Extracţia Petrolului 2 Curs Complet

Unitatea de învǎţare1
2 ore
Modulul I. Erupţia artificială continuă

I.1 Echipamentul sondelor
în erupţie artificială continuă
I.1.1 Principiigenerale
I.1.2 Instalaţii de erupţie artificială continuă
Cunoştinţe şi deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei înţelege:
ce reprezintǎ gaz-liftul continuu și în ce condiţii se aplică;
funcţionarea în ansamblu a sistemului de gaz-lift continuu;
din ce se compun instalaţiile de gaz-lift continuu.
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:

ştii care sunt condiţiile de aplicare și caracteristicile generale ale
gaz-liftului continuu;
ştii care sunt avantajele şi dezavantajele gaz-liftului continuu;
ştii care este schema generală a sistemului de gaz-lift ;
ştii care sunt instalaţiile de gaz-lift continuu, precum şi avantajele
şi dezavantajele acestora.
I.1.1 Principiigenerale
Erupţia artificialǎ continuǎ sau gaz-liftul continuu presupune
injectarea în mod continuu a gazelor comprimate prin spaţiul inelar și mai
departe în ţevi, direct în coloana de fluide produse de strat, care se
deplaseazǎ prin ţevile de extracţie, în scopul reducerii densitǎţii acestora şi
11
implicit a presiunii dinamice de fund. În consecinţǎ stratul productiv va
produce un debit de lichid corespunzător acestei presiuni dinamice de fund.
În cazul erupţiei artificiale gazele utilizate pot fi: gaz metan, azot[2]
sau bioxid de carbon[3], însǎ în majoritatea cazurilor se utilizeazǎ gaz
metan.
Erupţia artificială continuă se aplicǎ atunci când energia
zǎcǎmântului nu mai este suficientǎ pentru a lifta la suprafaţǎ fluidele
produse de acesta. De cele mai multe ori acest sistem de extracţie se aplicǎ
imediat dupǎ ce sonda a încetat sǎ mai producǎ în erupţie naturalǎ sau când
debitul sondei în erupţie naturalǎ este prea mic. De asemenea, erupţia
artificialǎ continuǎ se mai foloseşte pentru a porni o sondă care ulterior va
produce în erupţie naturală precum și pentru a evacua apa din sondele de
gaze inundate.Condiţiile de aplicare precum și caracteristicile gaz-liftului
continuu[6],[7] sunt prezentate în figura de mai jos.
3000
Adâncimea medie,m
Debitul, m3/zi 16-1590
Indicele de productivitate, >1

m3/zi bar
>0,018
Gradientul de presiune,
bar/m
Temperatura, oC
38-120
Bunǎ/Excelentǎ Comportare la coroziune
Excelentǎ Prezenţa gazelor
Bunǎ Prezenţa solidelor
Densitatea fluidelor, kg/m3

<966
Excelent
Mediul offshore
Eficienţa 10-30%
Gazele
Sursa de energie
comprimate
Fig.1 Condiţiile de aplicare și caracteristicile erupţiei artificiale continue.
12
Primele considerente în selectarea sistemului de erupţie artificială
continuă pentru exploatarea unei sonde sau a unui grup de sonde sunt
existenţa unei surse de gaze comprimate şi costul comprimării.
În figurile de mai jos se prezintă avantajele şi dezavantajele erupţiei
artificiale continue.
Avantaj
Dezavantajele erup
erupţiei artificiale continue
Necesită sursă de gazee şi instalaţii de comprimare a gazelor, în cazul în

care sursa de gaze de înaltă presiune lipseşte.
Exploatarea unei singure sonde în gaz-lift pe un zăcământ este

nerentabilă deoarece este necesară construirea unei staţii de
comprimare numai pentru această sondă.
Cantitatea de gaze injectate pentru a extrage un anumit debit de

lichid variază cu o serie de parametrii ca: presiunea din capul de
erupţie, presiunea în linia de injecţie, diametrul ţevilor de
extracţie, proprietăţile fizice ale fluidelor etc
În cazul presiunilor dinamice de fund mici şi a debitelor mici de

gaze şi lichid nu se recomandă aplicarea erupţiei artificiale
continue.
Apar dificultăţi legate de gazele corozive.
În cazul formării criohidraţilor este necesar un tratament fie de

deshidratare a gazelor, fie de injecţie de metanol.
Este necesară manipularea gazelor de înaltă presiune.
Fig.2 Dezavantajele
D erupţiei artificiale continue.
13
Avantaj
Avantajele erupţiei
ţiei artificiale continue
Nu are componente în mişcare.
e Poate să lifteze şi solide fără să afecteze supapele.
Prezenţa gazelor libere produse de strat este benefică.
Instalarea supapelor poate fi realizată cu ajutorul instalaţiei de

operat cu sârma.
Frecvenţa intervenţiilor este relativ mică.
Se aplică în sonde verticale şi în sonde deviate.
Este o metodă de liftare artificială flexibilă, adică

adic se poate adapta la
evoluţia debitului, impurităţilor, raţiei gaze-lichid
gaze lichid şi presiunii
dinamice de fund fără schimbarea echipamentului de fund.
Echipamentul de fund şi de suprafaţă este simplu şi necostisitor.
Adâncimile sondelor exploatate prin erupţie artificială variază de la

câteva sute de metrii până la câteva mii de metrii(3000 m).
Există posibilitatea efectuării tratamentelor contra coroziunii,

emulsiilor, spumei, depozitării de săruri şi parafine prin adăugarea
unor produse specifice fiecărui tratament în gazele injectate.
Se aplică în cazul sondelor cu diametru mic şi în cazul completărilor

multiple.
Se aplică atât în cazul sondelor onshore cât şi offshore.
S-au
au realizat o serie de programe pentru proiectarea instalaţiei de
gaz-lift
lift şi de supraveghere a acesteia.
Se pretează foarte bine la automatizare, aceasta fiind deja aplicată

în diverse câmpuri petroliere.
Fig.3 Aavantajele
A erupţiei artificiale continue.
14
Test de autoevaluare1.1
Care sunt avantajele erupţiei artificiale continue?
I.1.2 Instalaţii de erupţie artificială continuă
Aşa cum s-a menţionat mai sus erupţia artificială continuă este o
metodă de liftare artificială care utilizează o sursă suplimentară de gaze de
înaltă presiune pentru a reduce presiunea dinamică de fund şi pentru a lifta
fluidele produse de sondă. Această sursă suplimentară de gaze poate fi
constituită dintr-o sondă de gaze sau gazele rezultate din alte instalaţii de
separare a fluidelor produse de sonde care trebuie comprimate.
În figura 4 se prezintǎ schema generalǎ a sistemului de gaz-lift. Din
această figură se observǎ cǎ lichidul şi gazele produse de sondă ajung în
conducta de amestec şi mai departe în separator unde se separă gazele de
apă şi ţiţei. O parte din gazele produse de sondă, după ce sunt degazolinate
şi deshidratate, sunt dirijate spre consum, iar cealaltă parte împreună cu
gazele provenite dintr-o sursă suplimentară sunt comprimate în vederea
injectării lor în sondă.
Prin urmare, pentru ca sistemul de gaz-lift sǎ funcţioneze este
necesarǎ o sursǎ suplimentarǎ de gaze. Acestǎ sursǎ de gaze alimenteazǎ nu
numai o singurǎ sondǎ ci un un grup de sonde exploatate prin gaz-lift.
De asemenea, gazele trebuie comprimate pentru a fi injectate apoi în
coloana sondei la presiune înaltă. Costul comprimării gazelor depăşeşte cu
mult costul echipamentului de adâncime al sondelor în gaz-lift.
Distribuţia gazelor comprimate de la sursa de gaze spre sonde se
realizează prin intermediul manifoldului pentru injecţia gazelor.
Alocarea unui anumit debit de injecţie fiecărei sonde exploatate prin
gaz-lift este o altă problemă care trebuie rezolvată de aşa manieră încât să
se obţină o producţie maximă.
15
Ce presupune gaz-liftul continuu?
Fig.4. Schema generalǎ a sistemului de gaz-lift[8].

Instalaţiile de erupţie artificială continuă sunt de mai multe tipuri
(fig.5) și anume:
• instalaţii de tip deschis(fig.5a);
• instalaţii de tip semiînchis(fig.5b);
• instalaţii de tip închis(fig.5c).
Instalaţiile de tip deschis nu au packer, ţevile fiind în comunicaţie
directă cu coloana sondei. De obicei sub punctul de injecţie se mai
amplasează câteva supape care vor fi ulterior folosite pe rând ca supape de
lucru pe măsură ce presiunea de zăcământ scade.
Avantajul acestor instalaţii de tip deschis constă în faptul că sunt cele
mai ieftine, însă au o serie de dezavantaje ca:
16
• fluctuaţiile din linia de injecţie a gazelor care apar în acest caz
determină variaţia nivelului de lichid în coloană ceea ce face ca lichidul
să treacă prin supapele de sub punctul de injecţie supunându-le la
eroziune. De asemenea, gazele injectate pot pătrunde prin supapele de
sub punctul de injecţie sau se pot strecura pe la şiul ţevilor de extracţie.
• sonda produce în rafale;
• se acumulează lichid în coloană în timpul opririi sondei;
• nu se recomandă în cazul în care supapa de lucru este amplasată aproape
de şiul ţevilor de extracţie, deoarece gazele injectate au şanse mari să se
strecoare pe la şiul ţevilor de extracţie;
• fluidele produse de strat vin în contact direct cu coloana de exploatare
pe o distanţă mult mai mare decât intervalul perforat.
a. b.
a. b. c.
Fig.5 Tipuri de instalaţii de gaz-lift continuu: a. instalaţie de tip deschis; b.
instalaţie de tip semiînchis; c.instalaţie de tip închis.
Instalaţiile de tip semiînchis şi închis presupun instalarea unui packer
deasupra intervalului perforat care împiedică comunicaţia dintre garnitura
de ţevi de extracţie şi coloana de exploatare. Prin urmare, gazele injectate
vor pătrunde numai prin supapa de lucru, anulându-se astfel toate
dezavantajele instalaţiilor de tip deschis. În plus faţă de instalaţia de tip
semiînchis, instalaţia de tip închis prezintă avantajul că se poate adapta uşor
la trecerea în erupţie artificială intermitentă fără cameră de acumulare.
În funcţie de tipul completării sondei instalaţiile de erupţie artificială
continuă pot fi:
• instalaţii de erupţie artificială continuă pentru completare
simplă(fig.6a);
17
• instalaţii de erupţie artificială continuă pentru completare
duală(fig.6b).
Instalaţiile de erupţie artificială pentru completare simplă se
utilizează nu numai pentru exploatarea unui singur strat ci şi pentru
exploatarea simultană a două sau mai multe strate prin aceiaşi garnitură de
ţevi. De asemenea, cele pentru completare duală se utilizează în cazul ex-
ploatării simultane şi separate a două strate.
a.
b.
Fig. 6. Instalaţie de gaz-lift continuu: a.pentru completare simplă; b.pentru
completare duală.
18
Ţinând seama că fiecare formaţiune productivă are caracteristicile ei,
este de dorit ca acestea să fie exploatate simultan şi separat.
Prin urmare, în cazul exploatării simultane a două formaţiuni
productive prin gaz-lift, atunci când dimensiunea coloanei de exploatare
permite, se recomandă utilizarea instalaţiei de gaz-lift pentru completare
duală. Acest fapt este benefic şi din punctul de vedere al monitorizării şi
testării celor două formaţiuni productive .
Schema instalaţiei de gaz-lift pentru completare duală este prezentată
în figura 6b. Aceasta constă din două garnituri de ţevi pe care sunt
amplasate supapele de gaz-lift, două packere cu ajutorul cărora se izolează
cele două formaţiuni productive şi o serie de dispozitive auxiliare pentru
asigurarea controlului curgerii. Packerul inferior este simplu, iar cel
superior este dual.
Principalele probleme ale funcţionării instalaţiei de gaz-lift pentru
completare duală sunt generate de faptul că gazele sunt injectate prin
spaţiul inelar comun al celor două garnituri de ţevi.
De câte tipuri sunt instalaţiile de erupţie artificială continuă?
Lucrarea de verificare
1. Care sunt situaţiile în care se mai foloseşte gaz-liftul continuu?

2. În ce condiţii se aplicǎ gaz-liftul continuu?
3. Care sunt componentele principale ale echipamentului de gaz-lift continuu?
4. Care este sursa principalelor probleme ale funcţionării instalaţiei de gaz-lift
pentru completare duală?
5. Care sunt dezavantajele instalaţiilor de gaz-lift de tip deschis?
6. Care sunt dezavantajele erupţiei artificiale continue?
7. Ce gaze se folosesc în cazul erupţiei artificiale continue?
8. Care sunt principalele componente ale sistemului de gaz-lift prezentat în
figura 4?
19
Răspunsurile la testele de autoevaluare
1.1 Avantajele erupţiei artificiale continue sunt: 1. Nu are componente în mişcare.
2. Poate să lifteze şi solide fără să afecteze supapele. 3. Prezenţa gazelor libere
produse de strat este benefică. 4. Instalarea supapelor poate fi realizată cu
ajutorul instalaţiei de operat cu sârma. 5. Frecvenţa intervenţiilor este relativ
mică. 6.Se aplică în sonde verticale şi în sonde deviate. 7. Este o metodă de
liftare artificială flexibilă, în sensul că sonda o dată echipată, se poate adapta la
evoluţia debitului, impurităţilor, raţiei gaze-lichid şi presiunii dinamice de fund
fără schimbarea echipamentului de fund. 8. Echipamentul de fund şi de
suprafaţă este simplu şi necostisitor. 9. Adâncimile sondelor exploatate prin
erupţie artificială variază de la câteva sute de metrii până la câteva mii de
metrii(3000 m). 10. Există posibilitatea efectuării tratamentelor contra
coroziunii, emulsiilor, spumei, depozitelor de săruri şi parafine prin adăugarea
unor produse specifice fiecărui tratament în gazele injectate. 11. Se aplică în
cazul sondelor cu diametru mic şi în cazul completărilor multiple. 12. Se aplică
atât în cazul sondelor onshore cât şi offshore. 13. S-au realizat o serie de
programe pentru proiectarea instalaţiei de gaz-lift şi de supraveghere a
acesteia. 14. Se pretează foarte bine la automatizare, aceasta fiind deja aplicată
în diverse câmpuri petroliere.
1.2 Gaz-liftul continuu presupune injectarea continuă a unui anumit debit de gaze
comprimate direct în coloana de fluide produse de strat prin ţevile de extracţie,
pentru a reduce densitatea acestora şi implicit presiunea dinamică de fund,
permiţând astfel stratului să debiteze corespunzător acestei presiuni.
1.3 Instalaţiile de erupţie artificială continuă sunt de mai multe tipuri: 1. Instalaţii
de tip deschis care nu au packer, ţevile fiind în comunicaţie directă cu coloana
sondei. De obicei sub punctul de injecţie se mai amplasează câteva supape care
vor fi ulterior folosite pe rând ca supape de lucru, pe măsură ce presiunea de
zăcământ scade. În acest caz există posibilitatea ca gazele injectate prin coloană
să pătrundă şi prin supapele de sub punctul de injecţie sau chiar pe la şiul ţevilor
de extracţie. 2.Instalaţii de tip semiînchis care au packer împiedicând astfel
comunicaţia dintre garnitura de ţevi de extracţie şi coloana de exploatare, iar
gazele injectate vor pătrunde numai prin supapade lucru. 3.Instalaţii de tip
închis care au packer şi o supapă fixă permiţând adaptarea uşoară la trecerea în
erupţie artificială intermitentă fără cameră de acumulare.
De asemenea, în funcţie de tipul completării sondei instalaţiile de erupţie
artificială continuă pot fi: instalaţii de erupţie artificială continuă pentru
completare simplă, respectiv duală.
20
Rezumat
Erupţia artificială continuă sau gaz-liftul continuu se aplicǎ imediat dupǎ ce
sonda a încetat sǎ mai producǎ în erupţie naturalǎ sau când debitul sondei în
erupţie naturalǎ este prea mic. Această metodă presupune injectarea continuă a
unui anumit debit de gaze comprimate direct în coloana de fluide produse de strat
pentru a reduce densitatea acestora şi implicit presiunea dinamică de fund,
permiţând stratului să debiteze corespunzător acestei presiuni.
Erupţia artificială continuă are o serie caracteristici, condiţii de aplicare
precum și avantaje și dezavantaje de care trebuie sǎ se ţinǎ seama în procesul de
selecţie a acesteia pentru exploatarea unei sonde.
Dintre avantajele erupţiei artificiale continue se menţioneazǎ: 1.Nu are
componente în mişcare. 2.Poate să lifteze şi solide fără să afecteze supapele;
3.Prezenţa gazelor libere produse de strat este benefică. 4.Instalarea supapelor
poate fi realizată cu ajutorul instalaţiei de operat cu sârma. 5.Frecvenţa
intervenţiilor este relativ mică; 6.Se aplică în sonde verticale şi în sonde deviate.
7.Este o metodă de liftare artificială flexibilă, în sensul că sonda o dată echipată, se
poate adapta la evoluţia debitului, impurităţilor, raţiei gaze-lichid şi presiunii
dinamice de fund fără schimbarea echipamentului de fund. 8.Echipamentul de fund
şi de suprafaţă este simplu şi necostisitor.
De asemenea acest sistem de extracţie are o serie de dezavantaje dintre
care se menţioneazǎ: 1.Necesită sursă de gaze şi instalaţii de comprimare a gazelor,
în cazul în care sursa de gaze de înaltă presiune lipseşte. 2.Exploatarea unei singure
sonde în gaz-lift pe un zăcământ este nerentabilă deoarece este necesară
construirea unei staţii de comprimare numai pentru această sondă.
Echipamentul sondelor în gaz-lift continuu este asemănător cu cel al unei
sonde în erupţie naturală, deosebirea constând în amplasarea supapelor de gaz-lift
de-a lungul garniturii de ţevi de extracţie.
Instalaţiile de gaz-lift sunt de trei tipuri: deschis, semiînchis şi închis. De
asemenea, în funcţie de numărul stratelor exploatate simultan şi separat,
instalaţiile de gaz-lift pot fi cu completare simplă, respectiv duală.
Bibliografie
1. Bellarby, J.: Well Completion Design, Elsevier, Amsterdam, New York, Tokyo, 2009.
2. Lozada Aguilar, M.A., del Remedios Arredondo Monarrez, M.: Gas Lift with Nitrogen
Injection Generated in Situ, paper SPE 59028MS, SPE International Petroleum
Conference and Exhibition, Mexic February, 2000.
21
3. Martinez, J.: CO2 Gas Lift-Is It Right for You?, paper SPE 52163-MS, SPE Mid-
Continent Operations Symposium, Oklahoma, March, 1999.
4. Marcu, M..: Extracţia petrolului, Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2018.
5. Marcu, M..: Extracţia petrolului. Sisteme de extracţie, Editura Universitǎţii Petro-
Gaze din Ploiești, 2013.
6. Popescu, C., Coloja, M.P.: Extracţia petrolului și gazelor asociate, vol.1, Editura
Tehnicǎ, București, 1993.
7. *** Introduction to Artificial Lift Systems, Weatherford, 2013.
8. ***www.oilandgasonline.com
22
Unitatea de învǎţare 2
2 ore

I.2 Supapele de gaz-lift
I.2.1 Principii generale
I.2.2 Clasificarea supapelor de gaz-lift
I.2.3 Funcţionarea supapelor de gaz-lift
modul de funcţionare al supapelor de gaz-lift;
la ce folosesc supapele de gaz-lift;
cum se monteazǎ în garnitura de ţevi supapele convenţionale fixe
și cele mobile.

știi cum funcţioneazǎ o supapǎ de gaz-lift;
știi cum se clasificǎ supapele de gaz-lift;
știi elementele componente ale unei supape de gaz-lift;
știi care sunt avantajele și dezavantajele supapelor de gaz-lift de
tip IPO, respectiv PPO.

Supapele de gaz-lift sunt dispozitive care se montează în mandrinele
intercalate în garnitura de ţevi de extracţie la anumite adâncimi determinate
prin calcul. Acestea permit trecerea gazelor injectate din coloană în ţevi.
Ele pot fi utilizate pentru:
• descărcarea sondei în vederea punerii în producţie a acesteia;
23
• injecţia continuă de gaze pentru extragerea unui anumit debit
de lichid.
Mandrinele (side pocket mandrel) (fig.1)
(fig. ) în care se montează
supapele de gaz-lift
lift se intercalează între două bucăţi de ţeavă, iar
construcţia lor depinde de tipul supapei şi de tipul completării
completăr sondei
(simplă sau duală).
Mandrinele de gazlift pot fi convenţionale (supapele montậndu-se
mont pe
exteriorul acestora) sau laterale, în interiorul cărora supapele se introduc cu
ajutorul instalaţiei de operat cu sậrma.
s
a. b.
Fig.1. Mandrine de gazlift:
a. convenţionale pentru completare simplă; b. laterale[6
laterale 6][7].
Supapele de gaz--lift
lift sunt de mai multe tipuri în funcţie de construcţia
acestora, cele mai utilizate fiind cele cu burduf
burduf şi cu sau fără arc,
fixe(fig.2a.) sau mobile (fig.2b).
(fig.2
a. b.
Fig.2. Supape de gaz-lift:a.
gaz fixă b. mobile[6];[7]
24
I.2.2 Clasificarea supapelor de gaz-lift
Supapele de gaz-lift se clasifică în funcţie de o serie de criterii după
cum urmează[1][5][6]:
• Dupǎ construcţia lor:
supape cu burduf cu sau fără arc;
supape fără burduf de tip orificiu.
• Dupǎ modul de fixare în mandrine, supapele de gaz-lift sunt:
convenţionale (fixe) ( fig.2.a.) care se montează de la suprafaţă
pe exteriorul mandrinelor convenţionale şi pentru a căror
extragere este necesară extragerea tubingului;
mobile(fig. 2.b.) care sunt introduse prin tubing şi fixate în
mandrinele laterale cu ajutorul instalaţiei de operat cu sậrma şi
a dispozitivului de lansare (kickover tool). Pentru extragerea
lor nu este necesară extragerea tubingului, această operaţie
realizându-se tot cu ajutorul instalaţiei de operat cu sậrma şi a
dispozitivului de lansare(fig.3).
Fig.3 Fazele extragerii unei supape mobile din mandrină: a. introducerea dispozitivului;
b.şi, c: orientarea dispozitivului pentru a prinde supapa; d. prinderea supapei; e.
extragerea supapei din mandrină[6].
25
• În funcţie de presiunea care le acţionează, supapele de gaz-lift se
împart în două mari categorii şi anume:
supape acţionate de presiunea fluidelor produse de sondă
(Production Pressure Operating – P.P.O.) caracterizate de
efectul de coloană;
supape acţionate de presiunea din coloana sondei (Injection
Pressure Operated – I.P.O.) caracterizate de efectul de
tubing.
• În funcţie de raportul dintre presiunea de deschidere şi cea de
închidere, supapele IPO sunt:
echilibrate (când presiunea de deschidere este egală cu
presiunea de închidere)- aceste supape se deschid numai la o
anumită valoare a presiunii gazelor injectate prin coloană,
fiind independente de variaţiile presiunii din tubing;
neechilibrate (când presiunea de deschidere este mai mare
decât presiunea de închidere)- în acest caz deschiderea şi
închiderea supapelor sunt influenţate de presiunea fluidelor din
ţevile de extracţie.
De câte tipuri sunt supapele de gaz-lift dupǎ presiunea care le acţioneazǎ?
Avantajele şi dezavantajele supapelor de gaz-lift

Avantajele supapelor cu burduf cu sau fără arc acţionate de presiunea
din coloană:
• au un design simplu şi sunt robuste;
• sunt cele mai utilizate pentru exploatarea sondelor în gaz-lift;
• calibrarea acestor valve se realizează uşor;
• se pot repara uşor;
• valvele cu burduf şi arc nu sunt afectate de temperatură.
26
Dezavantajele acestor supape sunt:
diferenţa mare între presiunea de deschidere şi presiunea de
închidere conduce la utilizarea unui debit de gaze excesiv de
mare;
în cazul unei instalaţii de gaz-lift pentru completare duală, care
foloseşte aceiaşi sursă de gaze, debitul de injecţie este foarte
dificil de controlat;
presiunea de deschidere şi presiunea de închidere ale supapei
cu burduf sunt dependente de temperatura din sondă;
necesită o presiune de injecţie constantă.
Avantajele supapelor acţionate de presiunea din ţevile de extracţie:
• se folosesc în cazul instalaţiilor de gaz-lift pentru completare
duală deoarece minimizează interferenţa dintre cele două garnituri
de ţevi;
• se pretează a fi folosite în special la instalaţiile de gaz-lift
intermitent;
• nu sunt prea mult influenţate de fluctuaţiile de presiune din
coloana sondei;
• pentru aceiaşi presiune de injecţie se poate ajunge la un punct de
injecţie situat la adâncime mai mare decât în cazul supapelor
acţionate de presiunea gazelor injectate prin coloană.
Dezavantajele supapelor acţionate de presiunea din ţevile de
extracţie sunt:
• nu se recomandă utilizarea acestora în sondele cu presiune
dinamică de fund mică;
• trebuie cunoscute cu precizie performanţele sondei;
• în general se utilizează la sondele cu parametrii constanţi pe o
perioadă mai lungă de timp şi cu performanţe predictibile;
• în absenţa unui control de la suprafaţă a injecţiei de gaze, nu se
poate realiza o optimizare a producţiei sondei;
• nu se recomandă folosirea lor în cazul gaz-liftului continuu
deoarece atunci când se încearcă a se controla debitul de gaze
injectate, se poate întâmpla ca supapa de deasupra supapei de
lucru să se deschidă, punctul de injecţie mutându-se mai sus, ceea
ce conduce la scăderea debitului sondei.
27
Test de autoevaluare 2.2
Care sunt avantajele supapelor acţionate de presiunea din ţevi?
I.2.3 Funcţionarea supapelor de gaz-lift

a. Supapele cu burduf acţionate de presiunea gazelor din coloană
Pentru a explica modul de funcţionare a unei supape trebuie mai întâi
să se prezinte construcţia acestora. În figura 4 se prezintă schema unei
supape de gaz-lift acţionată de presiunea gazelor din coloană.
Din figura 4 se observă că aceasta are următoarele componente:
• Domul supapei care este încărcat cu azot la o anumită presiune;
• Burduful este conectat la dom şi permite expandarea sau
contractarea volumului de azot din dom, reprezentând în acelaşi
timp mijlocul prin care se transmite mişcarea tijei supapei;
• Tija supapei este prevăzută la capătul inferior cu o bilă care se
aşează pe scaunul supapei în condiţiile închiderii supapei,
întrerupând astfel trecerea gazelor prin supapă;
• Arcul care în unele cazuri poate lipsi asigură o forţă care tinde să
menţină valva închisă;
• Duza cu un anumit diametru este instalată pentru a regla debitul
de gaze care trece prin supapă în cazul în care dimensiunea
standard a orificiului supapei este mai mare decât ar fi necesar;
• Supapa de reţinere este montată la partea inferioară a supapei de
gaz-lift şi are rolul de a împiedica trecerea fluidului din ţevi în
coloană în timpul operaţiilor de injecţie sub presiune în strat.
Valva se află în poziţie deschisă sau închisă depinzând de echilibrul
forţelor care acţionează asupra elementelor active ale supapei.
În cazul supapelor acţionate de presiunea gazelor injectate prin
coloană aceste elemente active sunt:
28
• Forţa de compresiune a arcului şi presiunea din dom şi burduf
care acţionează pe aria burdufului generând forţele care tind să
închidă supapa.
• Presiunea de injecţie a gazelor acţionează pe aria burdufului, iar
presiunea fluidului din ţevile de extracţie acţionează pe suprafaţa
bilei din capătul tijei, generând astfel forţele care tind să deschidă
supapa. Aceste forţe depind de presiunea de injecţie a gazelor şi
presiunea din ţevile de extracţie la nivelul supapei.
Fig.4. Schema supapei de gaz-lift continuu acţionată de presiunea

gazelor injectate prin coloana sondei.
Care sunt sunt componentele unei supape de gaz-lift?
b. Supapele acţionate de presiunea fluidului din ţevile de extracţie

Aceste supape de gaz-lift au aceleaşi componente ca şi cele acţionate
de presiunea gazelor din coloana sondei, însă au o construcţie
diferită(fig.5).
29
Fig.5. Schema supapei de gaz-lift continuu acţionată
de presiunea fluidelor din ţevile de extracţie.
În cazul unei supape de gaz-lift acţionate de presiunea fluidului din
ţevile de extracţie, forţa principală de deschidere este generată de presiunea
fluidului din ţevile de extracţie la adâncimea de fixare a supapei respective.
Când supapa este închisă, presiunea gazelor din coloană acţionează sub tijă
pe aria , iar presiunea fluidului din ţevile de extracţie acţionează pe aria
− .
Când supapa este deschisă, presiunea care acţionează sub burduf şi
tijă este aproximativ egală cu presiunea din ţevile de extracţie. În acest mod
funcţionarea supapei este influenţată de presiunea fluidului din ţevile de
extracţie. Căderea de presiune în ţevile de extracţie care se produce pe
măsură ce gazele sunt injectate în ţevi este utilizată pentru a închide
supapa.
Din această cauză acest tip de supapă este mai puţin predictibilă
decât supapa acţionată de presiunea gazelor injectate prin coloană, iar
utilizarea acesteia este limitată la instalaţiile de gaz-lift pentru completare
duală şi acolo unde există fluctuaţii ale presiunii gazelor de injecţie.
c. Supapa de gaz-lift Nova
Această supapă de gaz-lift acţionată de presiunea gazelor injectate
prin coloană este de tip orificiu, având o construcţie specială care o face să
elimine efectul presiunii din ţevile de extracţie asupra debitului de gaze
injectate şi să atingă debitul critic la o scădere a presiunii de numai 10%
sau chiar mai puţin[6].
30
1. Ce sunt supapele de gaz-lift și cum se monteazǎ în garnitura de ţevi?

2. De câte tipuri sunt supapele de gaz-lift?
3. De care tip este supapa Nova și ce caracteristici are?
4. În cazul unei supape de gaz-lift acţionate de presiunea fluidului din ţevile de
extracţie de cine este generatǎ forţa principală de deschidere?
5. În cazul supapelor acţionate de presiunea gazelor injectate prin coloană care
sunt elementele active?
6. Cum se definesc supapele neechilibrate?
7. Cum se clasificǎ supapele dupǎ modul de fixare în mandrine?

2.1 În funcţie de presiunea care le acţionează, supapele de gaz-lift se împart în două
mari categorii şi anume: 1. supape acţionate de presiunea fluidelor produse de
sondă (Production Pressure Operating – P.P.O.) caracterizate de efectul de
coloană; 2. supape acţionate de presiunea din coloana sondei (Injection
Pressure Operated – I.P.O.) caracterizate de efectul de tubing.
2.2 Avantajele supapelor acţionate de presiunea din ţevile de extracţie: 1.se
folosesc în cazul instalaţiilor de gaz-lift pentru completare duală deoarece
minimizează interferenţa dintre cele două garnituri de ţevi; 2.se pretează a fi
folosite în special la instalaţiile de gaz-lift intermitent; 3.nu sunt prea mult
influenţate de fluctuaţiile de presiune din coloana sondei; 4.pentru aceiaşi
presiune de injecţie se poate ajunge la un punct de injecţie situat adâncime mai
mare decât în cazul supapelor acţionate de presiunea gazelor injectate prin
coloană.
2.3 Componentele unei supape de gaz-lift sunt: 1. Domul supapei care este încărcat
cu azot la o anumită presiune; 2. Burduful este conectat la dom şi permite
expandarea sau contractarea volumului de azot din dom, reprezentând în
acelaşi timp mijlocul prin care se transmite mişcarea tijei supapei; 3.Tija supapei
este prevăzută la capătul inferior cu o bilă care se aşează pe scaunul supapei în
condiţiile închiderii supapei, întrerupând astfel trecerea gazelor prin supapă; 4.
Arcul care în unele cazuri poate lipsi asigură o forţă care tinde să menţină valva
închisă; 5. Duza cu un anumit diametru este instalată pentru a regla debitul de
gaze care trece prin supapă în cazul în care dimensiunea standard a orificiului
supapei este mai mare decât ar fi necesar; 6. Supapa de reţinere este montată
la partea inferioară a supapei de gaz-lift şi are rolul de a împiedica trecerea
fluidului din ţevi în coloană în special în timpul operaţiilor de injecţie sub
presiune în strat.
31
Rezumat
Supapele de gaz-lift sunt dispozitive care se montează în mandrinele
intercalate în garnitura de ţevi de extracţie la anumite adâncimi determinate prin
calcul. Acestea permit trecerea gazelor injectate din coloană în ţevi. Ele pot fi
utilizate pentru: descărcarea sondei în vederea punerii în producţie a acesteia sau
injecţia continuă de gaze pentru extragerea unui anumit debit de lichid.
Supapele de gaz-lift se clasifică în funcţie de o serie de criterii după cum
urmează: dupǎ construcţia lor, dupǎ modul de fixare în mandrine, în funcţie de
presiunea care le acţionează, în funcţie de raportul dintre presiunea de deschidere.
Pǎrţile componente ale unei supape sunt: 1.Domul supapei încărcat cu azot
la o anumită presiune. 2. Burduful conectat la dom reprezintǎ mijlocul prin care se
transmite mişcarea tijei supapei. 3.Tija supapei prevăzută la capătul inferior cu o
bilă care se aşează pe scaunul supapei în condiţiile închiderii supapei. 4. Arcul care
în unele cazuri poate lipsi asigură o forţă care tinde să menţină valva închisă. 5.Duza
cu un anumit diametru este instalată pentru a regla debitul de gaze care trece prin
supapă atunci când diametrul standard al orificiului supapei este mai mare decât ar
fi necesar. 6. Supapa de reţinere este montată la partea inferioară a supapei de gaz-
lift şi are rolul de a împiedica trecerea fluidului din ţevi în coloană în timpul
operaţiilor de injecţie sub presiune în strat.
Supapa de gaz-lift Nova este acţionată de presiunea gazelor injectate prin
coloană este de tip orificiu, având o construcţie specială care o face să elimine
efectul presiunii din ţevile de extracţie asupra debitului de gaze injectate şi să
atingă debitul critic la o scădere a presiunii de numai 10% sau chiar mai puţin.
Bibliografie
1. Clegg, J.D. ș.a: Petroleum Engineering Handbook, Vol. 4, SPE, 2006.

2. Marcu, M..: Extracţia petrolului, Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2018.
3. Marcu, M..: Extracţia petrolului. Noţiuni fundamentale, Editura Universitǎţii Petro-
4. Marcu, M..: Extracţia petrolului. Sisteme de extracţie, Editura Universitǎţii Petro-
6. ***Artificial Lift Solutions Catalog, Schlumberger, 2017.
7. ***Gas Lift Catalog, Weatherford.
32
2 ore

I.3 Parametrii supapelor de gaz-lift
I.3.2 Parametrii supapelor de gaz-lift de tip IPO
I.3.3 Parametrii supapelor de gaz-lift de tip PPO

semnificaţia parametrilor supapelor de gaz-lift;
cum se determinǎ parametrii unei supape de gaz-lift de tip PPO;
cum se determinǎ parametrii unei supape de gaz-lift de tip IPO.

știi care sunt parametrii supapelor de gaz-lift cu burduf și cum se
determinǎ pentru fiecare tip de supapǎ;
știi ce reprezintǎ tubing effect factor, respectiv casing effect factor;
știi cum se determinǎ debitul de gaze care trece prin supapa de
gaz-lift;
știi cum sǎ determini diametrul orificiului unei supape de gaz-lift;
știi în ce condiţii se duzeazǎ o supapǎ de gaz-lift.

Cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei parametrilor supapelor de
gaz-lift este foarte importantă în proiectarea şi funcţionarea sistemului de
gaz-lift. Prin urmare, trebuie să se cunoască când şi în ce condiţii supapele
33
de gaz-lift se deschid, respectiv se închid şi care este semnificaţia diferenţei
dintre presiunea de închidere şi cea de deschidere.
Parametrii supapelor cu burduf sunt:
• presiunea de deschidere la suprafaţă şi la adâncimea de
amplasare a supapei;
• presiunea de închidere la suprafaţă şi la adâncimea de
amplasare a supapei;
• presiunea în tubing în dreptul supapei;
• presiunea de deschidere în tester;
• debitul de gaze care trece prin supapă.
1.3.2 Parametrii supapelorde gaz-lift de tip IPO

Pentru a determina presiunea de deschidere, respectiv presiunea de
închidere a unei supape acţionate de presiunea gazelor injectate prin
coloana sondei, se consideră supapa închisă la momentul imediat dinainte
de deschiderea supapei (fig.1.a), respectiv se consideră supapa deschisă la
momentul imediat dinainte de închiderea supapei(fig.1.b)[1][2][3][7][8].
Presiunea de deschidere a supapei, la adâncimea ei de fixare , se
determină din echilibrul de forţe care acţionează asupra supapei chiar în
momentul deschiderii, aceasta considerându-se închisă (fig.1. a).
Prin urmare, presiunea este dată de relaţia urmǎtoare:
= + −
1− 1−
(1)
în care: reprezintă presiunea în burduf la temperatura din sondă;

−presiunea necesară pentru a învinge forţa de compresiune a
=0 bar şi a unei presiuni în burduf =0 bar.

arcului de a deschide supapa corespunzător presiunii în ţevile de extracţie
−raportul dintre aria orificiului supapei, şi aria burdufului, ,

= ;
−presiunea din ţevile de extracţie în dreptul supapei.
34
− tubing effect factor care reprezintă scăderea presiunii de
deschidere (bar) corespunzătoare unei creşteri de presiune în ţevile de
extracţie de 1 bar.
∙ −tubing effect.
a. b.
Fig.1. Schemele supapei acţionate de presiunea gazelor injectate prin coloană: a.
imediat înainte de deschiderea supapei, b. imediat înainte de închiderea supapei.
Atunci când supapa nu are arc relaţia (1) devine:
−
=
1−
(2)
Presiunea de închidere în condiţiile existente în sondă , se

determină din echilibrul de forţe care acţionează asupra supapei chiar în
mo-mentul închiderii, aceasta considerându-se deschisă. Prin urmare,
rezultă următoarea relaţie:
= + 1− (3)
În cazul unei supape fără arc relaţia (3) devine:
= (4)
Presiunea de deschidere a supapei la suprafaţă, şi presiunea de

închidere la suprafaţă, sunt mai mici decât cele de la adâncimea ei de
fixare şi se pot determina ţinând seama de variaţia presiunii în coloana de
gaze.
35
Care sunt parametrii supapelor cu burduf?
Presiunea de deschidere în tester, se determină tot din echi-

librul de forţe care tind, pe de o parte, să deschidă supapa şi cele care, pe de
altă parte, tind să închidă supapa. Prin urmare, presiunea de deschidere în
tester este dată de relaţia:
=
1−
(5)
unde reprezintă presiunea în burduful supapei la suprafaţă (la

temperatura de 150C).
Dacă presiunea din burduful supapei la temperatura din sondă,
rezultă din relaţia (4), presiunea din burduful supapei la suprafaţă, se
determină cu relaţia urmǎtoare:
= ∙ (6)
în care reprezintă un factor de corecţie cu temperatura care se determină

din tabelul 1.
Tabelul 1. Factorul de corecţie C t în funcţie de temperatură.
Temperatura Temperatura Temperatura

0 0 0
C - C - C -
15 1 41 0,910 67 0,833
16 0,996 42 0,907 68 0,830
17 0,992 43 0,904 69 0,828
18 0,989 44 0,901 70 0,826
19 0,986 45 0,898 71 0,823
20 0,983 46 0,894 72 0,820
21 0,979 47 0,891 73 0,817
22 0,975 48 0,888 74 0,815
23 0,971 49 0,885 75 0,813
24 0,968 50 0,882 76 0,810
25 0,965 51 0,879 77 0,807
36
Continuarea Tabelului 1
26 0,961 52 0,876 78 0,805
27 0,957 53 0,873 79 0,803
28 0,953 54 0,870 80 0,802
29 0,950 55 0,868 81 0,799
30 0,947 56 0,865 82 0,796
31 0,943 57 0,862 83 0,793
32 0,940 58 0,859 84 0,790
33 0,937 59 0,856 85 0,788
34 0,934 60 0,853 86 0,785
35 0,930 61 0,850 87 0,782
36 0,926 62 0,847 88 0,780
37 0,923 63 0,844 89 0,778
38 0,920 64 0,841 90 0,776
39 0,917 65 0,839 91 0,773
40 0,914 66 0,836 92 0,770
Debitul de gaze care trece prin supapă se determină cu relaţia:
= 0,073
0 ∙ $ ∙ (7)
unde reprezintă debitul de gaze injectate, m3N/zi;

−temperatura
temperatura la adâncimea de fixare a supapei, K;
−densitatea
densitatea relativă a gazelor.
Fig.2 Nomograma pentru determinarea diametrului orificiului supapei[5].

supapei
În funcţie de debitul de gaze care trece printr-o
printr o supapă, , presi-
orificiulu supapei, % din nomograma

unea în aval de supapă, şi presiunea în amonte de supapă, , se poate
determina diametrul real al orificiului
37
diametrul % este mai mic decât diametrul standard al orificiului supapei
prezentată în figura 2, care are la bază ecuaţiile Thornhill-Craver. Dacă
atunci supapa se duzează.

Ecuaţiile Thornhill-Craver pentru determinarea debitului de gaze
care trece printr-un orificiu de un anumit diametru depind de tipul curgerii
gazelor(subsonică sau supersonică)[2][3][7][8].
Prin urmare, pentru curgerea subsonică a gazelor prin supapă, care
are loc dacă raportul dintre presiunea din ţevile de extracţie şi presiunea de
deschidere a supapei la adâncimea ei de fixare este mai mare de 0,55
& > 0,55), relaţia pentru determinarea debitului de gaze care trece prin
supapă este:
2
2-
2
3
= ∙ ∙ *+ . 1 + .
/ 4
-−1 /∙ ∙ ∙0 ∙
2 (8)
462 3
51 − + . 7
4
Pentru curgerea supersonică a gazelor prin supapă, care are loc

atunci când raportul dintre presiunea din ţevile de extracţie şi presiunea de
deschidere a supapei la adâncimea ei de fixare este mai mic de 0,55
( < 0,55), debitul de gaze care trece prin supapă se determină cu
relaţia:
2
1 2
4:2 3
= 9- ∙ + . ;
462
/
0 -+1
(9)
/
În relaţiile de mai sus:

−reprezintă aria orificiului valvei, m2;
−coeficientul de strangulare (tabelul 5);
−debitul de gaze care trece prin supapă, m3N/s;
- −coeficientul adiabatic al gazelor; -=1,66;
−presiunea absolută de deschidere a supapei la adâncimea ei de
fixare sau presiunea din amonte, Pa;
38
−presiunea absolută din tubing la adâncimea de fixare a supapei
sau presiunea din aval, Pa;
−densitatea relativă a gazelor;
−densitatea aerului în condiţii standard, 1,226 kg/m3;
−temperatura la adâncimea de fixare a supapei, K;
/ −temperatura corespunzătoare condiţiilor normale / =273,15 K;
/ −presiunea corespunzătoare condiţiilor normale, / =10
5
Pa;
0 −factorul de abatere al gazelor pentru şi .
funcţie de diametrul orificiul % şi aria .

Tabelul 2. Valorile coeficientului de strangulare la curgerea gazelor prin orificii, în
%
2 2 2
in 10 −4 in - 10 −4 in 10 −7 m
2/64 7,670 0,613 4,700 3,0320
3/64 17,260 0,650 11,220 7,238
4/64 30,670 0,677 20,760 13,393
5/64 49,700 0,700 34,790 22,445
6/64 69,000 0,721 49,750 32,096
7/64 93,900 0,730 68,550 44,225
8/64 123,000 0,757 93,110 60,070
12/64 276,100 0,805 222,300 143,419
16/64 491,000 0,832 408,500 263,547
20/64 767,000 0,832 638,100 411,676
24/64 1104,000 0,832 918,500 592,579
28/64 1506,000 0,828 1247,000 804,514
32/64 1963,000 0,828 1625,000 1048,385
Ce reprezintǎ tubing effect factor?
I.3.3 Parametrii supapelor cu burduf de tip PPO

Supapele acţionate de presiunea fluidelor produse prin ţevi pot avea
fie burduful la presiunea atmosferică şi un arc, fie burduful încărcat cu azot
la o anumită presiune şi cu sau fără arc. Presiunea fluidelor produse prin
39
ţevi care conduce la deschiderea supapei,
supapei se determină din echilibrul de
forţe care acţionează asupra supapei chiar în momentul deschiderii, aceasta
considerându-sese închisă (fig. 3).
a. b.
Fig.3.. Schemele supapei acţionate de presiunea fluidelor din ţevile de extracţie:
extracţie a.
imediat înainte de deschiderea supapei, b. imediat înainte de închiderea supapei.
În condiţiile în care supapa are burduful presurizat şi arc rezultă
următoarea ecuaţie:
− + < = + − (10)
Dacă ecuaţia de mai sus se împarte prin − , iar raportul
se notează cu , rezultă că presiunea fluidelor din ţevi care conduce la

deschiderea supapei, se determină cu relaţia de mai jos:
1
= + −
1− <
1−
(11)
În cazul în care supapa nu are burduful presurizat, dar are arc,

ecuaţia echilibrului de forţe are forma:
− + < = − (12)
de unde rezultă presiunea,

presiunea :
40
= − <
1−
(13)
în care: reprezintă presiunea necesară pentru a învinge forţa de
=
compresiune a arcului de a deschide supapa corespunzător presiunii în
ţevile de extracţie şi a unei presiuni în burduf =1 bar,
considerând că această presiune acţionează pe toată suprafaţa burdufului,
bar;
−aria burdufului, m2;
< −presiunea gazelor în coloană la nivelul supapei, bar;
−casing effect factor care reprezintă scăderea presiunii de
deschidere (bar) din ţevi corespunzătoare unei creşteri de presiune în
coloană de 1 bar.
< −casing effect.

Presiunea fluidelor produse prin ţevi corespunzătoare închiderii
supapei de gaz-lift, , se determină din echilibrul de forţe care acţionează
asupra supapei în momentul închiderii, aceasta considerându-se
deschisă[2][3][7][8]:
= (14)
sau:
= (15)
Presiunea de deschidere în tester se determină tot din

echilibrul de forţe care tind, pe de o parte, să deschidă supapa şi cele care
tind, pe de altă parte, să închidă supapa. Prin urmare, presiunea de
deschidere în tester prin care se verifică dacă supapa se va închide în sondă
la presiunea de închidere este dată de relaţia:
=
1−
(16)
unde reprezintă presiunea în burduful supapei la suprafaţă (la

temperatura de 150C ) şi se determină cu relaţia:
41
= ∙ , (17)
sau
=
1−
(18)
unde se determină din relaţia:
= (19)
Debitul de gaze se determină pe baza raţiei gaze-lichid reale la

adâncimea de fixare a supapei respective.
De asemenea, diametrul orificiului supapei se determină în funcţie
de: presiunea din amonte (presiunea din coloană la nivelul supapei
respective), presiunea din aval (presiunea de închidere din tubing, şi
debitul de gaze care trebuie să treacă prin supapă, utilizând fie nomograma
din figura 2, fie relaţiile (8) sau (9).
Exerciţiul 3.1
gramei din figura 2, dacǎ se cunosc urmǎtoarele date: >? =35 bar, @ =8 bar și
Sǎ se determine diametrul orificiului unei supape cu burduf cu ajutorul nomo-
A = 40000 mN /m .
3 3
1. Ce reprezintǎ pdtester și cum se determinǎ?

2. Care sunt parametrii unei supape de gaz-lift?
3. În funcţie de ce parametrii se determinǎ diametrul real al orificiului unei
supape de gaz-lift?
4. Ce reprezintǎ casing effect factor?
5. În ce condiţii are loc curgerea sonicǎ, respectiv subsonicǎ a gazelor prin
supapa de gaz-lift?
6. În ce condiţii presiunea de închidere a supapei este egalǎ cu presiunea din
burduf la temperatura din sondǎ?
7. Cum se determinǎ presiunea de deschidere a unei supape de tip IPO fǎra
arc?
42
3.1 Parametrii supapelor cu burduf sunt: presiunea de deschidere la suprafaţă şi la

adâncimea de amplasare a supapei; presiunea de închidere la suprafaţă şi la
adâncimea de amplasare a supapei; presiunea de deschidere în
tester;presiunea în tubing în dreptul supapei, debitul de gaze care trece prin
supapă.
3.2 Tubing effect factor care reprezintă scăderea presiunii de deschidere (bar)
corespunzătoare unei creşteri de presiune în ţevile de extracţie de 1 bar.
Rezumat
Cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiei parametrilor supapelor de gaz-lift

este foarte importantă în proiectarea şi funcţionarea sistemului de gaz-lift. Prin
urmare, trebuie să se cunoască când şi în ce condiţii supapele de gaz-lift se deschid,
respectiv se închid şi care este semnificaţia diferenţei dintre presiunile de închidere
şi de deschidere.
Parametrii supapelor cu burduf sunt: presiunea de deschidere la suprafaţă şi
la adâncimea de amplasare a supapei; presiunea de închidere la suprafaţă şi la
adâncimea de amplasare a supapei; presiunea de deschidere în tester; presiunea în
tubing în dreptul supapei, debitul de gaze care trece prin supapă.
Pentru a determina presiunea de deschidere, respectiv presiunea de
închidere a unei supape acţionate de presiunea gazelor injectate prin coloana
sondei se consideră supapa închisă la momentul imediat înainte de deschiderea
supapei, respectiv se consideră supapa deschisă la momentul imediat înainte de
închiderea supapei.
Pentru toate tipurile de supape de gaz-lift se prezintǎ modul de determinare
a parametrilor acestora.
Bibliografie
3. Hernandez, A.:Fundamentals of Gas Lift Engineering. Well Design and
Troubleshooting, Elsevier, 2016.
43
4. Marcu, M.: Extracţia petrolului, Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2018.
5. Marcu, M.: Extracţia petrolului. Aplicaţii numerice în erupţia naturalǎ și erupţia
artificialǎ Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2005.
6. Marcu, M.: Extracţia petrolului. Sisteme de extracţie, Editura Universitǎţii Petro-Gaze
din Ploiești, 2013.
8. ***www.petrowiki.org
44
2 ore

I.4 Determinarea coordonatelor
punctului de injecţie
I.4.2 Variaţia presiunii gazelor în coloanǎ
I.4.3 Curbele gradient de deasupra și de sub
punctul de injecţie
ce reprezintǎ punctul de injecţie;
care este deosebirea dintre curbele gradient de deasupra,
respectiv de sub punctul de injecţie;
cum variazǎ presiunea gazelor în coloanǎ;

știi cum se determinǎ coordonatele punctului de injecţie;
știi cum se determinǎ variaţia presiunii gazelor în coloanǎ;
cum se determinǎ curbele gradient de deasupra și de sub punctul
de injecţie.

