Metode de depoluare a solurilor si apelor subterane

Metodele de depoluare cuprind intreaga gama de tehnici menite sa neutralizeze sau sa blocheze fluxul de noxe din sol. Clasificarea
acestor metode se face dupa urmatoarele criterii:
A). Dupa locul de aplicare distingem trei tipuri de metode:
Metode aplicabile in afara sitului ex situ -constau in evacuarea solului din mediul sau natural prin excavare, apoi
transportul in afara sitului si executia lucrarilor de depoluare in centre specializate. Aceste metode pot prevedea si readucerea pe sit a materialului
depoluat.
Avantaje: extirpare rapida si totala a componentelor contaminate; posibilitatea continuarii activitatilor de pe sit si eficienta ridicata de
depoluare conferita de centrele specializate.
Dezavantaje: cost ridicat datorita complexitatii fazelor de lucru; riscul dispersarii partiale a poluantilor in timpul lucrarilor de
incarcare, transport si descarcare; evitarea amestecului de poluanti; impunerea unor limite de concentratii in poluanti.
Metode aplicabile pe sit on situ - ca si principii sunt asemanatoare cu metodele aplicabile in afara sitului dar in aceste
situatii decontaminarea se face pe sit, cu instalatii de depoluare mobile. Actionand astfel se elimina transportul produselor poluate dar se
incomodeaza activitatea de pe sit. In acest caz echipamentele de depoluare trebuie sa fie adaptate conditiilor specifice fiecarui sit.
Metode aplicabile in situ au ca particularitate executia lucrarilor direct in mediul poluat, fara a se apela la lucrari de
evacuare. Sistemul tehnic are doua parti: partea mobila, instalata la suprafata sitului, cu posibilitati de reutilizare, si partea fixa inserata in mediul
subteran poluat, de unica folosinta. Tehnologiile in situ ofera posibilitatea depoluarii simultane atat a solului cat si a apelor subterane.
Echipamentele aferente acestor tehnologii sunt in general usor de amplasat dar presupun o exploatare de specialitate delicata. In timpul
exploatarii este dificil de apreciat volumul tratat, configuratia acestuia si eficienta procesului de depoluare.
B). Dupa principiile tehnice generale de depoluare distingem patru tipuri de metode:
1. Metode fizice-categoria cea mai extinsa in ceea ce priveste aplicabilitatea practica. Aceste metode se impart la randul lor
in:
- metode bazate pe imobilizarea fizica a poluantilor, fie prin izolare (etansare, blocare hidraulica), fie prin stabilizare sau inertare;
- metode bazate pe extractia fizica a poluantilor din mediul contaminat, concretizate prin: excavare, pompare, spalare, flotatie,
extractie de gaze sub vid (venting), injectie de aer cu presiune (sparging, hidrosoc, geosoc), extractie electrocinetica, etc.
2. Metode termice-au ca principiu de baza extractia si apoi distrugerea sau imobilizarea poluantilor prin supunerea
materialului contaminat la temperaturi ridicate. Cele mai utilizate metode sunt: incinerarea, desorbtia termica, vitrificarea;
3. Metode chimice-aplicate pentru neutralizarea, separarea sau transformarea poluantilor in urma unor reactii chimice specifice de tipul oxidare,
reducere, declorurare, precipitare;
4. Metode biologice-se bazeaza pe degradarea poluantilor datorita activitatii microorganismelor (bacterii, ciuperci).
Procesul de biodegradare se realizeaza in conditii aerobe sau anaerobe, cele mai utilizate metode fiind: biodegradare in vrac (compostare, land
farming), bioreactorul, biodegradarea in situ, bioventingul si biospargingul. Metode precum bioacumularea si biolixivierea realizeaza doar
separarea poluantilor de mediul contaminat si nu o depoluare efectiva.
Metode fizice de extractie a poluantilor
Sunt cele mai numeroase si ating un domeniu larg de aplicabilitate. La baza lor sta acelasi principiu general: eliberarea solului si a apei poluate de
substantele toxice. Simpla extractie a poluantilor din mediu nu rezolva in totalitate problema decontaminarii. De aceea, dupa o extractie se
impune urmarirea in continuare a poluantului si tratarea lui, a.i., in final, riscurile induse mediului sa fie nule. Cele mai cunoscute metode fizice
de extractie a poluantilor din soluri si ape subterane sunt:
a)
b)
c)
d)
e)
f)
g)
h)
i)

Excavarea;
Pomparea;
Spalarea;
Flotatia;
Extractia gazelor sub vid (venting);
Injectia de aer sub presiune (spurging);
Hidrosocul;
Geosocul;
Extractia electrocinetica;

a)

Excavarea

Excavarea fizica a solului poluat este cea mai simpla metoda de depoluare. Se aplica folosind excavatoare obisnuite, in cazul unor poluari
accidentale si punctiforme ale solului, atunci cand poluantul poate sa ajunga in scurt timp la panza freatica.
Avantajele excavarii solului poluat sunt reprezentate de simplitate si rapiditate, posibilitatea eliminarii totale a materialului poluat, costul
redus de executie.
Dezavantajele metodei sunt perceptibile abia dupa operatia de excavare propriu-zisa, cand se impune depozitarea in siguranta a materialului
excavat si tratarea lui intr-o instalatie specializata in decontaminari. Transportul solului poluat de la locul excavarii la locul depoluarii,
precum si operatiunile de incarcare-descarcare necesita precautii speciale, menite sa inlature riscul unei poluari secundare prin transfer. Pe
de alta parte, acceptarea unui sol poluat in centrele de depoluare se face pe baza unor reguli stricte, care impun in primul rand cunoasterea
caracteristicilor calitative si cantitative ale materialului ce urmeaza a fi supus depoluarii. Unii poluanti isi schimba insusirile dupa efectuarea
operatiei de excavare. De ex., aerarea indusa prin excavare conduce la schimbarea conditiilor de oxido-reducere, avand repercusiuni asupra
activitatii poluantilor in cauza. Daca excavarile se executa in apropierea unor cladiri, trebuie avute in vedere efectele excavarii asupra
stabilitatii fundatiilor.

b)

Pomparea

Este o metoda veche, cu o plaja mare a aplicabilitatii. In practica sunt cunoscute mai multe variante ale acestei metode. Una din aceastea
poate fi considerata si blocarea hidraulica prezentata anterior.
Pe langa aceasta, sunt cunoscute alte 3 metode frecvent utilizate:
1.
2.
3.

