C1 + Stabilitatea Taluzurilor Şi Versanţilor

STABILITATEA
TALUZURILOR ŞI
VERSANŢILOR
Note de curs 2014-2015
Conf. Dr. Ing. Nicoleta ILIEŞ

Str. G. Bariţiu Nr. 25, Sala 136B
Email: nicoleta.ilies@dst.utcluj.ro
2
Curs 2.
1. Taluzuri şi versanţi. Alunecări de teren.
 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de
teren
 Cauzele posibile care pot favoriza o alunecare de teren
2. Echilibrul limită al masivelor de pământ.
 Rezistența la forfecare a pământurilor.
 Parametrii ai rezistenței la forfecare folosiți pentru
estimarea stabilității taluzurilor și a versanților
1. Taluzuri şi versanţi. Alunecări de teren. 3
 Cauzele alunecărilor de teren

 Pierderea stabilității unui taluz sau versant apare ca urmare a unei
deranjări a echilibrului existent între forţele active şi forţele
rezistente dezvoltate în masivul de pământ.
 Odată depăşită rezistenţa la forfecare a pământului în anumite zone
din interiorul masei de pământ, aceasta devine instabilă.
 Suprafețele de alunecare sunt idealizate în modelele teoretice de
calcul prin suprafețe de cedare, de regula, plane, cilindrice cu
directoarea un cerc sau o spirală logaritmică.
 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren:
Condiţii de teren
1. Pământuri plastic moi
2. Pământuri sensibile
3. Pământuri macroporice (colapsibile)
4. Roci alterate
5. Roci forfecate
6. Roci crăpate sau fisurate
7. Discontinuități în masivul de rocă de orientare
8. Discontinuități în masivul de rocă cu orientare nefavorabilă
(falii, discordanțe, cute-falii, contraste sedimentare)
9. Contraste de permeabilitate și efectul acestora asupra apei
subterane
10. Contraste de tărie (roci tari dispuse peste roci moi)
Procese geomorfologice
1. Eroziune fluviatilă la baza versantului
2. Eroziunea valurilor la baza versantului
3. Eroziune glaciară la baza versantului
4. Eroziunea malurilor (eroziune laterală)
5. Eroziune subterană (dizolvare, sufoziune mecanică)
6. Supraîncărcarea versanților la partea superioară
7. Modificarea vegetației (prin eroziune, incendii, secetă etc.)
8. Ridicări tectonice
9. Ridicări vulcanice
10. Împingeri glaciale
Procese fizice
1. Ploi torențiale (de scurtă durată)
2. Topirea rapidă a zăpezii
3. Precipitații de lungă durată
4. Inundații, maree, viituri produse de ruperea barajelor naturale
5. Cutremure
6. Erupții vulcanice
7. Breșe în cratere și revărsarea lacurilor vulcanice
8. Dezghețarea pământurilor înghețate permanent (permafrost)
9. Fenomene de îngheț - dezgheț
10. Umflarea și contracția pământurilor expansive
Procese antropogene
1. Excavații pe versant sau la baza acestuia
2. Suprasarcini aplicate pe versant sau la partea superioară a
acestuia
3. Golirea rapidă a lacurilor de acumulare
4. Irigații
5. Întreținerea defectuoasă a sistemelor de drenaj
6. Pierderi de apă din rețele de alimentare cu apă, canalizare,
rețele de drenare a apelor pluviale
7. Modificări ale vegetației (despăduriri)
8. Exploatări miniere subterane și în cariere
9. Crearea depozitelor de steril și halde menajere
10. Vibrații artificiale (trafic, baterea piloților, funcționarea
mașinilor grele).
8
vladlazar90.blogspot.com www.observatorulph.ro
360mm.wordpress.com
Procesul de producere al alunecărilor de teren

