mare parte din calcit (forma cristalină a
carbonatului de calciu, CaCO3) și obținută prin metamorfoza calcarului. Numele său provine din limba
greacă veche, μαρμαίρειν = a străluci, a luci.

Cele mai obișnuite culori pentru marmură sunt următoarele: albă, cenușie, gri, neagră și roșie.

Cariera de Marmura Moneasa-Arad

Marmură

În Europa, cea mai apreciată marmură este marmura de Carrara (Italia), faimoasă pentru marmura
sa de culoare albă, respectiv gri-albăstruie, ambele de o calitate deosebită. Blocuri de marmură albă,

10
precum cea de Carrara, au fost întotdeauna apreciate în domeniul sculpturii. Această preferință are de a
face cu anumite caracteristici ale pietre precum: moliciune, omogenitate și o rezistență destul de mare la
fisurare și spargere. De asemenea, indicele de refracție scăzut de calcit permite luminii să pătrundă mai
adânc în piatră înainte de a fi risipit afară, aspect ce confera personalitate și dă viață sculpturilor umane.

În România, cea mai importantă sursă de marmură este zăcământul de la Rușchița (Marmură de
Rușchița).

Culorile diverse ale marmurei se datorează impurităților conținute (roșu - de la sărurile de fier (Fe),
maro - de la cele de Mn, cenușiu - de la grafit, etc.).

2.6. SKARNUL

Skarnul se formează ca urmare a metamorfozării (transformării) la temperatură înaltă a rocilor carbonate

(formate din materie organică). Skarnul conţine minerale bogate în calciu, magneziu şi fier, precum granatul
sau piroxenul precum şi minerale bogate în sulfuri de cupru, plumb, fier, zinc şi tungsten, în cantităţi
valoroase din punct de vedere economic. Depozitele de skarn se găsesc în zona de contact a intruziunilor
magmatice mari, care au invadat carbonaţii
Origine:termică
Granulaţie:fină-mare
Culoare: cel mai adesea verde şi roşu, dar şi gri, brun, negru sau alb

3. ROCILE SEDIMENTARE

Rocile sedimentare se formează prin depunerea de sedimente şi compactizarea acestora datorită presiunii.
Sedimentele formate prin eroziune şi dezagregare sunt transportate de către ape şi de către vânt şi sunt
depuse în straturi succesive. Sedimentele aflate la baza acestor strate se compactizează datorită presiuni
exercitate de către straturile superioare, formând astfel rocile sedimentare. Stratele de sedimente sunt
supuse diferiţilor factori, care influenţează propietăţile rocilor sedimentare. Rocile sedimentare sunt de obicei
tari, dar sfărâmicioase. Dintre rocile sedimentare amintim: gresiile, calcarul şi argilele.

11
3.1. CARACTERISTICI

 O trăsătură caracteristică a sedimentelor este structura stratificată, un strat formându-se într-un timp
relativ scurt la suprafața pământului.
 Rocile sedimentare sunt singurele roci ce pot să conțină fosile.
 Spre deosebire de rocile magmatice și cele metamorfice, ele nu se formează în prezența unor
temperaturi și presiuni mari.
 Rocile sedimentare se formează sub acțiunea agenților externi ce acționează la
suprafața pământului ca hidrosfera, atmosfera și biosferaproces numit eroziune.
 Milieu (factorii de mediu) și Faciesul (caracteristicile rocii) sunt specifici fiecărei regiuni de formare a
rocilor sedimentare.

3.2. CLASIFICARE

 Rocile sedimentare se împart în: - Clastice, -Chimice,- Biogene și o formă deosebită Reziduale (Produse
prin alterare).
1. Rocile sedimentare clastice iau naștere prin fenomene mecanice de mărunțire a rocii inițiale. În urma
acestui proces iau naștere clastele care sunt ulterior împărțite în funcție de dimensiunile clastelor. Acestea
se împart la rândul lor după mărimea clastelor indiferent de originea acestora în:
-lutite (argile) derivați de alterare < 39 um
-siltite particule cu dimensiuni între 39-63 um
-arenite (nisipuri) cu dimensiuni până la 2 mm
-pietriș
-grohotiș.
Diversi autori prezintă limite dimensionale diverse ale acestor clase, însă dimensiunile prezentate mai sus
sunt larg acceptate în lumea sedimentologilor (Sedimentologie = știința sedimentelor și a rocilor
sedimentare).
Consolidarea sedimentelor duce la formarea rocilor sedimentare care la rândul lor sunt împărțite în:

 - conglomerate sau brecii (granule peste 2 mm) formate din pietriș și/sau grohotiș; diferența între cele
două tipuri constă în faptul că primele au claste rotunjite (datorat transportului) în timp ce în brecci
clastele sunt angulare (puțin rulate).
 - gresii (mărimea granulelor între 0,063 – 2 mm)
 - siltite
 - lutite
În funcție de componentul principal se disting:

 - fresii cuarțoase unde predomină granulele de cuarț

 - gresii argiloase mărimea componentelor fiind (0,002 mm - 2 µm)
arkoze (feldspat și cuart)
Procesul de diageneză este care duce la transformarea sedimentelor în roci sedimentare de multe ori prin
adăugare de liant (material de cimentare) de diverse tipuri. Este realizată prin minerale argiloase (filosilicați),
carbonați (CaCO3), silice amorfă (SiO2) și oxi/oxihidroxizi de Fe (FeO(OH)).
2. Rocile sedimentare chimice iau naștere prin precipitația soluțiilor marine saturate ca evaporite
(Carbonați, Sulfați, Halogenuri etc.).
3. Roci sedimentare de origine biotică (biogene) sau Biolite se formează prin activitatea organismelor, vii
sau moarte, de exemplu: turba sau cărbune inferior din resturi de plante carbonizate.
4. Sedimentele reziduale sau rocile reziduale se formează din rocile descompuse de factorii chimici din
atmosferă; exemple de asemenea roci sedimentare sunt: lateritul (pe seama rocilor cu conținut în
fier) bauxită, (roci calcaroase) și caolinul (pe seama feldspatilor din granit, riolit, arkoze).

12
3.3. Calcarul

Calcarul sau carbonatul de calciu este o rocă sedimentară, dominant organogenă, de culoare albă,
cenușie sau galbenă. Roca este compusă în special din mineralele calcit și aragonit ambele având formula
chimică (CaCO3). Calcarele se formează în general din sedimente biogene, dar mai pot avea o geneză de
formare prin reacții chimice sau procese clastice. Calcarele au o importanță economică deosebită, fiind
folosite ca materie primă în industria de construcții, sunt rezervoare naturale de depozitare a petrolului,
gazelor naturale, sau este roca în care au loc procesele carstice, cu formarea peșteriloracestea fiind locuri
de atracție turistică.

Terase de calcar in Pamukkale, Turcia

Calcarul este o rocă cu foarte multe variante, aceasta se referă nu numai la procesul de formare a
lor, dar și la caracterele rocii, ca aspect, sau utilizare .
Din această cauză există o ramură specială a geologiei Carbonatsedimentologia care se ocupă
numai cu formarea și caracterele tipurilor diferite de calcar .
Termenul de calcar este folosit în vorbirea curentă, pe când în limbajul tehnic sau științific acest
termen este utilizat diferențiat .
De exemplu roca masivă compactă va fi numită calcar pe când roca poroasă este numită cretă în
industria de construcții calcarul fiind folosit ca var nestins, sau varianta cu o structură porfirică este
numită marmoră cu toate că marmorele adevărate din punct de vedere geologic sunt roci metamorfice.

Calcarul este compus în mare parte din două minerale, calcit și aragonit ambele fiind din punct de
vedere chimic un carbonat de calciu. Mineralele care mai pot să fie prezente în proporții foarte variabile
sunt argilele (hidroxilicate metalice sau nemetalice ca aluminiu , magneziu , fier , calciu , potasiu și sodiu
, dolomitul (CaMg(CO3)2), cuarțul, gipsul și alte minerale.
Calcarul care conține un procent ridicat de argile este numita marna .
Calcarul care are în proporții diferite elemente organice în compoziție este numit calcar
bituminos dacă crește procentul de sulf fiind numit stinkkalk (calcar puturos).

Din punct de vedere al modului de formare, există mai multe tipuri de calcar:

 Calcare biogene (cea mai mare parte a calcarelor) ce s-au format prin depunere chimică
determinată de procesele biologice ale viețuitoarelor.
 Calcare anorganice ce s-au format prin depunere, în urma proceselor chimice, fără
participarea directă viețuitoarelor, dar care le pot influența aceste procese
 Calcare organogene ce s-au format prin acumularea resturilor de organisme calcaroase.

13
 O altă posibilitate a formării depozitelor de calcar este aceea când calcarul prin procesele de
eroziune este transportat de exemplu în stare nedizolvată (calcar sau marmoră) fiind depus într-un alt loc
unde se formează roci sau depozite noi de calcar.

