See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/270588297

The Ore Deposits Exploitation. Vol.I

Book · January 2006

CITATIONS READS

0 2,581

1 author:

Marinescu Mihai
University of Bucharest
55 PUBLICATIONS   72 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Sustainable Aggregates Planning in South East Europe (SNAP-SEE) View project

Elaborarea si implementarea de tehnologii inovative pentru monitorizarea hazardului natural si antropic privind deplasarile de teren – MONISENZ. 2014-2017. Contract
83/2014. PN II. Competitia nationala 2013 View project

All content following this page was uploaded by Marinescu Mihai on 09 January 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

1
 MIHAI MARINESCU

EXPLOATAREA ZACAMINTELOR
DE MINEREURI

Volumul I

NOTIUNI FUNDAMENTALE.
EXPLOATAREA MINEREURILOR IN
SUBTERAN

Editura Universităţii din Bucureşti

2006

2
3
 CUPRINS

Cap.1. NOTIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND EXPLOATAREA

ZACAMINTELOR DE MINEREURI…8
1.TIPURI, MODURI SI ETAPE DE EXPLOATARE…8
1.1. TIPURI DE EXPLOATARI…8
1.2. MODURI DE EXPLOATARE…9
1.2.1. Aspecte generale…9
1.2.2. Limitele de adancime ale exploatarii…10
A.Cazul in care corpurile conţin acelaşi minereu, de valoare scăzută…12
B. Cazul in care corpurile conţin acelaşi minereu, cu valoare ridicată…14
C. Cazul in care corpurile conţin minereuri cu valori diferite…15
1.3. ETAPE DE EXPLOATARE…15

2. SUBSTANTA UTILA, MINEREU SI ZACAMANT…16

2.1. SUBSTANTA UTILA…16
2.1.1. Substanta minerala utila…16
A.Situatia in care substanta minerala utila se extrage din zacaminte…17
a.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă in totalitate sau aproape intregime substanţa
minerală exploatată…17
b.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă o mare parte din substanţa minerală
exploatată…18
c.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă doar o mică parte din substanţa minerală
exploatată…19
B.Situatia in care substanta minerala utila se extrage din depozite de deseuri minerale…19
2.1.2. Substanta energetica utila…20
2.1.3. Substanta minerala si energetica utila…20
2.2.MINEREU…21
2.2.1. Conceptul de minereu…21
2.2.2. Constitutia minereului…23
A.Constitutia mineralogica a minereului…23
B.Constitutia utilitar-tehnologica…24
a.Partea utila a minereului…24
b.Partea sterila a minereului…24
2.2.3. Clasificarea minereului…26
A.Clasificarea dupa posibilitatea obţinerii unui metal…26
B.Clasificarea după numărul de componenţi valorificabili conţinuţi…27
C.Clasificarea dupa compoziţia chimică a părţii utile…28
D.Clasificarea dupa compoziţia chimică a părţii sterile…31
E.Clasificarea dupa conţinutul in substanţă minerală utilă…31
F.Clasificarea in functie de procesul de exploatare…32
G.Clasificarea dupa domeniul de intrebuinţare…32
H.Clasificarea dupa posibilitatea de obţinere a energiei…33
I.Clasificarea dupa starea de agregare…34
2.3.NOTIUNEA DE ZACAMANT…34
2.3.1. Conceptul de zacamant…34
2.3.2. Clasificarea zacamintelor…36

3.DILUTIA MINEREULUI…41
A.Dilutia cantitativa…42

4
 B.Dilutia calitativa…42
C.Dilutia volumetrica…42

4.REZERVE IN PROCESUL DE EXPLOATARE…43

4.1. CLASIFICAREA REZERVELOR DE EXPLOATARE…43
4.1.1. Criterii de clasificare a rezervelor de exploatare…43
4.1.2. Clasificarea unică a rezervelor de exploatare…44
4.2. PRINCIPALELE REZERVE DE EXPLOATARE…45
4.2.1. Rezerve exploatabile şi rezerve exploatate…45
4.2.2. Rezerve neexploatabile…46
4.2.3. Rezerve excavate…48
4.2.4. Rezerve pierdute…49
4.2.5. Rezerve abatate…53
4.2.6. Rezerve industriale…55
4.3. EVOLUŢIA REZERVELOR DE EXPLOATARE…58

5. RETEAUA ORGANIZATORICA DE MINERIT…59

A. Industria miniera…59
B. Intreprinderea miniera…59
C. Exploatarea miniera…59
D. Uzina de preparare…60

Cap.2. EXPLOATAREA ZACAMINTELOR DE MINEREURI

IN SUBTERAN…61
1.GENERALITATI…61
1.1. PARTICULARITATILE EXPLOATARII IN SUBTERAN…61
1.2. NOTIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND EXPLOATAREA IN SUBTERAN…64
1.2.1. Mina subterana…64
1.2.2 .Orizont minier…64
1.2.3. Etaj minier…65
1.2.4. Subetaj de exploatare…66
1.2.5. Panou…66

2.DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE IN SUBTERAN…67

2.1. NOTIUNI INTRODUCTIVE…67
2.2. FACTORII DE INFLUENTA SI CONDITII PENTRU ALEGEREA METODEI DE
DESCHIDERE A ZACAMINTELOR DE MINEREURI…68
2.2.1. Factorii care influenteaza alegerea metodei de deschidere…68
A. Factorii geolo-geografici…69
B. Factorii tehnici…69
C. Factorii economici…70
2.2.2. Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca metodele de deschidere…70
2.3. DEFINITIA, CLASIFICAREA SI ALEGEREA METODELOR DE DESCHIDERE…71
2.3.1. Definitia si clasificarea metodelor de deschidere…71
2.3.2. Alegerea metodei de deschidere…73
2.4. PRINCIPALELE METODE DE DESCHIDERE…74
2.4.1. Deschiderea cu galerii de coasta…74
2.4.2. Deschiderea cu puturi verticale…77
2.4.3. Deschiderea cu puturi inclinate…81
2.4.4. Deschiderea cu plane inclinate…83
2.4.5. Deschiderea cu metode combinate…85

3. PREGATIREA PENTRU EXTRACTIE A ZACAMINTELOR DE MINEREURI…86

3.1. LUCRARI DE PREGATIRE…86
3.1.1. Clasificarea lucrarilor de pregatire…87
3.1.2. Volumul lucrarilor de pregatire si decalajul lor fata de lucrarile de extractie…88

5
 A. Volumul lucrărilor de pregătire…88
a.Volumul specific al lucrărilor de pregătire…88
b.Cantitatea de minereu care revine la un metru de lucrare de pregătire…89
B. Decalajul care trebuie să existe intre lucrările de pregătire şi cele de extracţie…90
3.2. METODE SI SCHEME DE PREGATIRE…91
3.2.1. Metode de pregatire…91
3.2.2 .Scheme generale de pregatire…93
A. Tipul de pregătire in zăcământ…94
B. Tipul de pregătire in steril…94
C. Tipul de pregătire mixtă…98

4. EXTRAGEREA MINEREULUI DIN ZACAMANT…99

4.1. CRITERII PENTRU ALEGEREA METODEI DE EXPLOATARE SI FACTORII
DE INFLUENTA…99
4.1.1. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca metoda de exploatare…99
4.1.2. Factorii care influenteaza alegerea metodei de exploatare…101
A.Factorii geologici…101
a.Forma zăcământului…101
b.Grosimea zăcământului…102
c.Inclinarea zăcământului…102
d.Tectonica zăcământului…103
e. Condiţiile hidrogeologice ale zăcământului…103
f. Repartiţia componenţilor utili şi a tipurilor de minereu diferite in masa
zăcământului…104
g. Tendinţele minereului de a se oxida, cimenta sau autoaprinde…104
h. Stabilitatea minereului şi a rocilor inconjurătoare zăcământului…105
i. Valoarea minereului…105
B.Factorii tehnici şi economici…106
a.Factorii tehnici…106
b.Factorii economici…106
4.2. METODE DE EXPLOATARE A MINEREURILOR…108
4.2.1. Metode clasice de exploatare…108
A. Clasificarea metodelor de exploatare clasice…108
a. Clasificarea pe baza unui singur criteriu…108
b. Clasificarea unică, simplificată…109
B. Clasele metodelor de exploatare…111
a. Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente…111
a1.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală…111
a2. Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere atrificială…114
b. Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului…116
c. Clasa metodelor de exploatare cu rambleu…121
d. Clasa metodelor de exploatare cu surpare…127
d1.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare…127
d2.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea minereuluişi a rocilor inconjurătoare…129
e. Clasa metodelor de exploatare combinate…131
e1.Subclasa metodelor cu combinare la nivelul abatajului…131
e2.Subclasa metodelor cu combinare la nivelul unităţii de exploatare…133
C. Descrierea unor metode de exploatare reprezentative pentru fiecare clasă…135
a.Metoda de exploatare cu abatare in subetaje…135
b.Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi inmagazinare…138
c. Metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu rambleu…143
d. Metoda de exploatare prin felii orizontale, cu fâşii transversale şi prăbuşire…148
e. Metoda de exploatare prin felii orizontale ascendente, cu susţinere şi rambleu…152
4.2.2. Metode de exploatare neconventionale…156
A.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in apă…158
a.Subclasa metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare…158
b.Subclasa metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare…160

6
 B. Clasa metodelor de exploatare prin antrenare cu apă…162
a. Subclasa metodelor cu lucrări miniere şi antrenare prin intermediul apei…162
b. Subclasa metodelor cu sonde şi antrenare prin intermediul apei…164
C.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in solutii, cu sau fara ajutorul bacteriilor…166
a. Metoda cu ajutorul gaurilor de sonda forate de la suprafata…167
b.Metoda cu lucrari miniere subterane si sfaramarea minereului prin explozii…169
D.Clasa metodelor de exploatare prin topire…172
E.Clasa metodelor de exploatare prin sublimare…175

ANEXE GRAFICE…177
(SCHITE PRINCIPIALE CU LUCRARILE DE PREGATIRE SI ABATARE
ALE UNOR METODE DE EXPLOATARE)

ANEXA NR. 1:
A.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente…178
a.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală…178
b.Subclasa metodelor cu susţinere artificială...179

ANEXA NR. 2:
B.Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului in spaţiul exploatat...180

ANEXA NR. 3:
C.Clasa metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului exploatat...181

ANEXA NR. 4:
D.Clasa metodelor de exploatare cu surpare...182
a.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare...182
b.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor inconjurătoare...183

BIBLIOGRAFIE…184

7
 Cap.1.

NOTIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND EXPLOATAREA

ZACAMINTELOR DE MINEREURI

1.TIPURI, MODURI SI ETAPE DE EXPLOATARE

Exploatarea zacamintelor este un proces de productie complex. Prin el sunt

scoase din zacamant si sunt aduse la suprafata terenului substante minerale utile brute,
solide sau fluide.
In cazul substanţelor minerale solide, din care fac parte şi minereurile,
exploatarea este de trei tipuri, se poate efectua in trei moduri şi presupune, in timpul
realizării sale, parcurgerea a trei etape.

1.1.TIPURI DE EXPLOATARI

In funcţie de numărul de procese de producţie prin care trec substanţele

minerale utile exploatate se disting trei tipuri de exploatări: primară, secundară, mixtă.
Expoatarea se numeşte primară atunci când substanţa minerală se exploatează
direct din zăcământ, unde se află in stare naturală, ea trecând pentru prima data printr-
un proces de exploatare. Reprezintă, prin numărul de substanţe minerale şi energetice
abordate precum şi prin mărimea producţiilor obţinute, tipul cel mai important de
exploatare.
Exploatarea secundară este atunci când substanţa minerală care se
exploatează trece a doua oară printr-un proces de exploatare. Ea nu se referă la
substante minerale aflate in zacaminte in starea naturala in care s-au format ci la deseuri
(miniere sau metalurgice) de substante minerale existente in depozite antropice sau in
portiunile exploatate ale zacamintelor.
In situaţii foarte rare, pot exista chiar şi exploatări terţiare, in care substanţa
minerală trece a treia oară prin procesul de exploatare.
Exploatarea se numeşte mixtă atunci cănd o parte din substanţa minerală se
exploatează primar, deci din zăcământ, iar altă parte secundar (sau poate chiar treţiar),
deci din depozite de substanţe minerale şi energetice rezultate in urma unei activităţi de
exploatare anterioare actualei exploatări.

8
 1.2.MODURI DE EXPLOATARE

1.2.1.ASPECTE GENERALE

Actual, in funcţie de nivelul la care sau format in scoarţă, de nivelul la care au

ajuns in urma unor mişcări tectonice si de nivelul de eroziune, zăcămintele apar la
suprafaţa terenului sau se găsesc la diferite adâncimi.
Indiferent de tip, exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale sau energetice
şi deşeurilor miniere sau metalurgice se poate efectua, in funcţie de adâncimea la care
se găsesc, in trei moduri: la zi, in subteran şi combinat.
Exploatarea la zi, denumită şi exploatare de suprafaţă sau sub cerul liber, se
realizează prin intermediul minelor de suprafata denumite cariere. Se aplică
zăcămintelor de substante minerale utile şi energetice coezive, consolidate si deşeurilor
miniere sau metalurgice, deobicei neconsolidate. Exploatarea la zi se efectuează prin
intermediul unor lucrări miniere de suprafaţă (tranşee şi semitranşee, trepte de carieră).
Tot exploatări la zi sunt şi operaţiunile de dragaj efectuate in zăcăminte de
substanţe minerale neconsolidate, precum sedimente aluvionare (ale râurilor, lacustre,
fluviatile), marine, oceanice.
Mai puţin cunoscut este modul de exploatare la zi din cadrul tipului de
exploatare secundar. El presupune excavarea vechilor hălzi miniere (formate din sterilul
depozitat la gura minelor subterane sau in apropiere, din cel depozitat in interiorul sau in
afara vechilor cariere, din substanţa minerală sau energetică cu conţinut mai scăzut –
pentru vremea la care s-a făcut exploatarea primară – in util), vechilor iazuri de
decantare rezultate in urma procesului de preparare, vechilor halde de zgură obţinute in
procesul de prelucrare metalurgică, haldelor rezultate in urma arderii cărbunilor in
termocentrale etc.
Exploatarea in subteran este realizată in adâncime, sub o cuvertură de roci (la
exploatarea la zi aceasta se indepărta), prin intermediul unei mine subterane. In timpul
derulării exploatării se folosesc lucrări miniere subterane precum galerii, puţuri, plane
inclinate, suitori, coborâtori, rostogoluri, camere, abataje etc.
Deşi este caracteristică tipului de exploatare primar, uneori şi la scară mică se
intâlneşte şi la modul de exploatare secundar, unde se extrag substantele minerale
existente in vechi portiuni de mină rambleiate, in pilierii şi zonele de protecţie rămase in
zăcământ in urma unei vechi exploatări.

9
 Modul de exploatare combinat, presupune folosirea atăt a exploatării de
suprafaţă cât şi a celei subterane, succesiv (iniţial zăcământul se exploatează la zi, apoi,
de la o anumită adâncime in jos, imediat sau mult mai târziu, se trece la o exploatare in
subteran) sau concomitent (pe acelaşi zăcământ se aplică, in acelaşi timp, ambele
moduri de exploatare). Caracterizează zăcămintele care pornesc de la suprafaţa
terenului sau din apropierea ei şi se extind mult in adâncime.
Deoarece se combină două moduri de exploatare, este de la sine inţeles că
exploatarea se realizează atât prin intermediul unei cariere (in porţiunea superioară a
zăcământului) cât şi prin folosirea unei mine subterane (la partea sa inferioară), fiecare
cu lucrările miniere aferente.
La tipul de exploatare secundar modul combinat este intalnit in cazuri cu totul
exceptionale.

1.2.2. LIMITELE DE ADANCIME ALE EXPLOATARILOR

Adâncimea la care se află zăcămintele sau depozitele antropice de substanţe

minerale şi energetice, precum şi valoarea substanţelor din care sunt constituite,
reprezintă principalii factori care stabilesc dacă ele pot fi exploatate sau nu şi dacă da,
ce mod de exploatare trebuie folosit.
Se aplică următoarele principii:
- pe măsură ce creşte adâncimea, exploatarea este din ce in ce mai dificil de
realizat din punct de vedere tehnic şi economic (preţul de cost creşte), până
când devine imposibil de efectuat;
- la adâncimi mici se face o exploatare la zi iar odată cu creşterea adâncimii
peste o anumită limită se trece la exploatarea in subteran;
- adâncimea de exploatare este mai mare dacă valoarea minereului este mai
ridicată.
Concret, stabilirea cu precizie a limitelor de adâncime până la care este posibilă
exploatarea la zi şi exploatarea in subteran se face ţinând cont de considerente
economice. Pentru inţelegerea teoretică a problematicii adâncimii de exploatare se vor
aborda in continuare următoarele trei situaţii:
- când corpurile conţin acelaşi minereu, cu valoare scăzută;
- când corpurile conţin acelaşi minereu, cu valoare ridicată;
- când corpurile conţin minereuri cu valori diferite.

10
 1 2

Z Pz = Ps
3 7

Pz = Pv
Z1
4

S Ps = Pv

Fig. 1.
Limitele in adâncime ale exploatării in carieră şi in subteran, pentru corpuri conţinând acelaşi minereu, de
valoare scăzută (Z = limita economică relativă a exploatării la zi; Z1 = limita economică absolută a
exploatării la zi; S = limita economică absolută a exploatării in subteran; Pz = preţul de cost al exploatării la
zi; Ps = preţul de cost al exploatării in subteran; Pv = preţul de vânzare al minereului extras).

Precizăm că se foloseşte termenul de corp şi nu de zăcământ deoarece acelaşi

corp de minereu se dovedeşte a fi zăcământ in anumite condiţii de adâncime şi de
valoare a minereului conţinut şi simplă acumulare neexploatabilă in altele.

11
 A.Cazul in care corpurile conţin acelaşi minereu, de valoare scăzută

Să presupunem, că intr-o zonă există mai multe acumulări, de diverse forme,

aflate la adâncimi diferite, toate conţinând acelaşi minereu, cu valoare scăzută, de
exemplu un minereu de fier. Dacă se efectuează o sectiune verticală prin acea zonă
rezultă situaţia din figura nr.1.
Conform principiilor anterior enumerate, preţul de cost al exploatării creşte odată
cu adâncimea. Corpurile aflate la suprafaţa terenului sau la adâncimi mici se vor
exploata la zi (in carieră) şi nu in subteran deoarece preţul de cost al exploatării lor la zi
este mai mic decât preţul de cost al exploatării in subteran a aceloraşi corpuri. Deci,
corpul 1, care aflorează, se exploatează in carieră la un preţ de cost mai scăzut decât
corpul 2, aflat la o adâncime puţin mai mare, exploatabil şi el tot in carieră. Cum
exploatarea acestor corpuri este rentabilă, ambele pot fi considerate zăcăminte.
Preţul de cost al exploatării la zi crescând odată cu creşterea adâncimii, se
ajunge ca la o anumită adâncime el să fie egal cu preţul de cost al exploatării in
subteran.
Limita economică relativă a exploatării la zi, notată cu Z, este adâncimea la care
preţul de cost al exploatării la zi este egal cu preţul de cost al exploatării in subteran.
Dacă deasupra acestei limite costul exploatării la zi este mai mic, sub ea el devine mai
mare decât preţul de cost al exploatării in subteran, astfel că toate corpurile aflate sub
această adâncime se vor exploata in subteran. In această situaţie se află corpul 4.
Constituie cazuri speciale corpurile 3 şi 7, unde modul de exploatare va fi
combinat. Jumătatea superioară a corpului 3 se va exploata in carieră iar cea inferioară
in subteran, in timp ce la corpul 7 partea superioară se va exploata la zi iar partea
mediană va face obiectul modului de exploatare subteran.
Limita economică a exploatării la zi este relativă deoarece sub ea exploatarea in
carieră este incă posibilă, din punct de vedere tehnic şi economic, fiecare pe o anumită
adâncime. Revenind la aspectul economic, trebuie observat că in continuare, sub limita
Z, preţul de cost al exploatării la zi va creşte cu adâncimea până când se va atinge
limita economică absolută a exploatării la zi.
Prin această limită economică absolută a exploatării la zi, notată cu Z 1 pe figura
1, se inţelege adâncimea la care preţul de cost al exploatării la zi devine egal cu preţul
de vânzare al minereului exploatat (sau eventual al concentratului echivalent obţinut

12
 1 2

3 7

Z’ Pz = Ps
4

Z’1 Pz = Pv

S’

6 6

Fig. 2.

Limitele in adâncime ale exploatării in carieră şi in subteran, pentru corpuri conţinând acelaşi
minereu, de valoare ridicată (Z’ = limita economică relativă a exploatării la zi; Z’1 = limita
economică absolută a exploatării la zi; S’ = limita economică absolută a exploatării in subteran;
Pz = preţul de cost al exploatării la zi; Ps = preţul de cost al exploatării in subteran; Pv = preţul de
vânzare al minereului extras).

din minereu). Este o limită absolută, sub ea exploatarea la zi nemaifiind rentabil de

efectuat dar fiind posibil incă din punct de vedere tehnic.

13
 Intre cele două limite sunt rentabile şi posibil de efectuat ambele moduri de
exploatare, la zi şi subteran, dar, efectuându-se la un preţ de cost mai scăzut (deci mai
rentabil), exploatarea in subteran va fi preferată. De exemplu, partea inferioară a corpului
3, partea superioară a corpului 4 şi porţiunea superioară a părţii medii de la corpul 7 pot
fi rentabile de exploatat in la zi dar ele se vor exploata totuşi, cu cheltueli mai mici, in
subteran.
Continuând să crească adâncimea, se va mări proporţional şi preţul de cost al
exploatării in subteran, până ce el va deveni egal cu preţul de vânzare al minereului
exploatat, adică se atinge limita absolută a exploatării in subteran, S. Exploatarea
subterană va avea loc numai intre limitele Z şi S, sub S ea nemaifiind posibilă din punct
de vedere economic ci numai din punct de vedere tehnic.
Nefiind rentabile de exploatat, corpurile 5 şi 6, precum şi partea inferioară a
corpului cel mai extins in adâncime, 7, nu vor face obiectul exploatării, constituind
acumulări şi nu zăcăminte.

B. Cazul in care corpurile conţin acelaşi minereu, cu valoare ridicată

Să luăm in considerare aceleaşi corpuri de la cazul precedent, situate la aceleaşi

adâncimi, dar să presupunem că ele conţin un minereu foarte valoros, de exemplu auro
– argentifer.
In acest caz, valoarea mult mai ridicată a minereului – care presupune şi un preţ
de vânzare mai mare a minereului sau concentratului obţinut din minereul exploatat -
determină coborârea limitelor Z, Z1 şi S, care devin, pe noile poziţii, Z’, Z1’, S’, conform
imaginii din figura 2.
Corpurile 1 – 5 şi 7 vor fi rentabile de exploatat, constituind zăcăminte. Corpurile
1, 2 şi 3 se vor exploata complet la zi, jumătăţile superioare ale corpurilor 4 şi 7 se vor
exploata la zi iar cele inferioare in subteran, corpul 5 va cunoaşte in totalitate un mod de
exploatare in subteran.
In continuare corpul 6 nu va putea fi exploatat din motive economice, el
neconstituind zăcământ ci doar o simplă acumulare. Din punct de vedere tehnic insă,
exploatarea corpului ar fi posibilă dar nu exte recomandabilă(fiind posibil numai din punct
de vedere tehnic), nefiind rentabilă.

14
 C. Cazul in care corpurile conţin minereuri cu valori diferite

In această situaţie, există corpuri cu minereuri diferite, fiecare având alte valori,
fapt ce va determina transformarea limitelor economice, relative şi absolute, din linii
drepte in linii sinuoase, mai joase pentru corpurile cu minereuri având valoare mai mare
şi mai ridicate pentru corpurile conţinând minereuri cu valoare mai mică.
Acest caz este mai mult teoretic, valabil pentru corpuri singulare, aflate in zone
diferite, căci, spre deosebire de celelalte două cazuri precedente, mai frecvent intâlnite,
este foarte rară situaţia in care există o aglomerare de corpuri cu minereuri diferite, cu
geneze diverse. Chiar şi aşa, practic, crearea infrastructurii minei pentru corpul cel mai
adânc, cu minereul foarte valoros, va face posibilă (prin folosirea comună a acestei
infrastructuri) şi exploatarea rentabilă a corpurilor apropiate, cu minereu de valoare prea
mică pentru a fi exploatabile singure.

1.3. ETAPE DE EXPLOATARE

Procesul de exploatare a unui zăcământ de substanţe minerale sau energetice

solide presupune parcurgerea obligatorie a trei etape:
deschiderea zăcământului;
pregătirea zăcământului in vederea extragerii substanţelor minerale
conţinute;
extragerea substanţelor minerale utile existente.
Pe parcursul deschiderii se crează accesul de la suprafaţa terenului la diferite
nivele de adâncime ale zăcământului, prin intermediul unor lucrări miniere principale de
transport a substanţei minerale sau energetice utile, ce urmează a fi extrasă.
Ca lucrări miniere principale (care după modul in care se combină intre ele
formează metode de deschidere) folosite pot fi :
- dacă zăcământul se va exploata la zi: tranşee şi semitranşee;
- dacă se preconizeză o exploatare in subteran: galerii de coastă, puţuri
verticale, plane şi puţuri inclinate;
- in cazul unei exploatări mixte (şi la zi şi in subteran): diverse combinaţii de
lucrări miniere la zi şi lucrări miniere subterane.
In etapa de pregătire se execută şi alte lucrări miniere prin care se imparte
zăcământul in unităţi de exploatare (panouri, subetaje, etc.), unde extragerea substanţei

15
minerale şi energetice utile urmează să se efectueze independent, şi prin care se crează
şi fronturile de lucru (abatajele).
Lucrările miniere care se execută deobicei in această etapă sunt :
- pentru exploatarea la zi: treptele de carieră;
- pentru exploatarea in subteran: galerii de orizont, suitori, coborâtori, plane
inclinate, preabataje, rostogoluri.
Dacă in procesul de explorare cunoaşterea mai amănunţită a zăcământului era
limitată de numărul relativ mic al lucrărilor geologice de cercetare permis a se realiza
(limitare economică), in timpul pregătirii (chiar şi al deschiderii, dacă lucrările de
deschidere se realizează in zăcământ) se execută un număr mare de lucrări miniere (la
zi sau subterane) ce permite o mai bună cunoaştere şi o promovare a rezervelor de la
categoria B la categoria A (pentru unele substanţe minerale de la C1 la B).
In cursul etapei de extracţie se dizlocă (detaşează) substanţa minerală sau
energetică utilă din zăcământ, la nivelul abatajelor, prin diferite metode de exploatare,
apoi se incarcă şi se transportă la suprafaţă, cu diverse maşini şi utilaje.
Pe parcursul etapei de extracţie aproape intreaga cantitate de substanţă
minerală utilă din zăcământ (mai puţin pilierii de protecţie şi pierderile de rezerve) este
abatată (dislocată) şi transportată la suprafaţă.

2. SUBSTANTA UTILA, MINEREU SI ZACAMANT

2.1. SUBSTANTA UTILA

Substanţa utilă reprezintă acea substanţă care este folositoare, deci prezintă
valoare de intrebuinţare. Ea poate fi minerală şi neminerală (organică, anorganică,
energetică). De cele mai multe ori, alături de substanţa utilă există una sau mai multe
substanţe neutile, nefolositoare.

2.1.1. SUBSTANTA MINERALA UTILA

Substanţă minerală utilă reprezinta substanţa constituită din unul sau mai multe
minerale, existentă intr-un zăcământ sau depozit de deseuri, care datorită proprietăţilor
sale poate fi folosită direct in starea in care se extrage sau după ce este supusă unor
operaţii şi procese industriale, de imbunătăţire a calităţii, de obţinere separată faţă de alţi
componenţi cu care era asociată, uneori de realizare – prin combinare chimică - a unor
compuşi noi.

16
 Notiunea are intelesuri diferite in functie de procesul de productie in care se
gaseste. Astfel, in procesul de exploatare substanta minerala utila este minereul din
zacamant (de exemplu, minereul aurifer exploatat dintr-un filon), comparativ cu rocile
inconjuratoare si intercalatiile sterile. In procesul de preparare ea reprezinta mineralele
metalice (mineralele aurifere) ce se vor regasi in concentratul de minereu, fata de
mineralele (metalice sau nemetalice) care constituie sterilul aruncat in iazul de
decantare. In procesul metalurgic, substanta minerala utila este chiar metalul obtinut
(aurul), comparativ cu zgura rezultata si depozitata in halda.

A.Situatia in care substanta minerala utila se extrage din zacaminte

a.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă in totalitate sau aproape

intregime substanţa minerală exploatată

In această situaţie, substanţa utilă se intrebuinţează direct si in intregime in

starea in care se extrage din zacamant, in consumul casnic, in construcţii sau ca materie
primă minerala in industria prelucrătoare.
Printre substanţele minerale utile ce pot fi folosite in (sau aproape in) intregime,
direct in starea in care se extrag, pot fi enumerate sarea de bucătărie (halitul), rocile de
construcţie (granit, bazalt, marmură, calcar, travertin etc.), creta, nisipul silicios,
bentonita, diatomita, talc, sulf pur, grafit cu 95-97 % C, marna, argila etc. De remarcat
că, pentru anumite intrebuinţări, unele dintre acestea sunt şi preparate in vederea
eliminării impurităţilor care se găsesc in cantităţi mai importante.
Sarea gema, de exemplu, se extrage din saline, prin intermediul lucrărilor
miniere. In stare brută sarea prezintă granulaţie mare şi impurităţi argiloase, care-i
imprimă o culoare cenuşie. Se poate folosi ca atare, in totalitate, in consumul casnic, ca
hrană pentru animale, pentru topirea zăpezii şi gheţii de pe drumuri etc.
Trebuie remarcat că in sarea brută impurităţile (mineralele) argiloase sunt
substanţe minerale neutile. Ele nu sunt luate in considerare şi nu deranjează prea mult
intrucât se găsesc in cantităţi foarte mici şi nu sunt toxice, deci in acest caz se poate
considera că in totalitate sarea este o substanţă minerală utilă.
Granitul este in alt exemplu de folosire in totalitate ca substanţă utilă a
substanţei minerale extrase din zăcământ. El suferă doar o uşoară preparare, care
constă in sfărâmare şi impărţire pe sorturi granulometrice, fiecare cu o altă intrebuinţare
in domeniul construcţiilor.

