Facultatea de Construcţii

MASTER INGINERIE GEOTEHNICĂ – anul II

Cluj – Napoca

TEMA DE CERCETARE 3

-PAMANTURI GELIVE-

Intocmit: Mihai Pop, Scridon Silviu,Sipos Lazlo, Suteu Andrei

PROFESOR: DR.ING. FARCAS VASILE

-2011/2012-
Pământurile gelive:
Pământurile gelive (sensibile la îngheţ) sunt pământurile care în urma fenomenelor
de îngheţ-dezgheţ îşi modifică esenţial strucura şi proprietăţile lor.
După gradul de sensibilitate la îngheţ, stabilit pe baza indicelui de plasticitate şi
alcătuirii granulometrice, pământurile se clasifică conform tabelului de mai jos:

Tabel 1. Clasificarea pământurilor gelive după plasticitate şi granulometrie

Grupa de Granulozitate
sensibilitate la
Categoria Diametrul Procente din
îngheţ
pământului particulelor masa uscata a
probei

Necoezive, cu liant 10 sub 0,002 max. 6

argilos
Sensibile sub 0,2 max. 20

sub 0,1 max. 40

Argilă şi argilă > 35 - -

grasă

sub 0,002 max. 6

Foarte sensibile Coezive 10-35 sub 0,2 max. 20

sub 0,1 max. 40

Apa din terenul de fundare se modifică cantitativ şi calitativ sub influenţa aportului
de apă din afară şi a variaţiilor de temperatură şi presiune.
În plus faţă de variaţia nivelului apelor subterane şi capilare, apa se deplasează în
interiorul maselor de pământ din zonele cu temperaturi mai ridicate către cele cu
temperaturi mai scăzute.
Regimul de umiditate variază în timpul anului astfel:
- toamna se acumulează umiditatea din cauza reducerii evaporării şi a
intensificării precipitaţiilor atmosferice;
- iarna are loc îngheţarea pământului şi redistribuirea umiditătii;
- primăvara pământul se dezgheaţă şi se reumezeşte; -
vara se usucă terasamentul drumului.
Acest regim de umiditate influenteaza direct rezistenta pamântului.

Modalităţi de pătrundere a apelor în terenul de fundare:

-O importanţă deosebită pentru terenul de fundare o are păstrarea unui regim
hidrotermic cât mai constant în tot cursul anului astfel încât capacitatea portantă a
pământului de sub fundatie să varieze cât mai puţin.
 În timpul iernii, la temperaturi negative, când îngheţul este îndelungat, diferenţele
de
temperatură la nivelul superior al terasamentului şi la nivelul apelor subterane sunt
mari. Aceasta conduce la crearea unei depresiuni care determină migrarea apelor
subterane din straturile mai calde spre cele superioare mai reci.
În zona îngheţată se găseşte apă în stare solidă iar în zona neîngheţată, apă în stare de
vapori sau lichidă.
Atunci când frontul de îngheţ a ajuns undeva în pământ, apa din pori se transformă
în
cristale de gheaţă. În continuare, presiunea apei din pori scade şi în jurul cristalelor se
realizează o subpresiune. Atunci apa existentă sub curba (izoterma) de 0oC care se
găseşte la o presiune mai mare, se îndreaptă lent (în special apa liberă şi slab legată)
spre zona îngheţată şi alimentează cristalele formate, mărindu-le la dimensiunea unei
lentile de gheaţă. Acest proces ajunge la un moment dat la care diferenţa de presiune
este mică, nu mai are loc fenomenul de trecere a apei din zona cu temperaturi pozitive
spre o zona îngheţată (fenomen de sucţiune). Lentilele nu se mai măresc; apoi izoterma
de 0 C coboară şi procesul continuă.

zapada -0oC zapada

lentile de gheata
0oC
prin capilaritate

+4oC

Formarea lentilelor de gheaţă

Lentilele de gheata formate în patul drumului ating grosimi de câţiva centimetri si

pot provoca umflarea neuniforma a suprastructurii (cu 10 .. 20 cm). Astfel rezulta
denivelarea si fisurarea îmbracamintilor.
Pâna la temperaturi de -3 oC fenomenul de migratiune a apei cuprinde atât apa
peliculara cât si apa capilara. Sub temperatura de -3 oC afluxul de apa spre zona
inghetata se face numai prin capilaritate.
Prin înghet apa îsi mareste volumul cu 9%. Procesul de creştere al lentilelor de gheaţă
va fi cu atât mai intens cu cât perioada de îngheţ va fi mai îndelungată.

