2.

TEHNOLOGII DE EXTRACŢIE A PETROLULUI

Pe măsură ce au fost extins exploatările petroliere, sistemele de

extracţie a petrolului au fost perfecţionate pe de o parte pentru a se realiza
extractia petrolului cu un randament mai bun, precum şi pentru protejarea
mediului ambiant. În figura 2.1 se prezintă schema de exploatare a unui
zăcămant de pe uscat prin sonde afalte în diverse sisteme de extracţie,
precum şi echipamentele specifice colectării şi separării petrolului. Aceste
sisteme de extracţie se aplică în anumite condiţii în funcţie de stadiul de
exploatare al zăcămantului. De asemenea, ele presupun echiparea sondei
cu anumite dispozitive care asigură curgerea fluidelor la suprafaţă în
deplină siguranţă. De starea acestor echipamente, precum şi de gradul de
monitorizare a acestora depinde în mare măsură poluarea mediului
înconjurător.

Fig.2.1 Schema exploatării unui zăcămant de ţiţei de pe uscat.

Pentru reducerea riscului de poluare s-a realizat îmbunătăţirea
etanşărilor, a construcţiei echipamentului. De asemenea, s-au utilizat o serie

87
de sisteme automate pentru detectarea la timp a defecţiunilor
echipamentului, precum şi pentru monitorizarea parametrilor sondelor, în
vederea reducerii riscului de poluare accidentală a mediului.
În cele ce urmează se prezintă sistemele de extracţie ale petrolului ,
precum şi unele îmbunătăţiri aduse acestora în vederea reducerii riscului de
poluare a mediului ambiant.
Sistemele de extracţie a petrolului sunt:erupţie naturală, erupţie
artificială, pompaj continuu cu prăjinni, pompaj centrifugal, pompaj
elicoidal, pompaj hidraulic, pompaj cu jet.

2.1 Erupţie naturală

Erupţia naturală reprezintă primul sistem de extracţie aplicat unei

sonde forate pe un zăcământ atunci când energia zăcământului este
suficient de mare pentru a aduce la suprafaţă fluidele conţinute de acesta.
În decursul exploatării, însă energia zăcământului scade, fiind
necesară schimbarea acestui sistem de extracţie cu altele care presupun un
consum energetic de la suprafaţă pentru ca fluidele din sondă să ajungă în
instalaţia de separare de la suprafaţă.
Erupţia naturală este cel mai ieftin sistem de extracţie deoarece se
produce numai pe baza energiei zăcământului, indiferent de traiectul găurii
de sondă, fără a fi necesar un aport energetic din exterior şi are cel mai
simplu echipament de fund şi de suprafaţă.

2.1.1 Echipamentul sondelor în erupţie naturală

Echipamentul sondelor în erupţie naturală se compune din:

 echipamentul de suprafaţă : capul de erupţie;
 echipamentul de fund: ţevi de extracţie, valva de siguranţă, niple,
valva de circulaţie laterală, packer.
De asemenea, echipamentul de fund al unei sonde în erupţie naturală
depinde de tipul sondei (verticală, orizontală, complex), de tipul
completării (simplă sau duală) şi de adâncimea ei, dar în principiu conţine
aceleaşi dispozitive ca cele enumerate mai sus.
La ora actuală, în special în cazul sondelor marine care au traiecte
complexe, precum şi în cazul celor situate pe uscat dar în medii ostile
tendinţa în echiparea sondei se îndreaptă către o automatizare completă atât
a echipamentului de fund cât şi a celui de suprafaţă - în cazul acesta
sondele numindu-se « inteligente ».

88
.

Fig.2.2 Completarea unei sonde

marine inteligente.