 Modul de deformație al taluzurilor presupune că în terenul de bază se
produc solicitări de forfecare, iar la partea superioară solicitări de
întindere. Pe măsură ce cresc eforturile unitare tangențiale în terenul de
la bază prin înălțimea taluzului, se deplasează și se umflă terenul de la
baza acestuia.
 Majoritatea experiențelor au arătat că deformațiile încep de la piciorul
taluzului, deplasările având cele mai mari valori, iar pe măsură ce ne
îndreptăm spre coronament deplasările scad.
fisura de intindere
punctele in care este

indeplinita conditia de suprafaþã de
echilibru limita cedare cunoscuta
suprafaþã de
cedare lenta deplasare
zona plastifiere
10
Cauzele posibile care pot favoriza o alunecare de teren (Manea S.)
Natura Activitatea Modul de Natura Rezultatul Efectul
factorului sau procesul acţiune materialului acţiunii asupra
(agentului) produs de afectat condiţiilor
factorul în de echilibru
acţiune a pantei
1 2 3 4 5 6
Agent de Lucrări de 1. Creşterea Orice Schimbări în Creşterea
transport construcţii înălţimii şi material starea de eforturilor
sau eroziune înclinării pantei tensiune a tangenţiale
materialului de şi presiunii
bază apei din
pori
Presiuni Mişcări 2. Deformaţii Orice Creşterea Creşterea

tectonice tectonice mari la material înclinării pantei eforturilor
suprafaţa tangenţiale
terenului
11
www.meteo-europ.com http://www.radiocraiova.ro/alunecari-de-teren/
www.scielo.org.mx
12
Cauzele posibile care pot favoriza o alunecare de teren(Manea S.,
2009)
Natura Activitatea sau Modul de Natura Rezultatul Efectul
factorului procesul acţiune materialului acţiunii asupra
acţiune a pantei
1 2 3 4 5 6
Presiuni Cutremure sau 3. Vibraţii de Orice material Schimbări Scăderea

seismice explozii frecvenţă Loess, nisip tranzitorii ale coeziunii şi
sau variată uşor cimentat tensiunilor. creşterea
explozibili şi pietriş Distrugerea eforturilor
Nisip afânat legăturilor tangenţiale
mijlociu şi fin intergranulare. Lichefierea
saturat Rearanjarea spontană
particulelor
13
http://darjeelingnews1.blogspot.ro/2011_09_20_archive
.html www.landslideblog.org
http://www.fhwa.dot.gov/publications/research/in
frastructure/structures/11030/005.cfm
woollydays.wordpress.com
14
2009)
Natura Activitatea sau Modul de Natura Rezultatul Efectul
factorului procesul acţiune materialului acţiunii asupra
acţiune a pantei
1 2 3 4 5 6
Greutatea Crearea pantei 4.Curgere Argile Deschiderea Reducerea
proprie lentă pe vârtoase unor fisuri coeziunii,
pantă fisurate, închise şi creşterea
5.Curgere şisturi cu producerea presiunii
lentă în alunecări unor noi fisuri din pori
straturi subţiri vechi.
sub piciorul Materiale
pantei rigide stând
pe materiale
plastice.
15
www.mlms.loganschools.org
galleryhip.com courses.missouristate.edu
2009) Activitatea sau
Natura Modul de acţiune Natura materialului Rezultatul acţiunii Efectul asupra
factorului procesul produs de afectat condiţiilor de
(agentului) factorul în acţiune echilibru a pantei
1 2 3 4 5 6
6.Mişcarea aerului în pori
7.Mişcarea aerului în fisuri
Nisip umed Creşterea presiunii din
8.Scăderea tensiunii capilare
Roci fisurate pori
asociate cu umflare
Argile vârtoase şi Produc umflări
Precipitaţii (ploi sau 9.Alterare chimică
unele şisturi Slăbirea legăturilor
ninsori) 10.Expansiunea apei
Roci de orice fel intergranulare
Îngheţ îngheţate Micşorarea
Roci fisurate Lărgirea fisurilor vechi şi
Perioadă secetoasă 11.Formarea unor straturi rezistenţei la
Praf şi nisip prăfos apariţia altora noi
Scăderea rapidă a moi din dezgheţ frecare
Argilă Creşterea umidităţii
nivelului apei 12.Contracţie Micşorarea valorii
Nisip fin, praf drenat Fisurarea datorată
Variaţia rapidă a 13.Exfiltraţii la piciorul pantei coeziunii
Apa în prealabil contracţiei
nivelului apei 14.Rearanjarea particulelor Lichefierea
Nisip mijlociu sau fin, Creşterea presiunii apei
subterane 15.Creşterea nivelului spontană
afânat saturat din pori
Ridicarea nivelului în piezometric în masivul Creşterea
Straturi de praf sau Creşterea spontană a
acviferul subadiacent mărginit de taluz eforturilor
nisip intercalate cu presiunii apei din pori
Infiltraţii provenite 16.Infiltraţii în direcţia pantei tangenţiale
argilă sub aceasta Dispariţia tensiunii
dintr-o sursă artificială 17.Deplasarea aerului din
Praf saturat superficiale
(rezervor sau canal) goluri
Nisip fin umed Distrugerea legăturilor
18.îndepărtarea liantului
Loess dintre particule
solubil
Orice material Subminarea pantei
19.Eroziunea de mică
adâncime
17
www.pwri.go.jp
www.intechopen.com
2009)
Natura Activitatea sau Modul de acţiune Natura Rezultatul Efectul
factorului procesul materialului acţiunii asupra
acţiune a pantei
1 2 3 4 5 6
20.Rădăcinile au rol de Scăderea
creştere a rezistenţei presiunii apei din
21.Scădere nivel apă pori
subterană prin evapo- Schimbări în
Consolidare şi transpiraţie caracteristicile
protecţie 22.Modificări ale de rezistenţă Micşorarea
Vegetaţia regimului de evapo- Orice Schimbări în rezistenţei
Îndepărtare transpiraţie şi a material caracteristicile la forfecare
prin coeziunii de rezistenţă (σ' tgφ)
despădurire 23. Dispare greutatea Creşterea
arborilor şi efectul presiunii apei din
vântului pori
24.Eroziune de Modificări ale
suprafaţă stării de tensiune
19
www.geerassociation.org
itsananywhereroad.wordpress.com
people.uwec.edu
Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren

