CUPRINS

1.. Notiuni
teoretice………………………………………………….2
2.. Determinarea entalpiilor de
dizolvare………………………………2
3. Determinarea variatiei solubilitatii substantelor cu
temp……………..4
4. Determinarea caldurii integrale de
dizolvare………………………...4
5. Masurarea
temperaturii……………………………………………6
6. Coeficientul de
solubilitate………………………………………...10
7.
Bibliografie……………………………………………………....12

1
 NOTIUNI TEORETICE

In general, dizolvarea este insotita de un efect termic, de exemplu

dizolvarea NH4Cl in apa are loc cu absorbtie de caldura , iar la dizolvarea
NaOH in apa se degaja caldura.La presiune constanta aceste efecte termice
sunt entalpiile de dizolvare ∆H , numite si calduri de dizolvare.Caldura de
dizolvare depinde de concentratia solutiei, atingand valoarea maxima la
saturatie.

DETERMINAREA ENTALPIEI DE DIZOLVARE

Principiul lucrarii.
Procesul de dizolvare a substantelor este insotit de un efect termic,
denumit caldura de dizolvare,care depinde de interactiile moleculelor sau
ionilor substantei(exNaCl) care se dizolva cu moleculele dizolvantului.(H2O)
De exemplu,in cazul cristalelor Na+Cl− ionice in apa, caldura de dizolvare la
presiune constanta,DHdiz poate fi explicata in felul urmator :intr-o prima
etapa sub actiunea apeii, ionii imobili de Na + si Cl− care ocupa nodurile
retelei cristaline sunt indepartati unii de altii pana la distante atat de

2
mari,incat forta coulombiana de interactiune dintre ei devine nula; ioni
devin independenti si mobili in apa .Acest proces absoarbe energie din
exterioe drept care dizilvare\a sarurilor ionice are loc cu scadere de
temperatura.
Scopul lucrarii este determinarea entalpiei de dizolvare pentru trei saruri,de
exemplu:NH4Cl, KNO3, K2SO4 etc

Aparatura si substante:calorimetru,cilindru gradat de l00

cm3,saruri:NH4Cl, KNO3, K2SO4,etc. ,termometru.

Modul de lucru
Caldura de dizolvare se determina cu ajutorul unui sistem adiabat Se
introduc in paharul berzelius fixat in cilindrul de polistiren expandat 100

cm3 de apa distilata, masurata cu un cilindru gradat si se urmareste

stabilizarea temperaturii la termometru.Se noteaza aceasta valoare ti. Se
cantaresc la balanta tehnica,pe o hartie lucioasa de cantarire, 1 g dintr-o sare
de mai sus si se introduc in apasistemului calorimetric..Se observa variatia
de temperatura in timpul procesului de dizolvare.Cand toata sarea s-a
dizolvat, temperatura ramane constanta se noteaza ca temperatura finala tf.

Calcule si rezultate.Entalpia de dizolvare,ca si cea de neutralizare,se

calculeaza dupa relatia:
Q
H   ( cal / mol)
n
(1)
in care Q este cantitatea de caldura din calorimetru,iar n numarul de moli de
substanta dizolvata

3
 Q  C  t sau

Q  ( C vas  C solutie )  t

(2)
In cazul de fata Cvas=20 cal/grad, iar Csolutie=100 cal/grad

Deci Q=(20 + 100)Dt= 120 Dt

Numarul de moli, n, de substanta dizolvata se calculeaza raportand
masa de substanta (1g) la masa ei moleculara,M. De exemplu,pentru KNO 3 ,
M = 39 + 14 + 48= 101(g) si , deci, n este :n=2/101= 0,0198 moli~ 0,02 mol.
Introducand Q si n in relatia (1) se obtine entalpia de dizolvare DH.

DETERMINAREA VARIATIEI SOLUBILITATII

SUBSTANTELOR CU TEMPERATURA

Prezenta lucrare are drept scop obtinerea variatiei caldurii de dizolvare

la diverse temperature pentru un system bicomponent de compozitii
cunosculte.Se poate astfel aprecia variatia solubilitatii cu temperature in
sistem binar.

DETERMINAREA CĂLDURII INTEGRALE DE DIZOLVARE

Căldura de dizolvare (efectul termic ce însoţeşte dizolvarea unei

substanţe) depinde atât de natura substanţei ce se dizolvă cât şi de natura
solventului, de temperatură şi de concentraţia soluţiei obţinute. Potrivit
terminologiei obişnuite, prin căldură integrală de dizolvare se înţelege

4
efectul termic care însoţeşte dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate
dată de solvent. Căldura parţială (diferenţială) de dizolvare este efectul
termic ce însoţeşte dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate de
soluţie atât de mare încât modificarea concentraţiei este practic nulă. În
cazul proceselor care decurg la presiune constantă sau la volum constant,
cantitatea de căldură schimbată cu mediul se numeşte efect termic izobar
(Qp=DH), respectiv izocor (Qv=DU).
Dizolvarea unui mol de KCl în 400 moli apă, care se face cu un
consum de 4404 cal, se poate formula prin următoarea ecuaţie termochimică:
KCl + 400 H2O = KCl (aq 400) DdizH=4404 cal (1)

