COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

5. GAZE LICHEFIATE

În industrie se utilizează două tipuri de hidrocarburi aflate în stare lichidă: gaze

naturale lichefiate (prescurtat GNL) şi gaze petroliere lichefiate (prescurtat GPL).
Gazele naturale lichefiate se obţin prin lichefierea gazelor naturale la temperaturi
scăzute, dar la presiune atmosferică. Gazele petroliere lichefiate sunt alcătuite din
hidrocarburi mai grele decât metanul şi sunt lichefiate la temperatură atmosferică, dar la
presiuni mai ridicate decât presiunea atmosferică.

5.1. Lichefierea gazelor naturale

Rezervele de ţiţei şi gaze naturale nu sunt plasate, în general, în apropierea marilor

consumatori de energie. Acest fapt a determinat apariţia şi dezvoltarea unor sisteme complexe
de transport al combustibililor. O importantă resursă energetică o constituie gazele naturale.
Transportarea acestora de la locurile de exploatare către consumatori se face, pe distanţe mici
şi medii, prin conducte. Sunt însă mari consumatori, situaţi destul de departe de sursele de
gaze naturale, la care transportul de gaze naturale nu se poate face prin intermediul
conductelor. Nu trebuie omis faptul că există şi anumite bariere naturale care pot apărea în
calea amplasării de conducte.

5.1.1. Condiţii termodinamice pentru lichefierea gazelor naturale

O soluţie care s-a dezvoltat în ultimi treizeci de ani o reprezintă lichefierea

gazelor naturale şi transportarea lor până la consumatori în stare lichidă, urmată de
regazeificarea lor şi introducerea în reţelele de distribuţie.
Pentru a vedea ce implicaţii are procesul de lichefiere, în figura 33 este prezentată
diagrama TS a metanului, în care este figurată starea de lichid saturat la presiunea de 0,1 MPa
(punctul 1). În figura 34 sunt prezentate valorile parametrilor termodinamici ai acestei stări.

Figura 33. Starea de lichid saturat corespunzătoare metanului la 0,1 MPa

83
Gaze lichefiate

Analiza se face asupra metanului deoarece acest gaz reprezintă componenta principală
a gazelor naturale, iar în literatura de specialitate procesul de lichefiere a gazelor naturale se
face după o purificare prealabilă şi o separare de celelalte componente. Toate celelalte
hidrocarburi mai grele decât metanul se lichefiază la temperaturi mai ridicate. În cadrul
procesului de lichefiere a gazelor naturale trebuie îndeplinite condiţiile termodinamice
necesare pentru lichefierea metanului.

Figura 34. Parametrii stării de lichid saturat pentru metanul aflat la presiunea de 0,1 MPa

Temperatura critică a metanului este de 190,4 K (-82,6 °C), iar procesul de

transformare de fază vapori-lichid se produce la temperaturi mai mici decât temperatura
critică (-162C). La aceste temperaturi oţelurile devin fragile, şi, din această cauză,
recipientele (rezervoarele) pentru metan lichid nu pot fi presurizate. Soluţia care se utilizează
în practică este foarte simplă: recipientele în care se depozitează sau se transportă gazele
naturale lichefiate nu sunt presurizate. GNL se depozitează la o presiune un pic mai mare
decât presiunea atmosferică, de circa 1,02 bar, pentru a se împiedica pătrunderea în rezervor a
aerului atmosferic. Acest fapt face ca temperatura la care trebuie menţinute gazele naturale
lichefiate să fie temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii de 0,1 MPa, adică 111,195
K (-161,805 °C).
Din figura 34 se mai poate observa că volumul specific al metanului saturat este v =
0,00236448 m3/kg, ceea ce înseamnă că gazul are densitatea  = 422,94 kg/m3.
Ţinând seama de aceste observaţii, se poate calcula volumul de gaze naturale
(exprimat în normal metri cubi) care poate fi stocat într-un metru cub de GNL:

m 1m 2  422,94
v   592,48 Nm 3
N 16
22,4141

84
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

Din exemplul de mai sus se observă că fiecare metru cub dintr-un rezervor de GNL
conţine o cantitate de 592,48 Nm2 de gaz, cantitate suficientă pentru a acoperi nevoile de
consum ale unei locuinţe medii, pe timp de o lună, în perioada iernii. Deci, în stare lichidă,
gazele naturale pot fi transportate şi depozitate cu mare eficienţă.
Gazele naturale lichefiate pot fi stocate în perioada verii pentru a putea fi utilizate în
timpul sezonului rece. Avantajele pe care le conferă stocarea gazelor naturale în formă lichidă
constau în faptul că depozitele pot fi realizate artificial şi plasate convenabil, lângă marii
consumatori, eliminând astfel problemele legate de transport. Cantitatea de GNL stocată poate
fi recuperată şi revaporizată în întregime, comparativ cu metoda de stocare a gazelor naturale
în zăcămintele depletate, unde recuperarea acestora este numai parţială.
În concluzie, condiţiile termodinamice în care se pot lichefia gazele naturale sunt
dictate de componentul principal, care are cea mai scăzută temperatură de lichefiere. Astfel,
pentru a obţine gaze naturale lichefiate la presiunea atmosferică, condiţiile sunt precizate de
condiţiile de saturaţie ale metanului aflat la presiunea de 0,1 MPa.

5.1.2. Procedeul de lichefiere Linde

Acest procedeu de lichefiere a fost folosit de Linde pentru a obţine aer lichid. Schema
instalaţiei de lichefiere a gazelor după procedeul Linde este prezentată în figura 35, iar cilul
de lichefiere este prezentat în figura 36.