Cauzele posibile care pot favoriza o alunecare de teren
2. Echilibrul limită al masivelor de pământ
 Considerăm un masiv de pământ fără coeziune în echilibru, delimitat
de un plan orizontal infinit.
 Pe feţele unui element infinit mic de pământ de la adâncimea z delimitat
de plane verticale şi orizontale, vor acţiona numai tensiunile normale
principale 1 şi 3, iar cercul lui Mohr corespunzător nu va fi tangent la
dreapta intrinsecă a pământului, masivul fiind în echilibru.
 Elementul este împiedicat să se deformeze lateral putând scrie că
3=0, sau 3 = E [ 3 - ( 1 + 2 )]=0. Din cauza simetriei atât pe direcţia
-1
x cât şi pe direcţia y, 3 = 2 aşa încât rezultă relaţia:

τ tgΦ
cerc limită
Tp τf = σ
activ
a c e X
(3) Ta
3 1 k0 1
1 Φ σ
z
σz=σ1 O Ca Cp
σ3
σx=σ3 21
b d f σ1
Z
(1) σ3
cerc limită pasiv
 Astfel, în masivul de pământ există presiune orizontală.
 Ea se numeşte presiunea pământului în stare de repaus, iar
coeficientul k0 este coeficientul presiunii pământului în stare de
repaus.
 Tensiunea verticală 1 este egală cu greutatea proprie a pământului
( 1 = z).
3 1 k0 1
1
τ Φ
σ tg
cerc limită τ f=
Tp
activ
a c e X
(3) Ta
Φ σ
z
σz=σ1 O Ca Cp
σ3
σx=σ3
b d f σ1
Z
(1) σ3
cerc limită pasiv
 Starea de tensiune în masivul de pământ se modifică astfel încât să se
atingă starea de echilibru limită, menţinând constant pe 1, acest
lucru fiind posibil dacă se micşorează tensiunea 3.
 Pentru aceasta se realizează un experiment prin care în masiv se
introduce un perete vertical de rigiditate şi lungime infinită şi
masivul din stânga acestui perete este îndepărtat.
 Pentru a se păstra aceeaşi stare de τ Plan de alunecare
tensiuni, pe faţa din stânga peretelui pentru starea activă
de echilibru limită τf =
σ tg
Φ
va trebui introdusă o presiune de Plan de alunecare

Tp
aceeaşi mărime şi variaţie cu 3. Direcţia pentru starea pasivă
de echilibru limită
principală 1
 Dacă peretele fictiv este lăsat să se Ta
îndepărteze de pământ reducând 45°- Φ

Φ 45°+ Φ2 90°+Φ 90°+Φ 2 σ
presiunea orizontală 3 de pe faţa O Pa Ca Cp Pp
din stânga, în masiv se va produce o Direcţia

