5.

Umiditatea gazelor -pg12

Se va defini conceptul de umiditate a gazelor
Se va prezenta dependenţa umidităţii de presiune, temperatură şi salinitate
Se vor prezenta metodele de determinare a umidităţii

✔ Umiditatea gazelor naturale reprezintă cantitatea de apă conţinută de unitatea

de masă de gaz.
✔ Solubilitatea gazelor în apă este dată de raţia de soluţie notată r s care
reprezintă cantitatea de gaze, exprimată în m 3 N , dizolvată în soluţie la o anumită
presiune şi temperatură dată, în unitatea de volum de apă.
✔ Prezenţa apei în gazele naturale,
cunoscută sub denumirea de umiditate, se exprimă în g/m 3 N . Se constată că la o
presiune constantă umiditatea creşte cu creşterea temperaturii, iar la temperatura
constantă creşte cu scăderea presiunii (figura 1.1.).
✔ Determinarea cantităţii de apă aflată sub formă de vapori în gazele naturale se
poate face prin metode directe sau prin metode indirecte. Metodele directe constau
în măsurarea directă a cantităţii de apă conţinută în volume cunoscute de gaze prin
metode chimice sau fizico-chimice (adsorbţie şi absorbţie).
✔ Metodele chimice se bazează pe detectarea şi determinarea cantitativă a
produşilor de reacţie chimică a unor substanţe cu apa, conţinută în volume sau mase
determinate de gaze. Aceste metode prezintă dezavantajul că nu pot fi aplicate
decât în condiţii de laborator.
✔ Metodele bazate pe adsorbţie constau în trecerea unor volume determinate
de gaze prin tuburi de sticlă ce conţin un adsorbant (silicagel, etc.), apoi se
determină prin cântărire creşterea în greutate a tuburilor cu adsorbant. Aceste
metode au precizie nesatisfăcătoare în cazul unor gaze cu umidităţi mici deoarece
reţinerea apei prin adsorbţie nu este totală.
✔ Metodele bazate pe absorbţie permit determinarea cantităţii de apă din
gaze, după ce această apă a fost reţinută într-o substanţă absorbantă, fie printr-un
procedeu colorimetric, fie prin cântărire în funcţie de natura absorbantului folosit.
Spre exemplu, dacă absorbţia se face într-un glicol, cantitatea de apă din glicol se
poate determina prin titrare cu reactivul Fischer, procedeu uşor de realizat în condiţii
de laborator.

6. Mecanismul apariţiei şi stabilitatea criohidraţilor -pg15

Se vor defini criohidraţii metanului
Se va defini procesul de formare a hidraţilor
Se vor prezenta măsurile tehnologice de prevenire a criohidraţilor