Calcarul de natură biogenă

Coralii in general trăiesc în apele mai puţin adânci. Numai acolo pot să trăiască în simbioză cu algele care
efectuează procesele de fotosinteză

In această categorie se pot diferenția calcare formate din depuneri rezultate din
acțiunea microorganismelor (numiți în general microbi, virusuri, bacterii, ciuperci microscopice, alge sau
organisme unicelulare) sau calcare formate din depunerile scheletelor de corali (organisme marine din clasa
Anthozoa ce trăiesc în general în mările calde tropicale)
O altă sursă de calcar biogen sunt scheletele unor animale marine moluște (Mollusca) ca: melci
(Gastropode), scoici (Bivalva) sau bureți de mare (Spongieri).

A-Depuneri de calcar rezultate din microorganisme aici se poate aminti creta și calcarele
sedimentare cu o structură fină microcristalină, care iau naștere din fosile microscopice
ca cocolithen (organisme sub 0,01 mm mărime), foraminifere (foramen = gaură, organisme cu mărimea între
0.01 mm - 15 cm), alge, bacterii (ca cianobacterii). Uneori, în afară de microfosile se pot găsi și macrofosile
în aceste calcare, fiind forme de tranziție spre calcarele rezultate din fosile.
Acest tip de calcar rezultă din microschelete, după moartea acestor organisme alcătuind de obicei în apele
calde marine cu adâncimi sub 5000 m la început un mâl bogat în calcar.
Prin procesele ulterioare de diageneză (sedimentare, densificare sub acțiunea presiunii și temperaturii) ia
naștere roca compactă, sau poroasă. în timpul procesului de solidificare se formează și cristale de calcit, din
formele inițiale transformate de calcit și aragonit.

Calcar roşu cu crini de mare Crinoidea

14
 B-Calcar rezultat din fosile (macrofosile), aici se pot aminti coralii, (atolii sau barierele de corali),
moluștele, brahiopodele (asemănătoare moluștelor Bivalva dar au numai o valvă și în jurul desciderii gurii au
tentacule), foraminiferele mari (Nummuliții care au forme circulare sau eliptice), și alte pluricelulare algele
sau coloniile de Ectoprocta(mușchi) din încrengătura Protostomia.
Dacă din scheletele de corali ia naștere inițial o rocă compactă, care poate suferi evetual ulterior schimbări
de structură, din celelalte fosile pot rezulta de la început calcare poroase.

Calcare rezultate din procese chimice și biogene

Acesta ia naștere în apele cu concentrație mare de hidrocarbonat de calciu, care este mult mai
solubil în apă decât carbonatul adăugat ulterior; aceasta este o reacție reversibilă:

Acesta va fi calciul sub formă de carbonat de calciu, adăugat în apă până la saturație;
sau solubilitatea lui în apă va scădea din diferite motive, carbonatul va precipita și se va depune. Astfel iau
naștere rocile numite evaporite (roci care se formează prin procesele de evaporare a apei) care pot fi:

- carbonați (calcare, dolomiți),

- sulfați (gips, ahhidrit)
- halogenați (halit, sylvin)
- cloruri (sare).

In mare se pot forma cristale de calcit numai până la adâncimea de 200 de metri, pentru că la
adâncimi mai mari crește presiunea apei și în același timp solubilitatea dioxidului de carbon care contribuie
la solubilitatea crescută a carbonaților în apă. .
Similar, cristalele de calcit se pot forma și pe malurile izvoarelor bogate în carbonați, unde inițial se formează
prin precipitare un mâl bogat mineralizat care ulterior se va transforma în calcar sub formă de travertin.

Calcare rezultate prin procese clastice

Aceste calcare sunt formate prin procesele de eroziune și transport și depozitare a calcarului,
sedimentele de calcar în acest caz au o structură cu o granulație mai mare care din punct de vedere
petrografic sunt numite brecii, având în structură un amestec de minerale, nefiind considerate calcare.

În general aspectul calcarului este caracterizat prin nuanțe de culoare deschisă, de cenușiu, cenușiu
gălbui. .
Prin prezența în compoziția sa a unor minerale considerate
străine, ca de exemplu fier care va da o nuanță roșcată, calcarele
bituminoaseavând nuanțe de culoare cenușiu închis până la negru.
Modul în care au luat naștere calcarele pot influența aspectul
rocii, calcare compacte sunt cele formate prin procese chimice pe când
cele de origine biogenă pot fi poroase, sau cu urme de fosile.