Punctul de injecţie este caracterizat de adâncimea ℎ şi presiunea
, la adâncimea sa amplasându-se supapa de lucru(fig.1). Coordonatele
punctului de injecţie se determină pe baza variaţiei presiunii gazelor
45
injectate prin coloană şi curbelor gradient de deasupra şi de sub punctul de
injecţie.
Să presupunem că sonda trebuie să producă un debit de lichid în
condiţiile unei presiuni în capul de erupţie , debitul de gaze injectate
disponibil este , iar presiunea gazelor la suprafaţă corespunzătoare
presiunii de deschidere a supapei de lucru este .
De asemenea, sonda respectivǎ pe lângă debitul de lichid mai
produce şi un debit de gaze . În această situaţie se pune problema
determinării adâncimii punctului de injecţie.
pCE
Fig.1. Determinare coordonatelor punctului de injectie.
Cum se determinǎ coordonatele punctului de injecţie?
I.4.2 Variaţia presiunii gazelor în coloanǎ

Aşa cum s-a prezentat la paragraful anterior, pentru determinarea
coordonatelor punctului de injecţie este necesar să se cunoască variaţia
presiunii gazelor în coloana statică de gaze.
Prin urmare, dacă se cunoaşte presiunea la suprafaţăa gazelor, ,
presiunea de fund a gazelor, se determină cu relaţia[2]:
46
∙ ∙
(1)
= ∙e ∙
unde reprezintă factorul de abatere al gazelor determinat în

funcţie de presiunea medie, şi temperatura medie, ;
−densitatea relativă a gazelor;
! −adâncimea sondei, m;
" −acceleraţia gravitaţională, g=9,81 m/s2.
Presiunea medie este dată de relaţia:
+ (2)
=
2
Deoarece în ecuaţia (2) presiunea, depinde implicit de presiunea
medie, , pentru determinarea acesteia se aplică un procedeu de încercare
şi eroare.
Prin urmare, se estimează mai întâi presiunea de fund a gazelor, %
cu relaţia:
% = ∙ &1 + 0,82 ∙ 10+, !- (3)
O dată presiunea, % estimat cu relaţia (3) se pot determina

următorii para-metrii: presiunea , factorul de abatere al gazelor, şi în
final presiunea, cu relaţia (1). În cazul în care este îndeplinită condiţia:
. %− . < 0,5 bar, atunci nu mai este necesară o nouă iteraţie.
Presiunea de fund a gazelor se mai poate determina şi cu relaţia[7]:
= &1 + 1′- (4)
în care 1′ este un factor de care depinde de temperatură, adâncime şi de

densitatea relativă a gazelor şi este dat de relaţia:
300 (5)
13 = 1
unde 1 este un factor care depinde de densitatea relativă a gazelor şi adân-

cime, determinat la temperatura de 27 0C, iar este temperatura, în grade
Kelvin.
47
EXEMPLUL 4.1 Determinarea curbelor presiunii de fund a gazelor.
La o sondǎ exploatatǎ prin eruptie artificialǎ se cunosc urmǎtoarele date:
adâncimea sondei, ! =2800m, presiunea la suprafaţǎ a gazelor, = 24 bar,
temperatura la suprafaţǎ, ? =10 C , densitatea relativǎ a gazelor,
o
=0,7
Se cere sǎ se determine presiunea de fund a gazelor cu relaţia(1).
Soluţie
Pentru determinarea presiunii de fund a gazelor, cu relaţia (1)se procedeazǎ
astfel:
• Se estimeazǎ presiunea de fund a gazelor, cu relaţia(3):
% = ∙ &1 + 0,82 ∙ 10 !- = 24 ∙ &1 + 0,82 ∙ 10+, 2800- =29,5 bar
+,
• Se calculeazǎ presiunea medie, și temperatura medie, :

5@ A B5C ;D,EB;,
= +1 = + 1 = 27,7 bara
; ;
FC BFC BG,G=H IGBIGBG,G=∙;JGG
= ;
+ 273,15 = ;
+ 273,15 =325,15 K
• Se calculeazǎ presiunea pseudocriticǎ, respectiv pseudoredusǎ, 56 , 5 și
temperatura pseudocriticǎ, respectiv pseudoredusǎ , 56 , 5 :
56 = 49,37 − 4,67 = 49,37 − 4,67 ∙ 0,7 = 46,1 bara
56 = 171,5 ∙ + 97 = 171,5 ∙ 0,7 + 97 = 217,05K
27,7
5 = = = 0,60
56 46,1
325,15
5 = = = 1,49
56 217,05
• Se calculeazǎ factorul de abatere al gazelor, cu relaţia lui Istomin:
+; =
= 1 − 10 <0,76 ∙ 5 − 9,36 ∙ 5 + 13><8 − 5 > 5 =
1 − 10+; &0,76 ∙ 1,49= − 9,36 ∙ 1,49 + 13-&8 − 0,60-0,60 = 0,93
• Se calculeazǎ presiunea de fund a gazelor, 6 cu relaţia(1):
∙ ∙ K, ∙L, M∙ KK
6 = e ∙ = 24 ∙ e ∙K,LN∙N O,MO=29,94 bar

• Se calculeazǎ diferenţa de presiune . 6 − % .:
. 6− % . = |29,94 − 29,5|=0,42 bar
În condiţiile în care se admite o diferenţǎ maximǎ între cele douǎ presiuni de 0,5 bar,
rezultǎ cǎ presiunea de fund a gazelor, = 29,94 bar.
Dacǎ diferenţa de presiune era mai mare de 0,5 bar, se va relua calculul
considerând în locul valori presiunii % presiunea 6.
Valorile factorului 1 sunt în funcţie de adâncime şi densitatea

relativă a gazelor și sunt prezentate în tabelul 1[7].
48
Tabelul 1. Valorile factorului F în funcţie de adâncime şi densitatea relativă a gazelor.
H Densitatea relativă a gazelor,ρrg

m 0,60 0,65 0,70 0,75 0,80
304,80 0,0212 0,0228 0,0246 0,0264 0,0281
365,76 0,0253 0,0274 0,0295 0,0317 0,0339
426,72 0,0296 0,0321 0,0345 0,0371 0,0396
487,68 0,0339 0,0367 0,0395 0,0425 0,0454
548,64 0,0382 0,0414 0,0446 0,0479 0,0513
609,60 0,0425 0,0461 0,0496 0,0533 0,571
670,56 0,0468 0,0508 0,0547 0,0588 0,0629
731,52 0,0512 0,0556 0,0598 0,0644 0,0688
792,48 0,0534 0,0604 0,0650 0,0700 0,0748
853,44 0,0555 0,0651 0,0702 0,0755 0,0808
914,40 0,0600 0,0700 0,0754 0,0815 0,0868
975,36 0,0643 0,0748 0,0806 0,0867 0,0928
1036,32 0,0688 0,0795 0,0859 0,0924 0,0989
1097,28 0,0733 0,0845 0,0912 0,0981 0,1050
1158,24 0,0777 0,0894 0,0965 0,1038 0,1114
1219,20 0,0822 0,0944 0,1018 0,1098 0,1175
1280,16 0,0868 0,0992 0,1074 0,1155 0,1238
1341,12 0,0912 0,1042 0,1128 0,1213 0,1300
1402,08 0,0958 0,1094 0,1183 0,1272 0,1362
1463,04 0,1003 0,1143 0,1238 0,1350 0,1427
1524 ,00 0,1049 0,1194 0,1292 0,1390 0,1490
1584,96 0,1142 0,1245 0,1348 0,1400 0,1552
1645,92 0,1190 0,1295 0,1401 0,1510 0,1619
1706,88 0,1236 0,1347 0,1458 0,1570 0,1682
1767,84 0,1282 0,1398 0,1512 0,1660 0,1750
1828,80 0,1330 0,1450 0,1569 0,1690 0,1815
1889,76 0,1378 0,1500 0,1625 0,1750 0,1880
1950,72 0,1425 0,1552 0,1681 0,1815 0,1947
2011,68 0,1471 0,1605 0,1739 0,1874 0,2013
49
Continuarea Tabelului 1
H,m 0,60 0,65 0,70 0,75 0,80
2072,64 0,1520 0,1659 0,1796 0,1935 0,2080
2133,60 0,1368 0,1710 0,1853 0,2000 0,2125
2194,56 0,1615 0,1762 0,1920 0,2060 0,2215
2255,52 0,1665 0,1819 0,1970 0,2125 0,2281
2316,48 0,1713 0,1870 0,2018 0,2187 0,2350
2377,44 0,1762 0,1924 0,2085 0,2250 0,2420
2438,40 0,1812 0,1979 0,2145 0,2315 0,2488
2499,36 0,1860 0,2032 0,2203 0,2380 0,2560
2560,32 0,1910 0,2085 0,2263 0,2445 0,2630
2621,28 0,1960 0,2140 0,2322 0,2510 0,2700
2682,24 0,2010 0,2195 0,2383 0,2575 0,2770
2743,20 0,2060 0,2250 0,2443 0,2640 0,2840
2804,16 0,2110 0,2305 0,2502 0,2701 0,2915
2865,12 0,2160 0,2362 0,2565 0,2770 0,2981
2926,08 0,2212 0,2420 0,2625 0,2840 0,3055
2987,04 0,2261 0,2475 0,2690 0,2905 0,3127
3048,00 0,2315 0,2530 0,2750 0,2970 0,3200
3108,96 0,2365 0,2585 0,2810 0,3040 0,3270
3169,92 0,2420 0,2645 0,2871 0,3110 0,3345
3230,88 0,2470 0,2700 0,2937 0,3175 0,3420
Exerciţiul 4.1
Sǎ se determine presiunea de fund a gazelor, pfg cu relaţia( 4 ), respectiv cu
relaţia(1) în condiţiile în care se cunosc urmǎtoarele date: adâncimea sondei H=
1750 m, temperatura la suprafaţǎ, ts=15 oC, presiunea la suprafaţǎ a gazelor psg=25
bar, iar densitatea relativǎ a gazelor, =0,7.
Sǎ se compare rezultatele obţinute.
I.4.3 Curbele gradient de deasupra și de sub punctul de

injecţie
Curbele gradient de deasupraşi de sub punctul de injecţie se
determină ţinând seama de tipul curgerii, raţiile gaze-lichid şi presiunile în
capul de erupţie şi în punctul de injecţie.
50
Curba gradient de deasupra punctului de injecţie se determină
pornind de la presiunea din capul de erupţie şi considerând mai multe
intervale de presiune egale; căderea de presiune pe fiecare interval fiind ∆ .
Pe fiecare interval de presiune se utilizează o teorie de ascensiune a
fluidelor prin ţevile de extracţie în vederea determinării distanţei, ∆ℎ
corespunzătoare căderii de presiune ∆ .
Numărul intervalelor de presiune considerat este limitat de condiţia

ca ∑ ∆ℎ ≥ !, unde H reprezintă adâncimea şiului ţevilor de extracţie.
De asemenea, raţia gaze –lichid considerată pentru curba gradient de
deasupra punctului de injecţie va fi raţia gaze-lichid totală, TUV W
determinată cu relaţia:
TUV W = TUV5 + TUV (6)
unde TUV5 reprezintă raţia gaze-lichid proprie a sondei determinată pe

baza datelor de la etalonarea sondei, iar TUV este raţia gaze-lichid
injecţie determinată pe baza debitului de gaze injectate şi debitul de lichid
al sondei presupus a fi extras.
Cum se determinǎ curbele gradient de deasupra punctului de injecţie?
Curba gradient de sub punctul de injecţie se trasează în funcţie de

tipul curgerii sub punctul de injecţie. Prin urmare:
• dacă presiunea în punctul de injecţie este mai mare decât
presiunea de saturaţie, XF , atunci curgerea fluidelor prin ţevile
de extracţie este monofazică(lichid), iar curba gradient se trasează
pe baza următoarei relaţii:
\ ; <! − ℎ > Z (7)

Y = + Z "<! − ℎ >+[
2]
unde: Y este presiunea dinamică de fund, Pa;
−presiunea în punctul de injecţie, Pa;
51
Z −densitatea lichidului, kg/m3;
ℎ −adâncimea punctului de injecţie, m;
\ −viteza lichidului, m/s;
[ −coeficientul de rezistenţă hidraulică;
] −diametrul interior al ţevilor de extracţie, m;
! −adâncimea şiului ţevilor de extracţie, m;
" −acceleraţia gravitaţională, g=9,81 m/s2.
• dacă presiunea în punctul de injecţie este mai mică decât
presiunea de saturaţie, atunci curgerea fluidelor prin ţevile de
extracţie este bifazică(lichid şi gaze), iar curba gradient de sub
punctul de injecţie se trasează pornind de la presiunea din punctul
de injecţie şi considerând mai multe intervale de presiune egale.
Pe fiecare interval de presiune se utilizează o teorie de ascensiune
pentru determinarea distanţei Δℎ. Numărul intervalelor de
presiune este dictat de îndeplinirea condiţiei ca:
_ Δℎ ≥ <! − ℎ >
De asemenea, raţia gaze-lichid utilizată pentru trasarea curbei

gradient de sub punctul de injecţie este raţia gaze-lichid proprie a
sondei, TUV5 .
Dacă se cunoaşte presiunea dinamică de fund şi se doreşte trasarea
curbei gradient de sub punctul de injecţie atunci se va pleca de la presiunea
dinamică de fund care se va compara cu presiunea de saturaţie.
În cazul în care presiunea dinamică de fund este mai mare decât
presiunea de saturaţie, atunci curgerea este monofazică şi se va adapta
relaţia (7) pentru determinarea înălţimii pe care se ridică lichidul în ţevile
de extracţie conform presiunii dinamice de fund.
Dacă presiunea dinamică de fund este mai mică decât presiunea de
saturaţie, atunci curba gradient de sub punctul de injecţie se va trasa
pornind de la presiunea dinamică de fund şi considerând mai multe
intervale de presiune egale pe care se aplică o teorie de ascensiune ţinând
seama de raţia gaze-lichid proprie a sondei.
52
Exerciţiul 4.2
La o sondă în gaz-lift continuu se cunosc următoarele date: adâncimea
sondei, H=2900 m; diametrul interior al tubingului, di=63,5 mm;diametrul interior
al coloanei, Di=127mm; temperatura medie la suprafaţă, ts=10 0C; densitatea
ţiţeiului, ρt= 845 kg/m3; densitatea apei de zăcământ, ρa= 1050 kg/m3; densitatea
relativă a gazelor, ρrg= 0,75; tensiunea superficial a ţiţeiului, σt=35 ⋅ 10-3N/m;
tensiunea superficială apei, σa=65 ⋅ 10-3 N/m; viscozitatea dinamicǎ a ţiţeiului,
µt=1,75 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; viscozitatea dinamicǎ a apei, µa=1 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; viscozitatea
dinamicǎ a gazelor, µg=0,022 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; presiunea în capul de erupţie, pCE =5 bar;
impurităţile, i=10%; presiunea dinamică de fund, pd =55 bar; presiunea statică,
pc=75 bar; presiunea de saturaţie, psat = 87,6 bar; debitul de lichid, QL=55 m3/zi;
debitul de gaze al sondei, Qg=2100 m3N/zi; debitul de injecţie: Qinj=35000 m3N/zi.
Să se determine:
• curba gradient de deasupra punctului de injecţie;
• curba gradient de sub punctul de injecţie;
• coordonatele punctului de injecţie.
1. Cum se determinǎ coordonatele punctului de injecţie?

2. Cum se traseazǎ curbele gradient de deasupra punctului de injecţie?
3. Cum se traseazǎ curbele gradient de sub punctul de injecţie?
4. Cum se determinǎ presiunea de fund a gazelor?
5. De ce parametrii depind curbele gradient de deasupra punctului de injecţie?
6. De ce parametrii depind curbele gradient de sub punctul de injecţie?
7. Cum se determinǎ tipul curgerii sub punctul de injecţie?

4.1 Coordonatele punctului de injecţie se determină pe baza variaţiei presiunii
gazelor injectate prin coloană şi curbelor gradient de deasupra şi de sub punctul
de injecţie.
4.2 Curba gradient de deasupra punctului de injecţie se determină pornind de la
presiunea din capul de erupţie, pcE şi considerând mai multe intervale de
presiune egale; căderea de presiune pe fiecare interval fiind ∆ . Pe fiecare
interval de presiune se utilizează o teorie de ascensiune a fluidelor prin ţevile de
extracţie în vederea determinării distanţei, ∆ℎ corespunzătoare căderii de
presiune, ∆
.
53
Rezumat
Punctul de injecţie este caracterizat de adâncimea ℎ şi presiunea , la
adâncimea sa amplasându-se supapa de lucru. Coordonatele punctului de injecţie
se determină pe baza variaţiei presiunii gazelor injectate prin coloană şi curbelor
gradient de deasupra şi de sub punctul de injecţie. În punctul în care diferenţa
dintre presiunea fluidelor din ţevi și presiunea gazelor din coloanǎ este de trei bari
se stabilesc coordonatele punctului de injecţie.
Pentru determinarea variaţiei presiunii gazelor în coloanǎ este necesar sǎ se
cunoascǎ presiunea la suprafaţǎ a gazelor pentru a se determina presiunea de fund
a gazelor fie cu ajutorul unui algoritm de încercare și eroare, fie cu ajutorul
relaţiei(4).
Curbele gradient de deasupra și de sub punctul de injecţie se determinǎ
folosind o teorie de ascensiune și ţinând seama de tipul curgerii, raţiile gaze-lichid şi
presiunile în capul de erupţie şi în punctul de injecţie.
Bibliografie

2. Economides, M., Hill, A.D.,Ehlig- Economides,C: Petroleum Production Systems,
Prentice Hall, London 1994
artificialǎ Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2005.
8. ***www.petrowiki.org
54
2 ore

I.5 Analiza nodalǎ
I.5.2 Analiza nodalǎ –metoda graficǎ
ce reprezintǎ analiza nodalǎ;
cum se definește sistemul de producţie;
cum se alege nodul de analizǎ în sistem.

determini coordonatele punctului de funcţionare al sondei;
știi cum se realizeazǎ analiza nodalǎ pe cale graficǎ;
știi cum se determinǎ curbele de comportare ale echipamentului în
cazul erupţiei artificiale continue.
știi care sunt parametrii care influenţeazǎ coordonatele punctului
de funcţionare.
.

Analiza nodală sau corelaţia de funcţionare strat-sondă presupune
împărţirea sistemului de producţie în două componente şi analiza
performanţelor fiecărei componente separat, urmând ca apoi să se găsească
un punct unic de funcţionare a sistemului care să satisfacă ecuaţiile
curbelor de comportare ale celor două componente ale sistemului[1][2][3].
55
Practic analiza nodală se poate realiza atât pe cale grafică cât şi pe
cale analitică.
Împărţirea sistemului de producţie în cele două componente se poate
realiza la nivelul perforaturilor, la nivelul capului de erupţie, etc. în funcţie
de complexitatea acestuia.
Componenţa cea mai simplă a unui sistem de producţie în cazul unei
sonde exploatate prin gaz-lift continuu cuprinde: stratul productiv,
perforaturile, ţevile de extracţie şi capul de erupţie. În acest caz nodul sau
punctul de divizare a sistemului de producţie se alege la media
perforaturilor. Prin urmare, în amonte de nod se află stratul productiv, iar în
aval de nod se află ţevile de extracţie şi capul de erupţie.
Ce presupune analiza nodalǎ?
I.5.2 Analiza nodalǎ- metoda graficǎ

Realizarea pe cale grafică a corelaţiei de funcţionare strat-sondă sau
analizei nodale în cazul unei sonde în erupţie artificială continuă presupune
determinarea curbei de comportare a stratului şi curbei de comportare a
echipamentului, precum şi stabilirea coordonatelor punctului de corelaţie
de funcţionare strat-sondă, aflat la intersecţia dintre cele două curbe.
Curba de comportare a echipamentului se determină ţinând seama de
debitul de gaze injectate, precum şi de presiunea de injecţie a gazelor.
Pentru determinarea acestei curbe se consideră mai multe debite de injecţie
în funcţie de capacitatea sursei de gaze şi minim trei debite de lichid, ,
, .
Pentru fiecare debit de injecţie şi cele trei debite de lichid considerate
se determină raţiile gaze-lichid de injecţie şi totale, după care se trasează
trei curbe gradient de deasupra punctelor de injecţie, utilizând una din
teoriile de ascensiune.
În continuare se trasează dreapta de variaţie a presiunii gazelor în
spaţiul inelar şi se determină trei puncte de injecţie acolo unde presiunea în
ţevi este mai mică decât presiunea în spaţiul inelar cu trei bari.
56
Din punctele de injecţie se trasează trei curbe gradient de sub
punctele de injecţie corespunzătoare celor trei debite de lichid considerate
şi raţiei gaze-lichid proprii a sondei.
Prin urmare, va rezulta diagrama din figura 1 valabilă pentru unul
din debitele de injecţie considerate.
Din această figură rezultă perechile de valori: , , ,
, , valabile pentru o valoare a debitului de injecţie .
Pentru fiecare valoare a debitului de injecţie considerată se va realiza o
diagramă în genul celei din figura 1 şi se vor determina perechile de valori
(presiune dinamică de fund, debit de lichid) corespunzătoare.
pCE
Fig.1. Diagrama curbelor gradient corespunzătoare unei valori a debitului de injecţie.
Perechile de valori ale debitului de lichid şi debitului de injecţie

obţinute din diagrama prezentată în figura 1, precum şi din celelalte
diagrame similare corespunzătoare celorlalte valori ale debitului de injecţie,
se vor reprezenta grafic pe aceiaşi diagramă presiune= f(debit) pe care s-a
reprezentat şi curba de comportare a stratului(fig.2).
În figura 2 s-a ilustrat modul de realizare pe cale grafică a analizei
nodale sau corelaţiei de funcţionare strat-sondă.
57
Din această figură rezultă coordonatele punctelor de corelaţie de
sondă ( ) pentru fiecare
funcţionare strat-sondă iecare valoare a debitului de injecţie
considerată, , la intersecţiile dintre curbele de comportare ale
echipamentului şi curba de comportare a stratului.
Fig.2 Analiza nodală.
Cum se realizeazǎ
realizeaz analiza nodalǎ pe cale graficǎ?
Exerciţiul 5.1
În condiţiile în care sistemul de producţie are urmǎtoarele
urmǎtoarele componente:
zǎcǎmântul,
ǎcǎmântul, perforaturile, coloana de exploatare, ţevile de extracţie,packer, supape
de gaz-lift,
lift, capul de erupţie, conducta de amestec
a și separator, se cere:
• sǎǎ se realizeze schema sistemului de producţie;
produc
• sǎ se precizeze zonele în care se poate amplasa nodul și parametrii care pot
fi analizaţi în cazurile respective.
58
EXEMPLUL 5.1 Analiza nodalǎ.
La o sondă în gaz-lift continuu se cunosc următoarele date: adâncimea

sondei, H=2000 m; diametrul interior al tubingului, di=63,5 mm;diametrul
interior al coloanei, Di=127mm; temperatura medie la suprafaţă, ts=15 0C;
densitatea ţiţeiuluiρt= 860 kg/m3; densitatea apei de zăcământ, ρa= 1050 kg/m3;
densitatea relativă a gazelor ρrg= 0,65; tensiunea superficial a ţiţeiului, σt=30 ⋅ 10-
3
N/m; tensiunea superficială apei, σa=60 ⋅ 10-3 N/m; viscozitatea dinamicǎ a
ţiţeiului, µt=1,75 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; viscozitatea dinamicǎ apei, µa=1 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s;
viscozitatea dinamicǎ a gazelor, µg=0,02 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; presiunea în capul de
erupţie, pCE=5 bar; impurităţile, i=10%; presiunea dinamică de fund, pd=40 bar;
presiunea statică, pc=65 bar; presiunea de saturaţie, psat = 87,6 bar; presiunea la
suprafaţǎ a gazelorpsg =25 bar,debitul de lichid, Ql=50 m3/zi; debitul de gaze al
sondei, Qg=2100 m3N/zi; debitul de injecţie: =35000 m3N/zi.
Sǎ se determine:
1. tipul curgerii prin zǎcǎmânt și curba IPR;
2. diagrama curbelor gradient pentru următoarele valori ale debitului de
lichid: 40 m3/zi; 50 m3/zi şi 60 m3/zi.
3. coordonatele punctului de funcţionare strat-sondǎ
Soluţie
1. Se determină tipul curgerii prin zăcământ
Presiunea de saturaţie calculată cu relaţia lui Standing este: psat= 100 bara = 99
bar. Prin urmare, curgerea fluidelor prin strat este eterogenă.
Se trasează curba de comportarea a stratului folosind relaţia lui Vogel, deoarece
procentul de impurităţi este mic, iar curgerea este eterogenă.
Fig.3 Curba IPR.

2. Pe baza celor trei debite de lichid Ql1= 40 m3/zi ; Ql2= 50 m3/zi; Ql3= 60 m3/zi,
debitului de injecţie Qinj= 35000 m3N/zi, debitului de gaze proprii ale sondei
Qg= 2100 m3N/zi şi presiunii gazelor la suprafaţă se construieşte diagrama
curbelor gradient(fig.4).
59
Continuarea exemplului 5.1
În acest scop se trasează:
dreapta de variaţie a gazelor în spaţiul inelar şi paralela la
aceasta spre stânga la trei bari;
curbele gradient de deasupra punctului de injecţie;
curbele gradient de sub punctul de injecţie. Pentru trasarea curbelor
gradient se foloseşte metoda Hagedorn- Brown.
Fig.4 Diagrama curbelor gradient.

După finalizarea diagramei curbelor gradient se citesc presiunile
dinamice de fund corespunzătoare celor trei debite de lichid alese la
început.
Debite lichid,m3/zi 40 50 60
Presiuni dinamice de fund, bar 33.9 40,3 44.9
3. Perechile de valori (presiuni dinamice de fund, debite de lichid) se
reprezintă grafic pe diagrama pe care s-a reprezentat curba de comportare
a stratului. La intersecţia celor două curbe se citesc coordonatele punctului
de corelaţie de funcţionare strat-sondă corespunzător debitului de injecţie
de 35000 m3N/zi şi anume: Pd=40 bar şi Q=49,9 m3/zi.
Fig.5 Analiza nodalǎ.
60
1. Care sunt componentele sistemului de producţie în cazul unei sonde în

erupţie artificialǎ?
2. Unde se alege nodul de analizǎ în sistem?
3. Ce presupune analiza nodalǎ?
4. Cum se determinǎ curbele de comportare ale echipamentului în cazul unei
sonde în erupţie artificialǎ continuǎ?
5. Cum se determinǎ punctul de funcţionare strat – sondǎ?

5.1 Analiza nodală sau corelaţia de funcţionare strat-sondă presupune împărţirea
sistemului de producţie în două componente şi analiza performanţelor fiecărei
componente separat, urmând ca apoi să se găsească un punct unic de
funcţionare a sistemului care să satisfacă ecuaţiile curbelor de comportare ale
celor două componente ale sistemului.
5.2 Realizarea pe cale grafică a corelaţiei de funcţionare strat-sondă sau analizei
nodale în cazul unei sonde în erupţie artificială continuă presupune
determinarea curbei de comportare a stratului şi curbei de comportare a
echipamentului, precum şi stabilirea coordonatelor punctului de corelaţie de
funcţionare strat-sondă, aflat la intersecţia dintre cele două curbe.
Rezumat
Analiza nodală sau corelaţia de funcţionare strat-sondă presupune
împărţirea sistemului de producţie în două componente şi analiza performanţelor
fiecărei componente separat, urmând ca apoi să se găsească un punct unic de
funcţionare a sistemului care să satisfacă ecuaţiile curbelor de comportare ale celor
două componente ale sistemului. Practic analiza nodală se poate realiza atât pe cale
grafică cât şi pe cale analitică.Împărţirea sistemului de producţie în cele două
componente se poate realiza la nivelul perforaturilor, la nivelul capului de erupţie,
etc. în funcţie de complexitatea acestuia.
Componenţa cea mai simplă a unui sistem de producţie în cazul unei sonde
exploatate prin gaz-lift continuu cuprinde: stratul productiv, perforaturile, ţevile de
extracţie şi capul de erupţie. În acest caz nodul sau punctul de divizare a sistemului
de producţie se alege la media perforaturilor. Prin urmare, în amonte de nod se află
stratul productiv, iar în aval de nod se află ţevile de extracţie şi capul de erupţie.
Realizarea pe cale grafică a corelaţiei de funcţionare strat-sondă sau analizei
nodale în cazul unei sonde în erupţie artificială continuă presupune determinarea
curbei de comportare a stratului şi curbei de comportare a echipamentului, precum
şi stabilirea coordonatelor punctului de corelaţie de funcţionare strat-sondă, aflat la
intersecţia dintre cele două curbe.
61
Bibliografie
1. Brown, K., E., Lea, J. F.: Nodal System Analysis of Oil and Gas Wells, J.P.T. p.1751-
1763, October 1985.
2. Brill, J.P., Mukherjee, H.: Multiphase Flow in Wells, AIME-SPE, Texas 1999.
3. Economides, M.J., Hill, D.A., Ehlig-Economides, C.: Petroleum Production Systems.
Prentice Hall PTR, New Jersey, 1994.
artificialǎ, Editura Universitǎţii Petro-Gaze din Ploiești, 2005.
62
2 ore

I.6 Curba de comportare a sondei
în gaz-lift continuu
I.6.2 Trasarea curbei de comportare a sondei în gaz-
lift continuu
I.6.3 Parametrii care influenţeazǎ curba de
comportare a sondei în gaz-lift continuu
semnificaţia curbei de comportare a sondei în gaz-lift continuu;
de unde provin datele necesare trasǎrii curbei de comportare a
sondei în gaz-lift continuu

știi care sunt parametrii care influenţeazǎ curba de comportare a
sondei în gaz-lift;
știi cum se traseazǎ curba de comportare a sondei în gaz-lift
continuu;
știi ce parametrii furnizeazǎ curba de comportare a sondei în gaz-
lift continuu.
63
I.6.1 Principii
incipii generale
Curba de comportare a unei sonde în gaz-lift
lift continuu se determinǎ
pe baza datelor rezultate de la analiza nodalǎ.
nodal Aceasta corespunde unui
anumit timp din perioada de exploatare a sondei respective şi reflectă
performanţele
ele sondei la timpul respectiv.
Curba de comportare a sondei în gaz-lift
gaz este influenţată de o serie
de parametrii, care variază pe durata exploatării sondei, ca de exemplu:
procentul de impurităţi, presiunea de zăcământ, diametrul ţevilor de
extracţie, indicele de productivitate al sondei,
son etc[1].
Prin urmare, valorile debitului optim, respectiv maxim, ca şi valorile
debitelor de injecţie corespunzătoare variază în timp.
1.6.2 Trasarea curbei de comportare a unei sonde

în gaz-lift
lift continuu
Pentru trasarea curbei de comportare a unei sonde în gaz-lift gaz
continuu este necesar sǎs se realizeze mai întâi analiza nodalǎ.ǎ. În figura de
mai jos se prezintǎǎ rezultatele analizei nodale realizate grafic în cazul unei
sonde în gaz-lift
lift continuu.
Fig.1 Analiza nodală.

rezult perechile de valori ( ′ ,
Din figura 1 rezultǎ ) care se reprezintă
grafic pe o diagramă debit de lichid= f(debit de injecţie) rezultând curba de
comportare a unei sonde în erupţie artificială continuă(fig.2).
continuă(fig.
64
Care sunt datele utilizate pentru trasarea curbei de comportare a sondei în

gaz-lift continuu?
De pe curba de comportare a sondei în erupţie artificială continuă se

poate citi debitul maxim de lichid, şi debitul de injecţie
corespunzător, , precum şi debitul optim de lichid, şi debitul de
injecţie corespunzător acestuia, .
Fig.2. Curba de comportare a sondei în gaz-lift continuu.

Din figura 2 se observǎ cǎ debitul de lichid crește pe mǎsurǎ ce
debitul de injecţie crește, atingând la un moment dat un maximum,
pentru debitul de injecţie, . Pentru valori mai mari ale debitului de
injecţie se observǎ cǎ debitul de lichid scade, din cauza creșterii presiunii
dinamice de fund ca urmare a creșterii gradientului frecǎrilor și acceleraţiei
(vezi UI 12 de la cursul "Extracţia petrolului. Erupţia naturalǎ"). Prin
urmare, debitul maxim de injecţie considerat va fi .
Aşa cum se observă din figura 2 debitul optim de lichid este un pic
mai mic decât debitul maxim de lichid, dar se obţine pentru un debit de
injecţie semnificativ mai mic decât debitul de injecţie corespunzător
debitului maxim de lichid. De asemenea, de multe ori, pentru obţinerea
debitului maxim de lichid efortul financiar reprezentat de costul
comprimării gazelor şi volumului de gaze utilizat este mai mare decât
65
profitul realizat. Prin urmare, de multe ori se preferă alegerea debitului
optim de lichid pentru funcţionarea sondei.
De pe curba de comportare a sondei în erupţie artificială continuă se
pot citi urmǎtorii parametrii: debitul maxim de lichid, şi debitul de
injecţie corespunzător, , precum şi debitul optim de lichid, şi
debitul de injecţie corespunzător acestuia, .
Exerciţiul 6.1
Sǎ se traseze curba de comportare a unei sonde în gaz-lift și sǎ se determine debitul
maxim de lichid și debitul de gaze injectate corespunzǎtor, dacǎ de la analiza nodalǎ
au rezultat datele prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 1. Datele rezultate de la analiza nodalǎ.
Qinj QL pd
25000 42,9 65,9
30000 44,5 65,0
40000 46,0 63,0
50000 45,9 62,2
60000 45,3 62,8
70000 44,0 64,2
80000 42,8 66,2
Pe un zăcământ sunt mai multe sonde exploatate prin gaz-lift

continuu care utilizează aceiaşi sursă de gaze comprimate cu capacitate
limitată. În acest caz, este necesar să se optimizeze debitul de gaze de
injecţie corespunzător fiecărei sonde conform cu performanţele sale de la
momentul respectiv.
Prin urmare, este necesar să se traseze curba de comportare a sondei
în gaz-lift pentru fiecare sondă, iar în urma unui algoritm de optimizare să
se stabilească debitul de lichid optim şi debitul de injecţie corespunzător
fiecărei sonde.
Cantitatea disponibilǎ de gaze pentru injecţie este limitatǎ, fiind
necesar ca aceasta sǎ se distribuie sondelor în mod eficient în funcţie de
performanţele acestora. Prin urmare, problema alocǎrii unui anumit debit
de injecţie pentru fiecare sondǎ este o problemǎ de optimizare.
O problemǎ de optimizare presupune definirea funcţiei obiectiv care
reprezintǎ și criteriul considerat în procesul de optimizare și gǎsirea
minimului sau maximului acestei funcţii în condiţiile existenţei unor
restricţii. De exemplu, dacǎ criteriul de optimizare este maximizarea
profitului, atunci este necesar sǎ se determine în ce condiţii se obţine
maximul funcţiei obiectiv.
66
În mod clasic gǎsirea maximului sau minimului unei funcţii necesitǎ
calcul diferenţial care poate fi dificil de realizat. Din acest motiv au apǎrut
metodele heuristice care nu folosesc ecuaţiile diferenţiale, dar care
furnizeazǎ rapid soluţia optimǎ. Dintre acestea se menţioneazǎ: algoritmi
genetici, simulated annealing, particle swarm optimization, ant colony etc.
Care sunt parametrii care se determinǎ de pe curba de comportare a

sondei în gaz-lift continuu?
I.6.3 Parametrii care influenţeazǎ curba de

comportare a sondei în gaz-lift continuu
Curba de comportarea a sondei în gaz-lift continuu este influenţatǎ
de o serie de parametrii ca: presiunea de zǎcǎmânt, eficienţa curgerii,
indicele de productivitate, diametrul ţevilor de extracţie, teoria de
ascensiune utilizatǎ pentru determinarea curbelor gradient, presiunea la
suprafaţǎ a gazelor, presiunea în capul de erupţie, fracţia de apǎ etc.
În figurile de mai jos se prezintǎ variaţia curbelor de comportare a
sondei în funcţie de presiunea de zǎcǎmânt(fig.3) și presiunea în capul de
erupţie (fig.4).
50
45
Debitul de lichid, m3/zi
40
35
30
25
20
15
10
5
0
20000 40000 60000 80000 100000
Debitul de injectie, sm3/zi
pc1=100 bar pc2=90 bar pc3=80 bar
Fig. 3 Variaţia curbelor de comportare a sondei

în funcţie presiunea de zǎcǎmânt.
67
200
180
Debitul de lichid, m3 /zi

160
140
120
100
80
60
0 50 100 150 200
Debitul de injectie x1000, sm3 /zi
PCE=5 bar PCE=10 bar PCE=15 bar
Fig. 4 Variaţia curbelor de comportare a sondei

în funcţie presiunea din capul de erupţie.
Din figura 3 se observǎ cǎ pe mǎsurǎ ce presiunea de zǎcǎmânt

scade, performanţele sondei în gaz-lift continuu scad, curba de comportare
a acesteia deplasându-se spre debite de lichid din ce în ce mai mici, în
condiţiile în care debitele de injecţie au aceleași valori.
Pe de altǎ parte, dacǎ presiunea în capul de erupţie scade,
performanţele sondei în gaz-lift continuu cresc, curba de comportare
deplasându-se spre debite mai mari în condiţiile în care se considerǎ
aceleași valori pentru debitele de injecţie. Acest fapt are loc deoarece o
datǎ cu scǎderea presiunii din capul de erupţie, scade și presiunea
dinamicǎ de fund a sondei permiţând stratului sǎ producǎ un debit de
lichid mai mare.
Exerciţiul 6.2
Sǎ se traseze curbele de comportare a unei sonde în gaz-lift și sǎ se explice variaţia
acestora în raport cu variaţia indicelui de productivitate. De la analiza nodalǎ au
rezultat datele prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 2. Datele rezultate de la analiza nodalǎ.
IP, m3/zibar 1 3 5
Qinj QL1 QL2 QL3
30000 49,56 101,05 134,75
50000 60,67 137,16 190,56
70000 65,22 156,52 221,86
90000 67,05 167,32 238,51
110000 67,68 173,09 249,09
130000 67,68 175,94 255,29
150000 67,46 177,24 258,46
170000 67,05 177,24 259,08
68
1. Ce reprezintǎ curba de comportare a sondei în gaz-lift continuu?

2. Care sunt parametrii care influenţeazǎ curba de comportare a sondei în gaz-
lift continuu?
3. Cum influenţeazǎ presiunea din capul de erupţie curba de comportare a
sondei în gaz-lift?
4. Cum se distribuie cantitatea de gaze limitatǎ la un grup de sonde în gaz-lift?
5. Cum influenţeazǎ presiunea de zǎcǎmânt curbele de comportare a sondei în
gaz-lift?
6. Dacǎ indicele de productivitate al unei sonde scade, care este tendinţa
curbei de comportare a sondei în gaz-lift continuu?
7. Ce reprezintǎ debitul optim al unei sonde în gaz-lift continuu?
8. Ce reprezintǎ debitul maxim al unei sonde în gaz-lift continuu?

6.1 Curba de comportare a unei sonde în gaz-lift continuu se determinǎ pe baza
datelor rezultate de la analiza nodalǎ.
6.2 De pe curba de comportare a sondei în erupţie artificială continuă se pot citi urmǎtorii
parametrii: debitul maxim de lichid, şi debitul de injecţie corespunzător, ,
precum şi debitul optim de lichid, şi debitul de injecţie corespunzător acestuia,
.
Rezumat
Curba de comportare a unei sonde în gaz-lift continuu se determinǎ pe baza
datelor rezultate de la analiza nodalǎ. Aceasta corespunde unui anumit timp din
perioada de exploatare a sondei respective şi reflectă performanţele sondei la
timpul respectiv.
Curba de comportare a sondei în gaz-lift este influenţată de o serie de
parametrii, care variază pe durata exploatării sondei, ca de exemplu: fracţia de apǎ,
, presiunea de zăcământ, diametrul ţevilor de extracţie, indicele de productivitate al
sondei, etc. De asemenea, acesta mai este influenţatǎ și de teoria de ascensiune
folositǎ la trasarea curbelor gradient.Prin urmare, valorile debitului optim, respectiv
maxim, ca şi valorile debitelor de injecţie corespunzătoare variază în timp.
Pe un zăcământ sunt mai multe sonde exploatate prin gaz-lift continuu care
utilizează aceiaşi sursă de gaze comprimate cu capacitate limitată. În acest caz, este
necesar să se optimizeze debitul de gaze de injecţie corespunzător fiecărei sonde
conform cu performanţele sale de la momentul respectiv. Prin urmare, este necesar
să se traseze curba de comportare a sondei în gaz-lift pentru fiecare sondă, iar în
urma unui algoritm de optimizare să se stabilească debitul de lichid optim şi debitul
de injecţie corespunzător fiecărei sonde.
69
Bibliografie
1. Economides, M.J., Hill, D.A., Ehlig-Economides, C.: Petroleum Production Systems.

Prentice Hall PTR, New Jersey, 1994.
70
2 ore

I.7 Determinarea adâncimilor de fixare ale
supapelor
I.7.2 Metoda graficǎ
I.7.3 Metoda analiticǎ
modul de alegere a presiunilor de închidere, respectiv de
deschidere a supapelor de gaz-lift continuu;
metodele de determinare a adâncimilor de fixare ale supapelor de
gaz-lift continuu;

știi sǎ determini adâncimile de fixare ale supapelor prin metoda
graficǎ;
știi sǎ determini adâncimile de fixare ale supapelor prin metoda
analiticǎ;
știi sǎ determini toţi parametrii din diagrama de amplasare a
supapelor necesari în calculul de alegere al supapelor de gaz-lift
continuu.

Adâncimile de fixare ale supapelor se pot determina atât pe cale
grafică cât şi pe cale analitică.
Pentru aceasta este necesar să se cunoască debitul de lichid care
trebuie extras, debitul de gaze injectate corespunzător acestui debit,
71
presiunea dinamică de fund şi presiunea la suprafaţă a gazelor, nivelul de
lichid din coloană şi tipul supapelor (acţionate de presiunea din coloana
sondei sau de presiunea fluidelor produse de sondă).
Nivelul de lichid din coloană poate fi la suprafaţă când sonda este
omorâta sau corespunzător nivelului static când nu s-a considerat necesară
omorârea sondei, presiunea de zăcământ fiind mică.
1.7.2 Metoda graficǎ

Pentru supapele acţionate de presiunea gazelor injectate prin coloana
sondei se utilizează două metode de determinare a adâncimilor supapelor şi
anume: metoda care se bazează pe curba gradient minim sau metoda
Camco-Winkler şi metoda „20 percent design gradient” [1][2][3][7][8]sau
metoda Otis care presupune determinarea dreptei pseudo- gradient de
presiune pe baza căreia se determină adậncimile de fixare ale supapelor.
În cazul supapelor acţionate de presiunea fluidelor produse de sonda
s-a dezvoltat o altă metodă care are la baza metoda Otis.
În cele ce urmează se va prezenta metoda Camco-Winkler pentru
amplasarea supapelor neechilibrate acţionate de presiunea gazelor injectate
prin coloana sondei.
Cum se determinǎ adâncimile de fixare ale supapelor și care sunt datele

necesare ?
Metoda Camco-Winkler
Dacă se consideră sonda omorâtă, pentru stabilirea adâncimilor de
fixare ale supapelor se procedează astfel:
• Se trasează pe o diagramă presiune=f(debit) (fig. 1) pornind de
la presiunea din capul de erupţie curba gradient de
deasupra punctului de injecţie (curba 3).
• Se trasează dreapta de variaţie a presiunii gazelor în coloană
pornind de la presiunea de suprafaţă a gazelor, (dreapta 2)
şi se stabileşte punctul de injecţie unde diferenţa de presiune
coloană - ţevi este de 3 bari.
72
• Se trasează curba gradient de sub punctul de injecţie pornind
de la presiunea din punctul de injecţie, pe baza raţiei
gaze-lichid proprii, (curba 1) şi la adâncimea H se
citeşte presiunea dinamică de fund .
• Se trasează pornind de la suprafaţă dreapta de variaţie a
presiunii fluidului de omorâre (dreapta 4).
• Se consideră un număr n de supape neechilibrate care au
diferenţa de presiune între presiunea de deschidere şi cea de
închidere ∆ = 1,5 … 2,5 bari. Prin urmare, se trasează un
număr de n − 1 drepte paralele şi echidistante(dreptele 2’, 2’’,
2’’’…2n) la dreapta 2.
• Adâncimea primei supape rezultă la intersecţia dintre dreapta
4 cu dreapta 2n corespunzătoare presiunii de deschidere a
supapei la suprafaţă . Adâncimea celei de-a doua supape
depinde foarte mult de presiunea proiectată să se realizeze în
ţevi la nivelul primei supape, . Prin urmare, de la punctul
de intersecţie pe baza căruia a rezultat adâncimea primei
supape se duce o orizontală spre stânga, până când
intersectează curba 3 (punctul ). Din acest punct se trasează
o paralelă la dreapta 4, până când intersectează dreapta 2n-1,
având în vedere că supapa a doua este descoperită de gaze cu o
presiune în coloană corespunzătoare lui . Punctul de
intersecţie stabileşte adâncimea de fixare a supapei a doua .
Procedeul se repetă până când se ajunge la punctul de injecţie,
supapa fixată aici fiind supapa de lucru.
Dacă sonda nu este omorâtă, adâncimile de fixare ale supapelor se
determină pornind de la nivelul static, procedeul este asemănător cu cel
descris mai sus, cu deosebirea că în locul dreptei de omorâre a sondei se va
trasa, pornind de la nivelul static, dreapta de variaţie a presiunii fluidului
din sondă.
Cum se aleg presiunile de închidere, respectiv deschidere ale supapelor de

pornire?
73
pCE
Fig.1 Determinarea grafică a adâncimilor

de fixare a supapelor prin metoda Camco-Winkler.
Ce reprezintǎ presiunea pt?
I.7.3 Metoda analiticǎ

Metoda analitică de amplasarea a supapelor presupune rezolvarea
ecuaţiilor echilibrului de presiuni coloană-ţevi scrise pentru fiecare
supapă[1][2][3][7][8]. Conform schemei din figura 1, ecuaţia echilibrului
de presiuni coloană-ţevi din dreptul primei supape este:
74
∙ ∙!"
= e #$%∙&' (' (1)
Rezolvând ecuaţia (1) rezultă adâncimea de fixare a supapei 1, .

În mod similar se determină adâncimea celei de-a doua supape,
ecuaţia echilibrului de presiuni coloană- ţevi în dreptul acesteia fiind:
2 0
+* (2)
2− 1, -
= ./2
= . 2
e287∙3454
Dacă se generalizează ecuaţia (2) pentru supapa i, rezultă:
7 0
+* (3)
7 − 7−1 , = = e 287∙34 54
6 - ./7 . 7
Fig.2. Schiţa de principiu a unei sonde echipată cu supape de pornire.
În condiţiile în care sonda nu este omorâtă, iar nivelul în sondă este

cel static 8 , atunci adâncimea primei supape se determină cu relaţia:
.
=8 + ∙ (4)
9
unde notaţiile au semnificaţia din figura 2.
Relaţia (4) este valabilă pentru cazul descărcării sondei într-un
rezervor; în caz contrar având o presiune în capul de erupţie, rezultă:
75
− .
=8 + ∙ (5)
9
Relaţiile (4) şi (5) se aplică în cazul în care nu există o deversare a
lichidului din sondă, mai înainte ca gazele injectate în coloană să ajungă să
descopere prima supapă.
Dacă fluidul din sondă deversează înainte ca gazele să ajungă să
descopere prima supapă, adâncimea acesteia este dată de relaţia:
−
= (6)
Exerciţiul 7.1
Sǎ se determine din diagrama amplasării supapelor prezentată în figura de mai
jos:a. adâncimile de fixare ale supapelor, b. presiunile de deschidere, respectiv
închidere la suprafaţă şi la adâncimile de fixare ale supapelor, c. presiunea din
tubing din dreptul fiecărei supape.
Fig.3 Amplasarea supapelorde gaz-lift prin metoda graficǎ.
76
1. Care sunt metodele de determinare a adâncimilor de fixare a supapelor?

2. Dacă sonda nu este omorâtă, de unde se porneşte pentru stabilirea
adâncimilor de fixare ale supapelor?
3. Ce presupune metoda analitică de amplasare a supapelor ?
4. Cum se aleg presiunile de închidere, respectiv deschidere ale supapelor de
pornire şi de ce?
5. Când gazele descoperă supapa de lucru cum sunt supapele de deasupra
acesteia?

