Curs 6 MEP

STAŢIILE DE COMPRIMARE A GAZELOR NATURALE

INTRODUCERE

În industria extractivă de petrol şi gaze, compresoarele sunt folosite astfel:

 în activitatea de extracţie şi de transport a gazelor naturale pentru: comprimarea gazelor la
punerea în producţie a sondelor de gaze; comprimarea gazelor pentru transportul pe conducte;
comprimarea gazelor în cazul unor procese de tratare sau de înmagazinare subterană a gazelor...
 în activitatea de extracţie a ţiţeiului şi a gazelor asociate pentru: comprimarea gazelor care sunt
utilizate la exploatarea prin erupţie artificială a sondelor de ţiţei; aspiraţia gazelor din coloanele
de exploatare ale sondelor de ţiţei în pompaj de adâncime şi comprimarea acestor gaze pentru a
fi transportate la staţiile de degazolinare; comprimarea gazelor care se injectează în strat în
cadrul unor procese de recuperare secundară (menţinerea sau refacerea presiunii de zăcământ,
spălare cu gaze, injecţie alternativă de apă şi gaze, injecţie de gaze substructurală );
comprimarea gazelor dezbenzinate pentru transportul acestora pe conducte.
După principiul de funcţionare, compresoarele utilizate în industria extractivă de petrol şi
gaze, se împart în două categorii:
 compresoare volumice , care pot fi cu piston sau rotative;
 compresoare centrifuge, care pot fi: turbocompresoare, turbosuflante şi ventilatoare;
 compresoare cu şurub sau şnec.

1. GENERALITĂŢI

Staţia de compresoare este o instalaţie complexă care modifică parametrii de stare ai

gazelor comprimate folosind energia mecanică. Aceste staţii se montează:
 în câmpurile de gaze pentru compensarea pierderilor energetice datorate declinului
natural al exploatării zăcămintelor de gaze;
 în câmpurile petrolifere unde se aplică exploatarea petrolului prin erupţie
artificială în procesul de comprimare a gazelor ;
 la sondele de ţiţei aflate în exploatare prin pompaj de adâncime pentru aspiraţia
gazelor asociate din coloanele sondelor ;
 pe conductele de transport gaze, pentru compensarea pierderilor de presiune
(energie potenţială) datorate transportului gazelor la distanţe mari;
 pentru înmagazinarea gazelor în depozite subterane (gazele înmagazinate rar
acoperă vârfurile de consum iarna);
 pentru alte scopuri industriale (petrochimie, prelucrare gaze etc.).
Schema de principiu al unei staţii de compresoare este prezentată în figura 1:

Figura 1.

1
 unde: Q este debitul de gaze comprimate, [Nm3/zi];
Q = Qa = Qr
Qa - debitul de gaze aspirat de staţie, [Nm3/zi];
Qr - debitul de gaze refulate, [Nm3/zi];
pa - presiunea gazelor la aspiraţie, [bar];
pr - presiunea gazelor la refulare, [bar];
Ta - temperatura gazelor la aspiraţie[K];
Tr - temperatura gazelor la refulare[K];
Za - factorul de compresibilitate al gazelor în condiţii de aspiraţie (pa,Ta);
Zr - factorul de compresibilitate al gazelor în condiţii de refulare (pr, Tr).
Staţiile de compresoare sunt formate din module de comprimare care pot funcţiona :
 în serie;
 în paralel;
 în serie sau în paralel (mixt).
Modulul de comprimare este format din unul sau mai multe compresoare cu aceleaşi
caracteristici de comprimare (pa, pr ).
După procesul de comprimare se cunosc următoarele tipuri de compresoare :
a) compresoare volumetrice
- compresoare cu piston;
- compresoare cu pistoane rotative (Roots);
- compresoare cu palete glisante;
- cu cilindrii canelaţi (Lysholm).
La acest tip de compresoare, creşterea presiunii se realizează prin micşorarea
volumului gazului.
b) compresoare centrifugale
- compresoare centrifugale cu unul sau mai multe etaje de comprimare;
- compresoare axiale .
Creşterea presiunii la această categorie de compresoare se realizează prin creşterea
vitezei particulelor gazoase.
Compresoarele pot fi acţionate de următoarele tipuri de motoare :
 motoare electrice: - electrocompresoare;
 motoare termice: - turbine de gaze;
- motoare cu piston: - gazo-motocompresoare;
- motocompresoare.