17
 b.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă o mare parte
din substanţa minerală exploatată

Alteori, pentru a putea fi intrebuinţată, substanţei minerale exploatate i se

imbunătăţeşte calitatea prin procedee industriale, care mai elimină din substanţa
minerală neutilă şi ii creste conţinutul in substanţă minerală utilă. Ceea ce se obţine,
denumit concentrat, se foloseşte ca materie primă minerală in industriile prelucrătoare.
Se incadrează aici atât substanţele minerale nemetalifere, dintre care putem
aminti grafitul, fluorina, distenul, sulful nativ, săruri de potasiu, baritină, celestină, mică
etc., cât şi unele substanţe minerale metalifere precum cele de fier, mangan, aluminiu
(bauxita) s.a.
Grafitul, de exemplu, când se extrage din zăcăminte conţine carbon doar in
câteva zeci de procente, deci in substanţa minerală exploatată predomină substanţa
minerală neutilă. In urma unor complexe procese de preparare se ajunge la obţinerea
concentratelor de grafit, cu conţinuturi de 75,0 – 99,9 % C.
Fierul se găseşte in zăcăminte sub formă de minerale utile, asociat cu minerale
neutile. Cum conţinutul in fier al substanţei minerale exploatată din zăcăminte este de 20
– 60 %, rezultă că substanţa minerală utilă este o mare parte din substanţa minerală
exploatată.
Dacă substanţa minerală exploatată are peste 50 % Fe (sub această limită fierul,
sub formă de fontă, nu poate fi obţinut in mod economic din furnal), ea se foloseşte
direct in procesul metalurgic, pentru obţinerea metalului. Când conţinutul este sub 50 %
Fe, in mod obligatoriu, substanţa minerală extrasă este supusă preparării pentru a-i
creşte calitatea (conţinutul in metal), deci pentru a se obţine un concentrat cu minim 50
% Fe.
In urma proceselor de topire care au loc in furnal nu rezultă fierul, ci, datorită
combinării acestuia cu carbonul din cocs, rezultă un compus nou, respectiv un aliaj fier –
carbon, numit fontă. Ea poate fi folosită ca atare in industria prelucrătoare sau, după
scăderea conţinutului de carbon şi introducerea unor metale, pentru obţinerea diferitelor
oţeluri.
Sarea gema se poate extrage nu numai prin lucrări miniere ci şi prin foraje,
introducându-se apă şi extrăgându-se o soluţie (saramură) de 310 – 320 g/l. Dacă sarea
se foloseşte ca materie primă in industria chimică, ea se livrează ca soluţie. Dacă se
doreşte sare pentru consumul alimentar, ea se prepară prin eliminarea impurităţilor,
uscare şi obţinerea de diverse sorturi granulometrice.

18
 c.Cazul in care substanţa minerală utilă reprezintă doar o mică parte din
substanţa minerală exploatată

Reprezinta cazul cel mai frecvent in talnit. Se pot cita aici foarte multe substaţne
minerale metalifere, precun cele de aur, argint, uraniu, plumb, zinc, cupru, platină,
niobiu, tantal ş.a. Mai trebuie precizat că intr-o substanţă minerală exploatată pot exista
unul sau mai mulţi componenţi minerali utili, care se pot obţine prin procedee industriale
şi care vor constitui materii prime minerale pentru industriile prelucrătoare.
Plumbul, de exemplu, este o substanţă minerală utilă care se poate găsi singur
in substanţa minerală exploatată (in minereu), unde prezintă un conţinut de minim 1,5 –
2 % metal. Prin preparare se ajunge la obţinerea unui concentrat cu minim 19 % Pb, din
care, in procesul metalurgic, se extrage metalul.
Cazurile in care plumbul se exploatează separat sunt rare. Deobicei substanţa
minerală exploatată conţine doi componenţi utili, plumbul şi zincul. Din ea, in urma
procesului de preparare, se obţin fie două concentrare, unul de plumb (cu 19 % Pb) şi
unul de zinc (cu 50 % Zn), fie un concentrat colectiv (cu 45 % Pb + Zn). Ulterior, prin
procese metalurgice, se obţin, din fiecare concentrat, metalele respective.
Dar substanţe minerale utile nu se găsesc şi se exploatează numai din
zăcăminte.

B.Situatia in care substanta minerala utila se extrage din

depozite de deseuri minerale

Sunt relativ frecvente situaţiile in care substanta minerala utila exista in deseuri
miniere (depozitate in halde miniere, rambleu vechi), deseuri de preparare (aflate in
haldele de steril, foste iazuri de decantare) si deseuri metalurgice (existente in halde de
zgura). Acestea pot fi considerate adevărate “zăcăminte antropice” sau “zăcăminte
artificiale” care pot fi uneori exploatate.
Este vorba de o exploatare secundara (cand extractia are loc a doua oară pentru
substanţa minerală utilă respectivă). De exemplu, la nivelul anului 1985, se estima că
deşeurile miniere provenite in peste 50 de ani de minerit, in zona Copperbelt din Zambia,
conţineau 7 mil. t de cupru. In acelaşi an, producţia obţinută prin exploatarea şi
valorificarea deşeurilor a fost de 80 000 t metal.
Un alt exemplu priveste deşeurile din Zair, de la Kolowezi şi Lubumbashi, pentru
care in anul 1997 se estima că totalizeaza 107 mil. t şi prezinta conţinuturi de 1,34 %
cupru şi 0,26 % cobalt.

19
 Trebuie precizat ca unele deseuri minerale reprezinta in totalitate substanta
minerala utila, intrebuintandu-se ca rambleu, la intretinerea drumurilor, la fabricarea
cimentului etc. De la altele intereseaza unele substante minerale aflate in proportii mici,
neinteresante din punct de vedere economic la vremea depozitarii dar devenite atractive
(posibil de valorificat) din punct de vedere economic odata cu trecerea timpului.
Din acestea din urma se pot obtine concentrate, ca si din minereuri iar in final
metalele, nemetalele sau metaloizii continuti.

2.1.2. SUBSTANTA ENERGETICA UTILA

Substanţă energetică utilă este substanţa constituită din unul sau mai mulţi
compuşi neminerali (in acceptiunea ingusta a termenului de mineral), deobicei organici,
existentă intr-un zăcământ sau depozit de deseuri, care, datorită proprietăţii sale de a
produce energie prin ardere, poate fi folosită direct in starea in care se extrage sau după
ce este supusă unor operaţii şi procese industriale, de imbunătăţire a calităţii, de
obţinere separată faţă de alţi componenţi cu care era asociată, de realizare – prin
combinare chimică - a unor compuşi noi.
Uneori, ca si la substanta minerala utila, substanta energetica utila reprezinta in
totalitate sau aproape in totalitate substanţa energetică exploatată. Este cazul cărbunilor,
petrolului şi gazelor naturale combustibile, unde impurităţile există in cantităţi
subordonate şi pot fi eliminate relativ usor prin procese de preparare.
In cazul altor substanţe energetice, substanţa energetică utilă este in proporţie
substanţială dar nu dominantă in cadrul substanţeu energetice exploatate din zăcământ.
Se pot da ca exemple sisturile bituminoase, nisipurile bituminoase, sisturile carbunoase,
la care predomină substanţele neenergetice, neutile, respectiv impurităţile de natură
minerală (argila, nisip etc.).

2.1.3. SUBSTANTA MINERALA SI ENERGETICA UTILA

Substanţă minerală si energetică utilă este acea substanţă utilă, de natură

minerală, care poate produce sau ceda energie. Se pot aminti ca fiind producatoare de
energie metale radioactive precum uraniul (prin reacţii de fisiune nucleară se obtine
energie termica, posibil de transformat in energie electrica) si toriul, la care se adauga şi
gaz –hidraţii (prin incălzire se distruge structura cristalină şi este eliberat gazul metan,
care produce energie termică prin ardere).

20
 Nu produc dar contin (luata din caldura interna a Pamantului) si cedeaza energie
apele termale. Energia lor termica poate fi transformata in energie electrica (daca au
temperaturi foarte ridicate) sau se foloseste ca atare la incalzit ori in procese industriale.
In cazul uraniului, substanţa energetică utilă (metalul) există intr-o foarte mică
proporţie in substanţa minerală exploatată (minereul scos din zăcământ, in care se
găsesc minerale de uraniu), motiv pentru care aceasta din urmă trebuie preparată in
vederea obţinerii unui concentrat. Mai departe, concentratul, in care mineralele de uraniu
apar intr-o proporţie mult mai mare, este supus unor prelucrări metalurgice pentru
obţinerea metalului.

2.2. MINEREU

2.2.1. CONCEPTUL DE MINEREU

Minereul reprezintă o concentraţie naturală a uneia sau mai multor substanţe

minerale utile, deobicei in amestec cu substanţe minerale sterile, existentă actual sau
iniţial intr-un zăcământ, care poate fi exploatată şi valorificată in mod rentabil, putând fi
intrebuinţată in starea in care se exploatează ori după ce i se imbunătăţeşte pentru
prima oară calitatea prin procese de preparare, sau din care se obţine pentru prima dată
un element chimic (deobicei metal) prin procese de prelucrare metalurgice.
Se subânţelege că, fiind vorba de o concentraţie minerală naturală existentă intr-
un zăcământ sau care provine din el, procesul de concentrare a fost şi el natural, mai
precis unul geologic. Concentrarea este obligatorie, specifică minereului, spre deosebire
de rocă, unde este vorba de o asociaţie de minerale.
Acest aspect nu mai este atât de clar şi de tranşant in cazul rocilor
monominerale, unele considerate minereuri deoarece existenţa dominantă sau exclusivă
a numai un mineral denotă un proces de concentrare. Confuzia se datorează faptului că
noţiunea de minereu se referea iniţial la concentraţiile metalifere iar ulterior a evoluat şi
s-a extins şi la cele nemetalifere.
Deobicei minereul există in zăcământ, dar sunt cazuri in care el se află in afara
sa, fiind exploatat şi stocat in hhalde, exploatat şi in curs de transportare la suprafaţă sau
aflat la uzina de preparare, stocat ori in plin proces tehnologic (de exemplu in curs de
sfărâmare sau măcinare).
Imbunătăţirea pentru prima oară a calităţii prin procese de preparare trebuie
precizată deoarece o preparare completă (mărunţire, clasare, concentrare) modifică

21
substanţial caracteristicile minereului iniţial, deci ii schimbă identitatea, trăsăturile
naturale (mai ales conţinutul in substanţă minerală utilă). Ca urmare a acestei condiţii
restrictive nu mai pot fi considerate minereuri produsele preparării, fie cele sterile (cu
conţinut prea mic in substanţă minerală utilă faţă de cel existent in minereu) aflate in
iazuri de decantare, fie concentratele (cu conţinut prea ridicat).
Cu atât mai mult nu pot fi considerate minereuri nici unele produse (zguri) ale
procesului de prelucrare metalurgică, intrucât s-a desfăşurat pe concentratele obţinute
prin prepararea minereului. Există insă şi excepţii. Astfel, uneori zgurile rezultă in situaţia
particulară şi rar intâlnită, in care minereul, datorită unui conţinut extrem de ridicat in
metal, a fost direct prelucrat metalurgic, fără a mai fi preparat.
Indiferent de modalităţile de obţinere a zgurilor, aflate acum in halde metalurgice,
multe din ele pot fi exploatate pentru a se mai obţine unul sau mai multe elemente
chimice, caracteristicile lor – indeosebi cele mineralogice - nu mai amintesc deloc de
minereurile din care au provenit, deci nu sunt şi nu pot fi considerate minereuri.
Obligatoriu, noţiunea de minereu are şi o conotaţie economică, presupunând că
din el se obţine elementul util conţinut in mod rentabil. Este şi motivul pentru care ea are
valabilitate numai in cazul unui zăcământ, intr-o acumulare nerentabilă de valorificat
nevorbindu-se de minereu ci de concentraţie, parageneză sau simplă mineralizaţie,
neinteresante din punct de vedere economic.
Pentru inţelegerea noţiunii de minereu in spiritul definiţiei date la inceputul
paragrafului, se vor prezenta şi comenta, in continuare două exemple, unul referitor la un
minereu aurifer iar celălalt in legătură cu minereul de mică şi feldspat..
Fie un minereu de aur nativ, prezent intr-un zăcământ, conţinând 15 g/t Au, in
care asociaţia mineralogică este aur metalic-cuarţ. Conform definiţiei, acest minereu
reprezintă o concentraţie a unei substanţe minerale utile (aurul), aflată impreună
(amestecată) cu o substanţă minerală sterilă (neutilă), reprezentată prin cuarţ.
Faţă de conţinutul său mediu in scoarţă (clark – ul de 0,0000005 %), pentru a
ajunge la conţinutul de 15 g/t (0,0015 %) in zăcământ, aurul a trebuit să se concentreze,
prin procese geologice, de 3000 ori.
Minereul nu este utilizat ca atare (in asociaţia aur - cuarţ), in starea in care se
găseşte in zăcământ sau in care se aduce la suprafaţă in urma exploatării, ci mai intâi se
obţine din el un concentrat, adică o materie primă minerală intermediară (tot asociaţia
aur – cuart, dar in care conţinutul de aur este mult mai ridicat) din care, in procesul
metalurgic, se obţine un component al minereului iniţial, respectiv metalul.

22
 Aurul metalic, care trebuie obtinut in mod rentabil (toate cheltuielile, incepand cu
cele necesare descoperirii si cercetarii zacamantului si terminand cu cele metalurgice,
trebuie sa fie mai mici decat valoarea metalului obtinut), sub formă de lingou, este
materie primă minerală finală pentru industriile prelucrătoare (de exemplu cea a
bijuteriilor) sau se depozitează in bănci.
Fie un minereu de feldspat şi mică, cum este cel de la Voineasa. El se găseşte
intr-un pegmatit şi conţine ca minerale principale (aflate in proporţii mari) feldspaţi
(ortoclaz, microclin), cuarţ şi mică (indeosebi muscovit). Ca minerale secundare mai pot
fi intâlnite turmalină, granaţi, apatit, beril etc.
Substanţele minerale utile, care se şi recuperează sub formă de concentrat, sunt
cuarţul şi mica, ambele fiind folosite ca meterii prime minerale finite, pentru proprietăţile
lor, nu pentru obţinerea din ele a unor elemente chimice.
Sunt şi minereuri, cum este cel de sare gemă, (vezi exemplele de la substanta
minerală utilă) care se pot intrebuinţa atât ca atare, in starea in care s-a extras din
zăcământ, ca produs al preparării (diverse sorturi granulometrice de sare pură) sau din
care se extrage un metal (sodiul) in procesul metalurgic (prin electroliza sării topite).

2.2.2. CONSTITUTIA MINEREULUI

Deobicei, constitutia minereului este analizata din punct de vedere mineralogic si

utilitar-tehnologic.

A.Constitutia mineralogica a minereului

Un minereu este intodeauna compus din minerale, deci prezintă o anumită

constituţie mineralogică ce-l caracterizeaza. Mineralele din constitutia minereului pot fi
elemente native sau combinatii chimice.
Ca elemente native se disting metale (aur, argint, platină, paladiu, cupru, mercur,
fier, staniu, zinc etc.) semimetale (arseniu, stibiu, bismut, seleniu ş.a.) cât şi nemetale
(diamant, grafit, sulf).
Alte minereuri, de fapt cele mai numeroase, conţin minerale sub formă de
combinatii chimice: sulfuri, sulfosăruri, oxizi, hidroxizi, halogenuri, carbonaţi, nitraţi,
boraţi, iodaţi, suldaţi, cromaţi, molibdaţi, wolframaţi, fosfaţi, arseniaţi, vanadaţi şi silicaţi.
Unele minereuri pot fi considerate practic monominerale, fiind formate
predominant dintr-un mineral, celelalte minerale aparand in proportii foarte reduse (cel

23
mult cateva procente), ca impuritati. Se pot da ca exemple: sarea gema (contine
dominant NaCl, alaturi de cantitati foarte mici de minerale argiloase si alte saruri), nisipul
silicios (cuart plus impuritati de mica, minerale argiloase, calcit etc), bentonita (85 %
montmorillonit, plus beidelit, cuart, mica, feldspati, illit, halloysit s.a.) etc.
Deobicei minereurile sunt poliminerale. Tipurile, numarul de minerale si
proportiile in care se gasesc sunt foarte variabile de la un minereu la altul iar in cazul
aceluiasi minereu difera de la un zacamant la altul.

B.Constitutia utilitar-tehnologica

Daca se tine cont de posibilitatea intrebuintarii, la un minereu se

deosebesc, aproape intodeauna, o parte utila (alcatuita din substante minerale utile) si
una sterila (substante minerale neutile).

a.Partea utila a minereului

Este reprezentata prin minerale pentru care se face exploatarea si valorificarea,

adica de minerale care au valoare de intrebuintare si intereseaza din punct de vedere
economic.
Fiind partea cea mai importanta a minereului, mineralul sau elementul util ce se
obtine din el (uneori mai multe minerale sau elemente utile) imprima minereului
denumirea sa. Cateva exemple in acest sens (in paranteza este trecut elementul sau
mineralul util) sunt edificatoare: minereu cuprifer (Cu), minereu plumbo-zincifer (Pb, Zn),
minereu de sulf (S), minereu de mica (muscovit), minereu de grafit (grafit), minereu de
azbest (crisotil) etc.
Notiunea de minereu presupune, in mod obligatoriu, existenta aspectului
economic: exploatarea minereului si valorificarea partii utile din el sunt rentabile.

b.Partea sterila a minereului

Partea sterilă nu interesează in procesul de exploatare şi valorificare, fie

neavând valoare de intrebuinţare fie neputând fi valorificată in mod rentabil. Este
constituită din minerale fără importanţă economică, numite şi minerale de gangă
(existente in amestec, uneori intim, cu mineralele utile), precum şi din fragmente de roci.
In procesele de exploatare, preparare sau de prelucrare, partea sterilă
incomodează prin prezenţa sa, mascand sau diluand partea utilă. De aceea, se caută,

24
pe cât este posibil, ca in procesul de exploatare să se evite sau să se reducă proporţia
sa iar in procesele de preparare sau/şi prelucrare să se elimine parţial sau total.
Noţiunea de mineral steril sau, mai pe scurt, de steril, este relativă şi specifică
fiecărui tip de minereu sau de zăcământ in parte. Astfel, una sau aceeaşi substanţă
minerală poate fi considerată intr-un zăcământ parte sterilă iar in altul patre utilă, in
funcţie de cantitate şi calitate, nivelul tehnologiei de preparare disponibilă, conjunctura
economică mondială etc.
De exemplu, caolinitul, este parte sterilă in minereurile aurifere exploatate in
Munţii Apuseni sau in majoritatea minereurilor polimetalice care se extrag din zona Baia
Mare dar in zăcământul de caolin de la Harghita – Băi constituia partea utilă.
Chiar şi in cadrul aceluiaşi zăcământ, notiunea de steril este relativă in timp.
Astfel, la zăcământul Băiţa Bihor, pe lângă mineralele metalice care constituiau partea
utilă existau şi minerale precum wollastonit, ca parte sterilă. Iniţial wollastonitul, cât putea
fi exploatat separat de steril, era aruncat pe halda minieră dar ulterior a fost intrebuinţat
in fabricarea ceramicii şi a devenit parte utilă.
In funcţie de importanţa sau influenţa pe care o pot avea asupra produselor
minerale obţinute sau asupra proceselor tehnologice prin care trece minereul sau
concentratul obţinut din minereu, mineralele sterile se impart in indiferente, favorabile şi
nocive.
Mineralele indiferente nu au nici o influenţă asupra asupra fluxului tehnologic de
preparare sau prelucrare a minereului si nici privind produsele minerale finale (materiile
prime minerale). Mineralele favorabile au o influenţă benefică, crescând calitatea
produselor minerale sau ajutând in procesul tehnologic.
De exemplu, in cazul minereurilor de fier, calcitul ajută procesului tehnologic,
servind ca material fondant.
Unele minerale, chiar dacă se găsesc in mici cantităţi, imbunătăţesc proprietăţile
mecanice ale oţelurilor sau conduc la obţinerea de aliaje folositoare (oricum li s-ar fi
adăugat acele minerale pentru aliere). Astfel de minerale sunt (in paranteză este trecut
elementul din mineral care are influenţă) piroluzit (Mn), rodocrozit (Mn), pentlandit (Ni),
garnierit (Ni), molibdenit (Mo), wolframit (W) etc.
Mineralele nefavorabile, sau dăunătoare au influenţe nefaste asupra proceselor
tehnologice sau calităţii produselor minerale obţinute. Astfel, in cazul aceloraşi minereuri
de fier, dacă mineralele de gangă au un conţinut prea ridicat in bioxid de siliciu sau in

25
oxid de aluminiu fac sa creasca prea mult cantitatea de zgură, consumul de cocs, costul
pe tona de fontă si micsoreaza productivitatea furnalului.
Prezenţa (in paranteză este trecută limita peste care metalul are influenţe
nefaste) mineralelor de plumb (peste 0,05 % metal) sau de mangan (peste 0,2 %)
determină ingreunarea procesului de elaborare a fontei, respectiv conduce la obţinerea
unei fonte cu maleabilitate necorespunzătoare.
Tot dăunătoare se dovedesc a fi (in paranteză este trecut elementul dăunător)
pentru procesul tehnologic al minereurilor de fier sau pentru produsele finale (diverse
categorii de fonta sau otel) minerale precum ilmenitul (Ti) şi titanitul (Ti) iar pentru
calitatea concentratelor pirita (S), pirotina (S), calcopirita (S, Cu), malachitul (Cu), blenda
(S, Zn), gipsul (S), baritina (S) etc.

2.2.3. CLASIFICAREA MINEREULUI

Nu există o clasificare unică a minereurilor, ele clasificându-se in funcţie de mai

multe criterii. Deobicei criteriile care se iau in considerare sunt: posibilitatea obţinerii unui
metal, numărul de componenţi valorificabili conţinuţi, compoziţia chimică a părţii utile,
compoziţia chimică a părţii sterile, conţinutul in substanţă minerală utilă, geneza,
trecerea prin procesul de exploatare, domeniul de intrebuinţare, posibilitatea de obţinere
a energiei, starea de agregare.

A.Clasificarea dupa posibilitatea obţinerii unui metal

Dupa acest criteriu, minereurile se impart in metalifere, nemetalifere şi mixte.

Minereul se numeşte metalifer dacă din el, in urma proceselor de preparare şi
apoi de prelucrare metalurgică, se obţin in final unul sau mai multe metale sau
semimetale (metaloizi). Pot fi date ca exemple minereul de fier, minereul de cupru,
minereul auro – argentifer, minereul de crom si fier, minereul de cupru – plumb – zinc
etc.
Uneori clasificarea merge mai departe, minereul metalifer fiind impărţit in feros şi
neferos. Cel feros este minereul care conţine şi din care se obţine fierul şi cele mai
importante şi mai frecvente din metalele (mangan şi crom in sensul restrâns al noţiunii
de feros; mangan, crom, wolfram, cobalt, nichel ş.a., in sensul lărgit) cu care acesta se
aliază pentru a da diferite oţeluri.
Minereuri metalifere feroase pot fi, de exemplu, urmatoarele: minereu de fier,
minereu de mangan, minereu de crom, minereu de fier şi crom, minereu de fier şi

26
mangan etc.
Minereul neferos este cel ce conţine şi din care se obţine unul sau mai multe
metale neferoase, neintrebuinţate deobicei pentru aliere cu fierul, pentru obţinere de
oţeluri. Se pot cita, printre altele, minereul de cupru, minereu de aur, minereul auro –
argentifer, minereul plumbo – zincifer, minereul de cupru – plumb – zinc, minereul de
niobiu şi tantal, minereu de aur-argint-iridiu-osmiu etc.
Minereul este nemetalifer dacă in final, in urma exploatării, a preparării ori a
prelucrării, din el rezultă altceva decât un metal. Se poate obţine, astfel, un mineral
industrial (metalic sau nu), care se intrebuinţează ca atare, respectiv un mineral din care
se extrage un nemetal. Ca minereuri nemetalifere pot fi amintite: minereu conţinând
minerale care se intrebuinţează ca atare (minereu de mică, minereu de feldspat, minereu
de feldspat şi mică, minereu de azbest, minereu de grafit etc.), minereuri din care se
extrage un nemetal (minereu de sulf, minereu de bor, minereu de fluorină, minereu de
fosfaţi etc) precum şi minereuri folosite in ambele feluri (minereu de fluorină, minereu de
fosfaţi etc), atât pentru mineralul cât şi pentru nemetalul conţinute.
Minereul este considerat mixt dacă conţine cel puţin un mineral metalic, ce se
poate recupera şi folosi ca atare, pentru proprietăţile sale, dar din care, daca se doreste,
se poate obţine şi metalul conţinut.
Exemple: minereu de baritină (baritina se foloseşte atât ca mineral, pentru
creşterea densităţii fluidului de foraj cât şi pentru obţinerea bariului), bauxita (se
foloseşte şi ca material refractar şi pentru obţinerea aluminiului), sarea gemă, minereu
de cuarţ, dolomit, minereu de magnezit ş.a.

B.Clasificarea după numărul de componenţi valorificabili conţinuţi

Dupa acest criteriu, minereurile sunt monocomponente şi policomponente. In

cazul minereului monocomponent sau simplu, dacă din el se obţine un mineral, atunci
poate fi denumit minereu monomineral. Ca minereuri monominerale pot fi amintite:
minereul de diamant, minereul de azbest, minereul de caolin, minereul de grafit etc.
In cazul in care din minereu se obţine, in final, un singur metal, el este minereu
monometalifer. Exemple de astfel de minereuri pot fi urmatoarele: minereu aurifer (sau
de aur), minereu feruginos (sau de fier), minereu de aluminiu (bauxită, alunit), minereu
manganifer etc.
Sunt şi situaţii in care din minereul monocomponent se extrage un nemetal,

27
cazuri in care avem de-a face cu minereu mononemetalifer. Ca exemple se pot cita
minereul de sulf, minereul de fosfor, minereul de bor, minereul de iod etc.
Sunt numite minereuri policomponente sau complexe dacă din ele se valorifică
doi sau mai mulţi componenţi. Când componenţii obţinuţi sunt minerale, minereurile sunt
denumite poliminerale. Pot fi amintite ca exemple minereul de feldspat şi mică, minereul
de cuarţ - feldspat – mică, minereul de fosfat şi fluorină etc.
Dacă din minereuri se extrag două sau mai multe metale, minereurile sunt
polimetalice sau complexe. Exemple din astfel de minereuri sunt minereul auro–
argentifer, minereul plumbo–zincifer, minereul de fier şi mangan, minereul de fier şi
crom, minereul de aur–argint–cupru, minereul de aur–argint–iridiu–osmiu, minereul de
cobalt–cupru–nichel–zinc, minereul de platină–paladiu–rodiu–nichel-cupru–aur etc.
In sens restrâns, in Romania, sunt denumite minereu polimetalic cel de plumb–
zinc–cupru şi minereu complex cel de plumb-zinc-cupru + aur-argint + elemente minore
(cadmiu-germaniu-telur etc.).
Se pot deosebi şi minereuri polimineralmetalice, din care se pot obţine şi
minerale şi metale. Exemple in acest sens sunt minereul de diamante şi aur din Brazilia,
minereul pegmatitic cu cuarţ-feldspat-mice-minerale preţioase-metale rare etc.

C.Clasificarea dupa compoziţia chimică a părţii utile

Dacă se foloseşte acest criteriu, se deosebesc minereuri de elemente native,

minereuri de minerale şi elemente oxidice şi minereuri de minerale şi elemente
sulfuroase (sulfidice), minereuri sulfido-oxidice.
Minereurile de elemente native prezintă partea utilă nelegată chimic de alte
elemente, chiar dacă se găseşte asociată spaţial cu partea sterilă, formată din minerale
in care elementele sunt legate chimic, eventual şi cu alte tipuri de minerale utile.
Pot fi date ca exemple: minereu de aur nativ; minereu de sulf; minereu de argint
nativ; minereu de platină nativă; minereul de cupru nativ şi zeoliţi din zona Lacului
Superior (SUA) ş.a.
Deobicei minereurile de elemente native nu conţin numai elemente utile native ci
au in compoziţie şi minerale sub formă de combinaţii ale elementului nativ, deci sunt
minereuri mixte. De exemplu, minereul de cinabru (sulfură), metacinabarit (sulfură) şi
mercur nativ de la Izvorul Ampoiului, care poate fi considerat un minereu mixt, in acest
caz nativo-sulfuric.

28
 Privind importanţa acestor minereuri se apreciază că metalele platinice se
găsesc aproape in exclusivitate sub formă de minereuri cu elemente native, la fel şi aurul
iar aproape 10 % din producţia mondială de cupru se obţine pe seama cuprului nativ,
prezent in minereuri alături de alte minerale in care cuprul este legat chimic.
Prin minereuri de minerale şi elemente oxidice se inţeleg acele minereuri la care
substanţa minerală utilă este un mineral sau un element chimic legat de oxigen, ambele
fiind prezente ca oxid sau compus oxigenat (hidroxid, carbonat, sulfat, fosfat, silicat etc.),
eventual alături de alte elemente chimice, utile sau nu. Mineralul sau mineralele utile ale
acestui minereu sunt, deobicei, asociate cu diverse minerale sterile, care nu au
importanţă in această clasificare.
Dintre minereurile de minerale oxidice se pot da ca exemple mai spectaculoase
mineralele folosite ca pietre semipreţioase sau preţioase. Dintre ele, ca minerale oxidice
de cupru pot fi: calcantitul (sulfat), dioptazul (silicat), azuritul (carbonat şi hidroxid),
turcoaza (fosfat şi hidroxid de cupru şi aluminiu).
Mai puţin spectaculoase, dar folosite in cantităţi imense faţă de cele intrebuinţate
ca pietre preţioase şi semipreţioase, sunt minereurile de minerale oxidice industriale.
Dacă se ia in considerare numai mineralele oxidice de aluminiu, se pot aminti
minereurile cu: beidellit (argile bentonitice), caolinit (numite caolin), dumortierit, flogopit,
halloysit, muscovit, ortoză, palygorskit, pirofilit, vermiculit şi zeoliţi.
Iată câteva exemple cu minereuri de elemente oxidice (din care se valorifică
elementul): minereuri cuprifere, formate din unul sau (deobicei) mai multe minerale, in care
cuprul este sub formă de oxizi (cuprit, tenorit), de sulfat (brochantit), de carbonat şi
hidroxid (azurit, malachit), de oxiclorură (atacamit) sau de silicat (crisocol); minereuri
manganifere, formate din unul sau mai multe minerale, in care manganul este sub formă
de oxizi (piroluzit, hausmanit, kriptomelan, hollandit, coronadit, jacobsit, franklinit),
hidroxizi (manganit, psilomelan, wad, vernadit), carbonaţi (rodocrozit, manganocalcit)
sau silicaţi (rodonit, braunit); minereuri nichelifere, formate din unul sau mai multe minerale,
in care nichelul este sub formă de sulfat (morenosit) sau de silicaţi (garnierit, pimelit,
schuchardit); minereuri cromifere, in care cromul este numai sub formă de oxizi (cromit,
magneziocromit, picotit, alumocromit) ş.a..
Minereurile de minerale şi elemente sulfurice (sulfuroase, sulfidice) prezintă
elementul chimic util legat de sulf (uneori de elemente similare precum seleniu, telur,
arsen, stibiu) sau mineralul util sub formă de sulfură (ori de combinaţie asemănătoare,

29
precum seleniură, telurură, arseniură, stibiură). Adesea, in constituţia lor participă şi alte
elemente in afară de sulf şi cele enumerate anterior, dar nu oxigenul.
Minereurile de minerale sulfurice, in care mineralul are o altă intrebuinţare decât
obţinerea elementului respectiv sau a sulfului, sunt rare. Pot fi citate, de exemplu,
marcasita (sulfură de fier) şi calcozina (sulfură de cupru), folosite şi ca pietre
semipreţioase, când prezintă un aspect estetic deosebit.
Minereurile de elemente sulfurice servesc pentru obţinerea elementului
respectiv, care se află combinat chimic cu sulful, ca sulfură, uneori şi a sulfului conţinut
(sub formă de dioxid de sulf, ca acid sulfuric, ca element). Minereurile de acest tip sunt
foarte numeroase. Iată câteva exemple: minereuri cuprifere sulfurice, care conţin calcopirită,
calcozină, covelină, bornit; minereu plumbifer sulfuric, care conţine galenă; minereu zincifer
sulfuric, care conţine blendă şi wurtzit; minereu plumbo-zincifer sulfuric, care conţine galenă,
blendă, wurtzit; minereu complex sulfuric, care conţine plumb (sub formă de galenă), zinc (ca
blendă şi wurtzit), cupru (sub formă de unul sau mai multe minerale sulfurice din cele
enumerate mai sus) + aur, argint; minereu molibdenifer sulfuric, conţinând molibdenit; minereu
cupro-nichelifer sulfuric, care conţine minerale sub formă de sulfuri, de cupru şi de nichel
(bravoit, polidimit, millerit, pentlandit, violarit).
Dintre minereurile de elemente care formează combinaţii asemănătoare
sulfurilor poate fi amintit ca exemplu minereul nichelifer asemănător sulfuric, in care
mineralele de nichel sunt sub formă de telurură (melonit), de arseniură (cloantit,
gersdorfit, maucherit, nichelină, rammelsbergit) şi de stibiură (breithauptit).
Minereurile sulfido-oxidice, sau mixte, reprezintă acele minereuri care conţin atât
minerale sau elemente sulfurice cât şi minerale sau elemente oxidice, in proporţii
comparabile (nu neapărat egale). Ele se formează deobicei in partea superioară a unor
zăcăminte magmatice şi metamorfice, care aflorează sau sunt in apropierea suprafeţei
terenului, supuse acţiunii oxidante a a genţilor atmosferici.
Sunt caracteristice zonei de trecere de la porţiunea oxidată (pălăria de fier) la
cea neafectată, formată in cele mai multe cazuri din sulfuri. Pentru acelaşi zăcământ,
limita de demarcaţie intre minereurile oxidice cu poziţie superioară, minereurile mixte
mediane şi minereurile sulfurice existente in porţiunile mai adânci, nu este netă, nici in
plan orizontal nici in cel vertical.
Ca minereuri sulfido-oxidice se pot enumera urmatoarele: minereu mixt cuprifer,
minereu plumbifer mixt, minereu zincifer mixt, minereu plumbo-zincifer mixt, minereu
complex mixt etc.

