Capitolul 1

NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA MĂSURĂRII

DEBITELOR DE GAZE NATURALE

1.1. GENERALITĂŢI

Măsurarea debitelor de gaze naturale în ţara noastră ridică o serie de probleme de

natură tehnico-organizatorică şi de dotare care dau naştere la situaţii dificile de
interpretare şi mai ales de decontare fiscală a gazelor naturale.
În piaţa gazelor naturale, între furnizorii naţionali, cei externi (import) şi
consumatori, măsurarea debitului este element determinat în contractul respectiv, care
în principal prevede cantitatea (debitul) raportată la unitatea de timp (oră, zi, lună, an),
calitatea, conţinutul energetic, presiunea de livrare şi preţul mărfii.
Măsurarea corectă determină eficienţa activităţii fizice, economice, a obligaţiilor
faţă de stat (impozite, accize, redevenţe, etc), penalităţi sau bonificaţii între părţi şi
pierderile fizice, respectiv economice.
Măsurarea între furnizori şi utilizatori are un caracter fizic, energetic, comercial
şi fiscal.
Preţul şi importul de gaze naturale este în continuă creştere, fapt ce impune
renunţarea la măsurarea tehnologică în favoarea celei comerciale. Acest lucru duce la o
exploatare cât mai economică şi mai rentabilă a gazelor naturale.
Sistemele tehnice şi tehnologice utilizate în măsurarea gazelor naturale depind
hotărâtor de:
- debitele de gaze supuse măsurării;
- presiunea gazului în punctul de măsurare;
- caracterul măsurării:
 măsurare comercială;
 tehnologică;
 determinare orientativă a debitelor.
Măsurarea comercială (măsurare tranzacţională sau măsurare fiscală) se
realizează între un furnizor şi un beneficiar de gaze naturale, pentru măsurarea în
condiţii controlate şi implicit în cadrul unei toleranţe stipulate pe bază de contract.
5
 Măsurarea comericială este controlată de stat şi se exercită prin controlul
metrologic al statului (Legea 11/1994).
Lista oficială a mijloacelelor supuse obligatoriu controlului metrologic al statului
– care se revizuie periodic – stipulează durata între verificările metrologice periodice.
Pentru măsurări comerciale se folosesc numai contoare de gaz ce au aprobare de
model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală (B.R.M.L.).
Aparatele care se verifică periodic metrologic trebuie să deţină Certificat
Aprobare de Model de Import sau de Fabricaţie, sau exceptarea de la Aprobarea de
Model eliberat de B.R.M.L., iar în urma verificărilor periodice este obligatorie
emiterea unui certificat de verificare metrologică.
Procesul de verificare metrologică presupune instalaţii, aparate şi echipamente de
verificare şi etalonare care să asigure trasabilitatea unităţilor de măsură de la etaloanele
naţionale sau internaţionale, către etalonarea de lucru.
În această categorie intră şi instalaţiile de măsurare din punctele de import sau de
export de gaze naturale, ca şi cele din punctele de măsurare pentru conductele de
tranzit de pe teritoriul României.
Măsurare tehnologică se aplică în cazurile în care între părţi nu se efectuează
plăţi care sunt supuse taxelor şi impozitelor datorate statului. În industria gazeiferă
măsurarea tehnologică se utilizează şi în scopul bilanţierii, asigurării unui regim
tehnologic în sistemul naţional de transport. De asemenea prin măsurări tehnologice se
înţeleg şi acele măsurări pe care le efectuează un beneficiar după măsurarea fiscală în
aval de punctul de predare primire al gazului.
Pentru măsurări tehnologice se poate utiliza tipul de instalaţie de măsurare care
corespunde scopului propus, de a ţine sub control respectivul proces.
Având în vedere că preţul gazelor naturale este în continuă creştere şi datorită
faptului că în viitor se preconizează o creştere a improtului de gaze naturale se impune
treptat ca în industria gazeiferă să se renunţe la măsurarea tehnologică în favoarea celei
comerciale, acest lucru putând face ca pe viitor să se facă o exploatare mai economică
şi mai rentabilă a gazelor naturale.
Măsurarea între furnizorii de gaze naturale şi prestatorii de activităţi de transport
şi distribuţie are un caracter tehnologic, nu de vânzare- cumpărare, dar de conservare a
„mărfii” cantitativ şi calitativ, activitate pentru care furnizorii plătesc tarifele stabilite
prin contracte.
În acest caz măsurarea corectă a debitelor de gaze este un imperativ deosebit, fapt
pentru care se întocmesc bilanţuri pe conducte, subsisteme şi sisteme de transport şi
distribuţie care constituiesc baza determinării „pierderilor de gaze” compuse din cele
efective (spargeri de conducte, fisuri, refulări etc.,) şi cele provenite din „erorile de
măsurare”.