2. FLUXUL GAZELOR ÎN STAŢIA DE COMPRESOARE

Gazele aspirate de compresoare parcurg succesiv următoarele instalaţii principale specifice

staţiilor de compresoare:
 Instalaţia pentru epurarea gazelor;
 Instalaţia pentru reglarea presiunii gazelor în aspiraţia compresoarelor;
 Instalaţia pentru măsurarea debitului de gaze comprimat de staţie;
 Instalaţia pentru comprimarea gazelor (unde se realizează efectiv comprimarea);
 Instalaţia pentru separarea uleiului antrenat de gaze după procesul de comprimare;
 Instalaţia răcirea gazelor comprimate;
 Instalaţia pentru separarea condensatului şi a apei.
În afara instalaţiilor principale, staţiile de compresoare mai cuprind şi următoarele instalaţii
auxiliare:
 Instalaţia de ungere a compresoarelor;
 Instalaţia de automatizare şi control;

2
  Instalaţia de siguranţă în caz de avarie şi incendiu;
 Instalaţia de alimentare cu energie electrică şi combustibil;
 Grupul tehnico-social şi servicii;
 Căi de acces şi spaţii de întreţinere.

2.1.Intalaţia pentru epurarea gazelor

Această instalaţie asigură purificarea gazelor în vederea intrării în compresoare. Dacă

buletinul de analiză a gazelor indică prezenţa masivă a impurităţilor lichide care nu pot fi eliminate
printr-un simplu proces de separare, se recomandă ca gazele să fie uscate.
Procedeele de uscare a gazelor folosite în practica curentă sunt:
 uscare prin adsorbţie;
 uscare prin absorbţie.
Uscarea gazelor la intrarea în compresoare are un efect benefic asupra tuturor proceselor la
care va fi supus gazul după comprimare (transport, distribuţie, prelucrare etc.). Prezenţa apei în
sistemul de transport creeazã mari probleme prin acumularea în punctele joase ale conductelor,
formarea de criohidraţi, blocarea sistemelor de transport, obturarea secţiunilor de trecere a
conductelor, introducerea de frecări suplimentare etc.
Pentru gazele transportate în reţea de “Gaz de France” se impune ca la o temperatură de
rouă (-10oC) şi o presiune de 80 bar, conţinutul în apă să fie sub 50 mg/m 3N. Conţinutul în H2S: -
media pe 8 zile să fie de 7 mg/m3N, iar instantaneu 15 mg/m3N
Dacă se impune uscarea gazelor, atunci separarea apei se face cu ajutorul separatoarelor care
pot fi bifazice, orizontale sau verticale. Determinarea secţiunii active a separatoarelor se face prin
impunerea unei viteze gravitaţionale determinată prin experimente de laborator prin observaţii în
procesul de exploatare sau pe bază teoretică. Relaţia următoare este:
Qa 1 T 1
Se    e
86400 pe T0 v
unde: Se este secţiunea de trecere a gazelor prin separator, [ m2];
Qa - debitul de gaze supuse separării, [m3N/zi];
pe - presiunea gazelor în separator, [bar abs];
Te - temperatura gazelor în, [K];
Tst = 288,7 K - temperatura standard, [K];
v - viteza gazelor admisă în separator;
Aceasta are următoarele valori:
v = 0,24 m/s pentru pe = 10 bar abs.
v = 0,18 m/s pentru pe = 20 bar abs.
v = 0,13 m/s pentru pe = 30 bar abs.
v = 0,11 m/s pentru pe = 40 bar abs.
v = 0,10 m/s pentru pe = 50 bar abs.
Valorile vitezei sunt influenţate de tipul impurităţilor – praf, nisip, rugină, umezeală.

 Epuratoarele orizontale se prezintă astfel:

- Se pot asambla şi monta pe skituri;
- Permit o separaţie mai bună lichid-lichid;
- Au preţuri mai ridicate.
 Separatoarele verticale sunt caracterizate de :
- Realizează controlul nivelului de lichid cu un grad de precizie mai mare;
- Facilitează eliminarea depunerilor solide (argilă, săruri, etc.) mai uşor;
- Slabă priză la sol (avantajos pentru platformele marine).

3
 Dimensionarea separatorului vertical bifazic:
Diametrul interior minim al epuratorului se calculează funcţie de viteza maximă a gazului
în separator, definită cu relaţia:
0.5
 l  g 
v  C 
  
 g 
În acest caz diametrul se determină din:
52 10 3  Q a
De 
CK
unde factorul de corecţie (K) se determină cu:
pe l  g
K 
Z  Te g
în care:v este viteza maximă ascensională a gazului, [m/s];
De - diametrul interior al separatorului, [m] ;
Qa – debitul de gaze supuse separării, [Nm3/zi];
pe - presiunea absolută a gazului, [bar abs.];
T - temperatura gazului, [K];
 l - densitatea lichidului la p şi T, [Kg/m3];
 g - densitatea gazului la p şi T, [Kg/m3];
Z - factor de neidealitate a gazului la p şi T; Z=0.95
C - coeficient de separare cu valoarea: C =0,06...0,12 [m/s];
Hg - înălţimea “părţii gazoase” minim 1,5 m;
Hl - înălţimea “părţii de lichid” se calculează pentru un timp de reţinere în separator
de 3...5 min.
Dacă se cunoaşte (s)- secţiunea unui separator standardizat, atunci numărul de separatoare
montate în paralel va fi:
n = S/s
Pentru o bună funcţionare a acestei instalaţii se recomandă ca separatoarele să fie echipate
cu inele Rasching sau pâslă pentru reţinerea impurităţilor solide la epuratoare.
De asemenea, pentru întreţinerea acestor epuratoare se recomandă montarea în baterie,
astfel încât să se permită scoaterea individuală de sub presiune în vederea evacuării impurităţilor şi
înlocuirea pâslei fără ca procesul de comprimare să fie oprit.