89
 O completare inteligentă a unei sonde presupune ca echipamentul de
fund şi de suprafaţă să permită monitorizarea şi reglarea permanentă, de la
distanţă, a parametrilor de producţie ai sondei(fig.2.3)

1- staţie computerizată de prelucrare a datelor;

2-staţie de închidere automată a sondei
în caz de urgenţă- emergency shut-down station ESD ;
3-transmiţător de temperatură;
4-capul de erupţie;
5-dispozitiv de acţionare pneumatică şi
indicator de poziţie electric a ventilului de pe braţ;
6-duza reglabilă cu dispozitiv de acţionare electric ;
7-dispozitiv de acţionare hidraulică a ventilului principal;
8-panoul de control hidraulic;
9- transmiţător de presiune;
10- conducta de amestec ;
11- separatorul ;
12 ,13,14 – analizori de curgere pentru gaze, ţiţei şi apă ;
15 - linia de control hidraulică;
16 - valva de siguranţă;
17- 19- niple de rezistenţă;
18 - niplul neselectiv;
20- agăţătorul de liner ;
21- valve de circulaţie laterală;
22 - packer permanent;
23- -niplul selectiv.

Fig.2.3. Schema unei instalaţii de erupţie naturală

cu echipamentul de suprafaţă automatizat.

90
 În figura 2.3 se prezintă o schemă a instalaţiei de erupţie naturală cu
echipamenul de suprafaţă automatizat Aşa cum se prezintă în figura 2.3
sistemul automat are două componente şi anume :
 componenta pentru monitorizarea şi controlul sistemelor de
securitate atât din sondă cât şi de la suprafaţă materializată prin
staţia de închidere automată a sondei în caz de urgenţă(emergency
shut-down station (ESD) ), 2 care poate comanda închiderea sondei
în cazul în care se detectează nivele anormale ale parametrilor
monitorizaţi;
 componenta pentru măsurarea şi transmiterea datelor de producţie
la un computer central. Acesta analizează datele respective şi
comandă apoi reglarea diferiţilor parametrii (de exemplu reglarea
secţiunii de trecere a duzei de la supărafaţă, 6).

Capete de erupţie
Prin intermediul unui cap de erupţie se realizează controlul sondei în
timpul funcţionării acesteia, se pot regla parametrii de producţie ai sondei,
se poate omorâ sonda, se pot efectua tratamente de stimulare a sondei şi se
pot efectua lucrările de intervenţii în gaura de sondă.

Fig.2.4 Capul de erupţie echipat cu sisteme de securitate

şi monitorizare a producţiei sondei.

91
 Capetele de erupţie se construiesc într-o gamă largă de forme, presiuni
de lucru şi temperaturi pentru completări simple sau duble ale găurii de
sondă.
Capetele de erupţie pot fi acţionate manual sau de la distanţă prin
intermediul unor ventile prevăzute cu dispozitive de acţionare hidraulice
pneumatice şi indicatoare de poziţie electrice. De asemenea, capetele de
erupţie moderne sunt echipate cu sisteme de securitate care intră în acţiune
şi comandă închiderea sondei în cazul unor accidente la suprafaţă (ca de
exemplu incendii) (fig.2.4).

2.2 Erupţie artificială

Erupţia artificială continuă sau gaz-liftul continuu presupune

injectarea continuă a gazelor comprimate direct în coloana de fluide
produse de sondă pentru a reduce densitatea acestora şi implicit presiunea
dinamică de fund permiţând stratului să debiteze corespunzător acestei
presiuni.
Gazele pot fi injectate prin:
 coloană- erupţie artificială directă;
 ţevi- erupţie artificială indirectă.
Erupţia artificială continuă se aplică atunci când:
 debitului de lichid: 4-5 m3/zi în cazul echipării sondei cu
tubing de diametru mic (1in, 11/4 in) 20-600 m 3/zi în cazul
erupţiei artificiale continue directe 600-4000 m3/zi în cazul
erupţiei artificiale continue indirecte;
 indicele de productivitate IP  1 m 3 /zi bar ;
 gradientul de presiune p / h  0,018 bar/m.
Dintre avantajele erupţiei artificiale continue se menţionează:
 flexibilitatea exprimată prin faptul că sonda o dată echipată se
poate adapta la evoluţia debitului, a impurităţilor, a raţiei gaze-
lichid şi a presiunii de fund fără schimbareaechipamentului de
fund;
 echipament de fund şi de suprafaţă redus şi necostisitor;
 se aplica în sonde deviate şi orizontale;
 se aplică în cazul sondelor care produc cu nisip;
 intervenţiile în gaura de sondă nu sunt complicate;
 există posibilitatea efectuării tratamentelor contra coroziunii,
emulsiilor, spumei depozitării de săruri şi parafine prin