Potrivit legii schimbului de căldură, efectul termic al unui proces

oarecare ce decurge în calorimetru este dat de relaţia:
Q=(m1c1+m2c2+m3c3)Dq (2)

unde: - Q - efectul termic al procesului efectuat în calorimetru;

- m1, m2, m3 - masa părţilor metalice ce intră în componenţa
calorimetrului, masa lichidului calorimetric şi respectiv masa porţiunilor din
piesele de sticlă scufundate în lichidul calorimetric;
- c1, c2, c3 - căldurile specifice ale materialelor de mai sus
- Dq - variaţia de temperatură.
Ecuaţia de mai sus se poate scrie:
Q = WDq (3)

- W este echivalentul în apă al calorimetrului sau constanta

calorimetrică.
Pentru determinarea căldurii integrale de dizolvare etapele de lucru
sunt:

5
 1. stabilirea echivalentului în apă al calorimetrului;
2. determinarea efectului termic al dizolvării prin măsurarea variaţiei
temperaturii calorimetrului în timpul procesului.
Echivalentul în apă al calorimetrului poate fi determinat experimental
fie prin efectuarea în calorimetru a unui proces chimic al cărui efect termic
este cunoscut, fie trecând prin calorimetru o cantitate cunoscută de energie
electrică şi observând variaţia temperaturii calorimetrului. Cantitatea de
căldură necesară încălzirii calorimetrului cu Dq este, conform legii lui Joule:
Q = W·Dq = 0,239 E I t (4)

de unde se deduce constanta calorimetrică:

Q 0.239 E  I  t
W =   (5)


în care:
E - tensiunea, V
I - intensitatea curentului, A
t - timpul, s;
W rezultă în cal/grad şi reprezintă cantitatea de căldură necesară ridicării
temperaturii calorimetrului cu un grad.

Măsurarea temperaturii
După ce ansamblul calorimetric a fost pregătit, se porneşte agitatorul
şi se aşteaptă 3 minute pentru atingerea stării de echilibru termic, care se
recunoaşte printr-un regim staţionar al temperaturii (care se urmăreşte la
valoare practic constantă, un timp de 4 - 5 minute înainte de declanşarea
procesului). Se notează această valoare iniţială q1 a temperaturii, după care
se poate declanşa procesul studiat. Se observă că temperatura creşte sau

6
scade (după cum procesul este exoterm sau endoterm) la început mai repede
şi apoi din ce în ce mai încet, odată cu evoluţia procesului, pentru ca după un
timp mai scurt (pentru amestecarea a două lichide) sau mai îndelungat
(pentru dizolvarea unei substanţe solide) să rămână din nou constantă. Se
notează această valoare finală qf a temperaturii şi se verifică dacă ea rămâne
constantă un timp, încă 4 - 5 minute. Se evaluează variaţia Dq a
temperaturii ca diferenţa:
Dq = qf - qi (6)

Durata de observare a temperaturii poate fi împărţită astfel în trei

perioade: înainte de declanşarea fenomenului de studiat (citirea temperaturii
iniţiale), perioada iniţială, între momentul citirii temperaturii iniţiale,
perioada principală (în care are loc procesul studiat) şi după citirea
temperaturii finale, perioada finală. Se poate întâmpla însă ca temperatura să
nu rămână constantă în perioadele iniţială şi finală ci să se observe o uşoară
creştere sau scădere a ei. În acest caz este necesară să se facă anumite
corecţii, drept pentru care se citesc valorile temperaturii din minut în minut
pe durata celor trei perioade.
Variaţia de temperatură obţinută prin relaţia (6) este corectă numai în
cazul ideal. În realitate ea conţine şi contribuţii datorate unor procese
secundare ca evaporarea lichidului, frecarea agitatorului de lichid şi
schimbul de căldură cu exteriorul, care, oricât ar fi de redus, trebuie luat în
considerare. Toate aceste contribuţii secundare trebuiesc eliminate din
valoarea variaţiei de temperatură măsurate pentru a obţine valoarea ei
corectă, utilizabilă în relaţia (5). Pentru aceasta se calculează o variaţie de
temperatură corectată, Dq*, cu ecuaţia:

7
 
    
1 
Dq* = Dq - 2  t    t    tp (7)
 i f

unde
Dq - variaţia de temperatură între prima şi ultima citire din perioada
principală;
  
  - variaţia de temperatură din perioada iniţială raportată la
 t  i

durata aceleiaşi perioadă;

  
  - variaţia de temperatură din perioada finală raportată la durata
 t  f

aceleiaşi perioadă;
tp - durata perioadei principale.