2.2.Instalaţia pentru reglarea presiunii de aspiraţie a gazelor

Reglare presiunii gazelor la aspiraţia compresoarelor se realizează cu ajutorul

regulatoarelor. Pentru determinarea numărului de regulatoare se recomandă formula:
D 2  ( p1  p2 )  p2 Qr  4,4   rg
Qr  de unde: D 2 
4,4   rg ( p1  p2 )  p2
după care numărul de regulatoare se determină din:
n =D2/d2
unde: Qr este debitul gazelor după regulator, [Nm3/h] ;
D - diametrul scaunului regulatorului rezultat din calcul, [mm];
d - diametrul scaunului regulatorului ales din gama fabricată, [mm];
p1, p2 - presiunea gazelor la intrarea şi ieşirea din regulator, [bar abs.];
 rg - densitatea relativă a gazelor faţă de aer;
n - numărul de regulatoare care se montează în staţie.
Dacă este posibil se recomandă alegerea maxim a două regulatoare.

4
 2.3. Instalația pentru măsurarea debitului de gaze comprimate de staţie

Măsurarea debitelor de gaze cu ajutaje sau diafragme este reglementată prin norme de stat.
În staţiile de comprimare se folosesc cupoanele de măsură (figura 2), care au ca element primar
ajutajul sau diafragma, montate între două porţiuni rectilinii ale conductei de aceeaşi secţiune şi
care să nu prezinte nici un obstacol şi nici o derivaţie (chiar dacă în momentul măsurării prin
derivaţie nu curge gaz).

Figura 2.
1 - diafragmă; 2 - flanşă pentru diafragmă; 3 - ştuţ amonte şi aval de diafragmă;
4 – robinete de secţionare; 5 – ocolitor (by pas)

Formula de calcul a debitului de gaze este:

Q m      d 2  2   g  p , [kg/s]
unde:  este coeficientul de debit;
 - coeficient de detentă;
d - diametrul interior al elementului de măsură, ajutaj sau diafragmă, [m];
 p - presiunea diferenţială, [N/m2];
 g [Kg/m3] – densitatea gazelor, [kg/m3];
Qm - debit masic al gazelor, [kg/s];
sau debitul volumetric rezultă din:
Qm  2  p
Qv     d2 
g 4 g
Debitul de gaze pe zi se calculează cu ajutorul diagramei înregistrate de tip Foxboro a cărei
suprafaţă se planimetrează cu planimetrul de rădăcină pătrată. Procesul este greoi şi bineînţeles
introducea erori.
Aparatele de măsură tip I.T.T. Barton, modelele din clasa “200” pot fi folosite pentru o
gamă de valori a parametrilor astfel:
 presiuni cuprinsă între 690 bar şi 414 bar;
 temperatura: de la (- 40 oC la 82 OC);
 diametrul cuponului cuprins între 54 mm şi 787,4 mm;
 clasa de precizie sub 1% (0,5% până la 500 mm).
Acest tip de aparate pot fi echipate cu un integrator electronic, care pot afişa debitul
instantaneu sau cumulat, precum şi valorile altor parametrii. De asemenea planimetrul de rădăcină
pătrată poate fi livrat de I.T.T. Barton cu un integrator electronic care poate să integreze direct
debitul după citirea diagramei.

5
 Toate aceste aparate printr-un modul de interfaţă pot fi conectate la un calculator PC
Pentium şi pe baza unui program, pot urmări automat întregul proces de măsurare.

2.4. Instalaţia pentru comprimarea gazelor

Procesul de comprimare al gazelor se realizează cu ajutorul compresoarelor.

