Mecanica Rocilor – 2016 – cursurile 1 si 2

Cap. 1
Solicitari mecanice ale rocilor
Tensiuni aparente si tensiuni efective
Lista de simboluri

V - volumul brut al rocii, in m3;

ω – planul fortelor - externe si interne;
π - planul de secţionare, perpendicular pe planul fortelor ω;
O – punct din interiorul rocii, situat pe dreapta de intersectie a planelor π si ω;
ν - versorul directiei normale pe planul de sectionare;
θ - versorul directiei tangenţială - din planul de secţionare, situată la intersectia planelor π cu ω;
A - aria totală a rocii din planul de secţionare, in m2;
A’ - aria efectivă a rocii în planul de secţionare, in m2;
V1, V2 - volumele brute ale celor două părţi, din rocă, separate de planul de secţionare π, in m3;
Re – vectorul sumă (rezultantă) al vectorilor forţelor de legatură externe, in N;
Ri - vectorul sumă al vectorilor forţelor de legatură interne, in N;
R - vectorul sumă al tuturor vectorilor forţelor de legatură - externe si interne (R = Re + Ri), in N;
N - proiectia (componenta) rezultantei R pe directia normală ν, in N;
Ne - proiectia rezultantei Re pe directia normală ν, in N;
Ni - proiectia rezultantei Ri pe directia normală ν, in N;
T - proiectia rezultantei R pe directia tangenţială θ, in N;
Te - proiectia rezultantei Re pe directia tangenţială θ, in N;
Ti - proiectia rezultantei Ri pe directia tangenţială θ, in N;
σ - tensiunea normală aparentă (valoarea aparentă a tensiunii normale), in Pa (1 Pa = 1 N/m2);
τ - tensiunea tangenţială aparentă (valoarea aparentă a tensiunii tangenţiale), in Pa;
σ’ - tensiunea normală efectivă (valoarea efectivă a tensiunii normale), in Pa;
τ’ - tensiunea tangenţială efectivă (valoarea efectivă a tensiunii tangenţiale), in Pa;
φ, ψ – directii tangenţiale la planul de secţionare, perpendiculare intre ele (φ ┴ ψ), si versorii acestora;
Teφ – proiectia componentei tangenţiale Te pe directia φ, in N;
Tiφ – proiectia componentei tangenţiale Ti pe directia φ, in N;
Teψ – proiectia componentei tangenţiale Te pe directia ψ, in N;
Tiψ – proiectia componentei tangenţiale Ti pe directia ψ, in N;
σν – tensiunea normală aparentă din planul de secţionare cu direcţia normală ν, in Pa;
τνφ – tensiunea tangenţială aparentă din planul de secţionare cu normala ν si pe directia φ, in Pa;
τνψ – tensiunea tangenţială aparentă din planul de secţionare cu normala ν si pe directia ψ, in Pa;
σ’ν – tensiunea normală efectivă din planul de secţionare cu direcţia normală ν, in Pa;
τ’νφ – tensiunea tangenţială efectivă din planul de secţionare cu normala ν si pe directia φ, in Pa;
τ’νψ – tensiunea tangenţială efectivă din planul de secţionare cu normala ν si pe directia ψ, in Pa;
a - coeficientul de arie al porilor (a = Ap / A), adimensional;
c - coeficient de forma al porilor (c = a /ф), adimensional;
Ap – aria porilor (reprezintă partea intersectată de pori - din aria totală A a rocii), in m2;
Ff - forta internă de frecare, in N;
Fn - forta efectivă normală din aria porilor Ap, in N;
Fp - forta internă de presiune, in N;
p - presiunea fluidului din pori, in Pa;
Sm - rezistenta la rupere prin forfecare simplă a matricei (a fazei solide), in Pa;
S0 - rezistenta la rupere a rocii, măsurată prin testul de forfecare simplă (σ = 0), in Pa;
S - rezistenta la rupere a rocii, măsurată prin testul de forfecare cu compresiune (σ > 0), in Pa;
Vp – volumul porilor, in m3;
ф – porozitatea rocii, adimensională, (ф = Vp /V );
μ - coeficientul de frecare internă din rocă (de pe suprafata internă a rocii), adimensional.

1
1 Introducere

In general, rocile din scoarta terestră sunt materiale solide şi deformabile. Multe dintre ele sunt roci discontinue
pentru că includ - in structura lor internă, discontinuităţi sub formă de pori şi /sau fisuri. Porii sunt discontinuităţi ale
masei si ale densitătii fazei solide. Fisurile sunt discontinuităti ale coeziunii structurale numită si coeziune
permanentă sau ireversibilă. Rocile discontinue sunt saturate cu fluide. Acestea pot fi: fluide vascoase sau
nevascoase, - presurizate sau nepresurizate, - in repaus (staţionează) sau in miscare, adică se deplaseaza faţă de faza
solidă a rocii si curg.
Volumul brut al unei roci este numit si volum aparent sau volum total; el este delimitat de o suprafată continuă
si inchisă numită frontieră externă. Pentru o rocă discontinuă suprafetele ce delimitează porii şi fisurile formează
frontiera internă. Prin urmare, în cazul rocilor discontinue, faza solidă (matricea) este delimitată la exterior de
frontiera externă şi - la interior, de frontiera internă.
Fortele ce solicită matricea unei roci discontinue se împart în două categorii: forte externe (cele ce acţionează
pe frontiera externă) si forte interne - ce acţionează pe frontiera internă. Ambele categorii de forţe creează in
matricea solidă eforturi sectionale care se cuantifică prin mărimile numite tensiuni.
Iniţial, noţiunea de tensiune mecanică a fost introdusă si utilizată pentru ipoteza că toate materialele solide si
deformabile sunt continue, adică se ignoră eventualele discontinuităti, suprafete şi forţe interne. In asemenea situatii
valoarea tensiunii cuantifică doar fortele de legatură externe - prin rezultanta lor, si dimensiunile de gabarit ale
corpului (prin aria totală corespunzatoare planului de sectionare), adică: tensiunea = rezultanta fortelor de legatură
externe / aria totală a sectiunii.
Ulterior, la materialele discontinue - cum sunt şi multe roci, s-a constatat că valorile reale ale tensiunilor diferă
de valorile calculate cu definiţia de mai sus. Primele valori au fost denumite valori efective sau tensiuni efective, iar
ultimele - valori aparente sau tensiuni aparente. In Mecanica rocilor notiunea de tensiune efectivă a fost introdusă
de Terzaghi; tot el a elaborat si publicat primul model de calcul pentru tensiunile efective. Printre lucrarile cunoscute
care prezintă mai detaliat acest subiect se numără cele ce au ca autori pe Zimmerman sau de Boer.
In acest capitol se prezintă modelele de calcul ale tensiunilor efective pentru rocile poroase saturate cu fluide in
repaus. Tot aici se prezintă si o metodă de evaluare pentru aria efectivă a rocilor poroase. In subcapitolul 2 sunt
prezentate modelele de evaluare pentru tensiunile efective din rocile discontinue, atat pentru cazul particular in care
ele sunt incărcate cu un sistem de forte plane (coplanare), cat si pentru cazul general in care rocile sunt solicitate cu
un sistem de forte spatiale, necoplanare. Modelele prezentate in subcapitolul 2 sunt utilizate in subcapitolul 3 pentru
a obtine - prin particularizare, modelele tensiunilor efective destinate rocilor poroase saturate cu fluide in repaus.