4
 Cu cât pământul este mai prăfos cu atât deplasarea umidităţii şi acumularea ei în
pământ sub formă de lentile de gheaţă se produce mai puternic. Pamânturile prafoase
au o permeabilitate mai mare decât argilele, deci permit circulatia apei pe verticala, dar
au particule fine ce favorizeaza fenomenul de adsorbtie.
Cu cât pământul este mai fin cu atât este mai dificilă circulaţia interioară a apei.
Pământurile prăfoase sunt mai periculoase la îngheţ decât cele argiloase.
Cu cât pământul este mai nisipos cu atât este mai puţin favorabil fenomenelor de
gelivitate; în astfel de pământuri se formează doar cristale izolate.
La noi în ţară adâncimea de îngheţ coboară între 0.80 m şi 1.00 m.
Degradările din îngheţ - dezghet se produc atunci când sunt îndeplinite trei condiţii,
simultan:
- un pământ geliv (de regulă, un pământ prăfos) adică un pământ care
favorizează formarea lentilelor de gheaţă;
- o sursă abundentă de apă, care să poată fi atrasă în zona de îngheţ
- o perioadă de îngheţ lungă şi intensă
Din cele trei condiţii, asupra celei de-a doua se poate interveni, împiedicând
pătrunderea umidităţii în zona de îngheţ şi îndepărtând cât mai mult posibil sursele de
apă.
În plus faţă de cele trei condiţii enunţate mai sus care conduc la producerea
degradărilor din îngheţ intervine şi o a patra condiţie, aceea a existenţei unui trafic
intens şi greu în perioada dezgheţului.
S-a constatat ca exista unele materiale izolante precum polistirenul expandat si
zgura
expandata cu capacitate mare de absorbtie calorica, deci care pot opri izoterma de 0 oC
în pamânt. Zgura are dezavantajul ca se transforma în praf sub circulatie iar
polistirenul pastreaza la dezghet temperaturi negative în el şi se dezgheata dupa luni de
zile în raport cu straturile deja dezghetate.
Din punct de vedere al sensibilitatii la înghet pamânturile sunt:
- pamânturi foarte putin sau deloc periculoase la înghet: pietrisuri, nisipuri cu cel
mult 50% continut de particule mai mici de 0.10 mm, argila, pământuri
turboase. Nu se iau masuri pentru împiedicarea pericolului de înghet.
- pamânturi periculoase la înghet: mâluri, luturi, nisipuri cu continut mare de
particule fine. Se iau masuri atunci când nivelul apei subterane este la cel putin
0.60 m sub nivelul platformei.
- pamânturi foarte periculoase la inghet: nisipuri făinoase şi luturi nisipoase:
grohotişuri cu continut mare de praf, pamânturi prafoase.Se iau masuri speciale
chiar daca nivelul apelor subterane este la adâncime mare.
Pământurile se mai clasifică din punct de vedere al sensibilităţii la îngheţ şi în funcţie
de coeficientul de umflare la îngheţ, cu:
 u

cu =∆h/h * 100

unde:h este sporul de înălţime al unei probe de pământ supusă la îngheţ

h - adâncimea de pătrundereo a îngheţului în aceeaşi probă (nivelul până la care
pătrunde izoterma de 0 C)
Există trei grade de sensibilitate la îngheţ, în funcţie de cu.

Granulozitate
Grad de Sensibilitate la Ip (%) % din masa Diametrul
Cu (%)
sensibilitate îngheţ totala a particulei
probei mm
1 0.002
practic
A insensibile la 4 0 10 0.02
îngheţ 20 0.1
6 0.002
sensibilitate 20 0.02
B 4 ... 8 10 ... 35
mijlocie
40 0.1
6 0.002
C foarte sensbile 8 10 ... 35 20 0.02
40 0.1

Coeficientul de umflare cu rezulta dintr-un experiment care imita fenomenul din

natura:
 Deci, unele pământuri se umfla, altele nu, dupa cum au învelisul de apa adsorbita mai
subtire sau mai gros.
Pentru pământul din terasament este importantă cunoaşterea:
- compoziţiei granulometrice,
- a naturii mineralogice a pământului
- a densităţii în stare uscată (gradul de compactare).
Întrucât zona în care s-a acumulat apă ce s-a transformat apoi în lentile de gheaţă, nu
poate reveni la umiditatea normală într-un timp scurt, în perioada de dezgheţ
consecinţele fenomenului sunt grave; pământul va fi supraumezit şi va avea o
capacitate portantă foarte scăzută.

