Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

BAZINUL TRANSILVANIEI
Bazinul Transilvaniei este un bazin intramuntos, încadrat de Carpaţii
Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Munţii Lăpuşului şi Rodnei
(fig. 1). Peste fundamentul cristalin al bazinului, care formează o serie de zone
ridicate şi scufundate, urmează discordant şi discontinuu depozite permotriasice,
jurasice, cretacice, paleogene şi miocene inferioare, după care în continuare
urmează depozite ce aparţin tortonianului, buglovianului, sarmaţianului şi
panonianului (pliocenului).

Fig. 1 Localizarea depresiunii Transilvaniei

In zonele scufundate, grosimea sedimentarului este de peste 6000 m, în
timp ce pe zonele ridicate grosimea lui nu atinge 200 m.
In tabelul 1 este dat profilul lito-stratigrafic al depozitelor sedimentare din
Bazinul Transilvaniei.
Formaţiunile sedimentare din bazinul Transilvaniei au fost puternic
afectate de tectonica sării, care au creat cupole cu diametrul de 10-15 km în

1
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

partea centrală a bazinului și cute diapire orientate spre nord-sud în zonele

marginale (Mocanu și alții, 1996).
In ceea ce priveşte tectonica bazinului aceasta este diferită şi de la
exteriorul la interiorul bazinului se deosebesc trei zone:
— zona externă formată din strate neogene care se reazemă pe cadrul
muntos al bazinului şi înclină uşor către interiorul bazinului. Aceste strate se
prezintă, în ansamblu, ca o bordură necutată sau slab cutată ce a fost pusă în
evidenţă în părţile de sud, de vest şi de nord ale bazinului;
— zona cutelor diapire cu sâmburi de sare care încadrează bazinul în
partea lui de est şi vest, în timp ce în partea de nord şi cea de sud a bazinului
sunt numai apariţii şi manifestări ale orizontului de sare şi ale tufului de
Dej.Zona cutelor diapire se situează la interiorul primei zone şi este formată din
cute diapire, dispuse pe direcţia Ocna Mureşului - Ocna Sibiului - Mercheaşa -
Lueta - Praid - Sovata - Beclean - Dej.
— zona centrală sau cuveta bazinului, situată în interior, în care stratele
sunt cutate sub formă de domuri(Fântânele, Sărmăşel, Şincai, Ulieş, Luduş,
Delenii, Cetatea de Baltă, Păingeni, Tg. Mureş, Nadeş, Copşa Mică şi altele),
brachianticlinale (Zăul de Câmpie, Sânger, Dumbrăvioara şi altele) şi anticlinale
(Beudiu, Enciu, Grebeniş, Cucerdea şi altele), structuri ce prezintă o importanţă
deosebită datorită formaţiunilor cu gaze naturale conţinute.
Zona centrală alcătuită din domuri a fost împărţită de C. Beca (1968) pe
grupuri după altitudine şi gradul de eroziune în raport cu tuful din bază astfel:
a. Grupul de mare altitudine la care din cauza eroziunii din seria
gazeiferă lipsesc 500-1000 m, iar în partea de sud-est a bazinului
lipsesc circa 450 m. Acest grup se situează în partea de nord-vest a
bazinului şi cuprinde structurile: Sărmăşel, Şincai, Zăul de Câmpie,
Sânger, Beudiu, Ulieş, Sângeorgiu de Câmpie.
b. Grupul de medie altitudine unde din cauza eroziunii din seria
gazueiferă lipsesc 100-250 m. Din această categorie fac parte domurile