6
 Tranzitul internaţional de gaze pe teritoriul României este tot o activitate de
„prestare serviciu”, deci nu o operaţiune comercial fiscală, dar obligaţiile menţinerii
cantităţii şi calităţii „mărfii” sunt deosebit de importante.
Predarea – primirea gazelor naturale între furnizori şi depozitele subterane prin
intermediul transportatorului poate fi:
- o activitate, respectiv o măsurare tehnologică dacă deţinătorul este acelaşi;
- o activitate de comerţ, respectiv financiar- fiscală, dacă proprietarii sunt diferiţi,
în acest caz deţinătorii depozitelor devin furnizorii de gaze naturale;
În acest caz, acurateţea măsurării fizice şi determinarea calităţii sunt de o
importanţă deosebită, deoarece în afara „gestiunii de stoc”, determină şi
comportamentul stratelor ce constituie înmagazinarea (etanşare, păstrarea
dimensiunilor a caracteristicilor geologo-tehnice etc).
O abordare nereglementată în comportamentul curent şi nici legal – contractual şi
care generează perturbări în determinarea „pierderilor reale” de gaze naturale, în
extracţie, transport şi distribuţie, este măsurarea necorespunzatoare sau nemăsurarea
consumurilor proprii la clădirile administrative, industriale, staţii de uscare, de
comprimare de încălzire, reglare şi măsurare, refulări etc:
- consumurile proprii cu flacără directă depăşesc ţinând seama de capacitatea
consumurilor instalate, sunt semnificative (cca. 100-200.000 m3/lună);
- refulările de separatoare, de lichide din conducte, din claviaturile staţiilor de
comprimare, din conducte pentru refularea aerului şi umplerea cu gaze naturale
la executarea lucrărilor de reparaţii, cuplări etc, reprezintă deasemenea debite
deosebit de mari, care sunt „pierderi fizice” efective (peste 50.000 m 3/zi, medie
anuală).
Măsurarea debitelor de gaze la consumatorii casnici şi cei asimilaţi acestora
(clădiri administrative, spitale, şcoli etc), se face preponderent cu contoare volumetrice
de diferite tipuri, dar toate având ca principiu umplerea şi golirea unor volume
calibrate, la care ilustrativ actionează relaţia:
(1.1)
unde: n = numărul de umpleri ale volumului V/timp;
V = volumul calibrat;
p = presiunea în spaţiile calibrate;
Z = factorul de compresibilitate;
R = constanta gazelor;
T = temperatura gazelor în spaţiile calibrate;
Din această relaţie este evident faptul că variaţiile de presiune şi temperatură a
gazelor în spaţiile calibrate influenţează debitul conform formulei:
(1.2)
Adică la temperaturi mari ale gazelor, debitul contorizat va fi mai mare şi mai
mic la temperaturi scăzute, deci:
7
 - în favoarea consumatorilor, iarna când consumul este mare şi în defavoarea
furnizorilor;
- în favoarea furnizorilor vara şi în defavoarea utilizatorilor când consumul este
redus;
- scăderea presiunii, caracteristică permanentă în distribuţii în ultimii 10 – 15 ani,
favorizează în anotimpul rece furnizorii şi defavorizează consumatorii.
Cum aceste tipuri de contoare sunt de ordinul sutelor de mii, pentru un debit
anual de cca. 20-30% din cel total (de cca. 18.000.000.000 m 3/an), dar în sezonul rece
de peste 40-50% şi cum prin montarea aeriană a multor conducte de distribuţie supuse
la o variaţie de -35oC + 40oC şi la variaţii mari negative de presiune determinând de
multe ori suspendarea regulatorului amonte de contor, rezultă necesitatea montării de
contoare cu compensatoare de presiune şi temperatură, alături de respectarea normelor
de montaj a conductelor şi a presiunilor prescrise în normativele de distribuţie a
gazelor.
Calitatea gazelor, mai ales conţinutul în vapori de apă, apă liberă etc, pe fondul
unor presiuni sub cele indicate pentru aparatele de utilizare, dezavantajează
consumatorii.
Contoarele volumetrice de diferite tipuri (cu burduf, cu pistoane rotative, etc)
sunt destinate la utilizatorii cu debite şi presiuni mici (debite de 1  25 m3/h şi în
construcţii speciale până la 250 şi chiar 1000 m3/h la presiuni de 0,05  1 bar), atât
pentru utilizatorii casnici şi cei asimilaţi lor, cât şi pentru alţii (mici industrii), în gama
presiunilor şi debitelor mici.
Pentru punctele de masură (staţii de măsurare, staţii de reglare şi măsurare, în
activitatile specifice extracţiei, transportului şi distribuţiei gazelor naturale, la care
debitele sunt de 10001.000.000 m3/h şi presiunile între 2  75 bar, măsurarea se face
în general, în baza relaţiei debitului ce trece printr-o secţiune calibrată la o presiune
determinată şi cu o viteză funcţie de debit:
(1.3)
unde: Q = debitul, (m /sec);
3

