Capitolul 3

METODE DE MĂSURARE A GAZELOR NATURALE

Măsurarea fiscală a debitului de gaz se realizează la interfaţa activităţilor din

extracţie, transport, distribuţie precum şi la consumatorii casnici şi industriali.
Măsurarea debitelor de gaze se poate face pentru determinarea debitului masic
sau volumic. Pentru măsurarea volumică a debitului de gaze există următoarele
metode:
 Măsurarea directă.
1. Debitmetre cu camere de măsurare imobile, cu pereţi mobili etanşi:
- cu burduf;
2. Debitmetre cu camere de măsurare imobile, cu pereţi mobili neetanşi:
- cu pistoane rotitoare;
- cu vane rotitoare (similar cu cel cu piston).
 Măsurarea indirectă.
1. Debitmetre cu secţiune de măsurare costantă, cu piese mobile:
- cu turbină;
2. Debitmetre cu secţiunea de măsurare constantă, cu piese imobile:
- diafragmă;
- ajutaj;
- tub Venturi clasic;
- ajutaj Venturi;
- votex;
- ultrasunete.

3.1. MĂSURAREA DIRECTĂ A DEBITELOR. TRADUCTOARE DE

DEBIT

Traductoarele de acest tip constau, în esenţă, dintr-o cameră de măsurare (sau

chiar mai multe), calibrată volumic sau masic, care este umplută şi golită succesiv de
gazul în mişcare. Totalizarea numărului de umpleri şi goliri într-un interval de timp

39
constituie o măsură a debitului sau o măsură a cantităţii de fluid, după cum timpul luat
în consideraţie este relativ mic, respectiv mare.
În raport cu modul de evacuare a fluidului, traductoarele de debit pot fi:
- traductoare cu evacuare discontinuă sau cvasidiscontinuă, destinate măsurării
debitului mediu;
- traductoare cu evacuare continuă, destinate măsurării debitului instantaneu.
Deoarece procesele tehnologice moderne nu permit, de regulă, regimuri de
funcţionare discontinue, traductoarele din prima categorie sunt foarte rar utilizate în
medii industriale. Datorită preciziei deosebite de măsurare, principala lor destinaţie
este aceea de etalonare a tuturor celorlalte tipuri de traductoare de debit.
Traductoarele de debit cu evacuare continuă, cu cameră de măsurare fixă sau
mobilă, au aceeaşi schemă structural-funcţională (figura 3.1). Camerele de măsurare
CM1 şi CM2 sunt astfel corelate funcţional încât să se suprapună faza de umplere a
unei camere (la o presiune p1 prestabilită, mai mică decât presiunea la sursă ps) cu faza
de golire a celeilalte (la o presiune p2 prestabilită, mai mică decât p1 şi mai mare decât
presiunea la consumator pc).
Traductoarele directe cu evacuare continuă pot fi de două feluri:
 cu cameră de măsurare fixă (cu perete mobil)
 cu cameră de măsurare mobilă.
Cele cu cameră de măsurare fixă sunt mai frecvent întâlnite în practica
industrială, în variantele cu perete mobil etanş si cu perete mobil neetanş.

Fig. 3.1. Schema structurală a traductoarelor de debit cu evacuare continuă

Traductoarele cu CM cu perete mobil etanş realizează deplasarea fluidului de la

intrarea camerei de măsurare spre ieşirea acesteia prin împingerea fluidului de către
peretele mobil, etanş faţă de pereţii fixi ai camerei de măsurare. Asigurarea etanşeităţii
impune unele limitări în privinţa vitezei de deplasare a peretelui mobil, deci a valorii
debitelor măsurate, a materialelor de etanşare utilizate şi a calităţii fluidelor măsurate.

40
 Tipurile reprezentative ale acestei categorii de traductoare îl reprezintă
traductorul cu burdufuri şi traductorul cu piston pentru măsurarea debitelor relativ
mici de gaze naturale. Traductoarele sunt prevăzute a funcţiona pentru gaze cu
temparatura cuprinsă în intervalul -5 ... 40 °C şi cu umiditate de max 85 %. În afara
totalizării locale, traductoarele pot fi prevăzute cu un bloc electronic de procesare a
impulsurilor (inclusiv de compensare a efectului presiunii şi temperaturii) şi de
transmitere la distaţă a unui număr de impulsuri proporţional cu cantitatea de fluid
măsurată.

1. Debitmetre cu burduf

Debitmetrele cu burduf au început să se

utilizeze pentru gaze manufacturate din a doua
jumatate al sec. al XIX–lea, iar unul dintre pereţii
camerei de măsurare este realizat dintr-o
membrană deformabilă (elastică).
Fig. 3.2. Debitmetru cu burduf -
Acest tip de debitmetru este folosit pentru Actaris
integrarea debitelor mici şi medii, destinate uzului casnic.
În figura 3.2 este prezentat debitmetrul cu burduf. Structura acestuia şi fazele
ciclului funcţional sunt prezentate în figura 3.3.

Fig. 3.3. Fazele ciclului funcţional al debitmetrului de gaz cu camere de măsurare cu pereţi
deformabili.
M1, M2 – membrane elastice; CM1a, CM2a – camere de măsurare interioare; CM1b, CM2b – camere de
măsurare exterioare; A- intrarea gazului; E1, E2 – evacuările gazului

41
 Camerele de măsurare ale debitmetrului (CM) sunt alcătuite fiecare din două
subcamere CM1a şi CM1b, respectiv CM2a şi CM2b.
Subcamerele sunt separate prin câte o membrană elastică de origine animală sau
inserţie textilă.
Intrarea gazului se realizează prin căile E 1 sau E2, după efectuarea măsurării. Un
sistem de pârghii este acţionat şi antrenează totalizatorul mecanic care afisează local
valoarea de gaz trecut prin debitmetru, în intervalul de timp de referinţă.