2
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

din partea centrală: Deleni, Bazna, Cetatea de Baltă, si domurile din

partea de nord-est: Miercurea Nirajului, Corunca, Dumbrovioare.
c. Grupul de joasă altitudine la care seria gazeiferă are un înveliş
panonianpe alocuri erodat. Din această categorie fac parte domurile din
partea de sud-vest: Copşa Mică, Noul Săsesc, Tăuni, Bogata de Mureş
şi domurile din partea de est: Nadeş, Sângeorgiu de Pădure, Filitelnic.
Elementele structurale din zona centrală sunt rezultatul acţiunii sării din
tortonian.
În general, stratele acestor forme structurale, înconjurate din toate părţile
de sinclinale, au înclinări mici (1 - 9°). De exemplu, pe domul Puini, înclinările
sunt de 1 - 4°, pe domul Sărmăşel de 1° 3' - 6°, pe domul Luduş de 2 - 4°, pe
domul Şincai de 4 - 7°, pe domul Păingeni de 5 - 6°, pe domul Chedia de 3 - 9°.
Se cunosc şi cazuri când înclinările stratelor au valori mai mari şi variabile.
Astfel, pe brachianticlinalul Sânger, înclinările au valori între 8 şi 45°, iar pe
domul Cetatea de Baltă se întâlnesc înclinări de 1° 30' - 5°, dar uneori şi de 7 -
15°. Pe domul Buneşti-Criţ se întâlnesc valori de 4 - 17°, iar în adâncime de 15 -
32°. în afară de forme structurale simetrice sunt şi forme structurale asimetrice
ce au un flanc mai înclinat (Şincai, Zăul de Câmpie şi altele). Până în prezent se
cunoaşte cu certitudine, că numai anticlinalul Ruşi, ale cărui strate au înclinări
de 10 - 40°, este faliat, celelalte forme structurale de care sunt legate zăcăminte
de gaze nu prezintă accidente tectonice.
În figura 3 sunt prezentate caracteristicile structurale ale bazinului
Transilvania (după Roca și alții, 1995) şi locația secțiunilor transversale A, A 'și
B, B': din figura 4; C, C ': din figura 5 (după Ciulavu și alții, 2000).

3
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi
Profilul lito-stratigrafic al depozitelor sedimentare din Bazinul
Transilvaniei.
Serie, Scurtă caracterizare din punct
Etaj de vedere litologic
Alternanţă de marne şi nisipuri cu
rare şi subţiri intercalaţii de tufuri
andezitice şi mai rar de calcare
dolomitice şi uneori de
Pliocen
conglomerate. În bază, într-un
(Panonian)
pachet de marne şistoase este
intercalat tuful de Bazna.
Zona cu Elphidium crespinae:
marne, marne nisipoase cu
intercalaţii de nisipuri şi strate
subţiri de calcare. Alternanţă de
marne, nisipuri şi tufuri dacitice,
marne cenuşii şi nisipuri cu
intercalaţii de calcare dolomitice
la partea superioară şi de tufuri, la
Sarmaţian
partea inferioară.
Tuful de Sărmaşel: marne
nisipoase cu intercalaţii de
nisipuri.
Tuful de Urca: nisipuri, marne
cenuşii compacte, nisipuri cu
intercalaţii de marnă şi marnă
nisipoasă, în bază, tuful de Ghiriş.
Tuful de Ghiriş: alternanţă de
nisipuri şi marne nisipoase cu
intercalaţii de marne compacte,
tufuri dacitice şi sporadic de gresii
Buglovian curbicorticale. La 240 m sub tuful
de Ghiriş este tuful de Hădăreni,
un reper seismic şi electric
regional.
Tuful de Borşa-Turda-Iclod.
4
Bazinul Transilvaniei
Tabelul 1
Observații,
grosimea (m)
Are o grosime de circa 600-900 m.
După continuitatea de sedimentare
dintre depozitele sarmaţiene şi
panoniene, ca şi după prezenţa unei
microfaune meoţiene deasupra tufului
de Bazna se poate considera că sunt
depozite meoţiene şi în continuare şi
depozite ponţiene, identificate
faunistic.
Are o grosime de circa 1160 m.
Grosimea maximă circa 1500 m în
regiunea Sighişoara – Bălăuşeri. În
regiunea de nord, sud şi sud-est, în
sarmaţian, se menţionează local şi
conglomerate, iar în regiunea Cojocna-
Turda-Aiud şi Ocnişoara-Blaj, gresii
dure.
Limita superioară a sarmaţianului a
fost fixată la nivelul zonei cu
Elphidium crespinae, în locul tufului
de Bazna care este cu circa 50-300 m
deasupra acestei zone.
Are o grosime de circa 700 m.
Grosimea maximă circa 1300 m în
regiunea Mica – Sângeorgiu de
Pădure. În regiunea de nord-vest
cuprinde concreţiuni grezoase, iar în
regiunea Ocnişoara – Blaj, cuprinde
concreţiuni calcaroase foarte dure.
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Tabelul 1 (continuare)
Serie, Scurtă caracterizare Observații,
Etaj din punct de vedere grosimea (m)
litologic
Nisipuri şi marne Circa 300 m Bine dezvoltat pe bordura
nisipoase cu Spirialis. grosime. de vest, tortonianul este
Şisturi argiloase brune- Circa 10 m reprezentat printr-un facies
negricioase cu radiolari grosime. litoral detritic, caracterizat
Tortonianul a fost prin pietrişuri şi
întâlnit prin foraje conglomerate, un facies
la Praid, pe o litoral recifal reprezentat
grosime de 1532 prin calcare cu
m, fără a fi Lithothamnium şi calcare
traversat în coraligene, un facies
întregime, între lagunar cu gips şi sare şi
500 şi 900 m la un facies neritic
Sărmăşel. reprezentat prin marne,
Grosimea argile plastice nisipoase şi
Badenian orizontului sării gresii calcaroase. În
(Tortonian) întâlnit prin foraje regiunea de sud-vest se
variază: menţionează calcare albe
-534 m la dure. În regiunea de sud a
Sâmniclăuş; bazinului tortonianul se
-430 m la caracterizează prin
Orizontul sării Unguraş; conglomerate grosiere în
-321 m la Copşa alternanţă cu conglomerate
Mică; mai mărunte. De masele de
- 283 m la Brătei; sare din tortonian este
- 106 m Mica; legată boltirea depozitelor
- 50 m la neogene de deasupra ei.
Pogăceaua.
30 – 40 m în regiunea Dej; 150 m in sud-estul
Tuful de dej
bazinului; 1-10 m în regiunea Cluj.
Alternanţă de marne şi Dezvoltat în nord-vestul şi vestul bazinului
argile, nisipuri, pietrişuri (200-2500 m). Pe bordura sud-estică, miocenul
şi conglomerate care inferior este reprezentat prin burdigalian,
reprezintă burdigalianul format din conglomerate.
Helveţian şi
superior şi helveţianul În sectoarele marginale ale bazinului,
Burdigalian
(stratele de Hidălmaş). helveţianul este format din marne şi argile cu
Conglomerate cu faunş intercalaţii de gresii, nisipuri şi mai rar
burdigaliană, dezvoltate conglomerate. În interiorul bazinului el este
local (stratele de Coruş). format din marne, argile, gresii, nisipuri şi
Gresii, argile vărgate şi pietrişuri.
cărbuni, în nord-vestul Burdigalianul a fost întâlnit prin foraje la
bazinului, iar în nord Sucutard, Sic, Ruşi, Criş, Tăuni, Sânmiclăuş
Acvitanian
gresii albe şi pietrişuri etc.
cuarţitice (stratele din Sîn
Mihai).

