Depoluarea solurilor contaminate folosind flotaţia

ca metodă de extracţie

1. Introducere

Consacrată în special concentrării substanţelor minerale utile, flotaţia a dobândit, în ultimii ani,
noi valenţe aplicative în protecţia mediului ambiant.
Ca procedeu de depoluare, flotaţia este utilizată pentru tratarea solurilor şi apelor contaminate,
locul de aplicare putând fi pe sit sau în afara sitului. Gama poluanţilor extractibili prin flotaţie este
foarte extinsă şi cuprinde în particular hidrocarburile, compuşii organocloruraţi, compuşii cianhidrici şi
metalele grele. Extracţia prin flotaţie a poluanţilor din solurile contaminate se bazează pe diferenţa
dintre proprietăţile superficiale ale mineralelor din sol, pe de o parte şi ale substanţelor poluante, pe de
altă parte.

2. Principiul de funcţionare al unităţilor de flotaţie

Procesul de flotaţie se realizează în maşini de flotaţie, care, în pofida unei palete constructive
diversificate, asigură următoarele funcţii principale: aerarea cât mai completă a tulburelii, în care se
găseşte solul poluat, dispersia omogenă o solului în tulbureală, alimentarea continuă şi uniformă,
evacuarea în condiţii bune a produselor obţinute ( spuma şi produsul de cameră) şi asigurarea unei zone
liniştite în partea superioară a incintei de flotaţie.
În figura 1 este prezenta exemplul clasic al unei maşini de flotaţie cu agitare mecanică creată de
o turbină.
 Figura 1. Schema de principiu a unei maşinii de flotaţie
cu agitare mecanică

Aceste maşini se compun din mai multe celule identice, fiecare fiind prevăzută cu un ax rotativ
pe care se află fixat un agitator mecanic (Figura 2).

Figura 2. Celulă de flotaţie - componente

1 - rotor; 2 - inel de cauciuc cu ajutaje; 3 - stabilizator; 4 - spaţiu inelar; 5 - conductă de aer
 Celulele sunt aşezate le acelaşi nivel şi comunică între ele, astfel încât tulbureala poate trece din
una în alta pe principiul vaselor comunicante.
Există mai multe tipuri constructive de maşini cu agitare mecanica, dar în principiu ele pot fi cu
rotor - stator şi cu tub de aspiraţie ( turbină) sau cu rotor în formă de colivie.
Rotorul, înconjurat de stator, este astfel constituit încât aspiră tulbureala ăi aerul, refulându-se
printre barele statorului şi provocând astfel o puternică agitare şi aerare a tulburelii.
Spuma în care se concentrează poluanţii, este evacuată continuu cu o paletă rotativă, iar solul
depoluat este colectat separat printr-un buzunar lateral practicat în peretele ultimei celule de flotaţie.

3. Fluxul tehnologic al extracţiei poluanţilor

Înainte de a fi supus flotaţiei solul poluat este pregătit corespunzător prin operaţiile de
mărunţire, dezaglomerare, deşlamare etc. Tulbureala destinată flotaţiei, caracterizată printr-un raport
lichid / solid cuprins între 2/l şi 5/l este mai întâi condiţionată cu reactivi de flotaţie, în nişte vase
agitare.
Prin adăugarea reactivilor numiţi spumanţi se asigură persistenţa bulelor de aer create de
maşină, iar prin adăugarea reactivilor numiţi colectori se creează artificial sau se intensifică hidrofobia
poluanţilor şi a mineralelor purtătoare de poluanţi. Reactivii numiţi modificatori influenţează
flotabilitatea substanţelor poluante, asigurând condiţiile procesului de flotaţie selectivă.
Procesul fizic ce se desfăşoară în unitatea de flotaţie este relatat în continuare: în suspensia
formată din particule de sol poluat, apa şi reactivi, se introduce o cantitate mare de aer sub formă de
bule mici, dispersate cât mai omogen. Deplasându-se ascendent în suspensie, bulele de aer întâlnesc
inerent granulele de sol şi substanţe poluante cu care se ciocnesc în mod repetat. Dacă suprafeţele
acestor granule şi substanţele sunt hidrofobe, ele aderă la bulele cu care se întâlnesc, formând agregate
bule - granule sau agregate bule - substanţe poluante.
Prezenţa fazei gazoase în agregate conferă acestora o densitate mult mai mică decât a lichidului,
propulsându-le la suprafaţa, unde formează o spumă încărcată şi consistentă, ce se evacuează in mod
continuu. Situaţia descrisă corespunde ,în general , granulelor poluate şi poluanţilor . Daca bulele
întâlnesc granule hidrofobe , situaţie specifică granulelor de sol nepoluat, adeziunea bula-granulă nu se
mai produce , urmând ca aceste granule să fie evacuate lateral din maşina de flotaţie sub forma unei
pulpe de sol nepoluant.
După cum reiese din această succintă explicaţie, capacitatea unei substanţe de a flota este
dependentă exclusiv de udabilitatea acestuia. În limbajul curent de specialitate, capacitatea unei
substanţe de a flota se numeşte flotabilitate . Se pretează, aşadar la depoluarea prin flotaţie , solurile
contaminate cu substanţe hidrofobe sau cu substanţe capabile să devină hidrofobe printr-o tratare
adecvată cu reactivi de flotaţie.
 4. Concluzii

Utilizarea flotaţiei ca procedeu de depoluare a apelor contaminate a dat rezultate bune la

separarea substanţelor grase emulsionate, a materialelor fibroase şi a metalelor grele. De asemenea, se
cunosc exemple de depoluare prin flotaţie a apelor uzate menajere in condiţiile asigurării unei coagulări
adecvate.
Faptul ca flotaţia este bine cunoscută şi stăpânită în domeniul preparării substanţelor minerale utile,
reprezintă un avantaj evident al acestui procedeu de decontaminare. În plus , flotaţia înregistrează o
aplicabilitate extinsă pentru o gama mare de poluanţi, din care unii sunt dificil de extras din sol prin
alte metode ( de ex. metalele grele). Pe de altă parte, costurile depoluării prin acest procedeu sunt destul
de ridicate, fiind necesară evacuarea solului si pregătirea lui riguroasă pentru procesul propriu – zis de
flotaţie.

5. Bibliografie

1. Neag G., Depoluarea solurilor şi a apelor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Deva, 1997.
2. Stănescu R., Bobîrca L., Orbuleţ O., Remedierea solurilor contaminate, Ed. AGIR, Bucureşti, 2006.
3. Dumitrescu I., Poluarea mediului, Ed. Universitas, Petroşani , 2005.