✔ Criohidraţii se formează prin interacţiunea, în anumite condiţii, dintre

hidrocarburi şi vaporii de apă conţinuţi în gaz, în prezenţa apei libere, la temperaturi
relativ scăzute şi presiuni ridicate.
✔ Criohidraţii sunt substanţe solide, cu aspectul gheţii sau al zăpezii, mai uşoare
ca apa şi apar la temperaturi mai mari de 0C. Criohidraţii sunt compuşi chimici
metastabili de forma C n H 2n+2  mH 2 O, unde n = 1...4, iar m = 6...7.
✔ Condiţii favorabile de
formare a criohidraţilor se creează, în special, în zonele unde gazele încep să se
răcească. Explicaţia constă în faptul că, scăderea presiunii în zonele de detentă fiind
fără efectuare de lucru mecanic (destindere izoentalpică) este însoţită de răcirea
gazului, răcire care permite apariţia apei libere din condensarea vaporilor de apă
existenţi în gazele naturale.
 ✔ Procesul de formare a criohidraţilor cuprinde mai multe faze: saturarea gazelor
cu vapori de apă, apariţia punctului de rouă, condensarea, separarea şi depunerea
apei, acumularea acesteia în anumite zone, amorsarea cristalizării şi cristalizarea în
anumite condiţii de temperatură şi presiune.
✔ Criohidraţii se formează la temperaturi mai mari de 0°C şi există o temperatură
T CH peste care oricât de mare ar fi presiunea, criohidratul nu se mai formează.
✔ Criohidraţii se formează la temperaturi relativ mici, dar nu sub 0°C şi nu se mai
formează la temperaturi mai mari de 21,5°C pentru metan şi de 25°C pentru
amestecul de hidrocarburi gazoase.
✔ Prevenirea se poate face fie prin:
• cunoaşterea condiţiilor de formare şi dezvoltare a criohidraţilor;
• stabilirea unui ritm de extracţie adecvat dacă condiţiile geologo-tehnice permit
(tendinţa de mărire a debitului produs de sonde);
• montarea duzelor de fund în interiorul coloanei de ţevi de extracţie;
• uscarea gazelor în instalaţii de deshidratare înainte de a fi transportate;
• izolarea elementelor componente ale instalaţiei tehnologice de suprafaţă ale
sondelor de gaze cu vată minerală, plută sau cochilii din poliuretan
expandat;
• încălzirea gazelor după destinderea acestora în duza capului de erupţie cu
ajutorul încălzitoarelor sau caloriferelor cu care sunt echipate unele instalaţii
de suprafaţă;
• în perioadele reci ale anului, se recomandă injectarea în sondă sau în
conducte, a unor cantităţi de lichide cu afinitate mare la apă cum sunt glicolii
(etilenglicolul, dietilenglicolul), amoniacul, metanolul etc.
Prin micşorarea presiunii gazului până la o valoare inferioară presiunii de
echilibru şi prin mărirea temperaturii până la o valoare superioară aceleia
corespunzătoare temperaturii de echilibru la presiunea gazelor, posibilităţile formării
criohidraţilor vor fi eliminate. Pentru fiecare valoare a presiunii de exploatare există o
temperatură de echilibru deasupra căreia criohidraţii nu se mai pot forma.

8. Condiţii de calitate pentru gazele naturale -pg17

Se vor defini condiţiile de calitate impuse gazelor naturale
Se va defini puterea calorică
Se va defini punctul de rouă ţi importanţa lui

✔ Datorită complexităţii şi variaţiei compoziţiei gazelor naturale funcţie de

diferitele surse, pentru că acestea constituie marfă comercializabilă de
producător/importator către consumatori există normative ce constituie bază
contractuală între părţi. Astfel în România calitatea gazelor ca marfă este stabilită
prin SR 33 17.
✔ Calitatea gazelor naturale este definită prin compoziţia sa şi prin următoarele proprietati:
• puterea calorifică;
• indicele Wobbe;
• densitate;
• factor de compresibilitate;
• densitate relativă;
• punct de rouă.
✔ Indicele Wobbe este raportul dintre puterea calorică, exprimată sub formă de volum în
condiţii
de referinţă specificate şi radical din densitatea relativă la aceleaşi condiţii de
referinţă ale măsurării specificate.
 ✔ Puterea calorică reprezintă cantitatea de căldură eliberată la arderea unei
unităţi de masă. Unitatea de măsură în S.I. este J/Kg.
✔ Puterea calorică inferioară sub presiune constantă a unui gaz combustibil
reprezintă cantitatea de căldură produsă prin arderea completă a unui m 3 N din gaz,
în următoarele condiţii: gazul combustibil, aerul pentru combustie precum şi gazele
rezultate prin ardere să aibă aceeaşi temperatură şi presiune, iar apa din gazul
combustibil şi apa formată în timpul arderii se consideră în stare de vapori.
✔ Puterea calorică superioară sub presiune constantă a unui gaz combustibil
reprezintă cantitatea de căldură produsă prin arderea completă a unui m 3 N din
acesta, în următoarele condiţii:
• gazul combustibil, aerul pentru combustie şi gazele rezultate prin ardere să
aibă aceeaşi temperatură şi presiune, iar
• apa din gazul combustibil şi apa formată în timpul arderii în stare de vapori, se
consideră, după ardere, în stare lichidă.
✔ Temperatura punctului de rouă sau punctul de rouă al unui amestec format dintr-un gaz și
vaporii unui lichid (cel mai adesea aer umed) reprezintă temperatura la care trebuie răcit
amestecul pentru ca vaporii să devină saturanți și deci să înceapă să se condenseze,
presupunînd că pe durata răcirii presiunea amestecului și cantitatea de vapori sunt constante.
✔ Cunoasterea punctului de roua este importanta pentru prevenirea aparitiei criohidratilor
prin metode indirecte.