2 Tensiunile efective din rocile discontinue

2.1 Situatiile analizate si elementele lor

Se consideră o rocă discontinuă ce ocupă volumul brut V, un punct O în interiorul volumului V si un plan de
secţionare, notat cu π, ce contine punctul O (vezi Fig. 1 si Fig. 2). Planul π împarte volumul total V in două volume
complementare, notate cu V1 şi V2 , adică V = V1 + V2.
- planul ω al fortelor externe
- forta externa
- aria totala (A) a rocii
- planul de sectionare π

ത
ૅ
V1

(A)
ഥ
ી
O

V2

- frontiera externa a rocii din planul ω

Fig. 1 Planul de sectionare (π) perpendicular pe planul fortelor externe (ω), pentru roca cu volumul brut V

2
 Fig. 2 Vectorii rezultanti ai forţelor de legătură (– externe Re , - interne Ri )
si proiectiile acestora pe direcţia normală ν (Ne , respectiv Ni) si pe direcţia tangenţială θ (Te , respectiv Ti )
pentru cazul unui sistem de forte plane (coplanare)

Valorile mărimilor notate cu A, A’, Re, Ri, R, σ, τ, σ’, τ’ (vezi Lista de simboluri de mai sus) se referă la pozitia π a
planului de secţionare considerat. Cu ν s-a notat versorul directiei normală (perpendiculară) pe planul de secţionare,
iar cu θ - versorul direcţiei tangenţiale situată la intersectia planului de secţionare π cu planul fortelor ω. In Figurile
2, 3 s-a notat cu N, Ne si Ni proiectia pe direcţia ν a vectorilor R, Re si respectiv Ri , iar cu T, Te si Ti - proiecţia
acelorasi vectori pe direcţia θ.

Fig. 3 Vectorul rezultanta R al tuturor forţelor de legătură - externe si interne,

si proiectiile acestuia N, T pe direcţiile normală ν si respectiv tangenţială θ,
pentru cazul unui sistem de forte plane

Vectorii R, Re si Ri se referă la rezultantele forţelor de legătură ce acţionează asupra uneia dintre cele două
părti, V1 sau V2. In prima parte a acestui subcapitol se consideră doar situatiile in care vectorii Re si Ri se situează in
acelasi plan, notat cu ω, ce contine directiile ν si θ, iar planul π este ales perpendicular pe planul ω. In astfel de
situatii rezultanta lor - vectorul R, este coplanar cu vectorii Re si Ri (Fig. 1, 2, 3). In partea a doua a acestui
subcapitol se consideră situatiile generale in care vectorii Re si Ri nu se situează in acelasi plan, adică sunt vectori
necoplanari (Fig. 4).

3
2.2 Aria efectivă a rocilor discontinue

Aria efectivă A’ - din planul de secţionare al unei roci, se preferă a fi cuantificată prin raportul A’/A. Acest raport
cuantifică efectul discontinuitătilor ce intersectează planul de secţionare asupra acelei părti - din aria totală, prin care
se transmit forţele de legătură.
Se considera o rocă din categoria celor pentru care raportul A’/A prezintă o singură valoare, aceeasi in orice
plan de sectionare. In acest caz valoarea raportului A’/A constituie un element de identificare al rocii, la fel ca alte
mărimi constante ale acesteia (constantele elastice, porozitatea etc). Faptul că – in general, 0 ≤ A’ ≤ A face ca
raportul A’/A ∈ [0; 1]. Valorile extreme ale acestui raport (valoarea minimă A’/A = 0 si valoarea maximă A’/A = 1)
corespund rocilor discontinue necoezive - ce au A’ = 0, si respectiv rocilor continue coezive, la care A’ = A.
Celelalte valori cuprinse intre aceste limite extreme, adică domeniul A’/A ∈ (0; 1), formează domeniul rocilor
discontinue coezive.
Prin urmare, după valorile raportului A’/A, rocile se clasifică in trei categorii (Tabela 2 si Fig. 5):
a1) roci continue coezive, la care A’/A = 1, numite mai scurt roci continue,
a2) roci discontinue coezive, numite mai scurt roci coezive, pentru care A’/A ∈ (0; 1), si
a3) roci discontinue necoezive (A’/A = 0), numite pe scurt roci necoezive.
Din această clasificare rezultă ca rocile continue şi rocile necoezive sunt cazuri extreme (cazuri limită) ale rocilor
discontinue deoarece delimiteaza domeniul acestora cuantificat prin raportul A’/A. Din acest motiv, in cele ce
urmează, rocile continue şi rocile necoezive se consideră a fi două cazuri particulare ale rocilor discontinue.
Pentru o rocă data raportul A’/A poate fi determinat experimental, prin teste de laborator. Pentru rocile poroase
si coezive se recomandă metoda prezentată in subcapitolul 3.6.
In acest capitol sunt analizate doar rocile discontinue, saturate cu fluide in repaus, poroase si fără fisuri, -
coezive sau necoezive, - permeabile sau impermeabile. Matricea solidă a rocii este omogenă si izotropă, iar porii
sunt distribuiti uniform ca formă, mărime si frecventă (număr pe unitatea de volum brut a rocii si pe unitatea de
suprafată din orice plan de sectionare), astfel incat roca aparentă - la scară macroscopică, să fie tot omogenă si
izotropă.