Pomparea la suprafata a apei preluate din acvifer, urmata de operatii de depoluare specifice;
Pomparea selectiva a poluantilor care plutesc la suprafata acviferului;
Combinarea pomparii cu alte metode de separare selectiva;

1.

Pomparea simpla

Se aplica in cazul poluarii apei subterante cu poluanti solubili si putin adsorbabili. Punerea in aplicare a aceste metode presupune realizarea
unor foraje care patrund in zona contaminata a acviferului si care sunt echipate cu pompe menite sa asigure evacuarea apei poluate. La
suprafata, apa poluata este supusa unor procedee de depoluare, precum adsorbtia prin carbune activ, stripping, biodegradare, s.a.. Dupa
depoluare, apa poate fi deversata in apele de suprafata din apropiere, sau poate fi utilizata in diferite domenii, sau chiar reintrodusa in
acviferul original, folosind foraje de injectie. Reintroducerea apei in acvifer este posibila atat in amonte, cat si in aval. Reintroducerea apei
in acvifer, cu amplasarea putului de injectie in aval de cel de pompare permite blocarea hidraulica a poluantilor, prin inversarea locala a
sensului de curgere a apei subterane. Nr. forajelor de pompare si injectie, debitul si locul amplasarii lor sunt elemente cheie ale depoluarii
acviferelor prin pompare simpla. Daca se cunosc in mod detaliat caracteristicile hidrogeologice ale acviferului, pomparea simpla poate fi
realizata, exploatata si controlata cu usurinta. Executarea metodei nu necesita investitii mari, realizandu-se cu destula rapiditate. Rezultatele
nu sunt intotdeauna pe masura asteptarilor, iar durata depoluarii este mare , atingand uneori cativa ani. Pe de alta parte, timpul indelungat de
folosire a metodei nu trebuie sa fie o cauza in oprirea pomparii, deoarece aceasta ar determina o crestere a concentratiei reziduale, din cauza
migrarii poluantilor, atat din zona nesaturata, cat si din lentilele mai putin permeabile ale acviferului. In plus, poluantii absorbiti pe rocile
din interiorul conului de depresiune format in timpul pomparii pot fi mobilizati dupa oprirea pomparii, prin ridicarea nivelului hidrostatic.
Cresterea concentratiei reziduale este si efectul acumularii poluantilor in zonele de stagnare a acviferului, unde viteza apei subterane este f.
mica, din cauza blocarii hidraulice.
Costurile depoluarii prin pompare simpla variaza in functie de natura acviferului, precum si de caracterul poluantilor. Astfel, poluantii
adsorbabili necesita un timp mai indelungat de depoluare, si implicit un cost mai ridicat. Alte elemente de diferentiere a costurilor sunt
legate de cercetarea preliminara, de echipamentul de lucru, de punerea in aplicare, de controlul parametrilor de lucru si de manopera.

2.

Pomparea selectiva

Este adecvata pt. depoluarea apelor subterane poluate cu substante organice, in special hidrocarburi, care plutesc la interfata dintre zona saturata
si nesaturata. In acest caz, se impune cunoasterea detaliata a conditiilor hidrogeologice si a caracteristicilor substantelor poluante. Sistemul de
pompare selectiva se bazeaza pe folosirea a 2 pompe conexe, fiecare cu rol distinct, amplasate in acelasi punct, sau in 2 puncte apropiate. O
pompa functioneaza pt. apa, fiind instalata in interiorul acviferului, iar cealalta are rolul de a creea un con de depresiune, in care sunt atrase
hidrocarburile plutitoare. In functie de parametrii calitativi, apa evacuata prin pompare este evacuata la suprafata sau este deversata in apele de
suprafata din apropiere. Exista si varianta reintroducerii apei epurate in acvifer, prin foraje adecvate acestui scop. Uneori este recomandabila
blocarea hidraulica a poluantilor prin injectarea apei in forajele din aval. Hidrocarburile acumulate la partea superioara a acviferului, la baza
conului invers de depresiune sunt evacuate in mod selectiv, cu ajutorul unei pompe speciale, amplasate deasupra pompei de apa. De regula,
pompa de apa functioneaza in mod continuu pt. mentinerea conului de depresiune si atragerea hidrocarburilor, iar pompa de hidrocarburi este
activa doar in prezenta unui strat consistent de hidrocarburi. Exploatarea celor 2 pompe este controlata prin sonde conductivimetrice care permit
functionarea pompei superioare numai in prezenta hidrocarburilor si care opresc pompa inferioara, in cazul coborarii stratului de hidrocarburi
pana la nivelul de aspiratie al acesteia. Hidrocarburile evacuate selectiv sunt colectate in rezervoare sau cisterne, putand fi ulterior valorificate sau
distruse in mod controlat.
Aplicarea pomparii selective in conditii de mediu favorabile permite obtinerea unui randament ridicat de depoluare. Se recomanda aplicarea
rapida a acestei metode, dupa o poluare accidentala cu produse petroliere mai usoare decat apa, in vederea stoparii fenomenului de migrare a
poluantilor in acvifer. Procendand astfel, se recupereaza selectiv cea mai insemnata cantitate de produse poluante. Succesul aplicarii acestei
metode depinde in mare masura de corelarea optima a debitelor de pompare. Un debit mare al pompei de apa determina un con de depresiune
extins, fapt ce atrage dupa sine o cantitate mare de hidrocarburi plutitoare, care poate fi evacuata cu ajutorul pompei pt. hidrocarburi.

3.