7.1 Adâncimile de fixare ale supapelor se pot determina atât pe cale grafică cât şi
pe cale analitică. Pentru aceasta este necesar să se cunoască: debitul de lichid care
trebuie extras, debitul de gaze injectate corespunzător acestui debit, presiunea
dinamică de fund şi presiunea la suprafaţă a gazelor, nivelul de lichid din coloană şi
tipul supapelor(acţionate de presiunea din coloana sondei sau de presiunea
fluidelor produse de sondă).
7.2 Presiunile de deschidere şi de închidere la suprafaţă ale supapelor au fost
alese astfel încât, atunci când gazele pătrund printr-o supapă, cea de deasupra ei să
se închidă.
7.3 Presiunea pt reprezintǎ presiunea în tubing în dreptul supapei respective,
aceasta citindu-se pe curba gradient de deasupra punctului de injecţie la adâncimea
de amplasare a supapei.
Rezumat
Adâncimile de fixare ale supapelor se pot determina atât pe cale grafică cât
şi pe cale analitică. Pentru aceasta este necesar să se cunoască debitul de lichid care
trebuie extras, debitul de gaze injectate corespunzător acestui debit, presiunea
dinamică de fund şi presiunea la suprafaţă a gazelor, nivelul de lichid din coloană şi
tipul supapelor (acţionate de presiunea din coloana sondei sau de presiunea
fluidelor produse de sondă).
Nivelul de lichid din coloană poate fi la suprafaţă când sonda este omorâta
sau corespunzător nivelului static când nu s-a considerat necesară omorârea
sondei, presiunea de zăcământ fiind mică.
Metoda analitică de amplasare a supapelor presupune rezolvarea ecuaţiilor
echilibrului de presiuni coloană-ţevi scrise pentru fiecare supapă.
77
Bibliografie
1. Bertain, A.: Bases techniques de la completion activation des puits par gas-lift, IFP,
2002.
8. www.petrowiki.org
78
2 ore

I.8 Pornirea sondelor în
erupţie artificială continuǎ
I.8.2 Pornirea sondelor în erupţie artificialǎ continuǎ
modalitatea de pornire a sondei în gaz-lift continuu;
fenomenele care au loc în timpul operaţiei de pornire a sondelor în
gaz-lift continuu;

știi cum se pornește o sondǎ în gaz-lift continuu;
știi care sunt operaţiile pregǎtitoare înainte de pornirea unei sonde
în gaz-lift continuu.

Înainte de introducerea echipamentului în sondǎ, aceasta este
omorâtǎ cu apǎ sǎratǎ sau cu ţiţei. După ce s-a introdus garnitura de ţevi
echipată cu supapele de pornire şi de lucru în gaura de sondă, urmează ca
sonda să fie descărcată de fluidul cu care a fost umplută (ţiţei sau apă
sărată), astfel încât gazele să ajungă la supapade lucru.
79
Supapele de pornire au fost montate la anumite adâncimi în garnitura
de ţevi. Adâncimile de fixare ale supapelor au fost determinate pe cale
grafică sau pe cale analitică.
De asemenea, presiunile de deschidere şi de închidere la suprafaţă
ale supapelor au fost alese astfel încât să nu se producă fenomenul de
interferenţă între supape.
Prin urmare, s-a urmărit ca la un moment dat gazele să pătrundă
numai printr-o supapă şi nu prin mai multe în acelaşi timp.
Astfel, presiunea de deschidere a unei supape este egală cu presiunea
de închidere a celei de deasupra ei.
I.8.2 Pornirea sondelor în erupţie artificialǎ

continuǎ
Se consideră că în garnitura de ţevi s-au intercalat patru supape (trei
de pornire şi una de lucru).
Presiunile de deschidere la suprafaţă ale acestor supape sunt: 40 bar,
38, bar, 36 bar şi 34 bar.
Presiunile de închidere la suprafaţă sunt: 38 bar, 36 bar,34, bar şi 32
bar.
De asemenea, diametrele orificiilor supapelor sunt din ce în ce mai
mari pornind de la suprafaţă; supapa de lucru având cel mai mare diametru
al orificiului.
Nivelul lichidului cu care este omorâtǎ sonda se aflǎ la suprafaţǎ.
Înaintea începerii operaţiei de pornire a sondei, toate supapele sunt
deschise, ca urmare a presiunii fluidului din ţevi și coloanǎ care acţioneazǎ
asupra elementelor active ale supapei, asigurând comunicaţia spaţiul inelar-
ţevi.
În figura 2 se prezintǎ variaţia presiunii în tubing și în coloanǎ
înainte de începerea injecţiei gazelor prin spaţiul inelar. Presiunea de fund a
coloanei de fluid din sondǎ este , aceasta fiind mai mare decât presiunea
staticǎ, .
Se începe operaţia de pornire a sondei prin injectarea în coloana
sondei printr-o duză reglabilă, gazele sub presiune. Supapele de gaz-lift
fiind deschise, permit trecerea fluidului din spaţiul inelar în ţevile de
extracţie şi mai departe la suprafaţă.
80
a. b.
c. d.
e.
Fig. 1. Fazele pornirii unei sonde în erupţie artificială continuă: a. se începe injecţia
gazelor prin spaţiul inelar; b.gazele descoperǎ prima supapǎ; c. gazele pǎtrund prin a
doua supapǎ, supapa 1 fiind închisǎ; d.gazele pǎtrund prin a treia supapǎ, supapele 1 și 2
fiind închise; e.gazele pǎtrund prin supapa 4 care este supapa de lucru, celelalte supape
de pornire fiind închise.
81
PCE
Adâncimea
Presiunea in tubing Pc Pfo

Presiunea in coloană
Presiunea
Fig.2 Variaţia presiunii în tubing și în coloanǎ înainte
de începerea injecţiei de gaze.
Cum variazǎ diametrele orificiilor supapelor?
PCE Pds1=40 bar

Adâncimea
L1
Presiunea in tubing, bar Pc Pfo

Presiunea in coloană, bar
Presiunea
Fig.3 Variaţia presiunii în tubing și în coloanǎ
atunci când gazele descoperǎ supapa 1.
82
Pe măsură ce gazele pătrund în spaţiul inelar, presiunea în coloana
sondei creşte treptat până când gazele ajung să descopere prima supapă la o
presiune la suprafaţă de 40 bar(fig.3). Presiunea în coloană este menţinută
constantă la valoarea de 40 bar.
În timp ce gazele pătrund în ţevi prin prima supapă, presiunea în
tubing la nivelul supapei respective scade continuu ca urmare a scǎderii
densitǎţii fluidului de deasupra acestei supape, iar nivelul lichidului din
spaţiul inelar este continuu împins în jos, astfel încât gazele ajung să
descopere la un moment dat şi cea de-a doua supapă. Din cauza scǎderii
presiunii în tubing în dreptul supapei 1, presiunea coloanei de lichid din
tubing și din coloanǎ de sub supapa 1 scade devenind mai micǎ decât
presiunea, .
În momentul în care gazele pătrund şi prin supapa a doua (aceasta
având diametrul orificiului mai mare decât prima supapă), are loc o cădere
de presiune în coloană ceea ce determină închiderea supapei 1.
Prin urmare, gazele pătrund prin supapa a doua la presiunea de 38
bar, care reprezintă presiunea de închidere la suprafaţă a primei supape,
aceasta fiind menţinută constantă.
Exerciţiul 8.1
Sǎ se reprezinte grafic variaţia presiunii în coloanǎ și în tubing dupǎ modelul
prezentat în figura 3 pentru faza d din figura 1(gazele pǎtrund prin a treia supapǎ,
supapele 1 și 2 fiind închise).
Ca urmare a pătrunderii gazelor în ţevi prin cea de-a doua supapă,

presiunea în ţevi în dreptul acestei supape scade, iar presiunea coloanei de
lichid din tubing de sub supapa a doua poate sǎ scadǎ sub presiunea staticǎ,
ceea ce determinǎ afluxul fluidelor din strat în gaura de sondǎ.
Deoarece presiunea în coloană este menţinută constantă, nivelul
lichidului din coloană scade continuu, până când gazele ajung să descopere
şi cea de-a treia supapă.
În acest moment se produce o cădere de presiune în coloană,
determinând scăderea presiunii în coloană la 36 bar, care reprezintă
presiunea de închidere la suprafaţă a supapei 2.
Prin urmare, supapa 2 se închide, procedeul repetându-se până când
gazele ajung să descopere supapa de lucru. În acest moment toate supapele
de pornire sunt închise, singura care rămâne deschisă este cea de lucru.
83
Ce se întâmplǎ când gazele pǎtrund prin prima supapǎ?
Exerciţiul 8.2
O sondǎ în gaz-lift continuu este echipatǎ cu cinci supape dintre care patru sunt
de pornire și una de lucru. Presiunile de deschidere la suprafaţǎ ale celor cinci
supape sunt:36 bar, 34 bar, 32 bar, 30 bar și 28 bar.
De asemenea, orificiile supapelor sunt: ¼ in, 5/16 in; 3/8 in; 7/16 in; ½ in.
Iniţial sonda este plinǎ cu apǎ sǎratǎ.
Se cere:
a. Sǎ se precizeze care sunt presiunile de închidere la suprafaţǎ ale supapelor
dacǎ se considerǎ o cǎdere de presiune pe o supapǎ de 2 bar.
b. Sǎ se prezinte modul de pornire al sondei în gaz-lift .
1. Din ce motiv se folosesc supapele pentru pornirea sondei?

2. Ce operaţii se executǎ înainte de pornirea sondei în gaz-lift continuu?
3. Ce se întâmplǎ când gazele descoperǎ supapa a doua?
4. Ce se întâmplǎ când gazele descoperǎ supapa de lucru?
5. Cum sunt supapele de gaz-lift la începutul operaţiei de pornire a sondei în
gaz-lift?
6. Cum sunt supapele 1 și 2 atunci când gazele intrǎ prin supapa 3?
7. Ce înseamnǎ cǎ sonda este omorâtǎ?
8. Cum s-au ales presiunile de închidere, respectiv de deschidere ale supapelor
și din ce motiv?
84
8.1 Diametrele orificiilor supapelor sunt din ce în ce mai mari pornind de la
suprafaţă; supapa de lucru având cel mai mare diametru al orificiului.
8.2 Pe măsură ce gazele pătrund în ţevi prin prima supapă, presiunea în tubing la
nivelul supapei respective scade continuu, ca urmare a scǎderii densitǎţii fluidului
de deasupra acestei supape, iar nivelul lichidului din spaţiul inelar este continuu
împins în jos de cǎtre gaze, acestea ajungând la un moment dat sǎ descopere cea
de-a doua supapǎ.
Rezumat
După ce s-a introdus garnitura de ţevi echipată cu supapele de pornire şi de
lucru în gaura de sondă, urmează ca sonda să fie descărcată de fluidul cu care a fost
umplută (ţiţei sau apă sărată), astfel încât gazele să ajungă la supapa de lucru.
Supapele de pornire au fost montate la anumite adâncimi în garnitura de
ţevi. Adâncimile de fixare ale supapelor au fost determinate pe cale grafică sau pe
cale analitică.
De asemenea, presiunile de deschidere şi de închidere la suprafaţă ale
supapelor au fost alese astfel încât să nu se producă fenomenul de interferenţă
între supape. Prin urmare, s-a urmărit ca la un moment dat gazele să pătrundă
numai printr-o supapă şi nu prin mai multe în acelaşi timp.
Înainte de începerea injecţiei de gaze, toate supapele sunt deschise.
Pe mǎsurǎ ce gazele sunt injectate prin spaţiul inelar, supapele fiind
deschise, permit circulaţia spaţiul inelar-ţevi.
Pe măsură ce gazele pătrund în spaţiul inelar, presiunea în coloana sondei
creşte treptat până când gazele ajung să descopere prima supapă la presiunea ei de
deschidere la suprafaţă. În timp ce gazele pătrund în ţevi prin prima supapă,
presiunea în tubing la nivelul supapei respective scade continuu ca urmare a
scǎderii densitǎţii fluidului de deasupra acestei supape, iar nivelul lichidului din
spaţiul inelar este continuu împins în jos, astfel încât gazele ajung să descopere la
un moment dat şi cea de-a doua supapă.
În momentul în care gazele pătrund şi prin supapa a doua, are loc o cădere
de presiune în coloană ceea ce determină închiderea primei supape. Procedeul se
repetǎ până când gazele ajung să descopere supapa de lucru. În acest moment
toate supapele de pornire sunt închise, singura care rămâne deschisă fiind cea de
lucru.
85
Bibliografie
2002.
9. ***API RP 11V5, Recommended Practice for Operation, Maintenance and
Troubleshooting of Gas Lift Installations, first edition, Washington DC, 1995.
86
2 ore
Modulul II. Erupţia artificială intermitentă

II.1 Echipamentul sondelor în erupţie artificialǎ
intermitentǎ
II.1.1 Principii generale
II.1.2 Echipamentul sondelor în erupţie artificialǎ
intermitentǎ
ce reprezintǎ erupţia artificialǎ intermitentǎ;
cum se echipeazǎ o sondǎ în gaz-lift intermitent;
când se aplicǎ agz-liftul intermitent.

știi care sunt avantajele și dezavantajele gaz-liftului intermitent și
în ce condiţii se aplicǎ;
știi care sunt instalaţiile de gaz-lift intermitent;
știi care sunt perioadele ce formeazǎ un ciclu de gaz-lift
intermitent;
știi care sunt supapele specifice gaz-liftului intermitent și modul de
funcţionare al acestora.

Erupţia artificială intermitentă sau gaz-liftul intermitent reprezintă
alternativa economică a erupţiei artificiale continue atunci când stratul este
depletat, dar care urmǎtoarele caracteristici:
87
• presiunea stratului este mică;
• debitul de lichid este mic; indicele de productivitate 1
m3/zi.bar;
• presiune statică relativ mare şi indice de productivitate scăzut;
• presiune statică mică şi indice de productivitate mare.
În figurile de mai jos se prezintǎ
prezint avantajele și dezavantajele erupţiei
erup
artificiale intermitente.
Avantajele erupţiei
ţiei artificiale intermitente
Permite obţinerea un debit de lichid mai mare decât în cazul în

care sonda ar produce în gaz-lift
gaz continuu.
e
Producţia obţinută poate fi controlată prin modificarea debitului
de gaze injectate, volumului de gaze injectate şi frecvenţa
ciclurilor.
Atunci când între dopul de lichid şi gazele care liftează acest dop
de lichid se interpune un corp solid(plunger sau pig), eficienţa
sistemului creşte considerabil, precum şi adâncimea până la care
poate fi aplicată această metodă de gaz-lift
gaz intermitent.
Se pretează la automatizare aceasta fiind deja aplicată în diferite

câmpuri petroliere.
Nu are componente în mişcare(gaz-liftul

mişcare(gaz liftul intermitent cu sau fără
cameră de acumulare).
Solidele din fluidele produse nu afectează supapele.
Se poate utiliza până la abandonarea sondei, schimbând tipul

instalaţiei de la cea cu acumulare pe ţevi, la cea cu acumulare în
cameră.
Prezenţa gazelor libere produse de strat este benefică.
Fig.1 Avantajele erupţiei artificiale intermitente.
88
Avantaj
Dezavantajele erupţiei
ţiei artificiale intermitente
Nu se recomandă la sondele de mare adâncime şi echipate cu

tubing de diametru mic.
e
Are un randament mult inferior faţă de gaz-liftul

gaz continuu
deoarece energia gazului comprimat în spatele dopului de lichid
este pierdută atunci când acesta ajunge la suprafaţă.
La suprafaţă ajunge aproximativ 70% din dopul de lichid în cazul

gaz-liftului
liftului intermitent convenţional, respectiv cu cameră de
acumulare.
Modelarea ascensiunii dopului de lichid prin ţevile de extracţie

este mai dificilă decât modelarea ascensiunii fluidelor bifazice prin
ţevile de extracţie cu diferite unghiuri de înclinare în cazul gaz-
gaz
liftului continuu.
Instalaţia de gaz-lift
gaz lift intermitent este mai costisitoare decât în cazul
gaz-liftului
liftului continuu.
Necesită sursă de gaze şi instalaţii de comprimare a gazelor, în

cazul în care sursa de gaze de înaltă presiune lipseşte.
Exploatarea unei singure sonde în gaz-lift

gaz lift pe un zăcământ este
nerentabilă deoarece este necesară construirea unei staţii de
comprimare numai pentru această sondă.
Debitul instantaneu de gaze injectate necesar pentru a lifta dopul

de lichid la suprafaţă este mare.
Fig.2 Dezavantajele
Dezavantajele erupţiei artificiale intermitente.
Spre deosebire de erupţia artificială continuă,
continu în cazul erupţiei
artificiale intermitente, injectarea gazelor comprimate se face intermitent
pentru a aduce la suprafaţă
suprafa ă dopul de lichid acumulat în perioada de
acumulare.
89
Prin urmare, o sondă exploatată prin gaz-lift intermitent produce pe
bază de cicluri, un ciclu fiind format din următoarele perioade:
• perioada de acumulare: fluidul provenit din strat se acumulează în ţevi
sau în camera de acumulare, supapa de lucru fiind închisă;
• perioada de injecţie sau de liftare: dopul de lichid acumulat în perioada
anterioară este liftat la suprafaţă de gazele injectate prin spaţiul inelar
care pătrund în ţevi prin supapa de lucru care în această perioadă este
deschisă;
• perioada de destindere a gazelor:presiunea în ţevile de extracţie scade
scurgându-se la separator, simultan cu deplasarea în jos a unei părţi din
dopul de lichid şi cu pătrunderea unui volum de fluid din strat în sondă;
supapa de lucru fiind închisă, iar supapa fixă fiind deschisă.
Care sunt perioadele unui ciclu de gaz-lift intermitent și ce se întâmplǎ în

cadrul fiecǎrei perioade?
II.1.2 Echipamentul sondelor în erupţie artificialǎ

intermitentǎ
Echipamentul sondelor în erupţie artificială intermitentă se compune
din:
1. echipamentul de suprafaţă: capul de erupţie, ventilul programator
montat pe linia de alimentare cu gaze;
2. echipamentul de fund, care este în funcţie de tipul instalaţiei de
erupţie artificială intermitentă.
Instalaţii de erupţie artificială intermitentă
Instalaţiile de gaz-lift intermitentsunt de mai multe tipuri şi

anume[1][2][3][7]:
• instalaţiile de gaz-lift intermitent fără cameră de acumulare sau
convenţionale (fig.3);
90
• instalaţiile de gaz-lift intermitent cu cameră de acumulare(fig.4);
• instalaţii de gaz-lift intermitent cu plunger(plunger lift);
• instalaţii de gaz-lift intermitent cu „pig”(pig lift).
Instalaţiile de gaz-lift intermitent cu cameră, respectiv fără cameră de
acumulare permit recuperarea parţială a dopului de lichid la suprafaţă
(coeficientul de recuperare a dopului de lichid poate fi în jur de 60-70%).
Instalaţiile de gaz-lift intermitent de tip plunger lift şi pig lift au fost
realizate în scopul măririi capacităţii de liftare a dopului de lichid.
În cazul plunger liftului între dopul de lichid şi curentul de gaze se
interpune un plunger metalic, iar în cazul pig liftului se interpune un
element din spumă poliuretanică.
Produc\ia Ventil
Ventil
Producţia spre
spre separator programator
programator
separator Gaze
Gaze
Supapele de
Supapele de
pornire
pornire
Supapa de
Supapa de descărcare
desc[ rcare
Supapa de
Supapa
lucru
de lucru
Supapa dede
Supapa
comunicaţie
comunica\ie
Packerele
Punct de Packerele
Orificii
intrarede
a
comunicaţie
gazelor ]n \evi
Supapa
Supapa fix[fixă
Fig. 3. Instalaţia de erupţie artificială intermitentă

cu cameră de acumulare.
91
Ventil
Producţia spre
Produc\ia Ventil
programator
programator
separator
spre separator
Gaze
Gaze
Supapele
Supapele de de
pornire
pornire
Supapa
Supapa de lucru
de lucru
Packerul
Packerul
Supapafix[fixă
Supapa
Fig. 4. Instalaţia de erupţie artificială intermitentă

fără cameră de acumulare.
a. b.
Fig.5.Variaţia presiunii deasupra supapei fixe în timpul unui ciclu de gaz-lift

intermitent pentru: a. instalaţia cu cameră de acumulare; b. instalaţia cu
acumulare pe ţevi.
92
De asemenea, în funcţie de tipul completării sondei instalaţiile de
erupţie artificială intermitentă pot fi pentru completare simplă şi pentru
completare duală.
În cazul completării duale ambele strate pot fi exploatate prin gaz-
lift intermitent sau un strat poate fi exploatat prin gaz-lift continuu, iar
celălalt prin gaz-lift intermitent.
Controlul injecţiei de gaze în cazul sondelor exploatate prin erupţie
artificială intermitentă se face automat cu ajutorul unui ventil programator
sau controler, o instalaţie complet automatizată[10].
Dintre cele două tipuri de instalaţii cea cu cameră de acumulare
permite acumularea unei cantităţi maxime de fluid pe baza exercitării unei
presiuni minime asupra stratului (fig.5 a.). În acest mod se obţine o
presiune medie de fund mai scăzută spre deosebire de instalaţia de gaz-lift
intermitent fără cameră de acumulare. Din acest motiv instalaţia cu cameră
de acumulare se foloseşte în special la sondele cu presiuni de fund scăzute.
Din figura 3 se observă că o cameră de acumulare formată din
coloana sondei şi delimitată de două packere are o serie de accesorii
prezentate mai jos[1][7][10].
Supapa fixă careîmpiedicăexercitarea asupra stratului a presiunii
gazelor injectate în tubing sub dopul de lichid în perioada de injecţie. Lipsa
acestei supape ar face ca stratul să fie supus unor variaţii de presiune destul
de mari care ar putea conduce la declanşarea viiturilor de nisip în cazul
stratelor slab consolidate.
Supapa de descărcare se montează imediat deasupra camerei de
acumulare(la 10-20m) şi are rolul de a evita blocarea supapei de lucru din
cauza lichidului acumulat în cameră.
Supapa de comunicaţie permite gazelor acumulate în cameră să se
scurgă prin ţevile de extracţie spre separator, împiedicând astfel formarea
unei perne de gaze care ar putea conduce la umplerea incompletă a camerei
de acumulare şi deci la scăderea randamentului instalaţiei. Uneori această
supapă este înlocuită cu un simplu orificiu.
Orificiile din ţevi de la baza camerei de acumulare care permit, în
timpul perioadei de acumulare, trecerea fluidului provenit din strat în
spatele ţevilor de extracţie, precum şi pătrunderea gazelor injectate în ţevi
în timpul perioadei de injecţie.
Packerele delimitează camera de acumulare.
93
Supapa de lucru de tip supapă pilot este plasată în capul camerei de
acumulare şi permite injectarea periodică a gazelor pentru liftarea dopului
de lichid la suprafaţă.
Câte tipuri de instalaţii de gaz-lift intermitent cunoașteţi?

sunt perioadele unui ciclu de gaz-lift intermitent?
Supapele de gaz-lift intermitent

Supapele de gaz-lift intermitent la fel ca şi supapele de gaz-lift
continuu permit pătrunderea gazelor din spaţiul inelar în ţevile de extracţie.
Pentru pornirea sondei se pot utiliza supapele convenţionale folosite la gaz-
lift continuu sau suapape speciale pentru gaz-lift intermitent.
Pe de altă parte, pentru supapa de lucru nu se recomandă folosirea
unei supape de gaz-lift continuu, deoarece în cazul gaz-liftului intermitent
apar nişte cerinţe suplimentare legate de volumul de gaze care trebuie să
treacă prin ea într-un anumit interval de timp în condiţiile unei căderi mici
de presiune.
Prin urmare, supapa de lucru trebuie să aibă o construcţie specială
pentru a permite deschiderea şi închiderea rapidă a acesteia. În acest mod
se realizează trecerea rapidă a unui volum mare de gaze sub forma unui dop
de gaze comprimate sub dopul de lichid din ţevile de extracţie în condiţiile
unei diferenţe de presiune mici între presiunea de deschidere şi cea de
închidere.
De asemenea, este necesar ca supapa de lucru să se închidă rapid
pentru a preveniun consum exagerat de gaze. Deoarece supapa de lucru
trebuie să aibă capacitatea de a permite trecerea unui volum mare de gaze
într-un timp destul de scurt, este necesar ca aceasta să aibă un orificiu cu
diametru destul de mare. În acelaşi timp însă aceasta trebuie să aibă o
diferenţă de presiune între presiunea de deschidere şi cea de închidere
suficient de mică pentru a controla debitul de gaze injectate.
Supapa care reuneşte toate caracteristicile de mai sus este supapa
pilot care poate fi cu piston sau cu scaun dublu, cele mai utilizate fiind cele
cu piston(fig.6). Supapele pilot cu piston pot fi montate în mandrine de la
suprafaţă sau pot fi introduse ulterior în acestea cu ajutorul instalaţiei de
operat cu sârma şi a dispozitivului de lansare[1][10].
94
De asemenea, aceste supape pot fi echilibrate sau neechilibrate.
Aşa cum se observă din figura 6, supapa pilot este alcătuită din două
părţi componente principale şi anume[7]:
• supapa de gaz-lift convenţională prevăzută cu un orificiu secundar;
• supapa cu piston prevăzută cu un orificiu principal al cărui diametru este
mai mare decât cel al orificiului secundar.
Fig. 6 Supapa pilot cu piston în poziţie închisă.

În cazul în care supapa este acţionată de presiunea din coloana
sondei, aceasta se va deschide atunci când presiunea în spaţiul inelar este
egală cu presiunea de deschidere a supapei pilot.
Prin urmare, gazele din spaţiul inelar vor acţiona asupra burdufului
supapei de gaz-lift convenţională comprimându-l şi determinând în acest
mod deschiderea supapei.
95
Astfel, gazele vor pătrunde deasupra pistonului şi prin canalul
longitudinal, determinând deplasarea acestuia în jos şi comprimarea
arcului.
Ca urmare, orificiul principal al supapei cu piston se va deschide şi
va permite trecerea în ţevile de extracţie a debitului de gaze necesar liftării
dopului de lichid acumulat în perioada de acumulare.
Atunci când presiunea din spaţiul inelar scade la valoarea presiunii
de închidere a supapei, supapa de gaz-lift convenţională se închide, iar
presiunile de sub şi de deasupra pistonului se echilibrează, arcul se destinde
iar orificiul principal al supapei cu piston se închide.
În timp ce supapa este închisă presiunea din ţevile de extracţie, se
manifestă asupra supapei de gaz-lift convenţionale fiind în opoziţie cu
presiunea din burduful supapei, .
Care sunt componentele principale ale unei supape pilot?
1. În ce condiţii se aplică erupţia artificială intermitentă?

2. Care sunt avantajele erupţiei artificiale intermitente?
3. Care sunt dezavantajele erupţiei artificiale intermitente?
4. Ce se întâmplă în perioada de destindere a gazelor?
5. Câte tipuri de instalaţii de gaz-lift intermitent cunoaşteţi?
6. Care sunt accesoriile camerei de acumulare?
7. Prin ce se caracterizează supapele de gaz-lift intermitent?
96
9.1 Perioadele care compun un ciclu de gaz-lift intermitent sunt: perioada de
acumulare( fluidul provenit din strat se acumulează în ţevi sau în camera de
acumulare, supapa de lucru fiind închisă), perioada de injecţie(dopul de lichid
acumulat în perioada anterioară este liftat la suprafaţă de gazele injectate
prin spaţiul inelar care pătrund în ţevi prin supapa de lucru care în această
perioadă este deschisă) și perioada de destindere a gazelor(presiunea în
ţevile de extracţie scade scurgându-se la separator, simultan cu deplasarea în
jos a unei părţi din dopul de lichid şi cu pătrunderea unui volum de fluid din
strat în sondă; supapa de lucru fiind închisă, iar supapa fixă fiind deschisă).
9.2 Instalaţiile de gaz-lift intermitent sunt de douǎ tipuri: cu camerǎ de
acumulare și fǎrǎ camerǎ de acumulare.
9.3 Supapa pilot este compusǎ din: supapa de gaz-lift convenţională prevăzută
cu un orificiu secundar și supapa cu piston prevăzută cu un orificiu principal
al cărui diametru este mai mare decât cel al orificiului secundar.
Rezumat
Erupţia artificială intermitentă sau gaz-liftul intermitent reprezintă
alternativa economică a erupţiei artificiale continue atunci când stratul este
depletat, dar care anumite caracteristici şi anume:presiunea stratului este mică;
debitul de lichid este mic; indicele de productivitate, mai mic de 1 m3/zi.bar;
presiune statică relativ mare şi indice de productivitate scăzut; presiune statică
mică şi indice de productivitate mare.
Spre deosebire de erupţia artificială continuă, în cazul erupţiei artificiale
intermitente, injectarea gazelor comprimate se face intermitent pentru a aduce la
suprafaţă dopul de lichid acumulat în perioada de acumulare.
Astfel, o sondă exploatată prin gaz-lift intermitent produce pe bază de
cicluri, un ciclu fiind format din următoarele perioade: perioada de acumulare,
perioada de injecţie și perioada de destindere a gazelor.
Echipamentul sondelor în erupţie artificială intermitentă se compune din: 1.
echipamentul de suprafaţă: capul de erupţie, ventilul programator montat pe linia
de alimentare cu gaze; 2. echipamentul de fund care este în funcţie de tipul
instalaţiei de erupţie artificială intermitentă.
Supapele de gaz-lift intermitent la fel ca şi supapele de gaz-lift continuu
permit pătrunderea gazelor din spaţiul inelar în ţevile de extracţie. Pentru pornirea
sondei se pot utiliza supapele convenţionale folosite la gaz-lift continuu sau
suapapele speciale pentru gaz-lift intermitent.
Supapele speciale folosite la gaz-lift intermitnt sunt supapele pilot care pot fi
cu piston sau cu scaun dublu, cele mai utilizate fiind cele cu piston.
97
Bibliografie
2002.
10. ***Recommended Practices for Design and Operation of Intermittent and Chamber
Gas-lift Wells and Systems, 11V10 First Edition, June, 2008.
11. ***Artificial Lift Solutions Catalog, Schlumbeerger, 2017.
98
2 ore

II.2 Parametrii unei instalaţii de erupţie artificială
intermitentǎ
II.2.2 Înǎlţimea dopului și lungimea camerei
II.2.3 Volumul de gaze necesar liftǎrii dopului
II.2.4 Debitul de gaze și raţia gaze-lichid consumatǎ
II.2.5Timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent
II.2.6 Debitul unei sonde în gaz-lift intermitent
II.2.7 Amplasarea supapelor
cum se determinǎ înǎlţimea dopului și lungimea camerei;
cum se determinǎ volumul de gaze necesar liftǎrii dopului;
cum se determinǎ debitul de gaze și raţia gaze-lichid consumatǎ;
cum se determinǎ timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent;
cum se determinǎ debitul unei sonde în gaz-lift intermitent;
cum se amplaseazǎ supapelor de-a lungul garniturii de ţevi.

determini înǎlţimii dopului, lungimii camerei, volumului de gaze
necesar liftǎrii dopului, debitului de gaze și raţiei gaze-lichid
consumatǎ, timpului unui ciclu și debitului unei sonde în gaz-lift
intermitent;
sǎ amplasezi supapele de gaz-lift prin metoda graficǎ, respectiv
analiticǎ.
99
Parametrii unei instalaţii de gaz-lift intermitent sunt: înălţimea
dopului de lichid, lungimea camerei de acumulare, volumul de gaze
necesar liftării dopului de lichid la suprafaţă, debitul de gaze şi raţia gaze-
lichid consumată, timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent, debitul sondei
exploatată prin gaz-lift intermitent, adâncimile de amplasare şi
caracteristicile supapelor.
II.2.2 Înălţimea dopului și lungimea camerei

Pentru determinarea înălţimii dopului de lichid acumulat în perioada
de acumulare este necesar să se pornească de la condiţia ca presiunea sub
dop în momentul în care acesta începe să se ridice trebuie să fie
aproximativ 60-70% din presiunea de deschidere a supapei de lucru la
adâncimea ei de fixare, [7].
De asemenea, dacă se consideră că între ţevi şi spaţiul inelar există o
diferenţă de presiune ∆ =2 bar în momentul startului dopului de lichid,
atunci echilibrul de presiune ţevi - spaţiul inelar în acel moment se poate
exprima sub forma:
ℎ
+ℎ + = − 2 ∙ 10
2
(1)
de unde rezultă înălţimea dopului de lichid la momentul startului, ℎ :
− − 2 ∙ 10
ℎ =
+
(2)
în care: reprezintă factorul de frecare care depinde de regimul de curgere;

− diametrul interior al ţevilor de extracţie, m; −viteza de ridicare a
dopului de lichid, care se recomandă a fi de 5- 6 m/s pentru îmbunătăţirea
coeficientului de recuperare al dopului; −presiunea de deschidere a
supapei de lucru la adâncimea, de amplasare a acesteia, Pa; −
presiunea din capul de erupţie(egală cu presiunea de la separator), Pa.
La suprafaţă va ajunge un dop de lichid cu o înălţime ℎ∗ care se
determină cu relaţia:
ℎ∗ = ℎ (3)
100
în care Cr reprezintă coeficientul de recuperare al dopului de lichid care
este de aproximativ 65-70% .
Înǎlţimea dopului ajuns la suprafaţǎ, ℎ∗ este mai micǎ decât
înǎltimea iniţialǎ a dopului ℎ deoarece în timpul ascensiunii dopului spre
suprafaţă, acesta este penetrat pe o anumită lungime de către gaze, iar pe
peretele ţevilor de extracţie se formeazǎ un film de lichid. Principalii factori
care influenţează eficienţa liftării dopului de lichid sunt: cantitatea de lichid
pierdută din dopul iniţial, mărimea orificiului supapei, presiunea
diferenţială coloană-ţevi în momentul deschiderii supapei de lucru,
diferenţa dintre presiunea de deschidere şi presiunea de închidere a supapei
de lucru, volumul şi debitul de gaze necesar ridicării dopului de
lichid[2][7].
Lungimea camerei de acumulare în cazul instalaţiei de gaz-lift
intermitent cu cameră de acumulare, se determină pe baza volumului
dopului de lichid care trebuie liftat la suprafaţă. De asemenea, dacă se
consideră camera de acumulare ca fiind formată din coloana sondei
delimitată de două packere şi se scrie egalitatea dintre volumul camerei şi
volumul dopului de lichid, rezultǎ pentru lungimea camerei urmǎtoarea
relaţie:
ℎ !
=
" − +
(4)
# !
Care sunt parametrii unei instalaţii de gaz-lift intermitent?
II.2.3 Volumul de gaze necesar liftării dopului

Pentru determinarea volumului de gaze în condiţii normale, $%
necesar liftării dopului de lichid, se pleacă de la legea gazelor și rezultǎ
urmatoarea relaţie:
& $' (%
$% =
)& (&
(5)
%
101
În relaţia de mai sus & reprezintă presiunea medie a gazelor din ţevi
în momentul în care dopul a ajuns la suprafaţă, aceasta fiind dată de relaţia:
* + '
& =
2
(6)
unde * reprezintă presiunea sub dop în momentul în care acesta a ajuns la

suprafaţă, iar ' este presiunea în ţevi la nivelul supapei de lucru atunci
când dopul de lichid a ajuns la suprafaţă.
- ./0 1
Volumul, $' este volumul ţevilor, $' = , , m3,
2
(& - temperatura medie în sondă, K ;
)& - factorul de abatere al gazelor pentru & şi (& .
Din destinderea gazelor din spaţiul inelar între presiunea de
deschidere şi presiunea de închidere a supapei de lucru, rezultă volumul de
gaze, ∆$% care se determină cu relaţia:
$*! (% & !&

∆$% = 3 − 5
% (& )&4 )&
(7)
în care:
6-7 . 8 1
$*! reprezintă volumul spaţiului inelar, $*! = , m3 ;
2
" −diametrul interior al coloanei, m;
# −diametrul exterior al ţevilor de extracţie, m;
&- presiunea medie de deschidere a supapei de lucru, bar; & =- * +
1/2;
!& −presiunea medie de închidere a supapei de lucru, bar; !& =- !* +
! 1/2;
)&4 , )& −factorii de abatere ai gazelor pentru temperatura (& şi presiunile
medii & şi !& ;
%, (% −presiunea, respectiv temperatura în condiţii standard, % = 1bar,
iar (% =273,15 K.
Atunci când cele două volume de gaze sunt egale( $% = ∆$% 1
înseamnă că supapa de lucru are o diferenţă mare de presiune între
presiunea de deschidere şi presiunea de închidere, astfel încât sonda
funcţionează numai pe baza gazelor acumulate în spaţiul inelar[1][2][7].
102
Însă de cele mai multe ori $% > ∆$% , iar volumul de gaze, $%∗ care trebuie să
treacă din linia de injecţie în spaţiul inelar este: $%∗ = $% − ∆$% .
Ce înseamnǎ atunci când $% = ∆$%?
II.2.4 Debitul de gaze şi raţia gaze-lichid consumată

Debitul de gaze, <= care trebuie să pătrundă din spaţiul inelar în
ţevile de extracţie se determină ţinând seama de volumul de gaze necesar
liftării dopului de lichid, $% şi timpul de injecţie, >! :
$%
<= =
>!
(8)
Atunci când $% > ∆$% debitul de gaze care trebuie să pătrundă din
linia de injecţie în spaţiul inelar este dat de relaţia:
$%∗
<= ∗
=
>!
(9)
Dacă $% = ∆$% rezultǎ că sonda funcţionează numai pe baza gazelor

acumulate în spaţiul inelar[1][7].
În acest caz reglarea şi controlul injecţiei de gaze la suprafaţă se face
cu ajutorul unei duze dimensionate în funcţie de presiunea din amonte !?@ ,
presiunea din aval (- * + !* 1⁄2) şi debitul de gaze care trebuie să treacă
prin duză, <= = $% ⁄>B ; >B fiind timpul de acumulare al dopului de lichid.
Raţia gaze-lichid consumată pe un ciclu de gaz-lift intermitent se
determină pe baza volumului de gaze necesar liftării dopului de lichid şi
volumului dopului de lichid ajuns la suprafaţă:
4$%
CD =
, ℎ∗
(10)
103
II.2.5 Timpul unui ciclu de gazlift intermitent
Timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent are următoarele
componente: timpul de acumulare; timpul de injecţie; timpul de destindere
a gazelor. Timpul de acumulare se determină ţinând seama de următoarele
aspecte: afluxul fluidului din strat în gaura de sondă și acumularea
lichidului în coloană nu începe de la nivelul F% , corespunzător bazei
camerei de acumulare, ci de la un nivel F% ′ stabilit pe baza volumului de
lichid pierdut din dopul iniţial şi a refacerii presiunii sub supapa fixă în
perioada de injecţie şi de destindere a gazelor (fig.1)[1][7]. Afluxul
fluidului din strat în gaura de sondă depinde de parametrii stratului
productiv şi este descris de următoarea ecuaţie:
< = HI- − 1 (11)
unde reprezintă presiunea de zăcământ, iar este presiunea dinamică

de fund.
Presiunea dinamică de fund variază în timpul acumularii fluidului în
gaura de sondă. Ca urmare, la un anumit moment în timpul acumulării când
nivelul lichidului în cameră se află la distanţa h faţă de media
perforaturilor(fig.1), presiunea dinamică de fund se poate determina cu
relaţia urmǎtoare:
= + ℎ= ℎ′ + ℎ (12)
iar presiunea de zǎcǎmânt se poate exprima sub forma:
= F (13)
Dacă se consideră ca reper nivelul static, F , la un moment dat, în

perioada de acumulare nivelul de lichid în camera de acumulare se va afla
la o distanţă, H faţă de nivelul static (fig.1). În consecinţǎ, ţinând seama de
relaţiile(12) și(13), ecuaţia afluxului fluidului din strat în gaura de sondă
(relaţia (11)) va avea următoarea formă:
< = HI ∙ ∙ -F − ℎ′1 (14)
104
Nivelul static
Hi
Ha
H
H' 0
p' H0
HHcs
Fig.1 Acumularea fluidului în cameră.

Volumul de lichid din strat, d$ care pătrunde în gaura de sondă într-
un timp d> corespunzător nivelului de lichid, H este:
d$ = < ∙ d> = HI -F − ℎ′1 ∙ d> (15)
Pe de altă parte, însă, pătrunderea volumului d$ în sondă face ca

nivelul de lichid în camera de acumulare să crească cu dF.
Prin urmare, volumul, d$ se mai poate exprima sub forma:
d$ = −KdF (16)
unde K reprezintă aria secţiunii transversale a camerei de acumulare, m2.

Din egalarea relaţiilor (15) şi (16) rezultă:
HI ∙ ∙ -F − ℎ′1 ∙ d> = −KdF (17)
În relaţia de mai sus se separă variabilele şi se integrează între

limitele t=0 şi t=1 , respectiv între F = F% şi F = FB rezultând următoarea
relaţie pentru determinarea timpului de acumulare:
105
K F% − ℎ′
>B = ln N O
HI FB − ℎ′
(18)
Relaţia (18) s-a obţinut considerând că nivelul lichidului

corespunzător începutului perioadei de acumulare este F% .
Din ce se compune timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent?
Ţinând seama însă de faptul că o parte din dopul de lichid se întoarce

la baza camerei, iar în perioada de injecţie are loc refacerea presiunii sub
supapa fixă, perioada de acumulare începe de la nivelul F% ′care se
ℎ∗ , !
F%P = F% − Q-FB − F! 1 + R
4K
(19)
Cunoscând viteza de ridicare a dopului de lichid la suprafaţă, v şi

lungimea traseului parcurs de dop ( − ℎ ), rezultă că timpul de injecţie se
−ℎ
>! = (20)
sau ţinând seama de volumul de gaze, $% şi de debitul de gaze, <= :
$%
>! =
<=
(21)
Timpul de destindere al gazelor rezultat din experimentele practice la

sonde este de 10 - 12 minute. Prin urmare, timpul unui ciclu de gazlift in-
termitent se determinǎ cu urmǎtoarea relaţie :
( = >B + >! + >S (22)
106
II.2.6 Debitul sondei în gaz-lift intermitent
Debitul sondei exploatată prin gaz-lift intermitent se determină
ţinând seama de numărul de cicluri dintr-o zi şi volumul dopului de lichid
adus la suprafaţă. Dacă se cunoaşte timpul unui ciclu de gaz-lift
intermitent, se poate determina numărul de cicluri, n:
86400
T=
(
(23)
Prin urmare, volumul de lichid adus la suprafaţă într-o zi sau debitul

sondei, < se determină cu relaţia:
,
< = ℎ∗ T
4 ! (24)
II.2.7 Amplasarea supapelor

Adâncimile de amplasare a supapelor se pot determina atât prin
metoda grafică cât şi analitică ţinând seama de gradientul de descărcare,
gradientul static precum şi de nivelul lichidului în coloană[1][2][3][7][10].
Acesta din urmă se poate afla la suprafaţă când sonda este omorâta sau la
nivelul static când nu s-a considerat necesară omorârea sondei, stratul
productiv fiind foarte depletat.
Metoda grafică de determinare a adâncimilor de amplasare a
supapelor este asemănătoare cu cea folosită la gaz-lit continuu, însă în locul
curbei gradient de deasupra punctului de injecţie se trasează dreapta de
descărcare pe baza unui gradient mediu de descărcare de 0,01 bar/m până la
o adâncime de 2000 m şi 0,015 bar/m pentru adâncimi cuprinse între 2000
m şi 2500 - 3000 m[1][7].
În cazul în care sonda este omorâtă, pentru stabilirea adâncimilor de
amplasare a supapelor prin metoda grafică (fig. 2) se procedează astfel:
• pe o diagramă presiune = f(adâncime) se trasează dreapta de descărcare
(3) pornind de la presiunea, din capul de erupţie;
• pornind de la presiunea de injecţie, !?@ se trasează dreapta de variaţie a
presiunii gazelor în coloană (2);
• se stabilesc presiunile de deschidere şi de închidere ale supapelor la
suprafaţă - * , !* 1 considerând o cădere de presiune între cele două
107
presiuni cuprinsă în intervalul 1,5 - 2 bari şi se trasează spre stânga o
serie de drepte paralele şi echidistante 2',2"...etc, cu dreapta 2;
• se traseazădreapta de variaţie a presiunii fluidului de omorâre (1);
• la intersecţia dintre dreapta 1 cu dreapta 2’ rezultă presiunea de
deschidere, 4 şi adâncimea corespunzătoare amplasării primei supape
4;
• de la punctul de intersecţie pe baza căruia a rezultat adâncimea primei

supape, 4 se duce o dreaptă orizontală spre stânga, până când
intersectează dreapta 3 (punctul de coordonate - '4 , 4 1 ;
• adâncimea de amplasare a celei de-a doua supape depinde de
presiunea proiectată să se realizeze în ţevi la nivelul primei supape, '4 ;
• din punctul de coordonate - '4 , 4 1 se trasează o dreaptă paralelă la
dreapta 1, până când intersectează dreapta 2”, iar punctul de intersecţie
stabileşte adâncimea de amplasare a supapei a doua, ;
• procedeul se repetă până când se ajunge la supapa de lucru care este
amplsată fie în capul camerei de acumulare, fie imediat deasupra
packerului.
În cazul în care sonda nu este omorâtă, adâncimile de amplasare a
supapelor se determină pornind de la nivelul static, procedeul fiind
asemănător cu cel descris mai sus, cu deosebirea că în locul dreptei de
omorâre a sondei se va trasa dreapta de variaţie a presiunii fluidului din
sondă pornind de la nivelul static.
pCE
Fig.2. Determinarea adâncimilor de amplasare a supapelor prin metoda grafică.
108
Prin ce metode se amplaseazǎ supapele de gaz-lift intermitent?
Metoda analitică de determinare a adâncimilor de amplasare a

supapelor se bazează pe echilibrul de presiune spaţiul inelar- ţevi şi ţinând
seama de figura 2. Prin urmare, adâncimea de amplasare a primei supape
este:
!?@ −
4 = (25)
considerând că la prima supapă se ajunge cu presiunea din linia de injecţie.

Echilibrul de presiuni ţevi –coloană la nivelul celei de-a doua supape se
poate exprima sub forma:
=D 4 + D* - − 41 = 4 (26)
de unde rezultă adâncimea celei de-a doua supape:
4 −D 4 −
= 4+
D*
(27)
Prin urmare, dacă se generalizează, adâncimea de fixare a unei

supape i este dată de relaţia:
!.4 −D !.4 −
! = !.4 +
D*
(28)
în care: D reprezintă gradientul de descărcare, bar/m, D* - gradientul static,

D* = ⁄10 , bar/m, iar !.4 - presiunea de deschidere a supapei (i-1) la
adâncimea ei de amplasare care se determină cu relaţia:
XYZ[\ ]^X
!.4 = *!.4 ∙e _`ab cb (29)
sau
300
!.4 = *!.4 d1 + e!.4 g
( !.4
(30)
109
unde e!.4 este un factor care se determină în funcţie de densitatea relativă a
gazelor = şi de adâncimea de fixare a supapei i − 1 , !.4 , iar ( !.4 - este
temperatura la adâncimea !.4 , K.
Adâncimea de fixare a supapei de lucru se stabileşte ţinând seama de
adâncimea de fixare a packerului sau de adâncimea la care se află camera
de acumulare.
Atunci când supapele se amplasează pornind de la nivelul static,
adâncimea de amplasare a primei supape se determină cu relaţia:
!?@ − !
4 =F + ∙
"
(31)
Exerciţiul 10.1
• Sǎ se determine adâncimile de fixare ale supapelor prin metoda analiticǎ, dacǎ

se cunosc urmǎtoarele date: diametrul interior al tubingului, di=63,5 mm,
diametrul interior al coloanei,D=152 mm; densitatea ţiţeiului, ρt= 860 kg/m3
densitatea apei de zăcământ, ρa= 1050 kg/m3; temperatura medie la suprafaţă,
ts=15 0C; densitatea relativă a gazelor ρrg= 0,65; viscozitatea ţiţeiului, µt=2,5 ⋅ 10-3
Pa ⋅ s; viscozitatea apei, µa=1 ⋅ 10-3 Pa ⋅ s; presiunea în capul de erupţie, pCE=3 bar,
presiunea în linia de injecţie, pinj = 35 bar; presiunea de deschidere a supapei de
lucru la suprafaţă pds = 22,5bar; presiunea de deschidere a supapei de lucru la
adâncimea ei de fixare pdL = 24,8 bar; coeficientul de recuperare al dopului la
suprafaţă Cr = 0,68; impurităţile, i=40%, nivelul static, HC = 900 m. Se consideră
că sonda este omorâtă cu ţiţei de densitate ρt= 860 kg/m3 iar packerul este fixat
la 1390m.
1. Cum se determinǎ înǎlţimea dopului de lichid?

2. Care sunt metodele de determinare a adâncimilor de fixare a supapelor?
3. Cum se determinǎ volumul de gaze necesar liftǎrii dopului?
4. Cum se determinǎ timpul unui ciclu de gaz-lift intermitent?
5. Cum se determinǎ debitul unei sonde în gaz-lift intermitent?
6. Cum se determinǎ numǎrul de cicluri?
110
10.1 Parametrii unei instalaţii de gaz-lift intermitent sunt: înălţimea dopului de
lichid; lungimea camerei de acumulare; volumul de gaze necesar liftării dopului de
lichid la suprafaţă; debitul de gaze şi raţia gaze-lichid consumată; timpul unui ciclu
de gaz-lift intermitent; debitul sondei exploatată prin gaz-lift intermitent;
adâncimile de amplasare şi caracteristicile supapelor.
10.2 Atunci când cele două volume de gaze sunt egale$% = ∆$% înseamnă că
supapa de lucru are o diferenţă mare de presiune între presiunea de deschidere şi
presiunea de închidere, astfel încât sonda funcţionează numai pe baza gazelor
acumulate în spaţiul inelar.
10.3 Timpul unui ciclu de de gaz-lift intermitent se compune din: timpul de
acumulare; timpul de injecţie și timpul de destindere a gazelor.
10.4 Amplasarea supapelor se realizeazǎ fie prin metoda analiticǎ fie prin
metoda graficǎ.
Rezumat
Parametrii unei instalaţii de gaz-lift intermitent sunt: înălţimea dopului de
lichid; lungimea camerei de acumulare; volumul de gaze necesar liftării dopului de
lichid la suprafaţă; debitul de gaze şi raţia gaze-lichid consumată; timpul unui ciclu
de gaz-lift intermitent; debitul sondei exploatată prin gaz-lift intermitent;
adâncimile de amplasare şi caracteristicile supapelor.
Adâncimile de amplasare a supapelor se pot determina atât prin metoda
grafică cât şi analitică ţinând seama de gradientul de descărcare, gradientul static
precum şi de nivelul de lichid din coloană. Acesta din urmă poate fi la suprafaţă
când sonda este omorâta sau la nivelul static când nu s-a considerat necesară
omorârea sondei, stratul productiv fiind foarte depletat.
Metoda grafică de determinare a adâncimilor de amplasare a supapelor este
asemănătoare cu cea folosită la gaz-lit continuu, însă în locul curbei gradient de
deasupra punctului de injecţie se trasează dreapta de descărcare pe baza unui
gradient mediu de descărcare de 0,01 bar/m până la o adâncime de 2000 m şi 0,015
bar/m pentru adâncimi cuprinse între 2000 m şi 2500 - 3000 m.
Bibliografie
2002.
111
112
2 ore

II.3 Pornirea sondelor în erupţie artificială
intermitentǎ
II.3.1 Reglarea și controlul injecţiei de gaze
II.3.2 Pornirea sondelor în erupţie artificialǎ
intermitentǎ
modalitatea de pornire a sondei în gaz-lift intermitent;
fenomenele care au loc în timpul operaţiei de pornire a sondelor în
gaz-lift intermitent;
modul de reglare și control al injecţiei gazelor.