Ta' principală 3
relaxare, iar la o anumită deplasare a σ3
peretelui, tensiunea 3 va ajunge la o σ1 Tp'
valoare pentru care în masiv se σ3 23
realizează condiţia de rupere
(echilibru limită), cercul lui Mohr fiind Starea activă Starea pasivă
de echilibru limită de echilibru limită
tangent la dreapta intrinsecă.
 O altă cale de a crea o stare de echilibru limită în masiv este aceea în
care asupra peretelui fictiv se poate acţiona din exterior cu o presiune,
mărind tensiunea 3 şi obligând peretele să se deplaseze înspre
pământ.
 Crescând 3, diametrul cercului
τ Plan de alunecare
se micşorează, cercul pentru starea activă
σ tg
Φ
degenerând într-un punct când
Plan de alunecare
3= 1
Tp
(stare de tensiune Direcţia pentru starea pasivă
principală 1 de echilibru limită
hidrostatică). Ta
 Continuând creşterea tensiunii 45°- Φ
Φ 45°+ Φ2 90°+Φ 90°+Φ 2 σ
3 peste valorile tensiunii 1, se O Pa Ca Cp Pp
obţin alte cercuri din ce în ce mai Direcţia
principală 3
mari, iar la o anumită deplasare a σ3
Ta'
peretelui înspre pământ, 3 are o σ1 Tp'

valoare pentru care cercul este
σ3
din nou tangent la dreapta
24
intrinsecă (s-a realizat condiţia de Starea activă Starea pasivă
de echilibru limită de echilibru limită
rupere). Deci, în masiv s-a atins o
altă stare de echilibru limită. 45°+ Φ2 45°+ Φ2 45°- Φ 45°- Φ
2 2
 într-un masiv de pământ în echilibru pot exista două stări de
solicitare: starea de solicitare caracterizată prin 1 3 numită stare
activă de solicitare, sau starea caracterizată prin 1 3 numită stare
pasivă de solicitare.
 În fiecare din cele două stări de solicitare se poate atinge starea de
echilibru limită când cercul lui Mohr este tangent la dreapta intrinsecă;
starea activă de echilibru limită, respectiv starea pasivă de echilibru
limită. τ Plan de alunecare
pentru starea activă tgΦ σ
Tp Plan de alunecare
Direcţia pentru starea pasivă
principală 1 de echilibru limită
Ta
45°- Φ
Φ 45°+ Φ2 90°+Φ 90°+Φ 2 σ
O Pa Ca Cp Pp
Direcţia
Ta' principală 3
σ3
σ1 Tp'
σ3
3 tg
1
2
45 3 tg 2 45
1
2 Starea activă Starea pasivă
2
 Dacă masivul de pământ are şi coeziune, relaţiile dintre tensiunile
normale principale sunt:
τ
Plan de alunecare + c
pentru starea activă
τf = σ tgΦ
de echilibru limită
Tp Plan de alunecare
pentru starea pasivă
Direcţia de echilibru limită
principală 1
Ta
90°+Φ 90°+Φ 45°- Φ

45°+Φ2 2 σ
c
Φ
O1 O Pa Ca Cp Pp
c/tgФ Direcţia
Ta' principală 3
σ3
σ1 Tp'
σ3
3 tg 2 45
1 2c tg 45 3 tg 2 45
1 2c tg 45
2 2 2 2
3. Rezistenţa la forfecare a pământurilor
 Rezistența la forfecare reprezintă rezultanta tensiunilor de forfecare
care apar pe o suprafață din interiorul terenului.
 Ea apare ca rezultat al însumării eforturilor de frecare și a eforturilor de
frecare statică (coeziune).
A. Pământuri necoezive
 Rezistența la forfecare este exprimată pe baza teoriei frecării.
 Parametri de bază sunt: - unghiul frecării interne;
- coeficientul de frecare
 Conform teoriei frecării, efortul de frecare care apare la contactul a
două corpuri este :
 Pe baza legii frecării putem exprima legătura