S = secţiunea, (m2);
v = viteza, (m/sec);
p = presiunea, (bar).
În această relaţie, S şi p sunt valori ce pot fi determinate direct, iar v poate fi
determinată:
- indirect, cu ajutorul unor organe deprimogene (ajutaje, discuri calibrate, tuburi
Venturii, etc), montate într-un panou, diferenţa de presiune amonte de organul
deprimogen şi cea din aval (p1 – p2 = Δp = h), fiind proportională cu viteza;
- direct (impropriu denumite) în care viteza de curgere a gazului în cupon este
dedusă din viteza de rotaţie a unei turbine antrenate (contoare cu turbine sau
pistoane rotative);

8
 - prin compararea vitezei de propagare a sunetului în fluxul de gaze naturale, cu
variaţia vitezei acestuia (contoare cu ultrasunete);
- prin determinarea vitezei fluxului de gaze, prin vârtejurile provocate de un
element fix, montat în fluxul de gaze (contoare Vortex);
- contoare de debit masic;
- contoare Coriolis;
- contoare cu laser.

1.2. CONSIDERENTE ASUPRA ALEGERII MIJLOACELOR DE

MĂSURARE A GAZELOR NATURALE

Deoarece există o multitudine de metode şi de mijloace de măsurare, trebuie

cunoscută metodologia de selecţie optimă a acestora. Astfel nici unul dintre acestea nu
este ideal pentru toate aplicaţiile, fiind necesară înţelegerea şi cunoaşterea acestora, în
vederea selectării sistemului adecvat pentru o aplicaţie particulară.
Mijloacele de măsurare se clasifică în:
1. Diafragme, ajutaje şi tuburi Venturi;
2. Alte tipuri care utilizează proporţionalitatea dintre presiunea diferenţială şi
debit;
3. Contoare cu pistoane rotative;
4. Contoare cu turbină:
5. Contoare oscilatorii;
6. Contoare electromagnetice;
7. Contoare cu ultrasunete;
8. Contoare directe şi indirecte masice;
9. Contoare termice;
10. Diverse alte tipuri de contoare.
Selecţia metodei deşi a mijloacelor de măsurare pentru o anumită destinaţie este
un proces complex. Consecinţele unei astfel de selecţii incorecte sunt: pierderea de
perfomanţă, timp şi bani, cu posibilitatea deteriorării echipamentului şi a instalaţiei.
Punctul de start în procesul selecţie este considerarea tipului de fluid care va fi
măsurat. Procesul de selecţie constă în examinarea mai detaliată a cinci domenii de
interes care definesc aplicatia:
 considerente de performanţă;
 considerente referitoare la proproietăţile fluidului vehiculat;
 consideraţii referitoare la instalare şi mentenanţă;
 consideraţii asupra mediului înconjurător;

9
  consideraţii economice.