92
 adăugarea unor produse specifice fiecărui tratament în gazele
injectate;
 se aplică în cazul sondelor cu diametru mic si în cazul
completărilor multiple.
Dezavantajele acestei metode de extracţie a petrolului sunt:
 necesitatatea unei surse de gaze şi a instalaţiilor de
comprimare a gazelor în cazul în care sursa de gaze de înaltă
presiune lipseşte;
 cantitatea de gaze injectate pentru a extrage un anumit debit de
lichid variază cu presiunea din capul de erupţie. Cu cât această
presiune este mai mare cu atât debitul de gaze injectate va fi
mai mare.
 imposibilitatea aplicării erupţiei artificiale continue în cazul
presiunilor dinamice de fund mici;
 apar dificultăţi legate de gazele corozive;
 necesitatea unui tratament fie de deshidratare a gazelor, fie de
injecţie de metanol în cazul formării criohidraţilor;
 manipularea gazelor de înaltă presiune;
 randament energetic redus (energia hidraulică/ energie
furnizată) (25-30%) care se micşorează cu creştrea adâncimii.

2.2.1 Instalaţii de erupţie artificială continuă

Instalaţiile de erupţie artificială continuă se împart în două categorii în

funcţie de tipul completării sondei (fig.2.5 ) şi anume:
 instalaţii de erupţie artificială pentru completare simplă ;
 instalaţii de erupţie artificială pentru completare dublă.
Instalaţiile de erupţie artificială pentru completare dublă se utlilizează
în cazul exploatării simultane şi separate a două strate, ele fiind de tip
închis.
La fel ca şi în cazul sondelor în erupţie naturală şi în cazul sondelor în
erupţie artificială situate în zone mai puţin accesibile sau cu medii foarte
agresive s-a conceput un sistem automat care să permită controlul sondelor
de la distanţă (fig.2.6). În plus faţă de sondele în erupţie naturală sistemul
automat permite monitorizarea şi reglarea injecţiei de gaze de la distanţă în
funcţie de capacitatea de producţie a sondei la un moment dat.
De asemenea, sistemul automat este capabil să optimizeze injecţia de
gaze a unui număr de sonde exploatate prin erupţie artificială în funcţie de
debitul produs de fiecare sondă şi capacitatea sursei de gaze care este
limitată.

93
 Mandrine
laterale şi valve
de gaz-lift

Mandrine
laterale şi valve
de gaz-lift

Mandrine
laterale şi valve
de gaz-lift

Fluid de
completare

Packer

Fig. 2.5 Instalaţie de erupţie artificială continuă

94
 1- staţie computerizată de prelucrare a datelor;
2-staţie de închidere automată a sondei în caz de urgenţă-
emergency shut-down stationESD ;
3-transmiţător de temperatură;
4-capul de erupţie;
5-dispozitiv de acţionare pneumatică şi indicator de poziţie
electric a ventilului de pe braţ;
6--dispozitiv de reglare şi monitorizare a injecţiei de gaze ;
7-dispozitiv de acţionare hidraulică a ventilului principal;
8-panoul de control hidraulic;
9- transmiţător de presiune;
10- conducta de amestec
11- separatorul
12,13,14- analizori de curgere pentru gaze, ţiţei şi apă ;
15-linia de control hidraulic;
16-valva de siguranţă;
17-mandrină de gaz-lift;
18,20- niple de rezistenţă;
19- niplul neselectiv;
21- agăţătorul de liner ;
22, 24 – valve de circulaţie laterală;
23- packer recuperabil cu armare hidraulică;
25-packer permanent;
26- niplul selectiv.