30
 Se poate spune că pentru unele metale există minereuri numai oxidice
(manganifere, cromifere, ferifere ş.a.), pentru altele şi sulfurice şi oxidice (nichelifere,
molibdenifere etc.) iar in cazul unor metale minereurile pot fi oxidice, sulfurice şi mixte
(cuprifere, plumbifere, zincifere, plumbo-zincifere, complexe ş.a.).

D.Clasificarea dupa compoziţia chimică a părţii sterile

Compoziţia chimică a părţii sterileeste un criteriu cu importanţă in preparare sau

in metalurgie. Conform lui minereurile se pot impărţi in acide, bazice şi neutre.
Minereurile acide sunt acelea la care, in compoziţia chimică a mineralelor sterile
(de gangă), predomină oxizi acizi (bioxidul de siliciu sau trioxidul de aluminiu). La
minereurile bazice (alcaline), in compoziţia chimică a mineralelor sterile predomină oxizii
bazici (CaO, MgO, BaO, FeO etc.) sau sulfuri de fier (pirită, pirotină).
In cazul minereurilor neutre se constată că mineralele de gangă prezintă oxizii
bazici şi acizi intr-o proporţie aproximativ egală.

E.Clasificarea dupa conţinutul in substanţă minerală utilă

Conţinutul in substanţă minerală utilă este un criteriu mai rar folosit. Conform lui,
acelaşi tip de minereu poate fi considerat cu conţinut ridicat (minereu bogat), cu conţinut
mediu şi cu conţinut scăzut (minereu sărac). Se discută uneori, in mod impropriu şi de
“minereuri neindustriale sau neeconomice”, care prezintă un conţinut foarte scăzut.
Pe acestea, datorită neândeplinirii condiţiei de valorificare rentabilă, le
considerăm doar o mineralizaţie neindustrială sau neeconomică.
Limitele de conţinuturi, după care se face delimitarea intre cele trei tipuri sunt
diferite in funcţie de felul substanţei minerale utile conţinute. Astfel, minereurile de fier
erau considerate bogate dacă aveau peste 55 % Fe şi sărace când conţineau sub 35 %
Fe. In timp aceste limite s-au mai schimbat, considerăndu-se astăzi că un minereu bogat
are peste 40 % Fe.
Minereurile bogate de mangan (sau de categoria 1) sunt acelea care au in
conţinut peste 40 % metal, cele cu un conţinut mediu (categoria 2) prezintă 20-40 %
metal iar minereurile sărace (categoria 3), care se pot folosi in metalurgie numai după
preparare (sub formă de concentrat), sunt cele cu 10-20 % Mn.

31
 F.Clasificarea in functie de procesul de exploatare

Trecerea prin procesul de exploatare este un criteriu mai rar folosit. Conform
acestuia se disting două categorii minereu original şi minereu brut.
Minereul original (minereu in situ, minereu nativ) este minereul existent in
zăcământ, in starea sa naturală, aşa cum s-a format prin procese genetice. Acest
minereu este cel evidenţiat prin cercetări geologice.
Pe seama sa, in urma unei evaluări cantitative şi calitative, se conturează in
zăcământ rezervele geologice. Reprezintă minereul care incă nu a fost supus procesului
de exploatare.
Minereul brut (sau industrial) este cel care, in urma exploatării, se scoate din
zăcământ şi se aduce la suprafaţă. El alcătueşte rezerva industrială, fiind livrat direct
consumatorilor sau uzinei de preparare, pentru imbunătăţirea calităţii.
El se deosebeşte cantitativ şi calitativ de minereul original deoarece in procesul
de exploatare a suferit o derie de transformări. In primul rând, datorită amestecului cu
fragmente din rocile inconjurătoare şi cu unele (mai subţiri, ce nu pot fi evitate in
procesul de extragere) din intercalaţiile sterile existente in interiorul zăcământului, masa
sa este mai mare decât a minereului original exploatat.
In al doilea rând, prin adausul de steril, conţinutul in substanţă minerală utilă
(mineral sau element util) se diluează, conducând automat la o scădere a calităţii sale,
comparativ cu minereul original din care provine.

G.Clasificarea dupa domeniul de intrebuinţare

Acest criteriu impune o clasificare utilitară. Conform lui, se disting minereuri

folosite pentru obţinerea unor elemente chimice şi minereuri intrebuinţate ca atare sau
pentru obţinerea mineralelor componente.
Minereuri folosite pentru obţinerea unor elemente chimice sunt minereurile
metalifere, din care, prin prelucrare metalurgică, se obţin in final unul (cazul minereului
monometalifer) sau mai multe metale (minereu polimetalifer) sau semimetale şi
minereurile nemetalifere, din care se extrage un nemetal (minereu mononemetalifer)
precum sulful, fosforul, borul, iodul etc. Ele au fost anterior comentate, astfel că nu se
vor mai detalia.
Minereurile folosite ca atare sau pentru obţinerea mineralelor componente
intrebuinţate in:

32
 - industria metalurgică (inclusiv siderurgică) şi refractară: ca fondanţi (calcit,
dolomit, feldspaţi, cuarţ, fluorină, criolit, nefelin ş.a.) sau ca materiale refractare şi
izolatoare termice (cuarţit, silimanit, andaluzit, disten, serpentinit, vermiculit, azbest,
bauxită, talc, pirofilit, magnezit, cromit, zircon, grafit etc.);
- industria ceramicii şi a sticlei: pentru fabricare de ceramică ordinară (argilă
comună, argilă montmorillonitică, lehm), pentru fabricare de ceramica fină (argilă
caolinitică, feldspaţi potasici, wollastonit), pentru fabricare de sticlă şi cristal (cuarţ,
fluorină, minerale de bor);
- industria chimică: sare gemă, săruri de potasiu, celestină, stronţianit, calcit,
aragonit, anhidrit, gips, carbonat şi sulfat de sodiu, borax şi boraţi, sulf, brom, iod, pirită
şi alte sulfuri, arseniaţi, mispichel, realgar, auripigment, fluorină, baritină, witherit, alunit
ş.a.;
- industria ingrăşămintelor chimice: săruri de potasiu, fosfaţi, apatit, azotaţi, boraţi,
glauconit etc.;
- industria abrazivilor: silicioşi (cuarţ, cuarţit, gresii cuarţoase, calcedonie, silex,
feldsfaţi, topaz, granaţi etc.) sau nesilicioşi (magnetit, hematit, corindon, diamant
industrial, granit, bazalt, piatra ponce ş.a.);
- industria electrotehnică: minerale dielectrice (azbest, flogopit, muscovit) precum
şi minerale piezoelectrice (cuarţ, turmalină);
- industria optică: cuarţ, fluorină, calcit, muscovit, gips, sare gemă;
- industria materialelor de construcţii: perlite, gips, anhidrit, calcar, argile, marne,
tuf, magnezit, dolomit, bauxită,
- industria bijuteriilor: pietre preţioase (diamant, rubin, safir, topaz, smarald,
alexandrit, acvamarin, beril ş.a.) şi pietre semipreţioase (agat, opal, jasp, jad, ametist,
citrin, granaţi, spineli, turmalină, spodumen, rodonit, lazurit, marcasită, calcozină, nefrit,
chihlimbar etc.).

H.Clasificarea dupa posibilitatea de obţinere a energiei

Criteriul este puţin intrebuinţat, deoarece minereurile sunt deobicei neenergetice.

Se cunosc totuşi, ca excepţii şi minerale energetice, care fie sunt un vehicul pentru
transportul energiei termice din părţile adânci către suprafaţă (apa termală), fie pot
degaja energie prin ardere (gaz-hidraţii, dacă sunt consideraţi minerale) sau prin reacţii
de fisiune nucleară (minereul de uraniu, minereul de toriu).

33
 I.Clasificarea dupa starea de agregare

Starea de agregare este tot un criteriu rar folosit. Pornind de la noţiunea de

mineral, in varianta sa restrictivă, se consideră că in mod excepţional pot fi minereuri
lichide, cum ar fi minereul de mercur nativ şi hidrominereurile (apa dulce, apa sărată,
apa minerală, apa balneară, apa de zăcământ fosilă, nămoluri curative, nămoluri
purtătoare de elemente utile), in imensa lor majoritate fiind vorba de minereuri solide.

2.3. NOTIUNEA DE ZACAMANT

2.3.1. CONCEPTUL DE ZACAMANT

Zăcământul este un corp natural, localizat in sau pe scoarţa terestră, in anumite

condiţii geologice şi geografice, constituit din substanţe minerale sau energetice care pot
fi exploatate şi valorificate in condiţii de siguranţă, tehnice şi tehnologice rentabile, la
momentul actual sau in viitorul apropiat. In cele ce urmează se vor aborda numai
zăcămintele de minereuri, pentru care se vor face o serie de consideraţii, indeosebi in
vederea clarificării unor termeni din definiţia prezentată.
Zăcământul este un corp de minereu conturat prin limite nete sau convenţionale
(trasate de geolog in urma unor calcule) faţă de roca care-l găzdueşte ori rocile intre
care se găseşte. Reprezintă, de fapt, totalitatea minereului. Precizăm că termenul de
natural se regăseşte şi in noţiunea de minereu (privit ca o concentraţie naturală) dar el
poate fi extins şi la zăcămintele de roci sau de substanţe energetice.
Deobicei zăcămintele de minereuri sunt localizate in scoarţa terestră, numai
câteva se găsesc la suprafaţă, intrând (nodulii polimetalici şi crustele oceanice, gaz-
hidraţii) sau nu (hidrominereurile, ghiaţa) in componenţa ei.
Condiţiile geologice, sau de zăcământ, sunt numeroase şi se referă la forma de
zăcământ, talie, numărul de corpuri care constituie zăcământul, grosimea, inclinarea şi
adâncimea la care se găseşte zăcământul, caracteristicile minereului şi rocilor
inconjurătoare, tectonică, repartiţia spaţială a componenţilor utili, valoarea minereului,
hidrogeologia zăcământului, prezenţa gazelor, tendinţele de cimentare, oxidare sau
autoaprindere etc.
Se va exemplifica doar in cazul formei de zăcământ care, la zăcămintele de
minereuri prezintă aspecte foarte diverse: lentile, filoane, strate, coloane, corpuri
izometrice, cuiburi, silluri, dyck-uri, corpuri neregulate etc. Cu cât forma este mai
complicată, cu atât se impune folosirea unor metode de exploatare mai flexibile, mai

34
puţin productive, volumul lucrărilor miniere creşte, transportul şi aerajul devin mai
complicate şi mai costisitoare iar in final preţul de cost pe tona de minereu extras va
creşte, ajungând uneori sub limita de rentabilitate.
Condiţiile geografice se referă, in primul rând, la distanţele de la zăcământ la
centrele populate, la beneficiarii sau utilizatorii materiilor prime minerale, la producătorii
(sursele) de energie, la uzinele de preparare şi metalurgice.
Ele vizează şi probleme de altitudine, climatice, de izolare a unor regiuni,
aspecte geomorgologice, lipsa căilor de acces etc. De exemplu sunt greu sau imposibil
de exploatat zăcăminte situate la altitudini de 3500 m, in zone polare, in junglă etc.
Exploatarea şi valorificarea in condiţii de siguranţă presupune atât neafectarea
sănătăţii sau vieţii personalului care exploatează zăcământul ori prepară şi prelucrează
minereul cât şi neafectarea sau limitarea efectelor de perturbare şi poluare a mediului
inconjurător.
Rentabilitatea proceselor tehnice şi tehnologice de exploatare, preparare şi
prelucrare, prin care trece minereul este o condiţie obligatorie, exceptând cazul
subvenţiilor acordate de stat, prin care se urmăreşte supravieţuirea şi protejarea
industriei miniere şi metalurgice. Ea presupune obligatoriu ca suma cheltuielilor
efectuate in procesele de exploatare, preparare şi prelucrare (indeosebi metalurgică) a
minereului provenit din zăcământ să fie mai mică decât valoarea produselor minerale
obţinute (minereu, concentrat, metal, nemetal) şi vândute.
Momentul actual se referă atât la conjunctura ecomomică mondială (preţul
produselor minerale) cât şi la nivelul tehnologiilor de exploatare, preparare şi prelucrare
existente. In viitor este posibil ca unele corpuri (acumulări) cu mineralizaţii neeconomice
să se transforme in zăcăminte de minereuri dacă preţul creşte substanţial sau
progresează cercetarea ştiinţifică tehnologică, care pune la punct tehnologii mai puţin
costisitoare.
Evoluţia preţurilor poate fi şi in sens invers, defavorabil, scăderea substanţială a
acestora conducând la transformarea unor zăcăminte de minereuri in acumulări cu
mineralizaţii neeconomice.
Deşi nu sunt specificate in definiţie, mai ales pentru zăcămintele aflate la limita
rentabilităţii, sunt importante şi alte aspecte: posibilitatea recuperării mai multor metale in
procesul metalurgic; cererea de materie primă minerală sau energetică (existenţa
beneficiarilor); politica guvernamentală de subvenţionare a activităţii miniere; condiţiile
economice, juridice şi fiscale existente in ţara respectivă ş.a.

35
 2.3.2. CLASIFICAREA ZACAMINTELOR

Deobicei in clasificarea zăcămintelor se folosesc următoarele criterii: morfologic,

chimico-mineralogic, genetic, poziţia faţă de plăcile litosferei.
Clasificarea morfologică a fost iniţial elaborată de Agricola, la mijlocul secolului
XVI, ulterior (anul 1859) fiind imbunătăţită de Bernhardt von Cotta şi adusă la
următoarea formă finală (Mârza, 1982):
zăcăminte de formă regulată:
- strate;
- filoane:
. filoane formate pe fisuri;
. filoane strat (cocnordante);
. filoane de contact;
. filoane lenticulare;
zăcăminte de formă neregulată:
- stockuri (mase neregulate cu limite distincte): inclinate, verticale;
- impregnaţii (mase neregulate fără limite nete).
Criteriul chimico-mineralogic, care defineşte o aşa zisă clasificare utilitară, se
confundă parţial cu clasificarea minereurilor după domeniul de intrebuinţare. Ea priveşte
minereurile in sens ingust, considerând minereuri numai minereurile din care se obţin
metale (minereurile metalifere).
Clasificarea distinge zăcăminte metalifere sau de minereuri (de metale feroase,
neferoase, uşoare, rare, preţioase, radioactive, disperse, pământuri rare) şi zăcăminte
nemetalifere (de minerale, de minerale şi roci, de roci).
Criteriul genetic, distinge zăcăminte de minereuri endogene şi exogene.
Zăcămintele endogene s-au format la adâncimi mari in ineriorul scoarţei şi se impart in
magmatogene (sau de afiliaţie magmatică) şi metamorfogene (sau de afiliaţie
metamorfică).
Zăcămintele magmatogene sunt in legătură cu existenţa şi evoluţia unei magme
şi cuprind următoarele tipuri: lichid-magmatice, pegmatitice, pneumatolitice,
hidrotermale, vulcanogen-sedimentară.
Zăcămintele lichid-magmatice (ortomagmatice) au in compoziţie substanţe
minerale care s-au separat din magmă prin cristalizare. Unele, numite protomagmatice,
s-au format intr-n stadiu timpuriu de consolidare a magmei, anterior sau in acelaşi timp

36
cu mineralele silicatice ale rocilor gazdă. Acestea sunt zăcăminte de minereuri care
conţin cromit, platină şi metale platinice, diamante, apatit, zircon, monazit, loparit,
nefelin.
Din magme, tot in stadiul stadiul timpuriu, s-a separat prin imiscibilitate de fracţia
bogată in silicaţi o fracţie cu conţinut ridicat de sulfuri metalice. Prin cristalizarea fracţiei
de sulfuri s-au format zăcăminte cu minereuri de licuaţie, conţinând pirotină pentlandit,
magnetit, pirită, calcopirită.
Alte zăcăminte, cunoscute sub denumirea de histeromagmatice, au luat naştere
intr-un stadiu tardiv de consolidare a magmei, ulterior formării mineralelor silicatice.
Minereurile lor conţin cromit, titoano-magnetit, ilmenit, platină şi metale platinice, apatit,
nefelin, turmalină, vezuvian, grafit.
Zăcămintele pegmatitice s-au format din magme reziduale, imbogăţite in sodiu,
potasiu, litiu, apă şi elemente volatile. Au luat naştere astfel aşa numitele pegmatite,
unele de linie directă (simple, granitice), altele de linie incrucişată (hibride, complexe,
migmatitice).
Minereurile pegmatitelor simple conţin cuarţ, feldspat potasic, mice, feldspaţi
plagioclazi, beril, fluorină, apatit, lepidolit, spodumen, uraninit. Cele care apar in
pegmatitele complexe au in compoziţie feldspaţi potasici şi plagioclazi, mice, granaţi,
diopsid, andaluzit, disten, corindon, scapolit, nefelin, turmalină, wolframit, scheelit,
molibdenit, casiterit, titanit, niobo-tantalaţi, minerale radioactive (de uraniu şi toriu),
pământuri rare.
Zăcămintele pneumatolitice s-au format din mineralizatori eliberaţi in afara
corpului magmatic, care au generat două tipuri de minereuri: metamorfice de contact şi
de exhalaţie. Zăcămintele formate prin metamorfism de contact au luat naştere prin
reacţia mineralizatorilor cu partea periferică a corpului magmatic intrusiv şi cu rocile
inconjurătoare.
Procesele metamorfice de contact termic (izochimic) au determinat apariţia
minereurilor cu wollastonit, andaluzit, sillimanit, staurolit, diopsid, tremolit, cordierit,
anortit, scapolit, dolomit, calcit, grafit. Procesele metamorfice de contact metasomatic
(pirometasomatice) au condus la formarea skarnelor calcaroase şi magneziene. In cele
calcaroase se intâlnesc minereuri cu oligist, magnetit, pirită, pirotină, calcopirită, blendă,
gelenă, molibdenit, mispichel, wolframit, scheelit, siderit, fluorină, baritină, cuarţit, calcit,
fluorină, wollastonit, epidot, piroxeni, granaţi etc. Cele magneziene conţin minereuri cu

37
oligist, magnetit, spineli, pirită, pirotină, calcopirită, blendă, cuarţ, magnezit, ludwigit,
kotoit, granaţi, piroxeni ş.a.
Zăcămintele de exhalaţie, sau vulcanice, s-au format prin depunerea
(sublimarea) substanţelor minerale de către emanaţiile gazoase ale vulcanilor.
Minereurile lor pot conţine sulf, blendă, galenă, realgar, auripigment, cinabru, hematit,
covelină, cuprit, opal, calcedonie, acid boric, fluorină, silvină, sare gemă, gips etc.
Zăcămintele hidrotermale au luat naştere din soluţii apoase juvenile,
mineralizate, fierbinţi, ascendente, provenite din vatra magmatică (eventual şi prin
amestec cu ape vadoase, deci mixte), prin depunerea mineralelor in goluri şi prin
procese de metasomatism. S-au format la presiuni şi temperaturi diferite, in funcţie de
care se impart in hipotermale, mezotermale, epitermale, teletermale, xenotermale,
leptotermale.
Zăcămintele hipotermale (formate la adâncime mare, presiune foarte inaltă,
temperatură de 500-300 C) conţin pirită, pirotină, mispichel, calcopirită, blendă, casiterit,
magnetit, oligist, wolframit, scheelit, molibdenit, fluorină, apatit, cuarţ, granaţi, turmalină,
topaz, beril, aur.
Zăcămintele mezotermale (adâncime mijlocie, presiune medie, 300-200 C) au in
componenţă aur, argint, sulfuri şi arseniuri ale unor metale (fier, nichel, cobalt,
plumb,zinc, cupru), uraninit, pechblendă, oligist, baritină, siderit, fluorină, dolomit, cuarţ,
calcit.
In zăcămintele epitermale (adâncime mică, presiune medie, 200-50 C, soluţii
mineralizante, depuse din soluţii mixte) se intălnesc aur, argint, telururi, stibină, sulfuri de
plumb, zinc şi cupru, cinabru, sulfosăruri, alabandină, calcedonie, opal, cuarţ, rodocrozit,
calcit, adular, zeoliţi.
In minereurile zăcămintelor teletermale (adâncimi, presiuni şi temperaturi mici,
soluţii mixte) există pirită, marcasită, calcopirită, bornit, calcozină, cuprit, cinabru, galenă,
blendă, tenorit, carnotit, autunit, tornbernit, fluorină, baritină, dolomit, calcit, cuarţ.
Zăcămintele xenotermale (adâncimi mici, temperaturi inalte spre scăzute,
presiune mică spre atmosferică) conţin magnetit, oligist, wolframit, scheelit, molibdenit,
casiterit, stanin, tetraedrit, sulfosăruri de argint, apatit, ortoză, turmalină, flogopit, diopsid,
alunit, calcedonie, cuarţ.
Minereurile zăcămintelor leptotermale (adâncime mică dar temperaturi de 300-
200 C) pot avea in componenţă aur, argint, sulfuri de plumb, zinc, cupru, fier, baritină,
calcit, cuarţ.

38
 Zăcămintele vulcanogen-sedimentare iau naştere prin eliminarea produselor
vulcanice exhalative in mediul acvatic. Rezultă minereuri feroase (magnetit, hematit,
psilomelan, hausmanit, siderit, dolomit, rodocrozit, jasp, cuarţ.), cuprifere (pirită,
calcopirită), plumbo-zincifere (galenă, blendă) ş.a.
Zăcămintele metamorfogene s-au format pe seama unor procese metamorfice.
Includ atât zăcăminte cu minereuri metamorfozate (formate prin metamorfozarea unor
minereuri magmatice sau sedimentare, preexistente) cât şi zăcăminte cu minereuri
metamorfice (formate prin metamorfozarea unor roci).
Ca zăcăminte metamorfozate pot fi amintite cele cu minereuri de fier (oligist,
magnetit + siderit, sulfuri metalice, cuarţ), de mangan (rodocrozit, rodonit, spessartin,
cuarţ) sau cele de aur, oxizi de uraniu + rutil, titanit, cuarţ.
Zăcămintele cu minereuri metamorfice pot conţine cuarţit, grafit, azbest, talc,
disten, sillimanit, andaluzit, staurolit, granaţi.
Zăcămintele exogene au luat naştere la suprafaţa scoarţei sau la adâncimi mici.
Se cunosc zăcăminte de alterare şi zăcăminte sedimentare. Zăcămintele de alterare se
formează pe seama unor roci sau minereuri preexistente, supuse procesului de alterare,
sub acţiunea agenţilor atmosferici.
După procesul de alterare care le generează, se disting zăcăminte de alterare
fizică şi minereuri de alterare chimică.
Zăcămintele de alterare fizică iau naştere pe seama unor roci şi minereuri care
aflorează. Minereurile lor pot conţine magnetit, cromit, cassiterit, monazit, columbit,
baritină, corindon, diamant, aur, cuarţ, feldspaţi potasici şi plagioclazi.
Zăcămintelele de alterare chimică se impart in reziduale (formate din ceea ce a
mai rămas după indepărtarea compuşilor solubili rezultaţi in procesul de alterare
chimică) şi de infiltraţie (generate prin depunerea compuşilor solubili rezultaţi prin
alterare chimică, din soluţiile care i-au indepărtat şi transportat).
Zăcămintele reziduale conţin oxizi şi hidroxizi (de aluminiu, fier, cobalt, mangan,
nichel), gips, anhidrit, magnezit, caolinit, montmorillonit etc. Zăcămintele de infiltrţie pot fi
constituite din siderit, fosfaţi, boraţi, sulfuri de fier şi cupru, uranovanadaţi ş.a.
Zăcămintele sedimentare se formează prin procese de depunere şi concentrare
mecanică (minereuri detritice), procese de concentrare prin evaporare (minereuri
denumite evaporite) şi procese de concentrare din soluţii (minereuri chimice şi
biochimice).

39
 Zăcămintele detritice conţin aur, argint, platină şi metale platinice, casiterit,
ilmenit, titanomagnetit, rutil, cromit, wolframit, tantalit, columbit, torit, beril, diamant,
corindon, zircon, monazit, apatit, pyroclor etc.
In componenţa zăcămintelor de evaporite se regăsesc: sare gemă, silvină, gips,
anhidrit, carnalit, kainit, polihalit, glauberit, natron, glaserit ş.a.
Zăcămintele chimice şi biochimice au in compoziţie limonit, goethit, hidrogoethit,
hidrohematit, thuringit, chamosit, siderit, braunit, hausmanit, psilomelan, piroluzit,
boehmit, diaspor, hidrargilit, oxizi de uraniu şi vanadiu, fosforit, glauconit, sulfuri etc.
Există şi clasificări in acord cu tectonica globală, respectiv după poziţia faţă de
plăcile litosferei. O vom aminti, in continuare, doar pe cea elaborată de Mitchell şi
Garson, care a fost propusă in anul 1976 şi imbunătăţită in 1981.

A. Zăcăminte formate in puncte fierbinţi intracontinentale, rifturi şi aulacogene:

1 – puncte fierbiţi intracontinentale: Sn, Nb, P, Fe, vermiculit, piroclor; safir, rubin;
2 – rifturi intracontinentale şi aulacogene: P; vermiculit; Cu, U; baddeleyt; piroclor; TR,
diamante; Cr-Ni-Pt-Cu; Mo (tip porphyry); Pb-Zn-Cu (tip Sullivan); evaporite; Pb-Zn
(filoniene); F; Mo şi Ag-Co-Ni (filoniene).

B. Zăcăminte formate in margini continentale pasive şi in bazine interioare:

1 - margini continentale pasive: evaporite; fosforite; şisturi negre bogate in metale;

minette; Fe; Ti, V, Zr in nisipuri; Pb-Zn şi Ba-F, roci carbonatice;
2 – bazine intracontinentale de origine incertă: U (filoane); Au, U in conglomerate.

C. Zăcăminte formate in medii oceanice:

1 – ridge-uri mediooceanice şi bazine oceanice: Mn, Ni, Co, Cu in noduli; Mn, Fe in

noduli; Cu-Fe-Zn; şisturi argiloase bogate in metale; Cr, Ni; Fe, Ti, Au, Pt, azbest,
talc, magnezit;
2 – falii transformante oceanice: Ba; Fe, Mn; carbonatite; Cu-Zn.

D. Zăcăminte formate in zone de subducţie:

1 – arcuri externe: Cu-Fe; Cr; Sn-W; U; Cu (porphyry);

2 – arcuri magmatice: Cu-Au; Cu-Mo şi Au (porohyry); Pb-Zn-Cu (tip Kuroko); Sn,W; Au;
cuarţ-Au; Fe-P; Sb-W-Hg;
3 – depresiunile arcurilor externe: Au aluvionar; cărbuni bruni;

40
4 – centuri şariate retroarc: Sn, W; Mo, W, Sn; Cu, Au, Ag; U in gresii; Au in aluviuni;
5 – bazine cratonice comprehensive retroarc:K, cărbuni bituminoşi, Au-Ag (filoane); Cr;
Cu-Fe-Zn.

E. Zăcăminte asociate bazinelor oceanice reziduale şi resturile acestora:

1 - bazine oceanice reziduale şi resturile acestora: fosforite;

2 – Zone de sutură: Cu-Fe; Cr; jadeit, nefrit;
3 – centuri de incălecare vorland: zăcăminte de şelf; Sn, W; U;
4 – margini hinterland: pietre preţioase;
5 – bazine vorland: U, Cu, V in gresii; evaporite;
6 – depresiuni intramontane: U, Cu; evaporite.

F. Zăcăminte caracteristice faliilor transformante continentale:

1 – falii transformante asociate zonelor de subducţie: Sb, P-Ti-TR; diamante;

2 - falii transformante de extensie ridge-ridge: Cu-Ni, Pb, Ti, Au; sedimente metalifere;
Sn, Li in pegmatite.

3.DILUTIA MINEREULUI

In procesul de exploatare a oricarui zacamant se produce intodeauna o diluare a

minereului extras la suprafata. Acest proces inevitabil, prin care continutul in substanta
minerala utila a minereului evidentiat de geolog in zacamant (minereu original) scade pe
parcursul extractiei si transportului la suprafata terenului (unde devine minereu brut sau
industrial), datorita amestecului cu material steril, se numeste dilutie.
Sterilul care patrunde in minereu poate proveni din:
rocile inconjuratoare zacamantului, aflate in imediata apropiere a contactului cu
acesta;
intercalatiile sterile existente in zacamant, suficient de groase (si bine
dezvoltate pe directie si inclinare) pentru a putea fi ocolite in procesul de
extractie, pe care voit sau nu (surpari in urma exploziilor), minerii le extrag si le
amesteca cu minereul;
rambleul (material steril, deobicei roca, provenit din subteran sau de la
suprafata, care se introduce in spatiul ramas gol in urma extragerii minereului

41
 din zacamant, la metodele de exploatare cu rambleu) care se amesteca uneori
cu minereul;
rocile evacuate din fronturile de lucru ale lucrarilor miniere ce se executa in
afara zacamantului, care in timpul transportului spre haldele de steril se
amesteca cu minereul ce se evacueaza la suprafata si ajunge la uzina de
preparare.
Dilutia este de trei feluri: cantitativa, calitativa si volumetrica.