DESCRIEREA APARATULUI
Calorimetrul folosit în această lucrare este de tipul calorimetrelor
adiabate cu manta izolantă termic. Calorimetrul este alcătuit dintr-un vas
Dewar fixat cu ajutorul unui inel de azbest (pentru a evita pierderile de
căldură prin contact) într-un vas de sticlă, care la rândul lui este izolat cu
rumeguş de lemn la exterior. Prin capacul calorimetrului pătrund în vasul
Dewar un termometru, un agitator şi un încălzitor. Agitatorul este acţionat de
un motor care se poate regla cu un reostat. Printr-un comutator încălzitorul
calorimetrului poate fi conectat la o sursă de curent continuu. Se măsoară
intensitatea curentului din circuit şi tensiunea la bornele rezistenţei de
încălzire.

MOD DE LUCRU
Scopul lucrării este determinarea căldurii integrale de dizolvare la o

8
temperatură apropiată de aceea a camerei şi la o concentraţie finală de 1 mol
sare la 200 mol apă. În acest scop se determină mai întâi constanta
calorimetrului şi apoi variaţia temperaturii Dq‘ provocată de dizolvarea sării.
Se cântăreşte cu o precizie de 0,01 g o cantitate de sare fin
pulverizată, suficientă pentru a obţine o solutie de 1 mol sare la 200 moli apă
şi se echipează complet calorimetrul. Se introduc în calorimetru 800 mL apă
şi se aşează capacul calorimetrului prin care trec agitatorul, capetele
rezistenţei de încălzire a calorimetrului şi termometrul. Se porneşte
agitatorul astfel încât viteza de rotaţie a acestuia să nu fie prea mare pentru a
nu încălzi apa din calorimetru. Viteza de agitare va fi menţinută constantă pe
tot timpul determinărilor.
După 10 minute, timp necesar ca toate părţile calorimetrului să ajungă
la aceeaşi temperatură, se trece la determinarea constantei calorimetrului. Se
observă timp de 5 minute temperatura, făcând citiri din minut în minut. Se
notează valoarea constantă a temperaturii cu q1. Se închide circuitul şi se
porneşte cronometrul. În timpul încălzirii se citeşte temperatura din minut în
minut, intensitatea curentului şi tensiunea la borne. Se întrerupe încălzirea
după 5 minute Se continuă observarea temperaturii încă 5 minute după
întreruperea încălzirii. Se notează temperatura finală constantă cu q2.
Valorile obţinute pentru diferenţa de temperatură Dq (q2 - q1 = Dq), pentru
timpul t, intensitatea I şi tensiunea E se introduc în relaţia (5) şi se
calculează constanta calorimetrului W. După ce s-a determinat W se trece la
măsurarea efectului termic al dizolvării. Fără a întrerupe agitarea, se citeşte
temperatura constantă înaintea dizolvării, q‘1. Se introduce sare în
calorimetru. Se înregistrează temperatura după dizolvare, notând cu q‘2
temperatura finală constantă. Diferenţa de temperatură q‘2 - q‘1 se notează

9
cu Dq‘. Produsul WDq‘ = q este efectul termic al dizolvării celor m grame de
sare. Pentru un mol de sare efectul termic al dizolvării va fi:
M
Q=
m
q cal/mol

unde M este masa moleculară a sării, m - masa de substanţă dizolvată şi q -

efectul termic al dizolvării.

REZULTATE
0.239  I  E  t
1. W =

, cal/grad

2. q = WDq‘, cal
M
3. Q = q, cal/mol
m

4. Se calculează constanta calorimetrului W’ şi efectul termic la dizolvarea

unui mol de sare q‘ cu variaţia de temperatură corectată Dq*.
5. Se compară rezultatele.

10
 oeficientul de solubilitate (solubilitatea) se defineşte prin cantitatea
maximă de substanţă dizolvată, la o anumită temperatură (de obicei t =
25°C), în 100 g solvent. Solubilitatea substanţelor într-un anumit solvent,
variază cu temperatura, de cele mai multe ori în sens direct (figura 1).

11
Fig.1. Variaţia solubilităţii substanţelor cu temperatura
Solubilitatea substanţelor se mai exprimă şi în mol/l sau g/l.
În funcţie de solubilitatea molară (Sm), substanţele se împart în:

• substanţe uşor solubile care au Sm ≥ 10-2 mol/l;

• substanţe cu solubilitate medie: 10-2 mol/l > Sm > 10-5 mol/l;

12
 • substanţe greu solubile: Sm ≤ 10-5 mol/l.

Pentru a studia fenomenul de dizolvare, trebuie să se ţină cont de natura

legăturilor intramoleculare din solut şi solvent, precum şi denatura
legăturilor intermoleculare care apar între particulele solutului (ioni,
molecule) şi moleculele solventului.

BIBLIOGRAFIE : Chimie-fizica Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti ,

1982 Autor : CONSTANTIN IONESCU
Chimie-fizica Editura Stiintifica si Enciclopedica
Bucuresti , 1979 , Autor : Prof. dr. ing. DUMITRU SANDULESCU

13