5
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Tabelul 1 (continuare)
Serie, Scurtă caracterizare din punct Observații,
Etaj de vedere litologic grosimea (m)
Stratele de Valea Almaşului: Grosimea oligocenului, care apare la
gresie masivă albă, caolinoasă zi pe bordura nord-vestică a bazinului,
(gresie de var), gresii. creşte înspre estul bazinului, ajungând
Stratele de Tic: alternanţă de la 2000 m grosime în regiunea Văii
argile roşii, verzui cu intercalaţii Sălăuţa şi la circa 4000 m grosime în
de nisipuri, gresii şi cărbuni, regiunea Bistriţa.
echivalente în regiunea Jibou cu El a mai fost semnalat şi în alte zone.
stratele de Ileanda Mare formate Întâlnit de un foraj la Stănceni pe o
din şisturi disodilice, în baza grosime de 200 m este format din
cărora este un banc de marne marne cenuşii, gresii marnoase cu
bituminoase. Stratele de Tic au o intercalaţii de marnocalcare.
grosime de 200 m.
Stratele de Mera: alternanţă de
Oligocen
marne şi argile verzui nisipoase,
gresii calcaroase, calcare grosiere
de circa 20 m. Stratele de Hoia nu
reprezintă decât o variaţie laterală
de facies recifal al acestor strate.
În regiunea Jibou aceste strate
sunt formate, în bază, şisturi
argiloase, calcare marnoase,
marne şi intercalaţii de cărbuni
(stratele de Curtuiuş), iar la partea
superioară din marne şi calcare
organogene (stratele de
Ciocmani).
Seria marină superioară: În jumătatea de nord a bazinului,
- stratele de Cluj: calcare cu eocenul este format în general, din
intercalaţii, la partea inferioară, de marne, argile, conglomerate, gresii şi
lentile de gips. calcare, iar în jumătatea sudică a
- marne cu Nummulites fabiani, bazinului, eocenul este format, în
groase de la 1-10 m; marne cu general, argile şi calcare.
briozoare, groase de circa 50 m. Eocenul a fost întâlnit prin foraje la:
Seria marină inferioară: Lujerdiu, Dârja, Pogăceaua, Brădeşti,
-calcar grosier inferior, gros de 6- Copşa Mică, Aiud, Cenade, Ruşi,
Eocen 12 m, în sud, şi înlocuit lateral, Mercheaşa etc.
spre nord prin gresii ce au o
grosime de 20 m (gresia de
Racoţi).
-orizontul cu Nummulites
perforatus gros de 1-3 m.
Orizontul gipsurilor inferioare şi
al marnocalcarelor, gros de 30 m
în regiunea Cluj şi de 70 m în
regiunea Jibou.

