Solutii de stabilizarea taluzurilor naturale si

artificiale

student: Paraschiv Gina

 Rezumat
Asigurarea unei mase de pământ împotriva cedării(ruperii) sau mișcării(deplasării) este cunoscută
sub denumirea de stabilitatea taluzelor.

În general se consideră că prin proiectare unei structuri de pământ se are în vedere asigurarea
stabilității acesteia dar și repararea în caz de avarie și corecția alunecărilor de teren.

Proiectarea pantelor, săpăturilor deschise și terasamentelor sau a secțiunii barajelor de pământ se

bazează în primul rind pe pe studiile de stabilitate.

Când apar fenomene de pierdere a stabilității versanților naturali sau in cazul existenței
golurilor subterane, corectarea lor (stabilizarea) necesită studii speciale de stabilitate care să
stabilească cauzele care le-au determinat și stabilirea celor mai bune metode pentru prevenirea în
viitor a unor asemenea fenomene.

Alunecările de teren au o caracteristică comună: deplasarea unei mase mari sau mai mici de
pământ dealungul unei suprafețe definite.

Alunecarile de teren au rareori o cauza unica. Ele survin sub actiunea conjugata a mai multor
factori nefavorabili care in final declanseaza alunecarea.

Alunecarile de teren joaca un rol foarte important atat in evolutia formelor de relief cat si in
securitatea lucrarilor executate de om. Aceste fenomene prezinta o mare importanta practica pentru:

- riscurile la care sunt supuși locuitorii sau constructiile, precum si amploarea acestor riscuri;

- dificultatile tehnice pe care le implica remedierile;

- costul deosebit de ridicat al lucrarilor de remediere a zonelor afectate.

Alunecarile de teren pot afecta in principal:

- versantii naturali ai vailor, malul marii, zonele deluroase si montane,

- taluzele naturale in debleu, canale,

 - taluzele rambleelor, digurile , barajele din pamant si materiale locale,

- cheiurile si zidurile de sprijin, peretii mulati, structurile protejate cu palplanse

TIPURI DE ALUNECARI

Studiul suprafetelor de cedare au arata ca este posibil, sub aspect reologic, sa se clasifice
alunecarile de teren in doua mari grupe:

Alunecarile de teren propriu zise , care sunt caracterizate prin existenta unei suprafete de
forfecare relativ bine definite in interiorul mediului. Se admite in acest caz ca mediul are un
comportament elasto-plastoc. Fenomenul poate fi in acesta ipoteza studiat utilizand un calcul de
stabilitate denumit calcul la rupere, care se bazeaza pe aplicarea legii lui Coulomb a suprafetei de
forfecare.

* curgerea plastica, care se caracterizeaza printr-o deformatie si o curgere de tip visco-

plastic sau fluid, sub o incarcare inferioara celei de rupere prin depasirea rezistentei la forfecare si
care se dezvolta cu precadere in materiale argiloase.

Forma suprafetei de cedare (de rupere ) observata permite clasificarea acestui tip de alunecari in:

- alunecari plane,

- forfecari rotationale,

- lunecari in lant sau regresive

- forfecare care se desvolta pe o suprafata de rupere de forma oarecare.

PRINCIPALELE CAUZE CARE GENEREAZA ALUNECARILE DE TEREN:

Anizotropia si eterogenitatea in aceste medii se poate datora mai multor factori dintre care
mentionam:

Natura petrografica si geotehnica a materialelor`;

Discontinuitatile de structura: stratificatia, sistuozitatea, diaclaze, falii, zone tectonice cu structura

e roca alterata etc.

Infiltratiile de apa care reduc caracteristicile de rezistenta la forfecare la anumite tipuri de materiale
za desvoltarea de zone de rupere in zonele mai slabe.
 În cele mai multe cazuri în prima fază a alunecării masa de pământ rămâne intactă, dar în final se
e rupe și alunecarea continuă.
Unele alunecări apar brusc, cu sau fără semne prealabile.Altele se instalează încet anunțând
menuluiprin mici tasări sau apariția de crăpături pe suprafața terenului.
Deplasările apar când rezistența la forfecare a pământului este depășită pe o suprafață relativ

CAUZELE CRESTERII EFORTURILOR

 încărcări exterioare produse de construcții, apă sau zăpadă,

 creșterea grutății masei de pământ datorită creșterii conținutului în apa din pori,
 executarea unei excavații,
 eroziune din infiltrații ale apei,
 șocuri produse de cutremure, vibrații sau explozii,
 efectul presiunii apei în crăpăturile existente.