2. Debitmetre cu pistoane rotitoare

Debitmetrele cu pistoane nu sunt destinate măsurării

debitelor medii şi mari de gaze, nefiind utilizate pentru
aplicaţii industriale. Presiunea maximă uzuală a gazului este
de 2,5  16 bar.
În figura 3.4. este prezentată schema funcţională a
acestui tip de debitmetru de gaz şi etapele succesive ale
ciclului său funcţional.
Între carcasa 1 a debitmetrului şi cele două pistoane
rotitoare 2 se formează două camere de măsurare CM 1 şi
CM2 care se umplu şi se golesc succesiv cu gaz în timpul
derulării unui ciclu funcţional.
Cele două pistoane rotative 2 sunt pereţii mobili ai Fig.3.4. - Fazele unui
acestor camere de măsurare. semiclu funcţional
Semiciclul I de funcţionare în care are loc umplerea şi
golirea camerei de măsurare CM1 a debitmetrului. Semiciclul I de funcţionare
corespunde rotirii cu 180o a pistoanelor.

Fig. 3.5. Prezentarea debitmetrului şi principalelor părţi componente ale debitmetrului

1. Camera de măsură; 2. Două pistoane (care sunt sincronizate de două rotiţe); 3. Două camere
pentru ungere; 4. Cupla magnetică de transmitere a mişcării pistoanelor către totalizator;
5. Totalizator de înregistrare a gazului.

42
 În semiciclul II de funcţionare, simetric cu semiciclul I, dar nereprezentat în
figura 3.4. are loc umplerea şi golirea celei de a doua camere de măsurare a
debitmetrului CM2.
În figura 3.5 este redată o realizare constructivă a acestui tip de debitmetru.
Camerele de măsurare sunt realizate între carcasa 1 a debitmetrului, cele două plăci de
etanşare şi cele două pistoane rotative 2 care se pot observa foarte bine din punct de
vedere constructiv.
Traductoarele cu CM cu perete mobil neetanş se deosebesc de traductoarele
precedente prin existenţa unui debit de scăpări prin fantele create de jocurile existente
între pereţi mobil şi pereţii ficşi ai camerei de măsurare. În general, raportul dintre
debitul de scăpări si debitul total măsurat scade cu creşterea frecvenţei ciclurilor
funcţionale până la o valoare minimă, după care creşte din nou cu creşterea frecvenţei.
Cele mai cunoscute traductoare de acest tip sunt traductoarele cu piston (inelar sau
disc) oscilant, traductoarele cu rototranslatie (cu rotor cu palete glisante) şi
traductoarele cu rotaţie (cu roţi ovale dinţate sau cu pistoane rotative profilate). La
toate aceste tipuri de traductoare, rotorul preia energia necesară mişcarii chiar de la
fluidul măsurat. Valoarea relativ ridicată a acestei energii au limitat utilizarea acestor
traductoare practic numai la măsurarea debitelor de lichid.
Traductoarele directe pentru măsurarea debitului de gaz au în general o arie de
răspândire redusă, datorită posibilităţilor limitate de compensare a influenţei
principalilor factori perturbatori, generatori de eroare: presiunea, temperatura şi
umiditatea gazului.

Traductoare de viteză (Debitmetre cu turbină)

Unii specialişti în domeniu includ în categoria traductoarelor directe şi aşa

numitele traductoare de viteză, care conţin în centrul secţiunii de curgere un rotor (cu
aripoare, palete, elice sau turbină) ce se roteşte, teoretic fără frecare, cu viteza
proporţională cu viteza medie a fluxului de fluid.
De regulă, viteza de rotaţie a rotorului este transmisă în exterior prin intermediul
unui cuplaj magnetic, iar frecvenţa impulsurilor electrice poate fi corectată în funcţie
de presiunea şi temperatura gazului măsurat, astfel încât rezultatul măsurării să fie o
măsură a debitului masic de gaz. În plus, procesarea electronică ţine seama de faptul că
viteza fluidului de măsurat are o anumită distribuţie în secţiunea transversală a
conductei, fiind mai mare în centru şi mai mică la perete. Asemenea traductoare pot
acoperi întreaga gamă de debite care poate apare în practica industrială.
Dintre traductoarele de viteză, cele mai utilizate la măsurarea debitului de gaze
naturale sunt traductoarele cu turbină axială sau tangenţială. Varianta constructivă cu
turbină axială are axa de rotaţie pe direcţia de curgere a fluidului, iar varianta cu
turbină tangenţială are axa de rotaţie perpendiculară pe direcţia de curgere. De obicei,
43
traductoarele cu turbină axială au paletele turbinei elicoidale, cu grosimea constantă
de-a lungul paletei, iar traductorele cu turbină tangenţială au paletele drepte şi dispuse
radial. Traductoarele cu turbină funcţionează la viteze de rotaţie mari, de până la
10.000 sau uneori 25.000 rot/min pentru debitul maxim.
Erorile de măsurare a traductoarelor cu turbină axială pot fi reduse la ±(0,25 ...
0,5) % , iar constanta de timp nu depăşeşte 1... 1,5 secunde. Efectul de frânare din
lagărele turbinei are efect semnificativ asupra rezultatului măsurării îndeosebi pentru
domeniul vitezelor mici de curgere, când momentul activ de rotire a turbinei este mai
redus.
În cazul diametrelor nominale mici, numărul paletelor turbinei este mic (între 3 şi
6), dar lungimea lor este relativ mare (faţă de diametrul rotorului). La diametre
nominale mari, numărul paletelor creşte până la 20 ... 40, în schimb înălţimea şi
lungimea lor sunt mai reduse (pentru micşorarea momentului de inerţie). Pentru
reducerea frecării în lagăre şi a inerţiei, turbinele se confecţionează din materiale
uşoare, din aluminiu sau din propilenă. La turbinele de dimensiuni mici şi medii se
folosesc lagăre de alunecare sau rulmenţi cu bile, iar la turbinele mari, de obicei,
rulmenţi cu bile. Turbinele debitmetrelor destinate măsurării debitului de gaz au, de
regulă, o construcţie specială, cu un ajutaj poziţionat în faţa turbinei, care să asigure
echilibrarea profilului vitezelor. Viteza gazului la ieşirea din ajutaj este mare, fapt ce
impune utilizarea unor palete cu înălţimea mai redusă.

