1.6.

PROCESE DE UMFLARE-CONTRACTIE
Procesele de umflare-contractie sunt propria rocilor argiloase. Umflarea reprezintă o
crestere a volumului rocilor argiloase prin absortie de apă. Rocile afectate de procesele de
umflare-contractie, la care au loc variatii mari de volum, se numesc roci sau terenuri contractile.
1.6.1. Cauzele proceselor de umflare-contractie
Natura mineralogică a rocilor argiloase este foarte importantă; cu cât conținutul de
montmorillonit este mai mare, cu aât fenomenul de umflare- contracție este mai mare; în ordine,
apoi este illitul și caolinitul. Montmorillininutl poate crește volumul său de aproximativ 400 de
ori prin absorbție de apă; în timp, Na-montmorillonitul dă creștere de volum de 14 ori mai mare
decât Ca-montorillonit.
Tipul si cantitatea ionilor din complexul de abosrbție are influență mare asupra măririi
umflării și contracției argilelor. Cea mai mare capacitate de umflare o au cationii monovalenți,
iar cea mai mică cationii trivalenți.
Mărimea particulelor minerale ce intră în alcătuirea rocilor argiloase dinte fracțiunile
granulare ale rocilor sedimentare (nisip, praf, argile) crește procesul de argilă și praf, determină
procesul de umflare- contracție și de asemenea crește procentul de arigilă colidală.
Conținutul de electroliți din apa porilor- experimental, cea mai mare umflare o dă apa
distilată. Rezultă că umflarea este tot mai însemnată pe măsură cu diferența dinte concentrația în
ioni a apei din pori și concentrația în ioni a apei cu care vine in contact este mai mare.
Starea naturală de consolidare (compactare)a rocilor- cu cât roca este mai veche, cu atât
starea de consolidare este mai mare și capacitatea de umflare este mai mare.
Umiditatea inițială a rocilor- cu cât concentrația este mai mică, cu atât procesul de
umflare este mai mare.
1.6.2. Procesul de umflare
În procesul de umflare, efectul de compresiune dat de fracții capilare dispare prin
anularea tensiunii superficiale. Particulele argiloase abosrb apă, se mărește grosimea filmului de
apă din jurul lor și are loc o expandare a strcturii rocii, o reducere a forțelor Van der Waals ca
urmare a reducerii distanței dintre paricule, o creștere a porozității și deci a volumului. Creșterea
porozității dă psibilitatea de noi acumulări de apă, până la o valoare maximă, definită drept
umiditate de umflare, wu. Dincolo de ea nu mai are loc procesul de absorbție de apă.
𝑚𝑓 − 𝑚𝑠
𝑤𝑢 = ⋅ 100
𝑚𝑠
Wu = umiditatea de umflare, %
Mf = masa rocilor umede în stare finală a umflării
Ms = masa rocilor în stare uscată
La argilele contractile, indicele de plasticitate Ip este mai mare decât criteriul de
plasticitate Cp: Ip > Cp
Cp= 0,73 (wl -20)
Pentru a vedea clasificarea argilelor contractile, se determină deformația volumică U v
𝑣𝑓 − 𝑣𝑖
𝑈𝑣 = ⋅ 100
𝑣𝑖
 Vi = volumul inițial al unei argile netulburate, sau a unei argile aduse în stare de pulbere
prin mojarare
Vf = volumul final al rocii în stadiul final al umflării, respectiv volumul pulberii
sedimentate într-un cilindru de apă
În funcție de valoarea deformației volumice, care se exprimă în procente, în condițiile
determinării pe probe netulburate, argilele contractile se clasifică în:
Uv < 110 – argilă cu contractilitate mică;
Uv < 140 – argilă cu contractilitate mare;
Uv > 140 – argilă cu contractilitate foarte mare.
1.6.3. Procesul de contracție
Proces invers umflării, astfel că rocile, supuse uscării, își reduc volumul. Deci se reduce
reduce filmul de apă capilară, cresc forțele Van der Waals și crește coeziunea rocii. Prin uscare
roca devine mai compactă și-și mărește rezistența la forfecare.
Contracția este funcție de umiditatea inițială a rocii – cu cât umiditatea inițială este mai
mare, cu atât contracția este mai mare.
În procesul de uscare, rocile argiloase își reduc volumul până la atingerea limitei de
contracție, ws. Limita de contracție (tot o umiditate) reprezintă umiditatea minimă sub care,
continuând uscarea, volumul rocii nu se mai micșorează.
(𝑣𝑖 − 𝑣𝑓 ) ⋅ 𝛾𝑤
𝑤𝑠 = 𝑤𝐿 − ⋅ 100
𝑚̇𝑠
Ws = limita de contracție, %
WL = limita superioară de plasticitate
Vi = volumul inițial al unei paste având umiditate egal cu w L
Vf = volumul final al pastei, în stare uscată
Ms = masa pastei în stare uscată
γw = greutatea volumică a apei
întotdeauna limita de contracție este mai mică decât limita inferioară de plasticitate (w p).
Deformația rocilor prin contracție este exprimată prin congtracția volumică, cv, dată în proccente
și se calculează:
𝑣𝑖 − 𝜈𝑓
𝐶𝑣 = ⋅ 100
𝑣𝑓

În funcție de valoarea contracției volumice, argilele contractile se clasifică în :

Cv < 75 = argilă cu contractilitate mică
75 < Cv <100 = argilă cu contractilitate mare
Cv > 100 = argilă cu contractlitate foarte mare
 1.6.4. Semnificația geomecanică a proceselor de umflare – contracție
Procesele de umflare – contracție pot avea consecințe negative asupra construcțiilor.
Procesul de umflare, având presiuni mari pe care le dezvoltă, sunt foarte dăunătoare. La fundarea
construcțiilor pe terenuri contractile trebuie studiată adâncimea de variație sezonieră a umidității,
care este variabilă. De regulă, pentru regiuni cu climă temperată, saturația este mică de 2-3 m,
dar pentru zonele aride, se poate ajunge la 8-10m, ca urmare a crăpăturilor adânci care se pot
forma.
Ca masură practică de ordin geotehnic se recomandă fundarea construcțiilor la o
adâncime mai mare decât grosimea zonei de variație sezonieră a umidității, pentru a evita
fisurarea și degradarea construcțiilor ca urmare a oresiunii de umflare.