În industria extractivă de petrol şi gaze, compresoarele sunt folosite astfel:
a). în activitatea de extracţie şi de transport gaze naturale pentru:
 comprimarea gazelor la punerea în producţie a sondelor de gaze;
 comprimarea gazelor pentru transportul pe conducte;
 comprimarea gazelor în cazul unor procese de tratare sau de înmagazinare
subterană a gazelor etc.
b). în activitatea de extracţie a ţiţeiului şi a gazelor asociate, compresoarele se
folosesc pentru:
 comprimarea gazelor pentru a fi utilizate la exploatarea prin erupţie artificială a
sondelor de ţiţei;
 aspiraţia gazelor din coloanele de exploatare ale sondelor de ţiţei în pompaj de
adâncime şi comprimarea acestor gaze pentru a fi transportate la staţiile de
degazolinare;
 comprimarea gazelor care se injectează în strat în cadrul unor procese de
recuperare secundară (menţinere sau refacere a presiunii de zăcământ, spălare cu
gaze, injecţie alternativă de apă şi gaze, injecţie de gaze substructurală
“Attic- Oil”);
 comprimarea gazelor dezbenzinate pentru transportul acestora pe conducte.

2.4.1. Tipuri de compresoare

După principiul de funcţionare, compresoarele utilizate în industria extractivă de petrol şi

gaze, se împart în două categorii mari:
 compresoare volumice, care pot fi cu piston sau rotative;
 compresoarele centrifuge, care pot fi: turbocompresoare, turbosuflante şi
ventilatoare;
 compresoare cu şurub sau şnec.
Compresoarele volumice funcţionează pe principiul măririi spaţiului la aspiraţie şi
micşorării lui la refulare - prin mişcarea rectilinie, la compresoarele cu piston, sau prin mişcare
de rotaţie, la cele rotative.
Compresoarele cu piston realizează rapoarte de comprimare de 3,5…5 pe un cilindru,
putându-se lucra cu cilindrii în serie, iar cele rotative de 1,2…1,5, având în schimb
debite foarte mari.
Compresoarele centrifuge funcţionează pe principiul forţei centrifuge prin imprimarea unei
viteze foarte mari gazelor, se creează o energie cinetică importantă, care, apoi se transformă în
energie potenţială.
Compresoarele cu piston se clasifică după următoarele criterii:
 după modul de lucru al pistonului (sau pistoanelor) sunt:
compresoare cu simplu efect, care lucrează pe o singură parte a pistonului, şi
compresoare cu dublu efect, care lucrează pe ambele feţe ale pistonului;
 după numărul de cilindrii sunt: compresoare cu unul, doi, sau mai mulţi cilindrii;
 după poziţia cilindrilor sunt: compresoare orizontale şi compresoare verticale;
 după numărul de etaje (trepte de comprimare) sunt: compresoare monoetajate (cu
unul, doi sau mai mulţi cilindrii în paralel) şi compresoare multietajate (de obicei,
cu două sau trei etaje), având cilindrii cu diametru descrescãtor, care lucreazã în

6
 serie. Se construiesc şi compresoare în tandem, care au două pistoane de diametre
diferite, montate pe aceeaşi tije;
 după modul de acţionare sunt: compresoare acţionate, prin curele de transmisie,
de un motor şi de un motocompresoare antrenate direct de motoare termice. În
acest din urmă caz, motorul şi compresorul au batiul şi arborele cotit comune;
 după mărimea presiunii de refulare sunt: compresoare de joasă presiune
0,7..1 MPa (7..10 bar), medie presiune 1…5 MPa (10…50 bar) şi înaltă presiune
5..20 MPa (50…200 bar).