CAUZELE REDUCERII REZISTENTEI LA FORFECARE A PAMANTULUI

 - umflarea pământurilor argiloase datorată absorbției de apă,

 - presiunea apei din pori,

 - prăbușirea structurii datorită șocurilor, vibrașiilor sau activității seismice,

 - desvoltare ade crăpături datorită alternanțelor umflării și înghețului pământului,

 - deformația și ruperea progresivă la pământuri sensitive,

 - formarea de lentile de apă înghețată,

 - deteriorarea cimentului care leagă particolele de pământ,

 - pierderea capacitții de deformație datorită uscării.

ELEMENTELE CE TREBUIE ANALIZATE IN STUDIUL ANLUNECARILOR DE TEREN

  Natura terenului din care esta lacătuit amplasamentul adică ansamblul proprietăților
geologice și geotehnice care caracterizează terenul:
 Diversele forme de actiune a apei, manifestata sub urmatoarele forme:
. actiunea reologica asupra mediului,
. presiunea apei din pori,
. forta curentului,
. efectul inghet-dezghet etc.
 Acțiuni mecanice externe
. panta versantului
. suprasarcinile pe pantă sau versant
. defrișările
. seismele-vibrațiile de orice natură

IDENTIFICAREA ZONELOR CU POTENȚIAL DE ALUNECARE

Proiectarea rațională a măsurilor de corectare și prevenire a unei alunecări de teren.Informații

obținute din:

– Ridicarea topografică a zonelor alunecate,

– Folosirea aerofotogramelor,

– Cartarea versanților.

SOLUȚII DE REMEDIERE

Nu există o soluție unica pentru rezolvarea problemelor de instabilitate a terenului.

Prin proiecte trebuie să se trateze cauzele care au generat pierderea stabilității taluzelor cât și
efectul acestora cum sunt:

- redistribuirea maselor de pământ,

- drenarea de suprafață și adâncime,

- proiectarea unor construcții de susținere a taluzului (ziduri de sprijin, chesoane de

adâncime,coloane forate de diametru mare, piloti din beton etc.

PROCEDEUL DE ABORDARE A STUDIULUI ALUNECĂRILOR DE TEREN

 Studiul efectiv al unei alunecări de teren;

În afară de identificarea geometriei suprafeței de rupere, studiul de stabilitate al unui

versant, înainte de apariția unei alunecări va trebui să respecte aceleaș reguli de abordare;

ETAPA PRELIMINARĂ

- identificarea structurii geologice la nivel descriptiv;

- analiza informațiilor geologice pe baza stabilității zonelor învecinate;

- identificarea principalelor cauze care ar putea genera o alunecare de teren în amplasamentul

dat;

- identificarea uno lucrări inginerești care ar putea crea instabilități ale terenului;

- identificarea unor caze care ar putea genera modificarea echilbrului ionterior al masivului de
pământ;

- identificarea cauzelor particule ( specifice) care ar putea predispune amplasamentul la

pierderea stabilității;

- analiza trebuie făcută ținând cont de cauzele generale care pot provaca alunecări de teren ,
prezentate în capitolele precedente, care pot servi ca un ghid în analiza preliminară a
stabilității terenului.

- procesul de analiză trebuie să să fie destul de flexibil și să țină cont de costul lucrărilor
probabile de stabilizare.

ETAPA DE STUDIU PROPRIUZISĂ (de detaliu)

- realizarea unui plan topografic la scară mare-1/1000 sau 1/500 în zona potențială de
alunecare, cu curba denivel și profile transversale;

- interpretarea fotografiilor

. Aerofotografii,

. Stereo fotografii

. Foto satelitar,

- teledetecție- radiometrie ( satelit),

 - georadar

- pichetarea amplasamentului prin amplasarea de reperi multifuncționali,

- identificarea zonei foarte reprezentative (caracteristice) a alunecării:

. Zonă cu alunecări active,

. Zonă cu alunecări lente,

. Zone stabile,

În cadrul alunecării propriu zise trebuiesc observate și notate:

 Zona de capăt a alunecării- deobicei relativ paralelă cu curba de nivel,

 Identificarea fisurilor laterale, care se situează aproximativ pe linia de cea mai mare pantă,
 Fisurile situate în zona centrală,
 Fisuri haotice la piciorul alunecării,
 Izvoare și zone cu umiditate mare care vor trebui cercetate cu atenție,
 Toate denivelările,

Studiul geologic și geomorfologic al amplasamentului

 Date geologice zonale,

 Date privind ansamblul versantului
 Date de detaliu privind versantul,
 Realizarea de secțiuni geologice,
 Identificarea elementelor tectonice

- stratificația sau șistuozitatea,

- falii, diaclaze care afectează stratele.