Combinatiile pomparii cu alte metode de epurare selectiva

Acestea se deosebesc de metoda prezentata anterior doar prin faptul ca pompa de hidrocarburi este inlocuita cu alte sisteme de separare, precum o
banda hidrofoba sau un plutitor selectiv. Conul de depresiune in care se acumuleaza hidrocarburile este realizat si in acesc caz cu ajutorul pompei
de apa cu functionare continua. Plutitorul selectiv este amplasat in stratul de hidrocarburi format in conul de depresiune. Odata captat in interiorul
plutitorului, poluantul este vehiculat cu ajutorul unei pompe, la un bazin situat la suprafata solului. Banda hidrofoba (oleofila) asigura atat
separarea hidrocarburilor de apa, cat si transportul acestora pe verticala, pana la suprafata solului. Utilizarea acestui sistem de depoluare se
dovedeste oportuna atunci cand hidrocarburile plutitoare sunt dispuse in strat subtire, la partea superioara acviferului sau atunci cand ele nu se

detaseaza in mod net de apa subterana, ci formeaza impreuna cu aceasta o emulsie la nivelul acviferului. Datorita faptului ca banda este
confectionata dintr-un material hidrofob, picaturile de hidrocarburi oleofile adera selectiv la suprafata benzii si raman atasate de aceasta in timpul
transportului pana la suprafata solului. Desprinderea hidrocarburilor de pe suprafata benzii hidrofobe se face cu ajutorul unui raclor, care are si
menirea de dirijare a produsului colectat la un bazin-tampon.

4.

Spalarea

Este o metoda fizica sau fizico-chimica, utilizata pt. eliminarea fazei reziduale de poluant imobilizat in matricea solului. Principiul spalarii consta
in separarea poluantilor din sol si transferul acestora in faza gazoasa sau lichida, sub actiunea apei si a energiei mecanice. Aceasta metoda este
uneori completata de alte metode, cum ar fi stripping-ul, flotatia, biodegradarea. Aplicarea spalarii se face de regula pe sit sau in situ. Gama
poluantilor care pot fi extrasi din sol prin spalare este relativ extinsa (poluanti organici, anorganici solubili, metale grele).
a)

Spalarea solului excavat: se aplica atat pe sit cat si in afara acestuia. Solul poluat este excavat cu mijloace mecanice, fiind apoi
transportat la o instalatie de spalare dotata cu echipamente speciale, unde se obtine un produs spalat si un concentrat de poluanti. In
solul poluat, elementele sau substantele chimice sunt fixate in porii intergranulari, precum si la suprafata granulelor. Cea mai mare
cantitate de poluant este fixata de fractiunile fine ale solului. De multe ori, fractiunile granulometrice grosiere nu prezinta decat urme
de poluanti. Procesele de spalare aplicate la depoluarea solului constau dintr-o succesiune logica de operatii care au drept rol dezaglomerarea bulgarilor de sol, separarea fractiunilor granulometrice grosiere de cele fine (prin clasari volumetrice si hidraulice).
Desprinderea prin atritie a poluantilor atasati la suprafata granulelor si desecarea produselor spalate reprezinta etape ale operatiunii de
spalare.

Instalatii folosite in procesul de spalare:

-

Eimco-Wemco: consta dintr-un sistem de ciururi, hidrocicloane, clasoare, care executa operatiile descrise. Solul contaminat cu
hidrocarburi este excavat si sfaramat, dupa care este adus in instalatia de spalare, unde se separa fractiile fine, purtatoare de substante
poluante, de fractiile grosiere, eliberate de poluanti. Mai intai se face o ciuruire la 6 mm, sub jet de apa. Produsul grosier din refuzul
ciurului este in acest fel decontaminat, iar tulbureala rezultata in urma materialului trecut prin ciur este supusa unei deslamari primare,
intr-un clasor mecanic cu spirala. In revarsarea clasorului, se obtine un shlam ale carui particule au dimensiunea de 0.1 mm, cu
concentratie ridicata in poluanti, iar in refuz rezulta un produs mai grosier, partial decontaminat, in care poluantii sunt dispusi pelicular
la suprafata granulelor. Desprinderea acestor poluanti de granulele de sol se face prin atritia pulpei la o densitate ridicata, operatie ce
presupune frecarea intensa a granulelor unele de altele, intr-o miscare turbionara, creata de niste agitatoare speciale. Odata desprinsi de
granule, poluantii sunt separati din tulbureala prin hidrociclonare. In suprascurgerea hidrociclonului se obtine un shlam bogat in
poluanti, ingrosat, cu o granulatie mai mare, care este sitat printr-un ciur cu diametru de 2 mm, sub jet de apa. Fractia granulometrica
de 2 mm este in felul acesta decontaminata, iar fractiunea cuprinsa intre 0.1-2 mm este conditionata cu reactivi si supusa flotatiei
inverse. In spuma masinilor de flotatie se concentreaza poluantii, iar solul decontaminat din produsul de camera este filtrat cu ajutorul
unui filtru rotativ. Tulbureala bogata in poluanti este colectata de la toate operatiunile/instalatiile intr-un ingrosator radial, echipat cu
un separator de hidrocarburi. Apa din prea-plinul ingrosatorului este recircuitata in flux, iar produsul din ingrosat este filtrat cu
ajutorul unui filtru cu banda. Se obtine astfel concentratul final de poluanti, care poate fi depozitat in siguranta sau
inertat/biodegradat/incinerat.
Luigi Deconterra: solul poluat este supus operatiunilor specifice de clasare volumetrica, sfaramare, atritie, clasare hidraulica si
desecare, la care se adauga operatiile de flotatie si separare in mediu dens. Si de aceasta data se urmareste separarea selectiva din
amestecul poligranular a granulelor fine, in care se concentreaza de regula poluantii. O atentie deosebita se acorda atritiei, operatiune
care se desfasoara in tamburi rotativi. Importanta acordata atritiei se justifica atat prin efecte tehnologice pozitive, concretizate printr-o
buna dezaglomerare a granulelor, cat si o desprindere eficienta a poluantilor dispusi pelicular. Metoda se caracterizeaza si prin efecte
economice legate de consumurile reduse de energie.