2.4.2. Alegerea tipului de compresor

Comprimarea gazelor se poate realiza cu compresoare cu piston sau cu compresoare

centrifuge. Alegerea tipului de agregat este determinată de următorii factori:
1. Raportul de comprimare sau raţia de comprimare
La compresorul centrifugal, procesul de comprimare nu începe la presiunea pr, ci la o
valoare mai ridicatã. Pierderile de presiune prin supape au valori însemnate, în special la rapoarte
de comprimare mai mici de 1,4. Din acest motiv, la valori ale lui r mai mici de 1,4 şi debite mai
mari de 4 milioane Nm3/zi, sunt indicate compresoarele centrifuge, care nu au supape şi pierderile
de presiune în agregat sunt neînsemnate.
La compresoarele cu piston, din cauza rezistenţei opusã de supape, aspiraţia nu începe
exact la presiunea pa , ci la o valoare mai scăzută, iar refularea diferită faţã de compresoarele cu
piston.
La compresorul centrifugal, acest parametru reprezintă capacitatea de comprimare a unui
agregat sau a unei staţii de compresoare, fiind exprimat prin raportul dintre presiunea de refulare
pr şi presiunea de aspiraţie pa (r = pr/pa). Gazul este accelerat între paletele motorului, imprimându-
i-se o viteză mare, ceea ce duce la creare de energie cinetică. Cea mai mare parte din această
energie se transformă, în paletele difuzorului, în energie potenţială (presiune), iar o micã parte,
datoritã frecãrilor, se transformã în cãldurã. Pentru a se obţine o creştere sensibilã a presiunii, este
necesar ca viteza perifericã a rotorului sã fie foarte mare, şi anume circa 250 m/s. Din aceastã
cauză, pentru debite mici (sub 2,5 milioane Nm3/zi), nu se pot construi compresoare centrifuge
într-o singură treaptă, cu randamente bune.
La compresoarele centrifuge, raţia este limitată de vitezele periferice pe care le suportă
materialele din care sunt confecţionaţi rotorii. Raţia de comprimare pe agregat este cuprinsă între
1,05 şi 1,4; corespunzător turaţiilor de 3 000…10 000 rot/min.
Pe baza acestor caracteristici constructive se alege tipul şi modul de montare a
compresoarelor, astfel:
 compresoare cu piston, care realizează raţii mari de comprimare cu debite mici, se
montează în paralel;
 compresoarele centrifuge, care realizează raţii mici şi debite mari, se montează în
serie.
2. Modul de antrenare al compresoarelor.
În funcţie de tipul lor, compresoarele sunt antrenate diferit, astfel:
 Compresoarele cu piston sunt echipate cu motoare electrice sau termice, cilindrii
compresorului şi cilindrii motorului având bielele cuplate pe un ax comun. De regulã, cilindrii
motori sunt verticali, iar cei compresori sunt orizontali. Dacã debitul poate fi menţinut constant,
antrenarea cu motoare electrice este avantajoasã, având în vedere simplitatea instalaţiei, a pornirii, a
întreţinerii etc. .Motoarele termice folosite, sunt de regulă, motoare pe gaze.
 Compresoarele centrifuge pot fi echipate cu motoare electrice sau termice, motoare
cu pistoane libere, turbine cu gaze sau cu abur şi turbine de destindere, care folosesc energia de
destindere a gazului de la presiunea din conducta de transport, la presiunea de utilizare a gazelor.
Avantajul turbinelor de gaze este conferit de turaţia mare care poate fi realizată, având posibilităţi
de reglare şi variaţie în limite foarte largi.

7
 3. Consumul de combustibil. În ceea ce priveşte consumul de combustibil, motoarele
termice cu supraalimentare sunt mai economice, ajungând la randamente totale de circa 40%, în
timp ce turbinele cu gaze, chiar dacă au recuperator de căldură, nu realizează randamente care să
depăşească 35%.
4. Consumul de lubrifianţi. În comparaţie cu motoarele termice, turbinele au consum
redus de lubrefianţi (aproximativ 10%).
5. Agregate de rezervă. Pentru a stabili numărul de agregate de rezervă, se are în vedere
faptul că un compresor cu piston trebuie revizuit după circa 500 ore de funcţionar, pe când la
turbinele de gaze, durata medie de serviciu între două revizii consecutive este de 8- 10 ori mai
mare (4 000…25 000 ore).
6. Apa de răcire. Motoarele termice, ca şi compresoarele cu piston, necesită cantităţi mari
de apă pentru răcire, spre deosebire de turbinele de gaze şi compresoarele centrifuge care
funcţionează fără apă de răcire.
7. Numărul treptelor de comprimare. În schelele de producţie, pentru comprimarea
gazelor se utilizează, de obicei, compresoare cu două trepte. Pentru transportul gazelor
comprimarea se realizează în staţiile intermediare, de regulă într-o singură treaptă.
8. Modul de comprimare. La compresoarele cu piston, când comprimarea se realizează pe
o singură faţă a pistonului, compresorul este cu simplu efect, iar când comprimarea se face pe
ambele feţe ale pistonului, compresorul este cu dublu efect.
9. Aşezarea cilindrilor. La compresoarele cu piston, cilindrii pot fi montaţi orizontal,
vertical, în V sau W, fie în paralel (compound), fie în serie (în tandem sau cu pistoane diferenţiale).

2.4.3. COMPRESOARELE ALTERNATIVE CU PISTON

La alegerea celor mai adecvate compresoare cu piston trebuie sã cunoaştem următoarele

elemente:
a) puterea necesarã comprimării debitului total de gaze;
b) performanţele şi caracteristicile compresoarelor cu piston care se află în fabricaţie la
diferite firme producătoare. Printre marile firme constructoare de compresoare amintim:
Cooper Bessemer; Ajax; Superior; Thomassen; Nuovo Pignone; Dresser Rand; Faur
Bucureşti; Sulzer.
c) gama de cilindrii care pot fi adaptaţi la diferitele infrastructuri de compresoare pentru
obţinerea unor performanţe superioare de comprimare
d) tipul de energie care poate fi folosit la motoarele de antrenare.