2.3 Frontierele matricei solide

2.3.1 Frontiera externă

Frontiera externă a unei roci din scoarta terestră poate să includă:
b1) suprafete de contact cu alte roci invecinate;
b2) suprafete comune cu diverse excavatii subterane (găuri de sondă, excavatii miniere, tunele etc) aflate in
vecinatatea rocii;
b3) suprafata scoartei terestre în cazul rocilor situate in vecinătatea ei, la adâncimi mici;
b4) fundul şi/sau malurile apelor de suprafată (râuri, fluvii, lacuri, mări, oceane) in cazul rocilor situate sub ele sau
in contact cu aceste ape.
In cazul rocilor desprinse din scoarta terestră si extrase la suprafată ei, frontiera externă poate fi liberă - in
contact direct cu atmosfera mediului ambiant, sau protejată, adică în contact direct cu diverse dispozitive (edometre,
celule triaxiale de tip Hoek, membrane flexibile si impermeabile etc) folosite pentru a simula anumite condiţii la
limită.

2.3.2 Frontiera internă

După tipul discontinuitătilor incluse, rocile pot fi clasificate in trei categorii:
c1) roci poroase - ce includ doar pori,
c2) roci fisurate - ce includ doar fisuri şi
c3) roci poroase si fisurate - ce includ ambele tipuri de discontinuităţi.
La rocile discontinue particularităţile frontierei interne sunt diferentiate de coeziune şi de permeabilitate.
Rocile necoezive de regulă sunt permeabile, iar rocile coezive - de la caz la caz, pot fi permeabile sau impermeabile.
La rocile permeabile frontiera externă se incadrează intr-una din variantele:
d1) frontieră permeabilă,
d2) frontieră impermeabilă,
d3) frontieră mixtă (partial permeabilă si partial impermeabilă) formată, atat din zone permeabile, cat si din zone
impermeabile.

4
De exemplu, epruvetele din roci permeabile supuse la teste fără drenare sunt delimitate la exterior de o membrană
flexibilă sau o carcasă rigidă, ambele fiind impermeabile. Alt exemplu similar: frontiera comună a unei roci cu o
excavatie subterană cu pereti consolidati poate fi, de asemenea, impermeabilă.

2.4 Forte ale rocilor discontinue

Fortele intalnite mai frecvent la rocile discontinue, din scoarta terestră, sunt forte de presiune sau forte de frecare.
Fiecare dintre acestea pot exista, atat pe frontiera externă, cat şi pe frontiera internă. Forţele de presiune au directia
normală (perpendiculară) pe suprafata pe care acţionează, iar fortele de frecare au direcţia tangentială la această
suprafată.
Forţa de presiune este proporţională cu valoarea presiunii si cu aria suprafeţei de contact dintre faza solidă a
rocii si fluidul presurizat. Ea poate să apară:
e1) ca fortă internă, in porii si fisurile saturate cu fluide sub presiune, dar poate să apară si
e2) ca forţă externă, atunci cand frontiera externă a rocii se află in contact cu un fluid sub pensiune (exemple: rocile
de pe fundul apelor adânci sau cele ce alcătuiesc peretii unor excavatii subterane pline cu fluide sub presiune).
Forţa de frecare apare in orice situatie in care există un fenomen de frecare. De la caz la caz, frecarea poate fi:
de alunecare sau de rostogolire, statică sau cinetică, la contactul solid-solid (în cazul rocilor necoezive saturate cu
fluide nelubrefiante cum sunt gazele uscate) sau la contactul solid-fluid în cazul rocilor saturate cu fluide vascoase.
Un alt exemplu este cel al rocilor saturate cu titeiuri grele – cu continut ridicat de bitum sau parafină, si la
temperaturi scazute. De altfel, se pare că rocile implicate in zăcămintele de petrol si gaze oferă o diversitatea foarte
mare pentru forta de frecare internă si, corespunzător pentru modelele de calcul ale tensiunilor efective.
Pe frontierele unei roci, in diferite zone ale acesteia, pot exista - in acelasi timp, mai multe forte de presiune si
mai multe forte de frecare. Evaluarea forţelor de presiune si a fortelor de frecare se face, de la caz la caz, pe baza
regulilor si a modelelor cunoscute din Mecanica solidelor şi din Mecanica fluidelor.
Tot în categoria de forţe externe se includ: greutatea stratelor de deasupra, fortele tectonice si fortele generate
de variaţiile de volum (dilatare sau contractare) ale rocilor invecinate. Aceste variaţii de volum pot apare – de
exemplu, după o modificare a umiditătii (la rocile argiloase) sau după o variaţie de temperatură.

2.5 Convenţii de semne utilizate

Fortelor normale si tensiunilor normale, care genereaza compresiune, li se atribuie valori pozitive (la fel si pentru
presiune), iar la cele ce genereaza tractiune – valori negative. Constantele de material (ca de exemplu, mărimile
notate cu a, μ, S, S0, Sm si utilizate in subcapitolul 3), prin conventie, li se atribuie valori pozitive.

2.6 Tensiunile din roca discontinuă incărcată cu sistem de forţe plane

Pentru o rocă discontinuă incărcată cu un sistem de forţe plane vectorii Ri , Re şi R sunt coplanari, adică toti trei se
găsesc in acelasi plan ω al directiilor ν şi θ. Planul de sectionare π se alege astfel incat să fie perpendicular pe
planul ω. Pentru asemenea situaţii vectorii Re , Ri si R se pot scrie astfel:

Re = Ne ν + Te θ , (2.1)

Ri = Ni ν + Ti θ , (2.2)

R=Nν+Tθ (2.3)
sau
R = (Ne + Ni) ν + (Te + Ti) θ . (2.4)
Din relatiile (2.3) si (2.4) rezultă:
N = Ne + Ni (2.5)
si
T = Te + Ti . (2.6)

2.6.1 Tensiunile aparente. După cum s-a precizat mai sus, prin tensiuni aparente intelegem valorile calculate in
ipoteza că roca nu are discontinuităti, suprafete şi forţe interne, adică A’ = A si Ri = 0. Cu notatiile de mai sus
relatiile de definire si evaluare ale tensiunilor aparente σ si τ, au expresiile cunoscute:

5
 σ = Ne /A (2.7)
si
τ = Te /A . (2.8)
Din aceste relatii rezultă:
Ne = σ A (2.9)
si
Te = τ A. (2.10)

2.6.2 Tensiunile efective pentru rocile coezive. Pentru evaluarea corectă a tensiunilor efective din rocile coezive
este necesar a fi respectate următoarele două reguli:
f1) aria efectivă A’ cuantifică corespunzator efectul dat de prezenta, particularităţile şi parametrii discontinuităţilor
ce intersecteaza planul de sectionare, si
f2) rezultanta R, a fortelor de legătură, include absolut toate forţele ce acţionează asupra părtii V2, indepărtată
imaginar din rocă, adică atât forţele exterioare cu rezultanta Re, cat si forţele interioare cu rezultanta Ri.
Prin urmare, relaţiile de definire si evaluare ale tensiunilor efective σ’ si τ’, au forma generală:

σ’ = (Ne + Ni ) /A’ (2.11)

si
τ’ = (Te + Ti )/A’ . (2.12)

Dacă folosim relatiile (2.9), (2.10) in (2.11), (2.12), atunci acestea din urmă devin:

σ’ = (σ A + Ni ) /A’ (2.13)
si
τ’ = (τ A + Ti )/A’ (2.14)
sau
σ +( N i / A )
σ '= (2.15)
A '/ A
si
τ +( T i / A )
τ '= (2.16)
A '/ A .

Faptul că la rocile discontinue, in general, A’ < A, Ri ≠ 0 si R ≠ Re face ca valorile efective ale tensiunilor să fie
diferite de valorile aparente (σ’ ≠ σ si τ’ ≠ τ). Aceste două categorii de valori - aparente si effective, sunt egale intre
ele doar in cazul particular al rocilor continue, la care avem egalităţile: σ’ = σ si τ’ = τ. Relatiile de calcul ale
tensiunilor efective pentru cazul rocilor continue rezultă din relatiile rocilor discontinue (relatiile (2.13), (2.14) sau
(2.15), (2.16)) particularizate pentru A’ = A si Ri = 0, adică Ni = 0 si Ti = 0.
Folosind relatiile (2.9), (2.10), (2.11), (2.12) se constată că vectorii Re si R se mai pot scrie astfel:

Re = σ A ν + τ A θ , (2.17)

R = σ’ A’ ν + τ’ A’ θ . (2.18)

Din aceste relaţii rezultă că tensiunile aparente şi aria totală cuantifică doar rezultanta forţelor externe, iar tensiunile
efective şi aria efectivă cuantifică rezultanta tuturor forţelor - externe şi interne.

2.6.3 Tensiunile efective pentru rocile necoezive. In cazul rocilor necoezive (exemplu nisipurile), la care A’ = 0 si
A’/A = 0, relatiile generale (2.11) – (2.16) nu se pot folosi pentru că impărtirea la zero nu este permisă /posibila.
Pentru aceste roci soluţia de evaluare a tensiunilor efective este cea prezentată in cele ce urmează.
In situatiile in care esantionul din Figurile 1, 2, 3 reprezintă o zonă dintr-o rocă necoezivă, atunci în planul de
secţionare π nu există nici o legătura fizică intre părtile V1 şi V2; aria afectată de discontinuităti devine egală cu aria
totală A, iar aria efectivă A’ devine nulă (A’ = 0). Prin urmare, cele două părţi V1 şi V2 se pot considera că fiind două
corpuri distincte, independente, iar suprafata comună (suprafata de contact din planul π) devine parte din frontiera
externă a fiecăreia dintre ele. In consecintă, incărcarea Ri dintre ele - si toate fortele interne pe care aceasta le
însumează, devin forte externe pentru fiecare dintre cele două corpuri V1 şi V2.

6
 Păstrand aceleaşi notatii cu cele folosite mai sus - la rocile coezive, pe suprafata de contact cu aria A din planul
π al celor două corpuri V1 şi V2, acţionează aici fortele externe: Ne, Te, Ni si Ti . Tensiunile efective σ’ si τ’din acest
plan se pot obtine din ecuaţiile de echilibru mecanic ale fortelor elementare scrise pentru directiile ν si, respectiv θ.
Astfel, din ecuaţiile de echilibru mecanic:

A σ’ = Ne + Ni (2.19)
si
A τ’ = Te + Ti , (2.20)
rezultă relatiile:
σ’ = (Ne + Ni)/A (2.21)
şi respectiv
τ’ = (Te + Ti)/A (2.22)

sau, dupa utilizarea relatiilor (2.7), (2.8), rezultă:

σ’ = σ + Ni /A (2.23)
şi respectiv
τ’ = τ + Ti /A . (2.24)

Rezistenta la rupere prin tractiune a rocilor necoezive este nulă. Din acest motiv ele nu pot prelua (nu pot
transmite) fortele normale de tractiune. Prin urmare, in orice plan de sectionare in care N < 0, adică Ne + Ni < 0,
valoarea lui σ’ este nulă:

σ’ = 0 (2.23’)

De asemenea, rezistenta la rupere prin forfecare a rocilor necoezive fără frecare internă este nulă. Din acest
motiv, in lipsa frecarii interne, rocile necoezive nu pot transmite fortele tangentiale (fortele de forfecare). In
consecintă, in orice plan de sectionare in care forta de frecare internă este nulă (Ff = 0), valoarea lui τ’ este nulă:

τ’ = 0 . (2.24’)

Relaţiile (2.21), (2.22) ale tensiunilor efective σ’ si τ’ din rocile necoezive, se deosebesc de cele ale rocilor
coezive - (2.11), (2.12), prin faptul că la numitor apare aria totală A in loc de aria efectivă A’. Pentru a facilita
compararea lor, relatiile tensiunilor efective corespunzatoare - pentru categoriilor de roci discontinue, sunt reunite in
Tabela 1.