In afara de spalarea clasica, in practica depoluarii se mai aplica si alt tip de spalare, care se bazeaza pe presiunea inalta. In acest caz,
dezaglomerarea solului si desprinderea poluantilor de granulele contaminate se face intr-o camera de presiune, de forma tubulara. Injectoarele de
apa sub presiune sunt instalate pe circumferinta camerei tubulare si sunt directionate pentru a forma o retea de jeturi conice concentrice. Solul
poluat traverseaza aceste jeturi, fiind supus impactului energic creat de o presiune de 350 bari. In aceste conditii se asigura dezaglomerarea
solului si indepartarea eficienta a poluantilor fixati la suprafata granulelor. Dupa aceasta operatiune, fluxul tehnologic este dotat cu o unitate de
captare si tratare a gazelor generate de eventuala volatilizare a unor compusi poluanti. In continuare, se desfasoara operatiunile obisnuite ale
spalarii (separarea fractiilor granulometrice fine, purtatoare de poluanti, desecarea produselor solide rezultate in cursul procesului de depoluare).
Uneori, acest proces tehnologic este completat si cu alte operatii, precum flotarea, tratarea speciala a apelor uzate etc.
Costul depoluarii unui sol excavat la care se aplica metoda spalarii este de aprox. 80 euro / tona. Similitudinea existenta intre spalarea solurilor si
spalarea substantelor minerale utile constituie un avantaj important in aplicarea acestei metode de depoluare.
b)

Spalarea solului in-situ

Prin aceasta metoda se realizeaza spalarea poluantilor din sol fara excavarea acestuia. Metoda se aplica numai la soluri poluate permeabile. Ea se
bazeaza pe un sistem de inflitrare in sol a apei de spalare care are ca efect antrenarea mecanica si solubilizarea poluantilor, dupa care urmeaza
colectarea in aval si pomparea la suprafata a apei purtatoare de poluanti. La suprafata, apa pompata este supusa unui proces de decontaminare,
dupa care poate fi reintrodusa in sol. Infiltrarea controlata a apei in sol se poate face prin mai multe metode:
-

Saparea unor transee in amonte de zona poluata, transee in care se introduce apa curata;
Realizarea unor puturi verticale de injectie;

Executia unor drenuri orizontale;

Stropirea suprafetei solului poluat prin aspersiune;

Pentru recuperarea apei contaminate din sol se utilizeaza atat puturi verticale, cat si drenuri orizontale. Ex.: Solul de la suprafata zonei poluate se
stropeste prin aspersiune cu apa curata, dar cel mai adesea cu o solutie care contine reactivi de spalare. Solutia este formata din agenti dispersanti,
dizolvanti si tensioactivi. Apa se infiltreaza in sol si mobilizeaza poluantii spre panza freatica. Cu ajutorul unui put de pompare amplasat in aval
de zona contaminata, apa incarcata cu poluanti este recuperata si pompata la suprafata, unde este epurata si folosita din nou in procesul de udare
prin aspersiune. Pentru obtinerea unui randament eficient de depoluare, acest ciclu trebuie sa functioneze luni sau chiar ani. Dificultatea stapanirii
acestei tehnici consta in necesitatea urmaririi riguroase in timp a modificarilor aduse zonei contaminate/poluate, in scopul prevenirii unei migrari
a poluantilor in afara zonei de recuperare. Cunoasterea detaliata a conditiilor hidro-geologice si a dinamicii sistemului hidraulic subteran este
indispensabila pentru asigurarea succesului metodei. Avantajele spalarii solului in-situ prin aspersiune rezulta din usurinta punerii in opera, costul
redus al lucrarilor, randamentul mai ridicat al depoluarii in cazul solurilor permeabile. Limitarea aplicarii metodei la solurile nisipoase reprezinta
un inconvenient al acestei tehnici. Procesul de spalare conduce adesea la diminuarea permeabilitatii solului prin colmatare. Utilizarea in cadrul
procesului tehnologic a unor solutii cu reactivii chimici mai agresivi poate afecta de asemenea calitatile solului. In aceasta situatie se recomanda
spalarea numai cu apa, chiar daca se lungeste durata de depoluare.
Injectia apei calde si a aburului
Apa calda injectata in amonte, printr-un put, formeaza un con de acumulare deasupra nivelului hidrostatic normal, fapt ce permite atat spalarea
solului in zona de pulsatie, cat si a stratului superficial al acviferului. In aval de putul de pompare a apei determina formarea unui con de
depresiune care atrage si capteaza poliantii. Astfel, se asigura intre cele doua puturi un front de apa calda, care se deplaseaza din amonte spre aval
si care antreneaza prin spalare, poluantii fixati in matricea solului solului. Procedeul de spalare cu ajutorul aburului presupune injectia aburului
ferbinte, sub presiune, in putul din amonte, provocand astfel incalzirea apei si formarea unui front de deplasare a apei calde si a poluantilor spre
putul de pompare.
Cele doua procedee, cu apa calda si cu abur, pot fi aplicate in acelasi timp, realizandu-se prin acestea o accelerare a spalarii, datorita cumularii
ambelor efecte. Utilizarea aburului este recomandabila in cazul unor poluanti cu solubilitate redusa, mai grei decat apa, care au tendinta sa
migreze gravitational pana la substratul acvifer.
Pentru a evita pierderea de sub control a migrarii laterale a poluantilor in cursul procesului de spalare, se impune aplicarea urmatoarelor masuri
de precautie:

instalarea in jurul zonei contaminate a unei retele de piezometre, amplasate la distanta mica unul de altul, astfel incat sa fie posibil un
control riguros al migrarii poluantilor;

Amplasarea puturilor de recuperare a apei contaminate la o distanta relativ redusa fata de puturile de injectie.