În interiorul fiecărui domeniu mai sus menţionat, există un număr considerabil de
factori care trebuiesc luaţi în considerare în procesul de selecţie. Astfel că în alegerea
metodei şi a proceselor de măsurare nu trebuie avute în vedere numai condiţii normale
de funcţionare, ci şi condiţii mai puţin favorabile. Acestea pot include proceduri de
curăţare, închidere, purjare şi alte procese care pot avea un efect advers asupra
mijlocului de măsurare.
Pentru un mijloc de măsurare în cazul unei aplicaţii specifice este necesar de a
utiliza un proces de eliminare, în care cerinţele aplicaţiei sunt comparate cu specificaţii
tehnice şi economice a tuturor mijloacelor de măsurare. Atunci când oricare din
specificaţiile prezentate mai jos (oricare din cele cinci domenii de interes) nu respectă
condiţiile aplicaţiei, mijlocul de măsurare este eliminat din procesul de selecţie.
În tabelul 1.1 se analizează selecţia procedeelor de măsură în funcţie de:
performanţa mijloacelor de măsurare, instalare, proprietăţile fluidelor, mediului
înconjurător şi economice.

Condiţii de performanţă. Performanţa mijloacelor de măsurare poate varia

semnificativ, depinzând atât de forma cât şi de tipul aparatului de măsurare ales.
Liniaritatea, repetabilitatea, rangeabilitate, căderea de presiune la debit maxim
parametrul de debit măsurat, timpul de răspuns sunt parametrii care caracterizează din
punct de vedere tehnic mijlocul de măsurare ales (din punct de vedere al preciziei de
măsurare).
Precizia de măsurare este o indicaţie, o performanţă, dar nici un număr real nu o
poate caracteriza cât timp standardele romaneşti care reglementează metodele de
măsurare sunt pline de erori. De aceea este imposibil de a măsura absolut debite de
fluide. Eroarea prezentată în specificaţiile tehnice ale mijloacelor de măsurare este în
general cuantificată de procente cu valoarea indicată sau procente din valoarea la cap
de scară sau interval.

Considerente asupra proprietăţii fluidelor. Mijloacele de măsură sunt afectate în

aceeaşi măsură de una sau mai multe proprietăţi ale fluidului.
Natura fluidului care va fi măsurat are o influenţă asupra tipului de contor care va
fi ales. Pentru fluidele foarte bine cunoscute, există mai multe teste de referinţă şi baze
de date referitoare la proprietăţi fizice: vâscozitate, greutate specifică, presiunea de
vapori şi alţi parametrii. Aceste date pot fi comparate cu specificaţia tehnică a
aparatului pentru a estima compatibilitatea acestuia.