- măsuri pentru prevenirea degradărilor provocate de fenomenul de îngheţ-dezgheţ

Degradările care pot apărea din îngheţ-dezgheţ sunt următoarele:
- burduşiri (date de existenţa lentilelor de gheaţă)
- tasări, faianţări, făgaşe (date de circulaţia vehiculelor grele în perioada de
dezgheţ ca urmare a diminuării capacităţii portante a patului drumului)
- distrugerea întregii structuri rutiere (dată de tasarea masivă a unor porţiuni din
structură, ruperea straturilor, umflări, refularea materialului).
Denivelarile si faianţările apar deseori numai în zonele unde exista, în complexul
rutier
pungi de nisip fin, praf sau argila prafoasa (pamânturi gelive). Marimea denivelarilor
depinde de foarte multi factori: natura pamânturilor, temperatura initiala a acestora,
temperatura aerului, expunerea drumului, vegetatia înconjuratoare, tipul
suprastructurii, înaltimea si densitatea zapezii ce se strânge pe acostamente.
Degradarile apar primavara la dezghet când corpul drumului ajunge într-o situatie
critica.
Dezghetul începe în straturile de la suprafata si patrunde treptat în adâncime. La
început, zona aflata imediat sub fundatie este îmbibata cu apa, dar dedesubt se mai afla
un strat de pamânt înca inghetat, rigid si impermeabil. Capacitatea portanta a patului
este relativ redusa, iar traficul greu poate sa distruga suprastructura prin formarea de
fagase, valuriri si gropi care maresc solicitarile dinamice si accelereaza procesul de
distrugere. De asemenea, ploile contribuie hotarâtor la înrăutaţirea situaţiei. Şi
depozitarea zapezii pe acostamentele drumului agraveaza fenomenul, zapada întârziind
dezghetul pamântului din acostament.
Pentru a evita producerea degradarilor din înghet - dezghet este suficient ca unul din
cei trei factori pomeniti mai sus (pamânt geliv, sursa de apa abundenta, temperaturi
negative de lunga durata) sa se elimine.
Efectul fenomenului de îngheţ se poate diminua prin diferite procedee:
- se încearcă scăderea punctului de îngheţ al apei din sol;
- se reduce permeabilitatea pământului pentru a reduce migraţia apei;
 - se cimentează granulele de pământ între ele pentru a anula orice posibilitate de
umflare sau dimpotrivă, dispersând granulele pentru ca prin rearanjarea lor să se
compacteze mai bine şi să se diminueze permeabilitatea.
Masuri pentru drumuri noi:
- se evita folosirea pamânturilor gelive în corpul terasamentelor sau se
îmbunatatesc prin ameliorarea calitatii cu pamânturi nisipoase, prin stabilizare
chimica sau cu lianti
- se evita la proiectare zonele cu pamânturi sensibile sau foarte sensibile la înghet -
se proiecteaza santuri, podete, canale pentru colectarea si evacuarea apelor de
suprafata
- se prevad la proiectare, pante transversale pentru patul drumului si drenuri de
acostament
- se executa la baza rambleelor din pamânturi sensibile la înghet un strat din
material granular anticapilar, pentru a rupe ascensiunea capilara a apelor
- se executa drenuri longitudinale sub santuri sau drenuri în forma de spic sub
patul drumului pentru coborârea nivelului apelor subterane
- structurile rutiere se dimensioneaza la înghet (sa se evite patrunderea izotermei
de 0oC pe grosimea structurii rutiere)
Masuri pentru drumurile existente:
- întretinerea santurilor, podetelor, drenurilor, canalelor de evacuare a apelor
- adâncierea santurilor laterale astfel ca fundul lor sa fie cu minim 10 cm sub
capatul drenurilor de acostament si executarea santurilor de garda la piciorul
rambleelor
- captarea si coborârea nivelului pânzei de apă subterană din amonte (în cazul
profilului de debleu sau mixt)
- executarea drenurilor longitudinale sub sant
- supraînaltarea terasamentelor cu 0.50 ... 1.50 m, în zonele în care baltirea apelor
nu poate fi înlaturata
- impunerea de restrictii de circulatie pentru vehiculele grele în perioada de
dezghet
- refacerea structurii rutiere existente
 Determinarea sensibilitatii la inghet a pamanturilor de fundare
conform STAS 1907-3-90