Fig. 2.6. Instalaţie de gaz-lift cu echipamentul de suprafaţă automatizat.

95
 Aşa cum se observă din figura 2.6 prin intermediul unei singure
garnituri de ţevi se exploatează simultan prin erupţie artificială două strate
productive izolate prin intermediul a două packere 23 şi 25. Valva de
circulaţie laterală 24 asigură comunicaţia stratului superior cu garnitura de
ţevi de extracţie.
Gazele injectate prin coloana sondei sunt monitorizate şi reglate prin
intermediul dispozitivului 6 care primeşte comanda de la staţia
computerizată de prelucrare a datelor 1. La rândul ei staţia 1 primeşte
datele referitoare la producţia sondei de la parcul de separatoare. De
asemenea staţia 1, este în legătură şi cu panoul de control hidraulic 8 care
are rolul de a monitoriza presiunea din conducta de amestec 10, presiunea
din linia hidraulică ce menţine valva de siguranţă deschisă şi presiunea din
linia hidraulică care activează dispozitivul de acţionare hidraulică al
ventilului principal şi a celorlalte ventile ale capului de erupţie.
În caz de urgenţă prin staţia de închidere automată a sondei 2, poate
comanda panoului de control hidraulic 8, închiderea automată a sondei.
Astfel, dacă transmiţătorul de temperatură înregistrează o temperatură
anormală la nivelul capului de erupţie 4, staţia de închidere automată a
sondei 2 comandă scurgerea presiunii din linia hidraulică 15 a valvei de
siguranţă 16, şi din linia hidraulică ce alimentează dispozitivul de acţionare
hidraulică al ventilului principal al sondei.

2.2.2 Echipamentul sondelor în erupţie artificială continuă

Echipamentul sondelor în erupţie artificială se compune din:

 echipamentul de suprafaţă: capul de erupţie;
 echipamentul de fund care este în funcţie de tipul instalaţiei de
erupţie artificială, tipul sondei şi tipul completării sondei: ţevi
de extracţie, supape de gaz-lift, niple, valva de circulaţie
laterală, packer.
Supapele de gaz-lift
Supapele de gaz-lift(fig.2.7) sunt utilizate pentru:
 descărcarea sondei în vederea punerii în producţie a acesteia;
 injecţia continuă de gaze pentru extragerea unui anumit debit de
lichid.
Ele se amplasează în mandrinele de gaz-lift (side pocket mandrel)
care se intercalează între două bucăţi de ţeavă şi a căror construcţie depinde
de tipul supapei si de tipul completării sondei(simplă sau dublă).
Mandrinele de gaz-lift pot fi convenţionale, supapele montậndu-se pe
exteriorul acestora sau laterale, în interiorul cărora supapele de gaz-lift se
introduc cu ajutorul instalaţiei de operat cu sậrma .

96
 Fig.2.7 Supape de gaz-lift

2.2.3 Optimizarea injecţiei de gaze la sondele în gazlift

În cele ce urmează se prezintă un caz de optimizarea a sondelor în

gaz-lift din lacul Maracaibo.
În cazul sondelor marine care produc în erupţie artificială o problemă
deosebită o pune optimizarea injecţiei de gaze în sonde şi actualizarea
permanentă a acesteia precum şi supravegherea sondelor.
În acest sens în Lacul Maracaibo (Venezuela) s-a realizat un sistem de
control al sondelor acţionat de la distanţă. În figura 2.8 se prezintă schema
generală a acestuia.
Acest sistem automat cuprinde staţii de colectare şi separare a
producţiei, staţii de comprimare a gazelor, manifolduri de distribuţie a
gazelor la sondele arondate, terminale de colectare, prelucrare şi
transmitere de date, monitoare electronice instalate la gurile sondelor pe
platforme şi o staţie centrală, situată pe ţărm, pentru colectarea şi
prelucrarea datelor.