Figura 35. Schema instalaţiei de lichefiere a gazelor după procedeul Linde

Urmărind schema instalaţiei şi ciclul de lichefiere se constată că gazul este comprimat

până la o presiune ridicată. De regulă se utilizează un compresor în trepte, pentru

85
Gaze lichefiate

exemplificare fiind ales un compresor cu trei trepte. După ieşirea din ultima treaptă a
compresorului (puntul 3’’’ din figura 36), gazul este răcit cu apă în răcitorul R (figura 34),
până când temperatura lui devine T2. În continuare, gazul intră în răcitorul regenerativ Rg,
unde răcirea se face până la obţinerea vaporilor saturaţi de gaz (până în stare 3). Apoi gazul
trece prin ventilul de laminare VL, unde suferă o destindere izentalpă (procesul 34 din figura
36). În urma laminării rezultă un amestec de vapori şi lichid, aflat la temperatura de saturaţie
corespunzătoare presiunii p4. Acesta este colectat în butelia B, în care are loc o separare
gravitaţională. Lichidul, cu starea termodinamică reprezentată prin punctul 4’ din figura 36,
este evacuat prin robinetul r. La partea superioară se colectează vaporii saturaţi care au starea
termodinamică 4” (figura 36), ei fiind conduşi în schimbătorul de căldură regenerativ Rg.
După cum se poate observa din diagrama TS, din punct de vedere termodinamic, gazul aflat în
butelia B constituie un sistem bifazic în care faza lichidă este în echilibru cu vaporii. Ambele
faze au aceiaşi presiune şi aceiaşi temperatură. Deci, vaporii saturaţi care rezultă din butelia B
au o temperatură scăzută, egală cu a lichidului şi egală cu temperatura de saturaţie la
presiunea din butelie. După ce au fost utilizaţi în schimbătorul de căldură regenerativ, vaporii
sunt introduşi în aspiraţia compresorului.

Figura 36. Ciclul de lichefiere a gazelor

Caracteristica procedeului de lichefiere Linde constă în aceea că instalaţia nu

utilizează un mediu de răcire. Practic, gazul este răcit de propriii vapori saturaţi. Acest
procedeu are însă şi inconveniente. Pentru a realiza răcirea necesară este necesară o cantitate
mare de vapori care să se recircule, fapt care face ca puterea necesară lichefierii unităţii de
86
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

masă să fie mare. Prin acest procedeu se obţin 50 ÷ 70 de grame de lichid la 1 kg de gaz.
Presiunea ridicată la care trebuie comprimat gazul determină un consum mare de energie. De
regulă, această instalaţie este utilizată pentru lichefierea aerului în laboratoare.
În diagrama TS, punctul 5 reprezintă starea vaporilor la ieşirea din răcitorul
regenerativ. Temperatura acestora este mai mică decât temperatura punctului 1 cu circa 5 ÷ 10
grade, ceea ce indică faptul că în răcitorul regenerativ nu se poate recupera întreaga căldură a
vaporilor.
Dacă se notează cu „y” fracţia de gaz lichefiat, cu notaţiile din figura 35 se poate face
bilanţul energetic pe conturul M-M, obţinându-se:

q i  1  h2   1  y  h5  yh4' (5.1)

Cu qi s-a notat căldura intrată prin izolaţie, raportată la 1 kg/gaz/ciclu. Din relaţia de
mai sus se determină fracţia de gaz lichefiat:

h5  h2  qi
y (5.2)
h5  h4'

Se notează cu qn căldura pierdută datorită nerecuperării totale a căldurii vaporilor în

răcitorul regenerativ, definită astfel:

q n  h1  h5 (5.3)

Din relaţia (5.3) se scoate h5 şi este introdus în relaţia (5.2), obţinându-se:

h1  h2  q n  qi
y (5.4)
h1  h4'

Energia necesară procesului de comprimare este considerată, în multe lucrări, ca fiind

lucrul mecanic al unui proces izoterm, fictiv, notat 12, rezultând o importantă simplificare.
Una dintre condiţiile impuse pentru pornirea unei astfel de instalaţii este ca prin
laminare gazul să producă efect Joule-Thomson pozitiv, adică temperatura să scadă după
laminare chiar şi la temperatura T1. Această condiţie poate fi îndeplinită dacă izobara care
reprezintă presiunea gazului la ieşirea din compresor se află în totalitate sub curba de
inversiune (capitolul 4, laminarea gazelor). Această condiţie asigură faptul că procesul de
laminare a gazului, care începe de la această presiune, indiferent de temperatură, are un efect
Joule-Thomson pozitiv, deci temperatura scade în timpul laminării.

Aplicaţia numerică nr. 19

O instalaţie pentru lichefierea metanului lucrează după procedeul Linde. Să se determine

fracţia de gaz lichefiat şi energia necesară lichefierii unui kilogram de metan. Se consideră
că metanul este comprimat, în trei trepte, până la presiunea de 6,4 MPa, după un proces
similar celui din aplicaţia numerică nr. 14. Punctul 5 din figura 36 are temperatura de 278 K,
punctul 2 are temperatura de 283 K, iar căldura intrată prin izolaţie reprezintă 5% din h2.
Soluţie:
Ciclul de lichefiere pentru acest exemplu este similar cu cel prezentat în figura 36.
Utilizând programul MetanTS se obţin următoarele date:
- pentru p = 6,4 MPa şi T = 283 K, rezultă h2 = 517,94 kJ/kg;
- pentru p = 0,1 MPa şi T = 278 K, rezultă h5 = 579,24 kJ/kg;

87
Gaze lichefiate

- pentru p = 0,1 MPa şi titlul x = 0, se obţine entalpia lichidului saturat h4’ = -278,6 kJ/kg.
Pentru a determina fracţia lichefiată se foloseşte formula (5.2):
h  h2  qi 579 ,24  517 ,94 1  0 ,05 
y 5   0 ,04084 kg/1 kg gaz comprimat.
h5  h4' 579 ,24    278 ,6 
Pentru a determina energia necesară producerii unui kilogram de gaz lichefiat se utilizează
lucrul mecanic necesar pentru comprimarea gazului în cele trei trepte, determinat în aplicaţia
numerică nr. 14, care are valoarea de 914,71 kJ/kg. Această energie se consumă pentru
producerea a 0,04084 kg de lichid. Energia necesară producerii unui kilogram de gaz
lichefiat este:
914,71
E  22397,4 kJ  6,22 kWh
0,04084

5.1.3. Lichefierea gazelor utilizând instalaţii frigorifice

Pentru a lichefia cantităţi mari de gaze sunt necesare procedee economice, care să
consume cantităţi mici de energie pe kilogramul de gaz utilizat. Cele mai economice
procedee, care sunt frecvent folosite în practică, sunt acelea în care gazul comprimat este răcit
intens, prin utilizarea de instalaţii frigorifice care permit obţinerea de temperaturi extrem de
scăzute. În figura 37 este prezentată schema unei astfel de instalaţii, iar în figura 38 este
prezentat ciclul termodinamic al instalaţiei respective.