Puterea necesară comprimării se determină prin calcule succesive, astfel:

 se determină puterea teoretică de comprimare presupunând o evoluţie adiabatică,
izotermă sau politropică;
 puterea reală se obţine prin împărţirea puterii teoretice, la randamentul adiabatic,
izotermic sau politropic (funcţie de tipul de formulă ales);
 puterea de antrenare (brută) a compresorului pentru a dimensiona motorul de antrenare
se obţine prin majorarea puterii reale cu puterea datorate angrenajelor.
În practică, se poate folosi următoarea formulă, care dă direct puterea motrică brută:
Z   T  p 
W  K  Q0   m    a   log r 
 0,9   288   pa 
unde: W este puterea motrică brută la axul motorului, [kW];
Q0 - debitul orar de comprimat, [Nm3/h];
Zm =(Za +Zr)/2
unde: Za - factorul de neidealitate la aspiraţie;
Zr - factorul de neidealitate la refulare;
Ta - temperatura absolută la aspiraţie, [K];

8
 pr - presiunea la refulare, [bar];
pa - presiunea la aspiraţie, [bar];
K – factorul de corecţie funcţie de raţia de comprimare pe treaptă, r;
S – numărul treptelor de comprimare.
Pentru compresorul cu piston avem următoarele valori ale lui K:
r   pr pa  1,32 23
1S

K 0,0857 0,095

Puterea activă necesară pentru comprimarea gazelor este dată de relaţia:

Q  Wsp
Wa 
1000  
unde: Q este debitul comprimat, [Nm3/zi];
Wsp - consum de putere specific, [CP];
 - randamentul care ţine seama de tipul energiei de acţionare şi are următoarele valori:
 pentru compresoare acţionate electric  = 0,9;
 pentru compresoare acţionate termic  = 0,85…0,9.
Numărul de compresoare se determină cu relaţia:
nr = Wa/Xa
unde: Xa este puterea transmisă la axul compresorului ales, [CP].
Pentru alegerea motorului electric, puterea motorului are relaţia:
Wa
Wmot 
1   2
unde: 1 este randamentul motorului, astfel:
 pentru motoare electrice, 1 = 0,91…0,93;
 pentru motoare termice, 1 = 0,85…0,9;
 2 - randamentul transmisiei are următoarele valori:
 pentru cuplaj elastic,  2 = 1;
 pentru transmisii prin curele,  2 = 0,96;
 pentru la reductor,  2 = 0,94…0,98.
Volumul comprimat de un cilindru cu dublu efect, randament volumetric, debit comprimat:
Volumul comprimat de un cilindru cu dublu efect [V]:
Aa
V  2L
2
Randamentul volumetric
r  Z 
v  1   E   r 1 / k  a 
100  Zr  1
Debitul orar comprimat de un cilindru, Q [Nm3/h]:
p
Q  16170 v  V    a
Ta  Z a
unde: L este cursa pistonului, [m];
A- aria secţiunii transversale a pistonului, [m2];
a - aria secţiunii transversale a tijei pistonului, [m2];
pa, pr - presiunea de aspiraţie şi refulare, [bar];
Ta, Tr - temperatura absolută la aspiraţie şi refulare, [K];
r = pa/pr - raţia de comprimare;
E - raportul între spaţiul mort al cilindrului şi volumul măturat de piston;
Za, Zr - factorul de neidealitate în condiţii de aspiraţie şi refulare;
 - viteza de rotaţie a motorului de acţionare, [rot/min.];
k - coeficientul adiabatic mediu al gazelor.
9
 Debitul orar pentru un compresor cu n cilindrii, se obţine prin suma debitelor de la fiecare
cilindru.
Puterea de comprimare se determină calculând:
- Puterea adiabatică care corespunde unei compresii reversibile fără schimb de căldură cu
exteriorul (comprimare izentropică):
Z  Zr k  k 1 
Wad  0,103  Q g a  Tm  r   1 [kW]
2 k 1  k 
- Puterea reală:
1 1
W  Wad  
 ad  mec
unde:  ad este randamentul adiabatic intern ,  ad = 0,83…0,94;
 mec - randamentul mecanic ce ia în considerare pierderile mecanice şi auxiliarii antrenaţi
direct de maşină,  mec = 0,93.

Temperatura gazelor refulate de compresor

Temperatura gazelor refulate de compresor este dată de relaţia:

Tr  Tc  T
unde: Tr este temperatura gazelor refulate din cilindru după răcirea cu apă, [K];
Astfel, Tr va deveni temperatura de aspiraţie pentru următoarele trepte de comprimare.
Tc - temperatura gazelor refulate din cilindru (fără răcire), [K];
T - diferenţa de temperatură datorată răcirii cilindrului cu apă, [K];
Ta - temperatura absolută la aspiraţie, [K];
r - raţia de comprimare, r = pr/pa;
k - coeficientul adiabatic al gazelor.
 k 1 
 
Tc  Ta  r  k 

Q cedat
T 
Qm cp
unde: Qcedat este cantitatea de căldură preluată de apa de răcire a cilindrului, [kcal/h];
Qm– debitul masic al gazelor, [kg/h];
cp – căldura specifică molară la presiune constantă, [kcal/kg °C];
 kcal 
Se consideră că prin răcirea gazelor într-un cilindru se pierd circa 200  .
 h  CP 
W
Deci: Qcedat  200 
m
unde: W este puterea compresorului, [CP];
m - numărul de trepte de comprimare;
 k 1 
 200  W

Rezultă: Tr  Ta  r  k 
 unde
m  Qm  cp
1.293    q
Qm 
24
unde: q este debitul practic al unui compresor, [Nm3/zi];
δ - densitatea relativă a gazelor în raport cu aerul.