Fig. 3.6. – debitmetru de gaz cu turbina

1 – turbină, 2 – corp, 3 – dispozitiv de linearizare curgere gaz, 4 – axul turbinei, 5 – magnet,
6 – bobină; 7 – elementul secundar (blocul electronic), 8 – afişor.
Pentru transmisia în exterior a vitezei de rotaţie, paletele turbinei sunt prevăzute
la capete cu un material feromagnetic, iar o zonă a conductei din dreptul paletelor este
din material diamagnetic.

44
 Blocul electronic exterior (blocul secundar) are ca element primar o bobină cu
miez de fier, cu axa perpendiculară pe direcţia de curgere. Mişcarea de rotaţie a
paletelor generează un câmp magnetic învârtitor care va induce în bobină o tensiune
electromotoare având frecvenţa egală cu produsul dintre viteza de rotaţie a turbinei şi
numărul de palete.
În calibrarea aparatului trebuie să se ţină seama şi de faptul că blocul secundar
provoacă un mic moment de frânare a turbinei, dependent de impedanţa circuitelor
electonice şi de puterea consumată de curenţii turbionari din materialele
feromagnetice.
În cazul mediilor cu pericol de explozie, între senzorul inductiv şi amplificator
trebuie să se prevadă o barieră de siguranţă, care să confere aparatului protecţia
antiexplozivă intrinsecă. De asemenea, cablul de transmisie a semnalului electric
trebuie să fie ecranat pentru evitarea perturbării semnalului util.
Pentru măsurarea debitului masic de gaz sau a debitului volumic în condiţii de
stare normală fizică (pN=0,9807 bar, TN=20°C), traductoarele cu turbină conţin senzori
de presiune şi temperatură, iar blocul secundar este prevăzut cu microprocesor pentru
efectuarea, prin calcul numeric, a corecţiilor adecvate. In anumite cazuri se recomandă
şi efectuarea unor calcule de corecţie în raport cu umiditatea gazului măsurat.
În figura 3.6 este prezentat un debitmetru de gaz cu turbină. Gazul, a cărui
curgere este liniarizată de dispozitivul 3, determină rotirea turbinei 1. La trecerea
palelor acesteia prin dreptul bobinei 6, se induce o tensiune electromotoare datorită
traversării câmpului magnetic determinat de magnetul 5.
Semnalul electric pulsatoriu obţinut la ieşirea bobinei 6 este transmis către
elementul secundar al debitmetrului care îl prelucrează obţinându-se valoarea debitului
instantaneu de gaz şi prin integrarea sa, în valoarea volumului de gaz trecut prin
debitmetru.
Elementul primar al debitmetrului de debit este turbina dispusă axial cu axul în
lungul axei de simetrie a conductei, aceasta fiind varianta constructivă majoritar
utilizată. Elementul primar poate avea dispusă turbina şi cu axul perpendicular pe axa
de simetrie a conductei, turbina fiind acţionată tangenţial.
În figura 3.7 este prezentat un detaliu constructiv al senzorului inductiv al
debitmetrului cu turbină.
Senzorul este constituit din bobina 7 care are un miez feromagnetic 6 prin care
trece câmpul magnetic generat de magnetul permanent 8.
Senzorul inductiv este plasat în planul de rotire al turbinei debitmetrului.
Frecvenţa tensiunii electromotoare indusă este proporţională cu viteza de rotire a
turbinei şi implicit cu debitul de gaz, iar numărul de impulsuri generate este
proporţional cu volumul de gaz trecut în intervalul de timp de referinţă.
Impulsurile electrice receptate sunt amplificate de elementul secundar al
debitmetrului cu turbină.
45
 Uzual numărul de impulsuri electrice corespunzatoare unei unităţi de volum (m 3,
dm3) este definit ca fiind coeficientul de debit k al debitmetrului.
Coeficientul de debit k are o variaţie neliniară pentru regimul de curgere laminar
al fluidului prin debitmetru şi o aliură asimptotică pentru regimul de curgere turbulent.