O alta varianta a spalarii in situ este spalarea la presiune inalta (procedeul Holtzmann). Consta in injectia apei sub presiune, la o presiune de 500
bari si un debit de l / m. Injectia se realizeaza cu un tub de otel cu diametrul de 1.5 m, care patrunde vertical in sol, pana la o adancime cu 0.5
m mai mare decat adancimea de sol contaminata. Introducerea acestui tub se face cu ajutorul unui vibrator. Intreaga zona poluata este impanzita
cu astfel de tuburi, pt. a spori eficienta metodei. Spalarea solului se realizeaza ca efect al energiei cinetice creata de injectia de apa sub presiune
inalta. Energia este suficient de mare pt. dezaglomerarea particulelor de sol si desprinderea poluantilor fixati in matricea solului si a celor
absorbiti la suprafata particulelor de sol (chiar si la nivelul micelelor coloidale). Particulele dizlocate, impreuna cu poluantii, sunt energic agitate,
formand un amestec care este pompat la suprafata solului, unde se face separarea poluantilor trecuti in solutie de particulele de sol. Dupa aceasta
operatiune, solul este reintrodus in tuburile goale, iar apa, eliberata de poluanti ca urmare a precipitarii acestora, poate fi reintrodusa in circuitul
tehnologic. Datorita preciziei sale, aceasta metoda este aplicata cu succes in cazul decontaminarii punctiforme. Totusi, aceasta metoda are si un
dezavantaj major: raza relativ mica a acoperirii procesului de dizolvare sub presiune inalta.
d) Flotatia
Gama poluatilor este larga si cuprinde in special metalele grele, hidrocarburile, compusii organo-clorurati sau compusii cian-hidrici. Extractia
poluantilor prin aceasta metoda se bazeaza pe diferenta dintre proprietatile superficiale, in special tensiunile inter-faciale ale mineralelor din sol,
pe de o parte, si ale substantelor poluante, pe de alta parte. Procesul de flotatie se realizeaza in instalatii speciale, care asigura urmatoarele
functiuni:
-

Aerarea cat mai intensa a tulburelii formate, in care se gaseste solul poluat;
Dispersia omogena a solului in tulbureala;
Alimentarea continua si uniforma;
Evacuarea in conditii bune a produselor rezultate (spuma si materialele precipitate);

Instalatiile se compun din mai multe celule identice, fiecare fiind prevazuta cu un ax central, terminat la partea inferioara cu un agitator. Celulele
comunica intre ele astfel incat tulbureala poate trece din una in alta, pe principiul vaselor comunicante. Inainte de a fi supus flotatiei, solul este
pregatit corespunzator, prin operatii de maruntire, dezaglomerare, atritie, deshlamare. Tulbureala destinata flotatiei se realizeaza intr-un raport
lichid-sol cuprins intre 2:1 5:1, in functie de natura solului si a poluantilor. In celulele instalatiei se introduc anumiti reactivi numiti spumanti,
care asigura persistenta bulelor de aer formate, iar alti reactivi numiti corectori formeaza si intensifica hidrofobia poluantilor si a mineralelor
purtatoare de poluanti. O a 3-a categorie de reactivi, numiti modificatori, influenteaza flotabilitatea substantelor poluante, asigurand astfel
conditiile procesului de flotatie selectiva. In celula de flotatie, care contine reactivii amintiti si tulbureala formata din sol poluat+apa se introduce
o cantitate mare de aer, sub forma de bule mici, dispersate omogen. Deplasandu-se ascendent in suspensie, bulele de aer intalnesc granulele de sol

poluat. Daca suprafetele granulelor sunt hidrofobe, ele adera la bulele de aer, formand agregate (bule+granule de sol+substante poluante). Acestea
sunt purtate spre suprafata, formandu-se o spuma care este indepartata in mod continuu prin actiunea unor pale speciale. Daca bulele intalnesc
granule hidrofile, situatie specifica solului nepoluat, atunci adeziune bula-granula nu se mai realizeaza.
In afara poluantilor amintiti, flotatia a fost aplicata cu succes in cazul poluarii cu pesticide, ocazie in care s-au separat elementele metalice din
structura cristalina a pesticidelor.

e) Extractia poluantilor sub curenti de aer

Se aplica in cazul poluantilor volatili. Aplicabilitatea metodei depinde de insusirile chimice ale poluantilor si ale mediului poluant. Astfel, aceasta
metoda depinde de adsorbtia poluantilor in sol, raportul dintre faza lichida si faza gazoasa in sol, temperatura si presiunea din sol. Cu cat
concentratiile poluantului in faza gazoasa sunt mai mari, cu atat exista mai multe sanse de succes la aplicarea acestor procedee. Cresterea
concentratiei in faza gazoasa este favorizata de: ridicarea temperaturii, cresterea presiunii vaporilor la temperatura solului, diminuarea influentei
presiunii atmosferice, slaba solubilitate a poluantului in apa. Dintre principalii compusi poluanti prezenti sub forma de vapori, amintim:
-

Hidrocarburi (pentan, benzen, triclor-etilena, ciclo-hexan s.a.)

Compusi petrolieri (benzina, tetraetil de plumb s.a.)

In afara de caracteristicile intrinseci ale poluantilor, un rol important in reusita depoluarii cu astfel de procedee il joaca solul, prin insusirile
acestuia fizice si chimice. Astfel, conditii favorizante sunt:
-

Permeabilitate ridicata:
Continut mare de argila;
Continut redus de humus;
Umiditate scazuta:
Panza freatica la adancime mare;
Suprafata solului acoperita impermeabila;
Omogenitatea solului, atat d.p.d.v. fizic cat si chimic;

Principalele tehnici de depoluare a solului si a apelor subterane cu ajutorul curentilor de aer sunt:
1.
2.

Extractia sub vid (venting in-situ);

Injectia de aer sub presiune -> in-situ;
-> in coloana;

1. Venting in-situ:
Se aplica poluantilor care au constanta lui Henry < 60 atm. In principiu, acest procedeu prevede punerea sub presiune a solului contaminat,
utilizand ventilatoare sau pompe de vid racordate la sonde sau puturi de extractie. Gradientul de presiune creat genereaza o circulatie a gazelor
din interiorul solului spre sonda sau putul de extractie. Poluantii volatili prezenti in zona nesaturata sunt antrenati de curentul generat de extractor,
fiind evacuati la suprafata solului, unde sunt neutralizati sau distrusi, utilizand echipamente speciale.
Instalatia de extractie sub vid este, in general, mobila, fiind montata pe o platforma rulanta. Elementele constitutive ale instalatiei sunt
urmatoarele:

Tubulatura de admisie a gazelor poluante, provenite de la sondele sau puturile de extractie;