- forma geometrică a stratului suport al alunecării, pentru localizarea planului de

alunecare

 Efectuarea de sondaje geologo-geotehnice

Studii hidrologice și hidrogeologice ale amplasamentului

  pluviometria regiunii,
 hidrologia de suprafață
-Definirea condițiilor de curgere a apelor de suprafață, căi preferențiale,
- Analiza importanței infiltrațiilor,
-Identificarea principalelor zone de infiltrație în masa de pământ, zone foarte
permeabile,fisuri deschise,
-efectul prezenței unui râu care curge la baza versantului.

hidrologia amplasamentului

 Identificarea acviferului profund sau semiprofund,constând din:

- orizonturi susceptibile de a conține în permanență sau periodic pânză freatică,
- idenntificarea zonelor de izvorâre a apei pe taluz,impuse de geologie și topografie,
- linia de izvorâre,( concentrată sau difuză)
- evaluarea debitului apei izvorâte,

aportul de apă provenit din surse artificiale

- canalizare,
- rețele de apă ,
- canale de irigații,
- drenaje colmatate și abandonate,
- jompuri abandonate,
- identificarea perioadelor din an în care apar pierderile de apă,
- identificarea caracteristicilor chimice ale apei

Studii geotehnice prin foraje și cercetări geotehnice de laborator

Se execută cu scopul următor:

- furnizarea datelor geologice precise despre amplasament,

- definirea grosimii și înclinării diferitelor strate,
- definirea formei geometrice a masei de pământ care alunecă și deci a suprafeței
pe care se produce alunecarea,
- determinarea caracteristicilor geotehnice pentru fiecare strat întâlnit,
- identificarea nivelului piezometric pentru stratele acvifere
STUDIUL GEOTEHNIC

SE ÎNTOCMEȘTE DE SPECIALIȘTI PE BAZA TUTUROR INFORMAȚIILOR

ACUMULATE DIN OBSERVAȚII PE TEREN, STUDII PRIN FORAJE, ÎNCERCĂRI
GEOTEHNICE DE LABORATOR
ÎN BAZA ANSAMBLULUI INFORMAȚIILOR PREZENTATE ÎN STUDIUL GEOTEHNIC
SE FA CALCULE PENTRU EVALUAREA STABILITĂȚII VERSANȚILOR Și SE STABILEȘTE
COEFICIENTUL DE STABILITATE Fs.
STUDIUL UNUI VEREANT CARE NU A FOST AFECTA DE INSTABILITĂȚI ALA
TERENULUI

Evaluarea stabilității unui versant care nu a fost afectat de alunecări de teren implică
efectuarea de investigații complexe de tipul celor menționate și stabilirea prin calcul a coeficientului
de stabilitate Fs.

Trebuie notat că pentru executatarea oricărui proiect de construcții pe un versant sunt

necesare:

- O aprecierea a stării de stabilitate a versantului,

- O apreciere a modificărilor la care va fi supus versantul în timpul realizării
proiectului,

- O definire a stabilității amplasamentului în diferite faze de evoluție a șantierului,

Experiența arată că dacă nu au fost investigații geotehnice pot apare instabilități ale
versantului care conduc la rezolvarea unor probleme tehnice dificile, cu costuri suplimentare
importante, cum sunt:

- riscul amânării termenului de terminare a lucrării,

- dificultăți în realizarea practică a proiectului,

-dificultăți financiare

CALCULELE DE STABILITATE

Metodele de calcul au la bază principiul tatonării, prin folosirera unui număr mare de
suprafețe potențiale de cedare posibile,

Un calcul de stabilitate poate fi efectuat pentru un versant în două circumstanțe distincte: înainte și
după apariția alunecării de teren
Obiectivele și principiile de bază ale unui calcul de stabilitate

 Cazul unui versant aparent stabil

- fiecare suprafață potențială analizată necesită un calcul de stabilitate și stabilirea

valorii unui coeficient de stabilitate Fs specific suprafeței analizate,

- După ce au fost analizate un număr mare de suprafețe potențiale de cedare și deci

dispunem de mai mulți coeficienți de stabilitate specifici fiecări suprafețe , se
stabilește coeficientul de stabilitate pentru zona analizată.Deci suprafața aleasă în
urma studiului reprezintă suprafața cea mai probabilă de cedare specifică
amplasamentului

 Calculul de stabilitate preliminar permite:

- aprecierea domeniului de siguranță de care dispune versantul din punct de vedere al

alunecării,

- definirea zonei cea mai probabilă în care se poate produce o rupere a taluzului și
geometria cea mai probabilă a rupturii,

- examinarea riscului asociat de realizarea unor lucrări inginerești pe acest

amplasament (terasamente, construcții, etc.) care pot produce modificarea valorii
coeficientului de stabilitate caree a fost stabilit pentru versantul natural,

În cazul realizării unui proiect de construcții pe versant,, calculul de stabilitate permite de

asemeni , parametrii care definesc construcția viitoare în așa fel încât stabilitatea amplasamentului să
nu fie garantată.