10. Calculul hidraulic al conductelor magistrale de gaze -pg30

Se va prezenta formula de calcul a debitului, definind parametrii ce intervin
Se va deduce expresia diametrului conductei
Se va comenta alegerea ţevii din standardul dimensional

✔ Debitul Q N are expresia:

✔ T N =273,15 K şi p N =1,01325 N/m 2

✔ Se va deduce expresia diametrului conductei
✔ Se va comenta alegerea tevii din standardul dimensional

11. Calculul conductelor complexe pentru gaze -pg31

Se vor defini conductele complexe pentru gaze, respectiv în serie şi în paralel
Se vor prezenta formulele de calcul tronsonal şi respectiv global
Se vor defini conductele echivalente corespunzătoare

✔ La conductele complexe în serie, unde debitul Q este acelaşi în toate

tronsoanele, se poate scrie, pentru un tronson oarecare i,
 ✔ şi prin însumare pentru cele n tronsoane rezultă

✔ Debitul transportat are valoarea

✔ Dacă se defineşte conducta echivalentă ca fiind acea conductă simplă prin care
se transportă tot debitul Q având la extremităţile conductei presiunile p 1 şi p
n+1,
rezultă dependenţa dintre elementele conductei echivalente (lungimea l e , modelul
echivalent K e ) cu ale sistemului complex de conducte

✔ Egalitatea rezultată poate fi soluţionată în raport cu fiecare din necunoscutele l e

sau K e ..
✔ La conductele în paralel se poate scrie, pentru o ramură oarecare i, debitul ce
se transportă prin tronson

✔ Deoarece debitul total este dat de suma tuturor debitelor, rezultă expresia
acestuia

✔ Dacă se introduce şi la acest sistem complex conducta echivalentă, rezultă

13. Conducte de gaze de joasă presiune -pg36
Se va prezenta aproximaţia ce stă la baza concepţiei de presiune joasă
Se va prezenta formula debitului de gaze şi limitele de aplicabilitate
Se va prezenta utilizarea acesteia la calculul reţelelor de utilizare din imobile

✔ În situaţia în care presiunea din conductă este cu puţin mai mare decât
presiunea atmosferică p a , formulele de calcul pot fi simplificate. Astfel, dacă se
introduce

✔ şi se consideră Z=1, deoarece presiunea este apropiată de cea atmosferică, relaţia

debitului capătă forma

✔ Această formulă se aplică în cazul în care presiunea din conductă este mai
mare decât presiunea atmosferică p a cu 200 până la 400 mm H 2 O.
✔ Eroarea introdusă prin utilizarea acestei relaţii nu depăşeşte 1,2 %.
✔ Se va prezenta utilizarea acesteia la calculul reţelelor de utilizare din imobile

14. Noţiuni generale despre compresoare -pg37

Se vor prezenta tipurile de compresoare şi principiile lor de funcţionare
Se va comenta alegerea tipului de compresor
Se va comenta antrenarea compresorului, consumurile specifice, ungerea, răcirea