Fig. 3.7. – Senzorul inductiv al debitmetrului de gaz cu turbină

1 – paletă a turbinei realizată din material feromagnetic (nichel); 2 – paletă a turbinei având insertat un
material feromagnetic; 3 – material feromagnetic insertat; 4 – extremitatea paletei turbinei;
5 – corpul debitmetrului; 6 – miez ferromagnetic; 7 – bobină; 8 – magnet permanent; 9 –
preamplificator.

3.2 METODE ŞI SISTEME PENTRU MĂSURAREA INDIRECTĂ A

DEBITELOR DE GAZE

Metodele indirecte de determinare a debitelor de gaze a avut o dezvoltare şi

continuă să aibă o răspândire largă, datorită costului extrem de scăzut.
Cele mai utilizate debitmetre având secţiunea de măsurare cu arie constantă,
realizată cu piese imobile sunt cele ce introduc funcţional o rezistenţă pneumatică
(diafragmă, ajutaj, sau tub Venturi), iar în ultimul timp cele cu ultrasunete. Astfel
metoda cea mai utilizată pentru măsurarea debitelor de gaze este cea cu micşorarea
secţiunii de curgere.
Debitmetrul de debit este constituit dintr-un element primar (EP) care determină,
prin micşorarea constructivă a secţiunii de curgere, o cădere de presiune, p,
proporţională cu debitul Q şi un element secundar (ES) care preia şi prelucrează
presiunea diferenţială, p, asigurând integrarea debitului Q.
Elementul primar (EP) este construit dintr-un bloc de referinţă (BR), (o
diafragmă, un ajutaj sau tub Venturi) care asigură reducerea secţiunii de curgere a
gazului impunând o secţiune de măsurare cu arie constantă mai mică decât aria
secţiunii transversale prin conducta pe care este montat.

46
 Diminuarea secţiunii de curgere determină mărirea vitezei gazului ce trece prin
secţiunea de măsurare. Se obţine astfel la ieşirea blocului sensibil (BS), al elementului
primar (EP), presiunea diferenţială, p, care este mărimea caracteristică Xc=p.
Blocul de referinţă este reprezentat de secţiunea de măsurare. Blocul sensibil este
constituit din cele două prize de prelevare a presiunii statice a gazului, în amonte şi în
aval faţă de blocul de referinţă.
În cadrul prezentului subcapitol sunt prezentate aspecte privind:
- relaţiile utilizate pentru calculul debitului;
- elementele constructive ale detectoarelor;
- domeniul de utilizare;
- erori limită.

3.2.1. METODA MICŞORĂRII LOCALE A SECŢIUNII DE CURGERE

Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere constă în intercalarea elementului

primar (diafragma sau ajutaj) într-o conductă în care curge un fluid sub presiune; între
faţa amonte şi cea aval a elementului primar se creează astfel o diferenţă de presiune.
Măsurând această diferenţă de presiune şi cunoscând natura fluidului, felul
curgerii şi modul de folosire a elementului primar, se poate calcula valoarea debitului
de fluid, cu condiţia ca elementul primar folosit să fie din punct de vedere geometric,
similar cu elementul primar etalon şi utilizat la fel cu acesta.
Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere este reglementată prin STAS
7347/1-83, 7347/2-83, 7347/3+83, elementele primare utilizate fiind:
a) diafragme
- cu prize de presiune în unghi;
- cu prize de presiune la D şi D/2;
- cu prize de presiune în flanşă;
b) ajutaje:
- ajutaj ISA 1932;
- ajutaj cu rază lungă.
c) tub Venturi:
- tubul Venturi clasic;
- ajutajul Venturi.

1. Relaţii de calcul
Debitul masic, Qm , se calculează cu relaţia
(3.1)
sau
47
 (3.2)
Semnificaţia mărimilor care intervin este următoarea:
- C - coeficient de descărcare, ; (3.3)
- d - diametrul orificiului primar, m;

- E - coeficientul vitezei de apropiere, (3.4)

- Qm - debitul masic, kg/s;

-  - coeficient de debit;
-  - raportul diametrelor, (3.5)
- p - presiune diferenţială, Pa;
-  - coeficient de detentă;
- 1 - densitatea fluidului în amonte de diafragmă, kg/m3.
Debitul volumic, Qv, se calculează similar ţinând seama de relaţia:
, [m3/s] (3.6)
Algoritmul numeric de calcul
Debitul de fluid ce trece printr-un sistem de măsurat având drept element primar
diafragma sau ajutajul nu se poate determina direct prin evaluarea relaţiei (3.1) sau
(3.2) datorită dependenţei coeficientului de descărcare în raport cu viteza fluidului, C =
f(v) sau în raport cu debitul masic, C = f(Qm).
În această situaţie, pornind de la relaţia (3.2) se construieşte ecuaţia neliniară
(3.7)
în care funcţia g(Qm ) are expresia:
(3.8)
Deoarece factorii E , , d, p şi  nu depind de Qm, relaţia (3.8) poate fi pusă sub
forma:
g(Qm)=Qm - KC, (3.9)
unde
(3.10)
Rezolvarea ecuaţiei (3.9) este posibilă utilizând tehnici numerice. Din mulţimea
algoritmilor pentru soluţionarea ecuaţilor neliniare, pe baza criteriului convergenţei şi
a vitezei de rezolvare, a fost selecţionat algoritmul Traub.
Observaţii privind măsurarea presiunii şi a temperaturii.
a) Presiunea statică a fluidului se măsoară în planul prizelor de presiune amonte
cu ajutorul unei prize individuale la perete sau cu ajutorul prizelor cu cameră inelară.