15
 O formă de calcar extrem de poros este varianta de calcar de apă dulce travertin (ital.
travertino fiind descoperit lângă Tivoli, Italia) este un calcar poros de culoare gălbuie brună luând naștere
lângă izvoarele cu apă hidrocarbonatate.

Terase de travertin în Mammoth Hot Springs, Parcul Naţional Yellowstone, Wyoming, SUA

Din cauza solubilității relativ bune a carbonatului de calciu în apă, calcarul este expus unor procese
chimice de descompunere și distrugere masivă, constituindu-se din soluțiile carbonatate în care s-a dizolvat
roca prin procesele carstice, formarea unei roci cu o structură specială nouă sub forma stalactitelor și
stalagmitelor din peșteri.

Calcarul are o utilizare largă, diferențiată după caracteristicile rocii. De exemplu calcarele cu o
structură compactă, masivă vor fi folosite ca elemente decorative în construcții.
De asemenea calcarul este folosit în industria ceramicii și industria sticlei .
Roca măcinată mărunt este folosită ca amendamente chimice în agricultură pentru reducerea
acidității solului .
Este de asemenea folosit ca îngrășământ artificial a terenurilor agricole .
Formele pure de calcar sunt folosite pe scară largă de asemenea în industria chimică.
Calcarul cu o structură poroasă, mai ales calcarul format din fosile, joacă un rol de o însemnătate
economică imensă fiind un rezervor natural pentru zăcămintele de petrol șigaze naturale.
Zăcămintele cele mai mari de pe glob și anume zăcămintele de petrol din peninsula arabică se află
în straturile poroase a unui calcar coraligen, care a luat naștere în perioadacretacică și jurasică.

Raspandire

În general calcarul este foarte răspândit în natură, fiind întâlnit pe platourile continentale vechi ca și
în munții tineri unde apare mai frecvent .
Cea mai mare parte din calcare se formează în mediul marin, ulterior acesta fiind ridicat prin
mișcările tectonice la suprafață .
Calcarul format pe continente necesită rezervoare vechi de calcar care furnizează materia primă
pentru formarea noii roci calcaroase, un astfel de exemplu este formarea travertinului în Turingia.

În Europa depozite mari de calcar de origine biogenă formate în triasic și cretacic (în urmă cu câteva
sute de milioane de ani) se află în sudul Germaniei, în nordul munțilorAlpi și în Europa centrală. In nordul
Germaniei sunt frecvent întâlnite calcare din perioada glaciară transportate de ghețari.
Depozite mai importante de travertin sunt în regiunea Stuttgart, bazinul Turingiei (Weimar-Ehringsdorf).
Pe când depozitele de cretă se pot întâlni în așa numitul cordon (brâu) al cretei din Europa ce se întinde
din Anglia prin Franța și ajungând până la Marea Baltică .
In România depozite mai importante de calcar sunt în regiunile carstice cu peșteri numeroase, ca de
exemplu regiunea Munților Apuseni.

Forme mai deosebite de calcar sunt:

 Calcarul Fax un calcar coraligen (de pe insula Seeland Danemarca format în urmă cu 60
milioane de ani)
 Stalactitele din peșteri

16
  Travertin, formațiuni calcaroase depuse pe malul unui pârâu Bavaria (monumente ale
naturii)
 Calcar selenar (lat. Lac Lunae) este de fapt o depunere de calcit în
peștera Mondmilchloch din Elveția
 Terasele de calc formate lângă izvoarele cu apă bogată în carbonat de calciu din
Pamukkale Turcia și Mammoth Hot Springs din SUA

3.4. LOESS-ul

Prin loess (IPA: [ləs, lʌs, lʌrs, lo.əs]), se înțelege o rocă sedimentară neconsolidată, macroporică, de
origine eoliană, formată încuaternar, de culoare galbenă, rareori cenușie sau brună, cu aspect poros,
constând mai ales din praf silicios și argilos.

Acest termen, care a fost introdus încă din 1834, de Charles Lyell, provine din limba germană, unde
se scrie Löß sau Löss și are aceeași semnificație.

Solul derivat din loess formează unul dintre cele mai productive pământuri de cultură.