A.Dilutia cantitativa

Arata cu cate procente de greutate a crescut masa de minereu original prin

amestec cu steril. Se calculeaza cu formula:

Mb - Mo
Dn = ----------- x 100 = ρn x 100
Mb

Unde: Dn = dilutia cantitativa; Mb = masa minereului brut; Mo = masa minereului original; ρn =

coeficient de dilutie cantitativa.

B.Dilutia calitativa

Arata cu cate procente s-a micsorat continutul in substanta utila (a scazut

calitatea) al minereului original prin amestec cu steril. Ea se poate calcula cu formula:

Co - Cb
Dl = --------- x 100 = ρl x 100
Co - Cs

Unde: Dl = dilutia calitativa; Co = continutul in element util al minereului original; C b = continutul in

element util al minereului brut; Cs = continutul in element util al sterilului introdus in (amestecat cu) minereul
original; ρl = coeficient de dilutie calitativa.

C.Dilutia volumetrica

Acest tip de dilutie arata cu cate procente a crescut volumul minereului original prin
amestec cu steril. Formula sa de calcul este urmatoarea:

Vs - Vm
Dv = ------------ x 100 = ρv x100
Vm

42
Unde: Dv = dilutia volumetrica; Vs = volumul spatiului excavat (minereu, roci inconjuratoare, intercalatii
sterile); Vm = volumul minereului excavat; ρv = coeficient de dilutie volumetrica.

4.REZERVE IN PROCESUL DE EXPLOATARE

4.1. CLASIFICAREA REZERVELOR DE EXPLOATARE

4.1.1. Criterii de clasificare a rezervelor de exploatare

Pe parcursul derulării procesului de exploatare a unui zăcământ de minereuri se

intâlnesc mai multe tipuri de rezerve, numite şi rezerve de exploatare, in funcţie de
criteriul de clasificare luat in considerare. Un prim criteriu intrebuinţat se referă la etapa
de exploatare in care se găseşte zăcământul.
Astfel, in etapa de deschidere a zăcământului se deosebesc rezerve nedeschise,
la care nu s-a făcut incă legătura acestora cu suprafaţa terenului şi rezerve deschise.
Dacă zăcământul se află in etapa de pregătire, pot exista rezerve nepregătite si
rezerve in curs de pregătire. Dacă zăcământul se găseşte in etapa finală de exploatare,
respectiv in etapa de extracţie a minereului, pot fi rezerve gata pentru extragere (rezerve
pregatite) şi rezerve in curs de extragere.
După posibilitatea de a acţiona asupra lor (de a le extrage), rezervele de
exploatare pot fi impărţite in active şi inactive. Rezervele active, numite şi exploatabile,
pot fi extrase fără nici o restricţie, asupra lor se acţionează deja sau se poate acţiona
oricând.
Rezervele inactive, numite şi imobilizate sau neexploatabile, nu pot face obiectul
activităţii de extracţie. Ele se găsesc deobicei imobilizate in pilierii de protecţie ai unor
lucrări miniere.
După terminarea exploatării panoului sau zăcământului, unele mai pot fi extrase
(rezerve recuperabile), spre deosebire de altele (rezerve pierdute) care rămân neextrase,
părăsite in zăcământul exploatat şi abandonat.
Criteriul posibilităţii accesului la ele face impărţirea in două tipuri: rezerve
accesibile şi rezerve inaccesibile. Primele, numite si vizitabile, pot fi vazute, masurate si
probate in mod direct, spre deosebire de cel de-al doilea tip, la care minerii şi geologii nu
au inca acces si nu pot actiona asupra lor.
S-a văzut la tipurile de exploatare că un minereu pate fi exploatat primar (din
zăcământ) sau secundar (din deşeuri). In mod corespunzător, folosind deci drept criteriu

43
numărul ciclurilor de producţie minieră prin care trec, se pot distinge rezerve primare
(rezerve obişnuite, normale, aflate si delimitate in zăcământ, de catre geolog), care trec
prima dată prin procesul de extracţie şi rezerve secundare (sau speciale), care sunt
extrase a doua oară.
Un alt criteriu, extragerea din zăcământ, imparte rezervele de exploatare in
rezerve extrase şi aduse la suprafaţă şi rezerve existente, incă neextrase dar posibil de
extras, aflate in zăcământ.
Cel mai important criteriu de clasificare a rezervelor de exploatare este cel al
transformărilor cantitative şi calitative suferite in cursul extracţiei şi transportului la
suprafaţă. Conform acestuia, se disting rezerve exploatate, rezerve excavate, rezerve
abatate şi rezerve industriale.
Ele vor fi pe larg comentate intr-un paragraf ulterior.

4.1.2. Clasificarea unică a rezervelor de exploatare

Dacă se iau in considerare, simultan, criteriile de clasificare anterior prezentate şi

se face o ierarhizare logică a lor se obţine o clasificare unică a rezervelor de exploatare.
O astfel de clasificare este prezentată in continuare.

I. Rezerve de exploatare primare

A. Rezerve consumate:
- rezerve exploatate;
- rezerve excavate;
- rezerve pierdute;
- rezerve industriale.
B. Rezerve existente (neexploatate):
a - rezerve active (exploatabile) :
- in etapa de deschidere: rezerve deschise (accesibile şi inaccesibile) si
rezerve nedeschise;
- in etapa de pregătire: rezerve nepregătite si rezerve in curs de pregătire;
- in etapa de extracţie: rezerve gata pentru extragere (pregătite) si rezerve
in curs de extragere;
b - rezerve inactive (imobilizate sau neexploatabile):
- rezerve recuperabile;

44
 - rezerve pierdute.
II. Rezerve de exploatare secundare
a - rezerve din halde miniere vechi;
b - rezerve de rambleu vechi;
c -rezerve din ape de mină;
d -rezerve din vechile iazuri de decantare;
e -rezerve de zgură metalurgică.

4.2. PRINCIPALELE REZERVE DE EXPLOATARE

Dintre toate tipurile rezervelor de exploatare, cele mai importante, care suferă
ample procese cantitative şi calitative, care evoluează sau trec dintr-una in alta pe
parcursul exploatării zăcământului de minereuri, sunt considerate a fi rezervele
exploatabile şi exploatate, rezervele neexploatabile, rezervele excavate, rezervele
abatate şi rezervele industriale.
Verificarea corectitudinii şi eficienţei cu care decurge exploatarea unui zăcământ
presupune calculul acestor rezerve şi urmărirea continua a transformăriilor pe care le ele
le suferă.

4.2.1. Rezerve exploatabile şi rezerve exploatate

Rezervele geologice de bilanţ (resursele economice demonstrate şi presupuse, in

clasificarea americană) ale unui zăcământ, puse in evidenţă de către geologi, nu vor fi
niciodată exploatate in totalitate de către mineri. Incă din timpul desfăşurării procesului
anterior exploatării zăcământului (evaluarea industrială şi proiectarea exploatării, care
urmează explorării), prin proiectele de exploatare intocmite de catre institute specializate,
se delimitează porţiuni din rezerve (conform noii clasificari) sau din rezervele de bilanţ
(conform vechii clasificari a resurselor de minereuri) care pot intra efectiv in procesul de
exploatare, numite rezerve exploatabile.
Din diferite motive importante, de forţă majoră, celelalte porţiuni din zăcământul
de minereu nu vor face obiectul exploatării şi vor constitui in sau se vor denumi rezerve
neexploatabile.
Rezervele exploatabile vor fi, deci, calculate cu formulele:

Re = Rb – Rn sau Re = R - Rn

45
 Unde: Re = rezerve exploatabile; Rb = rezerve de bilanţ; Rn = rezerve neexploatabile; R =
rezerve.

In mod impropriu, deoarece asupra lor urmează să se acţioneze in procesul de

exploatare, unde vor suferi o serie de transformări, rezervele exploatabile sunt denumite
şi rezerve active. Automat, atunci când procesul de exploatare s-a terminat, rezervele
exploatabile se transformă in sau sunt denumite rezerve exploatate, trecând in categoria
rezervelor consumate.
Pentru inţelegerea proceselor de transformare a rezervelor de bilanţ pe parcursul
desfăşurării exploatării zăcământului de minereu, se prezintă in figura 3 prima parte dintr-
o schemă principială.

Rn
(Rnt)
R (Rb) Re
(Rt)

1 2
Fig. 3.
Impărţirea rezervelor (R) sau rezervelor de bilant (Rb) in rezerve exploatabile (Re) şi rezerve
neexploatabile (Rn), in urma proiectării exploatării sau in rezerve exploatate (Rt) şi rezerve neexploatate
(Rnt), după efectuarea exploatării minereului.

4.2 2. Rezerve neexploatabile

Denumite şi pierderi fixe sau pierderi obligate, rezervele neexploatabile de

minereu reprezintă porţiuni din rezerve de bilanţ care in urma exploatării vor rămâne in
zăcământ, neafectate, neextrase.
Deoarece asupra lor nu se acţionează prin exploatare, mai sunt numite,
impropriu, rezerve inactive iar pentru că intră in componenţa unor pilieri de protecţie sau
de sustinere, a căror exploatare este interzisă, sunt cunoscute şi ca rezerve imobilizate in
pilieri, ori mai simplu, rezerve imobilizate.
Pentru clarificarea diferitelor aspecte ce ţin de rezervele neexploatabile, in
continuare se vor lua in considerare şi vor fi comentate căteva dintre cele mai cunoscute
situaţii.

46
 In primul rând, rezervele neexploatabile se găsesc in pilierii de protecţie (sau
pilieri de siguranţă) deobicei definitivi (care nu se vor exploata niciodată), lăsaţi sub
localităţi, râuri, lacuri, şosele, căi ferate, construcţii industriale, monumente istorice etc.,
existente la suprafaţa terenului.

V terasă aluviuni râu terasă

E

. . zonă de
. viitoare surpare
zonă de zonă protejată
surpare (ce nu va fi afectată
Râul Mare de surpare)
rezerve
exploatate
A B pilier de minereu
( rezerve imobilizate)
rezerve exploatbile
Zonă protejată

Albie .
majoră

a b
Fig. 4.
Pilier de minereu lăsat intr-un zăcământ stratiform, pentru protecţia unui obiectiv (râu) aflat la
suprafaţa terenului şi rezervele de exploatare aferente (a = imagine in plan orizontal a suprafeţei terenului,
cu zona protejată; b = secţiune verticală A-B, prin zona protejată şi zacamânt).

Cu timpul, in urma intocmirii unor documentaţii, se pot obţine aprobări speciale

prin care sunt trecute in răndul rezervelor in afară de bilanţ. In figura 4 se prezintă cazul
unui pilier de protecţie lăsat sub un râu care curge deasupra unui zăcământ de minereu,
aflat in curs de exploatare in partea sa estică. Se pot vedea, in secţiune verticală,
rezervele imobilizate definitiv.
In al doilea rând, rezervele neexploatabile sunt imobilizate in pilierii de protecţie
de lungă durată (care nu se vor exploata o perioadă indelungată de timp, până nu va mai

47
fi necesară protejarea, deci ratiunea existentei lor inceteaza) unor obiective subterane
(puţuri, galerii galerii de coastă, plane inclinate etc.) care deservesc exploatarea (mai ales
cele care constituie lucrări de deschidere a zăcământului).
Cu timpul, in anumite situaţii deosebite (incetarea destinaţiei pilierului,
desfiinţarea obiectivului – de exemplu o şosea, o cale ferata – etc.), aceste rezerve (sau o
parte din ele) devin active, putând intra in procesul de exploatare.
In al treilea rând, rezervele neexploatabile sunt acele rezerve de minereu
existente in pilierii de barieră, lăsaţi pentru prevenirea unor avarii:
in vecinătatea unor vechi exploatări miniere subterane abandonate, care pot
produce surpări sau, odată interceptate, pot produce inundaţii cu ape de mină;
in apropierea unor zone carstice, posibil purtătoare (permanent sau temporar)
de ape, ce pot inunda mina;
de-a lungul faliilor majore sau zonelor de faliere (mai ales dacă aici se cunoaşte
existenţa unor mari goluri, in care se pot acumula ape de infiltraţie) care
afectează zăcământul de minereu;
in apropierea suprafeţei terenului, dacă zăcământul aflorează sau ajunge până
in apropierea acesteia, pentru evitarea producerii unor surpări (datorită alterării
superficiale, această porţiune este deobicei mai puţin stabilă si nu se mai
exploateaza).

4.2.3. Rezerve excavate

Rezervele exploatabile nu ajung să fie extrase in totalitate din zăcământ. O parte

din ele, denumite rezerve pierdute, rămân in zăcământ pentru todeauna, in cursul
derularii etapelor de pregătire şi de extracţie.
Dacă din rezervele exploatabile se scad rezervele pierdute, se obţine ceea ce se
cunoaşte sub denumirea de rezerve excavate:

Rex = Re – Rp

Unde: Rex = rezerve excavate (excavabile); Re = rezerve exploatabile; Rp = rezerve care vor fi
pierdute.

Aşadar, rezervele excavate (in procesul de proiectare a exploatării ar fi mai

corectă denumirea de excavabile, deoarece zăcământul nu a intrat incă in exploatare)

48
reprezintă partea din rezervele exploatabile care vor face efectiv obiectul procesului de
extracţie. Dacă procesul de extracţie a avut loc, rezervele excavate sunt acea parte din
rezervele exploatate care au fost supuse efectiv dislocării (abatării). Se calculeaza cu
formula:

Rex = Rt - Rp

Unde: Rex = rezerve excavate; Rt = rezerve exploatate; Rp = rezerve pierdute.

După ce extracţia a avut loc, se pot calcula rezervele excavate reale prin aceeaşi
metodă aplicată la calculul rezervelor geologice de bilanţ, din care fac parte. Se vor folosi
atât o parte din datele iniţiale, din timpul explorării (greutate volumetrică, conţinut mediu),
cât şi cele rezultate in urma extracţiei minereului (lungime, lăţime, grosime).
In figura 5, care continuă schema principială incepută in figura 3, se arată cum s-
au diminuat rezervele exploatabile (sau exploatate) in urma inregistrării unor pierderi de
rezerve in procesul de extracţie.

Re Rex
(Rt)
Rp

3 4

Fig. 5.
Impărţirea rezervelor exploatabile (Re), in urma proiectării exploatării sau a rezervelor exploatate
(Rt), după efectuarea exploatării minereului, in rezerve excavate (Rex) şi rezerve pierdute (Rp).

4.2.4. Rezerve pierdute

Conform celor afirmate la rezervele excavate, rezervele pierdute - numite şi

pierderi de exploatare - reprezintă partea din rezervele exploatabile de minereu care sunt
programate să nu intre in procesul de extractie sau, dacă exploatarea s-a terminat, partea
din rezevele exploatate care nu au fost supuse efectiv dislocării.

49
 Aceste rezerve sunt (sau urmează să fie) abandonate in timpul efectuării
extragerii, spre deosebire de rezervele neexploatabile (pierderile obligate), care sunt
abandonate incă inainte de inceperea exploatării, neintrănd in etapa de extragere.
Comparativ cu rezervele exploatabile, rezervele pierdute au valori variabile in limite foarte
largi, de aproximativ 2 – 30 %.
Rezerve pierdute pot fi, in primul rând, rezervele de minereu rămase in pilierii de
protecţie (de siguranţă) ai lucrărilor miniere de pregătire (galerii, suitori, plane inclinate
ş.a.). Aceşti pilieri pot fi temporari sau definitivi (pe toată durata exploatării).

Galerie de cap

Panoul din
stânga Cameră
Galerie de subetaj de Panoul din
degajare dreapta

Suitori
Pilier Subetaj Pilier de protecţie
de
protecţie

Subetaj
Rostogoluri Galerie
de bază

Fig. 6.
Rezerve pierdute in pilierii de protecţie a suitorilor dintre două panouri invecinate, la metoda de
exploatare cu abatare in subetaje (secţiune in planul zăcământului).

In figura 6 se poate observa că panoul aflat in curs de exploatare, conturat in

masa de minereu prezintă spre cele două panouri invecinate, din dreapta şi din stânga,
pilieri de protecţie a suitorilor.
Alte rezerve pierdute sunt cele din zonele intens tectonizate ale zăcămintelor,
care datorită instabilităţii prezintă pericol de surpare in timpul exploatării. Deobicei, astfel
de zone ale zăcămintelor, mai rar intâlnite, sunt necunoscute in timpul proiectării
exploatării, altfel rezervele respective ar fi fost incluse in categoria celor neexploatabile.

50
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Rocă necorespunzătoare Pilier de protecţie in
. . din acoperişul zăcământului . tavanul abatajului . . . * *
* * *
. . . . . . . . . . *
- - - - -
. . . . Galerie direcţională
- - - - - - Zăcământ - - - -
* *
* * * * * * - - - - - - - Abataj (spatiu gol) - - - - - - - -
* * Galerie direcţională Rocă din culcuşul zăcământului
Minereu neextras - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Fig. 7.
Rezerve pierdute in pilieriul de protecţie din tavanul abatajului (secţiune verticală pe inclinarea
zăcământului de minereu).

Se incadrează la rezerve pierdute şi acele rezerve imobilizate in pilierii de

protecţie lăsaţi in tavanul lucrărilor miniere de extracţie (abatajelor) sau in vatra acestora.
Acesti pilieri sunt lăsaţi atunci când in acoperişul sau in culcuşul zăcămintelor de
minereuri există roci necorespunzătoare (friabile, necimentate, curgătoare) din punct de
vedere al stabilităţii sau strate acvifere.
Un astfel de caz, in care roca de deasupra (din acoperiş) zăcământului de
minereu tabular (stratiform) este necimentată (de exemplu un nisip) se prezintă in figura
7. Aici, in timpul extracţiei, pilierul se află in tavanul abatajului, pe care il protejează.
Tot rezerve pierdute sunt şi acele rezerve de minereu care se găsesc in zonele
avariate ale unui zăcământ aflat in exploatare. Este cazul unor zone surpate (de exemplu
deasupra unor vechi exploatări miniere), inundate, aflate sub presiune ş.a.
O categorie aparte de rezerve pierdute sunt rezervele imobilizate in pilierii de
susţinere de la metodele de exploatare cu goluri remanente şi susţinere naturală.

51
 ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___
___ ___ ___ ___ Sist cristalin ___ ___ ___ ___ ___
___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___

A Cameră Pilieri de minereu B

___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___
___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___
___ ___ ___ ___ ___ Zăcământ exploatat ___ ___ ___

Cameră Pilieri

Fig. 8.
Rezerve pierdute de minereu in pilieri de susţinere, la metoda cu camere şi pilieri pătraţi (a =
secţiune verticală prin zona exploatată; b = secţiunea orizontală A-B).

In figura 8 sunt infăţişate imagini cu rezerve pierdute in pilierii de susţinere la

metoda de exploatare cu camere şi pilieri regulaţi (de formă pătratică in secţiune
orizontală).
Rezerve pierdute sunt şi acele rezerve care nu se mai extrag din zăcământ
datorită ivirii unor situaţii neprevăzute. In acest sens se pot aminti zonele slab
mineralizate sau cu conţinuturi foarte scăzute ale panoului de exploatare; prelungiri şi
apofize de mici dimensiuni, ale minereului, in rocile inconjurătoare; zone cu geometrie
variabilă sau foarte complicată (contur neregulat, ramificaţii, efilări, schimbări bruşte şi

52
substanţiale de inclinare etc.) ale zăcământului sau ale corpurilor de minereu care
alcătuesc zăcământul.

4.2.5. Rezerve abatate

Dacă la rezervele excavate de minereu se mai adaugă şi sterilul provenit atât din
rocile inconjurătoare zăcământului cât şi din intercalaţiile sterile, bine dezvoltate ale
acestuia, se obţin rezervele abatate sau efectiv abatate. Aşadar:

Rab = Rex + As = Rex + Sr + Si

Unde: Rab = rezerva abatată; Rex = rezerva excavată; As = adausul de steril;

Sr = sterilul provenit din rocile inconjurătoare; Si = sterilul provenit din intercalaţiile sterile
groase ale zăcământului.

Menţionăm că extragerea unei cantităţi din rocile inconjurătoare şi a intercalaţiilor

sterile subţiri din zăcământ nu poate fi evitată in cursul extracţiei, deoarece deobicei se
foloseşte exploziv iar limitele minereu-rocă nu sunt intodeauna clare sau regulate.
Intercalaţiile sterile groase pot fi insă ocolite in procesul de extragere de către unele
metode de exploatare, motiv pentru care nu sunt luate in considerare (fiind excluse)
atunci când sunt calculate şi respectiv recalculate rezervele geologice, in procesul de
exploarare sau de pregătire.
Exploatarea neglijentă sau cu metode neselective, ce nu pot ocoli intercalaţiile,
determină introducerea acestora in masa minereului excavat.

Rex Rab

As

5 6

Fig. 9.
Trecerea rezervei excavate in rezervă abatată (Rex = rezerva excavată; As = adausul de steril;
Rab = rezerva abatată).

53
 Diferenţa teoretică dintre rezerva excavată şi cea abatată, conform schemei
principiale incepută odată cu figura 3, este vizibilă in figura 9.
Rezervele abatate arată atât sursa cât şi cantitatea de steril introdusă in masa de
minereu dislocat (in rezerva excavată) din zăcământ. Ele se determină prin calcul,
folosindu-se volumul (lungimea, lăţimea şi grosimea, necesare aflării volumului se obţin
prin măsurători topografice), precum şi greutăţile volumetrice (ale sterilului şi minereului)
şi conţinuturile in substanţă utilă (ale minereului şi sterilului), cunoscute incă din timpul
explorării. Concret, pornind de la formula anterioară, se obţine:

Rab = Rex + Sr + Si = Vm m + Vr r + Vi i

Unde: Vm = volumul de minereu excavat; m = greutatea volumetrică a minereului;

Vr = volumul sterilului provenit din rocile inconjurătoare; r = greutatea volumetrică a sterilului provenit din
rocile inconjurătoare; Vi = volumul sterilului provenit din intercalaţiile sterile groase;
i = greutatea volumetrică a sterilului provenit din intercalaţiile sterile groase ale zăcământului.

Rocă inconjurătoare Intercalaţie sterilă groasă Conturul frontului de lucru

. . . . . . . . . .

. . . . . . . .

. . . . . . . .

. Minereu . . Minereu

. . . . . . . . .

. . . . . . . . . .

. . . . . . . . .

. . . . . . . .

Intercalaţii de steril subţiri in masa minereului Rocă inconjurătoare

Fig. 10.
Diferenţa dintre suprafaţa rezervei excavate (minereu şi intercalaţiile sterile subţiri) şi suprafaţa
rezervei abatate (intreaga suprafaţă a frontului de lucru, cuprinzând minereu, intercalaţii sterile subţiri şi
groase, rocă inconjurătoare) intr-un front de lucru cu contur dreptunghiular, unde se extrage minereul dintr-
un zăcământ filonian.

54
 Pentru a se inţelege diferenţa dintre rezerva abatată şi rezerva excavată, trebuie
analizată cu atenţie figura10, unde se prezintă suprafaţa unui abataj in care se face
extracţia minereului din zăcământ.

4.2 6. Rezerve industriale

Cele mai importante rezerve de exploatare sunt considerate a fi rezervele

industriale. Importanţa le-o conferă faptul că, pe de o parte, atunci când sunt calculate (se
află in stadiul ipotetic, inainte de a se incepe exploatarea) se folosesc la proiectarea
exploatării unui zăcământ sau perimetru minier (dacă zăcământul e mare şi se imparte in
mai multe perimetre, exploatate separat) iar pe de altă parte pentru că ele, când se obţin
efectiv in urma extragerii, constituie materia primă (minereul brut) care se
comercializează ca atare sau care intră in procesele de preparare ori de prelucrare
industrială.
Rezervele industriale se definesc ca fiind cantităţile de minereu scoase efectiv din
zăcământ la suprafaţa terenului, respectiv cantităţile de minereu brut sau de minereu
industrial. Concret, ele se calculează cu formula:

Ri = Rab – Pt + St

Unde: Ri = rezerve industriale; Rab = rezerve abatate; Pt = pierderi tehnologice;

St = steril introdus in masa minereului extras in timpul manipulării şi transportului acestuia.

Pierderile tehnologice sunt calculate astfel:

Pt = Ps + Pe

Unde: Ps = pierderi specifice metodelor de exploatare; Pe = pierderi de evacuare.

Pierderile specifice sunt diferite de la o metodă de exploatare la alta, deci

caracteristice fiecarei metode. De exemplu, la metoda de exploatare ascendentă cu
rambleu ele sunt constituite din minereul extras şi rămas pe vatra abatajului sau din cel
extras şi amestecat cu rambleu. La metoda de exploatare cu surpare a minereului,
pierderile specifice sunt constituite din minereul rămas nerecuperat, in zonele surpate.
Pierderile de evacuare sunt cantităţi de minereu care dispar in urma evacuării din
abataj şi in timpul transportului până la suprafaţa terenului (gura minei).
Determinarea pierderilor tehnologice şi a sterilului introdus in masa minereului
extras in timpul manipulării şi transportului se poate efectua doar cu aproximaţie, prin

55
observaţii indelungate efectuate in timpul procesului de exploatare. Deci, rezervele
industriale ale unui zăcământ sunt bine cunoscute numai la sfârşitul exploatării, după ce
se insumează toate cantităţile de minereu (cântărite la ieşirea din mină) extrase sau
intrate in uzina de preparare (cântărite, probate iar la minereuri metalifere şi analizate
chimic).
Numai că ele trebuiesc estimate, e drept cu o oarecare aproximaţie, cantitativ şi
calitativ, inainte de inceperea exploatării, in procesul de proiectare a exploatării
zăcământului. Estimarea e necesară pentru a şti pe ce cantitate de resursă (şi cu ce
calitate) se bazează viitoarea exploatare minieră (dacă minereul se poate vinde in starea
brută, asa cum a fost extras) şi uzina de preparare (dacă minereului urmează să i se
imbunătăţească aspectul calitativ, pentru a putea fi comercializat). In acest caz se
folosesc formulele:
Ri = kn . Re
Ci = kl . Ct
Ci = (1- ) . Ct

Unde: Ri = rezerva industriala posibila [t]; Re = rezerva exploatabila [t]; Ci = continutul mediu [g/t sau
%] in componenti utili al rezervei industriale; Ct = continutul mediu [g/t sau %] in componenti utili al rezervei
exploatate; kn = coeficient de transformare cantitativ; kl = coeficient de transformare calitativ; = coeficient
de dilutie.

Valorile coeficientilor de transformare cantitativ si calitativ, precum si coeficientul

de dilutie, se pot lua de la fostele (unde au fost calculate la nivelul intregului zacamant)
sau actualele (determinati la un moment dat) mine care au functionat sau sunt active pe
zacaminte asemanatoare. Pentru calculul lor se folosesc formulele:

kn = Ri/Rt
kl = Ct/Ci

Unde Rt reprezinta ezerva exploatata

Rezerva industrială se poate calcula cu o oarecare aproximaţie, la sfârşitul

explorării zăcământului, prin diferite formule. Diferenţa dintre rezerva abatată şi cea
industrială se poate observa grafic in figura 11.
In concluzie, faţă de rezervele (rezerve de bilant in vechea clasificare) de
substanţe minerale (de exemplu minereu metalifer) sau energetice iniţiale, puse in
evidenţă prin explorarea geologică, rezervele industriale rezultate in urma exploatării sunt
mai mici datorită unor interdicţii, limitări şi pierderi succesive, mai mari decât creşterile
provenite din adausurile de steril.

56
 St Rab Ri

Pt

7 8
Fig. 11.
Trecerea rezervei abatate de minereu metalifer in rezervă industrială, cu adausurile şi pierderile
suferite (Rab = rezerva abatată; St = steril introdus la manipulare şi transport; Pt = pierderi tehnologice; Ri =
rezerva industriala).

R Ri

1 2

Fig. 12.
Reducerea rezervelor de minereu, in procesul de exploatare a unui zacamant, datorită pierderilor.
R = rezerve ; Ri = rezerva industriala).

O imagine sugestivă in acest sens, pentru un zacamant de minereu metalifer, cu

rezerva initiala R, este prezentată in figura 12, unde, in partea ei dreapta, se observa ca
la rezervele industriale coloana 2 (cu rezerve neexploatate, rezerve pierdute si pierderi
tehnologice) este mai mare decat coloana 1 (reprezentand adausurile de steril).
Dacă se iau in considerare strict rezervele de substanţe utile (de exemplu de
metale conţinute in minereu) iniţiale, rezervele industriale sunt cu mult mai mici intrucât
adausurile de steril din timpul exploatarii, manipularii si transportului nu conţin deobicei (in
rare cazuri pot avea, dar in proporţii foarte reduse) şi substanţe utile (metale).

57
 4.3. EVOLUŢIA REZERVELOR DE EXPLOATARE

Pe parcursul procesului de exploatare, corespunzator etapei (deschidere,

pregatire, extractie) in care se afla zacamantul sau parti (campuri miniere) din el,
rezervele de minereu (sau de substanta utila continuta), numite acum rezerve de
exploatare, sufera o serie de transformari specifice, o evolutie logica, continua.
Inaintea etapei de deschidere rezervele exploatabile ale zacamantului sunt
considerate nedeschise si numai dupa ce se executa lucrarile miniere principale de
transport, intre zacamant si suprafata terenului, devin deschise. In acest moment ele
sunt, totodata, rezerve nepregatite pentru exploatare, neputandu-se incepe extractia lor.
Pe masura ce se desfasoara etapa de pregatire, cand zacamantul este impartit,
prin intermediul a numeroase lucrari miniere, in unitati de exploatare independente,
rezervele sunt considerate in curs de pregatire iar la sfarsitul etapei devin rezerve
pregatite pentru exploatare (mai corect spus, pentru extractie).
Debutul etapei de extractie a minereului determina noi transformari, respectiv
evolutii, unele rezerve (unde s-au finalizat lucrarile de pregatire) fiind gata pentru
extractie, altele aflanduse chiar in curs de extractie iar cele deja extrase trec in sau sunt
considerate rezerve extrase.
Rezervele asupra carora se poate actiona prin procedee de extragere sunt
denumite si rezerve active, spre deosebire de alte rezerve, numite inactive, imobilizate in
diversi pilieri o perioada mai scurta (rezerve recuperabile) sau mai extinsa (rezerve
pierdute o lunga perioada), uneori pentru totdeauna (rezerve pierdute definitiv).
Initial, cand explorarea s-a facut numai cu foraje, rezervele de exploatare sunt
denumite rezerve inaccesibile si numai dupa executarea lucrarilor miniere ele devin
rezerve accesibile (pentru oameni si utilaje) sau vizitabile.
Rezervele existente in zacamant sau extrase la suprafata sunt considerate
rezerve primare, intrucat vor trece in mod previzibil, respectiv au trecut, numai printr-un
singur proces de exploatare.
Sunt insa si unele situatii in care rezervele actual extrase din mina (cantitati de
rambleu si ape de mina din vechi lucrari miniere) sau recuperate de la suprafata (halde
miniere vechi, iazuri de decantare vechi, halde de zgura) au mai trecut odata prin
procesul de exploatare si se afla acum in al doilea proces de exploatare. In astfel de
situatii avem de a face cu rezerve secundare sau speciale.