6
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Tabelul 1 (continuare
Serie, Scurtă caracterizare din punct de Observații,
Etaj vedere litologic grosimea (m)
Argile vărgate (seria inferioară) şi În nord-vestul şi nordul bazinului, în
soluri lateritice. regiunea Jibou, seria argilelor vărgate
are o grosime de peste 1700 m şi este
formată dintr-un orizont roşu de circa
1000 m grosime, un orizont de calcare
Paleocen de apă dulce de circa 400 m grosime,
iar la partea superioară este un orizont
vărgat gros de 300 m.
În regiunea Cluj-Napoca, seria
argilelor vărgate are o grosime de
circa 150 m.
Marne şi argile cenuşii, Prin foraje a fost întâlnit la Buneşti,
Cretacic
superior

negricioase, gresii, Puini, Alămor, Filitelnic, precum şi pe

conglomerate. alte domuri, pe o grosime de circa 100
m.
Calcare cu orbitoline. Întâlnit prin foraje la Grânari, Band,
Marne negricioase şi Alămor. La Alămor cretacicul
Cretacic inferior

Cretacic cenuşii, argile brune cu calcaros aparţine albianului şi a fost

intercalaţii de conglomerate întâlnit pe o grosime de circa 450 m.
şi gresii (se consideră că
această succesiune aparţine
barremianului-apţianului).
Conglomerate şi marne
negricioase compacte.
Jurasic Calcare gălbui, compacte. Întâlnit în forajul de la Band.
Alternanţă de marne roşii, argile Întâlnit prin forajul de la Ibăneşti,
cenuşii şi verzui cu diabaze; între 2660 şi 2885 m adâncime. La
Triasic Calcare şi şisturi argiloase. Agnita-Ghijeasa este format din
conglomerate roşcate, marnocalcare,
calcare şi dolomite.
Şisturi cloritoase limonitizate şi Întâlnit prin forajul de la Ibăneşti la
Permian conglomerate cu elemente de şisturi adâncimea de 2885 m.
cristaline.
Fundamentul cristalin este format din şisturi Întâlnit prin foraje la Stănceni, Daia,
cloritoase, sericitoase, cuarţite, micaşisturi. Benţid, Grinari, Sic, Aiud, Dârja,
Pogăceaua, Gurghiu, Lujerdiu.

În figura 2 este prezentată o coloană stratigrafică pentru Bazinul

Transilvaniei, după Ciulavu și alții (2000).

7
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 2. Coloană stratigrafică pentru Bazinul Transilvaniei,

după Ciulavu și alții (2000).

8
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 3. Localizarea și caracteristicile structurale ale regiunii munților Carpați

în Europa de Est (după Roca și alții, 1995). Harta cu locația secțiunilor
transversale A, A 'și B, B': din figura 4; C, C ': din figura 5 (după Ciulavu și
alții, 2000).

Fig. 4. Secțiuni transversale care prezintă relația stratigrafică dintre Cretacicul

superior și rocile pliocene pentru bazinul Transilvaniei, Amplasarea secțiunilor
prezentate în figura 3. după Huismans și alții (1997).