48
 Priza de presiune statică se recomandă să fie diferită de cea care este destinată
măsurării componentei amonte a presiunii diferenţiale. Valoarea presiunii statice care
se ia în calcul este cea existentă la nivelul centrului secţiunii drepte amonte şi poate fi
diferită de valoarea presiunii măsurate la perete.
b) Temperatura fluidului care permite calcularea masei volumice şi viscozitatea
este cea existentă în planul prizelor de presiune amonte; temperatura fluidului se
recomandă să fie măsurată în aval de elementul primar. Teaca de termometru trebuie
să fie de un gabarit cât mai redus posibil. Distanţa ei faţă de elementul primar trebuie
să fie de cel puţin 5 D, dacă teaca este situată în aval.

2. Elementul primar. Diafragma

Placa de diafragmă normală este prezentată în figura (3.8).

Fig. 3.8. Construcţia diafragmei normale.

A- faţa amonte; B - faţa aval; E - grosimea plăcii; F - unghiul de teşire; G - muchia amonte; H, I -
muchii aval; e grosimea orificiului.

Domeniul de utilizare a diafragmelor. Diafragmele descrise în STAS 7347/1-83 se

utilizează în condiţiile indicate în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1 Domeniul de utilizare al diafragmelor
Caracteristica Prize la flanşă Prize la D şi D/2 Prize în unghi
d [mm]  12,5  12,5 12,5
D[mm] 50  D  760 50  D  760 50  D  1000
 0,2    0,75 0,2   0,75 0,23    0,80
5000  ReD  108
pentru0,23 45
 12602D108 10000  ReD  108
ReD 12602D 108
pentru 0,45   0,77
20000  ReD 108
pentru 0,77 << 0,80

Coeficienţi de calcul pentru diafragme.

49
 Coeficientul de descărcare C este dat de ecuaţia lui Stolz:

(3.11)
Semnificaţia mărimilor care intervin este următoarea:
L1 = l1/D raportul dintre distanţa prizei de presiune amonte măsurată de la faţa
amonte a diafragmei şi diametrul conductei;
L2’ = l2’/D raportul dintre distanţa prizei de presiune aval, măsurată de faţa aval a
diafragmei şi diametrul conductei.
Relaţiile particulare de calcul pentru coeficienţii L1 şi L’2 sunt prezentate în
tabelul 3.2.
Tabelul 3.2 Relaţiile de calcul pentru L1 şi L 2
Tipul prizelor de presiune Relaţii de calcul Observaţii
prize de presiune în unghi L1 = L2 = 0 -
L1=l pentru că L1 este totdeauna 0,4333,
prize la D şi D/2
L’2=0,47 4(1-4)-1 =0,039
la conducte cu diametrul
prize la flanşă L1 = L’2 = 25,4 / D D 58,62 mm, L1 >0,4333,
4(1-4)-1 =0,039

Coeficientul de detentă e se calculează, indiferent de tipul prizei de presiune, cu

relaţia empirică
(3.12)

relaţie aplicabilă în condiţiile

Erori limită
Eroarea limită asupra coeficientului de descărcare, C, este indicată în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3. Erorarea limită a coeficientului de descărcare C
 Prize la flanşă Prize la D şi D/2 Prize la unghi
  0,6 0,6% 0,6% 0,6%
0,6    0,8 - - %
0,6    0,75 % % -

Eroarea limită pentru coeficientul de detentă este estimat astfel:

- pentru toate tipurile de prize de presiune: , pentru   0,75;

- pentru prize de presiune în unghi: , pentru 0,75<  0,8.

Pierderea de presiune.
Pierderea de presiune se calculează cu relaţia:
50
 , [Pa] (3.13)

3. Elementul primar. Ajutajul ISA 1932

Forma generală a ajutajului este prezentată în figura 3.9. a şi 3.9.b.
Domeniul de utilizare a ajutajelor ISA 1932 este prezentat în tabelul 3.4.
Tabelul 3.4. Domeniul de utilizare al ajutajelor ISA 1932
Parametrul Valori şi condiţii
D 50<D><500 mm
0,30  < 0,44 70000  ReD  107

0,44    0,80 20000  ReD  107

Coeficienţi de calcul pentru ajutaje ISA 1932.

Coeficientul de descărcare C se calculează cu relaţia

(3.14)

Coeficientul de detentă  are expresia

, (3.15)

Semnificaţia mărimilor este următoarea:

-  coeficient izentropic;

-  raportul presiunilor aval/amonte,

- x presiunea diferenţială relativă,

51
 Fig. 3.9. a. Construcţia ajutajului ISA 1932, Fig. 3.9 b. Construcţia ajutajului ISA 1932
pentru pentru
Unde: A - parte plană de intrare; B, C - arce de circumferinţă ale părţii convergente; a - poziţia
centrului arcului circumferinţă C; E - gât cilindric; d, b - diametrul şi lungimea gîtului cilindric; F -
degajare f- muchie de ieşire; H - grosimea părţii plane de intrare

Erori limită
Eroarea limită aspra coeficientului de descărcare C este dată în tabelul 3.5.
Tabelul 3.5 Erorile limită ale coeficiectului de descărcare C
Condiţii Eroare
  0,6 ±0,8%
 > 0,6 ±(2 - 0,4)%
Eroarea limită a coeficientului de detentă  este ± 2

4. Elementul primar ajutaj cu rază lungă

Ajutajul cu rază lungă este prezentat în figura 3.10.
Domeniul de utilizare.
Ajutajul cu rază lungă este utilizat în condiţiile prezentate în tabelul 3.6.
Tabelul 3.6 Condiţii de utilizare ale ajutajului cu rază lungă
Parametrul Valoare minimă Valoare maximă
D, [mm] 50 630
 0,2 0,8
52
 ReD 104 107

- 10-3

Fig. 3.10. Ajutaje cu rază lungă

unde: o parte convergentă A; un gât cilindric B; o taietură dreaptă C.