știi cum se pornește o sondǎ în gaz-lift intermitent;
știi ce presupune reglarea și controlul injecţiei de gaze la
suprafaţǎ;
știi prin ce metode se regleazǎ și se controleazǎ injecţia de gaze.
II.3.1 Reglarea și controlul injecţiei de gaze

Reglarea şi controlul injecţiei de gaze la suprafaţă presupune reglarea
presiunii de injecţie, debitului de injecţie şi numărului de cicluri. Aceasta se
realizează în funcţie de volumul de gaze disponibile pentru injecţie prin
următoarele metode[1][2][7]:
113
• Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză;
• Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză şi regulator de
presiune;
• Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu ventil programator
sau controler.
Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză

În acest caz, duza care poate fi fixă sau reglabilă se montează pe linia
de gaze înainte de intrarea în coloană(fig.1).
Fig.1 Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză.

Această metodă de reglare şi control a injecţiei de gaze se aplică
atunci când debitul de gaze disponibil este mai mic decât debitul de gaze
instantaneu necesar liftării dopului de lichid la suprafaţă. Gazele se vor
injecta continuu prin duză şi se vor înmagazina în spaţiul inelar al sondei.
Prin această modalitate de reglare a injecţiei de gaze se utilizează şi
volumul de gaze, ∆ din spaţiul inelar rezultat din destinderea gazelor
între presiunea de deschidere şi presiunea de închidere a supapei de lucru.
PCEmax
Fig.2 Variaţia presiunii la suprafaţă în coloană şi în ţevi în cazul reglării şi

controlului injecţiei de gaze cu duză.
În figura 2 se prezintă variaţia presiunii la suprafaţă în ţevi şi coloană
în timpul ciclurilor de gaz-lift intermitent. Din această figură se observă că
presiunea în coloană creşte continuu în timpul perioadei de acumulare,
când supapa de lucru este închisă, datorită injecţiei continue de gaze prin
duza de la suprafaţă atingând un maxim la sfârşitul perioadei de acumulare
114
când presiunea în coloană a ajuns la valoarea presiunii de deschidere a
supapei de lucru . În timpul perioadei de injecţie, presiunea în ţevi la
suprafaţă creşte rapid atingând un maxim, în momentul în care
dopul de lichid a ajuns la suprafaţă, iar presiunea în coloană scade până
atinge valoarea presiunii de închidere a supapei de lucru, .
Prin urmare, volumul de gaze injectate în ţevile de extracţie prin
supapa de lucru are două componenete:
• volumul de gaze injectate prin duză de la suprafaţă;
• volumul de gaze înmagazinat în spaţiul inelar rezultat prin
destinderea gazelor între presiunea de deschidere şi presiunea
de închidere a supapei de lucru.
În cazul acestei metode este necesar ca presiunea din coloana sondei
să crească de la presiunea de închidere la presiunea de deschidere a supapei
de lucru în timpul de acumulare.
Care sunt metodele de control și reglare a injecţiei de gaze?
Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză şi regulator de

presiune
Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu ajutorul duzei şi
regulatorului de presiune montate în serie(fig.3)se aplică atunci când
diametrul orificiului duzei trebuie să fie foarte mic, ceea ce ar conduce la
formarea criohidraţilor, spaţiul inelar este mic, iar > ∆ .
Montajul duză şi regulator de presiune previne formarea
criohidraţilor prin utilizarea unei duze cu orificiul suficient de mare. Se pot
folosi duzele cu diametre mai mari fără a influenţa controlul injecţiei de
gaze, deoarece regulatorul de presiune întrerupe injecţia de gaze în spaţiul
inelar atunci când presiunea din aval de duză a ajuns la valoareapresiunii de
deschidere a supapei de lucru.
Această supapă însă nu se deschide decât în momentul în care
presiunea în ţevi la nivelul ei a ajuns la o anumită valoare corespunzătoare
dopului ce trebuie liftat.
115
Fig.3 Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză şi regulator de presiune.
PCEmax

controlului injecţiei de gaze cu duză şi regulator de presiune.
Din figura 4 se observă că presiunea în coloană creşte până la o
valoarea presiunii de deschidere a supapei de lucru într-un timp mai scurt
decât perioada de acumulare, pătrunderea gazelor în spaţiul inelar fiind
întreruptă de regulatorul de presiune.
După terminarea perioadei de acumulare, supapa de lucru se
deschide, având loc liftarea dopului de lichid la suprafaţă. În acest timp
presiunea în capul de erupţie creşte până atinge un maxim corespunzător
sosirii dopului de lichid la suprafaţă, iar presiunea în coloană scade la
valoarea corespunzătoare presiunii de închidere a supapei de lucru.
Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu ventil programator

Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu ajutorul unui ventil
programator (fig.5) este cea mai des folosită la sondele în gaz-lift
intermitent.
116
Ventilul programator sau controlerul este programat să permită
injecţia gazelor în spaţiul inelar şi mai departe prin supapa de lucru în ţevile
de extracţie la anumite intervale de timp prestabilite.
În figura 5 se prezintă variaţia presiunii în coloană la suprafaţă,
precum şi variaţia presiunii în ţevi la suprafaţă.
Fig.5 Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu ventil programator.
PCEmax

controlului injecţiei de gaze cu duză şi regulator de presiune.
Din figura 6 se observă că în timpul perioadei de acumulare

presiunea în spaţiul inelar este constantă şi egală cu presiunea de închidere
a supapei de lucru, iar în perioada de injecţie aceasta creşte rapid la
valoarea presiunii de deschidere a supapei de lucru permiţând deschiderea
acesteia şi liftarea dopului de lichid la suprafaţă. Presiunea în ţevile de
extracţie la suprafaţă are aceiaşi variaţie ca presiunea în coloană la
suprafaţă, în sensul că în timpul perioadei de acumulare este constantă şi
egală cu presiunea de la separator, iar în timpul perioadei de injecţie creşte
atingând un maxim când dopul ajunge la suprafaţă.
117
II.3.2 Pornirea sondelor în erupţie artificialǎ
intermitentǎ
La fel ca în cazul pornirii sondei în gaz-lift continuu, iniţial sonda
poate fi plină cu fluid de omorâre sau lichidul în sondă se află la nivelul
static( în cazul stratelor foarte depletate).
În figura 7 se prezintă fazele pornirii intermitente a unei sonde.
După introducerea echipamentului de gaz-lift intermitent în gaura de
sondă, se trece la descărcarea sondei sau la pornirea acesteia.
Se menţionează că presiunile de deschidere şi de închidere la
suprafaţă ale supapelor au fost alese astfel încât să nu se producă
fenomenul de interferenţă între supape (presiunea de deschidere a unei
supape este egală cu presiunea de închidere a celei de deasupra ei).
Se consideră că în garnitura de ţevi s-au montat patru supape pilot
(trei de pornire şi una de lucru)
Presiunile de deschidere la suprafaţă ale acestor supape sunt: 40 bar,
38,5 bar, 37 bar şi 35,5 bar, iar presiunile de închidere la suprafaţă sunt:
38,5 bar, 37 bar, 35,5 bar şi 34 bar. De asemenea, supapele au orificii din
ce în ce mai mari pornind de la suprafaţă; supapa de lucru având cel mai
mare orificiu.
Se începe operaţia de pornire intermitentă a sondei. Ventilul
programator sau controlerul instalat pe linia de intrare a gazelor în spaţiul
inelar se deschide şi permite injectarea în coloana sondei a gazelor
comprimate care împing fluidul din spaţiul inelar în jos. Acesta trece în
ţevile de extracţie prin supape (acestea fiind deschise) şi mai departe ajunge
la suprafaţă unde se recuperează într-o habă. Până când gazele ajung să
descopere prima supapă pornirea sondei are loc ca în cazul gaz-liftului
continuu.
Presiunea în coloana sondei creşte treptat până când gazele ajung să
descopere prima supapă la o presiune la suprafaţă de 40 bar. În acest
moment gazele liftează la suprafaţă primul dop de lichid, după care ventilul
programator de la suprafaţă este programat să se închidă. Ca urmare,
presiunea în coloană scade la presiunea de închidere a supapei 1. Ventilul
programator se menţine închis o perioadă scurtă de timp(8-9 minute). După
pauza respectivă, ventilul programator se deschide din nou, iar presiunea în
coloană creşte la valoarea presiunii de deschidere a supapei 1( 40 bar)
urmând o perioadă scurtă de injecţie(1-2 minute) pentru liftarea cu o viteză
de 5-6 m/s, a dopului de lichid acumulat deasupra primei supape în cele 8-9
minute de pauză.
118
a. b.
c. d.
e.
Fig. 7 Fazele pornirii unei sonde în gaz-lift intermitent: a. ventilul programator este deschis
și se injecteazǎ gaze prin spaţiul inelar; b.gazele pǎtrund prin prima supapǎ și lifteazǎ dopul de
lichid acumulat; c. gazele pǎtrund prin a doua supapǎ și lifteazǎ dopul de lichid acumulat; d.
ventilul programator este închis, iar deasupra celei de-a doua supape se acumuleazǎ un nou dop
de lichid, e. gazele au ajuns la supapa de lucru și lifteazǎ dopul de lichid acumulat.
119
Din nou ventilul programator se închide pentru un timp de 8-9
minute, iar presiunea în coloană scade la valoarea presiunii de închidere a
primei supape. După fiecare perioadă de injecţie, gazele care au liftat dopul
de lichid la suprafaţǎ și mai departe prin conducta de amestec se scurg spre
separator. Ca urmare, presiunea în ţevi scade, determinând pătrunderea în
ţevi a unui volum de lichid din spaţiul inelar.
Astfel, deasupra primei supape se acumulează un nou dop de lichid
care are o înălţime mai mică decât precedentul. Ciclul se repetă până când
nivelul de lichid din spaţiul inelar ajunge în dreptul celei de-a doua supape,
iar gazele reuşesc să o descopere pe aceasta. În acest moment presiunea în
coloana sondei în perioada de injecţie va creşte numai până la 38,5 bar
corespunzătoare presiunii de deschidere la suprafaţă a supapei a doua. În
timpul perioadei de injecţie prima supapǎ rămâne închisă, iar gazele
injectate pentru liftarea dopului de lichid vor pătrunde numai prin supapa a
doua.
Procedeul de descărcare intermitentă a sondei se repetă până când
gazele ajung să descopere supapa de lucru. În acest moment toate supapele
de pornire sunt închise. Mai departe se reglează ventilul programator, astfel
încât sonda să funcţioneze la parametrii proiectaţi. Se menţionează că pe
măsură ce adâncimea creşte, timpul de injecţie va creşte cu aproximativ 1
minut la fiecare 200m pentru a se asigura viteza de liftare a dopului de
lichid, iar perioada de pauză se menţine tot 8-9 minute[7]. În acest mod se
evită acumularea lichidului pe ţevi şi deci scurtarea operaţiei de pornire a
sondei, atunci când stratul începe să debiteze ca urmare a descărcării
parţiale a sondei.
Cum sunt presiunile de deschidere și de inchidere ale supapelor?
Exerciţiul 11.1
O sondǎ în gaz-lift intermitent fǎrǎ camerǎ de acumulare este echipatǎ cu trei
supape amplasate sub nivelul static(Hc=800m). Presiunile de deschidere la suprafaţǎ
ale celor trei supape sunt:26 bar, 24 bar, 22 bar. Adâncimile de fixare ale supapelor
sunt: L1=1100m, L2=1350 m; L3=1450 m.
Se cere:
a. Sǎ se precizeze care sunt presiunile de închidere la suprafaţǎ ale supapelor;
b. Sǎ se realizeze schiţa instalaţiei și sǎ se prezinte modul de pornire al sondei în
gaz-lift intermitent.
120
1. Cum se realizeazǎ reglarea și controlul injecţiei de gaze cu duzǎ?

2. Cum se realizeazǎ reglarea și controlul injecţiei de gaze cu duzǎ și regulator
de presiune?
3. Cum se realizeazǎ reglarea și controlul injecţiei de gaze cu ventil
programator?
4. Cum se aleg presiunile de închidere, respectiv deschidere ale supapelor de
pornire şi de ce?
5. Când gazele descoperă supapa de lucru cum sunt supapele de deasupra
acesteia?
6. Cum se realizeazǎ pornirea unei sonde în gaz-lift intermitent?
7.
11.1 Metodele de reglare și control a injecţiei de gaze sunt: cu duzǎ(când debitul
de gaze disponibil este mai mic decât debitul de gaze instantaneu necesar liftării
dopului de lichid la suprafaţă); cu duzǎ și regulator de presiune(când diametrul
orificiului duzei trebuie să fie foarte mic, spaţiul inelar este mic, iar > ∆ ); cu
ventil programator.
11.2 Presiunile de deschidere şi de închidere la suprafaţă ale supapelor au fost
alese astfel încât să nu se producă fenomenul de interferenţă între supape
(presiunea de deschidere a unei supape este egală cu presiunea de închidere a celei
de deasupra ei).
Rezumat
Reglarea şi controlul injecţiei de gaze la suprafaţă presupune reglarea
presiunii de injecţie, debitului de injecţie şi numărului de cicluri.
Aceasta se realizează în funcţie de volumul de gaze disponibile pentru
injecţie prin următoarele metode:1. Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză;
2.Reglarea şi controlul injecţiei de gaze cu duză şi regulator de presiune; 3.Reglarea
şi controlul injecţiei de gaze cu ventil programator sau controler.
Pornirea sondelor în gaz-lift intermitent se realizează în manieră
intermitentă cu ajutorul supapelor de pornire, menţinându-se condiţia de evitare a
fenomenului de interferenţă(gazele pătrund la un moment dat numai printr-o
supapă, cele de deasupra aceteia fiind închise).
121
Bibliografie
2002.
122
2 ore
Modulul III. Pompajul continuu cu prǎjini

III.1 Instalaţia de pompaj cu prǎjini
III.1.1 Principii generale
III.1.2 Modul de funcţionare al instalaţiei de pompaj
cu prǎjini
III.1.3 Echipamentul de suprafaţǎ
când se aplicǎ pompajul continuu;
modul de funcţionare al unei instalaţii de pompaj continuu;
din ce se compune și rolul fiecǎrei componente a echipamentului
de suprafaţǎ al unei sonde în pompaj cu prǎjini.

știi care sunt avantajele și dezavantajele pompajului continuu;
știi care este echipamentul de suprafaţǎ al unei sonde în pompaj
continuu cu prǎjini și ce caracteristici are;
știi sǎ descri fiecare componentǎ a echipamentului de suprafaţǎ al
unei sonde în pompaj cu prǎjini.

Pompajul continuu cu prajini, la fel ca erupţia artificială face parte
din categoria metodelor de liftare artificială care se aplică atunci când
energia stratului a scăzut şi nu mai este suficientă pentru aducerea ţiţeiului
la suprafaţă. Pe de altă parte, acest sistem de extracţie este cel mai vechi şi
mai des utilizat, în raport cu celelalte sisteme de extracţie, atât în Romania
cât şi în ţările cu industrie petrolieră dezvoltată.
123
Sistemul de pompaj cu prăjini, prin modul său de funcţionare, nu
duce la realizarea unor contrapresiuni mari pe strat, permiţând în acest mod
exploatarea sondei şi în condiţiile unor presiuni de fund mici.
În figurile 1 și 2 se prezintǎ avantajele și dezavantajele pompajului
continuu cu prǎjini.
t
Avantajele pompajului continuu cu prăjini
Este un sistem mecanic care are principiul de funcţionare simplu.

e
Echipamentul este uşor de schimbat şi de procurat.
Costurile de mentenanţă sunt mici.
Se poate aplica până la epuizarea exploatării zăcământului.
Permite şi extragerea ţiţeiurilor vâscoase.
Funcţionează şi în cazul temperaturilor de fund mari.
Este un sistem flexibil în sensul că se poate regla debitul sondei prin

modificarea lungimii cursei şi vitezei de pompare, fără schimbarea
echipamanetul de fund sau de suprafaţă.
Are fiabilitate mare.
Are o eficienţă destul de mare ( 45-60%).

45
Se pretează la automatizare, aceasta fiind deja aplicată în diverse

Fig.1 Avantajele pompajului continuu cu prǎjini.

prǎjini.
124
Avantaj
Dezavantajele pompajului continuu cu prăjini
Frecări mari în sondele

e deviate cu raze mici de curbură.
Uzarea pompei din cauza nisipului produs împreună cu fluidele din

zăcământ.
Gazele libere pătrunse în pompă odată cu ţiţeiul, reduc

randamentul pompei şi chiar pot bloca temporar pompa.
Nu se recomandă în mediul urban.
Nu se aplică pentru exploatarea sondelor marine din cauza

dimensiunii şi masei mari ale echipamentului de suprafaţă.
suprafaţă
Debitele sondelor în pompaj cu prăjini sunt moderate, respectiv

reduse.
Adâncimea de liftare este limitată de rezistenţa prăjinilor..
Neetanşeităţile capului de pompare şi lucrările de intervenţie duc la

poluarea mediul înconjurător.
Fig.2 Dezavantajele pompajului continuu cu prǎjini.

ǎjini.
Pompajul continuu cu prǎjini se aplică atunci când:
debitul de lichid produs de strat este mic sau moderat;
adâncimea de liftare este cuprinsă în general între câteva sute de metrii
până la 3000m (în câteva cazuri
ca s-aa depăşit această limită)[1][8];
limită)
sonde cu unghiuri de deviere cuprinse între 00-200 sau chiar mai mari
(300-400 sau chiar 800), însă cu raze mari de curbură[4][8];;
raţia gaze-ţiţei
ţiţei cu care produce sonda este relativ mică;
sonda se află în mediul onshore;
ons
125
exploatarea sondelor prin erupţie artificială devine neeconomică din
cauza consumului exagerat de gaze sau când acest sistem nu se poate
aplica din lipsa gazelor comprimate;
este necesarǎ evacuarea apei din sondele de gaze inundate.
III.1.2 Modul de funcţionare al instalaţiei de pompaj

cu prǎjini
Instalaţia de pompaj continuu cu prăjini(fig.3) are două părţi
componente principale şi anume: echipamentul de suprafaţă și
echipamentul de adâncime. Pentru a ilustra modul de funcţionare al
instalaţiei de pompare cu prăjini se consideră schema din figura 3.
Motorul asigură puterea necesară funcţionării instalaţiei de pompare.
Mişcarea de rotaţie a motorului este transmisă reductorului prin intermediul
transmisiei prin curele trapezoidale. La rândul său, reductorul reduce viteza
de rotaţie primită de la motor. În continuare, mişcarea de rotaţie cu viteză
redusă de la ieșirea reductorului este transformată în mişcare de translaţie
rectilinie alternativă prin intermediul sistemului bielă-manivelă şi transmisă
mai departe balansierului. Prin urmare, balansierul va efectua un număr de
curse duble pe minut care poate fi reglat modificând şaiba de la motor. O
cursă dublă este formată dintr- o cursă ascendentă şi o cursă descendentă,
lungimea cursei fiind reglată schimbând poziţia butonului bielei în alt
alezaj de pe corpul manivelei.
Aşa cum se observă din figura 3 prăjina lustruită şi întreaga garnitură
de prăjini se suspendă de capul balansierului cu ajutorul jugului, punţii şi
şarnierei. La partea inferioară a garniturii de prăjini se află pistonul pompei
de adâncime. Prin urmare, mişcarea de translaţie rectilinie alternativă a
balansierului se transmite garniturii de prăjini, respectv pistonului pompei.
Pompa de adâncime este formată în general (fig.4) dintr-un cilindru
fix, prevăzut la partea inferioară cu o supapă de aspiraţie( supapa fixă) şi
un piston cilindric mobil prevăzut cu supapă de refulare( supapa mobilă).
Cum se modificǎ lungimea cursei?
126
Fig.3 Schema instalaţiei de pompaj cu prăjini
a. b.
Fig. 4 Schema şi principiul de funcţionare

onare ale unei pompe cu piston de
adâncime a. la cursa ascendentǎ,
adâncime: ǎ, b. la cursa descendentǎ.
descendentǎ
Cele două supape (fixă, respectiv mobilă) se deschid şi se închid
alternativ în timpul cursei ascendente, respectiv descendente determinând
accesul periodic al fluidului
fluidului din coloana sondei în cilindrul
pompei(aspiraţia), respectiv din cilindrul pompei în ţevile de
extracţie(refularea).
La începutul cursei
cur ascendente (fig. 4.a)
.a) supapa mobilă
mobil a pistonului
se închide,
nchide, iar greutatea fluidului din ţevi de deasupra pisonului
pison este
127
preluată de prăjinile de pompare determinând alungirea acestora. Dupǎ
alungirea prǎjinilor pistonul începe să se deplaseze în cilindrul pompei. În
acest timp capul balansierului a efectuat deja o parte din cursa de la
suprafaţă. În timpul deplasǎrii ascendente a pistonului, se crează o
depresiune în cilindrul pompei, presiunea scǎzând sub valoarea presiunii de
la aspiraţia pompei, ceea ce determinǎ deschiderea supapei fixe și
pǎtrunderea fluidului din coloană în cilindrul pompei.
La începutul cursei descendente, (fig. 4.b) fluidul din cilindrul
pompei este comprimat, iar presiunea de sub piston devine mai mare decât
cea de deasupra acestuia, determinând deschiderea supapei mobile. În acest
timp, supapa fixă se închide, iar greutatea fluidului se transferă de pe
piston, respectiv de pe prăjini, pe ţevile de extracţie, determinând alungirea
acestora. În timpul cursei descendente, pistonul se deplasează prin fluidul
din cilindrul pompei după ce s-a încheiat procesul de alungire a ţevilor şi
revenirii la forma iniţială a prăjinilor. Ca şi în cazul cursei ascendente,
capul balansierului a efectuat deja o parte din cursa descendentă, atunci
când pistonul începe să se deplaseze în jos. Prin urmare, cursa reală a
pistonului este mai mică decât cursa de suprafaţă a capului balansierului
din cauza alungirilor prăjinilor şi ţevilor. Se menţionează că, de multe ori,
cilindrul pompei de adâncime nu se umple complet cu lichid, în timpul
cursei ascendente, din cauza gazelor libere aspirate împreună cu lichidul
din coloana sondei sau din cauza lipsei de nivel. În ambele situaţii pompa
are randament scăzut.
Dacă volumul de gaze aspirate este mare, la coborârea pistonului,
presiunea ţiţeiului şi gazelor de sub acesta nu creşte suficient pentru a putea
deschide supapa mobilă. În acest caz pompa este blocată cu gaze şi nu
produce, însǎ presiunea la aspiraţia pompei crește depăşind la un moment
dat presiunea din cilindrul pompei, deschizând supapa fixă şi permiţând
astfel unei cantităţi de fluid să pătrundă în cilindrul pompei. O dată cu
creşterea cantităţii de fluid din cilindrul pompei, la următoarele curse
descendente, presiunea sub piston va creşte, iar supapa mobilă se va
deschide pentru a permite pistonului să coboare prin fluid. Pompa va
funcţiona cu un debit redus un timp oarecare, după care se va bloca din nou
cu gaze. În consecinţă, pompa va produce intermitent, în rafale, cu debit
redus de lichid.
Ce se întâmplǎ în pompǎ la începutul cursei descendente?
128
III.1.2 Echipamentul de suprafaţǎ
Unitatea de pompare
Unitatea de pompare (fig.3) are principalele componente: frâna
(brake), motorul (prime mover), transmisia prin curele (V belt), reductorul
(gear reducer), manivelele (cranks), bielele (pitmans), contragreutǎţile
(counterweights), balansierul (walking beam), lagǎrul central (center
bearing), capra de susţinere (samson post), rama de bazǎ (base), capul
balansierului sau capul de cal (horsehead).
Acţionarea unitǎţii de pompare este asiguratǎ de motor, care poate fi
electric sau termic. Acesta efectueazǎ o mișcare de rotaţie cu o turaţie
cuprinsǎ între 750-1500 rot/min care este transmisǎ reductorului prin
intermediul curelelor trapezoidale. Reductorul reduce viteza de rotaţie
transmisǎ de la motor.
Sistemul bielǎ –manivelǎ se aflǎ între reductor și balansier având
rolul de a transforma mișcarea de rotaţie în mișcare rectilinie alternativă,
care este transmisǎ balansierului și mai departe capului balansierului.
Ansamblul format din șaiba de la ieșirea motorului, transmisia prin curele,
reductorul și sistemul bielǎ manivelǎ transformǎ mișcarea de rotaţie, cu
vitezǎ mare a motorului(750-1500 rot/min), într-o mișcare rectilinie
alternativǎ cu o vitezǎ relativ micǎ cuprinsǎ între 4÷20 curse
duble/minut[10][11][12]. Dacǎ viteza de pompare este mare, în instalaţia de
pompare pot apare vibraţii foarte mari care pot afecta stabilitatea și
funcţionarea acesteia. De asemenea, unele valori ale vitezei de pompare pot
conduce la apariţia fenomenului de rezonanţǎ. Practic, pentru modificarea
vitezei de pompare se modificǎ diametrul șaibei de la ieșirea motorului.
Pe manivelǎ, așa cum se observǎ din figura 3, sunt practicate o serie
de alezaje(gǎuri) în care se poate fixa butonul manivelei în vederea
modificǎrii lungimii cursei capului balansierului. Contragreutǎţile de pe
manivelǎ, respectiv de pe balansier, asigurǎ echilibrarea unitǎţii de
pompare, ce are drept scop inducerea în bielǎ a unei forţe care să aibă
aceiaşi valoare la ambele curse. Greutatea contragreutǎţilor este
standardizatǎ și specificatǎ împreunǎ cu numǎrul contragreutǎţilor în
catalogul cu caracteristicile unitǎţilor de pompare. În șantier, operaţia de
echilibrare constǎ în poziţionarea corectǎ a contragreutǎţilor pe manivelǎ și/
sau pe balansier, astfel încât forţa din bielǎ sǎ fie aceaiași la ambele curse.
La unele unitǎţi de pompare, echilibrarea este pneumaticǎ.
Rama de bazǎ sau sania constituie suportul pe care se monteazǎ
elementele unitǎţii de pompare, iar capra asigurǎ susţinerea balansierului.
129
Prin intermediul lagǎrului central, situat între balansier și capra de
susţinere, se poate deplasa balansierul, astfel încât capul balansierului sǎ se
alinieze cu gaura de sondǎ.
Frâna asigurǎ oprirea, precum și blocarea unitǎţii de pompare în
anumite poziţii. Capul balansierului este cuplat cu balansierul prin
intermediul unei balamale care permite rabatarea acestuia la 90o în jurul
axului vertical, lateral faţă de poziţia de lucru. De asemenea, este prevǎzut
cu un mecanism de blocare în poziţie de lucru, respectiv poziţie rabatatǎ. În
cazul poziţiei rabatate, gura sondei devine liberǎ, fiind posibilǎ extragerea,
respectiv introducerea în sondǎ a echipamentului de adâncime.
Capul balansierului (fig.3) este prevǎzut la partea superioarǎ cu o
rolǎ peste care se trece jugul sau cablul de suspendare. La partea inferioarǎ
a jugului se gǎsește puntea care împreunǎ cu șarniera asigurǎ suspendarea
prǎjinii lustruite, respectiv garniturii de prǎjini de pompare.
Unităţile de pompare sunt construite într-o gamǎ largǎ de
dimensiuni, având o serie de variante constructive(convenţionale (fig.3) și
neconvenţionale). Unitǎţile de pompare neconvenţionale sunt: cele cu
geometria modificatǎ, cu echilibrare pneumatică, pentru sonde înclinate, de
tip low profile (unde balansierul este înlocuit cu două role), de tip Rotaflex
(pentru debite mari, sonde adânci verticale sau deviate şi ţiţei greu,
LRP(Linear Pumping Unit)[11][12][13] etc.
Ce rol are reductorul?
Unitǎţile de pompare româneşti sunt fabricate de compania Vulcan

Bucureşti[11]. Aceasta produce trei tipuri de unităţi de pompare după cum
urmează:
• unităţi de pompare convenţionale de concepţie româneasca, care au
simbolul:
UP xx– xxxx -xxxxxM(B)(C)
cu următoarele semnificaţii:UP – unitate de pompare; xx - sarcina maxima
la prajina lustruitǎ în tone forţǎ și care variazǎ între 0,9÷19,3tf; xxxx - cursa
maximă a prajinii lustruite, care poate varia între 350÷ 5000 mm; xxxxx -
cuplul maxim la reductor, care variazǎ între 250 ÷ 10000 kgf.m; M(B)(C) -
echilibrare pe manivelă, respectiv pe balansier, respectiv combinatǎ.
130
• unităţi de pompare convenţionale construite conform spe-cificaţiei A.P.I
Std.11E clasa I cu geometrie în spate cu lungimi de cursă cuprinse între
0,584m(23 in) şi 4,87m(192in) şi cu sarcini cuprinse înre
3,38tf(7600lbf) şi 13,56tf(30500lbf).
Simbolul acestei categorii de unităţi de pompare este:
C(F) yyyD-yyy-yyy
cu următoarele semnificaţii: C(F) – unitate de pompare convenţionalǎ cu
geometria în spate, respectiv cu geometria în faţǎ; yyy – cuplul maxim la
reductor, 103 inxlb; D – reductor cu dublă reducere; yyy – sarcina maximă
la prăjina lustruită, 102lb; yyy – cursa maximă a prăjinii lustruite, in.
• unităţi de pompare convenţionale construite dupa normele A.P.I
Spec.11E cu geometria în faţă, pentru sarcini cuprinse între 7,7tf(17300
lbf) și 19 tf (42700 lbf) şi lungimi de cursă cuprinse între 1,016 m(40 in)
şi 5,48 m(216 in).
Capul de pompare
Capul de pompare se montează pe flanşa coloanei de exploatare sau
a ultimei coloane tubate şi are următoarelele funcţii: susţine garnitura de
ţevi de extracţie, etanşează spaţiului inelar, etanşează prăjina lustruită;
dirijează fluidele din ţevi şi gazele din spaţiul inelar în conducta de amestec
şi mai departe la parcul de separatoare, menţine o contrapresiune în ţevi în
cazul stratelor semieruptive, permite omorârea, închiderea sondei, precum
şi efectuarea unor operaţii speciale.
Capetele de pompare pentru pompajul cu prajini sunt de două
tipuri[8]: 1. tip I pentru presiuni nominale de 25bar şi 64 bar, cu ţevile de
extracţie suspendate în pene, se utilizează la sondele fără caracter
semieruptiv;
2. tip II pentru presiuni nominale de: 25bar, 64bar şi 140bar, cu ţevile de
extracţie înşurubate, cele de 140 bar se utilizează la sondele cu caracter
semieruptiv.
Sistemul de suspendare a garniturii de ţevi de extracţie în care ţevile
sunt înşurubate este prevăzut cu o flanşă dublă excentrică şi cu o flanşă
simplă excentrică care permit centrarea ţevilor şi prăjinilor cu capul
balansierului. Flanşa simplă excentrică este filetată la interior pe toată
înâlţimea ei. La partea inferioară a acesteia se înfiletează prima bucată de
ţeavă de extracţie, iar la partea superioară se înşurubează un teu care
permite ieşirea ţiţeiului din sondă.
131
La partea superioară a teului(fig.5) este montată cutia de etanşare
prevăzută cu inele de bronz ce strâng între ele, prin înşurubare, garniturile
de etanşare. Aceasta asigură etanşarea pe prăjina lustruită, astfel încât, în
timpul funcţionării instalaţiei de pompare, să împiedice ieşirea fluidului în
mediul exterior.Manometrele din componenţa capului de pompare măsoară
presiunea din spaţiul inelar, respectiv din ţevi la suprafaţă. De asemenea,
prin intermediul duzei se reglează debitul de fluide produse de
sondă.Ventilul de reţinere sau rücslagul permite evacuarea gazelor din
spaţiul inelar pentru a nu crea contrapresiune pe strat.
Fig.5 Schema capului de pompare.

Tija polizată
Tija polizată(prăjina lustruită) este suspendată de capul balansierului
prin intermediul jugului, punţii şi şarnierei și face legătura dintre acesta şi
garnitura de prăjini de pompare. Suprafaţa cilindrică a prăjinii lustruite este
perfect netedă pentru a etanşa şi a nu uza garniturile cutiei de etanşare. În
general, prăjina lustruită are o lungime de aproximativ 2,5 ori mai mare
decât lungimea cursei de suprafaţă pentru a permite inversarea acesteia în
cazurile în care apare coroziunea sau uzuri excesive.
Care sunt funcţiile capului de pompare?
132
1. În ce condiţii se aplicǎ pompajul continuu cu prǎjini?

2. Cese întâmplǎ la sfârșitul cursei descendente?
3. Ce se întâmplǎ la începutul cursei descendente?
4. Care sunt componentele echipamentului de suprafaţǎ?
5. Ce rol are capul de pompare?
6. Ce rol are motorul unitǎţii de pompare?
7. Cum se suspendǎ prǎjina lustruitǎ de capul balansierului?

12.1 Lungimea cursei se modificǎ schimbând poziţia butonului bielei în alt alezaj
de pe corpul manivelei.
12.2 La începutul cursei descendente fluidul din cilindrul pompei pătruns în
timpul cursei ascendente este comprimat, iar presiunea de sub piston devine
mai mare decât cea de deasupra acestuia, determinând deschiderea supapei
mobile. În acest timp, supapa fixă se închide, iar greutatea fluidului se transferă
de pe piston, respectiv prăjini, pe ţevile de extracţie, determinând alungirea
acestora.
12.3 Reductorul reduce viteza de rotaţie transmisǎ de la motor.
Rezumat
Pompajul continuu cu prajini face parte din categoria metodelor de liftare
artificială care se aplică atunci când energia stratului nu mai este suficientă pentru
aducerea ţiţeiului la suprafaţă. Sistemul de pompaj cu prăjini, prin modul său de
funcţionare, permite exploatarea sondelor şi în condiţiile unor presiuni de fund
mici. Uneori această metodă de liftare artificială se mai foloseşte şi pentru a evacua
apa din sondele de gaze inundate.
Pompajul continuu cu prǎjini are o serie de avantaje și dezavantaje și se
aplică atunci când: debitul de lichid produs de strat este mic sau moderat,
adâncimea de liftare este cuprinsă în general între câteva sute de metrii până la
3000m, sonde cu unghiuri de deviere cuprinse între 00-200 sau chiar mai mare(800)
însă cu raze mari de curbură, raţia gaze-ţiţei a sondei este relativ mică, sonda se
află în mediul onshore, exploatarea sondei prin erupţie artificială devine
neeconomică sau nu se poate aplica din lipsa gazelor comprimate.
Instalaţia de pompaj continuu cu prăjini are două părţi componente
principale şi anume: echipamentul de suprafaţă;echipamentul de adâncime.
Echipamentul de suprafaţǎ se compune din: unitatea de pompare, tija lustruitǎ și
capul de pompare.
133
Bibliografie
2. Firu, F., Chiţu-Militaru, P., Mocănescu, F., Manolache, V.: Extracţia ţiţeiului prin
pompaj, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti 2004.
3. Gilbert, W.E: An Oil Well Pump Dynagraph, Drilling and Production Practice,New
York, New York, January 1936.
4. Mo, Y., Xu, J.:Design and Optimization for Sucker Rod Pumping System in Deviated
Wells, paper SPE 64523, SPE Asia Pacific Oil and Gas Conference and Exhibition,
Brisbane, Australia, 2000.
7. Popescu, C., Coloja, M.P.: Extracţia ţiţeiului şi gazelor asociate, vol. 2, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1993.
8. Saavedra, R.R., Alvarez, G.: Sucker rod helps overcome challenges in unconventional
wells, E&P, October 2014.
9. von Flatern, R.: Rod Pump Systems, The Defining Series, Oilfield Review, 2016.
10. *** Catalog pumping Units, Vulcan S.A
11. ***Artificial Lift Solutions Catalog, Schlumbererger, 2017.
12. ***Pumping Units General Catalog, Lufkin, 2011.
13. http://weatherford.com
14. http://echometer.com
134
2 ore

III.2 Echipamentul de adâncime
III.2.2 Echipamentul de adǎncime
din ce elemente este constituit echipamentul de adâncime al unei
sonde în pompaj continuu cu prǎjini;
rolul fiecǎrei componente a echipamentului de adâncime al unei
sonde în pompaj cu prǎjini.

știi care este echipamentul de adâncime al unei sonde în pompaj
continuu cu prǎjini;
știi care sunt caracteristicile și rolul fiecǎrei componente a
echipamentului de adâncime al unei sonde în pompaj cu prǎjini;
știi de câte tipuri sunt diferitele componente ale echipamentului de
adâncime, precum și avantajele și dezavantajele lor;
determini adâncimea de fixare a unei pompe de adâncime.

Echipamentul de adâncime al unei sonde în pompaj are următoarele
componente principale:
• pompa de adâncime cu piston;
135
• garnitura de ţevi de extracţie;
• dispozitivul de fixare al ţevilor de extracţie(opţional);
• garnitura de prăjini de pompare;
• baioneta Donţov(opţional);
• separatorul de gaze.
III.2.2 Echipamentul de adâncime

Pompa de adâncime cu piston se fixeazǎ la o anumitǎ
adâncime(fig.1) în gaura de sondǎ, determinatǎ pe baza adâncimii mediei
perforaturilor, , adâncimii la care se aflǎ nivelului dinamic, al
fluidului din coloana sondei și submergenţei pompei, ℎ (adâncimea de
scufundare a pompei sub nivelul de lichid (50-100 m)).
Prin urmare, adâncimea de fixare a unei pompe, se determinǎ cu
= − +ℎ (1)
Hd
Lf
H
hs
Pompa
Fig.1 Determinarea adâncimii

de fixare a pompei.
Care este componenţa echipamentului de adâncime în cazul unei sonde în

pompaj cu prǎjini?
136
Pompele de adâncime cu piston sunt de mai multe tipuri, ele
clasificâdu-se după o serie de criterii prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1. Criteriile de clasificare a pompelor de adâncime cu piston.
Clasificarea pompelor de adâncime cu piston uzuale

Tipul cilindrului Locul
Modul de Numar şi tip de Felul fixării
şi tipul fixării
introducere supape: pompei
pistonului pompei
Cu ţevile de La partea
Cu supape simple; Direct la
extracţie, inferioară
Cu o supapă simplă tevile de
tip TB sau T garniturii
Cu cilindrul şi una dublă extractie
(Regular); de ţevi.
dintr-o bucată
Cu cilindrul din
Cu dispozitiv La partea
mai multe bucăţi
Cu supape duble mecanic
(cămăşi sau superioară
linere). a pompei;
Cu prăjinile de
Piston cu sau
pompare, tip P
fără rile
(Insert)
Piston cu
garnituri de Cu supape simple La partea
etanşare şi supape de gaze Cu cupe inferioară
şi nisip a pompei
Pompele de adâncime cu piston româneşti se construiesc după două

normative: standardul international A.P.I.Spec.11 AX și standardul
românesc STAS 2896-66.
Pompele de adâncime cu piston dupa standardul A.P.I. Spec.11 AX
sunt simbolizate prin grupuri de cifre şi litere ale căror semnificaţii sunt
prezentate în figura 2.
Conform standardului românesc STAS 2896-66, se construiesc
următoarele tipuri de pompe de adâncime cu piston:
• tip TB, cu piston metalic şi cu cilindru din mai multe cămăşi;
• tip TI, cu piston cu garnituri de etanşare şi cu cilindru dintr-o bucată;
• tip P, cu piston metalic mobil şi cu cilindrul din mai multe cămăşi;
• tip PCML cu piston metalic fix şi cu cilindru mobil realizat din mai
multe cămăşi.
137
În cazul pompelor TB şi TI, cilindrul pompei se introduce în sondă
cu ţevile de extracţie, iar pistonul se introduce cu prăjinile de pompare.
Pompele P şi PCML se introduc în sondă integral cu prăjinile de pompare.
Care sunt tipurile de pompe de adâncime cu prǎjini?
Fig.2. Simbolizarea pompelor de adâncime cu piston

după API Spec 11 AX.
Pompele P
Pompele P se fabrică în trei variante[2][7][8]:
• pompe tip P, cu fixare la partea superioară;
• pompe tip P, cu fixare la partea inferioară;
• pompe tip PCML, cu piston metalic fix şi cu cilindru mobil lung,
din mai multe cămăşi; pompa se introduce cu prăjinile de
pompare.
138
Pompele tip P (Insert) introduse cu prajinile de pompare sunt formate
din două părţi distincte: pompa propriu-zisă şi dispozitivul de fixare care se
poate monta la partea superioară a pompei (A) sau la partea inferioară a
acesteia(B). Dispozitivul de fixare montat la partea superioară a pompei
este indicat în cazul adâncimilor micii şi medii de fixare a pompei, iar cel
montat la partea inferioară a pompei este folosit în cazul adâncimilor mari
de fixare a pompei, dar nu în situaţia în care sonda produce cu nisip,
deaorece apare pericolul de blocare a pompei cu nisip.
În cazul standardizării API Spec 11 AX pompele introduse cu prăjini
au o serie de notaţii aşa cum reiese şi din figura 2. Prin urmare, ele pot avea
cilindrul fix: 1.dintr-o singură bucată cu:perete gros(RHA sau RHB); perete
subţire(RWA sau RWB); 2. cu cămăşi (RLA sau RLB).
De asemenea, pot avea cilindrul mobil cu: 1.perete subţire şi piston
metalic(RWT); 2.perete subţire şi piston cu garnituri (RST).
Pompele introduse cu prăjini şi cilindru fix au o serie de avantaje
dintre care menţionăm:
• cele cu dispozitiv de fixare montat la partea superioară a pompei : se pot
folosi şi în cazul în care sonda produce cu nisip; permite montarea unui
separator la partea inferioară a pompei;
• cele cu dispozitiv de fixare montat la partea inferioară: se utilizează în
cazul adâncimilor mari de fixare a pompei; se utilizează la sondele
deviate sau cu nivel dinamic mic.
De asemenea, aceste pompe au următoarele dezavantaje:
• cele cu dispozitiv de fixare montat la partea superioară a pompei:
cilindrul pompei este supus unei diferenţe mari de presiune ceea ce
poate conduce la deformarea sau chiar spargerea acestuia(cazul în care
cilindrul are perete subţire);
• cele cu dispozitiv de fixare montat la partea inferioară: în cazul în care
sonda produce cu nisip există posibilitea ca în timpul opririlor, nisipul
să se depună deasupra dispozitivului de fixare al pompei conducând la
înţepenirea acesteia.
Pompa TB (Normal sau Regular)
Cilindrul pompei TB este format din mai multe cămăşi şi se
introduce cu ţevile de extracţie fiind montat la partea inferioară a acestora.
Pistonul se introduce cu ajutorul garniturii de prăjini de pompare, fiind
prevăzut la partea inferioară cu extractorul baionetă. Supapa fixă este
prevăzută deasupra coliviei cu un cep de extracţie, care se poate cupla cu
139
extractorul baionetă montat la partea inferioarǎ
inferioarǎ a pistonului, permiţând
permi
extragerea ansamblului ui supapei fixe la suprafaţă cu ajutorul garniturii de
prǎjini.. Sistemul de extragere a supapei fixe se mai numeşte Ritter.
Avantajul pompelor TB este acela că se poate înlocui pistonul şi
supapa fixă fără a extrage pompa la suprafaţă. Pe de altă parte ele nu se
utilizează decât până la adâncimi cuprinse între 1200-1500m.
1200 1500m. Cele cu
cilindrul dintr-oo bucată se pot introduce până la maxim 2000m.
Garnitura de ţevi de extracţie
În cazul sondelor în pompaj cu prăjini, spre deosebire de sondele în
erupţie naturalǎǎ sau artificialǎ, garnitura de ţevi de extracţie este supusǎ, în
timpul unui ciclu de pompare, urmǎtoarelor
urm solicitări:
ări: greutatea proprie şi
greutatea echipamentelor
mentelor de adâncime incluse în garnitura de ţevi, forţa de
presiune a lichidului din interiorul garniturii de ţevi și greutatea prăjinilor
în cazul ruperii accidentale
accidental a acestora. Forţa de presiune a coloanei de fluid
din interiorul garniturii de ţevi de extracţie acţioneazǎ
acţioneazǎ ciclic pe aceasta
conducând la apariţia unor fenomene ca:
• oboseala materialului din care sunt confecţionate ţevile,
• flambarea pǎr ǎrţii inferioare a garniturii de ţevi de extracţie în
timpul cursei ascendente, ceea ce duce la pierderea coaxialitǎţii
coaxialit
garniturii de ţevi cu garnitura de prăjini de pompare și la apariţia
punctelor de contact dintre acestea(fig.3).
acestea(fig. ). Acest fenomen se poate
evita dacǎ garnitura de ţevi de extracţie se ancoreazǎ
ancoreaz la partea
inferioarǎ, în stare de tensiune.
tensiune
a. b.
Fig.3 Deformarea ţevilor de extracţie:
a: ţevile de extraţie întinse la cursa descendentă;
b. ţevile de extracţie flambate la cursa ascendentă.
140
• uzura ţevilor de extracţie determinată de frecările existente în
punctele de contact ale ţevilor cu coloana de exploatare, cu
garnitura de prăjini, precum şi de frecările dintre acestea şi
curǎţitoarele de parafinǎ prevăzute în componenţa garniturii de
prăjini.
Care sunt solicitǎrile garniturii de ţevi în cazul pompajului continuu cu

prǎjini?
Ca urmare a solicitărilor descrise mai sus, precum şi a acţiunii

mediului coroziv şi abraziv în care lucrează ţevile de extracţie, se vor
utiliza în acest caz ţevi cu capete îngroşate.
Garnitura de ţevi de extracţie poate avea diametru unic sau poate fi
tronsonatǎ(douǎ tronsoane). În cazul garniturii de ţevi tronsonate, lungimea
tronsoanelor se determinǎ ţinând seama de adâncimea de depunere a
parafinei(1000 m) și adâncimea de fixare a pompei[6][7]. Prin urmare,
lungimea tronsonului care ajunge la suprafaţǎ va fi de 1000 m pentru a
facilita operaţia de deparafinare, iar lungimea tronsonului de deasupra
pompei va fi diferenţa dintre adâncimea de fixare a pompei și 1000m.
Diametrele tronsoanelor de ţevi se aleg în funcţie de componenţa garniturii
de prǎjini și pompa aleasǎ.
Garnitura de prăjini de pompare
Garnitura de prăjini de pompare este suspendatǎ de prǎjina lustruitǎ
și face legǎtura dintre aceasta și pistonul pompei, având urmǎtoarele
componente: prăjinile de pompare, curăţitoarele de parafină și baioneta
Donţov, care poate lipsi în cazul utilizǎrii pompelor introduse cu ţevile de
extracţie. Prin urmare, garnitura de prăjini de pompare transmite mişcarea
rectilinie–alternativă de la balansierul unităţii de pompare și prǎjina
lustruitǎ, la pistonul pompei de adâncime.
Lungimea prăjinilor de pompare este în general de 7,62 m , respectiv
9,14m. Pentru ajustarea lungimii garniturii de prăjini în vederea potrivirii
pistonului în cilindrul pompei se realizează şi bucăţi scurte cu lungimi
cuprinse între: 0,405m şi 3,660 m[7][8]. Diametrele prǎjinilor variazǎ între
5/8 in și 1in.
141
Prǎjinile
ǎjinile de pompare sunt prevǎzute cu cepuri la ambele capete,
îmbinarea acestora realizându-se
realizându prin mufe deteșabile(fig.4). De asemenea,
prǎjinile
ǎjinile pot fi continue,
continue fǎra îmbinǎri(Continuous Solid Rod--COROD)[16].
Prǎjinile sunt confecţionate
ţionate din oţeluri aliate (uneori
(uneori cu adaosuri de nichel,
vanadiu, crom, cupru şi bor pentru a le mǎri rezistenţa și capacitatea de a
lucra în medii corozive) sau din fibrǎ
fibr de sticlǎ.
a
a. b.
Fig. 4 a.Mufa de îmbinare ; b.Prǎjina
b.Pr de pompare[15]
[15].
În timpul unui ciclu de pompare, asupra prăjinilor de pompare
acţioneazǎǎ urmǎtoarele forţe:
for greutatea proprieprie şi greutatea echipamentelor
de adâncime incluse
cluse în garnitura de prăjini, forţa de flotabilitate, forţa de
presiune a lichidului
chidului care acţionează pe suprafaţa brută a pistonului, forţele
de frecare dintre ţevi şi prăjini, precum și forţele de inerţie.
Garnitura de prǎjini
ǎjini poate avea diametru unic sau
sau poate fi tronsonatǎ,
tronsonat
în funcţie starea de tensiune din acesta și rezistenţa admisibilǎǎ a oţelului
o din
care acestea sunt confecţionate. Lungimile tronsoanelor de prǎjini pr se
determinǎǎ prin mai multe metode care ţin seama de solicitǎrile
solicit statice,
respectiv solicitǎrile
ǎrile variabile. Una dintre cele mai simple metode de
determinare a lungimii tronsoanelor de prǎjini
prǎjini la solicitǎri statice, este cea
care pleacǎǎ de la condiţia
condiţia ca efortul unitar maxim la partea superioarǎ
superioar a
fiecǎrui
ǎrui tronson sǎ fie egal cu rezistenţa
rezisten admisibilǎ a oţelului
ţelului considerat
pentru prǎjini.
La fel ca în cazul garniturii de ţevi de extracţie și în cazul garniturii
de prǎjini
ǎjini apare fenomenul de oboseală
oboseală al oţelului din care sunt
confecţionate prăjinile, ca urmare a variaţiei eforturilor unitare în timpul
unui ciclu de pompare, precum și uzura determinatǎ de frecǎri și de mediul
coroziv şi abraziv în care lucrează prăjinile.
În timpul funcţionǎrii
funcţionǎrii sondei existǎ riscul ruperii prǎjinilor,
principalele cauze fiind urmǎtoarele:
urm oboseala materialului,, mediul
m coroziv
în care lucrează prăjinile, depǎşirea
şirea duratei limită de utilizare,
utilizare manevrarea,
transportul și depozitarea necorespunzătoare
necorespunzătoare a prăjinilor în şantier, de-
fectele de construcţie etc.
142
Din punctul de vedere al îmbinǎrilor,

îmbin de câte tipuri sunt prǎjinile?
ǎjinile?
Baioneta Donţov
Baioneta Donţov se intercaleazǎǎ în garnitura de prǎjini aproape de
adâncimea de fixare a pompei, în cazul în care se utilizează o pompǎ
introdusǎǎ cu garnitura de prǎjini.
prǎjini Rolul acesteia este de a permite extragerea
prăjinilor de pompare de deasupra ei, atunci când are loc ruperea prǎjinilor
pr
sau se efectueazǎǎ o operaţie
opera de deparafinare; pompa şi prăjinile de sub
baionetă rămânând în sondă.
Curăţitoarele de parafină
Curăţitoarele de parafină(scrapere)(fig.5),
parafină(scrapere) , se intercalează în garnitura
de prăjini în locul mufelor de îmbinare din două în două prăjini de
pompare, până la o adâncime în jur de 1000m[7].
1000m
Fig.5 Scraper.
Ancora pentru ţevile de extracţie
Ancora sau racul de ancorare pentru ţevile de extracţie este un
dispozitiv mecanic și se montează
montează imediat deasupra pompei. Aceasta
menţine ţevile de extracţie într-o
într o stare permanentă de întindere, asigurând
coaxialitate ţevilor cu coloana şi cu prăjinile de pompare pe durata ciclului
de pompare.
Fig.6. Ancora
Ancor mecanicǎ pentru ţevile de extracţie[15]
[15].
143
Centrorii şi ghidajele de prăjini
Centrorii se montează de de-aa lungul garniturii de prăjini pentru a
menţine prăjinile coaxiale cu ţevile de extracţie(fig.7 a), iar ghidajele (cu
role sau cu bile)(fig.7 b) au același
același rol ca și centrorii și în plus reduc
frecările dintre prăjini şi ţevi.
La fel ca și scraperele, ghidajele se monteazǎ între douǎ prǎjini în
locul mufei de îmbinare.
a. b.
Fig.7 a. Centrori pentru prăjinile de pompare, b.Ghidaj cu role[14].
role
Separatorul de adâncime pentru gaze şi nisip

Separatoarul de adâncime pentru gaze și nisip este un dispozitiv
instalat sub pompǎ,ǎ, având rolul de a separa gazele şi nisipul din fluidul care
vine din strat, înainte de intrarea acestuia în pompă.
Care este rolul baionetei Donţov?