Separatorul aer/ apa, echipat cu un filtru;

Extractorul, materializat printr-un ventilator, minitro, turbotron sau pompa de vid;

Unitatea de tratare a gazelor evacuate, bazata pe oxidare catalitica/ termica, adsorbtie pe carbune activ sau tratare cu ozon.
Astfel de instalatii sunt fabricate si comercializate de firma LAMSON. Ele sunt adaptate pentru extractia din sol a unei game foarte variate de
poluanti volatili avand in vedere toate categoriile de sol.
Succesul procesului de decontaminare prin venting impune respectarea unor conditii de amplasare a puturilor de extractie, corelate cu masuri
adecvate de exploatare a instalatiilor. Astfel, in vederea asigurarii unei circulatii optime a gazelor, tronsonul perforat al putului trebuie sa fie
amplasat in centrul zonei contaminate. In acest fel, se antreneaza cea mai mare parte a poluantilor volatili. Performantele acestui procedeu difera
in timp: la inceput, cantitatea de gaze extrase este semnificativa, inregistrandu-se o viteza sporita de depoluare. Intr-un interval de timp de cateva
zile, viteza scade, datorita in principal a reducerii concentratiei de gaz. Daca se intrerupe pentru un timp operatiunea de extractie, la reluare se
constata din nou o crestere semnificativa, dupa care scaderea cantitatii de gaze se observa, pe masura cresterii timpului de extractie.
Decontaminarea prin venting poate fi aplicata si in cazul poluarii apei freatice, daca poluantii au o volatilitate crescuta. Rezultate bune se obtin in
cazul poluantilor clorati. In cazul solului, cantitatea de poluant extrasa la inceput poate depasi 1 g/kg de sol, dupa care scaderea poate ajunge pana
la 0.001 g /kg. Intervalul optim de aplicare a metodei este de 30-400 zile.
2.
Extractia poluantilor prin injectia aerului sub presiune
a) Procedee in-situ (spurging, hidro-shock, geo-shock);
b) Procedee in coloana (stripping);
Spurging (stripping in-situ)
Se utilizeaza pt. eliminarea poluantilor volatili si semi-volatili prezenti atat in zona nesaturata, cat si in cea saturata. Principiul acestui procedeu
consta in injectia de aer sub presiune, in mediul subteran contaminat, fapt ce determina o vaporizare intensa a poluantilor cu proprietati volatile.
Vaporii toxici rezultati sunt in continuare aspirati de catre o instalatie de tip venting. Aerul sub presiune se introduce printr-un foraj (put de