Metoda se aplica pamanturilor coezive precum si celor necoezive cu plasticitate redusa( cu

indicele de plasticitate mai mic sau cel mult egal cu 10) , avand un continut de fractiuni fine
(argila si praf) de min 10% si dimensiunea maxima a granulelor 7,1 mm.
Principiul metodei:
-Probele de pamant sunt mentinute pe durata incercarii in conditii similare cu cele in
situ(temperatura negativa la partea superioara ; temperatura pozitiva si alimentare cu apa la partea
inferioara), masurandu-se efectele produse de inghet (sporul de inaltime si cresterea umiditatii).
Sensibilitatea la inghet se determina pe baza coeficientului de umflare la inghet, si a starii de
consistenta a pamantului dupa dezghet.
Aparatura:
-Frigider cu compresor cu capacitate 180 l , cu doua compartimente ( superior pentru temperaturi
negative -8 ± 1C si inferior pentru temperaturi pozitive) separate de o placa din tabla inox
conform figura 1.
-Rondea de material filtrant in prelungire cu fitil prin impaslitura textila ,conform fig.2.
-Tipar metalic cilindric , cu inaltimea de 260 mm si diametrul interior de 100mm prevazut cu
pistoane de compactare, intermediare si de capat.
-Presa hidraulica de 100 de kn.
-Cilindru si mai de compactare manual pentru determinarea caracteristicilor de compactare ale
pamanturilor prin metoda Proctor normala.
-Etuva termoreglabila la 105± 2 C .
-Balanta cu sarcina de 500 g si precizia de 0.01g si balanta cu sarcina de 5000g si recizia de 5 g.
-Sticle de ceas 80...100mm

-Subler de adancime 200 x0.1mm

-Pahare cilindrice de sticla tip A 600-1000 cm3

-Termometre tubulare tip A -30...+50/0.5/50

Luarea si pregatirea probelor

-Se ia cate o proba de pamant in cantitate de minim 20kg din sondaje deschise.
-Fiecare strat al terenului natural de pe ampriza drumului, pana la adancimea de 1,50m in cazul
profilului transversal situat in debleu, profil mixt, la nivelul terenului sau in rambleu cu inaltimea
sub 1m.

-Pamant de umplutura, in cazul profilului transversal situat in rambleu.

Confectionarea epruvetelor

-In cazul pamanturilor coezive lipsite de pietris, acestea se faramiteaza pana ce trec, in totalitate,
prin ciurul cu dimensiunea ochiurilor de 3,15mm.

-In cazul pamanturilor necoezive si al pamanturilor coezive cu continut de pietris se inlocuieste

fractiunea mai mare de 7,1mm cu aceeasi cantitate de pietris din sortul 3-7mm.

-In cazul pamanturilor cu fragmente de roci se separa prin ciuruire fractiunile sub 7,1mm.

-Din cantitatea totala de pamant se retin pentru confectionarea epruvetelor 8000....9000g in cutii
etanse sau pungi de polietilena, din restul cantitatii dterminanduse caracteristicile de compactare
prin incercarea proctor normala.

-Se stabilesc caracteristicile de compactare pentru confectionarea epruvetelor astfel:

-umiditatea de confectionare: wconf=wopt+2

in care:

-wopt umiditatea optima de compactare in domeniul umed

-Cantitatea de apa in adaos la confectionare A, in grame, se calculeaza cu relatia:

A=G*( wconf-Wn)/(100-wn)

in care:

G= cantitatea de pamant pentru confectionarea epruvetelor, in grame.

wconf = umiditatea de confectionare in procente

Wn = umiditatea pamantului in procente

-Cantitatea de apa A, se adauga la cantitatea de pamant G, se amesteca si se lasa 24 de ore pentru

omogenizarea umiditatii .

-Se confectioneaza 3 epruvete cilindrice, cu inaltimea de 150 mm, diametrul 100 mm, cu
densitatea semiuscata corespunzatoare umiditatii de confectionare.

Epruvetele se cantaresc si li se masoara diametrul in trei puncte.

Modul de lucru:
-Epruvetele se infasoara pe suprafata laterala cu folie din polietilena , iar suprafata de la capatul
superior se acopera cu un strat subtire de vaselina tehnica .

-Pe placa de separatie din frigider se aseaza 3 rondele (fig2), din material filtrant umezite in
prealabil. Fitilele din prelungirea rondelelor sunt trecute prin orificiile din placa , fig 1 , in
compartimentul inferior al frigiderului si introduse in cate un pahar cilindric de sticla , cu apa .