Tabelul 1.1. Variabilele procedurilor de selecţie

Consideratii de Precizia
performanţă Repetabilitate
Liniaritate
Rangeabilitatea
Căderea de presiune

10
 Caracteristicile semnalului de ieşire
Timpul de răspuns
Incertitudinea
Orientare, direcţia de curgere
Tronsoanele amonte – aval
Dimensiunea liniei de măsurare
Locaţia pentru serviciu
Efectul vibraţiilor locale
Consideraţii de Locaţia robineţilor
instalare Conexiuni electrice
Accesorii (filtre, dispozitive de uniformizare a curgerii,
traductoare de presiune şi temperatură)
Atmosferă explozivă
Efectul pulsaţiilor
Debit instabil
Lichid sau gaze
Temperatura
Presiunea
Densitatea
Greutatea specifică
Consideraţii Vâscozitatea
asupra Lubricitatea
proprietăţilor Proprietăţi chimice
fluidelor Tensiuni superficiale
Compresibilitatea
Efectele gazelor reale
Abrazavitatea
Prezenţa altor faze
Prezenţa altor componente
Influenţa mediului ambiant
Consideraţii Influenţele mediului
asupra mediului Factori de siguranţă
înconjurător Influenţele presiunii
Interferenţele electrice
Preţul de achiziţie
Costuri de instalare
Costuri de operare
Consideraţii
Costuri de mentenanţă
economice
Costuri de calibrare
Durata de viaţă a mijlocului de măsurare
Optimizări tehnice

De cele mai multe ori compoziţia exactă a curentului de fluid, variaţii ale
presiunii şi temperaturii precum şi natura curentului de fluid nu sunt cunoscute. Acest
fapt duce la imposibilitatea utilizatorului de a cuantifica proprietăţile fluidului, de
aceea, doar constructorul mijlocului de măsurare poate spune dacă produsul este
aplicabil sau nu.
Astfel, măsurarea fluidelor multifazice şi multicomponente trebuie privită cu
extremă atenţie şi cu multă precauţie.
11
 Experienţa a arătat că performanţa poate fi variabilă şi în cele mai multe cazuri
necunoscută. De obicei performanţa mijlocului de măsurare este asociată unui fluid
monofazic, iar durata de viaţă a acestora poate fi de asemenea variabilă.
Acolo unde este posibil fazele trebuiesc să fie separate pentru a asigura cel mai
mic nivel de incertitudine a măsurării. Însă există aplicaţii unde acest lucru nu este
posibil, fluidul fiind prezent în două faze.
Variaţiile temperaturii şi presiunii mediului ambiant sau de proces, pot afecta
starea fluidului de la cea aşteptată, la aceea pe care mijlocul de măsurare nu mai este
capabil să o cuantifice. Regimul de curgere este dependent de proporţiile în care se
găsesc cele două faze, lichid-gaz şi de orientarea conductei. Performanţa obţinută în
aceste cazuri este dificil de estimat, dar de cele mai multe ori este mai mică decât
pentru operarea cu o singură fază de fluid.

Consideraţii asupra instalării. Condiţiile de instalare sunt diferite pentru diferite

tehnici de măsurare. Unele sisteme necesită tronsoane liniare de conductă amonte
lungi pentru a asigura un profil de curgere complet desfăşurat, la intrarea în contor,
altele nu sunt influenţate de aceste lungimi.
În alegerea tipurilor de contoare combustibile, pe lângă plaja de debite şi presiuni
supuse măsurării, nu se iau în considerare în mod analitic şi responsabil urmatorii
factori de influenţă negativă:
a) asigurarea gazelor supuse măsurării numai în stare monofazică (gaze) fără
impurităţi solide şi lichide libere;
b) cunoaşterea naturii gazelor naturale sub aspectul densităţilor „ ” şi a densităţii
relative faţă de aer „”;
c) presiunea barometrică „β” mai ales pentru măsurarea indirectă;
d) determinarea corectă a presiunii gazelor şi a temperaturii acestora amonte de
contor;
e) plaja de variaţie a debitelor şi presiunilor care determină şi variaţia „erorilor de
măsurare”;
f) temperatura mediului în care este amplasat panoul şi contorul de debit,
contoarele moderne având bucle electronice cu componente sensibile la variaţii
bruşte şi ample de temperaturi;
g) distanţele amonte şi aval de organe deprimogene sau de contor, faţă de
elementele perturbatorii (robinete, coturi, teuri, etc);
h) uniformizarea curgerii gazelor în organul deprimogem sau în contor prin
dispozitive speciale montate aval de acestea;
i) viteza de curgere a gazelor în contor şi caderea de presiune;
j) posibilitaţile de etalonare de tip de aparatură, de respectare a normelor de
aprobare a acestora (interne şi internaţionale), verificări şi etalonări în timpul
exploatării;
k) necesitatea conectării panourilor de măsurare importante la un sistem SCADA;
12
 l) criteriile de analiză comparativă a tipurilor de măsurare sub aspect tehnic,
costuri investiţionale şi de întreţinere şi a eventualelor perturbări în
continuitatea curgerii gazelor;
m) instruirea personalului de montaj, exploatare şi întreţinere.
Tabelul 1.2. Structura şi clasificarea unitară a contoarelor de debit de gaze combustibile