97
 Sistemul de alimentare a sondelor în gaz-lift este o reţea complexă de
conducte de legătură între staţiile de colectare şi staţiile de comprimare de
unde gazele pentru injecţie intră în manifoldurile de distribuţie.
La fiecare staţie de colectare sunt arondate câte 15-25 sonde în gaz-
lift.

Fig.2.8 Sistem de control al sondelor exploatate în erupţie artificială

(Lacul Maracaibo).

Legătura între terminale, monitoarele de la gurile sondelor şi staţia

centrală de la ţărm se realizează prin unde radio.
De la manifoldul de distribuţie al gazelor pentru injecţie o sondă se
alimentează cu gaze printr-o linie cu diametrul de 2 inch prevăzută cu duză
şi un înregistrator de presiune diferenţială. Pe baza înregistrărilor de
presiune diferenţială pe o diagramă circulară se stabileşte debitul de injecţie
pentru o sondă particulară. Acest debit de injecţie este stabilit la ţărm zilnic.
Înaintea de aplicarea automatizării, diagramele circulare erau colectate
de operatori care se deplasau la sonde cu ambarcaţiuni. De asemenea,
reglajul duzei era făcut manual tot de aceştia. Ca urmare, exista un decalaj
de timp între colectarea datelor şi aplicarea rezultatelor prelucrării
acestora.
Prin automatizarea injecţiei de gaze în sonde s-au eliminat
dezavantajele menţionate mai sus. Sistemul de control de la distanţă constă
dintr-un monitor la gura sondei acţionat cu ajutorul energiei solare.

98
Monitorul de la gura sondei este prevăzut cu display local, receptor radio,
două bobine cu solenoid pentru acţionarea duzei şi opt senzori pentru
înregistrarea următoarelor variabile de proces:
 presiunea de intrare a gazului;
 presiunea diferenţială în timpul injecţiei de gaze;
 presiunea la coloană;
 temperatura la coloană;
 presiunea şi temperatura la tubing;
 diferenţa de presiune la ieşirea din duză;
 presiunea de descărcare a sondei.
De asmenea, monitorul poate funcţiona autonom timp de 4 zile în
condiţiile cele mai severe de vreme, acţionat fiind de energia solară
furnizată de două panouri solare având fiecare o suprafaţă de 70in şi două
baterii de 8 amperioră. În plus monitorul este proiectat să continue să
funcţioneze chiar dacă se pierde telecomunicaţia între acesta şi terminalul
gazdă sau între terminal şi staţia centrală de pe ţărm.
La intervale de 2 minute monitorul înregistrează cele 8 variabile de
proces, calculează şi controlează injecţia de gaze, estimează RGT şi debitul
masic de apă. La intervale de 6 minute terminalul gazdă preia ultimele date
de la monitor, iar staţia centrală de pe ţărm preia datele de la terminalele
gazdă tot la intervale de 6 minute. Optimizrea injecţiei de gaze în acest caz
este realizată automat de la distanţă.
Astfel, în figura 2.9 se prezintă curba de comportare a unei sonde în
gazlift. Această curbă este trasată prin comandarea monitorului de la
distanţă şi etalonarea sondei. Un operator poate varia debitul de gaz injectat
şi reprezenta câteva puncte pentru a trasa curba reală de comportare a
sondei, determinând în consecinţă debitul optim de injecţie, Qopt .
Acest procedeu care poate dura câteva ore permite obţinerea
răspunsului stării staţionare a sondei împreună cu RGTreal şi procentul de
apă prin măsurarea directă a gazelor de la separator şi a fazei lichide dintr-o
separare centrifugală.
O dată ce caracteristicile curgerii staţionare ale sondei sunt cunoscute,
un program aproximează fiecare curbă de comportare cu un polinom de
gradul trei de tipul:
CR  Co  C1 (GL)  C2 (GL) 2  C3 (GL)3

unde GL reprezintă debitul de gaz injectat;

CR- debitul de lichid;
Co, C1, C2, C3 - constantele polinomului.
Pentru o definire mai completă a sondei, trebuie să se determine
gradul de importanţă relativă al fiecărei sonde în cadrul grupului de sonde.