-Se introduc epruvetele in frigider, amplasandu-le pe fiecare cu suprafata inferioara libera pe

rondeaua de material filtrant .Epruvetele se aliniaza pe axa orificiilor din placa , lasandu-se spatii
de 40 mm intre ele, precum si intre ele si peretii laterali ai frigiderului.

-Se etanseaza compartimentul inferior(in dreptul usii) cu un panou din polistiren expandat, prin
care se introduce un termometru.

-Se realizeaza izoarea termica a epruvetelor prin umplerea spatiilor dintre ele cu granule din
polistiren expandat, spatiul dintre epruvete si usa fiind inchis cu un panou din polistiren.

-Se aseaza un alt termomentru pe suprafata izloatiei, din granule de polistiren si se pune in
functiune frigiderul.

-Se regleaza temperatura in interiorul frigiderului, astfel incat la suprafata epruvetelor sa se

realizeze temperatura de -8...± 1 C.

-Incercarea incepe din momentul atingerii la suprafata epruvetelor a temperaturii de -8 C si

dureaza 7 zile.

-Pe durata incercarii se verifica si se inregistreaza zilnic temperaturile din cele doua
compartimente efectuandu-se , daca este cazul, reglarea pentru mentinerea temperaturii in
compartimentul superior intre limitele stabilite , iar in cel inferior peste 0C.

-La sfarsitul incercarii epruvetele sunt scoase pe rand din figider, dezvelite din folia de polietilena,
cantarite si se masoara cu sublerul inaltimea totala a fiecareia , si inaltimea zonei ramase
neinghetate in cate 3 pozitii de pe contur.

-Din fiecare epruveta se extrag 3 probe pentru determinarea umiditatii din zona cu concentratia
maxima a lentilelor de gheata. Daca lentilele nu sunt vizibile probele de umiditate se iau din
portiunea centrala a zonei inghetate. Fiecare proba se aseaza pe cate o sticla de ceas si se usuca in
etuva pana la masa constanta.

Exprimarea rezultatelor :
-Pentru fiecare epruveta se calculeaza coeficientul de umflare la inghet Cu cu relatia:

Cu=Δh/z*100

in care: Δh este sporul de inaltime al epruvetei datorita inghetului , rezultand ca diferenta intre
inaltimea medie finala Ha si inaltimea medie initiala H1, in cm.
z- este adancimea de patrundere a inghetului in epruveta care rezulta ca diferenta intre inaltimea
medie initiala a epruvetei H1 si inaltimea medie a zonei ramase neinghetate H3 in cm.

-Indicele de consistenta al pamantului Ic dupa dezghet, se calculeaza cu relatia:

Ic=(WL-W1)/Ip

in care: WL este limita superioara de plasticitate a pamantului in procente .

W1 este umiditatea medie din zona inghetata in procente

Ip indice de plasticitate a pamantului in procente.

Pentru fiecare parametru Cu si Ic se calculeaza valoarea medie pentru cele trei epruvete incercate
pe baza carora se stabileste sensibilitateaa la inghet a pamantului.

In general, gradul de susceptabilitate la inghet poate fi explicat prin doi parametrii hidraulici ai solului:

Efectul capilaritatii

Capilaritatea: capacitatea solului de a absorbi umezeala prin fortele capilare. Cu cat distributia porilor din
retea este mai mica, cu atata este mai mare capilaritatea.

Permeabilitatea: capacitatea solului de a transmite apa prin goluri. Permeabilitatea oricarui material este
dependenta de conectivitatea porilor din retea.

Relatia dintre actiunea inghetului si proprietatile hidraulice ale solului:

Exemplu de comportare a unui praf nisipos la un ciclul de inghet-dezghet:
 Pentru dezvoltarea in teren a lentilelor de gheata trebuie indeplinite minim trei conditii:

1. Solul trebuie să fie sensibil la îngheţ şi sa aiba capacitatea de "fitil" de apă. Acest lucru înseamnă
că solul
trebuie să permită transportul facil de apa capilara pana la satuare, astfel că la îngheţare, golurile pline
cu apa se vor extinde si vor crea lentile de gheaţă, acestea marind volumul terenului.
Nămolul ,amestecurile de nămol, argila şi nisipul fin sunt cele mai sensibile la îngheţ (de obicei
soluri lacustre). Solurile curate granulare sunt cel mai puţin sensibile la îngheţ.

2. Temperaturile trebuie să fie suficient de scazute astfel incat terenul sa inghete. Cu cat
temperatura este mai scazuta pe o perioada cat mai lunga de timp cu atat aparitia lentilelor de gheata
este mai probabila.
3. Solurile trebuie să aibă suficientă apă disponibile la adâncimea de in intervalul adancimii de
inghet pentru a permite lentilelor de gheta sa se formeze.