Limitele impuse raţiilor de comprimare pe treaptă

Maximul raţiei de comprimare pe o treaptă este limitată de temperatura de refulare. Când

sursa de gaze conţine oxigen, împreună pot forma un amestec de combustie ce va reprezenta o sursă
de foc şi explozie prin prezenţa vaporilor de ulei. Reducerea carbonizării vaporilor de ulei şi
10
eliminarea pericolului de foc se face dacă temperatura maximă în cilindru este sub 150 °C. Dacă
în compoziţia gazelor nu se găseşte oxigen atunci temperaturile maxime pot fi cuprinse între
175°C şi 200 °C.

Avantajele şi dezavantajele compresoarelor cu piston

Avantajele compresoarelor cu piston:
 presiunea de refulare pr, este cuprinsă între 1şi 2 000 bar;
 puterea W, este cuprinsă între 3 şi 10 000 kW;
 supleţe în funcţionare la variaţia debitului;
 randamente adiabatice importante.
Dezavantajele compresoarelor cu piston:
 necesită fundaţii mari, greutãţi mari ale maşinilor, forţe neechilibrate;
 debite discontinui care generează pulsaţii necesitând butelii antipulsatorii precum
şi calculul acustic al tubulaturii.

2.5 Instalaţia pentru separarea uleiului antrenat de gaze

La compresoarele cu cilindrii prevăzuţi cu ungere, o cantitate cât de mică de ulei este

antrenată de fluxul gazelor. De exemplu, la compresorul C280 fabricat de Faur Bucureşti, consumul
de ulei este de 28 l/zi, iar la compresoarele moderne de tip Cooper Bessemer consumul de ulei este
practic nul.
Pentru recuperarea uleiului din gazele comprimate se montează separatoare de ulei pe
fiecare treaptă la refulare care pentru o îmbunătăţire substanţială a procesului de separare (ulei şi
alte depuneri) pe conducta finalã de refulare se montează o baterie de separatoare.
Alegerea separatoarelor se face ţinând seama de viteza de curgere a gazului prin
separatoare, viteză care permite depunerea particulelor de ulei. Relaţia folosită pentru
dimensionarea separatorului este de forma:
Qs 1 T 1
S   s
86400 ps T0 v
unde: Qs este debitul de gaze comprimat supus separării, [Nm3/zi];
ps – presiunea gazelor din separator, [bar abs];
Ts - temperatura gazelor din separator, [K];
v – viteza gazelor admisă în separator, [m/s].
Pentru viteză se recomandă următoarele valori:
v = 0,25 m/s pentru ps= 10 bar
v = 0,20 m/s pentru ps =20 bar
v = 0,18 m/s pentru ps = 30 bar
v = 0,17 m/s pentru ps = 40 bar
v = 0,15 m/s pentru ps = 50 bar
Cunoscând suprafaţa totală S determinată mai sus, se poate calcula numărul de separatoare
de ulei astfel:
n = S/s
Pentru ultima treaptă de comprimare se poate renunţa la montarea individuală a
separatoarelor de ulei şi se poate monta o baterie de separatoare de ulei pe conducta de refulare a
gazelor din staţie.

2.6. Instalaţia de răcire a gazelor comprimate

Gazele comprimate sunt refulate în reţeaua de transport. Condiţia de temperatură este