9
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 5. Secțiunea transversală a jurasicului prin miocen care prezintă relația

stratigrafică și configurația subsolului pentru Bazinul Transilvaniei. Locația
secțiunii arătată în figura 3. după Ciulavu și alții (2000).

Condiţiile de formare a zăcămintelor de gaze

Bazinul Transilvaniei s-a dovedit, până în prezent, exclusiv gazeifer,
zăcămintele fiind cantonate în aşa numita formaţiune cu gaze din care fac parte
depozite aparţinând badenianulu, buglovianului şi sarmaţianului.
Gazele din această zonă conţin cantităţi importante de metan (care pot să
ajungă până la 99,8%) însoţite de mici cantităţi de hidrocarburi gazoase grele
(propani, butani) şi hidrocarburi lichide uşoare (pentani, hexani, heptani). Pe
lângă hidrocarburi, gazele din bazinul Transilvaniei mai conţin dioxid de carbon
şi azot în cantităţi mici, oxid de carbon, hidrogen, heliu, argon şi foarte rar este
prezent şi oxigenul.
Rocile-mamă. Acestea sunt reprezentate prin argilele şi marnele din
tortonian, buglovian, sarmaţian şi panonian şi în special prin şisturile cu
radiolari (tortonian). De asemenea, trebuie luate în considerare şi şisturile
bituminoase ale stratelor de Ileanda Mare (oligocen).

10
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Rocile rezervor sunt reprezentate de nisipurile, nisipurile marnoase,

marnele nisipoase şi gresiile din tortonian, buglovian, sarmaţian şi local şi din
panonian. Dar în afară de acestea, calitatea de roci rezervor a mai fost pusă în
evidenţă, prin probe de producţie, şi pentru alte etaje geologice şi anume: în
burdigalian şi helveţian (microconglomerate, nisipuri şi gresii), în oligocen
(nisipuri şi gresii) şi în eocen (gresii, nisipuri şi calcare) deşi au avut rezultate
negative.
Rocile protectoare: toate intercalaţiile impermeabile care separă şi
protejează complexele şi stratele purtătoare de gaze.
În formaţiuni mai vechi, în care se cunosc roci rezervor, dar care până
acum au dat apă sărată la probele de producţie sunt, de asemenea, roci
protectoare. Astfel, în baza tortonianului este sarea şi stiva de strate argiloase, în
miocenul inferior intercalaţiile de marne şi argile care se mai întâlnesc şi în
oligocen şi eocen, unde pot fi luate în consideraţie şi bancurile de gips, în ceea
ce priveşte această calitate.
Porozitatea medie în Buglovian este de 17,83% la o adâncime de 400-850
m, iar în Badenian este de 12,85% la adâncimea de 850-2100 m. Porozitatea
scade cu creşterea adâncimii.
Permeabilitatea are variaţii relativ mari de la 2-222 mD în buglovian, iar
pentru badenian 5-35 mD.
Tipul zăcămintelor. în afară de zăcăminte stratiforme boltite se întâlnesc
şi zăcăminte stratiforme ecranate litologic, delimitate litologic şi zăcăminte
combinate (zăcăminte stratiforme boltite cu trecere spre zăcăminte masive)
foarte rar ecranate stratigrafic (Corunca-Nord în buglovian superior) şi tectonic
(?) pe domul Iernuţ.
Distribuţia zăcămintelor de hidrocarburi în plan orizontal este în general,
liniar, liniar în culise şi mai rar în evantai sau în formă de semicerc, iar în plan
vertical zonele de acumulare sunt suprapuse.

11
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Structurile gazeifere din Bazinul Transilvaniei