Figura 37. Schema instalaţiei de lichefiere care utilizează un mediu de răcire

Gazul comprimat în compresorul C este răcit în schimbătorul de căldură SC până se

transformă în lichid saturat (puntul 3 din figura 38). Acesta este laminat în ventilul de
laminare VL, rezultând un amestec de lichid şi vapori la saturaţie, la presiunea de 0,1 MPa
(punctul 4 din figura 38). Amestecul este separat în butelia B, lichidul cu starea
termodinamică 4’ este preluat şi condus spre depozit, iar vaporii rezultaţi, cu starea 4”, sunt
amestecaţi cu gazul aspirat de compresor şi reintroduşi în circuit. Amestecarea vaporilor
saturaţi, care au o temperatură de 111 K (-162 C), cu gazul care urmează să fie introdus în
compresor determină scăderea însemnată a temperaturii acestui amestec, în faţa

88
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

compresorului. Consecinţa acestui fapt este că, la pornirea instalaţiei, comprimarea gazului,
considerată izentropică, se face după procesul 12 din figura 38. După ce aceasta intră in
regim, apar vaporii saturaţi, se produce răcirea, iar procesul de comprimare devine 1’2’
(figura 38). Punctul care reprezintă intrarea gazelor în compresor rămâne pe aceiaşi izobară,
însă temperatura acestuia scade datorită amestecării cu vaporii saturaţi.

Figura 38. Ciclul instalaţiei de lichefiere din figura 37

O problemă interesantă apare în legătură cu faptul că gazul comprimat este răcit până
la temperatura de saturaţie (procesul 2’3). Apare acum întrebarea: din ce cauză nu se răceşte
direct gazul, la presiunea atmosferică? Acest fapt ar produce gaz lichefiat fără a mai fi
necesară comprimarea.
În tabelul 21, în care sunt prezentate căldurile de condensare ale metanului pentru
diferite presiuni, se poate găsi un răspuns concret la această problemă.

Tabelul 21
p [MPa] T [K] h’ [kJ/kg] h’’ [kJ/kg] (h’’-h’) [kJ/kg]
3,6 182,63 17 236,71 219,71
1,6 160 -100,96 270,41 371,37
0,6 138,59 -187,99 260,58 448,57
1 111,2 -287,6 223,22 510,82

89
Gaze lichefiate

Cea mai mare cantitate de căldură se consumă pentru procesul de condensare. Se

observă că pe măsură ce creşte presiunea, căldura de condensare scade. În această situaţie
trebuie găsit un optim între energia necesară procesului de comprimare şi energia necesară
instalaţiei frigorifice pentru a extrage căldura Q2’3, procesului de răcire.
Din figura 37 se remarcă faptul că prin instalaţie se recirculă în permanenţă o anumită
cantitate de substanţă, notată cu mr. Dacă se face bilanţul energetic pe instalaţie rezultă:

Q2' 3  Lt 1' 2'  E14' (5.5)

Gazul primeşte lucrul mecanic tehnic L1’2’, cedează căldura Q2’3, iar toate aceste
schimburi energetice contribuie la variaţia energiei gazului, de la starea 1 (gazul care intră în
instalaţie înainte de punctul de amestec cu vapori saturaţi, recirculaţi) la starea 4’ (starea de
lichid saturat cu care gazul lichefiat părăseşte instalaţia). În regim staţionar se consideră că
instalaţia este traversată de o masă „m” de substanţă, ceea ce înseamnă că în instalaţie intră m
kilograme de gaz şi părăsesc instalaţia m kilograme de lichid. Ţinând cont şi de masa
recirculată, expresia (5.5) se poate scrie, folosind notaţiile din figura 38:

 m m r  h3  h2'    m  mr  h1'  h2'   m h1  h4'  (5.6)

Coeficientul de recirculare al instalaţiei, Cr, este dat de relaţia:

mr
Cr  (5.7)
m

Acesta se poate exprima din relaţia (5.6):

h1  h4'
Cr  1 (5.8)
h1'  h3

Consumul specific de energie pentru comprimarea gazelor, în valoare absolută, este

dat de relaţia:

L t 1' 2'  m  mr  h2'  h1' 

Ce     1  C r  h2'  h1'  (5.9)
m m

Acest consum, conform [2], poate fi mai mic sau cel mult egal cu 0,5 kWh/kg lichid,
valoare ce include şi energia consumată în instalaţia frigorifică.

Aplicaţia numerică nr. 20

Se consideră o instalaţie de lichefiere a metanului care lucrează după schema din figura 34.
Gazul este comprimat de la presiunea p1 = 0,1 MPa şi temperatura T1 = 298 K până la
presiunea p2 = 1,6 MPa, după un proces izentropic. La funcţionarea stabilizată, punctul 1’ are
temperatura T1’ = 130 K. Să se determine consumul specific de energie.

Soluţie:
Cu ajutorul programului MetanTS se determină următorii parametri:
- pentru p = 0,1 MPa şi T = 298 K, rezultă: h1 = 623,35 kJ/kg;
- pentru p = 0,1 MPa şi X=0, rezultă: h4’ = -287,6 kJ/kg;
- pentru p = 1,6 MPa şi X=0, rezultă: h3 = -100,96 kJ/kg;

90
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

- pentru p = 0,1 MPa şi T = 130 K, rezultă: h1’ = 264,46 kJ/kg şi s1’ = 9,8479 kJ/kg/K;
- pentru p = 0,1 MPa şi s1’ = 9,8479 kJ/kg/K, rezultă: h2’ = 531,55 kJ/kg.
Se calculeză coeficientul de recirculare:
623,35    287 ,6 
Cr   1  1,62
264 ,46    100 ,96 
Consumul specific de energie este:
Ce  1  Cr  h2'  h1'   2,62 531,55  264,46  699,77 kJ / kg  0,194 kWh / kg

Din acest exemplu se observă că energia necesară obţinerii unui kilogram de metan
lichid este de aproximativ 0,2 kWh, deci procedeul se dovedeşte a fi economic în comparaţie
cu procedeul Linde din aplicaţia numerică nr. 19.
În figura 39 este prezentată, conform [2], schema unei instalaţii clasice pentru
lichefierea gazelor naturale, pe care au fost trecuţi principalii parametri termodinamici.
Metanul intră în instalaţie la o presiune de 3 MPa, este comprimat până la o presiune de 3,6
MPa, trece printr-un separator SP, unde se elimină impurităţile, şi este amestecat cu vaporii
recirculaţi.