Loess lângă Kaiserstuhl, Germania Loess

Loessul este alcătuit în mare parte dintr-un nisip fin (ca. 20-50 %) și un praf argilos, transportate
de vânt .
După conținut, diferitele tipuri de loess se clasifică în argilos sau nisipos. Aceste tipuri pot apărea în
straturi succesive .
Din punct de vedere mineralogic, nisipul este alcătuit din granule de cuarț (50-80 %),
praf calcaros (8-20 %) și amestecuri de hidroxizi de fier, care colorează loessul în galben sau galben-roșcat,
în funcție de concentrația în hidroxizi. Într-o concentrație mai redusă, dar care infuențează de asemenea
culoarea rocii, sunt feldspații, piroxenii, amfibolii, olivina, granatul, spinelul, biotitul.
Acestora li se adaugă mice, amfiboli, minerale grele și minerale argiloase. Micele pot constitui 25%
și sunt prezente în fracțiunea cea mai fină. Mineralele grele prezintă uneori numai câteva zecimi de procent,
în timp ce alteori ajung la 3-4% din totalul componenților; ele sunt concentrate în fracțiunea cea mai
grosieră(0,1-0,01mm) și sunt reprezentate prin amfiboli, piroxeni, epidot, rutil, zoizit, granați, zircon,
turmalină, illmenit etc .
În afara materialului detritic, loessul conține în cantități apreciabile (5-20%) carbonat de calciu
autigen (sub formă de concrețiuni cu forme foarte variate - "păpuși de loess"), care indică importanța
procesului de migrare a carbonaților în timpul și după sedimentarea materialului.[2]
De obicei, loessul este nestratificat, dar prin sedimentare în apă se poate determina stratificarea rocii

17
 .
Structura poroasă poate fi explicată prin granulele mai mari de nisip care au ajuns în structura
loessului. Prin dizolvarea prafului de calcar în apă și depunerea sa ulterioară, apar formațiuni cu forme
curioase, denumite concrețiuni .
Particulele, sau grupările din rocă, au o formă colțuroasă, lucru care explică existența pereților
verticali de loess pe coastele dealurilor sau pe flancurile văilor.

Loessul este produs prin sedimentarea diferitelor particule de roci sau minerale, create de acțiunea
intemperiilor la distanțe de zeci sau sute de kilometri, și aduse de vânt și depuse frecvent pe flancurile
(opuse vântului) văilor apelor curgătoare .
Formarea rocii a avut loc mai ales când exista o vegetație săracă, după perioada rece de
glaciațiune, sau în zona Alpilor.

Loessul s-a format pe flancurile unor dealuri și văi, locuri care au împiedicat transportul mai departe
al particulelor de către vânt.

Răspândirea depozitelor de loess variază de la 5% in America de Sud, la 16% în Asia. În România,

loessul reprezintă 17% din suprafața țării. Grosimea depozitelor de loess variază și ea, de la paturi subțiri la
masive groase de sute de metri. În medie, pe continentuleuropean, grosimea este de 30-40 de metri, pe
când în Asia, depunerile de loess pot ajunge până la 400 de metri.

În România, loessul se găsește sub altitudini de 400 de metri, în Câmpia Română, în Dobrogea și
în estul Moldovei. Grosimea stratului de loess crește de la vest la est, de la câțiva metri în Oltenia, la 20-30
de metri în Estul Bărăganului și până la 60 de metri pe malul drept alDunării de la Ostrov. Natura rocii
subiacente influențeaza condiția de circulație a apei de infiltrație. Loessul de Oltenia și din Câmpia Română
acoperă straturi de pietriș deasupra unor depozite levantine, pe când în Dobrogea este așternut
peste calcar samatic sau argilă aptiană, iar în Moldova peste pietrișuri sau marne cuaternale. Patul de pietriș
sau nisipul asigură o bună drenare a apei spre adâncime, în timp ce un pat argilos sau mărnos, face ca apa
să stagneze la partea inferioară a loessului, provocând umezirea intensă a acestuia.

Ogor roditor de loess în Strohgäu,

ürttemberg, Germania

În Europa se poate aminti Silezia, zona cu cernoziom din Ucraina, pe flancurile văilor de fluvii.
În China pe cursul Fluviului Galben straturi până la 400 m grosime de loess. Mulțumită acestor depuneri
solul este deosebit de fertil, ceea ce a favorizat cultura plantelor.

Loessul este important și pentru medicină prin Heilerde (l. germană: pământ tămăduitor), aplicat
extern în caz de inflamații musculare, articulare, sau cu rezultate cosmetice, ca și pe cale internă în
combaterea hiperacidității gastrice, a unor anumite forme de diaree, sau prin blocarea absorbției intestinale a
unor substanțe dăunătoare (ca de ex. skatol).
18