Coeficienţi de calcul pentru ajutaje cu rază lungă

Coeficientul de descărcare C este calculat în funcţie de numărul Reynolds,
conform tabelului 3.7.
Coeficientul de detentă  se calculează cu relaţia corespunzătoare ajutajului
ISA1932.
Tabelul 3.7 Relaţii de calcul ale coeficientului de descărcare în funcţie de numărul Reynolds
Numărul Relaţie de calcul
Reynolds
măsurat în:

amonte

aval

Erori limită
Eroarea limită a coeficientului de descărcare C este de ± 2 % pentru 0,2   
0,8.

Eroarea limită a coeficientului de detentă  este , %.

5. Elementul primar tubul Venturi clasic

Elementul primar tub Venturi clasic este prezentat în figura 3.11.

53
 Fig. 3.11. Construcţia tubului Venturi clasic.

În funcţie de modul de realizare a suprafeţei interioare a conului de intrare şi a

racordării acestuia cu colul, tuburile Venturi se execută în trei variante:
- cu convergent brut;
- cu convergent prelucrat;
- cu convergent brut din tablă sudată.
Domeniul de utilizare. Tubul Venturi clasic este utilizat în condiţii de curgere
subsonică, prin conducte circulare caracterizate prin 50 < D < 1200 mm şi ReD > 3150.

Coeficienţi de calcul
Coeficientul de descărcare C este dependent doar de varianta constructivă a
tubului Venturi, tabelul 3.8.
Tabelul 3.8 Valoarea coeficientului de descărcare pentru tubul Venturi clasic
Varianta constructivă Domeniul de utilizare Coeficient de descărcare
100  D  800 mm
convergent brut turnat 0,3    0,75 0,984
210  ReD  210
5 6

50  D  250 mm
convergent prelucrat 0,4    0,75 0,995
210  ReD  l10
5 6

200  D  1200 mm
convergent brut din tablă
0,4   < 0,7 0,985
sudată
210  ReD  210
5 6

Coeficientul de detentă se calculează cu relaţia:

, (3.16)

Erori limită

54
Eroarea limită a coeficientului de descărcare C este dependentă de varianta
constructivă, tabelul 3.9.
Tabelul 3.9 Eroarea limită a coeficientului de descărcare pentru tubul Venturi
Varianta constructivă: Eroarea %
convergent brut turnat 0,7
convergent prelucrat 1,0
convergent brut din tablă sudată 1,5

Eroarea limită a coeficientului de detentă este (4 + 1008) .

3.2.2. DEBITMETRE ULTRASONICE

În cazul senzorilor ultrasonici variaţiile debitului sunt convertite în variaţii ale

vitezei ultrasunetelor prin mediul care se transferă prin conductă. Procedeul se bazează
pe transmiterea unei unde de frecvenţă ultrasonică în fluid a cărei viteză aparentă v o în
raport cu un observator fix este:
(3.17)
în care c este viteza ultrasunetului în respectivul mediu iar v - viteza fluidului.
Utilizarea ultrasunetelor este justificată de uşurinţa obţinerii unor fascicule
dirijate şi impulsuri scurte premise ale unor precizii ridicate în operaţia de măsurare a
debitului.
Ca metode industriale de măsurare a debitelor cu ajutorul ultrasunetelor de o
importanţă aparte sunt:
a) măsurarea deviaţiei direcţiei vectorului viteză a unui fascicul de ultrasunete care
se propagă perpendicular pe direcţia de curgere a fluidului;
b) măsurarea variaţiei valorii vitezei undei ultrasonore între două puncte fixe aflate
la o distanţă cunoscută pe direcţia de curgere.

1. Metoda măsurării deviaţiei fasciculului ultrasonor

Două sonde (emiţătorul de ultrasunete E şi receptorul R) sunt amplasate în poziţii
diametrale, astfel încât dreapta care le uneşte să fie normală pe direcţia de curgere a
fluidului, figura 3.12.
Frecvenţa undei ultrasonore şi diametrul sondei E sunt alese astfel încât să se
obţină un fascicul dirijat. În ceea ce priveşte poziţia sondei E, aceasta este astfel
reglată încât energia primită de sonda receptor R să fie maximă în absenţa debitului de
fluid.

55
 Fig. 3.12. Structura principială a unui senzor bazat pe devierea fasciculului ultrasonor.

Deplasarea fluidului cu viteza v deviază fasciculul ultrasonor cu unghiul ,

rezultând:
tg  = v/c (3.18)
sau având în vedere că v«c rezultă
  v/c (3.19)
Dacă f(a) este funcţia de directivitate a fasciculului ultrasonor şi sonda receptor R
este punctiformă atunci intensitatea I / a undei receptate este de forma:
I = I0f(a) (3.20)
unde I0 este intensitatea fasciculului în lipsa debitului de fluid.

2. Metoda măsurării variaţiei valorii vitezei aparente a undei ultrasonore care se

propagă între două puncte fixe
În acest caz sondele E şi R sunt dispuse la distanţa L, faţă pe o dreaptă paralelă
cu direcţia de curgere - figura 3.13.