Figura 36. Schema unei instalaţii de lichefiere a metanului

Acest amestec este răcit până la temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii de

comprimare, care este de –91 C. Condensatul rezultat este laminat în două trepte: prima dată
prin ventilul de laminare VL1, până la presiunea de 0,47 MPa şi temperatura de –139 C, apoi
laminarea finală în ventilul de laminare VL2, până la presiunea de 0,102 MPa şi temperatura
de –162 C. Aceşti ultimi parametri constituie parametrii de depozitare ai metanului lichid.
Pentru a răci metanul comprimat până la valoare de –91 C se utilizează două instalaţii
frigorifice, montate în cascadă. Prima foloseşte ca agent termodinamic amoniacul şi permite

91
Gaze lichefiate

realizarea unei temperaturi, după ventilul de laminare Vla, de –29 C. Amoniacul cu această
temperatură este utilizat pentru răcirea etilenei din treapta a doua. Aceasta are o temperatură
de –99 C după ventilul de laminare VLe, temperatură necesară răcirii metanului comprimat
până la temperatura de saturaţie. Vaporii saturaţi de metan, rezultaţi în urma celor două
laminări (VL1 şi VL2), sunt utilizaţi atât pentru răcirea metanului comprimat, cât şi pentru
răcirea celor doi agenţi frigorifici, etilena şi amoniacul, apoi sunt amestecaţi cu metanul
comprimat şi reintroduşi în circuit.

5.1.4. Vaporizarea gazelor lichefiate

Gazele naturale lichefiate, stocate în depozite, trebuie să poată fi utilizate ori de câte
ori este nevoie. Pentru a putea fi reintroduse în sistemele de transport şi distribuţie gazele
lichefiate, acestea trebuie vaporizate în prealabil (figura 40). După cum s-a arătat anterior,
stocarea gazelor naturale se face la presiunea de 0,102 MPa şi temperatura de saturaţie –162
C (punctul 1 din figura 33).

Figura 40. Schema de regazeificare a gazelor naturale lichefiate

Căldura necesară vaporizării se compune, pentru 1 kg de gaze, din căldura latentă de

vaporizare (q12, figura 33, în urma căreia se obţine schimbarea de fază, lichidul
transformându-se în vapori saturaţi) şi căldura necesară încălzirii vaporilor până la
temperatura mediului ambiant (q23). Dacă se notează cu Q căldura totală necesară procesului
de vaporizare, se poate scrie relaţia:

Q  m q12  q 23  (5.10)

Având în vedere că procesul de vaporizare 12 din figura 33 este un proces izobar

izoterm, iar încălzirea 23 este izobară, expresia căldurii pentru 1 kilogram de substanţă se
poate scrie:

q12   h2  h1  (5.11)

q 23   h3  h2  (5.12)

Q  m h3  h1  (5.13)

Această căldură necesară vaporizării gazelor naturale se poate obţine fie din arderea
unei părţi din hidrocarburile lichefiate, fie utilizând alte surse de căldură, cu capacitate
calorică foarte mare, cum sunt apele râurilor sau aerul atmosferic.

92
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

Aplicaţia numerică nr. 21

Într-un sistem de distribuţie se utilizează un debit de 20.000 Nm 3/zi de gaze naturale

provenite dintr-un depozit de GNL. Să se determine cantitatea de căldură necesară
vaporizării şi, dacă se consideră că aceasta provine din arderea unei părţi a gazelor naturale,
să se determine debitul de gaze care trebuie arse pentru vaporizare, precum şi ce procent
reprezintă el din totalul debitului utilizat.
Se dau: temperatura la ieşirea din vaporizator T3 = 293 K şi puterea calorică a gazelor
naturale 50 MJ/kg.

Soluţie:
Utilizând programul MetanTS se obţin datele:
- pentru: p = 0,1 MPa şi T = 293 K, rezultă: h3 = 612,25 kJ/kg;
- pentru: p = 0,1 MPa şi X = 0, rezultă: h1 = -287,6 kJ/kg.
Se face transformarea de debit:
 20000
m  0,231 Nm 3 / s
24  3600
Căldura necesară procesului de vaporizare este:

Q  m h3  h1   0,231 612,25    287,6    148,381 kW
Dacă se consideră că această căldură se obţine din arderea unei cantităţi de gaze naturale,
se poate scrie că aceasta este egală cu produsul dintre debitul de metan care se arde şi
puterea calorică:

Q  m CH 4  H
Debitul de metan care se arde este:
 Q 148,381 3 2,96  10 3
m CH 4    2 ,96  10 [ kg / s ]  86400  316,39 Nm 3 / zi
H 50  103 16
22,414
Procentul din debitul utilizat reprezintă:
316,39
Pr oc   100  1,58 %
20000

Din exemplul de mai sus se observă că datorită proprietăţilor termodinamice ale

metanului – căldură specifică mică şi putere calorică mare – căldura necesară procesului de
vaporizare este mică. Ea se poate obţine direct prin arderea unei cantităţi din metanul
lichefiat, care reprezintă sub 2% din debitul relichefiat.

5.2. Gaze petroliere lichefiate

O altă categorie de gaze lichefiate o reprezintă gazele petroliere lichefiate (GPL).

Acestea sunt formate din hidrocarburi mai grele decât metanul, care se pot lichefia la
temperatura ambiantă, dar la presiuni superioare presiunii atmosferice. Ele se produc în
rafinării, rezultând în urma diverselor etape de prelucrare ale ţiţeiului şi sunt furnizate staţiilor
de îmbuteliere sub formă lichidă. Aceste hidrocarburi sunt utilizate pentru consumul casnic
sau ca surse de căldură în diferite procese tehnologice.
Problema esenţială a gazelor petroliere lichefiate este că pe timpul transportului către
staţia de îmbuteliere, în timpul îmbutelierii şi pe durata depozitării şi transportului la
beneficiar acestea trebuie menţinute în stare lichidă. O condiţie necesară, după cum se va
vedea în continuare, este ca presiunea pe tot acest lanţ, de la furnizor la beneficiar, să nu scadă
sub o anumită valoare, corespunzătoare fiecărui tip de GPL, deoarece acest fapt ar provoca
vaporizarea hidrocarburilor. Temperatura de transport şi depozitare a gazelor petroliere

93
Gaze lichefiate

lichefiate este temperatura mediului înconjurător, parametru care nu poate fi modificat.