Tabela 1 Relatiile tensiunilor efective pentru rocile incărcate cu un sistem de forţe plane

Nr.
Categoria Tensiunea efectivă Tensiunea efectivă
crt
de roci normală (σ’) tangentială (τ’)
.
0 1 2 3

Roci coezive N +N T +T
1
(0 < A’/A < 1) σ '= e i τ '= e i
A' A'
σ’ = (Ne + Ni)/A , dacă Ne + Ni ≥ 0 τ’ = (Te + Ti)/A , dacă Ff ≠ 0
Roci necoezive
2 sau sau
(A’/A = 0)
σ’ = 0 , dacă Ne + Ni < 0 τ’ = 0 , dacă Ff = 0

Roci continue Ne Te
3
(A’/A = 1) σ '= =σ τ '= =τ
A A

2.7 Tensiunile din roca discontinuă incărcată cu sistem de forţe spatiale

Din punct de vedere al sistemului de forţe ce solicită o rocă discontinuă, cazul cel mai general este acela in care
vectorii Re si Ri nu se găsesc in acelasi plan al directiilor ν si θ. Asemenea situatii au loc atunci când proiectiile Te
si Ti au directii diferite în planul π (directiile lor nu coincid cu direcţia θ). In acest caz fiecare dintre ele se
descompune după alte două direcţii φ si ψ - din planul π, perpendiculare între ele, adică φ ┴ ψ (Fig. 4).

7
 Fig. 4 Proiectiile pe direcţiile rectangulare ν, φ si ψ ale vectorilor Re si Ri
pentru cazul unui sistem de forte spatiale (necoplanare)

Fată de sistemul de directii rectangulare ν, φ si ψ vectorii spatiali Re , Ri si R au expresiile:

Re = Ne ν + Teφ φ + Teψ ψ , (2.25)

Ri = Ni ν + Tiφ φ + Tiψ ψ , (2.26)

R = N ν + Tφ φ + Tψ ψ (2.27)
sau
R = (Ne + Ni) ν + (Teφ + Tiφ) φ + (Teψ + Tiψ) ψ . (2.28)

Din (2.27), (2.28) rezultă:

N = Ne + Ni , (2.29)

Tφ = Teφ + Tiφ , (2.30)

Tψ = Teψ + Tiψ . (2.31)

Respectand aceleasi reguli prezentate mai sus, in subcapitolul 2.6, rezultă relatiile de definire si evaluare pentru
tensiunile aparente si tensiunile efective corespunzatoare rocile discontinue incărcate cu sisteme de forţe spatiale.
Pentru planul de normală ν si pentru directiile ν, φ si ψ aceste tensiuni au relatiile de mai jos.

2.7.1 Tensiunile aparente:

σν = Ne /A , (2.32)

τνφ = Teφ /A , (2.33)

τνψ = Teψ /A . (2.34)

2.7.2 Tensiunile efective pentru rocile coezive:

σ ν +( N i / A )
σ ' ν= (2.35)
A '/ A ,

8
 τ νϕ + ( T iϕ / A )
τ ' νϕ= (2.36)
A '/ A ,

τ νψ + ( T iψ / A )
τ ' νψ = (2.37)
A '/ A .

2.7.3 Tensiunile efective pentru rocile necoezive:

σ’ν = σν + Ni /A , dacă σν + Ni /A ≥ 0 (compresiune) (2.38),

sau
σ’ν = 0 , dacă σν + Ni /A < 0 (tractiune) (2.38’)

τ’νφ = τνφ + Tiφ /A , dacă Ff ≠ 0 (există frecare internă) (2.39),

sau
τ’νφ = 0 , dacă Ff = 0 (nu există frecare internă) (2.39’),

τ’νψ = τνψ + Tiψ /A , dacă Ff ≠ 0 (există frecare internă) (2.40),

sau
τ’νψ = 0 , dacă Ff = 0 (nu există frecare internă) (2.40’)

Semnificatiile notatiilor din relatiile (2.25) - (2.40’) sunt prezentate in Lista se simboluri de mai sus. Situaţiile
cu sisteme de forţe spatiale sunt întalnite mai frecvent la rocile fisurate anizotrope sau rocile saturate cu un fluid in
miscare; aceste situatii vor fi dezvoltate intr-un alt capitol.

3 Tensiunile efective din roci poroase saturate cu fluid vascos in repaus

3.1 Situatiile analizate si particularitătile lor

In acest subcapitol sunt prezentate situatiile rocilor izotrope, poroase, coezive si necoezive, saturate cu fluid vascos
in repaus. Prin urmare se consideră că roca din Figurile 1, 2, 3 este o rocă poroasă. Toate discontinuitătile existente
in rocă sunt de tipul porilor. Porii sunt plini cu fluid presurizat, presiunea fluidului se notează cu p, iar viteza de
curgere prin pori este nulă (fluidul stationează in pori si nu se deplasează fată de matricea solidă a rocii, iar
gradientul presiunii din pori este nul pentru orice directie).

3.2 Aria efectivă a rocilor poroase

Pentru o rocă poroasă şi orice plan de secţionare - al acesteia, aria porilor Ap este proporţională cu aria totală A,
adică Ap = a A. Coeficientul de proporţionalitate a, definit prin raportul a = Ap /A, este denumit coeficient de arie
al porilor, iar valoarea lui cuantifică acea parte din aria totală care este intersectată de pori. Aria efectivă A’ a unei
roci poroase reprezintă diferentă dintre aria totală A si aria porilor Ap, adică:

A’ = A – Ap (3.1)
sau
A’ = A(1- a) , (3.2)
de unde rezultă:
A’/A = 1- a . (3.3)

Valorile extreme ale lui Ap (valoarea minimă Ap = 0 si valoarea maximă Ap = A) sunt intalnite la rocile continue si
respectiv la rocile necoezive. Celelalte valori, Ap ∈ (0; A), sunt specifice rocilor coezive. La fel ca in cazul general -
al rocilor discontinue, si aici este posibilă o clasificare a rocile poroase după valorile raportului A’/A si ale
coeficientului a in trei categorii (vezi Tabela 2 si Fig. 5). Aici sunt prezentate valorile parametrilor ce cuantifică aria
efectivă la rocile discontinue – in general (raportul A’/A), si la rocile poroase – in particular (raportul a = Ap /A). La
fel ca in subcapitolul 2, si aici rocile continue si rocile necoezive sunt considerate cazuri particulare ale rocilor
poroase; ele se situeaza la limitele - minimă si respectiv maximă, ale domeniului cu valorile coeficientului a.