Metode de izolare a fundatiilor drumurilor construite pe pamanturi gelive

1.Utilizarea sub fundatia drumurilor a unor soluri insensibile la inghet, pe toata adancimea de
inghet.
2. Utilizarea unor material izolante sub structura drumului: ex: polistiren extrudat, sau cenusa.
3. Executarea unor drenuri pentru a crea estompa escensiunea apei prin fenomenul de capilaritate.

1. Utilizarea materialelor granulare

Solurile granulare permit o scurgere buna a apei şi volumul porilor este suficientede mare astfel ca ,
la îngheţare, extinderea din cauza formării de gheaţă se produce in interiorul golurilor iar volumul se
mentine acelasi.

Exemplu de utilizare a pietrisului sub structura unui drum:

 2. Utilizarea izolatiei din polistiren extrudat

Folosirea izoatiei poate fi eficienta in mentinerea temperaturii straturilor din baza drumului
peste cea de inghet, pe timpul iernii. Cea mai folosita este izolatia cu polistiren extrudat, data fiind
capacitatea sa portanta de pana la 100 kPa si a structurii sale celulare inchisa care previne
absorbtia de apa. Placile de polistiren se amplaseaza d obicei peste un strat de nivelare din nisip
sau pietris marunt. Polistireanul se foloseste in zonele unde materialul susceptibil la inghet nu a
putut fi inlaturat sau inlocuit.

O sectiune tipica printr-un drum la care s-a folosit polistirentul ne este aratata in figura de
mai jos. Intr-o excavatire de 60-80 cm se amplaseaza un geotextil valurit, peste el se pune
uplutura granulara sau beton reciclat pentru stabilitate. Peste se asterne un strat de 7.5-10 cm de
izolatie cu polistiren care este acoperit de suprastructura drumului.

Poza de mai jos arata asternerea stratului granular direct peste placile de polistiren. Este o
metoda dificila dpdv al executiei realizarea unei suprafete plate din placile de polistiren. Granulele
de dimensiuni mai mari sau ascutite pot afecta placile cand sunt asternute si compactate.
Sectiune Sectiune
-25 cm asfalt - 25 cm asfalt
- 30 cm pietris(granulatie 63 mm) - 30 cm pietris(granulatie 3-83 mm)
- 15 cm pat de nisip - 15 cm pat de nisip(granulatie 4-10 mm)
- 5-10 cm izolatie cu polistiren - 2.5-7.5 cm izolatie cu polistiren
- 20 cm pietris(granulatie 0.6-2.0 cm
- 15 cm pamant stabilizat
- patul drumului

3. Utilizarea unui strat de cenusa

In unele zone intalnim straturi nisipoase saturate aproape de suprafata. In acele zone unele
drumuri executate in debleu se necesita niste masuri speciale pentru executia structurii drumlui si
prevenirea aparitiei lentilelor de gheata in depozitele saturate. Deasemenea este dificila executia
deoarece solurile nispoase saturate isi pierd rezistenta repede datorita echipamentelor de
excavatie. Se necesita unele forme de stabilizare pentru a facilita desfasurarea utilajelor.

Folosirea cenusei infasurata in geosintetic direct peste straturile saturate s-a folosit pentru
obtine stabilizarea stratului dar si ca metoda de izolatie termica. Cenusa provine de la arderea
carbunelui in termocentrale. Particulele de cenusa daca sunt amestecate cu pamanturi slabe, pot
crea o suprafata capabila sa suporte traficul necesar construirii drumului.

Avantaje: performante similare cu ale materialelor granulare, usor de manevrat si

compactat, densitate mica, nu sunt afectate de inghet. Universitatea din Alberta a evaluat
conductivitatea termica a cenusei prin teste de laborator in 1991. Rezultatele au aratat ca cenusa
poate fi folosita in locul polistirenului ca metoda de izolatie termica a patului drumului.
 Pentru a construi un strat cu cenusa cu succes, trebuie mai intai sa intelegem proprietatile
sale unice ca si material pentru constructii. Cenusa este livrata de obicei pe santier cu un grad
mare de umezeala pentru ca este extrasa din furnale folosindu-se jeturi de apa. La constructia unui
drum, cenusa este folosita de obicei intr-un strat cu grosimea de 1 m, direct sub suprastructura
drumui. Din cauza capacitatii portante mari a cenusei in comparatie cu cea a argilei ca
infrastrucutura, se poate realiza chiar si o reducere a grosimii suprastructurii. Se foloseste un
geotextil de grosime medie cu rol de separare intre stratul de cenusa si cel de dedesupt. Figura de
mai jos ne arata o sectiune tipica de izolatie cu cenusa.