Contoarele de debit de gaze combustibile, denumite prescurtat „contoare de gaz”

sunt ca toate contoarele de debit, debitmetre ce au ca singură funcţiune, aceea de a reda
valoarea integrării în timp (a contorizării) debitului instantaneu de gaz trecut prin
aparat.
Structura şi clasificarea contoarelor de debit de gaze combustibile se obţin pe
baza SCUD (sinteză şi clasificarea unitară a debitmetrelor), prezentată în tabelul 1.2.
Gazele combustibile sunt caracterizate de valori ale numărului Wobbe în plaja de
(41,3…57,9)MJ/m3, fiind în grupa mediană de gaze, conform standardizării europene.
Fiecare producător pune la dispoziţie tabele de alegere ale contoarelor în care
este înscris debitul maxim şi minim de lucru al contoarelor funcţie de diametru.

13
 Primul pas în alegerea unui contor este transformarea debitului în condiţiile de
lucru:
(1.4)
p = presiunea în condiţii de lucru, bar;
T = temperatura în conditii de lucru, ºC;
Ql = debitul în condiţii de lucru, m3/h.
După obţinerea debitului în condiţii de lucru se alege un contor din tabelele
producatorilor, având grijă, ca debitul maxim care trebuie măsurat, să se înscrie sub
debitul maxim dat de producător.
Funcţie de tipul contorului dorit se va verifica apoi viteza de curgere a gazului şi
dacă aceasta depăşeşte viteza maximă admisă de către producător, se va alege un
contor de dimensiune mai mare.
De asemenea, în funcţie de debitul minim care se doreşte a fi măsurat se poate
alege rangeabilitatea contorului. Debitul maxim măsurat de contor şi rangeabilitatea
determină debitul minim pe care il poate măsura contorul respectiv, încadrându-se în
erorile de măsurare maxime permise.
Procesul de alegere a metodelor de măsurare este un proces foarte complex. În
anexa 1 sunt prezentate limitele de utilizare a tipurilor de contoare sub aspectul
calităţii fluidelor supuse măsurării.
În anexa 2 se analizează selecţia procedeelor de măsurare în funcţie de factori de
preformanţă a mijloacelor de măsurare iar în anexa 3 selecţia bazată pe proprietăţile
fluidului.
În anexa 4 se prezintă o comparare sinetică între tipurile de contoare.

