Unitatea de invatare 18

 2 ore

Modulul III. Pompajul continuu cu prǎjini

III.7 Echilibrarea unitaţilor de pompare
și cuplul la reductor

III.7.1 Echilibrarea unitǎţilor de pompare

III.7.2 Cuplul la reductor

Cunoştinţe şi deprinderi
La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei înţelege:
 ce reprezintǎ echilibrarea unitǎţilor de pompare;
 ce reprezintǎ cuplul la reductor;
 metodele de echilibrare a unitǎţii de pompare.

La finalul parcurgerii acestei unităţi de învăţare vei putea să:

 determini parametrii implicaţi în echilibrarea unitǎţilor de pompare;
 determini cuplul la reductor.

III.7.1 Echilibrarea unitǎţilor de pompare

Echilibrarea unităţilor de pompare se realizează prin montarea unor
contrgreutăţi pe:
 balansier;
 manivelă;

191
  combinat( pe manivelă şi pe balansier).
Dacă unitatea de pompare nu ar fi echilibrată atunci la cursa
ascendentă motorul este solicitat pentru a lifta greutatea prăjinilor plus
greutatea lichidului[1][2][3][6].
Pe de altă parte, la cursa descendentă garnitura de prăjini coboară sub
propria greutate, iar motorul trece în regim de generator. În acest caz ar fi
necesar să se utilizeze motoare supradimensionate şi cu un randament scăzut,
iar cuplul la reductor ar avea variaţii foarte mari.
Prin urmare, echilibrarea unităţilor de pompare are drept scop
inducerea unei forţe, G în bielă numită forţă de echilibrare efectivă. Aceasta
are aceiaşi valoare la ambele curse. În acest caz lucrul mecanic efectuat de
balansier la cursa ascendentă, respectiv descendentă este acelaşi.
Dacă se consideră ipotezele cinematicii elementare, conform cărora
acceleraţia capului balansier variază după o armonică simplă, se poate
considera că pe durata unei curse complete(ascendentă şi descendentă) lucrul
mecanic al forţelor de inerţie este nul. De asemenea, se neglijează sarcinile
provenite din frecari şi cele generate de fenomenele vibratorii . În
consecinţă se poate scrie că[1][2][6]:

𝐿 =𝐿 (1)

𝑘 𝑃 + 𝑏𝑃 𝑆 − 𝐺𝑆 = −𝑘𝑏𝑃 𝑆 + 𝐺𝑆 (2)

unde 𝑘 reprezintă raportul dintre lungimea braţului anterior a, respectiv

posterior b al balansierului;
𝑆 − cursa punctului B al articulaţiei bielei cu balansierul(fig.1);
𝑏 −coeficientul de flotabilitate;
𝑃 − greutatea coloanei de lichid care acţionează asupra secţiunii brute a
pistonului;
𝑃 − greutatea proprie a garniturii de prăjini.
Din relaţia (2) rezultă expresia forţei de echilibrare efectivă, G care trebuie
să apară în bielă pentru ca unitatea de pompare să fie echilibrată:

𝑃 (3)
𝐺=𝑘 + 𝑏𝑃
2

192
Pentru 𝑘 = 1 relaţia de mai sus devine:

𝑃 (4)
𝐺= + 𝑏𝑃
2
Prin urmare forţa de echilibrare efectivă, G apare în bielă ca rezultat
al montării greutăţilor de echilibrare şi conduce la uniformizarea cuplului la
reductor şi solicitării motorului.
Aceasta se poate determina ca fiind medie aritmetică între sarcina
maximă şi sarcina minimă în prăjina lustruită în condiţiile în care se
neglijează forţele de inerţie, cele de frecare şi cele generate de fenomenele
vibratorii, conform relaţiei de mai jos:

𝑃 +𝑃 𝑃 + 𝑏𝑃 + 𝑏𝑃 𝑃 (5)
𝐺=𝑘 =𝑘 =𝑘 + 𝑏𝑃
2 2 2
Practic verificarea echilibrării unităţilor de pompare se realizează în
şantier cu ajutorul cleştelui volt-ampermetric, urmărindu-se ca la ambele
curse consumul de curent să fie acelaşi[6].

 Test de autoevaluare 18.1

Ce scop are echilibrarea unitǎţilor de pompare?

Echilibrarea pe balansier a unităţii de pompare

În figura 1 se prezintă schema unităţii de pompare echilibrată pe

balansier. În acest caz este necesar să se determine greutatea, 𝐺 a
contragreutăţii de echilibrare.

193
 c

a O b B
A
C

Gb
G

O1 r

Fig.1. Echilibrarea unităţii de pompare pe balansier.