între efortul vertical (σ’) și efortul de forfecare
prin relația dată de Coulomb (1773):
Factorii care influențează rezistența la forfecare a pământurilor
necoezive
 În cazul pământurilor necoezive rezistența maximă se datorează în special
efectului de împănare a particulelor, în timp ce rezistența reziduală se
bazează pe efectul lunecării particulelor unele peste altele.
 Forma particulelor precum și gradul de îndesare influențează în mod direct

valoarea unghiului de frecare internă.
 Lundgren (1960) a propus următoarea relație pentru calculul unghiului de
frecare internă:
' 36 1 2 3 4 5
 Δφ1 – corecție pentru forma particulei,
 Δφ2 – corecție pentru mărimea particulei,
 Δφ3 – corecție pentru neuniformitate ( coeficient de neuniformitate),
 Δφ4 –corecție pentru gradul de îndesare (ID),
 Δφ5 –corecție pentru tipul de mineral.
' 30 a b
 a și b sunt factori de corecție care țin seama de: a – influența granulozității;
b – influența gradului de îndesare (ID).
necoezive
Unghiul de dilatantă / contractantă
 Rezistența la forfecare este
influențată de fenomenul de
modificare a stării de îndesare din
zona de forfecare a probei.
 La nisipuri afânate rezistența la

forfecare crește continuu datorită
reașezării particulelor într-o stare mai
îndesată, după care se remarcă o 30
ușoară descreștere datorită unei

ușoare afânări
necoezive
Unghiul de dilatantă / contractantă
 La nisipuri îndesate rezistența la forfecare crește
la început până la un maxim, după care scade
până la o valoare care se menține constantă
 Ambele curbe tind spre o valoare constantă care
începe din momentul atingerii unei porozități critice
(ecr)
 Ținând cont de influența variației porozității pământului din zone de
forfecare, dreapta caracteristică se modifică. Fenomenul este mai important
pentru pământuri îndesate deoarece prin fenomenul de dilatantă valoarea
lui scade:
' '
f tg ( cr ) cr
31
 Valoarea unghiului de dilatantă se poate calcula cu relația dată de
Bolton(1986): ' 30
B. Pământuri coezive
 La pământurile coezive efortul de forfecare este dat atât de componenta
de frecare cât și de valoarea coeziunii (efort de frecare static). Astfel
avem relația care poate fi exprimată grafic printr-o dreaptă numită
dreapta lui Coulomb.
f ' tg ' c ' (cc )

coezive
 Pentru pământurile coezive unul din
principalii factori de influență este indicele
de plasticitate (Ip) Cu cât valoarea lui
crește cu atât valoarea unghiului de frecare
internă efectiv (φ’) scade. 32
 Creșterea valorii este influențată de natura
mineralului argilos din compoziția
pământului.
coezive
 Rezistența la forfecare reziduală care se obține după realizarea unor
deformații mari este la rândul ei influențată de indicele de plasticitate.
Fenomenul de creștere a lui este influențat de fenomenul de alterare al
probei.
33
coezive
 Pentru condiții nedrenate valoarea rezistenței la forfecare (τf=cu) este
influențată de mai mulți factori:
a. Adâncimea de recoltare (Skempton, Bjerrum, 1954):
cu
0.11 0.0037 I p
gz
b. Starea de consolidare a pământului

 Pentru argilele supraconsolidate (SC) se
remarca o creștere a valorii lui cu
în funcție de raportul de supraconsolidare
(RSC): c c m
u u
( RSC ) 34
gz SC gz NC
m=0,8 pentru argilele normal consolidate.

4. Criterii de rupere (cedare) a pământurilor
 Pe baza legii frecării, în momentul de echilibrului limită condiția de
rupere poate fi exprimată cu relația (Coulomb, 1773):
tg c
 Rrezistența la forfecare este dependentă de suprafața de rupere,

necunoscuta α. Pentru a elimina acest inconvenient s-a trecut la
exprimarea condiției de rupere pe baza eforturilor unitare principale
(Mohr, 1882).
1 3 1 3
c ctg sin
2 2
1 3 1 3
sin c cos 35
2 2
1 sin cos
1 3 2c
1 sin 1 sin
necoezive şi coezive
4. Criterii de rupere (cedare) a pământurilor