impusă de izolaţia anticorozivă exterioară a conductelor. La staţiile de compresoare care lucrează în
alte procese industriale decât cele de transport, condiţiile de temperatură pentru refularea gazelor
sunt impuse de procesul respectiv.
11
 La o staţie de compresoare elementele următoare necesită răcire:
- cilindrii compresorului; motorul electric; motorul cu ardere internă cu piston;
schimbătoarele de cãldurã pentru ulei; schimbătoarele de căldură montate pe treptele de
comprimare; schimbătoarele de căldură montate pe conducta finală de refulare.
Cunoscând temperaturile de intrare şi ieşire a gazului în schimbătoarele de căldură se poate
determina cantitatea totală de căldură pe care trebuie să o preia apa de răcire.
Ştiind că după comprimare gazele vor ieşi cu o temperatură t1 care trebuie redusă la o
temperatură t2, cantitatea de căldură Qc se determină cu relaţia:
Q c  Q m  c p (t 1  t 2 )
unde: Qm este debitul masic de gaze, [kg/h];
cp - căldura specificã molară la presiune constantă a gazelor, [kcal/kg 0C].
Căldura totalã ce va fi preluatã de apa de rãcire QT se compune din:
QT = Qcc + Qcm +Qc +Qu
unde: Qcc este căldura preluată de la cilindrii compresor (se determină pe baza datelor furnizate de
fabricantul compresorului), [kcal/h];
Qcm - căldura preluată din răcirea motorului electric, [kcal/h];
Qc - căldura preluată de apa de răcire din schimbătoarele de căldură, [kcal/h];
Qu - căldura preluată din răcitoarele de ulei (se determină pe baza datelor furnizate de
producătorul rãcitoarelor), [kcal/h];
Cunoscând QT , cantitatea totală de căldură din instalaţie care trebuie preluată de circuitul de
răcire, se poate determina debitul necesar de apă:
QT
qa  [kcal/h];
ca   t 2  t1 
unde ca este căldura specifică a apei [kcal/kg 0C]
qa - debitul necesar de apă [kg/h]
unde: t2 - temperatura apei la ieşire din schimbătoarele de căldură (intrare în turn),
t2 = 43…45 0C
t1 - temperatura apei la intrare în schimbătoare de căldură (ieşirea din turnul de răcire),
t1 = 33…35 0C.
Circuitul de răcire se poate face:
 central (prin intermediul unei staţii centrale de pompe);
 individual (prin pompe individuale aferente agregatului de comprimare).
După modul de răcire a apei avem:
 circuit în sistem deschis (la turnul de răcire);
 circuit în sistem închis (prin răcire cu apă).
La compresoarele acţionate cu motoare termice cu piston, circuitul de răcire al motorului este
independent de circuitul de răcire al gazului.

3. RELAŢIILE DE CALCUL UTILIZATE PENTRU ANALIZA COMPRIMĂRII

GAZELOR ÎN STAŢIILE DE COMPRESOARE CU PISTON, DUPĂ MODEL AMERICAN

1. Pentru determinarea puterii totale a compresorului cu piston [HP], se utilizează relaţia:

12
  K 1

  K  TS  Q G   PD(M )  K
K 1
 K   1

HP  0.0857      ZM K  Z
  S        1
 K 1    E  PS( M ) 
  
  
ZS  Z D
ZM 
2
unde: HP este puterea totală a compresorului cu piston, [CP];
QG – debitul gazelor de comprimat, [MMscf];
ZM – factorul de neidealitate mediu;
ZS– factorul de neidealitate pentru condiţiile de la aspiraţie;
ZD– factorul de neidealitate pentru condiţiile de la refulare;
E - randamentul volumetric al compresorului cu piston, [%];
K – coeficientul adiabatic al amestecului gazos;
TS – temperatura de aspiraţie , [°R];
R – raţia de comprimare pe treaptă;
1
 PD  S
R  
 PS 
S – numărul de trepte de comprimare;
PD(M) – presiunea de refulare, [psig];
PD M   PS M   R
PS(M) - presiunea de aspiraţie, [psig];
Z – factorul de neidealitate mediu;
M – contorul treptelor de comprimare;
Presiunea de aspiraţie corespunzătoare următoarelor trepte de comprimare [M=2,3…n] se
calculează cu relaţia:
PS M   PD M  1   AO   M  2  D
unde: AO este căderea de presiune admisă după prima treaptă de răcire, [psi];
D - căderea de presiune admisă după celelalte trepte de răcire, [psi].
Se admite de regulă AO = 5 psi şi D = 7 psi.
2. Pentru determinarea căldurii specifice medii [KA]:
  TA  50  
KA  K1  (K 2  K1)   
 250 
TS  TD
TA 
2
unde: K1 este căldura specifică molară la 50 °F;
K2 - căldura specifică molară la 300 °F;
TA – temperatura de medie, [°F];

3. Înălţimea de pompare datorată efectului adiabatic, [HC]:

53.3  TS  Z  PD  
KR

HC     1
KR  G  PS  
KA  1
KR 
KA
unde: HC este înălţimea de pompare datorată efectului adiabatic, [feet];
Z - factorul de neidealitate mediu;
G – densitatea relativă a gazului faţă de aer;

4. Randamentul real calculat al compresorului, [EC]:

TS   PD  
KR

EC  100   
    1
 TD  TS   PS  
unde: TS este temperatura de aspiraţie a compresorului, [°F];
13
 TD - temperatura de refulare a compresorului, [°F];

5. Puterea necesară, [WC];

G
WC  0.16416  HC  Q 
EC
unde: Q este debitul de gaze supus comprimării, [MMscf];

6. Debitul real de gaze calculat al compresorului, [QC]:

TS
QC  19,67  Q  Z 
EC

7. Temperatura de refulare calculată, [TC]:

 TS   PD  
KR

TC   TS  460   
    1
 E   PS  

14