✔ Procesul de comprimare se realizează cu ajutorul agregatelor numite

compresoare, care pot fi de mai multe tipuri. Există astfel compresoare volumice, în
care creşterea presiunii gazelor se realizează prin reducerea volumului acestora. În
transportul gazelor, se utilizează, din această categorie, compresoarele cu piston, cu
una sau mai multe trepte de comprimare. O altă categorie este formată din
compresoarele centrifuge, cu unul sau mai multe etaje şi din compresoarele axiale,
creşterea presiunii realizându-se prin intermediul energiei cinetice transmise gazelor.
✔ Mai pot fi luate în consideraţie şi compresoarele cu jet, în care creşterea
presiunii se realizează într-un difuzor, după ce într-o cameră de amestec se destinde
un gaz de presiune înaltă care aspiră un gaz de presiune joasă. Raportul de
comprimare se defineşte ca valoarea raportului dintre presiunea gazelor la refularea
din compresor şi presiunea gazelor la aspiraţia în compresor.
✔ La compresoarele cu piston, procesul de comprimare este însoţit de o
creştere apreciabilă a temperaturii gazelor. Din acest motiv, la conducte se utilizează
o singură treaptă de comprimare, cu un raport astfel stabilit încât temperatura
gazelor să nu depăşească la refulare 333,15 K, pentru a se evita astfel necesitatea
răcirii. Pentru transportul la distanţă al gazelor naturale extrase din schele, este
necesar uneori să se recurgă la comprimarea în mai multe trepte, cu răcirea
intermediară a gazelor, astfel ca temperatura finală a acestora să nu depăşească
limita prescrisă.
✔ Compresoarele centrifuge sunt utilizate frecvent în transportul gazelor prin
conducte magistrale, prezentând o serie de avantaje faţă de compresoarele cu
piston. Astfel, compresoarele centrifuge au un gabarit redus, o fiabilitate ridicată şi
prezintă posibilitatea de a realiza rapoarte de comprimare relativ mici, cu randamente
destul de mari. De asemenea, aceste compresoare au un consum redus de ulei, nu
sunt sensibile la impurităţile din gaze, iar reglarea parametrilor se realizează prin
variaţia turaţiei. Există însă şi unele dezavantaje faţă de compresoarele cu piston şi
anume faptul că temperatura la refulare, pentru un raport de comprimare dat, este
mai mare la compresoarele centrifuge, iar domeniul acestora de utilizare este mai
restrâns (debite peste 45 Stm 3 /s şi presiuni sub 100 bar). Compresoarele axiale nu
se utilizează direct la comprimarea gazelor, dar intră în componenţa turbinelor de
gaze care antrenează compresoarele centrifuge.
✔ Compresoarele cu jet sunt aparate fără piese în mişcare care servesc la
antrenarea şi comprimarea gazelor cu ajutorul unui curent de gaz în mişcare. Un
astfel de compresor se compune dintr-un dispozitiv de accelerare a curentului de
gaze, o cameră de amestec şi un dispozitiv static de comprimare a amestecului de
gaze (difuzor).
✔ În general, comprimarea gazelor pentru transportul prin conducte se realizează
fie cu motocompresoare (compresoare cu piston antrenate de motoare cu explozie,
cu axul motor comun), fie cu turbocompresoare (compresoare centrifuge antrenate
de turbine cu gaze). Antrenarea cu motor electric prezintă unele avantaje principale,
dar se utilizează mai puţin, deoarece turaţia unui astfel de motor este constantă, iar
costul energiei electrice este ridicat. Turbinele cu gaze care antrenează
compresoarele centrifuge prezintă un compresor axial care comprimă aerul, utilizat la
combustia gazelor în camerele de ardere şi la diluarea gazelor arse, în scopul
scăderii temperaturii acestora. Turbina are două trepte, una servind la antrenarea
compresorului axial, iar cealaltă, la antrenarea compresorului centrifugal. În ultimul
timp, se utilizează tot mai frecvent turbine cu gaze de tip aviatic, care au un
randament mai ridicat.
✔ Compresoarele de gaze trebuie să aibă posibilitatea de a funcţiona cu presiuni
variabile la aspiraţie şi la refulare. Necesitatea acestei funcţionări cu parametri
variabili impune condiţia de reglare. La compresoarele cu piston, reglarea continuă,
