Sunteți pe pagina 1din 5

TEMA PROIECT

Verificarea stabilitatii taluzurilor si versantilor Sa se studieze stabilitatea taluzului din figura cu h=9+0.1 * N (4) m. = 9,4m Panta 1:2 si este actionat la coronamet de o suprasarcina q= 75+N (4)KPa. = 79KPa Pentru a rezolva aceasta problema se va folosi metoda fasiilor sau metoda Fellenius. Metoda Fellenius analizeaza stabilitatea taluzurilor avand la baza urmatoarele ipoteze simplificate de calcul: -suprafata de alunecare este cilindro-circulara cu axa orizontala. -masivul de pamant care aluneca este impartit in fasii vertical de latime egala. -reactiunile la nivelul frontierelor vertical ale fasiilor se neglijeaza. -echilibrul fortelor si al momentelor se face in planul de alunecare. -rezistenta la forfecare mobilizata in lungul suprafetei de cedare corespunde aceleiasi deformatii. -terenul in care este realizat taluzul are urmatoarele stratificatii si caracteristici geotehnice: Stratul 1: - grosimea h=3,5m - greutatea volumica in stare naturala = 16 KN/m3 - unghiul de frecare interna - coeziunea c = 6 Kpa Stratul 2: - grosimea h=5m - greutatea volumica in stare naturala = 18,2KN/m3 - unghiul de frecare interna - coeziunea c = 17Kpa = 23 = 24

Stratul 3: - greutatea volumica in stare naturala = 19,7KN/m3 - unghiul de frecare interna - coeziunea c = 25Kpa Proiectul va cuprinde: A) Parte scrisa: 1. Tema de proiectare 2. Prezentare generala a metodei de calcul 3. Note de calcul referitoare la verificarea stabilitatii taluzului. B) Piese desenate: 1. Plansa 1 Sectiune vertical prin taluzul studiat cu pozitionarea suprafetei de alunecare si a tuturor elementelor necesare calculului se stabilitate (scara 1:100 / 1:200) = 19

1. Note de calcul cu privire la verificarea stabilitatii taluzului adiacent danei


portuare
Prin taluz se intelege o suprafata inclinata care margineste un rambleu sau un debleu. Taluzul poate fi de provenienta naturala sau artificiala. O problema importanta in practica este aprecierea gradului de stabilitate a taluzurilor si dimensionarea lor in asa fel incat ele sa nu-si piarda stabilitatea pe tot timpul existentei lor. Hotaratoare in asigurarea stabilitatii taluzului sunt inclinarea pe care o are fata de planul orizontal si si forma sa. Sub actiunea fortelor, in taluz apare o stare de tensiuni a caror marime este functie de aceste forte si in momentul in care intr-un punct aceste tensiuni depasesc rezistenta materialului din care este alcatuit taluzul, apare aici o rupere prin alunecare. Fortele care actioneaza asupra taluzurilor sunt: forta gravitationala, antrenarea hidrodinamica, cutremurele de pamant si supraincarcarile care se aplica la suprafata sa. Forta gravitatiei este functie de greutatea volumica a pamantului si depinde de toti factorii care influenteaza marimea acestei greutati. Rezistenta pamnatului din care este alcatuit taluzul este determinata de indicii rezistentei sale la forfecare. Suprafata pe care are loc deplasarea se numeste suprafata de alunecare. In realitate ea nu este o suprafata ci o zona de o anumita grosime. In practica sa constatat ca suprafata poate fi aproximata cu o suprafata cilindrica, avand ca directoare o curba oarecare. Forma acestei suprafete depinde foarte mult de gradul de omogenitate al taluzului. Pentru verificarea stabilitatii unui taluz se pot aborda doua cai: rezolvarea teoretica a problemei, pornind de la ecuatiile de echilibru-limita si conditiile de contur specifice problemei analizate; un studiu static al echilibrului general al masivului, presupunand in mod anticipat o anumita forma pentru directoarea suprafetei de alunecare, denumita curent linie de alunecare, care se presupune ca se produce instantaneu in toata masa de pamant. Prima cale da solutii exacte insa poate fi aplicata numai la un masiv omogen si izotrop. Calea a doua poate fi aplicata in conditii foarte variate, deoarece in cadrul ei se poate tine seama

de stratificatia din taluz, de diferitele sarcini exterioare care actioneaza asupra taluzului, de actiunea hidrodinamica a apei si de sarcinile seismice. Linia de alunecare este un cerc. Bazat pe observatia ca suprafata de alunecare la pamanturile argiloase se apropie foarte mult de o suprafata cilindrica circulara, s-au elaborat o serie de metode care presupun o linie de alunecare sub forma unui cerc. Aceste metode pot fi impartite in doua grupe: metode care considera echilibrul unor volume elementare verticale luate in ansamblu; metode care considera echilibrul intregului masiv care lucreaza ca un tot. y -

Procedeul de tasare al fasiilor

se prelungesc dreptele directoare ale unghiurilor F1 si F 2 ce se vor intersecta in punctul O prin punctul O coboram o verticala si se costruieste arcul de cerc avand centrul in O si raza OB, pana intersecteaza piciorul taluzului

aceasta dreapta va delimita zona in care unghiurile sunt pozitive, respectiv negative; se duce a doua verticala prin punctul A; de la verticala din O se traseaza fasii paralele , de cel mult 1 m pentru fiecare fasie , la mijlocul ei se traseaza inaltimea medie a fasiei h i se traseaza raze din centrul O pana in punctul de intersectie al fiecarei inaltimi medii cu planul de alunecare, rezultand intre acestea si verticala ce trece prin O unghiul E i aferent fiecarei fasii.

se numeroteaza fasiile

Se noteaza bi latimea fasiei pe orizontala himed inaltimea fasiei li baza fasiei

Factorul de siguranta al taluzului adiacent danei se calculeaza dupa cum urmeaza:

Fs =

Gi = i*Vi = i*himed*bi*1,00
Vi = A*h A =himed*bi
i

trebuie calculat ca o suma de greutati volumice

Fs  factor de siguranta Fst  forta de stabilitate

Fr  forta de rasturnare
Gi este greutatea fasiei i;
i

unghiul dintre verticala prin centrul O si normala la cerc care trece prin mijlocul bazei fasiei i;

ci coeziunea pamantului la baza fasiei i;


i

unghiul de frecare interna al materialului de la baza fasiei i;

li lungimea arcului reprezentand baza fasiei i. Gradul de siguranta trebuie sa fie mai mare decat 1,3. Calculul se face tabelar