99
Ca urmare, fiecare sondă arondată la o staţie în cadrul grupului de sonde
are un număr de clasificare cuprins între 1şi 5, numărul 5 definind sondele
cel e mai importante. Valoarea numărului de clasificare indică reducerea
debitului de injecţie dacă cantitatea de gaze de injecţie nu este suficientă
pentru toate sondele.

Fig.2.9 Curba de comportare a unei sonde în gazlift.

Reducerea selectivă a gazului pentru o sondă dată este denumită

“trimming”.
Operatorii de la staţia centrală de pe ţărm transmit la fiecare monitor
de la capetele de erupţie ale sondelor, următorii parametrii:
 constantele polinomiale C0, C1, C2 şi C3;
 debitul optim de injecţie, numărul de clasificare al sondei, RGT şi
procentul de apă;
 domeniul de variaţie al presiunii diferenţiale;
 dimensiunea orificiului plat pentru injecţia de gaze în sondă la o
sondă particulară sau la un grup de sonde.
Comenzile operaţionale sunt:
 normal- poziţia punctului sau a punctelor pe curba de comportare
pentru injecţia de gaze se află la o valoare determinată de
operator;
 optimum - poziţia punctului (punctelor) se află la debitul optim de
injedcţie care corespunde debitului maxim de lichid;

100
  trim (N) - poziţia punctelor acelor sonde al căror număr în
clasificare este mai mic sau egal cu N(5) corespunde la un debit
minim de injecţie (Q=30%Qopt).
Optimizarea este obţinută utilizând zilnic un debit de injecţie optim
Qopt şi debitul de injecţie corespunzător poziţiei “trim”, atunci când sursa de
gaze nu furnizează suficiente gaze pentru toate sondele.

2.3 Pompajul de adâncime cu prăjinni

Pompajul cu prăjini se aplică în faza finală a exploatării, când

presiunea de strat şi cea de fund sunt mici şi nu pot asigura ridicarea
fluidelor la suprafaţă. Metoda respectivă nu implică contrapresiuni pe strat.
Adâncimea la care se introduc pompele cu prăjini nu depăşeşte 3000 m.
Exploatarea prin pompaj asigură în special la strate cu presiuni de fund
mici obţinerea unui debit maxim.
În majoritatea ţărilor cu industrie petrolieră dezvoltată şi fază înaintată
de exploatare a ţiţeiului, pompajul cu prăjini deţine o pondere însemnată
atât ca numar de sonde cât şi ca debit extras.

2.3.1 Echipamentul de suprafaţă al unei sonde în pompaj

Echipamentul de suprafaţă cuprinde:

 Capul de pompare se montează pe flanşa coloanei de exploatare
şi serveşte la susţinerea ţevilor de extracţie, etanşarea spaţiului
inelar ţevi-coloană, etanşarea prăjinii lustruite, captarea ţiţeiului
şi gazelor din sondă şi dirijarea lor la parcul de separatoare prin
conducte de amestec şi uneori la menţinerea unei contrapresiuni
în ţevi. Ele permit, de asemenea omorârea, închiderea sondei,
precum şi efectuarea unor operaţii speciale.
 Tija polizată care face legătura între capul balansierului şi
garnitura de prăjini de pompare, trecând prin cutia de etanşare a
capului de pompare;
 Cutia de etanşare (presgarnitura) are rolul de a asigura
etanşarea pe prăjina lustruită a spaţiului dintre aceasta şi ţevile
de extracţie, astfel încât, în timpul funcţionării instalaţiei de
pompare, să împiedice ieşirea fluidului.
 Unitatea de pompare are rolul de a transforma, prin intermediul
patrulaterului articulat format de manivele, biele şi balansier,
mişcarea de rotaţie de la motorul de acţionare într-o mişcare
rectilinie alternativă a garniturii de prăjini de pompare. Este