în anumite limite, se poate realiza prin variaţia turaţiei. În limite mai largi, se poate
obţine o reglare în trepte prin spaţii moarte variabile, prin ridicarea supapelor de
aspiraţie sau prin combinarea acestor două modalităţi. La compresoarele centrifuge,
reglarea se obţine prin variaţia, în limite destul de largi, a turaţiei turbinei cu gaze.
✔ Agregatele de comprimare se montează în staţiile de compresoare, în clădiri
sau în barăci metalice. În staţiile de compresoare mai există instalaţia de măsurare a
parametrilor (debit, presiuni, temperaturi), instalaţia de reţinere a uleiului, în cazul
compresoarelor cu piston şi instalaţia de răcire, atunci când temperatura de refulare
depăşeşte limita stabilită. Atunci când se utilizează compresoare cu piston cu mai
multe trepte, se prevede şi răcirea intermediară a gazelor. Agregatele de comprimare
sunt prevăzute cu instalaţii de ungere, circuite de reglare şi dispozitive de protecţie
contra avariilor. Instalaţiile de comprimare actuale sunt prevăzute cu camere de
comandă, în care există tablouri cu aparatele de măsură şi control şi de unde se
efectuează pornirea şi oprirea agregatelor.
✔ Compresoarele centrifuge funcţionează pe principiul forţei centrifuge,
respectiv, prin imprimarea unei viteze foarte mari particulelor de gaze, realizându-se
o energie cinetică mare, care apoi se transformă în energie potenţială.
✔ Alegerea tipului de compresor.
✔ Raportul de comprimare sau raţia de comprimare. Acest parametru
reprezintă capacitatea de comprimare a unui agregat sau a unei staţii de
compresoare, fiind exprimat prin raportul dintre presiunea de refulare, p r şi presiunea
de aspiraţie, p a , (r = p r /p a ).
✔ La compresoarele cu piston, din cauza rezistenţei opuse de supape, aspiraţia
nu începe exact la presiunea p a , ci la o valoare mai scăzută, iar refularea nu începe
la presiunea p r , ci la o valoare mai ridicată. Pierderile de presiune prin supape au
valori însemnate, în special la rapoarte de comprimare mai mici de 1,4.
 ✔ compresoare cu piston, care realizează raţii mari de comprimare, cu debite
mici, se montează în paralel;
✔ compresoare centrifuge, care realizează raţii mici şi debite mari, se montează în
serie.
✔ Antrenarea. Compresoarele, în funcţie de tipul lor, sunt antrenate diferit, astfel:
• Compresoarele cu piston sunt echipate cu motoare electrice sau termice,
cilindrii motorului având biele cuplate pe un ax comun. De regulă, cilindrii
motori sunt verticali, iar cei compresori sunt orizontali. Dacă debitul poate fi
menţinut constant, antrenarea cu motoare electrice este avantajoasă, având
în vedere simplitatea instalaţiei, a pornirii, a întreţinerii etc. Motoarele
termice folosite sunt, de regulă, motoare pe gaze.
• Compresoarele centrifuge pot fi echipate cu motoare electrice sau termice,
motoare cu pistoane libere, turbine cu gaze sau cu abur şi turbine de
destindere, care folosesc energia de destindere a gazului de la presiunea
din conducta de transport, la presiunea de utilizare a gazelor. Avantajul
turbinelor de gaze este conferit de turaţia mare ce poate fi realizată, având
posibilităţi de variaţie şi reglare în limite largi.
✔ Consumul de combustibil. În ceea ce priveşte consumul de combustibil,
motoarele termice, cu supraalimentare, sunt mai economice, ajungând la
randamente totale de circa 40%, în timp ce turbinele cu gaze, chiar dacă au
recuperator de căldură, realizează randamente de sub 35%.
✔ Consumul de lubrifianţi. În comparaţie cu motoarele termice, turbinele au
consum foarte redus de lubrifianţi (aproximativ 10 %).
Apa de răcire. Motoarele termice, ca şi compresoarele cu piston, necesită
cantităţi mari de apă pentru răcire, iar de turbinele cu gaze şi compresoarele
centrifuge, funcţionează fără apă de răcire.
✔ Apa de răcire. Motoarele termice, ca şi compresoarele cu piston, necesită
cantităţi mari de apă pentru răcire, iar de turbinele cu gaze şi compresoarele
centrifuge, funcţionează fără apă de răcire.