9
 Tabela 2 Clasificarea rocilor discontinue după valorile raportului A’/A
si a rocilor poroase după valorile raportului a = Ap /A

Nr. Categori
crt a A’ A’/A Ap a
. de roci
0 1 2 3 4 5
Roci
1 A 1 0 0
continue
Roci 0 < A’ < 0 < A’/A < 0 < Ap <
2 0<a<1
coezive A 1 A
Roci
3 0 0 A 1
necoezive

Rocile Rocile
necoezive Rocile continue
coezive

A’
discontinue

0 A
Rocile

Rocile poroase
A’/A
0 1
Ap
A 0
a
1 0

Fig. 5 Domeniul de valori pentru parametrii ce cuantifică aria efectivă

la rocile discontinue si la rocile poroase

Pentru unele roci (rocile omogene si izotrope, in special) porii sunt distribuiti uniform ca formă, mărime si
număr in unitatea de volum brut a rocii si in unitatea de arie din orice plan de secţionare. Se acceptă că - pentru o
asemenea rocă, coeficientul a prezintă o singură valoare distinctă si constantă, care se poate măsura indirect - in
laborator, prin diverse teste. Mai jos în acest subcapitol se prezintă o astfel de metodă ce foloseste rezultatele de la
două teste de rupere prin forfecare. In cele ce urmează sunt analizate doar asemenea roci pentru care coeficientul de
arie are aceeaşi valoare în orice plan de sectionare.

3.3 Forţe interne ale rocilor poroase

Forţele interne posibile in situaţiile acestui subcapitol (roci poroase saturate cu fluid vascos in repaus) sunt forţa de
presiune şi forţa de frecare, notate cu Fp si respectiv cu Ff.
Forţa de presiune are directia perpendiculară pe planul de secţionare (directia ei este coliniară cu direcţia
normală ν), iar sensul ei corespunde tendintei de a indepărta partea V1 de partea V2. Prin urmare, faza solidă a rocii
din aria efectivă A’ este solicitată la tracţiune de către forţa de presiune (Fig. 6). In conformitate cu convenţia de
semne, prezentată in subcapitolul 2.5, această fortă este negativă. Forţa de presiune este prezentă la rocile
discontinue numai dacă acestea sunt saturate cu fluide presurizate, adică dacă p > 0.
Forţa de frecare se datorează fenomenului de frecare ce poate exista in planul de secţionare, la contactul dintre
fluidul vascos din pori si faza solidă (matricea rocii). In cazul rocilor necoezive frecarea poate să apară si la
contactul solid-solid, dintre granulele acestora. Expresia ,,frecare internă” folosită aici face referire la frecarea de pe
suprafata internă a rocii.
In cazul fluidului vascos in repaus direcţia forţei de frecare coincide cu directia proiectiei tangenţiale Te, dar are
sensul opus acesteia (Fig. 6). Sensul directiei θ a fost ales astfel incat Te sa fie pozitivă; rezultă ca forţa de frecare
este negativă. Altfel spus, aici forta de frecare se opune tendintei de deformare a rocii generată de componenta
tangenţială Te a fortelor externe.

10
 Fig. 6 Vectorii Re, Ri si proiectiile lor pentru cazul rocilor poroase saturate cu fluid vascos in repaus

In cazul rocilor saturate cu fluid in miscare forta de frecare are aceeasi directie si acelasi sens cu cele ale
vectorului viteză de curgere a fluidului prin rocă. Daca viteza de curgere depaseste o anumita valoare critica, atunci
aceasta forta de frecare genereaza fenomenul de sufoziune hidrodinamica (exemplu: afluxul de solide sau curgerea
nisipului din strat catre sonda de petrol sau gaze).
Având în vedere cele de mai sus, rezultă:

Ni = - Fp si Ti = - Ff . (3.4), (3.5)

Valorile in modul ale acestor forţe sunt oferite de relatiile cunoscute:

Fp = p Ap sau Fp = p a A si Ff = μ Fn , (3.6), (3.6’), (3.7)

unde prin Fn se notează forţa normală efectivă din aria porilor. Forta Fn este proportională cu aria porilor Ap si cu
tensiunea efectivă σ’. Prin urmare, ea se calculează cu relaţia:

Fn = Ap σ’ sau Fn = a A σ’. (3.8), (3.8’)

In acest fel rezultă pentru forţa de frecare - dintre fluidul vascos si matricea rocii, urmatoarea relaţie de calcul:

Ff = μ a A σ’. (3.9)

3.4 Tensiunile efective din rocile poroase

In subcapitolul 2 s-a văzut că relatiile tensiunilor efective de la rocile coezive sunt diferite de cele ale rocilor
necoezive.

3.4.1 Tensiunile efective din rocile coezive

In cazul rocilor coezive tensiunile efective se calculează cu relatiile (2.15), (2.16) la care se aplică relatiile (3.3) ÷
(3.9). Rezultă astfel relatiile:

σ−ap τ−μaσ '

σ '= τ '= (3.10), (3.11)
1−a , 1−a .

11
 Dacă se aplică relatia (3.10) in relatia (3.11), atunci aceasta din urmă devine:

(1−a )τ−μa(σ −ap )

τ '= (3.12)
(1−a )2 .

Relatia (3.10) se aseamănă doar ca formă cu relatia σ’ = (σ - фp)/(1-ф) , a lui Zimmerman. Deosebirea dintre
ele este urmatoarea: in relatia (3.10) apare coeficientul de arie al porilor (a = Ap /A), iar in relatia lui Zimmerman
apare porozitatea ф definită prin raportul ф = Vp /V. Pentru orice rocă la care este indeplinita egalitatea a = ф cele
două relatii conduc la acelasi rezultat. Egalitatea a = ф este conditionata de forma, orientarea si distributia porilor,
iar acestea pot fi cuantificate prin asa numitul coeficient de forma al porilor notat cu c si definit prin raportul c =
a/ф.
Modelul de calcul al tensiunilor efective corespunzator rocilor poroase coezive a fost verificat prin teste de
laborator, iar rezultatele experimentale au fost publicate.