Singurul parametru termodinamic care poate fi controlat în cazul GPL este presiunea.
Deoarece aceasta este mai mare decât presiunea mediului, toate conductele şi recipientele de
transport al gazelor petroliere lichefiate sunt presurizate, condiţie care a impus norme speciale
atât pentru materialele din care sunt confecţionate conductele, buteliile etc., cât şi pentru
manipularea acestora.
Îmbutelierea gazelor petroliere lichefiate se realizează în staţii special amenajate,
dotate cu linii automate de umplere. Staţiile de îmbuteliere primesc hidrocarburile gazoase
lichefiate din rafinării, combinate petrochimice sau de la alţi producători, prin conducte,
autocisterne sau cisterne de cale ferată.
Buteliile au diferite capacităţi şi sunt destinate umplerii cu anumite hidrocarburi
lichefiate. Toate tipurile de butelii utilizate în ţară pentru îmbutelierea GPL sunt autorizate de
către ISCIR. În tabelul 22 sunt prezentate principalele caracteristici ale recipientelor folosite
pentru îmbutelierea diferitelor gaze petroliere lichefiate.

Tabelul 22
Recipiente cu capacitate
Butelii de 26 l pentru GPL
maximă de 150l
Conform ISCIR-C3-82
Conform ISCIR-C5-84
Presiunea de Grad maxim Presiunea de Grad maxim
Nr.
Denumirea hidrocarburilor încercare de umplere încercare de umplere
crt.
[MPa] [kg/l] [MPa] [kg/l]
Amestecuri
1 GPL STAS 66-78 15 0,48
2 A: t = 70 C, ps<1,1 MPa, 50 = 0,525 10 0,5
3 A0: t = 70 C, ps<1,6 MPa, 50 = 0,495 15 0,47
4 A1: t = 70 C, ps<2,1 MPa, 50 = 0,485 20 0,46
5 B: t = 70 C, ps<2,6 MPa, 50 = 0,450 25 0,43
6 C: t = 70 C, ps<3,1 MPa, 50 = 0,440 30 0,42
Individuale
7 nButan 10 0,51 15 0,483
8 izoButan 10 0,49
9 butadienă 10 0,55
10 izoButilenă 10 0,52
11 nButilenă 10 0,52
12 propan 26 0,42 26 0,42
13 propilenă 30 0,43
14 etan 120 0,30
15 etilenă 225 0,34
16 ciclopropan 20 0,53

Sunt utilizate următoarele denumiri şi notaţii:

 ps - presiunea de saturaţie (pentru această mărime, în cărţile de inginerie
chimică se utilizează denumirea de tensiune de vapori);
 50 - densitatea minimă la 50 C (în tabel este exprimată în kg/dm 3, aşa cum
este precizată şi în standardele româneşti;
 Gmax - gradul maxim de umplere (notat astfel deşi nu există o simbolizare
consacrată; acesta este determinat ca produsul dintre 0,95 şi densitatea fazei
lichide la 50 C):
Gmax = 0,9550.
Spre exemplu, o butelie care are capacitate de 26 l, încărcată cu hidrocarburi de tip A,
care au o densitate 50 = 0,525 kg/dm3, poate fi încărcată cu o cantitate maximă de GPL:

94
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

m  0,95  26  0,525  12,9675 kg

Gradul maxim de umplere pentru această situaţie este:

12 ,9675
G max   0 ,49875  0 ,5 .
26

Verificarea încărcării buteliilor se face prin cântărire, astfel încât raportul dintre masa
gazelor petroliere lichefiate (exprimată în kilograme) şi capacitatea acesteia (exprimată în
litri) să nu depăşească gradul maxim de umplere admis.
Pentru a li se asigura protecţia, buteliile încărcate cu GPL se vopsesc. Culoarea vopselii
aplicate are următoarele semnificaţii: albastru închis pentru buteliile încărcate cu butan şi brun
cu un inel roşu lat de 60 ÷ 65 mm pe calota superioară pentru buteliile încărcate cu propan.
Pe fiecare butelie pentru gaze lichefiate sunt imprimate în metal următoarele date:
- denumirea şi sediul întreprinderii producătoare sau emblema acesteia;
- anul şi numărul de fabricaţie;
- simbolul tratamentului termic;
- limita de curgere a materialului (rezultată din calcule), exprimată în [kgf/mm2];
- simbolul (marca) materialului din care este confecţionat corpului buteliei;
- greutatea buteliei goale, cu postament şi inel de gât şi fără robinet şi capac de
protecţie, exprimată în [kg];
- capacitatea, exprimată în [l];
- denumirea neprescurtată, în litere, a gazului cu care se încarcă butelia;
- presiunea de încărcare [kgf/cm2].
Data scadenţei verificării buteliilor se inscripţionează cu vopsea de culoare deschisă,
pe corpul acestora, trecându-se în formă de fracţie luna şi anul scadenţei (de exemplu: 10 01 ).
Verificarea periodică a buteliilor are loc la intervale de patru ani şi se execută de către
staţiile de îmbuteliere autorizate de ISCIR.
O problemă importantă care apare la manipularea buteliilor cu GPL o constituie
gradul maxim de umplere. Pentru ca transportul să fie eficient, trebuie utilizate grade de
umplere maxime posibile în condiţiile date. După încărcare, până ajunge la beneficiar sau
până este utilizată, butelia poate fi supusă unui proces de încălzire, fie prin expunere la soare
pe durata transportului, fie din alte cauze.
În acest paragraf va fi analizat comportamentul încărcăturii buteliei la creşterea
temperaturii.
Se va nota gradul de umplere al buteliei cu r, el reprezentând, pentru un recipient,
volumul ocupat de lichid în raport cu întregul volum. Dacă se are în vedere definiţia titlului
(x), rezultă că gradul de umplere este legat de titlu prin relaţia: r = 1- x.
În funcţie de gradul de umplere şi de natura substanţei din recipient este posibilă
apariţia unui fenomen deosebit de periculos: lichefierea întregului volum de GPL. La anumite
temperaturi, volumul gazelor petroliere lichefiate complet poate depăşi ca valoare volumul
recipientului, situaţie deosebit de periculoasă, care provoacă deformarea buteliei sau
spargerea acesteia.
În analiza acestui fenomen există o restricţie importantă: deoarece volumul buteliei
variază foarte puţin la schimbarea temperaturii în raport cu variaţia volumului gazelor
petroliere lichefiate, se poate considera că evoluţia termodinamică a GLP din butelie este
izocoră (la volum constant).
Umplerea recipientelor cu GPL nu se face complet, ci se lasă un spaţiu relativ mic, de
5 ÷ 10 % din volum, care este ocupat de vapori. Compresibilitatea acestora face posibilă
dilatarea fazei lichide, însoţită de o mică creştere de presiune. Atâta timp cât în butelie există
un volum ocupat de vapori, variaţiile moderate de temperatură pot fi preluate de ansamblul