Cenusa se poate asterne intr-un singur strat si compacta cu un cilindru compactor. Continutul de
apa al cenusei trebuie sa fie 25-28% pentru a putea fi pusa in opera. Dupa ce este asternuta
aceasta trebuie sa fie protejata impotriva evaporarii apei pana cand este acoperita de stratul
granular. Cenusa uscata are o stabilitate interna mica si va ceda usor sub incarcarile transmise de
vehicole. Poza de mai jos arata asternerea stratului de cenusa peste geotextil, deasupra unui
substrat nisipos.
 Testarea pamantului la inghet dezghet conform standardului Swiss Standard SN670-
321a(2001), utilizand aparatul Schleibinger Great cu camera de inghet-dezghet

Principiul metodei : Inainte de inceperea

testului se controleaza daca umiditatea probei
este corespunzatoare.

Metoda consta in supunerea probei la cicluri

de inghet dezghet timp de 5 zile, incercand sa
simuleze conditiile natural. Incinta in care
este introdusa proba este izolata termic.
Dilatarea probei este masurata cu inalta
precizie prin metoda LVDT. De asemenea
este inregistrata temperature la partea
inferioara si la partea superioara a probei.

Proba se incadreaza in test daca:

-dilatarea probei este intr-o anumita limita

-Pierderea de rezistenta dupa dezghetare este

sub o anumita limita.

-Este recomandat a se face mai multe teste pentru a determina influenta apei in asupra scarii
CBRF . Spre exemplu se pot supune 3 probe din acelasi teren dar cu umiditate diferita.

Conditii privind proba:

-Masa probei uscate trebuie sa aiba aprox 45 kg.

-Dimensiunea maxima a agregatului sub 16 mm.

-Controlul umiditatii probei cu ajutorul vaselor apartinatoare aparatului.

 Componente:

-Termomente la ambele parti ale probei

-Termometre in interiorul lichidului de racier.

-placi izolante (#11)

-Sistem de fixare a aparatelor de

masurare(#12)

-Greutate pentru compactare(#14)

-Epruveta Marriot (#16)

- 2 vase cu lichide de culori diferite si difereta

de temperature -10…100 C (#17, #18),
temperature din vase este controlata cu o
toleranta de 0.02 C, puterea de inghetare este
0.13kw, puterea de incalzire este 1.8 kw.

-ceasuri comparatoare cu tolerant in masurarea

dilatarii de max 3 microni.

-Pentru masurarea si inregistrarea

modificarilor de volum precum si de
teperatura se utilizeaza un traductor de date
(data logger) care poate fi conectat la o retea
sau la un calculator normal , putand astel a se
interpreta datele, cu ajutorul softului din dotare.
 Pământuri cu conţinut de materii organice

Pământuri cu conţinut de materii organice sunt pământuri de formaţie relativ recentă (cateva
mii de ani) care conţin materii organice; din această categorie fac parte: mâlurile, nămolurile,
pământurile turboase şi turba.

Mâlurile sunt pământuri cu un conţinut de materii organice (STAS 1243-88, STAS 7107/1 -76)
sub 5%. Sunt depozite aluvionare conţinând în general mai mult de 90% elemente inferioare
dimensiunii de 0,20 mm, alcătuite din particule argiloase foarte fine

(corespunzătoare stării coloidale), afânate, puţin consolidate, prezentând în general limite de

curgere , indice de plasticitate , umiditatea naturală fiind apropiată
de limita de curgere.

Nămolurile sunt pamânturi asemănătoare mâlurilor, cu un conţinut de materii organice între 5-

10% putând conţine resturi de plante carbonizate.

Pământurile turboase sunt pământuri cu un conţinut de materii organice între 10-60%, formate
în urma descompunerii incomplete a resturilor vegetale într-un mediu saturat cu apă, dar
neoxigenat.

Turba este un pământ cu un conţinut de materii organice de peste 60%, format într-un mediu
similar pământurilor turboase, reprezintă o îngrămădire de resturi vegetale cu un grad de
descompunere variabil, de culoare brună-neagră, cu o structură fibroasă, în cantitate importantă de
substanţe minerale (nisip, argile, calcar), putând reţine cantităţi importante de apă: 400-1000% (şi
chiar mai mult).