3.4.2 Tensiunile efective din rocile necoezive

La rocile necoezive aria efectivă A’ este nulă si este cauzată de egalitătilor Ap = A si a = 1; în consecinţă, din
relatiile (3.4) ÷ (3.9), rezultă:
Ni = - p A si Ti = - μ A σ’. (3.13), (3.14)

Folosind aceste relaţii in (2.23), (2.24) rezultă:

σ’ = σ – p si τ’ = τ - μ σ’. (3.15), (3.16)

După aplicarea relatiei (3.15) in (3.16) rezultă:

τ’ = τ – μ (σ – p) . (3.17)

Relatiile (3.13), (3.14) diferă de cele ale rocilor coezive doar prin faptul că aici Ap este egal cu A.
Tensiunile aparente σ si τ, din planul de secţionare, au valorile oferite de relatiile (2.7), (2.8) si se consideră
cunoscute. Relatiile (2.7), (2.8) sunt valabile pentru toate cele trei categorii de roci: coezive, necoezive si continue.
La fel si aici, in cazul rocilor poroase si necoezive, in planele in care forta normal ă este de tractiune (N < 0,
adică Ne + Ni < 0), valoarea lui σ’ este nulă (σ’ = 0), iar in planele in care nu există frecare internă (Ff = 0),
valoarea lui τ’ este nulă (τ’ = 0).

3.5 Cazuri particulare ale fortelor interne

Modelele tensiunilor efective - corespunzatoare rocilor coezive (relatiile (3.10) ÷ (3.12)) şi rocilor necoezive
(relatiile (3.15) ÷ (3.17)), au forme particulare atunci cand unele mărimi implicate aici primesc anumite valori. In
cele ce urmează sunt prezentate doar situatiile in care una sau ambele forte interne sunt nule. Forta de presiune este
nulă in situatia rocilor saturate cu fluide nepresurizate (p = 0). Forta de frecare este nulă in situatia rocilor fără
frecare internă (roci saturate cu fluide lubrefiante sau roci necoezive solicitate la tractiune in planul de sectionare
analizat). Relaţiile tensiunilor efective corespunzatoare acestor cazuri particulare, dar si forma generală, sunt
prezentate in Tabela 3 si Tabela 4.

Tabela 3 Formulele de calcul pentru tensiunea efectivă normală σ' din rocile poroase saturate cu fluid vascos in repaus

Nr. Cazurile fortelor interne

Categoria
crt Cazul general: Cazul particular:
de roci
. Fp ≠ 0 Fp = 0
0 1 2 3
σ−ap σ
1 Roci coezive σ '= σ '=
1−a 1−a
Roci necoezive
2
cu compresiune σ '=σ −p σ '=σ

12
 Roci necoezive
3 σ' = 0 σ' = 0
cu tractiune

Tabela 4 Formulele de calcul pentru tensiunea efectivă tangentială τ' din rocile poroase saturate cu fluid vascos in repaus

Cazurile fortelor interne

Nr.
Categoria Cazul general: Cazul particular:
crt Cazul particular:
de roci Ff ≠ 0 (cu frecare internă) Ff ≠ 0 (cu frecare internă)
. Ff = 0 (fără frecare internă)
si Fp ≠ 0 si Fp = 0
0 1 2 3 4
(1−a)τ−μa(σ −ap) (1−a )τ−μaσ τ
1 Roci coezive τ '= τ '= τ '=
(1−a)2 (1−a)2 1−a
Roci
2
necoezive τ '=τ −μ ( σ− p ) τ '=τ −μσ τ '=0

Din aceste tabele se constată ca forta de presiune influentează ambele tensiuni efective (σ’ si τ’), iar forta de
frecare influentează doar tensiunea efectivă tangentială τ’. Din Tabela 4 se mai constată că, atunci cand forta de
frecare lipseste (Ff = 0), forta de presiune nu influentează relatia si valoarea lui τ'.

3.6 Metodă de evaluare pentru aria efectivă A’ si coeficientul a

Această metodă are la bază ipoteza că relatiile de legătură dintre tensiunile efective şi tensiunile aparente, prezentate
mai sus - în acest subcapitol, sunt valabile in planul de rupere şi pentru momentul ce precede initierea ruperii
(momentul ce precede atingerea limitei de rupere). Prin urmare, valorile mărimilor implicate in această metodă se
referă la planul de rupere şi pentru momentul imediat de dinaintea ruperii. Ipoteza se aplică pentru două teste de
rupere: unul de forfecare cu compresiune (σ > 0) şi unul de forfecare simplă, pură (σ = 0). Pentru ambele teste se
folosesc epruvete ale rocii la care presiunea din pori s-a redus la zero (p = 0). Legătura dintre tensiunile efective şi
tensiunile aparente corespunzătoare acestei situaţii este data de relatia (3.12). In baza ipotezei de mai sus, pentru
momentul ruperii şi pentru planul de secţionare in care se produce ruperea, valorile aparente ale tensiunilor
cuantifică rezistenta rocii, iar valorile efective reprezintă rezistenta matricei (rezistenta fazei solide). Prin urmare,
tensiunile din relatia (3.12) au valorile:
g1) τ = S si τ’ = Sm, pentru testul de forfecare cu compresiune, şi
g2) τ = S0 si τ’ = Sm, pentru testul de forfecare simpla (fără compresiune).
S-a notat: S - rezistenta la rupere a rocii măsurată prin testul de forfecare cu compresiune, S0 - rezistenta la rupere a
rocii măsurată prin testul de forfecare simplă si Sm - rezistenta la rupere prin forfecare simplă a matricei.
Pentru setul de valori de la testul de forfecare cu compresiune (p = 0, σ > 0, τ = S si τ’ = Sm), din relaţia (3.12),
rezultă ecuaţia:
(1−a) S−μaσ
S m= (3.18)
(1−a )2 ,

iar pentru testul de forfecare simplă (p = 0, σ = 0, τ = S0 si τ’ = Sm) rezultă:

S0
S m= (3.19)
1−a .

Din sistemul de ecuatii (3.18) si (3.19) rezultă relatia de calcul pentru coeficientul a :

S−S 0
a= (3.20)
S−S 0 + μσ
sau
1
a=
μσ (3.21)
1+
S−S 0 .