Sau fost separate mai multe aliniamente majore, orientate NV-SE de care
sunt legate zonele de acumulare cu zăcăminte gazeifere:
I. Aliniamentul 1 cu structurile: Puini – Grebeniş – Săuşa.
II. Aliniamentul 2 cu structurile: Ţaga – Geaca – Cătina – Sărmaşel –
Şincai – Tg. Mureş – Acăţari – Suveica.
III. Aliniamentul 3 cu structurile: Buza – Silvaşu de Câmpie – Ulieş –
Corunca – Gălaţeni – Sângeorgiu de Pădure – Şoimuş nord.
IV. Aliniamentul 4 cu structurile: Zoreni – Visuia – Sopoteriu – Bozed
– Miercurea Nirajului.
V. Aliniamentul 5 cu structurile: Beudiu – Strugureni – Fântânele –
Delureni – Crăieşti – Păingeni – Dumbrăvioara – Măgherani sud.
VI. Aliniamentul 6 cu structurile: Enciu – Bungard – Ocniţa –
Voivodeni – Teleac – Dămieni.
VII. Aliniamentul 7 cu structurile: Brăteni – Lunca.
Structurile gazeifere din Bazinul Transilvaniei (fig. 6), în funcţie de
gradul de eroziune al panonianului şi al formaţiunii cu gaze au fost împărţite în
trei grupuri pe care le prezentăm în cele ce urmează. După unii autori, după
acelaşi criteriu structurile gazeifere au fost împărţite în cinci grupuri.

Fig. 6. Secţiune geologică prin Bazinul Transilvaniei.

12
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Grupul de nord cuprinde structuri gazeifere de mare altitudine şi eroziune

care, în general, au axa orientată pe direcţia NV-SE. Ca exemplu de structuri
gazeifere din acest grup se menţionează: Beudiu (fig. 7), Enciu (fig. 8), Puini
(fig. 10), Buza (fig. 8), Strugureni (fig. 7, 8), Fântânele (fig.11), Zăul de Câmpie
(fig. 9), Sânger, Bogata de Mureş, Sânmartin, Bozed şi altele.
Din cauza eroziunii din seria gazeiferă a structurilor din acest grup lipsesc
500-1000m.

Fig. 7. Secţiune geologică prin structurile Beudiu - Strugureni

Fig. 8. Secţiune geologică prin structurile Buza – Strugureni - Enciu

13
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 9. Secţiune geologică prin structura Zău-Şăulia.

Fig. 10. Secţiune geologică prin structurile Puini - Țaga

14
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 11. Secţiune geologică prin structurile Fântânele – Micești - Delureni

Grupul central, de medie altitudine şi eroziune din care, din seria

gazeiferă lipsesc 100 - 250 m, cuprinde structuri ce au axa orientată,
aproximativ, pe direcţia E-V (Cetatea de Baltă, Bazna).
Grupul sud-estic, de mică altitudine şi eroziune, unde seria gazeiferă are
un înveliş de panonian pe alocuri parţial erodat (Ernei, Corunca, Filitelnic şi
altele)
In partea de sud şi de est a cuvetei, structurile au, în general, axa orientată
pe direcţia N - S şi prezintă, unele dintre ele, dezarmonii intraformaţionale, care
au determinat o deplasare a axului structurilor, de la verticală, cu adâncimea.
După o nouă concepţie (D. Prodan) structurile gazeifere sunt dispuse pe
aliniamente lineare, lineare în culise, unele aliniamente prezentând, probabil,
ramificaţii. Dezarmoniile intraformaţionale, în partea de est a bazinului se
întâlnesc în special la limitele dintre etajele geologice ce aparţin formaţiunii cu
gaze. Dacă în grupul de nord dezarmonii vizibile se cunosc numai pe patru
structuri (Puini, Şincai, Bogata de Mureş şi Vaidei), în grupul central, numai pe
domul Bazna, în schimb în grupul sud-estic, se întâlnesc pe nouă structuri
(Dumbrăvioara, fig. 12), Filitelnic, Nadeş, Copşa Mică, Noul Săsesc, Firtuşu,
Sângeorgiu de Pădure (fig. 13), Ghineşti-Trei Sate, Gălăţeni). Pe domul Bogata

15
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

de Mureş (fig. 14) axa se deplasează la orizonturile inferioare, de la vest către