injectie) prevazut la partea inferioara cu un tronson perforat care este mai scurt decat tronsonul perforat corespunzator forajului. In acest fel,
volumul de aer injectat este mai mic decat volumul de gaz expirat. Injectia de aer in sol provoaca o crestere a gradientilor de presiune si a vitezei
de curgere a gazelor. Distanta dintre putul de aspiratie si putul de injectie trebuie calculata cu atentie, astfel incat poluantii mobilizati prin injectie
sa fie captati integral prin aspiratie. Instalarea forajelor la distante mari poate provoca migrarea poluantilor, diminuand considerabil eficacitatea
metodei. De regula, forajele de injectie sunt efectuate in nucleul zonei poluate, iar cele de aspiratie la periferia acesteia. Fluxul de aer injectat sub
presiune este asigurat de compresoare sau pompe pneumatice racordate la mai multe puturi de injectie. Pentru ca aerul sa poata patrunde si in
acvifer, este necesar ca presiunea acestuia sa fie mai mare decat presiunea hidrostatica. Odata ajuns in zona saturata, aerul se disperseaza in bule
de diferite dimensiuni, care, in drumul lor ascendent, volatilizeaza printr-o actiune dinamica compusii volatili prezenti in acvifer. Totodata,
curentul de gaze care circula de la forajele de injectie la forajele de aspiratie antreneaza gazele poluante retinute de matricea zonei nesaturate. In
final, gazele purtatoare de poluanti sunt vehiculate prin putul de aspiratie la o instalatie de tip venting, prevazuta cu echipamente de depoluare,
astfel incat in atmosfera se trimite un aer lipsit de poluanti.
Poluantii care pot fi eliminati prin acest procedeu sunt in general compusi organici volatili si semi-volatili, precum: benzen, toluen,
benzina, solventi clorati etc.
Pentru extinderea gamei de poluanti eliminati prin spurging, uneori se inlocuieste aerul curat cu un amestec de aer+ozon sau aer+apa oxigenata,
cu rol de oxidare a compusilor poluanti si de trecere a lor din compusi cu volatilitate scazuta spre compusi cu volatilitate mai ridicata.
Aplicarea acestei metode da rezultate f. bune in cazul solurilor cu permeabilitate ridicata si un continut moderat de argila (in general la solurile cu
o textura nisipoasa-lutoasa). La solurile cu textura grosiera eficacitatea metodei este mai redusa.
Privind prin prisma avantajelor si dezavantajelor, procedeul spurging se dovedeste a fi unul din cele mai avantajoase procedee de depoluare a
apelor si solului.
Avantaje:
Permite depoluarea simultana a zonei saturate si a celei nesaturate, mobilizand deopotriva poluantii dizolvati si cei adsorbiti;
Accelereaza degradarea naturala a poluantilor printr-un aport continuu de oxigen;
Presupune durate relativ scurte de depoluare si randamente ridicate de eliminare a poluantilor;
Se preteaza la depoluarea zonelor situate la adancimi considerabile;
Este un procedeu simplu, nepericulos si relativ ieftin;
Dezavantaje:
Procedeul nu se poate aplica la solurile permeabile;
Functionarea procedeului pentru a da rezultate satisfacatoare este relativ indelungata;
Instalatia de degradare a poluantilor este costisitoare, necesita echipamente si specialisti operatori care sa urmareasca in continuu
functionarea lor;
Hidro-shock:
Se bazeaza pe mobilizarea dinamica a substanelor poluante volatile din mediul subteran prin introducerea unei energii cinetice in zona saturata. In
mod curent, intr-un foraj destinat acestui scop sunt generate unde de shock (unde elastice care se propaga in mediul poluat cu viteze diferite).
Aceste unde pot fi absorbite partial de mediul in care patrund. Propagarea undelor elastice determina o restructurare a mediului in care se
propaga, caracterizata printr-o noua organizare a granulelor ce constituie matricea zonei poluate. Efectul principal al acestei actiuni este crearea
unor noi cai de migrare a poluantilor, favorizandu-se eliminarea acestora din mediul poluat. Sursa de energie cinetica care genereaza undele
elastice este reprezentata de un compresor, care este racordat la un tub ce strabate zona nesaturata si ajunge in acvifer, unde se descarca
pulsatoriu. Poluantii mobilizati din matricea acviferului pot fi aspirati de catre un sistem de tip venting, aflat in conexiune cu sistemul hidroshock.
Frecvent, acest procedeu este asociat cu procedeele de depoluare hidraulica, precum si cu procedeele spurging, cu care se aseamana in multe
privinte.
Geo-shock:
Se deosebeste in principiu de procedeul hidro-shock doar prin faptul ca undele elastice generate de compresor sunt introduse in zona nesaturata a
mediului subteran. Energia cinetica eliberata de sistem determina si in acest caz un nou aranjament al granulelor din matricea solului, astfel incat
ordinea structurala in continua transformare, precum si miscarea ritmica a granulelor in zona nesaturata determina o mobilizare accentuata a
poluantilor volatili. Instalatiile geo-shock se afla in conexiune permanenta cu instalatii de tip venting, care asigura evacuarea la suprafata a
poluantilor eliberati sub actiunea undelor elastice.
Procedeul UVB(Unterdruck Verdampfer Brunnen):
A fost inventat in Germania, de catre B. Bernhardt, fiind la inceput destinat poluarii apelor subterane contaminate cu hidrocarburi clorate si cu
pesticide. Principiul acestei metode consta in depoluarea apei subterane in situ, intr-un foraj sau put de diametru mare, in care se realizeaza
circulatia continua a apei si eliminarea acesteia de poluantii volatili printr-un sistem de sparging-venting. Originaliatea acestei metode consta in
executia simultana a acestui ansamblu de operatii intr-un singur foraj sau put.
Tubulatura forajului sau putului este prevazuta cu perforatii in doua tronsoane distantate, care intercaleaza pe verticala zona poluata a
acviferului.De obicei, tronsoanele perforate sunt situate deasupra substratului permeabil. Apa poluata este aspirata prin perforatiile inferioare ale
tubulaturii, fiind apoi pompata la partea superioara a acviferului intr-o asa-numita camera de stripping, unde intalneste un curent de aer sub
presiune, injectat de la suprafata cu ajutorul unui compresor. Impactul dinamic dintre apa poluata si aer are drept consecinta volatilizarea
poluantilor dizolvati in apa si, prin urmare, depoluarea apei. Aerul incarcat cu poluanti este aspirat si tratat la suprafata utilizand o instalatie de tip
venting, iar apa eliberata de poluanti este refulata in acvifer prin tronsonul perforat superior. Datorita curentilor de convectie formati prin
vehicularea controlata a apei si a aerului se ajunge la o depoluare eficienta a apei subterane, pe o raza de influenta de 1.5-2 ori mai mare decat
grosimea acviferului.
Daca poluarea este prezenta si in acoperisul acviferului, in zona nesaturata, procedeul UVD poate fi adaptat pentru o decontaminare simultana,
atat a zonei saturate, cat si a celei nesaturate. Modificarile care se opereaza sunt legate mai ales de diminuarea lungimii inelului etans, care
reprezinta primul tronson al tubulaturii forajului. Proiectarea unei tehnologii de depoluare prin acest procedeu trebuie sa tina seama de extinderea
poluarii, de caracteristicile mediului subteran, de elementele constructive ale forajului, si de caracteristicile tehnico-functionale ale
echipamentelor utilizate (debitele si presiunile pompelor, compresoarelor, ventilatoarelor s.a.)
Stripping in coloana:
Este utilizat pt. depoluarea la suprafata a apelor subterane evacuate din acvifer. Poluantii care pot fi eliminati din apa prin acest procedeu sunt in
general compusi organici volatili. Principiul consta in realizarea unui contact energic intre apa si aer, amestecul format determinand trecerea