95
Gaze lichefiate

recipient-GPL cu modificări mici de presiune, care de regulă nu periclitează siguranţa

buteliei.
Analiza numerică a evoluţiei izocore a gazelor petroliere din butelie la creşterea
presiunii pune în evidenţă situaţii periculoase. Procesul de încălzire izocoră a GPL produce o
creştere a presiunii, dar, în funcţie de gradul de umplerea al recipientului, evoluţia acestuia
poate fi diferită. Astfel, există valori pentru gradul de umplere care, în cazul unei încălziri a
recipientului, produc lichefierea pernei de vapori, deci are loc o lichefiere completă a GPL.
Pentru alte valori ale gradului de umplere, procesul de încălzire izocoră determină
creşterea cantităţii de vapori concomitent cu creşterea presiunii (situaţie mai favorabilă).
În analiza care va urma se va pune în evidenţă existenţa unei valori pentru gradul de
umplere care variază foarte puţin o dată cu creşterea temperaturii. Acesta poate fi considerată
o valoare de referinţă pentru fiecare tip de hidrocarbură sau amestec de hidrocarburi. Dacă
gradul de umplere al recipientului este mai mare decât gradul de umplere de referinţă,
procesul de încălzire evoluează spre o lichefiere totală a conţinutului buteliei. Dacă gradul de
umplere al recipientului este mai mic decât cel de referinţă, încălzirea buteliei evoluează spre
mărirea cantităţii de vapori din butelie.
Pentru a efectua analiza numerică s-a utilizat programul DiagrameTS. Cu ajutorul
acestuia s-a calculat, pentru diferite grade se umplere, variaţia parametrilor termodinamici în
condiţii de volum constant.
În figura 41 sunt reprezentate, pentru propan, izocorele corespunzătoare gradelor de
umplere de: 97,5%, 95%, 92,5%, 90%, 87,5% şi 85%.

Figura 41. Izocorele propanului pentru diferite grade de umplere a recipientului

96
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

Valorile volumelor specifice corespunzătoare au fost calculate la temperatura de 323

K (50 °C). Presiunea de saturaţie corespunzătoare acestei temperaturi este de 1,9454 MPa,
izobara corespunzătoare fiind reprezentată în diagramă.
Se remarcă faptul că multe izocore (97,5%, 95%, 92,5%, 90%,), la creşterea
temperaturii, evoluează către zona de lichid şi chiar se sfârşesc pe curba ce reprezintă lichidul
saturat. Acest fapt arată că perna de vapori din butelie scade în detrimentul cantităţii de lichid,
care se măreşte. Procesul se termină atunci când izocora intersectează curba de lichid saturat.
În acest punct, întreaga cantitate de substanţă din recipient s-a lichefiat. Din acest moment,
evoluţia gazelor petroliere lichefiate se face conform evoluţiei fazei lichide. O dată cu
creşterea temperaturii volumul fazei lichide creşte. Practic se produce un proces de dilatare a
unui lichid. Pericolul apare din faptul că coeficientul de dilatare al lichidului este mai mare
decât cel al recipientului, iar faza lichidă este foarte puţin compresibilă. Se produce
fenomenul de dilatare împiedicată pentru lichid, ceea ce conduce la apariţia de tensiuni în
pereţii buteliei, tensiuni care pot depăşi limita de curgere sau de rupere.
În figurile 42 şi 43 sunt prezentate evoluţiile gradelor de umplere a buteliilor în funcţie
de temperatură şi, respectiv, presiune, la volum constant.
Propan

1,2

1
r [gradul de umplere]

0,8

r = 97,5%
0,6
r = 95%
r = 92,5%
0,4
r = 90%
r = 87,5%
0,2
r = 85%

0
0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 ,9 ,39 ,88 ,37 ,86 ,35 ,84 ,33 ,82 ,31
30 3,4 6,9 0,4 3,9 7,4 0,9 4,4 7,9 1,4 34 8 1 5 8 2 5 9 2 6
30 30 31 31 31 32 32 32 33 3 33 34 34 34 35 35 35 36 36
T [K]

Figura 42. Evoluţia gradelor de umplere în funcţie de temperatură

Practic, parametrul în funcţie de care s-a făcut analiza este temperatura. Dar, la volum
constant, o dată cu creşterea temperaturii creşte şi presiunea. Din această cauză au fost
prezentate ambele variaţii.
Propanul are un comportament interesant. Izocorele corespunzătoare gradelor de umplere de
0,975, 0,95 şi 0,925 evoluează spre curba de lichid saturat (figura 41) pe măsură ce creşte
temperatura. Aceste curbe evoluează şi se termină pe dreapta r = 1 (figurile 42 şi 43), ceea ce
însemnă că pentru butelia încărcată cu propan, la un grad de umplere de peste 0,925, creşterea
temperaturii provocă lichefierea totală a conţinutului. Gradul de umplere care rămâne constant
o dată cu creşterea temperaturii este cel de 0,9. Pentru grade de umplere mai mici de 0,9,
izocorele au o evoluţie favorabilă, în sensul că se termină pe curba de vapori saturaţi (figura
41). Acest comportament nu prezintă inconveniente majore, deoarece vaporii sunt
compresibili şi pot provoca, cel mult, o creştere de presiune. Variaţia curbelor care reprezintă

97
Gaze lichefiate

grade de umplere mai mici ca 0,9 (figurile 42 şi 43) are o evoluţie descrescătoare, spre
diminuarea cantităţii de lichid din butelie, însoţită de creşterea cantităţii de vapori.