În mod esenţial, aceste pământuri se caracterizează prin faptul că au o compresibilitate mare şi

foarte mare şi prezintă o rezistenţă la forfecare foarte redusă, ambele proprietăţi fiind puternic
anizotrope. Procesul de consolidare decurge foarte lent şi neomogen, iar permeabilitatea prezintă
de asemenea o variabilitate şi anizotropie accentuată. Mâlurile, prin consistenţa lor redusă şi
natura chinico-mineralogică a particulelor se mai caracterizează printr-o proprietate reversibilă
numită tixotropie (trecerea din gel în sol, în urma unor agitaţii mecanice) şi proprietăţi reologice
foarte pronunţate (curgere lentă).
 Prezenţa materiei organice induce o denumire specială pământurior care le conţin –
pământuri turboase, conţinutul fiind diferenţiat cantitativ pe categorii: în cantitate mai mare de 3%
la pământuri nisipoase şi mai mare de 5% la pământuri argiloase. Prezenţa acestor pamânturi
turboase poate fi semnalată sub forma unui strat continuu sau sub formă de lentile.

Caracterizarea materiei organice prezentă în pământ se realizează în funcţie de conţinutul

procentual faţă de scheletul mineral şi de gradul de descompunere al acesteia. În funcţie de
conţinutul procentual, variaţia se înregistrează între 3% şi 4% la nisipuri şi între 5% până la 40%
la argile. În ceea ce priveşte gradul de descompunere, evaluarea cantitativă presupune impunerea
unui coeficient de reducere asupra presiunilor acceptabile ale terenului de fundare, în acest sens
considerându-se că dacă acesta este mai mic de 30%, presiunile convenţionale ca presiuni
acceptabile pot fi aplicate la valoarea lor întreagă, fără a le afecta cu un coeficient de reducere.

Încercările de laborator pentru studiul compresibilităţii acestor pământuri vor ţine cont de
procesele reologice care au loc sub sarcină iar modulii de deformaţie se vor stabilii pe intervale
mici de presiuni, pentru a putea efectua un calcul de tasare corespunzător condiţiilor de
comportare specială a acestor pământuri. În urma studiilor efectuate, s-a propus ca la o diferenţă a
caracteristicilor de rezistenţă şi deformabilitate determinate pe direcţie verticală şi orizontală mai
mică de 40%, se poate neglija anizotropia.

Succesiunea litologică de pe amplasamentul în care este prezent un mâl este considerată

importantă, în sensul în care un strat de mâl cuprins între două straturi de pământ având proprietăţi
fizico-mecanice superioare, are o comportare mai bună decât acelaşi strat aflat la suprafaţa
terenului.

De asemeni şi la aceste pământuri cu comportament special, calculul terenului de fundare se

va face la cele două stări limită: de deformaţii şi de capacitate portantă. Următoarele aspecte au
importanţă deosebită la calcul:

 viteza de aplicare a încărcării pe teren;

  forţele hidrodinamice ale apei, care pot apărea prin aplicarea încărcării;
 variaţia tensiunilor efective prin dinamica fenomenului de consolidare;
 anizotropia proprietăţilor mecanice;

În cazul în care nu sunt îndeplinite restricţiile de verificare a terenului de fundare se pot

adopta soluţii tehnice referitoare la:

 îmbunătăţirea terenului de fundare în vederea reducerii şi uniformizării deformaţiilor;

 conformarea structurii pentru a se putea adapta la interacţiunea cu terenul de fundare;
 asigurarea funcţionării fără defecţiuni a reţelelor tehnico-edilitare.
Pentru a reduce deformaţiile terenului de fundare în timpul de exploatare a construcţiei se pot
adopta soluţii tehnice ce cuprind:

 alegerea adâncimii de fundare astfel încât să se asigure depăşirea integrală sau parţială a
stratului necorespunzător;
 realizarea de perne de balast/nisip, ca înlocuire totală sau parţială a stratului
necorespunzător fundării directe, cu materiale cu permeabilitate mare;
măsuri de accelerare a fenomenului de consolidare (coloane drenate de nisip sau balast, tranşei
drenante.

Bibliografie:

Fundatii……. Anghel Stanciu si Irina Lungu

Geologie geotehnica si fundatii……. P. Raileanu, N. Boti, A Stanciu

STAS 17093-90 ……..Determinarea sensibilitatii la inghet a pamanturilor de fundatie

SWISS STANDARD SN670 321a (2001)