Donţov
1. Ce rol are baioneta Donţov?

Donţov
2. Ce rol au scraperele?
scraperele
3. Ce rol are garnitura de prǎjini?
pr
4. Care sunt solicitǎrile
ǎrile garniturii de ţevi?
5. La ce cursǎǎ flambeazǎ garnitura de ţevi?
6. Care sunt solicitǎrile
ǎrile garniturii de prǎjini?
7. Care este diferenţa dintre pompele introduse cu prǎjini
pr și cele introduse cu
ţevile de extracţie?
8. Care sunt avantajele pompelor introduse cu ţevile de extracţie?
144
13.1 Echipamentul de adâncime al unei sonde în pompaj are următoarele
componente principale: pompa de adâncime cu piston; garnitura de ţevi de
extracţie; dispozitivul de fixare al ţevilor de extracţie(opţional);garnitura de
prăjini de pompare;baioneta Donţov(opţional);separatorul de gaze.
13.2 Tipurile de pompe de adâncime sunt: I. introduse cu ţevile-1. tip TB, cu
piston metalic şi cu cilindru din mai multe cămăşi; 2.tip TI, cu piston cu
garnituri de etanşare şi cu cilindru dintr-o bucată;II introduse cu prǎjinile:1. tip
P, cu piston metalic mobil şi cu cilindrul din mai multe cămăşi; 2.tip PCML cu
piston metalic fix şi cu cilindru mobil realizat din mai multe cămăşi.
13.3 Solicitǎrile garniturii de ţevi în cazul pompajului continuu cu prǎjini:
greutatea proprie şi greutatea echipamentelor de adâncime incluse în
garnitura de ţevi, forţa de presiune a lichidului din interiorul garniturii de ţevi;
greutatea prăjinilor în cazul ruperii accidentale a acestora.
13.4 Din punctul de vedere al îmbinǎrilor prǎjinile de pompare pot fi prevǎzute cu
cepuri la ambele capete, îmbinarea acestora realizându-se prin mufe
deteșabile sau pot fi continue, fǎra îmbinǎri.
13.5 Rolul baionetei Donţov este de a permite extragerea prăjinilor de pompare
de deasupra ei, atunci când are loc ruperea prǎjinilor sau se efectueazǎ o
operaţie de deparafinare; pompa şi prăjinile de sub baionetă rămânând în
sondă.
Rezumat
Echipamentul de adâncime al unei sonde în pompaj are următoarele
componente principale: pompa de adâncime cu piston; garnitura de ţevi de
extracţie; dispozitivul de fixare al ţevilor de extracţie(opţional);garnitura de prăjini
de pompare;baioneta Donţov(opţional);separatorul de gaze.
S-au prezentat rolurile fiecǎrei componente a echipamentului de adâncime,
precum și tipurile constructive ale acestora.
Bibliografie
1. Bommer P. M., Shrauner, D.: Benefits of Slow-Speed Pumping, JPT, Vol.58, No.10,
October 2006.
145
6. Popescu, C., Luca, L., Alexandru, I. Boric, D.G.: Extracţia ţiţeiului prin pompaj de
adâncime, Editura Ziua, Bucureşti, 2005.
8. Popovici, Al.: Utilaj pentru exploatarea sondelor de petrol, Editura Tehnică, 1989;
14. http://www.pmioiltools.com
15. http://www.foundoil.com
16. http://weatherford.com
146
2 ore

III.3 Cinematica și geometria unitǎţilor de
pompare
III.3.2 Teoria cinematicii aproximative
III.3.3 Teoria cinematicii elementare
III.3.4 Teoria cinematicii exacte
III.3.5 Geometria unitǎţilor de pompare
teoriile cinematice elementare, aproximative și exacte;
geometria unitǎţilor de pompare.
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:;

știi care sunt ipotezele teoriilor cinematice;
știi ce presupune cinematica unitǎţilor de pompare;
știi care sunt elementele geometrice ale unitǎţilor de pompare;
știi sǎ determini variaţia acceleraţiei capului balansierului în funcţie
de unghiul de rotaţie al manivelei, precum și în funcţie de cursǎ în
cazul teoriei cinematice exacte.

Cinematica unităţilor de pompare presupune stabilirea legilor de
variaţie a lungimii cursei, vitezei şi acceleraţiei punctului de suspendare a
garniturii de prăjini în funcţie de timp sau de unghiul de rotaţie al
manivelei.
147
Cunoaşterea caracteristicilor cinematice ale unităţilor de pompare
permite determinarea variaţiei sarcinii în prăjina lustruită, precum şi
variaţiei cuplului la reductor pe un ciclu de pompare.
Studiul cinematicii unităţilor de pompare se poate realiza prin
intermediul a trei teorii cinematice care diferă între ele prin gradul de
precizie şi anume[1][3][4][5]:
• teoria cinematicii elementare = 0; = 0 ,
• teoria cinematicii aproximative = 0; ≠ 0 ;
• teoria cinematicii exacte ≠ 0; ≠ 0 .
III.3.2 Teoria cinematicii aproximative

În cazul cinematicii aproximative se fac următoarele ipoteze:
raport cu lungimea manivelei, ( = 0);

• lungimea braţului posterior al balansierului, este infinită în
( ≠ 0);
• lungimea bielei, este finită în raport cu lungimea manivelei,
• viteza unghiulară este constantă = .
unghiului = 0) la punctul mort inferior, butonul manivelei descrie la un

Pornind de la punctul mort superior (punctul B1 corespunde
lungimea braţului posterior al balansierului este nul = 0, punctul B nu se

moment dat un unghi (fig.1). Deoarece raportul dintre raza manivelei şi
deplasează pe arcul B1B B2 ci pe coarda acestuia B1B’ B2.

Prin urmare, deplasarea punctului B va fi la un moment dat care
reprezintă diferenţa dintre lungimile segmentelor O1B1 şi O1B':
= − ′ (1)
Din figura 1 se observă că lungimea segmentului O1B1 este egală cu
suma dintre raza manivelei r şi lungimea bielei l :
segmentul = + (2)
iar lungimea segmentului O1B' este:
= cos!"# + cos! #. (3)
148
A2 B1
a b
O
B'
A B
A1
B2
C' C
φ r
O1
ω
Fig. 1 Schema mişcării balansierului în concordanţă cu rotirea manivelei pentru

studiul cinematicii unităţii de pompare.
Din triunghiurile O1CC’ şi CC’ B1 rezultă că lungimea segmentului

CC' se determină cu relaţia:
$$ = sin!"# = sin! #
Prin urmare, sin!"# = sin! # , unde = , iar viteza unghiulară,
=
'(
)*
este rad/s.
Deoarece cos + " = 1 − sin+ " rezultă cos!"# = -1 − sin+ .

.
.
Prin dezvoltarea în serie a radicalului se obţine:

+ /
cos!"# = 1 − sin +
− sin/
+ 8 /
(4)
Dacă se consideră numai primii doi termeni ai dezvoltării în serie şi

se înlocuiesc în relaţia (3) rezultă:
+
= − sin+ ! # + cos! #
2
(5)
Ţinând seama de relaţiile (5) şi (2), relaţia (1) devine:

+
= 21 − cos! #3 + sin+ ! #
2
(6)
149
sau
+
= 21 − cos! #3 + sin+ ! #
2
(7)
Viteza punctului B, 4 se determină cu relaţia:
5 +
4 = = sin! #+ sin!2 #
5 2
(8)
iar acceleraţia
ia punctului B se determină
determin cu relaţia:
54 + +
6 = = +
cos! #+ cos!2 #
5
(9)
deplasarea punctului A ţinând seama de relaţia 7 = 8 ∙ , unde 8 = ; a

=
O dată determinată deplasarea punctului B, se poate determina şi
fiind lungimea braţului anterior al balansierului, iar b fiind lungimea

braţului posterior al acestuia. Din relaţia (9) rezultă că acceleraţia
accelera punctului
B poate fi reprezentată grafic prin însumarearea a două cosinusoide (fig.2).
(fig.2
Fig.2. Variaţia
iaţia acceleraţiei punctului B în cazul teoriei cinematice
aproximative. 6 = : + ;; : = ! #;; = !2 #.
.
+ +
Din figura 2 se observă

observ că în timpul unui ciclu de pompare
acceleraţia
ia înregistrează
înregistreaz patru valori extreme. Pentru valori mici ale
raportului r/l, punctele M1 şi M2 tind să se identifice cu punctul M. Ca
urmare, în practică se consideră două valori extreme şi
şi anume:
• valoarea maximă
maxim corespunzătoare
toare unghiului = 0 (la
începutul cursei ascendente);
6 <=> = +
1+ (10)
150
• valoarea minimă corespunzătoare unghiului = ? (la
începutul cursei descendente);
6 <@( =− +
1− (11)
Care sunt ipotezele teoriei cinematice aproximative?
III.3.4 Teoria cinematicii elementare

În acest caz se considerǎ următoarele ipoteze:
raport cu lungimea manivelei, r ( = 0);

• lungimea braţului posterior al balansierului, b este infinită în
r ( = 0);
• lungimea bielei, l este infinită în raport cu lungimea manivelei,

În urma studiului deplasării, vitezei şi acceleraţiei punctului B (fig.3)
şi ţinând seama de ecuaţiile (6), (8) (9) şi de ipotezele de mai sus rezultă
următoarele ecuaţii:
= 21 − cos! #3 (12)
4 = sin! # (13)
6 = +
cos! # (14)
Pentru deplasarea, viteza şi accelaraţia punctului A (fig.1) rezulă

următoarele relaţii:
7 =8∙ , 4 = 8 ∙ 4 , 67 = 8 ∙ 6 (15)
unde 8 = 6/ .
151
Prin urmare, ţinând seama de relaţiile (10), (11) şi (14) rezultă
următoarele expresii pentru acceleraţiile minime şi maxime ale punctului A:
67<=> = 8 +
1+ (16)
67<@( = −8 +
1− (17)
a b
S 2r
O
Fig. 3. Relaţia dintre cursa S şi raza manivelei r .

Din figura 3 rezultă că dacă 6 = atunci =2 .
Dacă 6 ≠ = ⇒ = 2 = 28 , iar relaţiile (16) şi (17)
B + =
=
atunci
devin:
+
67<=> = 1+
2
(18)
+
67<@( = − 1−
(19)
2
Care sunt ipotezele teoriei cinematice elementare?
III.3.3 Teoria cinematicii exacte

În cazul cinamaticii exacte se renunţă la ipotezele simplificatoare şi
se consideră că:
152
raport cu raza manivelei, r ( ≠ 0);
• lungimea braţului posterior al balansierului, b este finită în
( ≠ 0);
• lungimea bielei, l este finită în raport cu raza manivelei, r

În cazul teoriei cinematice exacte se consideră mecanismul de
acţionare al unităţii de pompare ca un patrulater articulat OO1CB (fig.4).
Punctul B se mişcă pe arcul de cerc BB1 cu centrul în O şi rază b.
Spaţiul parcurs de acest punct va fi:
= D (20)
unde D este unghiul pe care îl face balansierul atunci când punctul B trece
din B în B2, exprimat în radiani.
A2 B1
a b
O
ψ
A B
γ β
A1
B2
f l
α
C
φ r
O1
ω
Fig. 4 Schema unităţii de pompare pentru studiul cinematicii exacte.

Aplicând teorema sinusurilor şi teorema lui Pitagora generalizată, precum
şi ţinând seama de ecuaţia (20), rezultă legea de mişcare a punctului A:
sin N1 − !O + cos #+
= 6 Earctg JK L + arctg M P
− cos
7
− !O + cos #
+
+ R+ − ! − #+
(21)
− arccos Q ST
2 R
153
unde
+
+ +
− !R+ + +#
O=
2
R
(22)
=
Viteza punctului A se determină cu relaţia urmǎtoare:
N1 − !O + cosU#+
47 = 8
N1 − !O + cos #+
(23)
unde parametrii O și se determinǎ cu urmǎtoarele relaţii:

+
+ +
− !R+ + +#
O =
2
R
(24)
=
Acceleraţia punctului A se obţine prin derivarea ecuaţiei vitezei în

raport cu timpul şi rezultă:
+
R cos!"#sin!U# + sin!"#ctg!V#sin! #
67 = ∙ ∙
2 sin+ !V#
(25)
În figura 5 se reprezintă grafic variaţia acceleraţiei în funcţie de

unghiul , respectiv în funcţie de cursa S. Din figura 5 b se observă că
variaţia acceleraţiei în funcţie de cursă este reprezentată printr-o curba
asimetrică care arată că alegerea sensului de rotaţie al manivelei este
important pentru funcţionarea unităţii de pompare.
Astfel, dacă manivela se roteşte spre stânga sau spre dreapta cu
acelaşi unghi faţă de punctul mort superior, acceleraţiile sunt diferite, iar
sarcina maximă în prăjina lustruită va avea valori diferite.
În consecinţă se recomandă ca la începutul cursei ascendente,
manivela şi balansierul să aibă acelaşi sens de rotaţie deoarece sarcina
154
maximă la prăjina lustruită va fi mai mică decât în cazul în care cele două
elemente s-ar roti în sensuri diferite[1][4].
a. b.
Fig.5. a.Variaţia acceleraţiei în funcţie de unghiul ϕ de rotaţie a manivelei, b. variaţia
acceleraţiei în funcţie de cursa S[4].
Din compararea celor trei teorii cinematice rezultă următoarele

concluzii:
• teoria cinematicii elementare oferă relaţii simple care au o
precizie suficientă pentru calculele uzuale în special pentru
calculul cursei;
• teoria cinematică aproximativă permite calculul mai exact al
vitezelor şi acceleraţiilor atunci când este necesar;
• teoria cinematică exactă se foloseşte atunci când se cere un
grad ridicat de precizie pentru determinarea acceleraţiei.
Care sunt concluziile în urma comparǎrii celor trei teorii cinematice?
II.2.5 Geometria unităţilor de pompare
Elementele geometrice ale unei unităţi de pompare sunt: raza

manivelei, r, lungimea bielei, l, braţul anterior al balansierului, a, braţul
posterior al balansierului, b, distanţa dintre lagărul central şi axul
reductorului, p și unghiul de asimetrie. Rapoartele dintre aceste elemente:
a/b; r/l; r/b determină gabaritul şi modul de funcţionare al unităţii de
pompare.
155
Unghiul de asimetrie θ format de poziţiile bielei atunci când capul
balansierului se află la punctul mort superior, respectiv la punctul mort
inferior(fig.6). Acesta împreună cu sensul de rotaţie al manivelei determină
timpul de efectuare a fiecărei curse, respectiv funcţionarea unităţii de
pompare. Unghiul de asimetrie θ poate avea valori pozitive, negative şi
egale cu zero în funcţie de poziţia mecanismului bielă – manivelă. În
funcţie de valoarea unghiului de asimetrie şi relaţiile dintre celelalte
elemente geometrice, unităţile de pompare pot fi[1][4]:
• simetrice pentru θ = 0 şi R+ + + = + + + ;
• asimetrice θ ≠ 0 R+ + + ≠ + + +
Se remarcă faptul că o unitate de pompare poate fi simetrică doar
pentru o valoare a cursei, deoarece elementele geometrice p, b şi l nu se pot
modifica, singurul element care se poate modifica fiind raza manivelei, r.
Fig. 6. Poziţiile mecanismului bielă- manivelă[1].
Care sunt elementele geometrice ale unei unitǎţi de pompare?
1. Ce presupune cinematica unitǎţilor de pompare?

2. Ce ipoteze are teoria cinematicǎ exactǎ?
3. Cum se realizeazǎ studiul cinematicii unitǎţilor de pompare?
4. Cum variazǎ acceleraţia punctului B în funcţie de unghiul de rotaţie al
manivelei în cazul teoriei cinematice aproximatice?
5. Cum variazǎ acceleraţia punctului A în funcţie de cursa în cazul teoriei
cinematice exacte?
6. Cum variazǎ acceleraţia punctului A în funcţie de unghiul de rotaţie al
manivelei în cazul teoriei cinematice exacte?
156
14.1 Ipotezele teoriei cinematice aproximative sunt: lungimea braţului posterior
al balansierului este infinită în raport cu lungimea manivelei;lungimea bielei, este
finită în raport cu lungimea manivelei,viteza unghiulară este constantă.
14.2 Ipotezele teoriei cinematice elementare sunt: lungimea braţului posterior al
balansierului este infinită în raport cu lungimea manivelei;lungimea bielei, este
infinită în raport cu lungimea manivelei,viteza unghiulară este constantă.
14.3 Concluziile în urma comparǎrii teoriilor cinematice sunt:1. teoria cinematicii
elementare oferă relaţii simple care au o precizie suficientă pentru calculele
uzuale în special pentru calculul cursei; 2.teoria cinematică aproximativă permite
calculul mai exact al vitezelor şi acceleraţiilor atunci când este necesar; 3.teoria
cinematică exactă se foloseşte atunci când se cere un grad ridicat de precizie
pentru determinarea acceleraţiei.
14.4 Elementele geometrice ale unei unităţi de pompare sunt: raza manivelei, r,
lungimea bielei, l, braţul anterior al balansierului, a, braţul posterior al
balansierului, b, distanţa dintre lagărul central şi axul reductorului, p și unghiul
de asimetrie.
Rezumat
Cinematica unităţilor de pompare presupune stabilirea legilor de variaţie a
lungimii cursei, vitezei şi acceleraţiei punctului de suspendare a garniturii de prăjini
în funcţie de timp sau de unghiul de rotaţie al manivelei. Cunoaşterea
caracteristicilor cinematice ale unităţilor de pompare permite determinarea
variaţiei sarcinii în prăjina lustruită, precum şi variaţiei cuplului la reductor pe un
ciclu de pompare.
Studiul cinematicii unităţilor de pompare se poate realiza prin intermediul a
trei teorii cinematice care diferă între ele prin gradul de precizie şi anume:teoria
cinematicii elementare,teoria cinematicii aproximative și teoria cinematicii exacte.
Elementele geometrice ale unei unităţi de pompare sunt: raza manivelei, r,
lungimea bielei, l, braţul anterior al balansierului, a, braţul posterior al balansierului,
b, şi distanţa dintre lagărul central şi axul reductorului, p. Rapoartele dintre aceste
elemente: a/b; r/l; r/b determină gabaritul şi modul de funcţionare al unităţii de
pompare.
Un alt element important îl reprezintă unghiul de asimetrie θ format de
poziţiile bielei atunci când capul balansierului se află la punctul mort superior,
respectiv la punctul mort inferior. Acesta împreună cu sensul de rotaţie al manivelei
determină timpul de efectuare a fiecărei curse, respectiv funcţionarea unităţii de
pompare.
157
Bibliografie
8. *** Catalog Pumping Units, Vulcan S.A
158
2 ore

III.4 Fenomene vibratorii în garnitura de prajini și
sarcinile în prajina lustruita
III.4.1 Fenomene vibratorii în garnitura de prǎjini
III.4.2 Sarcinile în prǎjina lustruitǎ
fenomenele vibratorii care se manifestǎ în garnitura de prǎjini ca
urmare a preluǎrii alternative a sarcinii lichidului de cǎtre piston;
fenomenul de sincronism și efectele acestuia;
cum variazǎ sarcinile statice și dinamice de-a lungul garniturii de
prǎjini.

știi cum sǎ determini condiţiile care favorizeazǎ fenomenul de
sincronism;
determini viteza de pompare astfel încât fenomenul de sincronism
sǎ fie evitat;
determini sarcinile maxime și minime în prǎjina lustruitǎ.
III.4.1 Fenomene vibratorii în garnitura de prǎjini

Garnitura de prăjini suspendată de balansier poate fi comparată cu un
arc foarte lung(fig.1) care în timpul unui ciclu de pompare primeşte
următoarele impulsuri:
159
• impulsul
mpulsul dat de capul balansierului care induce în garnitura de prăjini
oscilaţiile forţate care au perioada , respectiv frecvenţa :
60 1
; (1)
60
unde n reprezintăă numărul de curse duble pe minut;
• impulsul
mpulsul de la începutul cursei ascendente când are loc închiderea
supapei mobile a pistonului şi transferarea greutăţii coloanei de lichid
din ţevile de extracţie
tracţie pe piston, induce în garnitura de prăjini oscilaţiile
naturale;
• impulsul
mpulsul de la începutul cursei descendente, când are loc deschiderea
supapei mobile şi transferarea greutăţii coloanei de lichid de pe
garnitura de prăjini pe ţevile de extracţie, induce de asemenea în
garnitura de prăjini oscilaţii naturale.
Fig.1 Reprezentarea unei oscilaţii complete

Fig.1.
în garnitura de prăjini asemănată cu un resort.
Pentru determinarea frecvenţei
frecven şi perioadei oscilaţiilor
iilor naturale se
consideră resortul
tul din figura 1 aflat în trei situaţii cu care s-a
s asemănat
garnitura de prăjini.
jini. Corespunzător impulsului de la începutul cursei
ascendente,, resortul se întinde sub acţiunea greutăţii lichidului preluat de
piston, iar corespunzător tor impulsului de la începutul cursei
cursei descendente,
descendente
resortul se eliberează ca urmare a transferului greutăţii lichidului de pe
piston pe ţevi[4][5].. În consecinţă,
consecinţă punctul M oscilează în jurul poziţiei
pozi sale
de echilibru între punctele M1 şi M2. O oscilaţie completă a punctului
punctul M se
efectuează,
ză, conform figurii 1.
Perioada oscilaţiei este durata unei oscilaţii complete, iar frecvenţa
oscilaţiei reprezintă numărul de oscilaţii complete pe secundă.
Transmiterea impulsului asupra întregului resort se face cu viteza sunetului
160
în oţel. Prin urmare,, pentru efectuarea unei oscilaţii complete, este necesar
ca impulsul să parcurgă de patru ori lungimea resortului cu viteza
sunetului. Spaţiul parcurs reprezintă lungimea de undă.
Astfel, pentru garnitura de prăjini lungimea de undă este 4∙ ,
unde L reprezintă lungimea garniturii de prăjini de pompare.
Perioada şi frecvenţa oscilaţiilor naturale sunt date de relaţiile:
4
; (2)
4
În lungul garnituii de prăjini
pr jini amplitudinea diferitelor puncte de pe
aceasta este diferită,, fiind maximă
maximă la piston şi zero la punctul fix(fig.2).
Fig. 2. Lungimea de undă şi

amplitudinea punctelor de pe garnitura de prăjini.
jini.
Balansierul fiind în mişcare,
mi peste oscilaţiile
iile libere amortizate ale
garniturii elastice, se suprapun şi oscilaţiile forţate ate impuse garniturii de
prăjini de mişcarea balansierului. Atunci când frecvenţele ele impulsurilor
forţate şii cele ale oscilaţiilor
oscila iilor libere sunt egale sau multiple una faţă
fa de alta
şi în concordanţă de fază,
faz oscilaţiile sunt sincrone, conducând la mărirea
sarcinii în garnitura
rnitura de prăjini[1][4][5].
prăjini De aceea, este necesar să s se
stabilească un numărr de curse la prăjina
pr lustruită astfel încât fenomenele
fenomene de
sincronism să nu se producă.
produc
Cee impulsuri primește

prime garnitura de prǎjini?
Raportul dintre frecvenţele oscilaţiilor naturale şi cele forţate este dat

de relaţia:
161
76500
(3)
unde N reprezină raportul dintre frecvenţa oscilaţiilor libere sau naturale şi

a celor forţate, N fiind număr întreg (N=1, 2, 3,..., k). Pentru N=1 are loc
sincronismul de ordinul 1 care este cel mai periculos deoarece apar
deformaţii mari în garnitura de prăjini.
Din relaţia (3) rezultă pentru determinarea frecvenţelor periculoase
nI următoarea ecuaţie:
76500
(4)
∙
Frecvenţele nepericuloase ni se determină ca medie geometrică între
frecvenţele periculoase:
∙ (5)
unde: nI şi nI+1 sunt frecvenţele periculoase, cd / min;

ni – frecvenţele nepericuloase, cd / min;
L- lungimea garniturii de prăjini, m.
Din condiţia ca acceleraţia maximă a capului de balansier să fie mai
mică decât acceleraţia gravitaţională pentru ca prăjinile să coboare sub
propria greutate prin lichid la cursa descendentă, rezultă o limită superioară
a numărului de curse duble pe minut:
!"# ≤ 0,75& (6)
Pentru lungimi de curse S<1 m din condiţia de mai sus rezultă:
33
< (7)
√*
iar pentru S>1 m rezultă:
*∙ < 33 (8)
162
În calculele practice de şantier se lucrează cu un număr de curse
duble pe minut mic şi lungime de cursă mare pentru a reduce sarcinile
dinamice, uzura pompei, pentru a evita griparea pistonului, precum şi
flambajul garniturii de prăjini[4][5].
Sarcinile statice şi dinamice într-o garnitură de prăjini sunt maxime
în partea superioară a garniturii şi se micşorează de la prăjina lustruită la
piston.
Pe de altă parte, sarcinile vibratorii au valori maxime la piston şi se
diminuează de la piston la prăjina lustruită[1][5]. Prin însumarea celor două
sarcini se obţine valoarea maximă a sarcinii totale din garnitura de prăjini,
care acţionează într-un punct ce se deplasează de-a lungul garniturii în
funcţie de parametrii instalaţiei şi de regimul de pompare.
Ca urmare a acestui fenomen, are loc în general, ruperea prăjinilor de
pompare în zona mediană şi cea inferioară a garniturii de prăjini.
Când are loc fenomenul de sincronism?
III.4.2 Sarcinile în prăjina lustruită

În cursul unui ciclu de pompare, asupra prăjinii lustruite acţionează
două tipuri de sarcini şi anume:sarcinile statice și sarcinile dinamice.
Sarcinile statice
Sarcinile statice, Ps sunt date de:
• greutatea proprie a garniturii de prăjini scufundată în lichid +, -;
• greutatea coloanei de lichid Pl care acţionează asupra secţiunii brute a
pistonului;
• forţa de flotabilitate datorită submergenţei dinamice Pk care are în
general o valoare mică şi deci se poate neglija;
• forţele de frecare provenite din frecarea prăjinilor în ţevile de extracţie,
din frecarea pistonului în cilindrul pompei şi din rezistenţele hidraulice
datorate mişcării lichidului în ţevile de extracţie. În calcule se iau în
considerare numai forţele de frecare dintre prăjini şi ţevi.
Prin urmare, la cursa ascendentă sarcinile statice sunt date de relaţia:
163
+." +, - + +0 + + 1 (9)
iar la cursa descendentă sarcinile statice sunt date de relaţia:
+.2 +, - − + 1 (10)
unde Pp reprezintă greutatea garniturii de prăjini în aer, iar b este

factorul de flotabilitate.
Dacă se consideră o garnitură de prăjini unică (cu diametru constant
pe toată lungimea ei- fig.3 a) care are lungimea L, aria secţiunii prăjinilor
ap şi greutatea pe metru liniar qp, iar pistonul are aria secţiunii transversale
Ap atunci sarcina statică la cursa ascendentă va fi dată de relaţia:
+." 45, − , 670 & + , 78 + 9+,

70 (11)
5, 70 & + , 78 & :1 − ; + 9+, +0 + <- + 9=+,
78
a. b.
Fig.3. Schema unei garnituri de pompare:a. unice; b. tronsonate.
În relaţiile de mai sus: Pl reprezintă greutatea coloanei de lichid care
acţionează pe suprafaţa brută a pistonului, fiind dată de relaţia:
+0 5, 70 & (12)
Pp greutatea garniturii de prăjini în aer. +, , 78 & >,
164
Pentru garnitură de prăjini tronsonată (fig.3 b.) greutatea Pp este dată
de relaţia:
+, ? @, >, (13)
lpi- lungimea tronsonului de prăjini i;

78 , 70 - densiatea oţelului, respectiv densitatea lichidului;
B
b- factorul de flotabilitate: - A1 − B C E
D
f - factorul de frecare.
Sarcina statică la cursa descendentă este dată de relaţia:
70
+.2 , 70 & − , 78 & − 9-+, , 78 & :1 − ; − 9-+,
78 (14)
-+, − 9-+, -+, <1 − 9=
Sarcinile dinamice
Sarcinile dinamice, Pd apar apar din cauza variaţiei ca mărime şi ca
sens a acceleraţiei maselor în mişcare. Ele sunt date de forţele de inerţie a
garniturii de prăjini şi a coloanei de lichid, forţele datorită vibraţiilor din
garnitura de prăjini şi forţele de şoc. Vibraţiile apar ca urmare a preluării şi
înlaturării relativ bruşte a greutăţii coloanei de lichid de pe piston. Forţele
de şoc sunt rezultatul acţiunilor mecanice din sistemul de pompare. De
asemenea, acestea pot fi generate de prezenţa nisipului în fluidele extrase,
de defectarea echipamentului de suprafaţă, etc. Atât sarcinile cauzate de
vibraţii cât şi forţele de şoc se neglijează în calculele practice.
Forţele de inerţie sunt date de relaţia:
+2 F∙ (15)
unde m reprezintă masa în mişcare, iar a este acceleraţia acesteia.

La cursa ascendentă masa în mişcare este constituită din masa
prăjinilor şi masa lichidului, iar la cursa descendentă se mişcă numai
prăjinile.Mişcarea este transmisă cu întârziere de la capul balansierului la
diferite mase elementare din garnitura de prăjini, din cauza elasticităţii
materialului prăjinilor.Deci, aceste mase elementare nu primesc simultan
acceleraţii de aceiaşi intensitate. Acceleraţiile instantanee ale maselor
165
elementare diferă între ele în raport cu distanţa dintre acestea şi capul
balansierului(fig.4).
Tinând seama că mişcarea se transmite de la capul balansierului cu
viteza sunetului în oţel,vo o masă elementară GF situată la distanţa @ faţă
de capul balansierului va primi aceasta mişcare după un timp H @ ⁄ 8 . În
acest timp însă, balansierul a efectuat deja o parte din cursă, iar manivela s-
a rotit cu un unghi J, KH, . Prin urmare, forţa de inerţie maximă nu are
loc la începutul ciclului de pompare (când unghiul de rotire al manivelei
J=0).
li
dmi
Fig. 4. Schema discretizării masei garniturii de prăjini pentru ilustrarea

sarcinilor dinamice.
Forţa de inerţie a garniturii de prăjini este dat de relaţia:
+2 ? GF (16)
L
Considerând o valoare medie pentru acceleraţie, rezultă:
+2 M ? GF M +, ⁄& (17)
L
Transmiterea mişcării la masa de lichid se face cu o întârziere şi mai

mare, iar forţa de inerţie a masei de lichid este +GN . Prin urmare, forţa de
inerţie la cursa ascendentă este:
166
+2" +2, + +20 (18)
unde +GO reprezintă forţa de inerţie a garniturii de prăjini la cursa

ascendentă.
La cursa descendentă forţele de inerţie sunt:
+22 +2, +, M ⁄& (19)
Care sunt sarcinile care acţioneazǎ în prǎjina lustruitǎ în timpul unui ciclu
de pompare?
Sarcinile totale
Pe baza relaţiilor de mai sus se poate determina sarcina totală în
prăjina lustruită în cazul celor două curse şi anume:
+" +." ± +2" + + 1" +0 + +, <- + 9= + +, M ⁄& (20)
+2 +.2 ± +22 − + 12 +, <- − 9= + +, M ⁄& (21)
La cursa ascendentă va exista un moment în care sarcina totală în

prăjina lustruită va avea o valoare maximă Pmax, iar la cursa descendentă o
valoare minimă Pmin. În calculele practice se neglijează forţa de inerţie a
lichidului, forţele de frecare şi cele rezultate din fenomenele vibratorii.
Pentru a compensa erorile care se fac prin neglijarea acestor forţe, în
calculul sarcinii maxime la prăjina lustruită se ia în considerare numai
forţele de inerţie ale garniturii de prăjini admiţând în locul acceleraţiei
medii, valoarea maximă a acceleraţiei la cursa ascendentă, amax, respectiv
valoarea minimă amin la cursa descendentă. Prin urmare, în ecuaţiile (20) şi
(21) vor apare rapoartele !"# ⁄&, ! ⁄& care se vor nota cu masc
respectiv mdesc şi vor reprezenta factorii dinamici la cursa ascendentă,
respectiv descendentă.
167
Aşa cum s-a demonstrat în cadrul unitǎţii de învǎţare 14, acceleraţia
maximă, respectiv acceleraţia minimă sunt date de relaţiile:
*KQ S *KQ S
!"# A1 + E ; ! − A1 − E (22)
2 @ 2 @
Tinând seama de notaţiile factorilor dinamici şi de relaţiile (22) ,
rezultă următoarele relaţii de calcul pentru determinarea factorilor
dinamici:
*KQ S * Q S
F".T A1 + E A1 + E (23)
2& @ 1790 @
*KQ S * Q S (24)
F2V.T A1 − E A1 − E
2& @ 1790 @
Tinând seama de relaţiile de mai sus, rezultă că sarcina maximă şi
sarcina minimă la prăjina lustruită sunt date de relaţiile:
+!"# +0 + <- + F".T =+, (25)
+! <- − F2V.T =+, (26)
Exerciţiul 15.1
Sǎ se determine sarcina maximǎ la prǎjina lustruitǎ în condiţiile în care se cunosc
urmǎtoarele date: densitatea ţiţeiului, 7W =850 kg/m3; densitatea apei de zăcământ,
7" =1050 kg/m , densitatea oţelului, , 78 =7850 kg/m , impuritǎţile, i=50%;
3 3
adâncimea de fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului, dp=1,25 in; cursa,

S=3 m, numǎrul de curse duble /min=7 cd/min, raza manivelei, r=0,69m; lungimea
bielei, l=3,77m.
Tabelul 1.Datele garniturii de prăjini de pompare.
Diametrul Aria secţiunii transversale Greutatea unitară Lungimi tronsoane
in cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615
168
1. Ce presupune fenomenul de sincronism?

2. Cum se determinǎ frecvenţele periculoase?
3. Cum se determinǎ frecvenţele nepericuloase?
4. Care sunt sarcinile statice ce acţioneazǎ asupra prǎjini lustruite?
5. Care sunt sarcinile dinamice ce acţioneazǎ asupra prǎjini lustruite?
6. Cum se determinǎ sarcina totalǎ la cursa descendentǎ?
7. Cum se determinǎ sarcina totalǎ la cursa ascendentǎ?
8. Cum se determinǎ sarcina maximǎ în prǎjina lustruitǎ?
15.1 În timpul unui ciclu de pompare garnitura de prǎjini primește urmǎtoarele
impulsuri: 1.impulsul dat de capul balansierului care induce în garnitura de
prăjini oscilaţiile forţate; 2. impulsul de la începutul cursei ascendente când are
loc închiderea supapei mobile a pistonului şi transferarea greutăţii coloanei de
lichid din ţevile de extracţie pe piston care induc în garnitura de prăjini oscilaţiile
naturale și 3.impulsul de la începutul cursei descendente, când are loc
deschiderea supapei mobile şi transferarea greutăţii coloanei de lichid de pe
garnitura de prăjini pe ţevile de extracţie care induc în garnitura de prăjini
oscilaţiile naturale.
15.2 Fenomenul de sincronism are loc atunci când peste oscilaţiile libere
amortizate ale garniturii elastice se suprapun oscilaţiile forţate impuse garniturii
de prăjini de mişcarea balansierului; raportul dintre frecvenţele oscilaţiilor
naturale și cele forţate fiind numǎr întreg.
15.3 Sarcinile care acţioneazǎ asupra prǎjini lustruite în timpul unui ciclu de
pompare sunt: sarcinile statice și sarcinile dinamice.
Rezumat
Garnitura de prăjini suspendată de balansier poate fi comparată cu un arc
foarte lung care în timpul unui ciclu de pompare primeşte următoarele douǎ tipuri
de impulsuri și anume:1.impulsul dat de capul balansierului care induce în garnitura
de prăjini oscilaţiile forţate;2. impulsul de la începutul cursei ascendente și impulsul
de la începutul cursei descendente care induc în garnitura de prăjini oscilaţiile
naturale.
Balansierul fiind în mişcare, peste oscilaţiile libere amortizate ale garniturii
elastice, se suprapun şi oscilaţiile forţate impuse garniturii de prăjini de mişcarea
balansierului. Atunci când frecvenţele impulsurilor forţate şi cele ale oscilaţiilor
libere sunt egale sau multiple una faţă de alta şi în concordanţă de fază, oscilaţiile
sunt sincrone, conducând la mărirea sarcinii în garnitura de prăjini.
În cursul unui ciclu de pompare, asupra prăjinii lustruite acţionează două
tipuri de sarcini şi anume:sarcinile statice și sarcinile dinamice.
169
Bibliografie
170
2 ore

III.5 Dimensionarea garniturii de prajini,
respectiv de ţevi
III.5.1 Dimensionarea garniturii de prǎjini
III.5.2 Variaţia eforturilor în garnitura de prǎjini
III.5.3 Dimensionarea garniturii de ţevi
III.5.4 Variaţia eforturilor în garnitura de ţevi
metodele de dimensionare a garniturii de prǎjini;
cum variazǎ eforturile unitare în garnitura de prǎjin, respectiv de
ţevi;
cum se dimensioneazǎ garnitura de ţevi.

dimensionezi garnitura de prǎjini la solicitǎri statice prin metoda
rezistenţelor maxime admisibile;
dimensionezi garnitura de prǎjini la solicitǎri statice prin metoda
efoturilor unitare egale;
dimensionezi garnitura de ţevi;
determini variaţia eforturilor unitare în garnitura de prǎjini,
respectiv de ţevi.
III.5.1 Dimensionarea garniturii de prǎjini

Dintre toate elementele instalaţiei de pompare, prăjinile sunt cele mai
solicitate; de rezistenţa lor depinzând adâncimea de fixare a pompei.
171
Dimensionarea garniturii de prăjini de pompare se poate face pe baza
solicitărilor statice sau pe baza solicitărilor dinamice. În cele ce urmează se
va prezenta dimensionarea garniturii de prăjini ţinând seama de solicitările
statice. În acest caz există două metode de dimensionare şi
anume[1][2][4][5]:
• metoda eforturilor unitare maxime admisibile;
• metoda eforturilor unitare egale.
Metoda eforturilor unitare maxime admisibile

Principiul acestei metode constă în determinarea punctului în care
efortul unitar maxim din prăjinile cu diametrul cel mai mic ales este egal
cu efortul unitar admisibil al oţelului din care sunt confecţionate prăjinile.
Deasupra acestui punct se consideră prăjinile cu un diametru standardizat
imediat superior, determinându-se un alt punct în aceleaşi condiţii. În
continuare se procedează în mod asemănător până când suma lungimilor
tronsoanelor determinate devine mai mare decât adâncimea de fixare a
pompei.
Prin această metodă de dimensionare se obtine o garnitură de prăjini
mai uşoară, realizându-se economie de material şi micşorarea sarcinii în
prăjina lustruită. Pe de altă parte, cresc deformaţiilor elastice ale garniturii
de prăjini şi se micşorează cursa reală a pistonului pompei.
Pentru determinarea lungimii primului tronson de prăjini se pune
condiţia ca:
unde 1 este efortul unitar maxim la partea superioară a tronsonului 1,

- rezistenţa admisibilă a oţelului considerat.
Dacă se explicitează 1 şi se consideră egalitatea între acesta şi
rezultă:
+ +
=
(1)
iar lungimea primului tronson, este dată de relaţia:
−
=
+
(2)
172
Pentru determinarea lungimii tronsonului 2 se pune condiţia ca:
2 ≤
Prin urmare, la egalitate rezultă:
+ + + +
=
(3)
iar lungimea celui de-al doilea tronson, este:
−
=
+
(4)
Procedând în mod similar se obţine şi lungimea tronsonului trei care

se poate determina cu relaţia:
−
=
+
(5)
Dacă ∑ > ! atunci surplusul ∆ = ∑ − ! (Lf fiind

adâncimea de fixare a pompei) se scade din fiecare tronson proporţional cu
ponderea tronsonului respectiv în lungimea totală. Prin urmare, lungimea
corectată a tronsoanelor va fi:
∆
#
= $ − %
∑
(6)
i=1...3
Care sunt metodele de dimensionare la solicitǎri statice ale garniturii de

prǎjini?
Metoda eforturilor unitare egale

În cazul acestei metode se consideră o garnitură de prăjini tronsonată
cu un număr de tronsoane(mai mic sau cel mult egal cu trei) pentru care se
173
consideră că eforturile unitare în secţiunile superioare ale tronsoanelor sunt
egale. De asemenea, acestea trebuie să fie mai mici sau cel mult egale cu
rezistenţa admisibilă a oţelului din care sunt confecţionate prăjinile.
= ≤ .
Dacă se consideră o garnitură de prăjini formată din două tronsoane
se pune condiţia
Prin urmare, va rezulta următorul sistem de ecuaţii:
+ + + + + +
= '
&
= +
(7)
= =
()* )* ,- . )*
()+ )+ ,- . )+
Raportul, se notează cu x. De asemenea, se
defineşte ql, greutatea unitară a lichidului:
=/ 01 (8)
iar greutatea coloanei de lichid care acţionează pe suprafaţa brută a

pistonului are următoarea expresie:
= (9)
Prin urmare, sistemul de ecuaţii de mai sus devine:
+ − −1
=
2 '
(10)
+ 32 − 4
= −
III.5.2 Variaţia eforturilor unitare în garnitura de

prăjini
Pentru determinarea variţiei eforturilor în garnitura de prăjini se
determină efortul unitar maxim, σi max la partea superioară a fiecărui tronson
şi efortul unitar minim, σi min la partea inferioară a fiecărui tronson (fig.1).
Ţinând seama de forţele care acţionează în garnitura de prăjini,
eforturile unitare respective se calculează cu relaţiile prezentate în tabelul
urmǎtor.
174
Tabelul 1. Relaţiile de calcul pentru eforturile în garnitura de prǎjini.
Efortul unitar Relaţiile de calcul
5; =
89
=
89 : )*
; (
)* <: =>?
5
)*
(11)
)*
(12)
5; =
89 : )*
; (
)* <: =>? 89 : <: =>? ∑+@A* )@ ()@
=
;
5
)+ )+
(13) (14)
5; 89 : <: =>? ∑+@A* )@ ()@ 89 : <: =>? ∑B@A* )@ ()@

= =
; ;
5
)B )B
(15) (16)
σmax3 σ
l'p3
ap3, qp3
σmin3
σmax2
l'p2
ap2, qp2
σmin2
σmax1
l'p1
ap1, qp1
L σmin1
Pl
Ap
Fig. 1 Schema garniturii de prăjini şi diagrama de eforturi.
Exerciţiul 16.1
urmǎtoarele date: densitatea ţiţeiului, 0C =850 kg/m3; densitatea apei de zăcământ,

Sǎ se determine variaţia eforturilor în garnitura de prǎjini dacǎ se cunosc
0 =1050 kg/m3, densitatea oţelului, , 0D =7850 kg/m3, impuritǎţile, i=50%;

S=3 m, numǎrul de curse duble /min=7 cd/min, raza manivelei, r=0,69m; lungimea
bielei, l=3,77m.
Tabelul 2. Datele garniturii de prăjini.

in cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615
175
III.5.3 Dimensionarea garniturii de ţevi
În alegerea ţevilor de extracţie, în afara calcului de rezistenţă, se ţine
seama de adâncimea de depunere a parafinei şi de posibilitatea de
instrumentare cu corunca în cazul ruperii prăjinilor de pompare.
În tabelul de mai jos se prezintǎ modul de alegere a lungimilor de
tronsoane și diametrelor tronsoanelor.
Tabelul 3. Dimensionarea garniturii de ţevi.
Tronsolnul Lungimea
= −
Diametrul
1 C C • Primul tronson va avea diametrul exterior egal cu
cel din simbolul pompei alese.
• Se verifică dacă jocul radial dintre prăjini şi ţevi
permite introducerea coruncii în caz de rupere a
prăjinilor de pompare.
2 C = 1000 m • Se evită schimbarea diametrului tronsonului de
pentru a permite prăjini la acelaşi nivel cu schimbarea diametrului
deparafinarea tronsonului de ţevi, deoarece mufele prăjinilor vor
mecanică a lovi în reducţia de îmbinare a ţevilor ducând la
tubingului. uzura acesteia (tronsonul 2 de ţevi va fi mai lung
decât tronsonul de prăjini cu cel puţin 10 m).
• Diametrul exterior al tronsonului 2 va fi imediat
superior faţǎ de cel al tronsonului 1.
Exerciţiul 16.2
Sǎ se dimensioneze garnitura de ţevi dacǎ se cunosc urmǎtoarele date: adâncimea
de fixare a pompei, Lf=2750m, pompa de tip P 2 3/8 x1 ¼.

In cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615
III.5.4 Variatia eforturilor unitare în garnitura de ţevi

Garnitura de ţevi este solicitată cel mai mult la cursa descendentă
când are loc transferarea greutăţii coloanei de lichid, Pl de pe prăjini pe
ţevi. Forţele care acţionează în garnitura de ţevi sunt:
176
• greutatea proprie;
• greutatea coloanei de lichid, Pl;
• greutatea coloanelor de lichid care acţionează pe suprafeţele
/C − /C şi /C − / (fig.2).
• forţa de şoc care poate apare în cazul ruperii prăjinilor: 1,1 ∙ ∙
Dupǎ stabilirea aceste forţe se pot determina eforturile unitare
maxime şi minime în garnitura de ţevi.
σmax2 σ
lt2 At2,at2,qt2
10 m σmin2
σmax1
lt1 At1,at1,qt1
L
σmin1
At
Pl
at
Fig. 2 Schema garniturii de ţevi şi diagrama de eforturi.