17. Instalaţii de comprimare a gazelor naturale -pg60

Se va prezenta componenţa unei instalaţii de comprimare
Se va prezenta antrenarea compresorului de gaze
Se va prezenta reglarea compresoarelor

✔ Agregatele de comprimare utilizate în transportul gazelor naturale se montează

fie în schele, fie pe traseul conductelor, în cadrul unor instalaţii numite staţii de
comprimare. Acestea se compun din următoarele părţi principale:
• conducta de aspiraţie; conducta de refulare;
• instalaţia de purificare; instalaţia de măsurarea (debit , presiune, temperatură);
• instalaţia de reţinere a uleiului în cazul compresoarelor cu piston;
• instalaţia de răcire, în cazul când temperatura de refulare depăşeşte 60 o C.
✔ De asemenea, staţia de comprimare trebuie asigurată cu utilităţi: combustibil,
energie, apă etc. precum şi cu anexele administrative, staţii de protecţie şi
împrejmuiri. Compresoarele se adăpostesc în clădiri din cadre din beton armat cu
geamuri din sticlă, sau în barăci metalice, dacă sunt pentru durată de funcţionare mai
scurtă.
✔ Dacă comprimarea se realizează în două sau trei trepte se prevede răcirea
intermediară a gazelor, astfel ca la aspiraţie temperatura gazelor să fie cât mai
coborâtă.
 ✔ Agregatele sunt prevăzute cu instalaţii de ungere, circuite de reglare şi
dispozitive de protecţie, asigurând măsurile contra avariilor care ar putea apare din
suprasarcină sau din depăşirea vitezei de rotaţie.
✔ Instalaţiile de comprimare mai recente sunt prevăzute cu camere de comandă
presurizate unde se poate urmări pe tabloul sinoptic poziţia vanelor de pe instalaţiile
exterioare şi unde sunt montate aparatele de măsură şi control. Pornirea şi oprirea
agregatelor se face de la aceste tablouri sinoptice.
✔ În general, parametrul exterior care trebuie urmărit este presiunea de refulare,
în funcţie de variaţia căreia se ajustează puterea necesară comprimării, prin reglarea
debitului de gaz combustibil până la turaţia maximă, sau la sarcina maximă.
✔ Comprimarea gazelor naturale, în schele sau pe traseul conductelor se
realizează în cea mai mare parte cu agregate utilizând energia care este la
îndemână, adică gazul natural, drept combustibil. Din punct de vedere al bilanţului
energetic, soluţia optimă o constituie compresorul centrifugal al cărui randament
adiabatic poate fi de 85 % antrenat de un motor cu supraalimentare, al cărui
randament termic poate ajunge până la 40 %. Dar asemenea motoare nu asigură o
variaţie suficient de largă a turaţiei, în limitele unor randamente acceptabile şi de
aceea soluţia este mai puţin utilizată.
✔ Cea mai comodă antrenare ar fi motorul electric, dar acesta având turaţie
constantă, este mai puţin utilizat, precum şi din cauza costului ridicat al energiei
electrice. Condiţiile de montaj şi exploatare au determinat consacrarea a două tipuri
principale de agregate pentru comprimarea gazelor naturale şi anume:
motocompresoare (compresoare cu piston antrenate de motoare cu explozie, cu axul
motor comun) si turbocompresoare (compresoare centrifuge antrenate de turbine cu
gaze);
✔ Reglarea compresoarelor cu piston se poate realiza în mod continuu, între
anumite limite, prin variaţia turaţiei. În limite mai largi se poate realiza o reglare în
trepte prin: - spaţii moarte fixe sau variabile;- ridicarea supapelor de aspiraţie;- o
combinaţie a acestora.
✔ Reglarea automată a compresorului se poate realiza prin variaţia turaţiei, prin
deschiderea automată a ocolitorului, sau prin ridicarea supapelor de aspiraţie, ori prin
adiţionarea de spaţii moarte. Reglarea prin deschiderea ocolitorului are dezavantajul
unui consum mare de putere, pe când reglarea prin ridicarea supapelor de aspiraţie
sau adiţionarea de spaţii moarte se realizează cu un consum redus de putere.
19. Scheme de principiu pentru sistemele de distribuţie -pg65
Se va prezenta schema unui sistem de alimentare cu gaze
Se va prezenta schema unui sistem de alimentare compus dintr-o reţea buclată şi ramificată
Se va prezenta schema unui sistem dublu alimentat compus din reţele de distribuţie inelare
20. Materiale utilizate în sistemele de distribuţie -pg68
Se vor prezenta oţelurile folosite pentru ţevile de conducte de gaze
Se va prezenta materialele plastice folosite pentru ţevile de conducte de gaze
Se vor comenta avantajele şi dezavantajele folosirii materialelor plastice