5. Parametrii rezistenţei la forfecare folosiţi pentru
estimarea stabilităţii taluzurilor şi a versanţilor
 Exista doua abordări, din punct de vedere al tipului de eforturi existente
în masivul de pământ, in care se poate analiza stabilitatea versanţilor.
1. Prima abordare se referă la calculul stabilităţii în eforturi totale,
atunci când încărcările date de lucrările de construcţii sunt de scurtă
durată, unde apa existentă în porii pământului nu se poate drena, caz
în care presiunea neutrala nu se disipează, abordare potrivită pentru
versanţi din pământuri argiloase sau nisipuri saturate, de obicei taluzuri
artificiale → determinarea şi cunoașterea caracteristicilor pământului in
condiţii nedrenate.
2. A doua abordare se referă la calculul stabilităţii în eforturi
efective, unde încărcările date de construcțiile inginereşti sunt de
lunga durată, iar apa existentă în pori pământului se poate drena în
timp, astfel încât presiunea neutrală se poate disipa, contactul dintre
particule solide fiind direct (particula-particula). Această abordare este
potrivită pentru majoritatea cazurilor de analiză a stabilităţii, de obicei
37
versanţi, având o pantă naturală → determinarea parametrilor geotehnici
ai pământului trebuie făcută în condiţii drenate.
Tipul Tipul parametrilor
Reprezentarea grafică Aplicabilitate
încercării determinați
φ’, c’ Încărcări lente și când există

C.D. condiții de drenare a apei din porii
(parametri efectivi) pământului.
Solicitări mari, după terminarea

φcu, ccu procesului de consolidare și când
C.U. nu există condiții naturale de
(parametri totali) drenare a apei din pori.
Încărcări aplicate rapid, când nu

există condiții naturale de drenare
φu, cu (procesul de drenare mai lent
U.U. Sau decât creșterea efortului indus
(parametri prin ridicarea construcției).
aparenți)
 Valorile rezistenţei la forfecare stabilite prin încercări de laborator sau
încercări “in situ” sunt valabile atâta timp cât există o similitudine între
condiţiile de efectuare a încercării şi condiţiile care sunt existente în
teren. Pentru satisfacerea condițiilor din teren este necesar ca:
 starea de eforturi efective şi configuraţia structurală a probei de
laborator sau a zonei angajate în încercarea "in situ" să fie similare cu cele
existente iniţial în teren;
 dimensiunile probei sau zonei angajate în încercarea "in situ" să fie
reprezentative pentru masivul analizat.
 în timpul încercării, distorsiunea probei sau a zonei angajate în încercare,
precum şi viteza de distorsiune, să fie similare celor care sunt de aşteptat
în teren.
 Analiza stabilităţii la alunecare la diverse perioade de timp de la
realizarea construcţiei poate fi efectuata, utilizând oricare din următoarele
două procedee :
 analiza în eforturi totale, în care se consideră cu
și cu 0,5 1 , iar factorul de stabilitate Fs ;
u 0 3 f
f
 analiza în eforturi efective, în care se consideră:

'
φ≠0 și c ≠0, iar factorul de stabilitate F Sd , ff tg
s '
f f tg f
' '
Sd f c' f tg
' '
f f u
 Tipuri de parametrii ai rezistenței la forfecare (φ, c) folosite uzual în
proiectare pentru estimarea stabilității taluzurilor și versanților din
pământuri argiloase (Stanciu. A, 2006)
Timpul de Deplasări la Parametrii rezistenţei
Tipul de argilă şi de mişcare
rupere rupere c
Argilă moale scurt mari 0 cu
rupere mari '
iniţială
scurt
(5 - 10%)
( SALS )* 0
Argilă sensitivă
curgere a
masei
foarte scurt foarte mari 0 cu
0
scurt mici ' cu
Argilă intactă vârf
'
supraconsolidată lung mari vârf 0
(alunecări '
primare) fisurată cu scurt mici vârf 0
oglinzi de '
fricţiune lung mari vârf 0
Alunecări secundare, zone cu ' 41
oricare oricare 0
mişcări tectonice rez
'
Curgere lentă foarte lung foarte mari rez 0
'
( ) * - corespunde unei deformaţii, în triaxial, de 5 - 15%
 Pentru atingerea rezistenţei reziduale sunt necesare, în general,
deplasări importante care pot fi realizate numai cu ajutorul casetei de
forfecare directă reversibilă sau cu ajutorul aparatului de forfecare cu
torsiune.
 Pentru introducerea conceptului de rezistenţă reziduală în analiza stabilităţii

taluzurilor, Skempton (1964) a definit factorul rezidual:
max - rezistența de vârf;
max med
R rez - rezistența reziduală;
max rez med - rezistența medie mobilizată în lungul suprafeței de cedare.
 Utilizând valorile medii ale rezistenţei mobilizate, determinate pe baza alunecărilor