101
 formată in principal din: capul balansier, balansier, capra de
sustinere, reductorul de turaţie, motorul, transmisia prin curele
dintre motor si reductor, sistemul biela manivelă,
contragreuăţile de echilibrare.
 Reductorul de turaţie serveşte la transmiterea mişcării de rotaţie
a motorului de antrenare la bielele unităţii de pompare, cu un
raport de reducere care să asigure funcţionarea corespunzătoare
a instalaţiei de pompare. Turaţia motorului este redusă de la
750, 1000 sau 1500 rot/ min la 4-20 rot/min la arboreal de iesire
al reductorului.
 Motorul de acţionare al unităţii de pompare care poate fi
electric sau termic şi care asigură puterea necesară funcţionării
instalaţiei de pompare.
 Balansierul constituie elementul oscilant al mecanismului
patrulater având articulat printr-o balama capul balansier.
 Capul balansier asigură prin forma sa înfăşurarea cablului de
susţinere pe un arc de cerc cu centrul în lagărul central, astfel
încât garnitura de prăjini de pompare, suspendată în punte,
realizată cu cabluri, să se deplaseze pe verticală, tangentă la
acest cerc. Puntea de susţinere reprezintă elementul de legătură
elastică dintre unitatea de pompare şi garnitura de prăjini,
respectiv tija polizată. Capul de balansier are posibilitatea să se
rabateze faţă de balansier, în jurul unui ax vertical ceea ce
permite executarea operaţiilor de intervenţie la sondă fără a fi
necesară demontarea unităţii de pompare.
 Manivela constituie elementul conducător al mecanismului
patrulater fiind prevăzută cu mai multe găuri în care se fixează
butonul de manivelă (articulaţia sferică).
 Transmisia cu curele trapezoidale permite transmiterea mişcării
de rotaţie de la motorul de acţionare la reductorul de turaţie.
Reglarea lungimii de cursă se face prin modificarea lungimii
manivelei, mutând articulaţia sferică (bolţul) în unul din alezajele practicate
de-a lungul manivelei, iar frecvenţa de pompare se modifică schimbând
şaiba motoare a transmisiei prin curele.
În figura de mai jos este reprezentată o unitate de pompare cu
balansier.

102
 Fig.2.10 Scheme unei unitaţi individuale de pompare.

2.3.2 Instalaţia de adâncime a unei sonde in pompaj

Instalaţia de adâncime a unei sonde în pompaj are următoarea

componenţă:
 pompa de extracţie;
 garnitura de ţevi de extracţie;
 garnitura de prăjini de pompare care are rolul de a transmite
mişcarea rectilinie alternativă de la suprafaţă la pistonul pompei
sau cilindrul pompei de adâncime;
 dispozitivul de fixare al ţevilor de extracţie;
 separatorul de gaze.

Pompele de extracţie
Pompa de adâncime constituie elementul principal al instalaţiei de
pompare, deoarece de modul de funcţionare al acesteia depinde, în cea mai
mare măsură, cantitatea de lichid adusă la suprafaţă.(fig.2.11).

Ţevile de extracţie
Spre deosebire de sondele cu erupţie naturală şi erupţie artificială, la
sondele în pompaj, ţevile de extracţie sunt supuse la solicitări mult mai
mari, deoarece pe lângă greutatea lor proprie şi a echipamentelor de fund
mai intervine greutatea lichidului din interiorul ţevilor, iar în cazuri
accidentale de rupere a prăjinilor, şi greutatea acestora împreună cu forţa de

103
inerţie care poate să aibă valori mai mari, mai ales când ruperea se produce
la sfârşitul cursei ascendente a pistonului.
Pe de altă parte, în timpul unui ciclu de pompare, ca urmare a
transferării greutăţii lichidului de pe piston pe ţevile de extracţie şi invers,
are loc o variaţie periodică a eforturilor din ţevi, datorită căruia materialul
din care sunt confecţionate ţevile de extracţie este supus fenomenului de
oboseală.