Fig. 3.13. Propagarea undei ultrasonore în sensul sau contra sensului de curgere a fluidului.

Funcţie de sensul vectorului c (sensul de deplasare a undelor ultrasonore) se pot

determina timpii în care acestea parcurg distanţa L:
(3.21)
dacă ultrasunetele se propagă în sensul curgerii respectiv:
(3.22)
dacă propagarea se face în sens opus curgerii.
Se observă că în absenţa curgerii fluidului (dar în condiţiile prezenţei acestuia
conductă) timpul de parcurs este acelaşi şi anume:
(3.23)

56
 Principial, cunoscând valorile pentru L şi c se determină indirect v prin
măsurarea timpilor 1 sau 2. Influenţa variaţiilor parazite ale mărimilor c sau L poate fi
redusă considerabil utilizându-se metoda diferenţială de măsurare, prin utilizarea a
două fascicule ultrasonore care se propagă în sensuri opuse.
În figura 3.14 este prezentat un debitmetru cu ultrasunete cu medierea distribuţiei
vitezelor punctuale în cadrul secţiunii de măsurare SM.

Fig. 3.14. Debitmetru cu ultrasunete

1 - corp (tub de măsurare), 2 - bloc electronic, 3 - perechi emiţător/receptor ultrasunete;

Corpul 1 realizează tubul de măsurare al debitmetrului faţă de care sunt

amplasate patru perechi de emiţători - receptori de ultrasunete 3.
Semnalul electric de ieşire din fiecare asemenea pereche este prelucrat de blocul
electronic 2, calculându-se astfel cu rigoare debitului de gaz, iar prin integrarea lui,
volumul de gaz trecut în intervalul de timp de referinţă.
Perechile de emiţători-receptori sunt amplasate conform figurii 3.14. În acest fel
se determină distribuţia vitezelor în SM făcându-se măsurarea în patru puncte
caracteristice ale acesteia.
Debitmetrele cu ultrasunete sunt recomandate pentru situaţiile în care rezistenţele
fluidice plasate pe conductă, implicit înseriate debitmetrului, determină perturbarea
câmpului de viteze şi asimetrii ale acesteia.
La montaj se impune amplasarea debitmetrului între două tronsoane rectilinii de
conductă de diametru Dn, tronsonul amonte fiind lung de 10 Dn iar tronsonul aval de 3
Dn. Menţionăm că Dn este diametrul racordurilor tronsonului.
Principiul de funcţionare al debitmetrului cu ultrasunete este evidenţiat în figura
3.15 pentru o pereche de emiţători – receptori, el fiind similar pentru toate cele patru
perechi de emiţători – receptori.

S1, S2,
emiţători /
receptori
ultrasunete

57
 Fig. 3.15. Principiul funcţionării debitmetrelor cu ultrasunete

Se observă, cum pe traseul dintre emitator şi receptor se emit ultrasunete succesiv

în ambele sensuri, în sensul curgerii gazului cât şi în opoziţie cu sensul curgerii sale.

3.2.3. DEBITMETRE CU JET TURBIONAT

Caracteristica statică a unui asemenea debitmetru este reprezentată de dependenţa

frecvenţei de oscilaţie a jetului turbionat funcţie de debit.
Determinarea debitului se face indirect prin măsurarea frecvenţei de oscilaţie a
unui jet de fluid, care la trecerea prin traductor este turbionat datorită construcţiei
speciale a acestuia.
Funcţie de modul cum sunt generate turbioanele s-au impus atenţiei două
categorii de debitmetre şi anume:
- debitmetre Vortex, caracterizate de prezenţa unui element Vortex, destinat
turbionării jetului;
- debitmetre bazate pe efectul Coandă, la care prezenţa unor palete de deflexie
determină turbionarea jetului prin răsucire axială.

1. Debitmetre Vortex
Construcţia unui senzor de debit cu element de turbionare Vortex este deosebit de
simplă, aspect evidenţiat şi de figura 3.16.

58
 Fig. 3.16. Schema principială a unui traductor de debit cu element Vortex:
1 - element de turbionare a jetului (Vortex); 2 - membrană elastică; 3 - lichid de transmitere a
pulsaţiilor; 4 - piezoelement; 5 - corp traductor.

Fig. 3.17. Contor Vortex

Elementul Vortex strangulează liniile de curent şi determină creşterea vitezei

particulelor de fluid faţă de cea a particulelor zonei liniştite. Formarea turbioanelor în
stratul limită conduce la o presiune diferenţială variabilă (sinusoidal), care acţionează
asupra celor două membrane elastice 2. Pulsaţiile se transmit elementului piezoelectric
4 prin intermediul lichidului 3, care umple capsula. Acest senzor piezoelectric
generează o tensiune alternativă proporţională cu viteza fluidului şi implicit cu debitul
acestuia (aria secţiunii de măsurare fiind constantă).
Frecvenţa f a turbioanelor se determină cu relaţia:

(3.24)

unde: v este viteza curentului în zona de formare a turbioanelor;

vi - viteza de întoarcere a turbioanelor;
I0 - distanţa dintre două turbioane consecutive produse pe aceeaşi parte a
elementului Vortex.
Ecuaţia caracteristicii statice a debitmetrului Vortex este:
(3.25)

59
unde: Sh este numărul de similitudine Strouhal1;
dk - dimensiunea caracteristică a elementului Vortex;
A - aria secţiunii de măsurare.
Rezultă o dependenţă liniară de forma:
(3.26)

unde reprezintă coeficientul de debit.