58
 5. RETEAUA ORGANIZATORICA DE MINERIT

Exploatarea minereurilor, ca de altfel a tuturor substantelor minerale si energetice

solide, se desfasoara intr-un anumit cadru organizatoric dat si reprezinta o parte
componenta importanta a economiei nationale.

A. Industria miniera

Numita si minerit, industria miniera reprezinta o parte a industriei nationale care se

ocupa cu exploatarea si prepararea substantelor minerale utile solide existente in
zacaminte, prin intermediul unor intreprinderi (firme) industriale numite intreprinderi
miniere.
In cadrul industriei miniere se includ intreprinderile miniere care se ocupa cu
exploatarea minereurilor (metalifere si nemetalifere), alaturi de cele care exploateaza
carbuni sau roci. Exploatarea unor substante minerale si energetice lichide (petrol si
gazelor naturale) constituie obiectul de activitate al altei industrii extractive, industria
petroliera iar intreprinderile respective nu sunt considerate intreprinderi miniere.
Prin specificul sau de furnizor principal de materii prime minerale si energetice
solide, alaturi de cea petroliera, industria miniera are un rol extrem de important in
dezvoltarea economica si sociala a unei tari, cu conditia ca tara respectiva sa detina
suficiente resurse minerale si energetice.

B. Intreprinderea miniera

Prin intreprindere miniera se intelege o intreprindere cu caracter industrial,

componenta a industriei miniere, cuprinzand cel putin cate o (deobicei mai multe)
exploatare miniera si o (uneori doua sau mai multe) uzina de preparare. Este
independenta atat din punct de vedere juridic cat si economic.
Intreprinderea miniera prezinta o organizare complexa, asigurand atat exploatarea
substantelor minerale (inclusiv minereuri) solide cat si prepararea acestora in vederea
imbunatatirii calitatii si a obtinerii diferitelor sorturi industriale.

C. Exploatarea miniera

Reprezinta deobicei o subunitate a intreprinderii miniere, alcatuita din una sau mai
multe mine (subterane si/sau cariere), care asigura exploatarea unuia sau mai multor

59
zacaminte, inclusiv de minereuri.
Sunt destul de frecvente cazurile, indeosebi privind activitatile efectuate de firmele
mici si mijlocii particulare, in care exploatarea miniera este constituita dintr-o singura mina
subterana sau o singura cariera, nemaifiind o subunitate a unei intreprinderi miniere
(nerealizand nici activitate de preparare). Alteori, chiar pe acelasi zacamant de mari
dimensiuni, pot exista mai multe mine subterane, mai multe cariere sau o cariera la
partea sa superioara si o mina subterana la cea inferioara.

D. Uzina de preparare

Prin uzina sau instalatie de perparare se intelege o subunitate a intreprinderii

miniere, alaturi de exploatarea miniera, care executa prepararea substantei minerale
(inclusiv a minereului) brute, extrase din zacamant, in vederea imbunatatirii calitatii.
Ea functioneaza dupa un flux (uneori mai multe) tehnologic stabilit in functie de
caracteristicile chimico-mineralogice, texturale si structurale ale minereului si definit de
succesiunea operatiilor (clasare, maruntire, concentrare etc.) la care acesta este supus.
Pentru a se evita transportul costisitor al minereului la mari distante, o uzina de
preparare se construeste in imediata apropiere a zacamantului sau, daca intr-o zona
exista mai multe zacaminte (vezi situatia de la Baia Mare) ea se plaseaza intre ele.

60
 Cap.2.
EXPLOATAREA ZACAMINTELOR DE MINEREURI
IN SUBTERAN
1.GENERALITATI

1.1. PARTICULARITATILE EXPLOATARII IN SUBTERAN

Aventajele exploatării subterane a zăcămintelor de minereuri, comparativ cu

exploatarea la suprafata terenului sunt următoarele:
precipitaţiile (ploi, zapezi) prea abundente, temperaturile extreme (prea ridicate
sau prea coborâte) si perturbatiile atmosferice puternice (furtuni, viscole) nu
impiedică desfăşurarea normală a procesului de exploatare;
costul evacuării apelor rezultate in urma infiltraţiilor subterane, desi uneori
important, nu-l atinge (fiind mai mic) pe cel inregistrat uneori in cariere, in urma
ploilor, inundatiilor (mai ales in zone cu climat umed) sau topirii zapezilor;
crearea minei subterane nu necesită scoaterea din circuitul agricol sau silvic şi
nici imobilizarea unor terenuri ca in cazul construirii carierei iar pentru
depozitarea sterilului la suprafata, in halde, suprafetele de teren necesare sunt
deobicei mai restranse datorita cantitatii mai mici de steril rezultat (la
exploatarea in subteran nu se indeparteaza rocile de deasupra zacamantului) si
folosirii unei parti din el in subteran, ca rambleu, pentru umplerea golurilor
ramase dupa extragerea minereului;
nu modifica relieful si peisajul, nu degradeaza terenul iar poluarea zonelor
invecinate, mai ales cea sonora si cu pulberi, este mai scazuta;
de cele mai multe ori, reamenajarea terenului (in scopuri agricole, silvice sau de
agrement) si redarea acestuia in circuitul economic, după terminarea
exploatării, nu sunt necesare sau nu necesită cheltuieli importante;
investiţiile iniţiale (necesare pentru deschiderea si pregatirea zacamantului) sunt
mult mai mici faţă de restul investiţiilor care urmeaza, dupa intrarea in productie,
comparativ cu situatia de la exploatarea la zi (unde se investeste mult inca de
la inceput, pentru descopertare si achizitionarea utilajelor cu care se realizeaza
aceasta, de mari dimensiuni si scumpe).
Ca dezvantaje mai importante, ale exploatării zăcămintelor de minereuri la

61
suprafaţa terenului, comparativ tot cu exploatarea la zi, pot fi enumerate:

prin exploatarea in subteran, pe plan mondial, se obţin cantităţi mai putin

importante de minereuri decât in cazul exploatării in cariera;
condiţiile de lucru (aer, lumină, igienă) sunt mai precare, mai dificile, iar cele
privind protecţia lucrătorilor sunt mai grele, ceea ce determină inregistrarea unui
număr de câteva ori mai mare privind accidentele de muncă;
aerajul si iluminatul sunt obligatorii in subteran, se efectueaza continuu si
necesita cheltuieli importante;
posibilitatea mai redusa a mecanizării integrale a operaţiilor de lucru, spaţiul mai
mic existent in abatajele subterane sau alte lucrari miniere si prezenta sustinerii
nu permit folosirea unor utilaje mai complexe, de mai mari capacitati si
dimensiuni, mai productive, in comparatie cu exploatarea la zi;
in subteran, surparea accidentală a minereurilor si rocilor inconjuratoare se
produce mai des şi cu consecinţe mai importante asupra zacamantului si a
lucratorilor;
sustinerea lucrarilor miniere de deschidere, pregatire si extractie este obligatorie
atunci cand sunt executate in minereuri si roci inconjuratoare instabile iar uneori
cheltuielile sunt deosebit de mari;
costul extragerii minereului in subteran este de doua-trei ori mai mare decat cel
al extragerii minereului in carieră şi scade continuu, dar intr-un ritm mai putin
accentuat decat cel al scaderii in cazul exploatarii la zi;
pierderile de exploatare inregistrate in timpul efectuarii exploatarii in subteran
sunt de aproximativ trei ori mai mari (20-30 % din rezerve) faţă de cazul
exploatării la zi;
datorită indeosebi limitarii mecanizării intensive, productivitatea muncii la
exploatarea subterana este de 5-8 ori mai mica decat cea inregistrata in cazul
exploatarii la zi;
exploatarea selectiva şi pe sorturi de minereu se efectueaza mult mai greu la
exploatarea in subteran;
spre deosebire de exploatarea la zi, nu se pot valorifica (necrescand nici
eficienta exploatarii) si rocile de deasupra zacamantului, uneori nici alte tipuri de
minereu sau acelasi minereu dar cu continut in util prea scazut, existente in
zacamant sau in apropierea sa;

62
 diluţia minereului este mai mare, deci minereul brut obtinut prin exploatare
subterana este de o calitate mai slaba (continut mai redus in substanta utila)
comparativ cu situatia unei eventuale exploatari, efectuate in cariera, a aceluiasi
zacamant;
pentru un zacamant, intrarea in producţie a unei mine subterane se realizează
intr-un timp mai indelungat decat in cazul unei eventuale cariere, deci la
exploatarea subterana investiţiile sunt imobilizate pe o perioada mai mare de
timp şi sunt recuperate mai tarziu;
in cazul exploatarii subterane, nivelul producţiei de minereu se poate adapta
mai greu si intr-un timp mai indelungat fluctuaţiilor de cerere ale industrilor
consumatoare (de exemplu, daca este necesar, productia poate creste mai
repede la o cariera noua decat la o mina subterana noua);
pe acelaşi zăcământ sau câmp minier, la exploatarea in subteran se realizeaza
capacităţi de producţie de 2-3 ori mai mici decât in cazul in care s-ar efectua o
exploatare la zi; in consecinta si durata de exploatare subterana a zacamantului
va fi mai mare decat in cazul unei cariere;
cerinţele impuse explozivilor folosiţi sunt mai pretenţioase (sensibilitatea la
detonare mai mare, folosirea incărcături mai mici de exploziv, cantităţile de gaze
nocive obtinute in urma exploziilor sa fie mai mici) in cazul exploatarii
subterane;
pericolul autoaprinderii minereului metalifer piritos este mai ridicat la
exploatarea subterana iar consecinţele (pierderi si imobilizari de rezerve,
reducerea capacitatii de productie sau intreruperea productiei, accidente de
munca) sunt cu mult mai importante;
personalul tehnic de supraveghere, coordonere şi indrumare este cu mult mai
numeros decat cel de la exploatarea in cariera;
problemele tehnice şi organizatorice sunt mai complexe şi mai numeroase la
mineloe subterane.

In concluzie, numeroasele dezavantaje enumerate sugereaza ca fata de

exploatarea la zi, exploatarea subterana este mai putin preferata, fiind mai putin
rentabila (productii, productivitati si capacitati de productie mai mici, pierderi de rezerve
si dilutii mai mari) mai costisitoare, mai riscanta, mai greu de efectuat si dureaza mai
mult.

63
 Ea se aplica doar in cazul in care o exploatare la zi nu este posibila din
considerente geologice, tehnice, economice sau de protectie a mediului ori cand,
atingand adancimi prea mari, exploatarea subterana devine mai economica decat cea
efectuata la zi.

1.2. NOTIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND EXPLOATAREA IN SUBTERAN

1.2.1. M INA SUBTERANA

Reprezinta o subunitate de productie, subordonata exploatarii miniere, constituind

un ansamblu de lucrari miniere subterane, instalatii si masini care asigura extragerea la
suprafata a minereului din zacamant, evacuarea apelor, aerajul, iluminatul, circulatia
personalului si constructia altor lucrari miniere subterane.
Altfel spus, totalitatea lucrarilor miniere si a instalatiilor care asigura procesul
tehnologic de construire a lucrarilor miniere, procesul de extragere a minereului din
zacamant, transportul in subteran, extractia la suprafata, aerajul, iluminatul si evacuarea
apelor, constituie o subunitate economica de productie numita mina subterana. Deobicei,
mina se denumeste dupa numele lucrarii miniere principale de deschidere (put, plan
inclinat, galerie).

1.2.2.ORIZONT MINIER

Reprezinta totalitatea lucrarilor miniere orizontale (galerii transversale, galerii

directionale, galerii oblice, brese, nise etc.), executate la acelasi nivel (cota). Trebuie
specificat faptul ca se face abstractie de inclinarea foarte mica pe care o au totusi
lucrarile miniere orizontale si care, pe distante mari, pot insemna diferente de cota
semnificative, de ordinul metrilor.
In functie de scopul pentru care au fost create, se disting orizonturi de explorare si
orizonturi de exploatare. Denumirea orizonturilor miniere se poate stabili in mai multe
moduri:
printr-un numar de ordine crescator cu adancimea: I, II, III, IV s.a.;
printr-un nume propriu: Anton, Popa, Tereza, Nepomuc, Traian etc.;
prin cota absoluta a gurii galeriilor principale de deschidere (daca
deschiderea s-a realizat cu galerii de coasta) sau a intersectiei (jonctiunii)

64
 galeriilor principale cu puturile de extractie a productiei de minereu : + 653
m, + 603 m, + 553 m, + 503 m etc;
prin cote relative fata de un orizont reper, mai important, considerat a avea
cota zero, orizonturile de deasupra lui fiind notate cu semnul “+” iar cele de
dedesubt cu “-“; de exemplu: + 100 m, + 50 m; 0 m, - 50 m, - 100 m s.a.
Se numeste orizont de aeraj acel orizont ale carui lucrari servesc, in principal,
pentru evacuarea aerului viciat. Lucrarile orizontului de transport servesc, in principal, la
transportul productiei de minereu brut la suprafata terenului, in mod direct (daca
zacamantul este deschis cu galerii de coasta) sau indirect (pana la puturi sau plane
inclinate), cand deschiderea este realizata cu alte metode.

1.2.3. ETAJ MINIER

Fragmentul de zacamant cuprins intre doua orizonturi consecutive formeaza un

etaj. O definitie mai completa priveste etajul ca fiind portiunea de zacamant sau de camp
minier, delimitata pe inclinare de doua orizonturi invecinate iar pe directie de limitele
zacamantului sau campului minier.
Ca si la orizontul minier, se disting doua categorii de etaje: de explorare si de
exploatare. La cel de exploatare, aflat intr-un zacamant sau corp de zacamant,
delimitarea la partea superioara si la cea inferioara se face prin galerii directionale,
sapate de-a lungul intregului zacamant, camp minier (daca zacamantul este impartit in
doua sau mai multe campuri miniere) sau corp de minereu (cand zacamantul este
alcatuit din doua sau mai multe).
In cadrul etajului se deosebesc urmatoarele elemente:
inaltimea pe verticala: distanta pe verticala intre cele doua orizonturi
invecinate;
inaltimea pe inclinare: distanta intre cele doua orizonturi masurata in planul
zacamantului;
galeria de baza (sau de transport): galeria directionala a orizontului inferior
din etaj;
galeria de cap (de aeraj): galeria directionala a orizontului superior din etaj.
La zacamintele tabulare (strate, filoane, dyck-uri), necutate, etajele au forme
dreptunghiulare, daca se proiecteaza in planul zacamantului si de paralelipiped, daca se
ia in considerare imaginea in spatiu. Daca zacamintele sunt verticale, paralelipipedul
este drept iar daca nu, rezulta un paralelipiped inclinat. In cazul in care zacamantul este

65
orizontal sau inclinare mica si nu prezinta grosime foarte mare, nu exista etaje de
exploatare si este prezent numai un singur orizont, in care galeriile delimiteaza panouri
de exploatare.
Pentru zacamintele cu forme neregulate, la care directia si inclinarea sunt
variabile, limitele etajului la orizonturile inferior si superior sunt linii curbe.
Cand relieful este puternic denivelat si zacamintele se afla deasupra nivelului
firului vailor, impartirea in etaje se realizeaza prin galerii de coasta plasate la diferite
nivele. Daca relieful nu este denivelat sau zacamintele se afla sub nivelul firului vailor,
etajele sunt delimitate cu galerii ce se desprind din puturi (verticale sau inclinate) sau
plane inclinate.
1.2.4. SUBETAJ DE EXPLOATARE

Subetajele sunt subdiviziuni ale etajului de exploatare si se intalnesc doar daca se

aplica metoda de exploatare cu subetaje. Reprezinta portiuni din etaj, rezultate prin
impartirea pe inclinare a etajului cu galerii directionale de subetaj, in care se executa
extragerea minereului. Impartirea in subetaje se face fie pentru realizarea unor capacitati
mari de extractie fie atunci cand se urmaresc atent continutul, productivitatea si calitatea
minereului brut.
Primul subetaj este delimitat la partea sa superioara de galeria directionala a
orizontului superior al etajului iar la cea inferioara de prima (numarata de sus in jos)
galerie directionala de subetaj. Urmatoarele subetaje se gasesc cuprinse, la partile lor
inferioara si superioara, de galerii directionale de subetaj. Ultimul subetaj este delimitat
la partea sa superioara de o galerie directionala de subetaj iar la cea inferioara de
galeria directionala a orizontului inferior a etajului.
Un etaj nu poate avea doar un singur subetaj. Numarul subetajelor se stabileste in
functie de natura minereului, grosimea zacamantului si de utilajele avute la indemana, in
vederea exploatarii.

1.2.5. PANOU MINIER

Daca prin impartirea etajului pe inclinare rezulta subetaje, divizarea etajului pe

directie, cu ajutorul unor suitori, da nastere panourilor miniere. Ca definitie, panoul
reprezinta o portiune a unui etaj, delimitata pe directie de doi suitori (la inclinare mare a
zacamantului) sau doua plane inclinate (la inclinare mica) iar pe inclinare de galeriile
directionale de etaj. In situatia in care zacamantul este orizontal, nu mai exista etaj iar
panoul este delimitat pe patru laturi de galerii. Daca etajul este impartit in subetaje,

66
atunci pot rezulta si panouri mai mici, delimitate pe inclinare de o galerie directionala de
etaj si o galerie directionala de subetaj sau de doua galerii directionale de subetaj
Panoul minier poate fi de explorare si de exploatare. Daca cel de explorare are ca
scop cercetarea geologica, inclusiv calculul rezervelor, cel de exploatare serveste pentru
extragerea minereului. Panoul de exploatare se mai numeste si bloc de exploatare.
Ratiunea impartirii etajului in astfel de portiuni este executarea unei extrageri
succesive a minereului, in vederea asigurarii sigurantei atat a zacamantului cat si a
personalului. Planificarea efectuarii extragerii in panouri de exploatare implica, deobicei,
o cercetare anterioara sub forma panourilor de explorare si calculul rezervelor prin
metoda panourilor.
Dimensiunile panourilor sunt in functie de forma zacamantului si metoda de
exploatare. La zacamintele inclinate inaltimea (masurata pe inclinarea zacamantului)
este aceeasi cu inaltimea etajului sau subetajului iar lungimea (masurata pe directie)
variaza deobicei intre 50 si 100 m. In principiu, daca grosimea sau inclinarea
zacamintelor sunt mai mari si lungimea panourilor scade. Ordinea de extragere a
panourilor este impusa de sensul de exploatare a etajului: progresiv, regresiv (in
retragere) sau combinat.

2.DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE IN SUBTERAN

2.1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Prin deschiderea unui zacamant de minereuri, ce urmeaza a fi exploatat in

subteran, se intelege executarea unor lucrari miniere subterane care sa asigure:
legatura acestuia, de la nivelul tuturor orizonturilor, cu suprafata terenului
printr-o cale principala de transport a minereului;
executarea in continuare a lucrarilor de pregatire a zacamantului;
transportul oamenilor si materialelor necesare diferitelor activitati;
extragerea normala a minereului pe o durata indelungata (pana la epuizarea
zacamantului);
efectuarea aerajului minei;
drenarea (eventual colectarea) si evacuarea apelor subterane;
conducerea liniilor de forta (cabluri de curent electric si conducte de aer
comprimat) si a conductelor de apa.

67
 Deschiderea este o etapa obligatorie, prima din cele trei (urmeaza pregatirea
zacamantului si extractia minereului) care alcatueste procesul de exploatare. Este un
proces complex si dureaza un timp indelungat, de la cateva luni (caz mai rar, in situatii
geologice foarte favorabile) pana la cativa ani. Consecintele modului in care a fost facuta
deschiderea se resimt pe intreaga durata de exploatare a zacamantului (de exemplu
efectuarea transportului productiei de minereu la suprafata terenului).
Lucrarile miniere de deschidere formeaza reteaua principala de transport si de
aeraj a minei, din ea ramificandu-se reteaua de pregatire a zacamantului. Ele servesc si
la mai buna cunoastere geologica a rocilor inconjuratoare (cand lucrarile miniere se
executa in ele) sau chiar a zacamantului (cand lucrarile se executa in el).
In functie de locul din care se incepe executia lor se disting lucrari miniere
executate de la zi (galerii de coasta, plane inclinate, puturi verticale, puturi inclinate) si
lucrari executate din subteran (puturi oarbe, galerii, plane inclinate).
Dupa importanta, lucrarile miniere de deschidere se clasifica in principale si
auxiliuare. Cele principale realizeaza scopul cel mai important al deschiderii, respectiv
legarea zacamantului cu suprafata terenului printr-o cale principala de transport a
productiei de minereu.
Lucrarile miniere de deschidere auxiliare (sau speciale) completeaza reteaua de
lucrari principale ale unei mine subterane, avand si alte scopuri decat aceasta,cum ar fi
urmatoarele:
de aeraj: puturi, suitori, galerii de coasta, plane inclinate de aeraj;
de evacuare a apelor: bazine de colectare, puturi de absorbtie, camere de
pompe etc.;
de transport: galerii de ocol, silozuri subterane, remize pentru locomotive, rampe
de puturi, camere pentru masini de extractie s.a.;
de diferite folosinte: magazii, depozite de explozivi; camere de compresoare si
transformatoare, sali de asteptare, sali de sedinta, camere de salvare, camere
de apel etc.

2.2. FACTORII DE INFLUENTA SI CONDITII PENTRU ALEGEREA METODEI DE DESCHIDERE A

ZACAMINTELOR DE MINEREURI

2.2.1. FACTORII CARE INFLUENTEAZA ALEGEREA METODEI DE DESCHIDERE

Pentru orice zăcământ de de minereuri, alegerea metodei de deschidere se face

ţinând cont de influenţa a trei grupe mari de factori: geolo-geografici, tehnici, economici.

68
La proiectarea deschiderii, acesti factorii trebuiesc studiaţi in totalitate si in intreaga lor
complexitate şi interdependenţă.

A. Factorii geologo-geografici

Dintre toţi factorii amintiti, cei geologo-geografici au cea mai mare importanţă.
Ca urmare ei sunt determinanţi in alegerea metodei de deschidere a unui zăcământ si li
se acorda cea mai mare importanta.
Factorii geologo-geografici cei mai frecvent luaţi in considerare sunt:
numărul corpurilor (strate, filoane, lentile, corpuri neregulate etc.) de minereu
existente in zăcământ;
distanţa dintre corpurile de minereu ale zăcământului;
mărimea grosimii şi inclinării zăcământului;
adâncimea la care se gaseste zăcământul faţă de suprafaţa terenului;
gradul (intensitatea) de tectonizare a zăcământului;
caracteristicile (indeosebi cele fizico-mecanice) minereului şi a rocilor
inconjurătoare zăcământului;
hidrogeologia zăcământului;
prezenţa gazelor in zăcământ si in rocile inconjuratoare;
posibilitatea apariţiei in zacamant a fenomenelor de autoaprindere;
aspectul reliefului suprafeţei terenului (geomorfologia zonei);
căile de comunicaţii existente in zona sau in apropierea zăcământului;
prezenţa unor obstacole la suprafaţa terenului: rauri, lacuri, mlaştini ş.a.

B. Factorii tehnici

Situaţi pe locul doi ca importanţă, după cei geologo-geografici, factorii tehnici

influenţează şi determină anvergura şi dimensiunile lucrărilor miniere de deschidere. Cei
mai importanţi dintre ei sunt următorii:
producţia anuală care se scontează că va fi obţinută şi durata de activitate
programată a viitoarei mine, cu care se va efectua exploatarea zăcământului;
forma şi dimensiunile zăcământului sau a perimetrului (dacă zăcământul e de
mari dimensiuni, el se va impărţi in mai multe perimetre, fiecare deservite de o
singură mină);
volumul rezervelor industriale ce se vor obţine prin exploatarea intregului
zăcământ sau perimetru (câmp) minier;

69
 lucrările şi obiectivele de la suprafaţă sau din subteran, care trebuie protejate de
efectele (surpările) viitoarei exploatări;
nivelul tehnicii utilizate şi posibilitatea mecanizării şi automatizării lucrărilor.

C. Factorii economici

Aflaţi pe locul trei ca importanţă, factorii economici deobicei departajează intre

ele două sau mai multe metode de deschidere (ori variante ale lor) alese in funcţie de
factorii geologo-geografici şi tehnici.
Factorii economici luaţi in considerare sunt deobicei:
volumul investiţiilor (ca valoare totală sau raportată la rezervele existente) şi
eşalonarea lor in timp;
volumul lucrărilor miniere de deschidere;
posibilităţile de finanţare a investiţiilor;
preţul de cost al execuţiei şi susţinerii lucrărilor miniere de deschidere şi
rentabilitatea scontată;
durata realizării deschiderii;
valoarea minereului şi posibilitatea lăsării unor pilieri;
conjunctura economică a momentului.
In principiu se vor alege metodele a căror realizare necesită investiţii mai mici şi
eşalonate in timp, un volum cât mai redus al lucrărilor miniere de deschidere, un preţ de
cost mai scăzut şi o rentabilitate mai ridicată, care efectuează deschiderea mai rapid şi
nu necesită lăsarea pilierilor de protecţie sau volumul acestora este mic.
Dacă posibilităţile de finanţare sunt mai reduse se alege metoda care necesită
un volum mic de investiţii. Cu cât valoarea minereului este mai mare se pot prefera
metode de deschidere mai costisitoare dar mai avantajoase din punct de vedere tehnic
(mai ales privind transportul viitoarei producţii) şi care nu necesită lăsarea de pilieri sau
mărimea acestora este redusă (in cazul minereului foarte valoros, valoarea minereului
imobilizat in pilierii de protecţie – care in final nu se mai extrag sau nu se mai
recuperează in totalitate - este ridicată).

2.2.2. CONDITII PE CARE TREBUIE SA LE INDEPLINEASCA METODELE DE DESCHIDERE

Orice metodă de deschidere trebuie să indeplinească, in principiu (deoarece

uneori indeplinirea unor cerinţe vine in contradicţie cu realizarea altora), următoarele
condiţii sau cerinţe:

70
 volumul investiţiilor (totale sau a celor mai importante, capitale) iniţiale să fie
minime, pentru a nu se imobiliza de al inceput fonduri prea ridicate, şi la care
să se plătească dobânzi mari;
volumul lucrărilor miniere de deschidere să fie mic iar execuţia lor să se facă
intr-un timp scurt, pentru a se asigura o durată redusă etapei de deschidere a
zăcământului;
să asigure o durată de deschidere minimă, suficientă pentru efectuarea
exploatării complete a zăcământului de minereu;
să permită un transport cât mai simplu, de acelaşi fel, nefragmentat (continuu),
asigurându-se evacuarea ritmică şi sigură a producţiei de minereu in etapa de
extracţie;
să contribuie (investiţiile efectuate in etapa deschiderii se vor recupera in etapa
extragerii, mărind preţul de cost al producţiei) la realizarea celui mai redus
preţ de cost pe toată durata exploatării;
să asigure fiecărui orizont minier suficiente rezerve de minereu;
să să se poată aplica o schemă de aeraj simplă, corectă şi sigură, care să
asigure o aerisire corespunzătoare a minei;
să realizeze condiţii de siguranţă deplină pentru cei care lucrează in subteran.
Pentru indeplinirea ultimelor două condiţii este obligatoriu să se execute cel puţin
două lucrări miniere de deschidere.

2.3. DEFINITIA, CLASIFICAREA SI ALEGEREA METODELOR DE DESCHIDERE

2.3.1. DEFINITIA SI CLASIFICAREA METODELOE DE DESCHIDERE

Prin metodă de deschidere se inţelege combinatia dintre tipul lucrărilor miniere

de deschidere folosite, amplasarea lor faţă de zăcământ şi suprafaţa terenului, precum şi
modalitatea in care acestea se leagă (combină) intre ele.
Din imbinarea celor trei aspecte (tip, amplasare, legătură) cu condiţiile de
zăcământ şi de relief, extrem de variate, rezultă un număr mare de metode de
deschidere a zăcămintelor de minereuri. Ele se clasifică, deobicei, in funcţie de
următoarele criterii: felul lucrărilor miniere folosite, poziţia acestora faţă de zăcământ,
ordinea de deschidere a orizonturilor, numărul corpurilor de minereu deschise.
După felul lucrărilor miniere intrebuinţate se deosebesc două mari grupe:
metode simple şi metode combinate de deschidere.

71
 Metodele simple se mai numesc şi principale. Ele se caracterizează prin faptul
că folosesc numai un singur tip de lucrare minieră principală pe toată adâncimea de
exploatare a zăcământului. Se fac precizările că un tip de lucrare minieră nu inseamnă
numai o lucrare minieră (deschiderea cu puţ vertical presupune folosirea numai a unui
singur tip de lucrare minieră, puţul vertical, dar pentru indeplinirea condiţiilor de aeraj şi
de siguranţă se folosesc două sau mai multe puţuri verticale) şi că lucrările miniere de
deschidere sunt considerate principale dacă asigură transportul producţiei de minereu
din zăcământ la suprafaţa terenului.
Nu toate lucrările miniere principale (puţuri oarbe, galerii transversale, galerii
direcţionale) se regăsesc in denumirea metodei de deschidere simple ci numai cele care
ajung la suprafaţa terenului. Se subânţelege că pe lângă lucrările miniere principale
există şi lucrări miniere secundare, numite insă auxiliare sau speciale, având alte funcţii
(evacuarea aerului viciat, evacuarea apelor, introducerea rambleului, transportul la
suprafaţă al sterilului).
Se cunosc următoarele metode simple de deschidere a zăcămintelor de
minereuri:
metoda cu galerii de coastă;
metoda cu puţuri verticale;
metoda cu puţuri inclinate;
metoda cu plane inclinate.
Uneori, deschiderea cu un singur tip de lucrare minieră principală, pornită de la
suprafaţa terenului, nu asigură deschiderea in totalitate a unui zăcământ de minereuri pe
toată adâncimea sa de exploatare. In continuarea ei, in adâncime, se face apel la incă
una, două sau mai multe tipuri de lucrări miniere principale şi rezultă metode combinate
de deschidere. Cele mai uzuale dintre ele sunt următoarele:
metoda cu galerii de coastă şi puţuri oarbe;
metoda cu galerii de coastă şi plane inclinate;
metoda cu puţ vertical şi puţ orb;
metoda cu puţ vertical şi plan inclinat;
metoda cu puţ vertical şi rostogol colector;
metoda cu plan inclinat şi puţ orb etc.
Pentru fiecare metodă există mai multe variante sau scheme de deschidere.