produse, Skempton a calculat valori ale factorului rezidual R, mergând de la 0,08 pentru o
alunecare într-un versant constituit dintr-o argilă intactă nealterată, până la 1,00 pentru
două alunecări în versanţi alcătuiţi din argile fisurate, puternic alterate.
 În cazul în care suprafaţa de cedare se dezvoltă după suprafeţe
R max med preexistente de slabă rezistenţă, în analiza stabilităţii trebuie
max rez
utilizată rezistenţa reziduală, factorul rezidual fiind R=1.
 Pentru analiza stabilităţii taluzurilor în argile intacte se pot utiliza valorile

rezistenţei de vârf, corespunzătoare unei valori R=0.
 Pentru cazul intermediar al masivelor constituite din argile fisurate, valoarea R
este determinată de fracţiunea din suprafaţa de alunecare ce se dezvoltă în
lungul fisurilor existente. Stabilirea valorii R este evident o problemă dificilă, însă
chiar și o aproximare a acestuia duce la rezultate mai realiste decât cele care le
obținem daca nu se ia în calcul reducerea rezistenței la forfecare datorită
prezenței fisurilor în argilele supraconsolidate.
 Consecinţa practică a diferenţei marcate între rezistenţa de vârf şi rezistenţa
reziduală a argilelor supraconsolidate o constituie fenomenul de cedare
progresivă. Dacă într-un punct din masiv, argila are deformaţii din alunecare
dincolo de valoarea de vârf, rezistenţa la forfecare în punctul respectiv va
scădea.
 Ca urmare, efortul tangenţial neechilibrat va fi transmis punctelor vecine, care, la
rândul lor, vor suferi, la un moment dat, deformaţii suficient de mari pentru a
prezenta reduceri de rezistenţă. In acest mod, fenomenul de cedare progresivă
poate face ca, în final, rezistenţa la forfecare în lungul întregii suprafeţe de
alunecare să scadă la valoarea ei reziduală (Collotta T.,1989).
Curs 2. 45

http://web.viu.ca/geoscape/landslide!.html

C1 + Stabilitatea Taluzurilor Şi Versanţilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C1 + Stabilitatea Taluzurilor Şi Versanţilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STABILITATEA

Conf. Dr. Ing. Nicoleta ILIEŞ

 Cauzele alunecărilor de teren

 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren:

 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren:

 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren:

 Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren:

Procesul de producere al alunecărilor de teren

punctele in care este

Presiuni Mişcări 2. Deformaţii Orice Creşterea Creşterea

Presiuni Cutremure sau 3. Vibraţii de Orice material Schimbări Scăderea

Factori care pot conduce la declanşarea alunecărilor de teren

x cât şi pe direcţia y, 3 = 2 aşa încât rezultă relaţia:

va trebui introdusă o presiune de Plan de alunecare

îndepărteze de pământ reducând 45°- Φ

din stânga, în masiv se va produce o Direcţia

peretelui înspre pământ, 3 are o σ1 Tp'

90°+Φ 90°+Φ 45°- Φ

 Pe baza legii frecării putem exprima legătura

 Forma particulelor precum și gradul de îndesare influențează în mod direct

 La nisipuri afânate rezistența la

ușoară descreștere datorită unei

f ' tg ' c ' (cc )

Factorii care influențează rezistența la forfecare a pământurilor

b. Starea de consolidare a pământului

m=0,8 pentru argilele normal consolidate.

 Rrezistența la forfecare este dependentă de suprafața de rupere,

4. Criterii de rupere (cedare) a pământurilor

φ’, c’ Încărcări lente și când există

Solicitări mari, după terminarea

Încărcări aplicate rapid, când nu

 analiza în eforturi efective, în care se consideră:

 Pentru introducerea conceptului de rezistenţă reziduală în analiza stabilităţii

max rez med - rezistența medie mobilizată în lungul suprafeței de cedare.

 Utilizând valorile medii ale rezistenţei mobilizate, determinate pe baza alunecărilor

 Pentru analiza stabilităţii taluzurilor în argile intacte se pot utiliza valorile

1. Taluzuri şi versanţi. Alunecări de teren.

S-ar putea să vă placă și