Tabelul 4. Eforturile în garnitura de ţevi.
Efortul unitar
5 ,
Relaţiile de calcul
=
89 : HI* JH) K,9 .: , ∙<∙8)
C
C 5
I*
(17)
=
89 : HI* JH) K,9 .: , ∙<∙8) : I* (I*
C
C
I*
(18)
=
89 : HI* JH) K,9 .: HI+ JHI* I+ ,9 .: , ∙<∙8) : I* (I*
C 5
C 5
I+
(19)
=
89 : HI* JH) K,9 .: HI+ JHI* I+ ,9 .: , ∙<∙8) : I* (I* : I+ (I+
C
C (20)
I+
177
C 5 , C 5 reprezintă efortul unitar minim în tronsonul 1, respectiv în
În relaţiile din tabelul 4:
tronsonul 2, N/m2;
C , C – efortul unitar maxim în tronsonul 1, respectiv în tronsonul
2
2, N/m ;
lt – lungimea tronsonului de ţevi, m;
qt – greutatea unitară a ţevilor, N/m;
ati – aria secţiunii pline a ţevilor, m2;
At –aria secţiunii interioare a ţevilor, m2;
Ap –aria secţiunii brute a pistonului, m2.
Oţelul pentru ţevi se alege de așa manierǎ încât efortul unitar
admisibil al oţelului sǎ fie mai mare decât valorea maximǎ a eforturilor
unitare maxime calculate.
Care sunt forţele care acţioneazǎ în garnitura de ţevi?
1. Cum se dimensioneazǎ garnitura de prǎjini prin metoda rezistenţelor

maxime admisibile?
2. Cum se dimensioneazǎ garnitura de prǎjini prin metoda eforturilor unitare
egale?
3. Cum se aleg diametrele tronsoanelor de ţevi?
4. Care sunt forţele care acţioneazǎ în garnitura de prǎjini?
5. Cum se alege oţelul pentru ţevi?
6. Cum se determinǎ efortul unitar maxim în tronsonul 1 al garniturii de
prǎjini?
7. Cum se determinǎ efortul unitar minim în tronsonul 1 al garniturii de ţevi?
178
16.1 Metodele de dimensionare a garniturii de prǎjini la solicitǎri statice
sunt:metoda eforturilor unitare maxime admisibile și metoda eforturilor
unitare egale.
16.2 Forţele care acţionează în garnitura de ţevi sunt: greutatea proprie a ţevilor;
pe suprafeţele: /M2 − /M1 şi /C − / ; forţa de şoc care poate apare în cazul

greutatea coloanei de lichid, ; greutatea coloanelor de lichid care acţionează
ruperii prăjinilor.
Rezumat
Dintre toate elementele instalaţiei de pompare, prăjinile sunt cele mai
solicitate; de rezistenţa lor depinzând adâncimea de fixare a pompei.
Dimensionarea garniturii de prăjini de pompare se poate face pe baza solicitărilor
statice sau pe baza solicitărilor dinamice.
În cadrul acestei unitǎţi de învǎţare se prezintǎ dimensionarea garniturii de
prăjini ţinând seama de solicitările statice prin două metode şi anume: metoda
eforturilor unitare maxime admisibile și metoda eforturilor unitare egale.
Pentru determinarea variţiei eforturilor în garnitura de prăjini se determină efortul
unitar maxim, σi max la partea superioară a fiecărui tronson şi efortul unitar minim,
σi min la partea inferioară a fiecărui tronson.
În alegerea ţevilor de extracţie, în afara calcului de rezistenţă, se ţine seama,
dimensionând de la suprafaţă spre talpa sondei de adâncimea de depunere a
parafinei şi de posibilitatea de instrumentare cu corunca în cazul ruperii prăjinilor
de pompare.
De asemenea, se evită schimbarea diametrului tronsonului de prăjini la
acelaşi nivel cu schimbarea diametrului tronsonului de ţevi, deoarece mufele
prăjinilor vor lovi în reducţia de îmbinare a ţevilor ducând la uzura acesteia.
Distanţa minimă între aceste nivele va fi de minim 10 m (tronsonul de ţevi va fi mai
lung decât tronsonul de prăjini cu cel puţin 10 m). Diametrele trosoanelor de ţevi se
stabilesc de jos în sus ţinând seama de pompa aleasă.
Garnitura de ţevi este solicitată cel mai mult la cursa descendentă când are
loc transferarea greutăţii coloanei de lichid de pe prăjini pe ţevi. Forţele care
acţionează în garnitura de ţevi sunt: greutatea proprie; greutatea coloanei de lichid;
greutatea coloanelor de lichid care acţionează pe suprafeţele ( At 2 − At1 ) şi (At 1 − A p )
și forţa de şoc care poate apare în cazul ruperii prăjinilor.
179
Bibliografie
2. Lyons,W.C., Plisga, G.J.: Standard Handbook of Petroleum and Natural Gas
Engineering, second edition, Elsevier, USA, UK, 2005.
5. Takacs, G.: Sucker-Rod Pumping Handbook. Production Engineering Fundamentals
and Long-Stroke Rod Pumping, Gulf Professional Publishing, Elsevier, USA, UK,2015
180
2 ore

III.6 Cursa reala a pistonului
și debitul instalaţiei de pompare
III.6.1 Cursa realǎ a pistonului

III.6.2 Debitul instalaţiei de pompare
cum se determinǎ cursa realǎ a pistonului;
ce parametrii influenţeazǎ cursa realǎ a pistonului;
care sunt fenomenele care apar la sfârșitul cursei ascendente,
respectiv descendente;
ce reprezintǎ randamentul volumetric, randamentul de cursǎ și
randamentul de scurgeri.

determini cursa realǎ a pistonului;
determini randamentul volumetric și de cursǎ;
determini debitul instalaţiei de pompare.
III.6.1 Cursa realǎ a pistonului

Pentru a determina cursa realǎ a pistonului este necesar sǎ se studieze
misșcarea ansamblului de echipamente existent între capul balansierului și
pistonul pompei. Prin urmare, între piston și capul balansierului se aflǎ
garnitura de prǎjini de pompare, iar deplasarea capului balansierului în
181
timpul unui ciclu de pompare imprimǎ
imprim o mișcareșcare rectilinie alternativǎ
garniturii de prǎjini și implicit pistonului.
pistonului De asemenea, cilindrul pompei
de adâncime
me este în legǎturǎ
leg directǎ cu garnitura de ţevi de extracţie.
La începutul cursei ascendente supapa mobilă a pistonului este
închisǎ, iar supapa fixǎǎ a pompei se deschide, ceea ce permite ca greutatea
coloanei de lichid din garnitura de ţevi de extracţie, sǎǎ fie preluată de
piston,, respectiv de garnitura de prǎjini,
pr ceea ce va determina alungirea
acesteia cu . În acest timp garnitura de ţevi eliberatǎ
eliberatǎ de greutatea
coloanei de lichid revine la forma iniţialǎ
iniţial deplasându-sese în sus cu
(fig.1b).
a. b. c. d. e.
Fig.1. Corelarea dintre deplasarea prăjinii
pr lustruite şii deplasarea pistonului
pompei.
Pistonul va efectua cursa ascendentǎ
ascendent dupǎ ce se va termina
deformaţia elastică a prăjinilor
pr de pompare şi a ţevilor
evilor de extracţie
extrac (
). La suprafaţǎ,
ǎ, cât timp pistonul a stat pe loc, capul balansierului a
efectuat deja o deplasare egală
egal cu ( ). La sfârșitul
șitul cursei ascendente
deși
și capul balansierului a ajuns la punctul mort superior,
superior, pistonul își
î
continuǎǎ deplasarea în pompǎ sub acţiunea
acţiunea forţelor de inerţie.
La începutul cursei descendente supapa fixă a pompei este închisă,
supapa mobilă a pistonului este deschisă,, iar sarcina lichidului,
lichidului , care
acţionase pe supapa pistonului, respectiv pe garnitura de prǎjini, pr se
transferǎǎ pe supapa fixǎ a pompei și implicit pe garnitura de ţevi de
extracţie. Sub acţiunea greutǎţii
greut coloanei de lichid, garnitura de ţevi se
alungește cu (fig.1d). Deoarece
Deoarece supapa pistonului este deschisǎ,
deschis acesta
coboarǎǎ prin lichidul acumulat în cilindrul pompei la cursa ascendentǎ, iar
garnitura de prǎjini
ǎjini eliberatǎ de sarcina lichidului, revine la forma
iniţialǎ, modificându-șiși lungimea cu . La fel ca în cazul caz cursei
ascendente, pistonul nu își își începe deplasarea pentru efectuarea cursei
descendente decât dupǎǎ finalizarea deformaţiilor
deformaţiilor elastice ale garniturii de
182
ţevi și garniturii de prǎjini(( ). În acest timp capul balansierului a
efectuat deja o parte din cursa descendentǎ egalǎ cu ( ).
La sfârșitul cursei descendente, deși capul balansierului a ajuns la
punctul mort inferior, pistonul își continuǎ deplasarea în pompǎ sub
acţiunea forţelor de inerţie.
Ţinând seama de cele expuse mai sus rezultǎ cǎ pistonul are o cursǎ
diferitǎ de cea a capului balansieului de la suprafaţǎ ca urmare a
deformaţiilor elastice garniturii de prăjini de pompare şi a garniturii de ţevi
de extracţie generate de greutatea coloanei de lichid, Pl precum și ca
urmare a deplasǎrii suplimentare a pistonului în pompǎ sub acţiunea
forţelor de inerţie prăjinilor. Pe lângǎ factorii mai sus menţionaţi, care
influenţeazǎ cursa pistonului, se mai pot menţiona și urmǎtorii factori:
vibraţiile în garnitura de prăjini, frecarea pistonului în pompă, frecarea
prăjinilor în ţevi, frecarea ţevilor în coloană etc, aceştia fiind greu de
determinat[6].
La ce cursǎ se alungește garnitura de prǎjini, respectiv de ţevi?
În consecinţǎ, cursa reală a pistonului se poate determina numai pe

baza deformaţiilor garniturii de prăjini şi garniturii de ţevi determinate de
sarcinia lichidului, Pl şi a deplasǎrii suplimentare a pistonului în pompǎ
determinatǎ de forţele de inerţie.
Deformaţiile elastice ale prăjinilor de pompare şi ale ţevilor de
extracţie se pot determina în două cazuri[2][6]:
• în cazul vitezelor de pompare mici, când se iau în considerare numai
sarcinile statice;
• în cazul vitezelor de pompare mari, când se iau în considerare
sarcinile statice şi sarcinile dinamice.
Dacă se notează cu S cursa prăjinii lustruite la suprafaţă şi nu se ţine
seama de forţele de inerţie, atunci cursa realǎ a pistonului, este dată de
relaţia:
= − = − (1)
183
în care este deformaţia totală a prăjinilor şi ţevilor dată de relaţia:
= (2)
Se considerǎ cǎ garnitura de ţevi, respectiv garnitura de prǎjini sunt

formate din ţevi, respectiv din prǎjini cu diametru unic. În acest caz
deformaţiile elastice ale garniturii de prăjini, şi ale ţevilor de extracţie,
sub acţiunea sarcinii lichidului, Pl, se determinǎ pe baza legii lui Hooke
și sunt date de relaţiile:
= ; = (3)
în care: reprezintă aria secţiunii prăjinilor, m2;

− aria secţiunii metalice a ţevilor de extracţie, m2;
−modulul de elasticitate al oţelului, = 2,1 ∙ 10 N/m ;
−lungimea garniturii de ţevi, respectiv de prajini unice(formată
dintr-un singur tronson), m.
Prin urmare, ţinând seama de relaţiile (1) și (3), cursa reală a
pistonului, în cazul vitezelor de pompare mici și pentru garnitura de ţevi,
respectiv de prǎjini cu diametru unic, se determinǎ cu următoarea relaţie:
1 1
= − (4)
Atunci când garnitura de prăjini este alcătuită din trei tronsoane de

lungimi: , , , având secţiunile: , , , iar garnitura de
ţevile de extracţie are două tronsoane de lungimi: , , cu secţiunile:
, deformaţiile garniturii de prǎjini, respectiv de ţevi se determinǎ cu
urmǎtoarele relaţii :
" "
= ! ; = ! (5)
" "
"# "#
În cazul în care viteza de pompare este mare se iau în considerare

sarcina lichidului, și forţele de inerţie. Creşterea cursei reale a pistonului
datorită forţelor de inerţie a prăjinilor va fi dată de suma valorilor absolute
184
ale celor două deformaţii corespunzatoare cursei ascendente, respectiv
cursei descendente[2][6]:
" =| "% | | "& | (6)
La cursa ascendentă forţele de inerţie sunt orientate în sus, astfel că

după ce capul balansierului se opreşte, prăjinile împreună cu pistonul îşi
continuă mişcarea în sus pe distanţa, | "% |. De asemenea, la cursa
descendentă forţele de inerţie sunt orientate în jos, ceea ce determină
deplasarea în jos a prăjinilor şi pistonului pe distanţa | "& | după ce capul
balansierului s-a oprit.
Deformaţia dată de forţele de inerţie se determină tot pe baza legii lui
Hooke considerând masa prăjinilor concentrată la pistonul pompei[2][6]:
1
" = ∙ ∙ (
2 '
(7)
unde reprezintă greutatea garniturii de prăjini, =) , N;

) −greutatea unitarǎ a prǎjinilor; N/m; −lungimea garniturii de
prăjini de pompare, m; −cursa de suprafaţǎ a capului balansier , m;
( −viteza unghiularǎ rad/s; − modulul lui Young, N/m2; −aria
secţiunii prăjinilor de pompare, m ; ' − acceleraţia gravitaţionalǎ, ' =
2
9,81m/s2.
,- /0
Dacă se consideră =) ,(= şi = 0,855 rezultă pentru
. %0
deformaţia, " următoarea relaţie:
2,27
" = 3 45
10 .
(8)
Prin urmare, cursa reală a pistonului în cazul unei garnituri de

prăjini, respectiv de ţevi cu diametru unic va fi dată de relaţia:
2,27
= " − = 61 3 45 7 −
10 .
(9)
În cazul garniturii de prăjini, respectiv de ţevi formate din mai multe

tronsoane, Gilbert a determinat următoarea relaţie pentru cursa reală[6]:
185
2,65
= 61 94 7−
10 .
(10)
unde reprezintă deformaţia totală a prăjinilor şi ţevilor ; − cursa reală

a pistonului m; 4 −viteza de pompare, cd/min; 9 −adâncimea de fixare a
pompei, m; −-geutatea coloanei de lichid care acţionează asupra
pistonului, N; " −aria secţiunii tronsonului i al garniturii de prăjini, m2;
" − lungimea tronsonului i al garniturii de prăjini de pompare, m;
: −aria secţiunii tronsonului j al garniturii de ţevi de extracţie, m ;
2
: −lungimea tronsonului j al garniturii de ţevi de extracţie, m.
Dacă se ancorează ţevile, deformaţia acestora va fi nulă,

conducând la creşterea cursei reale a pistonului.
Ce efect au forţele de inerţie de la sfârșitul cursei ascendente, respectiv

descendente asupra cursei reale a pistonului?
Exerciţiul 17.1
Sǎ se determine cursa realǎ a pistonului dacǎ se cunosc urmǎtoarele date:
densitatea ţiţeiului, ; =850 kg/m3; densitatea apei de zăcământ, ;% =1050 kg/m3,
impuritǎţile, i=50%; adâncimea de fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului,
dp=1.25 in; cursa capului balansier, S=3 m, viteza de pompare=7 cd/min, modulul
Young, E=2,1∙ 10 N/m2;
Tabelul 1. Datele caracteristice ale garniturii de prăjini.

In cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615
Tabelul 2. Datele caracteristice ale garniturii de ţevi.

2
In cm N/m m
2 7/8 31,66 96 1750
3 1/2 45,60 136,5 1000
186
III.6.2 Debitul instalaţiei de pompare
Teoretic, în condiţiile în care cilindrul pompei se umple complet,
debitul de lichid al pompei de adâncime, < => , exprimat în m3/zi,
reprezintǎ produsul dintre cursa pistonului, , viteza de pompare, 4 şi aria
secţiunii pistonului, ? ,
< => = 1440 ∙ ? ∙ ∙4 (12)
Acest debit este calculat în condiţiile de presiune și temperaturǎ

existente la adâncimea de fixare a pompei. Pemtru a fi exprimat în condiţii
de suprafaţǎ, < =A , debitul calculat cu relaţia (12) trebuie împǎrţit la factorul
de volum al lichidului, B [2][8]:
< =>
< =A =
B
(13)
Practic, însă debitul pompei este mai mic decât cel calculat cu relaţia
(12) din cauza următorilor factori obiectivi: jocul existent între piston şi
cilindrul pompei și prezenţa gazelor în ţiţeiul extras. Prin urmare, debitul
real al pompei este dat de relaţia urmǎtoare:
< = 1440 ∙ ? ∙ ∙ 4 ∙ CD ∙ CA (13)
unde CD reprezintǎ randamentul de umplere;

CA - randamentul de scurgeri.
Randamentul de scurgeri, CE apare ca urmare a scurgerilor care au
loc prin spaţiul dintre piston şi cămaşi sau cilindrul pompei. Acesta se
poate determina în atelierul de pompe sau se poate estima și cu ajutorul
unor relaţii de calcul prezentate în lucrǎrile: [1][2][3][5][6][7][8].
Randamentul de umplere, CD reprezintǎ raportul dintre volumul de
lichid care a pǎtruns în pompǎ sub piston în timpul cursei ascendente și
volumul creat prin deplasarea pistonului[1][2][3][5][6][8].
Randamentul de umplere reflectă efectul gazelor libere aspirate în
cilindrul pompei, manifestat prin diminuarea cantităţii de lichid ce poate
pătrunde în cilindrul pompei, sau chiar prin blocarea temporară a
pompei[9]. Blocarea pompei cu gaze este un fenomen reversibil şi se
explică prin faptul că în spaţiul inelar, nivelul lichidului creşte continuu în
187
perioada cât pompa este blocată cu gaze, ceea ce înseamnă că presiunea la
nivelul aspiraţiei pompei creşte. În consecinţă la un moment dat pompa
reîncepe să funcţioneze, însă sub capacitatea ei.
Valorile randamentului de umplere pot varia în limite foarte largi, în
funcţie de cantitatea mai mare sau mai mică de gaze şi în funcţie de
prezenţa sau absenţa unui separator bine dimensionat.
De asemenea, în cazul sondelor cu aflux scăzut, randamentul de
umplere este mic chiar dacă se micşorează parametrii regimului de
pompare la minimum(cursa S, numărul de curse duble pe minut, n şi
diametrul pistonului, dp). Acesta este şi motivul pentru care sonda se trece
din pompaj continuu în pompaj intermitent.
Randamentul volumetric de adâncime, CF reprezintǎ produsul dintre
randamentul de umplere și randamentul de scurgeri[2][6]:
CF = CD ∙ CA
În calculele practice randamentul volumetric se determinǎ ca raport
între debitul de lichid produs la suprafaţǎ și debitul teoretic al pompei în
condiţii de suprafaţǎ:
<
CF =
< =A
Randamentul volumetric este influenţat de o serie de factori ca:
proprietǎţile fizice ale fluidelor aspirate de pompǎ, starea mecanicǎ a
pompei, prezenţa gazelor în fluidele aspirate de pompǎ, submergenţa
pompei,parametrii regimului de pompare [1][6][9].
Debitul instalaţiei de pompare, <"-A , se determinǎ cu relaţia[1][3][6]:
<"-A = 1440 ∙ ? ∙ ∙ 4 ∙ G (14)
unde G reprezintǎ randamentul volumetric de suprafaţǎ.

G = 0,65 − 0,8 pentru adâncimi de fixare a pompei mai mici de 2500m;
G = 0,5 − 0,6 pentru adâncimi de fixare a pompei mai mari de 2500m.
Cum se pot anula practic alungirile ţevilor?
188
Exerciţiul 17.2
Sǎ se determine debitul real al pompei dacǎ se cunosc urmǎtoarele date:
adâncimea de fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului, dp=1.25 in; cursa,
S=3 m, numǎrul de curse duble /min=7 cd/min, randamentul volumetric, CH =0,85,
randamentul de cursǎ, CI =0,9.
1. Cum se determinǎ alungirile garniturii de prǎjini?

2. Cum se determinǎ alungirile garniturii de ţevi?
3. Cum se determinǎ cursa realǎ a pistonului în cazul vitezelor de pompare
mici?
4. Ce reprezintǎ randamentul de scurgeri?
5. Ce reprezintǎ randamentul de cursǎ?
6. Cum se determinǎ debitul instalaţiei de pompare?
7. Ce reprezintǎ randamentul volumetric?

17.1 Garnitura de prǎjini se alungește la cursa ascendentǎ sun acţiunea sarcinii
lichidului care acţioneazǎ pe suprafaţa brutǎ a pistonului. Garnitura de ţevile se
alungește la cursa descendentǎ sub acţiunea aceleiași forţe, care la cursa
descendentǎ se transferǎ pe supapa fixǎ a pompei.
17.2 Forţele de inerţie de la sfârșitul cursei ascendente, respectiv descendente
tind sǎ mǎreascǎ cursa realǎ a pistonului.
17.3 Alungirile ţevilor se pot anula dacǎ acestea se ancoreazǎ.
Rezumat
Cursa reală a pistonului diferă de cursa de suprafaţă a prăjinii lustruite din
cauza următorilor factori: alungirea şi scurtarea prăjinilor de pompare şi a ţevilor de
extracţie în timpul unui ciclu de pompare, sub influenţa greutăţii coloanei de lichid
Pl , supracursa pistonului sub efectul sarcinilor dinamice şi a inerţiei prăjinilor,
efectul vibraţiilor în prăjini, frecarea pistonului în pompă, frecarea prăjinilor în ţevi
şi frecarea ţevilor în coloană. Deoarece o parte din aceşti factori sunt greu de
determinat, în calculele practice, cursa reală a pistonului se determină ţinând
seama numai de deformaţiile prăjinilor şi ţevilor, produse de sarcinile statice şi de
supracursa pistonului datorită forţelor de inerţie.
Teoretic, debitul unei pompe cu piston se definește ca fiind produsul dintre
cursa pistonului, viteza de pompare şi aria secţiunii pistonului. Practic însă debitul
pompei este mai mic datorită următorilor factori:jocul existent între piston şi
cilindrul pompei și prezenţa gazelor în ţiţeiul extras.
189
Bibliografie
2. Ioachim, Gr., Popa, C.: Exploatarea zǎcǎmintelor de ţiţei, Editura Tehnicǎ, București,
1979.
5. Petre, N. Chiţu-Militaru, P: Extracţia ţi,teiului prin pompaj cu prǎjini, Editura Tehnicǎ
București, 1986.
9. Ionel,. A.: Influenta gazelor asupra pompajului de adincime cu prǎjini, Mine, Petrol Si
Gaze Vol. 35, No.5, p.248-52, 1984
190
2 ore

III.7 Echilibrarea unitaţilor de pompare
și cuplul la reductor
III.7.1 Echilibrarea unitǎţilor de pompare

III.7.2 Cuplul la reductor
ce reprezintǎ echilibrarea unitǎţilor de pompare;
ce reprezintǎ cuplul la reductor;
metodele de echilibrare a unitǎţii de pompare.

determini parametrii implicaţi în echilibrarea unitǎţilor de pompare;
determini cuplul la reductor.
III.7.1 Echilibrarea unitǎţilor de pompare

Echilibrarea unităţilor de pompare se realizează prin montarea unor
contrgreutăţi pe:
• balansier;
• manivelă;
191
• combinat( pe manivelă şi pe balansier).
Dacă unitatea de pompare nu ar fi echilibrată atunci la cursa
ascendentă motorul este solicitat pentru a lifta greutatea prăjinilor plus
greutatea lichidului[1][2][3][6].
Pe de altă parte, la cursa descendentă garnitura de prăjini coboară
sub propria greutate, iar motorul trece în regim de generator. În acest caz ar
fi necesar să se utilizeze motoare supradimensionate şi cu un randament
scăzut, iar cuplul la reductor ar avea variaţii foarte mari.
Prin urmare, echilibrarea unităţilor de pompare are drept scop
inducerea unei forţe, G în bielă care să aibă aceiaşi valoare la ambele
curse.
Calculele realizate pentru echilibrarea unităţilor de pompare se fac în
ipoteza cinematicii elementare, luându-se în considerare numai sarcinile
statice.
Practic verificarea echilibrării unităţilor de pompare se realizează în
şantier cu ajutorul cleştelui volt-ampermetric, urmărindu-se ca la ambele
curse consumul de curent să fie acelaşi[6].
La cursa ascendentă sarcina statică maximă la prăjina lustruită este:
= + (1)
iar la cursa descendentă sarcina statică minimă este:
= (2)
Pentru ca unitatea de pompare să fie echilibrată, în bielă trebuie să

apară o forţă G la ambele curse:
+ + + (3)
= = = +
2 2 2
Relaţia de mai sus este valabilă pentru raportul k=1 ( = ).
În cazul în care k≠1 atunci forţa G este dată de relaţia:
(4)
= +
2
192
Ce scop are echilibrarea unitǎţilor de pompare?
Echilibrarea pe balansier a unităţii de pompare
În figura 1 se prezintă schema unităţii de pompare echilibrată pe

balansier. În acest caz este necesar să se determine greutatea, a
contragreutăţii de echilibrare.
a O b B
A
C
Gb
G
O1 r
Fig.1. Echilibrarea unităţii de pompare pe balansier.

Pentru determinarea greutăţii Gb a contragreutăţii de echilibrare se
scrie expresia momentului celor două forţe, Gb şi G în raport cu punctul
O(fig.1):
∙ = ∙ (5)
de unde rezultă:
193
(6)
=
Deoarece punctul C se află în mişcare, iar în timpul unui ciclu îşi

schimbă de două ori sensul mişcării, greutatea va induce o forţă de
inerţie dată de relaţia:
(7)
=
unde ac reprezintă acceleraţia punctului C, iar ⁄ este masa

contragreutăţilor.
Între acceleraţiile punctelor B şi C există următoarea relaţie:
= (8)
de unde rezultă acceleraţia punctului C:
= (9)
Din cauza acestei forţe de inerţie induse, practic greutatea reală a

contragreutăţilor ar trebui să fie dată de relaţia:
= − (10)
Acest tip de echilibrare se utilizează la unităţile de pompare de

capacitate mică ( sarcina maximă de cel mult 3tf)[6], deoarece cu cât
sarcinile sunt mai mari cu atât şi greutatea de echilibrare Gb ar trebui să fie
mai mare, iar forţele de inerţie generate de aceasta vor fi la rândul lor din ce
în ce mai mari inducând şocuri din ce în ce mai intense în instalaţie.
Aceste şocuri se manifestă la sfârşitul cursei ascendente, respectiv
cursei descendente când capului balansierului se opreşte, iar contrgreutăţile
din cauza inerţiei au tendinţa să se deplaseze în continuare.
Echilibrarea pe manivelă a unităţii de pompare
Echilibrarea pe manivelă a unei unităţi de pompare presupune

montarea unor contragreutăţi pe manivelă care au o greutate Gm la o
anumită distanţă, R faţă de centrul de rotaţie O1(fig.2).
194
Pentru a determina greutatea Gm se scrie ecuaţia de momente a
forţelor G şi Gm faţă de punctul O1:
∙ = ∙ (11)
de unde rezultă Gm:
= (12)
a O b B
A
Gm
O1 r
Fig.2. Echilibrarea unităţii de pompare pe manivelă.

Dacă se cunoaşte greutatea Gm atunci din ecuaţia de momente de mai
sus se poate determina distanţa dintre centrul de greutate al
contragreutăţilor şi centrul de rotaţie, R:
(13)
=
Deoarece distanţa R depinde de raza manivelei r, rezultă că atunci

când se schimbă cursa S (care presupune schimbarea razei manivelei r) este
necesar să se recalculeze distanţa R.
Echilibrarea pe manivelă este utilizată în cazul unităţilor de pompare
cu sarcini maxime de cel puţin 7tf[2][5][6].
Echilibrarea combinată a unităţii de pompare
În acest caz contragreutăţile de echilibrare se montează atât pe

balansier cât şi pe manivelă(fig.3).
195
Greutăţile acestor contragreutăţi sunt cunoscute, fiind menţionate în
caracteristicile unităţii de pompare respective. Singura unitate de pompare
cu echilibrare combinată fabricată de compania Vulcan este cea cu sarcina
maximă de 5tf[8].
∗ ∗
Prin urmare greutatea G din bielă reprezintă suma forţelor şi
generate de greutatea contragreutăţilor de pe balamsier şi manivelă:
∗
= + ∗ (14)
Cele două forţe ∗ şi ∗ se determină din ecuaţiile de momente faţa

de punctul O, respectiv faţă de punctul O1:
∗ ∗
∙ = ∙ ⇒ = (15)
(16)
∗
∙ = ∙ ⇒ ∗
=
Prin urmare, greutatea G este dată de relaţia:
(17)
= +
C
a O b B
A
Gb
Gb*
G*m
Gm
O1 r
Fig.3. Echilibrarea unităţii de pompare pe balansier şi pe manivelă.

Dacă se cunoaşte distanţa c (fig.3), din ecuaţia de mai sus se poate
determina distanţa R.
196
Exerciţiul 18.1
Sǎ se determine distanţa R, în cazul echilibrǎrii pe manivelǎ a unei unitǎţi de
pompare dacǎ se cunosc urmǎtoarele date: densitatea ţiţeiului, "# =850 kg/m3;
densitatea apei de zăcământ, " =1050 kg/m3, impuritǎţile, i=50%; adâncimea de
fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului, dp=1.25 in; cursa, S=3 m, numǎrul
de curse duble /min, n=7 cd/min, raportul k=1, greutatea contragreutǎţilor
Gm=4*2150 daN; raza manivelei r=0,68 m.

In cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615
III.7.2 Cuplul la reductor

Aşa cum se observă din figura 4 forţa din bielă, Q generată de
sarcina la prăjina lustruită P, se descompune în două componente şi
anume[2][5][6]:
• componenta tangenţială T;
• componenta normală Qn.
a O b
P α
Q
φ
O1 φ+α
T
Qn
Fig.4. Schema descompunerii forţelor din bielă.
197
Cuplul la reductor, C reprezintă momentul componentei tangenţiale,
T în raport cu axul de rotaţie al reductorului(fig.4):
$ =%∙ (18)
Componenta tangenţială sau forţa T se determină cu relaţia:
% = &sin*+ + ,- = sin*+ + ,- (19)
unde ∙ =&∙ ⇒&= = .

Prin urmare, cuplul la reductor pentru unităţile neechilibrate este dat
de relaţia:
. (20)
$= ∙ ∙ sin*+ + ,- = sin*,-
2
Ce reprezintǎ cuplul la reductor?
Pentru unităţile echilibrate, cuplul la reductor este dat de relaţia[6]:
. (21)
$∗ = * − - ∙ ∙ sin*,- = * − - sin*,-
2
Cuplul maxim la reductor este:
. (22)
$ =* − -
2
În figura 5 se reprezintă grafic relaţiile (20) şi (21). Din această
figură rezultă că pentru unităţile neechilibrate cuplul la reductor are o
variaţie ce cuprinde şi valori pozitive şi valori negative cu amplitudini mari,
pe când în cazul unităţilor echilibrate cuplul C* are numai valori pozitive,
iar amplitudinea este mică.
198
C
C*
C*
Fig.5. Variaţia cuplului la reductor în funcţie de unghiul ,.
Exerciţiul 18.2
Sǎ se determine cuplul maxim la reductor dacǎ se cunosc urmǎtoarele date:,
S=3 m, viteza de pompare, n=7 cd/min,greutatea garniturii de prǎjini, Pp=79,5kN,
raportul k=1, densitatea ţiţeiului, "# =850 kg/m3; densitatea apei de zăcământ,
" =1050 kg/m3, densitatea oţelului, "/ =7650 kg/m3; impuritǎţile, i=50%.
1. Cum se determinǎ distanţa de la centrul de rotaţie la centrul de greutate al

contragreutǎţilor în cazul echilibrǎrii pe manivelǎ?
2. Ce parametrii se determinǎ în cazul echilibrǎrii pe balansier?
3. Cum se verificǎ practic dacǎ o unitate de pompare este echilibratǎ?
4. Cum se determinǎ cuplul la reductor în cazul unitǎţilor de pompare
echilibrate?
neechilibrate?
6. Ce ipotezǎ a stat la baza calculelor de echilibrare a unitǎţilor de pompare?

18.1 Echilibrarea unităţilor de pompare are drept scop inducerea unei forţe,G
în bielă care să aibă aceiaşi valoare la ambele curse.
18.2 Cuplul la reductor, C reprezintă momentul componentei tangenţiale, T în
raport cu axul de rotaţie al reductorului.
199
Rezumat
Echilibrarea unităţilor de pompare se realizează prin montarea unor
contrgreutăţi pe:balansier;manivelă;combinat( pe manivelă şi pe balansier).
Dacă unitatea de pompare nu ar fi echilibrată atunci la cursa ascendentă
motorul este solicitat pentru a lifta greutatea prăjinilor plus greutatea lichidului. Pe
de altă parte, la cursa descendentă garnitura de prăjini coboară sub propria
greutate, iar motorul trece în regim de generator. În acest caz ar fi necesar să se
utilizeze motoare supradimensionate şi cu un randament scăzut, iar cuplul la
reductor ar avea variaţii foarte mari. Prin urmare, echilibrarea unităţilor de
pompare are drept scop inducerea unei forţe, G în bielă care să aibă aceiaşi
valoare la ambele curse. Calculele realizate pentru echilibrarea unităţilor de
pompare se fac în ipoteza cinematicii elementare, luându-se în considerare numai
sarcinile statice. Practic verificarea echilibrării unităţilor de pompare se realizează în
şantier cu ajutorul cleştelui volt-ampermetric, urmărindu-se ca la ambele curse
consumul de curent să fie acelaşi.
Forţa din bielă, Q generată de sarcina la prăjina lustruită P, se descompune
în două componente şi anume: componenta tangenţială T;componenta normală Qn.
Cuplul la reductor, C reprezintă momentul componentei tangenţiale, T în raport cu
axul de rotaţie al reductorului
Bibliografie
1979.
București, 1986.
8. *** Catalog Pumping Units, Vulcan S.A
200
2 ore

III.8 Controlul funcţionarii sondelor în pompaj
cu ajutorul dinamometrelor
III.8.1 Dinamometre și dinamograme
III.8.2 Interpretarea dinamogramelor
III.8.3 Verificarea funcţionării supapelor pompei de

adâncime cu ajutorul dinamometrului
ce reprezintǎ dinamometrarea unei sonde în pompaj;
ce reprezintǎ un dinamometru;
cum se interpreteazǎ dinamogramele.

recunoști defecţiunile echipamentului de fund al sondei în pompaj
dupǎ forma dinamogramei înregistrate;
sǎ determini sarcinile maxime și minime de pe o dinamogramǎ;
sǎ verifici funcţionarea supapelor pompei cu ajutorul
dinamometrului.
III.8.1 Dinamometre și dinamograme

Controlul funcţionării sondelor în pompaj cu ajutorul
dinamometrelor se realizează pe baza înregistrării şi interpretării
dinamogramelor.
201
Dinamometrele sunt de mai multe tipuri şi anume: dinamometre
hidraulice;dinamometre mecanice;dinamometre electrice[2][4][5][6].
Dinamograma reprezintă înregistrarea variţiei forţelor care
acţionează în prăjina lustruită în funcţie de cursa acesteia în timpul unui
ciclu de pompare(fig.1)[2][4][5].
Aceasta este reprezentată printr-o curbă închisă, a cărei formă
depinde de variaţia forţele care acţionează asupra prăjinii lustruite, de
viteza de pompare, de adâncimea de fixare a pompei, de diametrul
pistonului, etc[2][4].
P λt +λp Cursa ascendenta a pistonului, Sr
B
Pmax C
Pmin D
A
Cursa descendenta a pistonului, Sr λt +λp S
Cursa prajinii lustruite, S
Fig.1. Dinamograma teoretică.

După forma şi valoarea sarcinii citite de pe dinamogramă se poate
estima modul de funcţionare al echipamentului de pompare.
Pentru a înţelege semnificaţia dinamogramelor, precum şi a
parametrilor care se pot citi de pe acestea, este necesar a se prezenta mai
întâi caracteristicile dinamogramei teoretice(fig.1).
Pe dinamograma teoretică punctul A reprezintă începutul cursei
ascendente, când sarcina în prăjina lustruită este minimă. Pe porţiunea AB
are loc alungirea garniturii de prăjini şi revenirea la forma iniţială a
garniturii de ţevi de extracţie ca urmare a transferului greutăţii lichidului
202
de pe ţevi pe prăjini. Prin urmare, sarcina la prăjina lustruită creşte de la
sarcina minimă la sarcina maximă la .
Deşi pe segmentul AB prăjina lustruită se deplasează pe o distanţă
egală cu alungirea prăjinilor şi scurtarea ţevilor, pistonul nu se deplasează
în această perioadă. De abia din punctul B pistonul începe să se deplaseze o
dată cu prăjina lustruită până în punctul C, efectuând cursa ascendentă de
lungime, . În punctul mort superior C, supapa fixă şi supapa mobilă sunt
închise, iar cilindrul pompei este plin cu lichid. Din acest punct începe
cursa descendentă.
La începutul cursei descendente se produce scăderea treptată a
sarcinii din prăjini de la valoarea maximă, la valoarea minimă
(segmentul CD).
Greutatea lichidului se transferă de pe prăjini pe ţevi deoarece se
deschide supapa pistonului. Prin urmare, are loc alungirea ţevilor şi
revenirea la forma iniţială a prăjinilor. În tot acest timp capul balansierului
se deplasează în jos, efectuând o parte din cursa descendentă (egală cu
alungirea ţevilor şi revenirea la forma iniţială a prăjinilor), însă pistonul nu
se deplasează o dată cu acesta.
Din punctul D, când sarcina în prăjina lustruită a atins valoarea
minimă, începe şi deplasarea pistonului pentru efectuarea cursei
descendente până în punctul mort inferior A.
La viteze de pompare mari forma dinamogramei teoretice este la fel
cu cea punctată din figura 1.
Deformarea şi rotirea dinamogramei în sensul acelor de ceasornic se
produce din cauza forţelor de inerţie mari. Tot din cauza forţelor de inerţie
pistonul are o deplasare suplimentarǎ în pompǎ la sfârșitul ambelor curse.
De asemenea, vibraţiile din garnitura de prăjini conduc la deformarea
dinamogramei.
Ce reprezintǎ o dinamogramǎ ?
203
III.8.2 Interpretarea dinamogramelor
Interpretarea dinamogramelor se realizează în urma comparării
dinamogramelor reale înregistrate la sondă cu o dinamogramă etalon
înregistrată în condiţii de funcţionare normală.
Astfel, se pot pune în evidenţă diferite defecţiuni ale echipamentului
de pompare.
În tabelul 1 se prezintă o serie de dinamograme caracteristice unor
defecţiuni ale echipamentului de pompare, precum şi interpretarea
acestora[1][2][4][5][6].
Tabelul 1. Dinamograme caracteristice şi interpretarea acestora.
Dinamograme
Interpretarea dimanogramelor
caracteristice
Lipsă de nivel
Cilindrul pompei nu se umple complet la cursa ascendentă,
iar la cursa descendentă, pe porţiunea CC’ sarcina din
garnitura de prăjini este aproape egală cu sarcina maximă,
deaorece pistonul întâlneşte lichidul în cilindrul pompei
mult mai jos decât ar trebui.
Dacă instalaţia de pompare se opreşte o perioadă de timp
nivelul lichidului în spaţiul inelar creşte, iar segmentul
C’D’ se deplasează spre dreapta (segmentul C”D”).
Porţiunea CC’ reprezintă frecările dintre piston şi cilindrul
pompei, prăjini- ţevi.
Sonda produce cu gaze

Dinamograma seamănă cu cea care indică lipsă de nivel,
însă linia de descărcare a sarcinii CD’ este curbă şi
corespunde comprimării gazelor sub piston.
Pompa blocată cu gaze

Pompa nu mai aspiră şi nici nu mai refulează o perioadă de
timp din cauza blocajului cu gaze care este un fenomen
reversibil.
204
Continuarea tabelului 1
Pierderi de lichid prin ţevile de extracţie neetanşe
Dinamograma b a fost înregistrată după ce sonda a fost
oprită o perioadă de timp când nivelul lichidului în ţevi a
scăzut, iar la repornire acesteia sarcinile în prăjina lustruită
la cursa ascendentă au scăzut faţă de prima dinamogramă a.
Pierderi de lichid prin spaţiul dintre piston şi cilindru

Creşterea sarcinii în prăjina lustruită la cursa ascendentă
încetineşte din cauza scurgerilor de lichid printre piston şi
cămaşi, iar zona caracteristică deformaţiei elastice se
măreşte; curba de variaţie a sarcinii în această zonă fiind
convexă. Spre sfârşitul cursei ascendente, ca urmare a
scurgerilor, sarcina maximă din prăjina lustruită scade
rezultând forma rotunjită a dinamogramei spre sfârşitul
cursei ascendente.
Pierderi de lichid prin supapa de refulare

Curba de variaţie a sarcinii la începutul cursei ascendente
este concavă, deoarece pierderile prin supapa neetanşă sunt
mai mari decât cele rezultate din scurgerile prin spaţiul
dintre piston şi cămăşi. Cu cât gradul de neetanşeitate a
supapei de refulare este mai mare cu atât concavitatea
curbei este mai accentuatǎ.
Pierderi de lichid prin supapa de aspiraţie

La cursa descendentă segmentul CD' este mai înclinat
decât segmentul CD deoarece în cilindrul pompei
presiunea scade din cauza scurgerilor prin supapa de
aspiraţie, iar sarcina dată de greutatea coloanei de lichid se
transferă mai lent de pe piston pe ţevi. La cursa ascendentă
segmentul A'B' are o înclinare mai mică deoarece sarcina
maximă se stabileşte mai repede ca urmare a scurgerilor
prin supapa de aspiraţie.
Ieşirea pistonului din cilindrul pompei, (pompele TB)

La sfârşitul cursei ascendente sarcina scade brusc din cauza
scurgerii lichidului pe lângă piston atunci când acesta iese
din cilindrul pompei.
205
Continuarea tabelului 1
Pistonul loveşte supapa fixă la sfârşitul cursei descendente
(pompe TB) sau racordul tijei pistonului loveşte ghidajul
ajustabil(pompa P).
Pistonul atinge supapa fixă înainte de terminarea cursei
descendente, iar o parte din greutatea prăjinilor este
preluată de ţevi. Prin urmare, sarcina la începutul cursei
ascendente este mai mică decât cea teoretică.
Pistonul loveşte pompa P în partea superioară la sfârşitul
cursei ascendente- Fenomenul este analog cu cel descris la
dinamograma anterioară.
Griparea pistonului în pompă la partea inferioară

Pistonul este blocat la partea inferioară a pompei
sprijinindu-se pe pompă. Prin urmare, sarcina minimă este
mai mică decât cea teoretică, iar cursa prăjinii lustruite este
egală cu deformaţiile elastice ale garniturii de prăjini, ceea
ce determină creşterea excesivă a sarcinii maxime.
Griparea pistonului în pompă la partea superioară
Sarcina minimă devine nulă(punctul d). Zona ab
corespunde cu preluarea greutăţii prăjinilor care se reazemă
pe piston. Zona bc corespunde cu deformarea elastică a
prăjinilor.
Griparea parţială a pistonului la partea superioară a

pompei.
Ruperea garniturii de prăjini

Sarcinile în prăjina lustruită variază numai în funcţie de frecarea
prăjinilor de pompare şi a scraperelor de ţevile de extracţie.
Sarcina minimă este mai mică decât cea teoretică şi devine
aproximativ egală cu sarcima maximă.
Blocarea în poziţie deschisă a supapei de aspiraţie (curba a )

sau a supapei de refulare(curba b).
Curba b poate indica şi o rupere a prăjinilor de pompare imediat
deasupra pompei sau o sondă cu caracter semieruptiv.
206
Exerciţiul 19.1
Sǎ se determine interpreteze dinamograma de mai jos:
III.8.3 Verificarea funcţionării supapelor pompei de

adâncime cu ajutorul dinamometrului
Pentru proba etanşeităţii supapei de aspiraţie se procedează
astfel[4][5]:
• se opreşte unitatea de pompare la cursa descendentă după ce a
efectuat 2/3 din cursă. În această poziţie sarcina coloanei de lichid
este preluată de ţevile de extracţie;
• după ce unitatea de pompare s-a oprit se marchează pe dinamogramă
o linie de sarcină paralelă cu “linia zero”, distanţa dintre aceste linii
fiind egală cu greutatea garniturii de prăjini în lichid;
• operaţia se repetă de câteva ori la intervale de câte o secundă.
Dacă liniile înregistrate se suprapun supapa este etanşă. Dacă liniile
înregistrate se deplaseazǎ spre sarcini mai mari, rezultǎ cǎ sarcina se
transferă treptat din nou pe piston, iar prin supapa de aspiraţie au loc
pierderi (fig.2 a).
Cum se procedeazǎ pentru proba supapei de aspiraţie a pompei?
Pentru proba etanşeităţii supapei de refulare se procedează la fel ca

în cazul probei supapei de aspiraţie cu deosebirea că unitatea de pompare se
va opri la cursa ascendentă după ce a efectuat 2/3 din cursă. Dacă au loc
pierderi de lichid prin supapa de refulare sau prin spaţiul dintre piston şi
207
cilindrul pompei, liniile înregistrate se vor deplasa spre sarcini mai mici
(fig.2b). Această verificare a supapei de refulare nu este concludentă
concludent atunci
când în cilindrul pompei,
pei, sub piston se află gaze[4].
Fig.2.. Verificarea etanşeităţii

etan ii supapelor pompei de extracţie.
extrac
Exerciţiul 19.2
Sǎǎ se determine interpreteze dinamograma de mai jos:
1. De câte tipuri sunt dinamometrele?

2. Cum aratǎǎ dinamograma care indicǎ
i lipsǎ de nivel?
i griparea pistonului în pompǎ?
pomp
i lipsǎ ruperea prǎjinilor
ǎjinilor de pompare?
pompare
i un blocaj al pompei cu gaze?
6. Cum se verificǎǎ supapa de refulare a pompei?
pompei
208
19.1 Dinamograma reprezintă înregistrarea variţiei forţelor care acţionează în
prăjina lustruită în funcţie de cursa acesteia în timpul unui ciclu de pompare.
19.2 Pentru proba etanşeităţii supapei de aspiraţie se procedează astfel:
• se opreşte unitatea de pompare la cursa descendentă după ce a efectuat
2/3 din cursă. În această poziţie sarcina coloanei de lichid este preluată de
ţevile de extracţie;
• după ce unitatea de pompare s-a oprit se marchează pe dinamogramă o
linie de sarcină paralelă cu “linia zero”, distanţa dintre aceste linii fiind egală
cu greutatea garniturii de prăjini scufundată în lichid;
• operaţia se repetă de câteva ori la intervale de câte o secundă.
Rezumat
Controlul funcţionării sondelor în pompaj cu ajutorul dinamometrelor se
realizează pe baza înregistrării şi interpretării dinamogramelor. Dinamometrele sunt
de mai multe tipuri şi anume: dinamometre hidraulice, dinamometre mecanice și
dinamometre electrice.
Dinamograma reprezintă înregistrarea variţiei forţelor care acţionează în
prăjina lustruită în funcţie de cursa acesteia în timpul unui ciclu de pompare.
Aceasta este reprezentată printr-o curbă închisă, a cărei formă depinde de variaţia
forţele care acţionează asupra prăjinii lustruite, de viteza de pompare, de
adâncimea de fixare a pompei, de diametrul pistonului, etc.
Interpretarea dinamogramelor se realizează în urma comparării
dinamogramelor reale înregistrate la sondă cu o dinamogramă etalon înregistrată în
condiţii de funcţionare normală. Astfel, se pot pune în evidenţă diferite defecţiuni
ale echipamentului de pompare.
De asemenea, cu ajutorul dinamometrelor se realizeazǎ și verificarea
funcţionǎrii supapelor pompei de adâncime
Bibliografie
1. Guo, B., Ghalambor, A.: Petroleum Production Engineering, Computer Assisted

Approach, Gulf Professional Publishing, Elsevier, 2007
1979.
209
București, 1986.
7. ***Echometer Company
210
2 ore

III.9 Echometrul
III.9.2 Principiul de funcţionare al echometrului
III.9.3 Determinarea presiunii dinamice de fund
III.9.4 Cercetarea sondelor în pompaj
III.9.5 Dinamometrarea sondelor
ce reprezintǎ operaţia de echometrie;
principiul de funcţionare al echometrului;
cercetarea sondelor în pompaj și dinamometrarea sondelor cu
ajutorul echometrului.

știi cum funcţioneazǎ echometrul;
determini nivelul lichidului în sondǎ cu ajutorul echometrului;
interpretezi diagramele rezultate din operaţia de echometrie.