Pentru determinarea greutăţii Gb a contragreutăţii de echilibrare se
scrie expresia momentului celor două forţe, Gb şi G în raport cu punctul
O(fig.1):

𝐺∙𝑏 =𝐺 ∙𝑐 (5)

de unde rezultă:

𝑏 (6)
𝐺 = 𝐺
𝑐
Deoarece punctul C se află în mişcare, iar în timpul unui ciclu îşi
schimbă de două ori sensul mişcării, greutatea 𝐺𝑏 va induce o forţă de inerţie
𝐺𝑏𝑖 dată de relaţia:

𝐺 (7)
𝐺 = 𝑎
𝑔
unde ac reprezintă acceleraţia punctului C, iar 𝐺𝑏 ⁄𝑔 este masa
contragreutăţilor.
Între acceleraţiile punctelor B şi C există următoarea relaţie:

194
 𝑎 𝑎 (8)
=
𝑏 𝑐
de unde rezultă acceleraţia punctului C:

𝑐 (9)
𝑎 = 𝑎
𝑏
Dacă se consideră relaţia de calcul a acceleraţiei punctului B în ipoteza
teoriei cinematice elementare, rezultă că acceleraţia punctului C va fi dată de
relaţia:

𝑐 (10)
𝑎 = 𝑟𝜔 cos(𝜔𝑡)
𝑏
Din cauza acestei forţe de inerţie induse, practic greutatea reală a
contragreutăţilor ar trebui să fie 𝐺 dată de relaţia:

𝑐 (11)
𝐺 =𝐺 −𝐺 =𝐺 1− 𝑟𝜔 cos(𝜔𝑡)
𝑏∙𝑔
Acest tip de echilibrare se utilizează la unităţile de pompare de
capacitate mică ( sarcina maximă de cel mult 3tf)[6], deoarece cu cât
sarcinile sunt mai mari cu atât şi greutatea de echilibrare Gb ar trebui să fie
mai mare, iar forţele de inerţie generate de aceasta vor fi la rândul lor din ce
în ce mai mari inducând şocuri din ce în ce mai intense în instalaţie.
Aceste şocuri se manifestă la sfârşitul cursei ascendente, respectiv
cursei descendente când capului balansierului se opreşte, iar contrgreutăţile
din cauza inerţiei au tendinţa să se deplaseze în continuare.
Echilibrarea pe manivelă a unităţii de pompare

Echilibrarea pe manivelă a unei unităţi de pompare presupune

montarea unor contragreutăţi pe manivelă care au o greutate Gm la o anumită
distanţă, R faţă de centrul de rotaţie O1(fig.2).
Pentru a determina greutatea Gm a contragreutăţilor, necesară pentru
echilibrarea unităţii de pompare, se scrie ecuaţia de momente a forţelor G şi
𝐺 faţă de punctul O1:

𝐺∙𝑟 =𝐺 ∙𝑅 (12)

de unde rezultă 𝐺 :

195
 𝑟 (13)
𝐺 = 𝐺
𝑅

a O b B
A

Gm
O1 r

Fig.2. Echilibrarea unităţii de pompare pe manivelă.

Dacă se cunoaşte greutatea 𝐺 atunci din ecuaţia de momente de mai
sus se poate determina distanţa dintre centrul de greutate al contragreutăţilor
şi centrul de rotaţie, R:

𝐺 (14)
𝑅= 𝑟
𝐺
Deoarece distanţa R depinde de raza manivelei r, rezultă că atunci
când se schimbă cursa S (care presupune schimbarea razei manivelei r) este
necesar să se recalculeze distanţa R.
În consecinţă realizarea echilibrării rotative se poate realiza fie prin
modificarea greutăţii, 𝐺 , fie prin modificarea distanţei R sau prin
modificarea atât a distanţei R cât şi a greutăţii 𝐺 .
Echilibrarea pe manivelă este utilizată în cazul unităţilor de pompare
cu sarcini maxime de cel puţin 7tf[2][5][6].
Echilibrarea combinată a unităţii de pompare

În acest caz contragreutăţile de echilibrare se montează atât pe

balansier cât şi pe manivelă(fig.3).
Greutăţile acestor contragreutăţi sunt cunoscute, fiind menţionate în
caracteristicile unităţii de pompare respective. Singura unitate de pompare

196
cu echilibrare combinată fabricată de compania Vulcan este cea cu sarcina
maximă de 5tf[8].
Prin urmare greutatea G din bielă reprezintă suma forţelor 𝐺 ∗ şi 𝐺 ∗
generate de greutatea contragreutăţilor de pe balamsier şi manivelă:

𝐺 = 𝐺∗ + 𝐺∗ (15)

Cele două forţe 𝐺 ∗ şi 𝐺 ∗ se determină din ecuaţiile de momente faţa

de punctul O, respectiv faţă de punctul O1:

𝑐 (16)
𝐺∗ ∙ 𝑏 = 𝐺 ∙ 𝑐 ⇒ 𝐺∗ = 𝐺
𝑏

𝑅 (17)
𝐺∗ ∙ 𝑟 = 𝐺 ∙ 𝑅 ⇒ 𝐺∗ = 𝐺
𝑟
Prin urmare, greutatea G este dată de relaţia:

𝑐 𝑅 (18)
𝐺= 𝐺 + 𝐺
𝑏 𝑟
c

C
a O b B
A

Gb
Gb*

G*m

Gm
O1 r

Fig.3. Echilibrarea unităţii de pompare pe balansier şi pe manivelă.

Dacă se cunoaşte distanţa c (fig.3), din ecuaţia de mai sus se poate
determina distanţa R.

197
 Exerciţiul 18.1
Sǎ se determine distanţa R, în cazul echilibrǎrii pe manivelǎ a unei unitǎţi de
pompare dacǎ se cunosc urmǎtoarele date: densitatea ţiţeiului, 𝜌 =850 kg/m3;
densitatea apei de zăcământ, 𝜌 =1050 kg/m3, impuritǎţile, i=50%; adâncimea de
fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului, dp=1.25 in; cursa, S=3 m, numǎrul
de curse duble /min, n=7 cd/min, raportul k=1, greutatea contragreutǎţilor
Gm=4*2150 daN; raza manivelei r=0,68 m.

Tabelul 1. Datele garniturii de prăjini.

Diametrul Aria secţiunii transversale Greutatea unitară Lungimi tronsoane
In cm2 N/m m
3/4 2,85 24,2 1447
7/8 3,87 32,2 688
1 5,06 41,6 615

III.7.2 Cuplul la reductor

Aşa cum se observă din figura 4 forţa din bielă, Q generată de sarcina
la prăjina lustruită P, se descompune în două componente şi anume[2][5][6]:
 componenta tangenţială T;
 componenta normală Qn.

a O b

P 
Q


O1 
T

Qn

Fig.4. Schema descompunerii forţelor din bielă.

198
 Cuplul la reductor, C reprezintă momentul componentei tangenţiale,
T în raport cu axul de rotaţie al reductorului(fig.4):

𝐶 =𝑇∙𝑟 (19)
Componenta tangenţială sau forţa T se determină cu relaţia:

𝑇 = 𝑄sin(𝛼 + 𝜑) = 𝑘𝑃sin(𝛼 + 𝜑) (20)

unde 𝑃 ∙ 𝑎 = 𝑄 ∙ 𝑏 ⇒ 𝑄 = 𝑃 = 𝑘𝑃.
Conform ipotezelor teoriei cinematicii elementare unghiul 𝛼 = 0 .
Prin urmare, cuplul la reductor pentru unităţile neechilibrate este dat
de relaţia:

𝑆 (21)
𝐶 = 𝑘𝑃 ∙ 𝑟 ∙ sin(𝛼 + 𝜑) = 𝑘𝑃 sin(𝜑)
2𝑘

 Test de autoevaluare 18.2

Ce reprezintǎ cuplul la reductor?

Pentru unităţile echilibrate cuplul la reductor, 𝐶 ∗ este dat de relaţia[6]:

𝑆 (22)
𝐶 ∗ = (𝑘𝑃 − 𝐺) ∙ 𝑟 ∙ sin(𝜑) = (𝑘𝑃 − 𝐺) sin(𝜑)
2𝑘
Dacă se ţine seama de ecuaţiile(20) şi (21) de la cursul 15 şi în care
acceleraţia medie se înlocuieşte cu accelaraţia în punctul A, iar frecările şi
forţele de inerţie se neglijează, rezultă pentru sarcina 𝑃 în punctul A la cursa
ascendentă, respectiv descendentă următoarele relaţii de calcul:

𝑎 (23)
𝑃 = (𝑃 + 𝑃 𝑏) 1 +
𝑔

𝑎 (24)
𝑃 =𝑃 𝑏 1+
𝑔

199
 Din teoria cinematică elementară accelaraţia punctului A se determină
cu relaţia de mai jos:
𝑎 = 𝑘𝑟𝜔 cos(𝜑)
(25)

Dacă se ţine seama de relaţiile (20),(23)-(25) se pot determina

expresiile forţei tangenţiale la cursa ascendentă, 𝑇 respectiv descendentă, 𝑇
în cazul unităţilor neechilibrate aşa cum se prezintă mai jos:
𝑎 𝑎 𝑟𝜔
𝑇 = 𝑃 + 𝑏𝑃 sin(𝜑) + 𝑃 + 𝑏𝑃 sin(2𝜑) (26)
𝑏 𝑏 2𝑔
𝑎 𝑎 𝑟𝜔
𝑇 = 𝑏𝑃 sin(𝜑) + 𝑏𝑃 sin(2𝜑) (27)
𝑏 𝑏 2𝑔
În cazul unităţilor echilibrate cuplul la reductor se determină cu relaţia
(22) în care G reprezintă forţa din bielă indusă de greutăţile de echilibrare.
De exemplu în cazul unităţilor de pompare cu echilibrare pe manivelă
forţa din bielă, 𝑄 nu depinde de mărimea contragreutăţii având următoarele
relaţii de calcul la cursa ascendentă, respectiv descendentă:
𝑎 𝑎 𝑎 𝑟𝜔
𝑄 = 𝑃 = 𝑃 + 𝑏𝑃 + 𝑃 + 𝑏𝑃 cos(𝜑) (28)
𝑏 𝑏 𝑏 𝑔
𝑎 𝑎 𝑎 𝑟𝜔
𝑄 = 𝑃 = 𝑏𝑃 + 𝑏𝑃 cos(𝜑) (29)
𝑏 𝑏 𝑏 𝑔
Componenta tangenţială, T este compusă din componenta tangenţială
a forţei din bielă şi componenta tangenţială a forţei determinată de greutatea
contragreutăţilor de pe manivelă care se opune ca sens primei componente.
 Componenta tangenţială a forţei din bielă este:

𝑇 = 𝑄sin(𝜑) (30)

 Componenta tangenţială a forţei determinată de greutatea 𝐺

(vezi relaţiile (5) şi(12) )este :
𝐺 R 𝑃
𝑇 = sin(𝜑) = 𝑘 + 𝑏𝑃 sin(𝜑) (31)
r 2
𝑇 = 𝑇 − 𝑇′′
Prin urmare, rezultă următoarele expresii pentru forţele tangenţiale la
cursa ascendentă, respectiv descendentă în condiţiile echilibrării pe
manivelă:

200
 𝑎 𝑎 𝑟𝜔 (32)
𝑇 = (𝑃 /2)sin(𝜑) + 𝑃 + 𝑏𝑃 sin(2𝜑)
𝑏 𝑏 2𝑔
𝑎 𝑎 𝑟𝜔
𝑇 = − (𝑃 /2)sin(𝜑) + 𝑏𝑃 sin(2𝜑) (33)
𝑏 𝑏 2𝑔
Cuplul maxim la reductor are loc pentru unghiul 𝜑 =90o . În acest caz
relaţia(22) devine:

𝑆 (25)
𝐶∗ = (𝑘𝑃 − 𝐺)
2𝑘
În figura 5 se reprezintă grafic relaţiile (21) şi (22). Din această figură
rezultă că pentru unităţile neechilibrate cuplul la reductor are o variaţie ce
cuprinde şi valori pozitive şi valori negative cu amplitudini mari, pe când în
cazul unităţilor echilibrate cuplul la reductor are numai valori pozitive, iar
amplitudinea este mică.
150000

100000
Cuplul la reductor, Nxm

50000

0
0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360

-50000

-100000
Unghiul de rotaţie al manivelei, ϕ, grade

Cuplul UP neechilibrate Cuplul UP echilibrate

Fig.5. Variaţia cuplului la reductor în funcţie de unghiul 𝜑.

Exerciţiul 18.2
Sǎ se determine cuplul maxim la reductor dacǎ se cunosc urmǎtoarele date:,
adâncimea de fixare a pompei, Lf=2750m; diametrul pistonului, dp=1,25 in; cursa,
S=3 m, viteza de pompare, n=7 cd/min,greutatea garniturii de prǎjini, Pp=79,5kN,
raportul k=1, densitatea ţiţeiului, 𝜌 =850 kg/m3; densitatea apei de zăcământ,
𝜌 =1050 kg/m3, densitatea oţelului, 𝜌 =7650 kg/m3; impuritǎţile, i=50%.

201
 Lucrarea de verificare

1. Cum se determinǎ distanţa de la centrul de rotaţie la centrul de greutate al

contragreutǎţilor în cazul echilibrǎrii pe manivelǎ?
2. Ce parametrii se determinǎ în cazul echilibrǎrii pe balansier?
3. Cum se verificǎ practic dacǎ o unitate de pompare este echilibratǎ?
4. Cum se determinǎ cuplul la reductor în cazul unitǎţilor de pompare
echilibrate?
5. Cum se determinǎ cuplul la reductor în cazul unitǎţilor de pompare
neechilibrate?
6. Ce ipotezǎ a stat la baza calculelor de echilibrare a unitǎţilor de pompare?

202