72
 Dacă se ia drept criteriu poziţia lucrărilor de deschidere faţă de zăcământ (sau
natura materialului care se extrage in timpul săpării) se deosebesc:
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in zăcământ;
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in steril (deobicei in roca din
culcuş);
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in zăcământ şi in steril.
Ordinea sau sensul de deschidere a orizonturilor miniere va impărţi metodele de
deschidere a zăcămintelor de minereuri in:
metode ascendente;
metode descendente;
metode combinate.
După numărul corpurilor de minereu deschise (dacă zăcămintele sunt compuse
din mai multe corpuri) se deosebesc:
metode care realizează o deschidere separată (fiecare corp se deschide printr-
o lucrare minieră independentă);
metode care realizează o deschidere comună (toate corpurile sunt deschise
printr-o singură lucrare minieră, comună);
metode care realizează o deschidere combinată (există o lucrare minieră de
deschidere principală, comună, dar fiecare corp de minereu are şi o lucrare
minieră independentă).

2.3.2. ALEGEREA METODEI DE DESCHIDERE

Pentru alegerea metodei de deschidere a unui zăcământ de minereu se respectă

câteva principii şi se aplică o anumită metodologie. In primul rând, din multitudinea de
metode cunoscute se aleg câteva metode de deschidere (variante de lucru) posibile,
raţionale, specifice şi cel mai adecvate zăcământului respectiv, deci care sunt impuse de
factorii geologo-geografici.
Se verifică dacă metodele respective ţin cont de factorii tehnici, precizându-se
numărul, poziţia şi dimensiunile lucrărilor miniere de deschidere. In alcătuirea variantelor
se va căuta să se facă o apreciere reală, corectă a factorilor de influenţă, pentru a nu se
propune metode nerealizabile. Se va urmări şi dacă ele respectă cerinţele unei metode
de deschidere.

73
 Variantele se vor compara intre ele din punct de vedere al factorilor economici,
luându-se in considerare calculul cât mai corect al cheltuielilor iar cheltuielile iniţiale vor fi
comparate cu cele de viitor. Dintre toate, se va prefera acea variantă care este mai
ieftină.
Cum calculele economice pot conduce la erori de până la 10 %, variantele care
din punct de vedere al cheltuielilor totale diferă cu maxim 10 % sunt considerate egale,
alegându-se in final, in următoarea ordine:
- varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnic;
- varianta care necesită cea mai mică investiţie;
- varianta care permite inceperea mai devreme a producţiei de minereu.

2.4. PRINCIPALELE METODE DE DESCHIDERE

2.4.1. DESCHIDEREA CU GALERII DE COASTA

Metoda cu galerii de coastă este una din cele mai vechi metode de deschidere a
zăcămintelor de minereuri. Se foloseşte in regiunile cu relief accidentat, in care
zăcămintele se găsesc plasate in versant, desupra nivelului cel mai coborât al formei de
relief (deobicei forma este versantul unei văi).
Se numesc galerii de coastă deoarece amplasamentul lor se găseşte plasat in
coasta formei de relief pozitive (deal, munte, versant al văii). Intrucat cu ajutorul lor se
intră in interiorul versantului, li se mai spune şi galerii de pătrundere.
Deobicei deschiderea se face cu mai multe galerii de coastă executate simultan
sau succesiv, intr-o ordine care depinde de gradul de cunoaştere al zăcământului şi de
condiţiile geologo-geografice.
In figura 13 se prezintă, intr-o secţiune verticală, cazul unui zăcământ de minereu
cu grosime mare, dezvoltat complet deasupra nivelului văii, deschis cu trei galerii de
coastă echidistante.
Metoda de deschidere cu galerii de coasta se imparte in scheme sau variante, in
funcţie de următoarele criterii: poziţia faţă de zăcământ, unghiul făcut cu direcţia
acestuia, materialul obţinut in cursul săpării. Schemele uzuale vor fi abordate pe larg in
indrumatorul de lucrari practice.
Dacă se ia in considerare poziţia galeriilor faţă de zăcământ se deosebesc:
varianta de deschidere cu galerii de coastă (executate) in culcuş, varianta de deschidere
cu galerii de coastă in acoperiş, varianta de deschidere cu galerii de coastă

74
 zacamant

G1 Roca din
acoperis
Versant Roca din culcusul
zacamantului

G2

Firul vaii

G3

Fig. 13.
Deschiderea cu galerii de coastă transversale (G1-G3), executate in culcuşul
zăcământului de minereu.

in zăcământ (vezi caietul de laborator). In figura 13 este infatisata prima varianta.

Privite in plan orizontal, de exemplu pe o hartă, galeriile de coastă fac diferite
unghiuri cu direcţia zăcământului, in funcţie de care metoda se şiimparte in: varianta de
deschidere cu galerii de coastă transversale (galeriile sunt perpendiculare pe directia
zăcământului), varianta de deschidere cu galerii de coastă direcţionale (paralele cu
directia zăcământului, executate in el sau in rocile inconjurătoare, deobicei in culcuşul
acestuia), varianta de deschidere cu galerii de coastă oblice (un caz intermediar intre
primele două, deci galeriile şi zăcământul fac, in plan orizontal, un unghi diferit de zero si
de 90 de grade).
In figura 14 se pot observa, proiectate in plan orizontal, cele trei tipuri de galerii de
coastă enumerate. Reamintim ca in figura 13 a fost aratata, intr-o sectiune verticala,
varianta de deschidere cu galerii de coasta transversale, executate in culcusul
zacamantului, corespunzatoare variantei “a” din figura 14.
După natura materialului care se extrage in timpul săpării, ca la orice metodă de
deschidere, se deosebesc metode cu galerii de coastă executate in rocile inconjurătoare
(sau in steril), in zăcământ, in zăcământ şi in rocile inconjurătoare (mixte).

75
 Zacamant zacamant
T O D1 N

900

<900

00

Zacamant subtire D2 Zacamant gros

a b c
Fig.14.
Raporturile posibile dintre galeriile de coastă şi zăcământ, privite in plan orizontal
(T = galerie de coasta transversala; O = galerie de coasta oblica; D1 = galerie de coasta directionala,
paralela cu zacamantul; D2 = galerie de coasta directionala, prin zacamant; N = nisa sau bresa).

Dintre toate galeriile de coastă ale metodei de deschidere, cea care se găseşte la
cel mai coborât nivel devine galerie de coastă principală (sau de transport), prin care se
va evacua la suprafaţă producţia de minereu, obţinută in timpul exploatării zăcământului.
Locul de amplasare la suprafaţa terenului a galeriilor de coastă trebuie să ţină
cont de următoarele considerente:
să se poată forma in apropiere o haldă, in care se va depozita materialul
rezultat la săparea lucrărilor miniere (steril şi minereu);
să existe un spaţiu pentru depozitarea materialelor necesare executării lucrărilor
miniere;
să nu fie afectat de alunecări de teren;
să nu intre sub incidenţa avalanşelor;
să fie ferit de eventuale inundaţii datorate topirii zăpezilor, ploilor torenţiale,
creşterii nivelului râurilor;
să permită amplasarea incintei minei pentru galeria de coastă principală.
Comparativ cu alte metode de deschidere, metoda cu galerii de coastă prezintă
următoarele avantaje:
durata de săpare a galeriilor de coastă este mai scurtă decât a celorlalte lucrări
miniere;

76
 costul săpării pe fiecare metru cub de rocă dislocată este mai mic decât in cazul
altor lucrări miniere;
cheltuielile pentru evacuarea apelor şi cele necesare realizării aerajului sunt mai
mici; in situaţia in care există afluxuri mari de apă, posibilitatea evacuării lor prin
scurgere liberă, fără instalaţii mecanice, este elementul hotărâtor care
determină alegerea acestei metode de deschidere;
când galeriile de coastă sunt direcţionale, săpate in zăcământ, se obţine o mai
bună cunoaştere geologică a acestuia;
prin valorificarea minereului obţinut la săparea galeriilor de coastă executate in
zăcământ se recuperează o parte din cheltuielile de săpare a lucrărilor miniere.
Dintre toate metodele de deschidere, cea cu galerii de coastă este cea mai
preferată şi cel mai frecvent intrebuinţată. Atunci când se doreşte stabilirea metodei de
deschidere a unui zăcământ de minereuri se verifică intâi dacă se poate aplica această
metodă şi numai dacă ea nu este indicată se iau in considerare şi alte metode.
Cele mai multe zăcăminte de minereuri metalifere din Romania au fost deschise
cu galerii de coastă. Se pot aminti, in acest sens, cele exploatate in zonele Baia Mare,
Munţii Apuseni, Munţii Poiana Ruscă, Banat, nordul Moldovei şi Bucovina, Bălan etc.

2.4.2. DESCHIDEREA CU PUTURI VERTICALE

De cele mai multe ori, zăcămintele de minereuri nu se găsesc la suprafaţă sau in

apropierea acesteia iar relieful nu este puternic denivelat pentru a se aplica metoda cu
galerii de coastă, cea mai avantajoasă. Atunci când relieful este plan sau puţin denivelat
iar zăcămintele sunt la adâncime mai mare ori bine dezvoltate pe verticală, se aplică
metoda de deschidere cu puţuri verticale.
Deşi ea este mai puţin avantajoasă (mai pretenţioasă din punct de vedere tehnic
şi mai costisitoare) decat metoda cu galerii de coasta, reprezintă cea mai des folosită
metodă de deschidere, adaptându-se uşor oricăror condiţii de zăcământ. Puţurile nu sunt
singurele lucrări miniere principale folosite la această metodă, din ele deobicei
desprinzându-se şi ramificându-se, la nivelul fiecărui orizont, galerii transversale şi galerii
direcţionale.
Ca regulă generală, nu intodeauna posibil de aplicat, puţul este indicat să se
plaseze in afara zăcământului sau a zonelor de influenţă (de surpare) ale viitoarei
exploatări. Uneori, din diverse motive, puţul se plasează şi in interiorul lor, dar este
necesar ca in jurul lui să se lase un pilier de protecţie constituit din minereu.

77
 Zacamant Suprafata terenului
a c b

T1

T2

T3

T4

T5

T6

Puturi verticale

Fig. 15.Variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului fata de zacamant:
a = put in culcusul zacamantului; b = put in acoperisul zacamantului; c = put ce strabate zacamantul (T 1-6
= galerii transversale intre put si zacamant).

Conditiile de amplasare a putului la suprafata terenului sunt aceleasi cu cele de

la galeriile de coasta.
Metoda cu puţuri verticale se clasifică in diferite variante, in funcţie de poziţia
puţurilor faţă de zăcământ, poziţia puţurilor faţă de limitele câmpului minier, pozitia
puţurilor de aeraj faţă de puţul de extractie.
Dacă se ia in considerare poziţia puţurilor faţă de zăcământ se disting
următoarele scheme de deschidere:
puţ vertical in culcuşul zăcământului;
puţ vertical acoperişul zăcământului;
puţ vertical ce străbate zăcământul;
puţ vertical pe flancurile zăcământului;
puţ vertical in zăcământ.

78
 Primele trei metode (notate cu a, b, c) sunt redate schematic in figura 15 iar
următoarele două (notate cu d şi e) in figura 16. Specificam ca la unele scheme galeriile
sunt decalate pentru a nu se suprapune cu cele de la alta schema. Amănunte despre
aceste scheme de deschidere vor fi comentate in indrumatorul de lucrari practice.

Fig. 16.
Alte variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului fata de zacamant: d
= put pe flancul zacamantului; e = put in zacamant.

După poziţia puţului de extracţie faţă de limitele câmpului minier se deosebesc

schemele: puţ vertical la limita superioară a câmpului, puţ vertical la mijlocul câmpului,
puţ vertical la limita inferioară a câmpului (vezi schemele din figura 17, unde cea mai
indicată este schema b - put la mijlocul campului minier - dar dacă se adoptă schema c,
puţul va putea fi folosit şi pentru câmpul minier vecin, din stanga, mai coborât).
Dacă se ţine cont de pozitia puţurilor de aeraj (care exista, oricum, la orice
varianta de la metoda de deschidere cu put dar nu apar in denumire) faţă de puţul de
extractie, in condiţiile in care puţul de extracţie este amplasat central, ca in figura 18, se
cunosc:
schema cu puţ de aeraj amplasat central;
schema cu puţ de aeraj amplasat central distanţat;
schema cu puţ de aeraj amplasat diagonal si scheme combinate.

79
 c Suprafata terenului b zacamant a

Camp minier

Fig. 17. Variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului de extractie fata
de limitele campului minier: a = put la limita superioara a campului minier; b = put la mijlocul campului; c =
put la limita inferioara a campului minier .

Pa Pe Lc

a b

c d

Fig. 18. Scheme de amplasare a puturilor in functie de pozitia puţurilor de aeraj faţă de puţul de
extractie: a = schema cu puţul de aeraj amplasat central; b = schema cu puţ de aeraj amplasat central
distanţat; c = schema cu puţul (puturi) de aeraj amplasat diagonal; d = schema combinata (Pe = put de
extractie; Pa = put de aeraj; Lc = limitele campurilor miniere).

80
 Metoda cu puţuri verticale este mai avantajoasă tehnic şi economic faţă de
metodele cu puţuri inclinate sau cu planuri inclinate.

2.4.3. DESCHIDEREA CU PUTURI INCLINATE

Metoda cu puţuri inclinate se aplică in cazurile zăcămintelor de minereu

inclinate, insuficient explorate, care aflorează sau se găsesc in apropierea suprafeţei,
fără accidente tectonice deosebite, atunci cand suprafeţa terenului este plană sau puţin
denivelată.
După poziţia pe care o are puţul faţă de zăcământ se disting următoarele
scheme:
puţ inclinat in culcuşul zăcământului;
puţ inclinat in acoperişul zăcământului;
puţ inclinat in zăcământ.
Transportul producţiei din zăcământ la suprafaţa terenului se face cu cu skip (un
recipient metalic care se umple cu minereu) sau cu vagoneţi aşezaţi pe o platformă
orizontală, oricum mai dificil ca la metoda cu puţuri verticale.
Avantajele metodei de deschidere cu puţuri inclinate constau in urmatoarele:
deschiderea se realizează deobicei rapid, mai ales dacă puţul se sapă in
zăcământ sau aproape de acesta;
atunci când puţul se sapă in zăcământ se obţin date de cunoaştere geologică
suplimentare (puţul se cartează şi se probează), completându-se explorarea;
tot in cazul execuţiei in zăcământ, se pot evita eventualele acvifere sau roci
instabile existente in culcuşul sau acoperişul zăcământului iar materialul rezultat
la săpare constituie producţie de minereu;
lungimea transversalelor de la puţ la zăcământ este mai mică (putul inclinat e
mai aproape de zacamant) decât in cazul in care s-ar fi folosit metoda de
deschidere cu puţ vertical (după cum reiese şi din figura 19) sau transversalele
nici nu se mai executa (cazul putului sapat in zacamant).
Dezavantajele metodei de deschidere cu puţuri inclinate sunt:
deobicei, pentru protecţia puţurilor inclinate săpate in zăcământ sau in afara sa,
in acoperis (pe care nu putem să le executăm prea departe de zăcământ căci
astfel creşte lungimea transversalelor) trebuiesc lăsaţi pilieri de siguranţă;

81
 având o lungime mai mare faţă de puţul vertical, execuţia sa este mai scumpă
iar intreţinerea costă mai mult;
transportul minereului este limitat cantitativ, mai costisitor şi mai dificil de
efectuat, se face cu o viteză mai mică si cu o uzură mai mare a mijloacelor de
transport.
Uneori, este metoda de deschidere in adâncime la care se apelează atunci când
partea superioară a unui zăcământ a fost exploatată in carieră şi se doreşte continuarea
exploatării in subteran.
In Romania, prin această metodă s-au explorat şi deschis pentru exploatare
unele lentile de bauxită din Munţii Pădurea Craiului şi câteva zăcăminte de metale rare.

zacamant
c a b d

Fig. 19.
Variante ale metodei de deschidere cu puturi inclinate. Comparatie intre metoda de deschidere
cu puturi inclinate si metoda cu puturi verticale (a = varianta cu put inclinat in zacamant; b = varianta cu put
inclinat in culcusul zacamantului; c = varianta cu put inclinat in acoperisul zacamantului; d = metoda cu
puturi verticale, varianta cu put in culcusul zacamantului).

82
 2.4.4. DESCHIDEREA CU PLANE INCLINATE

Alături de metoda cu galerii de coastă, metoda cu plane inclinate este una dintre
cele mai vechi metode de deschidere a zăcămintelor de minereuri.
Deschiderea cu plane inclinate se foloseşte la următoarele zăcăminte:
care aflorează sau se găsesc plasate in apropierea suprafeţei;
la cele la care inclinarea este sub 30 de grade, deoarece se poate folosi
transportul pe bandă, foarte avantajos;
nederanjate tectonic, mai ales ruptural (cu continuitate pe direcţie şi inclinare);
partial (incomplet) explorate, aflate in etapa explorarii de detaliu, cand se
urmăreste completarea datelor de cunoaştere, in special prin executarea
planelor inclinate in zăcământ;
cu inclinare mică, la care rocile din acoperiş (cand planul inclinat se execută in
culcuş sau in minereu) sau din culcuş (planul se sapă in minereu sau in
acoperiş), ori minereul (planul inclinat se execută in rocile inconjurătoare)
prezintă condiţii geologice dificile.
Se pot plasa diferit in raport cu zăcământul de minereu, rezultând schemele de
deschidere vizibile in fig.20 (care vor fi prezentate si mai amanuntit in indrumatorul de

acoperis a zacamant b c

culcus t3 t2 t1

Fig. 20.
Variante ale metodei de deschidere cu plane inclinate, in cazul unui zacamant de minereu gros:
a = plane inclinate in acoperisul zacamantului; b = plane inclinate in zacamant; plane inclinate in culcusul
zacamantului (t1-3 = galerii transversale ce pornesc din planele inclinate ale celor trei variante).

83
lucrari practice), respectiv:
plane inclinate in zăcământ;
plane inclinate in culcuşul zăcământului;
plane inclinate in acoperişul zăcământului.
După poziţia planelor inclinate de aeraj (ca la orice metoda de deschidere si aici
sunt cel putin doua lucrari miniere ce deschid zacamantul, respectiv un plan inclinat de
extractie si unul de aeraj) faţă de marginile laterale ale câmpului minier, se cunosc două
scheme:
plan inclinat de aeraj central;
plane inclinate de aeraj laterale (la marginile câmpului minier).
Avantajele metodei de deschidere cu plane inclinate:
deschiderea este simplă şi rapidă, producţia de minereu incepand la scurt
timp de la demararea executiei planelor inclinate;
se pot evita rocile acvifere sau instabile din culcuş sau din acoperiş;
face posibilă aplicarea transportului producţiei pe bandă, foarte avantajos
(simplu, ieftin, continuu);
cănd se execută in zăcământ, se obţin date de cunoaştere geologice
suplimantare, completându-se exploararea.
Dintre dezavantajele metodei de deschidere cu plane inclinate se pot aminti:
cheltuielile pentru intreţinerea planelor inclinate sunt mai ridicate decât in
cazul puţurilor verticale şi al galeriilor de coastă;
pe planele inclinate, transportul minereului cu vagoneţi este mai dificil de
efectuat iar capacitatea de transport e limitată la un nivel mai scăzut;
necesită lăsarea de pilieri de protecţie pentru planele inclinate executate in
zăcământ sau in acoperişul acestuia.
O variantă modernă a metodei de deschidere a zăcămintelor de minereuri cu
planuri inclinate este metoda cu plan inclinat in spirală. Planul inclinat porneşte de la
suprafaţă (vezi indrumatorul de lucrari practice) şi coboară, rotindu-se in spirală, până la
cel mai coborât nivel al zăcământului.
El ajunge la nivelul fiecărui orizont, permiţând pătrunderea camioanelor până in
abataje. După ce minereul este incărcat, camioanele ies la suprafaţa terenului prin
acelaşi plan inclinat spiral, de sectiune transversală suficient de mare, pentru a permite
intersecţia cu camioanele goale, ce pătrund in zăcământ.

84
 In Romania metoda se aplică in cazul zăcămintelor de sare (Slănic, Trotuş). La
Slănic, de exemplu, datorită unor inconveniente (consum mare de motorină, uzura
rapidă a anvelopelor) transportul iniţial cu camioane a fost inlocuit cu un transport pe
bandă.

2.4.5. DESCHIDEREA CU METODE COMBINATE

Nu intodeauna condiţiile de zăcământ şi relieful suprafeţei terenului permit

deschiderea zăcămintelor de minereuri printr-un singur tip de lucrare minieră principală,
deci prin una din metodele simple, anterior prezentate.
Pentru unele zăcăminte, deschise la partea superioară printr-o lucrare minieră
principală, este necesară o combinaţie cu o altă lucrare minieră pentru a putea fi
deschise şi la partea inferioară. Astfel, prin asocierea a două lucrări miniere principale
(practic a două metode simple), uneori a mai multor lucrări principale, fiecare insoţite de
lucrările miniere auxiliare aferente, rezultă o metodă combinată de deschidere.
Combinarea reuşeşte să elimine dezavantajele fiecărei lucrări miniere principale şi să le
cumuleze avantajele.
In cazul unor zăcăminte formate din mai multe corpuri de minereu, aflate in
condiţii structurale complexe (cutate, faliate, decroşate), deschiderea se face deobicei
numai cu metode combinate.
Deşi teoretic numărul metodelor combinate poate fi mult mai mare, mai ales
dacă se ţine cont că (la fel ca la metodele simple) fiecare metodă are şi o serie de
veriante (scheme) in funcţie de modul de amplasare al lucrărilor in raport cu zăcământul,
practic se folosesc la deschiderea zăcămintelor de minereuri un număr mult mai mic de
metode, dintre care mai frecvente sunt considerate a fi:
metoda de deschidere cu galerii de coastă şi puţuri oarbe;
metoda de deschidere cu galerii de coastă şi plane inclinate;
metoda de deschidere cu puţuri in trepte (puţuri de la suprafaţă şi puţuri oarbe);
metoda de deschidere cu puţuri şi plane inclinate oarbe;
metoda de deschidere cu puţuri şi rostogol colector;
metoda de deschidere cu planuri inclinate şi puţuri oarbe.
Amănunte despre aceste metode vor fi prezentate in indrumatorul de lucrari
practice.

85
 3. PREGATIREA ZACAMINTELOR DE MINEREURI

După ce in etapa de deschidere s-a realizat accesul la diferite nivele de

adancime ale zăcămintelor, incă nu se poate trece la extragerea minereurilor, trebuind
să se execute mai intâi o altă etapă a exploatării: pregătirea pentru extragere.
A pregăti un zăcământ sau câmp minier (dacă zăcământul este impărţit in
câmpuri miniere) inseamnă a-l impărţi in unităţi de exploatare, prin executarea unor
lucrări miniere, in vederea asigurării condiţiilor de desfăşurare normală a activităţii de
extragere şi de creare a fronturilor de lucru. Intr-o unitate de exploatare extragerea
minereului decurge in mod independent de unităţile invecinate.
Prin pregătire are loc deobicei compartimentarea zăcământului sau câmpului
minier in etaje de exploatare, etajele in panouri de exploatare iar panourile in alte
subunităţi (subetaje, felii, stâlpi), după tipul şi specificul metodei de exploatare ce
urmează a se aplica. In cazuri mai rare, compartimentarea zăcământului se face numai
in panouri lungi.

3.1. LUCRARI DE PREGATIRE

Lucrările miniere executate in această etapă a exploatării se numesc lucrări de

pregătire. In afară de compartimentare in unităţi de exploatare, aceste lucrări miniere mai
asigură:
accesul in abataje şi circulaţia personalului;
transportul producţiei de minereu in afara unităţii de exploatare;
efectuarea unui aeraj corespunzător;
evacuarea apelor din unitatea de exploatare;
determinarea cantitativă şi calitativă a rezervelor pe fiecare unitate pregătită şi
creşterea gradului de cunoaştere a acestora faţă de cel realizat in urma
explorării;
cunoaşterea mai amănunţită a poziţiei şi structurii zăcămintelor, indeosebi a
deranjamentelor tectonice locale, neprecizate sau necunoscute in timpul
explorării;
cunoaşterea naturii şi proprietăţilor fizico-mecanice ale rocilor inconjurătoare.
Deoarece unele lucrări miniere de deschidere se folosesc ulterior şi ca lucrări
miniere de pregătire sau unele lucrări miniere servesc in acelaşi timp şi pentru

86
deschidere şi pentru pregătire, o separare netă intre lucrările de deschidere şi cele de
pregătire nu este intodeauna posibil de făcut, deşi obiectivele lor sunt distincte.

3.1.1. CLASIFICAREA LUCRARILOR DE PREGATIRE

Lucrările de pregătire se clasifică deobicei in funcţie de următoarele criterii:

dependenţa faţă de metodele de exploatare; materialul obţinut in timpul săpării lor,
inclinarea pe care o au. Dacă se ia in considerare dependenţa lucrărilor de pregătire faţă
de o anumită metodă de exploatare, se deosebesc lucrări de pregătire generale şi lucrări
de pregătire specifice.
Lucrările generale sau principale sunt acele lucrări miniere independente de
metodele de exploatare preconizate a se aplica. Altfel spus, aceste lucrări se intâlnesc la
majoritatea metodelor de exploatare.
Deobicei, lucrările de pregătire generale se sapă in zăcământ şi cuprind galerii
direcţionale de etaj, suitori de (sau care il delimitează) panou şi plane inclinate de panou.
Lucrările specifice sunt dependente de (sau deservesc numai) o anumită metodă
de exploatare sau doar de câteva. In această categorie se includ: rostogolurile, galeriile
de subetaj, trecerile (galerii scurte intre suitori şi fronturile de lucru), suitorii de abataj,
galeriile de ocol folosite la pregătirea stock-urilor sau coloanelor de minereuri,
preabatajele, transversale scurte de la suitorii executaţi in steril la un panou din
zăcământ ş.a.
Ca şi la lucrările miniere şi metodele de deschidere, luarea in consideraţie a
materialului (steril sau util) obţinut in cursul săpării imparte lucrările miniere de pregătire
in: lucrări executate in zăcământ, lucrări executate in rocile inconjurătoare zăcământului,
lucrări executate şi in zăcământ şi in rocile inconjurătoare.
Lucrările de pregătire executate in zăcământ sunt cele mai frecvente şi mai
preferate. In urma execuţiei lor se obţine producţie de minereu. Ele oferă şi posibilitatea
cercetării geologice mai amănunţite a zăcământului, in urma cărora creşte gradul de
cunoaştere a rezervelor calculate in timpul explorării.
Se pot cita aici: plane inclinate, galerii direcţionale de etaj, galerii direcţionale de
subetaj (sau intermediare), suitorii şi coborâtorii de compartimentare a panourilor, plane
inclinate de compartimentare, preabataje etc.
Lucrările de pregătire executate in rocile inconjurătoare zăcământului, sau
lucrările executate in steril, sunt acelea la care materialul obţinut este rocă sterilă, ce se

87
aruncă la halda de la gura minei sau se foloseşte ca rambleu (pentru umplerea golurilor
create in urma extragerii minereului).
Lucrări executate şi in zăcământ şi in rocile inconjurătoare, sau lucrări mixte,
sunt lucrări miniere direcţionale executate in zăcăminte avand o grosime mai mică decât
secţiunea transversală a lucrărilor miniere. Impropriu ele sunt considerate de unii
specialişti ca fiind executate in zăcământ.
După inclinarea pe care o au, lucrările de pregătire sunt orizontale, verticale şi
inclinate. Lucrările orizontale sunt galerii direcţionale, galerii de subetaj, preabataje,
străpungeri, transversale speciale ş.a. Ca lucrări inclinate se intâlnesc rostogoluri, suitori
şi coborâtori, plane inclinate iar ca lucrări verticale rostogoluri, suitori şi coborâtori.

3.1.2. VOLUMUL LUCRARILOR DE PREGATIRE SI DECALAJUL LOR FATA

DE LUCRARILE DE EXTRACTIE

A. Volumul lucrărilor de pregătire

Volumul, cantitatea sau lungimea lucrărilor de pregătire nu este acelaşi pentru

orice zăcământ de minereu. El diferă de la caz la caz, in funcţie de forma zăcământului,
natura minereului metoda de exploatare preconizată a se folosi, sensul exploatării şi
modul de transport in abataj.
In mod orientativ, se poate afirma că din volumul total al lucrărilor de exploatare
(lucrări de deschidere, de pregătire şi de extracţie) cele de pregătire reprezintă, in funcţie
de factorii amintiţi, 3-25 %. Exprimarea volumului lucrărilor de pregătire se face prin doi
indicatori: volumul specific şi cantitatea de minereu care revine la un metru de lucrare
de pregătire.

a.Volumul specific al lucrărilor de pregătire

Acest indicator poate lua in calcul volume sau cantităţi (mase) de minereu.
Atunci când se folosesc volume indicatorul (W) reprezintă raportul:
v
W= 100 Unde: v = volumul lucrărilor de pregătire dintr-o unitate de exploatare
V delimitată (pregătită) (mc); V = volumul minereului din unitatea
(etaj, panou) de exploatare delimitată (mc).

Dacă se iau in considerare mase de minereu, volumul specific al lucrărilor de

pregătire (W) calculat inainte de inceperea pregătirii (etapa de proiectare a exploatării)
reprezintă raportul:

88
 q
W= 100 Unde: q = cantitatea de minereu posibilă de extras din lucrările de
Q pregătire ce vor fi efectuate intr-o unitate de exploatare (t);
Q = rezerva de minereu posibilă de extras din unitatea de
exploatare respectivă (t).

Raportul este mai corect dacă se calculează după efectuarea extragerii

minereului din unitatea de exploatare delimitată:
q
W= 100 Unde: q = cantitatea de minereu extrasă din lucrările de pregătire
Q efectuate intr-o unitate de exploatare delimitată (t);
Q = cantitatea de minereu extrasă din unitatea de exploatare
respectivă (t).

Indicatorul se poate folosi doar in cazul in care toate lucrările de pregătire vor fi
sau sunt executate in zăcământ. El prezintă deobicei valori de 3-15 %, rareori mai mari,
până la aproape 25 % din totalul rezervelor.
Volumul lucrărilor de pregătire reprezintă un indicator important al metodelor de
exploatare, ajutând la alegerea acestora. Astfel, dacă două metode de exploatare
prezintă aceeaşi parametri va fi preferată aceea care necesită cel mai mic volum al
lucrărilor de pregătire, pentru că va necesita cheltuieli mai mici iar producţia de minereu
se va obţine la un preţ de cost mai scăzut.
Pentru că nu ia in calcul şi lucrările de pregătire efectuate in steril, raportul se
poate folosi corect doar in cazul in care toate lucrările de pregătire se execută in
zăcământ.

b. Cantitatea de minereu care revine la un metru de lucrare de pregătire

Spre deosebire de precedentul indicator, cantitatea de minereu care revine la un

metru de lucrare de pregătire se foloseşte in orice situaţie, indiferent că lucrările de
pregătire sunt executate in zăcământ, in steril sau in ambele.
El reprezintă raportul:

R
P= Unde: P = cantitatea de minereu care revine la un metru de lucrare de
L pregătire (t/m);
R = rezerva de minereu pregătită (t);
L = lungimea totală a lucrărilor de pregătire (m).