est. La Filitelnic care în sarmaţian este un brachianticlinal de direcţie ENE-VSV,
cu două culminaţii, în buglovian şi tortonian se configurează trei culminaţii,
datorită dezarmoniei intraformaţionale. Pe domul Bazna, orientat est-vest,
apexul se deplasează, în adâncime, către sud, tot datorită dezarmoniei
intraformaţionale. Domul Noul Săsesc la suprafaţă este orientat N-S, pentru ca
în adâncime odată cu deplasarea axei spre vest, faţă de axa de la suprafaţă, să ia
forma unui brachianticlinal. Dezarmonii care corespund limitelor etajelor
geologice ce aparţin formaţiunii cu gaze au fost bine puse în evidenţă pe cuta
anticlinală Gălăţeni.
Grupurile de domuri sunt separate între ele de sinclinale majore, iar în
cadrul fiecărui grup, sinclinale minore înconjoară cupolele de gaze ale fiecărei
structuri. Limitele gaze-apă, marginale, ale stratelor productive, din cuprinsul
unui complex, în plan vertical, au forma unei linii în zig-zag (Tăuni şi alte
structuri, fig. 15).
In general, numărul orizonturilor care produc gaze, în afară de faptul că
este în strânsă legătură cu gradul de eroziune, depinde şi de variaţiile de
litofacies. Nisipurile din partea inferioară a tortonianului inferior, din structurile
grupului de nord, trec treptat în marne în domurile din grupul central, pentru ca
din nou să treacă în nisipuri cu intercalaţiuni marnoase în structurile din grupul
sud - estic.
La unele structuri din cel de-al treilea grup şi în special la cele din partea
de est, se constată şi prezenţa unor colectoare cu CO2 care este de origine internă
şi al cărui proces de migraţie a fost uşurat de prezenţa unor accidente tectonice.

16
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig.12. Secţiune geologică prin structura Dumbrăvioara.

Fig. 13. Secţiune geologică prin structura Sângeorgiu de Pădure.

Fig. 14. Harta structurală pentru Fig. 15. Secţiune geologică prin
domul Bogata de Mureş la structura Tăuni.
complexul I şi la complexul VII.

17
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Primul zăcământ de gaze a fost descoperit în Bazinul Transilvaniei în anul

1909, pe structura Sărmașel (fig. 16, 17), de sonda nr. 2 Sărmăşel, pentru ca
până în prezent să fie descoperite peste 70 structuri, dintre care cea mai mare
parte după anul 1948 (fig. 18). Structurile au fost puse în evidenţă atât prin
prospecţiuni geologice, cât şi prin prospecţiuni geofizice.
Zăcămintele de gaze, formate în general din 99% metan, asociat cu dioxid
de carbon şi oxigen, sunt cantonate în afară de tortonian, buglovian, sarmaţian şi
în panonianul inferior, adâncimea sondelor de exploatare, pe unele structuri,
fiind de peste 3 200 m.

Fig. 16. Secţiune geologică prin structurile Cătina - Sărmăşel

18
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Fig. 17. Secţiune geologică prin structurile Lacu – Geaca - Sărmășel

Fig. 18. Structurile gazeifere din Bazinul Transilvaniei:

1 - Beudiu; 2 - Enciu; 3 - Strugureni; 4 - Puinl; 5 - Buza; 6 - Fântânele; 7 - Sărmăşel; 8 –
Crăieştl-Ercea; 9 - Bozed; 10 - Sânmartin; 11 - Ulieş; 12 - Şincai; 13 - Grebeniş; 14 - Zăul
de Câmpie; 15 - Săulia; 16 - Dobra; 17 - Luduş; 18 - Sânger; 19 - Iclănzel; 20 - Vaidei; 21 -
Săuşa; 22 - Bogata; 23 – Lechinţa - Iernuţ; 24 - Cucerdea; 25 - Delenii (Saroş); 28 - Cetatea
de Baltă; 27 - Bazna; 28 - Tăuni; 29 - Lunca; 30 - Păingeni; 31 - Voivodeni; 32 - Ibăneşti; 33
- Dumbrăvioara; 34 - Teleac; 35 - Ernei; 36 - Tîrgu Mureş; 37 - Corunca; 38 - Acăţari; 39 -
Miercurea Nirajului; 40 - Dămieni; 41 - Măgherani; 42 – Ghineşti-Trei Sate; 43 - Gălăţeni;
44 - Suveica; 45 - Sângeorgiu de Pădure; 46 - Cuşmed; 41 - Filitelnic; 48 - Laslăul Mare; 49
- Prod-Seleuş; 50 - Şoimuş; 51 - Nadeş; 52 - Firtuşu; 53 - Tărceşti; 54 - Benţid; 55 - Chedia;
56 - Eliseni; 57 - Cristuru; 58 - Brădeşti; 59 - Beia; 60 – Buneşti - Criţ; 61 – Daia - Telina;
62 - Noul Săsesc; 63 - Copşa Mică; 64 - Petiş: 65 - Vârghiş; 66 - Ruşi; 67 - Ilimbav; 68 -
Pipea; 69 - Porumbenii Mici; 70 - Chedia-Est; 71 - Simioneşti; 72 - Medişor.