De exemplu:

- alegerea unghiului de taluz,

- alegerea materialului și a condițiilor de punere în operă în cazul unui rambleu sau dig,

- alegerea caracteristicilor în cazul realizării unui zid de sprijin

Menționăm că studiu de stabiltate al unei construcții date trebuie să cuprindă pe de o

parte stabilitatgea proprie a construcției și pe de altă parte stabilitatea versantului în cazul în
care construcția modifică stabilitate versantului.
  Calcul la RUPERE

Consideră că terenul se comportă ca un solid rigid-plastic și este supus legilor clasice de rupere
prin forfecare.Ruperea după o suprafață plană reprezintă un caz particular, foarte simplu.

 Calcul folosind METODA ELEMENTULUI FINIT

În cadrul acestor metode se folosește un calcul numeric de tip variațional.Metoda este mai
complexă și este utilizată numai pentru probleme de stabilitatea terenurilor care ridică probleme mai
comprexe( stabilitatea barajelor de pământ, conlucrarea structurilor din pământ sau beton cu terenul
de fundare , etc.), deoarece necestiă detrerminări geotehnice speciale pentru definirea datelor de
intrare.

În calculele de stabilitate folosind metoda la rupere se folosesc:

- metode globale,

- metoda fâșiilor

Definiția coeficientului de siguranță

Sunt mai multe definiții ale coeficientului de siguranță, îsă cele mai folosite și admise de
specialiști sunt:

Definiția lui Frohlich care consideră că

Fs= Mmax/M , în care,

Mmax = momentul rezistent ( care se opune mișcării) maxim

M =momentul solicitant al corpului care se mișcă

Definiția Bishop, care consideră că

Fs =Tf/T în care:

Tf= efortul de forfecare maxim la rupere,

T = efortul la forfecare mobilizat

Se practică în mod curent, ca regulă generală, efectuarea a două ipoteze de calcul:

- folosirea parametrilor geotehnici determinați în condiții NEDRENATE;

 - folosirea parametrilor geotehnici determinaați în laborator în condiții DRENATE

Metode globale

- se consideră că pământul supus alunecării este omogen și izotrop

- se consideră corpul care alunecă în echilibru limită

- rezolvarea este o problemă de statică elementară

• Metoda fâșiilor

- Consideră că volumul de pământ instabil este împărțit într-un număr de fâșii verticale,

- fiecare fâșie este considerată ca fiind un solid independent,

- se consideră că fâșiile sunt în echilibru limită desupra suprafeței de cedare sub acțiunea
forțelor și momentelor care acționează,

- se consideră că pentru a fi în echilibru corpul este necesar ca fiecare fâșie să se afle în

echilibru

• Echilibrul unei fâșii

Fiecare fâșie este supusă la următoarele forțe:

- grutatea, W,

- forțe exterioare, P,

- rezistența la forfecare R,

- subpresiunea,u,

- forțele dintre fâșii,F,

- componentele X și Z ale forțelor dintre fâșii

MĂSURI DE STABILIZAREA VERSANȚILOR

Primele măsuri de stabilzarea versanților vor include:

- captarea și drenarea apelor de suprafoață;

- astuparea și compactarea tuturor crăpăturilor deschise de pe suprafață;

Măsuri efective pentru stabilizarea taluzelor naturale:

  reprofilarea geometriei terenului;

- descărcarea limitei superioare a alunecării

-realizarea de berme în zona piciorului alunecării,

- executarea ambelor soluții pe acelaș amplasament

 drenarea terenului în zona alunecării sau cu potențial de alunecare ();

- drenarede suprafață,

- drenarea de adâncime,

- controlul infiltrațiilor,

 stabilizarea prin injectarea masivului de pământ

 stabilizarea alunecărilor superficiale prin vegetarea terenului
 stabilizarea terenului prin proiectarea și realizarea de construcți de susținere:

- ziduri de sprijin;

- pereți mulați;

- palplanșe ancorate;

- piloți forați;

- sprijiniri ale pereților excavațiilor,

 soluții de stabilizare combinate: drenare sprijinire