Propan

1,2

1
r [gradul de umplere]

0,8

r = 97,5%
0,6
r = 95%
r = 92,5%
0,4
r = 90%
r = 87,5%
0,2 r = 85%

0
5

7
3

4
09

17
2, 7

2, 4
38

45

28

00

21

87

50

22

80

09

39

86

45
94

36

12
11

16
39

70
18

28

50

62

74

86

99

13

27

41

55

85

00

17

34

53

73

97
1,

2,
1,

1,

1,

1,

1,

1,

1,

2,

2,

2,

3,

3,

3,

3,

3,

3,
p [MPa]

Figura 43. Evoluţia gradelor de umplere în funcţie de presiune

În figurile 44, 45 şi 46 sunt prezentate analizele făcute pentru nButan. Se constată că

această hidrocarbură are un comportament mult mai favorabil în cazul încălzirii izocore,
pentru majoritate gradelor de umplere. Singura valoare cu evoluţie nefavorabilă este aceea
corespunzătoare gradului de umplere de 0,975.

Figura 44. Izocorele butanului pentru diferite grade de umplere

98
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

Din aceste analize numerice se desprinde concluzia că fiecare hidrocarbură are un

comportament propriu la creşterea izocoră a temperaturii, pentru diferite grade de umplere ale
buteliilor.

nButan

1,2

1
r [gradul de umplere]

0,8

0,6
r = 97,5%
r = 95%
0,4
r = 92,5%
r = 90%
0,2
r = 87,5%
r = 85%
0

30
0 26 52 78 04 1,
3 56 82 08 34 2,
6 86 12 38 64 3,
9 16 42 68 94
6, 2, 8, 5, 33 7, 3, 0, 6, 36 8, 5, 1, 7, 39 0, 6, 2, 8,
30 31 31 32 33 34 35 35 36 37 38 38 40 40 41 41

T [K]

Figura 45. Evoluţia izocorelor butanului la creşterea temperaturii

Pentru fiecare hidrocarbură se poate defini un grad de umplere de referinţă, care să se

modifice foarte puţin o dată cu creşterea temperaturii (de exemplu: 0,9 pentru propan).
Încărcarea buteliilor peste această valoare devine periculoasă deoarece creşterea temperaturii
poate duce la lichefierea completă a gazelor din butelie.

nButan

1,2

1
r [gradul de umplere]

0,8

0,6
r = 97,5%
r = 95%
0,4
r = 92,5%
r = 90%
0,2 r = 87,5%
r = 85%
0

18
8
45
8
59
3 69 84
4
14
2
65
3
42
4
46
3
73
8
16
8
63
1
97
8
06
5
80
5
22
6
56
2
35
9
64
3
19
2
38 44 51 59 68 79 90 03 17 32 49 66 84 04 23 44 65 88 13 43
0, 0, 0, 0, 0, 0, 0, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 2, 2, 2, 2, 2, 3, 3,

p [MPa]

Figura 46. Evoluţia izocorelor butanului la variaţia presiunii

99
Gaze lichefiate

Aspectele prezentate pentru buteliile încărcate cu hidrocarburi simple se manifestă şi

în cazul în care recipientele sunt încărcate cu amestecuri de hidrocarburi lichide. Analiza
acestui fenomen va fi prezentată pe un exemplu concret, împreună cu calculele aferente.
În cazul amestecurilor de hidrocarburi (GPL) este foarte importantă temperatura la
care se realizează încărcarea. Se va analiza influenţa gradului de umplere în funcţie de
creşterea temperaturii, pentru o butelie încărcată cu GPL, care, conform STAS 66-78, are
compoziţia: propan 0,09, butan 0,9 şi pentan 0,01. Acest amestec poate fi considerat ca fiind
un amestec binar dacă se neglijează procentul de pentan, care este aproape nesemnificativ în
cadrul amestecului, şi se completează valoarea fracţiei de propan cu procentul de pentan.
Se face presupunerea că butelia cu capacitatea de 26 l a fost încărcată cu o masă de
GPL reprezentând gradul maxim de umplere. Utilizând programul Epsilon se determină
volumul specific la temperatura de 50 C: v50 = 0,002094 m2/kg. Ţinând seama de definiţia
gradului de umplere se calculează masa de gaz lichefiat:

0,95  26  10 3
m  0,95  50  26   11,795 kg
0.002094

La temperatura de 20 C, volumul specific este v20 = 0,00185349 kg/m3, iar masa de
GPL din butelie ocupă un volum:

m 11,795
v   21,88 l  26 l
 20 1000
0,00185349

care reprezintă 84,153% din volumul buteliei.

Se face presupunerea că butelia cu această încărcătură s-a încălzit accidental până la
temperatura de 80 C. În figurile 47 şi 48 sunt prezentate diagramele de echilibru binar pentru
gazul petrolier lichefiat cu compoziţia de mai sus, în condiţiile: presiunea p = 1,5 MPa (egală
cu presiunea de încărcare) şi temperatura T = 352 K (80 C).
Dacă se consideră procesul de încălzire izobar, la temperatura de 80 C, rezultă că
volumul specific, conform figurii 47, este v80 = 0,00233887 m3/kg. Volumul de gaze lichefiate
din butelie pentru situaţia în care presiunea ar fi egală cu presiunea de încărcare (de 1,5 MPa)
este:

m 11,795
v   27,5869 l  26 l
 80 1000
0,00233887

Acum se poate observa foarte clar că volumul care ar trebui să fie ocupat de gazele
petroliere lichefiate, la presiunea de încărcare dar la temperatura de 80 C, este mai mare
decât volumul buteliei. Deoarece butelia este construită din oţel, dilatarea este, practic,
neglijabilă, astfel încât se poate considera volumul buteliei ca fiind constant. În acest caz se va
determina presiunea pentru care volumul ocupat de gazul petrolier lichefiat este de 95% din
volumul buteliei (adică 24,7 l). Soluţia se obţine prin încercări succesive, cu ajutorul
programului Epsilon. La temperatura de 353 K şi presiunea de 3 MPa, volumul specific este:
v = 0,0020947 m3/kg. În această situaţie, volumul ocupat de GPL este:

m 11,795
v   24,7 l  26 l
 80 1000
0,0020947

100
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

Figura 47. Diagrama izotermă de echilibru binar 0,1 propan şi 0,9 n-butan

După cum se observă din figura 47, la presiunea normală de umplere a buteliei, de 1,5
MPa, dar la temperatura de 80 C, gazele petroliere din butelie au o singură fază, şi anume
faza lichidă. Cu atât mai mult la presiuni mai ridicate, la aceeaşi temperatură, gazele petroliere
din butelie se vor afla tot în fază lichidă.
În consecinţă, creşterea temperaturii buteliei şi a încărcăturii acesteia pot conduce la
situaţia în care volumul dilatat al lichidului să fie mai mare decât volumul buteliei. În acest
caz, presiunea din interiorul buteliei creşte mult, determinând apariţia unei situaţii foarte
periculoase, datorate posibilităţii deformării sau chiar ruperii pereţilor recipientului.
Această situaţie poate fi întâlnită, în practică, atunci când buteliile sunt supuse unor
procese de încălzire accidentală (spre exemplu în cazul unor incendii) sau atunci când, pentru
a se mări debitul de gaze evacuate din butelie, se toarnă peste aceasta apă fierbinte (situaţie
interzisă de normativele în vigoare).