13
 Valorile mărimilor S, S0 si σ se măsoară in timpul testelor de forfecare, iar coeficientul de frecare μ se poate
măsura separat, printr-un test uzual. Prin urmare, cu toate mărimile cunoscute, din relatia (3.20) sau (3.21), devine
posibilă calcularea coeficientului a. După cunoasterea lui a se poate calcula valoarea lui Sm , cu relatia (3.18) sau
(3.19), si aria efectivă A’ cu relatia (3.2).
In concluzie, pentru o rocă poroasă dată, coeficientul a reprezintă un parametru al ariei efective A’ care se
poate măsura experimental şi valoare lui a este indinspensabilă la calculul tensiunilor efective.
Dacă ipoteza de mai sus - din acest subcapitol, se aplică pentru relatiile din Tabela 4, atunci se constată că
unele dintre ele se aseamănă cu ecuatiile cunoscute ale criteriilor de rupere Coulomb sau variante ale acestuia
(Coulomb-Navier, Coulomb-Terzaghi). De remarcat aici că - la rocile necoezive, avem S0 = Sm = 0, iar S poate fi
nenulă la forfecarea cu compresiune, dacă există frecare internă.
Pentru cazul particular A’ = Ap (la care a = 0,5) ecuatia (3.18) poate fi scrisă sub forma:

S = μ σ + S0 , (3.22)

si corespunde cu criteriul de rupere Coulomb.

O prezentare mai detaliată despre rezistenta la rupere a rocilor poroase va fi facuta in unul dintre capitolele ce
urmează.

4 Concluzii

1. Tensiunile aparente cuantifică doar fortele externe a caror rezultanta se raportează la aria totală (A) a rocii
din planul de sectionare considerat (tensiunea aparentă = rezultanta fortelor externe / aria totală). Această definitie
coincide cu cea introdusă si utilizată, pentru notiunea de tensiune mecanică, in cazul particular al rocilor continue si
al materialelor continue.
2. Tensiunile efective cuantifică toate fortele - externe si interne, iar rezultanta lor se raportează la aria efectivă
(A’) a rocilor din planul de sectionare selectat (tensiunea efectivă = rezultanta fortelor externe si interne / aria
efectivă).
3. La rocile discontinue aria efectivă este mai mică decat aria totală (A’ < A) si este posibila prezenta fortelor
interne. Din aceste cauze valorile efective ale tensiunilor diferă de valorile aparente; ele sunt egale doar in cazul
rocilor continue.
4. Aria efectivă scade pe masură ce cresc marimea si numărul discontinuitătilor ce intersectează planul de
sectionare. Ea atinge valorile extreme pentru urmatoarele două cazuri particulare: valoarea minima A’ = 0, in cazul
rocilor necoezive, si valoarea maximă A’ = A, in cazul rocilor continue. Raportul A’/A este folosit aici pentru a
clasifica rocile discontinue in trei categorii: roci continue (A’/A = 1); roci coezive, pentru care A’/A ∈ (0; 1), si roci
necoezive, ce au A’/A = 0.
5. La rocile necoezive aria efectivă este nulă si - din acest motiv, pentru definirea si evaluarea tensiunilor
efective se obtin relatii diferite de cele ale rocilor coezive. Astfel, pentru rocile coezive se recomandă relatiile (2.11)
÷ (2.16), in cazul sistemelor de forte plane, si relatiile (2.35) ÷ (2.37) pentru cazul sistemelor de forte spatiale.
Pentru rocile necoezive s-au obtinut relatiile (2.21) ÷ (2.24’), in cazul sistemelor de forte plane, si relatiile (2.38) ÷
(2.40’) pentru cazul sistemelor de forte spatiale. Tot la rocile necoezive σ’ = 0 in planele in care forta normală este
de tractiune (N < 0, adică Ne + Ni < 0) si τ’ = 0 in planele in care nu există frecare internă, adică forta de frecare
internă este nulă (Ff = 0).
6. Formulele tensiunilor efective pentru cazul rocilor discontinue, prezentate in subcapitolul 2, sunt aplicate in
subcapitolul 3 pentru cazul particular al rocilor poroase saturate cu fluid vascos in repaus. Acest caz face parte din
categoria sistemelor de forte plane doar atunci cand toate fortele (externe si interne) sunt coplanare, iar planul de
sectionare este perpendicular pe planul fortelor. Modelele tensiunilor efective destinate rocilor poroase sunt formate
din relatiile (3.10) ÷ (3.12), in cazul rocilor coezive, si relatiile (3.15) ÷ (3.17) in cazul rocilor necoezive.
7. Fortele interne posibile la rocile poroase sunt forta de presiune si forta de frecare. Cazurile particulare
pentru modelele tensiunilor efective, in care lipsesc una sau ambele forte interne, sunt prezentate in Tabela 3 si
Tabela 4. Din aceste tabele se constată ca tensiunea efectiva normală (σ’) este influentată doar de forta de presiune,
iar tensiunea efectiva tangentială (τ’) este influentată de ambele forte interne.
8. Pentru a cuantifica aria efectivă a rocilor poroase s-a introdus coeficientul de arie al porilor, notat cu a.
Acest coeficient se poate calcula cu datele masurate, prin metoda celor două teste de forfecare, prezentată in
subcapitolul 3.6.

14
 9. Valabilitatea rezultatelor prezentate in această lucrare este confirmată, atat de experimentele realizate si
publicate anterior, cat si de coincidenta lor cu unele modele obtinute in trecut de alti autori (exemple: modelul
Terzaghi si criteriul de rupere Coulomb).
10. Rocile din scoarta terestră prezintă o diversitate de proprietăti ce nu este intalnită la alte categorii de
materiale. Din acest motiv numărul si varietatea de modele, ce descriu comportarea lor mecanică, este corespunzator
foarte mare. Proprietătile mai importante care diferentiază comportarea mecanică a rocilor - in general, sunt:
continuitatea, omogenitatea, izotropia, coeziunea si permeabilitatea, dar si prezenta fortelor interne determinată de
presiunea fluidelor din pori, viteza de curgere si existenta frecării. Aceste proprietăti sunt si criterii de clasificare a
rocilor, corespunzător in: roci continue si – discontinue, roci omogene si - heterogene, roci izotrope si - anizotrope,
roci coezive si – necoezive, roci permeabile si – impermeabile.
Referitor la starea fluidului din pori deosebim situatiile: roci saturate si roci nesaturate, roci presurizate si -
nepresurizate, - cu fluid in repaus sau in miscare, - cu sau fără frecare internă intre matricea solidă si fluidul din pori.
11. Obtinerea modelelor prezentate in acest capitol a fost posibilă prin extinderea - la cazul general al rocilor
discontinue, a notiunii de tensiune mecanică cunoscută de la cazul particular al rocilor (materialelor) continue. Prin
urmare, aici nu se introduce o definitie nouă pentru tensiunea efectivă, ci doar se generalizează definitia clasică a
tensiunii din Mecanica solidului deformabil.

15