2.11. Tipuri de pompe de adancine.

Uzura ţevilor de extracţie este accentuată şi de frecările existente în

punctele de contact ale ţevilor cu coloana de exploatare sau cu garnitura de
prăjini şi de frecările dintre acestea şi cuţitele de deparafinare prevăzute în
componenţa garniturii de prăjini. O altă cauză care contribuie în mod
substanţial la creşterea uzurii, respectiv la micşorarea rezistenţei
materialului, este mediul coroziv şi abraziv în care lucrează. Datorită
cauzelor enumerate mai sus, la sondele în pompaj se folosesc, de regulă,
ţevi cu capete îngroşate, la care rezistenţa în zona filetată se apropie de
rezistenţa corpului.

Prăjinile de pompare
Garnitura de prăjini de pompare este formată din: prăjinile de pompare
propriu-zise, baioneta Danţov, curăţitoare de parafină şi prăjina lustruită.
Prăjinile de pompare au rolul de a transmite mişcarea rectilinie –
alternativă de la balansierul unităţii de pompare la pistonul pompei de
adâncime. Caracteristicile prăjinilor de pompare influenţează sarcinile la

104
care este supus echipamentul de suprafaţă, randamentul pompei şi
adâncimea de pompare. În prezent adâncimea de pompare este limitată de
rezistenţa prăjinilor la circa 3000 m.
Prăjinile se execută din bare rotunde de oţel laminat, cu capetele
refulate şi filetate. Cele mai frecvente ruperi de prăjini sunt provenite din
oboseala materialului.

Prăjina lustruită face legătura între garnitura de prăjini de pompare şi

capul balansierului, trecând prin cutia de etanşare a capului de pompare.
Suprafaţa cilindrică a prăjinii lustruite este perfect netedă, pentru a etanşa şi
nu uza garniturile de cauciuc ale cutiei de etanşare. .

Baioneta Donţov se foloseşte la sondele cu adâncimi mari unde se

utilizează pompe tip P, pentru a nu pierde ţiţeiul din ţevile de extracţie în
timpul operaţiei de deparafinare sau de rezolvare a unei ruperi de prăjini de
pompare. Se montează pe prăjini, cât mai aproape de pompă şi permite
extragerea unei părţi a garniturii de pompare, pompa şi restul de prăjini
rămânând în sondă.

Curăţitoarele de parafină sunt piese cilindrice, având prelucrate la

mijloc trei muchii tăietoare desfăşurate după o elice stânga, cu diametrul
exterior mai mic cu 4 – 5 mm decât diametrul interior al ţevilor de
extracţie, în care se introduce şi care curăţă parafina în timpul exploatării.
Operaţia de deparafinare se face continuu, prin mişcarea în sus şi în
jos a garniturii de prăjini pe o lungime egală cu lungimea cursei, sau
periodic, fie prin manevrarea prăjinilor pe o distanţă mai mare cu câţiva
metri decât distanţa dintre două curăţitoare succesive, fie prin extragerea
prăjinilor pe o lungime egală cu zona de depunere a parafinei(800-1000m).

Separatoare de fund pentru gaze şi nisip

Separatoarele de fund sunt dispozitive care servesc la separarea
gazelor şi a nisipului din amestecul de lichid care vine din strat, înainte de
intrarea acestuia în pompă.
Prezenţa gazelor în fluidul aspirat de pompă reduce randamentul
volumetric al acesteia, ducând uneori, chiar la blocarea pompei cu gaze.
Gazele pot intra în cilindrul pompei sub formă de spumă, gaze dizolvate în
lichid sau gaze libere antrenate de lichid.
Separarea gazelor libere care însoţesc lichidul se realizează prin
introducerea separatoarelor de fund. Principiul lor de funcţionare urmăreşte
ca fluidele să intre în pompă după ce mai întâi au efectuat o deplasare în
jos, care să faciliteze separarea gazelor de lichid.

105