101
Gaze lichefiate

Figura 48. Diagrama izobară de echilibru binar 0,1 propan şi 0,9 n-butan

5.3. Depozitarea hidrocarburilor lichefiate

Hidrocarburile lichide sunt depozitate, în general, la parametrii termodinamici la care

s-a realizat lichefierea. Gazele naturale lichefiate sunt depozitate în rezervoare izoterme, la
temperatura de saturaţie (-162 C) şi presiunea atmosferică. Gazele petroliere lichefiate sunt
depozitate în rezervoare presurizate, la temperatura atmosferică. Există însă şi situaţii în care
unele hidrocarburi sunt depozitate în rezervoare izoterme, presurizate, la temperaturi nu este
foarte scăzute (de exemplu etilena se poate depozita la 0,2 MPa şi –20 C).
În tabelul 23 sunt prezentate condiţiile de depozitare ale hidrocarburilor lichefiate.

Tabelul 23
Nr. crt. Condiţii de depozitare Tip hidrocarburi
Temperatură: ambiantă
Presiune: presiunea de saturaţie a hidrocarburii
1 GPL, butan, propan, propilenă
depozitate sau presiunea punctului de fierbere pentru
amestecuri
Temperatură: 0 ÷ -50 C
2 GPL, butan, propan, propilenă
Presiune: presiunea absolută de 0,1MPa
Temperatură: -50 ÷ -150 C
3 Etilenă, etan, acetilenă
Presiune: presiunea absolută de 0,1MPa
Temperatură: sub -150 C
4 GNL şi metan
Presiune: presiunea absolută de 0,1MPa

102
 COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR

În funcţie de poziţia faţă de suprafaţa solului, mijloacele de depozitare a hidrocarburilor

gazoase se clasifică în următoarele categorii:
- rezervoare supraterane: vase de depozitare confecţionate din metal sau beton armat,
de diferite tipuri, montate direct pe sol sau supraînălţate faţă de acesta;
- rezervoare semiîngropate: vase de depozitare confecţionate din metal, de formă
cilindrică, montate vertical, care au partea inferioară sub nivelul solului, iar partea
superioară deasupra acestuia;
- mijloace de depozitare subterane: caverne naturale (amenajate special în masive de
sare) sau artificiale (rezervoare din beton sau oţel amplasate în peşteri sau caverne);
- mijloace de depozitare îngropate: rezervoare confecţionate din beton armat sau
rezervoare realizate în pământ îngheţat.
GPL-ul, butanul, propanul şi propilena se depozitează, în mod curent, în rezervoare
presurizate, sferice sau cilindrice. Cele mai economice sunt rezervoarele sferice deoarece
asigură o repartiţie uniformă a presiunii interne pe pereţi. Aceste rezervoare au pereţi mai
subţiri şi, datorită formei, se obţine un consum minim de metal pe unitatea de volum.

5.3.1. Depozitarea izotermă a gazelor naturale lichefiate

Experienţa acumulată în depozitarea gazelor naturale lichefiate a impus un principiu

nou în construcţia rezervoarelor de acest tip, cunoscut sub numele de principiul dublei
integrităţi. Conform acestui principiu, rezervoarele au două spaţii de depozitare, aflate unul în
interiorul celuilalt, astfel încât dacă apare o scurgere a GNL, în urma unei defecţiuni în spaţiul
interior de depozitare, al doilea spaţiu de depozitare (cel exterior) să poată prelua întreaga
cantitate de gaz lichefiat. În figura 49 este prezentată schema de principiu a unui astfel de
rezervor.

Figura 49. Rezervor construit pe principiul dublei integrităţi

Rezervoarele construite pe principiul dublei integrităţi sunt izoterme, fiind prevăzute

cu izolaţii realizate din materiale speciale (pudră de perlită, sticlă poroasă, poliuretan etc.),

103
Gaze lichefiate

care asigură menţinerea gazelor naturale lichefiate la temperatura de saturaţie. De regulă,

izolaţia se montează între pereţii celor două rezervoare. Grosimea izolaţiei şi materialele din
care este realizată aceasta trebuie alese astfel încât temperatura pe pereţii exteriori să fie mai
mare decât temperatura punctului de rouă al vaporilor de apă din atmosferă, pentru a
împiedica formarea unei pelicule de gheaţă.
Oricât de bună ar fi izolaţia, există în permanenţă fluxuri termice cauzate de
diferenţele de temperatură. Astfel, datorită diferenţei de temperatură dintre solul de sub
rezervor şi GNL, există tendinţa ca temperatura de sub rezervor să scadă, conducând la
apariţia unei lentile de gheaţă care poare afecta fundaţia vasului de depozitare. Pentru a bloca
acest flux termic, solul de sub rezervor este prevăzut cu dispozitive de încălzire.
În exploatare se constată existenţa unui flux termic permanent de la aerul din jurul
rezervorului către GNL, fapt care determină vaporizarea unei cantităţi de gaze lichefiate.
Acestea sunt colectate şi relichefiate în perioada de depozitare, sau livrate către distribuţie în
perioada de exploatare a rezervorului.
Temperatura scăzută la care sunt depozitate gazele naturale lichefiate impune
utilizarea unor materiale speciale pentru pereţii vaselor de depozitare Rezervoarele metalice
interioare se realizează din oţel aliat cu 9% crom, sau din aluminiu cu mare puritate. Pentru
pereţii exteriori se utilizează table din oţel carbon, cu compoziţie garantată, sau beton armat
precomprimat.

104