compusilor volatili din faza lichida in faza gazoasa. Elementul esential al intregului sistem de aeratie este durata contactului aer-apa. Dispozitivul
de aerare a apei este format dintr-o coloana lunga de cativa m, umpluta cu materiale inerte (bile, inele, lamele), care realizeaza o structura poroasa
specifica, bazata pe un raport maxim intre suprafata si volum. Configuratia interna a coloanei asigura transferul de masa in conditii tehnicoeconomice optime. Unul din elementele de baza ale coloanei este reprezentat de suflanta (pompa de aer). Orificiile de iesire a aerului sunt astfel
dimensionate incat sa asigure o presiune minimala de aer. Sistemul de evacuare a vaporilor din coloana impiedica antrenarea in aer a unor mari
cantitati de apa. La randul ei, apa poluata este introdusa in coloana pe toata sectiunea acesteia, cu ajutorul unui sistem de distributie adecvat. Intre
baza coloanei si placa de sustinere a materialului de umplutura se afla spatiul destinat introducerii aerului, precum si bazinul de colectare a apei
depoluate.
Circulatia in contra-curent a aerului in raport cu apa, de-a lungul coloanei de umplutura determina transferul poluantilor volatili din faza lichida in
faza gazoasa. Apa depoluata poate fi deversata in emisar sau poate fi folosita in diverse procese, in functie de noile sale caracteristici. Vaporii
colectati la partea superioara a coloanei sunt in continuare supusi unor operatii de tratare, in vederea blocarii, neutralizarii sau distrugerii
poluantilor. In acest scop, se aplica in mod curent adsorbtia pe carbune activ si oxidarea, operatiuni care isi dovedesc utilitatea in toate procedeele
bazate pe circulatia aerului. Adsorbtia pe carbune activ este folosita mai ales pt. solventii clorati, care sunt adsorbiti cu usurinta datorita slabei lor
solubilitati, precum si datorita dimensiunii reduse a moleculei lor. Carbunele uzat poate fi reciclat de 5-6 ori, fara a avea o pierdere pregnanta a
capacitatii sale de adsorbtie.
In final, concentratul de poluanti fixati in carbunele activ se depoziteaza in siguranta, folosind metode de izolare-etansare.
Oxidarea este de asemenea curent utilizata pentru distrugerea poluantilor din vaporii rezultati in urma aplicarii strippingului in coloana. Oxidarea
se dovedeste viabila chiar si in cazul unor poluanti mai dificil de degradat, cum sunt sulfurile, cianurile, s.a. In mod curent se aplica oxidarea cu
ozon, acesta fiind cel mai puternic agent oxidant. De asemenea, se mai utilizeaza si oxidarea termica, care presupune incinerarea gazelor care
contin poluanti, in prezenta oxigenului.
PRIVIRE GENERALA ASUPRA METODELOR DE DEPOLUARE BAZATE PE CIRCULATIA AERULUI:
Metodele de depoluare a solurilor si a apelor subterane bazate pe circulatia aerului se diferentiaza intre ele prin cateva caracteristici legate de:
Durata depoluarii;
Raza de actiune;
Gradul de tehnicitate;
Consumul de energie;
Posibilitati de control;
Zona de aplicare s.a.
Costuri: venting: 5.2-10.3 euro / m3
Spurging-venting: 15-20
Hidro-shock/Geo-shock: 5-10
Inconveniente:
Limitarea aplicabilitatii pentru poluanti volatili si zone cu permeabilitate;
Necesitatea realizarii unei depoluari totale numai in conditiile asocierii cu alte metode;
Tehnicitate relativ ridicata;
Necesitatea studierii geologiei, hidrologiei, solurilor inaintea aplicarii metodelor;
Extractia electro-cinetica
Distanta minima dintre electrozi este de 3 m. Sub actiunea curentului electric, in mediul subteran se desfasoara urmatoarele fenomene de
transport:
1) Electro-osmoza: prin intermediul acesteia, are loc miscarea apei interstitiale din sol sau a apei subterane de la anod spre catod.
Amploarea miscarii este in functie de mobilitatea ionilor, de gradul lor de hidratare, de sarcina lor si a celorlalte particule prezente in
mediul subteran. Mobilitatea osmotica medie este de ordinul a 5*10-9 m/s;
2) Electro-foreza: prin intermediul acesteia are loc separarea coloizilor de materiile in suspensie, prin transfer de sarcina. Acest fenomen
influenteaza conductivitatea electrica si curentul osmotic;
3) Electroliza determina descompunerea unor substante, luand in considerare doar miscarea relativa a ionilor spre cei 2 electrozi, fara a
se tine seama de transportul indus de catre faza lichida.
Extractia electro-cinetica este aplicabila pt. toti compusii ionici: metale grele, saruri solubile, cloruri, sulfati, azotati s.a. Si o parte a substantelor
organice sub forma de emulsie pot fi antrenate sub efectul osmozei.
Cationii metalici pozitivi se concentreaza la catod, in timp ce la anod se grupeaza anionii. Dupa traversarea membranelor semipermeabile ale
electrozilor, ionii sunt extrasi din mediul subteran prin pompare sau sifonare. Solutia vehiculata la suprafata este purificata de ionii poluatori,
separat pt. fiecare tip de electron. Dupa purificare, solutia curata este reintrodusa. Pt. stimularea extractiei electrocinetice, in solutia recirculata se
adauga anumiti aditivi chimici, cum ar fi HCl diluat la catod, NaOH la anod. Caracteristicile fizico-chimice ale mediului subteran supus
depoluarii (pH, concentratia in anumiti ioni, continutul de materie organica, carbonati, argila) sunt monitorizate in permanenta, putand fi corectate
prin intermediul solutiei circulante a electrozilor. In acest fel se evita precipitarea sarurilor pe electrozi, fapt ce ar avea drept consecinta
colmatarea sistemului. Prin urmare, metoda este mai putin aplicabila solurilor halomorfe.
Extractia electro-cinetica aplicata in-situ permite decontaminarea simultana a solului si a apei subterane, fiind adecvata numai pentru solurile
hidromorfe. Ea este aplicabila mai ales pentru solurile poroase, dar cu o permeabilitate moderata.
Aplicarea pe sit a extractiei electro-cinetice presupune excavarea solului contaminat si depunerea acestuia in gramezi bine-umectate. Electrozii
sunt introdusi in gramezile formate, in siruri paralele (catod-anod), la distante egale, calculate in functie de parametrii fizico-chimici ai solului si
de caracteristicile sistemului electric. Metoda poate fi aplicata si in containere izolate cu electrozi ficsi, in care se introduce solul destinat
depoluarii.
Un alt procedeu legat de electro-reabilitare se refera la crearea unei bariere electrice la nivelul panzei freatice. Acest tip de bariera se realizeaza
prin instalarea in mediul subteran a unui sir de cupluri electrodice (catod-anod), pozitionat perpendicular pe axa de migrare a apei, inclusiv a
fluxului de poluanti. In jurul electrozilor se formeaza un camp electric care blocheaza migrarea poluantilor in aval. Randamentul de depoluare al
extractiei electro-cinetice depinde de consumul energetic, de durata depoluarii si de caracteristicile mediului poluat/poluantilor. O crestere

sesizabila a randamentului se realizeaza printr-o acidifiere prealabila a solului, folosind agenti complexanti biodegradabili. Pentru unele metale
grele (Zn, Pb, Cu), randamentele depoluatoare se inscriu in intervalul 30-90%, corespunzand unui interval de timp cuprins intre 1.5-24 luni.
Energia electrica consumata atinge cote ridicate, ajung pana la 400 KWh/tona de sol. Volumele de sol tratate prin aceasta metoda variaza de la
cateva 10 m3, pana la 5000 m3.
Preturile reabilitarii prin aceasta metoda se situeaza in intervalul 30-90 euro/tona sol depoluat.