1.3. CONSIDERENTE PRIVIND PIERDERILE DE GAZE NATURALE

Noţiunea de pierderi de gaz reprezintă un complex de cauze obiective şi

subiective determinate de vehicularea gazelor naturale prin conducte şi în instalaţiile
tehnologice aferente lor între punctele de primire şi predare. Pierderile pot fi:
 pierderi fizice generate în proporţie hotărâtoare de neacordarea atenţiei tratării
gazelor naturale cu implicaţiile ce decurg;

14
  pierederi de gaze naturale fără un suport fizic dar care au o importanţă deosebită
în pierderile financiar-fiscale atât ale companiilor de profil cât şi ale statului
român.
Pierderile de gaze prin conducte magistrale reprezintă diferenţa între gazele
primite la panourile de măsură la interfaţa extracţie-transport şi staţiile de reglare
predare aflate la interfaţa transport-distribuţie. În procesul tehnologic al transportului
gazelor prin conducte apar operaţii şi manevre care se realizează cu consumuri de gaze
altele decât cele care se încadrează în consumul tehnologic propriu activităţii gazelor.

Fig. 1.1. Pierderile de gaze datorate refulării impurităţilor lichide acumulate în conductele de transport
a gazelor naturale (s-a considerat o conductă cu diametrul de 20" care funcţionează la gama de
presiuni prezentate în legendă, cu o porţiune de 10 km amplasată într-o zonă joasă cu potenţial de
acumulare a lichidelor din gaz)

Erorile de măsurare a debitelor de gaze nu reprezintă pierderi de gaze propriu-

zise, dar viciază stabilirea valorii exacte a acestora, în sensul că ele pot fi mai mari sau
mai mici decât valoarea reală.
Factorii principali care determină pierderile de gaze:
 Consumuri tehnologice;
 Consumuri proprii;
 Măsurarea debitelor de gaze;
 Scăpări de gaze (fisuri în conducte, neetanşeităţi etc.).
În anul 2000 situaţia pierderilor de gaze naturale în industria gazieră din
România se ridicau la cca. 830 mil m3N, reprezentând 4,8% din total gaze transportate.
În figura 1.1. s-a încercat să se stabilească o corelaţie între pierderile de gaze
impuse de refularea impurităţilor lichide acumulate într-o zonă joasă a conductelor de
transport gaze, prin purjarea lichidelor cu gaze.
S-au introdus următoarele ipoteze simplificatoare:

15
  din apa antrenată de gazele naturale doar 50% se decantează temporar în
această zonă;
 refularea gazelor se realizează doar la acumularea a 10.000 1 în acea zonă a
conductei (10 km de conductă);
 operaţia de refulare se efectuează cu o eficienţă de 20%.
Din analiza rezultatelor obţinute se desprind pierderile importante de gaze care se
realizează pentru evacuarea apei pătrunsă în conductă în punctul iniţial datorită
netratării gazelor. La aceste costuri trebuie să se adiţioneze costurile de acumulare,
stocare, depozitare şi reinjecţie a impurităţilor lichide care se ridică la 10 - 15% din
valoarea gazelor evacuate.

1.4. EROAREA DE MĂSURARE A GAZELOR NATURALE CA URMARE A

PREZENŢEI APEI ÎN GAZE

Alături de cauzele prezentate anterior, prezenţa apei sub formă lichidă sau sub
formă de vapori generează de asemenea erori importante în măsurarea corectă a
debitelor de gaze.
Influenţa apei din gazele naturale asupra măsurării debitelor de gaze folosind
contoare diferenţiale trebuie abordată diferit funcţie de forma sub care se găseşte apa:
sub formă de vapori sau sub formă lichidă. În literatura de specialitate s-au prezentat
diverse modalităţi de calcul a erorii de măsurare a debitelor de gaze, introduse de
prezenţa apei, atât sub formă de ceaţă cât şi sub formă lichidă.
Din figura 1.2 reiese dependenţa stabilită între umiditatea gazelor naturale,
eroarea de măsurare a contoarelor diferenţiale şi valoarea pierderilor urmare a
măsurării debitelor de gaze. Se observă că o umiditate a gazelor de 0,2 - 0,4 g/m 3N,
conduce la erori zilnice negative de măsurare de 1 ÷ 1,5%, care pentru cazul analizat
reprezintă o pierdere zilnică de 1.000 - 2.000 USD.