✔ După 1932, însă, optica s-a schimbat radical. A început utilizarea conductelor
din oţel Manessman, izolate cu bitum şi inserţie de iută. Îmbinarea ţevilor se făcea
iniţial prin mufe filetate, metodă care nu a durat prea mult, cauza fiind determinată de
pierderile de gaze. Au apărut, apoi, manşoane de strângere cu inel de cauciuc.
✔ Odată cu dezvoltarea industriei în România, oţelurile tip Mannessmann sunt
treptat înlocuite cu cele fabricate în ţară. Pentru acestea apar standarde de calitate
pentru ţevi din oţel fără sudură pentru instalaţii, ţevi din oţel fără sudură laminate la
cald, pentru construcţii precum şi pentru ţevi din oţel fără sudură, trase sau laminate
la rece, pentru construcţii.
✔ În perioada de după 1980, la unele lucrări de înlocuiri, s-a constat calitatea
impecabilă a conductelor confecţionate din oţel Mannessmann (aspect spectaculos
de luciu metalic), montate în anii ’40, comparativ cu cea a unor conducte
confecţionate din oţel românesc, cu certificate de calitate şi care, după 10 – 15 ani se
prezintă ca un tub de pământ colmatat, cu uşoare urme de oxizi de fier şi resturi de
bitum.
✔ Normativele şi reglementările tehnice, în vigoare de-a lungul timpului, au
precizat condiţiile de calitate a ţevilor utilizate în construcţia reţelelor de distribuţie
gaze.
 ✔ Calitatea materialelor (oţel) utilizate în perioada socialistă, izolaţiile aplicate pe
ţeavă (chiar reglementate în funcţie de agresivitatea solului), măsurarea incorectă
sau deloc a agresivităţii, lipsa aproape desăvârşită a instalaţiilor de protecţie
catodică, au condus la asimilarea nepermis de timidă a metodei de utilizare a
conductelor şi elementelor din poletilenă.
✔ Asistăm, în ultimii ani, la o ascensiune rapidă a utilizării materialelor plastice în
cele mai diverse domenii. În particular, este din ce în ce mai frecventă utilizarea
tuburilor din mase plastice pentru transportul diferitelor tipuri de fluide: de la reţelele
utilitare ale localităţilor-înţelegând prin acestea distribuţia apei şi gazelor naturale
precum şi evacuarea apelor reziduale–continuând cu agricultura (sisteme de irigaţie),
apoi cu industria chimică şi petrochimică (pentru transportul fluidelor corozive) şi
terminând cu simple instalaţii de utilităţi.
✔ Printre avantajele obţinute ca urmare a utilizării materialelor plastice, faţă de
cele tradiţionale (metale feroase sau neferoase) amintim:
a. Masa specifică scăzută care impune, indirect, probleme minore în transport,
manipulare şi punere în operă. Cea mai mare parte a materialelor plastice
prezintă densităţi cuprinse între 0,9 şi 1,4 kg/dm 3 , cu mult mai mici decât cea a
oţelului.
b. O bună rezistenţă chimică la diferite substanţe chimice şi la solvenţi organici.
c. Foarte bune proprietăţi de izolator termic şi electric; în particular, rezistenţa la
curenţi electrici vagabonzi clasează materialele plastice ca rezistente la unele
forme de coroziune.
✔ Pot fi luate în considerare unele condiţii limită în utilizarea materialelor plastice:
a. Rezistenţa mecanică scăzută şi rigiditatea limitată. Valorile caracteristice ale
rezistenţei mecanice (20 – 60 MPa) şi ale constantei elastice E (900 – 4000
MPa) sunt net inferioare proprietăţilor similare ale materialelor metalice.
b. Temperatură de lucru limitată; cea mai mare parte a materialelor plastice nu
sunt utilizabile pentru fluide la temperaturi ridicate (T max  60 - 80C, în mod
obişnuit), dar tehnologii moderne permit realizarea de compoziţii de materiale
rezistente până la temperaturi de 300 – 400 C.
c. Duritate superficială scăzută, determinând riscul formării crestăturilor
(zgârieturilor) locale, care sunt la originea ruperilor.
d. Rezistenţa limitată la unii agenţi atmosferici: unele materiale plastice pot fi
atacate structural din cauza expunerilor îndelungate la agenţi atmosferici şi, în
particular, luminii (radiaţiilor ultraviolete). Adăugarea de elemente stabilizatoare
încă din faza de producţie şi măsuri adecvate pot reduce aceste efecte.
e. Coeficientul ridicat de dilatare termică liniară (de 10–20 de ori mai mare ca al
oţelului). Această situaţie trebuie luată în considerare încă din fazele de
proiectare a reţelelor. Astfel, se impun prevederi referitoare la compensarea
eforturilor produse din cauza variaţiilor termice ale mediului.
✔ Constituentul principal al materialelor plastice, determinant în comportamentul
lor fizic şi tehnologic, este macromolecula cu masă moleculară ridicată -polimerul. În
structura polimerică sunt adăugaţi aditivi având diferite roluri (stabilizatori, plastifianţi,
pigmenţi etc).
✔ Principalele grupe de materiale plastice de largă utilizare sunt termoplastice,
elastomeri şi termoelastice. Mai mult de 40 % din materialele termoplastice prezintă
structuri de tip „amorf”. Alte produse, ca de exemplu, polietilena, pot prezenta, în
urma proce-selor de polimerizare, dispoziţii de tip amorf sau parţial cristalin (în cazul
polietilenei, până la 95% din volum).
21. Instalaţii de alimentare cu gaze -pg70
Se va prezenta schema unei instalaţii de alimentare cu gaze în imobile
Se vor defini aparatele ce condiţionează funcţionarea instalaţiei
Se vor prezenta aspectele privind eventualele defecţiuni şi riscuri în exploatare