19
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Dificultăţi in foraj
Dintre dificultăţile întâlnite în timpul forajului se menţionează:
Tendinţe accentuate de deviere (care pot duce la formarea de găuri-cheie),
datorită înclinărilor mari ale stratelor în special în cazul structurilor asimetrice,
situaţii întâlnite pe structurile Grebeniş şi Vaidei. In astfel de cazuri se aplică un
regim de foraj restrictiv, cu apăsări mici şi se folosesc ansambluri de fund
rigidizate.
Excavări exagerate ale pachetelor de strate marnoase din tortonian.
Astfel de situaţii au fost întâlnite la Voivodeni, Fântânele şi altele.
Aceste excavări exagerate ale pereţilor găurii de sondă duc la o calitate
slabă a operaţiilor de cimentare. în aceste zone nu se poate realiza o viteză
ascensională de cimentare corespunzătoare unui regim de curgere laminar şi din
această cauză nu se poate dezlocui fluidul de foraj astfel că laptele de ciment să
vină în contact direct cu peretele găurii de sondă.
Calitatea slabă a cimentării are efecte negative la punerea în producţie a
sondei când apar gaze în spatele coloanelor sau apar comunicaţii între
orizonturile productive. Pentru prevenirea acestor fenomene se utilizează un
fluid de foraj special cu lignosulfonat de calciu, care împiedică formarea
cavernelor.
Lipsa unui strat protector deasupra complexelor gazeifere de la suprafaţă,
din sarmaţian, duc la complicaţii în foraj, la cimentări primare nereuşite, la
folosirea unor fluide grele, la un program de construcţie cu 3 - 4 coloane la o
adâncime a sondelor de 1800—2000 m (zona Ernei-Dumbrăvioara).
Prinderea şi lipirea garniturii în pachetele de strate nisipoase din
sarmaţian şi buglovian.Aceste fenomene întâlnite în special în partea centrală şi
de est a bazinului (structurile Filitelnic, Laslău) sunt favorizate de folosirea unor
fluide de foraj cu filtrat mare.

20
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi Bazinul Transilvaniei

Pierderi de circulaţie, în special la cimentarea coloanelor intermediare şi

de exploatare în zone slab consolidate, în sarmaţian (structura Măgherani-Sud).
Fluidul de foraj folosit, cu densitatea de 1,30 - 1,40 kg/dm3, nu se pierde în
timpul forajului, în schimb la operaţia de cimentare se pierde total circulaţia cu
lapte de ciment uşor, de 1,60 - 1,65 kg/dm3.
La traversarea formaţiunilor ce conţin hidrocarburi şi CO2, în cazul
structurilor Benţid, Tărceşti, Cuşmed, Firtuşu, au loc dificultăţi care se datoresc
folosirii unui fluid de foraj puţin rezistent la contaminarea cu CO2. Se pare că, la
traversarea tortonianului, CO2 în stare lichidă pătrunde în masa fluidului de
foraj, îl contaminează şi orizonturile de gaze de deasupra nu mai pot fi ţinute în
respect. De aceea se recomandă folosirea unui fluid de foraj mai rezistent la
acţiunea dioxidului de carbon.
Dificultăţi în exploatare
La punerea în producţie a sondelor apar o serie de dificultăţi datorate, în
general, folosirii unor fluide de foraj cu proprietăţi necorespunzătoare la
traversarea orizonturilor productive.

Perspective de noi zăcăminte

Sunt posibilităţi de descoperire de noi structuri gazeifere în formaţiunea
cu gaze, prin intensificarea lucrărilor de prospecţiuni şi de foraje şi prin
reinterpretarea distribuţiei structurilor pe aliniamente lineare şi lineare în culise.
De asemenea, prezintă interes investigarea depozitelor preneogene.

Mark Pawlewicz - Transylvanian Composite Total Petroleum Systemof

the Transylvanian Basin Province, Romania,Eastern Europe, Bulletin 2204–E,
U.S. Geological Survey, Reston, Virginia: 2005

21