Liniaritatea caracteristicii statice este influenţată de numărul Reynolds, figura
fiind edificatoare în acest sens.

Fig. 3.17. Liniaritatea debitmetrului Vortex, funcţie de valorile numărului Re 2.

După cum se observă o bună liniaritate (|K|  0,5 %) se obţine pentru 10 4 < Re
< 106.
Valoarea minimă a debitului este determinată pe de o parte de Re la care apar
pulsaţiile turbionare şi pe de altă parte de valoarea presiunii diferenţiale care determină
sesizarea acestor oscilaţii. Valoarea minimă a numărului Re care determină apariţia
turbioanelor este funcţie de viscozitatea şi densitatea fluidului.
Firma Foxboro recomandă pentru calculul vitezelor limită formulele:
, m/s (3.27)
, m/s (3.28)
unde  este densitatea fluidului exprimată în kg/m3.
Este de menţionat faptul că domeniul de viteze determină domeniul de variaţie
pentru Re şi implicit încadrarea sau nu în zona de liniaritate corespunzător din figura
3.17.
Valorile uzuale recomandate pentru viteze sunt:
1
Criteriul de similitudine Strouhal caracterizează procesele periodice legate de mişcarea fluidelor. Numărul
Strouhal Sh poate fi exprimat în două moduri:

unde: v este viteza fluidului;  - timpul; l - distanţa; lk - dimensiunea obstacolului fluidodinamic care produce
turbioanele (de exemplu diametrul cilindrului, pentru un element Vortex cilindric)
2
Graficul a fost trasat pentru un element Vortex cu secţiune de formă triunghiulară.
60
 vmax = 15...25 m/s pentru gaze
vmax = 40,0…76,0 m/s pentru gaze şi abur

2. Debitmetre cu turbionarea jetului prin răsucire tangenţială

Aceste tipuri de traductoare (figura 3.18) asigură o răsucire a debitului de fluid în
jurul direcţiei sale principale de deplasare cu ajutorul paletelor sale 1. Senzorul 5
(piezoelement sau termistor) sesizează frecvenţa de oscilaţie a turbioanelor formate.
Redresarea jetului de fluid este realizată de către dispozitivul de redresare 4.

Fig. 3.18. Traductor de debit cu turbionarea jetului prin răsucire tangenţială:

1-palete de răsucire tangenţială a jetului; 2-confuzor; 3-corp bloc primar; 4-dispozitiv de redresare a
jetului; 5-senzor oscilaţii jet turbionat; 6-bloc intermediar de prelucrare; 7-jetul de fluid.

Dependenţa frecvenţei de oscilaţie a turbioanelor în raport cu debitul este

similară cu a elementului Vortex.
Precizia acestor traductoare este de ± 1% pentru 20...100 % din domeniu şi de 2
% pentru debite situate sub 20 % din domeniu.
Problema utilizării unor senzori adecvaţi pentru sistemele de măsurat (în special
cele tranzacţionale) este deosebit de importantă. Importanţa lor este dictată de faptul că
mărimile de ieşire ale acestora trebuie să reflecte cât mai fidel variaţiile de debit pentru
că numai astfel poate fi apreciată justeţea rezultatelor modelelor de calcul, inclusiv a
celor de compensare influenţei umidităţii.
Ca un corolar a celor expuse în acest capitol, în tabelul 3.10 se prezintă o sinteză
privind adecvanţa diverselor metode şi sisteme de măsurare indirecte.

Tabelul 3.10.
Tehnologie Principiul de operare Avantaje Dezavantaje
Coriolis Fluidul parcurge un tub Precizie ridicată Cost iniţial ridicat
în vibraţie, cauzîndu-i Elementele fixe Dificil de înţeles
răsucirea. Întreţinere uşoară Nepotrivit pentru
Debitul de masă conducte largi
proporţional cu gradul
de răsucire

61
Presiune diferenţială Elementul primar Uşor de înţeles Orificii scîlciate
obstrucţionează Cost iniţial redus Căderi de presiune
trecerea fluidului dP Elemente fixe Tuburile Pitot se
proporţională cu înfundă
debitul fluidului
Magnetic Fluid conducător de Neîntrerupt Numai fluide
electricitate trece prin Precizie înaltă conducătoare de
câmp magnetic Bidirecţional electricitate
Debitul fluidului Trebuie permanent plin
calculat, măsurând
tensiunea generată
Canal deschis Altele calculează Întreţinere uşoară Stăvilarele se înfundă
debitul din adîncime, Poate fi singura soluţie Traductoare de
viteză sau diametru pentru canale deschise presiune submersate
şi râuri greu de instalat în
canale cu debite mari
Înlocuire pozitivă Suprafaţă de întindere Precizie înaltă Uzura scade precizia
cunoscută prinde fluid, Bun pentru debite mici Lichidele murdare şi
care este drenat Durabil coroziunea degradează
Debitul de fluid performanţa
determinat de frecvenţa
drenării
Turbină Rotorul se învârteşte, Precizie înaltă Uzura părţilor în
fluidul trecînd peste el Uşor reproductibil mişcare
Debitul fluidului Scurgeri
proporţional cu viteza Căderea senzorilor
paletelor Cădere energetică
Vortex Debitul de fluid se Preţ moderat Vibraţiile influenţează
calculează din numărul Cădere de presiune mai precizia
de rotaţii ale jetului mică decît p cu
turbionat orificii

62