Deficienţa acestui indicator constă in faptul că nu ţine cont de sectiunea

transversală a lucrărilor de pregătire, ce poate varia chiar şi pentru acelaşi tip de lucrare

89
minieră. In ciuda acestui fapt, indicatorul este esential in alegerea metodei de exploatare
a unui zăcământ.
In principiu, la zăcămintele masive, izometrice ori sub formă de stockuri, lentile
sau filoane groase, valoarea indicatorului este ridicată deoarece rezerva de minereu
pregătită este mare iar lungimea lucrărilor de pregătire este mică. In cazul zăcămintelor
tabulare, subtiri (mai ales dacă sunt laminate şi faliate) sau la cele neregulate, valoarea
indicatorului este mică deoarece rezervele sunt mici iar lucrările de pregătire prezintă o
lungime totală relativ mare.

B. Decalajul care trebuie să existe intre lucrările de pregătire şi cele de extracţie

Pe măsură ce intr-o unitate de exploatare (de extracţie) se termină de extras (de

abatat) rezervele de minereu conţinute, se va trece la extragerea rezervelor dintr-o altă
unitate. La prima vedere ar părea că este bine ca finalizarea extragerii din vechea
unitate să coincidă cu terminarea pregătirii in noua unitate, iar trecerea să se facă
concomitent.
Practica a demonstrat că intre cele două momente este bine să existe un
decalaj rezonabil, in sensul că pregătirea va fi terminată inaintea extracţiei, asigurându-
se:
continuitatea extracţiei, respectiv a obtinerii producţiei fără intreruperi atunci
când se trece de la un moment la altul;
posibilitatea creşterii producţiei, dacă se doreşte acest fapt;
rezerve gata de a fi extrase intr-un sector, in cazul opririi fortuite (incendii,
surpări, focuri de mină etc.) a abatării in alt sector;
obţinerea unei calităţi constante pentru minereul extras.
Dacă decalajul este prea mare, respectiv pregătirea unei unităţi (porţiuni de
zăcământ) se termină mult prea devreme, pot avea loc unele efecte nedorite:
se imobilizează in mod inutil şi pe o perioadă prea indelungată fonduri de
investiţii, fără să se obţină producţie din unitatea pregătită;
intreţinerea şi repararea lucrărilor miniere de pregătire (care intre timp se
degradează) executate prea devreme sunt tot mai dificile şi mai costisitoare;
preţul de cost al producţiei creşte.
Atunci când decalajul este prea mic, nul sau in sens negativ (extracţia in noua
unitate incepe inainte de a se incheia extracţia in cea veche), apar alte dificultăţi:

90
 in lipsa fronturilor de lucru (abatajelor) se intrerupe producţia;
apar dificultăţi in organizarea producţiei;
se adoptă scheme de lucru improvizate ce determină realizarea de producţii
mici, producerea de accidente ş.a.
In cazul in care unitatea de exploatare este etajul, dacă se notează cu Te timpul
de extragere a etajului (in ani) iar cu Tp timpul de pregătire (şi de deschidere, dacă etajul
nu este incă seschis) a etajului următor (inferior), din necesitatea existenţei decalajului
va trebui ca
Tp < Te
respectiv ca

Te = Tp

In final se obţine coeficientul de decalaj ( ), numit şi coeficient de avansare a

pregătirii:

= Te/Tp

Acest coeficient prezintă deobicei valori de 1,1-3,5 şi numai in cazuri rare ajung
sa fie mai mari.

3.2. METODE SI SCHEME DE PREGATIRE

3.2.1. METODE DE PREGATIRE

Numărul, felul, dispunerea, modul de legătură intre ele şi ordinea de execuţie a

lucrărilor de pregătire constituie ceea ce se denumeşte metoda de pregătire. Altfel spus,
ea reprezintă ansamblul lucrărilor de pregătire.
Pentru ca să fie intrebuinţată, o metodă de pregătire trebuie să indeplinească
următoarele cerinţe:
să asigure permanent rezerve gata pregătite pentru extractie;
să faciliteze accesul uşor şi sigur al personalului, materialelor şi utilajelor in
abataj;
să permită transportul uşor al minereului brut din abataj in orizontul de transport
şi incărcarea lui in utilajele de transport (deobicei vagoneţi);
să permită realizarea unui aeraj corespunzător (buna aerisire a fronturilor de
lucru, pierderi minime de aer, o rezistenţă minimă la trecerea curentului de aer);
să asigure condiţii de siguranţă in abataj (existenţa a cel puţin două căi de
ieşire);

91
 să permită dezvoltarea lucrărilor de abataj;
să necesite cât mai puţine pierderi de rezerve in pilierii de protecţie a lucrărilor
miniere de pregătire;
să implice cheltuieli minime pentru pentru susţinerea şi intreţinerea lucrărilor de
pregătire;
să ofere posibilitatea cercetării zăcământului in extindere (efectuarea explorării
din timpul exploatării), lateral sau in adâncime;
să permită efectuarea asecării in timpul execuţiei lucrărilor miniere;
să asigure evacuarea permanentă a apelor de infiltraţie in zăcământ.
Metodele de pregătire, indiferent de felul substanţei minerale din zăcământ, sunt
foarte numeroase şi se pot clasifica după două criterii: felul unităţilor de producţie
rezultate şi complexitate.
După felul unităţilor de producţie rezultate in urma pregătirii (altfel spus după
modul in care se face impărţirea zăcământului sau câmpului minier) se disting metode
care realizează pregătirea in etaje, in panouri şi combinat.
Pregătirea in etaje se aplică deobicei la zăcămintele (sau câmpurile miniere) cu
inclinare medie şi mare (inclusiv verticale), indiferent de grosimea lor. Mai rar se
intâlnesc la cele slab inclinate (sub 45 de grade) dar cu grosime mare.
Ca lucrări miniere de pregătire generale (principale) se disting galeria
direcţională de etaj şi suitorul. Lucrarea de pregătire principală reprezentativă a metodei
este galeria direcţională de etaj, executată la nivelul fiecărui orizont.
In interiorul unui etaj pregătirea continuă pentru a contura, prin intermediul
suitorilor, blocuri sau panouri. Panourile, ca porţiuni ale etajului, prezintă aceeaşi
inclinare ca a zăcământului.
Pregătirea in panouri se aplică in cazul zăcămintelor ori câmpurilor miniere
orizontale sau cu inclinare mică şi cu grosime redusă. Dată fiind inclinarea redusă,
galeriile direcţionale nu mai pot contura in zăcământ etaje (sau inălţimea lor ar fi prea
mică). Nu se vor mai intâlni galerii de cap şi galerii de bază.
Pot delimita, in schimb, impreună cu plane inclinate executate in locul suitorilor
de la cealaltă metodă (in cazul zăcămintelor cu inclinări mici) sau cu alte galerii (in
situaţia zăcămintelor orizontale) doar panouri slab inclinate sau orizontale.
Lucrările de pregătire generale sunt galeriile principale şi galeriile de panou sau
plane inclinate de panou. Deobicei panourile au dimensiuni obişnuite insă la unele tipuri

92
de minereuri, dar mai ales la cărbuni, rezultă panouri lungi, extinse pe sute de metri.
Pregătirea combinată (mixtă) constă in impărţirea aceluiaşi zăcământ sau câmp
minier atât in etaje (acolo unde zacamantul are inclinare mare) cât şi in panouri (acolo
unde acesta prezintă inclinări mici sau este orizontal). Un exemplu de astfel de pregătire
este cel din figura 21, in care inclinările mari de la partea superioară ale zăcământului
impun pregătirea in etaje iar cele mici, de la cea inferioară, determină o pregătire in
panouri.
După complexitate (tipul, numărul şi amplasamentul lucrărilor principale de
pregătire), ca şi la metodele de deschidere, se disting metode simple şi metode
combinate.

. . . .
. . . .
. . . .
. . . .
. . .
. . . . . Zăcamănt
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . .. Pregătire in
. . . . . . . . . . . . etaje
. . .

Pregătire in panouri

Fig. 21 Pregătirea mixtă a unui zăcământ de minereuri, respectiv in etaje la partea superioară
şi in panouri la partea inferioară.

3.2.2 .SCHEME GENERALE DE PREGATIRE

Date fiind diversitatea condiţiilor de zăcământ, modul de amplasare a lucrărilor

de pregătire faţă de zăcământ şi multitudinea metodelor de exploatare pe care le
deservesc, metodele de pregătire pot avea o mare varietate de variante, numite şi
scheme. Fiind mult prea numeroase, schemele de pregătire vor fi tratate numai in funcţie
de poziţia lucrărilor de pregătire faţă de zăcământ. Se disting, astfel, trei tipuri de
scheme generale de pregătire, in care se pot incadra toate schemele cunoscute:

93
 pregatirea in zăcământ;
pregatirea in steril;
pregatirea mixtă.
Cele trei tipuri se vor comenta sumar, despre ele urmând a se discuta mai pe
larg atunci când se vor aborda metodele de exploatare. Exemplele date se vor referi
numai la metodele de pregătire in etaje, cele mai frecvente.

A.Tipul de pregătire in zăcământ

Tipul acesta de pregătire este indicat atunci când proprietăţile fizico-mecanice

ale minereului sunt bune. El este cel mai frecvent şi mai preferat.
Ca avantaje, tipul permite mai buna cunoaştere a zăcământului, dând
posibilitatea unei probări sistematice şi promovării rezervelor. In plus, in urma execuţiei
lui, minereul rezultat se poate valorifica, constituind producţie.
Schemele de pregătire in zăcământ necesită insă lăsarea de pilieri de minereu
pentru protecţia lor iar recuperarea rezervelor pe care le cantonează nu se face integral
şi presupun cheltuieli suplimentare. Tipul de pregătire in zăcământ, când pregătirea se
face in etaje, este prezentat in figura 16.
Schemele din secţiunile b1- 4 (care constituie posibile secţiuni A-B) sunt valabile şi
in cazul zăcământului vertical. Când zăcămintele sunt foarte groase dar au inclinări mai
mici (secţiunea b5), suitorii se sapă cu inclinări mai mari ca ale zăcămintelor, chiar
vertical iar legătura lui cu galeria de aeraj se face printr-o transversală.

B. Tipul de pregătire in steril

Numite şi scheme de pregătire in afara zăcământului, sau in rocile

inconjurătoare, schemele acestui tip se aplică indeosebi atunci când proprietăţile fizico-
mecanice ale minereului sunt mai slabe decât ale sterilului (rocilor inconjurătoare
zăcământului), cheltuielile de intreţinere ale lucrărilor de pregătie efectuate in zăcământ
fiind (in timp) mai mari decât costul săpării in steril.
In plus, plasarea lucrărilor in culcuşul zăcământului (roca din culcuş) evită
lăsarea pilierilor de protecţie şi efectuarea de cheltuieli suplimentare pentru extragerea
(uneori nu in totalitate) acestora.
Câteva scheme de pregătire ale acestui tip sunt evidenţiate in figura 17, pentru
zăcăminte cu grosime mare şi foarte mare. Direcţionalele de aeraj, direcţionalele de

94
 A

di Galerie de aeraj

S1 S2 S3
Suitori

Galerie de transport

B
a

Orizontul galeriilor de aeraj

Ta

Ga Ga Ga

S2 S2 S2
Etaj

S2
Gt Gt Gt Gt

b1 b2 b3 b4 b5
Orizontul galeriilor de transport
b

Fig. 16.
Tipul de pregătire in zăcământ. a = secţiune in planul zăcământului, cu două panouri (di
= directia şi inclinarea zăcământului, săgeata indicând inclinarea; S1-3 suitori de panou). b =
posibile secţiuni A-B pe inclinarea zăcământului (exceptând b5): b1 = zăcământ subţire şi de
grosime medie; b2-4 = zăcământ gros; b5 = zăcământ foarte gros (Ga = galerie de aeraj; S2 =
suitor de panou; Gt = galerie de transport; Ta = galerie transversală).

95
 C
Orizontul galeriilor de aeraj

Transversală de aeraj

Etaj Minereu

Transversală de transport

Orizontul galeriilor de transport

D
a
A A A
Ta Ta Ta

Da Da

Da
Etaj

Sv
t t t
Sv
Si
Dt Dt Dt

Tt Tt Tt
B B B
b1 b2 b3
b

Fig. 17
Tipul de pregătire in steril. a = secţiune A-B in planul zăcământului. b = posibile secţiuni
C-D pe inclinarea zăcământului: b1 = zăcământ gros vertical; b2 = zăcământ gros cu inclinare
mare; b3 = zăcământ gros sau foarte gros cu inclinare medie (Da = galerie direcţională de aeraj;
Ta = galerie transversală de aeraj; Sv = suitor vertical in steril; Si = suitor inclinat in steril; Dt =
galerie direcţională de transport; Tt = galerie transversală de transport; t = transversale scurte).

96
 C
Direcţională de aeraj in zăcământ Orizontul galeriilor de aeraj

Transversală de aeraj

Suitor Minereu Etaj

Transversală de transport
Direcţională de transport in zăcământ

Orizontul galeriilor de transport

D
a

A A
Zacamânt

Ta Da Da’ Ta Da

S S
Etaj

Tt Dt Dt’ Tt Dt

b1 B b2 B
b

Fig. 18.
Tipul de pregătire mixt.la zăcăminte groase sau foarte groase, cu inclinare medie şi
mare. a = secţiune A-B in planul zăcământului, prin suitor. b = posibile secţiuni C-D pe inclinarea
zăcământului; b1 = varianta numai cu galerii direcţionale in steril (pentru care, in secţiunea A-B
nu există direcţionalele in zăcământ figurate doar pentru varianta b2); b2 = varianta cu galerii
direcţionale in steril şi in zăcământ (Da = galerie direcţională de aeraj in steril; Da’ = galerie
direcţională de aeraj in zăcământ; Ta = galerie transversală de aeraj; S = suitor in zăcământ; Dt
= galerie direcţională de transport in steril; Dt’ = galerie direcţională de transport in zacamant; Tt
= transversală de transport).

97
transport şi suitorii se sapă in rocile inconjurătoare (steril) zăcământului, deobicei in
culcuş. Legătura acestor lucrări cu zăcământul se face prin galerii transversale scurte.
Schemele generale de pregătire in steril se mai folosesc in cazurile zăcămintelor
cu tendinţă de autoaprindere sau cu puternice degajări de gaze când, chiar metoda de
exploatare preconizată a se aplica impune o schemă de pregătire in steril, din necesităţi
de aeraj şi de siguranţă.
Ca avantaje, in afară de un aeraj şi o siguranţă la incendii (dacă minereul are
proprietăţi de autoaprindere) mai bune, se citează: uşurinţa aducerii materialelor in
abataje, circulaţie mai comodă a personalului şi siguranţa deplină in timpul lucrului.
Printre dezavantaje se numără costul mai ridicat şi timpul mai indelungat de pregătire.
De fapt, prgătirea numai in steril există doar dacă se ţine cont de lucrările de
pregătire generale, făcându-se abstracţie de lucrările de preabataj, care se execută
intodeauna in zăcământ şi fac parte din lucrările de pregătire specifice anumitor metode
de exploatare. Ca urmare se poate spune mai corect că schemele generale de pregătire,
luând in considerare totalitatea lucrărilor de pregătire folosite, sunt doar două (in
zăcământ şi mixtă), pregătirea in steril fiind o variantă extremă (cu cele mai puţine lucrări
de pregătire in zăcământ) a schemei de pregătire mixtă.

C. Tipul de pregătire mixtă

Schemele acestui tip presupun, intr-o primă variantă, execuţia unor lucrări de
pregătire direcţionale (galerii de bază şi galerii de aeraj, legate de zăcământ prin
transversale) in steril, in culcuşul zăcământului iar a suitorilor in zăcământ, la contactul
cu roca din culcus (se spune că se sapă pe culcuş). Suitorii executaţi in zăcământ se
plasează, totodată, in dreptul galeriilor transversale de bază şi de aeraj, pe care le
intersectează.
Intr-o a doua variantă, apar şi alte galerii direcţionale, de bază şi de aeraj, care
se execută in zăcământ, pe culcuş, in dreptul suitorilor. Cele două variante (din care
ultima se intâlneşte doar accidental la minereuri, fiind specifică zăcămintelor de cărbuni),
aplicate la zăcăminte groase şi foarte groasese, cu inclinare mare, se pot observa in
figura 18. Trebuie subliniat că in porţiunea “a” (secţiunea in planul zăcământului, A-B) din
figură, direcţionalele de aeraj şi de transport, există numai in cazul variantei b 2 de
secţiune A-B, motiv pentru care galeriile respective, nefiind reale pentru varianta b1, sunt
reprezentate cu linie intreruptă.

98
 4. EXTRAGEREA MINEREULUI DIN ZACAMANT

Numită şi extracţie sau exploatare propriu-zisă, extragerea este a treia (după

deschidere şi pregătire) şi cea mai importantă etapă a exploatării zăcămintelor. Ea
presupune dislocarea (desprinderea, abatarea) minereului din frontul de lucru şi
susţinerea acestuia pentru a proteja minerii de eventualele surpări, incărcarea şi
transportul lui la suprafaţa terenului, asigurarea echilibrului rocilor inconjurătoare
spaţiului exploatat.
Extragerea minereului din zăcământ se efectuează cu ajutorul unor lucrări miniere
speciale, diferite de lucrările de deschidere sau de cele de pregătire, numite lucrări de
abataj iar spaţiul in care se desfăşoară procesul de dislocare poartă numele de abataj
sau front de lucru.
Extragerea este şi stadiul in care se recuperează cheltuirelile (investiţiile)
efectuate in timpul cercetării geologice (prospecţiune şi explorare) şi in etapele
anterioare ale exploatării. Menţionăm că din totalul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile
de extragere reprezintă o parte substanţială, intre 30 şi 60 %.

4.1. CRITERII PENTRU ALEGEREA METODEI DE EXPLOATARE SI FACTORII

DE INFLUENTA

Alegerea metodei de exploatare este o operaţie foarte importantă, care are loc
inaintea inceperii exploatării, in procesul de proiectare. Aplicarea in practică a metodei
se va face mai târziu, in etapa de extracţie.
Prin metodă de exploatare in subteran se inţelege repartizarea in spaţiu şi ordinea
de execuţie a lucrărilor de pregătire şi de abatare, care au drept scop aducerea
minereului din frontul de lucru in orizontul de transport. Pentru a putea fi folosită, orice
metodă de exploatare trebuie să indeplinească anumite condiţii minime. Dacă le
indeplineşte, alegerea sa ca metodă pentru exploatarea unui zăcământ de minereu se
va face in funcţie de o multitudine de factori.

4.1.1. CONDITIILE PE CARE TREBUIE SA LE INDEPLINEASCA METODA DE

EXPLOATARE

In mod obligatoriu, pentru a putea fi aleasă, orice metodă de exploatare trebuie să

indeplinească (respecte) următoarele criterii (conditii) legate de:
siguranţă şi confort;
eficienţă economică;

99
 mecanizare;
intergralitatea exploatării;
cerinţelor beneficiarilor.
In primul rând, metoda trebuie să asigure o siguranţă deplină şi un maxim de
confort pentru cei care lucrează in subteran. Ea trebuie să fie conformă cu cerinţele şi
prevederile normelor de protecţie a muncii in timpul lucrului in abataj sau in perioada
efectuării transportului.
Obligatoriu, pentru ca lucrătorii să nu rămână prinşi in frontul de lucru, in cazul
surpării sau blocării căii de acces, va exista intodeauna şi o a doua legătură (cale) a
abatajului cu o lucrare de pregătire, prin care să se poată face evacuarea. Aerajul
trebuie să asigure in permanenţă o cantitate suficientă de aer pentru lucrători, cu atât
mai mare cu cât există in zăcământ emanaţii mai puternice de gaze.
Poziţia minerilor in timpul lucrului trebuie să fie comodă iar spaţiul avut la
indemână va fi suficient de mare ca să se asigure o bună circulaţie şi manevrare a
utilajelor şi materialelor.
In al doilea rând, metoda de exploatare trebuie să asigure şi un maxim de
eficienţă economică. Pentru aceasta, metoda trebuie să permita faciliteze extragerea
minereului la o capacitate de producţie optimă (care presupune cel mai scăzut preţ de
cost) cât şi la o calitate corespunzătoare.
Metoda trebuie să permită nu numai mecanizarea tuturor operaţiilor de abatare,
susţinere şi transport ci şi inlocuirea vechii tehnici cu una nouă, mai avansată (maşini, şi
utilaje mai perfecţionate, mai performante). Metoda de exploatare trebuie, in principiu, să
permită o mecanizarea cât mai complexă a operaţiilor grele sau cu volum mare de
muncă, să uşureze controlul operaţiunilor de exploatare şi de aeraj, să facă posibilă
organizarea superioară a muncii.
Exploatarea integrală a minereului din zăcământ este un deziderat major, urmărit
intodeauna dar niciodată atins. Teoretic metoda trebuie să realizeze extragerea intregii
cantităţi (rezerve) de minereu dar deobicei se inregistrează o serie de pierderi, mai mari
sau mai mici, in funcţie de specificul metodei.
Dacă pierderile nu pot fi complet eliminate, se va urmări totuşi ca să se aleagă o
metodă de exploatare care va inregistra pierderi mici. Altfel spus, se vor prefera acele
metode care, in condiţiile specifice ale fiecărui zăcământ, vor asigura un grad de
recuperare a minereului cât mai ridicat.

100
 Nu in ultimă instanţă, cerinţele beneficiarilor privind calitatea (mai ales) şi
cantitatea minereului obţinut trebuesc respectate de metoda de exploatare.

4.1.2. FACTORII CARE INFLUENTEAZA ALEGEREA

METODEI DE EXPLOATARE

Alegerea metodei de exploatare este o operaţie complexă şi se face ţinând cont

de o multitudine de factori geologici, tehnici şi economici. Cunoaşterea lor, indeosebi a
celor geologici, este rezultatul efectuării lucrărilor de cercetare executate in procesele
de explorare (inclusiv prin exploatare experimentală) a zăcământului, de exploatare
(etapele de deschidere si pregatire) a sa şi de exploatare in perimetrele miniere
invecinate.
A.Factorii geologici

Prezintă importanţa cea mai mare şi se referă (influenteaza) nu numai la

modalitatea de extragere a minereului ci şi la modul de amplasare a lucrărilor de
pregătire. Mai mult, unii dintre ei, după cum s-a precizat in alt paragraf, au influenţat şi
alegerea metodei de deschidere.
Concret, factorii geologici sunt cunoscuţi şi sub denumirea de condiţii geologice
sau condiţii de zăcământ. Printre cei mai importanţi factori pot fi enumeraţi: forma şi
grosimea zăcământului, inclinarea sa, tectonica şi condiţiile hidrogeologice ale
zăcământului, repartiţia componenţilor utili şi a tipurilor de minereu diferite in masa
acestuia, tendinţele minereului de a se oxida, cimenta sau autoaprinde, stabilitatea
minereului şi a rocilor inconjurătoare zăcământului, valoarea minereului.

a.Forma zăcământului

Atunci când forma zăcământului sau a fiecărui corp (când zăcământul este
constituit din mai multe) component este regulată, există situaţia ideală in care se pot
alege oricare din metodele de exploatare cunoscute. Se vor prefera, totuşi, ca fiind cele
mai avantajoase, metodele de mare productivitate.
Pe măsură ce zăcământul are forme tot mai neregulate, exploatarea sa este din
ce in ce mai dificil de efectuat. Sunt necesare metode de exploatare mult mai flexibile,
transportul şi aerajul sunt mai complicate şi mai greu de realizat, performanţele
economice sunt mai reduse.
De exemplu, la filoanele neregulate ca forma nu se pot aplica metode de
exploatare de mare productivitate, cum sunt cele cu surpare in subetaje sau cu

101
inmagazinarea minereului. Există şi metode, cum sunt cele cu rambleu, pentru care
forma zăcământului nu are nici o importanţă.

b.Grosimea zăcământului

După grosime, in domeniul exploatării minereurilor, zăcămintele se impart in:

foarte subţiri (sub 0,7 m);
subţiri (0,7 – 2,0 m);
medii sau mijlocii (2,0 - 5,0 m);
groase (5,0 – 20,0 m);
foarte groase (peste 20,0 m).
Dacă grosimea unui zăcământ sau corp al său este mare, se pot aplica pentru
exploatare oricare dintre metode. Dar, ca şi la forma zăcământului, se preferă cele de
mare productivitate. In plus, in afară de mărimea grosimii mai contează şi variabilitatea
acesteia, cu cât ea esta mai mare cu atât extragerea minereului este mai dificilă sau
chiar imposibilă in cazul unor metode.
La grosimi mici (mai ales dacă sunt şi variabile), de exemplu, metodele de mare
productivitate, cum ar fi cea cu inmagazinare, sunt dificil de aplicat din cauza ingreunării
sau imposibilităţii efectuării transportului gravitaţional in panou. Pentru metodele de
exploatare cu subetaje sau cu surpare in blocuri grosimea zăcământului trebuie să fie
mare iar la metodele cu rambleu sau la metodele cu camere şi pilieri, variabilitatea
grosimii nu prezintă nici o importanţă.

c.Inclinarea zăcământului

Este un factor geologic deosebit de important in alegerea metodei de exploatare.

Ea determină orientarea şi sensul de inaintare al abatajului, metoda de dirijare a
presiunii rocilor inconjurătoare şi felul transportului in panou.
După acest criteriu, zăcămintele de minereuri se impart in trei categorii:
cu inclinare mică (sub 30 grade);
cu inclinare medie (30 – 45 grade);
cu inclinare mare (45 – 90 grade).
Cănd zăcământul are inclinare mare se pot intrebuinta metode de exploatare cu
inmagazinare şi surpare. Pentru aplicarea metodelor de exploatare cu camere şi pilieri la

102
zăcămintele subţiri şi de grosime medie trebuie ca inclinarea să fie mică, spre deosebire
de zăcămintele groase sau foarte groase unde inclinarea nu are nici o importanţă.
Deşi folosirea metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului excavat (care sunt
prea costisitoare) se poate face la orice inclinare a zăcământului, chiar şi variabilă, este
mai indicat ca inclinarea să fie mare, intrucât astfel se mai pot reduce din cheltuielile
legate de transportul, introducerea şi imprăştierea in panou a rambleului, dacă acestea
se pot face gravitaţional.

d.Tectonica zăcământului

O tectonică simplă a zăcământului de minereuri presupune posibilitatea aplicării

tuturor metodelor de exploatare. Pe măsură ce zăcămintele prezintă o tectonica mai
complicată, sunt eliminate metodele de mare productivitate, mai pretenţioase şi mai
rigide.
In cazuri extreme, de tectonizare foarte intensă, când celelalte metode nu mai
sunt posibil de aplicat, dau rezultate bune – fiind mai flexibile - metodele cu felii
orizontale şi rambleu sau cu felii orizontale şi surpare.

e. Condiţiile hidrogeologice ale zăcământului

In principiu, prezenţa apei in zăcământ crează dificultăţi procesului de exploatare.

Când condiţiile hidrogeologice sunt foarte dificile (zăcământul, rocile inconjurătoare sau
ambele se află sub apă) se analizează in primul rând posibilitatea exploatării rentabile.
Când atât zăcământul cât şi rocile inconjurătoare sunt sub nivelul hidrostatic, se
impune soluţia asecării, costul acesteia, insumat cu cheltuielile de exploatare, trebuind
să fie mai mic decât valoarea minereului extras. In situţia in care numai rocile
inconjurătoare conţin apă, se pot lăsa pilieri in zăcământ, care să izoleze, fata de rocile
acvifere inconjurătoare, partea de zăcământ ce se va exploata.
Dacă niciuna din cele două soluţii nu sunt posibile, se consideră că nu mai este
vorba de un zăcământ ci de o acumulare nerentabil de exploatat.
Atunci când condiţiile hidrogeologice sunt mai puţin dificile, deci zăcământul nu se
află in sau sub un strat acvifer important dar in el se constată totuşi că există un aflux
important de apă, se aleg metode de exploatare puţin sensibilă la prezenţa apei, cum ar
fi metodele cu rambleu.

103
 f. Repartiţia componenţilor utili şi a tipurilor de minereu diferite
in masa zăcământului

In masa zăcământului, componenţii minerali utili pot avea repartiţii uniforme sau
neuniforme. In cazul in care componenţii utili sunt dispuşi in mod uniform se pot aplica
oricare dintre metodele de exploatare. O dispoziţie neuniformă a acestora presupune că
in zăcământ sunt zone cu conţinut ridicat sau acceptabil in substanţă minerală utilă şi
porţiuni cu conţinut prea scăzut sau fără nici un fel de conţinut (intercalaţii sterile), ce
trebuiesc evitate in procesul de exploatare.
Se impune folosirea unor metode de exploatare care să efectueze o extragere
selectivă, numai a minereului, lăsând in zăcământ intercalaţiile sterile sau mineralizaţia
cu conţinut prea scăzut, care nu interesează din punct de vedere economic.
Alteori, in zăcământ pot exista două sau mai multe tipuri (sorturi) de minereu ce
trebuie să intre in fluxuri tehnologice diferite (in uzina de preparare sau in cea
metalurgică), deci trebuiesc exploatate separat. Astfel de sorturi diferite pot fi unul oxidic
şi altul sulfuric, unul plumbo-zincifer şi altul cuprifer etc.
Metodele de exploatare care să efectueze o extragere selectivă sau pe sorturi de
minereu sunt, de exemplu, cele cu camere şi pilieri sau metodele cu rambleu.

g. Tendinţele minereului de a se oxida, cimenta sau autoaprinde

Unele minereuri, de o anumită compoziţie mineralogică (de exemplu sub formă de

sulfuri), au tendinţa de a se oxida parţial atunci când sunt sfărâmate şi desprinse din
zăcământ, deci când vin in contact cu aerul existent in lucrările miniere. In aceste cazuri
nu este recomandată folosirea metodelor cu surpare in masă, deoarece minereul ajunge
la uzina de preparare parţial oxidat şi va intra in fluxul tehnologic pentru sulfuri iar
eficienţa concentrării sale va fi scăzută.
In cazul minereurilor cu tendinţă de cimentare (după un timp de la dislocarea din
zăcământ fragmentele se pot prinde unele de altele) nu se pot aplica metodele de
exploatare cu inmagazinare, deoarece minereul abatat şi inmagazinat nu mai poate fi
ulterior evacuat din panou.
Minereurile care conţin sulfuri, avand peste 40 % sulf in componenta, se pot oxida
atunci când sunt fisurate şi vin in contact cu aerul din lucrările miniere. Reacţia de
oxidare exte violentă, exotermă, producând temperaturi de câteva sute de grade Celsius
iar despre minereu se spune că se autoaprinde.