✔ Se vor defini aparatele ce condiţionează funcţionarea instalaţiei

✔ Se vor prezenta aspectele privind eventualele defecţiuni şi riscuri în exploatare
23. Staţii şi posturi de reglare -pg76
Se va prezenta schema de principiu a unei staţii de reglare,
Se vor defini aparatele principale şi prezenta rolul tehnologic al fiecăruia
Se va prezenta schema de principiu a unui post de reglare

✔ Se vor defini aparatele principale şi prezenta rolul tehnologic al fiecăruia

✔ Se va prezenta schema de principiu a unui post de reglare
a) Explicati diferentele intre simularea statica si dinamica
✔ Simularea statica este independenta de timp, iar cea dinamica este dependenta de timp.
b) Prezentati avantajele simularii dinamice fata de cea statica
✔ Avantajul simularii dinamice fata de cea statica este ca se pot urmarii parametrii de
curgere in timp real si astfel se pot proiecta sisteme de transport gaze corect, preconizand
problemele care pot aparea dpdv. hidraulic.
c) Unde se foloseste simularea statica
✔ Simularea startica se foloseste pe modele care nu necesita parametrul "timp" in calcule.
d) Unde se foloseste simularea dinamica
✔ Simularea startica se foloseste pe modele care necesita parametrul "timp" in calcule.
e) Care sunt parametrii relevanti folositi in operarea retelelor
✔ Parametrii relevanti in operarea retelelor sunt: presiune, debit, diametru, lungime, timp,
coeficientul de rezistenta hidraulica, densitatea si vascozitatea fluidului.
f) Prezentati diferentele intre calculul conductelor de lichide si gaze
✔ Diferentele dintre calculul conductelor de gaze si de lichide sunt: dependenta densitatii in
functie de presiune si existenta factorului de neidealitate al gazelor reale.
g) Prezentati diferentele intre managementul retelele de transport si cele de distributie gaze
naturale
✔ Sursa, Predare, Presiuni, Clienti, Furnizori, Legislatie europeana etc.
h) Influenta compozitiei in transportul gazelor
✔ Fiind vorba de un amestec de gaze, cunoasterea compozitiei este importanta pentru a
determina dependenta fluidului fata de parametrii: temperatura, presiune.
i) La ce se folosesc profile de consum si de catre cine
✔ Profilele de consum se folosesc de catre operatorul de distributie a GN, petru preconizarea
consumului de gaze. Profilele de consum se indocmesc conform datelor istorice referitoare
la consumul din anii precedenti si din analiza meteorologica.
j) Explicati procesul de nominalizare/alocare
✔ Procesul de nominalizare/alocare se refera la preconizarea consumului de gaze.
k) Categoria de consum si influenta in balanta de gaz (fizica, comerciala)
✔ Consumatori industriali/ Consumatori casnici...
l) Influenta folosirii profilelor orare
✔ Profilele orare maresc precizia pentru nominalizare.