Echometrul este un sistem integrat desfăşurat la suprafaţă şi care
permite efectuarea unei analize complete a sondelor exploatate în special
prin pompaj, dar şi în cazul altor situaţii aşa cum se prezintă mai jos:
211
• Analiza funcţionării sondelor în pompaj pe baza măsurătorilor
acustice în sondă, dinamomentrărilor la prăjina lustruită,
măsurătorilor ale presiunii din coloană la suprafaţă, etc.
• Analiza funcţionării sondelor în gaz - lift. Prin înregistrarea şi
urmărirea nivelului de lichid în timpul pornirii sondei,
concomitent cu înregistrarea şi urmărirea presiunii la coloană şi în
ţevile de extracţie, se obţin informaţii detaliate despre modul de
funcţionare a supapelor de gaz-lift.
• Cercetarea sondelor adânci de gaze, cu presiuni mari, la care
spaţiul inelar este izolat de ţevile de extracţie printr-
printr-un packer.
Echipamentul utilizat în timpul operaţiei de echometrie

Echipamentul utilizat în timpul operaţiei de echometrie și montajul
acestuia la capul sondei se prezintǎ
prezint în figura 1. Așa
șa cum se observǎ din
figura 1 componentele acestui echipament sunt: calculatorul portabil care
conţine şi converterul analog-
analog digital, aparatura de colectare integrată a
datelor(traductori
(traductori de sarcină,
s cleşti ampermetrici, etc), ansamblul de la
capul sondei, care permite acţionarea de la distanţă a puştii de gaze,
cablurile de legătură, butelia cu CO2 sau N2 pentru alimentarea puştii și
bateria de 12 V.
Fig. 1 Schema de montaj a echometrului .
212
Calculatorul şi convertorul
con analog – digital au rolul de a transforma
semnalele de laa microfon în date digitalizate, care sunt stocate pe hard-disk-
ul calculatorului.
Fig. 2 Ansamblul de la capul sondei[5][6].

sondei
Ansamblul de la capul sondei (fig.2) este format din: microfon,

solenoid, supapa de gaze, traductorul de presiune;
presiune; camera de volum sau
puşca. Acest ansamblu se conectează la suprafaţă,
suprafaţă pe ieşirea
irea de la spaţiul
inelar (fig.2).
2). Puşca de gaze este acţionată de calculator, care are un
program specializat
izat pentru controlul acesteia.
Ce reprezintǎǎ echometrul ?
Analiza
naliza funcţionării sondelor în pompaj cu ajutorul echometrului se
realizează pe baza unui set de măsurători
măsurători acustice, dinamometrări şi alte
măsurători efectuate pentru monitorizarea echipamentului de la suprafaţă.
Cu ajutorul
jutorul calculatorului portabil se achiziţionează, se prelucrează şi
se stochează datele rezultate din măsurători şi anume: datele din testele
acustice, datele provenite de la dinamometrarea sondei, variaţia curentului
şi puterii la motor, presiunea şi temperatura în ţevile
evile de extracţie,
extrac datele
provenite de la cercetarea sondei la închidere, datele provenite de la
213
cercetarea sondei în timp ce sonda produce. Din analiza curbei de
restabilire a presiunii de fund se pot obţine o serie de parametrii ai
zăcământului cum ar fi permeabilitatea, efectul skin, presiunea de
zăcământ, etc. Sensibilitatea în localizarea nivelului de lichid este de ± 0,6
m, iar rezultatele privind presiunea sunt comparabile cu cele obţinute cu
manometrele de adâncime introduse cu cablul, între acestea existând o
diferenţă de ± 1% [5][6].
Stocarea datelor înregistrate la sondă într-o baza de date şi accesul
ulterior la acestea permite lărgirea posibilităţile de diagnosticare.
III.9.2 Principiul de funcţionare al echometrului

Aşa cum sugerează şi numele, principiul de funcţionare al
echometrului presupune generarea unei unde sonore la suprafaţă în spaţiul
inelar şi înregistrarea reflexiilor acestei unde de la mufele ţevilor de
extracţie, de la diferitele obstacole şi de la nivelul lichidului din spaţiul
inelar.
Impulsul acustic este generat prin:
• Descărcarea gazelor la presiune ridicată (impuls pozitiv) din puşca de
gaze în spaţiul inelar când presiunea în coloană este mai mică de 6,90
bar[5]. În acest caz se utilizează sursa de gaze exterioară pentru a
încărca puşca de gaze la o presiune mai mare decât presiunea din
coloana sondei. Presiunea din camera de volum, provoacă deschiderea
rapidă a unei supape de gaze generând astfel impulsul de gaze în spaţiul
inelar. Acesta trebuie să fie suficient de mare astfel încât reflexia undei
de la nivelul de lichid să aibă o amplitudine de cel puţin 10 ori mai mare
decât zgomotul de fond.
• Evacuarea unui volum mic de gaze (impuls negativ) din spaţiul inelar în
camera de volum sau în atmosferă când presiunea în coloană este mai
mare de 6,90 bar[5]. În acest caz, acţionând asupra solenoidului, gazele
expandează din coloană în camera de volum sau direct în atmosferă,
generând astfel un impuls, care se propagă prin gazele din spaţiul inelar.
Undele de presiune reflectate de mufe, lichid şi diferitele obstacole
sunt prelucrate de calculator. Nivelul lichidului din sondă este identificat în
urma analizei amplitudinii undelor de presiune, acesta corespunzând undei
cu amplitudinea cea mai mare.
Prelucrarea semnalelor permite determinarea distanţei până la nivelul
lichidului şi presiunii dinamice de fund, care presupune măsurarea şi
214
înregistrarea automată a presiunii la coloană şi a nivelului de lichid din
sondă la intervale de timp date.
Prin intermediul calculatorului se pot înregistra şi prelucra datele.
Totodată acesta permite chiar în timpul măsurătorilor, vizualizarea grafică
şi tabelară a datelor prelucrate pe măsură ce acestea sunt obţinute. În acest
mod se facilitează luarea unor decizii imediate pe baza datelor prelucrate.
Care este principiul de funcţionare al echometrului?
III.9.3 Determinarea presiunii dinamice de fund

Determinarea presiunii dinamice de fund presupune cunoaşterea
presiunii în coloană la suprafaţă şi distanţei până la nivelul lichidului din
spaţiul inelar.Distanţa până la nivelul de lichid se determină astfel:
• Numărând mufele de la suprafaţă până la reflexia lichidului şi înmulţind
cu lungimea medie a unei ţevi de extracţie. Când sunt înregistrate şi
diferite obstacole sau variaţii ale secţiunii transversale a spaţiului inelar
(ancore de ţevi, spărturi în coloană etc), iar distanţa până la acestea este
cunoscută, ea poate fi folosită ca adâncime de referinţă pentru
determinarea adâncimii nivelului de lichid.
• Ţinând seama de timpul necesar parcurgerii distanţei din diagrama
acustică şi de viteza acustică.
Fig. 3 Afişarea datelor acustice[1][5].
215
În figura 3 este prezentat modul de afişare a datelor după generarea
unui impuls acustic la suprafaţă şi recepţionarea de către microfon a
semnalelor reflectate, observându-se cǎ:
• semnalul acustic neprelucrat (zgomotul de fond, impulsul acustic iniţial
şi semnalele reflectate ) și segmentul de dreaptă orizontal şi îngroşat
care marchează intervalul semnalului acustic analizat pentru
determinarea frecvenţei mufelor - caseta de sus;
• linia verticală punctată indicatǎ de calculator pentru timpul ales
marcheazǎ începutul semnalului de la nivelul de lichid;
• unda reflectată de nivelul de lichid are amplitudinea maximă şi este
înregistrată la 5,547 secunde(fig.3), iar în caseta din dreapta jos se
prezintă detaliile acestui semnal.
• pe baza semnalului prelucrat din intervalul de timp considerat
calculatorul determină numărul total de mufe de la suprafaţă până la
nivelul de lichid. Înmulţind frecvenţa mufelor determinată din intervalul
datelor prelucrate cu timpul necesar parcurgerii distanţei din diagrama
acustică şi lungimea medie a unei ţevi de extracţie, se determină distanţa
până la nivelul de lichid din spaţiul inelar.
Presiunea în coloană la suprafaţă şi debitul de curgere a
gazelor prin spaţiul inelar
Presiunea în coloană la suprafaţă este măsurată automat de aparat la
anumite intervale de timp.
În cazul în care sonda produce gaze prin spaţiul inelar, se poate
determina automat ritmul de creştere a presiunii în coloană dp/dt,
închizându-se ventilul de la coloană. O dată cu generarea impulsului
acustic, se începe şi înregistrarea presiunii la coloană din 10 în 10 secunde,
timp de aproximativ 5 minute[5].
Pe baza acestor date, precum şi a distanţei până la nivelul de lichid,
se calculează debitul de curgere a gazelor prin spaţiul inelar, permiţându-se
astfel determinarea gradientului de presiune al coloanei de lichid gazeificat.
De asemenea, pe baza datelor sondei stocate în calculator(adâncimea
sondei, adâncimea de fixare a pompei, lungimea medie a unei bucăţi de
ţeavă de extracţie, proprietăţile fluidelor de zăcământ, temperatura de
zăcământ, datele obţinute din cercetarea sondei, etc.), calculatorul
determină presiunea de fund. Totodată, acesta calculează şi afişează debitul
maxim al sondei, debitul de curgere a gazelor prin spaţiul inelar, greutatea
specifică a gazelor din spaţiul inelar, etc.
216
III.9.4 Cercetarea sondelor în pompaj
Cercetarea unei sonde în pompaj cu ajutorul echometrului se poate
realiza fie în timpul închiderii acesteia pentru obţinerea curbei de restabilire
a presiunii, fie în timp ce sonda produce după perioada de închidere pentru
obţinerea curbei de scădere a presiunii, respectiv a nivelului de lichid din
spaţiul inelar.
Datele obţinute în urma cercetării sondei sunt înregistrate şi
prelucrate. Din analiza şi prelucrarea datelor obţinute din testele de refacere
sau de scădere a presiunii se obţin o serie de parametrii ca: factorul skin
capacitatea de curgere, permeabilitatea efectivă, indicele de productivitate,
presiunea de zăcământ, raţia de productivitate, randamentul pompei, etc.,
necesari pentru optimizarea regimului de funcţionare al sondei[5].
De asemenea, programul include şi curbele tip necesare pentru
interpretarea cantitativă a datelor de cercetare neconcludente obţinute în
cazul timpului de cercetare mic.
Analiza sondei
În figura 4 este prezentat modul de afişare a datelor rezultate din
analiza sondei care permite realizarea unei imagini complete a condiţiilor
din sondă în momentul măsurătorii.
Aşa cum se observă din figura 4 aceasta are două compartimente:în
dreapta este prezentată schematizat gaura de sondă şi zăcământul, în stânga
sunt prezentate informaţii cantitative despre sondă şi comportarea sa
anterioară.
Schema găurii de sondă conţine parametrii ca: lungimea ţevilor de
extracţie; adâncimea de fixare a pompei;adâncimea perforaturilor;
presiunea în coloană la suprafaţă;ritmul de creştere a presiunii în coloană
cu sonda închisă;debitul (calculat) de curgere a gazelor prin spaţiul inelar,
adâncimea până la interfaţa gaze – lichid; procentul de lichid prezent în
coloana de lichid gazeificat;presiunea dinamică de fund calculată şi
valoarea curentă a presiunii statice.
În partea partea stângă a figurii se prezintă rezultatele ultimelor teste
de producţie, precum şi datele referitoare la curba de comportare a stratului
trasată prin metoda lui Vogel.
Se menţionează că se poate obţine o prezentare grafică sau tabelară a
datelor înregistrate şi a rezultatelor obţinute în urma prelucrării acestor
date, atât în timpul măsurătorilor cât şi după efectuarea lor, acestea fiind:
217
presiunea în coloană la suprafaţă în funcţie de timp;presiunea de fund în
funcţie de timp;nivelul de lichid în funcţie de timp;temperatura în funcţie
de timp;rezultatele analizei curbei de restabilire a presiunii de fund prin
metoda Horner şi metoda Miller, Dyes şi Hutchinson;rezultatele analizei
datelor de presiune cu ajutorul curbelor etalon (analiza log-log);date despre
curgerea lichidului şi gazelor în funcţie de timp[5].
Fig. 4 Afişarea datelor rezultate din analiza sondei.
Ce rezultǎ din prelucrarea datelor rezultate în urma cercetǎrii sondei?
III.9.5 Dinamometrarea sondelor

În scopul dinamometrării sondei se montează la nivelul punţii,
traductori de sarcină şi traductori de poziţie care sunt conectaţi la
calculator. Se înregistrază înregistrează sarcina la prăjina lustruită, cursa de
218
suprafaţă şi acceleraţia prăjinii lustruite(prin intermediul unui
accelerometru montat în celula de sarcină)Datele rezultate de la
dinamometrarea sondei sunt colectate, afişate şi stocate de către calculator
ca perechi de valori sarcină - deplasare (sau acceleraţie) în funcţie de timp
(sau perioade de timp).
Fig. 5 Afişarea datelor de la dinamometrarea sondei.

Din analiza şi prelucrarea acestor date se pot obţine o serie de
informaţii cu privire la distribuţia sarcinii în garnitura de prăjini de
pompare, dinamograma de la nivelul pompei, modul de funcţionare a
supapelor şi despre pierderile de fluid prin acestea, eficienţa echilibrării şi
randamentul motorului, etc.
Pentru vizualizare se conectează afişarea pentru dinamometru (fig. 5)
al cărei scop este de a indica imediat modul de funcţionare al instalaţiei de
pompare. În figura 5 se prezintă dinamograma de suprafaţă şi cea de fund
imediat de deasupra pompei. În partea stângă sunt reprezentate
dinamogramele de suprafaţă şi de adâncime (deasupra pompei).
Dinamograma de sus este cea de suprafaţă şi este generată pe baza datelor
rezultate din dinamometrarea sondei, iar cea de jos este dinamograma
calculată imediat deasupra pompei. În partea dreaptă sunt afişaţi o serie de
parametrii ca: sarcina maximă, respectiv minimă la prăjina lustruită, sarcina
219
lichidului care acţionează pe piston, puterea utilă la prăjina lustruită, debitul
instantaneu al pompei, lungimea cursei de suprafaţă, respectiv de adâncime,
numărul de curse duble pe minut, randamentul de umplere al pompei,
presiunea de aspiraţie a pompei, etc.
În figura 6 este prezentată proba de etanşare a supapei fixe, respectiv
proba de etanşare a supapei mobile de unde rezultă că nu există scurgeri de
fluid nici la supapa fixă , nici la cea mobilă şi nici pierderi printre piston şi
cilindrul pompei, sarcina rămând constantă pe durata efectuării testelor.
Fig.6. Proba de etanşare a supapei fixe, respectiv mobile[1][5].

Operaţia de dinamometrare poate fi însoţită şi de operaţiile de
măsurare acustică de nivel, în scopul realizării unor corelări între datele de
dinamometrare şi datele acustice.
Prin urmare, se pot urmări variaţia datelor de la dinamometrare în
funcţie de variaţia nivelului de lichid de deasupra pompei şi se pot
identifica pe dinamogramă condiţia de pompare în gol.
Ce parametrii sunt afișaţi împreunǎ cu dinamogramele?
220
1. În ce situaţii se utilizeazǎ echometrul?

2. Cum este generat impulsul acustic?
3. Cum se stabilește nivelul de lichid în sondǎ?
4. Ce date se folosesc pentru determinarea gradientului lichidului gazeificat din
sondǎ?
5. Ce date se obţin din prelucrarea datelor rezultate din cercetarea sondei?
6. Cum se realizeazǎ dinamometrare sondei?
7. Prin ce se deosebește dinamograma de suprafaţǎ faţǎ de cea de adâncime?

20.1Echometrul este un sistem integrat desfăşurat la suprafaţă şi care permite
efectuarea unei analize complete a sondelor exploatate în special prin pompaj, dar
şi în cazul altor situaţii
20.2 Principiul de funcţionare al echometrului presupune generarea unei unde
sonore la suprafaţă în spaţiul inelar şi înregistrarea reflexiilor acestei unde de la
mufele ţevilor de extracţie, de la diferitele obstacole şi de la nivelul lichidului din
spaţiul inelar.
20.3 Din analiza şi prelucrarea datelor obţinute din testele de refacere sau de
scădere a presiunii se obţin o serie de parametrii ca: factorul skin capacitatea de
curgere, permeabilitatea efectivă, indicele de productivitate, presiunea de
zăcământ, raţia de productivitate, randamentul pompei, etc., necesari pentru
optimizarea regimului de funcţionare al sondei.
Rezumat
Echometrul este un sistem integrat desfăşurat la suprafaţă şi care permite
efectuarea unei analize complete a sondelor exploatate în special prin pompaj, dar
şi în cazul altor situaţii ca: analiza funcţionării sondelor în pompaj pe baza
măsurătorilor acustice în sondă, dinamomentrărilor la prăjina lustruită,
măsurătorilor ale presiunii din coloană la suprafaţă, etc, analiza funcţionării
sondelor în gazlift. Prin înregistrarea şi urmărirea nivelului de lichid în timpul
pornirii sondei, concomitent cu înregistrarea şi urmărirea presiunii la coloană şi în
ţevile de extracţie, se obţin informaţii detaliate despre modul de funcţionare a
supapelor de gaz-lift, cercetarea sondelor adânci de gaze, cu presiuni mari, la care
spaţiul inelar este izolat de ţevile de extracţie printr-un packer. Principiul de
funcţionare al echometrului presupune generarea unei unde sonore la suprafaţă în
spaţiul inelar şi înregistrarea reflexiilor acestei unde de la mufele ţevilor de
extracţie, de la diferitele obstacole şi de la nivelul lichidului din spaţiul inelar.
221
Bibliografie
1. Coloja, M. P.: Cercetarea sondelor în pompaj cu ajutorul metodelor acustice, Editura

Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 1998.
5. ***Well Analyzer Operating Manual, Echometer Company, Texas, 1993.
6. www.echometer.com
7. www.downholediagnostic.com
222
2 ore
Modulul IV. Pompajul intermitent

cu prǎjini
IV.1 Echipamentul sondelor în pompaj intermitent
IV.1.1 Principii generale
IV.1.2 Echipamentul sondelor în pompaj intermitent
în ce constǎ particularitǎţile echipamentului unei sonde în pompaj
cu prǎjini;
în ce condiţii se aplicǎ pompajul intermitent.

știi avantajele și dezavantajele pompajului intermitent;
știi ce presupune pompajul intermitent;
știi cu ce dispozitive se seteazǎ timpul de funcţionare, respectiv de
pauzǎ a instalaţiei de pompare.
IV.1.Principii generale
Pompajul intermitent se aplică în cazul sondelor cu debite mici,
strate cu aflux scăzut, reprezentând în acest caz alternativa economică la
pompajul continuu cu prăjini
În cazul în care, condiţia de funcţionare continuă a sondei nu mai
este îndeplinită (debitul produs de strat este egal cu debitul refulat de
223
pompă) chiar dacă se miscşorează parametrii regimului de
funcţionare(diametrul pistonului, lungimea cursei, numărul de curse duble
pe minut) atunci
tunci există posibilitatea ca nivelul lichidului din spaţiul inelar
să scadă foarte mult. În acest caz cilindrul pompei se umple parţial cu fluid,
iar randamentul volumetric al acesteia este foarte scăzut.
Pompajul intermitent are o serie de avantaje şi dezavantaje
d
prezentate în figurile 1 și 2.
Avantajele pompajului intermitent cu prăjini
e În cazul sondelor cu debit mic ( în general sub 5 m3/zi) permite

obţinerea un debit de lichid mai mare decât în cazul în care sonda
ar produce în pompaj continuu.
Producţia obţinută poate fi controlată prin modificarea

frecvenţei ciclurilor.
Se pretează la automatizare, aceasta fiind deja aplicată în anumite

Instalaţia de pompaj intermitent este la fel cu cea pentru

pompajul; continuu, diferenţa constând în existenţa unor timere
pentru pornirea, respectiv orpirea programată a instalaţiei.
Se poate utiliza până la abandonarea sondei.
Frecvenţa intervenţiilor este relativ mică.
Se aplică în sondele verticale şi în sondele deviate.
Este o metodă de liftare artificială flexibilă, în sensul că sonda o

dată echipată, se poate adapta la evoluţia parametrilor de
zăcământ fără schimbarea echipamentului de fund.
Fig.1 Avantajele pompajului intermitent cu prǎjini.

prǎjini.
224
Dezavantajele pompajului intermitent cu prăjini
Necesită monitorizarea
e nivelului de lichid din sondă pentru a regla
timpul de acumulare şi funcţionare
Solidele din fluidele produse afectează echipamentul de adâncime.
Prezenţa gazelor libere produse de strat afectează în mod negativ

funcţionarea pompei de adâncime.
În cazul pompajului intermitent se schimbă frecvenţa ciclurilor şi

nu viteza de pompare. De aceea când unitatea de pompare începe
să funcţioneze apar în garnitura de prăjini aceleaşi sarcini ca la
pompajul continuu.
Cât timp unitatea de pompare este în repaos, fluidul care vine din
zăcământ se acumulează în coloana sondei ducând la crearea unei
contrapresiuni pe strat şi la diminuarea afluxului.
Pornirea unităţii de pompare necesită o utilizare maximă a sursei

de putere.
putere În faza de pornire echipamentul de fund şi de suprafaţă
este supus unui un şoc destul de mare.
Dacă sonda produce cu nisip, în timpul perioadei de pauză acesta

se depune şi conduce la creşterea frecvenţei gripării pistonului..
Este necesară motarea unui dispozitiv pentru pornirea şi oprirea

automată a sondei. În caz contrar eficienţa pompajului cu prăjini
este mai scăzută.
Fig.2 Dezavantajele pompajului intermitent cu prǎjini.

prǎjini.
Pentru a asigura o funcţionare corespunzătoare ătoare a instalaţiei de

pompaj, precum şi pentru reducerea consumului ului energetic, este necesară
diminuarea duratei de funcţionare
func ionare a pompei, astfel încât volumul de fluid
debitat de strat să fie egal cu volumul pompat
pom într-un un timp cât mai scurt[4].
Aceste obiective se pot realiza dacă se procedează astfel:
225
• se lasă instalaţia de pompare în pauză, timp în care stratul debitează,
rezultatul fiind creşterea nivelului în coloana sondei;
• se porneşte instalaţia de pompare şi se pompează lichidul acumulat în
coloana sondei în perioada de pauză a pompei, cât şi lichidul debitat de
strat în acelaşi timp cu funcţionarea pompei, iar în momentul în care
nivelul de lichid din coloană a ajuns la sorbul pompei se opreşte
instalaţia de pompare, urmând apoi un nou ciclu.
Deci sistemul de pompaj intermitent sau periodic presupune ca
pompa să funcţioneaze discontinuu şi să urmeze un anumit ciclu repetabil
în timp. Problema de bază a pompajului periodic este alegerea perioadei
ciclului, respectiv a timpului de funcţionare, astfel încât să se obţină un
regim de funcţionare optim.
Care sunt dezavantajele pompajului intermitent ?
IV.1.2 Echipamentul sondelor în pompaj intermitent

Echipamentul sondelor în pompaj intermitent se compune din:
• echipamentul de suprafaţă: capul de pompare, unitatea de
pompare, prăjina lustruită, dispozitiv automat pentru pornirea şi
oprirea sondei(timer);
• echipamentul de adâncime: pompa, ţevile de extracţie, prăjinile
de pompare, scapere, baionetă Donţov( când se folosește pompa
introdusǎ cu prǎjinile).
Prin urmare, singura componentă a echipamentului care diferă de
echipamentul sondelor în pompaj continuu este timerul.
În figura 3 se prezintǎ schema unitǎţii de pompare cu controler. Așa
cum se observǎ din figura 3, sarcina de la prǎjina lustruitǎ este înregistratǎ
cu ajutorul unui traductor de sarcinǎ, iar poziţia cu ajutorul unui traductor
de poziţie unghiular. Sistemul automat de control poate determina oprirea
unitǎţii de pompare când nivelul de lichid a juns la sorbul pompei sau când
cilidrul pompei nu se umple.
226
Gradul de umplere a cilindrului pompei este determinat pe baza
dinamogramelor de suprafaţǎ sau de adâncime[1][5].
Controlerele conţin un software pentru gestionarea funcţionǎrii
instalaţiei de pompaj. Pentru a decide oprirea instalaţia de pompare acest
software colecteazǎ și proceseazǎ cel puţin 20 de perechi date privind
sarcina și poziţia pe secundǎ și verificǎ condiţiile de orprire a instalaţiei[1].
Antena
Controler
Traductor de
sarcină la prajină
Cabluri (sarcină lustruită
și poziţie) de la
unitatea de
pompare
Cabluri (putere si
Cabluri de
control) la panoul
la senzori
de control al
la controler
motorului
Fig.3 Schema unitǎţii de pompare cu controler[7].

Dacǎ condiţiile de orpire sunt îndeplinite, sistemul comandǎ oprirea
unitǎţii de pompare pentru un timp predeterminat, dupǎ care aceasta
repornește automat.
Majoritatea controlerelor comunicǎ cu un sistem de automatizare
central prin radio. Prin urmare, dinamogramele sunt stocate în memoria
dispozitivului și apoi transmise la sistemul central.
Cele mai utilizate dispozitive utilizate pentru reglarea timpului de
funcţionare şi a celui de acumulare sunt timere de tip "pin" , respectiv de
tip procentual. În cazul acestor dispozitive timpul minim al unui ciclu este
de 15 minute. Practic setarea timpului de funcţionare trebuie să se schimbe
continuu pentru a ţine seama de schimbările survenite în capacitatea
productivă a stratului.
Această restricţie de a menţine timpii de funcţionare, respectiv de
acumulare la 15 minute poate conduce fie la umplerea incompletă a
cilindrului pompei, ca urmare a lipsei de nivel sau la evacuarea incompletă
a fluidului acumulat în coloana sondei.
227
Timerul procentual pe de altă parte permite setarea unui procent
dintr-o perioadă de 15 minute pentru funcţionarea instalaţiei. Restul
perioadei de 15 minute este destinat acumulării fluidului în coloana sondei.
Ambele dispozitive necesită o atenţie deosebită din partea operatorilor.
Pentru a realiza o setare a timpilor de funcţionare, respectiv de acumulare,
corespunzătoare capacităţii productive a stratului, este necesar să se facă o
serie de teste acustice pentru determinarea nivelului de lichid din coloana
sondei. O altă soluţie îmbunătăţită faţă de cele două prezentate mai sus o
reprezintă montarea unui controler(RPC – Rod Pumping Controler ) (fig.1)
care să detecteze automat când nivelul de lichid din coloană a ajuns la
sorbul pompei, iar intalaţia trebuie oprită[8]. Acest controler trebuie setat
pentru fiecare sondă în parte, în funcţie de condiţiile specifice ale acestora.
Criteriile de selectare a opţiunii de orpire a instalaţiei şi durata
perioadei de acumulare în vederea maximizării producţiei sondei depind
de:
• presiunea de zăcământ;
• caracteristicile afluxului fiecărei sonde;
• dimensiunile coloanei de exploatare şi a ţevilor de extracţie;
• debitul instalaţiei de pompare.
Fig.1 Rod pump controler [9].
228
Care sunt criteriile de selectare a opţiunii de oprire a instalaţiei?
1. Cum se determinǎ distanţa de la centrul de rotaţie la centrul de greutate al

contragreutǎţilor în cazul echilibrǎrii pe manivelǎ?
2. Ce parametrii se determinǎ în cazul echilibrǎrii pe balansier?
3. Cum se verificǎ practic dacǎ o unitate de pompare este echilibratǎ?
echilibrate?
neechilibrate?
6. Ce ipotezǎ a stat la baza calculelor de echilibrare a unitǎţilor de pompare?

21.1Dezavantajele pompajului intermitent sunt:1.Necesită monitorizarea nivelului
de lichid din sondă pentru a regla timpul de acumulare şi funcţionare. 2.
Solidele din fluidele produse afectează echipamentul de adâncime. 3. Prezenţa
gazelor libere produse de strat afectează în mod negativ funcţionarea pompei
de adâncime. 4. În cazul pompajului intermitent se schimbă frecvenţa ciclurilor
şi nu viteza de pompare. De aceea când unitatea de pompare începe să
funcţioneze apar în garnitura de prăjini aceleaşi sarcini ca la pompajul
continuu. 5. Cât timp unitatea de pompare este în repaos, fluidul care vine din
zăcământ se acumulează în coloana sondei ducând la crearea unei
contrapresiuni pe strat şi la diminuarea afluxului. 6. Pornirea unităţii de
pompare necesită o utilizare maximă a sursei de putere. În faza de pornire
echipamentul de fund şi de suprafaţă este supus unui un şoc destul de mare. 7.
Dacă sonda produce cu nisip, în timpul perioadei de pauză acesta se depune şi
conduce la creşterea frecvenţei gripării pistonului.. 8. Este necesară motarea
unui dispozitiv pentru pornirea şi oprirea automată a sondei. În caz contrar
eficienţa pompajului cu prăjini este mai scăzută.
21.2 Criteriile de selectare a opţiunii de orpire a instalaţiei depind de: presiunea
de zăcământ;caracteristicile afluxului fiecărei sonde;dimensiunile coloanei de
exploatare şi a ţevilor de extracţie;debitul instalaţiei de pompare.
229
Rezumat
Pompajul intermitent se aplică în cazul sondelor cu debite mici, strate cu
aflux scăzut, reprezentând în acest caz alternativa economică la pompajul continuu
cu prăjini
În cazul în care, condiţia de funcţionare continuă a sondei nu mai este
îndeplinită (debitul produs de strat este egal cu debitul refulat de pompă) chiar
dacă se miscşorează parametrii regimului de funcţionare(diametrul pistonului,
lungimea cursei, numărul de curse duble pe minut) atunci există posibilitatea ca
nivelul lichidului din spaţiul inelar să scadă foarte mult. În acest caz cilindrul pompei
se umple parţial cu fluid, iar randamentul volumetric al acesteia este foarte scăzut.
Pentru a asigura o funcţionare corespunzătoare a instalaţiei de pompaj, precum şi
pentru reducerea consumului energetic, este necesară diminuarea duratei de
funcţionare a pompei, astfel încât volumul de fluid debitat de strat să fie egal cu
volumul pompat într-un timp cât mai scurt.
Echipamentul sondelor în pompaj intermitent se compune din:1.
echipamentul de suprafaţă: capul de pompare, unitatea de pompare, prăjina
lustruită, dispozitiv automat pentru pornirea şi oprirea sondei
(timer);2.echipamentul de adâncime: pompa, ţevile de extracţie, prăjinile de
pompare, scapere, baionetă Donţov.
Bibliografie
1. Lea, J.,Nickens, H.V., Wells, M.R.: Gas Wells Deliquification,Second Edition, Elsevier,
2008.
8. ***Pumping Units General Catalog, Lufkin, 2011
9. *** WellPilot Controllers for Rod Pump Optimization, Weatherford,2017
230
2 ore
Modulul IV. Pompajul intermitent

cu prǎjini
IV.2 Parametrii unei instalaţii de pompaj
intermitent
IV.2.1 Principii generale
IV.2.2 Parametrii unei instalaţii de pompaj
intermitent

care sunt parametrii instalaţiei de pompaj intermitent și cum se
determinǎ relaţiile de calcul ale acestora.

determini timpul de funcţionare al unei instalaţii de pompaj
intermitent;
determini numǎrul de cicluri și timpul total de funcţionare;
determini debitul unei sonde în pompaj intermitent;
determini energia consumatǎ în cazul pompajului intermitent.
IV.1.Principii generale
Parametrii unei instalaţii de pompaj intermitent sunt:
• perioada de acumulare;
• perioada de funcţionare;
231
• timpul total de funcţionare;
• numărul de cicluri dintr-o zi;
• debitul sondei;
• puterea şi energia consumată.
IV.2.2 Parametrii unei instalaţii de pompaj

intermitent
Perioada de acumulare
Perioada de acumulare începe imediat dupǎ oprirea instalaţiei de
pompare. În acest moment nivelul lichidului din coloana sondei se aflǎ la
sorbul pompei, care se considerǎ a fi situat la media adâncimii
perforaturilor.
Prin urmare, dacǎ se considerǎ curgerea plan-radialǎ și staţionarǎ a
unui lichid incompresibil din strat spre gaura de sondǎ, atunci debitul de
lichid care intră în coloana sondei și duce la creşterea nivelului de lichid dh
(fig.1) în intervalul de timp dt , va fi[2][3]:
= (dℎ/d ) = ( − ) (1)
în care este suprafaţă liberă a lichidului în coloanǎ, m2;

= ( ⁄4) −
−presiunea statică, Pa;
= ∙ ∙ (2)
−presiunea coloanei de fluid de înǎlţime, ℎ acumulatǎ în coloanǎ

în perioada de timp, t după oprirea instalaţiei de pompare, Pa;
= ∙ ∙ℎ (3)
dℎ −variaţia nivelului de lichid în sondă pe intervalul de timp d , m.

Prin urmare, ţinând seama de relaţiile (1), (2) şi (3) rezultă:
∙ (dℎ/d ) = ∙ ∙ ∙( − ℎ)
dℎ/d = −[ ∙ ∙ /( )]ℎ + [ ∙ ∙ /( )] (4)
232
Ecuaţia(4) este o ecuaţie diferenţială liniară cu termen liber, nenul de
forma[3]:
h# (t) = % ∙ ℎ( ) + & (5)
Nivelul static
dh
Hc
h
Pompa
Fig. 1 Schema sondei şi notaţiile utilizate.
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (5) este urmǎtoarea:
ℎ( ) = −(&/%) + ' ∙ e)* (6)
Dacǎ se comparǎ ecuaţia (5) cu ecuaţia (4) rezultǎ pentru

determinarea constantelor a şi b urmǎtoarele relaţii:
% = −[ ∙ ∙ /( )] (8)
&=[ ∙ ∙ /( )] ∙ (9)
Prin urmare, soluţia ecuaţiei (6) este:
ℎ( ) = + ' ∙ e+[,-∙./∙0/(1 )]* (10)
Constanta de integrare, ' se determină din condiţia iniţială:
ℎ( 2 ) = ℎ2 (11)
La începutul perioadei de acumulare ( 2 = 0) înălţimea lichidului

din spaţiul inelar este ℎ2 = 0 (adică nivelul de lichid se găseşte la sorbul
pompei, respectiv la media perforaturilor: ℎ(0) = 0).
Prin urmare, constanta de integrare, ' este:
'=− (12)
În consecinţă relaţia (10) devine:
233
ℎ( ) = 1 − e+[,-∙./∙0/(1 )]* (13)
Relaţia de mai sus permite determinarea înălţimii nivelului de lichid

în coloana sondei în funcţie de timp, când instalaţia de pompare nu
funcţionează.
Care sunt parametrii unei instalaţii de pompaj intermitent?
Perioada de funcţionare
În această perioadă funcţionează simultan atât instalaţia de pompare
cât şi stratul, iar relaţia (1) devine:
5 − ( − ) = − (dℎ/d ) (14)
sau
5 − ∙ ∙ ∙( − ℎ) = − (dℎ/d ) (15)
Din relaţia(15) rezultă:
dℎ⁄d = −[( ∙ ∙ )/( )]ℎ + ( ∙ ∙ ∙ − 5 )/( ) (16)
Ecuaţia(15) este tot o ecuaţie diferenţială liniară cu termen liber

nenul a cărei soluţie este:
ℎ( ) = −(&/%) + ' ∙ e)* (17)
unde parametrii a şi b sunt daţi de relaţiile:
% = −[ ∙ ∙ /( )] (18)
&=( ∙ ∙ ∙ − 5 )/( ) (19)
Prin înlocuire relaţiilor (18) și (19) în relaţia(17) se obţine:
ℎ( ) = [ − 5 /( ∙ ∙ )] + ' ∙ e+[,-∙./∙0/(1 )]* (20)
234
Constanta, C se determină
determin din condiţiile iniţiale
ţiale şi anume:
• în momentul pornirii instalaţiei de pompare, debitul pompei
este 5 6 0;
• s-aa scurs timpul = ) de la oprirea anterioară..
Prin urmare înălţimea nivelului de lichid din coloana sondei va fi:
ℎ) = 1 − e+[,-∙./∙0/(1 )]*78 (21)
Deci în momentul iniţial, nivelul de lichid din coloana sondei se află

la hac , h(tac)=hac Ţinând seama de aceste considerente şi de relaţia (20)
(
rezultă pentru determinarea constantei ' următoarea expresie:
' = [ℎ) − + 5 /( ∙ ∙ )]/ e+[,-∙./∙0/(1 )]]*78 (22)
Prin înlocuireaa relaţiei (22)

( în relaţia (20) se obţine:
ℎ( ) = [(
[ ∙ ∙ ∙ − 5 )/( ∙ ∙ )]
+[ℎ) − ( ∙ ∙ ∙ − 5 )/( ∙ ∙ )] ∙ e+[,-∙./∙0/(1 )]((*+*78) (23)
Această relaţie
ţie ilustrează variaţia înălţimii nivelului de lichid în
coloana sondei, în funcţie
func de timp când instalaţia de pompare funcţionează.
În figura 2 se prezintă variaţia nivelului de lichid din coloana sondei, în
funcţie de timp, pe perioada unui ciclu
c de pompare.
Fig. 2 Variaţia
ia nivelului de lichid din coloana sondei în funcţie
func ie de timp[3].
timp
Timpul unui ciclu

Un ciclu de pompaj intermitent 9 cuprinde o perioadă de acumulare,
) şi o perioadă de funcţionare
func : , fiind dat de relaţia:
235
9= ) + : (24)
Pentru a determina timpul cât trebuie să funcţioneaze pompa până

când nivelul de lichid ajunge la sorbul pompei, în relaţia (23) se pune
condiţia ca: ℎ = 0, ℎ( ) = 0, rezultând:
e+[,-∙./∙0/(1 )](;+*78) = 1 − ℎ) /[ − 5 /( ∙ ∙ )] (25)
Prin logaritmarea relaţiei (25) se obţine durata unui ciclu de pompaj

intermitent, 9:
9= ) + /( ∙ ∙ ) ∙ ln[1 − ℎ) /( − 5 /( ∙ ∙ ))] (26)
În acest caz, ţinând seama de relaţiile (24) şi (26) rezultă pentru

timpul de funcţionare următoarea relaţie:
: =9− ) (27)
Din ce se compune timpul unui ciclu de pompaj intermitent?
Numărul de cicluri pe zi
Numărul de cicluri pe zi se determină pe baza timpului total al unui

ciclu. Prin urmare, rezultă:
> = 86400/T (28)
Timpul total de funcţionare
Timpul total de funcţionare într-o zi se determină ţinând seama de

numărul de cicluri dintr-o zi şi timpul de funcţionare pe ciclu:
9*: = > ∙ : (29)
Debitul sondei
Debitul produs de o sondă într-o zi se determină cu relaţia:
= 9*: ∙ 5 /86400 => ∙ : ∙ 5 /86400 (30)
236
Exerciţiul 22.1
Sǎ se determine înǎlţimea lichidului acumulat în coloanǎ în timpul perioadei de

acumulare, în condiţiile în care se cunosc urmǎtoarele date: densitatea ţiţeiului,
3 3
* =850 kg/m ; densitatea apei de zăcământ, ) =1050 kg/m , impuritǎţile, i=50%;
3
indicele de productivitate,IP=0,3 m /zi/bar adâncimea de fixare a pompei,
Lf=1350m; presiunea de zǎcǎmânt, pc=7 bar, diametrul interior al coloanei, Di=5 in,
diametrul exterior al ţevilor, de=2 7/8 in și timpul de acumulare, tac=1 h.
1. Cum se determinǎ timpul de funcţionare?

2. Care sunt parametrii unei instalaţii de pompaj intermitent?
3. De la ce condiţie se pleacǎ pentru determinarea perioadei de funcţionare?
4. Cum se determinǎ timpul unui ciclu de pompaj intermitent?
5. Cum se determinǎ numǎrul de cicluri de pompaj intermitent?
6. Cum se determinǎ debitul instalaţiei de pompaj intermitent?
7. Cum variazǎ nivelul lichidului în sondǎ în perioada de acumulare?
22.1 Parametrii unei instalaţii de pompaj intermitent sunt:perioada de

acumulare;perioada de funcţionare;timpul total de funcţionare;numărul de cicluri
dintr-o zi;debitul sondei;puterea şi energia consumată.
22.2 Un ciclu de pompaj intermitent T cuprinde o perioadă de acumulare, tac şi o
perioadă de funcţionare tf.
Rezumat
Parametrii unei instalaţii de pompaj intermitent sunt:perioada de

acumulare;perioada de funcţionare;timpul total de funcţionare;numărul de cicluri
dintr-o zi;debitul sondei;puterea şi energia consumată.
La oprirea instalaţiei de pompare, nivelul de lichid din coloana sondei se găseşte la
sorbul pompei, care la rândul lui este situat la media adâncimii perforaturilor. În
perioada de funcţionare, funcţionează simultan atât instalaţia de pompare cât şi
stratul.Numărul de cicluri pe zi se determină pe baza timpului total al unui ciclu, iar
timpul total de funcţionare într-o zi se determină ţinând seama de numărul de
cicluri dintr-o zi şi timpul de funcţionare pe ciclu.
237
Bibliografie

238
4 ore
Modulul V. Pompajul elicoidal

V.1 Instalaţia de pompaj elicoidal.
Echipamentul de suprafaţǎ
V.1.1 Principii generale
V.1.2 Instalaţia de pompaj elicoidal
V.1.3 Echipamentul de suprafaţǎ
care sunt componentele instalaţiei de pompaj elicoidal;
rolul fiecǎrei componente a echipamentului de suprafaţǎ al unei
instalaţii de pompaj elicoidal.

știi care sunt condiţiile de aplicare a pompajului elicoidal;
știi care sunt avantajele și dezavantajele pompajului elicoidal;
știi care sunt componentele echipamentului de suprafaţǎ al
instalaţiei de pompaj elicoidal, variantele constructive ale acestora
și ce rol au fiecare.
știi unde se folosesc pompele elicoidale.
V.1.Principii generale
Pompajul elicoidal (Progresing cavity Pumping- PCP) face parte din
categoria metodelor de liftare artificială, care în componenţa
echipamentului de adâncime conţin prăjinile de pompare.
239
Aceastǎǎ metodǎ de extracţie
extrac este utilizatǎ încă din anii'70, reușind
însǎ sǎ se impunǎ în ultimile decenii. La ora actualǎ, ǎ, pompele elicoidale
sunt folosite atât pentru vehicularea fluidelor în instalaţii tehnologice la
suprafaţă, cât și în sondele de extracţie
extracţie pentru liftarea fluidelor la suprafaţǎ.
suprafaţ
Din punctul de vedere al modului de acţionare al rotorului pompei există
două sisteme de pompaj elicoidal şi anume:cu acţionarea rotorului prin
rotirea prăjinilor de la suprafaţă sau cu acţionarea rotorului prin intermediul
int
unui motor submersibil[4][6],
submersibil[ ], cel mai utilizat fiind primul sistem.
În figurile de mai jos se prezintǎ
prezint avantajele și dezavantajele
pompajului elicoidal, iar în tabelul 1 se prezintǎ
prezint condiţiile
ţiile de aplicare a
pompajului elicoidal[1][3][
[1][3][6][7].
Dezavantajele pompajului elicoidal
Prăjinile de pompare
e sunt solicitate atât la tracţiune cât şi la
torsiune
torsiune.
În cazul în care fluidul aspirat de pompă este vâscos şi conţine un

procent mare de nisip, oprirea pompei trebuie evitată, deaorece la
repornirea acesteia momentul de torsiune în prăjini poate fi
suficient de mare ca să provoace ruperea prăjinilor.
prăjinilor
Analiza şi controlul funcţionării pompei pot fi realizate numai pe

baza datelor de producţie şi a nivelului de lichid din spaţiul inelar.
Tipul elastomerului din care este confecţionat statorul trebuie să

fie ales, astfel încât aceasta să fie compatibil cu fluidele produse de
sondă
sondă.
Limitarea adâncimii maxime de fixare a pompei elicoidale de către

rezistenţa prăjinilor.
Existenţa riscului deteriorării pompei ca urmare a lipsei de nivel în

cazul unei submergenţe mici şi a unei capacităţi de aspiraţie a
acesteia mai mari decât afluxul fluidului din strat..
Fig. 1 Dezavantajele pompajului elicoidal.
240
Avantajele pompajului elicoidal
Investiţii mici, mentenanţă simplă şi necostisitoare.

e
Costurile de instalare sunt mai mici decât la pompajul clasic cu prăjini
deoarece se elimină fundaţia necesară unităţilor de pompare cu balansier
Instalarea este mai rapidă decât în cazul unităţilor de pompare cu balansier.
Randament volumic, respectiv mecanic mare al pompei ( frecarea între

rotor şi stator este mică, iar slipajul este de asemenea este mic).
Durata mare de funcţionare si siguranţă
siguranţă în funcţionare ( instalaţia de
suprafaţă are toate părţile în mişcare protejate).
Nu se blochează cu gaze.
Prăjinile de extracţie sunt supuse la o solicitare constantă, în comparaţie cu

pompajul clasic, unde sunt supuse la solicitări variabile.
Este un sistem de extracţie flexibil (prin schimbarea vitezei de rotaţie se

poate extrage o gamă mare de debite de lichid fără a schimba echipamentul
de adâncime).
adâncime)
Se poate utiliza la sondele cu debite mici în locul pompajului intermitent, în

special acolo unde sonda produce cu nisip.
Ţiţeiul cu procente mari de apă şi gaze, impurităţile solide, precum şi

fluidele vâscoase nu produc probleme în funcţionarea pompelor .
Reduc emulsionarea fluidelor.
Sensibilitate mică la coroziune.
Debitează continuu şi constant, evitând astfel pulsaţiile şi reducând

depunerile de parafină şi a altor solide.
Consum redus de energie electrică.
Intre prăjini şi ţevile de extracţie uzura este mai mică decât în cazul
pompajului clasic cu prăjini.
Având echipament de suprafaţă silenţios şi de gabarit redus se pot utiliza

atât în mediul urban cât şi în mediul offshore.
Fig.2 Avantajele pompajului elicoidal.
241
Tabelul 2. Condiţiile de aplicare a pompajului elicoidal.
Criteriul Limitele
Adâncimea de fixare a pompei 600-1400 m pâna la max 3440 m

Densitatea fluidelor > 800 kg/m3
Viscozitatea fluidelor Maxim 10000cP(10 Pas)
Debitul 1-350 m3/zi chiar peste 635 m3/zi
Temperatura 24-85 oC maxim 160 oC
Eficienţa sistemului 60-80%
Conţinut de nisip Maxim 15%
Conţinut de gaze Maxim 98%
Comportarea foarte bună în cazul folosirii
Sonde deviate
motoarelor de adâncime.
V.1.2 Instalaţia de pompaj elicoidal

Instalaţia de pompaj elicoidal se compune în principal din:
echipamentul de suprafaţă și echipamentul de adâncime.
În figura 3 se prezintǎ componentele echipamentului de suprafaţă şi
de adâncime al unei sonde în pompaj elicoidal, iar în figura 4 se prezintă
schema instalaţiei de pompaj elicoidal.
Fig.3 Componentele echipamentului unei sonde în pompaj elicoidal.
242
Care sunt dezavantajele pompajului elicoidal?
Fig.4. Schema generalǎ a sistemului de pompaj elicoidal.
243
V.1.3 Echipamentul de suprafaţă
Echipamentul de suprafaţă este format din: sistemul de acţionare,
capul de antrenare, prǎjina lustruitǎ și capul de pompare(fig.5).
Transmisia
Reductorul prin curele
Capul de antrenare
Motorul
Prăjina lustruită
Capul de pompare Cutia de etanșare
Fig.5. Echipamentul de suprafaţǎ.
Sistemul de acţionare
Sistemul de acţionare (fig.6) are rolul de a realiza mişcarea de rotaţie
a prăjinilor de pompare, respectiv a rotorului pompei elicoidale fiind format
din urmărtoarele componente principale:motorul, reductorul de turaţie,
sistemul de frânare, sistemul de etanşare și transmisia prin curele[6][7][9].
Motorul în majoritatea cazurilor, este electric de tip asincron cu
rotorul în scurtcircuit. Motoarele electrice au turaţii de 750 rot/min, 1000
rot/min şi 1500 rot/min.
Reductorul de turaţie este cu angrenaj cilindric cu dantura înclinată,
într-o treaptă și are rolul de reducere a turaţiei. Raportul nominal de
reducere al reductorului este de 4:1[7].
Care sunt componentele echipamentului de suprafaţǎ al unei instalaţii de

pompaj elicoidal?
244
Fig.6.. Sistemul de acţionare a prăjinilor de pompare.
Sistemul de frânare poate fi mecanic,
anic, hidraulic sau centrifugal;
acesta prevenind mișcarea
șcarea în sens antiorar a garniturii de prǎjini la
l oprirea
unităţii de antrenare. Aceastǎ mișcare
șcare a garniturii de prǎjini se poate
produce din cauza tensiunii remanente din garnitura de prăjini de pompare
pompar
care tinde să rotească în sens antiorar axul reductorului de turatie şi să
producă deşurubarea
urubarea prăjinilor de pompare[7].
pompare[
Sistemul de etanşare previne ieşirea lichidului pompat în afară pe
lângă prăjina lustruită şi conţine o casetă specială montată pe prăjina
pr
lustruită, în care sunt montate garnituri Kevlar –Teflon,
Teflon, garnituri Graphite-
Graphite
Teflon şi un arc [6][7][99][10].
Care este rolul sistemului de acţionare?
Transmisia prin curelele

curele trapezoidale dintre motorul electric
elec si
reductor are rolul de a realiza turaţiituraţ diferite
iferite la prajină lustruită.
Transmiterea mişcării de rotaţie se poate face cu viteză fixă sau cu viteză
variabilă. Prin urmare,
urmare sistemele de acţionare sunt construite în două
variante şi anume: cu viteză fixă sau cu viteză variabilă.
245
Sistemele de acţionare cu viteză fixă sunt rigide, dar permit, totuşi,
schimbarea vitezei de rotaţie în trepte de la 1 la 6 în funcţie de diametrul
roţilor de antrenare[9]. Sistemele de acţionare cu viteză fixă au următoarele
variante constructive[1][4][7]:
• cu motor electric, roţi pentru curele şi curele de transmisie; schimbarea
vitezei de rotaţie realizându-se prin schimbarea diametrului roţii de
antrenare sau prin înlocuirea motorului electric cu un alt motor cu turaţie
diferită faţă de a celui existent.
• cu motor electric, reductor de turaţie, roţi pentru curele şi curele de
transmisie; schimbarea vitezei de rotaţie realizându-se prin schimbarea
diametrului roţii de antrenare, prin înlocuirea motorului electric cu un alt
motor cu turaţie diferită faţă de a celui existent sau prin schimbarea
raportului de reducere al reductorului;
• cu motor electric şi reductor de turaţie; schimbarea vitezei de rotaţie
realizându-se prin înlocuirea motorului electric sau prin schimbarea
raportului de reducere a reductorului(fig.5).
Sistemul de acţionare cu viteză fixă şi transmisie prin curele se
utilizeazǎ la sondele care au un regim stabil de funcţionare şi la sondele cu
un aflux mare de apă, deoarece asigură o viteză constantă de rotaţie.
Sistemul de acţionare cu viteză variabilă permite realizarea unui
interval larg de viteze de rotaţie prin modificarea frecvenţei (motoarele
electrice) sau printr-un dispozitiv de control al turaţiei (motoarele
hidraulice). Capacitatea de producţie a unei sonde exploatată prin pompaj
elicoidal este direct proporţională cu viteza de rotaţie a rotorului pompei.
Variind turaţia rotorului pompei se poate obţine capacitatea de producţie
dorită.
Care este rolul transmisiei prin curele?
Capul de antrenare
Capul de antrenare are următoarele funcţii:1.transmite mişcarea de
rotaţie de la sistemul de antrenare la prăjinile de pompare, respectiv la
rotorul pompei, prin intermediul prăjinii lustruite; 2.preia forţa axială de la
prăjinile de pompare (forţă dată de greutatea prăjinilor, greutatea lichidului
şi greutatea rotorului).
246
Prǎjina lustruitǎ
Prăjina lustruită face legătura între arborele de ieşire al reductorului
şi garnitura de prăjini de pompare, trecând prin cutia de etanşare. De
asemenea, permite manevrarea pe verticală a echipamentului de fund.
1. Care sunt avantajele pompajului elicoidal?