104
 De fapt minereul nu arde, ceea ce ia foc la temperaturile ridicate sunt materialele
combustibile (indeosebi lemn) existente in subteran, deobicei cele folosite la armarea
lucrărilor miniere. Apariţia unui foc subteran poate determina, in cazuri mai grave,
suspendarea exploatării şi aducerea minei in stare de avarie.
Pentru a preântâmpina astfel de evenimente, la zăcămintele care conţin minereuri
cu tendinţe de autoaprindere se vor folosi metode de exploatare cu rambleu sau se va
apela la metode care extrag minereul foarte rapid iar lucrările de pregătire sunt
executate nu in minereu ci in rocile inconjurătoare.

h. Stabilitatea minereului şi a rocilor inconjurătoare zăcământului

Stabilitatea minereului din zăcământ şi a rocilor din acoperişul şi culcuşul acestuia

este foarte diferită şi depinde de proprietăţile fizico-mecanice, de structura şi tectonica
lor. Atunci când există o bună stabilitate, atât pentru minereu cât şi pentru roci, se pot
folosi oricare dintre metodele de exploatare a minereului, inclusiv a celor mai productive
şi mai puţin costisitoare. Pentru metodele cu susţinere naturală, respectarea acestei
condiţii este obligatorie.
Dacă minereul este instabil, este necesar să se aplice metoda de exploatare prin
felii descendente cu rambleu. Dacă insă rocile inconjurătoare sunt instabile se evită
neapărat metoda de exploatare cu inmagazinare (minereul inmagazinat nu mai poate fi
evacuat din panou, fiind presat de roci) şi se aplică metode cu rambleere sau surpare.
Obligatoriu, la metodele cu susţinere artificială, rocile inconjurătoare trebuie să fie foarte
stabile.

i. Valoarea minereului

Acest factor determină grija cu care se va efectua exploatarea. Dacă minereul

este puţin valoros, cum este cazul unor minereuri nemetalifere (talc, caolin, sare gemă
etc.) sau metalifere (minereu de fier, bauxită ş.a.), in plus prezintă şi rezerve mari, se
aplică metode de mare productivitate care să furnizeze o producţie la un preţ de cost
redus. Chiar dacă din punct de vedere cantitativ pierderile de exploatare sunt mari,
valoarea acestora este neglijabilă.
Cu totul altfel sunt privite minereurile valoroase (aurifere, auro-argentifere,
platinifere, nichelifere etc.), la exploatarea cărora se aplică metode cu pierderi mici de
exploatare şi obligatoriu nu se lasă pilieri de protecţie definitivi.

105
 B.Factorii tehnici şi economici

Deşi aceşti factori nu sunt cei mai importanţi, ei având o pozitie secundară, vor fi
luaţi intodeauna in considerare, influenţând alegerea metodei de exploatare mai ales in
cazul in care, două sau mai multe metode se află aproximativ la egalitate din punct de
vedere al factorilor geologici.

a.Factorii tehnici

Se referă la utilajele care se vor folosi in abataj, precum şi la utilajele care vor
efectua transportul. Cum aceste utilaje se perfecţionează in mod continuu, metoda
aleasă trebuie să se preteze uşor la inlocuirea celor vechi cu unele noi, mai performante.
Se asigură in acest fel, pe parcursul efectuării viitoarei exploatări a minereului din
zăcământ, o sporire a gradului de mecanizare, cu efecte benefice asupra creşterii
producţiei, productivităţii şi eficienţei economice.

b.Factorii economici

Reprezintă, de fapt, o serie de indicatori care arată eficienţa cu care se

exploatează zăcământul de minereu. Principalii factori, care constituie şi criterii
importante in alegerea metodei de exploatare, sunt urmatorii:
preţul de cost;
productivitatea;
gradul de recuperare a rezervelor;
gradul de diluţie a minereului;
lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire;
consumurile specifice.
După preţul de cost la care se realizează exploatarea minereului, exprimat in lei/t,
se disting metode puţin costisitoare (in blocuri, cu camere şi pilieri, in subetaje, cu
inmagazinare), metode la un preţ de cost mediu (cu trepte drepte, cu surpare in
subetaje) şi metode cu preţ de cost ridicat (prin fâşii transversale şi surpare, prin fâşii
direcţionale sau transversale cu susţinere şi rambleere etc.).
Productivitatea cea mai ridicată se intâlneşte la metode de exploatare in blocuri, in
camere şi pilieri, cu inmagazinare. Mai puţin productive sunt metodele prin fâşii
direcţionale fără rambleere, fâşii transversale cu surpare, fâşii direcţionale cu armare ş.a.
Cele mai puţin productive se dovedesc a fi metodele in trepte drepte fără rambleere, prin

106
fâşii direcţionale şi transversale cu rambleere, prin fâşii direcţionale şi transversale cu
susţinere şi rambleere ş.a.
Un grad de recuperare a rezervelor bun realizează toate metodele de exploatare
cu rambleu şi metoda de exploatare prin fâşii direţionale cu sustinere. O recuperare
mulţumitoare se observă la metoda de exploatare cu subetaje, metoda cu inmagazinare,
metoda cu surpare in subetaje (felii transversale şi blocuri). Gradul de recuperare a
rezervelor este mic la metodele de exploatare cu surpare şi la metodele cu camere şi
pilieri.
Gradul de diluţie a minereului este scăzut la metodele de exploatare cu camere şi
pilieri, la metodele cu inmagazinare şi la metodele cu rambleu (dacă se realizează
poditura, care sa separe minereul abatat de rambleul aflat dedesubt). Diluţia este mai
crescută la metodele de exploatare in trepte drepte, la metodele cu susţinere, la
metodele cu subetaje, la metodele cu trepte drepte sau la metoda cu fâşii direcţionale şi
armare. Cea mai mare diluţie se obţine in cazul metodelor de exploatare cu surpare.
Lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire (uneori se foloseşte ca
indicator cantitatea de minereu pe un metru lucrare de pregătire) este mică la metodele
cu camere şi pilieri sau la metodele cu trepte drepte şi ceva mai mare la metodele prin
fâşii direcţionale cu rambleere, metodele cu inmagazinare şi metodele de exploatare cu
subetaje. Cele mai lungi lucrări, mai ales de pregătire, se intâlnesc la metodele de
exploatare cu surpare (in blocuri, in subetaje, cu fâşii transversale).
Dintre toate consumurile specifice, cel mai important şi mai frecvent luat in
considerare la alegerea metodei de exploatare este consumul de lemn. Cele mai mici
consumuri specifice (pe tona de minereu extras) de lemn se inregistrează la metodele de
mare productivitate: metode cu camere şi pilieri, metode cu inmagazinare, metode cu
subetaje, metoda cu surpare in blocuri.
Consumurile cresc la metodele cu trepte drepte şi metodele de exploatare prin
fâşii direcţionale, ajungând să fie maxime la metodele de exploatare cu surpare (in
subetaje, cu fâşii transversale).
La alegerea metodelor de exploatare a minereurilor se vor prefera, in principiu,
acele metode care prezintă preţul de cost, gradul de diluţie al minereului, consumuri
specifice şi şi lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire cu valori cât mai mici
iar productivitatea, gradul de recuperare a rezervelor şi cantitatea de minereu pe un
metru lucrare de pregătire cât mai mari.

107
 4.2. METODE DE EXPLOATARE A MINEREURILOR

Deoarece zăcămintele de minereuri solide se găsesc in foarte diverse condiţii

geologice (rar două zăcăminte sunt complet asemănătoare, sub toate aspectele), există
şi o multitudine (se cunosc câteva sute, dacă se iau in considerare şi variantele
acestora) de metode de exploatare. Majoritatea acestor metode sunt clasice, folosindu-
se de mult timp. Altele, complet diferite, numite metode de exploatare speciale sau
neconvenţionale, sunt mult mai noi.
Reamintim că uneori se vorbeşte şi de minereuri lichide, respectiv de
hidrominereuri (diverse tipuri de ape şi nămoluri), la care se folosesc metode de
exploatare specifice stării lichide in care se găsesc. Acestea sunt rar folosite şi nu vor fi
abordate in aceasta lucrare.

4.2.1. METODE CLASICE DE EXPLOATARE

Marea majoritate a minereurilor se exploatează prin metode bazate pe principii

vechi de exploatare, deci sunt metode clasice. Ele se folosesc numai la zăcămintele
aflate in scoarţa terestră, sunt bine cunoscute şi fac apel la tehnologii de extracţie
obişnuite.
Desigur că şi ele s-au modernizat, prin folosirea in procesele tehnologice a unor
maşini şi instalaţii noi şi mult mai performante, in pas cu evoluţiile ştiinţei şi tehnologiei,
dar principiile au rămas aceleaşi.

A. Clasificarea metodelor de exploatare clasice

a. Clasificarea pe baza unui singur criteriu

Sistematizarea şi clasificarea numeroaselor metode de exploatare a zăcămintelor

de minereuri solide se face in funcţie de anumite criterii (elemente comune) precum:
modul de exploatare;
natura minereului;
modul de sustinere a abatajului;
modul de dirijare a presiunii in spaţiul exploatat;
după impărţirea stratului in felii;
lungimea frontului de lucru;

108
 direcţia de avansare a abatajului;
schema de pregătire a etajului;
morfologia zăcămintelor etc.
După modul de exploatare se disting metode de exploatare in subteran, metode
de exploatare la zi şi metode de exploatare combinate. Dacă se ia in considerare natura
minereului, se deosebesc metode de exploatare a minereurilor metalifere şi metode de
exploatare a minereurilor nemetalifere. Conform modului de sustinere a abatajului există
atât metode de exploatare cu abataje nesusţinute şi cât şi metode de exploatare cu
abataje susţinute.
Criteriul modului de dirijare a presiunii rocilor in spaţiul exploatat (modul de
susţinere in zona din care s-a extras minereul) evidenţiază: metode de exploatare cu
goluri remanente (cu susţinere naturală şi cu susţinere artificială), metode de exploatare
cu inmagazinarea minereului, metode de exploatare cu rambleu, metode de exploatare
cu surpare sau cu prăbuşire dirijată (metode cu surparea minereului, metode cu
surparea minereului şi rocilor inconjurătoare), metode de exploatare combinate (o
combinaţie dintre două din metodele anterioare).
Impărţirea in felii, aplicată deobicei la zăcăminte stratiforme, distinge două grupe:
metode de exploatare fără impărţire in felii şi metode de exploatare cu impărţire in felii.
Conform criteriului lungimii frontului de lucru (frontului de abataj), se deosebesc metode
de exploatare cu front lung şi metode de exploatare cu front scurt.
Dacă se aplică drept criteriu direcţia de avansare a abatajului in raport cu direcţia
şi inclinarea zăcământului, pot fi metode de exploatare cu avansare pe direcţie şi metode
de exploatare cu avansare pe inclinare. Schema de pregătire a etajului sau panoului
(mai concret impărţirea in subetaje) implică şi ea existenţa a două tipuri: metode de
exploatare cu impărţire in subetaje şi metode de exploatare fără impărţire in subetaje.
Morfologia zăcămintelor distinge metode de exploatare a zăcămintelor tabulare
(stratiforme) sau aproximativ tabulare (lentiliforme), metode de exploatare a zăcămintelor
columnare, metode de exploatare a zăcămintelor masive (izometrice).

b. Clasificarea unică, simplificată

Nu există o clasificare unică, unanim acceptată, a metodelor de exploatare a

minereurilor ci diverse incercări de clasificare, care nu includ total foarte numeroasele
metode cunoscute. Din necesităţi didactice şi de inţelegere globală a metodelor de
exploatare se prezintă in continuare o variantă de clasificare unică, cu VI clase, ce

109
foloseşte concomitent mai multe criterii de clasificare, primul fiind cel al modului de
dirijare a presiunii rocilor in spaţiul exploatat.

I. Metode de exploatare cu goluri remanente

a. Metode de exploatare cu susţinere naturală:
metode cu camere (front scurt) şi pilieri (stâlpi);
metode cu front lung in trepte:
- metoda cu front lung in trepte drepte;
- metoda cu front lung in trepte răsturnate;
metode cu front lung rectiliniu:
- metoda cu front lung rectiliniu pe inclinare;
- metoda cu front lung rectiliniu orizontal;
- metoda cu front lung rectiliniu diagonal;
metode cu abatare in subetaje (din galerii de subetaj);
metode cu abatare din suitori.
b. Metode de exploatare cu susţinere artificială:
metode cu felii (fâşii) orizontale şi susţinere artificială;
metode cu felii (fâşii) inclinate şi susţinere artificială;
metode cu camere şi stâlpi artificiali;
metode cu trepte răsturnate şi susţinere artificială.

II. Metode de exploatare cu inmagazinarea minereului.

a. Metoda cu front scurt, abataj convergent şi inmagazinare.
b. Metoda cu front scurt, abataj divergent şi inmagazinare.
c. Metoda cu front scurt, abataj prin fâşii orizontale şi inmagazinare.
d. Metoda cu front lung in trepte răsturnate şi inmagazinare.

III. Metode de exploatare cu rambleu

a. Metode prin felii sau fâşii orizontale şi rambleu.
b. Metode prin felii sau fâşii inclinate şi rambleu.
c. Metode cu trepte răsturnate şi rambleu.

IV. Metode de exploatare cu surpare (prăbuşire dirijată)

a. Metode de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare
Metode prin felii orizontale şi prăbuşire:
metoda prin felii orizontale, cu front scurt (fâşii) şi prăbuşire;
metoda prin felii orizontale, cu front lung şi prăbuşire.
Metode cu stâlpi şi prăbuşire
Metode de exploatare cu front continuu şi prăbuşire.

b.Metode de exploatare cu surparea (prabusirea) minereului şi a rocilor

inconjurătoare
Metode cu prăbuşire in subetaje;
Metode cu prăbuşire in etaje.

110
 V. Metode de exploatare combinate
a.Metode cu combinare la nivelul abatajului;
b.Metode cu combinare la nivelul unităţii de exploatare.
Metode cu camere şi rambleu.
Metode cu camere şi inmagazinare.
Metode cu camere şi prăbuşire.

B. Clasele metodelor de exploatare

a.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente

Particularitatea sau specificul comun al metodelor din această clasă constă in

faptul că golurile ce se formează in urma extragerii minereului dintr-o unitate de
exploatare a zăcământului nu se surpă, nu sunt umplute cu minereu dislocat şi nici nu se
rambleează (umplere cu rocă sterilă), ele rămânând ca atare o lungă perioadă de timp
de la terminarea exploatării, fie nesusţinute fie susţinute prin diferite construcţii (susţinere
artificială).
Ca urmare, metodele de exploatare cu goluri remanente se impart in două
subclase (pe care unii specialişti le ridică la rang de clase) sau categorii:
metode cu susţinere naturală;
metode cu susţinere artificială.

a1. Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală

Caracteristica esenţială. Această subclasă se caracterizează prin faptul că

golurile (zonele abatate) ce iau naştere in urma extragerii minereului nu se susţin
niciodată, ele menţinându-de datorită rezistenţei ridicate a minereului şi/sau rocilor
acoperitoare şi inconjurătoare zăcământului, care permit redistribuirea tensiunilor create
prin apariţia de spaţii libere şi ajungerea la o stare de echilibru indelungată.
Comentarii. Subclasa, numită şi subclasa cu autosusţinerea spaţiului exploatat
sau subclasa cu spaţiul exploatat deschis, este probabil nu numai cea mai veche (unele
metode s-au folosit la Roşia Montană incă de pe vremea romanilor) dintre cele două
subclase ci şi dintre toate clasele cunoscute.
După trecerea unei lungi perioade de timp de la efectuarea extragerii (şi deobicei
de la terminarea exploatării intregului zăcământ), echilibrul iniţial se strică iar in golurile
respective părăsite tot se produce surparea de la sine, imprevizibilă, a rocilor
acoperitoare sau inconjurătoare.

111
 Din motive care privesc indeosebi siguranţa celor care lucrează in subteran, deci
pentru a se asigura stabilitatea golurilor in timpul extragerii, se lasă pilieri de minereu
intre camere, precum şi pentru lucrările de pregătire (galerii, suitori, plane inclinate).
Pilierii dintre camere au rol de susţinere naturală a tavanului unităţii de exploatare şi sunt
definitivi sau provizorii.
Dimensionarea pilierilor, camerelor şi a lucrărilor de pregătire se face in funcţie de
proprietăţile fizico-mecanice ale minereului şi rocilor inconjurătoare. Camerele, de
exemplu, au deschideri de la câţiva metri până la 100 m.
Este de preferat, pe cât este posibil, ca pilierii să se lase in porţiunile de zăcământ
cu intercalaţii sterile groase sau cu minereu având conţinut scăzut in substanţă minerală
utilă.
Metodele se deosebesc intre ele după forma şi orientarea frontului de abataj,
sensul de extragere şi felul lucrărilor de pregătire specifice.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele subclasei cu susţinere naturală pot să fie sau
sunt aplicate in următoarele condiţii:
la zăcăminte cu minereuri şi roci acoperitoare sau inconjurătoare având o tărie,
rezistenţă şi stabilitate mari, putând fi create in ele goluri stabile, de mari dimensiuni;
la orice forme, dimensiuni (suprafeţe, grosimi) şi inclinări ale zăcămintelor,
corpurilor de minereu care le compun, câmpurilor miniere;
indiferent de valoarea minereurilor existente in zăcăminte;
in cazul zăcămintelor situate până la adâncimi maxime de aproximativ 800 m.
Minereurile din zăcământ şi rocile inconjurătoare sau acoperitoare acestuia
trebuie să fie rezistente şi foarte stabile deoarece in masa minereului, uneori mărginite
lateral sau deasupra de roci, se creează in urma extragerii mari goluri subterane, care
trebuie să rămână stabile o lungă perioadă de timp.
Avantajele metodelor din această subclasă se referă la:
lipsa susţinerii;
mecanizarea intensivă;
preţ de cost redus;
producţii şi productivităţi mari;
exploatarea selectivă şi pe sorturi de minereu;
obţinerea unei diluţii reduse a minereului extras;
asigurarea unui aeraj bun;

112
 elasticitate deosebită;
extragerea concomitentă la mai multe nivele ale zăcământului.
Lipsa susţinerii spatiului exploatat evită efectuarea unui consum mare de muncă
şi de material (lemn) de sustinere, reducând substanţial costul tonei de minereu extras.
Sunt şi cazuri mai rare când, datorită instabilităţii tavanului in spaţiul dintre doi pilieri (pe
unde se efectuează circulaţia personalului) sau in zona de depozitare temporară a
materialelor sau minereului, se poate efectua o susţinere artificială (stâlpi de lemn, cadre
etc). Susţinerea este insă parţială, cu rol secundar şi are un caracter de excepţie.
Mecanizarea intensivă a operaţiilor de perforare, incărcare şi transport a
minereului, favorizate de existenţa unor spaţii mari, asigură condiţii foarte bune de lucru
minerilor şi un grad ridicat de confort. In final ea conduce şi la obţinerea unor producţii de
minereu mari care, raportate la utilajele (relativ puţine şi de mare capacitate)
intrebuinţate sau la numărul (relativ mic) de mineri care lucrează in abataje, determină
productivităţi destul de inalte.
Minereul poate fi exploatat selectiv. Astfel, se poate face o extracţie separată a
minereului de cea a zonelor sterile care pot rămâne ca pilieri neregulaţi sau se pot abata
separat minereul şi sterilul intercalaţiilor groase din masa minereului, sterilul rămânând in
zona exploatată.
In plus există şi unele metode care lasă pilieri neregulaţi şi de dimensiuni mai mari
in zonele cu minereu având conţinut mai redus in componenţi utili şi pilieri cu dimensiuni
mai mici in porţiunile cu conţinuturi ridicate. După acelaşi principiu se pot abata separat,
dacă există in unitatea de exploatare, diferitele sorturi de minereu care necesită fluxuri
tehnologice separate la uzina de preparare.
Diluţia minereului extras este redusă datorită posibilităţii de extragere selectivă a
minereului faţă de steril sau a minereului cu conţinut ridicat sau acceptabil faţă de
minereul cu conţinut scăzut in substanţă minerală utilă. Aerajul este foarte bun datorită
existenţei unor goluri mari iar elasticitatea deosebit de ridicată se datorează posibilităţii
de adaptare a metodelor cu susţinere naturală la orice condiţii de zăcământ.
Faptul că se lasă pilieri de susţinere este un atuu important in cazul exploatării
zăcămintelor de minereuri cu grosime si/sau inclinare mare, permiţând efectuarea
extragerii concomitente (şi a obţinerii unei producţii mai mari) la niveluri diferite.
Dezavantajele metodelor cu sustinere naturală sunt urmatoarele:

113
 pierderea substanţială de minereu, rămas in pilierii de protecţie şi planşeele
camerelor, care conduce la un grad mic de recuperare a rezervelor, motiv ce
limitează mult domeniul de aplicabilitate şi frecvenţa folosirii metodelor;
in timpul extragerii minereului, local, in porţiunile cu stabilitate mai mică (de
exemplu mici zone intens tectonizate) din zona exploatată a panoului se pot
produce surpări accidentale;
posibilitatea extragerii concomitente a minereului doar la nivelul unui singur
etaj;
la adâncimi mari, eficienţa metodelor se reduce substanţial (la peste 800 m
cresc dimensiunile pilierilor, scade securitatea muncii datorită apariţiei
exploziilor de roci şi loviturilor de acoperiş).
Răspândirea. Metodele din această subclasă sunt extinse indeosebi la
zăcămintele cu grosime mare, orizontale sau cu inclinare mică.
Exemplificari. De la aceasta subclasa se va exemplifica cu:
- metoda de exploatare cu abatare in subetaje, varianta cu camere longitudinale,
subvarianta cu executarea gaurilor de mina in evantai (fig. 25), care va fi si
descrisa ulterior;
- metoda de exploatare cu camere mici dreptunghiulare si pilieri patrati (anexa 1,
figura 1).

a2.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere artificială

Caracteristica esenţială. Metodele subclasei cu susţinere artificială au drept

specific faptul că golurile (zonele abatate), ce iau naştere in urma extragerii minereului,
se susţin in mod sistematic prin construcţii realizate din lemn.
Comentarii. Subclasa, numită şi cea a metodeleor cu susţinerea spaţiului
exploatat, presupune că golurile remanente rezistă ca atare atât timp (deobicei mai
indelungat) cât susţinerea efectuată in perioada extragerii minereului rezistă presiunii
rocilor inconjurătoare.
Construcţiile de susţinere sunt din lemn şi asigură o stabilizare temporară a
presiunii rocilor, nu neapărat mari dar care pot cauza, in timpul extragerii minereului,
surpări nedorite şi periculoase. Susţinerea mai are şi alte roluri, impiedicând mărirea
golurilor, protejând spaţiul de lucru al minerilor de căderea unor fragmente (copturi),
nepermiţând amestecul minereului cu sterilul. Este indicat ca extragerea minereului să

114
se facă cât mai repede, pentru a se evita momentul de manifestare a presiunilor
maxime.
In cadrul acestor construcţii, constituite sub formă de stâlpi şi grinzi, schelărie,
cadre prismatice sau deschise ş.a., se intâlnesc şi amenajări precum poduri de lucru,
jghiaburi şi rostogoluri necesare pentru dirijarea minereului spre galeria de transport.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele de exploatare cu susţinere artificială pot fi
aplicate in următoarele condiţii:
rocile inconjurătoare zăcămâmântului sunt instabile, putând să se surpe
chiar şi deasupra unor goluri cu deschideri sau de dimensiuni mici;
zăcăminte cu minereu instabil (intens fisurat, diaclazat, faliat, decroşat),
friabil, cu importante intercalaţii sterile;
zăcăminte ce conţin minereuri valoroase, care să justifice şi să facă
acceptabil costul ridicat datorat efectuării susţinerii;
grosimea zăcămintelor să nu fie prea mare (să nu depăşească 5 m), pentru
a nu complica şi ingreuna susţinerea sau pentru ca aceasta să-şi piardă
stabilitatea;
zăcăminte cu forme diferite, inclusiv la cele neregulate, cu frecvente
ingroşări şi efilări;
inclinarea zăcământului, deşi nu reprezintă o condiţie strictă de aplicare a
metodelor, este bine să fie cât mai mare pentru a uşura extragerea şi
transportul minereului.
Avantaje. Metodele de exploatare din această subclasă prezintă următoarele
avantaje mai importante:
coeficient de extracţie ridicat (0,95-0,97);
diluţie redusă, deoarece in timpul extracţiei sterilul se poate separa parţial de
minereu şi rămâne in spaţiul exploatat;
condiţii bune de aeraj;
protecţie bună a minerilor;
posibilitatea de a modifica uşor, pe măsura scimbării caracteristicilor
zăcământului, forma frontului de lucru, dimensiunile susţinerii şi locul rostogolurilor.
Dezavantaje. Metodele de exploatare cu sustinere artificială sunt devantajate din
punct de vedere al următoarelor aspecte:

115
 consum ridicat de lemn (volumul de lemn folosit la susţinere reprezintă 4-22 %
din spaţiul excavat, in funcţie de tipul susţinerii);
pericol mare de apariţie a incendiilor la minereurile cu caracteristici de
autoaprindere (susţinerea din lemn poate lua foc);
preţul de cost pe tona de minereu este prea ridicat, datorat consumului mare de
muncă pentru realizarea susţinerii şi cantităţii mari de material (lemn)
consumat;
producţia realizata este mica;
productivitatea muncii este redusa, consecinţă a faptului că pentru a proteja
sustinerea se perforează găuri de mină mai scurte, umplute cu cantităţi mai mici de
exploziv.
Răspândirea. Datorită costului ridicat al producţiei de minereu realizate şi
productivităţii mici a muncii, răspândirea metodelor de exploatare cu susţinere naturală
este destul de restrânsă.
Exemplificari. De la cu subclasa metodelor de exploatare cu susţinere atrificială
se gaseste prezentata in anexa 1, figura 2, metoda de exploatare prin fasii inclinate cu
abatare ascendenta si sustinere artificiala.

b. Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului

Caracteristica esenţială. Metodele de exploatare cu inmagazinare au ca specific

de bază faptul că cea mai mare parte din minereul abatat (65-70 %) rămâne temporar (in
timpul extragerii minereului sau un timp relativ redus după terminarea acesteia) in spaţiul
exploatat al panoului iar restul (35-30 %, reprezentând surplusul care datorită afânării nu
ar mai avea loc in panou) de minereu este evacuat periodic, după fiecare ciclu de abataj.
Comentarii. Pe lângă caracteristica esenţială, respectiv inmagazinarea in panou
a celei mai mari cantităţi din minereul dislocat, există şi alte particularităţi specifice clasei
metodelor cu inmagazinarea minereului:
 abatarea minereului se face ascendent;
 intre minereul inmagazinat la partea de jos a panoului şi minereul compact,
neabatat, de deasupra, se lasă in mod obligatoriu un spaţiu de aproximativ 2
m, unde lucrează minerii, necesar atât continuării şi desfăşurării abatării cât
şi aerisirii frontului de lucru;

116
  după terminarea abatării minereului compact din intreg panoul, imediat sau
după un oarecare timp, minereul inmagazinat se evacuează in totalitate iar
spaţiul rămas gol se umple cu rambleu sau cu roci surpate.
Minereul exploatat şi inmagazinat serveşte atât ca platformă de lucru, pe care
stau minerii in timpul desfăşurării activităţilor in abataj, cât şi ca susţinere pentru pereţii
excavaţiei (camerei de inmagazinare) constituiţi din roci şi/sau minereu.
De remarcat că un rol important in susţinerea excavaţiei il joacă pilierii de minereu
lăsaţi la anumite intervale, indeosebi deasupra şi sub galeriile de etaj.
Camerele de inmagazinare se amplasează pe direcţia zăcământului de minereu
iar in cazul zăcămintelor cu grosime mare sunt dispuse perpendicular pe direcţie
(transversal). Lăsarea de porţiuni neabatate (praguri) in interiorul magazinului nu este
indicată.
Condiţii de aplicabilitate. Pentru ca metodele cu inmagazinarea minereului să
poată fi intrebuinţate trebuiesc indeplinite următoarele condiţii:
minereul existent in zăcământ să fie tare şi stabil;
rocile inconjurătoare zăcământului să fie stabile;
inclinarea zăcământului trebuie să fie mare;
grosimea şi inclinarea zăcământului trebuie să fie constante;
in zăcământ şi rocile inconjurătoare nu trebuie să existe strate acvifere;
in masa minereului nu trebuie să existe intercalaţii sterile;
minereul nu trebuie să conţină cantităţi importante de minerale argiloase;
minereul nu trebuie să aibă tendinţe de autoaprindere;
zăcământul nu trebuie să aibă ramificaţii;
minereul sulfuric să nu conţină minerale care se oxidează intens;
minereul să nu fie predispus la cimentare in timpul inmagazinării;
zăcământul să nu fie intens tectonizat.
Minereul trebuie să fie stabil pentru a nu se fisura, desprinde şi cădea din frontul
de lucru nesustinut, sub care lucrează minerii, provocând accidente.
Rocile trebuie şi ele să fie stabile pentru ca in timpul lucrului (mai ales când se
face abatarea cu exploziv) să nu se surpe in abataj sau peste minereul inmagazinat (o
eventuală susţinere ingreunează sau face imposibilă evacuarea minereului inmagazinat
şi-i creşte diluţia).

117
 Inclinarea zăcământului sau corpului de minereu trebuie să fie mare pentru ca
minereul abatat să cadă sau să se rostogolească datorită greutăţii proprii, fără consum
suplimentar de energie. Sub inclinări de 55-60 de grade apar greutăţi la deplasarea
minereului in interiorul camerei de inmagazinare şi la evacuarea din ea, prin rostogoluri.
Tot inclinarea, dar şi grosimea, trebuie să fie constante sau puţin variabile pe
direcţie şi inclinare. Porţiunile de schimbare (micşorare) bruscă a inclinării şi grosimii
reprezintă şi zone de blocare a minereului inmagazinat in spaţiul exploatat. Grosimea
magazinului poate fi mărită prin abatarea pereţilor formaţi din rocile inconjurătoare dar se
măreşte substanţial diluţia minereului.
Existenţa apei in zăcământ sau infiltraţiile de apă provenite din rocile
inconjurătoare au o influenţă nefastă, ele pot determina aglomerarea şi cimentarea
minereului inmagazinat prin depunerea unor suspensii argiloase sau prin precipitarea
unor compuşi solubilizaţi (calcaroşi, feruginoşi, manganoşi etc) pe suprafeţele de contact
ale bulgărilor de minereu.
Intercalaţiile sterile groase, cunoscute şi neincluse in calculul rezervelor de către
geolog intrucât pot fi ocolite de alte metode de exploatare selective, determină alegerea
altor metode de exploatare decât cele cu inmagazinare. Dacă ele nu au fost cunoscute
inainte de alegerea metodei de exploatare (intercalatiile există intre lucrările de
exploarare sau de pregătire, care nu le-au pus in evidenţă), nu pot fi evitate sau extrase
separat printr-o abatare selectivă, amestecându-se cu minereul şi determinând o
creştere a diluţiei.
Existenţa abundenta a mineralelor argiloase in compoziţia minereului (frecvent se
intâlnesc cele caolinoase) sub formă de intercalaţii sau de gangă pot determina, in
prezenţa apei, cimentarea şi blocarea minereului in spaţiul inmagazinat. Repunerea
ulterioară a minereului in mişcare este o operaţie complicată şi periculoasă.
Datorită consecinţelor grave ale apariţiei focurilor subterane (se ajunge pânâ la
inchiderea şi inundarea minei) este indicat ca metodele cu inmagazinare să nu fie
folosite in cazul zăcămintelor cu minereuri având proprietăţi de autoaprindere. Nici in
cazul existenţei unor ramificaţii ale corpurilor sau zăcămintelor de minereu nu pot fi
fo