16
 Fig. 1.2. Eroarea de măsurare a debitelor gazelor naturale cauzată de prezenţa apei sub formă de
vapori (ceaţă), în gazele naturale (s-a considerat debitul de 1,4 mii m 3 )

Precizăm că pe parcursul unei zile într-un panou de măsură ne putem confrunta

cu diverse faze ale apei conţinute în gaze, ceea ce face dificilă stabilirea cu exactitate a
erorii datorată apei lichide sau sub formă de ceaţă.

Fig. 1.3. Variaţia temperaturii gazului şi a temperaturii de rouă de-a lungul conductei considerate
neglijând influenţa supra traversărilor, pentru trei valorii ale presiunii în punctul iniţial al conductei
Acumularea impurităţilor lichide în conductă poate determina, în cazul în care
gazele sunt nesaturate cu vapori de apă, absorbţia acestora în curentul de gaze şi
modificarea umidităţii absolute a gazelor.

17
 Umiditatea de saturaţie a gazelor pentru presiunile şi temperaturile din punctul
final al conductei, are o valoare mai ridicată decât în punctul iniţial.
În cazul în care acumularea de lichide în conductă se găseşte la distanţe mici faţă
de panoul de măsură al gazelor amplasat în punctul final al conductei, gazele
nesaturate cu vapori de apă pot vaporiza cantităţi din apa liberă, modificându-se astfel
umiditatea absolută a gazelor.
Acest fapt determină creşterea erorii de măsurare a debitelor de gaze în punctul
final faţă de punctul iniţial, considerând similare toate celelalte condiţii de măsurare
între cele două puncte ale conductei.

Fig. 1.4. Variaţia temperaturii gazului şi a temperaturii punctului de rouă de-a lungul conductei (s-a
considerat presiunea în punctul iniţial al conductei de 26 bara)

În figura 1.3 s-a analizat variaţia temperaturii gazelor, a temperaturii punctului de

rouă al apei din gaze, a umidităţii gazelor naturale şi a schimbului de fază realizat,
pentru gama de presiuni din punctul iniţial considerată (21 ÷ 31 bara) şi temperatura
mediului în care este amplasată conducta, desprinzându-se următoarele concluzii:
- în punctul iniţial temperatura de rouă este mult superioară temperaturii
gazelor în conductă ca atare apa existentă sub formă gazoasă condensează
conducând la apariţiei fazei lichide;
- neglijând supratraversările se observă că după schimbul de fază în punctul
iniţial al conductei temperatura de rouă este inferioară temperaturii gazelor
naturale pe toată lungimea conductei, atingând valori foarte mici în punctul
final al conductei;
- renunţând la ipotezele simplificatoare introduse în calculele prezentate în
figura 1.3. se poate observa influenţa răcirii gazelor la curgerea printr-o
conductă pozată suprateran, care determină schimb de fază în cantitate de 0,09
g/m3N la o presiune a gazelor în punctul iniţial de 21 bara, 0,07 g/m 3N la o

18
 presiune în punctul iniţial al conductei de 26 bara şi de 0,05 g/m N la o
presiune în punctul iniţial de 31 bara (s-a considerat temperatura aerului de
0°C).

Fig. 1.5. Schimbul de fază realizat pe conducta de transport pentru cazul considerat (s-a considerat
presiunea în punctul iniţial 26 bara).

În exploatarea conductelor de transport modificarea parametrilor hidrodinamici

de-a lungul conductei, diferenţele de nivel etc., determină adesea modificarea fazei în
care se găseşte apa prezentă în gazele naturale. Astfel, pe o conductă de 200 km nu
vom găsi, la un moment dat, apă numai în stare lichidă sau numai în stare de vapori.
Mai mult în curgerea gazelor naturale de-a lungul conductei se disting mai multe faze:
ceaţă inelară, bule dispersate de apă, bule alungite, apă stratificată etc., care fiecare
determină anumite particularităţi în estimarea capacităţii de transport.

19