2. Care este rolul motorului?
3. Care este rolul prǎjinii lustruite?
4. Care sunt funcţiile capului de antrenare?
5. Cum poate fi acţionatǎ pompa elicoidalǎ?
6. Care este rolul sistemului de frǎnare?
7. Care sunt variantele constructive ale sistemului de acţionare?
8. Care sunt componentele sistemului de acţionare?

23.1 Dezavantajele pompajului elicoidal sunt: 1. Prăjinile de pompare sunt
solicitate atât la tracţiune cât şi la torsiune; 2. În cazul în care fluidul aspirat de
pompă este vâscos şi conţine un procent mare de nisip, oprirea acesteia
trebuie evitată deaorece la repornirea pompei momentul de torsiune în prăjini
poate fi suficient de mare ca să poată provoca ruperea prăjinilor. 3. Analiza şi
controlul funcţionării pompei pot fi realizate numai pe baza datelor de
producţie şi a nivelului de lichid din spaţiul inelar. 4. Tipul elastomerului din
care este confecţionat statorul trebuie să fie ales, astfel încât aceasta să fie
compatibil cu fluidele produse de sondă. 5. Limitarea adâncimii maxime de
fixare a pompei elicoidale de către rezistenţa prăjinilor. 6. Existenţa riscului
deteriorării pompei ca urmare a lipsei de nivel în cazul unei submergenţe mici
şi a unei capacităţi de aspiraţie a acesteia mai mari decât afluxul fluidului din
strat.
23.2 Componentele echipamentului de suprafaţǎ al unei instalaţii de pompaj
elicoidal sunt: sistemul de acţionare; capul de antrenare, prǎjina lustruitǎ și
capul de pompare.
23.3 Sistemul de acţionare are rolul de a realiza mişcarea de rotaţie a prăjinilor
de pompare, respectiv a rotorului pompei elicoidale.
23.4 Rolul tramsmisiei cu curele este de a realiza turaţii diferite la prajină
lustruită.
247
Rezumat
Pompajul elicoidal (Progresing cavity Pumping- PCP) face parte
din categoria metodelor de liftare artificială, care în componenţa
echipamentului de adâncime conţin prăjinile de pompare.
Sistemul de pompaj elicoidal este utilizat încă din anii'70, însă în ultimile
decade a reuşit să se impună ca urmare a multiplelor sale avantaje faţă de sistemul
de pompaj clasic cu prăjini.
Pompele elicoidale sunt folosite pentru vehicularea fluidelor în instalaţii
tehnologice la suprafaţă, precum şi ca pompe de adâncime.
Din punct de vedere al modului de acţionare al rotorului pompei există două
sisteme de pompaj elicoidal şi anume:1.cu acţionarea rotorului prin rotirea
prăjinilor de la suprafaţă;2.cu acţionarea rotorului prin intermediul unui motor
submersibil.Acest sistem de extracţie a petrolului are foarte multe avantaje spre
deosebire de sistemele de extracţie tradiţionale.
Echipamentul de suprafaţă al unei instalaţii de pompaj elicoidal este format
din:1.sistemul de acţionare;2.capul de antrenare;3.capul de pompare.
Bibliografie
1. Cholet, H. Progressing Cavity Pumps, Editions Technip, 1997.

4. Zhou, D., Yuan, H.: Design of Progressive Cavity Pump Wells, SPE Progressing Cavity
Pump Conference, Texas, 2008.
5. Zu, S., Hao, Z., Zhang, L., Wang, Q.: A Robust and Environment Friendly Artificial Lift
System:ESPCP with PMM, paper SPE 183366-MS, International Petroleum Exhibition
&Conference, Abu Dhabi, 2016.
7. *** Progressing Cavity Pumping System, Petrowiki.
8. ***Artificial Lift Progressing Cavity Pumping Systems-Overwiev, Backer Hughes,
2010.
9. *** Progrssing cavity Pump Manual, Protex, 2003.
10. *** NEMO Progressing Cavity Pumps Brochure, Netzsch.
248
4 ore

V.2 Instalaţia de pompaj elicoidal.
Echipamentul de adâncime
V.2.1 Echipamentul de adâncime
V.2.2 Solicitǎrile prǎjinilor de pompare
care sunt componentele echipamentului de adâncime al instalaţiei
de pompaj elicoidal;
rolul fiecǎrei componente a echipamentului de adâncime al unei
instalaţii de pompaj elicoidal;
principiul de funcţionare al pompei elicoidale.

știi care sunt componentele echipamentului de adâncime al
instalaţie de pompaj elicoidal;
știi sǎ configurezi echipamentul de adâncime al unei sonde în
pompaj elicoidal;
știi principiul de funcţionare al pompei elicoidale;
știi sǎ determini eforturile din garnitura de prǎjini;
știi solicitǎrile la care sunt supuse ţevile de extracţie în cazul
pompajului elicoidal.
249
V.2.1.Echipamentul de adâncime
Echipamentul de adâncime al sistemului de pompaj elicoidal se
compune din:
• separatorul de gaze;
• ancora de torsiune;
• pompa elicoidală (rotor+ stator);
• garnitura de prăjini de pompare;
• centrorii nerotativi;
• garnitura de ţevi de extracţie.
Ancora de torsiune
Ancora de torsiune(fig.1) se utilizează pentru preluarea momentului
reactiv dat de frecarea dintre rotorul şi statorul pompei şi previne
deşurubarea ţevilor de extracţie[5][8][9]. Acestea pot fi simple sau duble.
Fig.1 Ancorele de torsiune[11].

De asemenea, ancora contribuie la centrarea şi fixarea pompei şi/sau
a porţiunii inferioare a garniturii de ţevi de extracţie în coloana de
exploatare a sondei. Ancorele folosite sunt de tip mecanic.
250
Toate suprafeţele ale ancorei de torsiune aflate în contact cu fluidele
sunt fosfatate pentru a nu se coroda. Sensul de armare al ancorei este
dreapta, iar dezarmarea se face prin rotaţie stânga.
Ancora de torsiune se montează sub pompa elicoidală direct sau prin
intrmediul unei mufe reducţii. În locul ancorei de torsiune, pentru ancorarea
ţevilor de extracţie, se pot folosi packerele mecanice tip POSI-TEST[9].
Care sunt componentele echipamentului de adâncime al unei instalaţii de

pompaj elicoidal?
Separatorul de gaze
Separatorul de gaze separǎ gazele din curentul de fluide aspirate de
pompǎ. Deși pompele elicoidale nu se blocheazǎ cu gaze precum pompele
cu piston, totuși prezenţa gazelor în pompǎ conduce la micșorarea
randamentului volumetric al acesteia.
Prin urmare, separatorul de gaze în cazul pompajului elicoidal este
un dispozitiv pasiv ce favorizeazǎ curgerea gazelor libere prin spaţiul
inelar[9].
Fig.2 Separator de gaze[16].
251
Centrorii nerotativi
Centrorii nerotativi (fig.3) se utilizează în sondele deviate pentru
micşorarea frecărilor şi prevenirea spargerii ţevilor de extracţie cauzate de
mufele de îmbinare dintre prăjinile de pompare.
Fig.3. Centrorul nerotativ pentru prǎjini[17].

Un centror este format dintr-un ax centror, un protector şi un capac
de sprijin. Axul centror este din oţel aliat cu filete de cuplare a prăjinilor de
pompare.
Protectorul din cauciuc nitrilic sau poliamidă este prevăzut cu patru
aripioare care se aşează în interiorul tubingului păstrând garnitura de prajini
de pompare concentrică cu garnitura de ţevi.
Ţevile de extracţie
Cu ajutorul garniturii de ţevi de extracţie se introduce statorul
pompei elicoidale. De asemenea, ţevile de extracţie asigură ascensiunea
fluidelor refulate de pompă către suprafaţă.
În cazul pompajului elicoidal garnitura de ţevi de extracţie suferǎ o
uzurǎ continuǎ pe de o parte din cauza modului de funcţionare a
ansamblului de adâncime, iar pe de altǎ parte din cauza mediului coroziv şi
abraziv în care aceasta lucrează. Creșterea uzurii ţevilor de extracţie,
conduce la micşorarea rezistenţei materialului din care sunt realizate, ceea
ce determinǎ deteriorarea acestora. Din acest motiv, în sopul diminuǎrii
procesului de uzurǎ, se folosesc centrorii de ţevi de extracţie și rotatorul de
ţevi integrat în sistemul de suspendare al ţevilor de extracţie la suprafaţǎ[9].
Diametrul ţevilor de extracţie se alege în funcţie de dimensiunea
pompei (filetul mufă al statorului).
Ţevile de extracţie utilizate la pompajul elicoidal sunt supuse la
următoarele solicitări[1][9]:
• greutatea proprie şi a echipamentului de adâncime;
• greutatea lichidului din interiorul ţevilor;
252
• greutatea prăjinilor de pompare în cazul ruperii accidentale a
acestora;
• momentul de torsiune transmis ţevilor de extracţie prin
intermediul statorului în timpul funcţionării pompei şi cauzat
de mişcarea de rotaţie a rotorului în stator; ducând la apariţia
unor eforturi suplimentare în ţevi;
• frecările existente în punctele de contact ale ţevilor cu coloana
de exploatare sau cu garnitura de prăjini de pompare care
accentuează uzura ţevilor de extracţie.
Din cauza solicitărilor enumerate mai sus, la sondele în pompaj
elicoidal se folosesc, de regulă, ţevile de extracţie cu capete îngroşate
(upset, ramfors) la care rezistenţa în zona filetată se apropie de rezistenţa
corpului[2].
Care sunt solicitǎrile ţevilor de extracţie în cazul pompajului elicoidal?
Prăjinile de pompare
Prăjinile de pompare au rolul de a transmite mişcarea de rotaţie de la
capul de antrenare la rotorul pompei. De asemenea, cu ajutorul lor se
introduce şi se fixează rotorul în stator. Garnitura de prăjini de pompare
poate fi alcătuită din prăjini cu acelaşi diametru (garnitură unică) sau din
tronsoane de prăjini cu diametru diferit (garnitură combinată).
În cazul pompajului cu pompe elicoidale, prăjinile de pompare nu
sunt supuse la solicitări variabile ca în cazul pompajului clasic.
Astfel, dacă la pompajul clasic sarcinile din garnitura de prăjini de
pompare variază între un maxim şi un minim în timpul unui ciclu de
pompare, la pompajul cu pompe elicoidale sarcina totală odată preluată
rămâne relativ constantă în timpul funcţionării pompei.
Sarcinile care acţionează asupra prăjinilor de pompare în cazul
pompajului elicoidal sunt date de:
• greutatea proprie a garniturii de prăjini scufundată în lichid,
• greutatea coloanei de lichid care acţionează pe secţiunea
transversală a rotorului pompei,
253
• momentul de torsiune necesar a fi transmis la pompă şi
momentul de încovoiere (după pierderea stabilităţii).
Rezultă că, în cazul pompajului elicoidal, prăjinile de pompare sunt
supuse la:
• întindere,
• torsiune
• încovoiere,
Prin urmare prǎjinile de pompare sunt supuse la o solicitare
compusă. Întinderea rigidizează garnitura de prăjini mărind turaţia la care
apare pierderea stabilităţii, în timp ce torsiunea are un efect contrar[1].
Pompa elicoidală
Pompa elicoidală este cunoscută în literatura de specialitate sub
diferite denumiri ca: Moineau, Moyno, cu şurub, cu cavităţi progresive sau
econolift. Elementele principale ale acesteia sunt rotorul şi statorul.
Datorită configuraţiei geometrice ale elementelor pompei, principiul
de funcţionare al pompei este relativ simplu.
Prin urmare, când rotorul se află în interiorul statorului, din cauza
profilelor acestora, în pompă se formează o serie de cavităţi identice,
separate şi etanşe.
În cazul în care, rotorul este rotit în interiorul statorului, aceste
cavităţi separate şi etanşe se deplasează de la aspiraţie pompei la refulare
acesteia, realizându-se astfel transportul fluidul aspirat prin pompă şi
refularea acestuia în ţevile de extracţie (fig. 4).
Pentru ca o pompă să funcţioneze, este necesar să aibă o lungime
minimă egală cu lungimea unui pas, având în acest caz un singur etaj sau o
treaptă. Numărul de paşi este egal cu numărul de etaje sau de trepte.
Când rotorul efectuează o rotaţie completă în fiecare secţiune a
pompei se crează două cavităţi opuse pline cu fluid. De asemenea, în timp
ce o cavitate se deschide, simultan cavitatea opusă se închide.
254
Fig. 4. Deplasarea cavităţilor în interiorul pompei[14].
Rotaţia rotorului în interiorul statorului este o combinaţie de două
mişcări şi anume: rotaţia rotorului în jurul axei sale şi o rotaţie excentrică în
jurul axei statorului[1][9].
Care este condiţia de funcţionare a unei pompe elicoidale?
V.2.2 Solicitările garniturii de prăjini
Principalele solicitări ale garniturii de prăjini sunt[1]:

• solicitarea la tracţiune;
• solicitarea la torsiune.
Solicitarea la tracţiune este generată de greutatea proprie a garniturii
de prăjini de pompare scufundată în lichid, ∙ şi greutatea coloanei de
lichid din ţevile de extracţie, .
Efortul unitar de tracţiune este dat de relaţia:
=( + ∙ )⁄ (1)
şi are valoarea maximă la partea superioară a garniturii de prăjini de

pompare
Greutatea coloanei de lichid din ţevile de extracţie, este dată de
relaţia:
255
= − ∙ ∙ (2)
unde , reprezintǎ aria secţiunii interioare a ţevilor de extracţie,

respectiv aria secţiunii prăjinilor de pompare, m2, iar este lungimea
garniturii de prăjini de pompare, m;
Factorul de flotabilitate, b se determină cu relaţia:
=1−( ⁄ ) (3)
în care respectiv reprezintă densitatea lichidului pompat, respectiv

3
densitatea oţelului, kg/m ;
Greutatea prăjinilor în aer, se determină cu relaţia de mai jos:
= ∙ (4)
unde reprezintǎ greutatea unitarǎ a prǎjinilor de pompare, N/m.

Solicitarea la torsiune
Transmiterea momentului de torsiune necesar rotirii rotorului
conduce la dezvoltarea tensiunilor tangenţiale pe toată lungimea garniturii
de prăjini de pompare[1]. Valoarea medie a momentului de torsiune, se
= 9550 ∙ / (5)
în care: este puterea corespunzǎtoare vitezei de rotaţie și înǎlţimii de

pompare, kW;
−viteza de rotaţie, rot/min.
Tensiunea tangenţială sau efortul unitar tangenţial, se determină cu
= /! (6)
în care ! este modulul de rezistenţă polar şi se determinǎ cu relaţia:
! = " ∙ # $ /16 (7)
unde # este diametrul prăjinilor de pompare, m.

Cele două solicitări, la tracţiune şi la torsiune dau naştere la o
solicitare compusă. Determinarea efortului unitar echivalent solicitării
compuse, &'( , se realizează cu ajutorul teoriile de rezistenţă I şi II[1].
256
Conform teoriei I de rezistenţă:
-
&'() = (1/2) + +, + 4 -/ (8)
iar conform teoriei II de rezistenţă:

- -
&'(- = 0,35 ∙ + 0,65, +4 (9)
Cu ajutorul relaţiilor (8) şi (9) şi ţinând seama de caracteristicile

oţelurilor pentru prăjini, se realizează verificarea rezistenţei garniturii de
prăjini.
Prin urmare, se pune condiţia: &'( ≤ 3; 3 fiind efortul unitar
admisibil al oţelului pentru prăjini.
Care sunt solicitǎrile garniturii de prǎjini în cazul pompajului elicoidal?
EXEMPLUL 24.1 Determinarea efortului unitar tangenţial

Să se determine efortul unitar tangenţial în condiţiile în care se cunosc urmǎtoarele
date: viteza de rotaţie a garniturii de prǎjini, =150 rot/min, puterea =15 kW.
Garnitura de prǎjini are diametru unic. Pentru diametrul prǎjinilor de pompare se
considerǎ urmǎtoarele valori , # ) = 7/8 in=0,0222 m; # - = 1 in=0,0254m.
Soluţie
• Se determinǎ valoarea medie a momentului de torsiune, cu relaţia(5):
= 9550 ∙ / = 9550 ∙ 15/150 =955 Nm
• Se determinǎ modulul de rezistenţǎ polar, !4 cu relaţia(7) pentru cele douǎ
valori ale diametrului prǎjinilor:
! ) = " ∙ #$ ) /16 = " ∙ (0,0222)$ /16 =2,1471∙ 1056m3
! - = " ∙ #$ - /16 = " ∙ (0,0254)$ /16 =3,2159∙ 1056m3
• Se determinǎ efortul unitar tangenţial cu relaţia(6):
) = /! ) =955/2,1471∙ 1056=4,447∙ 107 N/m2
- = /! - =955/3,2159∙ 1056=2,969∙ 107 N/m2
Din analiza rezultatelor calculelor se observǎ cǎ pe mǎsurǎ ce diametrul
prǎjinilor crește, efortul tangenţial scade. În cazul analizat, creșterea
diametrului prǎjinilor de la 7/8 in la 1 in a condus la scǎderea eforului unitar
tangenţial cu 66,76%.
257
Exerciţiul 24.1
Sǎ se determine efortul unitar de tracţiune a garniturii de prǎjini dacǎ se cunosc
urmǎtoarele date: adâncimea de fixare a pompei, 89 =1750 m; densitatea ţiţeiului,
= 850 kg/m ; densitatea apei de zăcământ, 3 =1050 kg/m ; impuritǎţile,
3 3
: =50% ; densitatea oţelului, =7850 kg/m ; diametrul interior al ţevilor,

3
#; =0,0635 m; greutatea unitarǎ a prǎjinilor, =41,6 N/m.

Garnitura de prǎjini are diametru unic. Pentru diametrul prǎjinilor de pompare se considerǎ
urmǎtoarele valori , # ) = 7/8 in=0,0222 m; # - = 1 in=0,0254m.
1. Care sunt componentele echipamentului de adâncime?

2. Care este principiul de funcţionare al pompei elicoidale?
3. Care este rolul garniturii de prǎjinii?
4. Care sunt solicitǎrile prǎjinilor în cazul pompajului elicoidal?
5. Cum se determinǎ solicitǎrile la tracţiune ale garniturii de prǎjini?
6. Care este rolul ancorei de torsiune?
7. Care este rolul garniturii de ţevi de extracţie?
8. Care sunt solicitǎrile garniturii de ţevi?
9. Care este rolul centrorilor nerotativi?
10. care este condiţia ca o pompǎ sǎ funcţioneze?
11. Care sunt principalele componente ale pompei elicoidale?

24.1 Echipamentul de adâncime al pompajului elicoidal se compune
din:separator de gaze;ancora de torsiune; pompa elicoidală (rotor+
stator);prăjini de pompare; centrori nerotativi;ţevile de extracţie.
24.2 Ţevile de extracţie utilizate la pompajul elicoidal sunt supuse la următoarele
solicitări:1.greutatea lor proprie şi a echipamentului de adâncime;2. greutatea
lichidului din interiorul ţevilor, 3.greutatea prăjinilor de pompare în cazuri
accidentale de rupere a acestora. 4.momentul de torsiune transmis ţevilor de
extracţie prin intermediul statorului în timpul funcţionării pompei şi cauzat de
mişcarea de rotaţie a rotorului în stator. Acesta conduce la apariţia unor
eforturi suplimentare în ţevi;5.frecările existente în punctele de contact ale
ţevilor cu coloana de exploatare sau cu garnitura de prăjini de pompare care
accentuează uzura ţevilor de extracţie.
24.3 Pentru ca o pompă să funcţioneze, este necesar să aibă o lungime minimă
egală cu lungimea unui pas, având în acest caz un singur etaj sau o treaptă.
24.4 Principalele solicitări ale garniturii de prăjini sunt: solicitarea la tracţiune şi
solicitarea la torsiune.
258
Rezumat
Echipamentul de adâncime al pompajului elicoidal se compune
din:separator de gaze;ancora de torsiune; pompa elicoidală (rotor+ stator);prăjini
de pompare;centrori nerotativi;ţevile de extracţie.
Ancora de torsiune se utilizează pentru preluarea momentului reactiv dat de
frecarea dintre rotorul şi statorul pompei şi previne deşurubarea ţevilor de
extracţie.
Centrorii nerotativi se utilizează în sondele deviate pentru micşorarea
frecărilor şi prevenirea spargerii ţevilor de extracţie cauzate de mufele de îmbinare
dintre prăjinile de pompare.
Ţevile de extracţie permit introducerea şi susţinerea statorului pompei
elicoidale şi asigură ascensiunea fluidelor refulate de pompă către suprafaţă.
Prăjinile de pompare au rolul de a transmite mişcarea de rotaţie de la capul
de antrenare la rotorul pompei. De asemenea, cu ajutorul lor se introduce şi se
fixează rotorul în stator. Garnitura de prăjini de pompare poate fi alcătuită din
prăjini cu acelaşi diametru (garnitură unică) sau din tronsoane de prăjini cu
diametru diferit (garnitură combinată).
Pompa elicoidală este cunoscută în literatura de specialitate sub diferite
denumiri ca: Moineau, Moyno, cu şurub, cu cavităţi progresive sau econolift.
Elementele principale ale acesteia sunt rotorul şi statorul.
Principalele solicitări ale garniturii de prăjini sunt: solicitarea la tracţiune şi
solicitarea la torsiune.
Bibliografie

2. Clegg, J.D., ș.a: Production Engineering Handbook, Vol.IV., SPE, USA, 2007.
3. Gamboa, J., Olivet, A., Iglesias, J., Gonzales, P.: Understanding the Performance of a
Progressive Cavity Pump with a Metallic Stator, Proceedings of Twentieth
International Pump Users Symposium, 2003
259
2010.
13. *** Broșura pompa cu șurub excentric, Confind 2013.
14. ***Kudu Pump Catalog
15. www.neptun-gears.ro
16. www.insynrid.com
17. www.ecmconsortium.com
260
4 ore

V.3 Pompa elicoidalǎ
V.3.1 Pompa elicoidalǎ
V.3.2 Debitul și înǎlţimea de pompare ale pompei
elicoidale
.V.3.3 Factorii care influenţeazǎ funcţionarea pompei
elicoidale

cum se clasificǎ pompele elicoidale;
modul de construcţie și funcţionarea pompei elicoidale;
cum se simbolizeazǎ pompele elicoidale;
cum se determinǎ debitul pompei și înǎlţimea de pompare;
cum este influenţatǎ funcţionarea pompei elicoidale de diverși
factori.

știi care sunt elementele geometrice ale pompei elicoidale;
știi cum se determinǎ înǎlţimea de pompare;
știi cum se determinǎ debitul unei pompe elicoidale și randamentul
acesteia;
știi care sunt performanţele pompei elicoidale;
știi care sunt factorii care influenţeazǎ funcţionarea pompei
elicoidale și în ce mod.
261
V.3.1.Pompa elicoidalǎ
Clasificarea pompelor elicoidale
Pompele elicoidale se fabrică în mai multe variante şi se
clasifică după următoarele criterii[1][3][4][6][7][8][9][10]:
• după modul de introducere:
o cu tubingul;
o cu prajinile de pompare (INSERT);
• după tipul rotorului:
o cu rotor plin (normal);
o cu rotor gol la interior (ţeavă);
• după dimensiunea rotorului :
o cu rotor subdimensionat;
o cu rotor standard;
o cu rotor supradimensionat.
• dupǎ tipul statorului:
o cu stator cǎptușit cu elastomer;
o cu stator metalic;
• după modul de antrenare:
o cu prăjini de pompare normale sau tubulare;
o cu motor electrocentrifugal de adâncime.
Construcţia pompei elicoidale
Componentele principale ale pompei elicoidale sunt rotorul şi
statorul.
Rotorul pompei elicoidale
Rotorul pompei elicoidale are o lungime mai mare decât lungimea
statorului, putând ajunge până la 6 m sau chiar 11 m[13][14]; acesta
introducându-se și fixându-se în stator cu ajutorul prăjinilor de pompare.
Rotorul pompei elicoidale este fabricat din oţelul înalt aliat cromat sau oţel
262
inoxidabil pentru a rezista la acţiunea corozivă şi abrazivă a fluidelor din
strat.
Din punct de vedere constructiv, rotorul prezintă de-a lungul său
unul sau mai multe canale elicoidale. În cazul existenţei unui singur canal
elicoidal, rotorul este o elice simplă cu un singur început cu secţiunea
transversală circulară. Atunci când sunt realizate două canale elicoidale,
rotorul este o elice dublă cu două începuturi cu secţiunea transversală
formată din doi lobi.
Cum se clasificǎ pompele elicoidale dupǎ modul de antrenare?
Statorul
Statorul se introduce în sondă cu ţevile de extracţie. Acesta este
compus dintr-o ţeavă cu perete gros căptuşită cu un elastomer sau cauciuc
nitrilic rezistent la abraziune şi coroziune şi ales în funcţie de proprietăţile
fluidelor vehiculate. De asemenea, statorul mai poate fi metalic[3].
Pe întreaga lungime a statorului, în interior, sunt practicate canale
elicoidale cu două sau mai multe începuturi, statorul având întotdeauna un
canal în plus faţă de rotor. La partea inferioară a statorului se montează un
opritor care are următoarele funcţii: evită căderea rotorului sub pompa în
cazul unei defecţiuni,poziţionează rotorul în stator și stabileşte fereastra
pompei.
Cele mai utilizate pompe elicoidale au rotorul cu un singur canal
elicoidal sau cu un singur început, iar statorul cu două canale elicoidale. În
acest caz, lungimea pasului statorului, Ps este de douǎ ori mai mare decât
lungimea pasului rotorului, PR (fig.1).
PR
PS
Fig. 1.Secţiune prin pompa elicoidalǎ.
263
Care sunt funçtiile opritorului montat la partea inferioarǎ a statorului?
Aşa cum s-a arătat mai sus configuraţia geometrică a pompei este
destul de simplă ceea ce face ca principiul de funcţionare al acesteia să fie
relativ simplu.
Prin urmare, când rotorul se aflǎ în interiorul statorului, din cauza
profilelor celor douǎ piese, în pompă se formează o serie de cavităţi
identice, separate şi etanşe.
În timpul, rotirii rotorului în interiorul statorului, aceste cavităţi
separate şi etanşe se deplasează de la aspiraţia pompei la refulare acesteia,
realizându-se astfel transportul fluidului aspirat prin pompă şi refularea
acestuia în ţevile de extracţie (fig. 2).
Fig. 2. Deplasarea cavităţilor în interiorul pompei[17].

Lungimea minimǎ necesarǎ funcţionǎrii unei pompe este egală cu
lungimea unui pas sau a unui etaj (fig.1). Dacǎ se considerǎ o secţiune
oarecare prin pompǎ, în timpul rotaţiei complete a rotorului se observǎ cǎ
se formeazǎ două cavităţi opuse pline cu fluid. De asemenea, în timp ce o
cavitate se deschide, simultan cavitatea opusă se închide.
V.3.2 Debitul și înǎlţimea de pompare

Pentru a determina debitul pompei elicoidale este necesar sǎ se
cunoascǎ geometria acesteia(fig.3). Se considerǎ cǎ rotorul este o elice
simplǎ cu un început, iar statorul are douǎ începuturi. Lungimile statorului
264
şi rotorului sunt legate de presiunea de refulare pe care trebuie să o
realizeze pompa. Lungimea
ungimea pasului statorului este de douǎǎ ori mai mare
decât lungimea
imea pasului rotorului(fig. 3).
În general un etaj este definit ca fiind de 1,5 ori mai mare decât pasul
statorului și de 3 ori mai mare decât lungimea pasului rotorului[7][12], însǎ
în literatura de specialitate precum și in cataloagele unor producǎtori de
pompe elicoidale un etaj este definit ca având lungimea egalǎ egal cu pasul
statorului (egalǎǎ cu lungimea unei cavitǎţi)[1][14].
cavitǎ
În orice punct de pe rotor, secţiunea transversalǎ a acestuia este
circularǎ, având diamterul și aria, .
Așașa cum se observǎ din figura 3, între axa rotorului și centrul
secţiunii transversale a rotorului
roto existǎ excentricitatea, .
Lungimea pasului
d Cavitate Statorul
statorului
Axa statorului
4e Centrul rotorului
d e Axa rotorului
Lungimea Rotorul
pasului rotorului
Fig. 3 Elementele geometrice ale statorului și rotorului.
Fig.4 Poziţia
oziţia rotorului în timpul unei rotaţii complete în stator
şi aria de curgere corespunzătoare[1].
corespunzătoare
În figura 4 este prezentată aria de curgere în funcţie de poziţia
rotorului într-oo secţiune a pompei. Deoarece, volumul cavităţilor formate
265
de-a lungul cuplului rotor-stator rămâne constat în orice secţiune din
pompă, rezultă o curgere nepulsatorie a fluidului vehiculat; debitul fiind
constant[1][14].
Pe măsură ce fluidul aspirat se deplasează de la o cavitate la alta,
între cavităţile succesive formate prin rotirea rotorului în stator, se
realizează o presiune diferenţială ca urmare a existenţei unei etanşări cu
strângere între rotor şi stator. În acest scop rotorul va avea un diametru
puţin mai mare decât diametrul minim al statorului.
Presiunea diferenţială se însumează de la o cavitate la alta sau de la
un etaj la altul, conducând la obţinerea unei anumite presiuni de refulare,
respectiv înălţimi de pompare. Prin urmare, pompa trebuie să aibă un
anumit număr de cavităţi, în scopul asigurării presiunii de refulare necesare.
De asemenea, se recomandă ca presiunea diferenţială pe etaj să nu
depăşească 7 bar, în scopul evitării uzurii excesive a elastomerului[12].
un etaj -7 bar
douǎ etaje -14 bar

Fig. 5. Presiunea de refulare în cazul unui etaj, respectiv a douǎ etaje.
Presiunile de refulare mari, în condiţiile unor debite de pompare mici
sunt realizate de pompele elicoidale cu multe etaje, care au lungimea
pasului statorului mic. Dacă aceiaşi pompă are statorul cu pasul mai mare,
având deci mai puţine etaje, va furniza o presiune de refulare mică în
condiţiile unui debit mare[1][3][13].
Pompa elicoidalǎ fiind o pompă volumică, presiunea de refulare a
acesteia este independentă de viteza de rotaţie. S-a observat cǎ pe măsură
ce creşte diferenţa de presiune dintre presiunea de refulare și presiunea de
aspiraţie, apar pierderi volumice de fluid de la o cavitate la alta
proporţionale cu presiunea, iar debitul se reduce. Pe de altă parte deşi
pierderile volumice reduc randamentul total al pompei, acestea asigură în
același timp și ungerea pompei.
Pierderile volumice de fluid depind de[1][11]:
• presiunea diferenţială dintre cavităţi, numărul de etaje, gradul
de etanşare al cuplului stator- rotor, diametrul şi pasul
rotorului și excentricitatea;
266
• vâscozitatea și compoziţia chimică a fluidelor vehiculate;
• caracteristicile mecanice şi grosimea elastomerului;
• temperatura la nivelul pompei.
Cât trebuie sǎ fie presiunea diferenţialǎ pe etaj și de ce?
Simbolizarea pompelor elicoidale diferă de la companie la companie,

fiecare având propria simbolizare.Pentru exemplificare, în continuare se
vor prezenta simbolizările pompelor elicoidale produse de companiile
Netzsch şi Kudu- Schlumberger.
Pompele elicoidale produse de firma Netzsch sunt simbolizate astfel:
NTZ 238*065ST1.6
cu următoarele semnificaţii:
NTZ- Netzsch
238 – lungimea statorului, in;
065- presiunea diferenţialǎ maximǎ, bar;
S- cu un singur lob;
T-introdusǎ cu tubingul;
1.6 - debitul, în m3/zi, la o turaţie de 100 rot/min şi o presiune de
lucru egală cu presiunea atmosferică, fără pierderi volumice.
Pompele elicoidale produse de firma Kudu- Schlumberger sunt
simbolizate astfel:
15 K 2800
cu următoarele semnificaţii:
120 - debitul, în m3/zi, la o turaţie de 100 rot/min şi o presiune de
lucru egală cu presiunea atmosferică;
2800 - înălţimea de pompare, în metri.
267
În general performanţele pompelor elicoidale sunt
următoarele[1][11]:
• debitul poate varia de la 0,3 la 900 m3/zi;
• înălţimea maximă de pompare este 3 000 m;
• temperatura de lucru este în domeniul 60 - 120°C, în cazul
fluidelor curate (fără impurităţi solide), respectiv de 40 - 90°C,
în cazul fluidelor cu impurităţi solide;
• raţia apă – ţiţei poate ajunge până la 90 – 98%;
• procentul de H2S trebuie să fie cuprins între 8 – 20%, în fază
gazoasă, respectiv 1 000 ppm în apă;
• densitatea fluidelor vehiculate cuprinsă între 815 şi 1030
kg/m3;
• vâscozitatea fluidelor vehiculate poate fi de maximum 20 Pa.s,
la 40°C (20 000 cP, la 40°C);
• consumul de energie electrică este mai mic cu 50 – 70% decât
în cazul pompelor clasice cu piston, pentru aceleaşi condiţii de
pompare.
Factorii care limitează performanţele pompei sunt:
• efortul maxim admisibil din prăjini, care limitează puterea
transmisă la rotor;
• lungimea maximă a pompei din motive de execuţie, atât pentru
rotor, cât şi pentru stator;
• turaţia maximă este limitată, datorită solicitărilor care apar în
prăjinile de pompare (maxim 500 rot/min);
• calitatea elastomerului din care este confecţionat statorul
pompei.
Conform figurii 3, secţiunea transversalǎ a statorului are forma unui
dreptunghi cu înǎţimea egalǎ cu 4 completat de douǎ semicercuri în
capete. Statorul are aceiași formǎ a secţiunii transversale de-a lungul axei
sale, dar sub diferite unghiuri[7][8]. În acest caz, aria secţiunii transversale
a statorului, se determinǎ cu relaţia de mai jos:
+4∙ ∙ (1)
4
268
De asemenea, tot din figura 3 se observǎ cǎ între axa de rotaţie a
rotorului și axa statorului, existǎ excentricitatea, , iar forma secţunii
transversale a pompei în orice punct se reduce la un dreptunghi cu lǎţimea
egalǎ cu diametrul rotorului, și înǎlţimea egalǎ cu 4 .
Prin urmare, aria ocupatǎ de fluid, este constantǎ și se determinatǎ
cu relaţia de mai jos:
4∙ ∙ (2)
La o rotaţie completǎ a rotorului se creazǎ douǎ cavitǎţi diametral

opuse care se deplaseazǎ pe lungimea unui pas al statorului. În cazul în care
rotorul are viteza de rotaţie, , viteza de deplasare a cavitǎţii de-a lungul
axei statorului, este datǎ de relaţia:
∙ (3)
unde reprezintǎ lungimea pasului statorului

De asemenea, volumul de fluid deplasat de pompǎ la o rotaţie
completǎ a rotorului, sau cilindreea pompei este dat de relaţia:
4∙ ∙ ∙ (4)
În cazul unei viteze de rotaţie a rotorului, volumul de fluid refulat

de pompǎ sau debitul teoretic al pompei, se determinǎ ca fiind:
∙ 4∙ ∙ ∙ ∙ (5)
Pe de altǎ parte debitul teoretic al pompei se mai poate determina

pornind de la relaţia generalǎ a debitului și ţinând seama de relaţiile (2) și
(3):
∙ 4 ∙ ∙ ∙ (6)
Debitul teoretic este mai mare decât debitul real al pompei deoarece
în timpul deplasǎrii cavitǎţilor apar pirederi volumice de fluid așa cum s-a
arǎtat mai sus.
269
Randamentul volumetric, al pompei elicoidale se determinǎ cu
relaţia:
(7)
Pentru determinarea vitezei de rotaţie a pompei, necesarǎ

extragerii unui anumit debit de lichid, se poate utiliza relaţia urmǎtoare:
(8)
unde reprezintǎ debitul de lichid presupus a fi extras în condiţiile de la

aspiraţia pompei.
−debitul teoretic al pompei corespunzǎtor unei rotaţii
complete a rotorului.
Înǎlţimea de pompare, ! pe care trebuie sǎ o realizeze pompa, se
determinǎ ţinând seama de:
• adâncimea la care se aflǎ nivelul dinamic;
• presiunea din capul de pompare;
• frecǎrile în timpul ascensiunii fluidului prin garnitura de ţevi
de extracţie.
În acest caz, înǎlţimea de pompare, ! se determinǎ cu relaţia
urmǎtoare:
! "+ + ! (9)
unde " reprezintǎ nivelul dinamic în metrii și se calculeazǎ cu relaţia de

mai jos:
#" (10)
" −
$ ∙%
#" − presiunea dinamicǎ; Pa;
$ − densitatea lichidului, kg/m3;
% − acceleraţia gravitaţionalǎ, m/s2;
− pierderile de presiune prin frecare exprimate în înǎlţime, m:
270
' ∙ (11)
&
2%
& − coeficient de frecare dependent de tipul regimului de curgere
(laminar sau turbulent);
' − adâncimea de fixare a pompei, m;
− viteza fluidului, m/s:
4 (12)

∙ 86400
− debitul de lichid propus a fi extras, m3/zi;
−diametrul interior al ţevilor de extracţie, m;
! −presiunea în capul de pompare exprimatǎ în înalţime, m:
#,! (13)
!
$%
#,! −presiunea în capul de pompare, Pa.
Exerciţiul 25.1
Sǎ se determine înǎlţimea de pompare dacǎ se cunosc urmǎtoarele date:

adancimea de fixare a pompei Lf= 1750 m, densitatea ţiţeiului, $ =850 kg/m3;
densitatea apei de zăcământ, $- =1050 kg/m3, impuritǎţile, i=30% , presiunea
dinamicǎ de fund pd=45 bar; presiunea din capul de pompare, pcp=5 bar, debitul
sondei, Ql=45 m3/zi; adâncimea sondei la media perforaturilor, H=2000m; diametrul
interior al ţevilor de extracţie, 2,5 in.
V.3.3 Factorii care influenţează funcţionarea

pompelor elicoidale
Factorii care influenţează funcţionarea pompelor elicoidale
sunt[1][11][14]:
• Viteza de rotaţie influenţeazǎ direct debitul pompei elicoidale.
De asemenea viteza de rotaţie influenţează direct și durata de
271
funcţionare a pompei. Din acest motiv se recomandă ca
pompa să producă debitul estimat a fi extras cu viteze de
rotaţie cuprinse între 100 - 300 rot / min.
• Presiunea diferenţială pe etaj se recomandă să nu depăşească 7
bar(în cazul celor cu stator metalic presiunea pe etaj poate fi
de maxim 9 bar) din următoarele motive:
o creşte oboseala elastomerului statorului, ceea ce
conduce la avarierea prematură a acestuia;
o cresc pierderile de lichid în pompă (printre rotor şi
stator), ceea ce conduce la reducerea debitului, respectiv
a randamentului volumetric;
o pentru a asigura o ungere corespunzătoare a rotorului în
interiorul statorului, pierderile de lichid în pompă
trebuie să fie minim 5%. Dacă nu ar exista pierderi de
lichid randamentul volumetric va fi maxim, dar nu se va
mai asigura ungerea rotorului, fapt care va conduce la
creşterea puterii consumate şi uzarea pompei.
• Particulele solide pot pǎtrunde între rotor şi stator fiind
presate în interiorul elastomerului elastic fără a produce
griparea şi uzura excesivă ca în cazul pompei cu piston.
Mişcarea de rotaţie a rotorului dur şi neted în interiorul
statorului moale și elastic conduce la o toleranţă foarte bună a
pompei la nisip şi particule abrazive. Cu toate acestea,
prezenţa particulelor solide în fluidele extrase în timp duc la
uzura rotorului şi a statorului prin abraziune atunci când
funcţionarea este necorespunzătoare. S-a observat cǎ pentru a
micşora efectele abraziunii asupra componentelor pompei,
viteza de rotaţie trebuie sǎ fie cât mai micǎ, iar pompa
trebuie să antreneze o cantitate cât mai mică de solide.
Antrenarea particulelor solide în fluidele extrase poate fi
redusă prin scăderea presiunii pe fiecare etaj sau printr-o
comprimare adecvată între stator şi rotor.
Fig.6. Rotor deteriorat prin abraziune[11].
272
• Vâscozitatea fluidelor influenţeazǎ cantitatea de lichid ce
pǎtrunde în cavitǎţile pompei elicoidale. În cazul ţiţeiurilor
vâscoase, s-a observat cǎ este necesar un timp mai mare pentru
umplerea unei cavitǎţi. Dacă viteza de rotaţie a rotorului este
mare, cavitatea nu are timp sǎ se umple complet cu fluid,
acesta fiind doar parţial umplută, ceea ce duce la un randament
volumetric scăzut. Prin urmare, este necesar sǎ se determine
viteză de rotaţie la care este obţinut un randament volumetric
maxim în funcţie de vâscozitatea fluidului aspirat de pompǎ.
• Gazele aspirate de pompa elicoidalǎ împreunǎ cu lichidul nu
blocheazǎ pompa ca în cazul pompei cu piston. Însǎ acestea
conduc la pătrunderea unei cantităţi mai mici de fluid în
interiorul unei cavităţi, ceea ce are ca efect scăderea
randamentului volumetric. Amplasarea unui separator de fund
la aspiraţia pompei va duce la separarea parţialǎ a gazelor,
ceea ce va permite creșterea randamentului volumetric al
pompei.
Care sunt factorii care influenţeazǎ funcţionarea pompelor elicoidale?
1. Care sunt elementele geometrice ale pompei elicoidale?

2. Care este principiul de funcţionare al pompei elicoidale?
3. Cum se clasificǎ pompele elicoidale dupǎ construcţie?
4. Cum se clasificǎ pompele elicoidale dupǎ dimensiunea rotorului?
5. Cu ce se introduce în sondǎ statorul??
6. Unde este montat opritorul și ce funcţii are?
7. Cu ce se introduce în sondǎ rotorul?
8. Cum se simbolizeazǎ pompele Kudu?
9. Cum se determinǎ aria secţiunii transversale a rotorului?
10. De cine depind pierderile volumice?
11. Care sunt factorii care limiteazǎ performanţele pompei?
273
25.1 Dupǎ modul de antrenare pompele elicoidale se clasificǎ astfel: 2. cu prǎjini

de pompare2.cu motor electrocentrifugal submersibil.
25.2 Opritorul are următoarele funcţii:1.evită căderea rotorului sub pompa în
cazul unei defecţiuni;2.poziţionează rotorul în stator;3.stabileşte fereastra
pompei.
25.3 Presiunea diferenţială pe etaj sau cavitate să nu depăşească 7 bar, în scopul
evitării uzurii excesive a elastomerului.
25.4 Funcţionarea pompelor elicoidale este influenţatǎ de urmǎtorii factori:
1.viteza de rotaţie; 2.presiunea diferenţială pe etaj; 3. particulele solide;
4.vâscozitatea fluidelor, 5.gazele.
Rezumat
Pompele elicoidale se fabrică în mai multe variante şi se clasifică după o

serie de criterii ca:modul de introducere, dupǎ construcţie, dupǎ tipul rotorului,
dupǎ modul de antrenare, dupǎ dimensiunea rotorului.Componentele principale ale
pompei elicoidale sunt rotorul şi statorul.
Pe întreaga lungime a statorului, în interior, sunt practicate canale elicoidale
cu două sau mai multe începuturi, statorul având întotdeauna un canal în plus faţă
de rotor. La partea inferioară a statorului se montează un opritor care are
următoarele funcţii:evită căderea rotorului sub pompa în cazul unei
defecţiuni;poziţionează rotorul în stator;stabileşte fereastra pompei.
Pentru a determina debitul pompei elicoidale este necesar sǎ se cunoascǎ
geometria acesteia. Se considerǎ cǎ rotorul este o elice simplǎ cu un început, iar
statorul are douǎ începuturi. Factorii care limitează performanţele pompei
sunt:efortul maxim admisibil din prăjini, care limitează puterea transmisă la
rotor;lungimea maximă a pompei din motive de execuţie, atât pentru rotor, cât şi
pentru stator;turaţia maximă este limitată, datorită solicitărilor care apar în prăjinile
de pompare; calitatea elastomerului din care este confecţionat statorul pompei.
Înǎlţimea de pompare, ! pe care trebuie sǎ o realizeze pompa, se
determinǎ ţinând seama de: adâncimea la care se aflǎ nivelul dinamic, presiunea
din capul de pompare, frecǎrile în timpul ascensiunii fluidului prin garnitura de ţevi
de extracţie.
Funcţionarea pompelor elicoidale este influenţatǎ de urmǎtorii factori:
1.viteza de rotaţie; 2.presiunea diferenţială pe etaj; 3. prezenţa particulelor solide
în fluidul aspirat; 4.vâscozitatea fluidelor, 5.gazele.
274
Bibliografie

2. Clegg, J.D., ș.a: Production Engineering Handbook, Vol.IV., SPE, USA, 2007.
3. Gamboa, J., Olivet, A., Iglesias, J., Gonzales, P.: Understanding the Performance of a
Progressive Cavity Pump with a Metallic Stator, Proceedings of Twentieth
International Pump Users Symposium, 2003.
4. Lyons, W.C., Plisga, G.J.: Petroleum & Natural Gas Engineering ,Second Edition,
Elsevier, 2005.
2010.
14. *** Broșura pompa cu șurub excentric, Confind 2013.
15. ***Kudu Pump Catalog
16. www.neptun-gears.ro
17. www.youtube.com
275

Extracţia Petrolului 2 Curs Complet

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Extracţia Petrolului 2 Curs Complet

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea de învǎţare1

Modulul I. Erupţia artificială continuă

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:

Debitul, m3/zi 16-1590

Indicele de productivitate, >1

Bunǎ/Excelentǎ Comportare la coroziune

Excelentǎ Prezenţa gazelor

Bunǎ Prezenţa solidelor

Densitatea fluidelor, kg/m3

Necesită sursă de gazee şi instalaţii de comprimare a gazelor, în cazul în

Exploatarea unei singure sonde în gaz-lift pe un zăcământ este

Cantitatea de gaze injectate pentru a extrage un anumit debit de

În cazul presiunilor dinamice de fund mici şi a debitelor mici de

Apar dificultăţi legate de gazele corozive.

În cazul formării criohidraţilor este necesar un tratament fie de

Este necesară manipularea gazelor de înaltă presiune.

Nu are componente în mişcare.

e Poate să lifteze şi solide fără să afecteze supapele.

Prezenţa gazelor libere produse de strat este benefică.

Instalarea supapelor poate fi realizată cu ajutorul instalaţiei de

Frecvenţa intervenţiilor este relativ mică.

Se aplică în sonde verticale şi în sonde deviate.

Este o metodă de liftare artificială flexibilă, adică

Echipamentul de fund şi de suprafaţă este simplu şi necostisitor.

Adâncimile sondelor exploatate prin erupţie artificială variază de la

Există posibilitatea efectuării tratamentelor contra coroziunii,

Se aplică în cazul sondelor cu diametru mic şi în cazul completărilor

Se aplică atât în cazul sondelor onshore cât şi offshore.

Se pretează foarte bine la automatizare, aceasta fiind deja aplicată

Care sunt avantajele erupţiei artificiale continue?

I.1.2 Instalaţii de erupţie artificială continuă

Ce presupune gaz-liftul continuu?

Fig.4. Schema generalǎ a sistemului de gaz-lift[8].

De câte tipuri sunt instalaţiile de erupţie artificială continuă?

1. Care sunt situaţiile în care se mai foloseşte gaz-liftul continuu?

Modulul I. Erupţia artificială continuă

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:

I.2.1 Principii generale

De câte tipuri sunt supapele de gaz-lift dupǎ presiunea care le acţioneazǎ?

Avantajele şi dezavantajele supapelor de gaz-lift

Care sunt avantajele supapelor acţionate de presiunea din ţevi?

I.2.3 Funcţionarea supapelor de gaz-lift

Fig.4. Schema supapei de gaz-lift continuu acţionată de presiunea

Care sunt sunt componentele unei supape de gaz-lift?

b. Supapele acţionate de presiunea fluidului din ţevile de extracţie

1. Ce sunt supapele de gaz-lift și cum se monteazǎ în garnitura de ţevi?

Răspunsurile la testele de autoevaluare

1. Clegg, J.D. ș.a: Petroleum Engineering Handbook, Vol. 4, SPE, 2006.

Modulul I. Erupţia artificială continuă

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei înţelege:

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:

I.3.1 Principii generale

1.3.2 Parametrii supapelorde gaz-lift de tip IPO

în care: reprezintă presiunea în burduf la temperatura din sondă;

=0 bar şi a unei presiuni în burduf =0 bar.

−raportul dintre aria orificiului supapei, şi aria burdufului, ,

−presiunea din ţevile de extracţie în dreptul supapei.

Presiunea de închidere în condiţiile existente în sondă , se

În cazul unei supape fără arc relaţia (3) devine:

Presiunea de deschidere a supapei la suprafaţă, şi presiunea de

Care sunt parametrii supapelor cu burduf?

Presiunea de deschidere în tester, se determină tot din echi-

unde reprezintă presiunea în burduful supapei la suprafaţă (la

în care reprezintă un factor de corecţie cu temperatura care se determină